Impresii de călătorie – Bratislava

Dragi prieteni,

Vă invit să continuăm călătoria noastra turistică în cîteva capitale vecine în care am fost anul acesta în cadrul unei excursii organizate și după ce am văzut într-un prim material postat Budapesta, haide-ți să vedem acum Bratislava.

Bratislava – Slovacia

Am să vă prezint mai jos pe scurt cateva informații despre Slovacia conform enciclopediei libere Wikipedia.

Poziționare și Steagul cu Stema Slovaciei

SLovacia - Bratislava

Slovacia, oficial Republica Slovacă este un stat fără ieșire la mare din Europa Centrală cu o populație de peste 5 milioane de locuitori, și o suprafață de aproximativ 49.000 km². Se învecinează cuUcraina la E , cu Polonia la N-E, cu Cehia la N-V, cu Austria la V și cu Ungaria la S.

Capitala și cel mai mare oraș este Bratislava, localizat în S-V țării. Slovacia este un membru al Uniunii Europene, NATO, OCDE, OMC și a altor organizații internaționale.

În antichitate, teritoriul a fost locuit de triburi dacice, celtice și germanice, iar peste câteva secole, teritoriul fusese încorporat înImperiul Roman.

Poporul de origine slavă, ai cărui strămoși au ajuns pe teritoriul actualei Slovacii între secolele V și VI, în timpul migratiilor. Mai multe regiuni ale Slovaciei au aparținut Imperiului lui Samo, Moraviei Mari, Regatului Ungariei, Imperiului Habzburgic, Imperiului Austro-Ungar și apoi Cehoslovaciei.

Un stat separat slovac a existat în timpul celui de doilea Război Mondial, între 1939-1945, urmând într-un final să devină iarăși parte a Cehoslovaciei. Slovacia și-a obținut independența pe 1 ianuarie1993, în urma unei dizolvări pașnice a Cehoslovaciei, numită și Divorțul de catifea.

Slovacia este un stat dezvoltat cu o economie cu venit ridicat cu una dintre cele mai mari rate de creștere din UE și OECD. Țara s-a alăturat Uniunii Europene în 2004 și Zonei euro pe 1 ianuarie 2009.

Structura confesionala a țării .. cca 70 % romano catolici – 30 % alte culte … iar sportul national hocheiul pe ghiata. Slovacii au câstigat campionatul mondial în 2002.

Cine dorește informații mai multe să acceseze http://ro.wikipedia.org/wiki/Slovacia

Foto făcute de mine

Precizare:

Apar în câteva imagini și e și firesc să fie așa .. aș vrea să știți că nu e vorba de publicitatea mea, ca nu e cazul .. haha .. ci prin ceea ce am postat am căutat să arăt ce am crezut eu că e mai deosebit de arătat și văzut, indiferent cine a fost în imagine.

Click pe foto – pentru a mări imaginea

Nu e soția mea .. haha .. ci o slovencă primitoare .. haha .. care firește vă întâmpină și pe voi prin intermediul acestei imagini

00

Și acum spre centrul vechi istoric .. să ne clătim ochii și cu alte „atracții” .. haha

02 04

Franz Liszt .. una din casele unde a stat .. transformata acum in Bibliotecă Universitară

05

06

Pe mai toate străzile sunt terase unde se poate bea și mânca și magazine cu vitrine atractive cum e și cel in fața căruia sunt pozat și care are o armură interesantă în vitrină.

07 08 09

Indicatoarele turistice sunt puse în pietrele de pavaj

10 11

Catedrale – sunt puține și nu mari, grandioase dar sunt drăguțe și stilate

12 13 14

15 16 17 - Sf Martina 18

Piața centrala a zonei istorice .. este foarte frumoasă

19 20

Diverse „atracții” .. alături de care să te fotografiezi

21 23 24 25

Se dau spectacole .. se fac plimbări cu mașini de epocă

26 27 28

Alte „atracții „.. atât pentru a te fotografia cât și pentru a cumpăra ceva mai ieftin decât in magazine

29 30 31 32

Iar zona bulevardului exterior zonei centrului vechi .. e chiar superbă.

33 35

34

41

În ceea ce privește transportul .. vad ca sunt conservatori și încă mai merg și cu vechile tramvaie care au fost importate și la noi acum mulți ani .. și care mai merg și astazi.

38

42

40

Am stat puțin în Bratislava și nu am vizitat decât puțin din oraș, dar sper că prin intermediul imaginilor prezentate v-ați făcut o idee de centrul istoric al orașului.

Până la o nouă revedere vă doresc pace și lumină pentru toți!

În îmbrațișarea mea iubitoare, 

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter