Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

        Fugind prin Galileea Nordică

1. De ce sunt păgânii furioşi

2. Evangheliştii în Corazin

3. În Cezareea lui Filip

4. Pe drumul către Fenicia

5. Discursul asupra adevăratei religii

6. Al doilea discurs despre religie

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 155

Fugind prin Galileea nordică

^{(1725.1) 155:0.1} CURÂND după ce au acostat aproape de Keresa, cu prilejul acestei duminici frământate, Iisus şi cei douăzeci şi patru au urcat puţin către nord şi au petrecut noaptea într-un parc magnific în sudul Betsaidei-Iulia. Ei cunoşteau bine acest campament, pentru că s-au mai oprit acolo în trecut. Înainte de a se retrage pentru înnoptat, Maestrul şi-a chemat discipolii şi a discutat cu ei, planurile călătoriei lor către coasta Feniciei, trecând prin Bethania şi prin nordul Galileii.

1. De ce sunt păgânii furioşi

^{(1725.2) 155:1.1} Iisus a zis: „Voi toţi ar trebui să vă amintiţi cum a vorbit psalmistul despre vremurile noastre zicând: ‘De ce sunt furioşi păgânii şi de ce complotează popoarele zadarnic? Regii pământului se instituie pe ei înşişi iar conducătorii poporului se sfătuiesc între ei, contra Domnului şi a Unsului său, zicând: ‘Rupeţi legăturile milosteniei şi respingeţi lanţurile dragostei.’

^{(1725.3) 155:1.2} ”Voi vedeţi aceasta împlinindu-se, astăzi, sub ochii voştri, dar voi nu veţi vedea realizându-se restul profeţiei psalmistului, căci el avea idei false despre Fiul Omului şi misiunea sa pe pământ. Regatul meu este întemeiat pe dragoste, proclamat în îndurare şi stabilit prin slujire dezinteresată. Tatăl meu nu stă în ceruri luându-i în râs pe păgâni. În marea sa neplăcere, el nu este mânios. Este adevărată făgăduiala că Fiul îi va avea drept moştenire pe aceşti aşa-zişi păgâni – în realitate aceşti fraţi ignoranţi şi neînvăţaţi. Şi eu îi voi primi pe aceşti gentili, cu braţele deschise, cu îndurare şi afecţiune. Eu voi arăta această bunăvoinţă afectuoasă aşa-zişilor păgâni, în ciuda nefericitei proclamaţii a acestui document care afirmă că Fiul triumfător ‘îi va sfărâma cu un drug de fier prefăcându-i în bucăţele ca pe un vas de lut’. Psalmistul v-a îndemnat ‘să-l slujiţi pe Domnul cu teamă’, – eu însă vă invit să vă bucuraţi de privilegiile superioare ale filiaţiei divine prin credinţă. El vă porunceşte să vă bucuraţi tremurând; eu vă cer să vă bucuraţi cu încredere. El a zis: ‘Îmbrăţişaţi Fiul, de teamă ca nu cumva să se supere şi să vă facă să pieriţi atunci când mânia îi va fi stârnită.’ Dar voi, care aţi trăit cu mine, voi ştiţi bine că nici mânia, nici furia nu contribuie la întemeierea împărăţiei cerurilor în inima oamenilor. În schimb, psalmistul a avut o străfulgerare a adevăratei lumini atunci când a zis, la sfârşitul îndemnului său: ‘Binecuvântaţi sunt cei care îşi pun încrederea în acest Fiu.’”

^{(1725.4) 155:1.3} Iisus a continuat să propovăduiască celor douăzeci şi patru zicând: „Păgânii nu sunt fără de scuze când sunt furioşi împotriva noastră. Dat fiind că punctul lor de vedere este limitat şi îngust, ei îşi pot concentra energiile cu entuziasm. Ţelul lor este aproape de ei şi mai mult sau mai puţin vizibil; de aceea fac ei eforturi temerare şi sunt eficienţi în executare. Voi, cei care aţi proclamat intrarea voastră în împărăţia cerurilor, sunteţi mult prea şovăitori şi imprecişi în conduita învăţăturii voastre. Păgânii dau lovituri directe pentru a-şi atinge obiectivele. Voi sunteţi vinovaţi de a avea prea multe dorinţe latente. Dacă vreţi să intraţi în regat, de ce nu puneţi stăpânire pe el printr-un asalt spiritual, aşa cum păgânii pun stăpânire pe un oraş pe care îl asediază? Voi sunteţi prea puţin demni de regat atunci când serviciu vostru constă într-o atât de mare măsură într-o atitudine de regretare a trecutului, în a vă văita de prezent şi în formularea de speranţe deşarte pentru viitor. De ce sunt păgânii furioşi? Pentru că nu cunosc adevărul. De ce lânceziţi în dorinţe inutile? Pentru că nu ascultaţi de adevăr. Puneţi capăt dorinţelor voastre inutile, şi duceţi-vă cu curaj să faceţi ceea ce ţine de stabilirea regatului.

^{(1726.1) 155:1.4} ”În tot ceea ce faceţi, nu deveniţi parţiali şi nu vă specializaţi în exces. Fariseii care caută să ne distrugă cred cu adevărat că îl servesc pe Dumnezeu. Tradiţia i-a îngustat atât de tare încât ei sunt orbiţi de prejudecăţi şi înăspriţi de frică. Gândiţi-vă la greci, care au o ştiinţă lipsită de religie în timp ce iudeii au o religie lipsită de ştiinţă. Când oamenii se rătăcesc astfel până la a accepta o dezintegrare îngustă şi confuză a adevărului, singura lor speranţă de mântuire constă în coordonarea lor cu adevărul – convertindu-se.

^{(1726.2) 155:1.5} ”Îngăduiţi-mi să proclam solemn acest adevăr etern: Dacă voi, armonizându-vă cu adevărul, învăţaţi să daţi, în viaţa voastră, pilda acestei magnifice plenitudini a dreptăţii, semenii voştri vă vor căuta pentru a obţine ceea ce veţi fi dobândit astfel. Măsura în care căutătorii de adevăr vor fi atraşi către voi reprezintă măsura înzestrării voastre cu adevăr, a justeţei voastre. Măsura în care trebuie să purtaţi mesajul vostru oamenilor reprezintă, într-un anumit sens, măsura inaptitudinii voastre de a trăi viaţa sănătoasă şi justă, viaţa armonizată cu adevărul.”

^{(1726.3) 155:1.6} Maestrul a mai propovăduit încă multe alte lucruri apostolilor şi evangheliştilor înainte ca aceştia să îi ureze noapte bună şi a pleca pentru a se odihni peste noapte.

2. Evangheliştii în Corazin

^{(1726.4) 155:2.1} Luni dimineaţa, 23 mai, Iisus i-a poruncit lui Petru să meargă în Corazin cu cei doisprezece evanghelişti, în vreme ce el împreună cu ceilalţi unsprezece apostoli au pornit către Cezareea lui Filip urcând pe lângă Iordan până la drumul de la Damasc la Capernaum, apoi mergând spre nord-est până la joncţiunea cu drumul care conducea la Cezareea lui Filip. Ei au ajuns în oraşul acesta în cursul după-amiezii zilei de marţi, 24 mai; au rămas şi au propovăduit acolo timp de două săptămâni.

^{(1726.5) 155:2.2} Petru şi evangheliştii au rămas două săptămâni la Corazin, predicând evanghelia împărăţiei unui grup de credincioşi puţin numeros, dar serios. Ei nu au putut converti multă lume. Nici un oraş din Galileea nu a dat mai puţine suflete regatului decât Corazin. Conform instrucţiunilor lui Petru, cei doisprezece evanghelişti au vorbit mai puţin despre vindecări – despre lucruri fizice – dar au predicat şi au propovăduit, cu o vigoare sporită, adevărurile spirituale ale împărăţiei cerurilor. Cele două săptămâni la Corazin au constituit un veritabil botez al adversităţii pentru cei doisprezece evanghelişti, în sensul că aceasta a fost perioada cea mai grea şi cea mai neproductivă pe care o trăiseră până atunci. Privaţi de satisfacţia de a câştiga suflete de partea regatului, fiecare dintre ei şi-a scrutat mai serios şi mai cinstit propriul suflet şi progresele sale pe căile spirituale ale vieţii noi.

^{(1726.6) 155:2.3} Marţi 7 iunie, a devenit clar că în Corazin nu vor mai fi noi candidaţi care să caute intrarea în regat. Petru şi-a adunat deci asociaţii şi a plecat ca să se alăture lui Iisus şi apostolilor în Cezareea lui Filip. Ei au sosit miercuri, către amiază, şi au petrecut toată seara povestindu-şi experienţele printre necredincioşii din Corazin. În timpul discuţiilor din această seară, Iisus s-a referit din nou la parabola semănătorului şi i-a învăţat o mulţime de lucruri despre semnificaţia eşecurilor aparente în întreprinderile vieţii.

3. În Cezareea lui Filip

^{(1727.1) 155:3.1} Iisus nu a propovăduit în public pe perioada acestei şederi de două săptămâni lângă Cezareea, dar apostolii au ţinut, în oraş, întruniri numeroase şi intime; mulţi dintre credincioşi au venit până în tabără pentru a vorbi cu Maestrul, dar foarte puţin dintre ei s-au integrat grupului în urma vizitei lor. Iisus a stat zilnic de vorbă cu apostolii; ei au desluşit mai clar că debuta acum o nouă fază de predicare a regatului. Ei au început să înţeleagă că „împărăţia cerurilor nu este mâncare şi băutură, ci realizarea bucuriei spirituale de a accepta filiaţia divină.”

^{(1727.2) 155:3.2} Şederea în Cezareea lui Filip a fost o reală încercare pentru cei unsprezece apostoli; acestea au fost pentru ei două săptămâni greu de trecut. Ei erau aproape deprimaţi, şi le lipsea stimulantul periodic al personalităţii entuziaste a lui Petru. În vremurile acestea, faptul de a crede în Iisus şi de a te apuca să îl urmezi era cu adevărat o mare aventură şi o încercare. Au avut puţine convertiri în timpul acestor două săptămâni, dar au învăţat multe lucruri, care le-au fost foarte folositoare, în cursul acestor convorbiri zilnice cu Maestrul.

^{(1727.3) 155:3.3} Apostolii au aflat că iudeii erau stagnanţi din punct de vedere spiritual şi pe moarte, deoarece cristalizaseră adevărul într-un crez. Dacă adevărul este formulat ca o linie de frontieră a exclusivismului fariseic în loc de a fi prezentat ca stâlpi indicatori ai îndrumării şi progresului spiritual, învăţăturile corespunzătoare îşi pierd puterea creatoare şi însufleţitoare, sfârşind prin a deveni pur şi simplu conservatoare şi fosilizatoare.

^{(1727.4) 155:3.4} Din ce în ce mai mult, ei au învăţat de la Iisus să privească personalităţile umane sub aspectul posibilităţilor lor în timp şi în eternitate. Ei au învăţat că cel mai bun mod de a face cât mai multe suflete să îl iubească pe Dumnezeul nevăzut constă în a le propovădui mai întâi să îi iubească pe fraţii lor pe care îi pot vedea. Şi în relaţie cu aceste lecţii s-a ajuns să se acorde un nou înţeles proclamaţiei Maestrului privitoare la servirea dezinteresată a celuilalt: „În măsura în care aţi făcut asta celui mai umil dintre fraţii mei, mie mi-aţi făcut-o.”

^{(1727.5) 155:3.5} Una dintre marile lecţii ale acestei şederi în Cezareea era despre originea tradiţiilor religioase şi a gravei primejdii de a lăsa să se ataşeze un caracter sacru unor lucruri nesacre, unor idei obişnuite sau unor evenimente cotidiene. De la una dintre aceste convorbiri au tras învăţătura că adevărata religie a unui om este fidelitatea pe care o simte în inima lui faţă de convingerile lui cele mai elevate şi cele mai sincere.

^{(1727.6) 155:3.6} Iisus i-a prevenit pe aceia care credeau în el că, dacă aspiraţiile lor religioase erau numai materiale, cunoaşterea lor tot mai sporită a naturii înlocuia progresiv ipotezele lor asupra originii supranaturale a lucrurilor şi sfârşea prin a le îndepărta credinţa lor în Dumnezeu. În schimb, dacă religia lor ar fi spirituală, niciodată progresul ştiinţelor fizice nu ar putea să tulbure credinţa lor învăţătura realităţile eterne ale vieţii şi în valorile divine.

^{(1727.7) 155:3.7} Ei au aflat că, dacă religia are mobiluri în întregime spirituale, ea face viaţa mai demnă de a fi trăită; ea o îmbogăţeşte cu ţeluri elevate, îi conferă demnitate prin valori transcendentale, îi dă inspiraţia unor motive magnifice şi întăreşte constant sufletul omenesc printr-o speranţă sublimă şi fortifiantă. Adevărata religie este menită să diminueze tensiunile existenţei; ea inspiră credinţă şi curaj pentru viaţa cotidiană şi serviciul dezinteresat. Credinţa favorizează vitalitatea spirituală şi fecunditatea dreptăţii.

^{(1727.8) 155:3.8} Iisus a propovăduit în repetate rânduri apostolilor săi că nici o civilizaţie nu poate supravieţui mult timp pierderii a ceea ce este mai bun în religia sa. El nu a obosit niciodată să le atragă atenţia celor doisprezece asupra pericolului de a substitui experienţa religioasă cu ceremoniile şi simbolurile religioase. Toată viaţa sa pământească a fost consacrată dezgheţării formelor cristalizate ale religiei pentru a le dărui libera fluiditate a unei filiaţii iluminate.

4. Pe drumul către Fenicia

^{(1728.1) 155:4.1} Joi dimineaţa, 9 iunie, după ce mesagerii lui David au adus din Betsaida veşti despre progresul regatului, grupul celor douăzeci şi cinci de învăţători ai adevărului au părăsit Cezareea lui Filip pentru a întreprinde călătoria lor către coasta Feniciei. Ei au înconjurat ţara mlăştinoasă prin Luz, reîntâlnind traseul care ducea de la Magdala la Mont Liban şi l-au urmat până la încrucişarea cu ruta care conducea la Sidon, unde au sosit vineri după-amiază.

^{(1728.2) 155:4.2} În cursul unei pauze de masă, la umbra unei cornişe stâncoase care sta înclinată aproape de Luz, Iisus a ţinut apostolilor unul dintre discursurile cele mai remarcabile pe care le-au auzit în toţi anii lor de asociere cu el. Abia se aşezaseră şi se apucaseră să rupă pâinea când Simon Petru l-a întrebat pe Iisus: „Maestre, de vreme ce Tatăl care este în ceruri cunoaşte toate lucrurile şi din moment ce spiritul său este sprijinul nostru în întemeierea pe pământ a împărăţiei cerurilor, cum se face că fugim din faţa ameninţărilor inamicilor noştri? De ce refuzăm noi să facem faţă duşmanilor adevărului? Însă înainte ca Iisus să fi putut răspunde, Toma a intervenit întrebând: „Maestre, aş vrea realmente să ştiu ce anume este fals în religia inamicilor noştri din Ierusalim. Care este deosebirea reală dintre religia lor şi a noastră? De ce există între noi asemenea divergenţe de credinţe în timp ce pretindem toţi a servi acelaşi Dumnezeu?” După întreruperea lui Toma, Iisus a zis: „Eu nu desconsider întrebarea lui Petru, căci ştiu perfect cât este de uşor să interpretaţi greşit motivele mele de a evita în acest moment un conflict deschis cu conducătorii iudeilor; dar se va vădi mai folositor pentru voi toţi ca eu să aleg mai degrabă să răspund la întrebarea lui Toma. Nu voi ezita s-o fac de îndată ce veţi termina de luat prânzul.”

5. Discursul asupra adevăratei religii

^{(1728.3) 155:5.1} Acest memorabil discurs despre religie, rezumat şi transcris în limbaj modern, a exprimat următoarele adevăruri:

^{(1728.4) 155:5.2} În timp ce religiile lumii au o dublă origine – una naturală, cealaltă revelată – se regăsesc în orice moment, la orice popor, trei forme distincte de devoţiune religioasă, şi iată cele trei manifestări ale acestei nevoi de religie:

^{(1728.5) 155:5.3} 1. Religia primitivă. Tendinţa seminaturală şi instinctivă de a te teme de energiile misterioase şi de a adora forţele superioare; aceasta este în principal o religie de natură fizică, religia fricii.

^{(1728.6) 155:5.4} 2. Religia civilizaţiei. Acestea sunt concepţiile şi practicile religioase în evoluţie ale raselor care se civilizează – religia minţii – teologia intelectuală sprijinită pe autoritatea tradiţiei religioase instituite.

^{(1728.7) 155:5.5} 3. Adevărata religie, cea a revelaţiei. Aceasta este revelarea valorilor supranaturale, o pătrundere parţială a realităţilor eterne, o vedere de ansamblu a bunătăţii şi a frumuseţii caracterului infinit al Tatălui din ceruri – religia spiritului aşa cum este ea demonstrată în experienţa umană.

^{(1729.1) 155:5.6} Maestrul a refuzat să minimalizeze importanţa religiei simţurilor fizice şi a temerilor superstiţioase ale omului în stare naturală, dar el a deplâns faptul că această formă primitivă de adorare a mai subzistat, într-un asemenea grad, în practicile religioase ale raselor cele mai inteligente ale omenirii. Iisus a expus cu claritate marea deosebire dintre religia minţii şi religia spiritului; în timp ce prima este susţinută de autoritatea ecleziastică, cea de-a doua este în întregime întemeiată pe experienţa umană.

^{(1729.2) 155:5.7} Apoi, în timpul orei sale de învăţământ, Maestrul a continuat să facă limpezi următoarele adevăruri:

^{(1729.3) 155:5.8} Până ce rasele să devină foarte inteligente şi mai bine civilizate, se vor vedea subzistând multe dintre aceste ceremonii copilăreşti şi superstiţioase, atât de caracteristice practicilor religioase evolutive ale popoarelor primitive şi înapoiate. Până ce rasa umană să atingă nivelul unei recunoaşteri mai elevate şi mai generale a realităţilor experienţei spirituale, un mare număr de bărbaţi şi de femei au continuat să dea dovadă de o preferinţă personală pentru religiile de autoritate care nu pretind decât un asentiment intelectual, mai degrabă decât pentru religia spiritului, care implică o participare activă a minţii şi a sufletului la aventura credinţei care consta în a căuta să faci faţă riguroaselor realităţi ale experienţei umane progresive.

^{(1729.4) 155:5.9} Acceptarea religiilor tradiţionale cu autoritate oferă un mijloc de scăpare facil de nevoia omului de a-şi satisface dorinţele arzătoare ale naturii lui spirituale. Religiile de autoritate, bine aşezate, cristalizate şi stabilite, oferă un refugiu de-a gata unde sufletul omenesc rătăcit şi bulversat se poate refugia când este asaltat de temeri şi chinuit de incertitudini. Ca preţ de plătit pentru satisfacţiile şi asigurările pe care le dă, o astfel de religie nu pretinde de la devoţii ei decât un asentiment pasiv şi pur intelectual.

^{(1729.5) 155:5.10} Se vor mai vedea încă multă vreme trăind pe pământ aceşti indivizi timizi, temători şi şovăitori care vor prefera să îşi obţină astfel consolările religioase, chiar dacă, legându-şi soarta de aceea a religiilor de autoritate, ei compromit suveranitatea personalităţii, înjosesc demnitatea respectului de sine şi renunţă complet la dreptul de a participa la cea mai pasionantă şi inspiratoare dintre toate experienţele omeneşti posibile: căutarea personală a adevărului, bucuria exaltată a înfruntării primejdiilor descoperirii intelectuale, hotărârea de a explora realităţile experienţei religioase personale, mulţumirea supremă de a avea experienţa triumfului personal în realizarea efectivă a victoriei credinţei spirituale asupra îndoielilor intelectuale. O asemenea victorie este loial repurtată în aventura supremă a oricărei existenţe umane: omul care îl caută pe Dumnezeu pentru el însuşi şi ca el însuşi, şi care îl găseşte.

^{(1729.6) 155:5.11} Religia spiritului înseamnă efort, luptă, conflict, credinţă, hotărâre, iubire, loialitate şi progres. Religia minţii – teologia de autoritate – nu pretinde de la credincioşii ei oficiali decât puţine eforturi din partea lor, sau chiar deloc. Tradiţia este un refugiu sigur şi o cărare uşoară pentru sufletele temătoare şi lipsite de entuziasm care evită instinctiv luptele spirituale şi incertitudinile mentale care însoţesc aventurile îndrăzneţe. Oamenii de credinţă călătoresc pe mări înalte, pe oceanele adevărului neexplorate, în căutarea ţărmurilor îndepărtate ale realităţilor spirituale susceptibile de a fi descoperite de mintea umană progresivă şi experimentate de sufletul omenesc în evoluţie.

^{(1729.7) 155:5.12} Apoi Iisus a continuat zicând: „În Ierusalim, liderii religioşi au pus în formule diversele doctrine ale maeştrilor lor tradiţionali şi ale profeţilor de altădată într-un sistem stabilit de crezuri intelectuale, într-o religie de autoritate. Atracţia acestor religii se exercită mai ales asupra minţii. Noi suntem acum pe punctul de a intra într-un conflict implacabil cu această religie, căci vom începe curând să proclamăm cu îndrăzneală o nouă religie – care nu este una în sensul actualmente atribuit acestui cuvânt – o religie care face în principal apel la spiritul divin al Tatălui meu care locuieşte în mintea omului; o religie care îşi va trage autoritatea din roadele acceptării ei, şi aceste roade vor apărea cu certitudine în experienţa personală a tuturor celor care vor crede realmente şi sincer în adevărurile acestei comuniuni spirituale superioare.”

^{(1730.1) 155:5.13} Arătând succesiv cu degetul pe cei douăzeci şi patru, şi chemându-i pe fiecare pe numele lor, Iisus a zis: „Şi acum, care dintre voi ar prefera să o apuce pe acest drum uşor al conformismului al unei religii stabilite şi fosilizate, precum aceea pe care o apără fariseii din Ierusalim, mai degrabă decât să înduraţi greutăţile şi persecuţiile care însoţesc misiunea care constă în proclamarea unei mai bune căi de mântuire pentru oameni, având totodată satisfacţia de a descoperi, pentru voi înşivă, frumuseţile realităţilor unei experienţe vii şi personale a adevărurilor eterne şi a măreţiilor supreme ale împărăţiei cerurilor? Sunteţi oare temători, moi, prea sensibili? Oare vă este frică să vă încredinţaţi viitorul în mâinile Dumnezeului adevărului căruia îi sunteţi fii? Nu aveţi voi încredere în Tatăl ai cărui copii sunteţi? O să porniţi voi înapoi pe calea facilă a certitudinii şi a fixităţii intelectuale a religiei cu autoritate tradiţională, sau o să vă căliţi pentru a înainta odată cu mine în viitorul incert şi tulbure în care vom proclama adevărurile noi ale religiei spiritului, împărăţia cerurilor în inima oamenilor?”

^{(1730.2) 155:5.14} Cei douăzeci şi patru de auditori s-au ridicat toţi cu intenţia de a notifica răspunsul lor loial şi unanim la acest apel emoţional, unul dintre puţinele pe care le-a adresat Iisus vreodată, dar el a ridicat mâna, i-a oprit şi a zis: „Despărţiţi-vă acum; fiecare să meargă singur cu Tatăl şi, acolo, să găsească răspunsul nesentimental la întrebarea mea. Când veţi fi descoperit autentica şi sincera atitudine a sufletului vostru, să îi daţi cu francheţe şi îndrăzneală răspunsul vostru Tatălui meu, care este şi al vostru, şi a cărui viaţă infinită de iubire este spiritul însuşi al religiei pe care o proclamăm.”

^{(1730.3) 155:5.15} Evangheliştii şi apostolii s-au retras fiecare singur de o parte pentru o scurtă vreme. Spiritul lor era înălţat, gândurile lor erau inspirate şi emoţiile lor puternic stârnite de vorbele lui Iisus. Cu toate acestea, când Andrei i-a adunat, Maestrul s-a mărginit la a spune: „Să ne reluăm drumul. Pornim către Fenicia, unde vom rămâne o bucată de vreme; şi fiecare dintre voi ar trebui să îl roage pe Tatăl meu să îi transforme emoţiile mentale şi trupeşti în loialităţi mentale superioare şi în experienţe spirituale mai satisfăcătoare.”

^{(1730.4) 155:5.16} De-a lungul drumului, cei douăzeci şi patru au fost mai întâi tăcuţi, dar nu au întârziat să facă schimb de păreri între ei şi, la ora trei după-amiază, nu au mai putut merge. S-au oprit, şi Petru, înaintând până la Iisus i-a zis: „Maestre, tu ne-ai adresat cuvinte de viaţă şi de adevăr. Am vrea să auzim mai mult; te rugăm să ne mai vorbeşti despre aceste chestiuni.”

6. Al doilea discurs despre religie

^{(1730.5) 155:6.1} Ei s-au oprit atunci pe o coastă de deal umbroasă şi Iisus a continuat să le propovăduiască religia spiritului spunându-le în esenţă:

^{(1730.6) 155:6.2} Voi aţi ieşit la iveală dintre tovarăşii voştri care au ales să se mulţumească cu o religie mentală, care doresc cu ardoare siguranţa şi preferă conformismul. Voi aţi ales să schimbaţi simţămintele voastre de certitudine bazată pe autoritate cu încredinţările spiritului de credinţă aventuroase şi progresive. Aţi îndrăznit să protestaţi contra robiei istovitoare a unei religii instituţionalizate şi aţi respins autoritatea tradiţiilor scrise, actualmente considerate ca fiind cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat că Tatăl nostru a vorbit prin gura lui Moise, a lui Ilie, a lui Isaia, a lui Amos şi a lui Osea, dar el nu a încetat să îi aducă cuvintele adevărului lumii după ce aceşti profeţi de odinioară şi-au terminat proclamaţiile. Tatăl meu nu a făcut deosebire de rase sau de generaţii acordând cuvântul adevărului unei epoci şi refuzându-l următoarei. Nu comiteţi nebunia de a numi divin ceea ce este pur omenesc, şi nu neglijaţi să distingeţi cuvintele adevărului, chiar dacă ele nu provin de la oracolele tradiţionale ale unei presupuse inspiraţii.

^{(1731.1) 155:6.3} Eu v-am chemat să vă naşteţi din nou, să vă naşteţi din spirit. Eu v-am făcut să ieşiţi din întunericul autorităţii şi din letargia tradiţiei pentru a vă face să intraţi în lumina transcendentă în care veţi realiza posibilitatea de a face prin voi înşivă cea mai mare descoperire posibilă pentru sufletul uman – experienţa divină de a-l găsi pe Dumnezeu pentru voi înşivă, în voi înşivă şi prin voi înşivă, şi de a înfăptui toate acestea ca pe un fapt din experienţa voastră personală. Şi, astfel, puteţi voi trece de la moarte la viaţă, de la autoritatea tradiţiei la experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu. Veţi trece, astfel, de la întuneric la lumină, de la o credinţă rasială moştenită la o credinţă personală dobândită printr-o experienţă efectivă. Aceasta vă va face să progresaţi de la o tehnologie a minţii transmise de strămoşii voştri la o veritabilă religie a spiritului edificată în sufletul vostru ca un dar etern.

^{(1731.2) 155:6.4} Religia voastră era un simplu crez intelectual într-o autoritate tradiţională; ea va deveni experienţa efectivă a acestei credinţe vii capabile de a pricepe realitatea lui Dumnezeu şi a tot ceea ce se raportează la spiritul divin al Tatălui. Religia minţii vă ataşează iremediabil de trecut. Religia spiritului constă într-o revelaţie progresivă şi vă cheamă în permanenţă la înfăptuiri mai elevate şi mai sfinte în idealurile spirituale şi în realităţile eterne.

^{(1731.3) 155:6.5} Religia autorităţii poate comunica, în imediat, sentimentul unei securităţi asigurate, dar preţul pe care îl plătiţi, pentru această satisfacere temporară este pierderea libertăţii voastre spirituale şi religioase. Ca preţ de intrare în împărăţia cerurilor, Tatăl meu nu vă cere să vă siliţi să credeţi în lucruri spiritualmente respingătoare, nelegiuite şi mincinoase. El nu pretinde ca voi să vă jigniţi propriile simţăminte de îndurare, de justiţie şi de adevăr supunându-vă unui sistem desuet de formalităţi şi de ceremonii religioase. Religia spiritului vă lasă mereu liberi să urmaţi adevărul, oriunde vă duc îndrumările spiritului. Şi cine poate judeca – poate că acest spirit ar putea comunica acestei generaţii ceva ce precedentele au refuzat să audă?

^{(1731.4) 155:6.6} Ruşine acestor falşi învăţători religioşi care ar vrea să târască sufletele însetate în obscurul şi îndepărtatul trecut pentru a le abandona acolo! Aceste persoane nenorocite sunt atunci condamnate să se îngrozească de orice nouă descoperire şi să fie descumpănite de fiecare nouă revelaţie a adevărului. Profetul care a zis: „Cel a cărui minte este fixată asupra lui Dumnezeu va fi ţinut într-o pace perfectă” nu era un simplu credincios intelectual într-o teologie a autorităţii. Acest om cunoscător de adevăr îl descoperise pe Dumnezeu; el se mărginea la a vorbi de Dumnezeu.

^{(1731.5) 155:6.7} Vă recomand să pierdeţi obiceiul de a-i cita întotdeauna pe profeţii de altădată şi de a-i slăvi pe eroii Israelului. În loc de aceasta, aspiraţi să deveniţi profeţi vii ai celui Preaînalt şi eroi spirituali ai împărăţiei care vine. Poate că este bine să îi onorezi pe conducătorii din trecut care îl cunoşteau pe Dumnezeu, dar de ce, făcând aceasta, aţi sacrifica voi experienţa supremă a existenţei umane: găsirea lui Dumnezeu pentru voi înşivă şi cunoaşterea lui în propriul vostru suflet?

^{(1732.1) 155:6.8} Fiecare rasă a omenirii are punctul ei de vedere particular asupra existenţei umane; religia minţii trebuie aşadar întotdeauna să se armonizeze cu aceste diverse puncte de vedere rasiale. Religiile de autoritate nu vor ajunge niciodată să se unifice. Numai cu şi prin darul superior al religiei spiritului se poate realiza unitatea oamenilor şi fraternitatea muritorilor. Mintea poate să difere de la o rasă la alta, dar toată omenirea este locuită de acelaşi spirit etern şi divin. Speranţa unei fraternităţi a oamenilor nu se poate realiza decât dacă, şi în măsura în care, religiile autorităţii mentale divergente se lasă impregnate şi dominate de religia unificatoare şi înnobilatoare a spiritului – religia experienţei spirituale personale.

^{(1732.2) 155:6.9} Religiile de autoritate nu pot deci decât să îi divizeze pe oameni şi să aţâţe conştiinţele una contra celorlalte. Religia spiritului îi va atrage progresiv pe oameni unii către alţii şi va provoca o simpatie înţelegătoare între ei. Religiile autorităţii pretind oamenilor un crez uniform, lucrul imposibil de realizat în starea prezentă a lumii. Religia spiritului nu pretinde decât o unitate de experienţă – un destin uniform – ţinând foarte mult seama de diversitatea credinţelor. Religia spiritului nu cere decât unitate de clarviziune, şi nu unitate de punct de vedere şi de concepţie. Religia spiritului nu cere unitate de vederi intelectuale, ci numai unitate de sentiment spiritual. Religiile de autoritate se cristalizează în crezuri inerte. Religia spiritului devine bucurie şi libertate tot mai mari datorate înnobilării prin fapte de servire pline de dragoste şi de îngrijiri milostive.

^{(1732.3) 155:6.10} Dar vegheaţi ca nici unul dintre voi să nu îi considere cu dispreţ pe copiii lui Avraam pentru că au fost făcuţi să trăiască aceste zile proaste de tradiţie sterilă. Străbunii noştri se dedicaseră căutării perseverente şi pasionate a lui Dumnezeu; ei l-au găsit şi l-au cunoscut mai bine decât a făcut-o orice altă rasă de la epoca lui Adam, care a cunoştea multe dintre aceste lucruri, fiind el însuşi era un Fiu al lui Dumnezeu. Tatăl meu nu a neglijat să remarce lunga şi neobosita luptă a Israelului, încă din vremea lui Moise, pentru a-l găsi şi a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Generaţii de-a rândul iudeii nu au încetat să se chinuiesc, să năduşească, să se ostenească, să geamă, să se trudească şi să suporte suferinţe, şi să încerce amărăciunile unui popor neînţeles şi dispreţuit, toate acestea pentru a se putea apropia ceva mai mult de descoperirea adevărului cu privire la Dumnezeu. Din vremea lui Moise, până în cea a lui Amos şi Osea, şi în pofida tuturor eşecurilor şi înfrângerilor Israelului, taţii noştri au revelat progresiv lumii o imagine mereu mai clară şi mai veridică a Dumnezeului etern. Calea a fost astfel pregătită pentru revelaţia şi mai mare a Tatălui, revelaţie la care aţi fost chemaţi să participaţi.

^{(1732.4) 155:6.11} Nu uitaţi niciodată că singura aventură mai satisfăcătoare şi mai pasionantă decât strădania de a descoperi voia Dumnezeului viu este experienţa supremă a încercării oneste de a face această voie divină. Amintiţi-vă întotdeauna că, în fiecare ocupaţie pământească, se poate face voia lui Dumnezeu. Nu există meserii sfinte şi meserii laice. Toate lucrurile sunt sacre în viaţa celor care sunt călăuziţi de spirit, adică subordonaţi adevărului, înnobilaţi de iubire, dominaţi de îndurare şi temperaţi de echitate – prin justeţe. Spiritul pe care Tatăl meu şi cu mine îl trimitem în lume nu este numai Spiritul Adevărului, ci şi spiritul frumuseţii idealiste.

^{(1732.5) 155:6.12} Trebuie să se înceteze căutarea cuvântului lui Dumnezeu numai în paginile străvechilor relatări ale autorităţii teologice. Oricine se naşte din duhul lui Dumnezeu va desluşi de acum înainte cuvântul lui Dumnezeu, independent de originea sa aparentă. Nu trebuie să se minimalizeze adevărul divin pentru că el v-a parvenit printr-un canal aparent uman. Mulţi dintre fraţii voştri acceptă mental teoria lui Dumnezeu, ajungând totodată spiritualmente să realizeze prezenţa sa. Iată de ce anume v-am propovăduit atât de adesea că modul cel mai bun de a realiza împărăţia cerurilor constă în dobândirea atitudinii spirituale a unui copil sincer. Nu lipsa de maturitate mentală a unui copil este ceea ce vă recomand eu, ci mai degrabă simplitatea spirituală a unui micuţ care crede cu uşurinţă şi care are deplină încredere în sine. Pentru voi este mai puţin important de a cunoaşte faptul existenţei lui Dumnezeu decât de a dobândi o aptitudine crescândă de simţire a prezenţei lui Dumnezeu.

^{(1733.1) 155:6.13} Odată ce veţi fi început să îl descoperiţi pe Dumnezeu în sufletul vostru, voi nu veţi întârzia să îl descoperiţi şi în sufletul altor oameni, şi în cele din urmă în toate creaturile şi creaţiile unui puternic univers. Dar ce şansă are Tatăl să apară, ca Dumnezeu al loialităţilor supreme şi al idealurilor divine, în sufletele oamenilor care nu consacră decât puţin sau deloc timp contemplării chibzuite a acestor realităţi eterne? Deşi mintea nu este sediul naturii spirituale, ea este, în adevăr, poarta care conduce acolo.

^{(1733.2) 155:6.14} Dar nu comiteţi greşeala de a încerca să dovediţi altuia că l-aţi găsit pe Dumnezeu; voi nu puteţi să aduceţi în mod conştient vreo dovadă valabilă. Totuşi, există două demonstraţii puternice şi pozitive ale faptului că îl cunoaşteţi pe Dumnezeu:

^{(1733.3) 155:6.15} 1. Apariţia roadelor duhului lui Dumnezeu în viaţa voastră zilnică obişnuită.

^{(1733.4) 155:6.16} 2. Faptul că tot planul vostru de viaţă aduce dovada pozitivă că aţi riscat fără rezervă tot ceea ce sunteţi şi tot ceea ce aveţi în aventura supravieţuirii după moarte, în urmărirea speranţei de a-l găsi pe Dumnezeul eternităţii după ce aţi avut o experienţă prealabilă a prezenţei sale în timp.

^{(1733.5) 155:6.17} Acuma, nu vă înşelaţi, Tatăl meu va răspunde întotdeauna şi la cea mai slabă licărire de credinţă. El ia notă de emoţiile fizice şi superstiţioase ale omului primitiv. Şi, cu aceste suflete cinstite dar temătoare, a căror credinţă este atât de slabă încât abia de reprezintă mai mult decât un conformism intelectual la o atitudine pasivă de asentiment la religiile de autoritate, Tatăl este întotdeauna vigilent pentru a onora şi a susţine chiar şi aceste slabe încercări de a se ajunge la el. Însă pentru voi, care aţi fost scoşi din întuneric şi chemaţi la lumină, este de aşteptat să credeţi din toată inima; credinţa voastră va domina atitudinile combinate ale corpului, minţii şi spiritului.

^{(1733.6) 155:6.18} Voi sunteţi apostolii mei, şi pentru voi religia nu va deveni un adăpost teologic unde veţi putea fugi din frica de a înfrunta durele realităţi ale progresului spiritual şi ale aventurii idealiste. Religia voastră va deveni mai degrabă faptul experienţei reale care dovedeşte că Dumnezeu v-a găsit, idealizaţi, înnobilaţi, spiritualizaţi, şi că voi aţi fost înrolaţi în aventura eternă a găsirii lui Dumnezeu care v-a găsit el însuşi astfel şi v-a luat de fii.

^{(1733.7) 155:6.19} După ce a terminat de vorbit, Iisus i-a făcut semn lui Andrei, a arătat cu degetul occidentul în direcţia Feniciei şi a zis: „Să pornim la drum.”

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

 Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

                                                      Ultimile zile la Capernaum

1. O săptămână de sfătuiri

2. O săptămână de odihnă

3. A doua convorbire din Tiberiada

4. Sâmbătă seara în Capernaum

5. Dimineaţa plină de întâmplări de duminică

6.  Familia lui Iisus soseşte

7.  Fuga precipitată

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 154

Ultimele zile la Capernaum

^{(1717.1) 154:0.1} Cu prilejul acestei memorabile seri de sâmbătă 30 aprilie, în vreme ce Iisus adresa cuvinte de îmbărbătare şi de încurajare discipolilor lui abătuţi şi derutaţi, Irod Antipa ţinea sfat în Tiberiada cu un grup de comisari speciali reprezentând sinedriul din Ierusalim. Aceşti scribi şi farisei l-au îndemnat pe Irod să îl aresteze pe Iisus; ei au făcut tot ce le-a fost cu putinţă să îl convingă că Iisus incita poporul la vrajbă şi chiar şi la revoltă. Dar Irod a refuzat să întreprindă vreo acţiune contra lui ca delicvent politic. Sfetnicii lui îi făcuseră un raport corect asupra episodului intervenit pe cealaltă parte a lacului, unde mulţimea voise să îl proclame pe Iisus rege precum şi asupra modului în care el respinsese propunerea.

^{(1717.2) 154:0.2} Un membru al familiei oficiale a lui Irod, Chuza, a cărui soţie aparţinea grupului de slujire feminin, îl informase că Iisus nu îşi propunea să se amestece în treburile de suveranitate pământească şi că el se ocupa numai de stabilirea fraternităţii spirituale a fidelilor săi, fraternitate pe care el o numea împărăţia cerurilor. Irod avea încredere în raporturile lui Chuza până într-atât încât a refuzat să se amestece în treburile lui Iisus. În această epocă, comportamentul lui Irod faţă de Iisus era deopotrivă de influenţat de teama superstiţioasă de Ioan Botezătorul. Irod era unul dintre acei iudei apostaţi care, necrezând în nimic, se temeau de orice. Îl mustra conştiinţa că îl executase pe Ioan şi nu voia să se lase implicat în aceste intrigi contra lui Iisus. El cunoştea numeroasele cazuri de boală aparent tămăduite de Iisus, şi îl considera ca pe un profet sau ca pe un fanatic religios relativ inofensiv.

^{(1717.3) 154:0.3} Când iudeii l-au ameninţat că vor da seamă lui Cezar că proteja un supus trădător, Irod i-a dat afară din camera unde se ţinea sfatul. Astfel au rămas lucrurile acolo vreme de o săptămână, în timpul căreia Iisus i-a pregătit pe discipolii săi pentru dispersia iminentă.

1. O săptămână de sfătuiri

^{(1717.4) 154:1.1} De pe 1 până pe 7 mai Iisus s-a sfătuit în particular cu partizanii săi în casa lui Zebedeu. Numai discipolii încercaţi şi în care avea el încredere au fost admişi la aceste convorbiri. În vremea aceasta, nu erau decât o sută de ucenici care aveau curajul moral de a înfrunta opoziţia fariseilor şi de a declara pe faţă aderarea lor la Iisus. El a avut întrevederi cu ei dimineaţa, după-amiaza şi seara. Mici grupuri de investigatori se adunau în toate după-amiezile pe ţărmul mării, unde unii evanghelişti sau apostoli le ţineau cuvântări. Aceste grupuri rareori numărau mai mult de cincizeci de persoane.

^{(1717.5) 154:1.2} În vinerea din această săptămână, conducătorii sinagogii din Capernaum au luat măsuri oficiale pentru închiderea casei lui Dumnezeu lui Iisus şi tuturor partizanilor lui. Această acţiune a fost întreprinsă la instigarea fariseilor din Ierusalim. Jair şi-a dat demisia din funcţia de conducător principal şi a luat deschis partea lui Iisus.

^{(1718.1) 154:1.3} Ultima întrunire de pe ţărmul mării a avut loc în după-amiaza de sâmbătă, 7 mai. Iisus s-a adresat la mai puţin de o sută cinci zeci de persoane adunate în momentul acela. Seara acestei sâmbete a marcat punctul cel mai de jos al marelui val al popularităţii pentru Iisus şi învăţăturile sale. După aceea, sentimentele favorabile cu privire la el s-au intensificat lent şi continuu, dar într-un mod mai sănătos şi mai demn de încredere. S-a dezvoltat un nou grup de partizani mai bine întemeiat pe credinţa spirituală şi pe veritabila experienţă religioasă. Stadiul de tranziţie, mai mult sau mai puţin compozit şi bazat pe compromis, între conceptele materialiste ale regatului întreţinute de discipolii Maestrului şi concepţiile mai idealiste şi spirituale pe care le propovăduia Iisus, luase definitiv sfârşit. De aici înainte, evanghelia împărăţiei a fost proclamată mai deschis în aspectul ei cel mai larg şi în marile ei implicaţii spirituale.

2. O săptămână de odihnă

^{(1718.2) 154:2.1} În Ierusalim, duminică, în ziua de 8 mai a anului 29, sinedriul a adoptat un decret care îi închidea lui Iisus şi partizanilor lui toate sinagogile din Palestina. Aceasta a fost o uzurpare de autoritate nouă şi fără precedent făcută de sinedriul Ierusalimului. Până atunci, fiecare sinagogă existase şi funcţionase ca o congregaţie de fideli independentă, şi fiecare era comandată şi dirijată de propriul ei comitet de guvernatori. Numai sinagogile Ierusalimului erau supuse autorităţii sinedriul. Cinci membrii ai sinedriul au demisionat ca urmare a acestei proceduri sumare. O sută de mesageri au fost imediat trimişi pentru a transmite şi impune decretul. În mai puţin de două săptămâni, toate sinagogile din Palestina se înclinaseră înaintea acestei proclamaţii a sinedriul, cu excepţia celei din Hebron. Conducătorii acesteia din urmă au refuzat de a recunoaşte sinedriul dreptul de a exercita această jurisdicţie asupra adunării lor. Acest refuz de a accepta decretul Ierusalimului era întemeiat pe afirmarea autonomiei congregaţiei lor mai degrabă decât pe simpatia lor pentru cauza lui Iisus. La puţin timp după aceea, sinagoga din Hebron a fost distrusă de un incendiu.

^{(1718.3) 154:2.2} În aceeaşi duminică, dimineaţa, Iisus a decretat o săptămână de vacanţă; el i-a îndemnat pe toţi discipolii lui să se întoarcă acasă sau la prietenii lor pentru a le odihni sufletul tulburat şi pentru a adresa cuvinte de încurajare fiinţelor dragi. El a zis: „Duceţi-vă fiecare pe meleagurile voastre şi vă destindeţi sau pescuiţi, rugându-vă totodată pentru expansiunea regatului.”

^{(1718.4) 154:2.3} Această săptămână de odihnă i-a permis lui Iisus să viziteze numeroase grupuri şi familii din împrejurimile ţărmului mării. Cu mai multe ocazii, s-a dus şi el la pescuit cu David Zebedeu. Cu toate acestea, el a umblat singur în cea mai mare parte a timpului, dar doi sau trei dintre cei mai siguri mesageri ai lui David primiseră ordine precise pentru a veghea asupra siguranţei sale şi a-l urmări întotdeauna disimulându-se. El nu a avut nici o învăţătură publică în toată această săptămână de odihnă.

^{(1718.5) 154:2.4} În cursul aceleiaşi săptămâni, Nataniel şi Iacob Zebedeu au fost destul de serios bolnavi. Timp de trei zile şi trei nopţi ei au suferit de tulburări intestinale grave şi dureroase. În cea de-a treia noapte, Iisus a trimis-o pe Salomeea, mama lui Iacob, să se odihnească în timp ce îi va îngriji el pe apostolii suferinzi. Bineînţeles, Iisus i-ar fi putut vindeca instantaneu pe cei doi bărbaţi, dar nu este nici metoda Tatălui nici a Fiului aceea de a trata aceste tulburări şi dureri obişnuite ale copiilor oamenilor de pe lumile evolutive ale timpului şi spaţiului. Nici măcar o dată în timpul frământatei sale vieţi întrupate Iisus nu s-a angajat în nici un fel de îngrijiri supranaturale ale vreunui membru al familiei sale terestre şi nici unuia dintre discipolii săi imediaţi.

^{(1719.1) 154:2.5} Trebuie să se facă faţă dificultăţilor universului şi obstacolelor întâlnite pe planetă, considerându-le ca pe o parte a educaţiei experimentale oferite pentru creşterea şi dezvoltarea (perfecţiunea progresivă) a sufletelor în evoluţie ale făpturilor muritoare. Spiritualizarea sufletului pretinde o experienţă intimă cu actul educativ de a găsi soluţii unei largi game de probleme universale reale. Natura animală şi formele inferioare ale creaturilor volitive nu progresează bine într-o ambianţă prea facilă. Situaţiile problematice, asociate cu impulsurile la acţiune, fac să se nască activităţile mentale, psihice şi spirituale care contribuie puternic la atingerea ţelurilor valabile ale progresului omenesc şi la ajungerea nivelurilor superioare ale destinului spiritual.

3. A doua convorbire din Tiberiada

^{(1719.2) 154:3.1} A doua convorbire dintre autorităţile Ierusalimului şi Irod Antipa a fost convocată în Tiberiada pe 16 mai. Liderii religioşi şi cei politici din Ierusalim erau prezenţi acolo. Conducătorii iudei au putut să-i dea seamă lui Irod că practic toate sinagogile din Galileea şi din Iudeea erau închise pentru învăţăturile lui Iisus. Ei au întreprins un nou efort pentru a obţine arestarea lui Iisus, dar Irod a refuzat să dea curs cererii lor. Totuşi, pe 18 mai, Irod a acceptat planul care consta în a permite autorităţilor sinedriului să îl aresteze pe Iisus şi să îl aducă la Ierusalim pentru a fi judecat pe baza inculpărilor religioase, cu condiţia ca guvernatorul roman al Iudeei să participe la acest aranjament. Între timp, duşmanii lui Iisus răspândeau activ, în toată Galileea, zvonul că Irod devenise ostil faţă de Iisus şi avea intenţia de a-i extermina pe toţi cei care credeau în învăţăturile sale.

^{(1719.3) 154:3.2} Sâmbătă seara, 21 mai, a ajuns la Tiberiada vestea că autorităţile civile din Ierusalim nu aveau obiecţii contra acordului dintre Irod şi farisei, acord care stipula că Iisus va fi prins şi adus la Ierusalim pentru a fi judecat în faţa sinedriului sub inculparea de a fi sfidat legile sacre ale naţiunii iudee. În consecinţă, cu puţin înainte de miezul nopţii aceleiaşi zile, Irod a semnat decretul care autoriza oficialităţile sinedriului să pună mâna pe Iisus în interiorul domeniului jurisdicţiei lui Irod, şi să îl aducă cu forţa la Ierusalim pentru a fi judecat. Asupra lui Irod, înainte ca el să fi consimţit la acordarea acestei permisiuni, au fost exercitate puternice presiuni din diverse surse; el ştia bine că Iisus nu putea spera că duşmanii lui înverşunaţi din Ierusalim îl vor judeca echitabil.

4. Sâmbătă seara în Capernaum

^{(1719.4) 154:4.1} În aceeaşi sâmbătă seara, un grup de cincizeci de personalităţi din Capernaum s-au reunit la sinagogă pentru a examina importanta întrebare: Ce vom face cu Iisus? Ei au vorbit şi au dezbătut până după miezul nopţii fără a putea găsi un teren comun de înţelegere. În afară de câteva persoane care aveau tendinţa de a crede că Iisus putea fi Mesia, sau cel puţin un sfânt sau poate un profet, adunarea era împărţită în patru grupuri aproape egale, care susţineau fiecare punct de vedere în parte dintre următoarele:

^{(1719.5) 154:4.2} 1. Că Iisus era un fanatic religios amăgit şi inofensiv.

^{(1719.6) 154:4.3} 2. Că el era un agitator periculos şi un organizator susceptibil de a stârni o revoltă.

^{(1720.1) 154:4.4} 3. Că el era aliat cu demonii, şi că putea fi chiar un prinţ al demonilor.

^{(1720.2) 154:4.5} 4. Că nu era în toate minţile, că era un nebun, un dezechilibrat mental.

^{(1720.3) 154:4.6} S-a discutat mult despre doctrinele predicate de Iisus şi care îi bulversau pe oamenii din popor. Inamicii lui au susţinut că învăţăturile lui erau impracticabile, că totul se va duce de râpă dacă toată lumea va face un efort cinstit pentru a trăi conform ideilor lui Iisus. Multe persoane din generaţiile ulterioare au zis acelaşi lucru. Chiar şi în epoca cea mai iluminată a prezentelor revelaţii, mulţi oameni inteligenţi şi bine intenţionaţi susţin că civilizaţia modernă nu ar fi putut fi clădită pe învăţăturile lui Iisus – şi parţial au dreptate. Dar, exprimând aceste îndoieli, ei uită că ar fi putut clădi o civilizaţie mai bună pe aceste aceleaşi învăţături, şi că aceasta tot va fi clădită într-o bună zi. Această lume nu a încercat niciodată să pună în mod serios în practică, pe scară largă, lecţiile lui Iisus, cu toate că unele încercări timide se făcuseră adesea pentru a urma doctrinele a ceea ce se numeşte creştinism.

5. Dimineaţa plină de întâmplări de duminică

^{(1720.4) 154:5.1} Ziua de 22 mai a fost una plină de evenimente în viaţa lui Iisus. În această dimineaţă de duminică, înainte de răsăritul soarelui, unul dintre mesagerii lui David a sosit în mare grabă din Tiberiada aducând vestea că Irod autorizase, sau avea să autorizeze arestarea lui Iisus de către ofiţerii sinedriului. La primirea acestei veşti de pericol iminent, David Zebedeu şi-a trezit mesagerii şi i-a trimis la toate grupurile locale de ucenici pentru a-i convoca la o reuniune de urgenţă, în aceeaşi dimineaţă la ora şapte. Când cumnata lui Iuda (fratele lui Iisus) a auzit acest raport alarmant, ea i-a prevenit în grabă pe toţi cei din familia lui Iisus, care locuiau în vecinătate, rugându-i să se reunească imediat la Zebedeu. Maria, Iacob, Iosif, Iuda şi Rut nu au întârziat să răspundă la acest apel precipitat.

^{(1720.5) 154:5.2} La această reuniune foarte matinală, Iisus a dat ultimele lui instrucţiuni discipolilor adunaţi; el şi-a luat deocamdată adio de la ei, ştiind că vor fi curând izgoniţi din Capernaum. El le-a recomandat tuturor să caute îndrumarea lui Dumnezeu şi să continue lucrarea regatului fără a se îngrijora de consecinţe. Evangheliştii trebuiau să se trudească cum puteau mai bine până în clipa în care vor fi chemaţi. El a ales doisprezece evanghelişti care să îl însoţească. El a ordonat celor doisprezece apostoli să rămână cu el, orice s-ar întâmpla. Celor douăsprezece femei el le-a dat instrucţiuni să rămână în casele lui Zebedeu şi Petru până ce va trimite după ele.

^{(1720.6) 154:5.3} Iisus a consimţit ca David Zebedeu să continue serviciul său de mesageri în tot ţinutul. Puţin după aceea, David şi-a luat rămas bun zicând: „Continuă-ţi lucrarea, Maestre. Nu îi lăsa pe sectanţi să te prindă, şi nu pune niciodată la îndoială faptul că mesagerii mei te vor urma. Oamenii mei nu vor pierde niciodată contactul cu tine. Prin ei, tu vei avea veşti despre regat în celelalte părţi ale ţării şi, prin ei, noi vom avea cu toţii veşti de la tine. Nimic din ceea ce mi s-ar putea întâmpla nu va întrerupe serviciul acesta, căci am numit un prim înlocuitor, şi un al doilea, şi chiar şi un al treilea. Eu nu sunt nici învăţător, nici predicator, dar în inima mea eu vreau să fac asta, şi nimic nu mă poate opri.”

^{(1720.7) 154:5.4} La şapte şi jumătate, Iisus şi-a început cuvântarea de despărţire în faţa a o sută de credincioşi care se înghesuiau în interiorul casei pentru a-l auzi. Acesta a fost un eveniment solemn pentru tot auditoriul, dar Iisus a dat dovadă de o bună-dispoziţie neobişnuită; el se găsea din nou în starea sa normală. Aerul său grav din săptămânile trecute dispăruse, iar cuvintele sale de încredere, de speranţă şi de curaj au fost însufleţitoare pentru toţi cei de faţă.

6. Familia lui Iisus soseşte

^{(1721.1) 154:6.1} Era în jurul orei opt dimineaţa din duminica aceea, când cinci membrii ai familiei pământeşti a lui Iisus au sosit acolo ca răspuns la convocarea urgentă făcută de cumnata lui Iuda. Singura din familia sa pământeană, Rut crezuse mereu din toată inima în divinitatea misiunii lui Iisus. Iuda, Iacob şi chiar şi Iosif, îşi păstrau în mare parte credinţa în Iisus, dar lăsaseră ca orgoliul să le falsifice ceea ce era mai bun din judecata lor şi din adevăratele lor tendinţe spirituale. Maria era şi ea sfâşiată între dragoste şi teamă, între dragoste maternă şi mândrie familială. Deşi a fost asaltată de îndoieli, ea nu a putut niciodată uita complet vizita lui Gabriel înainte de naşterea lui Iisus. Fariseii se străduiseră să o convingă pe Maria că Iisus nu mai era în toate minţile, că era nebun. Ei o împingeau să meargă la el cu fiii ei pentru a căuta să îl facă să îşi schimbe hotărârea de a-şi continua eforturile de propovăduire publică. Ei îi afirmau Mariei că sănătatea lui Iisus nu va rezista şi că, dacă i s-ar permite să continue, nu va rezulta din asta decât dezonoare şi oprobriu pentru toată familia. De asemenea, când cei cinci membrii ai familiei au primit avertismentul cumnatei lui Iuda, ei au plecat imediat către casa lui Zebedeu, căci se găseau toţi la Maria, unde îi primiseră pe farisei în seara din ajun. Ei stătuseră de vorbă până într-un ceas târziu din noapte cu conducătorii Ierusalimului, şi erau toţi mai mult sau mai puţin convinşi că Iisus acţiona într-un mod ciudat, că el se conducea în mod bizar de la o vreme încoace. Rut nu putea explica toate motivele conduitei lui, dar ea stăruia asupra faptului că Iisus îşi tratase în mod echitabil familia, şi ea a refuzat să adere la programul menit să îl facă să-şi schimbe hotărârea de a-şi continua opera.

^{(1721.2) 154:6.2} În drumul lor spre casa lui Zebedeu, ei au vorbit iarăşi despre aceste chestiuni şi s-au pus cu toţii de acord pentru a încerca să-l facă pe Iisus să revină în căminul lor, căci, spunea Maria, „eu ştiu că aş putea să influenţez pe fiul meu numai dacă ar vrea să vină acasă şi să mă asculte.” Iacob şi Iuda auziseră zvonuri cu privire la planurile de arestare a lui Iisus şi de ducere a lui la Ierusalim pentru a fi judecat. Ei se temeau şi pentru propria lor siguranţă. Câtă vreme Iisus fusese o figură populară în ochii publicului, membrii familiei sale lăsaseră lucrurile să meargă, dar, acum că populaţia Capernaumului şi şefii din Ierusalim se întorseseră deodată contra lui, începeau să simtă dureros aşa-zisa dizgraţie a situaţiei lor stânjenitoare.

^{(1721.3) 154:6.3} Ei se aşteptau să-l vadă pe Iisus, să-l ia de o parte şi să-l determine să se întoarcă acasă cu ei. Ei îşi propuseseră să îl asigure că vor uita că Iisus îi nglijase – că-l vor ierta şi vor uita – numai dacă voia să renunţe la nebunia de a predica o nouă religie, fapt care nu putea duce decât la punerea în dificultate şi la acoperirea de oprobriu a familiei sale. În faţa tuturor acestor raţionamente, Rut s-a mărginit a spune: „Îi voi spune fratelui meu că eu cred că el este un om al lui Dumnezeu şi sper că ar prefera mai degrabă să moară decât să îi lase pe aceşti farisei răutăcioşi să pună capăt predicărilor sale.” Iosif a promis să o ţină pe Rut liniştită, timp în care ceilalţi vor încerca să îl convingă pe Iisus.

^{(1721.4) 154:6.4} Când cei cinci au ajuns la casa lui Zebedeu, Iisus era în toiul cuvântării de despărţire ţinută discipolilor. Ei au căutat să intre în casă, dar era peste poate de aglomerată. Ei au sfârşit prin a se instala sub pridvorul din spate, şi au cerut să se transmită la Iisus, din gură în gură, vestea sosirii lor. În cele din urmă, Simon Petru l-a anunţat în şoaptă pe Iisus întrerupându-i discursul pentru a-i spune: „Uite, mama ta şi fraţii tăi sunt afară şi foarte dornici să vorbească cu tine.” Or, Maria nu îşi dădea seama de cât de important era mesajul de despărţire pe care îl dădea discipolilor; ea nu ştia nici că această cuvântare se putea să ia sfârşit din moment în moment prin venirea oamenilor care veneau să îl aresteze pe Iisus. După o atât de lungă înstrăinare aparentă, având în vedere favoarea pe care mama şi fraţii săi i-o făceau prin venirea lor până la el, Maria credea realmente că Iisus se va opri din vorbit şi va veni să îi salute de îndată ce va fi fost avertizat de prezenţa lor.

^{(1722.1) 154:6.5} Or, acesta a fost doar un alt caz în care familia sa pământeană nu putea înţelege că Iisus trebuia să se ocupe de treburile Tatălui său. Maria şi fraţii lui au fost deci profund răniţi când au văzut că, în ciuda întreruperii discursului său pentru primirea mesajului, Iisus nu s-a grăbit să îi întâmpine. În loc de aceasta, ei au auzit vocea sa melodioasă ridicând tonul şi grăind: „Spuneţi-i mamei şi fraţilor mei că nu mă tem de nimic pentru mine. Tatăl care m-a trimis în lume nu mă va abandona, şi familia mea nu va suferi nici o daună. Rugaţi-o să aibă curaj şi să se încredinţeze Tatălui regatului. Însă, la urma urmei, cine este mama şi cine sunt fraţii mei?” Apoi şi-a întins mâinile spre toţi discipolii adunaţi în sală şi a zis: „Eu nu am mamă, nu am fraţi! Căci cine face voia Tatălui meu care este în ceruri, acela este mama mea, fratele meu şi sora mea.”

^{(1722.2) 154:6.6} La auzul acestor cuvinte, Maria a leşinat în braţele lui Iuda. A fost dusă în grădină pentru a o face să-şi revină, în vreme ce Iisus îşi încheia mesajul său de rămas bun. El ar fi ieşit atunci ca să discute cu mama şi cu fraţii lui, dacă un mesager care sosise în grabă din Tiberiada, nu ar fi venit să anunţe că ofiţerii sinedriului erau pe drum cu un mandat de arestare pentru Iisus şi de aducere a sa la Ierusalim. Mesajul a fost primit de Andrei, care l-a întrerupt pe Iisus pentru a i-l comunica.

^{(1722.3) 154:6.7} Andrei nu îşi amintea că David postase două duzini de santinele în jurul casei lui Zebedeu, astfel încât nu putea să intre nimeni prin surprindere. L-a întrebat deci pe Iisus ce trebuia să facă. Maestrul stătea acolo în tăcere în timp ce, în grădină, mama sa abia îşi revenea din şocul de a-l fi auzit spunând: „Eu nu am mamă.” În chiar acel moment, o femeie s-a ridicat în sală şi a strigat: „Binecuvântat este pântecele care te-a purtat şi binecuvântaţi sunt sânii care te-au alăptat.” Iisus s-a abătut o clipă de la conversaţia sa cu Andrei pentru a răspunde acestei femei: „Nu, binecuvântat este mai degrabă cel care înţelege cuvântul lui Dumnezeu şi îndrăzneşte să îi dea ascultare.”

^{(1722.4) 154:6.8} Maria şi fraţii lui Iisus credeau că Iisus nu îi înţelegea şi că nu îi păsa de ei; nu îşi dădeau seama că de fapt ei erau cei care nu reuşiseră să îl înţeleagă. Iisus înţelegea perfect cât le era de greu oamenilor să o rupă cu trecutul lor. El ştia cât de mult se lăsau fiinţele omeneşti influenţate de elocvenţa predicatorilor, şi cum răspunde conştiinţa la apelul emoţional după cum mintea răspunde la logică şi la raţiune, dar ştia şi cu cât este mai greu să îi convingi pe oameni să se lepede de trecut.

^{(1722.5) 154:6.9} Este veşnic adevărat că oricine se crede neînţeles sau neapreciat are în Iisus un prieten compătimitor şi un sfătuitor înţelegător. El îi avertizase pe apostolii lui că un om putea să îi aibă de duşmani pe oamenii din propria lui casă, dar cu greu şi-ar fi imaginat cât de aproape va ajunge această prezicere să se aplice propriei sale experienţe. Nu Iisus a fost cel care i-a părăsit pe membrii familiei sale pământeşti pentru a înfăptui opera Tatălui său – ei au fost cei care l-au părăsit. Mai târziu, după moartea şi învierea Maestrului, când fratele său Iacob s-a aliat la mişcarea creştină primitivă, el a suferit enorm de a nu fi profitat de asocierea sa iniţială cu Iisus şi cu discipolii săi.

^{(1723.1) 154:6.10} În cursul acestor evenimente, Iisus a decis să se lase călăuzit de cunoştinţele limitate ale minţii sale omeneşti. El dorea să îndure experienţa cu asociaţii săi în calitate de simplu om. Ideea sa umană era aceea de a-şi vedea familia înainte de a pleca. Nu a vrut să se oprească în mijlocul discursului şi să transforme astfel într-o treabă publică această primă reuniune după o atât de lungă despărţire. El avusese intenţia de a-şi termina cuvântarea, apoi de a sta de vorbă cu familia sa înainte de plecare, dar acest plan a fost contracarat de concursul împrejurărilor imediat următoare.

^{(1723.2) 154:6.11} Graba fugii lor a fost sporită de sosirea unui grup de mesageri ai lui David la poarta din spate a casei lui Zebedeu. Agitaţia produsă de sosirea lor i-a speriat pe apostoli făcându-i să creadă că aceşti noi sosiţi ar putea fi cei care veneau să îi prindă. De frică să nu fie arestaţi pe loc, ei au ieşit în grabă pe poarta din faţă către barca aflată în aşteptare. Toate acestea explică de ce Iisus nu şi-a văzut familia care îl aştepta sub tinda din spate.

^{(1723.3) 154:6.12} Totuşi, pe când urca în barcă în cursul acestei fugi precipitate, el i-a zis lui David Zebedeu: „Spune-i mamei şi fraţilor mei că apreciez venirea lor şi că aveam intenţia de a-i vedea. Recomandă-le să nu se supere din pricina comportării mele, ci mai degrabă să caute să cunoască voia lui Dumnezeu şi să aibă graţia şi curajul de a face această voie.”

7. Fuga precipitată

^{(1723.4) 154:7.1} Duminică dimineaţa, 22 mai, în anul 29, Iisus, cu cei doisprezece apostoli ai lui şi cu cei doisprezece evanghelişti, a fugit deci precipitat din faţa ofiţerilor sinedriului care erau în drum spre Betsaida cu mandatul lui Irod Antipa pentru a-l aresta pe Iisus şi a-l duce în Ierusalim ca să fie judecat sub inculparea de blasfemie şi alte violări ale legii sacre a iudeilor. Dimineaţa era magnifică, şi era aproape ora opt şi jumătate când acest grup de douăzeci şi cinci de persoane s-a apucat să vâslească către malul oriental al Mării Galileii.

^{(1723.5) 154:7.2} O barcă mai mică o urma pe cea a Maestrului. Ea transporta şase mesageri ai lui Dumnezeu care aveau poruncă să păstreze contactul cu Iisus şi cu asociaţii lui, şi să aibă grijă ca informaţii despre deplasările şi despre siguranţa lor să fie transmise regulat la Betsaida, la casa lui Zebedeu, care servise deja o bună bucată de vreme drept cartier general pentru lucrarea regatului. Dar Iisus nu trebuia să îşi mai facă niciodată un cămin din casa lui Zebedeu. De atunci înainte, şi în tot restul vieţii sale pe pământ, Maestrul nu a avut cu adevărat „loc unde să-şi pună capul”. Niciodată nu a mai avut nici măcar pe departe un domiciliu stabil.

^{(1723.6) 154:7.3} Vâslaşii au acostat aproape de satul Keresei, şi-au încredinţat barca unor prieteni şi au început peregrinările acestui ultim an plin de evenimente al vieţii Maestrului pe Pământ. Ei au rămas câtva vreme pe domeniile lui Filip, mergând din Keresa în Cezareea lui Filip, apoi au traversat ţara până la coasta Feniciei.

^{(1723.7) 154:7.4} Mulţimea a zăbovit în jurul casei lui Zebedeu, privind cele două bărci care îşi făceau drum către ţărmul oriental al lacului. Ei erau deja departe când ofiţerii din Ierusalim au sosit în grabă şi au început să îl caute pe Iisus. Ei au refuzat să creadă că Iisus le scăpase. În timp ce Iisus şi grupul său se îndreptau spre nord prin Bataneea, fariseii şi ajutoarele lor au petrecut aproape o săptămână întreagă căutând zadarnic prin împrejurimile Capernaumului.

^{(1724.1) 154:7.5} Membrii familiei lui Iisus s-au reîntors acasă în Capernaum şi au petrecut şi ei o săptămână vorbind, discutând şi rugându-se. Ei erau plini de confuzie şi consternaţi. Ei nu au fost liniştiţi până joi după-amiază, când Rut a revenit dintre-o vizită de la casa lui Zebedeu, unde David îi dădu-se de ştire că fratele ei tată era viu şi nevătămat şi că se îndrepta către coasta Feniciei.

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

                  Criza din Capernaum

1. Punerea în scenă

2. Predica istorică

3. După întrunire

4. Ultimele cuvinte în sinagogă

5. Sâmbătă seara

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 153

Criza din Capernaum

^{(1707.1) 153:0.1} VINERI seara, ziua sosirii lor la Betsaida, şi în dimineaţa de sabat, apostolii au remarcat că Iisus era serios absorbit de o problemă gravă; ei îşi dădeau seama că Maestrul reflecta într-un mod neobişnuit la o treabă importantă. El nu a mâncat nimic de dimineaţă şi foarte puţin de la amiază. În tot timpul dimineţii de sabat şi în seara din ajun, cei doisprezece şi tovarăşii lor se reuniseră în mici grupuri în casă, în grădină şi de-a lungul ţărmului. Se simţea domnind asupra tuturor tensiunea incertitudinii şi neliniştea aşteptării. Iisus nu le spusese aproape nimic de la plecarea lor din Ierusalim.

^{(1707.2) 153:0.2} De luni de zile nu îl văzuseră pe Maestru atât de preocupat şi de taciturn. Chiar şi Simon Petru era deprimat, dacă nu abătut. Andrei nu ştia ce să facă pentru asociaţii lui descurajaţi. Nataniel spunea că erau în mijlocul „liniştii dinaintea furtunii.” Toma a exprimat opinia că „tocmai se producea un eveniment ieşit din comun.” Filip a recomandat lui David Zebedeu „să nu prevadă nimic pentru găzduirea şi hrănirea mulţimii înainte ca noi să ştim la ce se gândeşte Maestrul”. Matei şi-a reînnoit eforturile de a scoate din încurcătură trezoreria. Iacob şi Ioan vorbeau de apropiata predică din sinagogă şi făceau presupuneri asupra naturii ei şi a întinderii ei probabile. Simon Zelotul îşi exprima credinţa, în realitate nădejdea, că „Tatăl din ceruri putea fi pe punctul de a interveni într-un mod neaşteptat pentru a-l justifica şi a-l susţine pe Fiul său.” Cât despre Iuda Iscariotul, el îndrăznea să se complacă în gândul că Iisus era poate copleşit de regrete „pentru a nu fi avut curajul şi îndrăzneala de a permite celor cinci mii de a-l proclama rege al iudeilor”.

^{(1707.3) 153:0.3} Ieşind din acest grup de ucenici deprimaţi şi dezolaţi, Iisus a plecat, în această splendidă după-amiază de sabat, pentru a ţine predica sa istorică de la sinagoga din Capernaum. Singurele cuvinte de încurajare sau de urare de noroc pe care le-a primit de la discipolii lui imediaţi au fost adresate de unul dintre candizii gemeni Alfeu. Acesta l-a salutat cu voioşie pe Iisus în momentul în care el a părăsit casa pentru a se duce la sinagogă, zicând: „Ne rugăm pentru ca Tatăl să te ajute şi ca la noi să vină mulţimi mai numeroase ca oricând.”

1. Punerea în scenă

^{(1707.4) 153:1.1} O asistenţă distinsă l-a întâmpinat pe Iisus la ora trei din după-amiaza acestei zile încântătoare în noua sinagogă din Capernaum. Prezida Jair, care i-a înmânat Scripturile lui Iisus pentru citire. În ajun, sosiseră la Ierusalim cincizeci şi trei de farisei şi de saduchei. Peste treizeci şi trei de lideri şi de conducători ai sinagogilor din vecinătate erau prezenţi deopotrivă. Aceşti şefi religioşi iudei acţionau după ordinele primite direct de la sinedriul Ierusalimului; ei constituiau avangarda ortodoxă venită ca să declare un război deschis lui Iisus şi discipolilor săi. Aşezaţi alături de ei pe locurile de onoare ale sinagogii, se găseau observatorii oficiali ai lui Irod Antipa; ei fuseseră instruiţi să verifice exactitatea raporturilor tulburătoare care anunţau că populaţia făcuse o încercare de a-l proclama pe Iisus drept rege al iudeilor, acolo în domeniile lui Filip, fratele lui Irod.

^{(1708.1) 153:1.2} Iisus a înţeles că duşmanii săi, al căror număr sporea, aveau curând să îi declare un război mărturisit şi deschis, şi el a ales cu îndrăzneală să preia ofensivă. Când îi hrănise pe cei cinci mii el contestase ideile lor despre un Mesia material; acum, el a decis din nou să atace conceptul lor de eliberator al iudeilor. Această criză, care a debutat cu alimentarea celor cinci mii şi s-a terminat cu predica din această după-amiază de sabat, a marcat începutul fluxul mareei renumelui şi a aclamaţiilor populare. De acum înainte, lucrarea regatului trebuia să constea din ce în ce mai mult în sarcina majoră de a câştiga trainic pe convertiţii spirituali la fraternitatea cu adevărat religioasă a umanităţii. Această predică a marcat criza de tranziţie dintre perioada de discutare, de controversă şi de decizie, şi cea de război deschis care conducea la o acceptare finală sau la o respingere definitivă.

^{(1708.2) 153:1.3} Maestrul ştia bine că în gând, un mare număr dintre cei care îl urmau se pregăteau, lent dar sigur, să îl renege definitiv. El mai ştia şi că un mare număr dintre discipolii săi vor dobândi, lent, dar sigur, această educaţie a minţii şi această disciplină a sufletului care le va permite să triumfe asupra îndoielilor şi să afirme credinţa lor totală în evanghelia împărăţiei. Iisus înţelegea pe deplin cum se pregăteau oamenii pentru deciziile dintr-o criză şi pentru înfăptuirea bruscă de acte care să implice o alegere curajoasă, prin lentul proces al alegerii reiterate dintre bine şi rău în situaţii recurente. El i-a supus pe mesagerii săi la decepţii repetate şi le-a oferit ocazii frecvente de încercări în care ei trebuiau să aleagă dintre maniera cea bună sau cea rea de a face faţă dificultăţilor spirituale. El ştia că putea să conteze pe discipolii săi, că în momentul încercării finale, ei îşi vor lua deciziile esenţiale conform atitudinilor mentale şi reacţiilor spirituale cu care se obişnuiseră anterior.

^{(1708.3) 153:1.4} Această criză din viaţa lui Iisus a început prin alimentarea celor cinci mii şi s-a terminat prin această predică din sinagogă. Criza din viaţa apostolilor a început cu această predică din sinagogă şi a continuat vreme de un an întreg, pentru a nu lua sfârşit decât în momentul judecării şi al crucificării Maestrului.

^{(1708.4) 153:1.5} Înainte ca Iisus să fi început să vorbească în după-amiaza aceea, toţi care se aflau în sinagogă nu se gândea decât la un singur mare mister, nu îşi punea decât o întrebare supremă. Atât prietenii lui, cât şi duşmanii lui nu se gândeau decât la aceasta: De ce a inversat el atât de hotărât şi atât de eficient sensul curentului entuziasmului popular? Imediat înainte şi după această predică îndoielile şi dezamăgirile acestor aderenţi nemulţumiţi s-au schimbat într-o opoziţie inconştientă şi au sfârşit prin a se transforma într-o adevărată ură. După această predică din sinagogă s-a întâmplat pentru prima dată ca Iuda Iscariotul să nutrească în mod conştient gândul de a pleca; dar, deocamdată, el a dominat eficient toate tendinţele de ordinul acesta.

^{(1708.5) 153:1.6} Fiecare era nedumerit. Iisus a lăsat toată lumea mâhnită şi confuză. El se angajase recent în cea mai mare demonstraţie de putere supranaturală din toată cariera sa. Hrănirea celor cinci mii a fost evenimentul vieţii sale pământeşti care a făcut maximum de apel la conceptul iudaic de Mesia cel aşteptat. Dar acest avantaj extraordinar a fost imediat contrabalansat într-un mod inexplicabil prin refuzul prompt şi net de a fi proclamat rege.

^{(1709.1) 153:1.7} Vineri seara, apoi din nou în dimineaţa de sabat, conducătorii veniţi din Ierusalim făcuseră lungi şi perseverente eforturi pe lângă Jair să îl împiedice pe Iisus să vorbească în sinagogă, dar a fost în zadar. La toată argumentarea lor, Jair nu avea decât un singur răspuns: „Eu am acordat permisiunea cerută şi nu îmi voi încălca cuvântul.”

2. Predica istorică

^{(1709.2) 153:2.1} Iisus a pornit această predică citind din Lege următoarele pasaje ale Deuteronomului: „Însă se va întâmpla că, dacă acest popor nu ascultă vocea lui Dumnezeu, va fi cu siguranţă blestemat de nelegiuirile sale. Domnul va face ca tu să fii lovit de duşmanii tăi; tu vei fi dus în toate regatele pământului. Domnul te va preda, împreună cu regele pe care îl vei fi pus pe tron, unei naţiuni străine. Vei deveni o ciudăţenie, un proverb şi o batjocură printre toate naţiunile. Fiii şi fiicele tale vor intra în captivitate. Străinii în Israel vor dobândi o înaltă autoritate şi tu vei fi coborât jos. Şi toate aceste lucruri ţi se vor întâmpla mereu, ţie şi seminţiei tale, pentru că nu ai vrut să asculţi cuvântul Domnului. De aceea îi vei servi pe duşmanii tăi veniţi să te asalteze. Tu vei îndura foamea şi setea, şi vei suporta jugul de fier al străinului. Domnul va ridica contra ta o naţiune care vine de departe, de la hotarele pământului, o naţiune a cărei limbă nu o vei înţelege, o naţiune cu chipul aspru care va avea puţină consideraţie pentru tine. Şi te vor hărţui în toate oraşele tale până ce înaltele ziduri de apărare în care ţi-ai pus încrederea vor fi doborâte; şi toată ţara va cădea pe mâna lor. Şi se va ajunge ca tu să fii silit să mănânci fructul propriului tău corp, carnea fiilor tăi şi a fiicelor tale, în tot acest timp de asediu, din cauza sărăciei în care te vor împinge duşmanii tăi.”

^{(1709.3) 153:2.2} Când Iisus a terminat această lectură, el a trecut la Profeţi şi a citit din Ieremia: „Dacă nu vreţi să ascultaţi cuvintele servitorilor mei, profeţii pe care vi i-am trimis, atunci voi face această casă asemănătoare cu Siloh şi voi face din acest oraş un blestem pentru toate naţiunile pământului. Preoţii şi învăţătorii l-au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în casa Domnului. Şi s-a întâmplat că, atunci când Ieremia a terminat de zis tot ceea ce Domnul îi poruncise să anunţe întregului popor, preoţii şi învăţătorii au pus mâna pe el spunând: ‘Tu vei muri cu siguranţă’. Şi tot poporul s-a înghesuit în jurul lui Ieremia în casa Domnului. Când prinţii din Iuda au auzit aceste lucruri, ei l-au judecat pe Ieremia. Şi preoţii şi învăţătorii le-au vorbit prinţilor şi întregului popor spunând: ‘Acest om a meritat moartea, căci el a profeţit împotriva oraşului nostru, şi l-aţi auzit cu propriile voastre urechi.’ Atunci Ieremia a zis tuturor prinţilor şi întregului popor: ‘Domnul m-a trimis să rostesc în profeţia împotriva acestei case şi contra acestui oraş toate cuvintele pe care le-aţi auzit. Reformaţi-vă deci conduita şi îndreptaţi-vă faptele şi daţi ascultare vocii Domnului, Dumnezeul vostru, ca să scăpăm de răul care a fost pronunţat contra voastră. Cât despre mine, iată-mă în mâinile voastre. Trataţi-mă aşa cum vă va părea bine şi just, dar să ştiţi bine că, dacă mă omorâţi, veţi vărsa sânge nevinovat peste voi şi peste acest popor, căci, în adevăr, Domnul m-a trimis pentru a face să răsune toate aceste cuvinte în urechile voastre.’

^{(1710.1) 153:2.3} ”Preoţii şi învăţătorii vremii au căutat să îl ucidă pe Ieremia, dar judecătorii nu au vrut să consimtă. Totuşi, din cauza cuvintelor sale de avertizare, ei l-au coborât cu ajutorul unor funii într-o temniţă noroioasă în care s-a scufundat până la subsuori. Iată ceea ce i-a făcut poporul iudeu acestui profet Ieremia atunci când el a ascultat de porunca Domnului de a-i preveni pe fraţii lui de căderea lui politică iminentă. Astăzi, aş vrea să vă întreb: Cum vor trata ei, principalii preoţi şi lideri religioşi ai acestui popor, pe un om care îndrăzneşte să îi avertizeze de ziua condamnării lor spirituale? Veţi căuta voi, totodată, să îl trimiteţi la moarte pe învăţătorul care are îndrăzneala de a proclama cuvântul Domnului, şi care nu se teme de a semnala modul în care refuzaţi voi să mergeţi pe drumul luminii care conduce la intrarea în împărăţia cerurilor?

^{(1710.2) 153:2.4} ”Ce căutaţi voi ca dovadă a misiunii mele pe pământ? Noi v-am lăsat în pace în poziţiile voastre de influenţă şi de putere în timp ce predicăm veştile bune celor sărmani şi celor asupriţi. Noi nu am lansat nici un atac ostil contra a ceea ce respectaţi voi; noi am proclamat mai degrabă o nouă libertate pentru sufletul oamenilor chinuiţi de frică; eu am venit în lume pentru a-l revela pe Tatăl meu şi pentru a institui pe pământ fraternitatea spirituală a fiilor lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor. Cu toate că de multe ori v-am amintit că regatul meu nu este al acestei lumi, Tatăl meu v-a acordat totuşi numeroase manifestări de miracole materiale care se adăugau la transformările şi regenerările mai evidente.

^{(1710.3) 153:2.5} ”Ce alt semn mai aşteptaţi de la mine? Eu declar că aveţi deja suficiente dovezi pentru a vă putea lua deciziile. În adevăr, în adevăr, eu le zic multora dintre auditorii mei de astăzi, voi sunteţi confruntaţi cu necesitatea de a alege drumul pe care o s-o luaţi. Aşa cum Ioşua le-a zis străbunilor voştri, eu vă zic să alegeţi astăzi pe cine vreţi să slujiţi. Mulţi dintre voi se găsesc astăzi la răscruce de drumuri.

^{(1710.4) 153:2.6} ”Când nu m-aţi putut găsi după ce mulţimea a fost hrănită pe partea cealaltă a lacului, unii dintre voi aţi închiriat bărcile de pescuit din Tiberiada care se aflau adăpostite în vecinătate pe perioada furtunii săptămânii din urmă, şi aţi pornit în căutarea mea, dar pentru ce? Nu pentru a căuta adevărul şi dreptatea, nici pentru a învăţa mai bine cum să îi serviţi sau îngrijiţi pe semenii voştri, nu, ci mai degrabă pentru a avea mai multă pâine fără să munciţi! Aceasta nu pentru a vă umple sufletul de cuvântul vieţii, ci pentru a vă umple burta cu pâinea uşurătăţii. De multă vreme, vi s-a propovăduit că, odată cu venirea sa, Mesia va înfăptui minuni care vor face viaţa uşoară şi agreabilă pentru tot poporul ales. Nu este deci de mirare, atunci, că, voi care aţi fost astfel educaţi, veţi dori cu ardoare pâine şi peşte. Eu vă declar însă că nu aceasta este misiunea Fiului Omului. Eu am venit să proclam libertatea spirituală, să propovăduiesc adevărul veşnic şi să nutresc credinţa vie.

^{(1710.5) 153:2.7} ”Fraţii mei, nu râvniţi la carnea care piere, ci căutaţi mai degrabă merindele spirituale care hrănesc chiar şi până în viaţa veşnică. Pâinea vieţii este cea pe care o dă Fiul tuturor celor care vor să o ia şi să o mănânce, căci Tatăl a dăruit fără măsură această viaţă Fiului. Când m-aţi întrebat: ‘Ce trebuie să facem pentru a înfăptui lucrările lui Dumnezeu?’ Eu v-am spus limpede: ‘Lucrarea lui Dumnezeu constă în a crede în cel pe care el l-a trimis.’”

^{(1710.6) 153:2.8} Apoi Iisus a arătat cu degetul la desenul unui vas plin de mană ornat cu ciorchini de struguri şi care decora lintoul noii sinagogi, şi a zis: „Voi aţi crezut că, în deşert, strămoşii voştri au mâncat mană – pâinea cerului – dar eu vă zic că aceasta era pâinea pământului. În vreme ce Moise nu a dat strămoşilor voştri pâine din cer, Tatăl meu este acum gata să vă dea adevărata pâine a vieţii. Pâinea cerului este ceea ce vine de la Dumnezeu şi dă viaţă veşnică oamenilor acestei lumi. Dacă îmi ziceţi: Dă-ne această pâine vie, eu vă voi răspunde: Eu sunt această pâine a vieţii. Cui va veni la mine nu îi va fi foame, şi aceluia care crede în mine nu îi va fi niciodată sete. Voi m-aţi văzut, aţi trăit cu mine, aţi contemplat lucrările mele, şi totuşi nu credeţi că eu am venit de la Tatăl din ceruri. Însă, voi toţi care credeţi cu adevărat să nu vă temeţi. Toţi cei care sunt conduşi de Tatăl meu vor veni la mine, şi cine vine la mine nu va fi în nici un fel respins.

^{(1711.1) 153:2.9} ”Acum, lăsaţi-mă să vă declar, o dată pentru totdeauna, că eu am coborât pe Pământ nu pentru a face propria mea voie, ci voia Celui care m-a trimis. Şi voia ultimă a celui ce m-a trimis este ca eu să nu pierd pe nici unul dintre cei pe care mi i-a dat. Iată voia Tatălui: Ca oricine îl vede pe Fiu şi îl crede să aibă viaţă veşnică. Până mai ieri, eu v-am hrănit cu pâine destinată corpului vostru; astăzi, eu ofer pâinea vieţii sufletului vostru înfometat. Vreţi voi acuma să absorbiţi pâinea spiritului cu aceeaşi bunăvoinţă cu care aţi mâncat pâinea acestei lumi?”

^{(1711.2) 153:2.10} Pe când Iisus zăbovea o clipă pentru a privi asistenţa, unul dintre învăţătorii din Ierusalim (membru al sinedriului) s-a ridicat şi a întrebat: „Oare trebuie să înţeleg că tu afirmi a fi pâinea coborâtă din cer, şi că mana dată de Moise strămoşilor noştri în pustiu nu era?” Iar Iisus a răspuns: „Ai înţeles bine.” Atunci, fariseul a zis: „Dar nu eşti tu Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif tâmplarul? Tatăl tău şi mama ta, precum şi fraţii şi surorile tale nu sunt ei cunoscuţi de mulţi dintre noi? Cum se face atunci că tu apari aici în casa lui Dumnezeu şi declari că ai coborât din cer?”

^{(1711.3) 153:2.11} Între timp, era atâta murmur în sinagogă şi atâta ameninţare de zarvă că Iisus s-a ridicat şi a zis: „Fiţi răbdători; Adevărul nu are de ce să se teamă de o examinare cinstită. Eu sunt tot ceea ce ziceţi, şi mai mult de atât. Tatăl şi cu mine suntem una. Fiul face numai ceea ce Tatăl l-a învăţat. Cât despre toţi cei care sunt daţi Fiului de către Tată, Fiul îi va primi în el însuşi. Voi aţi citit următoarele pasaje ale Profeţilor: ‘Toţi veţi fi învăţaţi de Dumnezeu’ şi ‘Cei pe care îi va învăţa Tatăl vor asculta şi de Fiul său.’ Oricine urmează îndrumările spiritului lăuntric al Tatălui va sfârşi prin a veni la mine. Nici un om nu l-a văzut pe Tatăl meu, dar spiritul Tatălui trăieşte în om. Cât despre Fiul coborât din cer, el sigur l-a văzut pe Tată, şi cei care cred sincer pe acest Fiu au deja viaţă eternă.

^{(1711.4) 153:2.12} Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în deşert şi sunt morţi. Cât despre pâinea care vine de la Dumnezeu, dacă un om a mâncat din ea, el nu va muri niciodată în spirit. Vă repet că eu sunt această pâine vie, şi că orice suflet care realizează unitatea naturilor divine şi omeneşti va trăi veşnic. Această pâine a vieţii pe care eu o dărui cui vrea să o primească este propria mea natură vie şi conjugată. Tatăl este în Fiu şi Fiul este una cu Tatăl – aceea este revelaţia mea care aduce viaţă lumii, şi darul meu salvator pentru toate naţiunile.

^{(1711.5) 153:2.13} Când Iisus a terminat de vorbit, şeful sinagogii a cerut mulţimii să plece, dar ea nu a vrut să se ducă de acolo. Ea s-a înghesuit în jurul lui Iisus pentru a pune şi alte întrebări, în vreme ce unii auditori murmurau şi discutau între ei. Această situaţia a durat peste trei ceasuri, şi numai cu mult după ora şapte seara a apucat toată audienţa să se risipească.

3. După întrunire

^{(1712.1) 153:3.1} Multe au fost întrebările puse lui Iisus după întrunire, câteva de către discipolii lui nedumeriţi, dar majoritatea de către necredincioşii şicanatori care căutau numai să îl încurce şi să îl prindă în cursă.

^{(1712.2) 153:3.2} Unul dintre vizitatorii farisei a urcat pe un soclu de lampadar şi a strigat această întrebare: „Tu ne zici că eşti pâinea vieţii. Cum de ne poţi tu da carnea ta să o mâncăm sau sângele tău să îl bem? La ce serveşte învăţătura ta dacă nu se poate pune în practică?” Iisus a răspuns la această întrebare zicând: „Eu nu v-am propovăduit despre carnea mea că este pâinea vieţii, sau sângele meu apa vie, ci v-am spus că viaţa mea întrupată este o revărsare de pâine cerească. Faptul Cuvântului lui Dumnezeu se revarsă în trupul şi în fenomenul Fiului Omului supus voii lui Dumnezeu constituie o realitate a experienţei care echivalează cu hrănirea divină. Voi nu puteţi nici să îmi mâncaţi carnea, nici să îmi beţi sângele, ci, în spirit, voi puteţi deveni una cu mine, tot aşa cum eu nu fac decât una cu Tatăl. Voi puteţi fi hrăniţi de cuvântul etern al lui Dumnezeu, care este în adevăr pâinea vieţii, şi care a fost coborâtă sub înfăţişarea cărnii muritoare; şi sufletul vostru poate fi udat de spiritul divin care este cu adevărat apa vieţii. Tatăl m-a trimis în lume pentru a arăta cum doreşte el să locuiască în toţi oamenii şi să îi îndrume; şi eu am trăit această viaţă întrupată astfel încât să îi inspir deopotrivă pe toţi oamenii pentru ca ei să caute totdeauna să cunoască şi să facă voia Tatălui celest care sălăşluieşte în ceruri.”

^{(1712.3) 153:3.3} Atunci, una dintre iscoadele din Ierusalim care îl observase pe Iisus şi pe apostolii săi zise: „Băgăm de seamă că nici tu, nici apostolii nu vă spălaţi cum se cuvine mâinile înainte de a mânca pâine. Voi trebuie să ştiţi bine că obiceiul de a mânca cu mâinile pătate şi nespălate este o încălcare a legii celor de demult. Voi nu vă spălaţi cum trebuie nici cupele de vin, nici vasele voastre. De ce arătaţi atât de puţin respect pentru tradiţiile părinţilor voştri şi legile strămoşilor noştri?” După ce l-a ascultat, Iisus a răspuns: „De ce încălcaţi voi poruncile lui Dumnezeu prin legile tradiţiei voastre? Porunca zice: ‘Onorează-i pe tatăl şi pe mama ta’ şi ordonă ca voi să împărtăşiţi cu ei resursele voastre dacă este necesar; dar voi promulgaţi o lege a tradiţiei care permite copiilor, care se sustrăgeau îndatoririlor, de a zice că banii de care s-ar fi putut ajuta părinţii au fost ‘daţi lui Dumnezeu’. Legea strămoşilor îi degajă astfel de responsabilitatea lor pe aceşti copii făţarnici, chiar şi dacă ulterior aceştia folosesc toţi aceşti bani pentru propria lor bunăstare. Cum se face că voi anulaţi astfel porunca prin propria voastră tradiţie? Ipocriţilor, Isaia a profeţit bine despre voi atunci când a spus: ‘Acest popor m-a onorat cu buzele lui, dar inima lui este departe de mine. Degeaba îmi închină un cult, căci ei propovăduiesc ca doctrine preceptele omeneşti.’

^{(1712.4) 153:3.4} Vedeţi cum abandonaţi porunca pentru a vă agăţa de nişte tradiţii omeneşti. Sunteţi cu toţii dispuşi să tăgăduiţi cuvântul lui Dumnezeu pentru a menţine propriile voastre tradiţii. Şi, în multe alte feluri, voi îndrăzniţi să instituiţi propria voastră învăţătură mai presus de Lege şi de Profeţi.

^{(1712.5) 153:3.5} Apoi Iisus şi-a adresat observaţiile tuturor celor de faţă. El a zis: „Ascultaţi-mă cu toţii. Omul nu este, din punct de vedere spiritual, murdărit de ceea ce îi intră pe gură, ci mai degrabă de ceea ce îi iasă pe gură şi vine din inima sa.” Apostolii înşişi nu au reuşit să înţeleagă pe de-a-ntregul sensul cuvintelor sale, căci şi Simon Petru l-a întrebat: „Ca nu cumva unii auditori să fie inutil ofensaţi, nu ai vrea tu să explici înţelesul acestor cuvinte?” Atunci, Iisus i-a zis lui Petru: „Oare şi tu eşti tare de cap? Nu şti tu că orice plantă necultivată de Tatăl meu celest va fi smulsă? Întoarce-ţi acum atenţia către cei care ar vrea să cunoască adevărul. Nu îi poţi sili pe oameni să iubească adevărul. Mulţi dintre aceşti învăţători sunt călăuze oarbe, şi tu ştii că, dacă orbul conduce pe orb, amândoi cad în groapă. Apleacă-ţi urechea în vreme ce îţi spun adevărul cu privire la lucrurile care pătează din punct de vedere moral şi contaminează din punct de vedere spiritual pe oameni. Eu proclam că, pe oameni îi murdăreşte nu ceea ce intră în corp pe gură sau pătrunde în minte prin ochi şi urechi. Un om nu este murdărit decât de răul care ia naştere în inima sa şi găseşte exprimare în vorbele şi în faptele acestui nelegiuit. Nu ştii tu că din inimă vin gândurile rele, plănuirile răutăcioase de crimă, de furt şi de adulter, precum şi gelozia, orgoliul, mânia, răzbunarea, injuriile şi falsele mărturii? Iată ceea ce îi pângăreşte pe oameni, iar nu faptul de a mânca pâine cu mâinile nespălate potrivit ceremoniei.”

^{(1713.1) 153:3.6} Comisarii farisei ai sinedriului din Ierusalim erau acum aproape convinşi că trebuiau să îl aresteze pe Iisus sub acuzarea de blasfemie sau sub aceea de a fi luat în zeflemea legea sacră a iudeilor, de unde şi eforturile lor de a-l implica într-o discuţie asupra anumitor tradiţii ale bătrânilor, şi, dacă este posibil, într-un atac contra celor ce erau numite legi orale ale naţiunii. Oricât de rară ar fi fost apa, aceşti iudei robi ai tradiţiei nu neglijau niciodată să îndeplinească ceremonia cerută a spălării mâinilor înainte de fiecare masă. Ei aveau drept credinţă „că mai bine să mori decât să încalci poruncile bătrânilor.” Iscoadele puseseră întrebarea referitoare la curăţirea mâinilor pentru că se zvonea că Iisus spusese: „Mântuirea este o chestiune de inimă curată mai degrabă decât de mâini curate.” Este greu să se renunţe la asemenea credinţe odată ce ele fac parte din religia voastră. Cu mulţi ani mai târziu, apostolul Petru era încă aservit, din frică, multora dintre aceste tradiţii privitoare la lucrurile curate şi necurate; el nu a fost eliberat de ele decât după ce a avut un vis frapant şi extraordinar. Se pot înţelege mai bine toate acelea amintindu-se că iudeii puneau în aceeaşi lumină faptul de a mânca cu mâinile nespălate cu acela de a face comerţ cu o prostituată; cele două erau deopotrivă pasibile de excomunicare.

^{(1713.2) 153:3.7} Acesta este felul în care Maestrul a decis să analizeze şi să expună prostia întregului sistem rabinic de legi şi de regulamente reprezentate prin legea orală – tradiţiile străbunilor, care erau toate considerate ca fiind mai sacre şi mai obligatorii pentru iudei chiar decât învăţăturile Scripturilor. Iisus s-a exprimat cu mai puţină rezervă fiindcă ştia că venise ceasul când nu se mai putea face nimic pentru a împiedica o ruptură deschisă a relaţiilor cu liderii religioşi.

4. Ultimele cuvinte în sinagogă

^{(1713.3) 153:4.1} În toiul discuţiilor care au urmat întrunirea, unul dintre fariseii din Ierusalim a adus la Iisus un tânăr dement care era posedat de un spirit indisciplinat şi rebel. Înfăţişându-l lui Iisus, îl întrebă: „Ce poţi tu să faci în cazul unei nenorociri ca aceasta? Poţi tu alunga demonii?” Şi când Maestrul l-a privit pe băiat, a fost mişcat de compasiune; şi, făcându-i semn să se apropie, l-a luat de mână şi i-a zis: „Tu ştii cine sunt eu; ieşi din el; însărcinez pe unul dintre tovarăşii tăi loiali să vegheze ca tu să nu mai vii înapoi. Şi îndată tânărul a redevenit normal şi şi-a recăpătat bunul simţ. Acesta a fost primul caz în care Iisus a izgonit realmente un „duh rău” afară dintr-o fiinţă umană. În toate cazurile anterioare era vorba numai de pretinse posedări de demoni; însă acesta era un caz autentic de posedare demonică, după cum se produceau uneori în acele vremuri. Începând cu Rusaliile, spiritul Maestrului răspândit peste toată carnea a făcut pe veci imposibil acestor câţiva rebeli celeşti să mai domine astfel unele tipuri instabile de fiinţe omeneşti.

^{(1714.1) 153:4.2} Când populaţia s-a minunat, unul dintre farisei s-a ridicat şi l-a acuzat pe Iisus că putea face aceste lucruri mulţumită alianţei sale cu demonii. El atras atenţia că limbajul folosit de Iisus pentru a-l alunga pe acest demon implica că ei se cunoşteau reciproc. A continuat afirmând că învăţătorii religioşi şi conducătorii din Ierusalim ajunseseră la concluzia că Iisus înfăptuia toate aceste aşa-zise miracole prin puterea lui Belzebut, prinţul demonilor. Fariseul a adăugat: „Să nu aveţi nimic în comun cu omul acesta. El este partenerul lui Satan.”

^{(1714.2) 153:4.3} Atunci Iisus zise: „Cum poate Satan să îl izgonească pe Satan? Un regat îndreptat contra lui însuşi nu poate subzista. Dacă o casă este divizată contra ei înseşi, ea este în curând sortită ruinării. Poate oare un oraş să ţină piept unui asediu dacă nu este unit? Dacă Satan îl alungă pe Satan, el este divizat contra lui însuşi, şi atunci cum va subzista împărăţia sa? Voi ar trebui să ştiţi că nimeni nu poate intra în casa unui om puternic şi să îl prade de bunurile sale, decât dacă mai înainte l-a dominat şi l-a pus în lanţuri. Dacă prin puterea lui Belzebut am izgonit eu demonii, prin ce îi izgonesc fiii voştri? Iată de ce ei vor fi judecătorii voştri. Însă, dacă prin duhul lui Dumnezeu alung eu demonii, atunci regatul lui Dumnezeu a venit cu adevărat la voi. Dacă voi nu sunteţi orbiţi de prejudecăţi şi rătăciţi de frică şi de orgoliu, veţi percepe cu uşurinţă că printre voi se află o fiinţă mai mare decât demonii. Voi mă siliţi să proclam că acela care nu este cu mine este împotriva mea, şi că cine nu se adună cu mine se împrăştie. Îngăduiţi-mi să vă dau un avertisment solemn, vouă celor care, cu ochii deschişi şi cu o perversitate premeditată, îndrăzniţi să atribuiţi cu bună ştiinţă lucrările lui Dumnezeu faptelor demonilor! În adevăr, în adevăr, eu vă zic, toate păcatele voastre vor fi iertate, şi chiar şi toate blasfemiile voastre, dar oricine va rosti dinadins blasfemii contra lui Dumnezeu cu o intenţie rea nu va obţine niciodată iertarea. Din moment ce aceşti incorigibili aţâţători de nedreptate nu vor căuta şi nici nu vor primi niciodată iertarea, ei sunt capabili de păcatul de a respinge veşnic iertarea divină.

^{(1714.3) 153:4.4} Mulţi dintre voi au sosit, astăzi, la răscruce de drumuri; voi începeţi să faceţi alegerea inevitabilă dintre voia Tatălui şi drumul întunericului pe care voi înşivă l-aţi ales, şi veţi sfârşi prin a fi ceea ce alegeţi acum. Sau trebuie să curăţaţi arborele şi fructul lui, sau arborele şi fructul lui vor fi corupte. Eu declar că, în regatul etern al Tatălui meu, arborele este cunoscut după roadele lui. Dar unii dintre voi seamănă cu nişte vipere; după ce au ales deja răul, cum ar mai putea ei să dea roade bune? La urma urmei, din abundenţa răului conţinut în inima voastră vorbeşte gura voastră.

^{(1714.4) 153:4.5} Atunci, un alt fariseu s-a ridicat şi a spus: „Maestre, noi vrem ca tu să ne dai un semn predeterminat pe care să îl acceptăm ca stabilind autoritatea ta şi dreptul tău de a propovădui. Vei fi tu de acord cu un astfel de aranjament?” După ce a auzit cuvintele acestea, Iisus a zis: „Această generaţie fără credinţă caută semne, dar nu vi se va da alt semn decât acela pe care îl aveţi deja şi acela pe care îl veţi vedea când Fiul Omului vă va părăsi.”

^{(1714.5) 153:4.6} Când Iisus a sfârşit de vorbit, apostolii l-au înconjurat şi l-au condus afară din sinagogă. Ei l-au însoţit în tăcere până la căminul din Betsaida. Erau cu toţii stupefiaţi şi oarecum înfricoşaţi de schimbarea bruscă a tacticii folosite de Maestru în prezentarea învăţăturilor. Ei nu erau câtuşi de puţin obişnuiţi a-l vedea conducându-se într-o manieră atât de militantă.

5. Sâmbătă seara

^{(1715.1) 153:5.1} De nenumărate ori, Iisus spulberase speranţele apostolilor săi şi, în repetate rânduri, el nimicise aşteptările lor cele mai dragi, dar niciodată nu trecuseră prin momente de decepţie sau prin perioade de tristeţe echivalente cu cele care îi apăsau acum. În plus, astăzi depresia lor era amestecată cu o teamă reală pentru siguranţa lor. Toţi erau surprinşi şi îngroziţi de caracterul brusc şi de amploarea părăsirii lor de către mulţime. Erau totodată puţin înfricoşaţi şi deconcertaţi de îndrăzneala neaşteptată şi de hotărârea afirmată de care dădeau dovadă fariseii veniţi din Ierusalim. Dar, peste toate, erau dezorientaţi de subita schimbare de tactică a lui Iisus. În împrejurări obişnuite, ei ar fi întâmpinat cu bine apariţia acestei atitudini mai militante, dar, fiind aşa cum a fost, însoţită de atâtea evenimente neaşteptate, ea îi speria.

^{(1715.2) 153:5.2} Şi, acum, peste aceste griji, când au ajuns acasă, Iisus a refuzat să mănânce. El s-a izolat vreme de ceasuri într-una din camerele de sus. Era aproape de miezul nopţii când Ioan, şeful evangheliştilor, a revenit cu vestea că o treime din asociaţii lor abandonaseră cauza. Toată seara, ucenici fideli veniseră şi plecaseră, raportând că revirimentul sentimentelor faţă de Maestru era general în Capernaum. Conducătorii Ierusalimului nu se arătau lipsiţi de zel în a aţâţa acest sentiment de pierdere a afecţiunii şi a căuta prin toate mijloacele să dezvolte mişcarea de îndepărtare a populaţiei de Iisus şi de învăţăturile sale. În timpul acestor ceasuri pline de încercări, cele doisprezece femei ţineau o întrunire în casa lui Petru. Ele erau profund bulversate, dar nici una nu a dat înapoi.

^{(1715.3) 153:5.3} Puţin după miezul nopţii, Iisus a coborât din camera sa de sus şi a revenit printre cei doisprezece şi tovarăşii lor, cam treizeci de oameni de toţi. Le-a zis: „Eu recunosc că trecerea aceasta prin sita regatului vă provoacă teamă, dar este inevitabilă. Cu toate acestea, după toată pregătirea prin care aţi trecut, aveţi voi vreun motiv valabil ca să vă poticniţi de cuvintele mele? De ce sunteţi cuprinşi de teamă şi de consternare văzând regatul debarasat de aceste mulţimi călduţe şi de aceşti ucenici şovăitori? De ce vă amărâţi în zorii zilei când învăţăturile spirituale al împărăţiei cerurilor au să strălucească de o nouă glorie? Dacă vă este deja greu să suportaţi această încercare, ce ziceţi de ziua în care Fiul Omului se va întoarce la Tatăl său? Când şi cum vă veţi pregăti voi pentru momentul când voi urca la locul de unde am venit în lumea asta?

^{(1715.4) 153:5.4} Preaiubiţii mei, trebuie să vă reamintesc că spiritul este cel care învie; carnea, şi tot ceea ce are legătură cu ea, este de puţin folos. Cuvintele pe care vi le-am zis sunt spirit şi viaţă. Să aveţi mult curaj! Eu nu v-am abandonat. Mulţi oamenii s-au supărat de vorbirea mea deschisă în toate aceste zile. Voi aţi auzit deja că un mare număr din discipolii mei mi-au întors spatele şi nu mă mai urmează. Încă de la început, ştiam că aceşti credincioşi fără entuziasm vor părăsi rândurile noastre de-a lungul drumului. Nu v-am ales eu pe toţi doisprezece şi v-am trimis ca ambasadori ai împărăţiei? Şi acum, într-un moment ca acesta, veţi dezerta oare şi voi? Fiecare dintre voi să ia în considerare propria sa credinţă, căci unul dintre voi este ameninţat de o gravă primejdie.” Când Iisus a terminat de vorbit, Simon Petru a zis: „Da, Doamne, noi suntem trişti şi nedumeriţi, dar nu te vom abandona niciodată. Tu ne-ai învăţat cuvintele vieţii veşnice. Am crezut în tine şi te-am urmat tot timpul. Noi nu vom da îndărăt, fiindcă ştim că tu eşti trimis de Dumnezeu.” Când Petru a sfârşit de vorbit, ceilalţi apostoli au dat din cap în semn de aprobare a făgăduinţei sale de fidelitate.

^{(1716.1) 153:5.5} Atunci Iisus a zis: „Mergeţi de vă odihniţi, căci o să avem multe de făcut. Zilele următoare vor fi foarte active.”

Până la o nouă revedere .. pace și lumină tuturor !

Constantin RUSU  

Share this: