DESPRE: BOTEZ,  POST,  UNDE  TREBUIE  SĂ  NE  RUGĂM,  CUM  TREBUIE                          CELEBRATĂ  ZIUA  DE  ODIHNĂ

Despre botez şi Ioan Botezătorul:

Ioan Botezătorul – boteza cu apă dar botezul cu apă nu înseamnă nimic dacă nu este însoţit de botezul spiritual cu care doar Domnul Dumnezeu poate să boteze pentru că apa nu curăţă decât noroiul, noroi care trebuie să treacă mai întâi prin foc pentru a deveni ulterior spirit, pentru că adevăratul foc devorează totul până la spirit – care este el însuşi un foc puternic. Dacă omul care este făcut din noroi acceptă spiritul în noroiul său, spiritul va rămâne în el, dar numai dacă el nu-l trădează în inima sa.

Mântuitorul Iisus: – ”Fiul omului este Soarele iar Ioan este luna care străluceşte în noaptea spiritelor voastre, pentru a pregăti lumina care a venit la voi şi pe care în orbirea voastră, voi încă nu o recunoaşteţi !. De când există oameni pe acest pământ niciodată un suflet mai pur nu a locuit şi nu a vieţuit într-un corp fizic. Şi dacă puteţi crede acest lucru, Ioan este Ilie, cel care trebuia să revină pe pământ înaintea lui Mesia.

Nimeni nu a dus o existenţă mai austeră decât Ioan Botezătorul. În zilele în care simţea o dorinţă în trupul său, nu mânca şi nu bea, devenind astfel cel mai mare penitent de pe pământ, fără să fi păcătuit totuşi vreodată.

Dacă Ioan m-a recunoscut cu adevărat atunci când Eu am venit la el pe malul Iordanului, cine i-a interzis să mă urmeze ? El a rămas însă în deşert ţinând posturi severe, deşi nu a păcătuit vreodată. Adevărat vă spun dintre toţi cei născuţi din femeie, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul !. Totuşi vă spun de acum înainte, chiar şi cel mai mic din Împărăţia Cerurilor va fi mai mare decât el. Mai mult decât oricine Ioan a fost cu adevărat stăpânul trupului său.

Dar el a văzut mântuirea în faţa lui şi totuşi nu a putut să se apropie de ea. De ce oare? Aşa trebuia să fie ?. Iată-l în faţa voastră pe cel care a spus trebuie, atunci când trebuie. Dar El vă mai spune şi că El nu i-a spus lui Ioan că ”trebuie”. – conform liberului arbitru Ioan nu la urmat pe Mântuitorul Iisus –  Dar Eu vă spun acum vouă tuturor, un păcătos care se căieşte sincer şi vine la Mine cu inima plină de iubire îi este superior lui Ioan. Căci cel care îmi spune: ” Doamne sunt un păcătos şi nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu” – îmi este mult mai drag decât 99 de oameni drepţi (fără păcate), care nu au nevoie de pocăinţă şi care în inima lor îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt păcătoşi şi se cred mai buni, decât cei care păcătuiesc chiar şi numai puţin. Să ştiţi că ei nu vor primi o răsplată mai mare”.

Despre post :

”Acest soi de demoni iese numai cu post şi rugăciune” – a spus Mântuitorul Iisus cu ocazia vindecării unui bolnav de epilepsie – pe care apostolii nu reuşiseră să-l vindece.

În baza acestui citiat și a postului de 40 de zile ținut de Iisus în pustiu, precum și a postului sever a lui Ioan confirmat și de spusele Mântuitorului în citatul de mai sus  .. Bisericile creștine propăvăduiesc importanța postului fixând așa cum știți 4 posturi mai importante în an … care sigur că sunt de folos pentru purificarea trupului și sufletului … postul fiind de mare folos mai ales în cazul abuzurilor alimentare.

Dar haideți să vedem dacă postul trebuie întradevar ținut foarte des și cu severitate sau sunt „posturi și posturi” așa cum spune Mântuitorul Iisus într-un citat mai jos.

Discipolii lui Ian Botezătorul: – Noi avem drept lege postul, dar voi noii discipoli ai lui Iisus voi puteţi să mâncaţi după plac, căci nu se pune problema postului pentru voi.

Petru le-a răspuns: Ioan postea şi noi am postit împreună cu el pentru ceea ce noi am primit (pe Mântuitorul Iisus). Când Ioan sfătuit de spirit a depus mărturie pentru Iisus ”Iată Cel care vine este Cel despre care v-am spus că va veni după mine şi căruia eu nu sunt demn să-i dezleg curelele de la sandale” totuşi se îndoia în secret în inima lui, la fel cum şi voi vă îndoiţi acum. Iată de ce Ioan continuă să postească la fel ca şi voi, dar pentru noi care credem s-a sfârşit cu postul.

Explicaţia Mântuitorului Iisus:

Discipolii lui Ian Botezătorul îl întreabă pe Mântuitorul Iisus motivul pentru care El şi discipolii Lui nu posteau iar ei trebuiau să postească atât de des şi sever.

Mântuitorul Iisus l-a întrebat pe discipol ce a spus Ioan?:  – Ioan a spus: Un om nu poate să ia nimic dacă nu i s-a dat din ceruri. Sunteţi martori căci eu am spus că nu sunt Cristos, ci doar cel trimis înaintea Lui. Cel care are mireasă este mirele. Prietenul mirelui este acolo şi îl ascultă şi bucuria lui este mare să asculte vocea mirelui. El trebuie să crească, în timp ce eu mă micşorez pentru că Cel care vine de sus  din ceruri este deasupra tuturor.

Mântuitorul Iisus a spus: – ”Dacă Ioan va învăţat toate acestea atunci ar trebui să ştii că Eu sunt mirele şi ceilalţi sunt invitaţii Mei la nuntă”.

Discipolul lui Ioan – Unde este atunci frumoasa şi divina mireasă cum poţi Tu să fii mire fără mireasă?

Mântuitorul Iisus a răspuns – ”Invitaţii mei la nuntă sunt în acelaşi timp şi mireasa Mea. Întradevăr cei ce ascultă Cuvântul Meu, care îl păstrează în inima lor şi care îl pun în practică sunt mireasa Mea, la fel cum sunt şi invitaţii Mei la nuntă. De ce ar trebui ca invitaţii la nuntă să fie nefericiţi atât timp cât mirele se află în mijlocul lor? Va veni ziua când mirele le va fi luat şi atunci vor avea destul timp să postească”.

Mântuitorul Iisus despre post: – ”Sunt posturi şi posturi dar adevăratul post constă în a te păzi de toate păcatele şi în a renunţa din toate puterile la toate, aceste lucruri lumeşti, în a-ţi lua crucea pe umeri şi a Mă urma fără să te temi să bei şi să mănânci, dar evident evitând toate excesele care duc la dezmăţ. Orice alt post are o mică valoare, sau nu are nici una”.

Postul este indicat în cazul bolilor şi atunci când organismul este saturat de elemente nocive provenite din alimentaţie – mâncare şi băutură prea multă sau neadecvată şi impură.

Atunci corpul nu mai poate digera tot ceea ce sufletul trebuie să elimine iar sufletul astfel sufocat, nu mai găseşte mijloacele de a elimina aceste deşeuri.

Atunci viaţa lui nu mai este altceva decât impuritate iar corpul se îmbolnăveşte şi îşi poate găsi sfârşitul în propriile deşeuri. În acest caz postul este foarte util, salvator şi purificator al sufletului şi al corpului .

Despre impurificare:

Iisus se afla în casa vameşului Matei – considerat păcătos fiind vameş

Discipolul lui Ioan: Încă de pe vremea lui Moise, s-a acceptat faptul că oricine intră sub acoperişul unui păcătos este impur şi trebuie să se purifice. Cel care atinge o femeie în ziua de sabat trebuie să se purifice şi să facă penitenţă. Dar se pare că Tu şi discipolii tăi nu respectaţi nici Sabatul şi nici purificările. Cum poate doctrina să fie divină dacă nu este aceiaşi cu cea a profeţilor, învăţându-ne exact contrariul?

Mântuitorul Iisus – ”Învăţătura Mea este ca o haină nouă. A voastră este o haină veche, plină de găuri şi uzată. Nu se poate lua un petec pentru a cârpi haina voastră veche şi plină de găuri pentru că găurile ar deveni în curând şi mai mari….

 Învăţătura Mea este ca vinul nou, ce nu poate fi pus în burduf vechi. Vinul nou se pune în burdufuri noi; astfel se păstrează şi vinul şi burduful….Hainele voastre vechi şi rupte şi burdufurile voastre vechi nu sunt bune pentru învăţătura Mea.

 Viaţa voastră dulce de pe pământ este de vină pentru că ea este cel mai mare bun al vostru. Voi îi consacraţi toate forţele voastre chiar şi în ziua de sabat pentru a vă asigură o existenţă fără de griji iar dacă este posibil şi puţină fericire, dar voi nu vă uitaţi la săraci, la bolnavi şi la cei necăjiţi, la cei flămânzi şi însetaţi.

Voi toţi sunteţi nişte oameni egoişti şi răi iar cuvintele voastre dovedesc că credinţa voastră şi sensul dreptăţii voastre sunt o haină veche şi găurită care nu mai suportă să fie peticită. Este un burduf vechi în care nu se mai poate pune vin nou”.

Unde, Cum trebuie să ne rugăm şi Cum trebuie  celebrată ziua de Sabat (ziua de odihnă) ?

Atenţie! – Nu este vorba de biserica apostolică creștină – apărută mult mai târziu și care a fost şi a rămas centrul de transmitere a  Învăţăturii şi a Cuvântului lui Dumnezeu – dar se pot trage unele concluzii şi se pot  face anumite analogii care sunt valabile şi astăzi.

În cadrul cinei din casa samaritencei Irhael, la întrebarea unde este bine să aibe loc practica Sabatului, pe muntele Garizim (munte sacru), la templu din Ierusalim sau să-şi construiască altă casă de rugăciuni – Mântuitorul Iisus pune pe Irhael să-i răspundă, pentru că şi ea la rândul ei  pusese aceiaşi întrebare când s-au întâlnit la fântâna lui Iacov:

Domnul mi-a spus: – ”Dumnezeu Tatăl Eternităţii este spirit (Duh) şi cine se închină lui trebuie să i se închine în spirit (Duh) şi în adevăr. Pentru aceasta nu este nevoie de nici un munte şi de nici un templu, ci doar de o inimă plină de iubire şi umilinţă. Cel care îl iubeşte pe Dumnezeu cu o astfel de inimă este un adevărat adorator a lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi va auzi rugăciunea fără să ţină cont de locul în care această rugăciune a fost formulată, pentru că întreg pământul este la fel în ochii lui Dumnezeu. Ceea ce contează cu adevărat este doar inima omului”.

Mântuitorul Iisus continuă: ”Nu construiţi case de rugăciuni, ci adăposturi pentru săracii care nu au cu ce plăti .Prin iubirea voastră pentru sărmanii voştri fraţi  şi surori, Mă veţi slăvi cu adevărat, iar Eu voi fi mereu prezent printre voi în asemenea case de rugăciune, fără ca voi să vă daţi seama. Dar în templele voastre, acolo unde vă rugaţi din vârful buzelor, nu Mă voi afla deloc, la fel cum nici conştiinţa pură nu se află la degetul mic de la picior!

Dacă vreţi însă, sa-Mi faceţi un templu din inimile voastre şi să trăiţi cu smerenie în faţa Mea, ieşiţi în Marele Templu al creaţiei Mele unde soarele, luna , stelele, marea munţii şi arborii, păsările din cer, peştii din ape şi toate florile de pe câmpii vă vor vorbi despre gloria Mea! Spuneţi-Mi oare nu este copacul mai frumos împodobit decât Templul din Ierusalim? Copacul este o creaţie adevărată a lui Dumnezeu, el este viu şi dă fructe, dar ce poate fi un templu, ce dă el? Vă răspund Eu: orgoliul, mânia, gelozia, şi ambiţia cea mai nebunească. El nu este opera lui Dumnezeu ci o construcţie a vanităţii oamenilor. Adevăr, adevăr vă spun, cel care Mă iubeşte, Mă slăveşte şi Mi se închină făcând bine fraţilor şi surorilor sale în Numele Meu şi va fi răsplătit în ceruri. Dar cel care Mă va slăvi conţinuu într-un templu construit pentru tot felul de ceremonii, îşi va primi răsplata în acest templu. După moartea trupului său atunci când va veni la Mine şi-Mi va spune Doamne ai milă de servitorul Tău, Eu îi voi răspunde: Nu te cunosc, pleacă de la Mine, du-te să-ţi iei răsplata de la cei pe care i-ai slujit. De aceea să nu aveţi niciodată de-a face cu nici un fel de templu.

Vă puteţi întâlni însă mereu în amintirea Mea în această casă (casa samaritencei Irhael), în ziua de Sabat sau în alte zile căci fiecare zi este ziua Domnului atunci când puteţi face bine.

Cum trebuie să celebrăm ziua de Sabat (de odihnă) ?

Despre: Adevărata biserică – Adevăratul Sabat. Adevărata casă a Domnului. Cum trebuie să-L slujeşti cu adevărat pe Dumnezeu.

În acea perioadă sărbătoarea Sabatului (a zilei de odihnă) era dusă la extremul absurdului – până şi paşii erau număraţi – nu aveai voie să faci un număr mai mare de paşi decât drumul dus întors până la sinagogă plus cei pentru nevoi personale. Nu trebuia să te atingi de mâncare înainte de asfinţit şi nu aveai voie să bei apă decât de trei ori. Cât despre celelalte activităţi,  nu aveai voie să faci nimic – doar animalele dacă mai primeau câte ceva.

Ştim că Mântuitorul Iisus  şi-a atras  nemulţumirea maselor – transformând ziua de Sabat într-o zi de muncă – propovăduind şi făcând vindecări miraculoase.

Mântuitorul Iisus explică mulţimii: – ”Sensul Sabatului aşa cum a fost relevat şi lui Moise a fost transformat rapid de oameni într-o sărbătoare păgână a lenei ceea ce a făcut ca slăvirea lui Dumnezeu să fie sinonimă cu a nu face nimic, în afară de a-i pedepsi pe cei care îndrăznesc să facă treburi mărunte, sau să le vină în ajutor vecinilor lor sau să îngrijească bolnavi. Oh !. Câtă orbire, ce prostie crasă!

”Cel mai bun mod de a sărbători ziua de Sabat este să faceţi cât mai mult bine în această zi”. ”Singura activitate care nu trebuie făcută decât în timpul săptămânii şi cât mai puţin posibil în ziua de Sabat sunt activităţile lumeşti plătite ) (serviciile. Dar pentru voi de acum în colo, toate zilele sunt zile de Sabat, şi fiecare Sabat este o zi de muncă. Nu este nevoie să suspendaţi în întregime Sabatul (datorită tradiţiei) ci numai ceea ce este absurd. Domnul Dumnezeu nu are nevoie de onorurile şi serviciile voastre.

La ce bun să-L slujeşti pe Dumnezeu doar în ziua de Sabat şi niciodată în cursul săptămânii? Oare nu este Dumnezeu în fiecare zi acelaşi? Oare nu munceşte Dumnezeu Însuşi în fiecare zi? Dacă Dumnezeu nu se odihneşte niciodată, de ce ar trebui oamenii să o facă, chiar şi în ziua de Sabat. Acesta este cel mai rău mod de a-L sluji pe Dumnezeu. Ceea ce doreşte cu adevărat Dumnezeu este ca oamenii să înceapă să realizeze cât mai multe fapte pline de iubire, pentru ca într-o zi, în cealaltă viaţă, să poată fi capabili să înfrunte munci şi trude pe care nu le vor putea îndeplini decât cu ajutorul acestei iubiri, care îi va face să atingă cea mai înaltă fericire. Dar dacă oamenii nu fac altceva decât să se odihnească în numele lui Dumnezeu, nu vor ajunge niciodată la asta.

În zilele de muncă omul nu face altceva decât sa-şi manifeste egoismul, căci el munceşte pentru trupul său şi numeşte produsul obţinut prin muncă bunul său. Aşadar dacă oamenii nu fac altceva decât să-şi cultive egoismul în zilele de muncă iar în ziua de Sabat nu fac altceva decât să se odihnească atunci când ar trebui să se manifeste prin fapte pline de iubire ?. Când îl slujesc aceşti oameni cu adevărat pe Dumnezeu, ştiut fiind faptul că singurul mod de a-L sluji pe Dumnezeu este acela de a-ţi iubi aproapele?

Domnul nu poate nici să doarmă nici să se odihnească, căci somnul şi odihna Lui ar fi moartea şi pierderea tuturor fiinţelor. Dumnezeu Însuşi nu se odihneşte niciodată El acţionând continuu pentru oameni, niciodată pentru EL. Deci cum ar vrea El ca oamenii după sase zile trăite în egoism, să-L slujească în cea de a şaptea zi printr-o lene absolută şi să-L slăvească cu inerţia lor pe Cel care este activitatea etenă?

Mântuitorul Iisus vorbind apostolilor despre ”secerişul” de samariteni – în ziua sabatului – ”Astăzi este sabatul, dar acest sabat este stupid şi fără sens. Alungaţi cât mai repede sabatul din inimile voastre dacă doriţi să rămâneţi cu adevărat discipolii Mei”.

”Iată-ne astăzi la muncă. Acolo unde Domnul Sabatului munceşte, servitorii Săi nu trebuie să-şi ţină mâinile în buzunare !.” ”Oare nu răsare şi nu apune soarele la fel în toate celelalte zile lucrătoare ?. Dacă Domnul soarelui şi al luminii sărbătoreşte ziua sabatului, vouă v-ar plăcea să sărbătoriţi sabatul într-o noapte întunecoasă?”.

”Cel ce este un adevărat secerător pe acest câmp, stânge roade bune pentru viaţa veşnică iar la sfârşitul recoltei, mare va fi bucuria, deopotrivă pentru Cel care a semănat şi pentru cel ce a secerat”. ”Cuvântul Meu din Împărăţia lui Dumnezeu este această seceră spirituală pe care v-am dat-o, în inimile voastre, pentru ca ea să treacă de la limba voastră la urechile şi inimile semenilor voştri, fraţii voştri pentru ai duce în Împărăţia lui Dumnezeu, veritabilul regat al adevăratei cunoaşteri şi a vieţii eterne întru Dumnezeu.”

” De aceea, ridicaţi-vă la fel ca fraţii voştri, faceţi ceea ce fac şi Eu şi atunci sărbătoarea Sabatului va fi vie şi adevărată. Acestea fiind spuse discipolii cei mai slabi s-au apropiat de samaritenii veniţi în număr mare să Mă vadă şi i-au învăţat ceea ce Eu îi învăţasem  pe ei”. Adevăr vă spun, nu numai pâinea hrăneşte; orice faptă bună, orice muncă utilă hrăneşte spiritul într-o măsură mai mare decât corpul” iar ”Cine seamănă cu zgârcenie, recoltează cu zgârcenie şi cine seamănă cu generozitate, recoltează cu generozitate”

Mântuitorul Iisus vorbind discipolilor – despre  construiţia unei case a lui Dumnezeu.

Eu vă las o biserică perfect liberă, care nu are nevoie de altă instituţie decât cea a inimii celui care se roagă cu sinceritate lui Dumnezeu; atunci spiritul şi adevărul sălăşuiesc în inima lui.

Deci să nu credeţi că voi nu aveţi altceva de făcut decât să vă luaţi nişte funcţii, aşa cum fac păgânii, evreii şi fariseii decăzuţi. Voi nu aveţi decât un singur Domn şi sunteţi cu toţii egali, fraţi şi surori. Să nu existe niciodată diferenţe între voi.

Nu stabiliţi nici o regulă între voi şi nu fixaţi nici o dată – ca şi cum anumite zile ar fi mai bune decât altele pentru ca rugăciunile să fie îndeplinite şi mai bine primite căci pentru Dumnezeu toate zilele sunt la fel şi cea mai bună zi este întotdeauna cea în care faceţi cât mai bine celorlalţi.

Astfel, în viitor, numai faptele voastre bune vor desemna ziua Sabatului (ziua de odihnă), singura care este pe placul lui Dumnezeu. Adevărata zi de sabat va fi ziua în care veţi face cât mai mult bine şi Dumnezeu o va număra. Sabatul obişnuit al evreilor nu este în ochii lui Dumnezeu decât o ticăloşie.

Văd că voi vreţi deja să construiţi o casă a lui Dumnezeu. Construiţi mai degrabă spitale şi adăposturi  pentru fraţii şi surorile voastre mai săraci şi ajutaţi-i dacă au nevoie. Aceasta este modalitatea în care îi place cel mai mult Tatălui Ceresc să fie slujit şi aşa îl veţi putea sluji cu adevărat.

După acest mod adevărat şi sincer de a-L sluji pe Dumnezeu, veţi fi recunoscuţi ca fiind cu adevărat discipolii Mei ”. 

În concluzie:

Din câte ați văzut .. sunt posturi şi posturi dar adevăratul post este „postul de păcate” care constă în a te păzi de toate păcatele .. iar ceea ce contează cu adevărat este doar inima omului – dacă nu există iubire faţă de aproapele tău şi acest lucru nu-l dovedeşti prin fapte de iubire – ajutându-ţi semenii – NIMIC NU E ! – Această iubire a aproapelui – este singura sărbătoare, rugăciune şi mod de slujire care place cel mai mult Domnului – şi astea ţine doar de –  inima omului.

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți … și nu uitați trăiși în iubire ca să raspândiți iubire! 

Costi 

Share this:

                          PARABOLE  DESPRE  ÎMPĂRĂȚIA  CERURILOR

Parabola semănătorului şi a seminţei

            ”Iată semănătorul a ieşit să semene. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi a venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată pentru că n-a găsit pământ adânc. Dar când a răsărit soarele s-a pălit şi pentru că n-avea rădăcini s-a uscat. O altă parte a căzut între spini. Spinii au crescut şi au înecat-o. O alta a căzut în pământ bun, şi a dat rod. Un grăunte a dat o sută, altul şaizeci şi altul treizeci. Cine are urechi de auzit să audă…. Căci celui ce are, i se va mai da, şi va avea de prisos iar de la cel ce nu are se va lua şi ce are.”           

               Interpretarea – dată de Mântuitorul Iisus :

            ”Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa căzută lângă drum. Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul. Şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest cuvânt şi ajunge neroditor. Iar sămânţa căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege. El aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.

            Împărăţia cerurilor este asemeni seminţei de muştar pe care omul o seamănă pe câmpul său. Aceasta este cea mai mică dintre seminţe, dar când creşte ea devine cea mai groasă plantă comestibilă, atingând în final dimensiune a unui arbore, pe ale cărui ramuri păsările cerului vin să-ţi facă cuib sau Împărăţia cerurilor este precum drojdia pe care femeia o pune în trei măsuri de făină, pentru ca făina ei să crească”.

            Discipolii au zis: De ce le vorbeşti în parabole ?. Noi care suntem cu Tine de mult timp abia înţelegem, darmite ceilalţi?

            Mântuitorul Iisus: ”Eu ştiu de ce vorbesc poporului în parabole ; pentru ca să nu poată înţelege oricine şi  pentru ca să se împlinească profeţia lui Isaia ” Veţi asculta cu urechile şi nu veţi înţelege !. Veţi privi cu ochii şi nimic nu veţi vedea !. Eu ştiu din întreaga eternitate ceea ce se va petrece pentru mântuirea umanităţii şi pentru ca să se împlinească Scriptura şi nici un profet n-ar fi anunţat nimic dacă nu aş fi vrut Eu mai întâi. Căci acelaşi spirit  care se află în Mine în toată plenitudinea şi care îţi vorbeşte, la fel a vorbit şi profeţilor şi trebuie să se împlinească ceea ce el a anunţat atunci profeţilor. Nu oricui este dat să înţeleagă parabola Împărăţiei lui Dumnezeu, căci stă scris: Celui care are prin drept divin i se va mai da chiar în plus, însă celui care nu are i se va lua chiar şi puţinul pe care îl are.

         Pentru început, Eu M-am comparat cu semănătorul. Dacă cineva aude Cuvântul Împărăţiei lui Dumnezeu, pe care Eu îl predic în faţa voastră şi îl ascultă fără să îl înţeleagă cu inima, şi ia drumul lumii, cel rău recunoaşte atunci că sămânţa nu a căzut în pământ bun, ci se află doar la suprafaţa exterioară a unei inimi împietrite şi întoarsă către viaţa lumească, astfel încât diavolul smulge imediat ceea ce a fost semănat. Iată acest om este asemeni drumului pe care a căzut sămânţa.

              Cel care a primit sămânţa pe un sol pietros este omul care aude Cuvântul lui Dumnezeu şi-l primeşte cu bucurie, dar el este de piatră, lipsit de fluiditatea vieţii unde se căleşte adevăratul curaj al inimii şi lipsit de asemenea de humus, adică de voinţă fermă. Indiferent dacă este de piatră, umed ori uscat, acest om se schimbă cu timpul, şi dacă este persecutat din cauza Cuvântului Meu, el se umple de mânie sau de ranchiună. Cuvântul Meu nu poate să prindă rădăcini în această piatră supraîncălzită şi sfârşeşte prin a se usca complet.

            Cât despre sămânţa care a căzut în mărăcini, aceasta simbolizează omul care ascultă  şi primeşte Cuvântul Meu, dar rămâne sub influenţa preocupărilor sale materiale, a grijilor sale, a gustului pentru câştig şi a minciunii înşelătoare a bogăţiei. Chinurile lui se îngrămădesc pe zi ce trece, cresc ca mărăcinii în inimă, zi după zi şi sufocă puţin câte puţin Cuvântul pe care Eu l-am semănat.

           Dar ce înseamnă sămânţa căzută pe pământ bun?. Omul care este asemenea pământului bun este acela care aude Cuvântul Meu şi îl primeşte în adâncul inimii sale, unde este mereu înţeles şi perceput ca un cuvânt adevărat şi viu. Iată pământ bun care dă roade, după voinţa şi forţa omului, uneori sută la sută, alteori şaizeci la sută sau treizeci la sută. Sută la sută pentru cel care face totul pentru Mine, şaizeci la sută pentru cel ce face mult pentru Mine şi treizeci la sută pentru cel care face puţin.

            În Împărăţia Mea există trei ceruri. Cel mai înalt este pentru cei care dau rod sută la sută, cerul intermediar pentru cei ce dau rod şaizeci la sută şi cerul inferior pentru cei care dau rod treizeci la sută. Mai jos de treizeci la sută, nimeni nu va fi luat în considerare. Celui care se află mai jos de treizeci la sută i se va lua şi i se va da celui care are treizeci la sută sau şaizeci la sută. Astfel celui care nu are i se va lua chiar şi puţinul pe care îl are, iar celui care are, va mai primi, pentru a avea din belşug.

            Eu vă spun aceasta referindu-mă la spirit şi nu la materia care este supusă singurii legi a constrângerii absolute, până la disoluţia finală căci altmiteri, ar fi desigur nedrept să-i iei celui sărac şi puţinul pe care îl are şi să-l dai bogatului”.

Parabola cu neghina 

             Parabola cu semănătorul care a semănat pe câmpul său sămânţă bună şi a găsit neghină şi alte buruieni în mijlocul cerealelor.

               Interpretarea – dată de Mântuitorul Iisus :

           ”Eu Fiul omului cum spun evreii, Eu sunt cel care seamănă sămânţa cea bună. Câmpul este lumea iar sămânţa bună sunt copii Împărăţiei lui Dumnezeu. Buruienile sunt copii răului iar duşmanul care le seamănă este diavolul. Recolta este sfârşitul lumii iar secerătorii sunt îngerii. Buruiana se smulge de pe câmp. Aşa cum se smulge buruiana de pe câmp se strânge şi se arde, la fel va fi şi la sfârşitul lumii. Adică Fiul omului îşi va trimite îngerii şi ei vor alunga din Împărăţia Lui tot răul şi pe toţi ceilalţi care fac rău şi care nu au ochi, urechi şi inimă pentru fraţii lor. Ei îi vor arunca în iad, unde vor fi urlete şi scrâşnet de dinţi căci mânia este un foc care nu se va stinge niciodată. Iadul este cel care face să încolţească răul în inima omului: orgoliul, egoismul, dorinţa de putere, împietrirea inimii, indiferenţa faţă de Cuvântul Domnului, avariţia, gelozia, invidia, minciuna, înşelăciunea, mărturia falsă, bârfa şi tot ce stă împotriva poruncii de a-ţi iubi aproapele”.

 Parabola năvodului şi a peştelui stricat 

               Împărăţia Cerurilor mai seamănă şi cu un năvod aruncat în mare, pentru a prinde toate speciile de peşti. Când năvodul este plin, el este tras la mal şi pescarii, după ce s-au aşezat să aleagă peştele, pun de-o parte ceea ce este bun şi aruncă ceea ce este rău.

              Interpretarea – dată de Mântuitorul Iisus :

            ”La fel va fi şi la sfârşitul lumii când îngerii vor veni să-i despartă pe cei răi de cei buni şi pe cei răi îi vor arunca în cuptorul încins al răutăţii propriilor lor inimi. Şi acolo va fi plânset şi scrâşnet de dinţi, ceea ce corespunde adevăratului infern al sufletelor rele, care caută întotdeauna ca nişte disperate să-şi  satisfacă iubirea lor perfidă de sine, fără să reuşească însă niciodată”.

Porabola boului gras – Despre necesitate fermentaţiei

           Mântuitorul Iisus –”La fel cum pentru vinul nou, fermentaţia este necesară pentru ca sucul de struguri să dea un vin spirtos, fiecare trebuie să treacă prin această fermentaţie dacă doreşte să atingă spiritualitatea reală şi perfectă.

             Dacă o fiinţă umană dispune de tot ce are nevoie, ea se simte foarte în largul său, nu se mai preocupă de nimic, nu mai munceşte, lasă să meargă totul de la sine şi nu o preocupă dacă există un Dumnezeu şi o viaţă după moartea trupului, dacă omul este mai mult decât un animal, sau animalul este mai mult ca omul. Munţii sunt pentru un asemenea om la fel ca văile. Că este iarnă sau vară, lui îi este indiferent pentru că vara se bucură de umbră şi de băi în apa proaspătă iar iarna este bine îmbrăcat şi stă lângă sobă. Puţin îi pasă dacă anul este roditor sau nu pentru că el are provizii pe zece ani şi banii necesari să-ţi cumpere ceea ce i-ar putea lipsi.

            Un asemenea om (chefliu) trăieşte la fel de comod ca un bou gras în staul şi nu gândeşte mai mult decât un bou. El nu reprezintă altceva decât plăcere animală sub o formă umană.

            Dacă te duci să-i predai Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, îţi va face ceea ce face boul unei muşte care îl enervează în timp ce el rumegă; îl va mătura cu coada pe musafirul nedorit, care va trebui s-o ia la fugă, dacă nu vrea să fie lovit sau chiar nimicit.

            La fel chefliul fără griji va face semn valeţilor săi, care nu sunt altceva decât coada boului ce vânează muşte, făcându-te să o iei la sănătoasa cât de repede posibil şi numai când vei fi la o oarecare distanţă, vei înţelege ce efect a avut Evanghelia ta asupra acest chefliu.

            Eu cred că trebuie ţinut un cu totul astfel de discurs acestui bou: Eu las mai întâi să cadă asupra lui nenorocirile pământeşti, unele după altele, pentru ca el să descopere ce este grija, frica şi angoasa.

             Atunci acest bou începe să gândească, să caute, să se întrebe cum se face că este asaltat din toate părţile, el, care n-a făcut niciodată rău nimănui şi care a trăit mereu într-un mod cinstit. Asta i se întâmplă pentru a provoca fermentaţia necesară.

             El începe să-şi dorească să-şi vadă prietenii, care l-ar putea ajuta să-şi găsească liniştea. Atunci este momentul să-l căutaţi pentru a-i aduce evanghelia. El vă va asculta şi nu vă va mai alunga cu loviturile cozii sale mândre şi ameninţătoare.”

Parabola comorii îngropate 

             Împărăţia cerurilor este ca o comoară îngropată pe câmp şi găsită de un om care, văzând că este prea grea şi prea departe de locuinţa sa, nu o poate lua cu el. De aceea el o îngroapă în timpul nopţii pe câmpul vecin şi se întoarce acasă foarte mulţumit, vinde tot ce are pentru a cumpăra câmpul vecin la un preţ oricât de mare, căci comoara valorează de mii de ori mai mult. De îndată ce câmpul va fi a lui, el va dezgropa comoara, a cărui proprietate nu i-o poate contesta nimeni. El îşi poate lua acum cu el liniştit comoara în noua sa casă, pe care a obţinut-o împreună cu câmpul. De acum înainte, el nu va mai avea nevoie să-şi câştige pâinea cu sudoarea frunţii, deoarece comoara îi permite să trăiască în belşug.

              Interpretare: 

         Comoara este Cuvântul lui Dumnezeu care duce în Împărăția Cerurilor iar câmpul unde trebuie îngropată este inima omului iar cumpararea cu oricât a câmpului, de fapt a comorii și intrării în Împărăția Cerurilor reprezintă faptul ca omul trebuie sa faca orice sacrificiu pentru a se trezi spiritual și a renunța astfel la o viață materială în favoarea unei vieți spirituale urmând Cuvântul și Învăţătura lui Dumnezeu … câștigând astfel adevărata comoara și anume un loc în Împărăţia Cerurilor, comoară pe care nimeni nu i-o poate contesta.

Parabola perlei celei mari

               Împărăţia Cerurilor este ca un negustor care caută perle în toată ţara. El găseşte o perlă mare, de o valoare inestimabilă; se informează despre preţ şi când îl află, merge acasă vinde tot ce are şi se întoarce să cumpere perla cea mare, care valorează de mii de ori mai mult decât preţul cu care a cumpărat-o.

            Interpretare:

           Iisus si Învățătura Sa este pentru noi perla inestimabilă iar noi trebuie să fim negustorul care renunţă la tot ce este material pentru viaţa spirituală.

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:

DESPRE:  SEMNIFICAȚII  SPIRITUALE  –  SFATURI  DATE  DE  IISUS  ÎN  PREDICA                    DE  PE  MUNTE  PRECUM   ȘI   EXPLICAREA   CORESPONDENȚELOR                      SPIRITUALE   ÎN   CAZUL  UNOR   PARABOLE   ȘI   METAFORE 

”Cuvântul şi învăţătura Domnului sunt sub forma unor seminţe mici pe care trebuie să le semănăm în solul spiritului nostru şi acest sol se numeşte iubire. Acolo poate creşte sămânţa pentru a deveni un arbore al cunoaşterii de Dumnezeu şi pentru a putea noi în final recolta fructele coapte ale vieţii veşnice. Iubirea este lucrul cel dintâi – fără iubire nici un fruct al spiritului nu poate creşte”. De aceea Domnul ne eliberează de  severa lege mozaică a pedepsei, pentru a găsi un sol fertil în inimile noastre.

Dragi prieteni,

Vă prezint.în continuare cateva Sfaturi date de Iisus în predica de pe Munte precum și câteva explicații (coresponedențele spirituale) a unor evenimente, parabole și metafore .. care completează înțelegerea Învățăturii Mântuitorului Iisus.

SFATURI –  date de Iisus în predica de pe Munte

Conform predicii de pe Munte a Mântuitorului Iisus ar fi  bine ca:

• Să nu vezi întotdeauna greşeala aproapelui, ci mai degrabă să fii răbdător şi indulgent;
• Să-ţi iubeşti duşmanul şi să faci bine celor care ţi-au făcut rău;
• Să nu răspundeţi niciodată la rău cu rău, la răutate cu răutate;
• Să îi binecuvântezi pe cei care te urăsc şi pe cei care nu au în gură decât cuvinte de ură şi de mânie;
• Să-ţi deschizi inima în faţa celuia care iţi cere un împrumut când ştii că el nu va fi niciodată capabil să-ţi dea înapoi ceea ce i-ai împrumutat; 

SEMNIFICAȚII SPIRITUALE – Corespondențele spirituale în cazul unor evenimente precum și a unor parabole și metafore

Sensul spiritual al – Nunţii din Cana Galileei  care a avut loc la 3 zile după întoarcerea lui Iisus din locul deşertic Betabara

Fapte petrecute – Aici  a avut loc prima minune făcută de Iisus şi anume transformarea apei în vin.

 Corespondenţa spirituală – explicată de Mântuitorul Iisus :

”- Ea arată că peste 3 ani Eu voi fi eternul Mire al nunţii noii naşteri a tuturor celor care Mă vor iubi şi care Mă vor urma cu adevărat .

– Ea corespunde celor 3 etape prin care fiecare om trebuie să treacă pentru a ajunge la noua naştere a spiritului, pentru a atinge nunta vieţii lor veşnice.

Aceste trei etape sunt:

• Stăpânirea asupra cărnii (materiei, trupului);
• Purificarea sufletului prin credinţa vie care trebuie să fie dovedită prin faptele vii ale iubirii;
• Reînvierea întru spirit.

– Aşa cum am transformat Eu apa în vin, natura materială a omului care va trăi după cuvântul Meu se va transforma în natură spirituală”.

• Nunta din Cana – Mântuitorul Iisus – ”Atâta timp cât vinul nu este destul de fermentat, el rămâne tulbure şi lumina soarelui nu-l poate traversa – la fel si omul trebuie suficient fermentat pentru a elimina tot ceea ce este tulbure în el pentru că altfel lumina cerului nu-l poate pătrunde.

            Aşa cum am transformat apa în vin aşa natura materială a omului care va trăi după Cuvântul Meu se va transforma în natură spirituală”; 

Sensul profund al celor petrecute la Templu – Semnificaţia purificării Templului 

            Fapte petrecute:- Iisus venind la Templu a găsit în templu pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani. A făcut un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi afară din Templu împreună cu animalele,  vărsând banii schimbătorilor si spunând celor ce vindeau porumbei ”Ieşiţi toţi de aici şi nu faceţi din casa Tatălui Meu un loc de comerţ”

Corespondenţa spirituală dintre Templu şi om explicată de Mântuitorul Iisus :

      ”– Templul reprezintă sfera naturii terestre a omului.

      – Locaşul cel mai interior al templului corespunde cu locaşul cel mai interior al omului. La fel cum există în  Templu Sfânta Sfintelor care este ascunsă de o perdea pentru a nu fi profanată şi înăuntrul fiecărui om există un lăcaş foarte sfânt şi sacru şi anume sufletul şi spiritul său. Atunci când cineva păcătuieşte cu trupul, el nu-şi murdăreşte numai trupul ci şi sufletul şi spiritul său;

      – Cum în templu locaşul sfânt este acoperit de un văl pe care Marele Preot îl ridică numai la anumite ocazii la fel şi acest locaş sfânt din inima omului este ascuns de un văl pe care numai iubirea de Dumnezeu reuşeşte sa-l ridice şi să pătrundă în acel loc sfânt şi sa-l purifice;

      – Dacă în om la fel ca şi în templu totul a devenit impur, omul nu mai este capabil să îl purifice şi atunci Eu însumi trebuie să pun mâna la treabă să purific templul cu forţa, cu ajutorul acestor lucruri dureroase, cum sunt bolile şi alte nenorociri aparente;

      – Starea de cumpărător şi cea de neguţător reprezintă pasiunile false şi impure care există în om iar vitele care sunt de vânzare simbolizează nivelul cel mai de jos al senzualităţii preponderent animale şi orbirea sufletului pe care această stare o generează. Într-o asemenea situaţie cunoaşterea care îi revine omului nu valorează mai mult decât cunoaşterea pe care o pot avea oile;

      – Schimbătorii de bani reprezintă ceea ce ajunge omul în momentul în care egoismul îl aduce în starea de animal, pentru că animalul nu se iubeşte decât pe sine. Egoismul animal din interiorul omului trebuie să fie alungat cu forţa cu preţul tuturor durerilor posibile, pentru că tot ceea ce inspiră această dragoste de sine trebuie să fie alungat şi pedepsit;

      – Aceste lucruri şi Templul însă nu sunt distruse pentru că iubirea adevărată nu poate creşte fără libertate la fel cum sămânţa bună creşte mai bine într-un pământ pe care sa pus balegă de animal care trebuie aruncată peste câmp pentru a fertiliza solul şi nu lăsată într-o grămadă care l-ar asfixia – acesta este corespondenţa împrăştierii banilor;

      – Neguţătorii de porumbei – simbolizează virtuţile exterioare adică toate soiurile de ceremonii şi amabilităţi, bună creştere, curtoazie şi amabilitate care îl ridică pe omul orb la un nivel superior şi permit vieţii adevărate să se înrădăcineze în el, dar… Atenţie ! ..ceea ce este exterior rămâne alături de ceea ce este exterior. Scoarţa este utilă arborelui dacă se află la locul potrivit, dar dacă am vrea să o punem în locul măduvei, arborele s-ar usca şi ar muri, de aceia, oamenii nu trebuie să facă din virtuţile lor exterioare nişte calităţi ale vieţii lor interioare pentru a nu deveni un automat al vorbelor goale”.

Vindecarea fiului ofiţerului de familie regală si a servitorul bolnav a sutaşului roman 

Fapte petrecute:

• In Capernaum era un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav. Slujbaşul i-a zis: Doamne vino până nu moare micuţul meu. – Du-te ia zis Iisus, fiul tău trăieşte;…. Si fiul lui în ceasul acela s-a vindecat.
• Pe când intra Iisus în Capernaum s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga :          – Doamne robul meu zace în casă şi se chinuieşte cumplit   – Iisus i-a zis: Am să vin să-l tămăduiesc  – Sutaşul – Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, dar spune  numai  un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit  – Iisus – Du-te  şi  să  se  facă  după  credinţa  ta. Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

Corespondenţa spirituală – explicată de Mântuitorul Iisus :

”Fiul prinţului simbolizează întreaga suferinţă a lumii care primeşte de departe învăţătura şi influenţa Mea spirituală. Primul miracol reprezintă starea maladivă a întregii lumi său într-un sens mai profund a întregului Univers.

Servitorul sutaşului nu era decât un artritic; el reprezintă întreaga comunitate reunită în numele Meu care pentru tot felul de motive politice este incapabilă să pună în practică anumite puncte din învăţătura Mea, motiv pentru care se îndepărtează încet, încet de celelalte puncte. Este o artrită a sufletului, căreia nu-i poate veni în ajutor decât credinţa neclintită a Cuvântului Meu”.

Câteva exprimări în parabole şi metafore şi explicarea lor dată Marelui Preot de către Natanael:  

          Natanael explică:  ”Lucrurile spiritului au o ordine a lor şi ele nu pot exista,  nu pot fi gândite şi nu pot fi exprimate în afara ei – nouă care ne aflăm încă în ordinea fixă a naturii – dar există o corespondenţă între lucrurile spiritului si cele ale naturii. Pentru a le putea înţelege trebuie să ne trezim spiritul şi atunci vom vedea că în aceste exprimări prin  parabole şi metafore nu trebuie văzută doar partea materială ci cea spiritual intrinsecă care se ascunde în ele. Există o corespondenţă  între ele şi adevărul pe care pildele îl conţin de aceea trebuie să ne conducem viaţa potrivit acestei corespondenţe şi nu după sensul real al parabolelor”.

• ”Da-i şi haina celui care iţi cere cămaşa”– ”ceea ce înseamnă că dacă aveţi posibilitatea, trebuie să daţi din abundenţă celor săraci care vin la voi. Astfel veţi deveni bogaţi în inimile voastre. Dacă voi veţi calcula cu zgârcenie ceea ce daţi, nu veţi fi mai avantajaţi decât fraţii voştri săraci”.

           Mântuitorul Iisus explică – ”Desigur orice lucru trebuie făcut cu măsură. Dacă îi dai săracului pe lângă haină şi celălalt veşmânt va fi suficient să-ţi faci din acest sărac un prieten pe vecie dar dacă tu îi dai toată garderoba , el se va gândi că vrei să-l umileşti sau că ti-ai pierdut bunul simţ. Nu va ieşi nimic bun. Dacă cineva iţi cere o monedă şi tu îi dai două sau trei îi vei bucura inima celui care îţi cere şi a ta va fi bucuroasă. Dar dacă îi dai o mie când el îţi cere doar una, el va gândi că îl iei drept un nesăţios, că vrei sa-l umileşti sau că ai înnebunit. Inima ta nu va câştiga nimic mai mult decât a sa. Măsura este necesară în orice lucru”.

            Mântuitorul Iisus explică unui negustor: –  ” A da valorează mai mult decât a lua, dar nu trebuie să dai decât celor sărmani şi celor care au cu adevărat nevoie. Dacă cineva îţi cere bani bogat fiind şi tu ştii că ţi-i poate da înapoi, poţi să nu-i dai nimic, căci poate deveni duşmanul tău şi atunci va fi necesar să-ţi reclami banii în justiţie dar dacă un sărac vine la tine şi vezi că nu are ce să-ţi dea înapoi, dă-i căci Tatăl din ceruri îţi va da înapoi însutit pe ale căi, dar tot pe acest pământ şi din banii pe care îi vei fi dat acestui sărac, El îţi va face în ceruri un mare palat care te va aştepta dincolo după această viaţă pământească.

           Adevăr îţi spun, ceea ce face iubirea pe pământ, se face şi în ceruri şi rămâne în eternitate. Dar ceea ce face inteligenţa terestră, dispare în pământ şi nu rămâne nimic în ceruri. La ce-i folosesc omului comorile pământeşti, dacă sufletul său trebuie să sufere din această cauză?

          Eu iţi spun, dacă omul îşi pierde trupul, pierde de asemeni şi pământul şi dacă nu şi-a făcut un nou pământ cu iubirea sa, sufletul său va trebui să rătăcească împreună cu vânturile, norii şi bruma şi va fi urmărit în eternul infinit, fără a găsi vreodată  vreun moment de răgaz şi fără a-şi găsi odihna, decât în falsele sale reprezentări iluzorii ale propriei sale fantezii care, cu cât va dura mai mult, cu atât va fi mai slabă şi mai întunecată, sfârşind prin a da naştere unei nopţi întunecate şi dense, din care sufletul nu va mai găsi decât cu greu ieşirea”.

• ”Dacă ochiul tău (braţ sau picior) gândeşte să facă rău, smulge-l şi aruncă-l departe căci este mai bine să mergi în cer cu un singur ochi (braţ sau picior) decât cu amândoi în infern”

           Natanael explică corespondenţele :- Ochiului fizic îi corespunde în lumea spiritului puterea de a discerne între lucrurile divine şi cereşti care nu au legătură decât cu existenţa fiinţei spirituale pentru fericirea sa eternă. Voinţa corespunde mâinii stângi. Mâna dreaptă corespunde activităţii terestre iar piciorului drept înaintarea în lumea terestră. Iată cum se leagă ele: Cei care şi-au întors privirea către ceruri (adică cei care au renunţat la propria lor voinţă, voinţa corespunzând mâinii stângi şi care au renunţat la mâna lor dreaptă aceasta corespunzând activităţii terestre), nu mai este necesar sa-şi smulgă piciorul drept (care reprezintă înaintarea în această lume), ochiul văzând adevărata lumină, iar mâna – sau – voinţa alegând acţiunea cea bună, progresele spre desăvârşire venind atunci de la sine.

           Din cauza unei ordini divine absolut necesare, spiritul trebuie să coboare, un anumit timp, în materia acestei lumi, pentru a se întări în libertatea sa şi pentru a-şi dezvolta o independenţă aproape totală faţă de Dumnezeu, fără de care el nu l-ar putea vedea niciodată pe Dumnezeu, nici n-ar putea exista întru Dumnezeu, lângă Dumnezeu şi prin Dumnezeu.

           Dar dacă spiritul se maturizează în materie şi îşi afirmă libertatea şi independenţa faţă de Dumnezeu, el se află în pericolul inevitabil de a fi absorbit de materia însăşi şi de a fi astfel anihilat. Putem vorbi astfel de o moarte spirituală , din care trezirea la viaţă întru Dumnezeu este foarte dureroasă şi dificilă. De aceea, făcând aluzie la omul spiritual Domnul a zis ”Dacă ochiul tău gândeşte să facă rău, smulge-l şi aruncă-l departe căci este mai bine să mergi în cer cu un singur ochi decât cu amândoi în infern” – ceea ce înseamnă că dacă lumina lumii materiale te seduce prea mult, forţează-te să te îndepărtezi de ea pentru că te împinge în moartea materiei şi este mai bine să intri în împărăţia vieţii eterne fără toată cunoaşterea acestei lumi, decât să fii absorbit de moartea materiei, cunoscând-o prea mult şi având prea puţine cunoştinţe spirituale. Spiritul trebuie să privească şi să cunoască această lume dar fără a-i găsi prea multe calităţi. Dacă simte că lumea începe să-l atragă prea mult, trebuie să se îndepărteze imediat de ea, căci în pândeşte pericolul deci ” Rămâneţi în iubire şi nu vă adânciţi în cunoaşterea acestei lumi, ci în cunoaşterea lumii Mele”. ”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă” iar cei care Il urmaţi pe El nu trebuie să aveţi decât o singură grijă: aceea de a rămâne cu El tot timpul, pentru totdeauna!

Marele Preot îl întreabă pe Natanael ce au de gând discipolii să facă :

      ”Vrem să rămânem cu El si să suportăm alături de El orice suferinţă şi orice persecuţie pentru a găsi în El adevărata pace Divină. Vrem să fim îngăduitori în toate gândurile şi faptele noastre, în toate judecăţile, legămintele şi dorinţele noastre, şi să ne abandonăm voinţei Lui pentru a descoperi adevărata Împărăţie, care este iubirea pură de Dumnezeu din inimile noastre. Vrem să ne fie foame şi sete de dreptate căci El este cel ce ne poate sătura şi vrem să fim plini de compasiune pentru toţi pentru a putea fi şi noi demni de compasiunea lui Dumnezeu. Să ne păstrăm inimile curate pentru a putea fi împăciuitori, blânzi şi răbdători cu oricine, pentru că o inimă mânioasă nu este niciodată pură, căci mânia creşte întotdeauna pe terenul orgoliului. Aşadar să avem inimile curate ca ale copiilor pentru a ne apropia  de Cel care ne-a chemat să fim copii Lui şi care ne-a învăţat să ne rugăm lui Dumnezeu ca propriului nostru Părinte ”.

      Este greu dar: Mântuitorul Iisus spune – ”Cine vrea să culeagă roadele trebuie mai întâi să are şi apoi să semene ”sau ”Cel care vrea cu adevărat să se bucure de o vedere frumoasă, fiind pe vârful muntelui, trebuie mai întâi sa-l urce cu greutate” – deci trebuie făcut un sacrificiu în detrimentul lumii materiale care chiar dacă uneori fascinează este bine să fie ţinută  – la distanţă – lăsând aproape, mai exact în inimile noastre, cele spirituale şi vii.

      Mântuitorul Iisus spune: – ”Jugul meu este blând şi povara uşoară, dar oamenii au avut poveri grele de purtat şi nu au obţinut nimic astfel. Problema este de a şti cum se va mări credinţa lor, dacă ei îşi vor schimba povara grea cu o nouă povară uşoară dar neobişnuită. Va trebui să schimbaţi vechiul om ca pe o haină veche şi să îmbrăcaţi o haină nouă care va fi poate neplăcută la început.

      Cel care nu se va lăsa tulburat de o astfel de bagatelă şi care nu va căuta să îmbrace din nou veche haină cu care era obişnuit ci dimpotrivă chiar îi va plăcea haina cea nouă acela va atinge desăvârşirea” pentru că ”Cei care cred în Mine şi îşi vor pune credinţa în practică, nu vor simţi şi nici nu vor gusta moartea” şi ”Niciodată nimeni nu pierde ce abandonează pentru mine, ci dimpotrivă va regăsi totul înmiit ”deci ”Dacă îmi oferiţi voinţa voastră prin iubirea adevărată din inimile voastre şi dacă credeţi că Eu şi Tatăl meu suntem cu adevărat Unul, îmi veţi fi dat tot ce doresc şi aştept de la voi.

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți ! .. și nu uitați să trăiți în lumină ca să răspândiți lumină !

Costi 

Share this:

ESPRE:   CORP, SUFLET,  SPIRIT,  ORDINEA DIVINĂ  ȘI  CELE  DOUSPREZECE                     PORUNCI (10 + 2) 

” Când prin mine (Iisus) veţi ajunge la noua naştere a spiritului vostru, porţile vieţii vi se vor deschide şi voi veţi fi ca îngerii ..”. … ”Când această trecere se realizează cu adevărat prin libera voinţă a omului şi când toată iubirea omului se focalizează întru Dumnezeu, omul graţie unei iubiri atât de sacre, se găseşte în întregime în Dumnezeu şi atunci el devine o nouă fiinţă, mult mai puternică şi mai vie, ca şi cum ar fi născută din nou” … ” Prin această nouă naştere, care nu provine nici din simţurile cărnii, nici din voinţa de a procrea, omul devine un veritabil copil (fiu) al lui Dumnezeu şi aceasta se realizează prin graţia care este puterea liberă a iubirii de Dumnezeu din inimile oamenilor”. ”El ajunge atunci să fie una cu Dumnezeu iar o asemenea fiinţă este propriul Fiu care este născut din Tatăl.”

Dragi prieteni,

Continuăm cu Jakob Lorber – Trezire Spirituală pentru a vedea – Ce trebuie să facem pentru a ajunge la nouă naştere a spiritului  .. la Trezirea spirituală .. la Reînvierea întru spirit ?

Mântuitorul Iisus explică :” Pentru a ajunge la noua naştere a spiritului fiecare om trebuie să treacă, prin trei etape :

1. Stăpânirea asupra cărnii (materiei, trupului);
2. Purificarea sufletului prin credinţa vie care trebuie să fie dovedită prin faptele vii ale iubirii;
3. Reînvierea întru spirit . ”

Pentru a ne lămuri, trebuie să ştim că orice fiinţă umană este alcătuită dintr-o trinitate formată din corp, suflet  şi spirit.

Despre  – Corp, Suflet  şi Spirit

      Mântuitorul Iisus explică : – ”În inima oricărei fiinţe umane există două cămăruţe secrete foarte fine – greu decelabile cu ochii şi apărând ca nişte puncte mici. Ele corespund celor două încăperi mari (ventricule) prin care circulă sângele. Deşi sunt atât de mici de ele depinde întreaga viaţă a inimii, şi implicit  întregul corp cu organele sale. Prima şi cea mai importantă cămăruţă corespund lucrurilor ce aparţin spiritului, şi deci vieţii propriuzise, adică ce numim noi principiul afirmativ. Cea de a doua cămăruţă, mai puţin importantă decât prima, deşi absolut indispensabilă vieţii fizice, corespunde materiei, adică principiului negativ. Materia nu are o viaţă a sa proprie, fiind doar un vas care receptează viaţa. Cu fiecare bătaie a deschiderii afirmative, ea primeşte o energie vitală nouă, pe care o distribuie prin intermediul sângelui în întregul corp”

      ”Sufletul unui pământean este un compus alcătuit din numeroase particule ale vieţii, preluate de Satan (pământul una din cele mai materiale planete fiind considerat – sălaşul lui Satan) şi ţinute captive în materia corpului pământului. De aici ele sunt preluate de lumea plantelor, apoi de diferitele nivele ale lumii animale, pentru ca în sfârşit, să fie preluate de sufletele umane .Odată ajunse în pântecul femeii, ele devin carne şi se nasc în această lume.”

      Sufletele care se dezvoltă din elementele pământului sunt considerate ca provenind ”din lumea de jos” pentru că există şi suflete ”din lumea de sus” care se reâncarnează pe pământ şi care provin de pe alţi aştri.

      Deşi există o corespondenţă perfectă între suflet şi corpul fizic atunci când o fiinţă umană moare, corpul eteric substanţial intră în descompunere, în timp ce corpul eteric nesubstanţial continuă să trăiască. Din acest punct de vedere se poate spune că adevăratul corp al omului este sufletul.

      Prin conştiinţă şi liberul său arbitru, omul alege între bine şi rău iar prin scânteia spiritual divină care este legată de natura lui Dumnezeu fiinţa umană poartă în ea chemarea către conştiinţa superioară divină a cărei relevare însă depinde de eliberarea sufletului din capcana materiei.

• Mântuitorul Iisus explică : – ”Atunci când sufletul rămâne în materia fizică, bucurându-se de ea, el este la fel de impur ca şi cele mai impure şi mai condamnabile spirite ale corpului fizic, complăcându-se în păcat, şi implicit în iad şi moarte. În cazul în care continuă să trăiască în funcţie de dorinţele corpului fizic, se poate spune că – deşi trăieşte – el este un suflet mort; el experimentează moartea în sine şi se teme cumplit de moartea fizică.

            În această stare de păcat, sufletul poate face orice doreşte, dar nu poate găsi viaţa, deşi o iubeşte mai presus de toate. Aşa se explică de ce atâtea mii de fiinţe umane nu află – după moarte – nimic mai mult despre viaţă şi despre suflet decât o piatră care zace la marginea drumului.

            Dacă un înţelept vorbeşte despre aceste subiecte cu asemenea oameni, ei vor râde de el sau se vor înfuria şi îl vor da afară din casă.” ”Ca să nu mai vorbim de cei care nu doresc să afle nimic despre aceste lucruri, considerându-le simple prostii, şi care nu merită nici un fel de consideraţie Aceste fiinţe umane trăiesc de-a lungul întregii lor vieţi pământeşti, în iad şi moarte.”… ”Fericit va fi acela pe care învăţătura Mea nu-l va revolta”.

            ”Şi totuşi orice fiinţă umană ar trebui să-şi încheie cel puţin ciclul dezvoltării eului individual atunci când atinge vârsta de 30 de ani, astfel încât viaţa care urmează după moartea corpului fizic să fie plenar conştientă”.

      ”Sufletul trebuie să fie purificat de apa umilinţei şi a renunţării de sine, pentru că apa este simbolul cel mai vechi al umilinţei (simbolic vorbind) – ea nu se opune niciodată fiind în serviciul tuturor (spală mizeria tuturor) – la sol, ea caută întotdeauna punctul cel mai de jos şi fuge de înălţimi. Sufletul purificat răspândeşte în jurul lui lumina spiritului adevărului, pe care un spirit impur nu poate niciodată să-l înţeleagă, acesta din urmă fiind asemenea nopţii, în timp ce adevărul este precum lumina soarelui ”.

      ”Adevărul îl face liber pe cel care îl acceptă şi îl recunoaşte în sufletul lui purificat prin umilinţă. Intrarea în împărăţia lui Dumnezeu este chiar această libertate a spiritului sau această înţelegere spirituală a libertăţii”. ”Ceea ce este născut din carne este carne, adică materie moartă învelişul cel mai exterior al vieţii şi ceea ce este născut din spirit este spirit, adică viaţa eternă şi adevărul în sine”.

Despre – Ordinea Divină și cele 12 porunci 

      Mântuitorul Iisus explică în Predica de pe munte : – ”Omul de pe acest pământ nu a fost făcut să fie inferior lui Dumnezeu care este complet desăvârşit dar omul nu trebuie să precupeţească nici cel mai mic efort pentru a se desăvârşi şi a atinge cea mai înaltă elevare spirituală. Până acum acest lucru era aproape imposibil, pe acest pământ care s-a aflat sub sceptrul morţii, dar începând de acum va fi posibil pentru cel care  va urmări cu seriozitate să trăiască după Cuvântul Meu, care nu presupune altceva decât ca faptele voastre să fie în conformitate cu preceptele pe care Dumnezeu vi le-a dat sub formă de porunci.”

Deci trebuie să ducem o viaţă în conformitate cu Ordinea Divină –  respectând în primul rând cele 10 porunci din vechea lege – Decalogul Vechiului Testament

1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine                   2.   Să nu-ti faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.
3.   Să nu iei Numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.
4.   Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea.                                               5.  Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie ţie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ                                                                                                                                      6.  Să nu ucizi.
7.   Să nu trăieşti în desfrânare.
8.   Să nu furi.
9.   Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.                                       10. Să nu pofteşti nimic ce este al aproapelui tău.

La care se adaugă două din noua lege adusă de Mântuitorul Iisus Hristos – Noului Testament  şi  care  sunt  şi  cele  mai  importante:

 11. Iubeşte-l pe Dumnezeu mai presus de orice ;                                                              12. Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.

Aceste două porunci (baza adevărului) completează vechea lege – care deşi era o lege corectă – se spune că nu a mântuit pe nimeni care a respectat-o at litteram tocmai pentru că în ea nu se regăsesc aceste două porunci (care probabil ar fi trebuit să se subânţeleagă).

Dar se pare că oamenii nu au fost intuitivi şi atunci ca şi acum din păcate, unii dintre noi, în cazuri de forţă majoră practica legea mozaică a pedepsei  ”dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi ”– si nu legea iubirii şi a toleranţei cum ne învaţă Domnul.

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this: