Levitație prin magnetismul palmelor si nu numai .. vindecări miraculoase
Cazuri tratate – Mărturii
Meditatie cu Zinaida Stoenescu – extrasa din video O alta putere: Zinaida Dumitrescu (III)
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru totți!
Costi
AVVA GHELASIE GHEROGHE
Cel ce porneşte pe Calea „Luptei Duhovniceşti” va întâmpina nişte „încercări” care adesea sunt hotărâtoare pentru fiecare în parte. Dacă nu faci faţă unei „probe”, nu vei putea trece la cealaltă şi te vei întoarce înapoi.
În primul rând este hotărârea fermă de a nu mai repeta păcatul, de a rupe orice legătură faptică. Urmează apoi „curăţirea propriei fiinţialităţi” de „înclinaţiile şi memoriile patimilor păcatului”. Dacă poţi „fugi” de „fapta” păcatului, de „bântuiala” amintirilor patimilor cu greu se scapă. Majoritatea se plâng de o „luptă” aprigă cu „simţurile, cu Mintea, cu duhurile şi în ultimă parte cu Predarea ta totală Lui DUMNEZEU”.
IATĂ „SCARA LUPTEI DUHOVNICEŞTI”:
Păcatul este „autosatisfacţia în proprie fire”. Simţurile Corpului au tinderea la această autosatisfacţie doar în proprie fire, în rupere de Suflet, de Duh şi de relaţionalul cu ceilalţi.
Desfrâul este chipul ultim al autosatisfacţiei şi mâncarea este începutul. Între mâncare şi curvie se stabileşte un cerc vicios, din care cu greu se iese. Nevoitorul Duhovnicesc trebuie să se lupte şi el cu cele două arme, Postul şi Munca trupească.
Evitarea tuturor mâncărurilor explozive şi prea energetice micşorează „hiperfuncţiile organice” şi aşa se poate stăpâni şi desfrâul. La fel, truda şi munca fizică mută funcţiile desfrâului într-un consum dincolo de ele. Mai este şi trecerea volitivă de la Simţuri la Minte, prin zisa „Lucrare a Minţii” pe Simţuri. Este adevărat că Mintea poate controla şi dirija într-o oarecare măsură Simţurile, dar se cade în a doua treaptă.
Mintea se crede mai ceva decât Simţurile, dar şi ea face o proprie „autosatisfacţie”, cu„desfrâul Minţii, ca mândrie şi mâncarea Minţii, ca imagini-gânduri-reflectări intelectuale”.
Dacă „mlaştina Simţurilor” are toate jivinele noroiului, „focul” Minţii are toate „mirosurile arderilor puturoase”. Simţurile te prea materializează; Mintea te dezintegrează, ca falsă „spiritualizare”. Magia Minţii păcătoase este „ştiinţa uciderii corpurilor”.
Cel Duhovnicesc trebuie să treacă prin „focul Minţii”, fără să fie „ars cu trupul”. Rugăciunea este prima armă, că smereşte mândria, şi a doua este Ascultarea, ca „postul minţii”. Mulţi cad în înşelarea propriilor raţionamente şi reflectări mentale, ca şi într-o „rugăciune meditativă tot mentală”. Atenţie, Rugăciunea fără meditaţie proprie şi Ascultarea peste propriile raţionamente sunt cele Duhovniceşti. Cum nu ai voie să faci „alipire de simţuri”, aşa nu ai voie să faci „convorbire” cu Mintea proprie.
Mintea celor Duhovniceşti este Rugăciunea directă către DUMNEZEU şi Ascultarea tot directă de „Cele Sfinte”. Aceasta nu înseamnă „anihilarea” nici a Simţurilor, nici a Minţii, ci „oprirea falsurilor şi tendinţelor păcătoase”, ca să devină nişte Simţuri şi o Minte „Curate”, în care să se oglindească o Simţire şi o Minte Duhovnicească-Sfântă.
Mistic se zice că Nevoitorul Duhovnicesc se întâlneşte mai întâi cu „feminismul trupului”, apoi cu „feminismul minţii”, ca să treacă apoi în a treia treaptă.
Cel Duhovnicesc depăşeşte Mintea şi intră în „Duh-Mintea Înţelepciunii”.
Dacă sunt nişte Simţuri pentru cele corporale şi este o Minte pentru cele Spirituale, mai este un Duh pentru cele „dincolo” şi de Simţuri şi de Minte, dar care păstrează şi Simţirea şi Mintea într-o UNITATE şi depăşire de Duh. „Duhul” este doar al celor ce ajung la o „UNITATE de Sine”, ce înseamnă PERSONALITATE.
Dacă este un „egoism al simţurilor” şi este un „individualism al Minţii”, mai este un „Eu Personal de Duh”. Dar şi aici este o înşelare foarte periculoasă, că sunt tendinţe de „auto-personalizări semidemonice şi chiar demonice”. Aici este „pragul păcatului şi răului” (Vezi ce sunt păcatul şi răul, din capitolul următor).
Noi, Creaţia, avem CHIPUL Lui DUMNEZEU ca Personalizare, ca Asemănare Creativă. Păcatul face un „adaus” peste Chipul Personal Creat, cu o „altă personalizare”. În această treaptă Nevoitorul Duhovnicesc este în pericolul de a face „dedublarea de sine”, ca o întâlnire cu „propria reflectare”, cu „geamănul fantomatic”, până la „narcisismul transcendental desfrâul de Duh”, cu „mâncarea-devorarea Personalităţii propriu-zise”, pentru „hrănirea dublului” ce ia locul Eului adevărat. Aici Nevoitorul Duhovnicesc nu poate învinge „fantoma dublului” nici cu Mintea (care şi ea se dedublează), nici cu asceza-postul, ci doar cu „STRIGĂTUL” celui din clipa morţii…
Aici nu mai este nici Rugăciune, nici asceză, este „geamăt în ultima nădejde”. „Fantoma dublului propriu” este cea mai nemiloasă şi ucigătoare probă a Duhovniciei. „Strigătul după MILA DOMNULUI” este singura şansă de salvare.
Aici se fac „pervertirile psihice”, până la „inversiunile de Personalitate” (consemnate de psihanaliză). Acest „dublu patologic” ia adesea „forme diferite”, cel mai frecvent ca „Femeia vampir”, sau „Femeia fatală”, sau ca „Femeia vrăjitoare ucigătoare”, în basmele populare ca „Muma pădurii”. În unele cazuri ia forma de „şarpe”, sau alt animal distrugător, terorizant. Psihologic pare să fie „chipul subconştientului negativ propriu”. Se mai vorbeşte de „Fratele duşman”, ce apare prin visele multora.
„Bântuiala cu frică” a „dublului patologic” este o „probă mistică”, prin care trebuie să treci. Majoritatea aici se poticnesc şi cad pradă propriilor slăbiciuni şi neputinţe. Acest „dublu” este „sadic şi momitor”, care te atrage în „cursa morţii”. Este întruchiparea „autoamăgirii propriului chip negativ”. Pe acest „dublu” se „leagă” şi „duhurile demonice”, până la posedările cele mai variate.
Nevoitorul Duhovnicesc are nevoie de mult „sfat” în această „luptă a Duhului” şi de „sprijinul cuiva”. Duhovnicul, sau un Prieten, sau un alt Frate mai apropiat sunt de mare importanţă. Legarea de „Cultul unui Sfânt”, de asemenea, aduce întărire şi curaj, ca şi Cultul Îngerului Păzitor. Treapta Duhului se localizează de obicei în zona Inimii.
Mintea, de nu este Înduhovnicită, se asociază cu „dublul Duhului” şi fac o „dublă negativitate”. Nebunia multora este tocmai această unire. Mintea posedată de „dublul Duhului” îşi pierde controlul şi nu se mai reflectă pe sine, ci pe cele ale dublului. Apare o „autosatisfacţie a dublului”, care devine tot mai pregnantă, până la o „dedublare şi a simţurilor”.
Paranormalurile frecvente de astăzi sunt o dovadă a „dedublărilor”, ce caracterizează lumea modernă. Mistic Creştin, nu se admit „dedublările”. Orice apariţie de acest fel trebuie imediat respinsă. Cei ce cad pradă „propriilor dedublări” fac „patologicul psihic”.
Să nu se confunde „VEDEREA de DUH” cu aceste „vederi paranormale de dedublare patologică”. Noi avem o vedere a simţurilor, o vedere cu Mintea şi o VEDERE de DUH (cu Integralitatea Personală şi cu acel Eu Supraconştient al Entităţii proprii). Să nu se confunde vederea materială cu vederea Reprezentativă a Minţii şi cu VEDEREA SUPRA REPREZENTATIVĂ de DUH.
Simţurile văd materialitatea, Mintea vede „Structura-informaticul-modelul” după care este configurată forma materială şi Duhul VEDE prin CONŞTIINŢA totală atât de Sine, cât şi de cele văzute de simţuri şi Minte, într-o Adunare-Unitate. Vederea de Duh nu are voie să distrugă sau să falsifice vederea materială şi nici pe cea Mentală, şi nici pe cea de Unitate, ci să le aibă pe toate deodată, fără amestecare.Filosofii vorbesc de vederea simţurilor şi de vederea Minţiispirituală, transformând materialitatea în „structurile mentale” (pe care le consideră Divine).
În sensul Creştin, VEDEREA de UNITATE a DUHULUI este adevărata SPIRITUALITATE. Cu Mintea vezi doar cele Mentale, dar cu DUHUL Vezi deodată şi pe cele materiale şi pe cele Mentale şi pe Cele de Duh, adică dintr-o dată şi pe cele din exterior şi pe cele din interior şi în Unitatea-Personalitatea-Individualitatea acestora. Doar cu DUHUL poţi Vedea fără distrugere. Fiecare TRĂIM la nivel de Duh-Personalitate-Integralitate, cu deschiderile în simţuri, în Minte şi în Eul-Personal. Datorită păcatului, s-a produs o „orbire a Duhului” nostru şi aşa trăim prin văzutul simţurilor, în nevăzutul Minţii şi în lipsa Unităţii de Duh (a Personalităţii).
Dar Duhul nostru nu se lasă „uitat”, ci încearcă o „ieşire reamintire de sine” şi această „Rememorare oarbă de sine” a Duhului este „dublul de Duh”. În acesta apar visele, adaosurile memoriale amestecate-contrare, se depozitează zisul subconştient.
CONŞTIENTUL nostru adevărat este DUHUL-Unitatea de Sine, dar prin păcat se „umbreşte” tot mai mult de subconştient dublul. Şi astfel în „duhul nostru dedublat” se reflectă atât simţurile, cât şi cele Mentale, ca apoi să se „reîntoarcă” în „reflectări de duh”, atât în simţuri, cât şi în Minte. De aceea noi avem mai mult „conştiinţa dublului” decât Adevărata Conştiinţă.
Mistica face „oprirea iluziei dublului” (curăţirea de memoriile subconştientului), ca să se recâştige CONŞTIINŢA de Duh SUPRACONŞTIENTĂ. Nevoitorul Duhovnicesc trebuie să treacă prin „lupta cu dublul său”, ce necesită adesea timp îndelungat. „Dublul” este „răzbunător”, declanşează crize psihice, boli şi tot felul de distructivităţi.
Mulţi se sperie că trec din nou pe planul simţurilor şi al Minţii, ca un „regres”. Atenţie! Când „dublul” devine „nociv”, trebuie intenţionat trecut pe „realitatea” simţurilor şi a Minţii, ca să scapi de „paranormalurile patologice” ale „dublului”. De aici importanţa Ascezei Corpului, a Rugăciunii Minţii şi a „POCĂINŢEI Duhului” (Plânsul Duhovnicesc). Prin Post şi muncă fizică simţurile consumă „paranormalurile dublului”, şi Rugăciunea Minţii dizolvă „fantomele dublului” şi POCĂINŢA directă de Duh îl alungă total.
SUFERIND ADESEA „RĂZBUNAREA DUBLULUI” PRIN BOLI FIZICE, PRIN HĂRŢUIREA MINŢII, PRIN RĂCEALA ŞI TRISTEŢEA DUHULUI, PRIN REACTIVAREA PATIMILOR ŞI NEGATIVURILOR TRECUTE (UNEORI VIOLENTE), CU CEREREA DE AJUTOR DE LA DUMNEZEU ŞI DE LA SFINŢII SĂI, NEVOITORUL DUHOVNICESC MERGE ÎNAINTE LA CEALALTĂ TREAPTĂ.
Nevoitorul Duhovnicesc trebuie să meargă fără oprire până la această „Treaptă a IUBIRII”, care este „Împlinirea şi Limanul” Luptei Duhovniceşti.
Prin Treptele precedente, cu DUMNEZEU nu a fost un DIALOG propriu-zis, ci doar o „introducere”, o pregătire pentru aceasta. Tumultul complexelor din simţuri, din Minte şi din Duh nu a lăsat posibilitatea unei ÎNTÂLNIRI directe cu DUMNEZEU, ci doar o „STRIGARE” după DUMNEZEU cu întărirea în CREDINŢA AJUTORULUI Său.
A sosit momentul când să „Stai FAŢĂ către Faţă” cu DUMNEZEU. Dar aceasta nu se poate decât după ce ţi-ai recâştigat UNITATEA Personală de Duh, după ce ai despătimit simţurile şi Mintea, după ce ai scăpat de „dublul fantomatic”. Doar cu VEDEREA de UNITATE Personală vei putea să te ÎNTÂLNEŞTI direct cu DUMNEZEU. Şi Relaţionalul Personal cu DUMNEZEU Cel PERSONAL este IUBIREA.
VEDEREA IUBIRII este cea HARICĂ, aşa cum spun Sfinții Părinţi. Nu mai este nici a Minţii, nici a unei Conştiinţe integrale, ci a INTERPERSONALULUI DIVIN şi Creaţie, acea
VEDERE de Tabor, a TRANSFIGURĂRII-Schimbării la Faţă.
Sunt multe sensuri ale IUBIRII; noi o identificăm cu Însuşi CHIPUL de TAINĂ al Lui DUMNEZEU, aşa cum Zice Apostolul: DUMNEZEU este IUBIRE.
Noi nu mai avem Adevărata IUBIRE şi o confundăm cu sentimentalismele amestecate. Dacă Nevoitorul Duhovnicesc s-a luptat cu îndârjire cu simţurile, cu Mintea, cu Duhul, acum „LUPTA cu IUBIREA” este deodată „CER şi iad”. Datorită „incidentului păcatului”, FOCUL DUMNEZIESC al IUBIRII se face şi „foc al iadului” ce este „lipsa-golul” de IUBIRE.
Dacă PLINUL de IUBIRE este CER, „golul” se face „iad”. Maximul de „suferinţă al golului” este demonismul. „Nebunia” este „somnambulismul golului de IUBIRE” care îşi caută „MEMORIILE IUBIRII”.
În noi este „dualitatea Cer şi iad”, ca „Memorialul IUBIRII şi golului ei”. A scăpa de „gol” este cea mai grea „luptă” din această Treaptă a IUBIRII.
IUBIREA
DOAMNE, IUBIREA Ta
Este aşa de arzătoare,
De lasă o „URMĂ”
Ce pe veşnicie „DOARE”.
O, IUBIRE, FOC DUMNEZEIESC,CER,
Sau „foc de iad”.
IUBIREA are o TAINĂ,
Să nu o ştie nimeni
Decât tu,
Cel ce IUBEŞTI.
O, IUBIRE,
Ce vorbeşti
Prin TĂCERE,
Ce te ARĂŢI
Prin „ASCUNDERE”,
Ce ÎMBRĂŢIŞEZI
Prin ÎNCHINARE!
O, IUBIRE,
SĂRUT de ICOANĂ,
Peste două HOTARE
Ce nu se pot ÎNTÂLNI
Decât prin această TAINĂ.
Dar, IUBIRE
Cât eşti de GREA!
O, IUBIRE,
FOC
Şi de Cer şi de iad
DEODATĂ;
O, IUBIRE,
POVARA-CRUCEA
Ce nu se poate
Lăsa niciodată!
În IUBIRE
Libertatea
ÎNGENUNCHEAZĂ
Şi îşi pune de Gât
LANŢ de podoabă,
ABSOLUTUL
ICOANĂ făcut.
Din VOL FOAIE DE PRACTICA ISIHASTA – Avva Ghelasie Gheorghe
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul este sarbatorit pe data de 20 iulie. Sfantul Ilie a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad (Israel). De la numele acestei cetati, avem si numele prorocului de Tesviteanul. Sfantul Ilie a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea regelui Ahab. Si-a desfasurat activitatea in regatul Israel din Samaria.
Potrivit traditiei, Sovac a vazut la nasterea lui Ilie, oameni imbracati in vesminte albe care il inveleau pe fiul sau in haine de foc si ii dadeau sa manance o flacara. Preotii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetica.
Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi (III Regi si IV Regi). De aici aflam ca Sfantul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab si ii vesteste acestuia ca Dumnezeu va pedepsi poporul prin seceta, daca nu va lepada credinta in zeul Baal. Pentru ca regele, impreuna cu poporul lui Israel nesocotesc cele vestite de Ilie, nu va mai ploua timp de trei ani si jumatate.
Sfantul Ilie este nevoit sa se ascunda de mania regelui Ahab la paraul Cherit. Aici va fi hranit in chip minunat de corbi, care ii vor aduce dimineata paine si seara carne. Aceasta hrana era adusa de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de paine si de carne. Painea unita cu carnea, preinchipuia Euharistia, trupul Domnului.
Mai tarziu ajunge la vaduva din Sarepta Sidonului, unde il va invia pe fiul acesteia si ii va inmulti faina si uleiul. Comentatorii acestei minuni sustin ca Ilie nu se adreseaza in mod exclusiv poporului Israel, de vreme ce il invie pe fiul unei femei pagane. Iar aceasta fapta ar demonstra universalitatea lui Iahve. Alti comentatori spun ca invierea fiului vaduvei, preinchipuia invierea tanarului din Nain, iar faptul ca faina nu se termina era chipul inmultirii painilor pe care avea sa o faca Hristos.
Spre sfarsitul anilor de seceta, pentru cunoasterea adevaratului Dumnezeu, Sfantul Ilie ii propune imparatului sa ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel si sa se roage mai intai prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul in care Ilie a inlaturat cultul zeului Baal. El a reusit sa coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoti ai lui Baal nu au reusit sa faca.
Sfantul Ilie, Inaintemergator al Mantuitorului
Din cartea a IV Regi, capitolul doi, aflam ca prorocul Ilie dupa ce a lasat ca urmas pe Elisei, a fost luat de un car de foc si inaltat la cer, fara a trece prin moarte. O parte din comentatorii acestui text sustine ca Ilie a fost luat cu trupul la cer pentru ca este chipul contemplatiei, al rapirii de la materie.
Alti comentatori afirma ca scopul pentru care Ilie a fost ridicat cu trupul la cer, este acela ca el va reveni la sfarsitul lumii, ca un al doilea Inaintemergator al Mantuitorului, pentru a vesti a doua venire a lui Hristos spre a judeca neamul omenesc.
Din Sfanta Scriptura aflam ca Ilie si Enoh sunt cei care nu au cunoscut moartea, dar in momentul in care vor veni sa pregateasca lumea pentru venirea lui Hristos in slava, se vor lupta cu Antihrist si vor fi omorati de el. Ei vor fi inviati de Hristos dupa ce Antihrist va fi nimicit.
Unde s-a inaltat Ilie?
Daca tinem seama ca raiul a fost inchis dupa caderea oamenilor in pacat, nu putem sa evitam intrebarea: unde a fost inaltat Sfantul Ilie ? Sfantul Ioan Gura de Aur sustine ca Ilie a fost imbracat de Dumnezeu in haina ingereasca. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul afirma: „Dumnezeu a aratat din vechime maririle minunilor si semnelor si s-a folosit de modul innoirii, mutand spre alt chip de viata decat cel in trupul supus stricaciunii pe fericitii Ilie si Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii si indrumarii ei“. Aceste afirmatii ne-ar face sa vorbim de prezenta sa in lumea ingerilor.
Sfantul Ilie alaturi de Moise pe Tabor
Cinstea deosebita de care s-a bucurat Sfantul Ilie inaintea lui Dumnezeu, se vede in prezenta sa pe muntele Taborului alaturi de Moise, atunci cand Mantuitorul s-a schimbat la Fata inaintea ucenicilor Lui. Moise si Ilie au fost de fata langa Domnul in slava, primul ca primitorul si datatorul Legii, al doilea ca cel mai neinfricat luptator impotriva dusmanilor lui Dumnezeu.
Este de retinut ca in timpul vietii sale, Ilie nu s-a invrednicit de o vedere „fata catre fata” cu Dumnezeu. Potrivit relatarilor din cartea III Regi, cap. 19, se spune ca atunci cand i s-a aratat Dumnezeu, Sfantul Ilie si-a acoperit fata cu mantia, pentru ca nu putea privi slava lui Dumnezeu. Dar aceasta vedere devine posibila dupa inaltarea sa la cer, cand pe Muntele Taborului, Ilie a vazut slava lui Dumnezeu atunci cand Hristos s-a schimbat la Fata.
In orice caz, daca tinem seama de faptul ca legea lui Moise punea accentul pe tunete, cutremur, deci pe manifestari vizibile si auditive, Ilie depaseste aceasta treapta a cunoasterii, ajungand sa-L vada pe Dumnezeu in liniste – „adiere de vant”.
Sfintii Parinti spun ca Moise si Ilie au fost prezenti la Schimbarea la de pe Tabor, pentru a li se indeplini dorinta de a vedea fata lui Dumnezeu prin fata schimbata in lumina lui Hristos. Sa nu uitam ca in viata lor pamanteasca nu au reusit sa vada fata lui Dumnezeu, Moise a vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras intr-o pestera atunci cand Dumnezeu a trecut in adiere de vant.
Ilie, sfantul care aduce ploaia
Sfantul Ilie fiind cunoscut ca cel ce a adus prin rugaciunea sa seceta asupra poporului din Israel si apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte, a ajuns sa fie cinstit si ca cel ce aduce ploi. In Liturghier, la slujba care se oficiaza la vreme de seceta, intalnim o cerere in care este redata mijlocirea Sfantului Ilie pentru ploi: „Pentru ca rugaciunile noastre sa fie bineprimite si precum pe Ilie, oarecand, asa sa ne auda si pe noi si sa ne miluiasca, cu ploaie si cu buna intocmire a vazduhului, Domnului sa ne rugam“.
La multi ani ! .. celor ce poarta numele Sfantului Proroc Ilie.
Adrian Cocosila
Sursa : http://www.crestinortodox.ro/
Dragi prieteni,
Vă propun un experiment extrem de simplu și anume o metodă incredibil de simplă de a genera free energy doar cu ajutorul unui prelungitor și a unei duspozitiv piezo electric (brichetă) pentru scanteie – sarcina electrică care va activa generatorul free energy … asta daca o fi adevărată – pentru că sunt unele video care demonstrează că e o păcăleală – mergând până la a include o baterie in prelungitor.
Daca nu aveți o brichetă piezoelectrică merge și așa.
https://youtu.be/uP7yOFIHJPA
Totul este o făcătură ?
Experiment :
Din ce am experimentat eu, acest dispozitiv pare a nu funcționa, sau cel puțin nu a funcționat la mine … era incredibil ca doar câteva sarcini electrice sa activeze un așa zis generator de energie … deci se pare că multă lume, chiar neașteptat de multă conform numărului mare de videoclipuri cu acest truc se țin de glume pe net … haha .
O altă metodă la fel de populară pe net (nu am testat-o – unii o confirma alții nu ) este cea cu un ventilator de calculator pe a căror palete s-au lipit mici pastile si magneți care antrenează mișcarea … dar tot pentru consumuri mici cum ar fi becuri led și alte dispozitive cu mic consum.
Dacă linkul nu este activ …. select link – click dreapta – Go to
https://www.youtube.com/watch?v=jiAhiu6UqXQ
Faptul ca unii confirmă și alții infirma un experiment cu free energy se poate datora și faptului că cel ce face experimentul (s-a mai întâmplat cu alte surse de energie free) poate influența experimentul prin ceea ce gândește … așa că dacă experimentați și voi diverse surse free indiferent prin ce metodă (am vazut unele chiar hazlii de ex folosind o lămâie, două pastile metalice și substante chimice, deci practic realizând o baterie cineva își încărca telefonul) și reușiți vă rog să-mi comunicați și mie rezultatele voastre.
Până acum conform celor care au experimentat dispozitive free energy (acesta este un proces dinamic în plin avânt) cel mai sigur și de putere ceva mai mare pare a fi generatorul Magrav a lui Keshe pe care vi l-am prezentat într-un articol anterior și care poate reduce substanțial consumul de energie electrica într-o locuință.
Dacă o să confirme unele din ele și vor fi ușor de pus în practică ele pot fi probabil la îndemână multora ca surse de free energy evident la consumuri mici și medii pentru casă, reducanduse astfel consumul energetic și deci factura de curent.
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia
8. În Iudeea meridională
Cine dorește să citească materialul în original o poate face de pe linkul de mai jos de unde a fost preluat materialul.
http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-142-pastele-la-ierusalim
(1596.1) 142:0.1 În cursul lunii aprilie, Iisus şi apostolii au lucrat în Ierusalim, ieşind din oraş în toate serile pentru a-şi petrece nopţile în Bethania. Iisus petrecea una sau două nopţi pe săptămână în Ierusalim, la Flavius, un iudeu grec, la care veneau în taină mulţi iudei eminenţi ca să se sfătuiască cu el.
(1596.2) 142:0.2 În cursul primei zile în Ierusalim, Iisus i-a făcut o vizită vechiului mare-preot Anas, prietenul său de odinioară, o rudă a Salomeii, soţia lui Zebedeu. Anas auzise vorbindu-se de Iisus şi de învăţăturile lui, şi, când Iisus s-a înfăţişat acasă la marele-preot, el a fost primit cu multă rezervă. Când Iisus a simţit răceala lui Anas, şi-a luat numaidecât rămas bun de la el şi plecând i-a zis: „Mai cu seamă frica este ceea ce îl înrobeşte pe om, iar trufia este marea lui slăbiciune. Te vei lăsa tu însuţi pradă acestor două distrugătoare ale bucuriei şi libertăţii pentru a fi robul lor?” Dar Anas nu a dat nici un răspuns, iar Maestrul nu l-a mai văzut până în momentul când Anas a stat împreună cu ginerele lui ca să-l judece pe Fiul Omului.
(1596.3) 142:1.1 În tot timpul acestei luni, Iisus sau unul dintre apostolii lui a propovăduit zilnic în templu. Când de Paşte mulţimile erau prea numeroase pentru a avea acces la propovăduirea din templu, apostolii organizau numeroase grupuri educative în afara incintei sacre. Iată esenţialul mesajului lor:
(1596.4) 142:1.2 1. Împărăţia cerurilor este la îndemână.
(1596.5) 142:1.3 2. Având credinţă în paternitatea lui Dumnezeu, voi puteţi intra în împărăţia cerurilor şi deveni astfel fii ai lui Dumnezeu.
(1596.6) 142:1.4 3. Iubirea este regula de viaţă din împărăţie – a fi suprem devotat lui Dumnezeu, iubindu-l totodată pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
(1596.7) 142:1.5 4. Ascultarea de voia Tatălui care produce roadele spiritului în viaţa voastră personală; iată legea împărăţiei.
(1596.8) 142:1.6 Mulţimile care veneau să sărbătorească Paştele au auzit această învăţătură a lui Iisus, şi unii dintre auditori s-au bucurat de vestea cea bună. Conducătorii civili şi religioşi ai iudeilor au început să se preocupe serios de activitatea lui Iisus şi a apostolilor săi; ei au dezbătut între ei conduita pe care să o urmeze în privinţa lor.
(1596.9) 142:1.7 În plus faţă de învăţătura lor din templu şi din afară, apostolii şi alţi credincioşi aveau o intensă activitate personală printre mulţimile de la Paşti. Aceşti bărbaţi şi aceste femei, mişcaţi de mesajul lui Iisus au răspândit vestea mesajului său cu ocazia acestei celebrări pascale, până la hotarele cele mai îndepărtate ale Imperiului Roman şi, de asemenea, în Orient. Acesta a fost începutul difuzării evangheliei în lumea exterioară. Opera lui Iisus nu avea să mai fie limitată la Palestina.
(1597.1) 142:2.1 Se afla în Ierusalim, asistând la festivităţile Paştelor, un bogat negustor iudeu din Creta, numit Iacob, care l-a abordat pe Andrei cerând să-l vadă pe Iisus între patru ochi. Andrei a aranjat această întâlnire secretă acasă la Flavius pentru seara zilei următoare. Acest Iacob nu putea înţelege învăţăturile Maestrului şi venea pentru că dorea să se informeze mai pe larg despre regatul lui Dumnezeu. El i-a zis lui Iisus: „Rabine, Moise şi străvechii profeţi ne spun că Iehova este un Dumnezeu gelos, un Dumnezeu cu mare furie şi cu porniri violente. Profeţii spun că el urăşte pe cei care fac rău şi se răzbună pe cei ce nu ascultă de legea sa. Tu şi discipolii tăi ne învăţaţi că Dumnezeu este un Tată plin de compasiune şi bun, care îi iubeşte atât de mult pe oameni, încât ar vrea să îi primească pe toţi în această nouă împărăţie a cerurilor, pe care tu îl proclami ca fiind atât de aproape.”
(1597.2) 142:2.2 Când Iacob a terminat de vorbit, Iisus a răspuns: „Iacove, tu ai expus bine învăţăturile profeţilor de odinioară, care i-au instruit pe copiii lor conform cu luminile timpului lor. Tatăl nostru din Paradis este neschimbător, dar conceptul despre natura sa s-a lărgit şi s-a dezvoltat de la epoca lui Moise până la epoca lui Amos, şi chiar şi până la generaţia profetului Isaia. Acum, eu m-am întrupat ca să revelez Tatăl într-o nouă glorie şi să manifest iubirea sa şi îndurarea sa faţă de toţi oamenii de pe toate lumile. Pe măsură ce evanghelia acestei împărăţii se va răspândi pe Pământ odată cu mesajul ei de curaj şi de bunăvoinţă către toţi oamenii, se vor stabili relaţii mai bune între familiile tuturor naţiunilor. Cu trecerea vremii, părinţii şi copiii se vor iubi mai mult unii pe ceilalţi, ceea ce va aduce o mai bună înţelegere a iubirii Tatălui care este în ceruri pentru copiii lui pământeşti. Ţine minte, Iacove, că un tată sincer şi bun nu numai că-şi iubeşte familia ca pe un tot – în calitate de familie – ci şi că îl iubeşte pe fiecare membru individual şi are pentru el o grijă plină de afecţiune.”
(1597.3) 142:2.3 După o discuţie prelungită asupra caracterului Tatălui celest, Iisus s-a întrerupt pentru a zice: „Tu, Iacob, care eşti tatăl unei familii numeroase, tu cunoşti bine adevărul cuvintelor mele.” Iar Iacob a zis: „Dar, Maestre, cine ţi-a spus că aş fi tatăl a şase copii? Cum de ai ştiut asta despre mine?” Iar Maestrul a replicat: „Este de ajuns să zic că Tatăl şi Fiul cunosc toate lucrurile, că în adevăr ei văd totul. Iubindu-i pe copii ca un tată pământesc, trebuie mai întâi ca tu să accepţi ca pe o realitatea dragostea Tatălui celest pentru tine- nu numai pentru toţi copiii lui Avraam, ci şi pentru tine, pentru sufletul tău individual. „
(1597.4) 142:2.4 Iisus a continuat: „Când copiii tăi sunt foarte tineri şi le lipseşte maturitatea şi când trebuie să îi pedepseşti, se poate ca ei să creadă că tatăl lor este supărat, plin de mânie pizmuitoare. Imaturitatea lor nu le permite să pătrundă dincolo de pedeapsă pentru a discerne afecţiunea prevăzătoare şi corectivă a tatălui. Însă, când aceşti aceiaşi copii devin bărbaţi şi femei adulţi, nu ar fi oare nechibzuit din partea lor să se ataşeze de aceste străvechi şi false concepţii asupra Tatălui lor? Ca bărbaţi şi ca femei ei ar trebui acum să distingă iubirea Tatălui lor în toate aceste măsuri disciplinare ale copilăriei lor. Pe măsură ce trec secolele, nu ar trebui ea, omenirea, să ajungă să înţeleagă mai bine adevărata natură şi caracterul iubitor al Tatălui din ceruri? Ce foloase vei trage tu din iluminarea spirituală a generaţiilor succesive dacă tu persişti în a-l considera pe Dumnezeu după cum l-au văzut Moise şi profeţii? Eu îţi zic, Iacove, că, în lumina strălucitoare a acestui ceas, tu ar trebui să vezi Tatăl aşa cum nici unul dintre predecesorii tăi nu l-a zărit vreodată. Şi văzându-l astfel, tu ar trebui să te bucuri de intrarea în regatul în care domneşte Tatăl atât de milostiv, iar tu va trebui să veghezi ca voinţa sa de iubire să domine de acum încolo viaţa ta.”
(1598.1) 142:2.5 Şi Iacob a răspuns: „Rabine, eu cred; doresc ca tu să mă conduci în regatul Tatălui.”
(1598.2) 142:3.1 În seara aceea, cei doisprezece apostoli, a căror majoritate ascultase această analiză a caracterului lui Dumnezeu, i-au pus lui Iisus numeroase întrebări despre Tatăl din ceruri. Cea mai bună manieră de a prezenta răspunsurile Maestrului la aceste întrebări constă în a le rezuma în terminologie modernă.
(1598.3) 142:3.2 Iisus i-a dojenit cu blândeţe pe cei doisprezece zicându-le, în esenţă: „Oare nu cunoaşteţi tradiţiile Israelului, care se raportează la dezvoltarea ideii despre Iehova, şi ignoraţi voi învăţătura Scripturilor privitoare la doctrina lui Dumnezeu?” Apoi Maestrul s-a apucat să-i instruiască pe apostoli despre evoluţia conceptului de Deitate de-a lungul dezvoltării poporului iudeu. El a atras atenţia lor asupra fazelor următoare de creştere a ideii de Dumnezeu.
(1598.4) 142:3.3 1. Iehova – dumnezeul clanurilor din Sinai. Acesta era conceptul primitiv de Deitate pe care Moise l-a înălţat la nivelul superior de Domnul Dumnezeu al Israelului. Tatăl care este în ceruri nu ezită niciodată să accepte adoraţia sinceră a copiilor lui pământeni, oricât de rudimentar ar fi conceptul lor de Deitate sau numele prin care ei simbolizează natura sa divină.
(1598.5) 142:3.4 2. Cel Preaînalt. Acest concept despre Tatăl din ceruri a fost proclamat în Salem de Melchisedec lui Avraam, şi transmis mai departe de cei care au crezut ulterior în această idee amplificată şi lărgită despre Deitate. Avraam şi fratele său părăsiseră Urul pentru că acolo fusese instaurată adorarea soarelui. Ei au crezut în El Elyon – Dumnezeul Preaînalt – propovăduit de Melchisedec. Ei aveau o concepţie mixtă asupra lui Dumnezeu, constând dintr-un amestec al străvechilor lor idei mesopotamiene şi doctrina celui Preaînalt.
(1598.6) 142:3.5 3. El Shaddai. În aceste vremuri primitive, mulţi evrei îl adorau pe El Shaddai, conceptul egiptean al Dumnezeului din cer, concept pe care învăţaseră să-l cunoască în timpul captivităţii lor din teritoriul Nilului. La mult timp după epoca lui Melchisedec, aceste trei concepţii despre Dumnezeu s-au contopit într-una singură şi au format doctrina Deităţii creatoare, Domnul Dumnezeu al Israelului.
(1598.7) 142:3.6 4. Elohim. Învăţătura Trinităţii Paradisului a persistat încă din vremea lui Adam. Amintiţi-vă că Scripturile au început prin a afirma că „La început, Zeii au creat cerurile şi pământul.” Aceasta denotă că în momentul în care a fost formulat acest pasaj, conceptul trinitar al celor trei Zei într-unul îşi găsise loc în religia străbunilor noştri.
(1598.8) 142:3.7 5. Supremul Iehova. În timpurile lui Isaia, aceste credinţe privitoare la Dumnezeu se lărgiseră într-un concept al Creatorului Universal care era în acelaşi timp atotputernic şi infinit de milostiv. Acest concept în evoluţie şi în creştere asupra lui Dumnezeu înlătură şi înlocuieşte practic toate ideile anterioare despre Deitate din religia părinţilor noştri.
(1598.9) 142:3.8 6. Tatăl care este în ceruri. Acum, noi îl cunoaştem pe Dumnezeu ca fiind Tatăl nostru din ceruri. Învăţătura noastră oferă o religie în care credinciosul este un fiu de Dumnezeu. Aceasta este buna vestire a evangheliei împărăţiei cerurilor. Fiul şi Spiritul coexistă cu Tatăl, iar revelarea naturii şi a serviciului acestor Deităţi ale Paradisului va continua să se lărgească şi să strălucească de-a lungul epocilor fără de sfârşit ale înaintării spirituale veşnice a fiilor ascendenţi ai lui Dumnezeu. În toate timpurile şi în cursul tuturor epocilor, adorarea sinceră a fiecărei fiinţe umane – în ceea ce priveşte progresul spiritual individual – este recunoscută de spiritul interior ca un omagiu adus Tatălui care este în ceruri.
(1599.1) 142:3.9 Apostolii nu mai fuseseră niciodată atât de şocaţi ca atunci când l-au auzit relatând această creştere a conceptului de Dumnezeu în gândirea iudaică a generaţiilor anterioare; ei erau prea nedumeriţi pentru a mai pune întrebări. În timp ce şedeau în tăcere înaintea lui Iisus, Maestrul a continuat: „Voi aţi fi cunoscut aceste adevăruri dacă aţi fi citit Scripturile. Oare n-aţi citit pasajul lui Samuel, care zicea: ‘Şi mânia Domnului s-a aprins contra israeliţilor, până într-atâta încât l-a stârnit pe Dumnezeu contra lor zicând: Mergeţi şi număraţi Israelul şi Iuda’? Aceasta nu era de mirare, căci, pe vremea lui Samuel, copiii lui Avraam credeau realmente că Iehova crea şi binele şi răul. Însă, când un scriitor ulterior a povestit aceste evenimente după extinderea conceptului iudaic despre natura lui Dumnezeu, el nu a îndrăznit să atribuie răul lui Iehova, şi de aceea a şi zis: ‘Şi Satan s-a ridicat contra Israelului şi l-a împins pe David să-i numere pe israeliţi.’ Oare nu puteţi distinge că aceste pasaje ale Scripturilor arată limpede cum conceptul naturii lui Dumnezeu a continuat să se dezvolte de la o generaţie la alta?
(1599.2) 142:3.10 ”Voi ar trebui totodată să distingeţi creşterea înţelegerii legii divine în perfectă armonie cu aceste concepţii mereu mai largi despre divinitate. Când copiii Israelului vor ieşi din Egipt, la o dată anterioară revelaţiei lărgite a lui Iehova, ei primiseră zece porunci care le-au servit drept lege până în epoca în care şi-au aşezat tabăra în faţa Sinaiului, şi iată aceste zece porunci:
(1599.3) 142:3.11 ”1. Să nu adoraţi pe nici un alt zeu, căci Domnul este un Dumnezeu gelos.
(1599.4) 142:3.12 ”2. Să nu modelaţi statui de zei.
(1599.5) 142:3.13 ”3. Nu neglijaţi să respectaţi sărbătoarea pâinilor fără plămadă.
(1599.6) 142:3.14 ”4. Dintre toţi oamenii şi toate animalele de sex masculin, primii născuţi sunt ai mei, a zis Domnul.
(1599.7) 142:3.15 ”5. Puteţi să lucraţi şase zile, în a şaptea zi însă vă veţi odihni.
(1599.8) 142:3.16 ”6. Nu veţi neglija să respectaţi sărbătoarea primelor fructe şi sărbătoarea recoltelor de la sfârşit anului.
(1599.9) 142:3.17 ”7. Nu oferiţi sângele nici unui sacrificiu cu pâine dospită.
(1599.10) 142:3.18 ”8. Sacrificiul de la sărbătoarea Paştelor nu va fi lăsat pe loc până dimineaţa.
(1599.11) 142:3.19 ”9. Voi veţi aduce, în casa Domnului Dumnezeu vostru, primele dintre cele dintâi roade ale pământului.
(1599.12) 142:3.20 ”10. Nu fierbeţi un ied în laptele mamei lui.
(1599.13) 142:3.21 ”După aceea, în toiul tunetelor şi al fulgerelor din Sinai, Moise le-a dat cele zece noi porunci, şi veţi fi cu toţii de acord că ele sunt expresiile cele mai vrednice de a însoţi lărgirea conceptelor despre Zeitatea lui Iehova. Oare n-aţi remarcat niciodată dubla înregistrare a acestor porunci în Scripturi? Prima dată eliberarea de sub jugul egiptean este dată ca raţiune pentru respectarea sabatului, însă, într-o redactare ulterioară, credincioşii religioşi în evoluţie ai strămoşilor noştri au pretins ca acest text să fie schimbat pentru a recunoaşte faptul creaţiei ca motiv de a respecta sabatul.
(1599.14) 142:3.22 ”După aceea, voi vă veţi aminti că o dată mai mult, în timpurile lui Isaia – timpurile celei mai mari iluminări spirituale – aceste zece porunci negative au fost schimbate în marea lege pozitivă a iubirii, porunca de a-l iubi suprem pe Dumnezeu şi de a-l iubi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă. Eu, de asemenea, proclam că această lege supremă a iubirii pentru Dumnezeu şi pentru oameni constituie întreaga îndatorire a oamenilor.”
(1600.1) 142:3.23 Când Maestrul a terminat de vorbit, nici unul dintre apostoli nu i-a pus nici o întrebare. Ei s-au dus fiecare să se odihnească peste noapte.
(1600.2) 142:4.1 Flavius, iudeul grec, era un prozelit care nu avea acces la templu, căci nu fusese nici circumcis, nici botezat. Cum el aprecia mult frumuseţea din artă şi sculptură, casa pe care o ocupa pe durata şederilor sale în Ierusalim era o un edificiu magnific. Ea era cu distincţie împodobită cu comori nepreţuite pe care le adunase de peste tot, pe parcursul călătoriilor sale prin lume. Când a avut, pentru prima dată, ideea de a-l invita pe Iisus, el s-a temut ca Maestrul să nu se supere la vederea acestor „imagini”. Dar, când Iisus a intrat la el, Flavius a fost plăcut surprins să vadă că în loc de a-l dojeni pentru faptul de a avea aceste obiecte aşa-zise idolatre răspândite prin toată casa, Maestrul a manifestat un mare interes pentru toată colecţia. Iisus şi-a arătat aprecierea punând multe întrebări despre fiecare obiect, în timp ce Flavius îl însoţea din cameră în cameră arătându-i statuetele lui favorite.
(1600.3) 142:4.2 Maestrul a văzut că gazda sa era dezorientată de atitudinea sa favorabilă în privinţa artei; în consecinţă, când au terminat de văzut toată colecţia, Iisus i-s zis: „Pentru că apreciezi frumuseţea lucrurilor create de Tatăl meu şi modelate de mâinile artiştilor umani, de ce te-ai aştepta să primeşti reproşuri? Pentru că Moise a căutat odinioară să combată idolatria şi adorarea falşilor zei, de ce ar trebui ca toţi oamenii să dezaprobe reproducerea graţiei şi a frumuseţii? Eu îţi zic, Flavius, că aceşti copii ai lui Moise l-au înţeles greşit, iar acum ei au făcut falşi zei chiar şi din interdicţia lui în ce priveşte statuile şi imaginile înfăţişând lucruri celeste şi pământene. Însă, chiar dacă Moise a propovăduit aceste restricţii minţii întunecate de odinioară, ce legătură are aceasta cu vremurile noastre în care Tatăl din ceruri este revelat în calitate de Suveran Spiritual universal mai presus de orice? Flavius, eu îţi declar că, în împărăţia ce vine, nu veţi mai fi învăţaţi să ‘nu adoraţi aceasta, să nu adoraţi cealaltă’; nu va mai fi nici o preocupare în legătură cu porunci de a te abţine de la aceasta şi de a avea grijă să eviţi cealaltă, ci toată lumea se va preocupa mai degrabă de o singură îndatorire supremă. Această îndatorire a oamenilor se exprimă în două mari privilegii; adorarea sinceră a Creatorului infinit, Tatăl Paradisiac, şi serviciul plin de dragoste făcut semenilor noştri. Dacă tu îl iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, tu ştii realmente că eşti un fiu de Dumnezeu.
(1600.4) 142:4.3 ”Într-o epocă în care Tatăl meu nu era bine înţeles, Moise era îndreptăţit să încerce să se opună idolatriei, dar, în epoca care va veni, Tatăl va fi fost revelat în viaţa Fiului, iar această nouă revelare a lui Dumnezeu va zădărnici definitiv confundarea Tatălui Creator cu idolii de piatră sau cu statuile, de aur sau de argint. De aici înainte, oamenii inteligenţi pot să se bucure de comorile de artă fără a confunda această apreciere materială a frumuseţii cu adorarea şi servirea Tatălui din Paradis, Dumnezeul tuturor lucrurilor şi al tuturor fiinţelor.”
(1600.5) 142:4.4 Flavius a crezut tot ceea ce l-a învăţat Iisus. În ziua următoare, el a mers în Bethania de dincolo de Iordan ca să fie botezat de către discipolii lui Ioan. El a făcut aşa pentru că apostolii lui Iisus nu îi mai botezau pe credincioşi. Cu prilejul reîntoarcerii lui la Ierusalim, Flavius a dat o mare petrecere pentru Iisus şi i-a invitat pe şaizeci dintre prietenii săi. Iar mulţi dintre aceşti invitaţi au început să creadă şi ei în mesajul împărăţiei ce vine.
(1601.1) 142:5.1 Una dintre marile predici pe care le-a ţinut Iisus în templu, în timpul acestei săptămâni a Paştelor, a fost un răspuns la o întrebare pusă de unul dintre auditorii săi, un locuitor din Damasc. Acest om l-a întrebat pe Iisus: „Rabine, cum vom şti noi cu certitudine că tu eşti trimis de Dumnezeu şi că noi putem cu adevărat intra în această împărăţie de care tu şi discipolii tăi proclamaţi că ne este la îndemână?” Şi Iisus a răspuns:
(1601.2) 142:5.2 ”În ce priveşte mesajul meu şi învăţătura discipolilor mei, voi ar trebui să le judecaţi după roadele lor. Dacă vă vom proclama adevărurile spiritului, spiritul va sta mărturie în inima voastră că mesajul nostru este autentic. Cât despre regat şi despre încredinţarea voastră de a fi acceptaţi de Tatăl din ceruri, îngăduiţi-mi să vă întreb ce tată dintre voi, dacă este un tată inimos şi demn de acest nume, şi-ar lăsa fiul în nelinişte sau în îndoială cu privire la statutul său în familia sa sau al locului său de siguranţă în afecţiunea inimii tatălui său? Voi ceilalţi taţi pământeni, găsiţi oare plăcere în a vă chinui copiii lăsându-i în îndoiala cu privire la permanenţa iubirii pe care le-o purtaţi în inima voastră omenească? Tatăl vostru din ceruri nu-i lasă nici el pe copiii lui, născuţi din spirit prin credinţă, în incertitudine cu privire la poziţia lor în regat. Dacă îl primiţi pe Dumnezeu în calitate de Tată, atunci, în adevăr, voi sunteţi cu adevărat fii de Dumnezeu. Şi, dacă sunteţi fiii lui, atunci voi sunteţi în siguranţă în poziţia şi în situaţia a tot ceea ce ţine de filiaţia divină şi veşnică. Dacă voi credeţi în cuvintele mele, voi credeţi prin aceasta chiar în Cel care m-a trimis şi, crezând astfel în Tată, voi aţi făcut să fie sigur statutul vostru în cetăţenia celestă. Dacă faceţi voia Tatălui din ceruri, voi veţi izbuti întotdeauna să ajungeţi la viaţa veşnică de progres în regatul divin.
(1601.3) 142:5.3 ”Spiritul Suprem va sta mărturie odată cu spiritul vostru că voi sunteţi cu adevărat copiii lui Dumnezeu. Dacă sunteţi fiii lui Dumnezeu, atunci sunteţi născuţi din duhul lui Dumnezeu, şi oricine este născut din spirit are în el însuşi puterea de a învinge toate îndoielile; aceea este victoria care înfrânge orice incertitudine, este însăşi credinţa voastră.
(1601.4) 142:5.4 ”Profetul Isaia a zis, vorbind despre această epocă: ‘Când spiritul va fi răspândit din înalt peste noi, atunci opera dreptăţii va deveni pentru totdeauna pacea, liniştea şi încredinţarea.’ Pentru toţi cei care cred sincer în această evanghelie, eu voi deveni o garanţie a admiterii lor în îndurarea veşnică şi în viaţa veşnică a împărăţiei Tatălui meu. Voi, dar, cei care auziţi acest mesaj şi credeţi în această evanghelie a împărăţiei, voi sunteţi fiii lui Dumnezeu şi voi aveţi viaţa veşnică. Dovada pentru lumea întreagă că sunteţi născuţi din spirit este că voi vă iubiţi sincer unii pe ceilalţi.”
(1601.5) 142:5.5 Mulţimea de vizitatori a rămas multe ceasuri cu Iisus, punându-i întrebări şi ascultând cu atenţie răspunsurile lui încurajatoare. Învăţătura lui Iisus îi încuraja chiar şi pe apostoli să predice evanghelia împărăţiei cu mai multă forţă şi încredinţare. Această experienţă din Ierusalim a fost o mare inspiraţie pentru cei doisprezece. Acesta era primul lor contact cu nişte mulţimi atât de numeroase, şi ei au învăţat multe lecţii folositoare care le-au fost de mare ajutor în munca lor ulterioară.
(1601.6) 142:6.1 Într-o seară, la Flavius, a venit să-l vadă pe Iisus un anume Nicodim; era un membru bogat şi destul de înaintat în vârstă al sanhedrinului iudaic. El auzise vorbindu-se mult despre învăţăturile galileeanului, astfel încât s-a dus, într-o zi, să-l asculte în timp ce propovăduia în curtea templului. El ar fi vrut să meargă adesea ca să asculte lecţiile lui Iisus, dar se temea să fie văzut printre auditorii care asistau la învăţătura sa. Într-adevăr, conducătorii iudeilor erau deja până într-atâta în dezacord cu Iisus, încât nici un membru al sanhedrinului nu ar fi acceptat să fie identificat în mod făţiş cu el. În consecinţă, Nicodim aranjase cu Andrei ca să îl vadă pe Iisus între patru ochi şi, tocmai în seara aceea, după căderea nopţii. Petru, Iacob şi Ioan se găseau în grădina lui Flavius când a început convorbirea, dar mai târziu au intrat toţi în casă, unde s-a continuat dialogul.
(1602.1) 142:6.2 Primindu-l pe Nicodim, Iisus nu a dat dovadă de vreo deferenţă specială. Vorbind cu el, el nu a făcut nici un compromis sau vreo încercare necuvenită de persuasiune. Maestrul nu a încercat să-l respingă pe interlocutorul său care cerceta în secret, şi nici nu a fost sarcastic. În toate raporturile sale cu distinsul vizitator, Iisus a fost calm, sobru şi demn. Nicodim nu era delegat oficial de către sanhedrin; el venea să îl vadă pe Iisus în principal datorită sincerului său interes pe care îl purta personal învăţăturii Maestrului.
(1602.2) 142:6.3 După ce a fost prezentat de Flavius, Nicodim zise: „Rabine, noi ştim că eşti un învăţător trimis de Dumnezeu, căci nici un om nu ar putea propovădui în felul acesta dacă Dumnezeu nu ar fi cu el. Şi sunt dornic să ştiu mai mult despre învăţăturile tale referitoare la regatul care va veni.”
(1602.3) 142:6.4 Iisus îi răspunse lui Nicodim: „În adevăr, în adevăr, îţi spun ţie, Nicodime, că dacă nu este născut de sus, un om nu poate vedea regatul lui Dumnezeu.” Apoi răspunse Nicodim: „Dar cum poate un om să se nască din nou când este bătrân? El nu poate intra pentru a doua oară în pântecele mamei lui ca să renască.”
(1602.4) 142:6.5 Iisus a zis: „Totuşi, eu îţi declar că de nu se naşte din spirit, un om nu poate intra în regatul lui Dumnezeu. Ceea ce se naşte din carne este carne, şi ceea ce se naşte din spirit e spirit. Nu te mira că am zis că ar trebui să te naşti din înalt. Când bate vântul, tu auzi freamătul frunzelor, dar vântul nu îl vezi – nici de unde vine, nici unde se duce – şi la fel este cu tot ceea ce se naşte din spirit. Cu ochii cărnii, se pot zări manifestările spiritului, dar nu se poate desluşi efectiv spiritul.”
(1602.5) 142:6.6 Nicodim răspunse: „Dar eu nu înţeleg – cum se poate să fie aşa?” Iisus zise: „Este oare cu putinţă ca tu să fii un învăţător al Israelului şi să ignori toate acestea? Cei care cunosc realităţile spiritului au deci datoria de a revela aceste lucruri celor care disting numai manifestările lumii materiale. Ne vei crede tu dacă îţi vom vorbi despre adevărurile celeste? Ai tu curaj, Nicodime, să crezi în cineva care a coborât din cer, în Fiul Omului însuşi?”
(1602.6) 142:6.7 Atunci Nicodim a zis: „Dar oare cum pot începe să prind acest spirit care trebuie să mă recreeze pregătindu-mă să intru în regat?” Iisus răspunse: „Spiritul Tatălui din ceruri sălăşluieşte deja în tine. Dacă vrei să te laşi condus de acest spirit de sus, tu vei începe foarte curând să vezi cu ochii spiritului; după aceea, dacă alegi cu toată inima călăuzirea spiritului, tu te vei naşte din spirit, căci scopul unic al vieţii tale va fi să faci voia Tatălui tău din ceruri. Pomenindu-te astfel născut din spirit şi fericit în regatul lui Dumnezeu, tu vei începe să produci, în viaţa zilnică, roadele abundente ale spiritului.”
(1602.7) 142:6.8 Nicodim era cu totul sincer. El a fost profund impresionat, dar a plecat dezorientat. Era un om împlinit în ce priveşte dezvoltarea de sine, stăpânirea de sine, şi chiar şi în ce priveşte înaltele calităţi morale. El era rafinat, egocentric şi altruist, dar nu ştia cum să-şi supună voia sa celei a Tatălui divin, aşa cum un copilaş acceptă să se supună îndrumărilor unui părinte pământean înţelept şi iubitor, şi să devină astfel în realitate un fiu de Dumnezeu, un moştenitor progresiv al împărăţiei eterne.
(1603.1) 142:6.9 Dar Nicodim a adunat destulă credinţă pentru a lua în stăpânire regatul. El a protestat timid când colegii lui din sanhedrin au căutat să-l condamne pe Iisus fără ca mai întâi să-l audă. Mai târziu, cu Iosif din Arimatea, el a recunoscut cu îndrăzneală credinţa sa şi a reclamat trupul lui Iisus, chiar şi atunci când cei mai mulţi dintre discipolii lui fugiseră, terorizaţi, de scena suferinţelor şi a morţii finale a Maestrului lor.
(1603.2) 142:7.1 După perioada activă de propovăduire şi de lucru personal din săptămâna de Paşti la Ierusalim, Iisus a petrecut miercurea următoare odihnindu-se în Bethania cu apostolii săi. În acea după-amiază, Toma a pus o întrebare care a provocat un lung şi instructiv răspuns. Toma a zis: „Maestre, în ziua în care am fost aleşi ca ambasadori ai împărăţiei, tu ne-ai spus multe lucruri şi ne-ai dat instrucţiuni despre modul nostru personal de viaţă, dar ce o să propovăduim noi mulţimilor? Cum ar trebui să trăiască aceşti oameni după ce regatul se va manifesta pe deplin? Discipolii tăi vor poseda ei sclavi? Vor căuta ei, adepţii tăi, sărăcia şi vor fugi ei de bogăţie? Va prevala singură îndurarea, astfel încât noi nu vom mai avea nici legi nici tribunale?” Iisus şi cei doisprezece şi-au petrecut toată după-amiaza şi toată seara după cină pentru discutarea întrebărilor lui Toma. Pentru claritatea expunerii noastre, noi prezentăm următorul rezumat al instrucţiunilor Maestrului:
(1603.3) 142:7.2 Iisus a căutat mai întâi să îi facă pe apostolii lui să înţeleagă că el însuşi trăia pe pământ o viaţă unică de încarnare, şi că ei, cei doisprezece, fuseseră chemaţi să participe la această experienţă de manifestare a Fiului Omului şi în calitate de tovarăşi la lucru şi ei trebuie să se supună numeroaselor restricţii şi obligaţii ale experienţei de manifestare. A existat chiar o aluzie voalată că Fiul Omului era singura persoană ce trăise vreodată pe pământ şi care putea să vadă simultan în chiar inima lui Dumnezeu şi până în străfundurile sufletului omenesc.
(1603.4) 142:7.3 Iisus a explicat foarte clar că împărăţia cerurilor era o experienţă evolutivă, începând aici pe pământ şi progresând prin etape succesive de viaţă până în Paradis. În cursul serii, el a afirmat categoric că la un anumit stadiu viitor al dezvoltării regatului, el va vizita din nou această lume cu puterea spirituală şi cu gloria divină.
(1603.5) 142:7.4 El a explicat apoi că „ideea de regat” nu era cea mai bună manieră de a ilustra relaţiile omului cu Dumnezeu, dar că el folosea această metaforă pentru că poporul iudeu era în aşteptarea regatului şi că Ioan predicase vorbind despre regatul ce va veni. Iisus a zis: „Oamenii dintr-o altă epocă vor înţelege mai bine evanghelia împărăţiei dacă el este înfăţişat în termeni care exprimă relaţiile de familie – când omul va înţelege religia ca învăţătură a paternităţii lui Dumnezeu şi a fraternităţii umane, filiaţia cu Dumnezeu.” După aceea, Maestrul a discutat îndeajuns de mult despre familia pământească ca fiind o ilustrare a familiei cereşti şi a reformulat cele două legi fundamentale ale vieţii: primul comandament al iubirii pentru tată, capul de familie, şi al doilea comandament al iubirii reciproce dintre copii, să-l iubeşti pe fratele tău ca pe tine însuţi. El a explicat apoi că această calitate de afecţiune fraternă se va manifesta invariabil printr-un serviciu social dezinteresat şi plin de iubire.
(1603.6) 142:7.5 A venit apoi discuţia memorabilă a caracteristicilor fundamentale ale vieţii de familie şi a aplicării lor în relaţiile existente între Dumnezeu şi om. Iisus a declarat că o adevărată viaţă de familie se întemeiază pe următoarele şapte fapte:
(1604.1) 142:7.6 1. Faptul existenţei. Raporturile naturale şi fenomenele de asemănare fizică se combină în familie: copiii moştenesc anumite trăsături ale părinţilor lor. Copiii îşi au originea în părinţii lor; existenţa personalităţii lor depinde de actul părinţilor lor. Relaţia părintelui cu copilul este inerentă oricărei naturi şi impregnează toate existenţele vii.
(1604.2) 142:7.7 2. Siguranţa şi plăcerea. Părinţii demni de acest nume găsesc o mare încântare în a răspunde nevoilor copiilor lor. Mulţi părinţi nu se mulţumesc a le oferi numai necesarul, ci urmăresc şi să se îngrijească şi de plăcerile lor.
(1604.3) 142:7.8 3. Instruirea şi educaţia. Părinţii chibzuiţi fac cu înţelepciune planuri pentru a-i instrui şi educa cum se cuvine pe fiii şi pe fiicele lor. Ei îi pregătesc din tinereţe pentru responsabilităţile mai mari ale vieţii lor de adult.
(1604.4) 142:7.9 4. Disciplina şi constrângerea. Părinţii prevăzători iau, de asemenea, măsuri pentru disciplinarea, îndrumarea, corectarea şi uneori pentru constrângerea necesară a tinerilor lor copii lipsiţi de maturitate.
(1604.5) 142:7.10 5. Camaraderia şi loialitatea. Un părinte afectuos întreţine raporturi intime şi iubitoare cu copiii lui. El are totdeauna o ureche deschisă la cerinţele lor; el este întotdeauna pregătit să împărtăşească încercările lor şi să-i ajute în dificultăţile lor. Părintele poartă un interes suprem bunăstării progresive a progeniturii sale.
(1604.6) 142:7.11 6. Iubirea şi îndurarea. Un părinte plin de compasiune iartă cu mărinimie. Părinţii nu nutresc idei de răzbunare contra copiilor lor. Ei nu seamănă nici cu judecătorii, nici cu duşmanii, nici cu creditorii. Adevăratele familii sunt întemeiate pe toleranţă, pe răbdare şi pe iertare.
(1604.7) 142:7.12 7. Dispoziţii pentru viitor. Părinţilor temporari le place să lase o moştenire fiilor lor. Familia continuă de la o generaţie la următoarea. Moartea nu pune capăt uni generaţii decât pentru a marca începutul alteia. Moartea încheie o viaţă individuală, dar nu în mod necesar viaţa de familie.
(1604.8) 142:7.13 Vreme de ceasuri, Maestrul a discutat despre aplicarea acestor caracteristici ale vieţii de familie relaţiilor omului (copilul pământean) cu Dumnezeu (Tatăl din Paradis), şi iată concluzia lui: „Eu cunosc la perfecţie totalitatea relaţiilor unui fiu cu Tatăl, căci eu am atins deja, în domeniul filiaţiei, tot ceea ce voi va trebui să atingeţi în eternul viitor. Fiul Omului este pregătit pentru ascensiunea sa la dreapta Tatălui, astfel încât în mine calea este încă şi mai larg deschisă fiecăruia dintre voi pentru a-l vedea pe Dumnezeu şi, înainte ca voi să fi desăvârşit glorioasa înaintare, pentru a deveni perfecţi aşa cum Tatăl vostru din ceruri este perfect.”
(1604.9) 142:7.14 Când apostolii au auzit aceste cuvinte pătrunzătoare, ei şi-au amintit declaraţiile pe care le făcuse Ioan în vremea botezării lui Iisus; ei au păstrat deopotrivă o amintire foarte vie a acestei experienţe în legătură cu predicările lor şi cu învăţăturile lor după moartea şi învierea Maestrului.
(1604.10) 142:7.15 Iisus este un fiu divin în care Tatăl are deplină încredere. El fusese cu Tatăl şi îl înţelegea în totalitate. El îşi trăise acum viaţa pământească spre deplina satisfacţie a Tatălui, iar încarnarea lui în trup îi îngăduise să îi înţeleagă pe deplin pe oameni. Iisus era perfecţiunea omului; el atinsese întocmai aceeaşi perfecţiune pe care toţi credincioşii sinceri sunt meniţi să o atingă în el şi prin el. Iisus le-a revelat oamenilor un Dumnezeu al perfecţiunii şi a prezentat înel însuşi fiul desăvârşit al lumilor pentru Dumnezeu.
(1605.1) 142:7.16 Cu toate că discursul lui Iisus a durat timp de mai multe ore, Toma nu era încă satisfăcut, căci zise: „Maestre, noi nu găsim că Tatăl din ceruri ne tratează întotdeauna cu bunătate şi mărinimie. De multe ori, noi suferim amar pe pământ, iar rugăciunile noastre nu sunt întotdeauna îndeplinite. Asupra căror puncte nu izbutim noi să pricepem sensul învăţăturii tale?”
(1605.2) 142:7.17 Iisus a răspuns: „Toma, Toma, cât timp va mai trece până să dobândeşti deprinderea de a asculta cu urechea spiritului? Cât timp va mai trece până ce te vei dumiri că această împărăţie este o împărăţie spirituală şi că Tatăl meu este şi el o fiinţă spirituală? Nu înţelegi tu oare că eu vă învăţ ca fii ai spiritului din familia spirituală din ceruri, al cărei şef patern este un spirit infinit şi veşnic? Nu mă vei lăsa tu să mă folosesc de familia pământeană pentru a ilustra relaţiile divine, fără a aplica într-un mod atât de literal învăţătura mea la treburile materiale? Oare nu poţi tu separa în mintea ta realităţile spirituale ale regatului de problemele materiale, sociale, economice şi politice din timpurile acestea? Când vorbesc limba spiritului, de ce oare persişti tu în a traduce gândul meu în limbajul cărnii, şi asta numai pentru că îmi permit să mă folosesc de relaţii comune şi literale cu scopul ilustrării adevărurilor spirituale? Copiii mei, vă rog să încetaţi a mai aplica învăţătura regatului spiritului sordidelor treburi ale sclaviei, ale mizeriei, ale caselor şi ale pământurilor, şi problemelor materiale de echitate şi de justiţie umane. Aceste chestiuni temporare îi privesc pe oamenii acestei lumi şi, cu toate că într-un anumit fel ele îi afectează pe toţi oamenii, voi aţi fost chemaţi să mă reprezentaţi în lume aşa cum îl reprezint eu pe Tatăl meu. Voi sunteţi ambasadorii spirituali ai unui regat spiritual, reprezentanţii speciali ai Tatălui spiritual. Până acum ar fi trebuit deja să-mi fie cu putinţă să vă instruiesc ca adulţi ai împărăţiei spiritului. Oare va trebui întotdeauna să vă vorbesc ca unor copii? Voi nu credeţi niciodată în percepţia spirituală? Totuşi, eu vă iubesc şi voi avea mare răbdare cu voi până la capătul asocierii noastre în carne. Şi chiar şi după aceea, spiritul meu vă va lua-o înainte în toată lumea.
(1605.3) 142:8.1 Către sfârşitul lui aprilie, opoziţia contra lui Iisus devenise atât de pronunţată la farisei şi la saduchei că Maestrul şi apostolii săi s-au decis să părăsească Ierusalimul pentru o vreme şi să se îndrepte spre sud ca să muncească în Betleem şi în Hebron. Toată luna mai a fost folosită în activitatea personală din aceste oraşe şi la locuitorii din oraşele învecinate. Pe parcursul acestei deplasări, ei nu au ţinut nici o predică în public, ci au făcut doar vizite din casă în casă. În vreme ce apostoli propovăduiau evanghelia şi îi îngrijeau pe bolnavi, Iisus şi Abner au petrecut o parte din timp în En-Gedi pentru a vizita colonia nazarineeană. De acolo plecase Ioan Botezătorul, iar Abner fusese şeful acestui grup. Mulţi dintre membrii confreriei nazarineene au început să creadă în Iisus, însă majoritatea acestor oameni asceţi şi excentrici a refuzat să îl accepte ca învăţător trimis din cer, deoarece el nu învăţa despre postire sau despre alte forme de renunţare.
(1605.4) 142:8.2 Locuitorii acestei regiuni nu ştiau că Iisus se născuse în Betleem. La fel cu majoritatea discipolilor, ei presupuneau întotdeauna că Maestrul venise pe lume în Nazaret, dar cei doisprezece apostoli cunoşteau faptele.
(1605.5) 142:8.3 Acea şedere în Iudeea meridională a fost o perioadă de lucru odihnitoare şi fructuoasă; regatul a sporit cu numeroase suflete. La începutul lui iunie, agitaţia contra lui Iisus se calmase atât de bine în Ierusalim încât Maestrul şi apostolii s-au reîntors acolo ca să instruiască şi să-i încurajeze pe credincioşi.
(1606.1) 142:8.4 Cu toate că Iisus şi apostolii şi-au petrecut toată luna iunie în Ierusalim sau prin împrejurimi, ei nu au predicat în public în cursul acestei perioade. Ei au trăit, în cea mai mare parte a timpului, sub corturile pe care le ridicaseră într-un parc sau o grădină umbrită, cunoscută în acea vreme sub numele de Ghetsemani, situată pe panta vestică a Muntelui Măslinilor, nu departe de pârâul Cedronului. Ei au petrecut în general sabaturile de la sfârşit de săptămână acasă la Lazăr şi surorile lui din Bethania. Iisus nu a pătruns decât de câteva ori în interiorul zidurilor Ierusalimului, însă un mare număr de căutători interesaţi au mers până în Ghetsemani pentru a vorbi cu el. Într-o seară de vineri, Nicodim şi un anume Iosif din Arimatea s-au încumetat să îi facă o vizită lui Iisus, dar, în timp ce se găseau deja în faţa intrării cortului Maestrului, ei au făcut cale întoarsă de frică. Bineînţeles, ei nu-şi dădeau seama că Iisus avea cunoştinţă de toate acţiunile lor.
(1606.2) 142:8.5 Când conducătorii iudei au aflat că Iisus revenise în Ierusalim, ei s-au pregătit să îl aresteze; însă, băgând de seamă că el nu ţinea predici publice, au tras concluzia că se speriase de campania lor anterioară şi au hotărât să îl lase să-şi continue învăţătura în modul acesta privat, fără a-l molesta mai departe. Treburile şi-au urmat deci în linişte cursul până în ultimele zile ale lunii iunie, când un anume Simon, membru al sanhedrinului, s-a raliat public la învăţăturile lui Iisus, după ce a declarat aceasta în prealabil şefilor iudei. Imediat s-a organizat o nouă campanie pentru a-l prinde pe Iisus, şi ea a devenit atât de puternică încât Maestrul a trebuit să se retragă în oraşele din Samaria şi din Decapole.
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
https://youtu.be/twQWXGL8njU
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
..… Indiferent cum ar fi vă spun acum că … vă iubesc și vă îmbrațișez cu toată dragostea Lui Doamne din Ființa mea ! … și vă Mulțumesc din Suflet fiindcă Existați !
….. select .. click dreapta …Go to
