Sărbători Creștine – Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

Sfanta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului este sarbatorită pe 15 august. Este ziua în care facem pomenire de mutarea ei din aceasta viață, la cea veșnică.

Image result for foto adormirea maicii domnului

Mai multe amănunte:

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

La Mulți Ani ! tutror ce poartă numele Sf Maria precum și derivatele lui.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentr toți !

Constantin RUSU

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Viața și învățăturile lui Iisus – Ultimile învățături din Pella

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

 

          Ultimile  învățături din Pella

  1. Parabola fiului pierdut

  2. Parabola intendentului iscusit

  3. Bogatul şi cerşetorul

  4. Tatăl şi împărăţia sa                                                                                                                                                                                                                                                              Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje

    colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

     

            http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online 

Capitolul 169

Ultimele învăţături din Pella

(1850.1) 169:0.1 LUNI şase martie, seara târziu, Iisus şi cei zece apostoli au sosit în tabăra din Pella. Aceasta a fost ultima săptămână pe care Iisus a petrecut-o acolo, şi s-a apucat foarte activ să dea învăţături mulţimii şi să-i instruiască pe apostoli. În toate după-amiezile, el predica mulţimilor şi, în toate serile, răspundea întrebărilor apostolilor şi ale unor discipoli evoluaţi care se aflau în tabără.

(1850.2) 169:0.2 Vestea reînvierii lui Lazăr ajunsese în tabără cu două zile mai înainte de sosirea Maestrului, şi toată adunarea era agitată. De la episodul când hrănise pe cei cinci mii, niciodată nu se mai petrecuse ceva care să stârnească atâta imaginaţia oamenilor. Aşadar, în apogeul celei de-a doua faze a serviciului său public, Iisus a decis să propovăduiască în Pella pentru o singură săptămână scurtă, apoi să înceapă turneul din Pereea meridională, urmat direct de experienţele finale şi tragice din ultima săptămână din Ierusalim.

(1850.3) 169:0.3 Fariseii şi conducătorii preoţilor începuseră să-şi formuleze inculpările şi să-şi cristalizeze acuzaţiile. Ei se opuneau învăţăturilor Maestrului pentru următoarele motive:

(1850.4) 169:0.4 1. El este un prieten al publicanilor şi a-l păcătoşilor; el primeşte pe nelegiuiţi şi mănâncă cu ei.

(1850.5) 169:0.5 2. El este un blasfemator; el vorbeşte de Dumnezeu ca fiind Tatăl său şi se crede egalul lui Dumnezeu.

(1850.6) 169:0.6 3. El violează legea. Vindecă bolnavii în ziua de sabat şi ia în derâdere în multe alte feluri legea sacră a Israelului.

(1850.7) 169:0.7 4. El se aliază cu demonii. El face minuni şi înfăptuieşte miracole evidente prin puterea lui Belzebut, prinţul demonilor.

1. Parabola fiului pierdut

(1850.8) 169:1.1 Joi după-amiază, Iisus a vorbit mulţimii despre „Harul Salvării”. În cursul acestei predici, el a spus din nou povestea oilor pierdute, şi pe cea a monezii pierdute, apoi a adăugat parabola sa preferată a fiului risipitor. Iisus a zis:

(1850.9) 169:1.2 ”De la Samuel la Ioan, profeţii v-au recomandat să-l căutaţi pe Dumnezeu – să căutaţi adevărul. Ei au zis întruna: „Căutaţi-l pe Domnul cât timp poate fi găsit. Toată această învăţătură ar trebui să fie luată la inimă, dar eu am venit ca să vă arăt că, cât timp încercaţi să-l găsiţi pe Dumnezeu, el încearcă în egală măsură să vă găsească pe voi. Eu v-am istorisit de multe ori povestea bunului păstor care a abandonat cele nouăzeci şi nouă de oi în stână pentru a merge în căutarea celei care se pierduse; şi, când a găsit oaia rătăcită, el a pus-o pe umăr şi a purtat-o cu blândeţe până la stână. Când oile rătăcite au fost aduse înapoi la stână, voi vă amintiţi că bunul păstor i-a convocat pe toţi prietenii săi şi i-a invitat se bucure cu el de a-şi fi găsit oaia pierdută. Din nou, eu vă zic că este mai multă bucurie în cer pentru un păcătos care se căieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au nevoie de căinţă. Faptul că sufletele sunt pierdute nu face decât să sporească interesul pe care li-l poartă Tatăl ceresc. Eu am venit în această lume pentru a îndeplini ordinele Tatălui meu, şi s-a zis pe drept cuvânt despre Fiul Omului că el este un prieten al publicanilor şi a-l păcătoşilor.

(1851.1) 169:1.3 ”Aţi fost învăţaţi că admiterea voastră alături de Dumnezeu vine după căinţa voastră şi ca o consecinţă a tuturor lucrărilor de sacrificiu şi de penitenţă, dar eu vă asigur că Tatăl vă acceptă chiar şi înainte ca voi să vă fi căit; el îi trimite pe Fiul său şi pe asociaţii lui pentru a vă găsi şi a vă readuce cu voioşie la stână – împărăţia filiaţiei şi progresul spiritual. Voi toţii sunteţi ca şi oile rătăcite, iar eu am venit să-i caut şi să-i salvez pe cei care sunt pierduţi.

(1851.2) 169:1.4 ”Aduceţi-vă aminte şi de povestea femeii care avusese un şirag de zece bănuţi de argint făcute colier, şi care pierdu-se unul dintre bănuţi; ea a aprins lampa, a măturat cu hărnicie casa şi şi-a continuat căutarea până ce a regăsit bănuţul de argint pierdut. De îndată ce a găsit bănuţul pe care îl pierduse, ea şi-a convocat prietenii şi vecinii zicând: „Bucuraţi-vă cu mine, căci mi-am găsit bănuţul de argint pierdut. Eu vă repet că este întotdeauna bucurie la îngerii cerului pentru un păcătos care se căieşte şi revine la stâna Tatălui. Eu vă spun această poveste pentru a vă face să înţelegeţi bine că Tatăl şi Fiul merg în căutarea celor care sunt pierduţi. În această căutare, noi folosim toate influenţele susceptibile de a ajuta eforturile noastre stăruitoare de a-i găsi pe cei rătăciţi, pe cei care au nevoie să fie salvaţi. Astfel, Fiul Omului se duce în locurile pustii şi sălbatice pentru a căuta oaia rătăcită, dar el caută şi bănuţul de argint pierdut în casă. Oaia se rătăceşte inconştient; bănuţul este acoperită de praful timpului şi ascunsă de o acumulare de lucruri omeneşti.

(1851.3) 169:1.5 ”Acum, aş vrea să vă spun povestea fiului nesocotit al unui bogat fermier, care a părăsit de bună voie casa tatălui său şi s-a dus într-o ţară străină unde a trecut printr-o mulţime de necazuri. Voi vă amintiţi că oile s-au rătăcit din neatenţie, dar acest tânăr şi-a părăsit căminul intenţionat. Istoria s-a petrecut după cum urmează:

(1851.4) 169:1.6 ”Un om avea doi fii. Cel mai tânăr era vesel şi lipsit de griji, căutând întotdeauna să se distreze şi să se eschiveze de la orice responsabilităţi, în vreme ce fratele său mai mare era serios, sobru, muncitor şi gata să-şi asume responsabilităţi. Cei doi fraţi nu se înţelegeau bine; erau într-o continuă dispută şi ceartă. Mezinul era voios şi vioi, dar leneş, şi nu te puteai bizui pe el; cel mare era sârguincios şi iscusit, dar în acelaşi timp egocentric, ursuz şi vanitos. Fiul mezin aprecia joaca, dar evita munca; cel mare se consacra muncii, dar se juca rar. Această asociere a devenit atât de penibilă încât mezinul s-a dus la tatăl său şi i-a zis: „Tată, dă-mi o treime din averea ta, ceea ce mi-ar reveni ca moştenire, şi îngăduie-mi să plec în lume să-mi încerc norocul. Tatăl ştia bine că băiatul era nefericit acasă din pricina fratelui său mare. După ce a auzit această cerere, el şi-a împărţit bunurile şi i-a dat mezinului partea lui.

(1851.5) 169:1.7 ”În câteva săptămâni, tânărul şi-a adunat toate fondurile şi a pornit în călătorie către o ţară îndepărtată. Negăsind nimic de făcut care să fie atât folositor, cât şi agreabil, el şi-a risipit curând toată moştenirea ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a survenit în ţinuturile acelea o foamete prelungită, şi tânărul s-a pomenit în mizerie. După ce a îndurat de foame şi a suferit cumplit, el a găsit de lucru la un locuitor din ţinutul acela, care l-a trimis pe câmp să dea de mâncare porcilor. Tânărul şi-ar fi potolit foamea cu pleava destinată porcilor, dar nimeni nu voia să-i dea nimic.

(1852.1) 169:1.8 ”Într-o zi când îi era tare foame, el şi-a revenit în fire şi şi-a zis: ‚Cât de mulţi dintre servitorii tatălui meu au pâine din belşug, pe câtă vreme eu mor de foame hrănind nişte porci dintr-o ţară străină! Am să mă spăl, am să mă duc la tatăl meu şi am să-i spun: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta. Eu nu mai sunt vrednic de a mă numi fiul tău. Binevoieşte numai să mă angajezi ca unul dintre servitorii tăi plătiţi.’ Şi, când tânărul a ajuns la această hotărâre, el s-a ridicat şi a pornit către casa tatălui său.

(1852.2) 169:1.9 ”Or, tatăl fusese foarte îndurerat de pe urma fiului său. Tare îi dusese dorul tânărului vesel, însă nechibzuit. Acest tată îl iubea pe acest fiu şi mereu aştepta cu nerăbdare reîntoarcerea sa, astfel încât, în ziua în care fiul s-a apropiat de casă, tatăl l-a văzut, deşi era încă la mare depărtare. Mişcat de compasiune şi de dragoste, el a alergat în întâmpinarea lui, l-a îmbrăţişat cu afecţiune şi l-a sărutat. După această primă întâlnire fiul a privit faţa înlăcrimată a tatălui său şi a zis: ‚Tată, eu am păcătuit contra cerului şi contra ta. Nu mai sunt demn de a fi numit un fiul’ – dar n-a putut să-şi termine mărturisirea, căci tatăl bucuros peste măsură le-a zis servitorilor care între timp veniseră în fuga mare: ‚Aduceţi repede roba sa mai frumoasă, cea pe care am păstrat-o, puneţi-o pe el şi băgaţi-i pe deget inelul de fiu şi căutaţi sandale pentru picioarele lui.’

(1852.3) 169:1.10 ”Apoi, după ce fericitul tată şi-a condus în casă băiatul istovit şi cu picioarele umflate de mers, a strigat la servitori: ‚Aduceţi viţelul gras şi omorâţi-l; să mâncăm şi să ne veselim, căci fiul acesta al meu era mort şi trăieşte din nou. Era pierdut şi este regăsit.’ Şi s-au strâns cu toţii în jurul tatălui pentru a se bucura cu el de înapoierea fiului său.

(1852.4) 169:1.11 ”În acest moment, în vreme ce petreceau, fiul mai mare s-a întors de la munca sa zilnică de la câmp; apropiindu-se de casă, el a auzit muzica şi dansurile. Sosit la poarta din spate, el a chemat pe unul dintre servitori şi l-a întrebat de semnificaţia tuturor acestor festivităţi. Servitorul i-a răspuns: ‚Fratele tău pierdut de multă vreme a revenit acasă, iar tatăl tău a omorât viţelul gras pentru a se veseli că l-a văzut întors întreg şi nevătămat. Intră ca să-l saluţi şi tu pe fratele tău şi să-l primeşti înapoi în casa tatălui tău.’

(1852.5) 169:1.12 ”Când fratele mare a auzit acestea, el a fost atât de rănit şi de supărat că nici n-a mai vrut să intre în casă. Aflând de ranchiuna fratelui mai mare cu privire la buna întâmpinare rezervată mezinului, tatăl a ieşit pentru a-şi ruga fiul mai mare să vină. Dar acesta din urmă n-a vrut să cedeze insistenţelor şi i-a răspuns tatălui: ‚În toţi aceşti ani eu te-am slujit aici fără a încălca nici cea mai mică dintre poruncile tale, şi, totuşi, tu nu mi-ai dat niciodată nici măcar un ied ca să pot petrece cu prietenii mei. Eu am rămas mereu aici să am grijă de tine, şi tu n-ai dat niciodată petreceri pentru fidela mea slujire; dar, când mezinul tău a revenit după ce a risipit aproape toată averea ta cu prostituatele, tu te grăbeşti să omori viţelul cel gras şi să sărbătoreşti reîntoarcerea lui.’

(1852.6) 169:1.13 ”Or, tatăl îi iubea sincer pe amândoi fii ai lui; el a încercat să discute cu băiatul lui mare: ‚Dar, fiule, tu ai fost întotdeauna cu mine, şi tot ceea ce am eu este şi al tău. Tu ai fi putut avea un ied în orice moment dacă ţi-ai fi făcut prieteni pentru a-ţi împărtăşi veselia. Se cuvine, astăzi, ca tu să te alături mie pentru a fi fericit şi bucuros de întoarcerea fratelui tău. Gândeşte-te la asta, fiul meu, fratele tău era pierdut şi este regăsit; el s-a întors viu la noi!’”

(1853.1) 169:1.14 Aceasta a fost una dintre parabolele cele mai emoţionante şi cele mai eficiente pe care le-a prezentat Iisus pentru a-i face pe auditorii săi să înţeleagă bine bunăvoinţa Tatălui la primirea celor care caută să intre în împărăţia cerurilor.

(1853.2) 169:1.15 Iisus avea o mare predilecţie pentru povestirea acestor trei povestiri una după alta. El prezenta povestea oii pierdute pentru a arăta că, dacă oamenii se îndepărtează involuntar de cărarea vieţii, Tatăl îşi face griji pentru aceşti copii pierduţi şi iese cu Fiii, adevăraţii păstori ai turmei, pentru a căuta oaia rătăcită. El istorisea după aceea povestea bănuţului pierdut în casă, pentru a ilustra minuţiozitatea căutării divine a tuturor celor care sunt tulburaţi, derutaţi, sau în vreun alt fel orbiţi din punct de vedere spiritual de grijile materiale şi de masa de detalii a vieţii. După aceea, Iisus se apuca de povestirea parabolei fiului pierdut, a primirii risipitorului la întoarcerea sa, pentru a arăta cât de desăvârşită este reintegrarea fiului pierdut în casa şi în inima Tatălui său.

(1853.3) 169:1.16 În repetate rânduri de-a lungul anilor de propovăduire a învăţăturii sale, Iisus a istorisit şi a repetat acea poveste a fiului risipitor. Această parabolă şi întâmplare a bunului samaritean era mijlocul său favorit de a propovădui dragostea Tatălui şi sentimentele fraterne faţă de aproape.

2. Parabola intendentului iscusit

(1853.4) 169:2.1 Într-o seară, comentând unul dintre punctele expuse de Iisus, Simon Zelotul a zis: „Maestre, ce ai vrut să zici, astăzi, când ai afirmat că mulţi copii ai lumii sunt mai iscusiţi printre contemporanii lor decât copiii împărăţiei, căci sunt pricepuţi în a se face prieteni cu diavolul nedreptăţii?” Iisus a răspuns:

(1853.5) 169:2.2 ”Înainte de a intra în regat, unii dintre voi erau foarte iscusiţi în raporturile lor cu asociaţii lor. Dacă eraţi nedrepţi şi adesea neloiali, voi eraţi totuşi prudenţi şi prevăzători, în sensul că voi vă trataţi operaţiunile cu singura grijă a profitului imediat şi a siguranţei voastre viitoare. Tot astfel ar trebui ca voi să vă ordonaţi viaţa în regat în aşa fel încât să vă procuraţi o bucurie imediată şi să vă asiguraţi totodată desfătarea viitoare cu comorile acumulate în cer. De vreme ce eraţi atât de sârguincioşi în a face profituri personale când eraţi în serviciul eu-lui vostru, de ce să arătaţi mai puţin zel în câştigarea de suflete pentru regat, întrucât sunteţi acum slujitorii fraternităţii oamenilor şi intendenţii lui Dumnezeu?

(1853.6) 169:2.3 ”Cu toţii puteţi trage învăţăminte din întâmplarea unui anumit bogat care avea un intendent chibzuit, dar nedrept. Nu numai că acest intendent îi asuprise pe clienţii stăpânului său pentru profitul lui personal, dar totodată risipise şi împrăştiase fără chibzuială fondurile stăpânului său. Când toate acestea au ajuns să-i fie raportate, stăpânul l-a convocat pe intendentul său şi l-a întrebat de semnificaţia acestor zvonuri; el a pretins ca intendentul să-i dea seamă imediat de gerarea sa şi să se pregătească să treacă altuia treburile care îi fuseseră încredinţate.

(1853.7) 169:2.4 ”Intendentul infidel a început să zică în sinea sa: ‚Ce se va alege de mine, de vreme ce o să pierd această gerare? Nu am tăria să lucrez pământul şi mi-e ruşine să cerşesc. Ştiu ce am să fac pentru a mă asigura să fiu bine primit în casele tuturor celor care fac afaceri cu stăpânul meu, atunci când voi fi destituit din această funcţie de administrare.’ Atunci, el i-a convocat pe toţi datornicii stăpânului său şi i-a zis primului: ‚Cât îi datorezi tu stăpânului meu?’ Datornicul a răspuns: ‚O sută de măsuri de ulei’. Intendentul a zis: ‚Ia-ţi tableta ta de ceară, aşează-te repede şi schimbă cifra de pe chitanţă în cincizeci.’ După aceea, a zis unui alt debitor: ‚Tu cât datorezi?’ Şi acesta a răspuns: ‚O sută de măsuri de făină’. Şi economul a zis: ‚I-aţi chitanţa şi scrie optzeci.’ Şi a făcut la fel pentru mulţi alţi datornici. Acest intendent căuta astfel să-şi facă prieteni pentru vremea de după destituirea sa din funcţia de administrator. Când domnul şi stăpânul său a descoperit ulterior acest procedeu, a fost el însuşi obligat să admită că intendentul său infidel arătase cel puţin pricepere în maniera în care căutase să se asigure de resurse pentru viitorii săi ani de mizerie şi adversitate.

(1854.1) 169:2.5 ”În aceeaşi manieră şi copiii acestei lumi vădesc uneori mai multă înţelepciune în a-şi pregăti viitorul decât copiii luminii. Vouă care declaraţi în public a dobândi o comoară în ceruri, eu vă zic: „Luaţi aminte de la cei care se fac prieteni cu diavolul nedreptăţii, şi conduceţi-vă la fel viaţa, astfel încât să vă legaţi prin prietenie veşnică cu forţele dreptăţii; astfel, când va fi să vă lipsească toate resursele pământeşti, voi veţi fi cu bucurie primiţi în lăcaşurile veşnice.

(1854.2) 169:2.6 ”Eu afirm că oricine este fidel în lucrurile mici va fi deopotrivă de fidel în cele mari; şi cel care este injust în lucrurile mici va fi deopotrivă de injust în cele mari. Dacă n-aţi arătat prevedere şi integritate în treburile acestei lumi, cum de puteţi spera să fiţi fideli şi prudenţi când vi se va încredinţa administrarea veritabilelor bogăţii ale împărăţiei celeste? Dacă nu sunteţi buni intendenţi şi fideli bancheri, dacă nu aţi fost loiali în legătură cu ceea ce aparţine altuia, cine va fi atât de prost să vă dea în posesie o mare comoară?

(1854.3) 169:2.7 ”Eu afirm din nou că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni deodată. Ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, ori se va ataşa de unul dispreţuindu-l pe celălalt. Nu poţi să-l serveşti şi pe Dumnezeu şi pe diavol.”

(1854.4) 169:2.8 Când fariseii prezenţi au auzit aceasta, au început să-l ia în derâdere şi în zeflemea, căci ei erau foarte dedaţi agonisirii de averi. Aceşti auditori ostili au căutat să-l angajeze pe Iisus în discuţii sterile, dar el a refuzat să argumenteze cu duşmanii lui. Când fariseii au ajuns să se certe între ei, glasurile lor ridicate au ajuns la un mare număr dintre persoanele care stăteau în corturile din preajmă şi, când disputa s-a înveninat, Iisus s-a retras în corpul său pentru a înnopta.

3. Bogatul şi cerşetorul

(1854.5) 169:3.1 Când întrunirea a devenit prea încinsă, Simon Petru s-a ridicat, a preluat conducerea şi a zis: „Fraţilor, este necuviincios să vă certaţi astfel. Maestrul a vorbit, şi voi să faceţi bine să meditaţi la cuvintele lui. El nu v-a proclamat o nouă doctrină. N-aţi auzit voi totodată alegoria nazarineenilor despre un bogat şi un cerşetor? Unii dintre noi l-au auzit pe Ioan Botezătorul formulând cu vehemenţă avertismentul acestei parabole pentru cei ce iubesc bogăţiile şi se lăcomesc după averea rău dobândită. Această veche parabolă nu este conformă cu evanghelia pe care o predicăm noi, dar aţi face bine să acordaţi atenţie învăţămintelor ei până în clipa în care înţelegeţi noua lumină a împărăţiei cerurilor. Povestea aşa cum era istorisită de Ioan Botezătorul era aceasta:

(1854.6) 169:3.2 ”Era odată un om bogat pe nume Dive care, îmbrăcat în ţesătură de purpură şi de in fin, trăia în toate zilele în lux şi în plăceri. Era, de asemenea, şi un cerşetor pe nume Lazăr, culcat la poarta sa, acoperit de ulceraţii şi doritor de a se hrăni cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; da, chiar şi câinii veneau şi îi lingeau rănile. Şi s-a întâmplat că cerşetorul a murit şi a fost purtat de îngeri pentru a se odihni în sânul lui Avram. Curând după aceea, a murit şi bogatul şi a fost înmormântat cu mare pompă şi cu o splendoare regală. După ce a părăsit această lume, el s-a trezit în Hades, unde s-a pomenit în chinuri. Ridicându-şi ochii, el l-a văzut în depărtare pe Avram cu Lazăr la sânul său. Atunci, Dive a strigat cu voce tare: ‚Tată Avrame, ai milă de mine şi trimite-mi-l pe Lazăr, pentru ca el să-şi bage degetul în apă şi să-mi răcorească limba, căci sunt într-o mare durere din cauza pedepsei mele’. Avram i-a răspuns: ‚Fiule, adu-ţi aminte că tu te-ai bucurat de lucrurile bune în viaţa ta, în vreme ce Lazăr le îndura pe cele rele. Acum, totul este schimbat, căci Lazăr este consolat, pe câtă vreme tu eşti chinuit. În plus, între noi şi tine există un mare abis, aşa că nu putem veni la tine şi tu nu poţi veni la noi.’ Atunci, Dive i-a zis lui Avram: ‚Te rog să-l trimiţi pe Lazăr la casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, pentru ca el să poarte mărturie şi să-i împiedice pe fraţii mei să vină în acest loc al caznelor’. Dar Avram a zis: ‚Fiule, ei îl au pe Moise şi pe profeţi; pe ei să-i asculte’. Şi Dive a răspuns: ‚Nu, nu, Părinte Avram, ci, dacă vreunul dintre morţi vine la ei, atunci se vor pocăi.’ Şi Avram a zis: ‚Dacă ei nu ascultă nici de Moise, nici de profeţi, ei nu vor fi convinşi nici dacă ar fi să se ridice cineva dintre cei morţi.’”

(1855.1) 169:3.3 După ce Petru a povestit această străveche parabolă a confreriei nazarineene, şi având în vedere că mulţimea se calmase, Andrei s-a ridicat şi a trimis asistenţa să înnopteze. Apostolii şi discipolii l-au luat adesea la întrebări pe Maestru cu privire la parabola lui Dive, dar el n-a consimţit niciodată s-o comenteze.

4. Tatăl şi împărăţia sa

(1855.2) 169:4.1 Iisus s-a ostenit întotdeauna să le explice apostolilor că, deşi ei proclamaseră întemeierea împărăţiei lui Dumnezeu, Tatăl care este în ceruri nu era un rege. În vremea în care Iisus trăia şi propovăduia pe pământ, popoarele Urantiei cunoşteau cu deosebire existenţa regilor şi a împăraţilor din guvernământul naţiunilor, iar iudeii anticipaseră, de multă vreme, venirea împărăţiei lui Dumnezeu. Din aceste motive şi din multe alte raţiuni, Maestrul s-a gândit că cel mai bun termen pentru desemnarea fraternităţii spirituale a oamenilor era împărăţia cerurilor, şi l-a numit Tatăl care este în ceruri pe conducătorul spiritual al acestei fraternităţi. Niciodată Iisus nu l-a calificat pe Tatăl său drept rege. În convorbirile sale private cu apostolii, el se prezenta întotdeauna ca Fiul Omului, ca fratele lor mai mare. El dădea, tuturor discipolilor săi, calificativele de „slujitori ai umanităţii” şi de „mesageri ai evangheliei împărăţiei”.

(1855.3) 169:4.2 Niciodată Iisus nu le-a ţinut apostolilor lui o lecţie sistematică asupra personalităţii şi a atributelor Tatălui care este în ceruri. Niciodată n-a cerut oamenilor să creadă în Tatăl său, căci considera asta ca un dat. Iisus nu s-a pretat niciodată la a oferi argumente pentru a dovedi realitatea Tatălui. Învăţătura sa privitoare la Tată era în întregime axată pe declaraţiile următoare: „El şi Tatăl sunt una; cine a văzut Fiul a văzut Tatăl; Tatăl, ca şi Fiul, cunoaşte toate lucrurile; numai Fiul şi cei cărora Fiul li-l revelează îl cunosc realmente pe Tată; oricine îl cunoaşte pe Fiu îl cunoaşte şi pe Tată; Tatăl l-a trimis pe Fiu în lume pentru a revela naturile lor conjugate şi pentru a arăta lucrarea lor comună. El n-a făcut niciodată alte declaraţii despre Tatăl său, afară doar de samariteana de la fântâna lui Iacob când i-a zis: „Dumnezeu este spirit.”

(1856.1) 169:4.3 Prin observarea divinităţii vieţii lui Iisus, iar nu prin întemeierea pe învăţături, înveţi să-l cunoşti pe Dumnezeu prin Iisus. În viaţa Maestrului, fiecare poate asimila un concept de Dumnezeu care reprezintă măsura capacităţii sale de percepere a realităţilor spirituale şi divine, adevărurile reale şi eterne. Finitul nu poate niciodată spera să înţeleagă Infinitul, afară de cazul când Infinitul a fost focalizat în personalitatea din spaţiu-timp a experienţei finite a vieţii umane a lui Iisus din Nazareth.

(1856.2) 169:4.4 Iisus ştia bine că Dumnezeu nu este cognoscibil decât prin realităţile experienţei; el nu se poate niciodată înţelege prin învăţătura mentală singură. Iisus i-a învăţat pe apostolii lui că nu ar putea niciodată să-l înţeleagă în întregime pe Dumnezeu, dar că ar putea cu foarte mare certitudine să-l cunoască, tot aşa cum îl cunoscuseră pe Fiul Omului. Voi îl puteţi cunoaşte pe Dumnezeu nu prin înţelegerea a ceea ce a zis Iisus, ci prin cunoaşterea a ceea ce a fost Iisus. Iisus era o revelaţie a lui Dumnezeu.

(1856.3) 169:4.5 Afară de cazul când el cita Scripturile ebraice, Iisus nu se referea la Dumnezeu decât sub două nume: Dumnezeu şi Tată. Când Maestrul se referea la Tatăl său în calitate de Dumnezeu, el folosea în general cuvântul ebraic care semnifica Dumnezeul plural (Trinitatea), iar nu cuvântul Iehova, care reprezenta concepţia evoluândă a Dumnezeului tribal al iudeilor.

(1856.4) 169:4.6 Iisus nu l-a numit niciodată rege pe Tată şi regreta mult că speranţa iudaică la un regat restaurat şi proclamaţia lui Ioan a unui regat ce va să vină, l-au silit să denumească „regat al cerurilor” fraternitatea spirituală pe care îşi propunea s-o întemeieze. Cu o singură excepţie – declaraţia că „Dumnezeu este spirit” – Iisus n-a făcut nici o referire la Deitate altcumva decât în termeni care descriau propriile lui relaţii personale cu Sursa-Centru Primă din Paradis.

(1856.5) 169:4.7 Iisus folosea cuvântul Dumnezeu pentru a desemna ideea de Deitate, şi cuvântul Tată pentru a desemna experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu. Când cuvântul Tată este folosit pentru a-l desemna pe Dumnezeu, el trebuie interpretat în înţelesul lui cel mai larg. Cuvântul Dumnezeu nu poate fi definit; el reprezintă deci conceptul infinit al Tatălui, în timp ce cuvântul Tată, fiind susceptibil de o definire parţială, poate fi folosit pentru a reprezenta conceptul uman de Tată divin aşa cum este el asociat omului în cursul existenţei lui muritoare.

(1856.6) 169:4.8 Pentru iudei, Elohim era Dumnezeul dumnezeilor, în timp ce Iehova era Dumnezeul Israelului. Iisus a acceptat conceptul de Elohim şi a numit Dumnezeu acest grup de fiinţe supreme. În locul conceptului de Iehova, deitatea rasială, el a introdus ideea de paternitate a lui Dumnezeu şi de fraternitate mondială a oamenilor. El a înălţat conceptul de Iehova, Tatăl rasial deificat, până la ideea de un Tată al tuturor copiilor oamenilor, un Tată divin al credincioşilor individuali. În plus, el propovăduia că acest Dumnezeu al universurilor şi acest Tată al tuturor oamenilor era una şi aceeaşi Deitate a Paradisului.

(1856.7) 169:4.9 Iisus n-a pretins niciodată a fi manifestarea întrupată a lui Elohim (Dumnezeu). El n-a proclamat niciodată că el era o revelaţie a lui Elohim (Dumnezeu) pentru lumi. El n-a propovăduit niciodată că oricine îl văzuse l-a văzut pe Elohim (Dumnezeu). Dar el a proclamat că era revelaţia întrupată a Tatălui, şi a afirmat că oricine îl văzuse a văzut Tatăl. Ca Fiu divin, el nu pretindea a-l reprezenta decât pe Tată.

(1857.1) 169:4.10 Într-adevăr, el era însuşi Fiul lui Dumnezeu Elohim; dar, pe durata încarnării sale, şi pentru fiii muritori ai lui Dumnezeu, el a decis să limiteze revelaţia vieţii sale la portretizarea caracterului Tatălui său, în măsura în care această revelaţie ar putea fi înţeleasă de omul muritor. În ceea ce priveşte caracterul celorlalte persoane ale Trinităţii Paradisului, noi ar trebui să ne mulţumim să învăţăm că ele seamănă în întregime cu Tatăl, al cărui portret personal a fost revelat în viaţa Fiului său întrupat, Iisus din Nazareth.

(1857.2) 169:4.11 Cu toate că, în viaţa sa pământeană, Iisus a revelat adevărata natură a Tatălui ceresc, el a propovăduit puţine lucruri despre el. De fapt, el a propovăduit numai două: că Dumnezeu în sine însuşi este spirit şi că, în toate domeniile privitoare la raporturi sale cu creaturile sale, el este un Tată. În seara aceea, Iisus a făcut proclamaţia definitivă a relaţiilor lui cu Dumnezeu când a declarat: „Eu am ieşit din Tată şi am venit în lume; din nou, eu voi părăsi lumea şi voi merge la Tată.”

(1857.3) 169:4.12 Dar luaţi seama! Iisus n-a zis niciodată: „Cine m-a auzit l-a auzit pe Dumnezeu.” Ci a zis: „Cel care m- a văzut l-a văzut pe Tată.” Ascultarea învăţăturii lui Iisus nu echivalează cu cunoaşterea lui Dumnezeu, dar vederea lui Iisus este o experienţă care este în ea însăşi o revelaţie către suflet a Tatălui. Dumnezeul universurilor domneşte peste imensa creaţie, dar Tatăl celest este acela care îşi trimite spiritul să locuiască în mintea voastră.

(1857.4) 169:4.13 Iisus sub forma umană şi în domeniul spiritual echivalentul lentilei în optică, el face vizibil pentru creatura materială pe Acela care este invizibil. Iisus este fratele vostru mai mare care, în întrupare, vă face cunoscută o Fiinţă cu atribute infinite, pe care nici chiar oştirile cereşti nu pot pretinde a o înţelege complet. Toate acestea trebuie să constea în experienţa personală a credincioşilor individuali. Dumnezeu poate fi revelat fiilor finiţi ai lumilor materiale, prin Fiul divin al tărâmurilor spirituale, numai în calitate de Tată. Voi puteţi cunoaşte Eternul în calitate de Tată, dar îl puteţi adora în calitate de Dumnezeu al universurilor, Creator infinit al tuturor existenţelor.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Film de weekend – Proiectul Genisis 64

Un film interesant sau foarte interesant mai ales în a doua parte a lui … cu unele teorii interesante spuse aici ca adevăruri …  eu as zice ca adevăruri posibile ele fiind doar niște speculații  care au circulat de-a lungul timpului … dar tot ce este posibil ca unele din informații să fie adevărate.

Cât este adevăr și cât ficțiune vă las pe voi  să constatați urmărind acest film de 1 ora și 41 minute. Vizionare plăcută !

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

CoRus – Rugăciuni – CREDO – rugăciunea maeștrilor

Nota de început :

TELUL este Dumnezeu. Va puteti incepe ziua cu Dumnezeu, adresând primul tau gind catre Dumnezeul dinlauntrul propriului tau trup. Va spun ca telul este stabilit si intotdeauna a fost stabilit.

Sunteti divini. Chipul Divin, Dumnezeu, Christul lui Dumnezeu. Barbati-Dumnezeu. Femei-Dumnezeu.

Va mai spun ca nu exista nimeni si nimic care sa va poata obliga sa ginditi aceste lucruri. Trebuie sa fie o devotiune liber consimtita fata de Dumnezeul dinlauntrul vostru:

CREDO – rugăciunea maeștrilor

Dumnezeu Eu Sunt unit cu viata si puterea universala, si toata aceasta putere este concentrata in intreaga mea fiinta, facindu-ma sa fiu atit de contopit cu energia perfecta a lui Dumnezeu, incit o trimit catre orice forma, si o fac atit de hotarit, incit totul poate fi transformat in armonie si perfectiune. Stiu ca toate lucrurile sunt in acord cu viata infinita si cu libertatea si pacea lui Dumnezeu.

Mintea mea este complet orientata spre Inteligenta Intelepciune Infinita. Orice facultate a intregului meu trup isi gaseste libera exprimare prin mintea mea, si intreaga omenire exprima acelasi lucru.

Inima mea este umpluta pina la revarsare de pacea, iubirea si bucuria Christului biruitor. In orice chip vad acest Christ biruitor. Inima mea este intarita prin iubirea lui Dumnezeu si stiu ca ea umple inimile tuturor oamenilor. Viata lui Dumnezeu imi imbogateste tot singele si imi umple trupul cu puritatea Vietii Divine.

Dumnezeu este intreaga viata. Inspir viata la fiecare suflare, si plaminii mei primesc viata cu fiecare inspiratie, iar aceasta imi umple singele cu viata insufletita.

Dumnezeu stomacul meu este energia care asimileaza viata inteligenta si atotputernica. Fiecare organ din trupul meu este plin de sanatate si armonie, si intregul meu organism functioneaza in armonie deplina.

Stiu ca toate organele mele sunt inundate de inteligenta lui Dumnezeu. Toate sunt constiente de sarcinile lor si colaboreaza pentru sanatatea si armonia intregii mele fiinte.

Dumnezeu Eu Sunt energia care umple tot spatiul. Preiau constant aceasta energie din atotpatrunzatoarea viata Divina. Stiu ca Dumnezeu este acea atotstiutoare si iubitoare inteligenta care imparte cu mine puternica viata Divina, si realizez deplina stapinire de la Dumnezeu, Prezenta Launtrica din intregul meu trup.

Il slavesc pe Dumnezeul launtric pentru perfectiunea tamaduitoare a vietii. Totul este viata, si las intreaga viata sa se exprime.

Christul biruitor spune: „Cuvintele mele sunt Spirit si sunt viata” si ” Daca un om pastreaza cuvintele Mele, el nu va vedea niciodata moartea”.

Inteligentul Christ, Christul biruitor, trimite abundenta si iubire intregului Univers.

Mintea Suprema este orice lucru. Eu Sunt Mintea Suprema!

Eu Sunt Suprema Intelepciune, Iubire si Putere. Din adincul inimii mele, imi rostesc cu tarie multumirile, pline de bucurie, pentru faptul ca Eu Sunt aceasta sublima si neobosita Intelepciune, si cer sa o atrag spre mine si sa devin complet constient de aceasta Intelepciune inepuizabila.

Amintiti-va ca GINDURILE SI CUVINTELE ROSTITE SINT LUCRURI!

Strigati fericita veste a bucuriei ca sunteti liberi, complet eliberati de toate conditiile limitatoare.

Apoi CUNOASTETI ca sunteti liberi si mergeti inainte liberi, triumfatori!

SINT RENASCUT IN PUTEREA PERFECTA A MINTII SUPREME A LUI DUMNEZEU. DUMNEZEU EU SINT.

Nota de final :

Sa pasim printre oameni cu realizarea deplina a faptului ca existam pentru a impartasi oricarui suflet fericita Lumina a Iubirii. Acesta este, in realitate, cel mai mare privilegiu. Caci daca noi revarsa aceasta nelimitata iubire a lui Dumnezeu asupra oricarui suflet, atunci sufletele noastre vibreaza cu Sfintul Spirit; si simtim iubirea lui Dumnezeu pentru intreaga omenire. Sa simti si sa cunosti asta inseamna sa simti si sa cunosti Christul biruitor in toata omenirea. Aceasta te inzestreaza cu puterea vindecatoare si cu intelepciunea cu care este inzestrat Iisus.

  • fragment din cartea Viata maestrilor din extremul orient de Baird T Spalding

Din – CREDINȚA – creștină

Nădejdea noastră-i Tatal , Scăparea noastră-i Fiul , Acoperământul nostru-i Sfântul Duh …. a se vedea lumina coborând peste noi până sub tălpile picioarelor ... Treime Sfântă Slavă Ție , Amin !

Fiți Binecuvântați !!!

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Sărbători creștine – Schimbarea la Față a Domnului

Schimbarea la Fata a Domnului

Schimbarea la Față a Domnului este praznuita pe 6 august. Aceasta sarbatoare aminteste de minunea petrecuta pe muntele Tabor, unde Hristos isi descopera dumnezeirea Sa prin natura umana pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune „Si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina” (Matei 17, 2), in vreme ce evanghelistul Marcu spune ca vesmintele Lui s-au facut albe ca zapada (Marcu 9,3). Faptul ca Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos ca era „ca soarele”, iar Luca, vorbind despre vesmintele Sale, mentioneaza ca „erau ca zapada”, ne descopera ca firea omeneasca nu a fost absorbita de cea dumnezeiasca in Hristos, caci „zapada” nu a fost topita de „soarele” din El. Amintim ca firea umana si dumnezeiasca din Hristos sunt unite in chip neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit in Hristos.

Schimbarea la Față a Domnului – scurt istoric

Sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului dateaza de la inceputul sec. al IV-lea, cand Sfanta Imparateasa Elena zideste o biserica pe Muntele Tabor. Aceasta sarbatoare incepe sa fie mentionata in documente din prima jumatate a secolului al V lea. In Apus, sarbatoarea Schimbarii la Fata s-a generalizat mai tarziu, prin hotararea luata de papa Calist III ca multumire pentru biruinta crestinilor asupra turcilor la Belgrad, in anul 1456.

Exista obiceiul ca in aceasta zi sa se faca pomenire generala a celor trecuti la cele vesnice (Biserica Rusa). In unele zone, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului se aduc la biserica struguri, care se impart credinciosilor.

Icoana Schimbarii la Față a Domnului

In centrul reprezentarii este Hristos, invesmantat in alb. Este inconjurat de un fond inchis la culoare, asa-numita mandorla, prezenta si in icoana Invierii. La picioarele Sale, sunt cazuti cu fetele la pamant ucenicii Petru, Iacob si Ioan, iar de-o parte si de alta sunt prezenti Moise si Ilie.

Interesant este ca in aceasta icoana a Schimbarii la Fata, lumina care iradiaza din Hristos si-L inconjoara nu este luminoasa, ci intunecata. Intunericul din centru face trimitere la fiinta lui Dumnezeu, care ramane necunoscuta omului. Lumina in care S-a descoperit Hristos nu a fost fiinta lui Dumnezeu, ci o energie care izvoraste din aceasta fiinta. Ortodoxia face o diferenta clara intre har si natura divina. Daca harul, ca energie necreata poate fi impartasit omului, natura divina ramane incomunicabila si incognoscibila.

Datorita acestei distinctii intre fiinta si energiile necreate, se poate afirma posibilitatea unei uniri directe intre om si Dumnezeu. Desi unit cu Dumnezeu, omul ramane om, el nu este asimilat sau anihilat, ci intre el si Dumnezeu exista neincetat o relatie personala de tipul „eu – Tu”, de la persoana la persoana. Asa este Dumnezeu nostru, dupa cum afirma Kallistos Ware, necunoscut in fiinta Sa si totusi cunoscut prin lucrarile Sale, dincolo si deasupra a tot ceea ce gandim , si totusi mai apropiat de noi decat insasi inima noastra.

Sfantul Maxim Marturisitorul vede in prezenta lui Moise si a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului ca la indumnezeire se poate ajunge atat pe calea casatoriei, simbolizata de Moise care a fost casatorit, cat si pe calea necasatoriei, aratata prin Ilie.

Sfintii Parinti spun ca Moise si Ilie au fost prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor, pentru a li se indeplini dorinta de a vedea fata lui Dumnezeu. Sa nu uitam ca in viata lor pamanteasca nu au reusit sa vada fata lui Dumnezeu, Moise a vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras intr-o pestera atunci cand Dumnezeu a trecut in adiere de vant. Ei nu reusisera sa vada fata lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu nu Se intrupase.

Prezenta lui Moise si Ilie alaturi de Hristos are si menirea de a ne descoperi ca Hristos este o persoana distincta si nu o reintrupare a lui Moise sau a lui Ilie cum credeau multi din vremea aceea.

Schimbarea la Fata a Domnului a avut loc cu putin timp inainte de rastignirea Sa. Hristos nu Se mai arata intr-un mod chenotic ucenicilor, Se arata fara nici un val, ca sa-i intareasca pe ucenici atunci cand Il vor vedea rastignit.

Sfintii Parinti au randuit ca aceasta sarbatoare sa aiba loc in august, ultima luna din anul bisericesc, ca sa cunoastem ca intru aceasta slava va veni sa judece intregul neam omenesc.

Icoana Schimbarii la Față – prima icoana pe care trebuie sa o faca un iconar

Potrivit Traditiei, prima icoana pe care trebuie sa o realizeze un iconograf este icoana Schimbarii la Fata. Zugravul cere prin aceasta realizare ca Hristos sa straluceasca in inima lui, lumina Slavei Sale negraite, descoperita Apostolilor pe Tabor. Avand datoria de a vesti prin imagine tainele lui Hristos, el trebuie sa se asemene Apostolilor care au trait minunea Schimbarii la Fata. Intr-un manuscris din Muntele Athos, i se cerea zugravului sa se roage cu lacrimi ca Dumnezeu sa-i patrunda in suflet si sa mearga la preot ca acesta sa se roage pentru el si sa-i citeasca troparul Schimbarii la Fata.

Schimbarea la Față – dezlegare la peste

Desi ne aflam in postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a randuit ca pe 6 august, de sarbatoarea Schimbarii la fata a Domnului, sa se faca dezlegare la peste pentru bucuria praznicului.

Adrian Cocosila   www.crestinortodox.ro

Schimbarea la Față a Domnului – conform cărții Urantia

Viața și învățăturile lui Iisus – Muntele Transfigurării

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

CoRus – Muzică și terapie – Linkuri Youtube

Rinichi și Pancreas

https://www.youtube.com/watch?v=VynFLIKkeXw

Glanda Pineală – Decalcifiere

https://www.youtube.com/watch?v=cpUb3Jz82h0&feature=youtu.be

Glanda Tiroidă și Sistemul Nervos

https://www.youtube.com/watch?v=SguEhKnYzFo&feature=youtu.be

Inima și Aparatul circulator

https://www.youtube.com/watch?v=4hZ3Yfd_fYU&feature=youtu.be

Bunăstare Spirituală

https://www.youtube.com/watch?v=eev2WBdOYBY&feature=youtu.be

Marea invocație către Dumnezeu  – vresiunea originală

https://www.youtube.com/watch?v=8kYTrpSkpOw&t=7s

Marea invocație către Dumnezeu  – vresiunea actualizată

https://www.youtube.com/watch?v=1kOmxnaSRpo&t=40s

Ficatul

https://www.youtube.com/watch?v=Cg7UCDAUUoQ&t=72s

Glanda Pituitară

https://www.youtube.com/watch?v=TTGiNnlf9KY

Glandele Suprarenale

https://www.youtube.com/watch?v=VVZNR4szhV4&feature=youtu.be

Sistemul Endocrin

https://www.youtube.com/watch?v=GLOU5dEN6eE

Sistemul Imunitar

https://www.youtube.com/watch?v=Y8INFvCwYyI&feature=youtu.be

Frecvența Iubirii

Sa fie spre folosul tuturor și binele cel mai inalt. Amin ! 

Constantin Rusu alias CoRus  *>:D< îmbrăţişare *:x îndrăgostit lulea 

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Viața și învățăturile lui Iisus – Reânvierea lui Lazăr

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

          Reânvierea lui Lazăr

  1. La mormântul lui Lazăr

  2. Reînvierea lui Lazăr

  3. Întrunirea Sinedriului

  4. Răspunsul la rugăciune

  5. Ceea ce s-a ales de Lazăr

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 168

Reînvierea lui Lazăr

(1842.1) 168:0.1 ERA CU puţin mai încolo amiază când Marta a plecat în întâmpinarea lui Iisus care trecea de creasta dealului de lângă Bethania. Fratele său Lazăr era mort de patru zile şi, la sfârşitul după-amiezii de duminică, el fusese culcat în cavoul lui de familie situat la marginea grădinii. Piatra care închidea intrarea în cavou fusese împinsă la locul ei chiar în joia aceea.

(1842.2) 168:0.2 Când Marta şi Maria trimiseseră la Iisus vestea bolii lui Lazăr, ele erau convinse că Maestrul va face ceva cu privire la situaţia aceasta. Ele ştiau că fratele lor era grav bolnav, şi prea puţin sperau că Iisus îşi va părăsi munca de învăţător şi de predicator pentru a veni în ajutorul lor. Dar ele aveau atâta încredere în puterea sa de a vindeca bolile încât credeau că îi era suficient să rostească cuvintele tămăduitoare, şi că îndată Lazăr va fi vindecat. Când Lazăr a murit la câteva ore după plecarea din Bethania a mesagerului, ele au dedus că Maestrul nu aflase de boala fratelui lor înainte de a fi prea târziu, înainte ca Lazăr să fie deja decedat de mai multe ore.

(1842.3) 168:0.3 Totuşi ele au fost foarte nedumerite, precum şi toţi prietenii lor credincioşi, de mesajul raportat, marţi dimineaţa, de către un curier ce sosea din Bethania. Mesagerul a insistat asupra faptului că îl auzise pe Iisus spunând: această boală nu duce realmente la moarte. Marta şi Maria nu puteau nici să înţeleagă de ce Iisus nu le trimisese măcar o vorbă sau nu le oferise ajutorul în vreun alt fel.

(1842.4) 168:0.4 Mulţi prieteni din cătunele vecine, şi alţii din Ierusalim, au venit să prezinte condoleanţele lor celor două surori copleşite de amărăciune. Lazăr şi surorile sale erau copiii unui iudeu onorabil şi înstărit care fusese ce-a mai însemnată persoană a micului sat din Bethania. Cu toate că toţi trei au fost de multă vreme înflăcăraţi discipoli ai lui Iisus, ei erau cât se poate de respectaţi de toţi cei care îi cunoşteau. Ei moşteniseră importante podgorii şi mari livezi de măslini din vecinătate. Faptul că ei îşi puteau permite un cavou funerar privat în proprietatea lor era o dovadă în plus a averii lor. Părinţii lor fuseseră deja culcaţi amândoi în acest mormânt.

(1842.5) 168:0.5 Maria renunţase la speranţa de a-l vedea venind pe Iisus şi se lăsase pradă mâhnirii, dar Marta s-a agăţat de această speranţă până în dimineaţa în care piatra a fost rostogolită în faţa cavoului pentru a pecetlui intrarea. Chiar şi atunci, ea i-a cerut unui flăcău din vecinătate să supravegheze, de sus de pe colina din estul Betaniei, drumul care coboară din Ierihon. Acest băiat a fost cel care adus la Marta vestea că Iisus şi prietenii lui se apropiau.

(1842.6) 168:0.6 Când Marta l-a întâlnit pe Iisus, ea a căzut la picioarele lui exclamând: „Maestre, dacă ai fi fost acolo, fratele meu n-ar fi fost mort!” Multe temeri treceau prin mintea Martei, dar ea n-a exprimat nici o îndoială şi nu s-a încumetat să critice sau să pună sub semnul îndoielii conduita lui Iisus relativă la moartea lui Lazăr. Pe când ea vorbea, Iisus s-a aplecat ca s-o ridice şi i-a zis: „Numai să ai credinţa, Marta, şi fratele tău va reînvia.” Marta a răspuns: „Eu ştiu că va reînvia cu prilejul reînvierii din cea din urmă zi; şi chiar şi acum eu cred că Tatăl îţi va da tot ceea ce vei cere de la Dumnezeu.”

(1843.1) 168:0.7 Atunci, Iisus a privit-o pe Marta drept în ochi şi a zis: „Eu sunt reînvierea şi viaţa; oricine crede în mine va trăi, chiar dacă moare. Într-adevăr, oricine trăieşte crezând în mine nu va muri niciodată cu adevărat. Marta, crezi tu asta?” Şi Marta i-a răspuns Maestrului: „Da, eu cred de multă vreme că tu eşti Eliberatorul, Fiul Dumnezeului viu, chiar acela care trebuie să vină în această lume.”

(1843.2) 168:0.8 Iisus interesându-se de Maria, Marta a intrat de îndată în casă şi a şuşotit cu sora sa: „Maestrul este aici şi te-a chemat.” Când Maria a auzit aceasta, s-a ridicat iute şi s-a dus fuga la Iisus, care rămăsese la o oarecare depărtare de casă, în locul unde Marta îl întâlnise prima şi prima dată. Când prietenii care erau pe lângă Marta pentru a o consola au văzut că ea s-e ridica în grabă şi a ieşea afară, au urmat-o bănuind că mergea la mormânt ca să plângă.

(1843.3) 168:0.9 Printre persoanele prezente, se găseau mulţi duşmani de neînduplecat ai lui Iisus. De aceea Marta se dusese singură în întâmpinarea lui, şi tot de aceea fusese atât de discret informată Maria că Maestrul o căutase. Dorind totodată cu ardoare să-l vadă pe Iisus, Marta ar fi vrut să evite orice incident neplăcut susceptibil de a fi cauzat de brusca sosire a Maestrului în mijlocul unui grup important de-al adversarilor lui din Ierusalim. Marta avusese intenţia de a rămâne în casă cu prietenii lor cât timp Maria mergea să-l salute pe Iisus, însă n-a izbutit, căci toţi au urmat-o pe Maria şi în felul acesta s-au pomenit pe neaşteptate în prezenţa Maestrului.

(1843.4) 168:0.10 Marta a condus-o l-a Iisus şi, când Maria l-a văzut, a căzut la picioarele lui strigând: „Măcar de-ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi fost mort.” Când Iisus a văzut cât de mult se întristase toată lumea de moartea lui Lazăr, sufletul lui a fost mişcat de compasiune.

(1843.5) 168:0.11 Când prietenii îndoliaţi au văzut că Maria se dusese să-l primească pe Iisus, ei s-au oprit ceva mai încolo cât timp Marta şi Maria stăteau de vorbă cu Maestrul, care împărţea cu dărnicie noi încurajări. El le-a îndemnat să păstreze o credinţă însufleţită în Tată şi să se supună complet voinţei divine.

(1843.6) 168:0.12 Mintea omenească a lui Iisus a fost puternic mişcată de un conflict: pe de o parte el îl iubea Lazăr şi pe surorile lui îndurerate, iar pe de altă parte dispreţuia şi detesta manifestările exterioare de afecţiune ale unor iudei neîncrezători cu intenţii ucigaşe. Iisus s-a indignat să vadă pe unii dintre aceşti pretinşi prieteni afişându-şi în exterior doliul lor după moartea lui Lazăr, cu atât mult cu cât falsa mâhnire era asociată, în inima lor, cu atâta amară duşmănie contra lui însuşi. Cu toate acestea, unii dintre aceşti iudei erau sinceri în doliul lor, căci erau adevăraţi prieteni de familie.

1. La mormântul lui Lazăr

(1843.7) 168:1.1 După ce Iisus a petrecut câteva momente consolându-le pe Marta şi Maria, ceva mai încolo de prietenii îndoliaţi, el i-a întrebat: „Unde l-aţi culcat?” Marta a zis: „Vin-o şi vezi.” În timp ce Maestrul le urma în tăcere pe cele două surori mâhnite, el a plâns. Văzându-i lacrimile, unul dintre iudeii prietenoşi care îi urmau a zis: „Priviţi cât de mult îl iubea. Cel care a deschis ochii orbului n-ar fi putut oare împiedica acest om să moară?” Între timp, ei sosiseră în faţa cavoului familial, o mică grotă naturală, ori o înclinaţie, în brâna stâncoasă de zece metri înălţime care se ridica la capătul grădinii.

(1844.1) 168:1.2 Este greu să faci mintea omenească să înţeleagă de ce a plâns Iisus. Cu toate că noi avem acces la înregistrarea emoţiilor umane şi a gândurilor divine conjugate ale lui Iisus, tot aşa cum şi mintea Ajustorului său le-a înregistrat, noi nu suntem absolut siguri de cauza reală a acestor manifestări emoţionale. Noi înclinăm să credem că Iisus a plâns din cauza unui anumit număr de gânduri şi de sentimente care îi străbăteau mintea în momentul acela, cum ar fi:

(1844.2) 168:1.3 1. El simţea o compasiune sinceră şi întristată pentru Marta şi Maria. Avea o reală şi profundă afecţiune pentru aceste surori care îşi pierduseră fratele.

(1844.3) 168:1.4 2. Mintea sa era tulburată de mulţimea celor care purtau doliu, dintre care unii încercau o mâhnire sinceră iar alţii o simulau. Iisus fusese întotdeauna ofensat de aceste exhibiţii exterioare de îndurerare. El ştia că surorile îl iubeau pe fratele lor şi aveau credinţă în supravieţuirea credincioşilor. Aceste emoţii contradictorii explică poate de ce îşi exprima durerea la apropierea de cavou.

(1844.4) 168:1.5 3. El şovăia sincer în a-l readuce pe Lazăr la viaţa muritoare. Surorile lui aveau realmente nevoie de el, dar Iisus regreta că l-a făcut pe prietenul lui să vină înapoi, ca să-l vadă apoi îndurând persecuţii înverşunate. El ştia bine că Lazăr le-ar fi îndurat pentru a fi fost subiectul celei mai mari demonstraţii de putere a Fiului Omului.

(1844.5) 168:1.6 Acum, noi putem expune un fapt interesant şi instructiv. Cu toate că prezenta relatare se derulează ca un eveniment aparent normal şi natural în treburile omeneşti, ea comportă vederi de ansamblu indirecte foarte interesante. Pe de o parte un mesager merge să-l găsească pe Iisus duminică pentru a-l informa de boala lui Lazăr, iar Iisus a trimis vorbă că „ea nu merge până la moarte” şi pe de altă parte Iisus merge în persoană în Bethania şi chiar şi le întrebă pe surori: „Unde l-aţi culcat?” Toate acestea par să indice că Iisus proceda în maniera muritorilor şi potrivit cunoştinţelor limitate ale minţii umane. Totuşi, arhivele universului revelează că Ajustorul Personalizat al lui Iisus a dat ordin să fie reţinut Ajustorul Gândirii al lui Lazăr pe Urantia, după moartea lui Lazăr, pentru o perioadă nedeterminată, şi că acest ordin a fost înregistrat oficial cu un sfert de oră înainte de ultima suflare a lui Lazăr.

(1844.6) 168:1.7 Mintea divină a lui Iisus ştia, încă dinainte de moartea lui Lazăr, că îl va reînvia din morţi? Nu ştim. Ştim numai ceea ce expunem aici.

(1844.7) 168:1.8 Mulţi dintre duşmanii lui Iisus au avut tendinţa de a lua în zeflemea manifestările sale de afecţiune şi şi-au zis între ei: „Dacă avea atâta stimă pentru omul acesta, de ce i-a luat atât de mult ca să vină în Bethania. Dacă el este ceea ce se pretinde a fi, de ce atunci nu l-a salvat pe prietenul lui drag? La ce bun să vindeci străini în Galileea dacă nu-i poate salva pe cei pe care îi iubeşte?” Şi, în multe alte feluri, ei au luat în derâdere învăţăturile şi lucrările lui Iisus, şi le-au tratat cu uşurătate.

(1844.8) 168:1.9 Astfel, în această după-amiază de joi, către ora două şi jumătate, în micul cătun al Betaniei, cadrul era întru totul pregătit pentru înfăptuirea celei mai mari dintre toate lucrările legate de slujirea pe pământ a lui Mihail din Nebadon, pentru cea mai puternică manifestare de putere divină din timpul vieţii sale întrupate, căci propria sa reînviere a avut loc numai după ce a fost eliberat din lanţurile încarnării într-un corp muritor.

(1845.1) 168:1.10 Micul grup reunit în faţa mormântului lui Lazăr nu-şi închipuia că era prin preajmă un vast concurs de fiinţe celeste de toate ordinele adunate sub îndrumarea lui Gabriel, acum în aşteptare, din ordinul Ajustorului Personalizat al lui Iisus, vibrând în expectativă şi gata să execute indicaţiile Suveranului lor preaiubit.

(1845.2) 168:1.11 Când Iisus a poruncit: „Daţi piatra la o parte, oştirile celeste reunite s-au pregătit să joace drama constând în reînvierea lui Lazăr sub înfăţişarea cărnii sale muritoare. Această formă de reînviere implică dificultăţi de execuţie care transcend de departe tehnica obişnuită a reînvierii creaturilor muritoare sub formă morontială; ea cere concursul unui mai mare număr de personalităţi celeste şi o mai mare organizare a resurselor universului.

(1845.3) 168:1.12 Când Marta şi Maria au auzit porunca lui Iisus care ordona rostogolirea pietrei care închidea cavoul, ele au fost umplute de sentimente contradictorii. Maria spera că Lazăr avea să fie înviat dintre morţi, dar Marta, în timp ce împărtăşea într-o anumită măsură credinţa surorii ei, era şi mai mult tracasată de teama ca, prin aspectul său exterior, Lazăr să nu fie prezentabil lui Iisus, apostolilor şi prietenilor lui. Marta a zis: „Chiar trebuie să dăm piatra la o parte? Fratele meu este acum mort de patru zile, aşa că în vremea asta a început deja descompunerea corpului. Marta a zis aceasta şi pentru că ea nu înţelegea cu certitudine de ce Maestrul ceruse ca piatra să fie dată în lături; ea se gândea că poate Iisus voia să se mulţumească numai să arunce o ultimă privire la Lazăr. Atitudinea Martei nu era nici fermă nici hotărâtă. În vreme ce cele două surori ezitau să împingă piatra, Iisus a zis: „Nu v-am zis eu, încă de la început, că această boală nu va duce până la moarte? N-am venit eu ca să-mi îndeplinesc făgăduiala? Şi, după ce am venit la voi, nu v-am spus eu că, şi să credeţi numai, voi veţi vedea gloria lui Dumnezeu. De ce vă îndoiţi? Cât timp vă ia ca să ajungeţi să credeţi şi să ascultaţi?”

(1845.4) 168:1.13 După ce Iisus a sfârşit de vorbit, apostolii săi, ajutaţi de vecini binevoitori, şi-au pus mâinile pe piatră şi au rostogolit-o în lături de la intrarea cavoului.

(1845.5) 168:1.14 La iudei era o credinţă comună cum că picătura de venin de pe vârful spadei îngerului morţii începea să acţioneze la sfârşitul celei de-a treia zi, astfel încât ea producea deplinul ei efect în cea de-a patra zi. Ea admitea că sufletul omenesc poate să zăbovească pe lângă mormânt până la sfârşitul celei de-a treia zi, căutând să reanime cadavrul; dar ei credeau cu fermitate că înaintea zorilor celei de-a patra zile, acest suflet era dus în lăcaşul spiritelor răposate.

(1845.6) 168:1.15 Aceste credinţe şi opinii privitoare la morţi şi la plecarea spiritului lor au servit la confirmarea pentru mintea tuturor persoanelor prezente lângă mormântul lui Lazăr, şi ulterior a tuturor celor care vor afla ceea ce avea să se petreacă, că era vorba cu adevărat de un caz de reînviere a unui mort prin lucrarea personală a celui care se proclamase a fi „reînvierea şi viaţa”.

2. Reînvierea lui Lazăr

(1845.7) 168:2.1 Grupul de aproximativ patruzeci şi cinci de persoane care stătea înaintea mormântului au putut percepe nedesluşit forma lui Lazăr, învelit în fâşii de pânză de in şi aflat în nişa dreaptă inferioară a cavoului funerar. În vreme ce aceste creaturi pământene stăteau acolo, în tăcere, de-abia îndrăznind să respire, o vastă oştire de fiinţe celeste îşi ocupaseră poziţiile preliminare pentru a răspunde semnalului de acţiune atunci când Gabriel, comandantul ei, îl va da.

(1846.1) 168:2.2 Iisus şi-a ridicat ochii şi a zis: „Tată, îţi mulţumesc că mi-ai auzit cererea şi ai îndeplinit-o. Ştiu că m-ai ascultat întotdeauna, dar, din cauza celor care stau aici cu mine, eu vorbesc acum cu tine pentru ca ei să creadă că tu m-ai trimis în lume şi să ştie că tu acţionezi cu mine în fapta pe care ne pregătim s-o realizăm.” Şi, după ce s-a rugat, el a strigat cu un glas puternic: „Lazăre, vino afară!”

(1846.2) 168:2.3 Spectatorii umani ai scenei au rămas nemişcaţi, dar vasta oaste cerească forfotea toată în acţiunea ei unificată pentru a da ascultare cuvântului Creatorului. În numai doisprezece secunde de timp terestru, forma până atunci neînsufleţită a lui Lazăr a început să se mişte şi s-a ridicat curând pe marginea măsuţei de piatră pe care fusese odihnit. Corpul său era învelit în veşminte funerare şi faţa îi era acoperită cu o faşă. Şi în vreme ce stătea în picioare acolo în faţa lor – viu – Iisus a zis: „Desfăşaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.”

(1846.3) 168:2.4 Toţi spectatorii, în afară de apostoli şi de Marta şi Maria, au fugit către casă. Erau palizi de groază şi plini de stupefacţie. Unii au rămas acolo, dar mulţi s-au grăbit să se întoarcă la casele lor.

(1846.4) 168:2.5 Lazăr l-a salutat pe Iisus şi pe apostoli. El a întrebat de semnificaţia veşmintelor şi de ce se trezise în grădină. Iisus şi apostolii s-au îndepărtat, în timp ce Marta îi povestea lui Lazăr moartea sa, înmormântarea sa şi reînvierea sa. Ea a trebuit să-i explice că el murise duminică şi că fusese readus la viaţă în această joi, căci Lazăr n-avusese cunoştinţă de timpul de când adormise în somnul morţii.

(1846.5) 168:2.6 În momentul în care Lazăr a ieşit din mormânt, Ajustorul Personalizat al lui Iisus acum conducător al ordinului său în universul nostru local, a poruncit fostului Ajustor al lui Lazăr, aflat atunci în aşteptare, să revină să locuiască în mintea şi în  corpul lui Lazar.

(1846.6) 168:2.7 Apoi Lazăr s-a apropiat de Iisus şi, cu surorile sale, ei au îngenuncheat la picioarele Maestrului pentru a aduce mulţumiri şi a-l lăuda pe Dumnezeu. Iisus l-a luat pe Lazăr de mână şi l-a ridicat zicând: „Fiule, ceea ce ţi s-a întâmplat va fi tot aşa experimentat de toţi cei care cred în această evanghelie, atâta doar că vor fi reînviaţi într-o formă mai glorioasă. Tu vei fii un martor viu al adevărului pe care l-am proclamat – eu sunt învierea şi viaţa. Să mergem acum cu toţii în casă pentru a da de mâncare corpurilor noastre fizice.”

(1846.7) 168:2.8 În timp ce mergeau către casă, Gabriel a concediat grupele suplimentare de oştiri celeste adunate şi a făcut înregistrarea primului – şi ultimului – caz, pe Urantia, de reînviere a unei creaturi omeneşti sub înfăţişarea corpului ei muritor.

(1846.8) 168:2.9 Lazăr cu greu putea înţelege ceea ce se întâmplase. El ştia că fusese foarte bolnav, dar nu putea să-şi amintească decât că adormise şi se fusese trezit. Niciodată n-a putut spune cine ştie ce despre aceste patru zile în mormânt, pentru că fusese în întregime inconştient. Timpul nu există pentru cei care dorm somnul morţii.

(1846.9) 168:2.10 Mulţi cred în Iisus ca urmare a acestei lucrări puternice, dar alţii nu fac decât să-şi înăsprească inima pentru a-l respinge şi mai tare. De la amiaza zilei următoare, această întâmplare se răspândise în tot Ierusalimul. Zeci de oameni şi de femei au mers în Bethania pentru a se uita la Lazăr şi a vorbi cu el. Fariseii alarmaţi şi derutaţi au convocat la repezeală o întrunire a Sinedriului pentru a decide ceea ce trebuia făcut cu privire la aceste noi dezvoltări de situaţie.

3. Întrunirea Sinedriului

(1847.1) 168:3.1 Mărturia acestui om reînviat dintre morţi a contribuit mult la consolidarea credinţei masei de credincioşi în evanghelia împărăţiei, dar n-a avut practic nici o influenţă asupra atitudinii conducătorilor religioşi şi a conducătorilor Ierusalimului, decât că a grăbit decizia lor de a-l suprima pe Iisus şi de a pune capăt muncii sale.

(1847.2) 168:3.2 În ziua următoare, vineri, la o oră a după-amiezii, Sinedriul s-a reunit pentru a delibera din nou asupra chestiunii: „Ce să facem cu Iisus din Nazareth?” După mai mult de două ore de discuţii şi de dezbateri morocănoase, un fariseu a propus o hotărâre care solicita moartea imediată a lui Iisus, proclamând că el era o ameninţare pentru tot Israelul, şi angajând oficial Sinedriul, prin sfidarea tuturor precedentelor, în pronunţarea unei sentinţe de moarte fără judecată.

(1847.3) 168:3.3 Acest august corp de conducători iudei decretase, în repetate rânduri, că Iisus trebuia să fie arestat şi judecat sub inculparea de blasfemie şi de numeroase alte acuzaţii de sfidare a legii sacre iudaice. O dată Sinedriul mersese până într-acolo încât să declare că Iisus trebuia să moară, dar aceasta era prima dată când acest tribunal înregistra dorinţa de a decide moartea sa mai înainte de orice judecată. Totuşi această hotărâre n-a fost supusă la vot, deoarece paisprezece membrii ai Sinedriului şi-au dat demisia în bloc când a fost propus acest act de nemaiauzit. Aceste demisii n-au fost ratificate înainte de o amânare de cincisprezece zile, dar grupul celor paisprezece s-a retras din Sinedriu în chiar ziua aceea şi n-au mai luat niciodată loc niciodată în consiliu. Mai târziu, cu prilejul înregistrării demisiilor, cinci alţi membri au fost revocaţi pentru că colegii lor socoteau că aceştia nutreau sentimente amicale faţă de Iisus. După evicţiunea celor nouăsprezece oameni, Sinedriul era în măsură să-l judece şi să-l condamne pe Iisus cu o solidaritate vecină cu unanimitatea.

(1847.4) 168:3.4 În săptămâna următoare, Lazăr şi surorile sale au fost convocate în faţa Sinedriului. După mărturia lor, nu se putea susţine nici o îndoială că Lazăr fusese reînviat dintre cei morţi. Cu toate că şedinţele Sinedriului au admis virtual reînvierea lui Lazăr, arhivele au conţinut o hotărâre care atribuia acest miracol, şi toate celelalte minuni înfăptuite de Iisus, puterii prinţului demonilor cu care Iisus era declarat ca fiind aliat.

(1847.5) 168:3.5 Indiferent care a fost sursa puterii sale de a înfăptui minuni, conducătorii iudei erau convinşi că, dacă nu se punea capăt imediat la toate acestea, nu va mai trece mult până ce tot poporul va crede în Iisus, şi că pe de altă parte, ar surveni grave complicaţii cu autorităţile romane, căci mulţi dintre discipolii săi îl considerau ca Mesia, eliberatorul Israelului.

(1847.6) 168:3.6 În această aceeaşi reuniune a Sinedriului s-a întâmplat că marele preot Caiafa a exprimat, pentru prima oară, vechiul adagiu iudaic pe care l-a repetat apoi de atâtea ori: „Mai bine să moară un singur om, decât să vezi pierind comunitatea.”

(1847.7) 168:3.7 Cu toate că Iisus fusese informat de faptele sau de gesturile Sinedriului în această zi mohorâtă de vineri după-amiază, el n-a fost câtuşi de puţin tulburat, şi a continuat să se odihnească până în următoarea zi de sabat la prietenii care locuiau în Betpage, un cătun vecin cu Bethania. Duminică dimineaţa devreme, aşa cum s-a convenit, Iisus şi apostolii s-au adunat la Lazăr, şi-au luat bun rămas de la familia din Bethania şi au plecat din nou către tabăra din Pella.

4. Răspunsul la rugăciune

(1848.1) 168:4.1 Pe drum, de la Bethania la Pella, apostolii i-au pus lui Iisus numeroase întrebări cărora el le-a răspuns cu francheţe, cu excepţia celor care aveau legătură cu detaliile reînvierii dintre morţi. Asemenea probleme depăşeau capacitatea de înţelegere a apostolilor, şi de aceea Maestrul a refuzat să discute aceste chestiuni cu ei. Nimeni nu-i însoţise, întrucât plecaseră în taină din Bethania. Iisus a prins deci ocazia de a le spune celor zece apostoli multe lucruri care, după părerea sa, îi pregăteau pentru zilele pline de încercări care nu vor întârzia să vină.

(1848.2) 168:4.2 Mintea apostolilor era foarte stimulată şi au petrecut un timp considerabil cu discutarea recentelor lor experienţe privitoare la rugăciune şi la răspunsul la rugăciune. Ei îşi aminteau toţi declaraţia făcută, în Filadelfia, mesagerului care sosea din Bethania când Iisus le zisese clar: „Această boală nu va duce până la moarte.” Totuşi, în ciuda acestei promisiuni, Lazăr murise efectiv. În tot cursul zilei, ei au revenit constant la discutarea acestei probleme a răspunsului la rugăciune.

(1848.3) 168:4.3 Se poate rezuma după cum urmează răspunsurile lui Iisus la numeroasele întrebări:

(1848.4) 168:4.4 1. Rugăciunea este o expresie a minţii finite care se străduieşte să se apropie de Infinit. Formularea unei rugăciuni este deci în mod necesar limitată de cunoştinţele, de înţelepciunea şi de atributele finitului. Tot astfel, răspunsul trebuie să fie condiţionat de viziunea, de ţelurile, de idealurile şi de prerogativele Infinitului. Niciodată nu se poate observa o continuitate neîntreruptă a fenomenelor materiale între formularea unei rugăciuni şi primirea deplinului răspuns spiritual care i se face.

(1848.5) 168:4.5 2. Când o rugăciune rămâne aparent fără răspuns, întârzierea este adesea prevestirea unui mai bun răspuns, cu toate că, din anumite motive întemeiate, acest răspuns este considerabil întârziat. Când Iisus a zis că boala lui Lazăr nu va merge realmente până la moarte, Lazăr era deja mort de unsprezece ore. Nici o rugăciune sinceră nu rămâne fără răspuns, decât atunci când punctul de vedere superior al lumii spirituale a conceput un răspuns mai bun, un răspuns care ar satisface rugămintea spiritului omului, prin contrast cu rugăciunea simplei minţi a omului.

(1848.6) 168:4.6 3. Când rugăciunile temporale sunt compuse de spirit şi exprimate cu credinţă, ele sunt adesea atât de vaste şi atât de cuprinzătoare, încât nu pot primi răspuns decât în eternitate. O rugă finită este uneori atât de impregnată de stăpânirea Infinitului că răspunsul trebuie să fie multă vreme amânat pentru a aştepta crearea capacităţii receptive adecvate. Rugăciunea credinţei poate îngloba atâtea elemente încât răspunsul nu poate fi primit decât în Paradis.

(1848.7) 168:4.7 4. Răspunsurile la rugăciunea minţii omeneşti sunt adesea de o asemenea natură încât această minte în rugăciune nu poate să le primească şi să le recunoască decât după ce ea însăşi a atins starea de nemurire. Foarte adesea, trebuie aşteptat ca fiinţa materială să fi progresat la nivelul spiritual pentru ca ea să poată primi un răspuns la rugăciunea sa.

(1848.8) 168:4.8 5. Se poate ca rugăciunea unei persoane care îl cunoaşte pe Dumnezeu să fie atât de deformată de ignoranţă şi de superstiţie încât ar fi foarte puţin dezirabil să i se răspundă. Atunci, fiinţele umane intermediare sunt obligate să traducă această rugăciune într-o asemenea manieră încât în momentul în care soseşte răspunsul, cel care face ruga nu recunoaşte că acest răspuns se aplică la rugăciunea sa.

(1848.9) 168:4.9 6. Toate adevăratele rugăciuni sunt adresate fiinţelor spirituale, şi trebuie ca răspunsul la toate aceste rugăminţi să fie formulat în termeni spirituali; răspunsurile trebuiesc să fie constituite din realităţi spirituale. Fiinţele spirituale nu pot oferi răspunsuri materiale cererilor spirituale, chiar dacă ele emană de la fiinţe materiale. Acestea din urmă se roagă eficient decât atunci când ele „se roagă în spirit”.

(1849.1) 168:4.10 7. Nici o rugăciune nu poate spera un răspuns decât dacă este născut din spirit şi hrănit prin credinţă. Sinceritatea credinţei voastre implică că voi aţi acordat virtual de mai înainte, destinatarilor rugăciunii voastre, deplinul drept de a răspunde rugilor voastre conform cu această înţelepciune supremă şi cu această dragoste divină care, potrivit descrierii credinţei voastre, să anime întotdeauna aceste fiinţe cărora le adresaţi rugăciunile voastre.

(1849.2) 168:4.11 8. Copilul este întotdeauna în dreptul său când se încumetă să adreseze o rugăciune părinţilor lui. Şi părinţii rămân în domeniul obligaţiilor lor faţă de copilul lipsit de maturitate când înţelepciunea lor superioară le dictează că trebuie întârziat răspunsul la rugăciunea copilului, să-l modifice, să-l treacă prin ciur, să-l transcendă, sau să-l raporteze la un alt stadiu al ascensiunii spirituale.

(1849.3) 168:4.12 9. Nu ezitaţi să formulaţi rugăciuni exprimând o dorinţă spirituală înflăcărată; nu vă îndoiţi că ea va primi un răspuns; Aceste răspunsuri vor fi depuse spre păstrare, aşteptând ca voi să fi atins efectiv, pe această lume sau pe altele, nivelele spirituale viitoare de înflorire cosmică, unde vă va deveni posibil să recunoaşteţi şi să asimilaţi răspunsurile mult aşteptate la rugile voastre anterioare, dar premature.

(1849.4) 168:4.13 10. Toate rugile autentice născute din spirit vor primi în mod sigur răspuns. Cereţi, şi veţi primi, dar nu uitaţi că voi sunteţi creaturi care progresează în timp şi spaţiu. Trebuie deci să ţineţi mereu seama de factorul spaţiu-timp pentru a primi personal răspunsuri complete la multiplele voastre rugăciuni şi rugăminţi.

5. Ceea ce s-a ales de Lazăr

(1849.5) 168:5.1 Lazăr a locuit în casa sa din Bethania unde a fost un centru de mare interes spiritual pentru numeroşi credincioşi sinceri şi mulţi curioşi. Lazăr a rămas acolo până în săptămâna crucificării lui Iisus, în care a fost avertizat că Sinedriul decretase moartea sa. Conducătorii iudeilor erau hotărâţi să pună capăt expansiunii învăţăturilor lui Iisus. Ei socoteau foarte just că era inutil a-l trimite pe Iisus la moarte dacă îi permiteau lui Lazăr, reprezentantul apogeului lucrării sale miraculoase, să trăiască şi să mărturisească că Iisus îl reînviase dintre morţi. Lazăr fusese deja supus la crude persecuţii din partea lor.

(1849.6) 168:5.2 Lazăr şi-a luat grabnic rămas bun de la surorile lui din Bethania, a fugit în Ierihon, a traversat Iordanul şi nu şi-a acordat niciodată prea multă odihnă până n-a ajuns la Filadelfia. Lazăr îl cunoştea bine pe Abner şi, acolo, se simţea în siguranţă contra intrigilor criminale ale samavolnicului Sinedriu.

(1849.7) 168:5.3 Puţin după aceea, Marta şi Maria şi-au vândut pământurile din Bethania şi s-au alăturat fratelui lor în Pereea. Între timp, Lazăr devenise trezorierul Bisericii din Filadelfia. El a susţinut cu vigoare pe Abner în controversa sa cu Pavel şi cu Biserica din Ierusalim. La vârsta de 67 de ani, el a murit în cele din urmă de aceeaşi boală care îl răpusese în Bethania, când era mai tânăr.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Locuri uimitoare pe planetă – Siturile și monumentele din Egiptul antic – în video ultra HD 4K

Siturile uimitoare și monumentele din Egiptul antic

Publicat pe 28 iulie 2017

Siturile uimitoare și monumentele din Egiptul antic, construite între 4.6 și 2000 de ani în urmă. Trei situri ale patrimoniului mondial UNESCO:
– Câmpurile de piramide din Giza, Saqqara și Dahshur
– Teba antică (Luxor) cu necropola sa
– Monumentele nubiene de la Abu Simbel la Philae.

Locații în film: Piramidele din Giza (0:01) – construite pentru faraoaii Khufu (Cheops), Khafre (Chefren), Sfinxul, Khufu Solar Boat (1:03), Piramida pasului lui Djoser la Saqqara ), Piramida Roșie a lui Dahshur-Sneferu (2:46), Piramida Dahshur-Bent (3:16), Teba antică / Luxor: Templul Karnak (3:47), Templul Luxor (6:23) : 24), Templul Hatshepsut (8:28), Colosul lui Memnon (9:13), Zborul Balon peste Cisiordanul Nilului (9:31), Deir el-Medina (11:47), Templul Medinet Habu : 14), Ramesseum (13:59), Templul lui Edfu (14:52), Templul lui Kom Ombo (15:28), Aswan: Templurile Philae (16:38), Abu Simbel (18:03).

Înregistrat în aprilie 2017 în 4K Ultra HD cu Sony AX100.

Muzică:
La viață! – Tasabasaba – 05 – Viteza
Angelight – Trezirea Surselor – 04 – Spiritul Simbol
Luke Gartner-Brereton – Ronroco Dreaming – 04 – Ajunge
Licențiată prin intermediul ilicensemusic.com

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter