Căsătoria și viața familială

Dragi prieteni ,

După ce din cartea Urantia  v-am prezentat noțiuni despre Tatal Universal, Fiul Etern și Spiritul Infinit, natura, atributele și relațiile Lor cu universul și individul, despre Universul Central Divin și Paradis și cele șapte universuri, despre Fii Creatori, Paradisiatici, Trinitizați, despre cele șapte Spirite Maestru și cele șapte grupuri de spirite superioare, despre serviciul diverselor spirite și personalitați, despre conducerea și administrarea universelor, înspecial al celui local din care face parte și Pământul, despre viața moronțială și cele șapte lumi palat unde plecăm după ce părăsim planul terestru, despre originea și evoluția vieții și a raselor umane pe Pământ, despre Prinții și Adamii Planetari, despre rebeliunea lui Lucifer și în ce a constat păcatul lui Adam și a Evei.. și multe altele neconsemnate în acest sumar enumerat …  haideți acum să vedem câte ceva și despre evoluția familiei despre Căsătoria și viața familială.

Acest articol este preluat  din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org  și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-84-casatoria-si-viata-familiala

Capitolul 84

Căsătoria şi viaţa familială

(931.1) 84:0.1 NECESITATEA materială a întemeiat căsătoria, apetitul sexual a împodobit-o, religia a sancţionat-o şi a exaltat-o, Statul a impus-o şi a reglementat-o. În cursul vremurilor recente, dragostea în evoluţie începe să justifice şi să glorifice căsătoria ca precursor şi creator al căminului, instituţia cea mai utilă şi cea mai sublimă a civilizaţiei. Edificarea căminelor ar trebui să fie centrul şi esenţa tuturor eforturilor educative.

(931.2) 84:0.2 Acuplarea este cu desăvârşire un act de perpetuare de sine, asociat cu diferite grade de satisfacere de sine. Căsătoria, edificarea unui cămin, reprezintă în mare măsură o chestiune de autoconservare, şi implică evoluţia societăţii. Societatea însăşi este o asamblare structurală a unităţilor familiale. Ca factori planetari, indivizii sunt foarte temporari – numai familiile reprezintă agenţii continuităţii în evoluţia socială. Familia este canalul prin care fluviul culturii şi al cunoaşterii curge de la o generaţie la următoarea.

(931.3) 84:0.3 Căminul este esenţialmente o instituţie sociologică. Căsătoria provine din cooperarea pentru a se întreţine şi din asocierea pentru a se perpetua, satisfacerea de sine fiind accesorie în ansamblu. Cu toate acestea, căminul înglobează cele trei funcţiuni esenţiale ale existenţei umane, în vreme ce propagarea vieţii îl transformă în instituţia umană fundamentală, iar relaţia sexuală îl distinge dintre toate celelalte activităţi sociale.

1. Cuplurile primitive

(931.4) 84:1.1 Căsătoria nu a fost întemeiată pe relaţii sexuale; ea nu a jucat decât un rol secundar. Omul primitiv, care dădea curs liber apetitului său sexual fără a se încurca cu responsabilităţile unui cămin, ale unei soţii şi ale unor copii, nu avea nevoie de căsătorie.

(931.5) 84:1.2 Din pricina ataşamentului ei fizic şi emoţional faţă de copiii ei, femeia depinde de cooperarea cu bărbatul, iar aceasta o împinge să caute adăpostul protector al căsătoriei. Dar nici o nevoie biologică nu l-a împins pe bărbat la căsătorie – cu atât mai puţin să îl reţină în cadrul ei. Nu dragostea este cea care a făcut căsătoria seducătoare pentru bărbat; foamea a fost cea care l-a atras în primul rând pe sălbatic către femeie şi către adăpostul primitiv pe care ea îl împărţea cu copiii ei.

(931.6) 84:1.3 Căsătoria nu a fost nici măcar realizarea conştientă a obligaţiilor care rezultă din relaţiile sexuale care determină căsătoria. Omul primitiv nu înţelege raportul dintre satisfacerea sexuală şi naşterea ulterioară a unui copil. Cândva, credinţa că o virgină putea deveni gravidă era universală. Sălbaticii au conceput, devreme, ideea că bebeluşii erau făcuţi pe tărâmul spiritelor; se credea că graviditatea rezulta din pătrunderea, într-o femeie, a unui spirit, a unei fantome în evoluţie. Se credea, de asemenea, că atât regimul alimentar cât şi deochiatul puteau fecunda o virgină sau o femeie nemăritată.

(932.1) 84:1.4 Credinţele ulterioare au legat începuturile vieţii de respiraţie şi de lumina soarelui.

(932.2) 84:1.5 Multe popoare primitive asociau fantomele cu marea; aşa că s-au impus deci mari restricţii în practicile de îmbăiere ale virginelor; femeilor tinere le era mult mai multă teamă să facă baie în mare în timpul fluxului decât să aibă relaţii sexuale. Bebeluşii diformi sau prematuri erau consideraţi ca pui de animale, care îşi găsiseră o cale de a intra în corpul unei femei în urma băilor imprudente sau a activităţilor răuvoitoare ale spiritelor. Bineînţeles, sălbaticii nu au ataşat nici o importanţă faptului de a-i strangula pe aceşti bebeluşi la naştere.

(932.3) 84:1.6 Prima etapă clarificatoare a venit odată cu credinţa că raporturile sexuale îi deschideau fantomei fecundatoare drumul pentru a pătrunde în femeie. De atunci, oamenii au descoperit că tatăl şi mama contribuiau în mod egal la factorii ereditari vii care declanşau procesul unei naşteri. Totuşi, chiar şi în secolul al XX-lea al erei noastre, numeroşi părinţi se mai străduiesc încă să îi menţină pe copiii lor într-o doză mai mică sau mai mare de ignoranţă în legătură cu originea vieţii umane.

(932.4) 84:1.7 Un fel de familie simplă a fost s-a asigurat prin faptul că funcţiunea reproducătoare implică relaţia mamă-copil. Dragostea maternă este instinctivă; ea nu s-a tras, ca şi căsătoria, din moravuri. Dragostea maternă a tuturor mamiferelor este darul înnăscut al spiritelor-mentale adjutante ale universului local; tăria şi devotamentul acestei iubiri sunt întotdeauna direct proporţionale cu durata în care puii speciei nu pot să se lipsească de ajutorul părintesc.

(932.5) 84:1.8 Relaţia mamei cu copilul este naturală, puternică şi instinctivă, şi, în consecinţă, ea le-a constrâns pe mamele primitive să se supună multor condiţii ieşite din comun şi să îndure greutăţi de o severitate inexprimabilă. Această constrângere a iubirii materne este sentimentul care, din toate timpurile, a handicapat femeia şi a dezavantajat-o astfel în cursul tuturor luptelor ei cu bărbatul. În ciuda acelui fapt, instinctul matern la specia umană, nu este irezistibil; el poate fi contracarat de ambiţie, de egoism, precum şi de convingerile religioase. Asocierea mamă-copil nu este nici căsnicie, nici cămin, dar ea este nucleul din care se dezvoltă ambele instituţii. Marele progres în evoluţia cuplurilor a survenit când asocierile temporare durau destul de multă vreme pentru a creşte progenitura care rezulta, căci în aceea constă crearea căminelor.

(932.6) 84:1.9 Independent de antagonismele dintre aceşti parteneri primitivi, în pofida caracterului inconsistent al asocierii lor, şansele de supravieţuire ale unui bărbat şi ale unei femei au fost considerabil sporite prin uniunea lor. Chiar şi făcând abstracţie de familie şi de urmaşi, un bărbat şi o femeie care cooperează sunt, în cea mai mare parte a acţiunilor lor, mult superiori faţă de doi bărbaţi sau faţă de două femei. Formarea de perechi de sexe a sporit şansele de supravieţuire şi a reprezentat însăşi debutul societăţii umane. Diviziunea muncii între sexe a adus, de asemenea, un confort şi o fericire sporite.

2. Matriarhatul primitiv

(932.7) 84:2.1 Hemoragiile periodice ale femeilor şi pierderile lor de sânge adiţionale de la naştere au făcut să se creadă, de timpuriu, că sângele era creatorul copilului (şi chiar şi lăcaşul sufletului); ele au dat naştere unui concept al legăturii de sânge în relaţiile umane. În epocile primitive, se număra toată genealogia în linie feminină, căci ea era singura parte de moştenire care a fost cât de cât sigură.

(932.8) 84:2.2 Familia primitivă, născută din legătura de sânge biologică instinctivă dintre mamă şi copil, era inevitabil un matriarhat, şi numeroasele triburi au conservat multă vreme acest aranjament. Matriarhatul era singura tranziţie posibilă între stadiul căsătoriei colective din hoardă şi stadiul ulterior, şi ameliora viaţa din cămine în familiile patriarhale poligame şi monogame. Matriarhatul era natural şi biologic; patriarhatul este social, economic şi politic. Persistenţa matriarhatului printre oamenii roşii din America de Nord a fost una din principalele motive pentru care irochezii, altminteri progresivi, nu au format niciodată un Stat veritabil.

(933.1) 84:2.3 Sub moravurile matriarhale, mama soţiei s-a bucurat, în cămin, de o autoritate practic supremă; chiar şi fraţii soţiei şi fiii lor au jucat în supravegherea familiei un rol mai activ decât soţii. Taţii primeau adesea un nume nou după acela al propriilor lor copii.

(933.2) 84:2.4 Rasele cele mai primitive acordau puţin credit tatălui şi considerau copilul ca provenind în întregime din mamă. Ele credeau că copiii lor semănau cu taţii din cauza asocierii, sau că erau ‘marcaţi’ în felul acela pentru că mama dorea această asemănare. Mai târziu, când s-a trecut de la matriarhat la patriarhat, tatăl a primit tot creditul pentru copil, şi numeroase tabuuri asupra femeii gravide au fost apoi extinse pentru a-l include şi pe soţul ei. Când ora travaliului se apropia, viitorul tată înceta să mai muncească. În momentul naşterii, el se ducea să se culce cu soţia lui şi rămânea de la trei până la opt zile ca să se odihnească. Soţia putea să se ridice a doua zi şi să reia muncile grele, dar soţul rămânea în pat pentru a primi felicitările. Toate acestea făceau parte din moravurile primitive menite să stabilească drepturile tatălui asupra copilului.

(933.3) 84:2.5 La început, obiceiul vroia ca bărbatul să se alăture familiei nevestei lui, dar, mai târziu, după ce un bărbat plătise în bani sau în muncă preţul soţiei, el a putut să îşi ia nevasta şi copiii în grupul său. Tranziţia de la matriarhat la patriarhat explică interdicţiile, de altfel lipsite de sens, contra unor tipuri de căsătorii între veri, în timp ce altele, comportând acelaşi grad de rudenie, sunt aprobate.

(933.4) 84:2.6 Odată cu dispariţia moravurilor vânătorilor, când creşterea animalelor a dat omului controlul asupra principalei surse de hrană, matriarhatul a luat rapid sfârşit. El a eşuat pur şi simplu pentru că nu a putut concura cu noua familie guvernată de către tată. Puterea deţinută de rudele apropiate masculine ale mamei nu putea domina puterea concentrată la soţul-tată. Femeia nu putea face faţă deodată sarcinilor de aducere pe lume a unor copii şi de exercitare a unei autorităţi continue şi a unei conduceri sporite în gospodărie. Practica răpirii femeilor şi, mai târziu, aceea a cumpărării soţiei, au grăbit dispariţia matriarhatului.

(933.5) 84:2.7 Trecerea de la matriarhat la patriarhat este una din schimbările de direcţie adaptative cele mai radicale şi mai ample pe care le-a realizat vreodată rasa umană. Schimbarea a produs imediat o înmulţire a expresiilor sociale şi a aventurilor familiale.

3. Familia sub dominaţia tatălui

(933.6) 84:3.1 Se poate ca instinctul maternităţii să conducă femeia la căsătorie, dar forţa superioară a bărbatului asociată cu influenţa moravurilor au fost cele care au obligat-o practic să rămână căsătorită. Viaţa pastorală tindea să creeze un nou sistem de moravuri, tipul patriarhal al vieţii de familie; baza unităţii familiale, potrivit cu moravurile epocii păstoritului şi a agriculturii primitive, era autoritatea indiscutabilă şi arbitrară a tatălui. Orice societate, care a fost naţională sau familială, a trecut prin stadiul unei autorităţi aristocratice de ordin patriarhal.

(934.1) 84:3.2 Puţina curtoazie dovedită femeilor în cursul erei Vechiului Testament, reprezintă o reflectare adevărată a moravurilor păzitorilor de turme. Patriarhii evrei erau cu toţii păzitori de turme, precum se atestă prin maxima: ‘Domnul este Păstorul meu’.

(934.2) 84:3.3 Totuşi, bărbatul nu merită să fie blamat, pentru lipsa sa de stimă faţă de femeie în cursul epocilor trecute, mai mult decât femeia însăşi. Ea nu a reuşit să obţină recunoaşterea socială în epocile primitive, deoarece ea nu acţiona în caz de urgenţă; ea nu făcea impresie şi nu era o eroină în caz de criză. Maternitatea era categoric un dezavantaj în lupta pentru viaţă; dragostea maternă handicapa femeile în apărarea tribului.

(934.3) 84:3.4 Femeile primitive s-au pus, de asemenea, sub dependenţa bărbaţilor, admirându-le şi aplaudându-le combativitatea şi virilitatea. Această exaltare a războinicului a înălţat egourile masculine şi, în aceeaşi măsură, le-a deprimat pe acelea ale femeilor, făcându-le şi mai dependente. O uniformă militară încă stârneşte puternic emoţiile feminine.

(934.4) 84:3.5 La rasele cele mai evoluate, femeile nu sunt nici atât de mari, nici atât de puternice precum bărbaţii. Fiind mai slabă, femeia a dobândit ceva mai mult tact; ea a învăţat devreme să se bucure de farmecele ei sexuale. Ea a devenit mai ageră şi mai conservatoare decât bărbatul, deşi întrucâtva mai puţin profundă. Bărbatul îi era superior femeii pe câmpul de bătălie şi la vânătoare, însă, acasă, femeii îi revenea în general comanda, chiar şi asupra bărbaţilor cei mai primitivi.

(934.5) 84:3.6 Păstorii contau pe turmele lor pentru a se întreţine, însă, în timpul tuturor acestor epoci pastorale, femeile mai trebuiau încă să asigure hrana vegetală. Bărbaţii primitivi se sustrăgeau de la lucrul pământului, care era mult prea paşnic şi lipsit de aventuri. O veche superstiţie avea grijă, de asemenea, ca femeile să crească plante mai bune decât bărbaţii; ele erau mame. În multe dintre triburile înapoiate de astăzi, bărbaţii gătesc carnea, iar femeile legumele. Când triburile primitive din Australia se deplasează, femeile nu atacă niciodată vânatul, iar un bărbat nu se apleacă niciodată ca să dezgroape o rădăcină.

(934.6) 84:3.7 Femeile au trebuit întotdeauna să muncească; ele au fost realii producători, cel puţin până în timpurile moderne. Bărbaţii au ales în general calea cea mai uşoară, şi această inegalitate s-a menţinut de-a lungul întregii istorii a rasei umane. Femeile au purtat întotdeauna poverile, transportând bunurile familiei şi ocupându-se de copii, ceea ce a le-a lăsat bărbaţilor mâinile libere pentru a se bate sau pentru a vâna.

(934.7) 84:3.8 Prima eliberare a femeii a survenit atunci când bărbatul a consimţit să lucreze pământul, a face ceea ce, până atunci, era considerat ca fiind munca femeii. S-a făcut un mare pas înainte atunci când s-a încetat a se mai ucide prizonierii bărbaţi, făcându-i sclavi agricultori. Aceasta a permis femeii să se elibereze, astfel încât să consacre mai mult timp edificării căminului şi educării copiilor.

(934.8) 84:3.9 Aprovizionarea cu lapte permite mamelor să înţarce de curând bebeluşii şi să aibă mai mulţi copii, deoarece perioadele lor de sterilitate temporară nu mai erau necesare. Folosirea laptelui de vacă şi a laptelui de capră a diminuat considerabil mortalitatea infantilă. Înaintea stadiului social al creşterii de animale, mamele aveau obiceiul de a-şi alăpta copiii până la vârsta de patru sau cinci ani.

(934.9) 84:3.10 Reducerea numărului de războaie primitive a redus treptat inegalitatea dintre diviziunile muncii bazate pe sex, dar munca reală îi revenea încă femeii, în vreme ce bărbaţii îndeplineau datoria de santinele. Nici o tabără şi nici un sat nu puteau fi lăsate fără pază, zi şi noapte, însă chiar şi această sarcină a fost uşurată de domesticirea câinelui. În general, apariţia agriculturii a sporit prestigiul şi statutul social al femeii; cel puţin acest lucru a fost adevărat până în clipa în care bărbatul a devenit el însuşi agricultor. Când bărbatul s-a consacrat el însuşi cultivării pământului, au urmat imediat mari progrese în metodele agricole, progrese care erau urmărite în cursul a generaţii succesive. Câtă vreme vânase şi se războise, bărbatul învăţase valoarea organizării; el a introdus tehnicile în industrie şi, mai târziu, a preluat multe din ocupaţiile anterioare ale femeii, aducând mari ameliorări metodelor lor dezorganizate de muncă.

4. Statutul femeii în societatea primitivă

(935.1) 84:4.1 În general vorbind, statutul femeii într-o epocă oarecare este un bun criteriu al progresului evolutiv al căsătoriei ca instituţie socială, în vreme ce progresul căsătoriei însăşi măsoară destul de exact înaintarea civilizaţiei umane.

(935.2) 84:4.2 Statutul femeii a fost constant un paradox social; ea a ştiut întotdeauna să conducă cu pricepere bărbaţii; ea a cedat întotdeauna în faţa nevoilor sexuale mai imperioase ale bărbatului în favoarea propriilor ei interese şi a propriei ei înălţări. Punându-şi subtil în valoare farmecele ei sexuale, ea a fost adesea capabilă de a exercita o mare putere dominatoare asupra bărbatului, chiar şi când acesta o ţinea într-o sclavie înjositoare.

(935.3) 84:4.3 Femeia primitivă nu era un prieten pentru bărbat, o îndrăgostită, o amantă şi un partener, ci mai degrabă un obiect pe care el îl poseda, o servitoare sau o sclavă, şi, mai târziu, un asociat economic, o jucărie şi o făcătoare de copii. Cu toate acestea, raporturile sexuale convenabile şi satisfăcătoare au implicat întotdeauna elementul alegere şi cooperare din partea femeii şi au avut întotdeauna o influenţă considerabilă asupra confortului ei personal şi imediat, independent de poziţia sa socială ca sex. Cu toate acestea, faptul că femeile au fost constant obligate să recurgă la subtilitate în eforturile lor pentru a-şi uşura robia, nu a contribuit mai deloc la spulberarea neîncrederii şi suspiciunii bărbaţilor.

(935.4) 84:4.4 Sexele au întâmpinat mari dificultăţi în a se înţelege. Bărbatul a găsit destul de greu să înţeleagă femeia, privind-o cu un curios amestec de ignoranţă neîncrezătoare şi de fascinaţie temătoare, dacă nu cu suspiciune şi cu dispreţ. Multe tradiţii tribale şi rasiale îi atribuie sursa greutăţilor Evei, Pandorei, sau vreunei alte reprezentante a feminităţii; aceste poveşti au fost întotdeauna deformate în aşa fel încât să reiasă că femeia a atras răul asupra bărbatului, ceea ce denotă că neîncrederea în femeie a fost cândva universală. Printre raţiunile citate pentru a susţine celibatul preoţilor, cea principală a fost josnicia femeii. Faptul că cea mai mare parte a presupuşilor vrăjitori erau femei nu a ameliorat străvechea reputaţie a acestui sex.

(935.5) 84:4.5 Bărbaţii au considerat mult timp femeile ca fiind bizare, şi chiar anormale. Ei au crezut chiar faptul că ele nu aveau suflet, şi, în, consecinţă, au refuzat să le dea un nume. În vremurile de demult, exista multă teamă de primul raport sexual cu o femeie, iar preoţii au luat obiceiul de a deflora ei înşişi virginele. Chiar şi umbra unei femei era considerată a fi periculoasă.

(935.6) 84:4.6 Cândva, se considera în general că graviditatea o făcea pe femeie impură şi periculoasă. La numeroase triburi, moravurile voiau ca o femeie să treacă prin lungi ceremonii de purificare după naşterea unui copil. Cu excepţia grupurilor în care soţul participa la naştere, rămânând întins în pat acasă, femeia însărcinată era evitată, lăsată singură. Anticii evitau chiar şi ca un copil să se nască în casă. În cele din urmă, femeile bătrâne au fost autorizate să se ocupe de mamă în timpul travaliului ei, şi această practică a fost la originea profesiei de moaşă. În timpul durerilor, se ziceau şi li se făceau o sumedenie de lucruri stupide pentru a facilita naşterea. Se avea obiceiul de a stropi nou născutul cu apă sfinţită, pentru a împiedica amestecul fantomelor.

(935.7) 84:4.7 La triburile de sânge pur, naşterea era relativ uşoară şi nu necesita decât două sau trei ore; este ceva rar ca ea să fie atât de facilă la rasele amestecate. Dacă o femeie murea la naştere, şi în special dacă ea dădea naştere la gemeni, se credea că era vinovată de adulter cu un spirit. Mai târziu, triburile superioare au considerat moartea în timpul naşterii ca fiind voia cerului, şi se socotea că aceste mame piereau pentru o cauză nobilă.

(936.1) 84:4.8 Aşa zisa modestie a femeilor în a se îmbrăca şi a evita să îşi arate corpul provenea din frica mortală că ele aveau să fie observate în timpul unei perioade menstruale. Lăsându-se descoperite în starea aceea, ele comiteau un păcat grav, ele violau un tabu. Moravurile timpurilor străvechi pretindeau ca fiecare femeie, de la pubertate până la menopauză, să fie supusă unei carantine familiale şi sociale complete timp de o săptămână pe lună. Toate obiectele pe care ea le atingea sau pe care stătea aşezată sau culcată erau ‘murdărite’. S-a avut multă vreme obiceiul de a se bate cu brutalitate tinerele fete, după fiecare perioadă menstruală, pentru a încerca să se alunge din corpurile lor spiritul rău. Totuşi, când o femeie trecea peste menopauza sa, era tratată cu mai multă consideraţie, sau i se acordau mai multe drepturi şi privilegii. În raţiunea a tot ceea ce a precedat, nu era de mirare faptul că femeile erau privite cu dispreţ. Chiar şi grecii socoteau că femeia la menstruaţie era una dintre cele trei mari cauze ale murdăriei, celelalte două fiind carnea de porc şi usturoiul.

(936.2) 84:4.9 Oricât ar fi de stupide aceste noţiuni străvechi, ele au făcut ceva bun în acest sens, din moment ce au procurat fetelor şi femeilor surmenate, cel puţin în timpul tinereţii lor, o săptămână pe lună pentru un repaus binemeritat şi pentru reflecţii benefice. Femeile puteau astfel să-şi ascută inteligenţa în vederea raporturilor lor cu asociaţii lor masculini în restul timpului. Această carantină a femeilor proteja, de asemenea, bărbaţii contra exceselor sexuale, ceea ce contribuia indirect la restrângerea populaţiei şi la mărirea stăpânirii de sine.

(936.3) 84:4.10 Marele progres a fost efectuat când i s-a negat bărbatului dreptul de viaţă şi de moarte asupra soţiei lui. În acelaşi fel, a fost o etapă înainte atunci când o femeie a avut dreptul de a poseda cadourile ei de căsătorie. Mai târziu, ea a câştigat dreptul legal de a avea bunuri, de a le controla şi chiar de a dispune de ele, însă ea fost multă vreme privată de dreptul de a ocupa un post în Biserică sau în Stat. Femeia a fost întotdeauna tratată mai mult sau mai puţin ca o proprietate, condiţie care se perpetuează chiar şi în secolul al douăzecilea după Crist. Ea nu a reuşit încă să se elibereze, la scară mondială, de punerea sub tutela bărbatului. Chiar şi la popoarele evoluate, încercările bărbaţilor de a proteja femeile a reprezentat întotdeauna o afirmare tacită a superiorităţii.

(936.4) 84:4.11 Dar femeile primitive nu se autocompătimeau aşa cum au obiceiul să facă surorile lor mai recent eliberate. La urma urmei, ele erau destul de fericite şi satisfăcute, şi nu îndrăzneau să-şi imagineze un mod de existenţă mai bun sau diferit.

5. Femeia şi evoluţia moravurilor

(936.5) 84:5.1 În perpetuarea de sine, femeia este egalul bărbatului, dar, în asocierea pentru a subzista, ea lucra cu un dezavantaj categoric. Handicapul maternităţii forţate nu poate să fie compensat decât prin moravurile iluminate ale unei civilizaţii în progres şi prin dobândirea crescândă, la bărbat, a simţului echităţii.

(936.6) 84:5.2 Pe măsură ce societatea evolua, criteriile în materie sexuală se ridicau printre femei, deoarece ele sufereau mai mult de consecinţele transgresiunii moravurilor sexuale. Criteriile sexuale ale bărbatului nu se ameliorează decât târziu, ca o consecinţă a simplului simţ al acestei echităţi pe care o pretinde civilizaţia. Natura nu cunoaşte echitatea – ea nu o face să îndure decât pe femeie durerile naşterii.

(936.7) 84:5.3 Ideea modernă a egalităţii sexelor este frumoasă, şi demnă de o civilizaţie în expansiune, dar ea nu se găseşte în natură. Când forţa creează dreptul, bărbatul îl impune asupra femeii; când justiţia şi echitatea prevalează, femeia iese treptat din sclavie şi din obscuritate. Poziţia socială a femeii a variat în general în direcţie opusă militarismului, în toate naţiunile şi în toate epocile.

(937.1) 84:5.4 Bărbatul nu a monopolizat însă în mod conştient şi intenţionat drepturile femeii, pentru a i le restitui apoi treptat cârtind. Toate astea au fost un episod involuntar şi nepremeditat al evoluţiei sociale. Când a sosit realmente clipa ca femeia să beneficieze de drepturi suplimentare, ea le-a obţinut, cu totul independent de comportamentul conştient al bărbatului. Încet dar sigur, moravurile se schimbă pentru a asigura adaptările sociale care fac parte din evoluţia continuă a civilizaţiei. Progresul moravurilor le-a procurat lent femeilor un tratament tot mai bun. Triburile care au persistat în cruzimea lor faţă de ele nu au subzistat.

(937.2) 84:5.5 Adamiţii şi nodiţii acordau femeilor o recunoaştere sporită, iar grupurile care au fost influenţate de migraţiile andiţilor tindeau să adopte unele învăţături edenice privind locul femeii în societate.

(937.3) 84:5.6 Chinezii primitivi şi grecii tratau femeile mai bine decât cea mai mare parte a popoarelor din preajmă, însă evreii erau extrem de neîncrezători în ele. În occident, ascensiunea femeii a fost îngreunată de doctrinele lui Paul, care au fost anexate la creştinism. Cu toate acestea, creştinismul a făcut să progreseze moravurile, impunând bărbaţilor obligaţii sexuale mai riguroase. La mahomedani, condiţia femeilor este aproape disperată, din cauza degradării specifice ataşate lor, şi ele sunt încă şi mai puţin bine tratate sub influenţa învăţăturilor altor diverse religii orientale.

(937.4) 84:5.7 Ştiinţa, iar nu religia, a fost cea care a emancipat realmente femeile; uzina modernă e cea care a degajat în mare măsură limitele căminului. Aptitudinile fizice ale bărbatului nu mai sunt un element esenţial în noul mecanism de întreţinere. Ştiinţa a schimbat condiţiile de viaţă în aşa fel încât forţa masculină a încetat să mai aibă o mare superioritate asupra forţei feminine.

(937.5) 84:5.8 Aceste schimbări tindeau să elibereze femeile de sclavia domestică; ele au determinat o asemenea schimbare în statutul ei, încât ea se bucură acum de o libertate personală şi de o putere de decizie, în materie sexuală, care o fac practic egalul bărbatului. Cândva, valoarea unei femei consta în aptitudinea ei de a procura alimente, însă invenţiile şi bunăstarea i-au permis să-şi creeze o nouă lume, în care poate să opereze – sferele graţiei şi ale farmecului. Industria a câştigat astfel o bătălie inconştientă şi neprevăzută pentru emanciparea socială şi economică a femeilor. Din nou, evoluţia a reuşit o înfăptuire acolo unde eşuase revelaţia însăşi.

(937.6) 84:5.9 Reacţia popoarelor iluminate contra moravurilor injuste care guvernau locul femeii în societate a oscilat, într-adevăr, ca un pendul între extreme. Printre rasele industrializate, femeia a primit aproape toate drepturile, şi ea a fost scutită de numeroase obligaţii, cum ar fi serviciul militar. Fiecare destindere a luptei pentru existenţă a contribuit la eliberarea femeilor, iar ele au profitat direct de toate progresele monogamiei. Cele mai slabe realizează încă dobândiri disproporţionate din fiecare ajustare a moravurilor la evoluţia progresivă a societăţii.

(937.7) 84:5.10 Cât despre idealurile de căsătorie ale unui cuplu, femeia a căpătat în cele din urmă recunoaştere, demnitate, independenţă, egalitate şi educaţie; dar oare se va dovedi ea demnă de această reuşită nouă şi fără precedent? Oare femeia modernă va răspunde acestei mari eliberări sociale prin trândăvie, prin indolenţă, prin sterilitate şi prin infidelitate? Astăzi, în secolul al douăzecilea, femeia trece printr-o încercare decisivă a lungii sale existenţe în lume!

(938.1) 84:5.11 Femeia este partenerul egal al bărbatului în reproducerea rasei; ea joacă deci un rol la fel de important ca şi el în desfăşurarea evoluţiei rasiale, şi de aceea evoluţia a lucrat din ce în ce mai mult către realizarea drepturilor femeii. Dar drepturile femeilor nu sunt nicidecum acelea ale bărbaţilor.

(938.2) 84:5.12 Fiecare sex are propria lui sferă de existenţă distinctă, cu propriile lui drepturi în această sferă. Dacă femeia aspiră literalmente să profite de toate drepturile bărbatului, atunci o concurenţă nemiloasă şi lipsită de simţăminte va înlocui desigur, mai devreme sau mai târziu, spiritul cavaleresc şi consideraţia specială de care multe femei beneficiază în prezent, şi pe care nu le-au obţinut de la bărbaţi decât foarte recent.

(938.3) 84:5.13 Civilizaţia nu va putea niciodată suprima prăpastia diferenţelor de comportament dintre sexe. Moravurile se schimbă de la epocă la epocă, instinctul însă niciodată. Afecţiunea maternă înnăscută nu va permite niciodată femeilor emancipate să rivalizeze în mod serios cu bărbaţii în industrie. Fiecare sex va rămâne mereu suprem în propriul lui domeniu, determinat de diferenţierea biologică şi de neasemănarea mentală.

(938.4) 84:5.14 Sferele speciale fiecărui sex vor subzista întotdeauna, încălcându-se din când în când una pe alta. Numai în domeniul social, bărbatul şi femeia se înfruntă la egalitate.

6. Asocierea bărbatului şi a femeii

(938.5) 84:6.1 Nevoia de reproducere reuneşte infailibil bărbatul şi femeia pentru ca ei să se perpetueze, dar, luată ca atare, ea nu garantează că cuplul va rămâne unit într-o cooperare reciprocă – temelia unui cămin.

(938.6) 84:6.2 Fiecare instituţie umană încununată de succes conţine antagonisme de interese personale, care au fost armonios adaptate la munca practică; crearea căminului nu face excepţie. Căsătoria, baza edificării unui cămin, este cea mai înaltă manifestare de cooperare antagonistă care caracterizează atât de des contactele dintre natură şi societate. Conflictul este inevitabil, deoarece împerecherea este spontană şi naturală, în vreme ce căsătoria nu este biologică, ci sociologică. Patima face ca bărbatul şi femeia să se unească, dar instinctul părintesc, oarecum mai slab, şi moravurile sociale, sunt cele care menţin uniunea lor.

(938.7) 84:6.3 Consideraţi în practică, masculul şi femela sunt două varietăţi distincte ale aceleiaşi specii vii într-o strânsă şi intimă asociere. Punctele lor de vedere, precum şi toate reacţiile lor vitale sunt esenţialmente diferite; ei sunt în întregime incapabili să se înţeleagă pe deplin şi efectiv unul pe celălalt. Înţelegerea completă dintre sexe este imposibil de atins.

(938.8) 84:6.4 Femeile par să aibă mai multă intuiţie decât bărbaţii, dar ele apar de asemenea întrucâtva mai puţin logice. Totuşi, femeile au fost întotdeauna purtătorii de drapel ai moralei şi conducătoarele spirituale ale omenirii. Mâna care leagănă leagănul încă fraternizează şi astăzi cu destinul.

(938.9) 84:6.5 Diferenţele de natură, de reacţii, de puncte de vedere şi de gândire dintre bărbaţi şi femei, departe de a cauza griji, ar trebui mai degrabă să fie considerate ca deosebit de benefice pentru omenire, atât individual cât şi colectiv. Numeroasele ordine de creaturi ale universului sunt faze duale de manifestare a personalităţii. La muritori, la Fii Materiali, precum şi la midsonitari, diferenţa este desemnată ca mascul sau femelă. Printre serafimi, printre heruvimi, precum şi printre Însoţitorii Morontiei, ea a fost denumită pozitivă sau dinamică, şi negativă sau rezervată. Aceste asocieri de cupluri multiplică foarte mult varietatea de talente şi învinge limitările naturale, aşa cum o fac anumite asocieri triunice în sistemul Paradis-Havona.

(939.1) 84:6.6 Bărbaţii şi femeile au nevoie unii de alţii în cariera lor morontială şi spirituală, precum şi în cariera lor muritoare. Deosebirile de puncte de vedere masculine şi feminine persistă chiar şi după prima viaţă, şi în toată ascensiunea universului local şi a suprauniversurilor. Chiar şi în Havona, pelerinii care au fost cândva bărbaţi şi femei vor continua să se ajute reciproc la urcarea în Paradis. Chiar şi în Corpurile Finalităţii, metamorfoza creaturilor nu va merge niciodată până într-acolo încât să şteargă tendinţele personalităţii pe care fiinţele umane le numesc masculine şi feminine. Aceste două varietăţi fundamentale ale speciei umane vor continua să se intrige, să se stimuleze, să se încurajeze şi să se ajute reciproc. Ele vor rămâne întotdeauna interdependente de cooperarea lor pentru a rezolva problemele tulburătoare ale universului şi a învinge multiplele dificultăţi cosmice.

(939.2) 84:6.7 În timp ce sexele nu pot spera niciodată să se înţeleagă total unul pe celălalt, ele sunt efectiv complementare, şi cooperarea lor, cu toate că este adesea mai mult sau mai puţin antagonistă pe planul personal, este capabilă de a întreţine şi de a reproduce societatea. Căsătoria este o instituţie menită să adapteze deosebirile de sex, asigurând între timp continuitatea civilizaţiei şi reproducerea rasei.

(939.3) 84:6.8 Căsătoria este mama tuturor instituţiilor umane, căci ea conduce direct la întemeierea şi la întreţinerea căminului, care este baza structurală a societăţii. Familia este legată vital de mecanismul autoconservării. Ea constituie singura speranţă de a perpetua rasa sub moravurile civilizaţiei, în vreme ce, în acelaşi timp, ea procură anumite forme deosebit de satisfăcătoare ale mulţumirii de sine. Familia este cea mai mare înfăptuire pur umană, deoarece ea combină evoluţia relaţiilor biologice dintre bărbat şi femeie cu relaţiile sociale dintre soţ şi soţie.

7. Idealurile vieţii de familie

(939.4) 84:7.1 Uniunea sexuală este instinctivă, copiii sunt rezultatul natural, şi automat se naşte familia. Aşa cum sunt familiile unei rase sau ale unei naţiuni, tot aşa este şi societatea ei. Dacă familiile sunt bune, societatea este tot atât de bună. Marea stabilitate culturală a poporul evreu şi a celui chinez rezidă în forţa grupurilor lor culturale.

(939.5) 84:7.2 Instinctul feminin de a iubi copiii şi de a avea grijă de ei a contribuit la a o face pe femeie partenerul interesat să promoveze căsătoria şi viaţa de familie primitivă. Numai presiunea moravurilor ulterioare şi a convenţiilor sociale a obligat bărbatul să se ocupe de edificarea căminului; el cu mare greutate a început a se interesa de stabilirea căsătoriei şi a căminului, deoarece pentru el actul sexual nu comportă consecinţe biologice.

(939.6) 84:7.3 Asocierea sexuală este naturală, dar căsătoria este socială şi a fost întotdeauna reglementată de moravuri. Moravurile (religioase, morale şi etice), precum şi proprietatea, orgoliul şi calităţile cavalereşti, stabilizează instituţia căsătoriei şi a familiei. Orice fluctuaţie în moravuri se repercutează asupra stabilităţii instituţiei căsătorie-cămin. Căsătoria iese acum din stadiul proprietăţii şi trece în era actului personal. Înainte, bărbatul proteja femeia deoarece ea era lucrul său, şi ea îi dădea ascultare din acelaşi motiv. Independent de meritele lui, acest sistem a asigurat realmente stabilitatea. Astăzi, femeia a încetat de a mai fi considerată ca un bun privat, şi apar noi moravuri pentru a stabiliza instituţia căsătorie-cămin:

(939.7) 84:7.4 1. Noul rol al religiei – învăţătura că experienţa părintească este esenţială. Ideea de a procrea cetăţeni cosmici, înţelegerea lărgită a privilegiului procreaţiei – dăruirea de fii Tatălui.

(940.1) 84:7.5 2. Noul rol al ştiinţei – procrearea devine din ce în ce mai voluntară, mai supusă controlului omului. Altădată, prin lipsa de înţelegere, apariţia copiilor era asigurată chiar şi în absenţa oricărei dorinţe de a-i avea.

(940.2) 84:7.6 3. Noua funcţiune de seducţie a plăcerii – aceasta a introdus un nou factor în supravieţuirea rasei; anticii îi lăsau să moară pe copiii nedoriţi; modernii refuză să-i aducă pe lume.

(940.3) 84:7.7 4. Consolidarea instinctului părintesc. Fiecare generaţie tinde acum să elimine din curentul reproducător al rasei indivizii la care instinctul părintesc este insuficient de puternic pentru a asigura procrearea de copii – părinţi în perspectivă pentru noua generaţie.

(940.4) 84:7.8 Totuşi, căminul ca instituţie – asocierea dintre un singur bărbat şi o singură femeie datează mai exact din vremea Dalamatiei, de acum 500.000 de ani. Obiceiurile monogame ale lui Andon şi ale descendenţilor săi imediaţi fuseseră abandonate cu multă vreme înainte. Cu toate astea, nu prea erau motive de a se mândri cu viaţa de familie înainte de epoca nodiţilor şi a ultimilor adamiţi. Adam şi Eva au exercitat o influenţă durabilă asupra întregii omeniri. Pentru prima dată în istoria lumii, s-au putut observa bărbaţii şi femeile muncind cot la cot în Grădină. Idealul edenic de o familie întreagă de grădinari era o idee nouă pe Urantia.

(940.5) 84:7.9 Familia primitivă îngloba un grup legat prin muncă, incluzând sclavele, şi locuia toată într-o singură locuinţă. Căsătoria nu a fost întotdeauna identificată cu viaţa de familie, dar ele au fost întotdeauna strâns asociate. Femeia a dorit totdeauna o familie individuală şi a sfârşit prin a obţine câştig de cauză.

(940.6) 84:7.10 Dragostea faţă de progenitură este aproape universală şi reprezintă categoric o valoare de supravieţuire. Anticii au sacrificat întotdeauna interesele mamei pentru bunăstarea copilului. Încă şi astăzi, la eschimoşi, mamele îşi ling bebeluşii în loc de a-i spăla. Şi totuşi mamele primitive nu-şi hrăneau şi nu-şi îngrijeau copiii decât în timpul primei lor tinereţi; în felul animalelor, ele îi îndepărtau de îndată ce creşteau mari. Asocierile umane durabile şi continue n-au fost niciodată întemeiate numai pe afecţiunea biologică. Animalele îşi iubesc puii; oamenii (civilizaţi) îi iubesc şi pe copiii copiilor lor. Cu cât civilizaţia este mai avansată, cu atât mai mult părinţii se bucură de progresele şi de reuşita copiilor; şi astfel s-a născut realizarea nouă şi superioară a mândriei de nume.

(940.7) 84:7.11 La popoarele antice, marile familii nu au rezultat în mod necesar din afecţiune. Mulţi copii au fost doriţi din următoarele motive.

(940.8) 84:7.12 1. Ei valorau mult ca lucrători.

(940.9) 84:7.13 2. Erau o asigurare pentru bătrâneţe.

(940.10) 84:7.14 3. Se puteau vinde fiicele.

(940.11) 84:7.15 4. Mândria familială pretindea extinderea numelui.

(940.12) 84:7.16 5. Fiii aduceau o pază şi o protecţie.

(940.13) 84:7.17 6. Frica de fantome a produs spaima de singurătate.

(940.14) 84:7.18 7. Anumite religii pretindeau nişte urmaşi.

(940.15) 84:7.19 Practicanţii cultului strămoşilor consideră absenţa fiilor ca o calamitate supremă în timp şi în eternitate. Ei doresc, înainte de toate, să aibă fii pentru a putea participa la slujbele ceremoniilor mortuare, pentru a oferi sacrificii care să permită fantomei să progreseze prin tărâmul spiritelor.

(941.1) 84:7.20 Printre sălbaticii antici, s-a început de foarte devreme să se disciplineze copiii, şi aceştia nu întârziau să realizeze că neascultarea însemna eşecul sau chiar moartea, întocmai ca şi pentru animale. Civilizaţia fereşte acum copiii de consecinţele naturale ale unei conduite nechibzuite şi care contribuie atât de mult la nesupunerea modernă.

(941.2) 84:7.21 Copiii eschimoşilor cresc bine cu foarte puţină disciplină şi corecţie, asta pur şi simplu pentru că sunt din fire nişte mici animale docile; copiii oamenilor roşii şi cei ai oamenilor galbeni sunt aproape la fel de facili. Dimpotrivă, la rasele care conţin o ereditate andită, copiii sunt mai puţin placizi; această tinereţe imaginativă şi aventuroasă are nevoie de mai multă educaţie şi disciplină. Problemele moderne de educaţie a copiilor sunt făcute din ce în ce mai dificile de către:

(941.3) 84:7.22 1. Gradul important de amestecuri rasiale.

(941.4) 84:7.23 2. Educaţia artificială şi superficială.

(941.5) 84:7.24 3. Inaptitudinea copiilor de a se cultiva prin imitarea părinţilor lor, care sunt absenţi de pe scena familială o parte atât de mare a timpului.

(941.6) 84:7.25 Ideile străvechi despre disciplina de familie erau biologice şi proveneau din realizarea faptului că părinţii erau creatorii existenţei copilului. Idealurile mai evoluate ale vieţii de familie conduc la conceptul că aducerea unui copil pe lume, departe de a conferi anumite drepturi părinţilor, implică responsabilitatea supremă a existenţei umane.

(941.7) 84:7.26 Civilizaţia consideră că părinţii trebuie să îşi asume toate sarcinile, iar copilul are toate drepturile. Respectul copilului pentru părinţii săi nu provine din aceea că el cunoaşte obligaţia implicată în procrearea părintească, ci sporeşte natural ca urmare a îngrijirilor, a educaţiei şi a afecţiunii care îi sunt arătate cu dragoste pentru a-l ajuta să câştige bătălia vieţii. Adevăraţii părinţi se angajează cu continuitate într-o funcţie de servire pe care copilul prudent sfârşeşte prin a o recunoaşte şi prin a o aprecia.

(941.8) 84:7.27 În era industrială şi urbană contemporană, instituţia căsătoriei evoluează potrivit cu noile linii economice. Viaţa de familie a devenit tot mai costisitoare, şi copiii, care erau altădată un activ, au devenit un pasiv economic. Dar siguranţa civilizaţiei însăşi se bazează încă pe îngăduinţa crescândă a fiecărei generaţii de a investi mijloacele ei în bunăstarea generaţiei viitoare şi a celor următoare. Orice tentativă de a transfera responsabilitatea parentală Statului sau Bisericii se va dovedi fatală pentru bunăstarea şi pentru progresul civilizaţiei.

(941.9) 84:7.28 Căsătoria, cu copiii şi cu viaţa de familie care urmează, stimulează cele mai înalte potenţiale ale naturii omeneşti şi oferă totodată canalul ideal pentru exprimarea acestor atribute însufleţite ale personalităţii de muritor. Familia asigură reproducerea biologică a speciei umane. Căminul este cadrul social natural în care copiii, crescând, pot înţelege bine etica fraternităţii de sânge. Familia este unitatea fundamentală a fraternităţii în care copiii şi părinţii învaţă lecţiile răbdării, ale altruismului, ale toleranţei şi ale bunăvoinţei, care sunt atât de esenţiale pentru a realiza fraternitatea între toţi oamenii.

(941.10) 84:7.29 Societatea omenească va fi foarte mult ameliorată dacă rasele civilizate vor vrea să revină, într-un mod mai general, la practica consiliului de familie a andiţilor. Ei nu au menţinut forma patriarhală sau autocratică de guvernământ familial. Ei erau foarte fraterni şi cooperativi, discutând franc şi liber toate treburile lor familiale. Toate consiliile lor de familie erau marcate de o atmosferă ideal fraternă. Într-o familie ideală, afecţiunea filială şi dragostea părintească sunt amândouă mărite de devotamentul fratern.

(942.1) 84:7.30 Viaţa de familie este leagănul adevăratei moralităţi, strămoşul fidelităţii conştiente faţă de datorie. Asocierile forţate ale vieţii de familie stabilizează personalitatea şi stimulează creşterea ei prin obligaţia indispensabilă de a se adapta la alte personalităţi diverse. Dar şi mai mult: o familie veritabilă – o familie bună – revelează părinţilor procreatori atitudinea Creatorului faţă de copiii săi, pe când în acelaşi timp, aceşti veritabili părinţi descriu copiilor lor cea dintâi dintr-o lungă serie ascendentă de divulgări privind iubirea Părintelui Paradisiac pentru toţi copiii universului.

8. Pericolele autosatisfacerii

(942.2) 84:8.1 Marea ameninţare contra vieţii de familie este alarmantul flux al urmăririi satisfacerii de sine, mania modernă a plăcerilor. Altădată, raţiunea principală a căsătoriei era economică, iar atracţia sexuală, secundară. Căsătoria întemeiată pe conservarea de sine a condus la perpetuarea de sine şi a procurat în acelaşi timp una dintre formele cele mai dezirabile ale satisfacerii de sine. În societatea umană, ea este singura instituţie care înglobează cele trei mari raţiuni de a trăi.

(942.3) 84:8.2 La origine, proprietatea era instituţia fundamentală pentru autoîntreţinere, în vreme ce căsătoria funcţiona ca instituţie unică pentru autoperpetuare. Deşi satisfacţiile alimentare, jocurile şi umorul, precum şi raporturile sexuale periodice, erau mijloace de autosatisfacere, rămâne un fapt că evoluţia moravurilor n-a reuşit să clădească o instituţie distinctă pentru satisfacerea de sine. Din cauza acestui eşec în aplicarea unor tehnici specializate de distracţii agreabile, toate instituţiile omeneşti sunt complet impregnate de această căutare a plăcerii. Acumularea de bunuri devine un instrument pentru sporirea tuturor formelor de satisfacere de sine, în vreme ce căsătoria este văzută adesea ca fiind numai un mijloc de plăcere. Şi această desfrânare, această manie a plăcerii cultivată peste măsură, constituie cea mai mare ameninţare care a fost vreodată îndreptată contra instituţiei evolutive sociale a vieţii de familie, căminul.

(942.4) 84:8.3 Rasa violetă a introdus în experienţa omenirii o caracteristică nouă încă incomplet realizată – instinctul jocului dublat de un simţ al umorului. Acest instinct a existat, într-o anumită măsură, la sangici şi la andoniţi, dar filiaţia adamică a ridicat această înclinaţie primitivă la nivelul unui potenţial al plăcerii, formă nouă şi glorificată a satisfacerii de sine. În afară de potolirea foamei, tipul fundamental de autosatisfacere este satisfacerea sexuală; această formă de plăcere senzuală a fost considerabil sporită prin uniunea sangicilor şi a andiţilor.

(942.5) 84:8.4 Combinaţia de agitaţie, de curiozitate, de aventură şi de abandonare în plăcere caracteristică raselor posterioare andiţilor comportă un real pericol. Plăcerile fizice nu pot să satisfacă setea sufletului; urmărirea nesăbuită a plăcerii nu măreşte dragostea faţă de cămin şi de copii. Chiar şi epuizând resursele de artă, de culoare, de sunete, de ritm, de muzică, şi de podoabe, nu se poate întreţine în felul acesta speranţa de a înălţa sufletul sau de a hrăni spiritul. Vanitatea şi moda nu pot sluji nici la edificarea căminului, nici la cultivarea copiilor; orgoliul şi rivalitatea sunt neputincioase în reînsufleţirea calităţilor de supravieţuire ale generaţiilor succesive.

(942.6) 84:8.5 Toate fiinţele celeste care progresează se bucură de perioade de repaos şi de slujire a îndrumătorilor de retrospecţie. Toate eforturile de a se avea distracţii sănătoase şi de a practica jocuri care te dezvoltă sunt salubre; merită osteneala faptul de a se lăsa pradă unui somn de refacere, odihnei, recreaţiilor şi tuturor distracţiilor care împiedică monotonia ce face să se nască plictiseala. Întrecerile sportive, povestitul, şi chiar gustarea unei mâncări bune pot să servească drept forme de satisfacere de sine. (Când voi folosiţi sarea pentru a adăuga savoare alimentelor voastre, amintiţi-vă că, timp de aproape un milion de ani, oamenii nu au putut obţine sarea decât băgându-şi mâncarea în cenuşă.)

(943.1) 84:8.6 Fie ca oamenii să se bucure de viaţă; fie ca rasa umană să găsească plăcere într-o mie şi una de moduri; fie ca umanitatea evolutivă să exploreze toate formele legitime de satisfacere de sine, roadele lungii lupte biologice de înălţare. Omul a binemeritat unele dintre plăcerile şi bucuriile de azi. Dar uitaţi-vă la scopul destinului! Plăcerile sunt cu adevărat suicidale dacă ele ajung să distrugă proprietatea, care a devenit instituţia autoîntreţinerii; şi satisfacerea de sine ar costa într-adevăr un preţ fatal dacă ar provoca prăbuşirea căsătoriei, decadenţa vieţii de familie şi distrugerea căminului – dobândirea evolutivă supremă a oamenilor şi singura speranţă de supravieţuire a civilizaţiei.

(943.2) 84:8.7 [Prezentat de Şeful Serafimilor staţionaţi pe Urantia]

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți!

Costi

 

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Sfântul Dumitru izvorâtorul de mir și un Film de weekend – Ultimul vals

Sfantul-Dumitru-200Dragi  prieteni,
In aceasta zi de 26 octombrie, zi în care prăznuim pe Sfantului Dumitru, vă urez tutror celor ce purtați numele Dumitru sau derivate și diminutive ale numelui  La Mulți Ani ! , alături de sănătate, fericire, viață lungă trăită în iubire, pace, armonie și ințelepciune și toate visele și dorințele să vi se împlinească.
Originea numelui Dumitru este greceasca si aminteste de vechea zeita Demeter. Crestinismul a impus numele masculin Demetrios, explicat uneori ca simplificare a lui demometer, “maica poporului” (Demos = popor; Meter = mama), pronuntat in neogreaca Dimomitir. 
VIAŢA SF. DUMITRU IZVORATORUL DE MIR
material preluat de pe: http://sfantuldumitru.com/
 „Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi!”
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.
Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.
Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.
Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: „Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!
Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!” Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.
Film de week-end –  Ultimul Vals
Întrucât e zi de sărbătoare și petrecere vă propun un film documentar, muzical apărut în 1978  regizat de Martin Scorsese.
the-last-waltz-789538-150x210Este un film drăguț cu multe cântece frumoase, făcut de Ziua Recunostintei în anul 1976 – la Ballroom San Francisco cu ocazia ultimului concert al trupei rock The Band. Cei cinci membri ai formatiei isi interpreteaza cele mai populare cantece, acompaniati uneori de solisti celebri, printre care Bob Dylan, Paul Butterfield, Neil Young, Emmylou Harris, Ringo Starr, Ronnie Hawkins , Dr. John, Joni Mitchell, Van Morrison, Muddy Waters, Ronnie Wood, Neil Diamond, Bobby Charles, The Singers capse, și Eric Clapton. Directorul muzical pentru concertul a fost producătorul înregistrărilor inițiale ale trupei, John Simon.
Interviurile din culise completeaza tabloul nostalgic, iar amintirile vesele si triste se aduna intr-un omagiu adus prieteniei si muzicii ….. Vizionare plăcută !
http://filmeonlinebune.com/the-last-waltz-ultimul-vals-1978-filme-online/
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți!
Costi
Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Muzică și poezie – Dorul de stele și De la Cupidon

Costi-CortDragi prieteni,

După atâta pauză .. sper ca vă era dor de un mic cenaclu cu muzică și poezie .. așa că pentru cine a răspuns da în inima lui, sper să  aduc prin intermediul muzicii mele și a poeziilor Dorul de stele   autoare  Anca  Revnic și  De la Cupidon  autoare  Lenuța Onofraș  dorul de stele și amintirea nașterii sufletelor noastre din ganduri sclipitoare de iubire ale lui Dumnezeu ca expresii ale Sale pentru ca noi coborând din stele, eu chiar în aceasta zi de 15 octombrie  acum 59 de ani, să putem învăța a cânta cîntecul vieții pe Pământ și astfel a exersa printre multilele lui tonalitați și pe cea a iubirii și dorului și nu numai de stele ci și față de viață, de acest dar oferit de Dumnezeu, a iubirii de aproape și de tot ce ne înconjoară și nu în ultimul rând față de persoana iubită în sensul de dor – iubire – dorință, simbolizate în poezie prin ruga către Cupidon.

Deci ..  dragi prieteni vă invit la un mini-cenaclu de muzică și poezie sub semnul dorului, al iubirii și dorinței ce fac parte din cântecul vieții .. un cântec pe care cu toții trebuie să învățăm sa-l cântam ..

Poezia:

Dorul de stele autoare Anca  Revnic  .. face parte din volumul de versuri Pași către înalțare .. publicat de Editura Carolina din Cluj Napoca ..

IMG_0003IMG_0004

Dacă doriți informații mai multe despre carte și cum poate fi procurată .. în caz că vă interesează .. e-mail: ancaclujro@yahoo.com .. sau ..  accesați linkul de mai jos:

http://pasicatreinaltare.wordpress.com/poezii-pentru-suflet/

                                     Dorul de stele

Strigătul din sufletul meu       

Stelele îl mângâie mereu

Dorul din inima mea

Doar stelele mi-l pot alina !

 

Din stele am coborât

Și pe Pământ cu drag m-am născut

Din iubire pentru Pământ

Cântecul vieții am învățat să-l cânt !

 

Casa mea este peste tot .. 

În Pământ, aer, eter apă și foc

De la cel mai mic grăunte de nisip

La cel mai mare munte de granit !

 

Un gând sclipitor de iubire

Al lui Dumnezeu

Așa s-a născut, în eternitate

Sufletul meu !

 

Piesa – CoRus & AnRev – Dorul de stele  în recitarea autoarei  o puteți asculta de aici:

 

Poezia:

De la Cupidon – Lenuța Onofraș .. face parte din volumul de versuri La joacă prin Univers .. editat de Puterea Creației ..Timișoara

IMG_0001IMG_0002

Dacă doriți informații mai multe despre carte și cum poate fi procurată .. în caz că vă interesează .. e-mail: lenuta_onofras@yahoo.com … sau .. accesați linkul de mai jos:

http://putereaorgonului.blogspot.ro/

                                           De la Cupidon

L-am rugat pe Cupidon,

Cu a lui tolbă plină,

Să-ți treacă pe sub balcon

Și în casă să iți vină !

 

Cu săgeata de lumină,

Să te-n văluie ușor

Și să-ți spună dulce Zână,

Că de tine-mi este dor !

 

Piesa – CoRus & LeOno – De la Cupidon  o puteți asculta de aici:

 

Sper că v-a plăcut aceast  mic  „cenaclu spiritual ” și până la o nouă revedere .. vă îmbrățișez cu mult drag.

Pace și lumină pentru toți !

Costi alias CoRus

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Cuvioasele Parascheva – Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași

Dragi prieteni,

Stiati ca biserica ortodoxa praznuieste in decursul anului 4 Sfinte Cuviose Prascheve ?

Dar daca in calendarul crestin ortodox mai apare numele Parascheva (Paraschevi), asta nu inseamna ca ocrotitoarea Moldovei mai are si alte zile de praznuire. Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi este sarbatorita pe 14 octombrie.

Deci pentru a nu o confunda cu alte sfinte ce poarta numele Parascheva, e bine de stiut ca :

– pe 26 februarie se face pomenirea Sfintei Parascheva, martirizata in timpul lui Nero;
– pe 26 iulie se face praznuirea Sfantei Cuvioasa Mucenita Paraschevi, martirizata in timpul lui Antonin Piosul;
– pe 28 octombrie se face pomenirea Sfantei Parascheva – Piatnita, martirizata in timpul lui Diocletian.

Sfânta Parascheva de la Iași

Sfanta Parascheva s-a nascut la inceputul secolului al XI-lea, in satul Epivat, nu departe de Constantinopol, din parinti bogati si binecredinciosi. La varsta de zece ani, auzind in biserica cuvintele: „Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-Foto Sf Paraschevasi ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), raspunde imediat strigatului dumnezeiesc: isi schimba hainele cu imbracamintea unui cersetor.

Decide sa-si paraseasca parintii pentru Hristos, inainte de a implini douazeci de ani. Ajunge la Constantinopol, unde se bucura de invatatura unor calugari cu viata duhovniceasca placuta Domnului. La sfatul acestora, merge la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde se va nevoi cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Intr-o noapte, la varsta de douazeci si cinci de ani, un inger ii descopera in vis ca trebuie sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam descrie aceasta minune in Cazania sa, astfel: „Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Potrivit traditiei, revine in Epivat fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Dupa alti doi ani de nevointa, la varsta de douazeci si sapte de ani, trece la cele vesnice. A fost ingropata ca o straina, aproape de mare.

Dupa cativa ani, valurile au adus la tarm, trupul neinsufletit al unui marinar. Un sihastru care vietuia in acele locuri, i-a rugat pe cativa crestini sa-l ingroape. Acestia, in timp ce sapau, au descoperit un trup neputrezit. Nu au dat importanta acestui lucru si au pus alaturi de el si trupul marinarului.

Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis Cuvioasa Parascheva si i-a poruncit sa ia trupul ei si sa-l aseze la loc de cinste. Astfel, trupul Sfintei Parascheva a fost dus in biserica „Sfintilor Apostoli” din Kallicrateia.

Moastele Sfintei Parascheva au ajuns in tara noastra in anul 1641, dupa ce au fost prezente in mai multe locuri. Au fost asezate pe 13 iunie 1641, in biserica „Sfintii Trei Ierarhi” din Iasi. In anul 1884, cand biserica manastirii intra intr-un proces de consolidare, sfintele moaste ajung in paraclisul manastirii, iar peste cativa ani in Catedrala mitropolitana din Iasi.

Moastele Cuvioasei Parascheva au ajuns in martie 1944 la Manastirea Ciorogarla de langa Bucuresti, din cauza ofensivei sovietice in Moldova. Pe 27 octombrie 1944, moastele sale au fost asezate langa cele ale Sfantului Dimitrie Basarabov in catedrala din Bucuresti si readuse in Catedrala mitropolitana din Iasi pe 26 noiembrie 1944.

Veșmintele Sfintei Parascheva

Vesmintele Cuvioasei Parascheva se schimba de Craciun, la inceputul Postului Sfintelor Pasti (cand primeste un vesmant inchis la culoare), cu o zi inainte de Pasti (se pune un Sf-Parascheva-Iasivesmant alb, pastrat pana dupa sarbatoarea Cincizecimii), cu o seara inainte de a fi scoasa din Catedrala si dupa hram.

In momentul in care are loc invesmantarea moastelor Sfintei Parascheva, Catedrala se inchide. Preotii desfac agrafele care prind vesmantul la spate, moastele ramanand invelite intr-un al doilea vesmant care nu se schimba niciodata. Se spune ca acela este vesmantul in care s-au adus sfintele moaste. Acest giulgiu este dintr-o panza de in, ros de trecerea anilor, si are inscris pe el, ca un sigiliu, blestemul lui Vasile Lupu si al Mitropolitului Varlaam: „Blestemat sa fie cel care va imprastia vreodata Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva”.

In ultimii ani, a devenit o traditie ca de hramul Cuvioasei Parascheva de la Iasi, sa fie aduse moastele altor sfinti. Anul acesta, pelerinii care vor veni sa cinsteasca moastele Sfintei Parascheva se vor putea inchina si la moastele Sfantului Constantin Brancoveanu.

… informatii preluate de pe http://www.crestinortodox.ro

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți!

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Greșeala lui Adam și a Evei

Dragi prieteni,

izginirea-lui-Adam-din-raiDupă ce am văzut ce sunt elevatorii biologici, Adamii si Evele planetare și care este rolul lor .. după ce am văzut și povestea lui Adam și Eva noastră planetară, despre sosirea lor, administrarea , viața în grădina Edenului , prima înălțare,  legenda creației .. etc  .. haideți acum să continuăm povestea  pentru a vedea în ce a constat mult discutatata greșeală și păcat a lor .. despre ispitirea Evei, realizarea greșelii făcute, a repercursiunilor ei, părăsirea grădinii și degradarea lor și așa zisa cădere a omului … firește  așa cum este ea prezentată  în cartea Urantia.

Acest articol este preluat  din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org  și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-75-greseala-lui-adam-si-evei

Capitolul 75

Greşeala lui Adam şi a Evei

(839.1) 75:0.1 DUPĂ mai bine de o sută de ani de efort pe Urantia, Adam n-a văzut decât foarte puţine progrese în afara Grădinii; lumea în general nu părea câtuşi de puţin să schimbe în mai bine. Producerea unei rase mai bune se arăta foarte îndepărtată, iar situaţia părea a fi disperată, încât aproape că se impunea un remediu neprevăzut în planurile originare. Cel puţin, asta a trecut adesea prin mintea lui Adam, şi aşa s-a şi exprimat el de multe ori către Eva. Adam şi consoarta sa erau loiali, însă erau foarte izolaţi de semenii lor şi foarte îndureraţi de starea jalnică a lumii lor.

1. Problema Urantiei

(839.2) 75:1.1 Misiunea adamică pe Urantia, planetă experimentală, destrămată de rebeliune şi izolată, a fost încercare formidabilă. Fiicele şi Fiii Materiali nu au întârziat să devină conştienţi de dificultatea şi de complexitatea sarcinii lor planetare. Totuşi, ei s-au apucat cu curaj de rezolvarea multiplelor lor probleme; însă, atunci când s-au avântat în munca lor majoră de eliminare a fiinţelor degenerate şi pline de defecte din rândurile neamurilor omeneşti, ei au fost destul de descurajaţi. Ei nu vedeau nici o cale de ieşire din acea dilemă, şi nu se puteau sfătui nici cu superiorii lor de pe Jerusem, nici cu cei de pe Edentia. Ei au fost aici, izolaţi şi confruntaţi zi de zi cu vreo nouă şi complicată încurcătură, cu vreo problemă care să pară irezolvabilă.

(839.3) 75:1.2 În condiţii normale, prima sarcină a Adamului şi a Evei Planetari ar fi fost coordonarea şi amalgamarea raselor. Însă, pe Urantia, un asemenea proiect părea aproape lipsit de speranţă, căci rasele, deşi erau bine pregătite din punct de vedere biologic, nu au fost niciodată purificate de neamurile lor înapoiate şi nedesăvârşite.

(839.4) 75:1.3 Adam şi Eva s-au pomenit pe o sferă cu totul nepregătită pentru proclamarea fraternităţii oamenilor, o lume bâjbâind într-un cumplit întuneric spiritual şi într-o confuzie şi mai accentuată de eşecul misiunii administraţiei precedente. Gândirea şi morala erau la un nivel scăzut, şi în loc de a se dedica misiunii lor de unificare religioasă, ei trebuiau să înceapă într-un chip cu totul nou lucrarea lor de convertire a locuitorilor la cele mai simple forme de credinţă religioasă. În loc de a găsi un limbaj gata de adoptat, ei se confruntau cu confuzia mondială a sute şi sute de dialecte locale. Nici un Adam al serviciului planetar n-a fost vreodată coborât pe o lume mai dificilă; obstacolele păreau de neînlăturat şi problemele irezolvabile pentru creaturi.

(839.5) 75:1.4 Ei erau izolaţi, şi extraordinarul sentiment de însingurare care s-a năpustit asupra lor era şi mai intensificat de plecarea destul de rapidă a administratorilor Melchizedeki. Numai indirect, cu ajutorul ordinelor angelice, puteau să comunice cu orice fiinţă exterioară planetei. Au pierdut puţin câte puţin din curajul şi din buna lor dispoziţie , iar credinţa lor era gata-gata să se clatine.

(840.1) 75:1.5 Aceasta este adevărata imagine a descumpănirii acestor două suflete nobile atunci când cugetau la sarcinile cu care se confruntau. Amândoi erau acut conştienţi de teribila încercare implicată de executarea misiunii lor planetare.

(840.2) 75:1.6 Nici un Fiu Material al Nebadonului n-a mai fost probabil pus vreodată în faţa unei sarcini atât de dificile, şi aparent lipsite de speranţă, aşa cum au fost puşi Adam şi Eva în faţa jalnicei situaţii a Urantiei. Uneori ar fi putut avea oarecare sorţi de izbândă, dar numai dacă ar fi fost mai prevăzători şi mai răbdători. Amândoi, îndeosebi Eva, erau într-adevăr prea nerăbdători; ei nu erau dispuşi să se înhame la lunga, lunga probă a îndurării. Ei au fost dornici să vadă nişte rezultate imediate, şi au văzut, dar rezultatele dobândite astfel s-au dovedit cât se poate de dezastruoase atât pentru ei cât şi pentru lumea lor.

2. Complotul lui Caligastia

(840.3) 75:2.1 Caligastia a făcut vizite frecvente în Grădină şi a avut multe întrevederi cu Adam şi Eva, însă ei erau neînduplecaţi în faţa sugestiilor lui de compromis şi de scurtături aventuroase. Ei au văzut deja suficiente rezultate ale rebeliunii pentru a fi bine imunizaţi contra tuturor acestor propuneri insinuante. Propunerile lui Daligastia au rămas fără ecou chiar şi acelea adresate urmaşilor tineri ai lui Adam. Bineînţeles, nici Caligastia nici asociatul lui nu aveau puterea de a influenţa nici un individ împotriva voinţei lui, cu atât mai puţin să-i convingă pe copiii lui Adam să facă vreun rău.

(840.4) 75:2.2 Trebuie reamintit faptul că Caligastia era încă Prinţul Planetar titular al Urantiei, un Fiu dezorientat, dar totuşi elevat, al universului local. El n-a fost definitiv destituit până în perioada trecerii lui Mihail Crist pe Urantia.

(840.5) 75:2.3 Prinţul căzut era însă stăruitor şi hotărât. El a renunţat în curând să acţioneze asupra lui Adam şi s-a decis să încerce un perfid atac lateral asupra Evei. Vicleanul a tras concluzia că singura speranţă de reuşită rezidă în angajarea pricepută de persoane calificate aparţinând păturii superioare a grupului Nodit, descendenţii asociaţilor de altădată ai statului său major corporal. Iar planurile au fost prin urmare întocmite pentru a o prinde în cursă pe mama rasei violete.

(840.6) 75:2.4 Eva n-a avut niciodată nici cea mai mică intenţie de a face ceva care să meargă contra planurilor lui Adam sau care să compromită misiunea lor planetară de încredere. Cunoscând tendinţa femeii de a căuta rezultate imediate mai degrabă decât de a face cu prevedere planuri cu efecte mai îndepărtate, Melchizedekii, înaintea plecării lor, au avertizat-o cu precădere pe Eva contra pericolelor specifice care ameninţă poziţia lor izolată pe planetă şi, în particular, i-au atras luare aminte ca niciodată să nu se desolidarizeze de soţul ei, adică, să nu încerce metode secrete sau personale pentru a face să progreseze întreprinderile lor comune. Cu foarte mare scrupulozitate, Eva a dus la îndeplinire aceste instrucţiuni timp de peste o sută de ani, şi nu i-a venit ideea că ar putea prezenta vreun pericol vizitele tot mai intime şi mai confidenţiale venite din partea unui conducător Nodit, numit Serapatatia. Întreaga acţiune s-a dezvoltat atât de gradat şi atât de natural, încât Eva a fost luată prin surprindere.

(840.7) 75:2.5 Locuitorii Grădinii fuseseră în contact cu nodiţii încă din zile de început ale Edenului. De la aceşti descendenţi amestecaţi ai membrilor nesocotiţi din statul major al lui Caligastia, ei au primit un ajutor foarte valoros şi o colaborare preţioasă, şi din vina lor regimul edenic era acum pe cale de ajunge la ruinarea lui completă şi la răsturnarea lui finală.

3. Ispitirea Evei

(841.1) 75:3.1 Adam îşi încheiase de curând primul său secol de şedere pe pământ când Serapatatia, la moartea tatălui său, a ajuns la conducerea confederaţiei occidentale sau siriene a triburilor nodite. Serapatatia era un om cu pielea brună, un descendent strălucit al şefului de odinioară al comisiei de sănătate din Dalamatia, care se căsătorise cu o femeie înzestrată cu o minte superioară, femeie care aparţinea rasei albastre a acelor vremuri îndepărtate. De-a lungul generaţiilor, această linie deţinuse autoritatea şi exercitase o mare influenţă asupra triburilor nodite occidentale.

(841.2) 75:3.2 Serapatatia făcuse câteva vizite la Grădină şi devenise profund impresionat de spiritul de justeţe al cauzei lui Adam. La scurt timp după ce a preluat conducerea nodiţilor sirieni, el şi-a anunţat intenţia de a se afilia lucrării lui Adam şi a Evei în Grădină. Majoritatea oamenilor lui i s-au alăturat în acest program, şi Adam a fost încântat de vestea că cel mai puternic şi cel mai inteligent dintre toate triburile vecine s-au raliat aproape în bloc spre a veni în sprijinul programului de perfecţionare a lumii; acest fapt a fost categoric încurajator. La puţin timp după acest mare eveniment, Serapatatia şi noul lui stat major au fost primiţi de către Adam şi Eva în propria lor casă.

(841.3) 75:3.3 Serapatatia a devenit unul dintre locţiitorii lui Adam, cei mai capabili şi mai eficienţi. El era cât se poate de cinstit şi de-a dreptul sincer în toate activităţile lui; el n-a fost niciodată conştient, nici chiar mai târziu, că vicleanul Caligastia se servise de el ca de o unealtă de circumstanţă.

(841.4) 75:3.4 Curând Serapatatia a devenit vice-preşedintele comisiei edenice de relaţii tribale, şi multe planuri au fost pregătite pentru îndeplinirea mai viguroasă a lucrării de raliere a triburilor mai îndepărtate la cauza Grădinii.

(841.5) 75:3.5 El a avut multe întrevederi cu Adam şi cu Eva – în special cu Eva -prilejuri la care au discutat multe proiecte pentru îmbunătăţirea metodelor lor. Într-o zi, în cursul unei conversaţii cu Eva, Serapatatia a avut ideea că ar fi de foarte mare ajutor dacă, în vreme ce aştepta să poată recruta un mare număr de reprezentanţi ai rasei violete, s-ar putea face ceva pentru progresul imediat al triburilor rămase în urmă. Serapatatia a susţinut că, dacă nodiţii, ca fiind rasa cea mai progresistă şi mai cooperatistă, ar putea avea un conducător care să se nască la ei cu o parte de sânge violet, ar constitui o legătură puternică care i-ar lega mai strâns pe aceşti oameni de Grădină. Şi toate astea au fost sincer şi serios considerate ca benefice pentru lume, de vreme ce acest copil, care urma să fie crescut şi educat în Grădină, ar fi exercitat o mare influenţă benefică asupra oamenilor tatălui său.

(841.6) 75:3.6 Ar trebui subliniat din nou că Serapatatia era întru totul onest şi în întregime sincer în toate propunerile lui. Niciodată nu bănuise că el făcea jocul lui Caligastia şi al lui Daligastia. Serapatatia era pe deplin fidel planului de acumulare a unei puternice rezerve a rasei violete înainte de a încerca ridicarea la scară mondială a oamenilor confuzi de pe Urantia. Dar asta cerea să se împlinească sute de ani, iar el era nerăbdător; el a vrut să obţină nişte rezultate imediate – lucruri pe care să le poată vedea în timpul vieţii lui. El i-a explicat clar Evei că Adam era adesea descurajat de cât de puţin înfăptuise în munca de înălţare a lumii.

(841.7) 75:3.7 Timp de mai mult de cinci ani, aceste planuri s-au copt în taină. În cele din urmă, ele s-au dezvoltat până în punctul în care Eva a consimţit să aibă o întrevedere secretă cu Cano, cea mai strălucită minte şi cel mai activ conducător al coloniei de nodiţi simpatizanţi din apropiere. Cano a fost foarte bine intenţionat în ceea ce priveşte regimul adamic; de fapt, el a fost conducătorul spiritual sincer al acelor nodiţi din împrejurimi care a favorizat relaţii amicale cu Grădina.

(842.1) 75:3.8 Reuniunea fatală a avut loc în amurgul unei seri de toamnă, nu departe de casa lui Adam. Eva nu îl mai întâlnise niciodată pe frumosul şi entuziastul Cano – care era un magnific specimen al supravieţuirii structurii superioare fizice şi a intelectului remarcabil al strămoşilor lui îndepărtaţi ai statului major al Prinţului. Cano, de asemenea, a crezut cu toată fiinţa în justeţea proiectului lui Serapatatia. (În afara Grădinii, poligamia se practica în mod curent.)

(842.2) 75:3.9 Influenţată de măgulire, de entuziasm, şi de o mare forţă de persuasiune personală, Eva a consimţit pe loc să se aventureze în întreprinderea mult discutată şi să adauge propriul ei mic proiect de salvare a lumii la planul divin mai vast şi de mai mare amploare. Înainte să fi realizat întru totul ce se petrecea, pasul fatal fusese deja făcut. Faptul s-a consumat.

4. Realizarea greşelii

(842.3) 75:4.1 Fiinţele celeste care trăiau pe planetă erau neliniştite. Adam a recunoscut că ceva nu era bine, şi a chemat-o pe Eva cu el în Grădină. Şi acum, pentru prima dată, Adam a auzit întreaga poveste a îndelung nutritului plan vizând accelerarea progresului lumii prin acţiunea simultană în două direcţii: îndeplinirea planului divin concomitent cu executarea proiectului lui Serapatatia.

(842.4) 75:4.2 În timp ce Fiul şi Fiica Materiali au stat în intimitate de vorbă în Grădina luminată de lună, „vocea din Grădină” le-a reproşat neascultarea lor. Acea voce nu a fost a altuia decât a mea, pe când anunţam perechea edenică că încălcase pactul Grădinii, că nu dăduseră ascultare instrucţiunilor Melchizedekilor şi că dăduse greş în executarea jurămintelor lor de credinţă faţă de suveranul universului.

(842.5) 75:4.3 Eva consimţise să participe la practicarea binelui şi a răului. Binele este ducerea la îndeplinire a planurilor divine; păcatul este o încălcare deliberată a voinţei divine; răul este greşita adaptare a planurilor şi greşita ajustare a tehnicilor, tradus prin dizarmonia universului şi prin confuzia planetară.

(842.6) 75:4.4 De fiecare dată când cuplul Grădinii mâncase din fructul arborelui vieţii, el fusese prevenit de arhanghelul păzitor că trebuie să se abţină de la a ceda sugestiilor lui Caligastia de a îmbina binele şi răul. Ei fuseseră avertizaţi în termenii următori: „În ziua în care veţi împleti binele cu răul, veţi deveni cu siguranţă la fel cu muritorii tărâmului; veţi muri cu siguranţă.”

(842.7) 75:4.5 Cu ocazia fatală a întâlnirii lor secrete, Eva i-a semnalat lui Cano acest avertisment des repetat, dar Cano, necunoscând importanţa sau semnificaţia acestor mustrări, o asigurase că bărbaţii şi femeile cu motive bune şi cu intenţii sincere nu ar putea face nici un rău, că ea sigur n-ar muri, ci mai curând ar trăi în chip nou în persoana copilului lor, care ar creşte pentru binecuvântarea şi stabilitatea lumii.

(842.8) 75:4.6 Chiar dacă acest proiect de modificare a planului divin fusese conceput şi executat cu toată sinceritatea şi numai cu cele mai înalte motive pentru bunăstarea lumii, el a constituit un rău pentru că a reprezentat calea greşită de a atinge scopuri juste, deoarece s-a îndepărtat de la calea dreaptă, planul divin.

(843.1) 75:4.7 E adevărat că Eva îl găsise pe Cano plăcut la înfăţişare, şi că ea a realizat tot ceea ce seducătorul ei i-a promis prin intermediul „unei cunoaşteri noi şi sporite a chestiunilor omeneşti şi al unei înţelegeri mai vii a firii omeneşti ca întărire a înţelegerii naturii adamice.”

(843.2) 75:4.8 Eu am vorbit cu tatăl şi cu mama rasei violete în noaptea aceea, în Grădină, de vreme ce aceea era datoria mea în acele triste împrejurări. Am ascultat în întregime povestea a tot ceea ce a condus-o pe Mama Eva la comiterea greşelii, şi le-am dat amândurora sfaturi şi îndrumări cu privire la situaţia imediată. Unele au fost urmate, altele neluate în seamă. Această convorbire e descrisă în scrierile voastre astfel: „Domnul Dumnezeu ia chemat pe Adam şi pe Eva în Grădină şi i-a întrebat: ‘Unde sunteţi?’”. Generaţiile ulterioare aveau obiceiul de a atribui direct unei intervenţii personale a Zeilor tot ceea ce era neobişnuit şi extraordinar, fie de ordin fizic, fie de ordin spiritual.

5. Repercursiunile greşelii

(843.3) 75:5.1 Dezamăgirea Evei a fost întradevăr patetică. Adam şi-a dat seama de dificultatea întregii situaţii. În toate că era descurajat şi cu inima frântă, el n-a manifestat decât milă şi simpatie pentru consoarta lui căzută în greşeală.

(843.4) 75:5.2 Din disperarea pe care a adus-o realizarea eşecului s-a întâmplat că Adam, în ziua de după pasul greşit al Evei, a căutat-o pe Laotta, strălucita femeie nodită care conducea şcolile vestice ale Grădinii, şi a săvârşit cu bună ştiinţă aceiaşi nebunie ca şi Eve. Dar să nu înţelegeţi greşit; Adam n-a fost sedus; el ştia exact ce era pe cale să facă; el a ales de bună voie să împărtăşească soarta Evei. El şi-a iubit consoarta cu o afecţiune supraomenească, şi gândul posibilităţii unei vegheri solitare pe Urantia fără ea era mai mult decât se putea îndura.

(843.5) 75:5.3 Când au aflat ce i s-a întâmplat Evei, locuitorii cuprinşi de mânie ai Grădinii erau tot mai greu de stăpânit; ei au declarat război nodiţilor instalaţi în vecinătate. Ieşind pe porţile Edenului, ei s-au năpustit asupra acelei populaţii luate pe nepregătite, distrugând-o în totalitate – nici un bărbat, nici o femeie, nici un copil nu au fost cruţaţi, iar Cano, tatăl lui Cain încă nenăscut, a pierit şi el.

(843.6) 75:5.4 La realizarea a ceea ce se întâmplase, Serapatatia a fost cuprins de consternare; frica şi remuşcările l-au făcut să îşi piardă minţile. În ziua următoare, el s-a înecat în marele fluviu.

(843.7) 75:5.5 Copiii lui Adam au căutat să o consoleze pe mama lor abătută, în vreme ce tatăl lor a umblat de unul singur vreme de treizeci de zile. La sfârşitul acelei perioade, Adam şi-a revenit şi s-a reîntors la casa lui, începând să facă planuri pentru viitoarea linie de acţiune.

(843.8) 75:5.6 Consecinţele greşelilor făcute de părinţi induşi în eroare sunt foarte des împărtăşite şi de copiii lor nevinovaţi. Fiicele şi fiii integri şi nobili ai lui Adam şi ai Evei au fost copleşiţi de o inexplicabilă amărăciune a incredibilei tragedii care se abătuse atât de brusc şi de brutal asupra lor. Nici în cincizeci de ani, cei mari dintre copiii lor nu îşi revin din amărăciunea şi tristeţea acelor zile tragice, în special din teroarea acelei perioade de treizeci de zile în cursul căreia tatăl lor lipsea de acasă în vreme ce mama lor abătută era complet nepăsătoare de soarta ei şi tot ceea ce o înconjura.

(843.9) 75:5.7 Aceleaşi treizeci de zile au fost şi pentru Eva ca nişte ani lungi de amărăciune şi suferinţă. Acest suflet nobil nu s-a refăcut niciodată pe deplin de pe urma efectelor acelei perioade chinuitoare de suferinţă mentală şi de amărăciune spirituală. Nici un aspect al privaţiunilor şi al greutăţilor lor materiale ulterioare n-a putut nici măcar să se compare în memoria Evei cu aceste teribile zile şi îngrozitoare nopţi de însingurare şi insuportabilă incertitudine. Ea a aflat de acţiunea pripită a lui Serapatatia fără să ştie dacă tovarăşul ei se omorâse din disperare sau fusese îndepărtat de pe pământ drept pedeapsă pentru pasul lui greşit. Şi, atunci când Adam s-a întors acasă, Eva a încercat o bucurie şi o recunoştinţă care n-au fost niciodată umbrite de serviciul anevoios al lungului şi dificilului lor parteneriat de o viaţă.

(844.1) 75:5.8 Timpul a trecut, dar Adam nu era sigur de natura faptei lor decât la şaptezeci de zile după greşeala Evei, când administratorii provizorii Melchizedeki s-au reîntors pe Urantia şi au preluat jurisdicţia asupra treburilor lumii. Şi atunci a ştiut că el şi Eva eşuaseră.

(844.2) 75:5.9 Însă se pregăteau încă şi mai multe necazuri. Vestea nimicirii coloniei nodite din vecinătatea Edenului n-a întârziat să ajungă la triburile lui Serapatatia din nord, şi o mare oaste a fost adunată pentru a mărşălui pe teritoriul Grădinii. Acesta a fost începutul unui război lung şi înverşunat între adamiţi şi nodiţi, căci aceste ostilităţi au continuat multă vreme după ce Adam şi partizanii lui au emigrat în a doua grădină, în valea Eufratului. A fost o intensă şi durabilă „duşmănie între bărbatul acesta şi femeie, între sămânţa unuia şi sămânţa celuilalt”.

6. Adam şi Eva părăsesc grădina

(844.3) 75:6.1 Când Adam a aflat că nodiţii erau în marş, el a căutat îndrumarea Melchizedekilor, dar ei au refuzat să-l sfătuiască, nespunându-i decât să facă cum credea el că e mai bine şi făgăduindu-i cooperarea lor prietenoasă, atât pe cât era posibil, indiferent de linie de acţiune pe care ar fi ales-o. Melchizedekilor li s-a interzis să se amestece în planurile personale ale lui Adam şi ale Evei.

(844.4) 75:6.2 Adam ştia că el şi Eva eşuaseră; prezenţa administratorilor provizorii Melchizedeki l-a făcut să-i de-a seama de asta; dar el încă nu ştia nimic despre statutul lor personal sau despre soarta lor viitoare. El a avut, toată noaptea, o întrunire cu o mie două sute de partizani loiali care s-au angajat să-l urmeze pe conducătorul lor, iar în ziua următoare la amiază, aceşti pelerini au plecat din Eden în căutarea de noi locuinţe. Adam nu avea nici o înclinaţie pentru război şi a ales, în consecinţă, să lase fără opoziţie prima grădină nodiţilor.

(844.5) 75:6.3 Caravana edenică a fost oprită în a treia zi de la ieşirea din Grădină de către sosirea transporturilor serafice din Jerusem. Şi, pentru prima dată, Adam şi Eva au fost informaţi de ceea ce urma să se aleagă de copiii lor. În timp ce transportoarele stăteau pregătite, acelor copii care au ajuns la vârsta alegerii (douăzeci de ani) l-i s-a dat posibilitatea să opteze pentru rămânerea pe Urantia cu părinţii lor sau pentru a deveni pupili ai Preaînalţilor Norlatiadekului. Două treimi au ales să meargă pe Edentia; cam o treime au decis să rămână cu părinţii lor. Toţi copiii care nu erau la vârsta alegerii au fost luaţi pe Edentia. Nimeni nu ar fi putut asista la dureroasa despărţire a acestui Fiu Material şi a acestei Fiice Materiale de copiii lor fără să realizeze că drumul celor ce încalcă legea este aspru. Descendenţii lui Adam şi ai Evei sunt acum prezenţi pe Edentia; nu ştim ce se va hotărî cu privire la ei.

(844.6) 75:6.4 Era o caravană tristă, foarte tristă, care se pregătea de continuarea călătoriei ei. Ce putea fi mai tragic! Să fi venit pe o lume cu astfel de speranţe, să fi fost atât de bine primiţi, şi apoi să plece din Eden în dizgraţie, iar pe deasupra să mai piardă şi peste trei sferturi din copiii lor chiar înaintea găsirii unui nou domiciliu!

7. Degradarea lui Adam şi a Evei

(845.1) 75:7.1 S-a întâmplat în vremea când caravana edenică a fost oprită, că Adam şi Eva au fost informaţi de natura încălcării lor şi sfătuiţi cu privire la soarta lor. Gabriel a apărut pentru a pronunţa judecata, şi iată verdictul: „Adam şi Eva Planetari ai Urantiei sunt găsiţi vinovaţi; ei au încălcat pactul misiunii lor de încredere ca şefi ai acestei lumi locuite.”

(845.2) 75:7.2 Apăsaţi de sentimentul de vinovăţie, Adam şi Eva au fost mult întăriţi de anunţul că judecătorii lor de pe Salvington îi absolviseră de toate acuzaţiile de a fi adus o „ofensă la adresa guvernului universului”. Ei n-au fost declaraţi vinovaţi de rebeliune.

(845.3) 75:7.3 Cuplul edenic a fost informat că ei fuseseră coborâţi la statutul de muritori ai regatului şi că trebuie de acum înainte să se conducă ca un bărbat şi o femeie ai Urantiei, privind viitorul raselor lumii ca fiind viitorul lor.

(845.4) 75:7.4 Cu mult timp înainte ca Adam şi Eva să fi părăsit Jerusemul, instructorii lor le explicaseră pe deplin consecinţele oricărei îndepărtări vitale de la planurile divine. Eu personal îi prevenisem în repetate rânduri, atât înainte cât şi după ce au sosit pe Urantia, că reducerea la statutul de trup muritor ar fi rezultatul cert, pedeapsa sigură, care ar însoţi infailibil o carenţă în executarea misiunii lor planetare. Dar este esenţial a avea unele noţiuni ale statutului de nemurire al ordinului material al filiaţiei pentru o înţelegere clară a consecinţelor atrase de greşeala lui Adam şi a Evei.

(845.5) 75:7.5 1. Adam şi Eva, ca şi semenii lor de pe Jerusem, menţineau statutul lor de nemurire prin asocierea intelectuală cu circuitul de gravitaţie mentală a Spiritului. Când acest suport vital este întrerupt prin disjuncţiune mentală, atunci, indiferent de nivelul spiritual al existenţei creaturii, statutul nemuririi este pierdut. Statutul muritor urmat de disoluţia fizică a fost consecinţa inevitabilă a greşelii intelectuale a lui Adam şi a Evei.

(845.6) 75:7.6 2. Fiica şi Fiul Materiali ai Urantiei, fiind de asemenea personalizaţi sub înfăţişarea cărnii muritoare a acestei lumi, au fost în continuare dependenţi de menţinerea unui dublu sistem circulator, primul provenit din naturile lor fizice, iar al doilea din supraenergia înmagazinată în fructul arborelui vieţii. Arhanghelul ocrotitor al arborelui îi avertizase mereu pe Adam şi pe Eva că încălcarea jurământului de credinţă va culmina în degradarea statutului; accesul la această sursă de energie le-a fost refuzat în urma greşelii lor.

(845.7) 75:7.7 Caligastia a reuşit să-i atragă pe Adam şi pe Eva în cursă, dar el nu şi-a realizat proiectul său de a-i antrena într-o rebeliune deschisă contra guvernului universului. Ceea ce au făcut ei a fost într-adevăr rău, dar ei n-au fost niciodată vinovaţi de dispreţ faţă de adevăr, nici nu s-au angajat cu bună ştiinţă într-o rebeliune contra justei autorităţi a Tatălui Universal şi a Fiului său Creator.

8. Aşa-zisa cădere a omului

(845.8) 75:8.1 Adam şi Eva au căzut într-adevăr din starea lor înaltă de filiaţie materială până la statutul umil de om muritor, însă nu aceasta a fost căderea omului. Rasa umană fusese înnobilată în ciuda consecinţelor imediate ale greşelii adamice. Deşi planul divin de a dărui rasa violetă oamenilor Urantiei a eşuat, rasele muritoare au profitat enorm de contribuţia limitată pe care Adam şi descendenţii lui au adus-o raselor Urantiei.

(846.1) 75:8.2 N-a fost nici o „cădere a omului”. Istoria rasei umane este una de evoluţie progresivă, iar darul adamic a lăsat oamenii lumii mult mai buni în raport cu condiţia lor biologică anterioară. Rasele superioare ale Urantiei conţin acum factori ereditari proveniţi din cel puţin patru surse separate: adonită, sangică, nodită şi adamică.

(846.2) 75:8.3 Adam n-ar trebui să fie privit drept cauză a unui blestem căzut asupra rasei umane. Deşi el a eşuat în a duce la îndeplinire planul divin, deşi a încălcat pactul său cu Deitatea, deşi el şi tovarăşa lui au fost foarte sigur coborâţi la statutul de creatură, cu toate acestea, contribuţia lor la rasa umană a făcut să avanseze mult civilizaţia pe Urantia.

(846.3) 75:8.4 În estimarea rezultatelor misiunii adamice pe lumea voastră, justiţia cere recunoaşterea condiţiei planetei. Adam a fost confruntat cu o sarcină aproape lipsită de orice speranţă atunci când a fost transportat împreună cu frumoasa lui tovarăşă de pe Jerusem pe această planetă întunecată şi confuză. Însă, în cazul în care ar fi fost îndrumaţi de consiliul Melchizedekilor şi de asociaţii lor, şi dacă ar fi fost mai răbdători, ei ar fi avut până la urmă parte de succes. Dar Eva a ascultat propaganda insidioasă în favoarea libertăţii personale şi în favoarea libertăţii de a acţiona pe planetă. Ea a fost condusă spre a face o experienţă cu plasma vitală a ordinului material al filiaţiei, în sensul că ea a permis acestui viu depozit de încredere să se amestece prematur cu aceea a unui ordin care atunci era mixt; cel din urmă este acela al modelului originar al Purtătorilor Vieţii, care fusese anterior combinat cu acela al fiinţelor reproducătoare cândva ataşate statului major al Prinţului Planetar.

(846.4) 75:8.5 În cursul întregii voastre ascensiuni spre Paradis, voi în încercarea voastră nerăbdătoare de a vă sustrage planului divin prestabilit nu veţi câştiga niciodată nimic prin scurtături, prin invenţii personale sau prin alte procedee de perfecţionare a drumului perfecţiunii, spre perfecţiune şi pentru perfecţiunea eternă.

(846.5) 75:8.6 În definitiv, nu a existat, probabil, niciodată pe nici o planetă din tot Nebadonul, un eşec al înţelepciunii mai descurajant. Dar nu este surprinzător că aceşti paşi greşiţi s-au produs în treburile universurilor evolutive. Noi suntem o parte a unei creaţii gigantice, şi nu este ciudat că nu merg toate la perfecţie. Universul nostru n-a fost creat perfect; perfecţiunea este ţelul nostru etern, nu originea noastră.

(846.6) 75:8.7 Dacă acesta ar fi un univers mecanicist, dacă Prima Mare Sursă-Centru ar fi numai o forţă şi nu şi o personalitate, dacă toată creaţia ar fi un vast agregat de materie fizică dominat de legi precise caracterizate prin acţiuni energetice invariabile, atunci perfecţiunea ar putea prevala, chiar şi fără ca statutul universului să fie desăvârşit. N-ar exista nici un dezacord; n-ar fi nici o fricţiune. Însă, în universul nostru în evoluţie, de perfecţiune şi imperfecţiune relative, noi ne bucurăm că dezacordul şi neînţelegerea sunt posibile, căci prin aceasta este evidenţiat faptul şi actul personalităţii în univers. Dacă creaţia noastră este o existenţă dominată de personalitate, atunci puteţi să fiţi siguri de posibilităţile supravieţuirii, de progres şi de realizarea personalităţii, noi putem avea încredere în creşterea, în experienţa şi în aventura personalităţii. Ce univers glorios, prin aceea că e personal şi progresiv, nu numai mecanic sau chiar în mod pasiv perfect!

(846.7) 75:8.8 [Prezentat de către Solonia „vocea serafică din Grădină”.]

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Film de weekend – Transcendence (2014)

Dragi prieteni,

Înainte de toate vă pot spune ca situl luminapentrutoti.ro a fost hăcuit și  din această cauză toate filmele în format mp4 mai mici (sub 100 MB) pe care le pusesem eu pe blog nu mai sunt funcționale .. îmi cer scuze pentru acest inconvenient pe care o sa-l rezolv săptămâna viitoare urcând toate filmele postate pe youtube.

Filmul Transcendence, pe care vi-l propun spre vizionare ieșit în cinematografe în 2014 și  regizat de Wally Pfister demonstrează încercăriile doctorului Will Caster, interpretat de  “Johnny Depp” și a Evelynei Caster (Rebecca Hall) specialistă în computere, de a îmbina într-o mașinărie toate cunoștințele din toate domeniile posibile, plus ce are omul cel mai de preț și care îl deosebește de o mașinărie și anume “emoţia umană”.

Experiențele sale controversate l-au facut celebru pe Will dar au atras în același timp și antipatia extremistilor anti-tehnologie care încearcă să-l opreasca pentru a nu finaliza aceste încercări.

Când soţul ei Will este ucis, viaţa pare să se fi terminat pentru specialista în computere Evelyn, dar cercetătoarea găseşte o metodă revoluţionară de a transfera întreaga personalitate a lui Will într-un computer, ducând astfel la finalizarea proiectului la care lucrau, Will devenind astfel mașinăria supremă, dotată cu toate informațiile posibile.

Ce va face Will în acest caz, devenit astfel prima conştiinţă uploadată într-un sistem informatic și cum se vor împleti emoțiile umane într-o mașinărie supremă .. vă las pe voi să descoperiți .. Vizionare plăcută !..

http://filmegratuite.net/transcendence-2014/

Până la o nouă revedere .. vă îmbrățișez cu mult drag.

Pace și lumină pentru toți !

Costi alias CoRus

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Adam si Eva

Dragi prieteni,

Înainte de a aborda acest subiect vă propun să ne reamintim cate ceva despre elevatorii biologici .. despre Adamii si Evele planetare si care este rolul lor.. așa cum sunt prezentați ei în cartea Urantia .. revelata pare-se în 1934 (se fac unele referiri ca timp în text comparativ cu acest an) de presupuse ființe celeste în colaborare cu un medic numit William S  și publicata de Fundația Urantia în anul 1955.

Fundaţia Urantia este o organizaţie non-profit inființată în 1950 de un grup de voluntari din acea epocă, cunoscuți sub numele de Comision de contact care s-au reunit sub conducerea medicului William Sadler, care trăia în apropiere de Chicago, pentru a colabora în scrierea carții aparută cinci ani mai tarziu.

Cartea a fost tradusă în toate limbile de circulatie internationala cu multe eforturi, urmând ca până în 2030 cca 80% din populația planetei să citească în propria limbă și gratis acestă carte prin intermediul sitului www.urantia.org 

Elevatorii biologici – Adamii și Evele planetari

Adam si Eva 1Când în urma evolutiei naturale pe o planetă se atinge limita dezvoltării evolutive naturale a ființelor umane, este momentul să se trimită pe această lume elevatorii biologici .. ei rămânând pe planeta împreună cu Prinţul Planetar, pe tot parcursul ei evolutiv.

Aceştia de regulă sunt în general numiţi Adamul şi Eva de pe o planetă și sunt darul material făcut de Fiul Creator lumilor locuite ei fiind progeniturile lui, Spiritul-Mamă al Universului neparticipând la producerea acestor fiinţe.

Înălţimea acestor Fii Materiali variază între doi metri cincizeci şi trei metri, iar corpul lor străluceşte de o lumină radiantă de o tentă violetă. Prin corpul lor material circulă sânge material, însă ei sunt, de asemenea, încărcaţi de energie divină şi saturaţi de lumină celestă.

Un Adam şi o Evă originari – creaţi direct – sunt nemuritori prin înzestrare naturală, ei putând beneficia de o hrană dublă fiind cu adevărat dubli în natura şi în constituţia lor, ei consumând și hrană ca fiinţele fizice ale tărâmului dar în acelaşi timp, existenţa lor nemuritoare este deplin întreţinută prin absorbţia directă şi automată a anumitor energii cosmice susţinătoare, dar in schimb fii si ficele lor rasa violeta rezultată sau Adamiții suportând o diminuare a potențialului de nemurire .. deci ei nu pot transmite nemurirea necondiţionată urmașilor cărora le dau naştere.

Deci rolul de elevatori biologici a unui Adam și a unei Eve planetare constă în fapul de a îmbunătăți genetic rasele principale evolutive  umane prin amalgamări cu progeniturile lor, pentru că un Adam şi o Evă Planetară nu se împreunează niciodată direct cu membrii raselor evolutive, această muncă de ameliorare biologică intrând în atrbuțiunea progeniturii lor .. de regulă acestia neamestecându-se cu nativii planetei mai înainte ca propriul lor grup să depăşească un milion de membrii .. și asta după o selecție și triere a celor aleși de ei din rândul ființelor umane evolutive pentru a deveni taţii şi mamele evolutivi ai noului ordin contopit al omenirii.

Revenind  .. haideți să vedem acum câte ceva despre povestea lui Adam și Eva noastră așa cum este ea prezentată  în cartea Urantia … despre sosirea lor, administrarea , viața în grădina Edenului ,  prima înălțare,  legenda creației .. etc  ..

Acest articol este preluat  din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org  și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-74-adam-si-eva

Capitolul 74

Adam şi Eva

(828.1) 74:0.1 ADAM ŞI EVA au sosit pe Urantia cu 37.848 de ani înainte de anul 1934 al erei creştine, chiar la jumătatea anotimpului, în vremea când Grădina era la apogeul înfloririi ei. Drept în miezul zilei, şi fără a fi fost anunţate, cele două convoaie serafice, însoţite de personalul Ierusemului însărcinat cu transportarea de elevatori biologici pe Urantia, au aterizat încet pe suprafaţa planetei în rotaţie, în apropierea templului Tatălui Universal. Toată munca de rematerializare a corpului lui Adam şi celui al Evei, s-a executat în incinta acestui sanctuar nou creat. De la ora sosirii lor, au trecut zece zile până să fie re-creaţi în forma umană duală pentru a fi prezentaţi lumii ca reprezentând pe noii ei cârmuitori. Ei şi-au recăpătat cunoştinţa simultan. Fiicele şi Fiii Materiali slujesc întotdeauna împreună. Oriunde şi oricând, esenţa misiunii lor este de a nu se despărţi niciodată. Ei sunt meniţi să lucreze în cuplu, şi rareori se întâmplă ca ei să îşi îndeplinească funcţiile separat.

1. Adam şi Eva pe Jerusem

(828.2) 74:1.1 Adamii şi Evele planetari de pe Urantia erau membrii celui mai vechi corp al Fiilor Materiali de pe Jerusem, unde sunt înscrişi împreună sub numărul 14.311. Ei aparţineau celei de-a treia serii fizice, şi aveau o înălţime cu puţin peste doi metri şi cincizeci.

(828.3) 74:1.2 În momentul când Adam a fost ales ca să vină pe Urantia, el era angajat împreună cu tovarăşa lui în laboratoarele de testări şi probe fizice ale Jerusemului. Vreme de peste cincisprezece mii de ani, ei conduseseră departamentul de energie experimentală aplicată în modificarea formelor vii. Cu mult înainte de asta, ei fuseseră instructori în şcolile de cetăţenie pentru noii veniţi pe Jerusem. Toate astea trebuie avute în vedere în legătură cu istoria purtării lor ulterioare pe Urantia.

(828.4) 74:1.3 Când a fost emisă proclamaţia care chema voluntari pentru misiunea aventurii adamice pe Urantia, toţi Fiii şi Fiicele corpului senior de Fii Materiali s-au prezentat în postura de candidaţi. Examinatorii melchizedeki, cu aprobarea lui Lanaforge şi a celor Preaînalţi din Edentia, i-au ales în final pa Adam şi pe Eva, care au venit după aceea să îndeplinească funcţia de elevatori biologici pe Urantia.

(828.5) 74:1.4 Adam şi Eva au rămas loiali lui Mihail pe toată durata rebeliunii lui Lucifer; cu toate acestea, cuplul a fost chemat înaintea Suveranului Sistemului şi a întregului său cabinet pentru a fi supus unei examinări şi a primi instrucţiuni. Detaliile problemelor de pe Urantia le-au fost prezentate pe îndelete; ei au fost instruiţi în amănunt cu privire la planurile de urmat în acceptarea răspunderilor cârmuirii unei lumi atât de sfâşiate de lupte. Ei au fost puşi să presteze împreună jurământ de credinţă faţă de Preaînalţii Edentiei şi faţă de Mihail din Salvington. Ei au primit cuvenitul sfat de a se vedea ca pe nişte supuşi ai corpurilor urantiene de administratori provizorii melchizedeki, până la data când corpul guvernamental va fi în măsură să renunţe la conducerea lumii pe care a avut-o în sarcină.

(829.1) 74:1.5 Acest cuplu din Ierusem a lăsat în urma lui, în capitala Sataniei şi în alte părţi, o sută de descendenţi – cincizeci de fii şi cincizeci de fiice – creaturi magnifice care scăpaseră de căderile progresului, şi care erau toate angajare ca fideli servitori de încredere ai universului în perioada în care au plecat părinţii lor pe Urantia. Ei erau cu toţii prezenţi în frumosul templu al Fiilor Materiali pentru a asista la serbarea de bun rămas asociată cu ultimele ceremonii ale acceptării consacrării. Copiii i-au însoţit pe părinţii lor la sediul de dematerializare al ordinului lor, şi au fost ultimii care şi-au luat rămas bun şi le-au urat o reuşită deplină în vreme ce aceştia se cufundau în somnul pierderii cunoştinţei al personalităţii, prealabil pregătirii pentru transportul serafic. Copiii au petrecut o bucată de vreme împreună la acea întrunire a familiei, bucurându-se că părinţii lor urmau curând să devină conducătorii vizibili, în realitate singurii cârmuitori ai planetei 606 a sistemului Sataniei.

(829.2) 74:1.6 Aşa au părăsit Adam şi Eva Jerusemul, în mijlocul aclamaţiilor şi al urărilor de bine din partea cetăţenilor lui. Ei s-au dus să preia noile lor responsabilităţi dotaţi cum se cuvine şi pe deplin instruiţi cu privire la toate îndatoririle şi la toate pericolele de întâmpinat pe Urantia.

2. Sosirea lui Adam şi a Evei

(829.3) 74:2.1 Adam şi Eva au adormit pe Jerusem şi, când s-au trezit pe Urantia, în templul Tatălui, în prezenţa marii mulţimi adunate pentru întâmpinarea lor, s-au pomenit faţă în faţă cu două fiinţe de care auziseră vorbindu-se foarte mult, Van şi loialul său tovarăş, Amadon. Aceşti doi eroi ai secesiunii lui Caligastia au fost primii care le-au urat bun venit în noul lor cămin grădină.

(829.4) 74:2.2 Limba Edenului era un dialect andonic, la fel ca cel vorbit de Amadon. Van şi Amadon perfecţionaseră mult această limbă, creând un nou alfabet de douăzeci şi patru de litere; sperau să o vadă devenind limba Urantiei, în măsura în care cultura edenică s-ar fi răspândit în lume. Adam şi Eva stăpâneau pe deplin acest dialect uman dinainte de a fi plecat din Jerusem, astfel încât acest fiu andonit l-a auzit pe conducătorul superior al lumii sale adresându-i-se în propria sa limbă.

(829.5) 74:2.3 În ziua aceea, a fost mult freamăt şi mare bucurie în toată Grădina Edenului, în timp ce mesagerii se grăbeau la locul de întâlnire al porumbeilor voiajori adunaţi din apropiere şi din depărtări, şi strigau: „Daţi drumul păsărilor; lăsaţi-le să ducă vestea că Fiul făgăduit a venit.” An de an, sute de colonii de credincioşi, au menţinut constant numărul dorit de porumbei crescuţi pe lângă casele lor anume pentru o asemenea ocazie.

(829.6) 74:2.4 Pe măsură ce vestea sosirii lui Adam s-a răspândit până departe, mii de membri din triburile învecinate au acceptat învăţăturile lui Van şi Amadon, iar vreme de mai multe luni de zile pelerinii au continuat să vină în Eden pentru a-i saluta pe Adam şi pe Eva şi pentru a aduce omagii Tatălui lor nevăzut.

(829.7) 74:2.5 Curând după trezirea lor, Adam şi Eva au fost escortaţi la locul de primire oficial aflat pe un deal mare situat la nord de templu. Această colină naturală a fost mărită şi amenajată pentru instalarea noilor conducători ai lumii. Aici, la amiază, comitetul de primire al Urantiei le-a urat bun-venit acestui Fiu şi acestei Fiice ai sistemului Sataniei. Amadon era preşedintele acestui comitet, care era compus din doisprezece membri, cuprinzând: un reprezentant al fiecăreia din cele şase rase sangice; şeful în exerciţiu al mediatorilor; Annan, o fiică loială purtătoare de cuvânt din partea nodiţilor; Noe, fiul arhitectului constructor al Grădinii şi înfăptuitor al planurilor tatălui său; şi cei doi Purtători ai Vieţii stabiliţi pe Urantia.

(830.1) 74:2.6 Actul următor a fost încredinţarea sarcinii de supraveghere a planetei lui Adam şi Evei de către seniorul melchizedek, şeful consiliului administratorilor provizorii de pe Urantia. Fiul şi Fiica Materiali au depus un jurământ de credinţă faţă de Preaînalţii Norlatiadekului şi faţă de Mihail al Nebadonului. Ei au fost proclamaţi suveranii Urantiei de către Van, care a predat astfel autoritatea nominală pe care o deţinuse timp de peste o sută cincizeci de mii de ani, în virtutea unei decizii a administratorilor provizorii melchizedeki.

(830.2) 74:2.7 Adam şi Eva au fost îmbrăcaţi cu robe regale cu această ocazie, momentul instalării lor oficiale la stăpânirea ai lumii. Nu toate meşteşugurile Dalamatiei au fost pierdute pe planetă; ţesutul era încă practicat pe vremea Edenului.

(830.3) 74:2.8 S-a auzit apoi proclamaţia arhanghelilor, iar vocea transmisă a lui Gabriel a decretat al doilea apel nominal al judecăţii pentru Urantia şi deşteptarea supravieţuitorilor adormiţi din cea de-a doua perioadă de acordare a graţiei şi a milei pe planeta 606 a Sataniei. Dominaţia Prinţului a trecut; perioada lui Adam, a treia epocă planetară, se deschide în mijlocul unor scene de o măreţie simplă; iar noii stăpâni ai Urantiei îşi inaugurează domnia în condiţii aparent favorabile, în pofida confuziei generale provocate de absenţa cooperării predecesorilor lor în autoritate pe planetă.

3. Adam şi Eva fac cunoştinţă cu planeta

(830.4) 74:3.1 Acum, după instalarea lor oficială, Adam şi Eva au devenit dureros de conştienţi de izolarea lor planetară. Tăcute erau transmisiunile familiare; şi absente erau toate circuitele de comunicare extraplanetară. Tovarăşii lor din Jerusem se duseseră pe planete unde totul se petrecea normal, cu un Prinţ Planetar bine stabilit şi cu un stat major experimentat, gata să-i primească şi să coopereze cu ei în cursul experienţelor lor iniţiale pe aceste lumi. Însă, pe Urantia, rebeliunea a schimbat totul. Aici, Prinţul Planetar era foarte des prezent şi, cu toate că era privat de cea mai mare parte din puterea lui de a face rău, el era încă capabil de a face dificilă, şi într-o oarecare măsură riscantă, sarcina lui Adam şi a Evei. În acea noapte, pe când se plimbau prin Grădină, sub clar de lună plină, discutând planurile zilei următoare, Fiul şi Fiica Jerusemului erau îngânduraţi şi deziluzionaţi.

(830.5) 74:3.2 Aşa s-a încheiat prima zi a lui Adam şi a Evei pe Urantia, planeta izolată şi tulburată din cauza trădării lui Caligastia. Ei s-au plimbat şi au vorbit până noaptea târziu, prima lor noapte pe pământ – şi s-au simţit foarte singuri.

(830.6) 74:3.3 A doua zi a lui Adam pe pământ s-a petrecut în şedinţă cu administratorii provizorii planetari şi cu consiliul consultativ. De la melchizedeki şi de la asociaţii lor, Adam şi Eva au aflat mai multe detalii despre rebeliunea lui Caligastia şi despre efectul acelei răscoale asupra progresului lumii. În ansamblu, această lungă relatare a proastei administrări a treburilor planetei este o istorie descurajantă. Ei au aflat toate faptele privitoare la năruirea totală a planului lui Caligastia de accelerare a procesului evoluţiei sociale. Ei au ajuns, de asemenea, la o înţelegere clară şi deplină a nebuniei încercării de a se ajunge la o civilizaţie planetară avansată fără a se ţine seama de planul divin de înaintare. Şi astfel s-a terminat o zi tristă, dar foarte instructivă – cea de-a doua zi a lor pe Urantia.

(831.1) 74:3.4 A treia zi a fost consacrată unei cercetări a Grădinii. Instalaţi pe marile păsări transportoare – fandorii – Adam şi Eva au contemplat de la înălţime vastele întinderi ale Grădinii în timp ce erau purtaţi prin aer pe deasupra celui mai frumos loc de pe pământ. Această zi de vizită s-a sfârşit cu un mare banchet ţinut în cinstea tuturor celor care munciseră la crearea acestei grădini de o frumuseţe şi de o splendoare edenică. Din nou, până târziu în noaptea celei de-a treia zi a lor, Fiul şi tovarăşa lui s-au plimbat prin Grădină şi au vorbit despre amploarea problemelor lor.

(831.2) 74:3.5 În cea de-a patra zi, Adam şi Eva au ţinut un discurs în faţa adunării Grădinii. De la înălţimea dealului inaugural, ei le-au vorbit oamenilor despre planurile lor de reabilitare a lumii şi au pus accentul pe metodele prin care vor căuta să reînalţe cultura socială a Urantiei de la nivelele inferioare la care căzuse ca urmare a păcatului şi a rebeliunii. Aceasta a fost o zi mare; ea s-a încheiat cu un banchet pentru consiliul bărbaţilor şi al femeilor care fuseseră selectaţi pentru a primi sarcini în noua administrare a treburilor lumii. Luaţi seama! În acest grup se găseau şi femei şi bărbaţi, şi aceasta a fost prima dată când un astfel de eveniment s-a petrecut pe pământ de la epoca lui Dalamatiei încoace. A fost o schimbare uimitoare, aceea de a o vedea pe Eva, o femeie, împărtăşind, cu un bărbat, onorurile şi responsabilităţile treburilor lumii. Şi astfel s-a încheiat cea de-a patra lor zi pe pământ.

(831.3) 74:3.6 Ce-a de-a cincia zi a fost ocupată cu organizarea guvernului temporar, administraţia care urma să funcţioneze până când administratorii provizorii melchizedeki vor fi părăsit Urantia.

(831.4) 74:3.7 Ziua a şasea a fost consacrată inspectării numeroaselor tipuri de oameni şi de animale. De-a lungul zidurilor estice din Eden, Adam şi Eva au fost escortaţi toată ziua, observând viaţa animală a planetei şi ajungând la o mai bună înţelegere a ceea ce trebuie făcut pentru stabilirea ordinii în confuzia unei lumi populate de o asemenea varietate de creaturi vii.

(831.5) 74:3.8 Persoanele care l-au însoţit pe Adam în această deplasare au fost foarte surprinse să constate cât de deplin a înţeles Adam natura şi funcţia miilor de animale care i-au fost arătate. Era de ajuns să arunce o singură privire asupra vreunui animal, că şi indica natura şi comportamentul lui. Adam putea, la prima vedere, să dea tuturor creaturilor materiale pe care le vedea numele descriptiv al originii, al naturii şi al funcţiunii lor. Aceia care l-au condus în turul lui de inspecţie nu ştiau că noul conducător al lumii era unul din anatomiştii cei mai experţi din toată Satania, iar Eva era şi ea la fel de pricepută. Adam i-a uimit pe asociaţii lui prin descrierea unei mulţimi de creaturi vii prea mici pentru a fi văzute de ochiul omenesc.

(831.6) 74:3.9 Când s-a scurs cea de-a şasea zi a şederii lor pe pământ, Adam şi Eva s-au odihnit pentru prima dată în noul lor cămin „de la estul Edenului”. Primele şase zile ale aventurii pe Urantia fuseseră foarte ocupate, ei aşteptând cu mare plăcere o zi de eliberare de toate activităţile.

(831.7) 74:3.10 Dar circumstanţele au dictat altfel. Experienţa zilei care tocmai trecuse, în care Adam discutase atât de inteligent şi de exhaustiv viaţa animală a Urantiei, combinată cu magistralul său discurs inaugural şi cu manierele lui fermecătoare, câştigaseră inima şi captivaseră gândirea locuitorilor Grădinii, astfel încât ei nu numai că erau dispuşi din toată inima să îi accepte drept conducători pe Fiul si pe Fiica nou sosiţi din Jerusem, însă majoritatea erau aproape gata-gata să le cadă în genunchi şi să-i adore ca pe nişte zei.

4. Prima înălţare

(832.1) 74:4.1 În noaptea aceea, noaptea care a urmat zilei a şasea, în timp ce Adam şi Eva dormeau adânc, s-au petrecut lucruri ciudate în vecinătatea templului Tatălui, în sectorul central al Edenului. Acolo, sub lumina blândă a lunii, sute de femei şi de bărbaţi entuziasmaţi şi înfierbântaţi au ascultat timp de ore întregi argumentările pline de patimă ale conducătorilor lor. Ei aveau intenţii bune, dar pur şi simplu nu puteau înţelege simplitatea manierelor fraterne şi democratice ale noilor lor suverani. Cu mult timp înainte de revărsatul zorilor, noii administratori temporari ai treburilor lumii au ajuns la concluzia virtual unanimă că Adam şi consoarta lui erau mult prea modeşti şi simplii. Ei au decis că Divinitatea coborâse pe pământ sub înfăţişare trupească, şi că Adam şi Eva erau în realitate zei, sau ceva atât de aproape de o astfel de stare, încât erau demni de o veneraţie respectuoasă.

(832.2) 74:4.2 Uimitoarele evenimente ale primelor şase zile ale lui Adam şi ale Evei pe pământ au depăşit complet înţelegerea minţilor nepregătite, chiar şi pe ale celor mai buni oameni ai lumii. Erau cuprinşi de o stare de zăpăceală; ei s-au lăsat antrenaţi de propunerea de a aduce nobila pereche până sus la templul Tatălui, în miezul zilei, pentru ca toată lumea să se poată închina într-o adorare plină de respect şi să se prosterneze într-o supunere plină de umilinţă; locuitorii Grădinii erau realmente sinceri în toată purtarea lor.

(832.3) 74:4.3 Van protesta. Amadon lipsea, având în sarcina sa garda de onoare care veghease, peste noapte, asupra lui Adam şi Evei. Dar protestul lui Van a fost spulberat. I s-a spus că şi el era prea modest, prea cuminte; că nu era departe de a fi el însuşi un zeu; altfel cum ar fi trăit atât de mult pe pământ, şi cum ar fi determinat un eveniment atât de important ca venirea lui Adam? Edeniţii înfierbântaţi erau pe punctul de a-l lua pe sus şi a-l urca pe muntele de închinăciune, când Van a reuşit să-şi croiască drum afară din mulţime. Fiind capabil să comunice cu medianii, l-a trimis în mare grabă pe şeful lor la Adam.

(832.4) 74:4.4 Se apropiau zorii celei de-a şaptea zi a lui Adam şi a Evei pe pământ, când au auzit surprinzătoarea veste a propunerii acestor muritori bine intenţionaţi, dar necugetaţi; atunci, chiar în timp ce păsările transportoare zburau cât puteau de repede pentru a-i găsi şi aduce pe Adam şi pe Eva la templu, medianii, putând chiar şi ei să facă un astfel de lucru, i-au transportat ei înşişi la templul Tatălui. Era foarte devreme în dimineaţa acestei a şaptea zi, şi, de pe movila , unde fusese atât de recent primit, Adam a ţinut un discurs în care a explicat ordinele filiaţiei divine şi le-a făcut clar acestor minţi pământeşti că numai Tatăl şi aceia pe care îi desemnează el pot fi veneraţi. Adam a precizat că va accepta toate onorurile şi va primi tot respectul, dar va refuza întotdeauna să fie adorat!

(832.5) 74:4.5 A fost o zi memorabilă. Chiar înainte de amiază, aproape de clipa sosirii mesagerului serafic care aducea din Jerusem constatarea instalării conducătorilor lumii, Adam şi Eva, ieşind din mulţime, au arătat spre templul Tatălui şi au zis: „Mergeţi acum spre însemnul material al prezenţei nevăzute a Tatălui şi închinaţi-vă în semn de adorare înaintea celui care ne-a făcut pe toţi şi care ne ţine în viaţă. Şi fie ca acest act să reprezinte promisiunea sinceră că voi nu veţi mai fi niciodată tentaţi să veneraţi pe nimeni altul în afară de Dumnezeu.” Toţi au făcut aşa cum le-a poruncit Adam. Fiul şi Fiica Materiali stăteau singuri pe deal, cu capetele înclinate, în vreme ce oamenii s-au prosternat în jurul templului.

(832.6) 74:4.6 Aceasta a fost originea tradiţiei zilei sabatului. În Eden, ziua a şaptea a fost întotdeauna consacrată adunării de la amiază din templu; obiceiul de a se consacra această zi cultivării personale a persistat mult timp. Dimineaţa era consacrată desăvârşirii fizice, ceasurile amiezii adorării spirituale, după amiaza cultivării minţii, în vreme ce seara se petrecea în serbări sociale. Aceasta n-a fost niciodată o lege în Eden, dar aşa a fost obiceiul câtă vreme administraţia adamică a deţinut puterea pe pământ.

5. Administrarea lui Adam

(833.1) 74:5.1 Timp de aproape şapte ani de la sosirea lui Adam, administratorii provizorii au rămas la datorie, însă în cele din urmă a venit vremea când ei i-au transferat lui Adam administrarea treburilor lumii şi s-au întors pe Jerusem.

(833.2) 74:5.2 Salutul de bun-rămas al administratorilor provizorii a ocupat o zi întreagă, şi în cursul serii melchizedekii individuali le-au dat lui Adam şi Evei sfatul lor de despărţire şi le-au urat cele mai bune gânduri. Adam ceruse de mai multe ori consilierilor lui să rămână pe pământ cu el, dar aceste rugăminţi au fost respinse de fiecare dată. Venise vremea când Fiii Materiali trebuiau să-şi asume responsabilitatea deplină pentru conducerea treburilor lumii. Aşadar, la miezul nopţii, transportul serafic al Sataniei a părăsit planeta cu paisprezece fiinţe având destinaţia Jerusem, transferul lui Van şi al lui Amadon având loc simultan cu plecarea celor doisprezece melchizedeki.

(833.3) 74:5.3 O bună bucată de vreme totul a mers relativ bine pe Urantia, şi se părea că Adam ar fi, în cele din urmă, în stare să dezvolte un plan pentru promovarea extinderii treptate a civilizaţiei edenice. Conform sfaturilor melchizedekilor, el a început să încurajeze artele manufacturii, în ideea dezvoltării relaţiilor comerciale cu lumea exterioară. Atunci când Edenul fusese dezbinat, existau peste o sută de ateliere primitive de manufactură în funcţiune, şi se stabiliseră relaţii comerciale extinse cu triburile din vecinătate.

(833.4) 74:5.4 Epoci de-a rândul, Adam şi Eva fuseseră instruiţi în tehnica de perfecţionare a unei lumi în vederea pregătirii ei de a primi contribuţiile lor specializate la înaintarea civilizaţiei evolutive. Acum însă, ei se confruntau cu unele probleme presante, cum ar fi stabilirea legii şi a ordinii într-o lume de sălbatici, de barbari şi de fiinţe umane doar pe jumătate civilizate. În afară de elita populaţiei pământului, adunată acolo, în Grădină, numai câteva grupuri, de ici de colo, au fost câtuşi de puţin susceptibile să primească cultura Adamică.

(833.5) 74:5.5 Adam a făcut un efort eroic şi hotărât pentru a stabili un guvern mondial, însă a întâmpinat o rezistenţă încăpăţânată la fiecare cotitură. Adam pusese deja în funcţiune, în tot Edenul, un sistem de control colectiv, şi aliase toate aceste grupuri într-o ligă edenică. Însă de cum a ieşit din Grădină şi a căutat să aplice aceste idei altor triburi exterioare au şi apărut necazurile, nişte necazuri serioase. De îndată ce asociaţii lui Adam au început să lucreze în afara Grădinii, ei au întâlnit rezistenţa directă şi bine plănuită a lui Caligastia şi Daligastia. Prinţul decăzut fusese destituit din poziţia de suveran al lumii, însă nu fusese îndepărtat de pe planetă. El era încă prezent pe pământ şi era capabil, cel puţin într-o anumită măsură, să reziste tuturor planurilor lui Adam pentru reabilitarea societăţii umane. Adam a încercat să pună rasele în gardă contra lui Caligastia, dar sarcina i-a fost îngreunată, căci cel mai mare duşman al lui era invizibil privirii muritorilor.

(833.6) 74:5.6 Chiar şi printre edeniţi se găseau unele minţi confuze care s-au aplecat spre învăţătura lui Caligastia referitoare la libertatea personală neînfrânată; ele i-au cauzat lui Adam un lanţ nesfârşit de greutăţi; ele îi răsturnau mereu cele mai bine întocmite planuri pentru înaintarea ordonată şi pentru dezvoltarea substanţială. Adam s-a văzut în cele din urmă nevoit să renunţe la programul de construcţie socială imediată, şi a revenit la metoda de organizare a lui Van, împărţindu-i pe edeniţi în companii de câte o sută, cu câte un căpitan pentru fiecare şi cu locotenenţi responsabili pentru fiecare grup de câte zece.

(834.1) 74:5.7 Adam şi Eva veniseră ca să instituie un guvern reprezentativ în locul unui guvern monarhic, însă, pe toată faţa pământului, ei n-au găsit nici un guvern demn de acest nume. Pentru moment, Adam a abandonat orice efort de a stabili un guvern reprezentativ, şi înainte de căderea regimului edenic, el a reuşit să întemeieze aproape o sută de centre comerciale şi sociale, unde indivizi puternici comandau în numele lui. Cea mai mare parte a acestor centre fusese organizată cândva de Van şi de Amadon.

(834.2) 74:5.8 Trimiterea ambasadorilor de la un trib la altul datează din timpurile lui Adam. Acesta a fost un mare pas înainte în evoluţia guvernului.

6. Viaţa familiară a lui Adam şi a Evei

(834.3) 74:6.1 Terenurile familiei adamice acopereau cu un pic mai mult de o mie trei sute de hectare. În imediata apropiere a acestui domeniu, se luaseră măsuri pentru instalarea a peste trei sute de mii dintre urmaşii lor de ereditate pură, dar nu s-a construit decât prima unitate a clădirilor proiectate. Înainte ca mărimea familiei adamice să depăşească această rezervă iniţială, întregul plan edenic se năruise şi grădina fusese evacuată.

(834.4) 74:6.2 Adamson a fost primul născut al rasei violete pe Urantia, fiind urmat de sora sa şi de Evason, al doilea fiu al lui Adam şi al Evei. Eva era mama a cinci copii înainte de plecarea melchizedekilor – trei fii şi două fiice. Următorii doi au fost gemeni. Înainte de marea greşeală, ea dăduse naştere la şaizeci şi trei de copii: treizeci şi două de fiice şi treizeci şi unu de fii. Când Adam şi Eva au părăsit Grădina, familia lor era constituită din patru generaţii, numărând 1.647 de descendenţi direcţi de ereditate pură. După plecarea lor din Grădină, ei au avut încă patruzeci şi doi de copii, în afară de cei doi urmaşi prin înrudire comună cu un neam muritor al Urantiei. Şi aceasta cifră nu include descendenţa adamică printre nodiţi şi alte rase evolutive.

(834.5) 74:6.3 Când copiii adamici au încetat să se mai hrănească de la sânul mamei lor, la vârsta de un an, ei n-au băut lapte de la animale. Eva avea acces la laptele unei mari varietăţi de nuci şi la sucul mai multor fructe, şi cunoscând perfect chimia şi energia acestor alimente, ea le-a combinat pentru hrănirea copiiilor ei până la apariţia dinţilor.

(834.6) 74:6.4 Gătitul mâncării era universal întrebuinţat în afara sectorului adamic propriu zis al Edenului, dar nu se gătea nimic în gospodăria lui Adam. Membrii familiei îşi găseau hrana – fructe, nuci şi cereale – gata pregătită pe măsură ce se cocea. Ei mâncau o dată pe zi, puţin după amiază. Adam şi Eva mai absorbeau de asemenea „lumină şi energie” direct de la anumite emanaţii spaţiale în combinaţie cu influenţa arborelui vieţii.

(834.7) 74:6.5 Corpul lui Adam şi acela al Evei emiteau o lumină difuză, dar ei se îmbrăcau întotdeauna potrivit obiceiurilor asociaţilor lor. Deşi purtau foarte puţine haine în cursul zilei, ei se înveleau, pe timpul serii, în mantale. Originea tradiţionalei aure care înconjura capul presupuşilor oameni pioşi şi sfinţi datează din timpurile lui Adam şi ale Evei. De vreme ce emanaţiile luminoase ale corpurilor lor erau în aşa mare măsură oprite de îmbrăcăminte, numai strălucirea radiantă a capului lor era perceptibilă. Descendenţii lui Adamson au descris întotdeauna în acest fel conceptul lor de indivizi a căror dezvoltare spirituală s-a presupus a fi extraordinară.

(834.8) 74:6.6 Adam şi Eva puteau comunica, unul cu altul şi cu copiii lor de prim grad, la o distanţă de circa optzeci de kilometri. Acest schimb de gânduri se efectua cu ajutorul delicatelor alveole cu gaz situate foarte aproape de structura lor cervicală. Prin acest mecanism, ei puteau trimite şi recepţiona vibraţii ale gândirii, însă această putere a fost instantaneu suspendată atunci când ei şi-au lăsat minte pradă discordiei şi destrămării răului.

(835.1) 74:6.7 Copiii adamici au frecventat propriile lor şcoli până la vârsta de şaisprezece ani, aceia mai tineri fiind învăţaţi de cei mai în vârstă. Cei mici îşi schimbau activităţile la fiecare treizeci de minute, cei mari la fiecare oră. Era cu certitudine un spectacol nou pe Urantia, acela de a-i observa pe aceşti copii ai lui Adam şi ai Evei desfăşurând o activitate voioasă şi însufleţitoare numai de dragul de a se juca. Jocul şi umorul raselor din ziua de azi sunt în mare măsură provenite de la neamul adamic. Toţi adamiţii apreciau muzica şi aveau, de asemenea, un ascut simţ al umorului.

(835.2) 74:6.8 Vârsta medie a logodnei era de optsprezece ani, şi aceşti tineri frecventau apoi un curs de doi ani de instruire în vederea asumării responsabilităţilor conjugale. La douăzeci de ani, ei aveau dreptul de a se căsători; după căsătorie, îşi începeau munca vieţii sau intrau într-o pregătire specială în scopul acesta.

(835.3) 74:6.9 Practica ulterioară a unor naţiuni de a permite familiilor regale, care pretindeau a se trage din zei, să se căsătorească frate cu soră, datează din vremea tradiţiilor urmaşilor lui Adam, care erau obligaţi să se căsătorească între ei. Adam şi Eva oficiau întotdeauna ceremoniile de căsătorie ale primei şi ale celei de-a doua generaţii ale Grădinii.

7. Viaţa în grădină

(835.4) 74:7.1 În afara celor patru ani în care au frecventat şcolile din vest, copiii lui Adam au trăit şi au muncit în „estul Edenului.” Până la vârsta de şaisprezece ani, ei primeau o educaţie intelectuală conformă cu metodele şcolilor Jerusemului. De la şaisprezece la douăzeci de ani, ei se instruiau în şcolile Urantiei de la celălalt capăt al Grădinii, unde serveau de asemenea ca profesori pentru clasele inferioare.

(835.5) 74:7.2 Sistemul de şcoli occidentale al Grădinii avea ca scop esenţial socializarea. Recreaţiile de dimineaţă erau consacrate practicii horticulturii şi agriculturii, iar cele de după amiază, jocului competitiv. Serile erau folosite pentru cultivarea relaţiilor sociale şi pentru cultivarea prieteniilor personale. Educaţia religioasă şi sexuală era considerată ca aparţinând căminului, îndatorirea părinţilor.

(835.6) 74:7.3 Învăţarea în aceste şcoli cuprindea instruirea privind:

(835.7) 74:7.4 1. Sănătatea şi îngrijirea corpului.

(835.8) 74:7.5 2. Regula de aur, etalonul raporturilor sociale.

(835.9) 74:7.6 3. Relaţia drepturilor individuale cu drepturile colective şi obligaţiile faţă de comunitate.

(835.10) 74:7.7 4. Istoria şi cultura diverselor rase pământene.

(835.11) 74:7.8 5. Metode de ameliorare şi de antrenare a progresului comerţului mondial.

(835.12) 74:7.9 6. Coordonarea conflictelor dintre îndatoriri şi sentimente.

(835.13) 74:7.10 7. Cultivarea jocului, a umorului şi a substitutelor sub forma competiţiei pentru înlocuirea luptei fizice.

(835.14) 74:7.11 Şcolile, şi de fapt toate activităţile Grădinii, erau întotdeauna deschise vizitatorilor. Observatori neînarmaţi erau uşor admişi în Eden pentru scurte vizite. Pentru a sta un timp în Grădină, un urantian trebuia să fie „adoptat.” El primea instrucţiuni în munca de aplicare a planului şi a ţelului consacrării adamice; el îşi exprima intenţia lui de a adera la această misiune, şi făcea apoi declaraţia de loialitate faţă de regulamentele sociale instituite de Adam şi faţă de suveranitatea spirituală a Tatălui Universal.

(836.1) 74:7.12 Legile Grădinii erau întemeiate pe codurile mai vechi ale Dalamatiei şi promulgate sub şapte titluri:

(836.2) 74:7.13 1. Legile de sănătate şi igienă.

(836.3) 74:7.14 2. Regulile sociale ale Grădinii.

(836.4) 74:7.15 3. Codul schimburilor şi al comerţului.

(836.5) 74:7.16 4. Legile bunei credinţe şi ale concurenţei loiale.

(836.6) 74:7.17 5. Legile vieţii de familie.

(836.7) 74:7.18 6. Codurile civile ale regulii de aur.

(836.8) 74:7.19 7. Cele şapte porunci ale regulii morale supreme.

(836.9) 74:7.20 Legea morală a Edenului era puţin diferită de cele şapte porunci ale Dalamatiei. Dar adamiţii ofereau multe alte raţiuni spre justificarea acestor porunci; de pildă, privitor la imperativul ridicat contra crimei, prezenţa interioară a Ajustorilor Gândirii a fost prezentată ca un motiv în plus pentru a nu se distruge viaţa umană. Ei au arătat că „cel care varsă sânge de om, de om va avea propriul lui sânge vărsat, căci Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său.”

(836.10) 74:7.21 În Grădina Edenului, ora consacrată cultului public era la mijlocul zilei; apusul soarelui era ora cultului familial. Adam a făcut tot posibilul să descurajeze folosirea rugăciunilor standardizate, arătând că rugăciunea efectivă trebuie să fie în întregime individuală, că ea trebuie să fie „dorinţa sufletului”; însă edeniţii au continuat să folosească rugăciuni şi forme tradiţionale transmise din epoca Dalamatiei. Adam s-a străduit de asemenea să înlocuiască sacrificiile de sânge din ceremoniile religioase cu ofrandele de fructe ale pământului, dar nu a reuşit mare lucru în acest sens înainte de ruinarea Grădinii.

(836.11) 74:7.22 Adam s-a străduit să explice raselor egalitatea sexelor. Maniera în care Eva lucra alături de soţul ei i-a impresionat profund pe toţi locuitorii Grădinii. Adam i-a învăţat fără ocolişuri că femeia, asemenea bărbatului, contribuie la producerea acelor factori ai vieţii care se unesc pentru a forma o nouă fiinţă. Până la vremea respectivă, oamenii presupuseseră că toată procrearea pleacă „rinichii tatălui”. Ei au considerat mama ca fiind doar un instrument pentru hrănirea copilului şi pentru naşterea şi îngrijirea nou-născutului.

(836.12) 74:7.23 Adam i-a învăţat pe contemporanii lui tot ce puteau să înţeleagă, însă, comparativ vorbind, asta n-a însemnat mare lucru. Totuşi, rasele mai inteligente ale pământului aşteptau cu nerăbdare vremea când li se va permite să se căsătorească cu copiii superiori ai rasei violete. Şi ce lume diferită ar fi devenit Urantia dacă acest mare plan de înnobilare a raselor ar fi fost dus la bun sfârşit! Chiar şi aşa cum s-au petrecut lucrurile, aportul redus de sânge pe care oamenii evolutivi l-au primit de la rasele importate a adus foloase inestimabile.

(836.13) 74:7.24 Şi astfel a lucrat Adam pentru bunăstarea şi înălţarea lumii de pe planeta lui de şedere, însă a fost o sarcină grea aceea de a conduce pe cea mai bună cale pe aceşti oameni amestecaţi şi corciţi.

8. Legenda creaţiei

(836.14) 74:8.1 Povestea creării Urantiei în şase zile era întemeiată pe tradiţia că Adam şi Eva îşi petrecuseră exact şase zile în examinarea iniţială a Grădinii. Această împrejurare a adus o sancţiune aproape sacră perioadei de timp a săptămânii, care la origine fusese introdusă de către Dalamatieni. Faptul că Adam a petrecut şase zile cu inspectarea Grădinii şi cu formularea planurilor preliminare de organizare nu fusese prestabilit, ci a fost elaborat de la zi la zi. Alegerea celei de-a şaptea zi pentru închinare a fost cu totul întâmplătoare prin legătura lor cu faptele despre care tocmai am vorbit.

(837.1) 74:8.2 Legenda facerii lumii în şase zile a fost o gândire care a venit mai târziu, de fapt, cu treizeci de mii de ani mai târziu. E posibil ca un pasaj al povestirii, apariţia bruscă a soarelui şi a lunii, să-şi aibă originea în tradiţiile de altădată conform cărora lumea s-a ivit brusc dintr-un nor spaţial dens de praf cosmic care ascunsese mult timp soarele şi luna.

(837.2) 74:8.3 Povestea creării Evei din coasta lui Adam este un rezumat confuz al sosirii lui Adam şi al chirurgiei celeste legate de schimbul de substanţe vii asociat cu venirea statului major corporal al Prinţului Planetar, cu peste patru sute şi cincizeci de ani în urmă.

(837.3) 74:8.4 Majoritatea oamenilor lumii au fost influenţaţi de tradiţia că Adam şi Eva aveau forme fizice create pentru ei cu prilejul sosirii lor pe Urantia. Credinţa că omul a fost creat din lut a fost aproape universală în emisfera estică; această tradiţie poate fi regăsită în multe zone ale lumii, de la Insulele Filipine până în Africa. Şi multe grupuri etnice au acceptat această poveste a originii din lut a omului printr-o formă specială de creaţie, chiar dacă anterior ele au crezut în creaţia progresivă – evoluţia.

(837.4) 74:8.5 Independent de influenţele Dalamatiei şi ale Edenului, omenirea avea tendinţa să creadă în ascensiunea treptată a rasei umane. Faptul evoluţiei nu este o descoperire modernă; anticii au înţeles caracterul lent şi evolutiv al progresului uman. Grecii primitivi aveau idei clare despre aceasta, în ciuda apropierii lor de Mesopotamia. Deşi diversele rase umane s-au încurcat jalnic în noţiunile lor asupra evoluţiei, multe triburi primitive credeau şi îi învăţau pe oameni că ei se trăgeau din diverse animale. Oamenii primitivi au căpătat obiceiul de a-şi alege pentru „totemurile” lor animalele presupusei lor obârşii. Anumite triburi indiene nord-americane se credeau provenite din castori şi din coioţi. Unele triburi africane spun că ele descind din hienă, un trib malaiez din lemuri, iar un grup din Noua Guinee din papagal.

(837.5) 74:8.6 Babilonienii, dat fiind contactul lor imediat cu rămăşiţele civilizaţiei adamiţilor, au extins şi au împodobit povestea creării omului; ei pretindeau că el se cobora de-a dreptul dintre Zei, că rasa avea o origine aristocratică, care era incompatibilă chiar şi cu doctrina creaţiei din lut.

(837.6) 74:8.7 Povestea creaţiei din Vechiul Testament a apărut la mult timp după epoca lui Moise; el nu i-a învăţat niciodată pe evrei o istorie atât de denaturată. De fapt, el le-a oferit israeliţilor o povestire simplă şi concisă a creaţiei, sperând ca prin aceasta să dea importanţă chemării sale la venerarea Creatorului, Tatăl Universal, pe care el l-a numit Domnul Dumnezeu al Israelului.

(837.7) 74:8.8 În primele sale învăţături, Moise a evitat cu mare înţelepciune să se întoarcă la epoca lui Adam şi, întrucât Moise era învăţătorul suprem al evreilor, poveştile despre Adam au fost intim asociate cu acelea ale creaţiei. Tradiţiile străvechi au recunoscut o civilizaţie pre-adamică. Aceasta reiese clar din faptul că editorii de mai târziu, care au avut intenţia de a elimina orice referinţă la chestiuni umane anterioare epocii lui Adam, au omis din neglijenţă eliminarea relatării revelatoare a emigrării lui Cain către „ţinutul Nodului”, unde şi-a luat o soţie.

(838.1) 74:8.9 Mult timp după instalarea lor în Palestina, evreii n-au avut nici o scriere de uz general. Ei au învăţat folosirea unui alfabet de la vecinii lor, filistenii, care erau refugiaţi politici din civilizaţia superioară a Cretei. Evreii au scris foarte puţin până la anul 900 înainte de Isus, şi neavând nici un limbaj scris până la această dată târzie, au circulat în rândurile lor câteva poveşti diferite asupra creaţiei, dar după captivitatea babiloniană au fost înclinaţi mai mult către acceptarea unei versiuni mesopotamiene modificate.

(838.2) 74:8.10 Tradiţia ebraică s-a cristalizat în jurul lui Moise şi, pentru că el s-a străduit să urmărească genealogia lui Abraham până înapoi la Adam, evreii au presupus că Adam a fost primul om din toată omenirea. Yahweh a fost creatorul şi, întrucât Adam este presupus ca fiind primul om, el trebuie să fi făcut lumea chiar înainte de a-l face pe Adam. Tradiţia celor şase zile ale lui Adam a fost apoi strecurată în poveste, cu rezultatul că la aproape o mie de ani după şederea lui Moise pe pământ, tradiţia creaţiei în şase zile a fost scrisă şi ulterior atribuită lui.

(838.3) 74:8.11 Când preoţii evrei s-au reîntors la Ierusalim, ei terminaseră deja scrierea povestirii lor despre începutul lucrurilor. Curând ei au pretins că această naraţiune este o istorie a creaţiei scrisă de Moise şi descoperită recent. Însă evreii contemporani din jurul anului 500 înainte de Isus nu considerau aceste scrieri ca revelaţii divine; ei le-au privit într-un mod foarte asemănător aceluia în care oamenii de mai târziu vor considera povestirile mitologice.

(838.4) 74:8.12 Acest document falsificat, presupus a reprezenta învăţăturile lui Moise, a fost adus în atenţia lui Ptolemeu, regele grec al Egiptului, care îl avusese tradus în greacă de către o comisie de şaptezeci de erudiţi, pentru noua bibliotecă din Alexandria. Această poveste îşi găseşte astfel locul ei printre acele scrieri care au devenit după aceea o parte a culegerilor ulterioare de „scrieri sacre” ale religiei ebraice şi creştine. Şi prin identificarea cu aceste sisteme teologice de mai târziu, aceste concepţii au influenţat profund un timp îndelungat filozofia multor oameni occidentali.

(838.5) 74:8.13 Învăţătorii creştini au perpetuat credinţa că rasa umană a fost creată printr-un act suveran. Toate acestea au condus direct la formarea de ipoteze a unei epoci de aur de altădată, a beatitudinii utopice, şi la teoria căderii omului sau supraomului, care a explicat condiţia societăţii care nu avea nimic utopic. Aceste perspective asupra vieţii şi locului omului în univers au fost, în cel mai bun caz, descurajante, întrucât ele se întemeiau pe o credinţă în regres mai degrabă decât în progres, şi care implica deopotrivă o Deitate răzbunătoare, care îşi vărsa mânia asupra rasei umane ca pedeapsă pentru erorile anumitor administratori planetari de odinioară.

(838.6) 74:8.14 ”Epoca de aur” este un mit, dar Edenul a fost un fapt, şi Civilizaţia Grădinii a fost efectiv ruinată. Adam şi Eva erau stat în Grădină de o sută şaptesprezece ani când, prin nerăbdarea Evei şi prin erorile de judecată ale lui Adam, ei au îndrăznit să se abată de la calea ordonată, lucru care a atras rapid nenorocirea asupra lor şi întârzierea dezastruoasă în dezvoltarea progresivă a întregii Urantii.

(838.7) 74:8.15 [Relatat de Solonia, „vocea serafică din Grădină.”]

 

 Până la o nouă revedere.. pace si lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter