Jakob Lorber-Trezire Spirituală 03 – Corespondențele spirituale ale Genezei

 

 DESPRE:  GENEZĂ

Genezalumea era nedumerită de explicaţiile referitoare la originea progresivă a Creaţiei pe pământ la fel ca şi la celelalte lumi aproape infinite. Aceştia spuneau ” Aceasta este împotriva legii mozaice; unde sunt cele şase zile ale creaţiei şi cea de-a şaptea zi în care Dumnezeu se odihneşte?…Aceasta anulează învăţătura lui Moise.

Mântuitorul Iisus Moise nu vorbeşte în descierea creaţiei decât prin imagini (simboluri) care descriu în esenţă modalitatea de cunoaştere a lui Dumnezeu de către oamenii de pe acest pământ dar acolo nu este vorba despre creaţia materială a pământului şi a celorlalte lumi”.    

Prima zi  – În scripturi scrie: La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul; pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric şi duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Şi Dumnezeu a spus: ” Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi a despărţit lumina de întuneric. El a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel a fost o seară şi apoi o dimineaţă; aceasta a fost ziua întâi. 

Mântuitorul Iisus explică corespondenţa spirituală a textului zilei întâi :

”Iată cuvintele lui Moise care nu trebuie luate ca atare cuvânt cu cuvânt. Lipsa lor de sens sare în ochi de la prima vedere. Moise ştia foarte bine că ziua nu vine după seară, căci după seară vine noaptea profundă şi ziua apare după dimineaţă.

Ce pot fi cerul şi pământul despre care vorbeşte Moise şi cine a fost creat la început? Cerul reprezintă natura spirituală, iar pământul natura materială în omul care este încă pustiu şi gol, aşa cum sunteţi voi. Apele reprezintă cunoaşterea voastră greşită despre toate lucrurile deasupra căreia se află Duhul (spiritul) lui Dumnezeu, dar El nu este în ele. Dar pentru că spiritul lui Dumnezeu a văzut din totdeauna că în adâncurile lumii voastre materiale este o noapte înspăimântătoare, El a spus ” Să fie lumină”! . Atunci El a făcut să fie ziuă în natura voastră şi Dumnezeu a văzut ce binecuvântată este această lumină în întunericul vostru. Dar voi nu aţi vrut această lumină şi nu a-ţi văzut-o şi de aceea s-a produs o scindare în voi, pentru a vedea că ziua şi noaptea s-au separat şi a-ţi recunoscut, cu ajutorul zilei care s-a făcut în voi, noaptea inimii voastre. La om natura sa primordială este seara sau noaptea. Dar, pentru că lumina pe care a dat-o Dumnezeu omului este pentru el o auroră, din acest crepuscul şi din această auroră s-a născut în om prima zi de viaţă.

Cu cât omul încearcă cu mintea lui să înţeleagă mai mult lumea materială, cu atât slăbeşte în inima lui lumina pura şi divină a iubirii şi a vieţii spirituale. De aceea Moise numeşte această lumină terestră a omului prin termenul de ”seară”.

Dar atunci când Dumnezeu în imensa Lui compasiune, aprinde în inima omului o scânteie de viaţă, omul începe să vadă inutilitatea a tot ce el si-a însuşit cu înţelegerea lui de seară, înţelegând din ce în ce mai clar că toate comorile lumii sale de seară sunt iluzorii la fel ca lumina serii. Căci orice cunoaştere la  lumina crepusculară a serii lumeşti este înşelătoare, amăgitoare şi deci iluzorie iar iluzia trebuie să dispară, căci singurul veşnic este adevărul.   

Trebuie să se înţeleagă că există o mare diferenţă între cele două lumini (lumina terestra şi lumina spirituală) sau mai bine spus, între aceste două tipuri de cunoaştere  – materială şi spirituală. Adevărata lumină pe care Dumnezeu o aprinde în inima omului este aurora (lumina spirituală), care urmează după seară şi face să se nască în om prima zi adevărată.

A doua  zi În scripturi scrie: Dumnezeu a zis: ” Să fie o întindere între ape şi ea să despartă apele de ape…Si Dumnezeu a făcut întinderea şi ea a despărţit apele…..Dumnezeu a numit întinderea cer… Dumnezeu a zis: Să se strângă la un loc apele  care sunt sub cer şi să se arate uscatul. ŞI aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări Astfel a fost o seară şi apoi o dimineaţă; aceasta a fost ziua a doua.

Mântuitorul Iisus explică corespondenţa spirituală a textului zilei a doua:

”Apele semnifică cele două tipuri de cunoaştere. De aceea Dumnezeu le-a separat pentru ca lumina lui Dumnezeu din inima omului să nu fie confundată cu lumina serii. Separarea sa făcut prin bolta cerească (întinderea cerului) care reprezintă cerul din inima omului, care este plin de credinţă adevărată şi vie şi nu se lasă pradă niciodată speculaţiilor goale şi fără valoare ale intelectului.

De aceea, Eu îl consider pe acela care are o credinţă puternică şi de nezdruncinat, ca pe o stâncă de neclintit pe care Eu o aşez ca pe o nouă boltă cerească între cer şi infern şi care nu va putea fi niciodată învinsă de puterea infernului.

După ce acest cer s-a stabilit în om şi credinţa lui devine din ce în ce mai puternică, apare din ce în ce mai evidentă inutilitatea intelectului uman. Intelectul uman este pus atunci sub stăpânirea credinţei şi astfel apare în om, dintr-o seară şi o dimineaţă din ce în ce mai limpede o altă zi, mai luminoasă.

În om încă nu există o ordine deplina. Omul confundă încă lumea materială cu lumea spirituală….privind dintr-un punct de vedere material realităţile spirituale, devenind astfel incapabil de a acţiona corect. Cu alte cuvinte el nu înţelege suficient de limpede dacă cunoaşterea sa spirituală provine din înţelegerea lumii materiale sau dacă această înţelegere s-a dezvoltat pornind de la un germene spiritual ascuns în om încă de la început. Pentru a explica mai simplu lucrurile el nu ştie dacă credinţa vine din cunoaştere sau cunoaşterea vine din credinţă. Pe scurt el nu ştie cine a fost primul, oul sau găina, sămânţa sau arborele.

Dumnezeu îl ajută în continuare pe om  să meargă mai departe şi lumina care a crescut în om în această a doua zi,  face ca sub efectul ei intens, căldura să acţioneze în inima omului şi face să încolţească sămânţa sădită aici. Această căldură se numeşte iubire ea fiind şi tărâmul spiritual în care această sămânţă poate încolţi. Iată de ce Dumnezeu a poruncit apelor să se stângă la un loc pentru a forma uscatul pentru ca sămânţa să poată să încolţească aici şi să dea fruct.

Dumnezeu a numit uscatul pământ şi apele mări. Dar pentru cine oare a dat Dumnezeu aceste denumiri, căci este evident că pentru El nu erau necesare iar pe de altă parte nu ar fi putut să spună acele nume nimănui pentru că în momentul acelei creaţii nu exista încă nici o fiinţă vie ?.

Deci această legendă a lui Moise nu are deci un sens material ci un sens spiritual profund. Ea nu are decât o corespondenţă spirituală cu creaţia lumilor, pe care doar înţelepciunea unui înger poate să o înţeleagă. Aceasta nu are aşadar decât un sens spiritual şi arată cum omul (umanitatea) este învăţat în mod continuu, de la o epocă la alta să treacă de la natura sa materială iniţială, supusă necesităţii (in lumea de dincolo vei înţelege cât este de necesară), la o natură pur spirituală. Pe de o parte se află fiinţa umană materială şi pe de altă parte, cunoaşterea (adică marea omului). Iubirea provine din cunoaştere, aşa cum un pământ fertil dacă este scăldat de adevărata lumină dă din belşug cele mai nobile roade”.

A treia  zi În scripturi scrie: Dumnezeu a zis: ” Să dea pământul verdeaţă, iarbă şi sămânţă, pomi roditori care să facă rod după soiul lor şi care să aibe în ei sămânţa lor pe pământ”. Şi aşa a fost. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua a treia.

Mântuitorul Iisus explică corespondenţa spirituală a textului zilei a treia :

”Atunci când cunoaşterea omului susţine în totalitate iubirea şi ea devine din ce în ce mai profundă, fiind încălzită de flacăra iubirii care o hrăneşte, omul devine capabil şi capătă puterea de a face totul.

În această stare Dumnezeu se apropie de om – se înţelege de la sine întru spirit – şi îi vorbeşte sub forma iubirii eterne, iubire care sălăşluieşte în inima omului: ” Să dea pământul verdeaţă, iarbă şi sămânţă, pomi roditori care să facă rod după soiul lor şi care să aibe în ei sămânţa lor pe pământ”.

Această poruncă a lui Dumnezeu primită în inimă, îi dă omului voinţă fermă, forţă şi curaj. Astfel cunoaşterea sa adevărată este ca ploaia care udă pământul uscat făcându-l fertil. Pământul începe atunci să dea verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei pomi roditori …etc Sădită în împărăţia vie a inimii, adevărata cunoaştere acţionează la fel ca sămânţa sădită în pământ, care încolţeşte şi dă roade şi trezesc forţele vieţii care dormeau şi care acum se adună în jurul seminţei şi o fac să se dezvolte.

Pe scurt, adevărata cunoaştere devine activă în inimă (ieşind din starea ei potenţială) şi din această manifestare prezentă în inimă provin toate acţiunile sau altfel spus seara iniţială a omului, trezită la lumina cerului la adevărata cunoaştere, devine activă, de aici provenind apoi toate acţiunile.

Aceasta este cea de-a treia zi a transformării inimii şi a omului într-o fiinţă umană, adică în omul spiritual pentru care Moise şi profeţii au fost trimişi de Dumnezeu în această lume şi pentru care am venit şi Eu”.

A patra zi  În scripturi scrie: Dumnezeu a zis: Să fie nişte luminători pe întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte…..Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume luminătorul mare care să stăpânească ziua şi luminătorul cel mic care să  stăpânească noaptea; a făcut şi stelele. Dumnezeu i-a aşezat pe întinderea cerului ca să lumineze pământul să  stăpânească  ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric…. Astfel a fost o seară şi apoi o dimineaţă; aceasta a fost a patra zi 

Mântuitorul Iisus explică corespondenţa spirituală a textului celei de a patra zi :

”Daca iei Geneza  cuvânt cu cuvânt, este imposibil să nu-ţi dai seama la prima vedere de lipsa ei de logică. Dacă Dumnezeu conform genezei a creat lumina în prima zi, atunci ce fel de lumină a fost aceasta timp de trei zile pentru a diferenţia ziua de noapte ?. De ce a creat noi luminători în ziua a patra? Mai mult el vorbeşte despre luminători, nefăcând nici o referire la soare sau la lună deşi aceste nume existau în acea vreme. Moise mai vorbeşte şi de o boltă cerească, dar în întreg spaţiul infinit nu există nici o boltă cerească. Singura boltă cerească este voinţa lui Dumnezeu, care printr-o lege eternă şi intangibilă, animă spaţiul infinit cu tot ceea ce conţine el.

Bolta cerească la care se gândeşte Moise este voinţa fermă aflată în conformitate cu ordinea divină, care provine din adevărata cunoaştere şi din iubire, acesta fiind pământul binecuvântat al vieţii.

Această voinţă nu poate proveni decât prin asimilarea deplină a adevăratei iubiri de Dumnezeu în inima omului şi această iubire nu poate apărea decât din lumina cerească pe care Dumnezeu o revarsă în om.

Rezultă că în om cerul este această iubire autentică, această veritabilă viziune interioară şi această adevărată înţelegere, care atunci când se manifestă, alcătuiesc credinţa vie şi voinţa  fermă care reprezintă în ordinea divină bolta cerească a omului, iar pe această boltă cerească se află Dumnezeu, dacă ea se integrează perfect în ordinea divină prescrisă de Dumnezeu, sau, noua lumină a cerului cel mai înalt care este iubirea cea mai pură a Tatălui în inima lui Dumnezeu.

Astfel luminătorii luminează voinţa şi o ridică  la înălţimea îngerilor din cerurile cele mai elevate. Omul creat atunci devine Fiu necreat de Dumnezeu, prin propria sa voinţă liberă de a se integra în ordinea divină.

Atâta timp cât omul este o creatură, el este limitat în timp şi de aceea este muritor, căci trupul fiecărui om nu este decât un vas care îl ajută pe acesta să evolueze spiritual cu ajutorul constant al lui Dumnezeu, astfel încât, în final să atingă desăvârşirea.

Atunci când vasul exterior (trupul) a atins un grad suficient de evoluţie, pentru care Dumnezeu l-a prevăzut cu toate calităţile şi proprietăţile necesare, Dumnezeu trezeşte atunci spiritul Său etern necreat în inima  omului.. Acest spirit în funcţie de puterea sa, este exact ceea ce Moise a vrut să indice prin aceşti  doi mari luminători care sunt plasaţi pe bolta cerească.

Această lumină eternă necreată şi veşnic vie pe bolta cerească a omului aduce adevărata zi în om. Ea îl învaţă să-şi transforme vasul său vechi şi fiinţa sa divină eternă necreată şi-l face pe om pe deplin, un adevărat copil al lui Dumnezeu.

Fiecare om creat are un suflet viu care are capacitatea necesară de a discerne binele şi adevărul şi de a izgoni răul şi minciuna. Dar acest suflet nu este necreat, dimpotrivă, el este o natură creată şi nu poate să ajungă niciodată prin el însuşi la Dumnezeu.

Dar atunci când voinţa, angrenată cu toată umilinţa, şi toată modestia inimii, acceptă binele şi adevărul după legile care îi sunt date, această voinţă liberă implantată de Dumnezeu devine o adevărată boltă cerească, pentru că ea s-a dezvoltat după dimensiunea divină care a fost pusă în sufletul omului.

Ea devine astfel aptă să asimileze în sine divinul pur necreat. Ceea ce este divin pur, sau spiritul necreat al lui Dumnezeu, care este aşezat veşnic pe această boltă cerească, este marele luminător, iar sufletul omului, care se transformă de asemenea sub efectul acestui mare luminător, devine el însuşi un luminător de o intensitate aproape egală, care este deci cel de-al doilea luminător – mai mic.

De acum înainte acesta se va plasa pe bolta cerească şi prin influenţa luminii sale necreate, se va alătura calităţilor şi virtuţilor luminii necreate, fără a afecta în vreun fel natura sa creată, ceea ce îi conferă mari avantaje pentru purificarea sa spirituală.

Căci sufletul uman nu ar putea niciodată să-l vadă pe Dumnezeu ca fiinţă pur spirituală şi invers, spiritul pur necreat a lui Dumnezeu nu ar putea să vadă o natură creată, deoarece el nu are în El nici o natură creată, dar prin această relaţie perfectă descrisă mai sus, dintre spiritul pur şi suflet, sufletul poate să-L vadă pe Dumnezeu în fiinţa sa pură şi primordială, prin noul spirit care a venit în el şi spiritul poate percepe prin suflet starea lumii materiale.

Stelele despre care vorbeşte Moise reprezintă nenumăratele cunoştinţe necesare despre toate lucrurile care provin în mod evident dintr-o cunoaştere unică şi fundamentală şi sunt aşezate, prin urmare, pe bolta cerească.

Iată cea de-a patra zi a Creaţiei descrisă de Moise în Geneză, care provine, ca şi celelalte trei, dintr-o seară şi o dimineaţă a omului”.

A cincea şi a şasea  zi   – apariţia pământului şi a oamenilor

Domnul Iisus explicăcorespondenţa spirituală a textului celei de a șasea zi :

Facerea (creaţia) regnului animal şi al omului nu reprezintă altceva descrierea a tot ce conţine omul în fiinţa sa. Marea şi toate apele sale s-au umplut de viaţă şi omul a recunoscut şi a văzut, în lumina sa necreată pură şi divină, plenitudinea infinită a nenumăratelor idei creatoare. În acest fel, el a perceput originea sa pură şi divină. Crearea primului om reprezintă crearea omului desăvârşit.”

”Desigur te poţi întreba în taină în inima ta: …cum a apărut pământul, cum s-a acoperit el cu iarbă şi cu plante, pomi..etc. Cum a devenit omul stăpânul acestui pământ? A existat oare la început doar un singur cuplu, cum au apărut pe pământ o mulţime de rase ?

Eu nu pot să-ţi spun nimic altceva decât ce ţi-am mai spus deja. Dacă te vei putea apropia de înţelepciunea unui înger, vei putea atunci plecând de la ceea ce este pur spiritual şi procedând retrospectiv, să deduci cauzele materiale naturale ale întregii Creaţii.

Vei descoperi că apariţia naturii s-a realizat pe perioade foarte întinse de timp şi aproape în aceiaşi ordine ca cea descrisă în Geneză, că momentul apariţiei primului cuplu este foarte apropiat de acelaşi moment pe care îl relatează Geneza şi că ispitirea şi procreierea, redate în imagini corespondente, urmează foarte îndeaproape ordinea din Geneză.

Dar aşa cum am mai spus fără înţelepciunea îngerească, nu vei înţelege nimic chiar dacă ai avea întreaga ştiinţă şi cunoaştere a lumii.

Ştiinţa pe acest pământ nu le este de nici un folos spiritual oamenilor. Cu toată ştiinţa lui, omul nu devine de loc mai bun în inima lui, el devine adeseori mai rău, căci nu rareori savantul devine mândru şi orgolios şi-l priveşte de sus pe fratele său.

Caută împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui în inima ta, şi nu te mai ocupa deloc de altceva, căci tot restul, cum ar fi de exemplu înţelepciunea îngerilor, îţi poate fi dat într-o sigură noapte”.

Până la o nouă revedere .. pace, iubire și lumină tuturor ! .. și nu uitați să trăiți în lumină ca să răspândiți lumină !

Costi 

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.