Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia – Cap. 133 – Întoarcerea de la Roma .. un capitol plin de învățături privind:sistemul castelor din India, îndurare și justiție, discursuri despre minte, suflet, știință și multe altele…

Sublinierile italic și colorate cu învățăturile  lui Iisus imi aparțin .. cine dorește să citească materialul în original fară aceste sublinieri o poate face de pe linkul de mai jos de unde a fost preluat materialul.

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-133-reintoarcerea-de-la-roma

Capitolul 133

Reîntoarcerea de la Roma

^{(1468.1) 133:0.1} PREGĂTINDU-SE să părăsească Roma, Iisus nu şi-a luat rămas bun de la nici unul dintre prietenii săi. Scribul din Damasc apăruse în Roma fără să fi fost anunţat şi tot astfel a şi dispărut. A trebuit să treacă un an întreg până ca cei care îl cunoşteau şi îl iubeau să renunţe la speranţa de a-l mai revedea. Înainte de sfârşitul celui de-al doilea an, mici grupuri ale celor care îl cunoscuseră s-au pomenit reunite în virtutea interesului lor comun pentru învăţăturile sale şi a amintirii momentelor bune petrecute cu el. Aceste mici grupuri de stoici, de cinici şi de adepţi ai cultelor de mistere au continuat să ţină aceste reuniuni sporadice şi neprotocolare până în epoca în care au apărut, la Roma, primii predicatori ai religiei creştine.

^{(1468.2) 133:0.2} Gonod şi Ganid au făcut atâtea cumpărături din Alexandria şi din Roma încât şi-au trimis toate bagajele lor înainte la Tarente cu un convoi de animale de povară, în vreme ce aceşti trei călători traversau în tihnă Italia, pe jos, pe marea Cale Apenină. În cursul acestei călătorii, ei au întâlnit tot soiul de fiinţe omeneşti. Mulţi dintre cetăţenii romani şi dintre coloniştii greci trăiau de-a lungul acestui drum, dar începea deja să-şi facă apariţia progenitura unui mare număr de sclavi de neam inferior.

^{(1468.3) 133:0.3} Într-o zi când s-au oprit să ia prânzul, cam pe la jumătatea drumului către Tarente, Ganid i-a pus lui Iisus o întrebare directă cu privire la ce anume gândea el despre sistemul castelor din India. Iisus a răspuns: „Cu toate că fiinţele umane se deosebesc unele de altele sub multe raporturi, toţi muritorii se află pe un picior de egalitate în faţa lui Dumnezeu şi a lumii spirituale. În ochii lui Dumnezeu, nu există decât două grupuri de muritori, cei ce doresc să facă voia sa şi cei care nu doresc asta. Când universul priveşte la o lume locuită, el deosebeşte în mod egal două mari clase de oameni, cei care îl cunosc pe Dumnezeu şi cei care nu-l cunosc. Cei ce nu îl pot cunoaşte sunt socotiţi printre animalele unui tărâm dat. Omenirea poate fi, pe drept cuvânt, împărţită în numeroase categorii după diferitele lor însuşiri, căci ele pot fi considerate din punct de vedere fizic, mental, social, profesional sau moral; însă, înaintea curţii de judecată a lui Dumnezeu, aceste diferite clase de muritori apar pe picior de egalitate. Într-adevăr, Dumnezeu nu face consideraţii personale. Cu toate că nu se poate evita recunoaşterea, la oameni, a aptitudinilor şi a înzestrărilor diversificate în materie intelectuală, socială şi morală, nu ar trebui să se facă nici o distincţie de acest ordin în fraternitatea spirituală a oamenilor atunci când sunt reuniţi pentru a adora în prezenţa lui Dumnezeu.”

1. Îndurarea şi justiţia

^{(1468.4) 133:1.1} Un incident foarte interesant s-a produs într-o după-amiază pe marginea drumului în vreme ce se apropiau de Tarente. Ei au văzut un băietan grosolan şi brutal atacându-l pe un băiat mai mic. Iisus nu a întârziat să-i sară în ajutor tânărului atacat şi, când l-a scos din încurcătură, el l-a ţinut strâns pe agresor până ce acest băieţel a reuşit să scape. Din clipa în care Iisus l-a lăsat pe tânărul brutal, Ganid a tăbărât pe el şi l-a luat bine la bătaie. Spre marea uluire a lui Ganid, Iisus a intervenit prompt. El l-a reţinut pe Ganid şi i-a permis băiatului înfricoşat să fugă. De îndată ce şi-a recăpătat suflul, Ganid a exclamat cuprins de agitaţie: „Maestre, nu reuşesc să te înţeleg. Dacă îndurarea cere ca tu să-l salvezi pe băieţel, justiţia nu pretinde ea ca agresorul mai tare să fie pedepsit?” În cursul răspunsului său, Iisus a zis:

^{(1469.1) 133:1.2} ”Ganid, este foarte adevărat că nu înţelegi. Serviciul îndurării este întotdeauna o treabă individuală, în vreme ce justiţia şi pedepsele sunt funcţiunea grupurilor administrative ale societăţii, ale guvernului şi ale universului. În calitate de individ, eu sunt obligat să arăt îndurare; trebuia ca eu să vin în ajutorul băiatului atacat, şi, cu toată logica, eu am dreptul de a folosi forţa suficientă pentru a paraliza agresorul. Iată ce tocmai am făcut. L-am scăpat pe băiatul atacat, şi acolo s-a terminat intervenţia îndurării. Apoi eu l-am ţinut cu forţa pe agresor atât cât să-i las timp victimei lui mai slabe să fugă, după care m-am retras din situaţie. Nu m-am apucat să-l judec pe atacant evaluând mobilurile sale – să apreciez toate elementele care pe care le comporta atacul său – apoi să-i aplic pedeapsa pe care mintea mea ar fi putut-o dicta pentru justa răsplată a faptei sale greşite. Ganid, îndurarea poate fi darnică, liberală, dar justiţia este precisă. Dă-ţi seama că există puţine şanse să vezi două persoane punându-se de acord asupra sancţiunii susceptibile să satisfacă exigenţele justiţiei. Unul ar vrea să impună patruzeci de lovituri de bici, un altul douăzeci, în vreme ce un al treilea ar recomanda întemniţarea ca o pedeapsă justă. Nu poţi tu să vezi că, pe acest pământ, mai bine ar fi ca asemenea responsabilităţi să cadă pe umerii colectivităţii sau ca ele să fie administrate de reprezentanţi aleşi din această colectivitate? În univers, dreptul de a judeca aparţine celor care cunosc pe deplin antecedentele tuturor faptelor rele precum şi motivele lor. Într-o societate civilizată şi într-un univers organizat, administrarea justiţiei presupune pronunţarea unei juste sentinţe după o judecată echitabilă, iar aceste prerogative sunt cuvenite de drept corpurilor judiciare ale lumilor şi administratorilor omniscienţi ai universurilor superioare din toată creaţia.”

^{(1469.2) 133:1.3} Zile întregi au vorbit despre problema constând în manifestarea îndurării şi a administrării justiţiei. Ganid a înţeles, cel puţin într-o anumită măsură, de ce Iisus nu voia să se bată personal, dar i-a pus o ultimă întrebare la care nu a primit niciodată un răspuns pe dea-ntregul satisfăcător. El a întrebat: „Maestre, dacă o creatură mai puternică decât tine şi rea te-ar ataca şi te-ar ameninţa cu distrugerea, cum ai acţiona? Nu ai face nici un efort ca să te aperi?” Iisus nu putea să răspundă într-o manieră completă şi satisfăcătoare întrebării tânărului, căci el nu voia să-i dezvăluie că el (Iisus) trăia pe pământ pentru a da unui univers care îl privea exemplul iubirii Tatălui din Paradis. El a răspuns totuşi aceasta:

^{(1469.3) 133:1.4} ”Ganid, eu înţeleg bine până la ce punct te nedumeresc unele dintre aceste probleme şi am să mă străduiesc să răspund la întrebarea ta. În primul rând, în orice atac eventual îndreptat contra persoanei mele, eu aş determina dacă agresorul este sau nu este fiu de Dumnezeu – fratele meu întru carne. Dacă aş socoti că această creatură este lipsită de judecată morală şi de raţiune spirituală, eu m-aş apăra fără şovăială până la limita forţei mele de rezistenţă, fără a ţine seama de consecinţe pentru atacant. Însă, dacă acest tovarăş ar avea statutul de fiu, eu nu m-aş bate astfel împotriva lui, nici chiar în caz de legitimă apărare. Altfel zis, eu nu l-aş pedepsi anticipat şi fără judecată pentru a mă fi atacat. Prin toate sacrificiile posibile, eu aş căuta să-l împiedic şi să-l fac să-şi schimbe hotărârea de a-şi lansa atacul, şi de a-l potoli în cazul în care nu aş reuşi să-l fac să se oprească. Ganid, eu am o încredere absolută în supravegherea superioară exercitată de tatăl meu care este în ceruri. Eu nu cred că mi se poate face realmente vreun rău sau că opera vieţii mele poate fi într-adevăr pusă în primejdie prin vreun efort al inamicilor mei îndreptat împotriva mea, şi pe de altă parte noi în mod sigur nu avem a ne teme de nici o violenţă din partea prietenilor noştri. Eu sunt absolut convins că întregul univers este prietenos faţă de mine – şi eu stărui a crede în acest atotputernic adevăr cu o încredere totală, în ciuda tuturor aparenţelor contrare.”

^{(1470.1) 133:1.5} Dar Ganid nu era pe deplin satisfăcut. El a revenit de mai multe ori asupra subiectului. Iisus i-a povestit unele dintre experienţele sale de copil şi i-a vorbit, de asemenea, de Iacob, fiul zidarului. Aflând cum Iacob se erijase el însuşi în apărător al lui Iisus, Ganid a zis:  Iar Iisus a răspuns: „Această încercare încă nu a venit, Ganid, şi, atunci când va veni, va trebui să ne conformăm voinţei Tatălui.” Aceasta a fost aproape tot ceea ce tânărul a putut scoate de la învăţătorul său despre subiectul dificil al autoapărării şi al non-rezistenţei. Cu alt prilej, Ganid a obţinut de la Iisus opinia că societatea organizată avea tot dreptul de a folosi forţa pentru a pune în execuţie hotărârile ei juste.

2. Îmbarcarea la Tarente

^{(1470.2) 133:2.1} În vreme ce zăboveau la punctul de acostare al corăbiei aşteptând descărcarea unei părţi din încărcătura ei, călătorii au remarcat un om care o maltrata pe soţia sa. Potrivit obiceiului său, Iisus a intervenit în favoarea persoanei atacate. El s-a apropiat din spate de soţul furios, l-a bătut uşor pe umăr şi i-a zis: „Prietene, se poate să-ţi vorbesc între patru ochi pentru câteva clipe?” Bărbatul cuprins de mânie a fost surprins de această abordare şi, după un moment de ezitare stânjenitoare, el a bolborosit: „Ăăă – păi – da, ce ai cu mine?” Iisus l-a luat de o parte şi i-a spus: „Prietene, îmi închipui că trebuie să ţi se fi întâmplat ceva teribil. Doresc foarte mult ca tu să-mi spui ce anume i s-a putut întâmpla unui om tare ca tine pentru a-l face să se dedea la acte de violenţă asupra soţiei lui, mama copiilor lui, şi asta în ochii tuturor. Eu sunt sigur că ai sentimentul de a avea un motiv bun pentru a justifica acest atac. Ce a făcut soţia ta pentru a merita un asemenea tratament din partea soţului ei? Privindu-te, eu cred că desluşesc pe chipul tău iubirea de dreptate, dacă nu dorinţa de a arăta îndurare. Mă aventurez a zice că, dacă mă găseşti pe marginea drumului, atacat de hoţi, tu te vei arunca fără şovăială în ajutorul meu. Eu îndrăznesc să afirm că tu ai înfăptuit multe fapte de curaj de felul acesta în cursul vieţii tale. Acum, prietene, spune-mi despre ce este vorba. Oare soţia ta a făcut ceva rău, sau ţi-ai pierdut prosteşte capul şi ai lovit-o într-un mod nesocotit?” Inima bărbatului a fost atinsă, nu atât de cuvintele lui Iisus cât de privirea afectuoasă şi de surâsul plin de compasiune care însoţea concluzia remarcilor sale. Omul a zis: „Bag seama că tu eşti un preot de-al cinicilor şi-ţi sunt recunoscător că m-ai înfrânat. Soţia mea n-a făcut cine ştie ce rău; ea este o femeie bună, dar m-a enervat felul în care se ia cu mine la harţă în public, şi îmi pierd adesea sângele rece. Sunt dezolat de lipsa mea de control asupra mea, şi făgăduiesc că voi încerca să-mi îndeplinesc angajamentul pe care l-am luat faţă de fraţii tăi care m-au învăţat calea mai bună, în urmă cu mai mulţi ani. Ţi-o promit.”

^{(1471.1) 133:2.2} Atunci, luându-şi rămas bun, Iisus a adăugat: „Frate, nu uita niciodată că bărbatul nu are autoritate asupra femeii dacă femeia nu i-a dat cu promptitudine şi de bună voie această autoritate. Consoarta ta s-a angajat să parcurgă viaţa cu tine, să te ajute în luptele pe care le comportă această viaţă şi să-şi asume cea mai mare parte a poverii constând în aducerea pe lume şi în creşterea copiilor tăi. În schimbul acestei prestări speciale, este cât se poate de echitabil ca ea să primească de la tine această protecţie specială pe care bărbatul o poate da femeii în calitate de partener obligat de a purta, de a aduce pe lume şi de a hrăni copiii. Consideraţia şi grija pe care un bărbat este dispus să le acorde soţiei sale şi copiilor săi indică măsura în care acest om a atins nivelele superioare ale conştiinţei de sine, creativă şi spirituală. Nu ştii tu că bărbaţii şi femeile sunt parteneri ai lui Dumnezeu, în sensul că ei cooperează pentru a crea fiinţe care cresc până ajung să posede potenţialul de suflete nemuritoare? Tatăl care este în ceruri îl tratează ca pe un egal pe Spiritul-Mamă al copiilor universului. Este ceva dumnezeiesc a-ţi împărtăşi viaţa şi tot ceea ce se raportează la aceasta pe un picior de egalitate cu mama şi tovarăşul care împărtăşeşte pe deplin cu tine această experienţă divină de a vă reproduce în viaţa copiilor voştri. Numai dacă îi poţi iubi pe copiii tăi aşa cum Dumnezeu te iubeşte pe tine, tu o vei iubi şi o vei îndrăgi pe soţia ta aşa cum Tatăl care este în ceruri onorează şi exaltă Spiritul Infinit, mama tuturor copiilor spiritului unui vast univers.”

^{(1471.2) 133:2.3} Urcând la bordul corăbiei, ei şi-au întors privirile pentru a contempla scena cuplului care, cu lacrimi în ochi, se ţineau îmbrăţişaţi în tăcere. După ce a auzit partea din urmă a mesajului lui Iisus către acest om, Gonod a petrecut toată ziua meditând la acest subiect şi a hotărât să îşi reorganizeze căminul când va fi înapoi în India.

^{(1471.3) 133:2.4} Călătoria până la Nicopole a fost agreabilă, dar lentă, căci vântul nu era favorabil. Cei trei tovarăşi au petrecut multe ore povestindu-şi experienţele lor din Roma şi reamintindu-şi tot ceea ce li s-a întâmplat de la prima lor întâlnire în Ierusalim. Ganid era pătruns de spiritul slujirii personale. El a început să-l exercite pe cambuzier, dar, în ziua a doua, când s-a afundat în apele adânci ale religiei, el l-a chemat pe Iosua în ajutor pentru a-l trage afară.

^{(1471.4) 133:2.5} Ei au petrecut mai multe zile la Nicopole, oraşul fondat de August cu vreo cincizeci de ani mai înainte ca „oraş al victoriei” pentru a comemora bătălia de la Actium; acesta era locul unde August îşi aşezase tabăra cu oastea sa înainte de bătălie. Ei au fost găzduiţi în casa unui anume Ieremia, un prozelit grec al credinţei iudaice pe care îl întâlniseră la bord. Mai târziu, apostolul Pavel a petrecut toată iarna cu fiul lui Ieremia, în această casă, în cursul celei de-a treia călătorii misionare a lui. De la Nicopole, Iisus, Gonod şi Ganid au navigat pe acelaşi vas către Corint, capitala provinciei romane Achaia.

3. În Corint

^{(1471.5) 133:3.1} Încă dinaintea sosirii lor în Corint, Ganid începuse să se intereseze foarte mult de religia iudaică. Nu a fost deci nimic anormal în aceea că într-o zi, trecând prin faţa sinagogii şi văzând oameni intrând acolo, el i-a cerut lui Iisus să-l ducă la slujbă. În ziua aceea ei au auzit discursul unui erudit rabin despre „Destinul Israelului”. După slujbă ei l-au întâlnit pe un anume Crispus, principalul conducător al acestei sinagogi. Ei s-au reîntors de mai multe ori la slujbele de la sinagogă, dar cu deosebire pentru a-l întâlni pe Crispus. Ganid a căpătat o mare afecţiune pentru el, pentru soţia lui şi pentru familia lor de cinci copii. El s-a desfătat observând cum îşi ducea un iudeu viaţa sa de familie.

^{(1472.1) 133:3.2} În timp ce Ganid studia viaţa de familie, Iisus îl învăţa pe Crispus cele mai bune căi ale vieţii religioase. Iisus a avut mai mult de douăzeci de discuţii cu acest iudeu progresist. Peste ani, Pavel a predicat chiar în această sinagogă, iar iudeii au respins mesajul său şi au interzis printr-un vot continuarea predicării lui la sinagogă. El s-a dus apoi la gentili, şi nu este nimic surprinzător în aceea că Crispus şi toată familia sa au îmbrăţişat noua religie. Crispus a devenit unul dintre principalii susţinători ai Bisericii creştine pe care Pavel a organizat-o ulterior în Corint.

^{(1472.2) 133:3.3} În cursul celor optsprezece luni în care Pavel a predicat în Corint şi în care i s-au alăturat mai târziu Sila şi Timotei, el a întâlnit multe alte persoane care fuseseră instruite de „preceptorul iudeu al fiului unui negustor hindus.”

^{(1472.3) 133:3.4} În Corint, Iisus, Gonod şi Ganid au întâlnit oameni de toate rasele venind de pe trei continente. Alături de Alexandria şi Roma, Corintul era oraşul cel mai cosmopolit al imperiului mediteranean. Multe dintre spectacolele de acolo atrăgeau atenţia, şi Ganid n-a obosit să tot viziteze citadela care se înălţa la aproape şase sute de metri deasupra mării. El a petrecut de asemenea o mare parte a timpului său liber la sinagogă şi în casa lui Crispus. Ganid a fost mai întâi şocat, apoi sedus de statutul femeii în căminele iudee; aceasta a fost o revelaţie pentru tânărul hindus.

^{(1472.4) 133:3.5} Iisus şi Ganid au fost adesea gazdele unui alt cămin iudeu, şi anume cel al lui Justus, un negustor plin de evlavie, care trăia într-o casă alături cu sinagoga. Pavel a stat mai târziu în această casă şi a auzit de mai multe ori povestindu-se aceste întâlniri cu tânărul hindus şi cu preceptorul lui iudeu. Pavel şi Justus se întrebau ce se alesese oare de acest înţelept şi strălucit învăţător evreu.

^{(1472.5) 133:3.6} În cursul şederii lor la Roma, Ganid remarcase că Iisus refuzase să-i însoţească la băile publice. Tânărul bărbat încercase de mai multe ori după aceea să-l incite pe Iisus în a-şi da părerea asupra relaţiilor dintre sexe. Iisus răspundea întrebărilor băiatului, dar niciodată nu părea înclinat să discute despre acest subiect. Într-o seară, pe când se plimbau prin Corint, aproape de locul unde zidul citadelei cobora în mare, ei au fost acostaţi de două femei de stradă. Ganid era pe drept cuvânt pătruns de ideea că Iisus era un om cu idealuri înalte care detesta tot ceea ce se atingea de impuritate sau avea o duhoare de rău; în consecinţă, el le-a vorbit aspru acestor femei invitându-le în mod grosolan să plece. Văzând aceasta, Iisus i-a spus lui Ganid: „Tu ai intenţii bune, dar nu ar trebui să îţi îngădui să vorbeşti astfel copiilor lui Dumnezeu, chiar dacă se întâmplă ca ei să fie copii rătăciţi. Cine suntem noi să le judecăm pe aceste femei? Cunoşti tu toate circumstanţele care le-au făcut să recurgă la asemenea metode pentru a-şi câştiga traiul? Stai aici cu mine şi hai să discutăm despre aceste lucruri.” Prostituatele au fost şi mai uimite decât Ganid de cuvintele sale.

^{(1472.6) 133:3.7} Grupul stătea în picioare, luminat de lună, iar Iisus a continuat: „În fiecare minte omenească trăieşte un spirit divin, dar de la Tatăl care este în ceruri. Acest spirit bun se străduieşte întotdeauna să ne conducă la Dumnezeu, să ne ajute să-l găsim pe Dumnezeu şi să-l cunoască pe Dumnezeu. Dar muritorii sunt totodată supuşi multor tendinţe fizice naturale pe care Creatorul le-a pus în ei pentru a servi bunăstarea individuală şi rasială. Or, bărbaţii şi femeile se zăpăcesc adesea în eforturile lor de a se înţelege şi de a ataca multiplele dificultăţi întâlnite în câştigarea existenţei lor într-o lume atât de mult dominată de egoism şi de păcat. Ganid, bag de seamă că nici una nici cealaltă dintre femeile acestea nu este depravată de bună voie. Pot să zic, după chipul lor, că ele au îndurat mari amărăciuni; ele au suferit mult sub loviturile unui destin aparent crud; ele nu au ales intenţionat felul acesta de viaţă. Într-o descurajare apropiindu-se de disperare, ele au cedat presiunii de moment şi au acceptat acest procedeu neplăcut pentru a avea din ce trăi, drept cel mai bun mod de a ieşi dintr-o situaţie care le părea disperată. Ganid, unii oameni sunt realmente perverşi în inima lor şi aleg în deplină cunoştinţă de cauză să facă lucruri demne de dispreţ. Dar, spune-mi, privind acum aceste chipuri scăldate în lacrimi, vezi tu acolo ceva rău sau răutăcios?” În vreme ce Iisus aştepta răspunsul său, vocea înăbuşită de emoţie a lui Ganid a bâlbâit următoarele cuvinte: „Nu, Maestre, nu văd nici urmă de aşa ceva şi îmi cer scuze pentru grosolănia mea – le rog să mă ierte.” Atunci Iisus a zis: „Te anunţ, din partea lor, că ele te-au iertat pe tine, tot aşa cum zic, din partea Tatălui meu din ceruri, că el le-a iertat pe ele. Acum însoţiţi-mă toţi trei către casa unui prieten unde vom afla odihnă şi vom face planuri pentru viaţa nouă şi mai bună care este înaintea noastră.” Până acolo, femeile uluite nu scoseseră nici o vorbă; ele s-au privit şi i-au urmat în tăcere pe oamenii ce le arătau calea.

^{(1473.1) 133:3.8} Imaginaţi-vă surpriza soţiei lui Justus când, la această oră târzie, Iisus a apărut cu Ganid şi cu cele două străine zicând: „Ne cerem scuze că am sosit la această oră, dar Ganid şi cu mine am vrea să mâncăm un pic şi să împărtăşim masa cu aceste noi prietene care au şi ele nevoie de hrană. În plus, venim către tine cu gândul că te-ar interesa să te sfătuieşti cu noi în legătură cu cea mai bună manieră de a le ajuta pe aceste două femei să pornească pe un drum nou în viaţă. Ele îţi pot istorisi povestea lor, dar presupun că au avut multe necazuri; însăşi prezenţa lor în casă dovedeşte cu câtă seriozitate doresc ele să cunoască nişte oameni de bine, şi cu câtă bunăvoinţă vor prinde ocazia de a arăta lumii întregi – şi chiar şi îngerilor din cer – ce brave şi nobile femei pot deveni.”

^{(1473.2) 133:3.9} Când Marta, soţia lui Justus, a pus mâncarea pe masă, Iisus şi-a luat la revedere într-un mod neaşteptat zicând: „E târziu, şi cum tatăl tânărului are să ne aştepte, ne rugăm să ne scuzaţi că vă lăsăm împreună – trei femei – fiicele mult iubite ale celui Preaînalt. Mă voi ruga pentru călăuzirea voastră spirituală în timp ce voi aveţi să faceţi planuri pentru viaţa lor nouă şi mai bună pe pământ şi pentru viaţa veşnică din marele de dincolo.”

^{(1473.3) 133:3.10} Iisus şi Ganid şi-au luat deci rămas bun de la femei. Până atunci, cele două prostituate nu spuseseră nimic, iar Ganid era tot atât de incapabil să vorbească. Şi pentru câteva clipe Marta a fost în aceeaşi situaţie, dar s-a ridicat curând la înălţimea împrejurărilor şi a făcut, pentru aceste străine, tot ceea ce sperase Iisus. Cea mai vârstnică dintre cele două a murit, la puţin timp după aceea, cu strălucite speranţe de supravieţuire veşnică; cea mai tânără a lucrat cu Justus la sediul lui de afaceri şi a devenit mai târziu, pentru toată viaţa ei, membrul primei Biserici creştine din Corint.

^{(1473.4) 133:3.11} În casa lui Crispus, Iisus şi Ganid l-au întâlnit în mai multe rânduri pe unul Gaius, care a devenit mai târziu un fidel susţinător al lui Pavel. În timpul acestor două luni în Corint, ei au avut conversaţii familiare cu zeci de persoane demne de interes. În urma acestor contacte, aparent datorate întâmplării, mai mult de jumătate dintre cei interesaţi au devenit ulterior membrii ai comunităţii creştine.

^{(1473.5) 133:3.12} Cu ocazia primei sale treceri prin Corint, Pavel nu avusese intenţia de a rămâne multă vreme, dar el nu ştia cât de bine pregătise preceptorul iudeu calea pentru lucrările sale. El a descoperit în plus că Aquila şi Priscila manifestaseră deja un mare interes pentru doctrina sa. Aquila era unul dintre cinicii cu care Iisus a intrat în contact la Roma; el şi soţia lui erau refugiaţi iudei din Roma, şi au îmbrăţişat rapid învăţăturile lui Pavel, care a trăit şi a muncit cu ei, căci şi ei erau fabricanţi de corturi. Aceste împrejurări sunt pricina pentru care Pavel şi-a prelungit şederea în Corint.

4. Lucrarea personală în Corint

^{(1474.1) 133:4.1} Iisus şi Ganid au trecut prin multe alte experienţe interesante în Corint. Ei au avut discuţii intime cu un mare număr de persoane care au profitat foarte mult de expunerile lui Iisus.

^{(1474.2) 133:4.2} Pe un morar, Iisus l-a învăţat să macine grăunţele adevărului în moara experienţei vii, în aşa fel încât să facă lucrurile dificile ale vieţii divine cu uşurinţă acceptabile, chiar şi de semenii muritori slabi şi debili. Iisus a zis: „Dă laptele adevărului celor care sunt în copilăria percepţiei spirituale. În viaţa ta şi-n îndrumarea ta afectuoasă, serveşte hrana spirituală sub formă atrăgătoare şi adaptată capacităţii de recepţie a fiecăruia dintre cei care îţi pun întrebări.”

^{(1474.3) 133:4.3} Unui centurion roman, Iisus i-a spus: „Dă Cezarului ceea ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu. Nu există conflict între slujirea sinceră a lui Dumnezeu şi slujirea loială a Cezarului, decât dacă Cezarul are pretenţia de a-şi aroga omagiul pe care numai Deitatea îl poate pretinde. Loialitatea faţă de Dumnezeu, dacă ajungi să îl cunoşti, te face tot atât de loial şi de fidel în devotamentul tău faţă de un împărat demn de acest nume.”

^{(1474.4) 133:4.4} Liderului sincer al cultului mithriac, Iisus i-a zis: „Bine faci că tu cauţi o religie a salvării veşnice, însă te înşeli sperând că găseşti acest glorios adevăr în misterele stabilite de oameni şi în filozofiile omeneşti. Nu ştii tu că misterul salvării veşnice rezidă în propriul tău suflet? Nu ştii tu că Dumnezeu din cer şi-a trimis spiritul să trăiască în tine, şi că toţi oamenii care iubesc adevărul şi îl servesc pe Dumnezeu vor fi conduşi de acest spirit afară din viaţa aceasta, prin porţiile morţii, până la înălţimile veşnice ale luminii, unde Dumnezeu aşteaptă să-şi primească copiii? Şi nu uita niciodată că voi, care îl cunoaşteţi pe Dumnezeu, sunteţi fiii lui Dumnezeu dacă aspiraţi cu adevărat să fiţi asemănători cu el.”

^{(1474.5) 133:4.5} Maestrului epicurian, i-a spus: „Bine faci că alegi ceea ce este mai bun şi că apreciezi ceea ce este bun, dar oare eşti înţelept atunci când omiţi să deosebeşti marile lucruri ale vieţii muritoare încorporate în tărâmurile spirituale ieşite din conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în inima umană? În orice experienţă umană, lucrul important este conştiinţa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu al cărui spirit trăieşte în tine şi caută să te facă să înaintezi în lunga şi aproape interminabila călătorie pentru a atinge prezenţa personală a Tatălui nostru comun, Dumnezeul întregii creaţii, Domnul universurilor.”

^{(1474.6) 133:4.6} Antreprenorului şi constructorului grec, el i-a spus: „Prietene, aşa cum le construieşti edificii materiale oamenilor, dezvoltă un caracter spiritual asemănător spiritului divin interior al sufletului tău. Nu lăsa reuşita ta de constructor temporal să o ia înaintea înfăptuirilor tale de fiu spiritual al regatului din ceruri. În vreme ce clădeşti case ale timpului pentru altul, nu neglija să te încredinţezi de propriul tău drept de şedere în casele veşniciei. Aminteşte-ţi mereu că există un oraş ale cărei temelii sunt dreptatea şi adevărul, şi al cărui constructor şi creator este Dumnezeu.”

^{(1474.7) 133:4.7} Judecătorului roman, Iisus i-a zis: „În timp ce judeci oamenii, ţine minte că tu însuţi de vei înfăţişa, într-o bună zi, în faţa tribunalului Cârmuitorilor unui univers. Judecă cu justeţe, şi chiar cu îndurare, căci tot aşa, într-o bună zi, tu vei dori cu ardoare consideraţia îndurătoare din partea Arbitrului Suprem. Judecă după cum tu ai vrea să fii judecat în circumstanţe asemănătoare, şi vei fi astfel călăuzit de spiritul legii precum şi de litera sa. Întocmai cum tu acorzi o justiţie dominată de echitate, şi în lumina nevoilor celor care sunt aduşi în faţa ta, tot aşa vei avea tu dreptul de a te aştepta la o justiţie domolită de îndurare atunci când te vei găsi, într-o bună zi, înaintea Judecătorului întregului pământ.”

^{(1475.1) 133:4.8} Stăpânei hanului grecesc, el i-a zis: „Oferă ospitalitatea ta ca o persoană care primeşte copiii celui Preaînalt. Înalţă corvoada trudei tale zilnice la nivelele elevate ale unei arte prin conştiinţa crescândă că tu îl serveşti pe Dumnezeu servind persoanele în care Dumnezeu locuieşte prin spiritul său venit să trăiască în inima oamenilor. Caută astfel să transformi mintea lor şi să conduci sufletul lor la cunoaşterea Tatălui Paradisiac care a acordat toate aceste daruri ale spiritului divin.”

^{(1475.2) 133:4.9} Iisus a avut numeroase întâlniri cu un negustor chinez. Luându-şi rămas bun de la el, el i-a făcut următoarele recomandări: „Nu îl adora decât pe Dumnezeu, care este adevăratul tău strămoş spiritual. Adu-ţi aminte că spiritul Tatălui trăieşte întotdeauna în tine şi orientează întotdeauna sufletul tău către cer. Dacă tu urmezi indicaţiile inconştiente ale acestui spirit nemuritor, tu în mod sigur vei urca cu greu calea elevată care duce la găsirea lui Dumnezeu. Când vei reuşi să ajungi la Tatăl care este în ceruri, asta va fi pentru că tu, căutându-l, tu cauţi să-i semeni tot mai mult. Deci, adio Chang, însă numai pentru o vreme, căci noi ne vom întâlni din nou în lumile de lumină, unde Tatăl sufletelor spirituale a rezervat numeroase puncte de oprire fermecătoare pentru cei care se îndreaptă către Paradis.”

^{(1475.3) 133:4.10} Călătorului ce venea din Anglia, el i-a zis: „Frate, bag de seamă că tu eşti în căutarea adevărului. Eu sugerez posibilitatea ca spiritul Tatălui din orice adevăr se află în tine. Ai încercat tu vreodată cu sinceritate să vorbeşti spiritului din propriul tău suflet? Un astfel de lucru este într-adevăr dificil, şi asta rar îţi procură conştiinţa unei reuşite; dar orice încercare cinstită a minţii materiale de a comunica cu spiritul său interior duce la un anumit succes, cu toate că majoritatea acestor magnifice experienţe umane trebuie să rămână mult timp nişte înregistrări supraconştiente în sufletele acestor muritori cunoscători de Dumnezeu.”

^{(1475.4) 133:4.11} Unui tânăr fugar, Iisus i-a spus: „Aminteşte-ţi că există două fiinţe de care nu poţi scăpa – Dumnezeu şi tu însuţi. Oriunde te-ai duce, tu te vei duce pe tine însuţi şi vei duce spiritul Tatălui celest are trăieşte în inima ta. Fiule, nu mai încerca să te amăgeşti; înhamă-te la practica curajoasă de a face faţă evenimentelor vieţii; bizuieşte-te ferm pe încredinţarea de faptul filiaţiei tale cu Dumnezeu şi pe certitudinea vieţii veşnice, aşa cum ţi-am indicat. De acum încolo să ai obiectivul de a fi un om adevărat, un om hotărât să înfrunte cu curaj şi cu inteligenţă viaţa.”

^{(1475.5) 133:4.12} Criminalului condamnat, el i-a zis în ceasul cel din urmă: „Frate, tu ai trecut prin momente rele. Te-ai rătăcit, te-ai încâlcit în mrejele crimei. După cele ce mi-ai zis, eu ştiu că tu nu plănuiseşi lucrul care este pe punctul de te costa viaţa ta temporară. Însă tu ai comis această faptă rea, iar concetăţenii tăi te-au găsit vinovat; au decis că trebuie să mori. Nici tu, nici eu nu putem contesta Statului dreptul de a se apăra în maniera în care a ales-o. Nu pare să existe nici o cale omenească de scăpare de pedeapsa faptelor tale greşite. Semenii tăi sunt obligaţi să te judece după ceea ce ai făcut, dar există un Judecător la care poţi face apel pentru a fi iertat, şi care te va judeca după adevăratele tale motive şi după intenţiile tale mai bune. Tu nu trebuie să te temi de judecata lui Dumnezeu dacă căinţa ta este autentică şi credinţa ta sinceră. Faptul că eroarea ta antrenează pedeapsa cu moartea impuse de oameni nu judecă dinainte şansele pe care le păstrează sufletul tău de a obţine dreptate şi îndurare în faţa tribunalelor celeste.”

^{(1476.1) 133:4.13} Iisus a găsit încântare în multe discuţii intime cu un mare număr de suflete însetate, prea numeroase pentru a fi menţionate în această relatare. Cei trei călători au apreciat mult şederea lor în Corint. Cu excepţia Atenei, care era cel mai renumit ca centru de învăţământ, Corintul era oraşul cel mai important al Greciei din această epocă a imperiului roman. Şederea lor de două luni în acest centru comercial înfloritor le-a oferit la toţi trei ocazia de a câştiga o foarte preţioasă experienţă. Şederea lor în acest oraş a fost una dintre opririle cele mai interesante de pe drumul de întoarcere din Roma.

^{(1476.2) 133:4.14} Gonod avea multiple interese comerciale în Corint, dar, în cele din urmă, el şi-a terminat afacerile, şi s-au pregătit să se îndrepte, pe apă, către Atena. Ei au călătorit pe o mică barcă care putea fi transportată pe uscat de la unul din porturile Corintului la altul, pe o distanţă de şaisprezece kilometri.

5. În Atena – discurs asupra ştiinţei

^{(1476.3) 133:5.1} La scurt timp, ei au sosit în anticul centru de învăţământ şi de ştiinţă grecesc. Inima lui Ganid tresălta la ideea de a se găsi în Atena, de a fi în Grecia, în centrul cultural al anticului imperiu al lui Alexandru care îşi extinsese graniţele până la propriul lui ţinut al Indiei. Erau puţine afaceri de încheiat, astfel încât Gonod a petrecut cea mai mare parte din timpul său cu Iisus şi cu Ganid, vizitând numeroase locuri interesante şi ascultând discuţiile pasionante dintre băiat şi iscusitul său maestru.

^{(1476.4) 133:5.2} În Atena încă era în floare o mare universitate, şi cei trei au făcut frecvente vizite sălilor ei de învăţământ. Iisus şi Ganid discutaseră deja în amănunt învăţăturile lui Platon când asistaseră la conferinţele de la muzeul din Alexandria. Cei trei bărbaţi au apreciat foarte mult artele greceşti, ale cărei urme se puteau încă găsi răspândite prin oraş.

^{(1476.5) 133:5.3} Tatăl şi fiul, amândoi, au savurat mult discuţia asupra ştiinţei care a avut loc, într-o seară, la hanul lor, între Iisus şi un filozof grec. După ce acest pedant a vorbit vreme de aproape trei ceasuri şi după ce şi-a terminat discursul, Iisus a zis – în termeni conformi cu gândirea modernă:

^{(1476.6) 133:5.4} Poate că savanţii vor măsura într-o zi energia sau manifestările de forţă ale gravitaţiei, ale luminii sau ale electricităţii, dar aceşti aceiaşi savanţi nu vor putea niciodată spune, ştiinţific vorbind, ce anume sunt aceste fenomene universale. Ştiinţa tratează despre activităţile fizico-energetice, religia tratează despre valorile eterne. Adevărata filozofie este izvorâtă din înţelepciune, care face tot cei stă în putinţă ca să coreleze aceste observaţii cantitative şi calitative. Există întotdeauna o primejdie, aceea că omul de ştiinţă, tratând despre lucrurile pur fizice, poate fi vătămat de un orgoliu matematic şi de un egoism static, fără a mai menţiona orbirea spirituală.

^{(1476.7) 133:5.5} Logica este valabilă în lumea materială, şi te poţi bizui pe matematică atunci când aplicarea ei se limitează la lucrurile fizice, dar nici una dintre cele două nu trebuie să fie considerată ca fiind în întregime demnă de încredere sau infailibilă când se aplică în problemele vieţii. Viaţa înglobează fenomene care nu sunt în întregime materiale. Aritmetica spune că, dacă omul poate tunde o oaie în zece minute, zece oameni pot face asta într-un minut. Acesta este un calcul exact, dar nu este adevărat, căci cei zece oameni nu ar reuşi să facă astfel; ei s-ar stânjeni atât de mult unii pe alţii încât munca ar fi considerabil încetinită.

^{(1477.1) 133:5.6} Matematica afirmă că, dacă o persoană reprezintă o anumită unitate de valoare intelectuală şi morală, zece persoane asemănătoare reprezintă de zece ori această valoare. Însă, ocupându-se de personalitatea umană, ar fi mult mai aproape de adevăr a spune că valoarea unei asemenea asocieri de personalităţi este o sumă egală cu pătratul personalităţilor ce figurează în operaţie mai degrabă decât simpla lor sumă aritmetică. Un grup social de fiinţe umane operând într-o armonie coordonată reprezintă o forţă mult mai mare decât simpla sumă a elementelor lui.

^{(1477.2) 133:5.7} Se poate identifica cantitatea ca un fapt; ea devine atunci un factor ştiinţific uniform. Calitatea, fiind o chestiune de interpretare mentală, reprezintă o estimare de valori; şi trebuie deci să rămână o experienţă a individului. Când ştiinţa şi religia vor deveni amândouă mai puţin dogmatice şi vor tolera mai bine critica, filozofia va începe atunci să atingă unitatea în comprehensiunea inteligentă a universului.

^{(1477.3) 133:5.8} Există unitate în universul cosmic numai dacă ajungeţi să discerneţi manifestările ei în fapte. Universul real este prietenos cu fiecare copil al Dumnezeului etern. Adevărata problemă este următoarea: cum poate mintea finită a omului să ajungă la o unitate de gândire logică, veritabilă şi corespunzătoare unităţii cosmosului? Această stare mentală de cunoaştere a universului nu poate fi dobândită decât concepând faptele cantitative şi valorile calitative ca având o cauză comună – Tatăl din Paradis. O asemenea concepţie despre realitate dă vederi mai largi asupra unităţii intenţionale a fenomenelor din univers; ea revelează chiar şi un scop spiritual de realizare progresivă a personalităţii; şi acela este un concept asupra unităţii care poate percepe fundalul neschimbător al unui univers viu în care relaţiile impersonale se schimbă fără încetare şi în care relaţiile personale evoluează continuu.

^{(1477.4) 133:5.9} Materia, spiritul şi starea intermediară dintre ele sunt trei nivele legate şi asociate ale adevăratei unităţi a universului real. Oricât de divergente ar putea părea fenomenele universale ale faptelor şi ale valorilor, ele sunt în cele din urmă unificate în Suprem.

^{(1477.5) 133:5.10} Realitatea existenţei materiale se ataşează energiilor necunoscute tot atât de bine ca şi materia vizibilă. Când energiile universului sunt domolite până într-atâta încât să realizeze încetinirea necesară, atunci, în condiţii favorabile, aceste aceleaşi energii devin mase. Nu uitaţi că mintea, singura capabilă să perceapă prezenţa realităţilor aparente, este ea însăşi reală. Cauza fundamentală a acestui univers al energiei-masă, al minţii şi al spiritului este eternă – ea există şi constă în natura şi reacţiile Tatălui Universal şi a coordonatelor lui absolute.

^{(1477.6) 133:5.11} Ascultătorii au fost mai mult decât stupefiaţi la auzul acestor cuvinte ale lui Iisus. Când filozoful grec şi-a luat rămas bun de la el, i-a zis: „În sfârşit, ochii mei au văzut un iudeu care se gândeşte la altceva decât la superioritatea rasială şi vorbeşte despre altceva decât de religie.” Şi s-au retras pentru a înnopta.

^{(1477.7) 133:5.12} Şederea în Atena a fost plăcută şi profitabilă, dar nu în mod deosebit de fecundă pentru contactele umane. Prea mulţi atenieni din vremea aceea erau fie orgolioşi din punct de vedere intelectual de reputaţia lor de altă dată, fie stupizi şi ignoranţi din punct de vedere mental, deoarece erau urmaşi ai sclavilor inferiori aduşi în cursul epocilor anterioare, în care existase glorie în Grecia şi înţelepciune în mintea locuitorilor ei. Cu toate acestea, se întâlneau încă multe inteligenţe pătrunzătoare printre cetăţenii Atenei.

6. La Efes – discursul despre suflet

^{(1477.8) 133:6.1} Părăsind Atena, călătorii au trecut prin Troade pentru a se duce în Efes, capitala provinciei romane din Asia. Ei au mers adesea până la faimosul templu al Artemisei efesenienilor, la vreo trei kilometri de oraş. Artemis era cea mai faimoasă zeiţă a întregii Asii Minore şi totodată perpetuarea zeiţei mame şi mai străvechi din antica epocă anatoliană. Grosolanul idol expus în imensul templu consacrat adorării sale se presupusese a fi căzut din cer. Ganid fusese învăţat, în tinereţe, să respecte statuile ca pe nişte simboluri ale divinităţii, iar vestigiile acestei educaţii nu fuseseră în întregime extirpate; el a crezut că ar face bine să cumpere o mică relicvă de argint în onoarea acestei zeiţe a fecundităţii din Asia Minoră. În seara aceea, călătorii au discutat îndelung despre adorarea obiectelor făcute de mâna omului.

^{(1478.1) 133:6.2} În cea de-a treia zi a şederii lor, ei au coborât pe jos, de-a lungul râului, pentru a observa dragarea de la gura portului. La amiază, ei au vorbit cu un tânăr fenician foarte descurajat căruia îi era dor de casă, dar care era adesea invidios pe un tânăr promovat peste el. Iisus i-a adresat cuvinte de încurajare şi a citat străvechiul proverb ebraic: „Calităţile unui om sunt cele care îi fac o situaţie şi îl pun în contact cu marii oameni.”

^{(1478.2) 133:6.3} Dintre toate oraşele importante pe care le-au vizitat în turul lor în jurul Mediteranei, pe aici trecerea lor a fost cel mai puţin profitabilă pentru munca ulterioară a misionarilor creştini. Eforturile lui Pavel se datorează în mare măsură faptul că creştinismul a putut începe să se propage în Efes. Pavel a rămas acolo peste doi ani, fabricând corturi pentru a-şi câştiga traiul şi ţinând, în fiecare seară, conferinţe asupra religiei şi a filozofiei în principala sală de audienţă a şcolii din Tyrannus.

^{(1478.3) 133:6.4} Un gânditor progresiv avea legături cu această şcoală locală de filozofie. Iisus a avut cu el mai multe întrevederi profitabile în cursul cărora a folosit, în mai multe rânduri, cuvântul „suflet”. Acest grec învăţat a sfârşit prin a-l întreba ce anume înţelegea el prin „suflet”, iar Iisus a răspuns:

^{(1478.4) 133:6.5} ”Sufletul este partea omului care reflectă sinele său, care discerne adevărul şi care percepe spiritul; el înalţă pentru totdeauna fiinţa umană deasupra nivelului lumii animale. Conştiinţa de sine, în ea însăşi şi prin ea însăşi, nu este sufletul. Conştiinţa de sine morală este realizarea adevăratului sine omenesc şi constituie fundamentul sufletului omenesc. Sufletul este partea omului care reprezintă valoarea potenţială a supravieţuirii experienţei umane. Alegerea morală şi înfăptuirea spirituală, aptitudinea de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi îndemnul de a fi asemenea lui, sunt caracteristicile sufletului. Sufletul omului nu poate exista fără gândire morală şi fără activitate spirituală. Un suflet stagnant este un suflet muribund. Sufletul omului este distinct de spiritul divin care locuieşte în inima sa. Spiritul divin soseşte în momentul în care mintea omului manifestă prima sa activitate morală, şi aceasta este ocazia naşterii sufletului.

^{(1478.5) 133:6.6} ”Salvarea sau pierderea unui suflet depinde de faptul dacă conştiinţa morală a atins, sau nu, statutul de supravieţuire prin alianţă veşnică cu spiritul nemuritor asociat care i-a fost dat. Mântuirea este spiritualizarea propriei sale realizări a conştiinţei morale, care a dobândit astfel o valoare de supravieţuire. Toate formele de conflicte psihice constau într-o lipsă de armonie între conştiinţa de sine, morală sau spirituală, şi conştiinţa de sine pur intelectuală.

^{(1478.6) 133:6.7} ”Când sufletul omenesc este maturizat, înnobilat şi spiritualizat, el se apropie de statutul celest, în sensul că el este aproape de a fi o entitate intermediară între material şi spiritual, între sinele material şi spiritul divin. Sufletul în evoluţie al unei fiinţe umane este greu de descris, iar existenţa lui este încă şi mai greu de demonstrat, căci el nu poate fi descoperit nici prin metodele de investigaţie fizice, nici prin cele ale dovedirii spirituale. Ştiinţa materială nu poate dovedi existenţa unui suflet, şi nici încercările pur spirituale. În ciuda neputinţei ştiinţei materiale şi a criteriilor spirituale în descoperirea existenţei sufletului omenesc, orice individ conştient din punct de vedere moral cunoaşte existenţa sufletului său ca experienţă personală reală şi efectivă.”

7. Şederea în Cipru – discursul despre minte

^{(1479.1) 133:7.1} În curând, călătorii au navigat către Cipru, cu o oprire în Rodos. Lor le-a plăcut acest lung voiaj maritim şi au sosit la destinaţie cu trupul odihnit şi cu spiritul destins.

^{(1479.2) 133:7.2} Planul lor era să se bucure de o perioadă de adevărată odihnă şi de recreaţie în cursul acestei vizite în Cipru, în vreme ce turul făcut în jurul Mediteranei era pe isprăvite. Ei au debarcat la Pafos şi au început de îndată să adune provizii pentru o şedere de mai multe săptămâni în munţii învecinaţi. În cea de a treia zi de după sosirea lor, ei au plecat spre înălţimi cu animalele lor de povară bine încărcate.

^{(1479.3) 133:7.3} Vreme de două săptămâni, cei trei s-au bucurat din toată inima, apoi, pe nepregătite, tânărul Ganid a căzut grav bolnav. El a suferit timp de două săptămâni de o mare febră, adeseori ajungând până la delir. Iisus şi Gonod s-au dedicat mult îngrijirii băiatului bolnav. Cu multă pricepere şi cu drag Iisus l-a îngrijit pe băiat, iar Gonod a fost uimit de gentileţea şi de ştiinţa pe care Iisus le manifesta în tot ce făcea pe lângă tânărul bolnav. Ei erau departe de orice locuinţă, iar tânărul era prea bolnav ca să poată fi transportat; aşadar ei s-au pregătit cât de bine au putut pentru a-l îngriji până ce se vindecă, chiar în locul acela de pe munte.

^{(1479.4) 133:7.4} În timpul celor trei săptămâni de convalescenţă ale lui Ganid, Iisus i-a istorisit multe povestiri interesante despre natură şi despre diverse fantezii. Ei s-au distrat foarte mult hoinărind prin munţi; Ganid punând întrebări, Iisus răspunzând la ele şi Gonod minunându-se de tot ceea ce auzea.

^{(1479.5) 133:7.5} În cursul ultimei săptămâni de şedere la munte, Iisus a avut cu Ganid o lungă convorbire despre funcţiunile minţii omeneşti. După mai multe ore de discuţii, băiatul i-a pus următoarea întrebare: „Maestre, la ce te referi când spui că omul încearcă o formă de conştiinţă de sine mai elevată decât cea a animalelor superioare?” Iisus i-a dat următorul răspuns pe care noi îl transpunem în limbaj modern:

^{(1479.6) 133:7.6} Fiule, eu ţi-am vorbit deja mult despre mintea omului şi despre spiritul divin care locuieşte în ea, însă, acum, eu stărui asupra faptului că conştiinţa de sine este o realitate. Când un animal devine conştient de el însuşi, el devine un om primitiv. Această realizare rezultă dintr-o coordonare funcţională dintre energia impersonală şi mintea care concepe spiritul; acesta este fenomenul care justifică, pentru o persoană umană, dăruirea unui punct focal absolut, spiritul Tatălui care este în ceruri.

^{(1479.7) 133:7.7} Ideile nu sunt pur şi simplu o înregistrare de senzaţii; ideile sunt senzaţii combinate cu interpretările gândite ale sinelui personal; iar sinele este mai mult decât suma senzaţiilor. O individualitate care evoluează începe să manifeste simptome ale unei apropieri de unitate, iar această unitate decurge din prezenţa interioară a unui fragment de unitate absolută care animă din punct de vedere spiritual o astfel de minte conştientă de sine de origine animală.

^{(1479.8) 133:7.8} Un simplu animal nu poate avea conştiinţă de sine în timp. Animalele posedă o coordonare fiziologică de senzaţii şi de recunoaşteri asociate, şi o memorie corespunzătoarea; dar nici unul dintre ele nu ar recunoaşte senzaţia ca având pentru el o semnificaţie; nici unul dintre ele nu ar da dovadă de o asociere intenţionată a acestor experienţe fizice combinate, aşa cum se vede manifestată în concluziile interpretările umane inteligente şi gândite. Faptul existenţei lui autoconştiente, asociat realităţii experienţei lui spirituale subsecvente, face din om un fiu potenţial al universului şi lasă să se prevadă că el va atinge în cele din urmă Unitatea supremă a universului.

^{(1480.1) 133:7.9} Sinele omenesc nu este nici pur şi simplu suma stărilor lui de conştiinţă succesive. Fără funcţionarea eficientă a unui factor care triază şi asociază stările de conştiinţă, nu ar exista o unitate suficientă pentru a justifica denumirea de individualitate. O minte neunificată de ordinul acesta cu greu ar putea atinge nivele conştiente ale salvării umane. Dacă asociaţiile din conştiinţă ar fi doar un accident, s-ar constata, în mintea tuturor oamenilor, prezenţa de asociaţii necontrolate făcute fără noimă, cum se observă în anumite faze de alienare mentală.

^{(1480.2) 133:7.10} O minte umană bazată exclusiv pe conştienţa de senzaţii fizice nu ar putea atinge niciodată nivele spirituale. Acestui gen de minte materială i-ar lipsi totalmente simţul valorilor morale şi ar fi lipsit şi de simţul director al dominaţiei spirituale, care este atât de esenţial pentru unificarea în mod armonios a personalităţii în timp, şi care este inseparabilă de supravieţuirea personalităţii în eternitate.

^{(1480.3) 133:7.11} Mintea umană începe de timpuriu să manifeste calităţi supramateriale. Intelectul omenesc cu adevărat gânditor nu este în întregime legat de limitele timpului. Faptul că indivizii se deosebesc atât de mult în acţiunile din viaţa lor nu indică doar înzestrările ereditare variate şi influenţele diferite ale mediului înconjurător; el denotă şi gradul de unificare cu spiritul interior al Tatălui atins de sine, măsura identificării unuia cu celălalt.

^{(1480.4) 133:7.12} Mintea umană nu suportă bine conflictul dublei loialităţi. Sufletul încearcă o încordare extremă atunci când suferă experienţa unui efort pentru a sluji în acelaşi timp binele şi răul. Mintea suprem fericită şi eficient unificată este în întregime consacrată facerii voii Tatălui din ceruri. Conflictele nerezolvate distrug unitatea şi pot duce la tulburarea minţii. Cu toate acestea, caracterul supravieţuirii unui suflet nu este favorizat de tendinţa de a-şi asigura pacea mentală cu orice preţ prin renunţarea la aspiraţiile nobile şi prin compromisurile cu idealurile spirituale. Această pace este atinsă mai degrabă afirmând cu hotărâre a triumfului a ceea ce este adevărat, şi această victorie este obţinută triumfând asupra răului prin marea forţă a binelui.

^{(1480.5) 133:7.13} Cei trei călători au pornit a doua zi către Salamis, de unde s-au îmbarcat către Antiohia, un port de pe coasta siriană.

8. În Antiohia

^{(1480.6) 133:8.1} Antiohia era capitala provinciei romane din Siria, şi acolo îşi avea reşedinţa guvernatorul imperial. Antiohia avea o jumătate de milion de locuitori; acesta era al treilea oraş al imperiului ca importanţă şi primul prin depravare şi prin imoralitatea flagrantă. Gonod avea de încheiat nişte afaceri considerabile, astfel încât Iisus şi Ganid au fost lăsaţi adeseori în voia lor. Ei au vizitat totul în acest oraş poliglot, afară doar de dumbrava lui Dafne. Gonod şi Ganid s-au dus singuri la acest înalt loc al infamiei, căci Iisus a refuzat să-i însoţească. Scenele nu erau prea şocante pentru hinduşi, însă ele erau respingătoare pentru un evreu idealist.

^{(1480.7) 133:8.2} Iisus devenea mai calm şi mai gânditor pe măsură ce se apropia de Palestina şi de sfârşitul călătoriei lor. Ei au stat de vorbă cu puţină lume în Antiohia şi rareori s-au plimbat prin oraş. După multe întrebări asupra motivelor pentru care maestrul său manifestase atât de puţin interes pentru Antiohia, Ganid l-a auzit în cele din urmă pe Iisus zicând: „Acest oraş nu este departe de Palestina; poate că îl voi revedea într-o bună zi.”

^{(1481.1) 133:8.3} Ganid a trecut printr-o experienţă foarte interesantă în Antiohia. Tânărul se dovedise un elev capabil şi începuse deja să aplice practic unele învăţături ale lui Iisus. Un anumit hindus angajat în afacerile tatălui său din Antiohia devenise atât de dezagreabil şi de ursuz încât se plănuise concedierea sa. Când Ganid a prins de veste, s-a dus la sediul de afaceri al tatălui său şi a avut o lungă convorbire cu compatriotul său. Acest om avea sentimentul de a fi fost plasat pe un post care nu i se potrivea. Ganid i-a vorbit de Tatăl din ceruri şi şi-a lărgit sub multe raporturi vederile sale asupra religiei. Însă, din tot ceea ce Ganid a putut zice, un proverb ebraic i-a făcut cel mai mult bine interlocutorului său, şi iată această vorbă de înţelepciune: „Tot ce mâna ta găseşte de făcut, fă-o cu toată puterea ta.”

^{(1481.2) 133:8.4} După ce şi-au pregătit bagajele pentru caravana de cămile, cei trei tovarăşi şi-au continuat drumul coborând până la Sidon şi apoi, de acolo, la Damasc, şi, trei zile mai târziu, s-au pregătit să facă lunga călătorie prin nisipurile deşertului.

9. În Mesopotamia

^{(1481.3) 133:9.1} Trecerea caravanei prin deşert nu era o experienţă nouă pentru aceşti mult umblaţi călători. După ce l-a observat pe maestrul său ajutând la încărcarea celor douăzeci de cămile ale lor şi a remarcat că el se oferea voluntar să conducă propriul lor animal, Ganid a strigat: „Maestre, există oare vreun lucru pe care să nu-l poţi face?” Iisus s-a mulţumit să surâdă şi a zis: „Un învăţător nu-i cu siguranţă lipsit de onoare în ochii unui elev sârguincios.” Şi au plecat astfel către anticul oraş al Urului.

^{(1481.4) 133:9.2} Iisus a fost foarte interesat de istoria primitivă a Urului, locul de naştere al lui Avraam, şi a fost totodată fascinat de ruinele şi de tradiţiile Susei, atât de mult încât Gonod şi Ganid şi-au prelungit cu trei săptămâni şederea lor în aceste regiuni cu scopul de a-i da mai mult timp lui Iisus ca să-şi continue investigaţiile; ei căutau de asemenea să găsească cel mai bun prilej de a-l convinge să intre în India împreună cu ei.

^{(1481.5) 133:9.3} În Ur, Ganid a avut o lungă discuţie cu Iisus pe tema deosebirii dintre cunoaştere, înţelepciune şi adevăr. El a fost foarte fermecat de cuvintele înţeleptului evreu: „Înţelepciunea este lucrul principal; deci, tu dobândeşte înţelepciunea. Cu toată căutarea ta de cunoaştere, tu dobândeşte înţelegerea. Exaltă înţelepciunea şi ea te va împinge înainte. Ea te va duce la onoruri, cu condiţia să o practici.”

^{(1481.6) 133:9.4} A sosit în cele din urma ziua despărţirii. Ei au fost cu toţii bravi, îndeosebi băiatul, dar aceasta a fost o grea încercare. Ei aveau lacrimi în ochi, însă curaj în inimă. Luându-şi rămas bun de la maestrul său, Ganid a zis: „Adio, Maestre, dar nu pentru totdeauna. Când voi reveni la Damasc, te voi căuta. Te iubesc, căci mă gândesc că Tatăl care este în ceruri trebuie într-un fel să-ţi semene; cel puţin eu ştiu că tu semeni mult cu ceea ce mi-ai povestit tu despre el. Îmi voi reaminti învăţătura ta, dar, mai presus de orice, eu nu te voi uita niciodată pe tine.” Cât despre Gonod, el a zis: „Adio unui mare învăţător, un Maestru care ne-a făcut mai buni şi ne-a ajutat să-l cunoaştem pe Dumnezeu.” Iar Iisus a răspuns: „Pace vouă, şi bine ar fi ca binecuvântarea Tatălui din ceruri să fie veşnic cu voi.” Iisus a stat în picioare pe mal şi a privit mica barcă ducându-i către corabia ancorată. Maestrul i-a părăsit astfel pe prietenii săi hinduşi în Charax, pentru a nu-i mai revedea niciodată pe lumea aceasta. Nici ei, pe lumea aceasta, nu au ştiut niciodată că omul apărut mai târziu ca Iisus din Nazaret era chiar prietenul care tocmai i-a părăsit – Iosua învăţătorul lor.

^{(1481.7) 133:9.5} În India, Ganid a crescut şi a devenit un om influent, vrednic succesor al tatălui său; el a răspândit în toate părţile şi peste hotare nobilele adevăruri pe care le învăţase de la Iisus, maestrul său preaiubit. Mai târziu în viaţă, când Ganid a auzit vorbindu-se de ciudatul învăţător din Palestina care şi-a sfârşit viaţa pe o cruce, el a recunoscut bine asemănarea dintre evanghelia acestui Fiu al Omului şi învăţăturile preceptorului său iudeu, dar lui nu i-a trecut niciodată prin minte gândul că cei doi erau una şi aceeaşi persoană.

^{(1482.1) 133:9.6} Astfel ia sfârşit capitolul din viaţa Fiului Omului care ar putea fi intitulat: Misiunea lui Iosua învăţătorul.

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți!

Costi

Share this: