Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

          Ultimul turneu în Pereea de  Nord

1. Fariseii la Ragara

2. Cei zece leproşi

3. Predica din Geresa

4. O lecţie despre accidente

5. Congregaţia de la Filadelfia

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online 

Capitolul 166

Ultimul turneu în Pereea de nord

^{(1825.1) 166:0.1} DE PE 11 până pe 20 februarie, Iisus şi cei doisprezece au făcut un tur, în Pereea de nord, în toate oraşele în care activau asociaţii lui Abner şi femeile corpului evanghelic, ei au aflat că aceşti mesageri ai evangheliei se descurcau bine, şi Iisus a atras, în repetate rânduri, atenţia apostolilor asupra faptului că se putea răspândi evanghelia împărăţiei fără acompaniamentul miracolelor sau al minunilor.

^{(1825.2) 166:0.2} Toată această misiune de trei luni în Pereea a fost îndeplinită cu succes şi cu doar puţin ajutor din partea celor doisprezece apostoli. Din momentul acela, evanghelia a reflectat mai mult învăţăturile lui Iisus decât personalitatea sa. Dar discipolii lui n-au urmat mult timp instrucţiunile sale; de fapt, la puţină vreme după moartea şi reînvierea lui Iisus, ei s-au îndepărtat de învăţăturile lui şi au început să construiască Biserica primitivă în jurul conceptelor miraculoase şi ale amintirilor preamărite ale personalităţii sale atât divine, cât şi umane.

1. Fariseii la Ragara

^{(1825.3) 166:1.1} Pe 18 februarie, în ziua de sabat, Iisus se afla în Ragaba, unde trăia un fariseu bogat pe nume Nataniel. Un mare număr de alţi farisei îl urmau pe Iisus şi pe cei doisprezece în turneul din ţară. Nataniel a pregătit deci, pentru această dimineaţă de sabat, un mic dejun pentru toţi, vreo douăzeci de persoane, şi l-a invitat pe Iisus ca gazdă de onoare.

^{(1825.4) 166:1.2} În momentul în care Iisus a sosit la acest mic dejun, marea parte a fariseilor, precum şi doi sau trei jurişti, erau deja acolo, aşezaţi la masă. Maestrul a luat îndată loc la stânga lui Nataniel fără a trece pe la vasele de apă pentru a se spăla pe mâini. Mulţi dintre farisei, şi mai ales aceia care erau în favoarea învăţăturilor lui Iisus, ştiau că el îşi spăla mâinile numai din raţiuni de igienă şi că detesta aceste rituri pur ceremoniale; ei n-au fost deci surprinşi să-l vadă aşezându-se direct la masă fără a se fi spălat de două ori pe mâini. Dar Nataniel a fost şocat de faptul că Maestrul nu se conformase strictelor exigenţe ale practicilor fariseice. De altfel Iisus nu-şi spăla mâinile, aşa cum o făceau fariseii, nici la sfârşitul fiecărei serviri a unui nou fel de mâncare, nici la sfârşitul mesei.

^{(1825.5) 166:1.3} După ce Nataniel şuşotise îndelung cu un fariseu necuviincios aşezat în dreapta sa, şi după ce invitaţii aşezaţi în faţa Maestrului au ridicat, de mai multe ori, sprâncenele în semn de dezaprobare şi au strâmbat din buze cu sarcasm, Iisus a sfârşit prin a spune: „Credeam că mă invitaserăţi în casa asta pentru a rupe pâinea cu voi, şi poate pentru a-mi pune întrebări privitoare la proclamarea unei noi evanghelii a împărăţiei lui Dumnezeu. Dar eu văd că m-aţi adus aici pentru a asista la o etalare de devoţiune ceremonială faţă de fariseismul vostru. Acum că aţi făcut-o, ce aveţi să-i oferiţi invitatului vostru de onoare cu această ocazie?”

^{(1826.1) 166:1.4} După ce Maestrul a vorbit astfel, ei şi-au coborât ochii privind masa şi nemaizicând nimic. Neluând nimeni cuvântul, Iisus a continuat: „Mulţi dintre voi fariseii prezenţi sunteţi aici cu mine ca prieteni, şi unii sunt chiar şi discipolii mei, dar majoritatea fariseilor persistă să refuze să vadă lumina şi să recunoască adevărul, chiar şi când lucrarea evangheliei le este prezentată cu mare putere. Cu ce grijă curăţaţi exteriorul cupelor şi al farfuriilor, în vreme ce recipientele de hrană spirituală sunt murdare şi pătate! Voi aveţi grijă să vă daţi o înfăţişare pioasă şi sfântă înaintea poporului, dar interiorul sufletului vă este plin de fariseism, de lăcomie, de pretenţii şi de tot felul de perversităţi spirituale. Conducătorii voştri îndrăznesc până şi să comploteze şi să facă planuri pentru asasinarea Fiului Omului. Nesocotiţilor, nu înţelegeţi oare că Dumnezeul din cer priveşte motivele lăuntrice ale sufletului vostru precum şi simulacrele voastre exterioare şi pioasele voastre profesiuni de credinţă? Să nu credeţi că dând de pomană şi plătind dijma veţi fi curăţaţi de injustiţia voastră şi capabili de a vă prezenta curaţi în faţa Judecătorului tuturor oamenilor. Nenorocire vouă, fariseilor, care aţi persistat să respingeţi lumina vieţii! Plătiţi cu meticulozitate dijma şi faceţi pomeni cu ostentaţie, dar nesocotiţi cu bună ştiinţă chemarea lui Dumnezeu şi respingeţi revelaţia iubirii lui. Aveţi dreptate să acordaţi atenţie îndatoririlor voastre minore, dar nu trebuie să fi neglijat aceste exigenţe majore. Nenorocire tuturor celor care fug de justiţie, dispreţuiesc îndurarea, şi resping adevărul! Nenorocire tuturor celor care nu iau în seamă revelaţia Tatălui, în timp ce caută locurile de onoare în sinagogă şi doresc cu ardoare ploconelile măgulitoare de prin pieţe!”

^{(1826.2) 166:1.5} În timp ce Iisus era pe punctul de a se ridica ca să plece, unul dintre legiştii aşezaţi la masă l-au întrebat: „Maestre, într-unele dintre declaraţiile tale, tu ne faci reproşuri şi nouă. Oare nu este nimic bun la scribi, la farisei şi la oamenii legii?” Iisus s-a ridicat şi i-a răspuns juristului: „Ca şi fariseii, vouă vă place să ocupaţi primele locuri la ospeţe şi să purtaţi robe lungi, în vreme ce puneţi pe umerii oamenilor poveri grele, care se ostenesc purtându-le. Şi când sufletele oamenilor se clatină sub aceste poveri grele, voi nu ridicaţi nici măcar un deget să le ridicaţi. Nenorocire vouă, care găsiţi cele mai mari desfătări ale voastre în clădire de morminte pentru profeţii pe care părinţii voştri i-au omorât! Consimţământul vostru la faptele părinţilor voştri este făcut manifest, în sensul că voi plănuiţi acum să-i omorâţi pe cei care vin, astăzi, ca să facă aceleaşi lucruri ca şi profeţii la vremea lor. Să proclame dreptatea lui Dumnezeu şi să reveleze îndurarea Tatălui ceresc. Dar, dintre toate generaţiile trecute, acestei generaţii depravate şi fariseice i se va cere înapoi sângele profeţilor şi al apostolilor. Nenorocire vouă tuturor, jurişti care aţi luat cheia cunoaşterii oamenilor de rând! Voi înşivă refuzaţi să intraţi pe calea adevărului şi, în acelaşi timp, aţi vrea să le puneţi piedică celor care caută să intre acolo. Dar nu puteţi închide în felul acesta porţile împărăţiei cerurilor; noi le-am deschis tuturor celor care au atâta credinţă cât să pată intra. Aceste porţi ale îndurării nu vor fi închise de prejudecăţile şi de aroganţa falşilor învăţători şi a păstorilor necinstiţi care seamănă cu mormintele albe; în exterior ele par magnifice, dar în interior sunt pline de oseminte şi de tot felul de impurităţi spirituale.”

^{(1826.3) 166:1.6} Când Iisus a terminat de vorbit la masa lui Nataniel, el a ieşit din casă fără a fi gustat din mâncare. Dintre fariseii care auziseră cuvintele acestea, unii au crezut in învăţătura sa şi au intrat în împărăţie, dar cei mai mulţi dintre ei au stăruit pe calea întunericului, devenind cu atât mai hotărâţi să-l pândească pentru a surprinde cuvintele sale susceptibile să servească la arestarea şi judecarea lui de sinedriul din Ierusalim.

^{(1827.1) 166:1.7} Nu erau decât trei lucruri cărora fariseii le acordau o atenţie deosebită:

^{(1827.2) 166:1.8} 1. Sa aplice cu stricteţe dijma.

^{(1827.3) 166:1.9} 2. Să respecte cu scrupulozitate regulile de purificare.

^{(1827.4) 166:1.10} 3. Să evite să se asocieze cu toţi cei care nu erau farisei.

^{(1827.5) 166:1.11} În momentul acesta, Iisus căuta să scoată la iveală sterilitatea spirituală a primelor două practici. Cât despre remarcile menite să îi mustre pe farisei pentru refuzul lor de a întreţine relaţii sociale cu cei care nu erau farisei, el le-a rezervat pentru o altă ocazie în care v-a cina din nou cu mulţi dintre aceşti aceiaşi comeseni.

2. Cei zece leproşi

^{(1827.6) 166:2.1} În ziua următoare, Iisus s-a dus cu cei doisprezece la Amatus, lângă graniţa cu Samara. Apropiindu-se de oraş, ei au întâlnit un grup de zece leproşi care şedeau în vecinătate, şi din care unul era samaritean, iar ceilalţi nouă, iudei. În mod obişnuit, aceşti iudei s-ar fi abţinut de la orice asociere sau de la orice contact cu acest samaritean, dar durerea lor comună era mai mult decât suficientă pentru a triumfa asupra tuturor prejudecăţilor religioase. Ei auziseră vorbindu-se mult despre Iisus şi de primele sale vindecări miraculoase; în plus, cei şaptezeci căpătaseră obiceiul de a anunţa momentul probabil al sosirii lui Iisus atunci când Maestrul făcea vreun tur împreună cu cei doisprezece. Cei zece leproşi fuseseră deci informaţi că era de aşteptat ca Maestrul să apară prin vecinătate pe la ora aceasta; prin urmare, ei se postaseră acolo, în suburbiile oraşului, cu speranţa de a atrage atenţia sa şi de a cere să fie tămăduiţi. Când leproşii l-au văzut pe Iisus sosind, ei n-au îndrăznit să se apropie de el şi au rămas la distanţă strigând: „Maestre, ai milă de noi. Curăţă-ne de răul nostru. Vindecă-ne aşa cum ai mai vindecat şi pe alţii.”

^{(1827.7) 166:2.2} Iisus tocmai explicase celor doisprezece pentru ce gentilii din Pereea şi iudeii cei mai puţin ortodocşi erau mai dispuşi decât iudeii din Iudeea (mai ortodocşi şi mai legaţi de tradiţie) să creadă în evanghelia predicată de cei şaptezeci. Ei atrăseseră atenţia asupra faptului că mesajul lor fusese mai uşor primit de gentili, şi chiar şi de samariteni. Dar cei doisprezece apostoli nu erau încă pregătiţi să nutrească sentimente de prietenie faţă de samariteni, dispreţuiţi din vremuri atât de îndepărtate.

^{(1827.8) 166:2.3} În consecinţă, când Simon Zelotul l-a remarcat pe samaritean printre leproşi, l-a îndemnat pe Maestru să-şi continue neabătut drumul său către oraş, fără a pierde nici măcar o clipa ca să se salute cu ei. Iisus i-a zis lui Simon: „Dar dacă samariteanul îl iubeşte pe Dumnezeu tot atâta cât iudeii? Putem noi să-i judecăm noi pe semenii noştri? Cine poate spune? Dacă îi vom face sănătoşi pe aceşti zece oameni, poate că samariteanul se va arăta chiar mai recunoscător decât iudeii. Eşti tu încredinţat de părerea ta, Simone?” Şi Simon răspunse iute: „Dacă îi vei tămădui, vei afla neîntârziat aceasta.” Iisus a replicat: „Aşa să fie Simon, tu vei cunoaşte curând adevărul despre recunoştinţa oamenilor şi despre dragostea milostivă a lui Dumnezeu.”

^{(1827.9) 166:2.4} Iisus s-a apropiat de leproşi şi a zis: „De vreţi să fiţi vindecaţi, mergeţi numaidecât să vă arătaţi preoţilor după cum a prescris legea lui Moise.” Şi, pe când mergeau într-acolo, au fost vindecaţi. Văzând că fusese vindecat, samariteanul s-a întors înapoi la Iisus şi s-a pornit să-l slăvească pe Dumnezeu cu voce tare. Când l-a găsit pe Maestru, a căzut în genunchi la picioarele sale şi i-a adus mulţumiri pentru purificarea lui. Ceilalţi nouă, iudeii, au descoperit şi ei însănătoşirea lor, însă şi-au urmat drumul pentru a se înfăţişa preoţilor.

^{(1828.1) 166:2.5} În timp ce samariteanul stătea îngenuncheat la picioarele lui Iisus, Maestrul şi-a plimbat privirea peste cei doisprezece, mai ales peste Simon Zelotul, şi a zis: „N-au fost oare zece purificaţi? Unde sunt atunci ceilalţi nouă, iudeii? Numai unul dintre toţi, străinul acesta, a revenit pentru a aduce glorie lui Dumnezeu.” Apoi i-a zis samariteanului: „Ridică-te şi mergi pe drumul tău; credinţa ta te-a vindecat.”

^{(1828.2) 166:2.6} Iisus i-a privit din nou pe apostolii săi în vreme ce străinul se îndepărta şi toţi apostolii s-au uitat la Iisus, afară de Simon Zelotul, care şi-a ţinut ochii aplecaţi. Cei doi n-au rostit nici un cuvânt; şi Iisus n-a vorbit nici el, căci ar fi fost inutil.

^{(1828.3) 166:2.7} Cei zece oameni credeau sincer că aveau lepră, dar numai patru fuseseră atinşi. Ceilalţi şase au fost vindecaţi de o boală de piele care fusese confundată cu lepra. Dar samariteanul era realmente bolnav de lepră.

^{(1828.4) 166:2.8} Iisus le-a ordonat celor doisprezece să nu zică nimic despre purificarea leproşilor. La intrarea în Amatus, el a atras atenţia: „Vedeţi cum copii din casă, chiar şi când sunt nesubordonaţi voinţei Tatălui lor, socotesc binecuvântările lor ca pe un drept? Ei consideră de puţină importanţă faptul de a neglija să aducă mulţumiri atunci când Tatăl le conferă tămăduirea, dar când străinii primesc daruri de la stăpânul casei, ei sunt plini de mirare şi constrânşi să aducă mulţumiri din recunoştinţă pentru lucrurile bune care le-au fost dăruite. Şi apostoli n-au mai avut nici acum nimic de răspuns la cuvintele Maestrului.

3. Predica din Geresa

^{(1828.5) 166:3.1} În timp ce Iisus şi cei doisprezece stăteau de vorbă cu mesagerii împărăţiei în Ghesa, unul dintre fariseii care credeau în el a pus următoarea întrebare: „Domnule, persoanele realmente salvate vor fi ele puţine sau numeroase?” şi Iisus a răspuns:

^{(1828.6) 166:3.2} ”Aţi fost învăţaţi că numai copiii lui Avraam vor fi salvaţi, că numai gentilii de adopţie pot spera salvarea. Scripturile relatează că, printre toate mulţimile exodului din Egipt, numai Caleb şi Ioşua au trăit pentru a intra pe pământul făgăduit. Unii dintre voi au tras concluzia că un număr relativ mic dintre cei care caută împărăţia cerurilor vor reuşi să pătrundă acolo.

^{(1828.7) 166:3.3} ”Voi mai aveţi şi alt dicton care conţine mult adevăr: calea care duce la viaţa veşnică este dreaptă şi îngustă, iar poarta care conduce la ea este la fel de îngustă, astfel încât, printre cei care caută salvarea, rari sunt cei ce izbutesc să intre pe această poartă. Voi aveţi, de asemenea, o învăţătură care zice că drumul care duce la pieire este larg, că tot aşa este şi intrarea ei, şi că mulţi sunt cei care aleg să urmeze calea aceasta. Acest proverb nu este lipsit de semnificaţie, dar eu declar că salvarea este în primul rând o chestiune de alegere personală. Chiar dacă poarta drumului vieţii este strâmtă, ea este îndeajuns de largă pentru a-i admite pe toţi cei care caută sincer să intre, căci eu sunt acea poartă. Fiul nu va refuza intrarea nici unui copil al universului care caută prin credinţă să-l găsească pe Tatăl său prin mijlocirea Fiului.

^{(1829.1) 166:3.4} ”Dar iată primejdia pentru toţi cei care ar vrea să-şi amâne intrarea în regat pentru a continua să caute plăcerile imaturităţii şi pentru a se deda satisfacţiilor egoismului. După ce a refuzat să intre în regat ca experienţă spirituală, poate că ei vor căuta să pătrundă acolo când gloria celui mai bun drum va fi revelată în epoca ce va veni. În consecinţă, aceia care au respins împărăţia atunci când am venit sub înfăţişarea omenirii, vor căuta să intre în el va fi revelat sub înfăţişarea divinităţii. Însă, atunci, voi zice tuturor acestor egoişti: Eu nu ştiu de unde veniţi. V-a fost dată şansa de a vă pregăti pentru această cetăţenie celestă, dar voi aţi refuzat toate ofertele de milostenie; voi aţi respins toate invitaţiile venite cât timp poarta era deschisă. Acum, vouă, care aţi refuzat salvarea, poarta vă este închisă. Ea nu este deschisă celor care ar vrea să intre în regat pentru a se proslăvi în mod egoist. Salvarea nu este pentru cei care nu-s gata să plătească preţul unei consacrări sincere facerii voii Tatălui meu. Dacă voi, în spiritul şi în sufletul vostru, v-aţi întors spatele împărăţiei Tatălui meu, este inutil de a vă ţine cu mintea şi cu trupul în faţa porţii şi de a ciocăni zicând: ‚Doamne, deschide-ne; am vrea şi noi să fim mari în regat.’ Atunci eu vă voi declara că voi nu aparţineţi stânei mele. Nu vă voi primi printre cei care au dus lupta bună a credinţei şi au câştigat răsplata slujirii dezinteresate a împărăţiei pe pământ. Când veţi zice: ‚Oare n-am băut şi n-am mâncat cu tine, şi n-ai propovăduit tu pe străzile noastre?’ Voi declara iarăşi că voi sunteţi străini spirituali, că noi n-am slujit împreună pe pământ în serviciul de milostenie al Tatălui şi că nu vă cunosc. Atunci Judecătorul întregului pământ va zice: ‚Duceţi-vă de aici, voi toţi care aţi găsit plăcere în lucrările nelegiuirii.’

^{(1829.2) 166:3.5} ”Cu toate acestea, să n-aveţi nici o teamă; oricine doreşte sincer să găsească viaţa eternă intrând în împărăţia lui Dumnezeu va obţine cu siguranţă salvarea eternă. Dar voi, care refuzaţi această salvare, îi veţi vedea într-o bună zi, pe profeţii seminţiei lui Avraam şezând în împărăţia proslăvită cu credincioşii din naţiunile păgâne pentru a împărtăşi pâinea vieţii şi a se răcori cu apa vieţii. Cei care vor pune astfel stăpânire pe regat cu putere spirituală şi prin asalturile perseverente ale credinţei vii vor veni din nord şi din sud, din orient şi din occident. Şi iată, mulţi dintre cei care erau primii vor fi ultimii, şi cei care erau ultimii vor fi de multe ori primii.”

^{(1829.3) 166:3.6} Această predică a fost într-adevăr, o versiune nouă şi insolită a vechiului proverb binecunoscut referitor la calea cea dreaptă şi îngustă.

^{(1829.4) 166:3.7} Apostolii şi mulţi dintre discipoli învăţau încetul cu încetul semnificaţia declaraţiei anterioare a lui Iisus: „Dacă nu sunteţi născuţi din nou, născuţi din spirit, voi nu puteţi intra în împărăţia lui Dumnezeu.” Totuşi, pentru toţi cei ce au o inimă cinstită şi o credinţă sinceră, citatul care urmează va rămâne veşnic adevărat: „Iată, stau la poarta inimii oamenilor şi bat; dacă cineva vrea să-mi deschidă, voi intra, şi voi lua masa cu el şi-l voi hrăni cu pâinea vieţii; noi vom fi doar una în spirit şi nu vom avea decât un singur ţel; astfel noi vom fi întotdeauna fraţi în lunga şi fecunda sarcină de a căuta după Tatăl Paradisului. Deci, micul sau marele număr al celor care trebuie să fie salvaţi depinde de micul sau de marele număr al celor care ţin seama de invitaţia: „Eu sunt poarta, eu sunt calea nouă şi vie; cine vrea poate să intre şi să pornească în căutarea fără sfârşit, prin adevăr, a vieţii veşnice.”

^{(1829.5) 166:3.8} Chiar şi apostolii au fost incapabili de a înţelege pe deplin învăţătura Maestrului privitoare la necesitatea de a utiliza forţa spirituală pentru a-ţi croi o trecătoare prin toate rezistenţele materiale, şi pentru a înlătura toate obstacolele pământeşti care ar putea bloca calea înţelegerii valorilor spirituale, oricât ar fi de esenţiale, ale noii vieţi trăite în spirit şi ca fiii eliberaţi ai lui Dumnezeu.

4. O lecţie despre accidente

^{(1830.1) 166:4.1} În vreme ce majoritatea palestinienilor nu iau decât două mese pe zi, Iisus şi apostolii aveau obiceiul, când erau în deplasare, de a se opri la amiază pentru a se odihni şi a se reface. Într-una dintre aceste pauze de amiază, pe drumul Filadelfiei, Toma l-a întrebat pe Iisus: „Maestre, după ce am auzit remarcile tale pe parcursul traseului din această dimineaţă, eu aş vrea să ştiu dacă fiinţele spirituale participă la producerea evenimentelor ciudate şi extraordinare în lumea materială; în plus, aş vrea să întreb dacă îngerii sau alte fiinţe spirituale sunt capabile să împiedice accidentele.

^{(1830.2) 166:4.2} Ca răspuns la întrebarea lui Toma, Iisus a zis: „N-am fost oare destul timp cu voi pentru ca voi să încetaţi să-mi mai puneţi astfel de întrebări? N-aţi observat că Fiul Omului trăieşte în unitate cu voi şi refuză cu persistenţă să folosească forţele celeste pentru sprijinul său personal? Nu trăiţi voi prin aceleaşi mijloace care le permit tuturor oamenilor să existe? Vedeţi voi oare puterea lumii spirituale manifestându-se în viaţa materială a acestei lumi, în afară de revelaţia Tatălui şi de vindecarea ocazională a copiilor lui bolnavi?

^{(1830.3) 166:4.3} ”Strămoşii voştri au crezut prea mult timp că prosperitatea era semnul aprobării divine, iar adversitatea dovada displăcerii lui Dumnezeu. Eu proclam că asemenea credinţe sunt superstiţii. Nu remarcaţi voi că săracii, în mult mai mare număr decât bogaţii, primesc cu bucurie evanghelia şi intră numaidecât în regat? Dacă bucuriile dovedesc favoarea divină, de ce atunci bogaţii refuză atât de adesea să creadă în această bună vestire ce vine din cer?

^{(1830.4) 166:4.4} ”Tatăl face ca ploaia sa să cadă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi; soarele străluceşte la fel pentru cei care practică dreptatea şi pentru cei care n-o practică. Voi aţi auzit vorbindu-se de acei galileeni al căror sânge Pilat l-a amestecat cu cel al jertfelor; eu vă spun că aceşti galileeni nu erau mai mari păcătoşi decât compatrioţii lor doar pentru că lor li s-a întâmplat lucrul acela. Voi cunoaşteţi, de asemenea, povestea celor optsprezece peste care căzuse turnul din Siloe, omorându-i. Să nu credeţi că oamenii astfel nimiciţi erau mai vinovaţi decât toţi fraţii lor din Ierusalim. Ei au fost pur şi simplu victime ale unui accident al timpului.

^{(1830.5) 166:4.5} ”Trei feluri de evenimente se pot produce în viaţa voastră:

^{(1830.6) 166:4.6} ”1. Puteţi participa la evenimente normale făcând parte din existenţa pe care voi şi tovarăşii voştri o trăiţi pe pământ.

^{(1830.7) 166:4.7} ”2. Se poate ca din întâmplare să fiţi victima unui accident din natură, una dintre neşansele umane, şi să ştiţi perfect de bine că aceste evenimente nu sunt în nici un fel dirijate dinainte sau produse cu vreun alt chip de forţele împărăţiei.

^{(1830.8) 166:4.8} ”3. Voi puteţi culege recolta eforturilor voastre directe de a vă conforma legilor naturale care guvernează lumea.

^{(1830.9) 166:4.9} ”Într-o zi, un om a plantat un smochin în via sa. După ce de multe ori căutase în smochin vreun fruct, însă fără a găsi nimic, el i-a chemat pe vieri înaintea sa şi le-a zis: „Am venit aici în cursul ultimelor trei anotimpuri pentru a căuta roadele de pe acest smochin, şi n-am găsit nici unul. Tăiaţi pomul acesta sterp; de ce să umple pământul? Dar grădinarul şef i-a răspuns stăpânului său: „Mai lasă-l un an pentru ca eu să pot săpa în jurul lui şi pune acolo îngrăşământ. Dacă în anul ce vine nu dă roade, atunci va fi tăiat. Şi când s-au conformat astfel legilor fertilităţii, ei au fost răsplătiţi printr-o recoltă îmbelşugată, căci pomul era viu şi bun.

^{(1831.1) 166:4.10} ”În materie de boală şi de sănătate, voi ar trebui să ştiţi că aceste stări fizice rezultă din cauze materiale. Sănătatea nu este un surâs din cer, nici boala o încruntare a sprâncenelor lui Dumnezeu.

^{(1831.2) 166:4.11} ”Copii umani ai Tatălui sunt egali în ceea ce priveşte capacitatea lor de a primi binecuvântări materiale; de aceea el dăruieşte lucrurile fizice tuturor copiilor oamenilor fără discriminare. Când se ajunge la acordarea darurilor spirituale, Tatăl este limitat de capacitatea omului de a primi aceste daruri divine. Cu toate că Tatăl nu face deosebire de persoane, el este limitat, în revărsarea darurilor spirituale, de credinţa omului şi de dorinţa sa de a se conforma întotdeauna voii Tatălui.”

^{(1831.3) 166:4.12} În vreme ce apostolii îşi urmau drumul către Filadelfia, Iisus a continuat să-i înveţe şi să răspundă la întrebările lor privitoare la accidente, la boli şi la miracole, dar n-au fost capabili să înţeleagă pe de-a-ntregul această lecţie. O oră de învăţătură nu-i de ajuns pentru a schimba în întregime credinţele de-o viaţă. Iisus a găsit deci necesar să-şi repete mesajul, să repete în mai multe rânduri ceea ce vroia să-i facă să înţeleagă. Chiar şi aşa, ei n-au priceput semnificaţia misiunii sale terestre decât după moartea şi reînvierea sa.

5. Congregaţia de la Filadelfia

^{(1831.4) 166:5.1} Iisus şi cei doisprezece mergeau să-i facă o vizită lui Abner şi asociaţilor lui, care predicau şi propovăduiau în Filadelfia. Dintre toate oraşele Pereei, în Filadelfia a fost grupul cel mai numeros de iudei şi de galileeni, bogaţi şi săraci, învăţaţi şi neînvăţaţi, care a adoptat învăţăturile celor şaptezeci şi a intrat astfel în împărăţia cerurilor. Sinagoga din Filadelfia nu fusese niciodată supusă sinedriului din Ierusalim; ea nu fusese deci niciodată închisă învăţăturilor lui Iisus şi ale asociaţilor lui. Chiar în momentul acela, Abner dădea trei lecţii pe zi în sinagoga Filadelfiei.

^{(1831.5) 166:5.2} Această aceeaşi sinagogă este cea care a devenit, mai târziu, o biserică creştină şi a fost cartierul general al misionarilor care au promulgat evanghelia în regiunile situate mai la est. Ea a fost timp îndelungat o fortăreaţă a învăţăturilor Maestrului; vreme de secole, ea s-a ridicat de una singură în această regiune ca centru de învăţătură creştinească.

^{(1831.6) 166:5.3} Iudeii din Ierusalim avuseseră întotdeauna probleme cu iudeii din Filadelfia. După moartea şi reînvierea lui Iisus, Biserica din Ierusalim, al cărei conducător era Iacob, fratele Domnului, a început să aibă mari greutăţi cu adunarea credincioşilor din Filadelfia. Abner a devenit conducătorul Bisericii din Filadelfia şi a rămas până la moartea sa. Această separare de Ierusalim explică de ce relatările evanghelice ale noului testament nu amintesc niciodată de Abner şi de lucrarea sa. Această ceartă dintre Ierusalim şi Filadelfia a durat aproape pe toată durata vieţii lui Iacob şi a lui Abner, şi a mai continuat câţiva ani după distrugerea Ierusalimului. Filadelfia a fost realmente cartierul general al Bisericii primitive din sud şi din est, aşa cum Antiohia a fost în nord şi în vest.

^{(1831.7) 166:5.4} După toate aparenţele, nenorocirea lui Abner a fost aceea de a fi în dezacord cu toţi liderii Bisericii creştine primitive. El s-a învrăjbit cu Petru şi cu Iacob (fratele lui Iisus) din cauza unor chestiuni privind administrarea şi jurisdicţia Bisericii din Ierusalim. El s-a separat de Pavel din cauza divergenţelor filozofice şi teologice. Abner avea o filozofie mai mult babiloniană decât elenică; el a rezistat cu îndârjire la toate încercările pe care le-a făcut Pavel pentru a modifica învăţăturile lui Iisus în aşa fel încât ele să ridice mai puţine obiecţii mai întâi la iudei, şi apoi la greco-romanii care credeau în mistere.

^{(1832.1) 166:5.5} Abner a fost astfel constrâns să trăiască o viaţă de izolare. El era liderul unei Biserici care nu se bucura de nici o consideraţie la Ierusalim. El îndrăznise să-l sfideze pe Iacob, fratele Domnului, care a fost ulterior susţinut de Petru. Această conduită l-a separat efectiv de toţi foştii săi asociaţi. Apoi, el a avut îndrăzneala de a-i rezista lui Pavel. Deşi simpatiza în întregime cu Pavel în misiunea sa pe lângă gentili şi deşi l-a susţinut în disputele lui cu Biserica din Ierusalim, el s-a opus cu înverşunare versiunii învăţăturilor lui Iisus pe care Pavel alesese s-o predice. Către sfârşitul vieţii sale, Abner l-a denunţat pe Pavel ca fiind abilul corupător al învăţăturilor de viaţă ale lui Iisus din Nazareth, Fiul Dumnezeului Viu.

^{(1832.2) 166:5.6} În cursul ultimilor ani din viaţa lui Abner şi la câtva timp după moartea sa, credincioşii din Filadelfia au practicat, cu stricteţe mai mare decât orice altă colectivitate de pe pământ, religia aşa cum o trăise şi o propovăduise Iisus.

^{(1832.3) 166:5.7} Abner a trăit până la 89 de ani şi a murit în Filadelfia, pe 21 noiembrie al anului 74. Până la moarte, el a crezut în evanghelia împărăţiei celeste şi a propovăduit-o cu fidelitate.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

 Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

          Misiunea din Pereea începe

1. În tabăra din Pella

2. Predica despre bunul păstor

3. Predica de Sabat la Pella

4. Împărţirea moştenirii

5. Convorbirile apostolilor despre bogăţie

6. Răspunsul la întrebarea lui Petru

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online 

Capitolul 165

Misiunea din Pereea începe

^{(1817.1) 165:0.1} Abner, fostul conducător al celor doisprezece apostoli ai lui Ioan Botezătorul, nazarineean şi cândva conducătorul şcolii nazarineene din Engandi, era acuma conducătorul celor şaptezeci de mesageri ai împărăţiei. Marţi 3 ianuarie din anul 30, el i-a convocat pe asociaţii lui şi le-a dat instrucţiunile finale înainte de a-i trimite în misiune în toate oraşele şi satele din Pereea. Această misiune în Pereea a continuat vreme de aproape trei luni şi a fost ultima slujire a Maestrului. După această misiune, Iisus a mers direct la Ierusalim pentru a trece prin ultimele experienţe ale întrupării sale. Secondaţi de sprijinul periodic al lui Iisus şi al celor doisprezece apostoli, cei şaptezeci de evanghelişti au activat în oraşele şi satele următoare, precum şi în vreo cincizeci de alte sate: Zafon, Gadara, Macad, Arbela, Ramat, Edrei, Bosora, Caspin, Miseph, Gersa, Ragaba, Sucot, Amatus, Adam, Penuel, Capitolias, Dion, Hatita, Gadda, Filadelfia, Iogbehah, Gilead, Net-Nimrah, Tyrus, Eleala, Livias, Hesbon, Calirhoe, Bet-Peor, Shitim, Sibmah, Mebeda, Bet-Meon, Areopolis şi Aroer.

^{(1817.2) 165:0.2} În tot acest turneu din Pereea, corpul evanghelic feminin, care număra acum şaizeci şi doi de membri, a luat în seama sa cea mai mare parte a îngrijirii celor bolnavi. Aceasta a fost perioada finală de dezvoltare a aspectelor spirituale superioare ale evangheliei împărăţiei, şi, în consecinţă, n-a fost înfăptuit nici un miracol. În nici o altă regiune a Palestinei apostolii şi discipolii lui Iisus n-au făcut o lucrare atât de aprofundată şi, nicăieri altundeva, învăţătura Maestrului n-a fost acceptată la aşa mare scară de clasele superioare de cetăţeni.

^{(1817.3) 165:0.3} În vremea aceasta, Pereea era populată aproape în egală măsură de gentili şi de iudei. În ansamblu, iudeii fuseseră îndepărtaţi din aceste regiuni pe vremea lui Iuda Macabeu. Pereea era provincia cea mai frumoasă şi cea mai pitorească din toată Palestina. Iudeii o numeau în general „ţinutul de dincolo de Iordan”.

^{(1817.4) 165:0.4} În această perioadă, Iisus şi-a împărţit timpul între tabăra din Pella şi deplasările cu cei doisprezece pentru a-i asista pe cei şaptezeci în diversele oraşe în care propovăduiau şi predicau. Potrivit instrucţiunilor lui Abner, cei şaptezeci au botezat pe toţi credincioşii, deşi Iisus nu-i însărcinase să facă aşa.

1. În tabăra din Pella

^{(1817.5) 165:1.1} În mijlocul lui ianuarie, peste două sute de persoane erau adunate la Pella. Când Iisus se afla în tabără, el propovăduia acestei mulţimi cel puţin o dată pe zi; el vorbea în general la ora nouă dimineaţa dacă nu era împiedicat de ploaie. Petru şi ceilalţi apostoli propovăduiau în toate după-amiezile. Iisus rezerva seara pentru reuniunile obişnuite de întrebări şi răspunsuri cu cei doisprezece şi alţi ucenici avansaţi. Grupurile de seară numărau cam cincizeci de persoane.

^{(1817.6) 165:1.2} La mijlocul lui martie, în momentul în care Iisus a început călătoria sa către Ierusalim, peste patru mii de persoane compuneau vastul auditoriu care îl asculta pe Iisus sau pe Petru predicând în toate dimineţile. Maestrul a decis să termine lucrarea sa pământească într-un moment în care publicul purta pentru mesajul său un mare interes, la apogeul celei de-a doua faze a progresului împărăţiei, faza lipsită de miracol. Căutătorii de adevăr constituiau cele trei cartiere ale mulţimii, dar auditoriul cuprindea de asemenea un mare număr de farisei din Ierusalim şi din alte părţi, precum şi numeroşi necredincioşi şi de şicanatori.

^{(1818.1) 165:1.3} Iisus şi cei doisprezece apostoli şi-au consacrat mult timp mulţimii adunate în tabăra din Pella. Cei doisprezece nu s-au ocupat decât puţin sau deloc de munca exterioară din tabără; aceşti lipseau din timp în timp cu Iisus pentru a face vizite asociaţilor lui Abner. Abner cunoştea foarte bine ţinutul Pereei, căci acesta era domeniul pe care fostul lui maestru Ioan Botezătorul înfăptuise cea mai mare parte a lucrării sale. După ce a pornit misiunea din Pereea, Abner şi cei şaptezeci n-au mai revenit niciodată în tabăra din Pella.

2. Predica despre bunul păstor

^{(1818.2) 165:2.1} O companie de peste trei sute de locuitori ai Ierusalimului, farisei şi alţii, l-au urmărit pe Iisus în nordul Pereei când el s-a pregătit să părăsească domeniul de jurisdicţie al liderilor iudei la sfârşitul sărbătorii Dedicării. În prezenţa acestor învăţători şi lideri iudei, şi a celor doisprezece apostoli, Iisus a ţinut predica sa despre „Bunul Păstor”. După ce a discutat familiar timp de jumate de oră, Iisus, adresându-se unui grup de aproximativ o sută de persoane, a zis:

^{(1818.3) 165:2.2} ”Am multe să vă spun în seara asta. Dat fiind că mulţi dintre voi sunt discipolii mei, iar alţi câţiva – duşmanii mei înverşunaţi, eu vă voi prezenta învăţătura mea sub forma unei parabole. Astfel, fiecare dintre voi va putea lua pentru el ceea ce va primi inima sa.

^{(1818.4) 165:2.3} ”În seara asta, se află înaintea mea oameni dispuşi să moară pentru mine şi pentru evanghelia împărăţiei; mulţi dintre ei se vor jertfi astfel în anii ce vor veni. Pe de altă parte, mai sunt alţii, printre voi, care sunt sclavii tradiţiei; ei m-au urmărit de la Ierusalim şi, sub ocrotirea liderilor lor, care trăiesc în întuneric şi în iluzii, ei caută să-l omoare pe Fiul Omului. Viaţa întrupată pe care o trăiesc actualmente va judeca ambele categorii, adevăraţii păstori şi falşii păstori. Dacă falşii păstori ar fi orbi, atunci n-ar fi vinovaţi de  păcat, dar voi pretindeţi că vedeţi; voi vă prezentaţi ca învăţători în Israel; aceasta pentru că păcatul vostru rămâne peste voi.

^{(1818.5) 165:2.4} ”În vremuri de primejdie, adevăratul păstor îşi adună turma în stână peste noapte. În zorii zilei, el intră în stână pe poartă şi, când cheamă, oile îi cunosc vocea. Orice păstor care pătrunde în stâna altfel decât pe poartă este un hoţ şi un tâlhar. Adevăratul păstor intră în stână după ce paznicul i-a deschis poarta, şi oile sale, cunoscându-i vocea, ies la chemarea sa; odată ce oile care îi aparţin s-au adunat la ieşire, bunul păstor le merge înainte; el le arată calea, şi oile îl urmează. Ele îl urmează pentru că îi cunosc vocea; mulţimea adunată aici în jurul nostru seamănă cu oile fără păstor, dar, când îi vorbim, ea cunoaşte vocea păstorului şi ne urmează; cel puţin cei cărora le este foame de adevăr şi sete de dreptate ne urmează. Unii dintre voi nu aparţin stânei mele; voi nu-mi cunoaşteţi vocea şi nu mă urmaţi. Pentru că sunteţi falşi păstori, oile nu cunosc vocea voastră şi nu vin să vă urmeze.”

^{(1819.1) 165:2.5} Când Iisus a povestit această parabolă, nici unul dintre ei nu i-a pus întrebări. După un moment, el a reluat cuvântul şi a continuat analizând parabola:

^{(1819.2) 165:2.6} ”Voi, care aţi vrea să fiţi păstorii de ajutor ai turmelor Tatălui meu, nu trebuie să fiţi doar lideri vrednici, dar şi să hrăniţi turma cu mâncare bună. Voi nu sunteţi păstori buni decât dacă vă conduceţi turmele la păşunile verzi şi pe marginea apelor liniştite.

^{(1819.3) 165:2.7} ”Şi acuma, de teamă ca nu cumva unii dintre voi să înţeleagă prea uşor parabola aceasta, eu declar că sunt poarta stânei Tatălui, şi în acelaşi timp adevăratul păstor al turmelor Tatălui meu. Orice păstor care caută să intre fără mine în stână nu vor reuşi, şi oile nu vor asculta vocea lor. Eu, şi cei care servesc odată cu mine, sunt poarta. Orice suflet care intră pe calea eternă prin mijloacele pe care eu le-am creat şi ordonat va fi salvat şi-şi va putea continua drumul până la veşnicele păşuni din Paradis.

^{(1819.4) 165:2.8} ”Dar eu sunt totodată şi bunul păstor care merge până la a-şi jertfi viaţa pentru oile lui. Un hoţ pătrunde cu forţa în stână numai ca să fure, să omoare şi să distrugă, dar eu, eu am venit pentru ca voi să puteţi toţi avea viaţa, şi s-o aveţi din abundenţă. Când survine primejdia, mercenarul fuge şi lasă oile să fie împrăştiate şi distruse; dar adevăratul păstor nu fuge la venirea lupului; el îşi ocroteşte turma şi, dacă este necesar, îşi dă viaţa pentru oile sale. În adevăr, în adevăr, vă zic vouă tuturor, prieteni şi duşmani, eu sunt adevăratul păstor. Îi cunosc pe ai mei şi ai mei mă cunosc pe mine. Eu nu voi fugi din faţa primejdiei. Îmi voi termina slujirea desăvârşind voia Tatălui meu, şi nu voi abandona turma pe care Tatăl a dat-o în paza mea.

^{(1819.5) 165:2.9} ”Cu toate acestea, eu am multe alte oi care nu aparţin acestei stâne, şi cuvintele mele nu se aplică numai acestei lumi. Aceste alte oi aud şi cunosc şi ele vocea mea, şi eu am făgăduit Tatălui meu că ele vor fi toate reunite într-o singură fraternitate a fiilor lui Dumnezeu. Atunci, voi veţi cunoaşte cu toţii vocea singurului şi adevăratului păstor, şi veţi recunoaşte toţi paternitatea lui Dumnezeu.

^{(1819.6) 165:2.10} ”Veţi cunoaşte astfel de ce Tatăl mă iubeşte şi a dat toate turmele acestui domeniu în seama mea pentru a le ocroti; aceasta pentru că Tatăl ştie că eu voi fi neclintit în paza stânei, că nu-mi voi părăsi oile şi că, dacă ar fi necesar, n-aş ezita să-mi dau viaţa în slujba multiplelor sale turme. Însă, băgaţi de seamă, dacă îmi abandonez viaţa, mi-o voi redobândi. Nici un om, nici vreo altă creatură nu poate să-mi ia viaţa. Eu am dreptul şi puterea de a o da, şi am aceeaşi putere şi acelaşi drept de a o redobândi. Voi nu puteţi înţelege asta, dar eu am primit această autoritate de la Tatăl meu chiar şi înainte să fi fost această lume.”

^{(1819.7) 165:2.11} Când au auzit aceste cuvinte, apostoli au fost încurcaţi şi discipolii – stupefiaţi, în vreme ce fariseii din Ierusalim şi din împrejurimi au plecat în toiul nopţii spunând: „Sau este nebun, sau este posedat de diavol. Totuşi, chiar şi anumiţi învăţători din Ierusalim ziceau: „El vorbeşte ca unul care are autoritate. De altfel, cine a mai văzut vreodată un posedat care să deschidă ochii unui orb din naştere sau care să înfăptuiască toate lucrurile minunate pe care le-a înfăptuit omul acesta?”

^{(1819.8) 165:2.12} În dimineaţa zilei următoare, cam jumătate din aceşti învăţători iudei mărturiseau credinţa lor în Iisus, pe când ceilalţi se reîntorceau consternaţi la casele lor, în Ierusalim.

3. Predica de Sabat la Pella

^{(1819.9) 165:3.1} La sfârşitul lui ianuarie, auditoriul din după-amiaza de sabat număra aproape trei mii de persoane. Sâmbătă 28 ianuarie, Iisus a ţinut memorabila predică despre „Încrederea şi Pregătirea Spirituală”. După remarcile preliminare ale lui Simon Petru, Maestrul a zis:

^{(1820.1) 165:3.2} ”Ceea ce am zis de multe ori apostolilor mei şi discipolilor mei, eu proclam acum acestei mulţimi: Nu vă încredeţi în drojdia fariseilor, care este ipocrizia, născută din prejudecăţi şi hrănită de robia tradiţiei. Totuşi, mulţi farisei sunt cinstiţi în inima lor, şi unii, prezenţi aici, se socotesc printre discipolii mei. Curând, veţi înţelege toată învăţătura mea, căci nu este nimic secret care să nu trebuiască revelat. Ceea ce vă este acum ascuns va fi în întregime dezvăluit când Fiul Omului îşi va fi desăvârşit pe pământ misiunea întrupării sale.

^{(1820.2) 165:3.3} ”Curând, foarte curând, lucrurile pe care duşmanii noştri le plănuiesc acum pe ascuns şi în întuneric vor fi aduse la lumină şi proclamate de pe toate acoperişurile. Dar eu vă zic, prieteni, să nu vă fie frică de ei când vor căuta să-l distrugă pe Fiul Omului. Nu vă temeţi de aceia care poate că sunt capabili să ucidă corpul, dar care n-au apoi nici o putere asupra voastră. Vă implor să nu vă temeţi de nimeni, nici în cer, nici pe pământ, dar să vă bucuraţi în cunoaşterea Celui care are puterea de a vă elibera de orice nedreptate şi de a vă prezenta neprihăniţi înaintea tribunalului unui univers.

^{(1820.3) 165:3.4} ”Nu se vând cinci vrăbii pentru doi dinari? Şi totuşi, când aceste păsări zboară în căutarea hranei lor, nici una dintre ele nu există fără ştirea Tatălui, sursa oricărei vieţi. Pentru păzitorii serafici, chiar şi firele de păr din capul vostru sunt numărate. Dacă toate acestea sunt adevărate, de ce aţi trăi cu teama de numeroasele fleacuri care se ivesc în viaţa voastră de zi cu zi? Eu vă zic: nu vă temeţi, valoraţi mult mai mult decât multe vrăbii.

^{(1820.4) 165:3.5} ”Toţi aceia dintre voi care au avut curajul de a mărturisi credinţa lor în evanghelia mea, eu îi voi recunoaşte curând în faţa îngerilor cerului. Dar cine va fi negat cu bună ştiinţă, înaintea oamenilor, adevărul învăţăturilor mele va fi renegat de păzitorul destinului său până şi înaintea îngerilor cerului.

^{(1820.5) 165:3.6} ”Ziceţi ce vreţi voi despre Fiul Omului; asta vi se va ierta. Dar cine se încumetă să rostească blasfemii împotriva lui Dumnezeu cu greu va găsi iertare. Când oamenii se rătăcesc până într-atâta încât să atribuie cu bună ştiinţă faptele lui Dumnezeu forţelor răului, aceşti rebeli de bună voie au prea puţin intenţia de a căuta iertarea păcatelor lor.

^{(1820.6) 165:3.7} ”Dacă duşmanii noştri vă duc în faţa şefilor sinagogilor şi în faţa altor înalte autorităţi, nu vă preocupaţi de ceea ce ar trebui zis şi nu vă neliniştiţi în legătură cu maniera de a răspunde la întrebările lor, căci spiritul care locuieşte în voi vă va înştiinţa cu certitudine în chiar ceasul acela cu privire la ceea ce trebuie spus în onoarea evangheliei împărăţiei.

^{(1820.7) 165:3.8} ”Câtă vreme veţi mai întârzia în valea hotărârii? De ce zăboviţi între două opinii? De ce un iudeu sau un gentil va ezita să accepte vestea cea bună că el este un fiu al Dumnezeului etern? Cât timp ne va trebui ca să vă convingem să intraţi cu voioşie în posesia moştenirii voastre spirituale? Eu am venit în această lume pentru a vă revela Tatăl şi a vă conduce la el. Am executat prima parte a acestui plan, dar n-am dreptul să îndeplinesc cea dea doua parte fără consimţământul vostru; Tatăl nu obligă niciodată pe nimeni să intre în regat. Invitaţia a fost dintotdeauna şi va rămâne întotdeauna aceeaşi: dacă cineva vrea să intre, să vină şi să se împărtăşească liber din apa vieţii.”

^{(1820.8) 165:3.9} Când Iisus a terminat de vorbit, mulţi dintre cei de faţă s-au dus pentru a fi botezaţi în Iordan de către apostoli, în timp ce Iisus asculta întrebările celor care rămăseseră.

4. Împărţirea moştenirii

^{(1821.1) 165:4.1} În vreme ce apostolii îi botezau pe credincioşi, Maestrul le-a vorbit celor care se mai aflau în preajma sa; şi un tânăr i-a zis: „Maestre, tatăl meu a murit lăsându-ne mie şi fratelui meu multe bunuri, dar fratele meu refuză să-mi dea partea mea. N-ai vrea să-i ceri tu să împartă moştenirea cu mine?” Iisus a fost puţin indignat să-l vadă pe acest tânăr materialist aducând discuţia la o asemenea chestiune de afaceri, dar a profitat de prilej pentru a comunica noi instrucţiuni. Iisus a zis: „Omule, cine m-a însărcinat să fac împărţeala voastră? De unde ai scos ideea că eu mă ocup de treburile materiale ale acestei lumi?” Apoi întorcându-se către toţi cei care îl înconjurau, a zis: „Fiţi atenţi, şi păziţi-vă de pofta nemăsurată; viaţa unui om nu constă în abundenţa bunurilor pe care le posedă. Puterea averii nu aduce fericire, şi bucuria nu provine din bogăţii. Averea, prin ea însăşi, nu este un blestem, dar dragostea de bogăţii te face foarte adesea să te consacri atâtor lucruri ale acestei lumi încât sufletul devine orb la atracţiile magnifice ale realităţilor spirituale ale împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, şi la bucuriile vieţii veşnice în ceruri.

^{(1821.2) 165:4.2} ”Îngăduiţi-mi să vă istorisesc povestea unui om bogat ale cărui pământuri produceau recolte abundente. Când a devenit foarte bogat, el a început să chibzuiască în sinea sa zicând: ‘Ce-am să fac cu toate bunurile mele? Am atât de mult că nu mai am loc unde să-mi depozitez bogăţiile.’ După ce a meditat la problema sa, a zis: ‘Iată ce am să fac. Am să-mi dărâm hambarele şi am să construiesc altele mai mari, astfel încât voi avea mult loc pentru a-mi păstra recoltele şi bunurile. Atunci, voi putea zice sufletului meu: ai o mare avere în rezervă pentru mulţi ani; acum aşează-te în tihnă; mâncă, bea şi fii voios, căci eşti bogat şi bunurile tale sunt şi mai abundente.’

^{(1821.3) 165:4.3} ”Însă acest bogat era totodată nesimţit. Răspunzând necesităţilor materiale ale minţii sale şi ale corpului său, el neglijase să acumuleze comori în ceruri pentru satisfacerea spiritului său şi pentru mântuirea sufletului său. Chiar şi aşa, el nu trebuia să se bucure de plăcerea de a consuma bunurile sale înmagazinate, căci, chiar în seara aceea, sufletul i-a fost cerut înapoi. În noaptea aceea, tâlharii au pătruns casa sa pentru a-l omorî şi, după ce prădaseră bunurile sale, au dat foc la ceea ce rămăsese. Cât despre proprietate, pe care hoţii n-o puteau lua cu ei, moştenitorii omului bogat s-au bătut între ei pentru ea. Omul acesta îngrămădise comori pentru el însuşi pe pământ, dar nu era bogat în faţa lui Dumnezeu.”

^{(1821.4) 165:4.4} Iisus l-a tratat astfel pe tânăr şi moştenirea sa, pentru că ştia că dificultăţile sale proveneau din pofta sa nemăsurată. Chiar dacă nu ar fi fost acesta cazul, Maestrul n-ar fi intervenit, căci el nu se amesteca niciodată în treburile temporare, nici măcar în acelea ale apostolilor săi, şi cu atât mai puţin în cele ale discipolilor lui.

^{(1821.5) 165:4.5} Când Iisus şi-a încheiat povestea, un alt om s-a ridicat şi l-a întrebat: Maestre, eu ştiu că apostolii şi-au vândut posesiunile pământeşti pentru a te urma, şi că au totul în comun, aşa cum o fac esenienii. Dar ţii tu oare ca şi noi, care suntem discipolii tăi, să facem la fel? Este oare un păcat faptul de a poseda o avere cinstită? La întrebarea aceasta, Iisus a răspuns: „Prietene, nu este un păcat să ai o avere cinstită; dar este un păcat să converteşti o avere de bunuri materiale în comori susceptibile de a absorbi interesul vostru şi de a vă abate afecţiunea voastră de la devoţiunea faţă de ţelurile spirituale ale împărăţiei. Nu este un păcat să deţii posesiuni cinstite pe pământ, cu condiţia ca comoara voastră să fie în cer, căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Există de asemenea o mare deosebire între averea care conduce la poftă nemăsurată şi la egoism, şi averea deţinută şi cheltuită în spiritul gerării de către cei care dispun de o abundenţă de bunuri ale acestei lumi şi contribuie cu atâta generozitate la sprijinirea celor care consacră toate energiile lor lucrării împărăţiei. Mulţi dintre voi, aici prezenţi şi lipsiţi de bani, sunt hrăniţi şi adăpostiţi în satul de corturi vecin pentru că bărbaţi şi femei bogaţi şi mărinimoşi au predat, în scopul acesta, fonduri gazdei voastre David Zebedeu.

^{(1822.1) 165:4.6} Dar nu uitaţi că în ultimă instanţă averea nu este durabilă. Dragostea de bogăţii umbreşte prea adesea viziunea spirituală, şi chiar o distruge. Nu omiteţi să recunoaşteţi pericolul de a vedea banii devenind stăpânul vostru, iar nu servitorul vostru.”

^{(1822.2) 165:4.7} Iisus n-a propovăduit şi n-a aprobat niciodată necupătarea, trândăvia, nepăsarea în asigurarea familiei sale cu necesarul pe planul material, sau faptul de a depinde de pomeni. În schimb, el a propovăduit că treburile materiale şi temporale trebuie să fie subordonate bunăstării sufletului şi progresului naturii spirituale în împărăţia cerurilor.

^{(1822.3) 165:4.8} După aceea, în timp ce mulţimea cobora către fluviu pentru a asista la botezuri, primul interlocutor a revenit pentru a sta de vorbă între patru ochi cu Iisus, despre moştenirea sa, căci el socotea că Iisus îl tratase cu asprime. După ce l-a ascultat din nou, Maestrul i-a zis: „Fiule, de ce laşi să-ţi scape prilejul de a te hrăni cu pâinea vieţii într-o zi ca aceasta, şi te abandonezi tendinţei tale către pofta nemăsurată? Tu nu şti că legile succesorale iudaice vor fi aplicate cu justeţe dacă mergi cu plângerea ta la tribunalul sinagogii? Nu vezi că munca mea constă în a mă asigura că tu cunoşti ceea ce ţine de moştenirea ta celestă? N-ai citit tu în Scripturi: ‘Cel care devine bogat prin exces de precauţie şi de zgârcenie îşi primeşte răsplata?’ El a zis: Am găsit tihna, şi acum voi putea mânca mereu din bunurile mele, dar el nu ştie ce va aduce timpul, şi nici că va trebui să lase aceste lucruri altora când va muri. Şi n-ai citit oare porunca: ‘Nu te lăcomi?’ Şi de asemenea: ‘Ei au mâncat şi s-au săturat, şi s-au îngrăşat şi după aceea s-au întors către alţi dumnezei.’ Ai citit în Psalmi că Domnul îi detestă pe cei hrăpăreţi, şi că ‘puţinul pe care-l posedă un om just valorează mai mult decât bogăţiile multor oameni şireţi.’ ‘Dacă averea ta sporeşte, nu-i ataşa şi inima ta.’ Ai citit pasajul în care Ieremia a zis: ‘Bogatul să nu se slăvească în bogăţiile sale.’ Ezechiel a exprimat adevărul zicând: ‘Cu gura lor, ei dau semne de dragoste, dar inima lor este ataşată de câştigurile lor egoiste.’

^{(1822.4) 165:4.9} Iisus i-a cerut tânărului să plece zicându-i: „Fiule, ce profit vei avea câştigând lumea întreagă dacă îţi pierzi sufletul?”

^{(1822.5) 165:4.10} Un alt om ce stătea pe aproape a întrebat cum vor fi trataţi cei bogaţi în ziua judecăţi, şi Iisus a răspuns: „Eu n-am venit să judec nici pe bogaţi, nici pe săraci; vieţile pe care le vor trăi oamenii sunt ceea ce îi va judeca pe toţi. Cât despre restul ce ţine de judecarea celor bogaţi, orice persoană care a dobândit o mare avere va trebui să răspundă la cel puţin următoarele trei întrebări:

^{(1822.6) 165:4.11} ”1. Câtă avere ai strâns?

^{(1822.7) 165:4.12} ”2. Cum ai dobândit-o?

^{(1822.8) 165:4.13} ”3. Cum te-ai folosit de ea?”

^{(1822.9) 165:4.14} După aceea, Iisus s-a retras în cortul său pentru a se odihni acolo un moment înainte de masa de seară. Când apostolii au terminat cu botezatul, au venit şi ei şi ar fi vrut să stea de vorbă cu el despre bogăţiile de pe pământ şi despre comoara din cer, dar Maestrul dormea.

5. Convorbirile apostolilor despre bogăţie

^{(1823.1) 165:5.1} În seara aceea după cină, când Iisus şi cei doisprezece apostoli s-au reunit pentru convorbirea lor zilnică, Andrei a întrebat: „Maestre, în vreme ce noi îi botezam pe credincioşi, tu ai vorbit mult timp mulţimii rămase, iar noi n-am auzit ce ai spus. N-ai vrea să repeţi pentru binele nostru?” Ca răspuns la cererea lui Andrei, Iisus a zis:

^{(1823.2) 165:5.2} ”Da, Andrei, am să vă vorbesc despre aceste chestiuni legate de avere şi despre mijloacele de trai, dar ceea ce vă voi zice, vouă apostolilor mei, va trebui să se deosebească întrucâtva de cuvintele adresate discipolilor şi mulţimii; într-adevăr, voi aţi părăsit totul, nu numai pentru a mă urma, ci şi pentru a primi hirotonisirea de ambasadori ai împărăţiei. Aveţi deja mai mulţi ani de experienţă şi ştiţi că Tatăl, al cărui regat îl proclamaţi, nu vă va abandona. Voi v-aţi consacrat viaţa slujirii împărăţiei; deci, nu vă neliniştiţi şi nu vă îngrijoraţi din cauza lucrurilor vieţii temporale, pentru ceea ce mâncaţi, nici măcar pentru corpul vostru şi pentru veşmintele pe care le purtaţi. Bunăstarea sufletului valorează mai mult decât mâncarea şi băutura; progresul în spirit transcende cu mult nevoia de haine. Dacă sunteţi înclinaţi să puneţi la îndoială siguranţa pâinii voastre zilnice, gândiţi-vă la corbi; ei nici nu seamănă, nici nu culeg; ei n-au nici magazii, nici hambare, şi totuşi Tatăl procură hrană tuturor acelora dintre ei care o caută. Cu cât valoraţi voi mai mult decât o mulţime de păsări! În plus, toată frământarea voastră sau îndoielile care vă rod nu pot face nimic pentru a vă satisface nevoile voastre materiale. Care dintre voi, prin neliniştea sa, poate adăuga un lat de-o palmă la statura lui sau o zi vieţii sale? Din moment ce aceste chestiuni nu depind de voi, de ce vă gândiţi cu îngrijorare la aceste probleme?

^{(1823.3) 165:5.3} ”Gândiţi-vă la crini şi la cum cresc ei; ei nici nu se trudesc nici nu torc, şi cu toate astea vă zic că, în toată gloria sa, Solomon însuşi n-a fost înveşmântat ca unul dintre ei. Dacă Dumnezeu îmbracă astfel buruiana câmpului, care azi este vie şi mâine va fi tăiată şi azvârlită în foc, cu cât mai mult vă va îmbrăca pe voi, ambasadorii împărăţiei celeste. Oameni cu puţină credinţă! Când vă veţi consacra din toată inima proclamării evangheliei împărăţiei, voi nu va mai trebui să aveţi gânduri de îndoială în legătură cu subzistenţa persoanelor voastre şi a familiilor pe care le-aţi părăsit. Dacă vă dăruiţi cu adevărat viaţa evangheliei, voi veţi trăi prin evanghelie. Dacă sunteţi numai nişte ucenici credincioşi, trebuie să vă câştigaţi propriul vostru trai şi să contribuiţi la întreţinerea tuturor celor care propovăduiesc, predică şi vindecă. Dacă vă neliniştiţi cu privire la hrana voastră şi la băutura voastră, prin ce vă deosebiţi voi de naţiunile lumii care caută aceste necesităţi cu atâta sârguinţă? Consacraţi-vă muncii voastre cu convingerea că Tatăl meu şi cu mine, ştim amândoi că aveţi nevoie de aceste lucruri. Îngăduiţi-mi să vă asigur, o dată pentru totdeauna că, dacă vă dedicaţi viaţa lucrării împărăţiei, toate nevoile voastre reale vor fi satisfăcute. Căutaţi lucrul mai mare, şi veţi găsi că cele mai mici sunt conţinute în el; cereţi lucrurile celeste, şi lucrurile pământeşti vor fi incluse în ele. Umbra este sigur că urmează substanţa.

^{(1823.4) 165:5.4} ”Voi nu sunteţi decât un grup mic, dar, dacă aveţi credinţă, dacă frica nu vă face să vă poticniţi, eu vă declar că marea plăcere a Tatălui meu este de a vă da această împărăţie. Voi v-aţi strâns comorile în locul unde pungile nu se învechesc, unde nici un hoţ nu vă poate despuia, unde nici o molie nu poate distruge. Aşa cum am zis şi poporului, acolo unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

^{(1824.1) 165:5.5} Dar în lucrarea care tocmai ne aşteaptă, şi în aceea care veţi rămâne ca s-o îndepliniţi după reîntoarcerea mea alături de Tatăl meu, voi veţi fi puşi la grea încercare. Trebuie să fiţi cu toţii în gardă contra fricii şi a îndoielilor. Fiecare dintre voi să-şi încingă şalele mental şi să-şi ţină lampa aprinsă. Conduceţi-vă ca şi oamenii care veghează aşteptând ca stăpânul lor să revină de la petrecerea căsătoriei, astfel încât în clipa în care va veni şi va bate, veţi putea repede să-i deschideţi. Stăpânul îi va binecuvânta pe aceşti servitori vigilenţi pe care îi va găsi fideli la această mare ocazie. Stăpânul le va cere atunci să se aşeze, în timp ce el însuşi îi va servi. În adevăr, în adevăr, vă zic, o criză este iminentă, în viaţa voastră; vă revine să vegheaţi şi să fiţi gata.

^{(1824.2) 165:5.6} Voi înţelegeţi bine că nici un om nu ar lăsa pe un hoţ să pătrundă cu forţa în casa sa dacă ar cunoaşte ora la care ar trebui să vină hoţul. Vegheaţi deci şi asupra voastră, căci, la ora la care veţi bănui cel mai puţin, şi într-un fel în care nu vi-l închipuiţi, Fiul Omului va pleca de aici.”

^{(1824.3) 165:5.7} Cei doisprezece au rămas aşezaţi, câteva minute în tăcere. Ei auziseră deja mai înainte unele dintre aceste avertismente, dar niciodată în cadrul în care Iisus tocmai li-l prezenta.

6. Răspunsul la întrebarea lui Petru

^{(1824.4) 165:6.1} În timp ce şedeau gânditori, Simon Petru a întrebat: „Povesteşti tu parabola asta pentru noi, apostolii tăi, sau este destinată tuturor discipolilor?” Iisus a răspuns:

^{(1824.5) 165:6.2} ”În ceasul încercării, sufletul omului este revelat; încercarea dovedeşte ceea ce este realmente în inima sa. Când un servitor este încercat şi calificat, atunci stăpânul casei îl poate pune peste gospodăria sa şi să lase în seama acestui intendent grija de a veghea la hrănirea şi la nevoile copiilor săi. Tot aşa, voi şti în curând cui pot eu încredinţa bunăstarea copiiilor mei după reîntoarcerea mea la Tatăl meu. Aşa cum stăpânul casei va încredinţa, servitorului fidel şi încercat, treburile familiei sale, şi eu, la fel, voi înălţa, în treburile împărăţiei mele, pe aceia care vor suporta încercările din ceasul acesta.

^{(1824.6) 165:6.3} ”Însă, dacă servitorul este indolent şi începe să zică în inima sa ‘stăpânul meu îşi întârzie înapoierea’, dacă începe să se poarte urât cu ceilalţi servitori, şi să mănânce şi să bea cu beţivii, atunci, stăpânul va sosi într-un moment în care servitorul nu se va aştepta, şi găsindu-l infidel, îl va izgoni în dizgraţie. Veţi face bine să vă pregătiţi pentru ziua când veţi fi vizitaţi pe loc şi pe neaşteptate. Amintiţi-vă că mult v- a fost dat. Vă va fi deci mult cerut. Nişte teribile încercări sunt iminente pentru voi. Trebuie să trec printr-un botez şi rămân de veghe până ce este îndeplinit. Voi predicaţi pacea pe pământ, dar misiunea mea aduce pace în treburile materiale ale oamenilor – cel puţin nu înainte de o anumită vreme. Dacă doi membri ai unei familii cred în mine şi alţi trei resping evanghelia, nu va rezulta din asta decât divizare. Prieteni, părinţi şi persoane dragi sunt nevoite să se ridice unii contra altora din cauza evangheliei pe care v-o predic eu. Este adevărat că fiecare credincios se va bucura în inima sa de o mare pace durabilă, dar pacea pe pământ nu va veni înainte ca toţi oamenii să fie pregătiţi să creadă şi să intre în glorioasa lor moştenire de filiaţie cu Dumnezeu. În ciuda acestui lucru, mergeţi, în lumea largă, ca să proclamaţi această evanghelie tuturor naţiunilor, fiecărui bărbat, fiecărei femei şi fiecărui copil.”

^{(1824.7) 165:6.4} Astfel s-a încheiat o zi de sabat activă şi foarte plină. În dimineaţa zilei următoare Iisus şi cei doisprezece s-au dus în cetăţile din nordul Pereei pentru a vorbi cu cei şaptezeci care lucrau în aceste regiuni sub supravegherea lui Abner.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

 Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

      Sărbătoarea Dedicării

1. Povestea Bunului Samaritean

2. În Ierusalim

3. Vindecarea cerşetorului orb

4. Iosias înaintea sanhedrinului

5. Învăţăturile sub tinda lui Solomon

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online 

Capitolul 164

Sărbătoarea dedicării

^{(1809.1) 164:0.1} ÎN TIMP ce se instala tabăra din Pella, Iisus, luându-i cu el pe Nataniel şi pe Toma, au plecat în taină la Ierusalim pentru a asista la sărbătoarea dedicării. Cei doi apostoli nu şi-au dat seama că Maestrul avea de gând să meargă la Ierusalim decât după ce acesta a trecut Iordanul pe la vadul din Bethania. De îndată ce au ghicit intenţia lui de a fi de faţă la sărbătoarea Dedicării, ei l-au dojenit cu cea mai mare seriozitate şi au încercat să-l facă să-şi schimbe hotărârea folosind toate argumentele posibile, dar eforturile lor au fost zadarnice. Iisus era decis să se ducă la Ierusalim. La toate rugăminţile lor şi la avertismentele lor ce stăruiau asupra nechibzuinţei şi primejdiei de a se lăsa la cheremul sanhedrinului, el s-a mărginit să răspundă: „Aş vrea să dau acestor învăţători ai Israelului încă o şansă de a vedea lumina înainte să-mi fi sunat ceasul.”

^{(1809.2) 164:0.2} Ei şi-au urmat drumul către Ierusalim, cei doi apostoli continuând să-şi exprime temerile şi să-şi formuleze îndoielile lor cu privire la înţelepciunea acestei întreprinderi aparent îndrăzneţe. Ei au ajuns în Ierihon către ora patru şi jumătate şi s-au pregătit să rămână acolo peste noapte.

1. Povestea Bunului Samaritean

^{(1809.3) 164:1.1} În seara aceea, un grup numeros s-a strâns în jurul lui Iisus şi al celor doi apostoli pentru a pune întrebări. Apostolii au răspuns la multe dintre ele, în vreme ce altele au fost abordate de Maestru. În cursul serii, un avocat a căutat să-l antreneze pe Iisus într-o discuţie compromiţătoare zicând: „Maestre, aş vrea să te întreb ce ar trebuie eu să fac pentru a moşteni viaţa veşnică?” Iisus a răspuns: „Ce este scris în Lege şi în Profeţi; cum citeşti tu Scripturile?” Cunoscând atât învăţăturile lui Iisus, cât şi pe cele ale fariseilor, avocatul a răspuns: „să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată forţa ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Iisus a zis: „Ai răspuns bine; dacă faci realmente astfel, aceasta te va conduce la viaţa veşnică.”

^{(1809.4) 164:1.2} Dar avocatul nu era în întregime sincer când punea această întrebare. Dornic să se justifice, şi sperând totodată să-l încurce pe Iisus, el s-a apropiat ceva mai mult de Maestru şi s-a încumetat să-i mai pună o întrebare: „Maestre, aş vrea să-mi spui exact cine este aproapele meu?” Această întrebare era un artificiu pentru a-l determina pe Iisus să facă o declaraţie care să contravină legii iudaice care definea aproapele ca fiind „copilul propriului vostru popor”. Iudeii îi considerau pe toţi ceilalţi ca pe nişte câini păgâni. Cunoscând întrucâtva învăţăturile lui Iisus, avocatul ştia bine că Maestrul gândea în mod diferit; el spera deci să-l determine să spună ceva ce putea fi interpretat ca un atac contra legii sacre.

^{(1810.1) 164:1.3} Dar Iisus îşi dădea seama de mobilul juristului; în loc să cadă în cursă, el a istorisit, auditorilor lui, o povestire susceptibilă de a fi pe deplin apreciată de orice auditor din Ierihon, Iisus a zis: „Un om coborând de la Ierusalim la Ierihon a căzut în mâinile unei bande de tâlhari care l-au jefuit, l-au despuiat, l-au bătut şi, la plecare, l-au lăsat pe jumătate mort. Din întâmplare, un preot urma acelaşi drum şi a sosit, la puţin timp după aceea, la locul unde zăcea rănitul; văzându-l în starea aceea jalnică, el a trecut de partea cealaltă a drumului fără a se opri. Un levit care urma şi el acest drum a trecut, de asemenea, pe partea cealaltă după ce a văzut omul. În acest moment, un samaritean coborând înspre Ierihon, a dat peste rănit şi a văzut că fusese tâlhărit şi bătut. Mînat de compasiune, el a venit la el, i-a legat rănile, vărsând peste ele ulei şi vin, la aşezat pe animalul lui de povară, l-a adus aici, l-a han, şi a avut grijă de el. În dimineaţa zilei următoare, scoţând nişte bani, i-a dat hangiului zicându-i: ‘Ai mare grijă de prietenul meu şi, dacă cheltuielile sunt mai mari, te voi răsplăti la întoarcere.’ Acum, dă-mi voi să te întreb: Care dintre cei trei trecători era aproapele omului căzut în mâinile tâlharilor?” Când avocatul a băgat de seamă că picase în propria lui cursă, răspunse: „Cel care a dat dovadă de îndurare.” Şi Iisus a zis: „Mergi şi fă la fel.”

^{(1810.2) 164:1.4} Când avocatul a răspuns: „Cel care a dat dovadă de îndurare” a zis aşa pentru a evita până şi rostirea detestatului nume de samaritean. La întrebarea: „Cine este aproapele meu?”, juristul a fost constrâns să dea răspunsul pe care îl dorea Iisus, pe câtă vreme, dacă Iisus l-ar fi dat el însuşi, aceasta l-ar fi implicat direct într-o inculpare de erezie. Nu numai că Iisus l-a pus în încurcătură pe juristul necinstit, dar le-a şi istorisit auditorilor lui o poveste care era atât o minunată recomandare pentru toţi discipolii săi, cât şi un copleşitor reproş pentru toţi iudeii cu privire la atitudinea lor faţă de samariteni. Şi această povestire a continuat să încurajeze iubirea lor fraternă printre toţi credincioşii de mai târziu în evanghelia lui Iisus.

2. În Ierusalim

^{(1810.3) 164:2.1} Iisus asistase la sărbătoarea Tabernacolelor pentru a putea proclama evanghelia pelerinilor veniţi din toate părţile imperiului. Acum, el mergea la sărbătoarea Dedicării numai cu scopul de a da, sanhedrinului şi conducătorilor iudei, o nouă şansă de a vedea lumina. Principalul eveniment al acestor câteva zile în Ierusalim a avut loc vineri seara la Nicodim, unde se adunaseră cam douăzeci şi cinci de conducători iudei care credeau în învăţătura lui Iisus. În acest grup se găseau paisprezece oameni care erau pe atunci, sau urmau cât de curând să fie, membri ai sanhedrinului. Eber, Matadormus şi Iosif din Arimatia asistau şi ei la întrunire.

^{(1810.4) 164:2.2} În această împrejurare, auditorii lui Iisus erau toţi oameni instruiţi, şi atât ei, cât şi cei doi apostoli au fost uimiţi de deschiderea şi de profunzimea remarcilor pe care Maestrul le-a făcut înaintea acestui grup distins. De pe vremea când propovăduise în Alexandria, în Roma şi în insulele Mediteranei, Iisus nu mai dăduse dovadă de atâta erudiţie, nici de o asemenea înţelegere a chestiunilor umane, atât cele religioase, cât şi cele laice.

^{(1810.5) 164:2.3} La sfârşitul acestei mici reuniuni, toţi auditorii s-au despărţit, intrigaţi de personalitatea Maestrului, fermecaţi de graţia manierelor lui şi plini de iubire pentru el. Ei încercaseră să dea sfaturi lui Iisus cu privire la dorinţa sa de a câştiga de partea cauzei sale pe ceilalţi membri ai sanhedrinului. Maestrul ascultase cu atenţie, dar în tăcere, toate propunerile lor. El ştia bine că nici unul din planurile lor nu ar izbuti. Simţea că majoritatea conducătorilor iudei n-ar accepta niciodată evanghelia împărăţiei; el le-a dat totuşi tuturor această nouă şansă de a face ei înşişi alegerea. Însă, plecând de acolo în seara aceea cu Nataniel şi cu Toma la adăpostul lor de pe Muntele Măslinilor, Maestrul încă nu hotărâse metoda pe care o va adopta pentru a atrage, încă o dată, asupra lucrării sale, atenţia sanhedrinului.

^{(1811.1) 164:2.4} Nataniel şi Toma au dormit puţin în noaptea aceea; ei erau prea nedumeriţi de ceea ce auziseră la Nicodim. Au reflectat mult timp la remarca finală a lui Iisus referitoare la o ofertă a foştilor membri şi a membrilor actuali ai sanhedrinului de a-l însoţi înaintea celor şaptezeci. Maestrul a zis: „Nu, fraţii mei, asta n-ar servi la nimic. Voi veţi spori mânia, care va cădea pe capul vostru, fără a potoli câtuşi de puţin în lume ura pe care mi-o poartă ei. Mergeţi fiecare şi ocupaţi-vă de treburile Tatălui după cum vă va îndruma spiritul, în vreme ce eu voi atrage, o dată mai mult, atenţia lor asupra împărăţiei după cum mă va îndruma Tatăl meu.”

3. Vindecarea cerşetorului orb

^{(1811.2) 164:3.1} În dimineaţa următoare, Iisus şi cei doi apostoli au mers la Marta în Bethania pentru a lua micul dejun, apoi s-au dus degrabă la Ierusalim. În această dimineaţă de sabat, pe când cei trei oameni se apropiau de templu, ei au întâlnit un cerşetor binecunoscut, născut orb, care era aşezat pe locul lui obişnuit. Cerşetorii nu cereau, nici nu primeau pomeni în ziua de sabat, dar aveau permisiunea de a se aşeza în locul lor obişnuit. Iisus s-a oprit şi, în timp ce se uita la acest cerşetor născut orb, i-a venit în minte o idee despre maniera de a atrage din nou, asupra misiunii sale pământeşti, atenţia sanhedrinului, a celorlalţi conducători iudei şi a învăţătorilor religioşi.

^{(1811.3) 164:3.2} În vreme ce Maestrul stătea în faţa orbului, căzut adânc pe gânduri, Nataniel s-a gândit la care ar putea fi cauza orbirii omului şi a întrebat: „Maestre, pentru ca acest om să se nască orb, cine a păcătuit, el însuşi sau părinţii lui?”

^{(1811.4) 164:3.3} Rabinii propovăduiau că toate cazurile de orbire din naştere erau pricinuite de păcat. După ei, nu numai că copiii erau concepuţi şi născuţi în păcat, ci un copil se putea naşte orb ca pedeapsă pentru un anume păcat comis de tatăl său. Ei mergeau până la a propovădui că un copil putea păcătui înainte de a se naşte în această lume. Ei mai propovăduiau şi că infirmităţi asemănătoare puteau să provină de la vreun păcat sau vreo slăbiciune a mamei din vremea când purta sarcina.

^{(1811.5) 164:3.4} În toate aceste regiuni, exista o vagă credinţă în reîncarnare. Mai vechii învăţători iudei, precum şi Platon, Filon şi numeroşi esenieni, tolerau teoria că oamenii puteau culege, într-o încarnare, ceea ce semănaseră într-o existenţă precedentă; se credea că ei ispăşeau, într-o viaţă, păcatele comise în cursul vieţilor anterioare. Maestrului i-a fost greu să-i facă pe oameni să creadă că sufletul lor nu avusese existenţe anterioare.

^{(1811.6) 164:3.5} Totuşi, oricât ar părea de ilogic, în timp ce orbirea era considerată ca rezultând dintr-un păcat, iudeii socoteau cât se poate de meritoriu să dai de pomană acestor cerşetori orbi. Aceştia aveau obiceiul de a rosti întruna trecătorilor: „O, inimi simţitoare, câştigaţi merite ajutându-i pe cei orbi.”

^{(1811.7) 164:3.6} Iisus a abordat discutarea acestui caz cu Nataniel şi cu Toma, nu numai pentru că hotărâse deja să se folosească de acest orb ca mijloc, în ziua aceea, de a atrage din nou, asupra misiunii sale, într-un chip hotârâtor, atenţia conducătorilor iudei, ci şi pentru că el îi încuraja întotdeauna pe apostolii săi să caute adevăratele cauze ale tuturor fenomenelor naturale sau spirituale. El îi avertizase adesea contra tendinţei comune de a atribui cauze spirituale unor evenimente fizice obişnuite.

^{(1812.1) 164:3.7} Iisus a decis să se folosească de acest cerşetor în planurile sale pentru lucrarea zilei, dar, înainte de a face ceva pentru orb, al cărui nume era Iosias, el s-a apucat să răspundă la întrebarea lui Nataniel. Maestrul a zis: „Nici acest om n-a păcătuit, nici părinţii lui, pentru ca lucrările lui Dumnezeu să se manifeste în el. Orbirea i-a venit în cursul firesc al evenimentelor. Până mai este ziuă, trebuie să îndeplinim lucrările Celui care m-a trimis, căci noaptea are să vină cu siguranţă, şi atunci va fi imposibil să realizăm lucrarea ce avem de gând s-o înfăptuim. Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii, dar, peste puţin timp, eu nu voi mai fi cu voi.”

^{(1812.2) 164:3.8} Vorbind, Iisus, adresându-se lui Nataniel şi lui Toma, le-a mai zis: „Să creăm vederea acestui orb în această zi de sabat, pentru ca scribii şi fariseii să aibă din plin ocazia pe care o caută, de a-l acuza pe Fiul Omului.” Iisus vorbise tot timpul în aşa fel încât şi cerşetorul să-l poată auzi. S-a aplecat după aceea şi a scuipat pe pământ, a amestecat apoi ţărâna cu scuipatul, după care s-a dus la Iosia şi i-a uns ochii lui orbi cu lut zicând: „Fiule, mergi de spală lutul acesta în iazul Siloe şi-ţi vei recăpăta numaidecât vederea.” Şi, când Iosia s-a spălat astfel în apa Siloei, s-a întors către prietenii lui şi către familia sa văzându-i.

^{(1812.3) 164:3.9} Până atunci cerşind totdeauna, el nu ştia să facă nimic altceva; deci, când prima înflăcărare datorată creării vederii sale a fost potolită, el a revenit la locul obişnuit unde cerşea de pomană. Când prietenii săi, vecinii săi şi toţi cei care îl cunoscuseră anterior au remarcat că el putea să vadă, au zis cu toţii: „Acesta nu-i cumva Iosia, cerşetorul orb?” Unii spuneau că da, în timp ce alţi spuneau: „Nu, este cineva care seamănă cu el, dar omul acesta poate să vadă.” Când l-au întrebat pe Iosia însuşi, el a răspuns: „Eu sunt”

^{(1812.4) 164:3.10} Când au început să-l întrebe cum a ajuns să vadă, el le-a răspuns: „Un om pe nume Iisus a trecut pe aici şi, pe când vorbea despre mine cu prietenii lui, a amestecat puţin lut cu scuipat, m-a uns pe ochi şi m-a sfătuit să mă duc să mă spăl în iazul Siloe. Am făcut ce mi-a zis omul acesta, şi îndată mi-am recăpătat vederea. Aceasta s-a petrecut în numai câteva ore, şi încă nu cunosc înţelesul multora dintre lucrurile pe care le văd.” Şi când oamenii care se strânseseră în jurul lui l-au întrebat unde îl puteau găsi pe omul acela ciudat care îl vindecase, Iosia n-a putut răspunde decât că nu ştia nimic despre asta.

^{(1812.5) 164:3.11} A fost vorba acolo de unul dintre cele mai ciudate miracole ale Maestrului. Acest om nu ceruse să fie vindecat. El habar n-avea de faptul că Iisus, care îl trimisese să se spele la Siloe şi i-a făgăduit vederea, era profetul din Galileea care predicase la Ierusalim în timpul sărbătorii Tabernacolelor. Acestui om cu greu îi venea să creadă că avea să-şi recapete vederea, dar oamenii epocii aveau mare încredere în eficienţa salivei unui mare om sau a unui sfânt. Or, după conversaţia cu Iisus cu Nataniel şi cu Toma, Iosia trăsese concluzia că posibilulul lui binefăcător era un mare om, un învăţător erudit sau un sfânt profet; de aceea a făcut aşa cum îl învăţase Iisus.

^{(1812.6) 164:3.12} Iisus avea trei motive pentru a folosi salivă şi argilă, şi pentru a porunci orbului să meargă să se spele în bazinul lui Siloe, care avea o valoare de simbol.

^{(1812.7) 164:3.13} 1. Acest miracol nu era un răspuns la credinţa personală. Era o minune pe care Iisus decisese s-o înfăptuiască în vederea unui ţel ales de el, dar a aranjat asta în aşa fel încât beneficiarul să poată trage un folos durabil.

^{(1813.1) 164:3.14} 2. Întrucât orbul nu solicitase vindecarea şi credinţa sa era slabă, aceste fapte materiale fuseseră sugerate în scopul de a-l încuraja. Iosias credea cu superstiţie în eficacitatea salivei şi ştia că bazinul Siloei era un loc aproape sacru. Probabil nu s-ar fi dus acolo dacă n-ar fi fost nevoie să se spele de argila cu care fusese uns. Situaţia comporta suficient ceremonial pentru a-l mâna la acţiune.

^{(1813.2) 164:3.15} 3. Iisus avea şi un al treilea motiv pentru a recurge la mijloace naturale în această chestiune excepţională. Acesta era un miracol făcut pur şi simplu în conformitate cu propria sa decizie, şi dorea să-l întrebuinţeze pentru a-i învăţa, pe discipolii lui din vremea aceea şi din toate secolele ulterioare, să nu dispreţuiască sau să neglijeze mijloacele materiale pentru a-i vindeca pe bolnavi. Voia să le propovăduiască că trebuiau să înceteze să mai considere miracolele ca pe singura metodă de vindecare pentru bolile omeneşti.

^{(1813.3) 164:3.16} Redându-i vedere acestui om printr-o operaţie miraculoasă, în această dimineaţă de sabat şi în Ierusalim lângă templu, Iisus avea drept principal scop să lanseze făţiş o provocare sanhedrinului şi tuturor învăţătorilor şi conducătorilor iudei. Aceasta a fost maniera sa de a proclama o ruptură deschisă cu fariseii. El era întotdeauna pozitiv în tot ceea ce făcea. Pentru a aduce aceste probleme în faţa sanhedrinului Iisus a venit la orb cu cei doi ucenici ai lui la începutul după-amiezii acestei zile de sabat, şi a provocat cu bună ştiinţă discuţiile care i-au obligat pe farisei să acorde atenţie miracolului.

4. Iosias înaintea sanhedrinului

^{(1813.4) 164:4.1} În toiul după-amiezii, vindecarea lui Iosia stârnise asemenea controverse în jurul templului, încât şefii sanhedrinului au decis să convoace consiliul la locul lui obişnuit de reuniune din templu. Ei au făcut asta încălcând o regulă bine stabilită care interzicea reuniunile sanhedrinului în zilele de sabat. Iisus ştia că violarea sabatului era una dintre principalele acuzaţii purtate împotriva lui în momentul încercării finale. El dorea să fie înfăţişat înaintea sanhedrinului sub inculparea de a fi vindecat un orb în ziua de sabat chiar în momentul când înalta curte iudaică, violând ea însăşi regulile pe care ea şi le impusese, aşezându-se să judece acest act de îndurare deliberând asupra chestiunii zilei de sabat.

^{(1813.5) 164:4.2} Dar, de frică, membrii sanhedrinului nu l-au chemat pe Iisus înaintea lor. În loc de asta, ei au trimis mai degrabă după Iosia. După un interogatoriu preliminar, purtătorul de cuvânt al sanhedrinului (din care erau prezenţi vreo cincizeci) a ordonat lui Iosia să povestească ceea ce i se întâmplase. De la vindecarea lui în dimineaţa aceea, Iosia aflase de la Toma, de la Nataniel şi de la alte persoane că fariseii erau supăraţi de vindecarea sa în ziua de sabat şi că aveau probabil să facă necazuri tuturor celor implicaţi. Dar Iosia nu-şi dădea încă seama că Iisus era cel care se chema Eliberatorul. În consecinţă, el a răspuns întrebărilor fariseilor spunând: „Omul acesta a trecut pe acolo, mi-a pus argilă pe ochi şi mi-a zis să mă duc să mă spăl la Siloe, şi acuma văd.”

^{(1813.6) 164:4.3} După ce a ţinut un lung discurs, unul dintre fariseii mai bătrâni a zis: „Omul acesta nu se poate să vină de la Dumnezeu. Vedeţi bine că nu respectă sabatul. El încalcă legea, mai întâi modelând lutul, şi apoi trimiţând pe acest cerşetor să se spele la Siloe în ziua de sabat. Un astfel de om nu poate fi un maestru trimis de Dumnezeu.”

^{(1813.7) 164:4.4} Atunci, unul dintre fariseii mai tineri, care credea sincer în Iisus a zis: „Dacă omul acesta nu este trimis de Dumnezeu, cum de poate face aceste lucruri? Noi ştim că un păcătos obişnuit nu poate înfăptui astfel de miracole. Îl cunoaştem cu toţii pe acest cerşetor şi ştim că s-a născut orb; acuma vede. Încă veţi mai spune voi că acest profet a înfăptuit toate aceste minuni prin puterea prinţului demonilor?” Şi de fiecare dată când un fariseu se ridica pentru a-l acuza şi denunţa pe Iisus, se ridica un altul pentru a-l încurca cu întrebări stânjenitoare, astfel încât s-a creat între ei o serioasă scindare. Preşedintele a văzut încotro alunecau cu dezbaterea lor. Pentru a domoli discuţia, el s-a pregătit să pună noi întrebări chiar celui în cauză. Întorcându-se către Iosia, a zis: „Ce ai tu de spus despre acest om, despre acest Iisus, de care pretinzi că ţi-a deschis ochii?” Iosia a răspuns: „Eu cred că este un profet.”

^{(1814.1) 164:4.5} Conducătorii au fost foarte tulburaţi şi, neştiind ce să facă, ei au trimis după părinţii lui Iosia pentru a afla de la ei dacă fiul lor era realmente născut orb. Nu voiau să creadă că cerşetorul fusese vindecat.

^{(1814.2) 164:4.6} Se ştia bine, în Ierusalim, nu numai că intrarea în toate sinagogile îi era interzisă lui Iisus, dar toţi cei care credeau în învăţătura sa erau respinşi din sinagogă, excomunicaţi din congregaţia Israelului. Aceasta însemna că ei erau privaţi de toate drepturile lor şi de privilegii de orice fel în toată lumea iudaică, afară de dreptul de dreptul de a cumpăra necesarul pentru a supravieţui.

^{(1814.3) 164:4.7} Părinţii lui Iosia erau nişte biete suflete temătoare. Cu prilejul aducerii lor în faţa sanhedrinului, ei s-au temut deci să vorbească liber. Purtătorul de cuvânt al curţii le-a zis: „Acesta este fiul vostru? Avem noi motiv să înţelegem că s-a născut orb? Dacă este adevărat, cum se face că acuma poate să vadă?” Atunci, tatăl lui Iosia, sprijinit de mamă, a răspuns: „Ştim că el este fiul nostru şi că s-a născut orb. Cât despre felul în care a început să vadă şi despre persoana care i-a deschis ochii, noi nu ştim nimic. Întrebaţi-l pe el; este major. Să vorbească el pentru sine însuşi.”

^{(1814.4) 164:4.8} L-au chemat apoi înaintea lor pe Iosia, a doua oară. Lor nu le mergea bine în încercarea lor de a face un proces formal, şi unii dintre ei începuseră să se simtă stingheri acţionând astfel într-o zi de sabat. În consecinţă, când l-au chemat pe Iosia, ei au încercat să-l prindă în cursă printr-o altă metodă de atac. Delegatul curţii l-a întrebat pe fostul orb: „De ce nu-l slăveşti tu pe Dumnezeu pentru aceasta? De ce nu zici tu adevărul despre ceea ce s-a întâmplat? Toţi ştim că acest om este un păcătos. De ce refuzi să distingi adevărul? Tu ştii că, tu şi omul acesta, sunteţi amândoi inculpaţi de a fi violat sabatul. Nu vrei tu să-ţi ispăşeşti păcatul recunoscând că Dumnezeu este cel care te-a vindecat, dacă tu pretinzi întruna că ochii tăi au fost deschişi astăzi?”

^{(1814.5) 164:4.9} Dar Iosia nu era nici nătărău, nici lipsit de umor; el i-a răspuns deci delegatului curţii: „Eu nu ştiu dacă acest om este păcătos; este însă un lucru pe care îl ştiu, şi anume că eram orb şi că acuma văd.” Fără a-l putea prinde pe Iosia în cursă, ei au continuat să-l interogheze şi l-au întrebat: Cum anume ţi-a deschis el ochii? Ce ţi-a făcut realmente? Ce ţi-a zis? Ţi-a cerut el să crezi în noi?”

^{(1814.6) 164:4.10} Iosia a replicat puţin nerăbdător: „V-am zis întocmai cum s-a petrecut totul. Dacă n-aţi crezut mărturia mea, de ce vreţi s-o auziţi din nou? Aţi vrea oare şi voi ca din întâmplare să deveniţi discipolii lui? Când Iosias a vorbit astfel, reuniunea sanhedrinului a luat sfârşit în dezordine şi aproape în violenţă căci liderii sau năpustit asupra lui Iosia ţipând de mânie: „Tu poţi vorbi de a fi discipol al acestui om, dar noi suntem discipolii lui Moise şi propovăduim legile lui Dumnezeu. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit prin Moise şi propovăduim legile lui Dumnezeu. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit prin Moise, dar, cât despre acest Iisus, noi nu ştim de unde vine.”

^{(1814.7) 164:4.11} Atunci Iosias a urcat pe un scaun şi a strigat foarte tare tuturor celor care îl puteau auzi: „Ascultaţi, voi, care vă pretindeţi învăţătorii întregului Israel, vă declar că există în toate acestea o mare minune, de vreme ce mărturisiţi că nu ştiţi de unde vine omul acesta, şi totuşi ştiţi cu certitudine prin mărturiile auzite, cum că el mi-a deschis ochii. Cu toţii ştim că Dumnezeu nu înfăptuieşte astfel de lucrări pentru nelegiuiţi. Dumnezeu nu face un asemenea lucru decât la cererea unui sincer adorator pentru un om sfânt şi pentru unul just. Voi ştiţi că de la începutul lumii nu s-a auzit niciodată vorbindu-se de deschiderea ochilor unui orb din naştere. Deci, uitaţi-vă toţi la mine şi daţi-vă seama de ceea ce s-a făcut astăzi la Ierusalim! Eu vă zic, dacă omul acesta nu venea de la Dumnezeu, el nu putea face asta.” Membrii sanhedrinului au plecat furioşi şi confuzi strigând la el: „Tu eşti născut pe de-a-ntregul în păcat, şi pretinzi acum să ne înveţi? Poate că nu te-ai născut realmente orb şi, chiar dacă ochii tăi au fost deschişi în ziua de sabat, asta s-a datorat prinţului demonilor.” Ei s-au dus îndată la sinagogă pentru a-l exclude pe Iosias.

^{(1815.1) 164:4.12} Iosias a abordat această încercare cu vagi noţiuni despre Iisus şi despre natura tămăduirii sale. Cea mai mare parte a mărturiei pe care a dat-o cu atâta inteligenţă şi curaj înaintea acestui tribunal suprem al întregului Israel, s-a dezvoltat în mintea sa pe măsură ce procesul continua în maniera aceasta injustă şi lipsită de echitate.

5. Învăţăturile sub tinda lui Solomon

^{(1815.2) 164:5.1} În tot timpul în care, violând sabatul, această şedinţă a sanhedrinului se derula într-una din sălile templului, Iisus se plimba prin apropiere şi propovăduia poporului sub Tinda lui Solomon. El spera că va fi convocat în faţa sanhedrinului şi îi va putea anunţa buna vestire a libertăţii şi a bucuriei filiaţiei divine din regatul lui Dumnezeu. Dar ei se temeau să trimită după el. Erau întotdeauna descumpăniţi de subitele apariţii în public ale lui Iisus în Ierusalim. Iisus le dădea acum prilejul după care căutaseră cu atâta ardoare, dar se temeau să-l cheme în faţa sanhedrinului, chiar şi ca martor, şi se temeau încă mai mult să-l aresteze.

^{(1815.3) 164:5.2} Era în mijlocul iernii la Ierusalim, şi oamenii căutau să se adăpostească cât de cât sub Tinda lui Solomon. Câtă vreme Iisus zăbovea acolo, mulţimile i-au pus un mare număr de întrebări, şi el le-a propovăduit mai mult de două ore. Câţiva învăţători iudei au căutat să-l prindă în cursă întrebându-l public: „Cât timp ne vei ţine în aşteptare? Dacă tu eşti Mesia, de ce nu ne-o zici de-a dreptul?” Iisus a zis: „Eu v-am vorbit de multe ori de mine însumi şi de Tatăl meu, dar voi n-aţi vrut să mă credeţi. Nu vedeţi oare că lucrările pe care le-am înfăptuit în numele Tatălui meu stau mărturie pentru mine? Dar mulţi dintre voi nu cred, deoarece voi nu aparţineţi turmei mele. De învăţătorul adevărului sunt atraşi numai cei cărora le este foame de adevăr şi sete de dreptate. Oile mele ascultă vocea mea, eu le cunosc şi ele mă urmează. Şi, tuturor celor care urmează învăţătura mea, eu le dau viaţa eternă; ei nu vor pieri niciodată şi nimeni nu-i va smulge din mâna mea. Tatăl meu, care mi-a dat aceşti copii, este mai mare decât toţi, astfel încât nimeni nu-i poate smulge din mâinile Tatălui meu. Tatăl şi cu mine suntem una.” Câţiva iudei necredincioşi s-au repezit către un loc unde se încă construia la o aripă a templului pentru a aduna nişte pietre şi a arunca cu ele în Iisus, dar credincioşii i-au împiedicat.

^{(1815.4) 164:5.3} Iisus şi-a continuat învăţătura: „Eu v-am arătat multe lucrări ale Tatălui înfăptuite din iubire şi, acum vă întreb pentru care dintre aceste lucrări bune vă gândiţi să mă loviţi cu pietre?” Unul dintre farisei a zis: „Nu vrem să te lovim cu pietre pentru nici una dintre lucrările tale bune, ci din pricina blasfemiilor tale, căci, fiind un om, tu îndrăzneşti să te faci egalul lui Dumnezeu.” Şi Iisus a răspuns: „Voi îl acuzaţi pe Fiul Omului de blasfemie pentru că aţi refuzat să mă credeţi atunci când v-am declarat că am fost trimis de Dumnezeu. Dacă nu îndeplinesc lucrările lui Dumnezeu, nu mă credeţi, dar dacă îndeplinesc lucrările lui Dumnezeu, chiar dacă voi nu credeţi în mine, mă gândeam că veţi crede în lucrări. Ca să fiţi siguri de ceea ce proclam, eu vă afirm din nou că Tatăl este în mine şi eu sunt în Tată; aşa cum Tatăl locuieşte în mine, eu voi locui în fiecare dintre cei care cred în această evanghelie.” La auzul acestor cuvinte, mulţi dintre auditori au mers în grabă să caute pietre pentru a arunca în el, dar el a ieşit din incinta templului. El i-a regăsit pe Nataniel şi Toma care asistaseră la şedinţa sanhedrinului, şi a aşteptat cu ei, lângă templu, ca Iosia să iasă din sala de consiliu.

^{(1816.1) 164:5.4} Iisus şi cei doi apostoli nu s-au dus să-l caute pe Iosia acasă la el decât după ce au aflat de excomunicarea lui din sinagogă. Sosind la casa lui Iosia, Toma l-a chemat în curte şi Iisus i-a zis: „Iosia, crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Şi Iosia a răspuns: „Spune-mi cine este ca să pot crede în el.” Iisus a zis: „L-ai văzut şi l-ai auzit, este cel care îţi vorbeşte acum.” Şi Iosia a zis: „Doamne, eu cred.” Apoi, a căzut în genunchi, în semn de adorare.

^{(1816.2) 164:5.5} Când Iosia a aflat că fusese exclus din sinagogă, a fost la început foarte deprimat, dar după aceea foarte încurajat când Iisus i-a poruncit să se pregătească numaidecât să-l însoţească în tabăra din Pella. Acest candid locuitor al Ierusalimului fusese într-adevăr excomunicat dintr-o sinagogă iudaică, dar iată că Creatorul unui univers l-a condus pentru a-l asocia cu nobleţea spirituală a acelui timp şi a acelei generaţii.

^{(1816.3) 164:5.6} Iisus a ieşit apoi din Ierusalim pentru a nu mai reveni înainte de apropierea zilei când va fi gata să părăsească lumea aceasta. Maestrul s-a reîntors la Pella cu Iosia şi cei doi apostoli. Şi s-a adeverit că Iosia a fost unul dintre aceia care au dat roade dintre beneficiarii ajutorului miraculos al Maestrului, căci el a devenit, pentru tot restul vieţii, un predicator al evangheliei împărăţiei.

Până la o nouă revedere .. pace si lumina pentru toti !

Constantin RUSU

P.S.

Incepe postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel nu are o durata fixa, deoarece inceputul lui este in functie de data variabila a Sfintelor Pasti. Anul acesta postul incepe luni, 12 iunie. Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este cunoscut in popor sub denumirea de Postul Sampetrului. Este randuit de Biserica in cinstea celor doi apostoli si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 si 14,23). Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel era numit in vechime Postul Cincizecimii.

Share this: