Viața și învățăturile lui Iisus – Ultima zi în tabără

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia                                                       

                          Ultima zi în tabără

  1. Discursul despre filiaţie şi despre cetăţenie

  2. După masa de prânz

  3. Către masa de seară

     

    Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 178

Ultima zi în tabără

(1929.1) 178:0.1 PENTRU Iisus, această joi era ultima sa zi de libertate pe pământ în calitate de Fiu divin întrupat; el a plănuit să şi-o petreacă cu apostolii săi şi cu câţiva discipoli fideli şi devotaţi. La puţin după ora micului dejun, în această dimineaţă magnifică, Maestrul i-a condus într-un loc izolat situat în apropiere, puţin mai sus de tabăra lor, şi acolo le-a propovăduit multe adevăruri noi. Iisus a mai ţinut şi alte cuvântări apostolilor lui la începutul serii, dar acest discurs din dimineaţa de joi a fost unul de adio adresat grupului din tabără care îi reunea pe apostoli şi pe discipolii aleşi, atât iudei cât şi gentili. Cei doisprezece erau cu toţii prezenţi, mai puţin Iuda. Petru şi mai mulţi apostoli au făcut unele remarci referitoare la absenţa lui; unii au crezut că fusese trimis în oraş de Iisus pentru a aranja vreo treabă, probabil pentru a pune la punct detaliile apropiatei lor sărbătoriri a Pastelor. Iuda nu s-a înapoiat în tabără decât în toiul după-amiezii, cu puţin timp înainte ca Iisus să îi ducă pe cei doisprezece în Ierusalim pentru a se împărtăşi din Ultima Cină.

1. Discursul despre filiaţie şi despre cetăţenie

(1929.2) 178:1.1 Iisus a vorbit vreme de două ore la vreo cincizeci dintre discipolii lui de încredere şi a răspuns la vreo douăzeci de întrebări relative la relaţiile dintre împărăţia cerurilor şi regatele acestei lumi, şi privitoare la raporturile dintre filiaţia cu Dumnezeu şi cetăţenia din guvernele pământeşti. Se poate rezuma după cum urmează, în limbaj modern, acest discurs precum şi răspunsurile la întrebări:

(1929.3) 178:1.2 Fiind materiale, regatele acestei lumi pot adesea găsi necesar să folosească forţa fizică pentru a pune în aplicare legile lor şi pentru a menţine ordinea. În împărăţia cerurilor, adevăraţii credincioşi n-au recurs la folosirea forţei fizice. Împărăţia cerurilor este o fraternitate spirituală a fiilor lui Dumnezeu născuţi din spirit; ea nu poate fi promulgată decât prin puterea spiritului. Această diferenţă de procedură se raportează la relaţiile dintre împărăţia credincioşilor şi regatul guvernămintelor civile; ea nu anulează dreptul pe care îl posedă grupurile de credincioşi de a menţine ordinea în rândurile lor şi de a disciplina pe membrii lor rebeli şi nedemni de încredere.

(1929.4) 178:1.3 Nu este nimic incompatibil între filiaţia împărăţiei spirituale şi cetăţenia într-un guvernământ laic sau civil. Credincioşii au datoria de a da Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu. Nu poate să fie dezacord între aceste două cerinţe, una fiind materială şi cealaltă spirituală, dacă nu cumva Cezarul pretinde să uzurpeze prerogativele lui Dumnezeu şi cere să i se aducă lui omagiul spiritual şi cultul suprem. În cazul acesta, voi vă veţi închina numai lui Dumnezeu şi veţi căuta, totodată, să îi iluminaţi pe aceşti conducători pământeni rătăciţi şi să îi faceţi astfel să îl recunoască şi ei pe Tatăl din ceruri. Voi nu vă veţi închina spiritualmente conducătorilor pământeni. Voi nu veţi folosi nici forţele fizice ale guvernelor terestre, ai căror lideri pot, într-o bună zi, să devină credincioşi, pentru a face să progreseze misiunea împărăţiei spirituale.

(1930.1) 178:1.4 Din punctul de vedere al unei civilizaţii în progres, filiaţia în împărăţia cerească ar trebui să vă ajute să deveniţi cetăţeni ideali ai regatelor acestei lumi, căci fraternitatea şi servirea sunt pietrele de încercare ale evangheliei împărăţiei. Chemarea la iubire a împărăţiei spiritual ar trebui să se reveleze ca fiind distrugătorul efectiv al imboldului la vrajbă al cetăţenilor necredincioşi şi belicoşi ai regatelor pământeşti. Dar aceşti fii materiali care trăiesc în întuneric, nu vor avea niciodată cunoştinţă de lumina voastră spirituală a adevărului, decât dacă voi veţi foarte aproape de ei graţie serviciului social care decurge în mod firesc din roadele spiritului produse în cursul experienţei de viaţă a fiecărui credincios luat individual.

(1930.2) 178:1.5 În calitate de oameni muritori şi materiali, voi sunteţi într-adevăr cetăţeni ai regatelor pământeşti, iar voi ar trebui să fiţi buni cetăţeni, cu atât mai mult că aţi devenit fii ai împărăţiei celeste prin noua voastră naştere din spirit. Ca fii ai împărăţiei cerurilor iluminaţi prin credinţă şi eliberaţi prin spirit, voi trebuie să faceţi faţă unei duble responsabilităţi, datoria faţă de om şi datoria faţă de Dumnezeu, şi, în acelaşi timp, vă asumaţi de bună voie o a treia obligaţie sacră, aceea de a servi fraternitatea credincioşilor care îl cunosc pe Dumnezeu.

(1930.3) 178:1.6 Nu vă este îngăduit să-i adoraţi pe conducătorii voştri temporari, şi nu ar trebui să folosiţi puterea temporală pentru a face să progreseze împărăţia spiritual. Dar voi ar trebui să faceţi manifest serviciul care exprimă dreptatea şi iubirea, atât pe lângă credincioşi cât şi pentru necredincioşi. Puternicul Spirit al Adevărului se găseşte în evanghelia împărăţiei, şi eu voi răspândi în curând acelaşi spirit peste toată carnea. Roadele spiritului, serviciul vostru sincer şi exprimarea iubirii, sunt puternicul levier social capabil să înalţe rasele întunecate, şi acest Spirit al Adevărului va deveni punctul de sprijin care va spori puterea voastră.

(1930.4) 178:1.7 Daţi dovadă de înţelepciune şi manifestaţi agerime în raporturile voastre cu şefii civili necredincioşi. Prin discernământul vostru, arătaţi-vă abili în aplanarea dezacordurilor minore şi în lămuritul micilor neînţelegeri. În toate chipurile posibile – fără însă a sacrifica loialitatea voastră faţă de conducătorii universului – căutaţi să trăiţi în pace cu toată lumea. Fiţi întotdeauna tot atât de prudenţi ca şi şerpii, dar la fel de inofensivi ca şi porumbeii.

(1930.5) 178:1.8 Voi ar trebui să deveniţi cu atât mai buni cetăţeni ai unei naţiuni laice datorită faptului că deveniţi fiii iluminaţi ai împărăţiei. Tot astfel, şefii guvernelor terestre vor dirija mult mai bine treburile civile datorită faptului că cred în această evanghelie a împărăţiei cerurilor. Atitudinea care constă în servirea omului cu dezinteres şi în adorarea lui Dumnezeu cu inteligenţă ar trebui să facă din toţi credincioşii împărăţiei mai buni cetăţeni ai lumii, în timp ce atitudinea constând din a fi un cetăţean cinstit şi în a te devota sincer datoriei tale pământeşti ar trebui să ajute la a-i face pe astfel de cetăţeni cu atât mai accesibili chemării spiritului la filiaţia din împărăţia cerească.

(1930.6) 178:1.9 Câtă vreme şefii guvernelor pământene vor căuta să-şi exercite autoritatea de dictatori religioşi, voi, cei care credeţi în evanghelie nu puteţi să vă aşteptaţi decât la greutăţi, la persecuţii şi chiar şi la moarte. Dar însăşi lumina pe care o aduceţi lumii şi până şi modul în care suferiţi şi muriţi pentru această evanghelie a împărăţiei va aduce, într-o bună zi, tuturor naţiunilor, o eliberare nouă şi incredibilă, libertatea intelectuală şi religioasă.

(1931.1) 178:1.10 Sub imboldul persecuţiilor iminente ale celor care urăsc această evanghelie a bucuriei şi a libertăţii, voi vă veţi dezvolta, şi împărăţia va prospera. Dar vă veţi găsi în mare pericol, într-o epocă ulterioară, când cea mai mare parte a oamenilor va vorbi favorabil despre credincioşii în regat, şi când multe dintre persoanele care ocupă poziţii importante vor accepta nominal evanghelia împărăţiei celeste. Învăţaţi să fiţi loiali împărăţiei chiar şi în epocile de pace şi de prosperitate. Nu provocaţi la îngerii care vă supraveghează tentaţia de a vă disciplina cu dragoste băgându-vă în necazuri menite să salveze sufletul vostru indolent.

(1931.2) 178:1.11 Amintiţi-vă că voi sunteţi împuterniciţi să predicaţi această evanghelie a împărăţiei – dorinţa supremă de a face voia Tatălui, dublată de bucuria supremă de a realiza, prin credinţă, filiaţia cu Dumnezeu. Nimic nu trebuie să abată consacrarea voastră faţă de această unică îndatorire. Toată omenirea să beneficieze de revărsarea afectuosului vostru ajutor spiritual, a comuniunii voastre intelectuale care aduce lumina şi a serviciului vostru social exaltant. Dar nu trebuie să se permită nici uneia dintre aceste munci umanitare, nici totalităţii lor, să înlocuiască proclamarea evangheliei. Aceste puternice slujiri sunt sub-produsele sociale ale slujirilor şi ale transformărilor şi mai puternice şi mai sublime înfăptuite în inima credinciosului în regat prin Duhul Adevărului, şi prin realizarea personală a faptului că credinţa unui om născut din spirit îi conferă garanţia unei comuniuni vii cu Dumnezeul etern.

(1931.3) 178:1.12 Nu trebuie să se caute nici să se promulge adevărul, nici să se stabilească dreptatea prin putere guvernelor civile sau prin aplicarea legilor laice. Voi puteţi întotdeauna să vă străduiţi să convingeţi mintea oamenilor, dar să nu aveţi niciodată îndrăzneala de a o constrânge. Nu uitaţi marea lege a echităţii umane pe care aţi învăţat-o de la mine sub forma pozitivă: tot ceea ce aţi vrea ca oamenii să vă facă, faceţi-le voi lor.

(1931.4) 178:1.13 Când un credincios al împărăţiei este chemat să servească guvernul civil, el să-şi execute serviciul lui în calitate de cetăţean temporar al acestui guvern; totuşi, acest credincios ar trebui să demonstreze, în serviciul său civil, toate calităţile obişnuite ale unui cetăţean, înălţate de iluminarea spirituală care rezultă din asocierea înnobilatoare a minţii lui omeneşti cu spiritul lăuntric al Dumnezeului etern. Dacă necredincioşii pot să se califice ca funcţionari superiori, voi ar trebui să examinaţi cu seriozitate dacă rădăcinile adevărului din inima voastră nu sunt cumva uscate din lipsa apelor vii ale comuniunii spirituale combinate cu servirea societăţii. Conştiinţa filiaţiei cu Dumnezeu ar trebui să însufleţească toată viaţa de servire a fiecărui bărbat, a fiecărei femei şi a fiecărui copil deveniţi posesori al acestui puternic stimulent al puterilor inerente personalităţii umane.

(1931.5) 178:1.14 Nu fiţi nici mistici pasivi, nici asceţi anoşti. Nu deveniţi visători şi indolenţi care contează cu nonşalanţă pe o Providenţă fictivă pentru a vă procura până şi necesităţile vieţii. În adevăr, trebuie ca voi să fiţi blânzi în relaţiile voastre cu muritorii rătăciţi, răbdători în raporturile voastre cu cei ignoranţi şi îndurători în caz de provocare; dar trebuie deopotrivă ca voi să fiţi curajoşi în apărarea dreptăţii, puternici în promulgarea adevărurilor şi dinamici în predicarea acestei evanghelii a împărăţiei, chiar şi până la capătul pământului.

(1931.6) 178:1.15 Această evanghelie a împărăţiei este un adevăr viu. Eu v-am zis că ea seamănă cu drojdia din aluat şi cu grăuntele de muştar. Acum, eu declar că ea seamănă sămânţa fiinţei vii, care rămâne la fel din generaţie în generaţie, dar care se manifestă infailibil în noi expresii; şi ea creşte într-un mod acceptabil pe căile noilor adaptări la nevoile particulare şi la condiţiile particulare ale fiecărei generaţii succesive. Revelaţia pe care v-am făcut-o este o revelaţie vie, şi eu doresc ca ea să producă, şi doresc ca ea să producă roade pe măsură în fiecare individ şi în fiecare generaţie, conform legilor creşterii spirituale, ale înmulţirii şi ale dezvoltării adaptive. Din generaţie în generaţie, evanghelia trebuie să dea dovadă de o vitalitate crescândă şi să arate o mult mai mare profunzime a puterii spirituale. Nu trebuie lăsat să devină un simplă amintire sacră, o simplă tradiţie pe seama mea şi despre epoca în care trăim noi în prezent.

(1932.1) 178:1.16 Şi nu uitaţi aceasta: Noi nu am atacat direct nici persoanele nici autoritatea celor care stau pe tronul lui Moise; noi le-am oferit pur şi simplu lumina nouă pe care ei au respins-o atât de energic. Noi nu i-am atacat decât denunţând neloialitatea lor spirituală faţă de înseşi adevărurile pe care pretind că le propovăduiesc şi le păstrează. Noi am intrat în conflict cu aceşti conducători instalaţi şi cu aceşti şefi recunoscuţi numai atunci când ei s-au opus în mod direct predicării evangheliei împărăţiei fiilor omului. Chiar şi acum, nu suntem noi aceia care îi atacăm, ci ei sunt aceia care caută distrugerea noastră. Nu uitaţi că voi sunteţi împuterniciţi numai ca să mergeţi să predicaţi vestea cea bună. Nu trebuie să se atace vechile moduri de viaţă; trebuie să introduceţi drojdia noului adevăr în mijlocul vechilor credinţe. Lăsaţi spiritul adevărului să-şi înfăptuiască propria lucrare. Nu intraţi în controversă decât atunci când sunteţi constrânşi de cei care dispreţuiesc adevărul. Însă, atunci când necredinciosul înverşunat vă atacă, nu ezitaţi să apăraţi cu vigoare adevărul care v-a salvat şi v-a sanctificat.

(1932.2) 178:1.17 Prin toate vicisitudinile vieţii, amintiţi-vă mereu să vă iubiţi unii pe ceilalţi. Nu luptaţi contra oamenilor, nici chiar contra necredincioşilor. Arătaţi îndurare chiar şi faţă de aceia care abuzează în mod jignitor de voi. Fiţi cetăţeni loiali, artizani integri, vecini vrednici de laude, membrii devotaţi ai familiei voastre, părinţi înţelegători şi credincioşi sinceri în fraternitatea împărăţiei Tatălui. Şi spiritul meu va fi peste voi, acum şi până la sfârşitul lumii.

(1932.3) 178:1.18 Când Iisus a terminat de propovăduit era aproape ora unu după amiază; şi s-au înapoiat numaidecât în tabără, unde David şi asociaţii lui pregătiseră prânzul.

2. După masa de prânz

(1932.4) 178:2.1 Foarte puţini dintre auditorii Maestrului au fost capabili să asimileze, chiar şi în parte, cuvântarea lui de dimineaţă. Dintre ei, grecii au fost cei care l-au înţeles cel mai bine. Chiar şi cei unsprezece apostoli au fost descumpăniţi de aluziile lui la regatele politice viitoare şi la generaţiile succesive de credincioşi în regat. Discipolii lui Iisus cei mai devotaţi nu puteau împăca finalul iminent al slujirii sale pământeşti cu aceste referinţe la un lung viitor de activităţi evanghelice. Câţiva dintre aceşti iudei credincioşi au început să presimtă că era pe cale să se producă cea mai mare tragedie a lumii; dar ei nu puteau concilia dezastrul ameninţător nici cu comportamentul personal de voioşie indiferentă al Maestrului, nici cu discursul său de dimineaţă, când făcuse aluzii repetate la viitoarele operaţiuni ale împărăţiei celeste care se întind peste vaste intervale de timp şi îmbrăţişează relaţii cu numeroase şi succesive regate temporare pământeşti.

(1932.5) 178:2.2 În ziua aceea, la amiază, toţi apostolii şi discipolii aflaseră că Lazăr fugise în grabă din Bethania. Ei începeau să presimtă că conducătorii iudei erau tare hotărâţi să se scape de Iisus şi de învăţăturile sale.

(1932.6) 178:2.3 Prin agenţii lui secreţi din Ierusalim, David Zebedeu era pe deplin informat de progresul planului de arestare şi de omorâre a lui Iisus. El era complet la curent cu rolul lui Iuda în complot, dar n-a dezvăluit niciodată această cunoştinţă celorlalţi apostoli sau vreunuia dintre discipoli. La puţin timp după masa de prânz, el l-a luat pe Iisus de o parte şi şi-a permis să-l întrebe dacă el ştia… Dar n-a putut formula niciodată în întregime întrebarea sa. Maestrul şi-a ridicat mâna pentru a-l întrerupe şi a zis: „Da, David, sunt la curent cu totul, şi ştiu că şi tu eşti la curent, dar vezi să nu vorbeşti nimănui de asta. Numai să nu te îndoieşti în propria ta inimă, că voia lui Dumnezeu va sfârşi prin a prevala.”

(1933.1) 178:2.4 Conversaţia cu David a fost întreruptă de sosirea unui mesager care venea din Filadelfia; el aducea vestea că Abner prinsese veste de complotul pus la cale pentru uciderea lui Iisus şi întreba dacă trebuia să vină la Ierusalim. Acest curier a plecat în grabă către Filadelfia cu următorul mesaj pentru Abner: „Continuă-ţi lucrarea. Dacă mă despart fizic de voi, aceasta este numai pentru a putea reveni în spirit. Eu nu vă voi abandona. Vă voi însoţi până la capăt.”

(1933.2) 178:2.5 În momentul acela, Filip a venit la Maestru şi l-a întrebat: „Maestre, dat fiind că ceasul Paştilor se apropie, unde ai vrea tu ca noi să pregătim ceea ce trebuie pentru a-l mânca?” După ce a ascultat întrebarea lui Filip, Iisus i-a răspuns: „Du-te de îi caută pe Petru şi pe Ioan, şi eu vă voi da instrucţiuni privitoare la cina pe care o vom împărtăşi în seara asta. Cât despre Paşti, veţi vorbi numai după ce aţi făcut mai întâi asta.”

(1933.3) 178:2.6 Când Iuda l-a auzit pe Maestru vorbind cu Filip despre aceste chestiuni, el s-a apropiat pentru a încerca să surprindă conversaţia lor, în timp ce Filip, Petru şi Ioan se trăgeau deoparte pentru a vorbi cu Maestrul.

(1933.4) 178:2.7 Iisus le-a zis celor trei: „Mergeţi imediat la Ierusalim. Intrând pe poartă veţi întâlni un om purtând un urcior de apă. El vă va vorbi, iar voi îl veţi urma. Vă va conduce până la o casă unde veţi intra în urma lui şi veţi întreba pe onorabilul proprietar: ‘Unde este sala de invitaţi în care Maestrul trebuie să-şi ia cina împreună cu apostolii săi?’ După ce vă veţi fi interesat astfel, stăpânul casei vă va arăta la primul etaj o mare sală complet mobilată şi pregătită pentru noi.”

(1933.5) 178:2.8 Când apostolii au ajuns în oraş, au întâlnit, lângă poartă, omul cu urciorul de apă şi l-au urmat până la casa lui Ioan Marcu, unde tatăl băiatului i-a primit şi le-a arătat sala de sus pregătită pentru masa de seară.

(1933.6) 178:2.9 Toate acestea s-au întâmplat ca urmare a unei înţelegeri încheiate între Maestru şi Ioan Marcu în cursul după-amiezii din ajun, pe când erau singuri pe dealuri. Iisus voia să fie sigur că va lua această ultimă masă cu apostolii săi fără a fi deranjat. El se gândea că, dacă Iuda cunoştea dinainte locul reuniunii, acesta ar putea aranja cu duşmanii lui pentru a pune mâna pe el; de aceea, el s-a pus în taină de acord cu Ioan Marcu. În felul acesta, Iuda n-a cunoscut locul reuniunii decât mai târziu, în momentul în care a sosit acolo, în compania lui Iisus şi a celorlalţi apostoli.

(1933.7) 178:2.10 David Zebedeu avea multe treburi de rezolvat cu Iuda care a fost astfel împiedicat să-l urmărească pe Petru, Ioan şi Filip aşa cum dorea atâta de tare. Când Iuda i-a dat lui David o anumită sumă de bani pentru provizii, David i-a zis: „Iudo, date fiind împrejurările, n-ar fi oare bine să îmi încredinţezi ceva bani în avans pentru nevoile mele actuale?” Iuda a chibzuit un moment apoi a răspuns: „Da, Davide, eu cred că aşa ar fi înţelept. De fapt, având în vedere condiţiile tulburătoare din Ierusalim, eu cred că ar fi mai bine să-ţi dau toţi banii. Se complotează împotriva Maestrului, şi, în cazul în care mi s-ar întâmpla ceva, tu să nu fi încurcat.”

(1934.1) 178:2.11 David a primit deci toate fondurile apostolice lichide şi toate hârtiile banilor aflaţi în depozit. Apostolii n-au aflat de această operaţiune decât în seara celei de-a doua zile.

(1934.2) 178:2.12 Era către ora patru şi jumătate când cei trei apostoli au revenit şi l-au informat pe Iisus că totul era gata pentru cină. Maestrul s-a pregătit îndată ca să-i conducă pe cei doisprezece apostoli ai săi la Ierusalim pe traseul care dădea în drumul Betaniei. Aceasta a fost ultima sa deplasare cu grupul complet al celor doisprezece.

3. Către masa de seară

(1934.3) 178:3.1 Căutând din nou să evite mulţimile care circulau prin valea Cedronului între Parcul din Geţimani şi Ierusalim, Iisus şi cei doisprezece au trecut peste creasta vestică a muntelui Măslinilor pentru a intra pe drumul care cobora dinspre Bethania în oraş. Când s-au apropiat de locul în care Iisus se zăbovise în seara din ajun pentru a le ţine discursul despre distrugerea Ierusalimului, ei au făcut inconştient o oprire şi au stat acolo privind în tăcere oraşul. Cum mai aveau ceva timp şi de vreme ce Iisus nu voia să traverseze oraşul până la asfinţitul soarelui, el le-a zis tovarăşilor lui:

(1934.4) 178:3.2 ”Aşezaţi-vă şi odihniţi-vă în vreme ce eu vă voi vorbi de ceea ce trebuie să se întâmple cât de curând. De-a lungul tuturor acestor ani, eu am trăit considerându-vă ca fraţi ai mei; eu v-am propovăduit adevărul cu privire la împărăţia cerurilor, şi v-am dezvăluit misterele lui. Într-adevăr, Tatăl meu a înfăptuit numeroase minuni legate de misiunea mea pământească. Voi aţi fost martori la toate acestea, şi aţi participat la experienţa de a fi fost tovarăşi de lucru cu Dumnezeu. Îmi sunteţi martori că, de la o vreme, eu v-am avertizat că va trebui curând să mă reîntorc la sarcina pe care mi-a încredinţat-o Tatăl. V-am spus clar că ar trebui să vă las în lume pentru a continua lucrarea împărăţiei. Din acest motiv v-am luat deoparte pe dealurile Capernaumului. Trebuie acum să vă pregătesc să împărtăşiţi cu alţii experienţa pe care aţi avut-o cu mine. Aşa cum Tatăl m-a trimis pe mine în lumea aceasta, tot aşa şi eu vă trimit acolo pentru a mă reprezenta şi pentru a desăvârşi lucrarea pe care am început-o eu.

(1934.5) 178:3.3Voi priviţi oraşul acesta cu tristeţe, căci aţi auzit cuvintele mele anunţând sfârşitul Ierusalimului. Eu v-am avertizat cu mult înainte ca nu cumva voi să pieriţi în distrugerea sa şi ca aceasta să nu întârzie proclamarea evangheliei împărăţiei. Tot aşa, eu vă previn să aveţi grijă să nu vă expuneţi inutil la pericole, în momentul arestării Fiului Omului. Eu trebuie să mă duc, dar voi trebuie să rămâneţi să depuneţi mărturie în favoarea acestei evanghelii după plecarea mea; la fel, eu i-am ordonat lui Lazăr să fugă de mânia oamenilor pentru ca el să poată să trăiască şi să facă cunoscută gloria lui Dumnezeu. Dacă este voia Tatălui ca eu să plec, nimic din ceea ce veţi face nu va putea contracara planul divin. Aveţi grijă de voi, ca nu cumva să fiţi şi voi omorâţi. Sufletele voastre să apere cu curaj evanghelia prin puterea spiritului, dar nu vă lăsaţi duşi orice încercare prostească de a-l apăra pe Fiul Omului. Eu nu am nevoie de nici o ocrotire omenească; oştirile celeste sunt chiar şi acum pe aproape. Dar eu sunt decis să fac voia Tatălui meu din ceruri, şi de aceea trebuie să ne supunem la ceea ce urmează să ni se întâmple atât de curând.

(1934.6) 178:3.4 ”Când veţi vedea acest oraş distrus, nu uitaţi că voi aţi intrat deja în oraşul etern al servirii perpetue în împărăţia, mereu progresând, a cerurilor, şi chiar al cerului cerurilor. Voi ar trebui să ştiţi că există numeroase locaşuri în universul Tatălui meu şi în al meu, şi că o revelaţie îi aşteaptă pe copiii luminii, revelaţia oraşelor clădite de Dumnezeu şi lumile în care obiceiurile vieţii sunt justeţea şi bucuria în adevăr. Eu v-am adus împărăţia celestă aici pe pământ, dar eu declar că toţi aceia dintre voi care intră în el prin credinţă, şi rămân acolo prin slujirea vie a adevărului, se vor ridica cu certitudine în lumile superioare şi vor şedea cu mine în împărăţia spiritual al Tatălui nostru. Dar trebuie ca mai întâi să vă căliţi şi să desăvârşiţi lucrarea pe care aţi întreprins-o cu mine. Trebuie ca mai întâi să treceţi prin multe necazuri şi să suferiţi multe amărăciuni – şi aceste încercări sunt acum iminente. Când veţi fi terminat lucrarea voastră pe pământ, voi veţi intra în bucuria mea, tot aşa cum eu am îndeplinit pe pământ lucrarea Tatălui meu şi am să mă întorc îmbrăţişarea sa.”

(1935.1) 178:3.5 După ce a vorbit astfel, Maestrul s-a ridicat, şi toţi l-au urmat în coborârea Olivetului şi au intrat cu el în oraş. În afară de Filip, de Petru şi de Ioan, nici unul dintre apostoli nu ştia unde se duceau pe când îşi urmau calea pe străzile înguste ale Ierusalimului şi în vreme ce se lăsa noaptea. Lumea îi înghiontea, dar nimeni nu i-a recunoscut, nici nu a ştiut că Fiul lui Dumnezeu trecea pe acolo mergând la ultima sa întâlnire omenească cu ambasadorii aleşi ai împărăţiei. Apostolii nu ştiau nici ei că unul dintre ei făcea deja parte dintr-o conspiraţie menită să îl predea prin trădare pe Maestrul lor pe mâinile duşmanilor lui.

(1935.2) 178:3.6 Ioan Marcu îi urmărise pe tot parcursul drumului până la intrarea lor în oraş. Când au intrat pe poartă, el a alergat acasă pe o altă stradă, astfel încât el îi aştepta deja pentru a-i întâmpina la sosirea lor la casa tatălui său.

Până la o nouă revedere … pace, lumină și iubire pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Sărbători Creștine – Botezul Domnului – Boboteaza

Image result for foto cu Botezul DomnuluiAstăzi pe data de 6 și mâine pe 7 ianuarie prăznuim Botezul Domnului și Sf. Ioan Botezătorul.

Botezul Domnului Iisus mai este cunoscut în popor și sub denumirea de Bobotează. Deasemeni, botezul Mantuitorului în apa Iordanului, poartă și denumirea de „Epifanie”  sau  „Teofanie”, termeni care provin din limba greacă și înseamna  „arătare”,  „descoperire”.

De ce arătare sau descoperire ? Pentru ca în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, și Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit ! „ (Matei 3, 17).

În acest sens, Sfântul Ioan Gura de Aur spune: ” Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat „.

Mai multe despre Bobotează, Sf Ioan Botezătorul, sfințirea apelor și aghiazmele care se fac, precum și filmul documentar apa (pentru cine nu l-a văzut) în:

Botezul Domnului  – Sf. Ioan Botezătorul  – Sfințirea apelor

Fie ca în aceasta zi a Botezului Domnului, Duhul Sfant să se coboare și asupra noastră și să ne umple inimile si sufletele cu lumină și iubire,  ….  iar tuturor celor ce  poartă  numele Sf. Ioan le adresez încă de astăzi un călduros ..  La Mulți Ani ! .

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Constantin

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Primiți cu Plugușorul ? … La Mulți Ani ! … 2018

Primiți cu Plugușorul ? …. Colindăm  împreună ? 

Image result for foto clopotei de plugusorAșa cum se obișnuiește, și cum v-am invitat în fiecare ultimă zi din an, … fiind  zi  de plugușor, … vă invit și acum să colindăm împreună … pentru a întări forma gând a urărilor benefice pentru noul an 2018.

CoRus –  Urări de Plugușor – pentru noul an 2018

Împliniri – neîmpliniri în 2017 – Noua listă cu dorințe pe 2018

După acest plugușor, care sper că va plăcut, chiar daca nu este în stilul clasic de colind, aș vrea să vă supun atenției că  în această ultimă zi a anului nu ar strica să medităm puțin și asupra celor împlinite și neîmplinite în anul 2017, și să facem o listă cu prioritățile pentru noul an 2018.

Dar înainte de  a scrie lista .. Atenție ! la urmatoarele două aspecte importantepe cine/ce reprezenta dorințele și gradul lor de ecologizare :

  • de cele mai multe ori încercăm să facem mai mult pe plac altora decât să ne îndeplinim propriile dorințe … eu nu zic că ar trebui să-i neglijăm total pe cei dragi nouă .. deși să știți că dacă se caută  se gasesc soluții pentru ai mulțumi și pe ei dar și pe noi … deci este foarte important sa te respecti în primul rând pe tine, oferindu-ți ție cel mai mare bine dintre toate, fiindcă știi că asta e voința sufletului și asta te întregeste;
  • deci cauta aceste dorințe în interiorul tău și să fie în concordanță cu voința sufletului tău și să nu fie dorințe preluate de la familie, prieteni, colegi, facebook .. etc .. deci dupa ce scrii o dorință vezi in ce masură te întregește pe tine .. este în concordanță cu voința sufletului tau ?.. sau este o dorinta preluată ? .. dacă sunt preluate și simți că ține undeva e de preferat să le ștergi .. este foarte important sa fii tu insuți și nu marioneta nimănui … fiecare om având puterea să iși împlinească propriile dorințe fără a fi necesar să iși manipuleze semenii;
  • și încă un lucru bine de știut .. este vorba despre ecologia obiectivului realizat …  este foarte important sa anticipezi și să devii conștient/ă cum va acționa acea dorință cînd se va împlini asupra ta și a celor din jurul tău  .. deci e bine să te întrebi ..  cum vei deveni dupa indeplinirea obiectivului? .. mai bun ?  / mai rau ? .. mai comunicativ sau nu ? .. cu o încredere mai mare în tine? .. etc .. deci ce schimbare va produce în tine .. bună / rea ?  și ce efect va avea și asupra celor din jurul tău;
  • câte dorințe treci ? .. câte vrei .. numarul dorințelor nefiind important ci ceea ce este imporntant este importanta lor și e bine ca pe listă să rămână doar acele dorinte care chiar semnifică ceva important pentru tine.

În urma introspecției făcute .. e bine să fi rămas pe listă doar cu dorințele importante care îți aparțin și care te fac să simți că neapărat trebuie îndeplinite în 2018 … ca și cum ar fi vitale și nu ai putea trăi în noul an fără îndeplinirea lor.. deci acum si de acum înainte … cu cât mai des cu atât mai bine … gândește-te la ele și vizionează că deja s-au și împlinit făcându-te să simți bucuria împlinirii și a întregirii lor în întreaga ta ființă.

Sigur acum nu trebuie doar sa visăm, ci să si actionam in direcția îndeplinirii obiectivelor .. dar nu acesta este cel mai important lucru ci drumul parcurs deci .. Bucurați-vă de viață  !călatoria de la dorință la împlinire este magnifică și esențială căci pe parcursul ei înveți o grămadă de lucruri  potențând progresul  uman și spiritual … deci viața este un joc continuu și minunat pe care am venit să învătam să-l jucăm și doar de noi/tine depinde dacă il joci frumos sau nu … savurând fiecare clipă în împărtașire și bucurie cu ceilalți  … care și ei la rândul lor au venit în această călătorie minunată pe acestă planetă pe care am putea-o transforma intr-un paradis.

De vei visa și acționamuzică și text CoRus

Rugăciune – Planetară pentru România și Toate Neamurile – pentru noul an 2018

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm: Îndură-te, Doamne, de ţara noastră, neamul nostru romînesc şi de toate celelalte neamuri ai acestei planete  și ajută ca fiecare să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă.

Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţe și iubire. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre  împietrite care au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.

Slobozeşte, Doamne, neamul nostru românesc si toate celelalte neamuri din jugul minciunii, egoismului, urii, agresiunii unora față de alții , a lipsei de iubire, toleranță și cooperare pentru un bine comun și stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii și învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi, să ne iubim unii pe alții așa cum și Tu Doamne ne iubești pe noi, să ne iertăm unii pe alții așa cum și Tu Doamne ne ierți pe noi și să trăim astfel cu toții în iubire, pace, armonie și cooperare.

Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi te rugăm Încălzeşte Doamne inimile noastre , tămădu-ne rănile şi îmbrăţişează-ne pe noi toți copii tăi  cu neţărmurita Ta dragoste.

Fie ca Duhul Sfant, in chip de porumbel, sa se reverse peste intreaga planetă și peste toți oamenii de pretutindeni.Fie ca armonia, pacea si iubirea Divină sa se trezeasca in toate Sufletele, pentru ca impreuna sa batem ca o singura inima!

Fie, ca fiecare dintre noi sa fim axe puternice, ale Coloanei Infinitului, care leaga Cerul si Pamantul.Fie ca Viata noastra sa iasă din rătăcirea iluzorie a materiei și să fie condusa de catre Spirit, din iluzie spre realitate, din întuneric spre lumină, din moarte spre viața eternă , pentru a fi cu toții  altare si temple vii ale Tale Doamne pe Pamant, la fel ca si in cer. Că numai a Ta este slava, puterea şi mărirea în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh … Amin, Amin, Amin, … Asa sa fie! …  Amin.

La Mulți Ani ! români, …  La Mulți Ani ! România La Mulți Ani ! tuturor oamenilor

Image result for foto cu la multi ani 2018

Până la o noua revedere, vă îmbrațișez cu mult drag  … și vă urez ca în noul an  2018 , toate visele și dorințele să vi se împlinească .

                           Pace, lumină și iubire tuturor !   

                 Și nu uitați … în noul an 2018 încercați să:

 – Trăiți în lumină ca să fiți lumină și să răspândiți lumină ;                                                Trăiți în iubire ca să fiți iubire și să dăruiți iubire.

                                 Constantin RUSU 

La Mulți Ani !  .. pentru mâine  .. tuturor celor ce poartă numele Sf. Vasile cel Mare 

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Sărbători Creștine – Nașterea Domnului – Crăciunul – Crăciun Fericit !

Related image

Image result for brad de craciunSărbătoarea  Nașterii Domnului , Dumnezeului și Mântuitorul nostru Iisus Hristos  Lumina lumii,  Mesia este dupa părerea mea cea mai mare sărbătoare Creștină,  zi în care se spune că și cerurile se deschid și îngerii coboară și se plimbă pe Pământ printre oameni, ascultând șoaptele și dorințele acestora  iar pe cele bune și curate le duc cu ei în ceruri unde sunt sortite a se împlini și bucura sufletele oamenilor.

Crăciunul este o zi în care se aduce slavă prin frumoase colide, ce vestesc Nașterea Domnului pentru a poposi astfel în cămara inimii fiecarui  suflet, …  veste pe care v-o dau și eu „Colindatorul – CoRus ”  … prin cântecul  Mesia – Slavă Lui .

Nasterea-Domnului

Hristos se naște, Slăviti-L ! … și nu doar în această sfantă zi de sărbătoare și bucurie .. ci zi de zi , ceas de ceas, clipă de clipă … avându-L mereu  în inimile voastre/noastre … fiind permanent în comuniune cu El … îndumnezeind astfel natura noastră umană.

                             CoRus – Mesia  – Slavă Lui – Muzică și versuri – Constantin Rusu

                                 

Crăciun Fericit !  … Sărbători Fericite !

Fie ca această sărbatoare să nu fie doar o sărbatoare a burților … haha … ci și una spirituala fiind de astfel și ziua fiecaruia dintre noi .. prin faptul că  astăzi Hristos se naște  în inima fiecaruia din noi.

CoRus – Crăciun Fericit ! – Muzică și versuri – Constantin Rusu                                                

 

Mai multe despre Nașterea  Mântuitorului – conform cărții Urantia :                                                                                                                                                                 http://www.luminapentrutoti.ro/nasterea-si-pruncia-lui-iisus/  Select – click dreapta Go to   

Un omagiu adus Mântuitorului Iisus – Lumina lumii care a venit să răpandească Lumina pe Pamant trezindu-ne astfel din moarte la viață și anume la viața cea adevărată, cea spirituală în :

CoRus – Odă lui Iisus – Muzica CoRus – Versuri Lenuța Onofraș

                       Până la o nouă revedere …  lumină și iubire pentru toți !  

                                                … și nu uitați …

       Trăiți în lumină ca să răspândiți lumină ! … Trăiți în iubire ca să răspândiți iubire !

                                                 Constantin Rusu

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Viața și învățăturile lui Iisus – Miercuri ziua de odihnă

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

                      Miercuri ziua de odihnă

  1. O zi singur cu Dumnezeu

  2. Ziua în tabără

  3. Ziua în tabără

  4. Iuda şi mai-marii preoţilor

  5.  Ultima oră de intimitate

    Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 177

Miercuri, ziua de odihnă

(1920.1) 177:0.1 CÂND sarcina lor de învăţător al poporului le lăsa un pic de răgaz, Iisus şi apostolii săi aveau obiceiul de a se odihni după muncile lor în zilele de miercuri. În miercurea aceea ei au luat micul dejun mai târziu decât de obicei; tabăra era impregnată de o tăcere de rău augur, şi foarte puţine cuvinte s-au pronunţat în această primă jumătate din masa de dimineaţă. În cele din urmă, Iisus a zis: „Doresc ca voi să vă odihniţi astăzi. Acordaţi-vă timp pentru a reflecta la tot ceea ce s-a petrecut de la sosirea noastră în Ierusalim, şi meditaţi la ceea ce ne aşteaptă în curând şi eu v-am expus atâta de clar. Încredinţaţi-vă că adevărul se află în viaţa voastră şi că voi creşteţi zi de zi în har.”

(1920.2) 177:0.2 După micul dejun, Maestrul l-a informat pe Andrei că avea de gând să lipsească în timpul zilei. El i-a sugerat să dea apostolilor permisiunea de a-i petrece vremea după placul lor, sub rezerva că sub nici o formă ei nu vor pătrunde în Ierusalim.

(1920.3) 177:0.3 Când Iisus s-a pregătit să se ducă singur pe munte, David Zebedeu l-a acostat spunându-i: „Maestre, tu ştii bine că fariseii şi conducătorii caută să te distrugă, şi totuşi tu eşti gata să te pleci singur pe dealuri. Este o nebunie, aşa că voi pune să fii însoţit de trei oameni foarte pregătiţi să aibă grijă să nu ţi se întâmple vreun rău.” Iisus s-a uitat la cei trei galileeni voinici şi bine înarmaţi, şi i-a zis lui David: „Intenţia ta este bună, dar te înşeli, în sensul că tu nu înţelegi că Fiul Omului nu ar nevoie de nimeni care să-l apere. Nimeni nu va pune mâna pe mine înainte de ceasul în care voi fi gata să-mi abandonez viaţa potrivit cu voia Tatălui meu. Oamenii aceştia nu pot să mă însoţească. Doresc să merg singur, pentru a putea comunica cu Tatăl.”

(1920.4) 177:0.4 După ce a auzit acest răspuns, David şi gărzile sale înarmate s-au retras; însă, în vreme ce Iisus se îndepărta singur, Ioan Marcu a înaintat cu un coşuleţ care conţinea alimente şi apă, şi a sugerat că, dacă Iisus avea intenţia de a lipsi toată ziua, s-ar putea să i se facă foame. Maestrul i-a zâmbit lui Ioan Marcu şi a întins mâna ca să ia coşul.

1. O zi singur cu Dumnezeu

(1920.5) 177:1.1 În timp ce Iisus era gata să ia coşul cu mâncare din mâna lui Ioan, tânărul s-a încumetat să zică: „Dar, Maestre, s-ar putea ca tu să pui coşul pe pământ în vreme ce vei duce să te rogi, şi ca apoi să mergi în drumul tău uitând de el. În plus, dacă eu te însoţesc, purtând merindele, tu ai fi mai liber ca să îl adori pe Dumnezeu, iar eu voi păstra cu siguranţă tăcerea. Eu nu voi pune întrebări, eu voi rămâne lângă coş când tu te vei retrage singur de o parte pentru a te ruga.”

(1920.6) 177:1.2 Rostind aceste fraze, a căror temeritate i-a uimit pe unii auditori de aproape, Ioan Marcu a avut îndrăzneala de a ţine toarta. Ioan Marcu şi Iisus erau acolo, ţinând amândoi de coş. Curând, Maestrul i-a dat drumul şi uitându-se la băiat a zis: „Din moment ce tu cu ardoare doreşti din toată inima ta să mă însoţeşti, aceasta nu ţi se va refuza. Vom pleca singuri împreună şi vom avea o conversaţie. Vei putea să-mi pui toate întrebările care îţi vin în inimă, şi ne vom îmbărbăta şi ne vom consola unul pe celălalt. La început, vei purta merindele şi, când vei fi obosit, eu te voi ajuta. Urmează-mă.”

(1921.1) 177:1.3 În seara aceea, Iisus n-a revenit în tabără decât după asfinţitul soarelui. Maestrul şi-a petrecut ultima lui zi liniştită pe pământ stând de vorbă cu băiatul însetat de adevăr, şi a vorbit cu Tatăl său din Paradis. În sferele superioare, acest eveniment a fost numit „ziua pe care un tânăr a petrecut-o cu Dumnezeu pe dealuri.” Cu această ocazie dată, pentru totdeauna, exemplul bunăvoinţei arătate de Creator ca să fraternizeze cu creaturile. Chiar şi un adolescent, dacă dorinţa din inima lui este realmente supremă, poate să atragă atenţia şi să se bucure de compania plină de afecţiune a Dumnezeului unui univers; el poate să încerce extazul de neuitat de a fi singur cu Dumnezeu pe dealuri, şi aceasta o zi întreagă. Aceasta a fost extraordinara experienţă a lui Ioan Marcu, în miercurea aceea, pe dealurile Iudeei.

(1921.2) 177:1.4 Iisus a discutat îndelung cu Ioan, şi a vorbit în mod deschis despre treburile acestei lumi şi ale lumii ce va veni. Ioan Marcu i-a zis lui Iisus cât de mult regreta faptul de a nu fi fost îndeajuns de vârstnic pentru a fi unul dintre apostoli. El şi-a exprimat marea recunoştinţă de a fi avut îngăduinţa de a urma constant grupul apostolic de la prima predicare de la vadul Iordanului lângă Ierihon, cu excepţia călătoriei din Fenicia. Iisus l-a avertizat pe băiat să nu se lase descurajat de evenimentele iminente şi l-a asigurat că va deveni un puternic mesager al împărăţiei.

(1921.3) 177:1.5 Ioan Marcu a fost fascinat de reamintirea acestei zile cu Iisus pe coline, dar n-a uitat niciodată ultima recomandare a Maestrului. În momentul întoarcerii la tabăra din Gheţimani, Iisus i-a zis: „Ei bine, Ioane, am avut o bună conversaţie, o adevărată zi de odihnă, dar ai grijă să nu spui nimănui ceea ce ţi-am povestit eu.” Şi Ioan Marcu nu a dezvăluit nimănui ceea ce se petrecuse în cursul acestei zile cu Iisus pe dealuri.

(1921.4) 177:1.6 În timpul celor câteva ore pe care Iisus le mai avea de petrecut pe pământ, Ioan Marcu nu l-a mai scăpat deloc pe Maestrul său din vedere. Băiatul era mereu ascuns prin apropiere. El nu dormea decât atunci când şi Iisus dormea.

2. Copilăria acasă

(1921.5) 177:2.1 În cursul discuţiilor din această zi cu Ioan Marcu, Iisus a petrecut un timp considerabil comparând experienţele din copilăria şi din adolescenţa lor. Părinţii lui Ioan posedau mai multe bunuri pământeşti decât cei doisprezece apostoli ai lui Iisus, dar existaseră, în copilăria lor, multe experienţe foarte asemănătoare. Iisus a vorbit de o mulţime de lucruri care l-au ajutat pe Ioan să-i înţeleagă mai bine pe părinţii lui şi pe alţi membri ai familiei sale. Când băiatul l-a întrebat pe Maestru cum de ştia că el va deveni „un puternic mesager al împărăţiei”, Iisus a zis:

(1921.6) 177:2.2 ”Eu ştiu că tu te vei arăta fidel evangheliei împărăţiei, pentru că eu pot conta pe credinţa şi pe iubirea pe care tu le ai deja, dat fiind că aceste calităţi sunt bazate pe o formare atât de precoce ca aceea pe care ai primit-o tu acasă. Tu eşti rodul unui cămin în care părinţii îşi poartă unul altuia o afecţiune sinceră astfel încât tu nu ai fost răsfăţat în exces până într-atâta încât să îţi exalte în mod pernicios conceptul tău despre propria ta importanţă. Personalitatea ta n-a fost deformată de intrigi în care dragostea este absentă, făcute de către părinţi opuşi unul altuia, care să caute să câştige încrederea şi fidelitatea ta. Tu te-ai bucurat de o dragoste părintească care asigură o lăudabilă încredere în sine şi întreţine sentimentul normal de siguranţă. Dar tu ai avut în egală măsură şansa ca părinţii tăi să fie înzestraţi atât cu înţelepciune cât şi cu dragoste. Înţelepciunea este cea care i-a făcut să renunţe la majoritatea îngăduinţelor şi a lucrurilor inutile pe care le poate procura averea, în vreme ce te trimiteau la şcoala sinagogii cu tovarăşii tăi de joacă din vecinătate, şi ei te-au încurajat la rândul lor să înveţi cum să trăieşti în această lume îngăduindu-ţi o experienţă originală. Tu ai venit cu tânărul tău prieten Amos la vadul Iordanului, unde am predicat noi şi unde botezau discipolii lui Ioan. Voiaţi amândoi să ne însoţiţi. Când ai revenit la Ierusalim, părinţii tăi şi-au dat consimţământul. Părinţii lui Amos nu i-au permis asta; ei îl iubeau atât de mult pe fiul lor încât i-au refuzat experienţa binecuvântată pe care tu ai avut-o, întocmai ca aceea de care te bucuri şi azi. Fugind de la ai lui, Amos ar fi putut să ni se alăture, dar făcând astfel ar fi rănit dragostea şi ar fi sacrificat fidelitatea. Chiar dacă această linie de conduită ar fi fost înţeleaptă, ea ar fi reprezentat un preţ teribil de plătit pentru experienţă, pentru independenţă şi pentru libertate. Părinţii chibzuiţi ca ai tăi veghează ca copiii lor să nu trebuiască să rănească dragostea sau să înăbuşe fidelitatea pentru a dezvolta independenţa şi a se bucura de o libertate fortifiantă când vor fi atins vârsta ta.

(1922.1) 177:2.3 ”Iubirea, Ioane, este realitatea supremă a universului atunci când este dată de fiinţe infinit de înţelepte, dar în prezenţa unui caracter primejdios şi adesea semi-egoist aşa cum se manifestă ea în experienţa părinţilor muritori. Când vei fi şi tu căsătorit şi vei avea proprii tăi copii de crescut, încredinţează-te ca dragostea ta să fie călăuzită de înţelepciune şi îndrumată de inteligenţă.

(1922.2) 177:2.4 ”Tânărul tău prieten Amos crede tot atât de mult ca şi tine în această evanghelie a împărăţiei, dar eu nu pot cota pe deplin pe el; nu sunt deloc sigur de ceea ce va face el în anii ce vor veni. Copilăria sa în căminul său n-a fost de natură să producă un om pe care te poţi bizui întru totul. Amos seamănă prea mult cu unul dintre apostolii mei care n-a beneficiat de o educaţie familială normală, afectuoasă şi înţeleaptă. Viaţa ta ulterioară va fi mai fericită şi va merita mai multă încredere, pentru că tu ţi-ai petrecut primii tăi opt ani într-un cămin normal şi bine aranjat. Tu ai un caracter tare şi foarte echilibrat, pentru că ai crescut într-un cămin în care a prevalat iubirea şi în care a domnit înţelepciunea. O astfel de formare din copilărie produce un tip de fidelitate care mă asigură că tu îţi vei urma calea pe care te-ai angajat.”

(1922.3) 177:2.5 Vreme de peste un ceas, Iisus şi Ioan au continuat această discuţie despre viaţa de casă. Maestrul a continuat explicându-i lui Ioan că un copil depinde complet de părinţii lui şi de atmosfera din casă pentru formarea primelor lui concepte despre orice lucru, intelectual, social, moral, şi chiar şi spiritual, din moment ce familia reprezintă pentru tânărul copil tot ceea ce poate el să ştie pentru a începe relaţiile omeneşti sau divine. Copilul trebuie să primească din îngrijirile primite de la mama lui primele sale impresii asupra universului; el depinde în întregime de tatăl său pământesc pentru primele sale idei despre Tatăl ceresc. Viaţa mentală şi sentimentală a tânărului, condiţionată de relaţiile sociale şi spirituale din cămin, determină dacă viaţa ulterioară a copilului va fi fericită sau nefericită, uşoară sau grea. Toată viaţa unei fiinţe umane este imens influenţată de tot ceea ce se petrece în timpul primilor ani de existenţă.

(1922.4) 177:2.6 Noi credem cu sinceritate că învăţătura evangheliei lui Iisus, întemeiată aşa cum este ea pe relaţia dintre copil şi părinte, nu va fi uşor acceptată în toată lumea mai înainte de epoca în care viaţa de familie a popoarelor civilizate moderne va comporta mai multă dragoste şi mai multă înţelepciune. Deşi părinţii din cel de-al douăzecilea secol posedă cunoştinţe foarte lărgite şi mai mult adevăr pentru ameliorarea căminului lor şi pentru înnobilarea vieţii de familie, nu rămâne mai puţin adevărat că, pentru a creşte băieţi şi fete, foarte puţine dintre căminele moderne rivalizează cu căminul lui Iisus din Galileea şi cu acela al lui Ioan Marcu din Iudeea cu toate acestea, acceptarea evangheliei lui Iisus va produce o ameliorare imediată a vieţii familiale. O viaţă de iubire într-un cămin înţelept şi o devoţiune fidelă faţă de adevărata religie exercită una asupra celeilalte o profundă influenţă. Această casă de cămin înalţă religia, şi religia autentică preamăreşte întotdeauna căminul.

(1923.1) 177:2.7 Este adevărat că multe influenţele neplăcute şi supărătoare precum şi alte caracteristici restrictive ale vechilor cămine iudaice au fost virtual eliminate din multe dintre căminele moderne mai bine organizate. Într-adevăr, se găseşte acolo mai multă independenţă spontană şi mult mai multă libertate personală, dar această libertate nu este nici înfrânată de iubire, nici motivată de fidelitate, nici dirijată de inteligenta disciplină a înţelepciunii. Cât timp îl învăţăm pe copilul nostru să se roage: „Tatăl nostru care eşti în ceruri”, toţi taţii pământeşti vor purta imensa responsabilitate de a trăi şi de a-i ordona căminul în aşa fel încât cuvântul tată să fie cu demnitate păstrat în mintea şi în inima tuturor copiilor care sunt în creştere.

3. Ziua în tabără

(1923.2) 177:3.1 Apostolii şi-au petrecut cea mai mare parte a zilei plimbându-se pe muntele Măslinului şi discutând cu discipolii care campau cu ei, însă, devreme în după-amiaza aceea ei au încercat dorinţa vie de a-l vedea revenind pe Iisus. Pe măsură ce treceau orele, ei se îngrijorau tot mai mult de siguranţa sa; ei se simţeau nespus de singuri fără el. Au discutat toată ziua despre chestiunea de a şti dacă era rezonabil că l-au lăsat pe Maestru să plece singur pe dealuri, însoţit numai de un băiat mesager. Deşi nimeni nu exprima gândul acesta, nu era nimeni dintre ei, în afară de Iuda Iscariotul, care să nu fi dorit să fie în locul lui Ioan Marcu.

(1923.3) 177:3.2 A fost către sfârşitul după-amiezei când Nataniel a adresat, unei jumătăţi de duzină dintre apostoli, şi tot atâtor discipoli, discursul său despre „Dorinţa Supremă”, care s-a terminat în felul următor: „Ceea ce nu merge la cei mai mulţi dintre noi este lipsa noastră de entuziasm. Noi nu îl iubim pe Maestrul aşa cum ne iubeşte el. Dacă am fi încercat cu toţii la fel de intens ca şi Ioan Marcu dorinţa de a-l însoţi, el ne-ar fi luat în mod sigur pe toţi. Noi am rămas locului privindu-l pe băiat apropiindu-se de Maestrul şi oferindu-i coşul, dar, atunci când Maestrul a pus mâna pe el, băiatul n-a vrut să-i dea drumul. Atunci Maestrul ne-a lăsat aici, în timp ce pleca pe dealuri cu coşul, cu băiatul şi cu toate celelalte.”

(1923.4) 177:3.3 Către ora patru, au sosit la David nişte curieri pentru ai raporta din Bethsaida veşti de la mama lui şi de la mama lui Iisus. Cu mai multe zile mai înainte, David ajunsese la convingerea că mai marii preoţilor şi conducătorii aveau de gând să-l omoare pe Iisus. David ştia că ei erau hotărâţi să îl suprime pe Maestru, şi era aproape convins că Iisus nu îşi va exercita puterea divină pentru propria sa salvare şi nu va permite nici partizanilor săi să recurgă la forţă pentru a-l apăra. Ajuns la aceste concluzii, el s-a grăbit să trimită un mesager la Salomeea pentru a o determina să vină de îndată în Ierusalim şi să o aducă pe Maria, mama lui Iisus, şi pe toţi membrii familiei Maestrului.

(1923.5) 177:3.4 Mama lui David a făcut ceea ce îi cerea fiul ei, şi, acum, curierii se înapoiau la David, aducând vestea că Salomeea şi toată familia lui Iisus era în drum către Ierusalim, şi că vor ajunge târziu în ziua următoare sau peste două zile foarte devreme. Acţionând astfel din proprie iniţiativă, David a crezut înţelept să păstreze pentru el această informaţie. În consecinţă, el n-a zis nimănui că familia lui Iisus era în drum spre Ierusalim.

(1924.1) 177:3.5 Puţin după amiază, peste douăzeci de greci care îl întâlniseră pe Iisus şi pe cei doisprezece la Iosif din Arimatia au ajuns în tabără, şi Petru şi Ioan au petrecut mai multe ore la discuţii cu ei. Aceşti greci, sau cel puţin câţiva dintre ei, aveau o foarte bună cunoaştere a împărăţiei, căci fuseseră instruiţi în acest sens de către Rodan din Alexandria.

(1924.2) 177:3.6 În seara aceea, după întoarcerea lui la tabără, Iisus a stat de vorbă cu cei doisprezece douăzeci de greci; el le-ar fi conferit cu voia lor hirotonisirea la fel ca celor şaptezeci, dacă nu ar fi ştiut că acţionând astfel ar fi tulburat profund pe apostolii lui şi pe principalii lui discipoli.

(1924.3) 177:3.7 În vreme ce se petreceau toate acestea în tabără, la Ierusalim mai marii preoţilor şi bătrânii erau stupefiaţi că Iisus nu revine să cuvânteze mulţimilor. Este adevărat că părăsind templul în ajun el spusese: „Vă las casa în dezolare”. Dar conducătorii nu puteau înţelege de ce Iisus renunţa la marele avantaj de care se asigurase prin atitudinea prietenoasă a mulţimilor. Ei se temeau ca nu cumva el să stârnească vreun tumult printre oameni, deşi cele din urmă cuvinte ale Maestrului către mulţime fuseseră o încurajare la conformare, în toate felurile posibile, la autoritatea celor care „tronează pe locul lui Moise”. Totuşi ziua a fost foarte activă în oraş pentru conducători, căci ei se pregăteau pentru paşti şi puneau în acelaşi timp la punct planurile lor de a-l omorî pe Iisus.

(1924.4) 177:3.8 Tabăra n-a primit decât puţini vizitatori, căci amplasamentul ei rămăsese un secret bine păstrat de toţi cei care ştiau că Iisus era de aşteptat să stea acolo, în loc de a se duce în toate nopţile în Bethania.

4. Iuda şi mai-marii preoţilor

(1924.5) 177:4.1 La puţin timp după ce Iisus şi Ioan Marcu au părăsit tabăra, Iuda Iscariotul a dispărut din grupul fraţilor săi şi nu s-a înapoiat decât târziu după-amiază. În ciuda recomandării exprese a Maestrului său de a nu intra în Ierusalim, acest apostol tulburat şi nemulţumit s-a dus în grabă la întâlnirea sa cu inamicii lui Iisus, la marele preot Caiafa. Era vorba de o reuniune neceremonioasă a sinedriului, fixată la puţină vreme după ora zece din dimineaţa aceea, pentru a discuta despre natura acuzaţiilor pe care aveau să le aducă contra lui Iisus şi de a decide procedura de urmat pentru a face ca el să fie înfăţişat autorităţilor romane; într-adevăr, era necesar să se obţină de la aceştia confirmarea civilă a sentinţei morţii deja pronunţate de sinedriu împotriva lui Iisus.

(1924.6) 177:4.2 În ajun, Iuda dezvăluise câtorva membri ai familiei sale, şi unor saduchei, prieteni de familie ai tatălui său, că el ajunsese la concluzia că Iisus era un visător şi un idealist bine intenţionat, dar nu eliberatorul aşteptat al Israelului. Iuda a arătat că i-ar place mult să găsească o manieră elegantă de a se retrage din toată mişcarea. Prietenii săi l-au asigurat linguşitor că retragerea sa va fi salutată de către conducătorii iudei ca fiind un mare eveniment, şi, după aceea, el putea să pretindă orice. Ei l-au făcut să creadă că va primi de îndată marile onoruri ale sinedriului şi că, în cele din urmă, el va fi în poziţia de a şterge stigmatizarea „asocierii sale bine intenţionate, dar nefericită cu gentilii inculţi”.

(1924.7) 177:4.3 Iuda nu putea să creadă în întregime că marile lucrări ale Maestrului fuseseră înfăptuite prin puterea prinţului demonilor, dar era de acum înainte pe deplin convins că Iisus nu-şi va exercita puterea pentru a-şi asigura avantaje personale. El dobândise în cele din urmă certitudinea că Iisus se va lăsa omorât de conducătorii iudei, şi iuda nu putea suporta gândul umilitor de a fi identificat cu o mişcare sortită eşecului. El refuza să ia în considerare ideea unui eşec aparent. El înţelegea pe deplin fermitatea caracterului Maestrului său şi ascuţimea minţii sale maiestuoase şi îndurătoare totuşi, el a găsit plăcere în a accepta, fie şi numai parţial, sugestia unui membru din familia sa după care Iisus, deşi a fost un fanatic bine intenţionat, el nu era probabil cu adevărat sănătos în spirit şi păruse întotdeauna a fi o persoană străină şi rău înţeleasă.

(1925.1) 177:4.4 Şi, acum mai mult ca oricând, Iuda a început să aibă un ciudat resentiment pentru că Iisus nu-i atribuise niciodată o situaţie mai onorifică. Iuda gustase continuu onoarea de a fi trezorierul apostolic, dar, de acum înainte, el începea să simtă că nu era apreciat, că aptitudinile sale nu erau recunoscute. Deodată a fost cuprins de indignare de pe urma faptului că Petru, Iacob şi Ioan fuseseră onoraţi de o strânsă tovărăşie cu Iisus, şi, în momentul acela, în timp ce el se îndrepta către casa marelui preot el era cu mult mai preocupat să-şi ia revanşa faţă de Petru, Iacob şi Ioan decât de gândul de a-l trăda pe Iisus. Dar adesea, chiar în acel moment, o nouă idee dominantă a început să ocupe primul loc în mintea sa conştientă; el se pornise să strângă onoruri pentru sine însuşi, şi, dacă putea să şi le asigure în acelaşi timp în care îşi lua revanşa faţă de cei care contribuiseră la cea mai mare dezamăgire a vieţii sale, atunci, cu atât mai bine. El era cuprins de un teribil sentiment de ruşine, de orgoliu, de disperare şi de hotărâre. Trebuie deci să fie clar că nu pentru bani se ducea Iuda la Caiafa ca să ia măsuri pentru trădarea lui Iisus.

(1925.2) 177:4.5 În vreme ce Iuda se apropia de locuinţa lui Caiafa, el a luat definitiv decizia de a-l părăsi pe Iisus şi pe tovarăşii lui apostoli. Fiind astfel hotărât să abandoneze cauza împărăţiei cerurilor, el a decis să-şi asigure pentru sine maximul din această onoare şi din această glorie cu care sperase că va fi răsplătit cândva, atunci când s-a identificat, pentru prima oară, cu Iisus şi cu noua evanghelie a împărăţiei. Toţi apostolii împărtăşiseră odinioară această ambiţie cu Iuda, dar, cu trecerea anilor, ei învăţaseră să admire adevărul şi să îl iubească pe Iisus, cel puţin mai mult decât o făcea Iuda.

(1925.3) 177:4.6 Trădătorul i-a fost prezentat lui Caiafa şi conducătorilor iudei de către vărul său. Acesta a explicat că Iuda, după ce a descoperit greşeala pe care o comisese lăsându-se rătăcit de subtila învăţătură a lui Iisus, ajunsese la punctul în care dorea să renunţe public şi oficial la asocierea sa cu galileeanul, şi, în acelaşi timp, să ceară să fie restabilit în confidenţa şi în comunitatea fraţilor lui iudei. Purtătorul de cuvânt al lui Iuda a continuat arătând că, după Iuda, era mai bine, pentru pacea Israelului, ca Iisus să fie pus în închisoare. Ca dovadă a regretului său de a fi participat la această mişcare a erorii, şi ca dovadă a sincerităţii reîntoarcerii lui la învăţăturile lui Moise, Iuda venise să se ofere pe el însuşi sinedriului ca fiind cel care îl putea să ia, împreună cu căpitanul care deţinea mandatul de arestare, măsuri pentru ca Iisus să fie băgat în închisoare fără a provoca scandal, ceea ce îndepărta orice primejdie de a stârni mulţimile, sau necesitatea de a amâna arestarea sa până după Paşti.

(1925.4) 177:4.7 După ce a terminat de vorbit, vărul l-a prezentat pe Iuda, care s-a apropiat de marele preot şi a zis: „Voi face tot ceea ce a promis vărul meu, dar ce sunteţi voi dispuşi să-mi daţi pentru serviciul acesta?” Iuda nu părea să distingă expresia de dispreţ, sau chiar de dezgust, care a trecut peste chipul vanitosului Caiafa cu inima înăsprită inima lui Iuda era prea preocupată de propria sa glorie şi de dorinţa de a satisface exaltarea sinelui său.

(1926.1) 177:4.8 Caiafa şi-a coborât atunci privirea către trădător şi a zis: „Iudo, mergi la căpitanul gărzii şi aranjează cu acel ofiţer ca să ni-l aducă pe Maestrul tău în seara aceasta sau mâine seară. Când va fi fost predat de către tine pe mâinile noastre, atunci îţi vei primi recompensa pentru acest serviciu.” După ce a auzit aceste cuvinte, Iuda i-a părăsit pe mai marii preoţilor şi pe conducători pentru a discuta cu căpitanul gărzilor de la templu despre modul de a-l prinde pe Iisus. Iuda ştia că atunci Iisus lipsea din tabără, şi nu avea nici o idee de ora înapoierii lui în seara aceea. Au convenit atunci să-l aresteze pe Iisus în seara zilei următoare (joi), după ce poporul Ierusalimului şi toţi pelerinii vizitatori se vor fi retras pentru înnoptare.

(1926.2) 177:4.9 Iuda sa reîntors în tabără lângă asociaţii lui, îmbătat de gânduri de grandoare şi de glorie cum nu mai avusese de multă vreme. El se înrolase pe lângă Iisus cu speranţa de a deveni, cândva, un om mare în împărăţia cerurilor, şi îşi dăduse în cele din urmă seama că nu va exista nici un nou regat conform cu speranţele sale. Dar el se bucura de faptul de a fi destul de priceput pentru a da la schimb dezamăgirea de pe urma eşecului său, care era de a ajunge la glorie în noul regat sperat, pe obţinerea imediată de onoruri şi de recompense în vechea ordine a lucrurilor. El credea acum că această veche ordine va supravieţui şi va distruge cu siguranţă pe Iisus şi tot ceea ce reprezenta el. În ultimul său mobil de intenţie conştientă, trădarea lui Iisus de către Iuda a fost acţiunea laşă a unui dezertor egoist care nu se gândea decât la propria lui siguranţă şi la preamărirea sa, oricare ar fi putut fi rezultatele conduitei sale pentru Maestrul său şi pentru foştii lui tovarăşi.

(1926.3) 177:4.10 Dar aşa a fost întotdeauna. De multă vreme, şi cu o conştiinţă deliberată, îndârjită, egoistă şi răzbunătoare, Iuda acumulase progresiv, în mintea sa, şi nutrise, în inima sa, aceste dorinţe rele şi detestabile de răzbunare şi de infidelitate. Iisus îl iubea pe Iuda, acordându-i tot atâta încredere cât şi celorlalţi apostoli, dar Iuda nu putea să manifeste în schimb o încredere loială, nici să încerce o dragoste sinceră. Cât de primejdioasă poate deveni ambiţia când se însoţeşte pe de-a-ntregul cu egoismul şi când motivaţia sa supremă este o sumbră răzbunare îndelung refulată! Ce lucru zdrobitor este decepţia în viaţa acestor nesocotiţi care îşi fixează privirea pe atracţiile fugitive şi evanescente ale timpului, şi devin astfel orbiţi în înfăptuirile superioare şi mai efective ale realizărilor perpetue ale lumilor veşnice de valori divine şi de adevărate realităţi spirituale. În mintea sa Iuda dorea cu ardoare onorurile pământeşti, şi a ajuns să iubească această dorinţă din toată inima sa. În mintea lor, ceilalţi apostoli doreau şi ei aceleaşi onoruri ale acestei lumi, dar, în inima lor, ei îl iubeau pe Iisus şi făceau tot ce le era cu putinţă pentru a învăţa să iubească adevărurile pe care le învăţau de la el.

(1926.4) 177:4.11 În acest moment, Iuda nu realiza asta, dar el îl criticase mereu pe Iisus în subconştientul lui din ziua în care Ioan Botezătorul fusese decapitat de Irod. În străfundurile inimii lui, Iuda fusese întotdeauna supărat că Iisus nu îl salvase pe Ioan. Nu trebuie uitat că Iuda fusese un discipol al lui Ioan înainte de a începe să-l urmeze pe Iisus. În toată această îngrămădire de resentimente omeneşti şi de amarnice dezamăgiri pe care Iuda le acumulase în suflet, sub culoarea urii, era acum bine organizată în mintea sa subconştientă, şi gata să iasă la iveală şi să îl înghită dacă îndrăznea să se desprindă de sprijinul influent al tovarăşilor lui, şi, în acelaşi timp, să se expună abilelor insinuări şi subtilelor zeflemele ale duşmanilor lui Iisus. De fiecare dată când îşi lăsase speranţele să se înalţe şi când Iisus spusese sau făcuse ceva pentru a le spulbera, existase întotdeauna, în inima lui Iuda, o cicatrice de resentiment amar. Şi, cum aceste cicatrice se înmulţeau, această inimă atât de adesea rănită a pierdut, curând, orice afecţiune reală pentru cel care pricinuise această experienţă dezagreabilă unei personalităţi bine intenţionate, dar timorate şi egocentrice. Iuda nu-şi dădea seama de asta, dar era un laş. În consecinţă, el avusese întotdeauna tendinţa de a atribui laşităţii mobilurile care îl făceau atât de adesea pe Iisus să refuze să pună mâna pe putere şi pe glorie, pe câtă vreme în aparenţă, ele îi erau atât de uşor la îndemână. Şi orice muritor ştie bine că iubirea – chiar dacă a fost cândva sinceră – poate în cele din urmă să se transforme în urmă reală sub influenţa dezamăgirilor, a geloziei şi a unui resentiment îndelung nutrit.

(1927.1) 177:4.12 Şefii preoţilor şi bătrânii au putut în cele din urmă să respire liniştiţi vreme de câteva ceasuri. Ei nu aveau să fie obligaţi să-l aresteze pe Iisus în public. Serviciile lui Iuda, ca aliat şi ca trădător, îi asigurau că Iisus nu va scăpa de jurisdicţia lor aşa cum o făcuse atât de adesea în trecut.

5. Ultima oră de intimitate

(1927.2) 177:5.1 Din moment ce era într-o zi de miercuri, în această seară în tabără a fost un ceas de intimitate. Maestrul încerca să-i încurajeze pe apostolii lui abătuţi, dar era aproape imposibil. Toţi au început să-şi dea seama de iminenţa evenimentelor deconcertante şi zdrobitoare. Ei nu puteau fi înveseliţi, nici măcar atunci când Maestrul le aducea aminte de anii lor de asociere cordială şi plină de întâmplări. Iisus s-a interesat cu grijă de familiile tuturor apostolilor, apoi s-a întors către David Zebedeu şi a întrebat dacă avea cineva veşti recente de la mama sa, de la sora sa mai mică, sau de la alţi membri ai familiei sale. David şi-a plecat ochii şi s-a uitat la picioarele sale; îi era teamă să răspundă.

(1927.3) 177:5.2 Aceasta a fost ocazia în care Iisus i-a avertizat pe discipolii lui să nu se bizuiască pe susţinerea mulţimii. El le-a amintit experienţele lor din Galileea unde mari mulţimi îi urmaseră de multe ori cu entuziasm, şi apoi se întorseseră cu tot atâta ardoare dinspre ei pentru a reveni la credinţele şi modurile lor de viaţă anterioare. Apoi Iisus a zis: „Nu trebuie deci să vă lăsaţi amăgiţi de marile mulţimi care ne-au auzit la templu şi care păreau să creadă în învăţăturile noastre. Aceste mulţimi au ascultat adevărul şi mintea lor a crezut în el în mod superficial, dar puţini dintre ei au lăsat să se încrusteze adevărul în inima lor cu rădăcini vii. Cei care nu cunosc evanghelia decât în mintea lor şi care n-au experimentat-o în inima lor nu pot fi de vrednici de încredere atunci când survin necazuri reale. Când conducătorii iudei se vor pune de acord ca să-l omoare pe Fiul Omului, şi când îl vor lovi în unanimitate, voi veţi vedea mulţimea fugind buimăcită, sau rămânând acolo, mută şi stupefiată, în timp ce conducătorii înnebuniţi şi orbiţi îi vor conduce la moarte pe învăţătorii adevărului evangheliei. După aceea, când adversitatea şi persecuţiile se vor abate peste voi, încă vor mai fi alţii, de care voi credeaţi că iubesc adevărul, care vor fi împrăştiaţi, şi vor mai fi şi unii care vor renunţa la evanghelie şi vă vor abandona. Unii dintre aceia care au fost foarte aproape de noi au hotărât deja să ne părăsească. Voi v-aţi odihnit astăzi pentru acele vremuri care au să vină peste noi. Vegheaţi deci, şi rugaţi-vă pentru ca mâine voi să aveţi o forţă sporită pentru a îndura zilele următoare.”

(1927.4) 177:5.3 Atmosfera din tabără era încărcată de o tensiune inexplicabilă. Mesageri tăcuţi plecau şi veneau, comunicând numai cu David Zebedeu. Până la sfârşitul serii, unii ştiau că Lazăr fugise în grabă din Bethania. Ioan Marcu observa o tăcere de rău augur după înapoierea sa în tabără, cu toate că îşi petrecuse toată ziua în compania Maestrului. Orice efort pentru a-l incita să vorbească sfârşea numai în a face să reiasă că Iisus îi poruncise să tacă.

(1928.1) 177:5.4 Apostolii au fost chiar înfricoşaţi de buna dispoziţie a Maestrului şi de sociabilitatea lui neobişnuită. Ei simţeau cu toţii apropierea cruntei lor izolări care urma să se abată asupra lor cu o bruscheţe zdrobitoare şi cu o teroare ineluctabilă. Ei presimţeau vag ceea ce avea să se întâmple, şi nici unul dintre ei nu se simţea pregătit să facă faţă încercării. Maestrul fusese absent toată ziua şi le lipsise teribil.

(1928.2) 177:5.5 Această seară de miercuri a marcat nivelul cel mai de jos al statutului lor spiritual până în ceasul efectiv al morţii Maestrului. Cu toate că în ziua următoare îi apropiase şi mai mult de o tragică zi de vineri, cel puţin încă mai era cu ei, şi orele de nelinişte sau scurs cu mai puţină tulburare.

(1928.3) 177:5.6 Iisus ştia că aceasta va fi ultima noapte în care putea să doarmă liniştit alături de familia pe care şi-o alesese pe pământ. Cu puţin înainte de miezul nopţii, el i-a lăsat pe apostoli să se odihnească peste noapte zicându-le: „Mergeţi de dormiţi, fraţii mei, şi pacea să fie cu voi până la trezirea noastră de mâine, o zi mai mult pentru a face voia Tatălui şi a încerca bucuria de a şti că noi suntem fiii săi.”

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

 

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter