Sf. Ap. Petru și Pavel – Efuziunile lui Christ Mihail

Dragi prieteni,

Mai întâi de toate .. La Mulți Ani ! tuturor celor ce poarta numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel și derivatele lor.

Sf. Ap. Petru și Pavel 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sfântul Ap. Petru s-a născut în Galileea într-o familie săracă de pescari. La început s-a numit Simon și a fost ucenicul Sf. Ioan Botezătorul iar apoi la urmat pe Iisus fiind unul din cei 12 apostoli. Când Mântuitorul întreabă pe apostoli: “cine zic oamenii că sunt Eu ?” Sf. Ap. Petru a răspuns: “Tu ești Hristosul Fiul lui Dumnezeu Celui viu.”

Ca martor al evenimentelor Biblice, îl întâlnim pe Sf. Ap. Petru martor la Schimbarea la față a Mântuitorului pe Muntele Taborului iar în vremea patimilor lui Iisus, când este prins în Gradina Ghetsimani, Sf. Petru a tăiat cu sabia urechea unui soldat în dorința de a-și apăra Învățătorul deși  puțin mai târziu se leapădă de Iisus de 3 ori spunând că nici măcar nu-L cunoaște. După ce Iisus a înviat din morți, Sf. Ap. Petru este martor la arătările Mântuitorului de mai multe ori.

Sf. Ap. Petru era un bun predicator și de Rusalii, când Duhul Sfânt se pogoară peste Sf. Apostoli, Sf. Petru este cel care ține o cuvântare atât de înflăcărată și convingătoare încât se botează la Biserica lui Hristos peste 3000 de oameni.

Convins că Iisus este Fiul lui Dumnezeu a predicat acest adevăr mergând pe jos la păgânii din Ierusalim, Antiohia, Pont, Bitinia ajungând până la Roma în vremea împăratului Nero. Printre miile de creștini omorâți de împăratul Nero a căzut victimă și Sf. Petru în anul 67. A murit răstignit pe o cruce cu capul în jos spunând că nu vrea prin moartea sa să egaleze pe Mântuitorul Hristos.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sfântul Ap. Pavel s-a născut în orașul Tars. La început s-a numit Saul și a crescut într-o familie cu puternice tradiții iudaice. La 12 ani se mută cu familia la Ierusalim și ajunge elevul rabinului Gamaliel care-l va iniția în studiul Vechiului Testament. Ajunge un iudeu zelos cu o deosebită cultură religioasă și se ridică împotriva creștinilor prigonind cumplit Biserica lui Dumnezeu.

Dar într-o zi în timp ce călătorea spre Damasc i se arată Iisus Mântuitorul întrebându-l: “Saule, Saule de ce mă prigonești ?” Saul se oprește din drum, cade de pe cal dându-și seama că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. De aici începe viața de apostol a Sf. Pavel care se botează la creștinism primind acest nume. A făcut 3 călătorii misionare străbătând distanțe foarte lungi pe uscat și pe mare trecând prin Macedonia, Atena și Roma.

A predicat egalitatea oamenilor prin cuvintele: “nu mai este nici iudeu, nici elin, nu mai este rob, nici liber, parte bărbătească și parte femeiască, ci una sunteți în Iisus Hristos.” iar scrierile Sf. Ap. Pavel alcătuiesc o operă neegalată până azi, este baza gândirii creștine și sunt cuprinse în Sf. Scriptură și se numesc epistolele pauline.

Într-o vreme în care femeia era disprețuită de bărbat pe nedrept, Sf. Ap. Pavel scria: “căci bărbatul nu se poate naște fără femeie” și îndemna pe bărbați: “iubiți-vă femeile și nu fiți aspri cu ele !” … “dar ele să fie cumpătate, curate, bune gospodine, ca să nu defaime cuvântul lui Dumnezeu.” Într-o vreme în care munca era o obligație de clasă și sclavagismul era în floare, Sf. Pavel scrie: “cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce.”

Sf. Ap. Pavel a murit în aceeași zi cu Sf. Ap. Petru la Roma în ziua de 29 iunie anul 67.

sfintii-petru-pavelÎmpreună au desfășurat o activitate fără egal în istoria Bisericii în numele lor ridicându-se multe biserici cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel.

Când intrăm într-o biserică sunt pictați în stânga și dreapta ușii de la intrare, aceasta simbolizând că numai prin învățătura lor vom putea fi creștini adevărați ai Bisericii lui Hristos.

Sunt considerați „stâlpi ai Bisericii și luminători ai lumii.”

 

Sursa – http://www.crestinortodox.ro/ – Din articolul Pr. Nicolae Trușcă

*             *            *

Efuziunile lui Christ Mihail

Să pătrundem din nou în misterul relevărilor făcute prin intermediul celor câteva capitole selectate de mine din cartea Urantia și să vedem acum care au fost cele 7 efuziuni ale lui Christ Mihail  cunoscut în ultima Sa efuziune și care a avut loc pe Pământ ca Iisus Christos.

Acest articol este preluat  din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org  și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-119-efuziunile-lui-christ-mihail

Capitolul 119

Efuziunile lui Christ Mihail

(1308.1) 119:0.1 ŞEFUL Stelelor de Seară din Nebadon, eu sunt afectat Urantiei de către Gabriel cu misiunea de a destăinui istoria celor şapte efuziuni ale lui Mihail din Nebadon, Suveranul acestui univers; numele meu este Gavalia. În cursul acestei prezentări, mă voi menţine strict în limitele impuse de mandatul meu.

(1308.2) 119:0.2 Atributul de manifestare este inerent Fiilor Paradisiaci ai Tatălui universal. În dorinţa lor de a se apropia mai mult de experienţele vieţii creaturilor care le sunt subordonate, Fiii Paradisiaci de diverse ordine reflectă natura divină a părinţilor lor din Paradis. Fiul Etern al Trinităţii Paradisului a arătat calea în această practică coborându-se de şapte ori, pe cele şapte circuite ale Havonei, în epoca ascensiunii lui Grandfanda şi a primilor pelerini ai timpului şi ai spaţiului. Iar Fiul Etern îşi continuă efuziunile pe universurile locale ale spaţiului în persoana reprezentanţilor săi, Fiul Mihail şi Fiul Avonal.

(1308.3) 119:0.3 Când Fiul Etern dăruieşte un Fiu Creator pe un nivel local protejat, acest Fiu Creator îşi asumă deplina responsabilitate de a desăvârşi, de a controla şi de a stăpâni acest nou univers; el face deopotrivă, Trinităţii eterne, jurământul solemn de a nu-şi asuma deplina suveranitate a noii creaţii înainte ca cele şapte efuziuni ale sale sub formă de creaturi nu au fost îndeplinite cu succes şi confirmate de Cei Îmbătrâniţi de Zile, care au jurisdicţie peste universurile respective. Această obligaţie este asumată de fiecare Fiu Mihail care se oferă voluntar să iasă din Paradis şi să întreprindă creaţia şi organizarea unui univers.

(1308.4) 119:0.4 Ţelul acestor încarnări sub formă de creaturi este acela de a permite acestor Creatori să devină suverani înţelepţi, plini de compasiune, drepţi şi înţelegători. Aceşti Fii divini sunt în mod natural drepţi, dar ei devin de o bunăvoinţă îndurătoare ca urmare a acestor experienţe succesive de manifestare. Ei sunt în mod natural îndurători şi într-un mod nou. Aceste efuziuni sunt cele din urmă etape ale educării lor şi ale formării lor pentru sarcina sublimă de a guverna universurile locale în divină dreptate şi prin justă judecată.

(1308.5) 119:0.5 Deşi aceste manifestări aduc numeroase avantaje accesorii diverselor lumi, sisteme şi constelaţii, precum şi diferitelor ordine de inteligenţe universale pe care ele le ating şi pe care le ameliorează, destinaţia lor primordială rămâne totuşi de a desăvârşi formarea personală şi educaţia universală a unui Fiu Creator însuşi. Aceste efuziuni nu sunt indispensabile pentru a dirija un univers local într-o manieră înţeleaptă, justă şi eficientă, ci sunt absolut necesare pentru a se şti să se administreze într-o manieră echitabilă, îndurătoare şi înţelegătoare această creaţie care mişună de forme de viaţă variate şi de miriade de creaturi inteligente, dar imperfecte.

(1308.6) 119:0.6 Fiii Mihaili încep lucrarea lor de organizare a unui univers cu o justă şi completă compasiune pentru diversele ordine de fiinţe pe care ei le-au creat. Ei au vaste rezerve de îndurare pentru toate aceste creaturi diferite, şi chiar şi milă pentru cele care se rătăcesc şi se împotmolesc în mlaştina egoismului pe care ele însele l-au produs. Dar Cei Îmbătrâniţi de Zile socotesc că aceste daruri de justeţe şi de dreptate nu sunt de ajuns. Aceşti conducători triunici ai suprauniversurilor nu vor confirma niciodată un Fiu Creator ca Suveran al unui univers înainte ca el să fi dobândit realmente punctul de vedere al propriilor sale creaturi printr-o experienţă efectivă în mediul în care îşi au existenţa şi în acelaşi fel cu aceste creaturi înseşi. În felul acesta, aceşti Fii devin şefi prudenţi şi înţelegători; ei ajung să cunoască diverse grupuri peste care ei domnesc şi exercită o autoritate universală. Printr-o experienţă vie, ei dobândesc o îndurare practică, o judecată echitabilă şi dreptatea născută din existenţa unei creaturi experienţiale.

(1309.1) 119:0.7 Universul local al Nebadonului este acum guvernat de un Fiu Creator care a desăvârşit serviciul său de efuziuni. El domneşte cu o supremaţie justă şi plină de îndurare peste toate vastele tărâmuri ale universului său pe cale de evoluţie şi de perfecţionare. Mihail al Nebadonului este a 611.121-a manifestare a Fiului Etern pe universurile timpului şi ale spaţiului, şi el a început organizarea universului vostru local acum patru sute de miliarde ani. Mihail s-a pregătit pentru prima sa aventură de manifestare aproape de epoca în care Urantia lua forma sa actuală, acum un miliard de ani. Efuziunile sale au avut loc la intervale de aproximativ o sută cincizeci de milioane ani, ultima având loc pe Urantia cu o mie nouă sute ani în urmă (la data apariției cărții Urantia) . Eu vreau acum să vă descriu natura şi caracterul acestor efuziuni atât de complet pe cât îmi permite mandatul meu.

1. Prima manifestare

(1309.2) 119:1.1 Acesta a fost un eveniment solemn pe Salvington, cu aproape un miliard de ani în urmă, când adunarea directorilor şi a şefilor din universul Nebadonului l-a auzit pe Mihail anunţând că fratele său mai mare Emanuel îşi va asuma curând autoritatea în Nebadon, în vreme ce el (Mihail) va lipsi, fiind plecat într-o misiune neexplicată. Nici o altă proclamaţie nu s-a făcut cu privire la această operaţiune, afară de cea din mesajul de bun rămas teledifuzat Părinţilor Constelaţiilor, care zicea printre alte instrucţiuni că: „În această perioadă eu vă pun sub paza şi în grija lui Emanuel, în timp ce am să execut porunca Tatălui meu din Paradis”.

(1309.3) 119:1.2 După ce şi-a transmis astfel salutul său de bun rămas, Mihail a apărut pe zona de plecare a Salvingtonului, întocmai cum în multe dintre ocaziile anterioare în care el se pregătea să plece în Uversa sau în Paradis, dar de data aceasta a venit aici singur. El şi-a încheiat alocuţiunea de plecare cu următoarele cuvinte: „Vă părăsesc numai pentru o scurtă perioadă. Ştiu că mulţi dintre voi ar dori să mă însoţească, dar nu puteţi veni acolo unde merg eu. Voi nu puteţi îndeplini ceea ce sunt eu pe punctul de a îndeplini. Eu plec să fac voia Deităţilor Paradisului şi, când îmi voi fi încheiat misiunea şi voi fi dobândit această experienţă, eu îmi voi relua locul printre voi”. După ce a vorbit astfel, Mihail al Nebadonului a dispărut din vederea tuturor celor care erau adunaţi şi nu a mai reapărut timp de douăzeci de ani de timp standard. În tot Salvingtonul, numai Emanuel şi Divina Ocrotitoare ştiau ceea ce se petrecea, iar Uniunea Zilelor nu şi-a împărtăşit secretul decât cu şeful executiv al universului, Gabriel, Strălucitoarea Stea a Dimineţii.

(1309.4) 119:1.3 Toţi locuitorii Salvingtonului şi cei care locuiau pe lumile-sediu ale constelaţiilor şi ale sistemelor s-au reunit în jurul staţiilor lor receptoare respective de informaţii universale, sperând să primească o indicaţie asupra misiunii şi a locului de şedere ale Fiului Creator. Ei nu au primit mesajul semnificativ înainte de a treia zi care a urmat plecării lui Mihail. În ziua aceea, s-a înregistrat pe Salvington, provenind din sfera Melchisedec, sediul acestui ordin în Nebadon, o comunicare care descrie pur şi simplu operaţiunea următoare, extraordinară şi fără precedent: „Astăzi, la amiază, a apărut, pe suprafaţa de aterizare a acestei lumi, un ciudat Fiu Melchisedec care nu este al numărului nostru, dar care este în întregime asemănător cu membrii ordinului nostru. El era însoţit de un omniafim solitar, titular al unei împuterniciri regulate a Uversei, care a prezentat instrucţiuni adresate şefului nostru din partea Străvechilor de Zile, cu acordul lui Emanuel din Salvington. Ele ordonau ca acest nou Fiu Melchisedec să fie primit în ordinul nostru şi afectat serviciului de ajutor de urgenţă al Melchisedecilor din Nebadon. Instrucţiunile au fost date în consecinţă şi lucrul s-a făcut”.

(1310.1) 119:1.4 Aceasta este cam tot ceea ce se găseşte în arhivele Salvingtonului cu privire la prima manifestare a lui Mihail. Nimic nu a mai apărut timp de un secol din timpul Urantiei, după care s-a înscris faptul întoarcerii lui Mihail reluând, fără a anunţa, conducerea treburilor Nebadonului. Se poate totuşi găsi pe lumea Melchisedec o ciudată inscripţie, o povestire a serviciului acestui excepţional Fiu Melchisedec din corpul de intervenţie de urgenţă al acelei epoci. Acest raport s-a conservat într-un modest templu situat în prezent înaintea faţadei locuinţei Tatălui Melchisedec. El cuprinde povestirea serviciilor acestui Fiu Melchisedec tranzitoriu în timpul afectării sale pentru cea de-a douăzeci şi patra misiune de urgenţă din univers. Acest raport, pe care l-am recitit foarte recent, se termină după cum urmează:

(1310.2) 119:1.5 ”Azi, la amiază, fără avertisment prealabil şi în prezenţa a numai trei dintre fraţii noştri, acest Fiu vizitator al ordinului nostru a dispărut din lumea noastră tot aşa cum a venit, însoţit numai de un omniafim solitar. Acest raport se încheie acum prin confirmarea că acest vizitator a trăit ca un Melchisedec, asemănător cu un Melchisedec, a călătorit ca un Melchisedec şi şi-a îndeplinit cu fidelitate toate misiunile în calitate de Fiu al ordinului nostru afectat ajutorului de urgenţă. Prin consimţământ universal, el a devenit şeful Melchisedecilor, deoarece a câştigat dragostea noastră şi adoraţia noastră prin înţelepciunea sa incomparabilă, prin iubirea lui supremă şi prin splendida sa consacrare îndatoririlor sale. EL ne-a iubit, ne-a înţeles, a servit cu noi şi noi suntem pentru totdeauna loiali lui şi devotaţi tovarăşi Melchisedeci, căci acest străin pe lumea noastră a devenit acum, pe vecie, un slujitor universal de natură Melchisedec.”

(1310.3) 119:1.6 Aceasta este tot ceea ce îmi este permis să vă istorisesc despre prima manifestare a lui Mihail. Bineînţeles, noi înţelegem pe deplin că acest străin Melchisedec care, atât de misterios, a servit cu Melchisedecii, cu un miliard de ani în urmă, nu era altul decât Mihail întrupat în timpul misiunii primei sale efuziuni. Arhivele nu specifică că acest unic şi eficient Melchisedec era Mihail, dar se crede de toată lumea că el era. Este puţin probabil că afirmarea concretă a acestui fapt se poate găsi în afara arhivelor Salvingtonului, iar noi nu avem acces la documentele acestei lumi secrete. Numai pe această lume sacră de Fii divini se pot cunoaşte în întregime misterele încarnării şi efuziunii. Noi cunoaştem toate faptele efuziunii lui Mihail, dar nu înţelegem cum s-au produs. Nu ştim cum şeful unui univers, creatorul Melchisedecilor, poate atât de subit şi atât de misterios să devină unul dintre ei, să trăiască printre ei ca atare şi să călătorească timp de o sută de ani ca un Fiu Melchisedec. Totuşi, aceasta este ceea ce s-a întâmplat.

2. A doua manifestare

(1310.4) 119:2.1 Timp de aproape o sută cincizeci milioane de ani după coborârea Melchisedec a lui Mihail, totul a mers bine în universul Nebadonului, apoi necazurile au început să apară în sistemul 11 din constelaţia 37. Aceste necazuri erau legate de o neînţelegere cu un Fiu Lanonandek, un Suveran Sistemic care fusese judecat de către Părinţii Constelaţiei cu aprobarea Fidelului de Zile, consilierul Paradisului pentru această constelaţie. Suveranul Sistemic protestatar nu acceptase în întregime verdictul. După mai mult de o sută de ani de nemulţumire, el i-a antrenat pe asociaţii săi într-o rebeliune contra suveranităţii Fiului Creator. Această rebeliune s-a numărat printre cele mai întinse şi cele mai dezastruoase care au fost vreodată stârnite într-un univers al Nebadonului; ea s-a judecat şi încheiat demult prin acţiunea Străvechilor de Zile ai Uversei.

(1311.1) 119:2.2 Lutentia, acest Suveran Sistemic rebel, a domnit autocratic pe planeta din cartierul său general vreme de peste douăzeci de ani din timpul standard al Nebadonului. După aceea, cei Prea Înalţi, cu aprobarea Uversei, au ordonat punerea sa deoparte şi i-au rugat pe conducătorii Salvingtonului să desemneze un nou Suveran Sistemic pentru a lua în primire acest sistem de lumi locuite tulburat şi destrămat de conflicte.

(1311.2) 119:2.3 Simultan cu primirea acestei cereri pe Salvington, Mihail a lansat a doua dintre aceste proclamaţii extraordinare de intenţie de a lipsi din sediul universului în scopul de „a executa porunca Tatălui meu din Paradis”. El a promis „să revină în clipa potrivită” şi a concentrat toată autoritatea în mâinile fratelui său din Paradis, Emanuel, Uniunea Zilelor.

(1311.3) 119:2.4 Apoi, prin aceeaşi tehnică observată în momentul plecării sale pentru manifestarea ca Melchisedec, Mihail şi-a luat din nou rămas bun de la sfera cartierului său general. La trei zile după această luare de rămas bun nelămurită, un nou membru necunoscut a apărut în corpul de rezervă al Fiilor Lanonandeki primari ai Nebadonului. Acest nou Fiu a apărut la amiază, fără a fi anunţat, şi însoţit de un terţiafim solitar titular cu o împuternicire regulată de la Cei Îmbătrâniţi de Zile din Uversa, confirmată de Emanuel din Salvington, şi ordonând ca acest nou Fiu să fie afectat sistemului 11 al constelaţiei 37 ca succesor al lui Lutentia detronat, şi cu deplină autoritate în calitate de Suveran Sistemic în exerciţiu, aşteptând numirea unui nou suveran titular.

(1311.4) 119:2.5 Timp de peste şaptesprezece ani de timp universal, acest şef temporar străin şi necunoscut a administrat treburile şi a judecat cu înţelepciune diferendele acestui sistem local tulburat şi demoralizat. Noul Suveran Sistemic nu a fost niciodată iubit cu mai multă înflăcărare şi nici atât de general onorat şi respectat. Noul şef a pus ordine cu justiţie şi cu îndurare în sistemul acesta turbulent, între timp oferindu-şi cu asiduitate ajutorul tuturor supuşilor săi. El chiar a şi oferit predecesorului său rebel privilegiul de a împărtăşi tronul de autoritate al sistemului numai dacă îşi va cere scuze de la Emanuel pentru necuviinţele sale, dar Lutentia a dispreţuit aceste oferte de îndurare. El ştia bine că străinul şi noul Suveran Sistemic nu era altul decât Mihail, mai precis şeful universal pe care îl sfidase atât de recent. În schimb, milioane dintre partizanii săi rătăciţi şi amăgiţi au acceptat iertarea acestui nou şef, cunoscut în această epocă sub numele de Suveranul Salvator al sistemului Paloniei.

(1311.5) 119:2.6 A venit apoi ziua memorabilă în care a sosit noul Suveran Sistemic investit în funcţie, desemnat de autorităţile universului ca succesor permanent al lui Lutentia detronat. Toată Palonia a plâns plecarea şefului sistemic cel mai nobil şi cel mai binevoitor pe care Nebadonul îl cunoscuse vreodată. El era iubit în tot sistemul şi adorat de tovarăşii lui din toate grupurile Fiilor Lanonandeki. Plecarea sa nu a avut loc brusc. O mare ceremonie a fost organizată până ce a părăsit cartierul general sistemic. Chiar şi predecesorul său rătăcit i-a trimis următorul mesaj: „Tu eşti just şi drept în toate căile tale. Deşi eu resping în continuare regula Paradisului, sunt nevoit să mărturisesc că tu eşti un administrator echitabil şi îndurător.”

(1312.1) 119:2.7 Atunci, acest şef temporar al sistemului rebel şi-a luat bun rămas de la planeta scurtei sale şederi administrative. La trei zile după aceea, Mihail a reapărut pe Salvington şi a reluat conducerea universului Nebadonului. A treia proclamaţie a Uversei nu a întârziat să urmeze pentru a anunţa extinderea jurisdicţională a autorităţii şi a suveranităţii lui Mihail. Prima proclamaţie fusese făcută în momentul sosirii sale în Nebadon, a doua fusese publicată la puţin după desăvârşirea efuziunii Melchisedec, iar acum a treia urmează terminarea celei de-a doua efuziuni, sau misiunea Lanonandek.

3. A treia manifestare

(1312.2) 119:3.1 Consiliul suprem al Salvingtonului tocmai terminase considerarea unui apel al Purtătorilor Vieţii ai planetei 217 din sistemul 87 al constelaţiei 61, cerând să li se trimită în ajutor un Fiu Material. Or, această planetă era situată într-un sistem de lumi locuite unde un alt Suveran Sistemic se rătăcise, a doua rebeliune de acest ordin a survenit până atunci în tot Nebadonul.

(1312.3) 119:3.2 La cererea lui Mihail, s-a păstrat în suspensie cererea Purtătorilor Vieţii de pe această planetă, aşteptând ca Emanuel s-o poată studia şi să dea sfatul său. Aceasta era o procedură neregulată, iar eu îmi amintesc bine că noi contam pe ceva insolit. Nu am avut mult de aşteptat. Mihail a lăsat dirijarea universului în mâinile lui Emanuel, în timp ce încredinţa conducerea forţelor celeste lui Gabriel. După ce a dispus astfel de responsabilităţile sale administrative, el şi-a luat bun rămas de la Spiritul Mamă al Universului şi a dispărut de pe zona de plecare a Salvingtonului întocmai aşa cum o făcuse în două ocazii anterioare.

(1312.4) 119:3.3 După cum era de aşteptat, un ciudat Fiu Material a apărut la trei zile după, fără să fi anunţat, pe lumea-sediu a sistemului 87 al constelaţiei 61. El era însoţit de un seconafim solitar, acreditat de Străvechilor de Zile ai Uversei şi confirmat de Emanuel al Salvingtonului. Suveranul Sistemic în exerciţiu a numit imediat acest nou şi misterios Fiu Material ca făcând funcţia de Prinţ Planetar al lumii 217, iar această desemnare a fost de îndată confirmată de cei Prea Înalţi ai constelaţiei 61.

(1312.5) 119:3.4 Astfel că acest Fiu Material unic a început dificila sa carieră pe o lume în carantină, pe o planetă în secesiune şi în rebeliune situată într-un sistem încercuit, fără nici o comunicare cu universul exterior; el a călătorit singur în timpul unei generaţii întregi de timp planetar. Acest Fiu Material de intervenţie l-a făcut să se căiască şi l-a făcut să revină pe calea bună pe Prinţul Planetar care lipsea şi întregul său stat major, şi a fost martor la reîntoarcerea planetei în serviciul loial al regulii Paradisului aşa cum este ea stabilită în universurile locale. La timpul potrivit, un Fiu şi o Fiică Materiali au sosit pe această lume reîntinerită şi izbăvită. Când ei au fost cum se cuvine instalaţi ca şefi planetari vizibili, Prinţul Planetar de urgenţă sau de tranziţie şi-a luat oficial rămas bun şi a dispărut, într-o zi, la amiază. Trei zile mai târziu, Mihail a reapărut în locul său obişnuit de pe Salvington, şi curând teledifuziunile suprauniversului transmiteau a patra proclamaţie a Străvechilor de Zile, anunţând o nouă promovare a suveranităţii lui Mihail în Nebadon.

(1312.6) 119:3.5 Regret că nu sunt autorizat să istorisesc răbdarea, forţa sufletului şi abilitatea cu care acest Fiu Material a făcut faţă situaţiilor grele de pe această planetă dezorientată. Reabilitarea acestei lumi izolate constituie unul dintre capitolele cele mai magnifice şi cele mai emoţionante din analele salvării din tot Nebadonul. Către sfârşitul acestei misiuni, toţi locuitorii Nebadonului înţeleseseră de ce şeful lor mult iubit alesese să se lanseze în aceste efuziuni repetate prin luarea similitudinii unui oarecare ordin subordonat de fiinţe inteligente.

(1313.1) 119:3.6 Manifestările lui Mihail ca Fiu Melchisedec, apoi ca Fiu Lanonandek şi apoi ca Fiu Material, sunt toate deopotrivă de misterioase şi de inexplicabile. În fiecare caz, el a apărut subit ca un individ pe deplin dezvoltat al grupului de manifestare. Misterul acestor încarnări nu va fi niciodată cunoscut, afară de cei care au acces în cercul interior al arhivelor privitoare la sfera sacră a Sonaringtonului.

(1313.2) 119:3.7 De la această minunată manifestare ca Prinţ Planetar al unei lumi izolate în rebeliune, niciodată nici un Fiu sau nici o Fiică Materiali ai Nebadonului nu au fost tentaţi să se plângă de afectarea lor sau să găsească motive de critică dificultăţilor misiunilor lor. Fii Materiali ştiau odată pentru totdeauna că ei au, în Fiul Creator al universului lor, un suveran înţelegător şi un prieten plin de compasiune, care „a fost în toate privinţele pus la încercare şi verificat” după cum ei înşişi trebuie să fie încercaţi şi verificaţi.

(1313.3) 119:3.8 Fiecare dintre aceste misiuni a fost urmată de o eră de servire şi de loialitate sporite printre inteligenţele celeste originare ale universului; fiecare dintre epocile succesive de manifestare a fost caracterizată de un progres şi de o ameliorare în toate metodele de administrare a acestui univers şi în toate tehnicile de guvernare. De la această manifestare în chestiune, nici un Fiu sau nici o Fiică Materiali nu au participat vreodată în cunoştinţă de cauză la o rebeliune contra lui Mihail; ei îl iubesc şi îl onorează cu prea multă devoţiune pentru a-l respinge vreodată conştient. Numai prin amăgiri şi prin sofismele, Adamii vremurilor recente au fost induşi în eroare de către personalităţi rebele de tip superior.

4. A patra manifestare

(1313.4) 119:4.1 La sfârşitul unuia dintre apelurile nominale milenare periodicele ale Uversei, Mihail a procedat la încredinţarea guvernării Nebadonului în mâinile lui Emanuel şi ale lui Gabriel. Bineînţeles, noi ne reamintim ceea ce se întâmplase în trecut ca urmare a unei asemenea iniţiative. Noi ne-am pregătit cu toţii să asistăm la dispariţia lui Mihail pentru a patra sa misiune de consacrare, şi el nu ne-a făcut să aşteptăm multă vreme, căci nu a întârziat să se ducă la zona de plecare a Salvingtonului unde noi l-am pierdut din vedere.

(1313.5) 119:4.2 A treia zi după această dispariţie în vederea unei efuziuni, noi am remarcat, în teledifuziunile universale destinate Uversei, această veste semnificativă emanând de la cartierul general serafic al Nebadonului: „Noi realizăm sosirea neprevăzută a unui serafim necunoscut însoţit de un supernafim solitar şi de Gabriel al Salvingtonului. Acest serafim neînregistrat posedă calificative ale ordinului Nebadonului, şi poartă scrisori de acreditare de la Cei Îmbătrâniţi de Zile ai Uversei, confirmate de Emanuel al Salvingtonului. Se vădeşte că acest serafim aparţine ordinului suprem al îngerilor unui univers local, iar noi am afectat deja un corp de consilieri de Învăţământ”.

(1313.6) 119:4.3 Pentru această manifestare serafică, Mihail a fost absent din Salvington o perioadă de peste patruzeci de ani de timp standard al universului. În cursul acestui interval, el a fost ataşat în calitate de consilier al Învăţământului serafic, un fel de post de secretar particular, pentru douăzeci şi şase de maeştri instructori succesivi, şi a călătorit pe douăzeci şi două de lumi diferite. Sarcina sa finală a fost cea de consilier şi de asistent ataşat misiunii de manifestare a unui Fiu Învăţător al Trinităţii pe lumea 462 din sistemul 84 al constelaţiei 3 din universul Nebadonului.

(1314.1) 119:4.4 În timpul celor şapte ani ai acestei misiuni, acest Fiu Învăţător al Trinităţii nu a fost niciodată întru totul convins de identitatea asociatului său serafic. Este adevărat că, în timpul acestei perioade, toţi serafimii au fost trataţi cu un interes şi o grijă particulare. Noi ştim perfect de bine că Suveranul nostru mult iubit era departe în univers, sub forma unui serafim, dar nu am putut fi niciodată siguri de identitatea lui. El nu a fost niciodată identificat pozitiv înainte de epoca ataşării sale misiunii de manifestare a acestui Fiu Învăţător al Trinităţii. În cursul acestei perioade, serafimii supremi au fost întotdeauna trataţi cu o solicitudine specială, de temă ca vreunul din noi să nu descopere că fără ştirea noastră, el fusese gazda care primise Suveranul universului în misiunea de manifestare sub forma unei creaturi. În ceea ce priveşte îngerii, a devenit veşnic adevărat că Creatorul şi Şeful lor „a fost în toate privinţele pus la încercare şi verificat în similitudinea unei personalităţi serafice”.

(1314.2) 119:4.5 Pe măsură ce aceste efuziuni succesive au participat mai mult la natura formelor inferioare de viaţă universală, Gabriel a fost tot mai mult asociat cu aceste aventuri de încarnare, operând ca agent de legătură universal între Mihail aflat în manifestare şi Emanuel, şeful interimar al universului.

(1314.3) 119:4.6 Mihail a trecut acum prin experienţa de manifestare a trei ordine de Fii universali pe care îi crease: Melchisedecii, Lanonandekii şi Fiii Materiali. Apoi, el binevoieşte să se personalizeze în similitudinea vieţii îngereşti sub aspectul unui serafim suprem, înainte de a-şi întoarce atenţia spre diversele faze ale carierelor ascendente ale creaturilor sale volitive de forma cea mai umilă, muritorii evolutivi ai timpului şi spaţiului.

5. A cincia manifestare

(1314.4) 119:5.1 Cu puţin peste trei sute de milioane ani în urmă, aşa cum se socoteşte timpul pe Urantia, noi am fost martorii unui nou transfer de autoritate asupra universului la Emanuel, şi am observat pregătirile de plecare ale lui Mihail. Această ocazie a fost diferită de cele precedente, în sensul că Mihail a anunţat că destinaţia sa era Uversa, sediul supranuniversului Orvontonului. Suveranul nostru a plecat la timpul cuvenit, dar teledifuziunile suprauniversului nu au menţionat niciodată sosirea sa pe lângă curtea Străvechilor de Zile. Puţin după plecarea sa din Salvington, teledifuziunile Uversei au făcut să apară această dare de seamă semnificativă: „A sosit astăzi, fără a anunţa în prealabil nici un număr de identitate, un pelerin ascendent de origine muritoare venind din universul Nebadonului, confirmat de Emanuel al Salvingtonului şi însoţit de Gabriel al Nebadonului. Această fiinţă neidentificată prezintă statutul unui veritabil spirit şi el a fost primit în comunitatea noastră”.

(1314.5) 119:5.2 Dacă aţi vizita Uversa azi, voi aţi auzi acolo povestindu-se istoria timpului în care Eventod şedea acolo, căci sub numele acesta a fost cunoscut, pe Uversa, acest pelerin special şi necunoscut al timpului şi spaţiului. Acest ascendent muritor, sau cel puţin o splendidă personalitate întocmai asemănătoare ascendenţilor stadiului spiritual, a trăit şi a călătorit pe Uversa timp de unsprezece ani din timpul standard al Orvontonului. Această fiinţă a primit afectările şi a îndeplinit sarcinile unei fiinţe muritoare spirituale, în comun cu semenii ei din diversele universuri locale ale Orvontonului. În „toate privinţele el a pus la încercare şi verificat, la fel cu tovarăşii săi”, şi, în toate împrejurările, el s-a arătat demn de încrederea superiorilor săi şi negreşit a forţat respectul şi admiraţia loială a tovarăşilor săi spirituali.

(1315.1) 119:5.3 Pe Salvington, noi am urmărit cariera acestui pelerin spiritual cu un interes extrem, ştiind perfect, prin prezenţa lui Gabriel, că acest ascender modest şi fără număr de ordine nu era altul decât şeful dăruit al universului nostru local. Această primă apariţie a lui Mihail întrupat în rolul unui stadiu de evoluţie de muritor a fost un eveniment care a pasionat şi a captivat tot Nebadonul. Noi am auzit vorbindu-se despre aceste lucruri, dar acum le putem observa. Mihail a apărut pe Uversa ca un muritor spiritual pe deplin dezvoltat şi perfect pregătit; el şi-a continuat cariera ca atare până în momentul în care un grup de ascendenţi muritori a înaintat până în Havona. El a avut atunci o întrevedere cu Anticii Zilelor şi şi-a luat de îndată bun rămas de la Uversa, în compania lui Gabriel, într-un mod subit şi discret. Puţin după aceea, el a apărut în locul său obişnuit de pe Salvington.

(1315.2) 119:5.4 Nu înainte de desăvârşirea acestei efuziuni am început noi să presupunem că Mihail avea probabil să se încarneze în similitudinea diverselor sale ordine de personalităţi universale, mergând de la cei mai înalţi Melchisedeci până la baza scării la muritorii de carne şi de sânge din lumile evolutive ale timpului şi spaţiului. Către această epocă, colegii Melchisedeci au început să propovăduiască probabilitatea ca Mihail să se încarneze, într-o zi, ca un muritor în carne, şi s-au făcut multe speculaţii asupra tehnicilor posibile ale unei efuziuni atât de inexplicabile. Faptul că Mihail în persoană jucase rolul unui ascendent muritor împrumuta un interes nou şi sporit întregului plan de avansare a creaturilor pe drumul care urcă prin universul local şi prin supraunivers.

(1315.3) 119:5.5 Totuşi, tehnica acestor efuziuni succesive a rămas un mister. Gabriel însuşi a mărturisit că nu înţelege metoda prin care acest Fiu al Paradisului, creator al unui univers, poate, la voinţă, să-şi asume personalitatea şi să trăiască viaţa uneia dintre propriile sale creaturi subordonate.

6. A şasea manifestare

(1315.4) 119:6.1 Acum că tot Salvingtonul era obişnuit cu preliminariile unei efuziuni iminente, Mihail a convocat oaspeţii planetei sale sediu şi, pentru prima dată, a expus restul planului de încarnare; el a anunţat că trebuia curând să părăsească Salvingtonul ca să-şi asume cariera unui muritor morontial pe lângă curtea celor Prea Înalţi Părinţi de pe planeta-sediu a celei de-a cincia constelaţii. Apoi, noi am auzit, pentru prima dată, anunţul că a şaptea şi cea din urmă manifestare va avea loc în similitudinea cărnii muritoare pe o lume evolutivă.

(1315.5) 119:6.2 Înainte de a părăsi Salvingtonul pentru a şasea manifestare, Mihail a adresat o alocuţiune locuitorilor reuniţi ai sferei, şi a plecat sub privirea tuturor celor asistenţi, însoţit de un serafim solitar şi de Strălucitoarea Stea a Dimineţii din Nebadon. Dirijarea universului fusese din nou încredinţată lui Emanuel, dar responsabilităţile administrative fuseseră mai larg repartizate.

(1315.6) 119:6.3 Mihail a apărut în sediul celei de-a cincia constelaţii ca un muritor morontial de statut ascendent în plenitudinea capacităţilor sale. Regret că el mi-a interzis să destăinui detaliile acestei cariere a unui muritor morontial nenumerotat, căci aceasta a fost una dintre epocile cele mai extraordinare şi mai stupefiante din experienţa de manifestare a lui Mihail, neexceptând nici chiar şederea sa dramatică şi tragică de pe Urantia. Printre numeroasele restricţii care mi-au fost impuse când mi-am acceptat misiunea, una dintre ele mi-a interzis să dau detaliile acestei minunate cariere a lui Mihail sub aspectul muritorului morontial al lui Endantum.

(1316.1) 119:6.4 Când Mihail a revenit din această manifestare morontială, a fost evident pentru noi toţi că el devenise unul dintre semenii noştri, că Suveranul Universului era totodată prietenul şi ajutorul plin de compasiune al formelor de inteligenţe create, chiar şi cele mai umile, ale tărâmurilor sale. Noi notaserăm deja mai înainte că el dobândea progresiv punctul de vedere al creaturilor în administrarea universului, căci această asimilare apăruse treptat; dar ea a devenit mai marcată după desăvârşirea efuziunii sale ca muritor morontial, şi încă şi mai mult după întoarcerea sa din cariera fiului de tâmplar de pe Urantia.

(1316.2) 119:6.5 Gabriel ne-a informat anticipat de momentul în care Mihail va fi liber de consacrarea sa morontială, şi, în consecinţă, noi am pregătit o primire adecvată pe Salvington. Milioane şi milioane de fiinţe se adunaseră din lumile-sediu ale constelaţiilor Nebadonului, şi majoritatea oaspeţilor lumilor adiacente au fost reunite pentru a-i ura bun venit înapoi pentru a-şi relua domnia sa peste universul său. Ca răspuns la numeroasele noastre discursuri de bun venit şi marcate de aprecierea pentru un Suveran ce purta un interes atât de vital pentru creaturile sale, Mihail s-a mărginit în a răspunde: „Eu m-am ocupat doar de treburile Tatălui meu. Eu fac numai ceea ce este pe placul Fiilor Paradisului care îşi iubesc creaturile şi caută cu ardoare să le înţeleagă”.

(1316.3) 119:6.6 Dar, din ziua aceea şi până la ora în care Mihail s-a lansat în aventura sa pe Urantia ca Fiu al Omului, tot Nebadonul a continuat discutarea numeroaselor isprăvi ale Şefului lor Suveran în vreme ce el îşi exercita activităţile pe Endantum ca încarnare a efuziunii unui ascender muritor morontial evolutiv; el a fost acolo în toate privinţele pus la încercare ca şi tovarăşii săi adunaţi de pe lumile materiale din toată constelaţia unde şedea el.

7. A şaptea şi cea din urmă manifestare

(1316.4) 119:7.1 Timp de zeci de mii de ani, am aşteptat toţi cu nerăbdare a şaptea şi ultima manifestare a lui Mihail. Gabriel ne-a învăţat că această misiune finală a fost făcută la puţin după vestea slăbiciunii lui Adam şi a Evei. Astfel, timp de peste treizeci şi cinci de mii de ani, lumea voastră a ocupat un loc însemnat în consiliile întregului univers local. În afară de misterul încarnării, nici o etapă a efuziunii pe Urantia nu a comportat secrete. De la început la sfârşit, şi până la reîntoarcerea triumfală a lui Mihail pe Salvington ca Suveran Suprem al universului său, tot ceea ce s-a petrecut pe lumea voastră infimă, dar înalt onorată, a primit publicitatea universală cea mai completă.

(1316.5) 119:7.2 Paragraph 119:7.2 is missing.

(1316.6) 119:7.3 Până în momentul evenimentului însuşi, noi nu ştiuserăm niciodată că Mihail va apărea pe pământ ca un bebeluş neputincios al tărâmului, dar ne gândiserăm că el va folosi această metodă. Mai întâi, el apăruse întotdeauna ca un individ pe deplin dezvoltat al grupului de personalităţi ales pentru manifestare. Când teledifuziunea Salvingtonului a anunţat despre copilaşul din Betleem care se născuse pe Urantia, această veste a făcut senzaţie.

(1316.7) 119:7.4 Nu numai că noi ne-am dat atunci seama că Creatorul şi prietenul nostru a trecut de etapa cea mai precară a acestei efuziuni sub forma bebeluşului fără apărare, dar noi am şi înţeles că experienţa lui în această manifestare finală sub forma unei fiinţe muritoare îl va instala pe vecie pe tronul său ca suveran incontestabil şi suprem al universului Nebadonului. Timp de o treime de secol din timpul Terrei, toate privirile, în toate părţile universului nostru local, au fost îndreptate spre Urantia. Toate inteligenţele şi-au dat seama că cea din urmă manifestare îşi va urma cursul. Noi cunoaştem de multă vreme rebeliunea lui Lucifer în Satania şi dezafectarea lui Caligastia de pe Urantia; noi înţelegem deci foarte bine intensitatea luptei care ar fi avut loc când şeful nostru ar fi binevoit să se încarneze pe Urantia sub umila formă şi în similitudinea cărnii muritoare.

(1317.1) 119:7.5 Iosua ben Iosif, bebeluşul iudeu, a fost conceput şi s-a născut în lume exact ca toţi ceilalţi copii de dinaintea lui şi de după el, atâta doar că acest copil particular era încarnarea lui Mihail al Nebadonului, un divin Fiu al Paradisului şi creatorul acestui întreg univers local de lucruri şi de fiinţe. Acest mister al încarnării Deităţii în forma umană a lui Iisus, a cărui origine era altminteri naturală pe Urantia, va rămâne veşnic nepătruns. Chiar şi în eternitate, voi nu veţi cunoaşte niciodată tehnica şi metoda încarnării Creatorului în forma şi în similitudinea creaturilor sale. Acesta este secretul Sonaringtonului, iar aceste mistere sunt proprietatea exclusivă a Fiilor divini care au trecut prin experienţa efuziunii.

(1317.2) 119:7.6 Anumiţi înţelepţi ai Terrei cunoşteau de sosirea iminentă a lui Mihail. Prin contactul dintre lumi, aceşti înţelepţi înzestraţi cu clarviziune spirituală au anunţat manifestarea apropiată a lui Mihail pe Urantia, iar serafimii au făcut anunţul, prin intermediul medienilor, unui grup de preoţi caldeeni al căror şef era Ardnon. Aceşti oameni ai lui Dumnezeu au făcut o vizită copilului nou-născut. Singurul eveniment supranatural asociat naşterii lui Iisus a fost această anunţare lui Ardnon şi tovarăşilor lui prin serafimii care fuseseră odinioară ataşaţi lui Adam şi Evei în prima grădină.

(1317.3) 119:7.7 Părinţii umani ai lui Iisus erau oameni de rând ai epocii lor şi ai generaţiei lor, iar acest Fiu de Dumnezeu întrupat s-a născut deci dintr-o femeie şi a fost crescut în felul obişnuit al copiilor acelei rase şi al acelei epoci.

(1317.4) 119:7.8 Istoria şederii lui Mihail pe Urantia, povestea efuziunii umane a Fiului Creator pe lumea voastră, este o chestiune care depăşeşte întinderea şi scopul prezentului capitol.

8. Statutul lui Mihail după manifestările sale

(1317.5) 119:8.1 După manifestarea finală şi reuşită a lui Mihail pe Urantia, nu numai că el a fost acceptat de către Cei Îmbătrâniţi de Zile ca şef suveran al Nebadonului, ci a fost de asemenea recunoscut de Tatăl universal ca conducător confirmat al universului local pe care îl crease. Cu ocazia întoarcerii sale pe Salvington, acest Mihail, Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, a fost proclamat şef permanent al Nebadonului. De la Uversa a venit cea de-a opta proclamaţie a suveranităţii lui Mihail, în timp ce din Paradis a sosit o declaraţie comună a Tatălui Universal şi a Fiului Etern care instituia această fiinţă, uniunea lui Dumnezeu şi a omului, ca singur conducător al universului, şi care ordona Uniunii de Zile staţionate pe Salvington să facă cunoscută intenţia sa de a se retrage în Paradis. Fidelii de Zile de pe lumile-sedii ale constelaţiilor au primit de asemenea instrucţiuni pentru demisionarea din consiliile celor Prea Înalţi. Dar Mihail nu a vrut să consimtă ca să se retragă Fiii Trinitari de consiliu şi de cooperare. El i-a adunat pe Salvington şi i-a rugat personal să rămână mereu la datorie în Nebadon. Ei le-au făcut cunoscut, conducătorilor lor din Paradis, dorinţa lor de a-şi da consimţământul la această cerere, şi puţin după aceea au fost emise ordinele de separare de Paradis care îi ataşau pentru totdeauna pe aceşti Fii ai universului central curţii lui Mihail al Nebadonului.

(1318.1) 119:8.2 A fost nevoie de aproape un miliard de ani de timp al Urantiei pentru a desăvârşi cariera de consacrare a lui Mihail şi pentru a proceda la stabilirea definitivă a autorităţii sale supreme în universul propriei sale creaţii. Mihail s-a născut creator, a fost educat ca administrator, format în calitate de conducător, dar a fost necesar să îşi câştige suveranitatea prin experienţă. Astfel că mica voastră lume a fost cunoscută în tot Nebadonul ca fiind cadrul în care Mihail a desăvârşit experienţa cerută fiecărui Fiu Creator din Paradis înainte ca el să primească conducerea şi controlul nelimitat al universului creat de el însuşi. Pe măsură ce vă înălţaţi în universul local, voi învăţaţi şi mai mult despre idealurile personalităţilor implicate în efuziunile anterioare ale lui Mihail.

(1318.2) 119:8.3 Desăvârşindu-şi efuziunile de creatură, Mihail nu numai că stabilea propria sa suveranitate, dar el mărea şi suveranitatea evoluândă a Dumnezeului Suprem. În cursul acestor efuziuni, nu numai că Fiul Creator s-a lansat într-o explorare descendentă a diverselor naturi de personalitate a creaturilor, dar el a ajuns totodată să reveleze voinţele diversificate ale Deităţilor Paradisului ale căror unitate sintetică, după cum este ea revelată de Creatorii Supremi, dezvăluie voinţa Fiinţei Supreme.

(1318.3) 119:8.4 Aceste diverse aspecte volitive ale Deităţilor sunt veşnic personalizate în naturile divergente ale celor Şapte Spiritele Maestru, şi fiecare dintre efuziunile lui Mihail era în mod particular revelatoare a uneia dintre aceste manifestări de divinitate. În consacrarea sa ca Melchisedec, el a manifestat voia unificată a Tatălui, a Fiului şi a Spiritului. În consacrarea sa ca Lanonandek, el a manifestat voia Tatălui şi a Fiului. În consacrarea adamică, el a revelat voia Tatălui şi a Spiritului, iar în consacrarea serafică, voia Fiului şi a Spiritului. În consacrarea ca muritor pe Uversa, el a zugrăvit voia Autorului Comun, iar în manifestarea de muritor morontial, voia Fiului Etern. În fine, în consacrarea materială pe Urantia, el a trăit voia Tatălui Universal, şi anume ca un muritor de carne şi sânge.

(1318.4) 119:8.5 Din desăvârşirea acestor şapte manifestări a rezultat suveranitatea supremă a lui Mihail şi deopotrivă posibilitatea, pentru Suprem, de a atinge suveranitatea în Nebadon. În nici una dintre efuziunile lui, Mihail nu l-a revelat pe Dumnezeu Supremul, ci suma celor şapte efuziuni ale lui este o nouă revelaţie a Fiinţei Supreme în Nebadon.

(1318.5) 119:8.6 În experienţa coborârii lui Dumnezeu către om, Mihail a experimentat în acelaşi timp o ascensiune pornind de la posibilităţile de manifestări parţiale. El se înălţa la supremaţia acţiunii finite şi la finalitatea eliberării potenţialului său pentru funcţiunile absonite. Mihail, Fiul Creator, este un creator în spaţiu-timp, dar Mihail, Maestrul Fiu septuplu, este membru al unuia dintre corpurile divine constituind Ultimul Trinităţii.

(1318.6) 119:8.7 Trecând prin experienţa revelării voinţelor celor Şapte Spirite Principale ieşite din Trinitate, Fiul Creator a trecut prin experienţa dezvăluirii voinţei Supremului. Operând ca revelator al voinţei supremaţiei, Mihail, asemenea tuturor celorlalţi Maeştri Fii, s-a identificat el însuşi cu Supremul pentru totdeauna. În cursul prezentei epoci a universului, el revelează Supremul şi participă la actualizarea suveranităţii Supremaţiei. În schimb, în următoarea epocă a universului, noi credem că Mihail va colabora cu Fiinţa Supremă din prima Trinitate experienţială în universurile spaţiului exterior şi în favoarea acestor universuri.

(1319.1) 119:8.8 Urantia este sanctuarul sentimental al întregului Nebadon; cea mai importantă dintre zece milioane de planete locuite, domiciliul uman al lui Crist Mihail, suveranul întregului Nebadon, slujitor Melchisedec pe lângă regate, salvator sistemic, izbăvitor adamic, însoţitor serafic, asociat al spiritelor ascendente, progresor morontial, Fiu al Omului în similitudinea cărnii muritoare şi Prinţ Planetar al Urantiei. Şi Scripturile voastre spun adevărul când afirmă că acest acelaşi Iisus a promis să revină, într-o bună zi, pe lumea efuziunii sale terminale, Lumea Crucii.

[Acest capitol 119, descriind cele şapte efuziuni ale lui Crist Mihail, este al şaizeci şi treilea şi cel din urmă al unei serii de prezentări garantate de numeroase personalităţi, retrasând istoria Urantiei până în epoca în care Mihail a apărut pe pământ în similitudinea cărnii muritoare. Aceste capitole au fost autorizate de o comisie nebadoniană de doisprezece membri care acţionează sub conducerea lui Mantutia Melchisedec. Noi am redactat aceste expuneri şi le-am pus în limba engleză printr-o tehnică permisă de superiorii noştri, în anul 1935 al erei creştine a Urantiei.]

 

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !.

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Documentar de weekend – Akasha

Dragi prieteni,

Ca film de weekend vă prezint documentarul Akasha care este prima parte din documentarul  Inner Worlds, Outer WorldsLumile interioare, exterioare.

Pentru subtitrarea în româna click pe iconul rotiță Setings și alegeți română.

Akasha – prima parte a filmului Lumile interioare, exterioare  încearcă să prezinte Nemanifestatul, „nimicul” sau golul care umple vidul spațiului.

Einstein a realizat că spatiul gol nu este cu adevărat gol și sfinți, înțelepți și yoghini care au privit în interiorul lor și-au dat seama, de asemenea, că, în „golul” este puterea de neînțeles, un câmp de informații sau energie care leagă toate lucrurile,  această matrice sau câmp fiind numită „Logosul”.

În prima parte filmul exploreaza vibrația care se extinde prin toate lucrurile, prin știința cimatica, conceptul de Logos, și conceptul vedică de Nada Brahma  precum cărora universul este sunet sau vibratii.

Odată ce ne dăm seama că există o sursă vibratorie care este rădăcina tuturor, ne dam seama și de nonsensul divizării și a spune  „religia mea”, „Dumnezeul meu” sau „descoperirea mea”.?

Un film foarte bine realizat atât ca conținut informațional cât și ca grafica cu o calitate de înaltă definiție a imaginii.

Vizionare plăcută !

(weekendurile următoare: Part 2, 3 și 4)

Până la o nouă revedere .. pace și lumină tuturor !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Muzică și Terapie – Ficatul

Nașterea Sf. Ioan Botezătorul – Sânzienele – Drăgaica

În fiecare an, pe 24 iunie, românii marchează sărbătoarea de Sânziene sau Drăgaica aceasta fiind asociată  sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

nasterea-sfantului-ioan-botezatorul-sihlaNașterea Sf. Ioan Botezătorul , a împlinit cuvintele Binevestitorului Gavriil, care a zis către Zaharia: Femeia ta va naşte fiu şi mulţi se vor bucura de naşterea lui! Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrâneţile sale din pântece sterp, precum de demult Sara a născut pe Isaac.

Sfântul Ioan Înaintemergătorul, a vestit nașterea Mântuitorului Iisus Hristos el fiind un vestitor,  propovăduind şi zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea.

Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar, și ele  erau considerate a fi niște sanzienefemei frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii și sunt niște adevărate preotese ale soarelui.

Legendele spun că Sanzienele se prind în horă și „dau puteri” deosebite florilor și buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile.

Sanzienele reprezintă și un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc să-și unească destinele, o sărbătoare iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec și joc. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene și împletesc cununi. În popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Noaptea ce precede această zi (marți spre miercuri) se crede că este magică.

                                                                        *

                                                       *                            *

Muzică  și  Terapie – Ficatul 

images (1)Din punct de vedere medical nu este cazul să dezvoltăm acest subiect … dar un numar mare de persoane suferă de tulburări ale funcției ficatului și deci de afecțiuni ale acestuia sub formă de  hepatite, steatoze,  ciroze .. etc .. cauzele fiind multiple mergand de la o alimentatie nesănătoasă, abuz de medicamente și până la vicii cum ar fi alcoolul.

Frecvențele stimulatoare folosite 

În urma studiilor făcute în domeniul frecvențelor și influența lor asupra corpului uman, în ceea ce privește ficatul s-a constatat că  frecvența de 751 Hz acționează pentru stimularea și echilibrarea  funcției ficatului.

CoRus – Ficat – Muzica + Frecvența 751 Hz

 

Mesajele subliminale folosite  – (fps) și (ths):

Având în vedere că și cuvântul este vibrație și  deci și el este vindecător, și mesajele subliminale de vindecare prin cuvânt au un rol la fel de important ca și cele prin frecvențe stimulatoare.

Mesajul subliminal (video sau audio) este un semnal sau mesaj  conceput să fie transmis sub limitele normale a percepției dar fiind perceput de subconsțient.Atunci când sugestiile sunt pozitive, rezultatele sunt uimitoare: relaxare și echilibrare,  reducerea depresiei, atenuarea durerii, vindecare, dobândirea unei gândiri pozitive, încrederea în sine, eliberarea de dependențe sau limitări, realizarea de performanțe sportive …etc.

Cel mai bun moment pentru ascultarea subliminalului este seara, înainte de culcare, sau dimineața, imediat după trezire, atunci când visele noastre au toate șansele să fie orientate în sensul reprogramării pe care o dorim.

Formulele pozitive subliminale (fps):

Formula lui Coue:“ În fiecare zi sunt tot mai bine și din toate punctele de vedere “
Formula lui Tu-Se-Ka-Ri:“ Astăzi toate îmi merg mai bine “
Formula lui Hannel:“ Sunt sănătos, perfect, tare, puternic, iubitor, armonios și fericit “           
CoRus – Ficat – Muzica + Frecvența 751 Hz + Formulele pozitive subliminale                   
                                                                                                                                                   Rugăciune subliminală în stilul terapiei Theta Healing (ths):                                           
Atoatecreatorule, flux infinit  al iubirii  sacre, iartă mie  orice  am  greșit  cu fapta, gândul sau cuvântul și  fie  ca  lumina  și  iubirea Ta necondiționată, să  curețe, purifice, regenereze  și  echilibreze  energetic  ficatul, fiecare  celulă,  organ , glandă, sistem, … întregul  meu  corp  aducându-l acum la armonie și perfecțiune divină așa cum L-ai creat.
Iți multumesc! Facă-se voia Ta!  Amin!.
S-a împlinit!  S-a împlinit!  S-a împlinit!.
Eu sunt divin, perfect, puternic, iubitor, armonios şi fericit! Eu sunt divin, perfect, puternic, iubitor, armonios  şi fericit! Eu  sunt divin,  perfect,  puternic,  iubitor,  armonios  şi  fericit !.
Atoatecreatorule, Tată, Mama, Dumnezeu, Sursă a tot ce este, iți mulțumesc  pentru grația Ta divină și tot ceea ce mi-ai dăruit.
Facă-se voia Ta!. Amin!.                                                                                                            
CoRus – Ficat – Muzica +  Terapie Theta Healing  sublimnal                                                                                              

 

Să vă fie cu folos ! … Aceste piese le puteți descarca de pe situl  www.corus-music.com

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi alias CoRus

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Cel Suprem şi Cel Ultim – timpul şi spaţiul

Dragi prieteni,

Vă supun atenției un subiect mai dificil de a fi înțeles clar de mintea umană, dar vă sfătuiesc să-l citiți  pentru a vă face o ideie asupra Deității.

Deci .. haide-ți să mai facem un pas prin relevările făcute de Urantia și să vedem câte ceva despre „diversele naturi ale Deităţii” .. Tatăl, Fiul, Spiritul, Supremul, Septuplul, Cel Ultim,  Absolutul … și despre timp, spațiu și eternitate.

Acest articol este preluat  din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org  și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-118-cel-suprem-si-cel-ultim-timpul-si-spatiul

 

Capitolul 118

Cel suprem şi cel ultim – timpul şi spaţiul

 

(1294.1) 118:0.1 ÎN PRIVINŢA diverselor naturi ale Deităţii, se poate spune că:

(1294.2) 118:0.2 1. Tatăl este sinele existent în sine.

(1294.3) 118:0.3 2. Fiul este sinele coexistent.

(1294.4) 118:0.4 3. Spiritul este sinele existent comun.

(1294.5) 118:0.5 4. Supremul este sinele experienţial-evolutiv.

(1294.6) 118:0.6 5. Septuplul este divinitatea distributivă de sine însăşi.

(1294.7) 118:0.7 6. Cel Ultim este sinele transcendental-experienţial.

(1294.8) 118:0.8 7. Absolutul este sinele existenţial-experienţial.

(1294.9) 118:0.9 Dumnezeu Septuplul este indinsepensabil înfăptuirii evolutive a Supremului, dar Supremul este deopotrivă indispensabil emergenţei finale a Ultimului. Dubla prezenţă a Supremului şi a Ultimului constituie asocierea fundamentală a Deităţii subabsolute şi derivate, căci amândouă sunt interdependente şi complementare pentru a împlini destinul. Împreună ele formează puntea experienţială care leagă începuturile şi desăvârşirile întregii creşteri creative din universul principal.

(1294.10) 118:0.10 Creşterea creativă este fără sfârşit, dar mereu satisfăcătoare; ea este fără sfârşit în întindere, dar întotdeauna punctată de momente satisfăcătoare pentru personalitate, în care ţelul provizoriu este atins, şi care serveşte atât de eficient ca preludiu mobilizării pentru noile aventuri din creşterea cosmică, de explorare a universului şi de atingere a Deităţii.

(1294.11) 118:0.11 Deşi domeniul matematicii este împresurat de limitări calitative, el procură totuşi minţii finite o bază conceptuală pentru a contempla infinitatea. Numerele nu au nici o limitare cantitativă, chiar şi în comprehensiunea unei minţi finite. Oricât de mare ar fi numărul cunoscut, voi puteţi întotdeauna să luaţi în considerare adăugarea a încă unei unităţi. Voi puteţi deopotrivă înţelege că rămâneţi în partea de dincoace a infinitului, căci indiferent de numărul de ori în care repetaţi această adăugare, voi o puteţi întotdeauna repeta o dată mai mult.

(1294.12) 118:0.12 În acelaşi timp, seriile infinite pot fi totalizate în orice punct dat, iar acest total (sau mai exact acest total parţial) procură unei persoane date, având la un moment dat un statut dat, plenitudinea satisfacţiei de a fi atins un scop. Însă, mai devreme sau mai târziu, aceeaşi persoană începe să tânjească după ţeluri noi şi superioare; iar aceste aventuri ale creşterilor se vor reînnoi veşnic în plenitudinea timpului şi în ciclurile eternităţii.

(1294.13) 118:0.13 Fiecare vârstă succesivă a universului este preludiul erei următoare de creştere cosmică, şi fiecare epocă de univers oferă un destin imediat tuturor stadiilor precedente. În sine şi prin sine, Havona este o creaţie perfectă, dar limitată în perfecţiunea sa. Perfecţiunea Havonei, răspândindu-se în suprauniversurile evolutive, găseşte acolo nu numai un destin cosmic, ci şi eliberarea de limitările existenţei preevolutive.

1. Timpul şi eternitatea

(1295.1) 118:1.1 Îi este de folos omului, pentru orientarea sa cosmică, să ajungă să înţeleagă pe cât de bine posibil raporturile Deităţii cu cosmosul. Deitatea absolută este eternă prin natură, dar Dumnezeii sunt legaţi de timp, ca experienţă în eternitate. În universurile evolutive, eternitatea este veşnicia temporală – veşnicul acum.

(1295.2) 118:1.2 Personalitatea creaturii muritoare poate să devină eternă identificându-se cu spiritul interior prin tehnica ce constă în a alege să faci voia Tatălui. Această consacrare a voinţei echivalează cu realizarea unui plan al realităţii eterne. Aceasta înseamnă că planul creaturii a devenit invariant prin raport cu succesiunea clipelor; sau, cu alte cuvinte, înseamnă că momentele care se succed nu vor vedea nici o schimbare în planul creaturii. Un milion sau un miliard de momente nu vor schimba nimic. Numerele au încetat să mai aibă o semnificaţie cu privire la scopul creaturii. Astfel că alegerea creaturii adăugându-se alegerii lui Dumnezeu se traduce prin realităţile eterne ale uniunii fără de sfârşit dintre duhul lui Dumnezeu şi natura omului, în serviciul perpetuu al copiilor lui Dumnezeu şi al Tatălui lor din Paradis.

(1295.3) 118:1.3 Există, în orice intelect dat, o relaţie directă între maturitate şi conştiinţa unei unităţi de timp. Această unitate de timp poate fi o zi, un an sau o perioadă mai lungă, dar ea este inevitabil criteriul prin care sinele conştient apreciază circumstanţele de viaţă şi prin care intelectul care concepe măsoară şi evaluează faptele existenţei temporale.

(1295.4) 118:1.4 Experienţa, înţelepciunea şi judecata coincid cu lungirea unităţii de timp în experienţa muritorilor. Când mintea umană se întoarce în trecut, ea evaluează experienţa anterioară cu intenţia de a influenţa o situaţie prezentă. Când mintea se întinde în viitor, ea încearcă să evalueze semnificaţia viitoare a unei acţiuni posibile. După ce s-a ţinut astfel cont atât de experienţă, cât şi de înţelepciune, voinţa omenească ia o decizie-judecată în prezent, şi planul de acţiune astfel născut din trecut şi din viitor vine în existenţă.

(1295.5) 118:1.5 În maturitatea sinelui care se dezvoltă, trecutul şi viitorul sunt reunite pentru a ilumina adevărata semnificaţie a prezentului. Pe măsură ce sinele se maturizează, el recurge pentru experienţa sa la un trecut din ce în ce mai îndepărtat, în timp ce prevestirile sale de înţelepciune caută să pătrundă tot mai profund în viitorul necunoscut. Şi, pe măsură ce sinele care concepe se întinde mai mult în trecut şi în viitor, judecata sa depinde din ce în ce mai puţin de prezentul momentan. Decizia-acţiune începe astfel să scape din lanţurile prezentului în mişcare, în timp ce ea îmbracă din nou aspectele semnificaţiei trecut-viitor.

(1295.6) 118:1.6 Răbdarea este practicată de muritorii ale căror unităţi de timp sunt scurte. Adevărata maturitate transcende răbdarea printr-o legitimitate născută dintr-o reală comprehensiune.

(1295.7) 118:1.7 A te maturiza este a trăi mai intens în prezent şi în acelaşi timp de a scăpa de limitările prezentului. Planurile maturităţii, întemeiate pe experienţa trecută, se realizează în prezent în aşa fel încât să reînsufleţească valorile viitorului.

(1295.8) 118:1.8 Unitatea de timp la persoanele imature concentrează semnificaţii-valori în momentul prezent într-un asemenea mod încât prezentul este disociat de adevărata sa relaţie cu non-prezentul – trecutul-viitor. Unitatea de timp a maturităţii în proporţii care revelează relaţiile coordonate de trecut-prezent-viitor într-o asemenea manieră că sinele începe să pătrundă sensul ansamblului evenimentelor, începe să-şi dea seama de pasajul timpului sub perspectiva panoramică a orizonturilor lărgite, şi să presupună continuumul etern, fără început şi fără sfârşit, ale cărui fragmente se numesc timp.

(1296.1) 118:1.9 Pe nivelele infinitului şi al absolutului, momentul prezent conţine tot trecutul precum şi tot viitorul. EU SUNT semnifică deopotrivă EU AM FOST şi EU VOI FI, şi acesta reprezintă cel mai bun concept al eternităţii şi eternului.

(1296.2) 118:1.10 Pe nivelul absolut şi etern, realitatea potenţială are tot atâta semnificaţie pe cât are realitatea actuală. Numai pe nivelele finite şi pentru creaturile legate de timp pare deosebirea atât de vastă. Pentru Dumnezeu ca absolut, un ascendent muritor care a luat decizia eternă este deja un finalitar al Paradisului. Însă, graţie Ajustorilor Gândirii interiori, Tatăl Universal nu este limitat astfel în percepţia sa, dar el poate de asemenea să fie la curent cu – şi să participe la – toate luptele temporale privitoare la problemele ascensiunii creaturilor, de la nivelele de existenţă unde acestea seamănă cu animalele până la cele unde ele seamănă cu Dumnezeu.

2. Omniprezenţa şi ubicuitatea

UBICUITATE – Atribut al divinității de a fi prezent peste tot în același timp. OMNIPREZENTĂ – Care este prezent si activ pretutindeni.

(1296.3) 118:2.1 Nu trebuie confundată ubicuitatea Deităţii cu ultimitatea divinei omniprezenţe. Tatăl universal vrea ca Supremul, Ultimul şi Absolutul să compenseze, să coordoneze şi să unifice ubicuitatea sa din spaţiu-timp şi omniprezenţa sa din spaţiu-timp transcense cu prezenţa absolută şi universală pentru care spaţiul şi timpul nu există. Ar trebui să vă amintiţi că, dacă ubicuitatea Deităţii este foarte adesea asociată cu spaţiul, ea nu este în mod necesar condiţionată de timp.

(1296.4) 118:2.2 În calitate de ascendenţi muritori şi morontiali, voi discerneţi progresiv pe Dumnezeu cu ajutorul lui Dumnezeu Septuplul. Prin Havona, voi îl descoperiţi pe Dumnezeu Supremul. În Paradis, voi îl găsiţi ca o persoană, şi apoi, în calitate de finalitari, voi veţi încerca curând să-l cunoaşteţi ca Ultim. Fiind finalitari, se pare că după ce a fost atins Ultimul, nu există decât o singură cale de a supravieţui, aceea de a începe căutarea Absolutului. Nici un finalitar nu va fi tulburat de incertitudinile de a atinge Absolutul Deităţii, din moment ce la sfârşitul ascensiunilor supreme şi ultime, el îl va fi întâlnit pe Dumnezeu Tatăl. Aceşti finalitari vor crede desigur că, chiar dacă ei reuşesc să-l găsească pe Dumnezeu Absolutul, ei nu vor face decât să descopere acelaşi Dumnezeu, Tatăl Paradisului manifestându-se pe nivelele cele mai apropiate de cel infinit şi de cel universal. Nu încape nici urmă de îndoială că atingerea lui Dumnezeu în absolut va revela Strămoşul Primordial al universurilor precum şi Tatăl Final al personalităţilor.

(1296.5) 118:2.3 Dumnezeu Supremul se poate să nu fie o demonstraţie de omniprezenţă a Deităţii în spaţiu-timp, ci este literalmente o manifestare a ubicuităţii divine. Între prezenţa spirituală a Creatorului şi manifestările materiale ale creaţiei se găseşte vastul domeniu al devenirii ubicue – emergenţa universală a Zeităţii evolutive.

(1296.6) 118:2.4 Dacă Dumnezeu Supremul îşi asumă vreodată controlul direct al universurilor de timp şi de spaţiu, noi suntem convinşi că această administraţie divină va funcţiona sub supracontrolul Ultimului. În acest caz, Dumnezeu Ultimul ar începe să devină manifest în universurile de timp şi ca Atotputernicul transcendental (Omnipotentul) exercitând supracontrolul supratimpului şi al spaţiului transcens relative la funcţiunile administrative ale Atotputernicului Suprem.

(1297.1) 118:2.5 Mintea umană poate, ca şi noi înşine, să pună următoarele întrebări: Dacă evoluţia lui Dumnezeu Supremul, atingând autoritatea administrativă în marele univers, este însoţită de manifestări sporite ale lui Dumnezeu Ultimul, o emergenţă omoloagă Dumnezeului Ultim în universurile prevăzute ale spaţiului exterior va fi oare însoţită de revelaţii similare şi reînsufleţită de Dumnezeu Absolutul? În realitate, noi nu ştim nimic despre asta.

3. Raporturile dintre timp şi spaţiu

(1297.2) 118:3.1 Numai prin ubicuitate a putut Deitatea să unifice manifestările din spaţiu-timp pentru concepţiile finite, căci timpul este o succesiune de clipe, în timp ce spaţiul este un sistem de puncte asociate. La urma urmei, voi percepeţi timpul prin analiză şi spaţiul prin sinteză. Voi coordonaţi şi asociaţi aceste două concepţii neasemănătoare prin perspicacitatea integratoare a personalităţii. În lumea animală, omul este singurul care posedă această facultate de percepere a spaţio-timpului. Pentru un animal, mişcarea are o semnificaţie, dar ea nu ia o valoare decât pentru o creatură ce are statut de personalitate.

(1297.3) 118:3.2 Lucrurile sunt condiţionate de timp, dar adevărul este în afara timpului. Cu cât mai mult cunoaşteţi adevărul, cu atât mai mult sunteţi adevărul, cu atât mai bine puteţi înţelege trecutul şi pricepe viitorul.

(1297.4) 118:3.3 Adevărul este neclintit – veşnic scutit de toate vicisitudinile tranzitorii, deşi niciodată inert şi convenţional, dar întotdeauna vibrant şi adaptabil – radiind viaţă. Însă, când adevărul devine legat de fapte, atunci atât spaţiul, cât şi timpul condiţionează semnificaţiile sale şi pun în corelaţie valorile sale. Aceste realităţi ale adevărului cuplate cu faptele devin concepte şi sunt, în consecinţă, remise domeniului realităţilor cosmice relative.

(1297.5) 118:3.4 Legătura adevărului absolut şi etern al Creatorului cu experienţa faptică a creaturilor finite şi temporale face să apară o nouă valoare emergentă a Supremului. Conceptul de Suprem este esenţial pentru coordonarea lumii superioare neschimbătoare şi divine cu lumea inferioară finită şi mereu schimbătoare.

(1297.6) 118:3.5 Dintre toate lucrurile neabsolute, spaţiul este cel mai aproape de a fi absolut. În aparenţă, spaţiul este în mod absolut ultim. Reala dificultate pe care o avem în înţelegerea spaţiului pe nivelul material provine din faptul că, în timp ce corpurile materiale există în spaţiu, spaţiul există de asemenea în aceste aceleaşi corpuri materiale. Mulţi factori care ţin de spaţiu sunt absoluţi, dar asta nu înseamnă că spaţiul este absolut.

(1297.7) 118:3.6 Pentru a înţelege raporturile din spaţiu, poate fi util să se presupună, relativ vorbind, că spaţiul este, la urma urmei, o proprietate a tuturor corpurilor materiale. Deci, când un corp se mişcă în spaţiu, el ia de asemenea cu el toate proprietăţii lui, chiar şi spaţiul care este în aceste corpuri în mişcare şi din care face parte.

(1297.8) 118:3.7 Toate modelele realităţii ocupă spaţiu pe nivelele materiale, dar modelele spirituale nu există decât în relaţie cu spaţiul; ele nu ocupă şi nici nu deplasează spaţiul, şi nici nu îl conţin. Pentru noi, enigma stăpânitoare a spaţiului ţine de modelul unei idei. Când abordăm domeniul minţii, noi întâlnim multe probleme stânjenitoare. Modelul unei idei – realitatea sa – ocupă oare spaţiu? În realitate, noi nu ştim nimic despre aceasta, deşi suntem siguri că un model de idee nu conţine spaţiu; însă nu ar fi deloc prudent să se admită că ceea ce este imaterial este întotdeauna nespaţial.

4. Cauzalitatea primară şi secundară

(1298.1) 118:4.1 Multe dintre dificultăţile teologice şi dintre dilemele metafizice ale omului muritor sunt cauzate de faptul că el nu situează bine personalitatea Deităţii, şi atribuie, în consecinţă, aspectele infinite şi absolute Divinităţii subordonate şi Deităţii evolutive. Există cu siguranţă o adevărată Cauză Primă, dar ea nu duce la uitarea că există totodată o mulţime de cauze coordonate şi subordonate, atât cauze asociate, cât şi cauze secundare.

(1298.2) 118:4.2 Diferenţa esenţială dintre cauzele prime şi cauzele secundare rezidă în aceea că cauzele prime produc efecte originale lipsite de factori ereditari proveniţi din vreo cauzalitate antecedentă. Cauzele secundare produc efecte care comportă invariabil o ereditate care provine din alte cauze anterioare.

(1298.3) 118:4.3 Potenţialurile pur statistice inerente Absolutului necalificat reacţionează la cauzele generate de Absolutul Deităţii care sunt produse de acţiunea Trinităţii Paradisului. În prezenţa Absolutului Universal, aceste potenţialuri statice impregnate de cauzalitate devin imediat active şi sensibile la influenţa anumitor agenţi transcendentali, ale căror acţiuni duc la transmutarea acestor potenţialuri active prin a le conferi statutul de veritabile posibilităţi universale de dezvoltare, de capacităţi actualizate pentru creştere. Asupra acestor potenţialuri astfel dezvoltate, creatorii şi controlorii marelui univers joacă epopeea fără sfârşit a evoluţiei cosmice.

(1298.4) 118:4.4 Dacă nu se ţine seama de existenţiale, cauzalitatea are o constituţie fundamentală triplă. Aşa cum operează ea în prezenta epocă a universului şi privitor la nivelul finit al celor şapte suprauniversuri, ea se poate concepe după cum urmează:

(1298.5) 118:4.5 1. Activarea potenţialurilor statice. Aceasta este stabilirea destinului în Absolutul Universal prin acţiunile Absolutului Deităţii, operând în Absolutul Necalificat, şi asupra lui, ca urmare a directivelor volitive ale Trinităţii Paradisului.

(1298.6) 118:4.6 2. Exteriorizarea capacităţilor universului. Aceasta implică transformarea potenţialurilor nediferenţiate în planuri separate şi definite. Acesta este actul Ultimităţii Deităţii şi al multiplilor agenţi ai nivelului transcendental. Aceste acte anticipează perfect în privinţa viitoarelor nevoi ale ansamblului maestrului univers. În legătură cu segregarea potenţialurilor, există Arhitecţii Maestrului Univers în calitate de veritabile personificări ale conceptului de Deitate a universurilor. Planurile lor par până la urmă limitate în întinderea din spaţiu de conceptul de periferie a maestrului univers, dar, ca planuri, ei nu sunt de altfel condiţionaţi de timp sau de spaţiu.

(1298.7) 118:4.7 3. Creaţia şi evoluţia actualelor universuri. Asupra unui cosmos impregnat de prezenţa Ultimităţii Deităţii producătoare de capacităţi operează Creatorii Supremi pentru a efectua, în timp, transmutări de potenţialuri maturizate în actuale experienţiale. În interiorul maestrului univers, orice actualizare de realitate potenţială este limitată de capacitatea ultimă de dezvoltare, şi condiţionată de spaţiu-timp în stadiile finale ale emergenţei sale. Fiii Creatori ieşind din Paradis sunt, în actualitate, creatori transformatori în sensul cosmic. Aceasta nu invalidează, în nici un fel, conceptul de creatori pe care oamenii şi-l fac despre ei; din punct de vedere finit, este sigur că ei pot să creeze, ceea ce şi fac.

5. Omnipotenţa şi compatibilitatea

(1299.1) 118:5.1 Omnipotenţa Deităţii nu implică puterea de a face ceea ce este de nefăcut. În cadrul spaţio-timpului, şi plasându-ne în punctul de vedere intelectual al comprehensiunii umane, nici chiar Dumnezeul infinit nu poate să creeze cercuri pătrate sau să producă rău care să fie în mod natural bun. Dumnezeu nu poate să facă lucruri nedivine. Această contradicţie de termeni filozofici echivalează cu nefiinţa şi implică că nimic nu a fost creat astfel. O trăsătură de caracter a unei personalităţi nu poate fi în acelaşi timp divină şi nedivină. Compatibilitatea este înnăscută în puterea divină. Toate acestea decurg din faptul că omnipotenţa nu se limitează la a crea lucruri având o natură, ci că ea dă de asemenea naştere naturii tuturor lucrurilor şi tuturor fiinţelor.

(1299.2) 118:5.2 La început, Tatăl face totul; însă, pe măsură ce panorama eternităţii se derulează ca răspuns la voinţa şi la directivele Infinitului, devine din ce în ce mai evident că creaturile, chiar şi oamenii, trebuie să devină parteneri ai lui Dumnezeu pentru a realiza finalitatea destinului. Aceasta este adevărat chiar şi în viaţa în carne; când omul şi Dumnezeu intră în asociere, nu se poate pune nici o limită posibilităţilor viitoare ale acestei asocieri. Când omul îşi dă seama că Tatăl Universal este partenerul său în înaintarea eternă, când el fuzionează cu prezenţa interioară a Tatălui, el a rupt, în spirit, cătuşele timpului şi a intrat deja în înaintarea eternă, în căutarea Tatălui Universal.

(1299.3) 118:5.3 Conştiinţa de muritor trece de la fapte la înţelesuri, şi apoi la valori. Conştiinţa de Creator plecă de la valoarea ideii, trece prin înţelesul cuvintelor şi ajunge la faptul acţiunii. Pentru a ieşi din impasul unităţii necalificate inerente infinităţii existenţiale, trebuie întotdeauna să acţioneze Dumnezeu. Deitatea trebuie întotdeauna să furnizeze universul arhetipal, personalităţile perfecte, adevărul, frumuseţea şi bunătatea originare, pe care toate creaţiile subdivine se străduiesc să le atingă. Trebuie întotdeauna ca Dumnezeu să găsească mai întâi omul pentru ca omul să-l poată apoi găsi pe Dumnezeu. Un Tată Universal este întotdeauna necesar înainte de a putea exista o filiaţie universală şi fraternitatea universală care urmează.

6. Omnipotenţa şi omnificenţa

OMNIPOTENT – Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. OMNIFICIENT – crearea tuturor lucrurilor; având puteri nelimitate de creație.

(1299.4) 118:6.1 Dumnezeu este cu adevărat omnipotent, dar nu omnificent – el nu face personal tot ceea ce se face. Omnipotenţa înglobează potenţialul puterii Atotputernicului Suprem şi al Fiinţei Supreme, dar actele volitive ale lui Dumnezeu Supremul nu sunt înfăptuiri personale ale Dumnezeului Infinit.

(1299.5) 118:6.2 A susţine omnificenţa Deităţii primordiale ar echivala cu privarea de drepturile lor a aproape un milion de Fii Paradisiaci Creatori, fără a menţiona nenumăratele oştiri altor diverse ordine de ajutoare care îşi aduc concursul creativ. În întregul univers, nu există decât o singură Cauză fără cauză. Toate celelalte cauze sunt derivate ale acestei unice Prime Mari Surse-Centru, şi nimic, în această filozofie, nu violează liberul arbitru al unor miriade de copii ai Deităţii împrăştiaţi într-un imens univers.

(1299.6) 118:6.3 Într-un cadru local, voliţiunea poate să pară a funcţiona ca o cauză fără cauză, dar ea prezintă infailibil factori ereditari care stabilesc relaţii cu Prima Cauză unică, originară şi absolută.

(1299.7) 118:6.4 Orice voliţiune este relativă. În sens iniţial, numai Tatăl-EU SUNT posedă finalitate volitivă. În sens absolut, numai Tatăl, Fiul şi Spiritul exercită prerogativele unei voinţe necondiţionate de timp şi nelimitate de spaţiu. Omul muritor este înzestrat cu liber arbitru, cu puterea de a alege; deşi această alegere nu este absolută, este totuşi relativ finală pe nivelul finit şi în ceea ce priveşte destinul persoanei care alege.

(1300.1) 118:6.5 Pe orice nivel care nu atinge absolutul, voliţiunea întâmpină limitări inerente personalităţii însăşi care exercită puterea de a alege. Omul nu poate alege dincolo de domeniul a ceea ce se poate alege. De exemplu, el nu poate alege să fie altceva decât un om, atâta doar că poate decide să devină mai mult decât un om. El poate alege să întreprindă ascensiunea universului, dar aceasta ţine, în speţă, de o coincidenţă specială dintre alegerea umană şi voinţa divină. Ceea ce un fiu doreşte şi ceea ce Tatăl vrea se va întâmpla cu toată certitudinea.

(1300.2) 118:6.6 În viaţa umană, liniile de conduită opţionale se deschid şi se închid continuu. În timpul perioadelor în care alegerea este posibilă, personalitatea omenească decide constant între numeroase linii de acţiune. Voinţa temporală este legată de timp şi trebuie să aştepte scurgerea timpului pentru a găsi ocazia de a se exprima. Voliţiunea spirituală a început să guste libertatea din afara cătuşelor timpului, căci ea a reuşit să scape parţial de secvenţa timpului; aceasta deoarece voliţiunea spirituală se identifică cu voinţa lui Dumnezeu.

(1300.3) 118:6.7 Voliţiunea, actul alegerii, trebuie să funcţioneze în cadrul universal care se actualizează ca răspuns la alegerile superioare şi anterioare. Tot câmpul voinţei omeneşti este strict limitat în finit, dar nu şi asupra unui punct particular: când omul alege să-l găsească pe Dumnezeu şi să-i fie asemănător, această alegere este suprafinită; eternitatea singură poate revela dacă ea este totodată supraabsonită.

(1300.4) 118:6.8 A recunoaşte omnipotenţa Deităţii, este a vă bucura de securitate în experienţa voastră de cetăţenie cosmică, este a poseda siguranţă în lunga călătorie către Paradis. În schimb, a accepta sofismul omnificenţei, este a îmbrăţişa colosala eroare a panteismului.

7. Omniscienţa şi predestinarea

OMNISCIENȚĂ – Însușirea de a ști totul

(1300.5) 118:7.1 În marele univers, funcţiunea voinţei de Creator şi funcţiunea voinţei de creatură se exercită în limitele şi potrivit cu posibilităţile stabilite de Maeştrii Arhitecţi. Cu toate acestea, predestinarea acestor limite maxime nu abrogă, cel puţin din lume, suveranitatea voinţei de creatură în interiorul acestor frontiere. Precunoaşterea ultimă – deplina toleranţă a tuturor alegerilor finite – nu constituie nici ea o abrogare a voliţiunii finite. O fiinţă umană matură şi perspicace poate uneori să prevadă foarte exact decizia unui asociat mai tânăr, dar această precunoaştere nu ia nimic din libertatea şi din autenticitatea deciziei însăşi. Dumnezeii au limitat cu înţelepciune câmpul de acţiune al voinţei imature, însă, în interiorul acestor limite definite, ea nu rămâne mai puţin o veritabilă voinţă.

(1300.6) 118:7.2 Chiar şi corelarea supremă a tuturor alegerilor trecute, prezente şi viitoare nu invalidează autenticitatea acestor alegeri. Ea denotă mai degrabă tendinţa preordonată a cosmosului şi sugerează precunoaşterea acestor fiinţe volitive care pot alege sau refuza să devină părţi contributive ale actualizării experienţiale ale oricărei realităţi.

(1300.7) 118:7.3 Eroarea în alegerea finită este legată de timp şi limitată de el. Ea nu poate exista decât în timp şi în interiorul prezenţei evoluânde a Fiinţei Supreme. Această alegere greşită este posibilă în timp şi denotă (în afară de nedesăvârşirea Supremului) un anumit domeniu al alegerii cu care creaturile imature trebuie să fie înzestrate pentru a putea beneficia de înaintarea în univers stabilind, prin liberul lor arbitru, contactul cu realitatea.

(1301.1) 118:7.4 Păcatul, în spaţiul condiţionat de timp, dovedeşte clar libertatea temporară – şi chiar şi licenţa – a voinţei finite. Păcatul zugrăveşte imaturitatea, pe de o parte orbită de libertatea volitivă relativ suverană a personalităţii, şi pe de altă parte nereuşind să perceapă obligaţiile şi îndatoririle supreme ale cetăţeniei cosmice.

(1301.2) 118:7.5 Inechitatea, în domeniile finite, revelează realitatea tranzitorie a oricărei individualităţi neidentificate cu Dumnezeu. O creatură nu devine veritabil reală în universuri decât dacă ea se identifică cu Dumnezeu. Personalitatea finită nu se creează pe sine însăşi, ci, în cadrul suprauniversal al alegerii, îşi determină ea însăşi destinul.

(1301.3) 118:7.6 Darul vieţii face sistemele materiale-energetice capabile să se perpetueze, să se propage şi să se adapteze ele însele. Dăruirea personalităţii comunică, organismelor vii, prerogativele adiţionale de a dispune de ele înseşi, de a evolua ele înseşi şi de a se identifica ele înseşi cu spiritul Deităţii susceptibile de a fuziona cu ele.

(1301.4) 118:7.7 Organismele vii subpersonale denotă o minte care activează energia-materie, mai întâi sub aspectul controlorilor fizici şi apoi sub aspectul spiritelor-minte adjutante. Darul personalităţii vine de la Tată şi comunică, sistemului viu, unicele prerogative ale alegerii. Ori, dacă personalitatea are prerogativa de a exercita alegerea volitivă de a se identifica cu realitatea, şi dacă această alegere este sinceră şi liberă, atunci trebuie ca personalitatea în evoluţie să aibă de asemenea alegerea posibilă de a se dezorienta, de a se disloca şi de a se distruge pe sine. Posibilitatea de auto-distrugere cosmică nu poate fi evitată dacă se vrea ca personalitatea evoluândă să fie cu adevărat liberă în exercitarea voinţei sale finite.

(1301.5) 118:7.8 De aceea securitatea este sporită dacă se îngustează limitele alegerii personale pe toate nivelele inferioare de existenţă. Alegerea se degajă din ce în ce mai mult pe măsură ce te înalţi în universuri. La sfârşit, ea devine foarte apropiată de libertatea divină când personalitatea ascendentă atinge divinitatea statutului, supremaţia consacrării faţă de scopurile universale, desăvârşirea înţelepciunii cosmice şi identificarea finală a creaturii cu voinţa şi cu căile lui Dumnezeu.

8. Controlul şi supracontrolul

(1301.6) 118:8.1 În creaţiile din spaţiu-timp, liberul arbitru este îngrădit în restricţii şi limitări. Evoluţia vieţii materiale este mai întâi mecanică, apoi activată de minte; în sfârşit, după ce a fost înzestrat cu personalitate, ea s-a putut lăsa guvernată de spirit. Evoluţia mecanică pe lumile locuite este fizic limitată de potenţialurile de implantări originare de viaţă fizică făcute de Purtătorii Vieţii.

(1301.7) 118:8.2 Omul muritor este o maşină, un mecanism viu; rădăcinile lui se găsesc într-adevăr în lumea fizică a energiei. Multe dintre reacţiile umane sunt de natură maşinală; o mare pare a vieţii seamănă cu una mecanică. Dar omul, care este un mecanism, este mult mai mult decât o maşină; el este înzestrat cu o minte şi locuit de spirit; şi, deşi în cursul vieţii sale materiale el nu poate niciodată să scape de mecanismul electrochimic al existenţei sale, el poate învăţa să subordoneze tot mai mult acest mecanism al vieţii fizice înţelepciunii directoare a experienţei prin procesul constând în consacrarea minţii umane executării imboldurilor spirituale ale Ajustorului Gândirii interior.

(1301.8) 118:8.3 Spiritul eliberează funcţionarea voinţei; mecanismul o limitează. Alegerea imperfectă, necontrolată de mecanism şi neidentificată cu spiritul, este periculoasă şi instabilă. Dominaţia mecanică asigură stabilitatea pe seama progresului. Alianţa cu spiritul degajează alegerea nivelului fizic şi, în acelaşi timp, asigură stabilitatea divină care rezultă dintr-o clarviziune universală sporită şi dintr-o comprehensiune cosmică mai vastă.

(1302.1) 118:8.4 Marea primejdie care ameninţă creatura când ajunge să se elibereze de cătuşele mecanismului vital este că ea nu reuşeşte să compenseze această pierdere de stabilitate prin efectuarea unei legături funcţionale armonioase cu spiritul. Alegerea creaturii, când ea este relativ degajată de stabilitatea mecanică, ar putea încerca să se elibereze pe ea însăşi mai mult, independent de o mai mare identificare cu spiritul.

(1302.2) 118:8.5 Tot principiul evoluţiei biologice face imposibilă apariţia, pe lumile locuite, a oamenilor primitivi înzestraţi cu o mare stăpânire de sine. De aceea, acelaşi plan creativ, care traduce scopul evoluţiei, oferă deopotrivă acele restricţii exterioare ale timpului şi ale spaţiului, ale foamei şi ale fricii, care circumscriu efectiv câmpul alegerilor spirituale ale acestor creaturi necultivate. Pe măsură ce mintea omului reuşeşte să traverseze barierele din ce în ce mai dificil de trecut, acelaşi plan creativ conţine şi dispoziţii pentru ca moştenirea rasială a înţelepciunii experienţiale dureros dobândite să se acumuleze lent – în alţi termeni, acest plan prevede un echilibru între constrângerile exterioare în regres şi constrângerile interioare crescânde.

(1302.3) 118:8.6 Lentoarea evoluţiei, a progresului cultural uman, dovedeşte eficacitatea acestei frâne – inerţia materială – care acţionează atât de puternic pentru a încetini vitezele primejdioase ale progresului. Astfel că timpul însuşi atenuează şi repartizează consecinţele (care altfel ar fi mortale) ale faptului de a scăpa prematur de barierele succesive care limitează activitatea umană. Căci, când cultura progresează prea rapid, când înfăptuirile materiale depăşesc evoluţia înţelepciunii adoratoare, atunci, civilizaţia conţine în ea însăşi germenii regresului. Dacă această civilizaţie nu este sprijinită de o creştere rapidă a înţelepciunii experienţiale, asemenea societăţi umane vor coborî de la nivelele elevate, dar premature, pe care le-au atins, iar ‘epocile întunecate’ ale interregnului înţelepciunii vor fi martore, atunci, ale reapariţiei inexorabile ale dezechilibrului dintre libertatea de sine şi controlul de sine.

(1302.4) 118:8.7 Inechitatea lui Caligastia consta în scurtcircuitarea reglatorului de timp al eliberării umane progresive. El a distrus arbitrar barierele restrictive pe care mintea muritorilor acelor vremuri nu le biruiseră prin experienţă.

(1302.5) 118:8.8 Mintea care poate reduce parţial timpul şi spaţiul dovedeşte, prin chiar acest act, că posedă în ea însăşi germenii înţelepciunii care pot efectiv înlocui zidul constrângerii pe care l-a transcens.

(1302.6) 118:8.9 Lucifer a căutat în mod similar să împiedice funcţionarea reglatorului de timp, care frâna atingerea prematură a anumitor libertăţi în sistemul local. Un sistem local ancorat în lumină şi în viaţă a dobândit experienţial punctele de vedere şi clarviziunea care fac practicabilă punerea în aplicare a multor tehnici care nu făceau decât să bulverseze şi să distrugă chiar acel tărâm din timpul epocilor anterioare acestei ancorări.

(1302.7) 118:8.10 Pe măsură ce omul se eliberează de cătuşele fricii, pe măsură ce el pune în legătură continentele şi oceanele cu maşinile lui, iar generaţiile şi secolele cu documentarea sa, el trebuie să substituie fiecărei constrângeri transcense o constrângere nouă şi voluntară asumată în acord cu imperativele morale ale înţelepciunii umane în expansiune. Aceste restricţii impuse voluntar sunt atât cei mai puternici, cât şi cei mai subtili dintre toţi factorii civilizaţiei umane: conceptele despre justiţie şi idealurile de fraternitate. Omul se califică chiar şi pentru a suporta restricţiile îndurării atunci când îndrăzneşte să-i iubească pe semenii săi, când el reuşeşte să debuteze în fraternitatea spirituală, când decide să-i trateze pe tovarăşii săi în maniera în care ar vrea el să fie tratat, şi chiar să le acorde tratamentul pe care îl presupune că l-ar acorda Dumnezeu lor.

(1303.1) 118:8.11 O reacţie automată a universului este stabilă şi se continuă sub o anumită formă în cosmos. O personalitate care-l cunoaşte pe Dumnezeu şi doreşte să facă voia sa, care are clarviziune spirituală, este dumnezeieşte stabilă şi veşnic existentă. Marea aventură a omului constă în tranzitul minţii sale muritoare de la stabilitatea staticului mecanic la divinitatea dinamicului spiritual, şi ea realizează această transformare prin forţa şi perseverenţa propriilor sale decizii de personalitate, în fiecare situaţie de viaţă, declarând: „Este voia mea ca voia ta să se facă”.

9. Mecanismele universului

(1303.2) 118:9.1 Timpul şi spaţiul sunt un mecanism îmbinat al maestrului univers. Ele sunt dispozitivele ce permit creaturilor finite să coexiste cu Infinitul în cosmos. Creaturile finite sunt efectiv izolate de nivelele absolute de către timp şi spaţiu. Dar aceste mijloace de izolare, fără de care nici un muritor nu ar putea exista, funcţionează direct pentru a limita câmpul de acţiune finită. Fără ele, nici o creatură nu ar putea acţiona, însă, prin ele, actele fiecărei creaturi sunt net limitate.

(1303.3) 118:9.2 Mecanismele create de o minte superioară funcţionează pentru a elibera sursele sale creative, dar, într-o anumită măsură, ele limitează invariabil acţiunea tuturor inteligenţelor subordonate. Pentru creaturile din universuri, această limitare devine aparentă ca mecanism al universurilor. Omul nu dispune de un liber arbitru fără frână, existând limite la întinderea alegerii sale, dar, în interiorul acestui câmp liber, voia sa este relativ suverană.

(1303.4) 118:9.3 Mecanismul vital al personalităţii umane, corpul fizic, este produsul unui proiect creativ supramuritor; el nu poate fi deci niciodată perfect controlat de omul însuşi. Numai când ascendentul, în legătură cu Ajustorul fuzionat, va crea prin el însuşi mecanismul destinat să îi exprime personalitatea, atunci va ajunge el să-l controleze la perfecţiune.

(1303.5) 118:9.4 Marele univers este un mecanism precum şi un organism. El este mecanic şi viu. El este un mecanism viu animat de o Minte Supremă, coordonându-se cu un Spirit Suprem, şi găsindu-şi expresia pe nivelele maxime de unificare a puterii şi a personalităţii în calitate de Fiinţă Supremă. Dar a nega mecanismul creaţiei finite, este a nega faptul şi a ignora realitatea.

(1303.6) 118:9.5 Mecanismele sunt produsul minţii, al minţii creatoare ca acţionează asupra potenţialurilor cosmice şi în ele. Mecanismele sunt cristalizări fixate ale gândirii Creatorului, şi funcţionează întotdeauna în fidelă conformitate cu conceptul volitiv care le-a dat naştere. Dar raţiunea de a fi a oricărui mecanism se găseşte în originea sa, iar nu în funcţiunea sa.

(1303.7) 118:9.6 Nu ar trebui să se creadă că aceste mecanisme limitează acţiunea Deităţii. Adevărul este mai degrabă că, prin chiar aceste mecanisme, Deitatea a ajuns la o fază de expresie eternă. Mecanismele fundamentale ale universului au apărut în existenţă ca răspuns la voinţa absolută a Primei Surse-Centru; ele vor funcţiona deci veşnic în perfectă armonie cu planul Infinitului; ele sunt într-adevăr arhetipurile volitive ale chiar acelui plan.

(1303.8) 118:9.7 Noi înţelegem întrucâtva cum mecanismul Paradisului este în corelaţie cu Personalitatea Fiului Etern; aceasta este funcţiunea Autorului Comun. Şi noi avem teorii asupra operaţiunilor Absolutului universal privitoare la mecanismele teoretice al Necalificatului şi la persoana potenţială a Absolutului Deităţii. Cât despre Deităţile evoluânde ale Supremului şi ale Ultimului, noi constatăm că unele din fazele lor impersonale se unesc actualmente cu contraponderea lor volitivă, şi că în consecinţă, o nouă relaţie se conturează între arhetip şi persoană.

(1304.1) 118:9.8 În eternitatea trecutului, Tatăl şi Fiul găsesc uniunea în unitatea expresiei Spiritului Infinit. Dacă, în eternitatea viitoare, Fiii Creatori şi Spiritele Creative ale universurilor locale ale timpului şi spaţiului ar trebui să ajungă la o uniune creativă în regatele spaţiului exterior, te poţi întreba ce anume ar crea unitatea lor ca expresie conjugată a naturilor lor divine? S-ar putea foarte bine ca noi să asistăm la o manifestare încă nerevelată a Deităţii Ultime, la apariţia unui nou tip de supraadministratori. Aceste fiinţe ar îngloba prerogative de personalitate unice, de vreme ce ele ar fi uniunea Creatorului personal, a Spiritului Creativ impersonal, a experienţei creaturilor muritoare şi a personalizării progresive a Divinei Ocrotitoare. Aceste fiinţe ar putea fi ultimele, în sensul că ele ar îngloba realitatea personală şi impersonală în timp ce ar conjuga experienţele Creatorului şi ale creaturilor. Oricare ar fi atributele acestor terţe persoane, ale acestor trinităţi funcţionale ipotetice ale creaţiilor din spaţiul exterior, ele vor întreţine cu Taţii lor Creatori şi cu Mamele lor Creative, anumite relaţii analoge celor pe care Spiritul Infinit le întreţine cu Tatăl Universal şi cu Fiul Etern.

(1304.2) 118:9.9 Dumnezeu Supremul este personalizarea oricărei experienţe din univers, focalizarea oricărei evoluţii finite, realitatea tuturor creaturilor dusă la maxim, consumarea înţelepciunii cosmice, încorporarea armonioaselor frumuseţi ale galaxiilor timpului, adevărul semnificaţiilor minţii cosmice şi bunătatea valorilor spirituale supreme. În eternul viitor, Dumnezeu Supremul va sintetiza aceste multiple diversităţi finite într-un ansamblu experienţial semnificativ, tot aşa cum ele sunt deja unite existenţial pe nivelele absolute ale Trinităţii Paradisului.

10. Funcţiunile providenţei

(1304.3) 118:10.1 Providenţa nu înseamnă că Dumnezeu a decis toate lucrurile pentru noi şi dinainte. Dumnezeu ne iubeşte prea mult pentru a face aceasta, căci acest lucru nu ar fi cu nimic mai puţin decât o tiranie cosmică. Omul are, într-adevăr, puteri relative de alegere. Iubirea divină nu este nici acest fel de afecţiune cu vedere scurtă, neprevăzătoare care ar alinta şi ar râzgâia copiii oamenilor.

(1304.4) 118:10.2 Tatăl, Fiul şi Spiritul – ca Trinitate – nu sunt Atotputernicul Suprem, dar supremaţia Atotputernicului nu se poate manifesta niciodată fără ei. Creşterea Atotputernicului este centrată asupra Absoluturilor actualităţii şi fondată pe Absoluturile potenţialităţii, dar funcţiunile Atotputernicului Suprem sunt legate de funcţiunile Trinităţii Paradisului.

(1304.5) 118:10.3 S-ar părea că, la Fiinţa Supremă, toate fazele de activitate din univers sunt parţial reunite de personalitatea acestei Deităţi experienţiale. În consecinţă, dacă vrem să considerăm Trinitatea ca pe un singur Dumnezeu, şi dacă limităm acest concept la prezentul mare univers cunoscut şi organizat, descoperim că Fiinţa Supremă în evoluţie este replica parţială a Trinităţii Paradisului. Şi noi vedem apoi că această Deitate Supremă evoluează ca sinteză a personalităţii materiei finite, a minţii şi a spiritului finite în marele univers.

(1304.6) 118:10.4 Dumnezeii au atribute, dar Trinitatea are funcţiuni şi, asemeni Trinităţii, providenţa este o funcţiune, compusul supracontrolului altfel decât personal al universului universurilor. Ea se întinde de la nivelele evolutive ale Septuplului, care se sintetizează în puterea Atotputernicului, şi se ridică dincolo, prin tărâmurile transcendentale ale Ultimităţii Deităţii.

(1304.7) 118:10.5 Dumnezeu iubeşte fiecare creatură ca pe un copil, iar dragostea sa acoperă cu umbra sa fiecare creatură în timp şi în eternitate. Providenţa funcţionează ţinând seama de întreg şi se ocupă de funcţiunea fiecărei creaturi în măsura în care această funcţiune este legată de întreg. Când providenţa intervine pe lângă o fiinţă, faptul acela denotă importanţa funcţiunii acestei fiinţe în ceea ce priveşte creşterea evolutivă a unui ansamblu dat. Acest ansamblu poate fi rasa totală, naţiunea totală, planeta totală sau chiar şi un total mai elevat. Importanţa funcţiunii creaturii este ceea ce prilejuieşte o intervenţie providenţială, iar nu importanţa creaturii ca persoană.

(1305.1) 118:10.6 Cu toate acestea, Tatăl, în calitate de persoană, poate în orice clipă să interpună o mână paternă în curentul evenimentelor cosmice care se derulează potrivit voii lui Dumnezeu, în armonie cu înţelepciunea lui Dumnezeu, şi care sunt motivate de iubirea lui Dumnezeu.

(1305.2) 118:10.7 Totuşi, ceea ce omul numeşte providenţă este prea adesea produsul propriei sale imaginaţii, juxtapunerea fortuită a împrejurărilor prilejuite de hazard. Există totuşi, în domeniul finit al existenţei universale, o providenţă reală şi emergentă, o veritabilă corelare, în curs de actualizare, a energiilor din spaţiu, a mişcărilor din timp, a gândurilor din intelect, a idealurilor de caracter, a dorinţelor din naturile spirituale şi a actelor volitive intenţionale ale personalităţilor evoluânde. Împrejurările tărâmurilor materiale îşi găsesc integrarea finită definitivă în prezenţele suprapuse parţial ale Supremului şi Ultimului.

(1305.3) 118:10.8 Este tot mai mult posibil a se discerne providenţa pe măsură ce mecanismele marelui univers se perfecţionează până la punctul de precizie finală prin supracontrolul minţii, pe măsură ce mintea creaturilor se înalţă la perfecţiunea de împlinire a divinităţii printr-o integrare devenită perfectă cu spiritul, şi în consecinţă pe măsură ce Supremul se iveşte ca un unificator actual al tuturor acestor fenomene din univers.

(1305.4) 118:10.9 Unele dintre condiţiile uimitor de fortuite, care prevalează ocazional asupra lumilor evolutive, se pot datora prezenţei, treptat emergente, a Supremului; experienţa prealabilă a viitoarelor sale activităţi universale. Majoritatea evenimentelor pe care muritorii le numesc providenţiale nu sunt aşa; judecata omenească în asemenea materii este foarte mult handicapată de o lipsă de viziune care să pătrundă adevăratele semnificaţii ale circumstanţelor vieţii. Multe dintre împrejurările pe care un om le-ar numi şanse pot fi în realitate neşanse. Surâsul sorţii, care dă răgazuri necâştigate şi bogăţii nemeritate, se poate să reveleze cea mai mare dintre nenorocirile umane. Cruzimea aparentă a unui destin pervers, care acumulează necazuri peste vreun muritor nefericit, poate fi în realitate focul care, cu ocazia călirii, transmută fierul ductil al personalităţii imature în oţelul călit al unui adevărat caracter.

(1305.5) 118:10.10 Există o providenţă în universurile aflate în evoluţie, şi creaturile o pot descoperi exact în măsura în care ele au atins capacitatea de a percepe scopul acestui univers în evoluţie. Capacitatea completă de a discerne ţelurile universului este echivalentă cu desăvârşirea evolutivă a creaturii; cu ale cuvinte, se poate spune că ea a atins atunci Supremul în limitele prezentei stări a universurilor incomplete.

(1305.6) 118:10.11 Iubirea Tatălui acţionează direct în inima individului, independent de acţiunile şi de reacţiunile tuturor celorlalţi indivizi. Relaţia este personală – omul şi Dumnezeu. Prezenţa impersonală a Deităţii (Atotputernicul Suprem şi Trinitatea Paradisului) manifestă consideraţie pentru întreg, dar nu pentru parte. Providenţa supracontrolului Supremaţiei devine tot mai aparentă pe măsură ce fragmentele succesive ale universului progresează în realizarea destinelor lor finite. Pe măsură ce sistemele, constelaţiile, universurile şi suprauniversurile se ancorează în lumină şi viaţă, Supremul se iveşte tot mai mult ca un corelator semnificativ a tot ceea ce se petrece, în timp ce Ultimul se iveşte treptat ca unificator transcendental al tuturor lucrurilor.

(1306.1) 118:10.12 La început, pe o lume evolutivă, evenimentele naturale ale ordinului material şi dorinţele personale ale fiinţelor umane par adesea contradictorii. Multe dintre faptele ce se petrec pe o lume în evoluţie sunt mai degrabă greu de înţeles pentru muritori – legea naturii pare atât de adesea crudă, nemiloasă şi indiferentă faţă de tot ceea ce este adevărat, frumos şi bun pentru comprehensiunea omenească. Dar, pe măsură ce omenirea îşi urmează dezvoltarea planetară, constatăm că acest punct de vedere este modificat de factorii următori:

(1306.2) 118:10.13 1. Lărgirea viziunii omului- mai buna sa comprehensiune a lumii în care trăieşte, capacitatea sa sporită de a înţelege faptele materiale din timp, ideile semnificative ale gândirii şi idealurile valabile ale clarviziunii spirituale. Atâta timp cât oamenii nu iau, drept etalon de măsură, decât obiectele de natură fizică, ei nu au nici o şansă să găsească unitatea în timp şi în spaţiu.

(1306.3) 118:10.14 2. Creşterea stăpânirii omului- acumularea treptată a cunoaşterii legilor lumii materiale, a ţelurilor existenţei spirituale şi a posibilităţilor de a coordona aceste două realităţi prin filozofie. Omul sălbatic era neputincios înaintea masacrelor cauzate de forţele naturale, servil înaintea dominaţiei crude a propriilor lui frici lăuntrice. Omul pe jumătate civilizat începe să deschidă rezervele secrete ale tărâmurilor naturale, şi ştiinţa sa distruge, lent, dar sigur, superstiţiile sale, în timp ce îi procură o nouă bază factuală lărgită pentru a înţelege semnificaţiile filozofiei şi valorile veritabilei experienţe spirituale. Omul civilizat va atinge, într-o bună zi, stăpânirea relativă a forţelor fizice ale planetei lui; dragostea de Dumnezeu pe care el o poartă în inima sa se va răspândi efectiv ca dragostea faţă de aproape, în timp ce valorile existenţei umane se apropie de limita capacităţilor muritorilor.

(1306.4) 118:10.15 3. Integrarea omului în univers- mărirea perspicacităţii omului şi a înfăptuirilor lui experienţiale îl duc la o armonie mai strânsă cu prezenţele unificatoare ale Supremaţiei – Trinitatea Paradisului şi Fiinţa Supremă. Şi aceasta este ceea ce a stabilit suveranitatea Supremului pe lumile ancorate de demult în lumină şi viaţă. Aceste planete evoluate sunt, într-adevăr, poeme de armonie, imagini ale frumuseţii şi ale bunătăţii împlinite înfăptuite prin urmărirea adevărului cosmic. Şi dacă aceste lucruri se pot întâmpla unei planete, atunci lucruri şi mai mari se pot întâmpla într-un sistem şi în cele mai vaste unităţi ale marelui univers pe măsură ce ele ajung de asemenea la o stabilitate care denotă că potenţialul lor de creştere finită este epuizat.

(1306.5) 118:10.16 Pe o planetă de acest ordin avansat, providenţa a devenit o actualitate. Împrejurările vieţii de acolo sunt armonioase, nu numai pentru că omul a reuşit să domine problemele materiale ale lumii sale, ci şi pentru că el a început să trăiască conform tendinţei universurilor. El urmează cărarea Supremaţiei care duce la Tatăl Universal.

(1306.6) 118:10.17 Împărăţia lui Dumnezeu este în inima oamenilor, şi, când această împărăţie devine actuală în inima fiecărui individ al unei lumi, atunci legea lui Dumnezeu a devenit actuală pe această planetă; şi acesta este accesul Fiinţei Supreme la suveranitate.

(1306.7) 118:10.18 Pentru a realiza acţiunea providenţei în timp, trebuie ca omul să-şi îndeplinească sarcina, care este de a atinge perfecţiunea. Dar omul poate avea deja experienţa prealabilă a acestei experienţe în semnificaţiile ei eterne meditând asupra faptului universal că toate lucrurile, bune sau rele, concură pentru a face să progreseze fiinţele umane cunoscătoare de Dumnezeu în căutarea lor după Tatăl tuturor.

(1306.8) 118:10.19 Providenţa se discerne din ce în ce mai bine pe măsură ce oamenii se înalţă de la material la spiritual. Dobândirea unei clarviziuni spirituale desăvârşite permite personalităţii ascendente să detecteze armonia în ceea ce era mai înainte un haos. Chiar şi mota morontială reprezintă un real progres în această direcţie.

(1307.1) 118:10.20 Providenţa este în parte supracontrolul Supremului nedesăvârşit, manifestată în universurile nedesăvârşite. Ea va rămâne deci mereu:

(1307.2) 118:10.21 1. Parţială, pentru că actualizarea Fiinţei Supreme este incompletă, şi

(1307.3) 118:10.22 2. Imprevizibilă, din pricina fluctuaţiilor din atitudinea creaturilor, care variază constant de la nivel la nivel cauzând o reacţie reciprocă aparent variabilă în Suprem.

(1307.4) 118:10.23 Când oamenii se roagă ca providenţa să intervină în împrejurările vieţii lor, răspunsul la rugăciunile lor este foarte adesea propria lor schimbare de atitudine faţă de viaţă. Dar providenţa nu este capricioasă; nici nu este fantastică sau magică. Ea reprezintă emergenţa lentă şi sigură a puternicului suveran al universurilor finite, a cărui maiestuoasă prezenţă este detectată ocazional de creaturile evoluânde în cursul progresului lor în univers. Providenţa este marşul cert şi sigur al galaxiilor spaţiului şi al personalităţilor timpului către ţelurile eternităţii, mai întâi în Suprem, apoi în cel Ultim şi poate şi în Absolut. Noi credem că aceeaşi providenţă există în infinitate şi că ea este voinţa, acţiunile şi intenţia Trinităţii Paradisului, care motivează astfel apariţia a miriade de universuri în panorama cosmică.

(1307.5) 118:10.24 [Garantat de un Puternic Mesager aflat temporar pe Urantia]

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter