Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

          Vizita la Filadelfia

1. Micul dejun cu Fariseii

2. Parabola marii cine

3. Femeia cu slăbiciune de spirit

4. Mesajul din Betania

5. Pe drumul către Betania

6. Binecuvântarea copilaşului

7. Discuţia despre îngeri

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online 

Capitolul 167

Vizita la Filadelfia

^{(1833.1) 167:0.1} ÎN TOT timpul acestei perioade de slujire în Pereea, când este menţionat faptul vizitării de către Iisus şi apostolii lui al diverselor localităţi unde cei şaptezeci erau la lucru, trebuie amintit că de regulă, pe parcursul acestei perioade, Iisus nu era însoţit decât de zece apostoli, căci de obicei lăsa cel puţin doi în Pella pentru a instrui mulţimea. Pe când se pregătea să meargă la Filadelfia, Simon Petru şi fratele său, Andrei, s-au reîntors la tabăra din Pella pentru a propovădui mulţimilor care se adunaseră acolo. Când Maestrul părăsea tabăra din Pella pentru vizitele sale din Pereea, nu era ceva rar ca el să fie urmat de un număr de la trei sute până la cinci sute dintre cei care se aflau în tabără. Când a sosit în Filadelfia, el era însoţit de peste şase sute de persoane.

^{(1833.2) 167:0.2} Nu se petrecuse nici un miracol în cursul recentului turneu de predicare prin Decapolis. În afară de purificarea celor zece leproşi, altele nu mai fuseseră nici aici, în această misiune din Pereea. Aceasta a fost o perioadă în care evanghelia a fost proclamată cu putere, fără miracole şi, în cea mai mare parte a timpului, în afară de prezenţa personală a lui Iisus sau chiar şi a apostolilor săi.

^{(1833.3) 167:0.3} Iisus şi cei zece apostoli au sosit în Filadelfia miercuri, 22 februarie, şi au petrecut zilele de joi şi vineri odihnindu-se după recentele lor călătorii şi osteneli. Vineri seara Iacob a vorbit în sinagogă, şi un consiliu general a fost convocat pentru seara următoare. Grupul s-a bucurat mult de progresul evangheliei în Filadelfia şi în satele învecinate. Mesagerii lui David au adus veşti despre extinderea împărăţiei în toată Palestina, precum şi veştile bune din Alexandria şi din Damasc.

1. Micul dejun cu Fariseii

^{(1833.4) 167:1.1} Era, în Filadelfia, un fariseu foarte bogat şi influent care acceptase învăţăturile lui Abner şi care l-a invitat pe Iisus să ia micul dejun în casa sa în dimineaţa de sabat. Se ştia că Iisus era aşteptat în Filadelfia, astfel încât un mare număr de vizitatori, dintre care mulţi erau farisei, veniseră la Ierusalim şi de prin alte părţi. În consecinţă, vreo patruzeci dintre aceşti conducători şi câţiva jurişti au fost invitaţi la acest mic dejun, care fusese aranjat în onoarea Maestrului.

^{(1833.5) 167:1.2} În timp ce Iisus zăbovea lângă poartă discutând cu Abner şi după ce gazda s-a aşezat, unul dintre principalii farisei din Ierusalim, membru al sinedriului, a intrat în sală; potrivit obiceiului său, el s-a dus direct la locul de onoare, la stânga stăpânului casei. Dar locul acesta fusese rezervat lui Iisus şi acela din dreapta lui Abner; gazda i-a făcut semn fariseului din Ierusalim să se aşeze mai încolo pe stânga, iar acest demnitar a fost foarte ofensat de a nu fi primit el locul de onoare.

^{(1834.1) 167:1.3} Curând, toţi invitaţii s-au aşezat şi le-a făcut plăcere să converseze între ei, căci erau în majoritate discipoli de-ai lui Iisus sau simpatizau cu evanghelia. Numai duşmanii lui au băgat de seamă faptul că Maestrul nu respectase ritul spălării ceremoniale a mâinilor înainte de se aşeza ca să mănânce. Abner s-a spălat pe mâini la începutul mesei, dar nu şi în timpul servirii.

^{(1834.2) 167:1.4} Către sfârşitul mesei, un om venind din stradă a intrat în sală; el suferise multă vreme de o boală cronică şi, acum, era hidropic. Omul acesta era un credincios şi fusese recent botezat de tovarăşii lui Abner. El nu i-a cerut lui Iisus ca el să fie vindecat, dar Maestrul ştia că acest bolnav venise în momentul micului dejun, sperând astfel să evite mulţimea care se îmbulzea în restul timpului în jurul lui Iisus şi avea mai multe şanse de a atrage atenţia lui. Omul acesta ştia că atunci miracolele erau rare, dar el socotise în sinea sa că trista sa stare va atrage, poate, compasiunea Maestrului. El nu se înşelase, căci, de la intrarea sa în sală, el a fost remarcat de Maestru şi de pretenţiosul fariseu din Ierusalim. Fariseul n-a ezitat să-şi exprime resentimentul său de a vedea îngăduindu-i-se unui astfel de oaspete să intre în sală. Dar Iisus s-a uitat la bolnav şi i-a surâs cu atâta bunăvoinţă că cel sosit s-a apropiat şi sa aşezat pe podea. L-a sfârşitul mesei, Iisus şi-a plimbat privirea peste comeseni apoi, după ce a aruncat o privire plină de semnificaţie către omul atins de hidropizie, i-a zis: „Prieteni, învăţători din Israel şi erudiţi jurişti, aş vrea să vă pun o întrebare: „Este ilegal sau nu să vindeci bolnavi şi suferinzi în ziua de sabat? Dar cei de faţă îl cunoşteau prea bine pe Iisus; au stat tăcuţi şi n-au răspuns la întrebare.

^{(1834.3) 167:1.5} Atunci, Iisus s-a îndreptat către locul unde era aşezat era bolnavul, l-a luat de mână şi i-a zis: „Ridică-te şi mergi pe drumul tău. Tu nu ai cerut să fii vindecat, dar eu cunosc dorinţa din inima ta şi credinţa din sufletul tău. Înainte ca omul să fi părăsit sala, Iisus a revenit la locul său şi s-a adresat comesenilor aşezaţi la masă: „Tatăl meu a înfăptuit astfel de lucrări, nu pentru a vă incita să intraţi în regat, ci pentru a se revela celor care se găsesc deja acolo. Se poate ca voi să percepeţi că a face asemenea lucruri, este a acţiona în maniera Tatălui, căci care dintre voi, dacă animalul său preferat ar cădea în fântână în ziua de sabat, nu va sări imediat pentru a-l trage afară. Din moment ce nimeni nu voia să-i răspundă şi gazda sa aproba în mod evident întorsătura pe care o luau evenimentele, Iisus s-a ridicat şi le-a zis tuturor celor prezenţi: „Fraţilor, când sunteţi invitaţi la o petrecere de nuntă, să nu vă aşezaţi pe locul de onoare ca nu cumva să fi fost invitat un om mai onorat decât voi, iar gazda să nu fie nevoită să vină ca să vă roage să cedaţi locul celuilalt invitat de onoare. În cazul acesta, veţi fi rugaţi, spre ruşinea voastră, să luaţi un loc inferior la masă. Când sunteţi invitaţi la o serbare, este înţelept, la sosirea voastră la masa festinului, să căutaţi locul cel mai umil, şi acolo să vă aşezaţi. Atunci, trecându-şi ochii peste adunarea comesenilor, stăpânul casei să vă poată spune: „Prietene, de ce te-ai aşezat într-un loc atât de umil? Urcă mai sus. Atunci, omul acesta modest, va fi slăvit în prezenţa celorlalţi comeseni. Nu uitaţi aceasta: oricine se va ridica va fi coborât, dar oricine se va smeri va fi înălţat. Deci, dacă primiţi să dejunaţi sau dacă oferiţi o cină , nu-i invitaţi întotdeauna pe prietenii voştri, pe fraţii voştri, pe familia voastră sau pe vecinii voştri, pentru ca ei la rândul lor să vă invite la petrecerile lor cu titlu de recompensă. Dacă daţi un banchet, invitaţi uneori şi pe săraci, pe infirmi şi pe orbi. În felul acesta, voi veţi fi binecuvântaţi în inima voastră, căci ştiţi bine că şchiopii şi schilozii nu pot să vă mai înapoieze grijile voastre afectuoase.”

2. Parabola marii cine

^{(1835.1) 167:2.1} După ce Iisus a terminat de vorbit la masa fariseului, unul dintre juriştii prezenţi a vrut să rupă tăcerea şi a zis fără judecată: „Binecuvântat să fie cel care va mânca pâinea în împărăţia lui Dumnezeu – ceea ce era o expresie curentă în epocă. Atunci, Iisus a povestit o parabolă, de care chiar şi gazda lui binevoitoare a fost nevoită să se folosească. El a zis:

^{(1835.2) 167:2.2} ”Un conducător a dat o masă mare la care a invitat numeroşi oaspeţi. La ora cinei, el şi-a trimis servitorii pentru a le zice invitaţilor: „Veniţi, căci totul este gata. Dar invitaţii au început în unanimitate să caute scuze. Primul a zis: „Eu tocmai cumpăr o fermă, şi trebuie neapărat să mă duc s-o inspectez; pe mine te rog să mă scuzi. Un altul a zis: „Eu am cumpărat cinci perechi de boi, şi trebuie să merg să-i primesc; te rog să mă scuzi. Şi încă un altul a zis: „Tocmai ce mi-am luat nevastă şi de aceea nu pot să vin. Servitorii au venit deci să-i raporteze acestea stăpânului lor. Atunci, stăpânul casei a fost foarte supărat; s-a întors către servitorii lui şi a zis: „Am pregătit acest ospăţ de nuntă; au fost tăiate animale tinere puse la îngrăşat şi totul este pregătit pentru oaspeţii mei, dar ei au desconsiderat invitaţia mea. Fiecare dintre ei s-a dus către pământurile lui şi către negustoriile lui, şi le-a lipsit până şi respectul faţă de servitorii mei care le cereau să vină la ospăţul meu. Mergeţi deci îndată pe străzile şi pe străduţele oraşului, pe marile drumuri şi pe drumurile mai puţin umblate, şi aduceţi aici pe săraci şi pe dezmoşteniţi, pe orbi şi pe şchiopi, pentru ca să fie oaspeţi la petrecerea nunţii. Servitorii au făcut ceea ce le ordonase stăpânul lor, şi, chiar şi atunci, rămânea încă loc şi pentru alţi invitaţi. Atunci, Domnul acesta le-a zis slujitorilor lui: „Duceţi-vă acum pe drumuri şi la ţara, şi duceţi forţă celor care se găsesc acolo, pentru ca să-mi fie casa plină. Eu declar că nici unul dintre primii invitaţi nu va gusta din cina mea. Şi servitorii au făcut ceea ce le ordona, şi casa a fost umplută.”

^{(1835.3) 167:2.3} Când oaspeţii fariseului au auzit cuvintele acestea, ei au plecat şi s-au întors fiecare la ei acasă. Printre fariseii sarcastici prezenţi în dimineaţa aceea, a fost cel puţin unul care a înţeles semnificaţia acestei parabole, căci el a fost botezat în aceeaşi zi şi şi-a mărturisit public credinţa în evanghelia împărăţiei. În seara aceea, Abner a ţinut o predică despre această parabolă la consiliul general al credincioşilor.

^{(1835.4) 167:2.4} În ziua următoare, toţi apostolii s-au angajat în exerciţiul filozofic constând din încercarea de a interpreta semnificaţia acestei parabole a marii cine. Iisus a ascultat cu interes diversele lor interpretări, dar a refuzat ferm să-i ajute să înţeleagă parabola. El s-a mărginit a zice: „Fiecare să-i găsească înţelesul pentru sine însuşi şi în sufletul său.”

3. Femeia cu slăbiciune de spirit

^{(1835.5) 167:3.1} Abner aranjase ca Maestrul să propovăduiască în sinagogă în ziua aceasta de sabat. Aceasta era prima oară când Iisus apărea într-o sinagogă de când acestea toate fuseseră închise pentru învăţătura sa din ordinul sinedriului. La sfârşitul slujbei, Iisus şi-a coborât privirea asupra unei femei destul de înaintate în vârstă, tare abătută şi al cărei corp era încovoiat în două. Această femeie era, de multă vreme, tiranizată de frică, şi viaţa ei pierduse orice bucurie. Iisus a coborât de pe estradă, s-a apropiat de ea, a atins pe umăr corpul ei curbat şi i-a zis: „Femeie, măcar de-ai vrea să crezi, ai putea fi în întregime eliberată de spiritul tău de infirmitate. Şi această femeie, care era îndoită şi legată de peste optsprezece ani de crize de frică, a crezut în cuvintele Maestrului; ea s-a ridicat numaidecât în virtutea credinţei sale. Văzând că el îi dăduse puterea de a se ţine dreaptă, ea şi-a ridicat vocea şi l-a slăvit pe Dumnezeu.

^{(1836.1) 167:3.2} Infirmitatea acestei femei era în întregime mentală; îndoitura corpului său provenea din mintea sa deprimată. Cu toate acestea, publicul a crezut că Iisus vindecase o veritabilă infirmitate fizică. Adunarea din Filadelfia primea favorabil învăţăturile lui Iisus, dar conducătorul sinagogii era un fariseu ostil. El împărtăşea opinia adunării că Iisus vindecase o boală fizică şi a fost indignat că Iisus s-a încumetat să facă aşa ceva în ziua de sabat. El s-a ridicat deci în faţa adunării şi a zis: „Nu-s oare şase zile în care oamenii să-şi facă toată munca lor? Veniţi aşadar ca să fiţi vindecaţi în timpul zilelor lucrătoare, dar nu în ziua de sabat.

^{(1836.2) 167:3.3} După ce neprietenosul conducător grăise astfel, Iisus a urcat pe estradă şi a zis: „De ce joci un rol de ipocrit? Fiecare dintre voi, în ziua de sabat, nu-şi dezleagă el boul din grajd a-l duce să-l adape? Dacă această faptă bună este licită în ziua de sabat, această femeie, o fiică de-a lui Avraam pe care răul a încovoiat-o vreme de peste optsprezece ani, n-ar trebui oare eliberată din această robie şi condusă să se adape la apele libertăţii şi ale vieţii, chiar şi în această zi de sabat? Cât timp femeia continua să-l slăvească pe Dumnezeu, adunarea s-a bucurat laolaltă cu ea de vindecarea ei, iar critica a fost făcută de ruşine.

^{(1836.3) 167:3.4} Ca urmare a criticării publice a lui Iisus în această zi de sabat, conducătorul sinagogii a fost destituit şi înlocuit de un discipol al lui Iisus.

^{(1836.4) 167:3.5} Iisus le elibera frecvent pe aceste victime ale fricii de spiritul lor de infirmitate, de depresiunea lor mintală şi de aservirea lor temei. Dar populaţia credea că toate aceste suferinţe erau sau infirmităţi fizice, sau posedări de spirite rele.

^{(1836.5) 167:3.6} Iisus a propovăduit din nou în sinagogă duminică, şi, în acea zi la amiază, numeroşi credincioşi au fost botezaţi de Abner în râul care curgea în sudul oraşului. În dimineaţa zilei următoare, Iisus şi cei zece apostoli ar fi plecat înapoi către Pella dacă unul dintre mesagerii lui David n-ar fi sosit, aducându-i lui Iisus un mesaj urgent din partea prietenilor lui Bethania de lângă Ierusalim.

4. Mesajul din Betania

^{(1836.6) 167:4.1} Foarte târziu în seara de duminică, 26 februarie, a sosit la Filadelfia un curier din Bethania, aducând un mesaj de la Marta şi Maria care spunea: „Doamne, cel pe care îl iubeşti este foarte bolnav. Acest mesaj a ajuns la Iisus la sfârşitul convorbirii de seară, chiar în momentul în care el îşi lua la rămas bun de la apostoli pentru noaptea aceea. Mai întâi Iisus n-a răspuns nimic. S-a produs atunci unul dintre acele ciudate intermedii, un timp în care el părea să fie în comunicare cu ceva exterior lui, situat dincolo de el. Apoi el şi-a ridicat ochii şi s-a adresat mesagerului în aşa fel încât apostolii să-l poată auzi spunând: „Această boală nu duce realmente la moarte. Nu puneţi la îndoială că ea poate fi folosită pentru a-l preamări pe Dumnezeu şi pentru a-l exalta pe Fiu.”

^{(1837.1) 167:4.2} Lui Iisus îi erau tare dragi Marta, Maria şi fratele lor Lazăr. Avea pentru ei o dragoste ferventă. Primul său gând uman a fost acela de a merge imediat în ajutorul lor, dar în minte sa combinată i-a venit o altă idee. El aproape că renunţase la speranţa de a-i mai vedea pe liderii iudei din Ierusalim acceptând într-o bună zi împărăţia, dar el îşi iubea întotdeauna poporul, şi acum se contura pentru el un plan care ar da, scribilor şi fariseilor din Ierusalim, o şansă mai mult de a accepta învăţăturile sale. El a decis, dacă tatăl său voia, să facă, din acest ultim apel la Ierusalim, manifestarea exterioară cea mai profundă şi cea mai stupefiantă din cariera sa terestră. Iudeii rămâneau ataşaţi de ideea unui eliberator care face minuni. Şi cu toate că Iisus refuza să se coboare la minuni materiale sau să facă demonstraţii temporare de putere politică, el a cerut totuşi, de data asta, consimţământul Tatălui pentru a manifesta puterea nedemonstrată încă asupra vieţii şi morţii.

^{(1837.2) 167:4.3} Iudeii aveau obiceiul de a-şi îngropa morţii în ziua decesului lor, ceea ce era o practică necesară într-un climat atât de cald. Se întâmpla adesea că ei puneau în mormânt un individ aflat doar într-o stare de comă, astfel încât, la scurgerea a două zile, sau chiar trei, acest pseudo-mort ieşea din mormânt. După credinţele iudeilor, spiritul sau sufletul putea să zăbovească lângă corp vreme de două sau trei zile, dar nu rămânea niciodată după a treia zi; descompunerea era foarte avansată în cea de-a patra zi, şi nimeni nu revenea niciodată din mormânt după acest interval de timp. De aceea Iisus a mai rămas două zile pline în Filadelfia înainte de a se pregăti să plece către Bethania.

^{(1837.3) 167:4.4} Prin urmare, miercuri dimineaţa devreme, el le-a zis apostolilor: „Să fim îndată gata să mai plecăm o dată în Iudeea. După ce l-au auzit pe Maestrul lor zicând aceasta, apostolii s-au retras mai încolo câtăva vreme pentru a se sfătui între ei. Iacob a luat conducerea dezbaterilor, şi apostolii au fost toţi de acord că era curată nebunie să-l lase pe Iisus să se întoarcă iarăşi în Iudeea. Ei au revenit ca un singur om şi i-au împărtăşit lui Iisus părerea lor. Iacob a Zis: „Maestre, ai fost în Ierusalim cu câteva săptămâni în urmă, şi conducătorii ţi-au căutat moartea, în vreme ce poporul era gata să te omoare cu pietre. În momentul acela, le-ai dat oamenilor aceia şansa de a primi adevărul, şi noi nu vom îngădui ca tu să te mai duci în Iudeea.”

^{(1837.4) 167:4.5} Atunci Iisus a zis: „Oare nu înţelegeţi că fiecare zi are doisprezece ore în timpul cărora îţi poţi face treaba în siguranţă? Dacă un om merge ziua, el nu se împiedică, având în vedere că are lumină. Dacă umblă noaptea, el riscă să se împiedice, căci este fără lumină. Atâta timp cât durează ziua mea, eu nu mă tem să intru în Iudeea. Aş vrea să înfăptuiesc încă o puternică lucrare pentru aceşti iudei. Aş vrea să le mai dau o şansă de a crede, chiar şi în condiţiile care le convin – glorie exterioară şi manifestare vizibilă de putere a Tatălui şi de iubire a Fiului. În plus, n-aţi înţeles voi că fratele nostru Lazăr a adormit şi că aş vrea să mă duc să-l trezesc din somnul acesta!”

^{(1837.5) 167:4.6} Atunci, unul dintre apostoli a zis: „Maestre, dacă Lazăr a adormit, este tot atât de sigur că se va reface.” Pe vremea aceea, iudeii aveau obiceiul de a vorbi de moarte ca despre o formă de somn, dar apostolii n-au înţeles că Iisus voia să zică că Lazăr părăsise lumea aceasta. Maestrul a explicat deci limpede: „Lazăr este mort. În interesul vostru, şi chiar dacă aceasta nu are cum să-i salveze pe ceilalţi, eu sunt bucuros de a nu mă fi găsit acolo, pentru ca voi să aveţi acum un nou motiv de a crede în mine. Voi o să fiţi martori la un eveniment care ar trebui să vă întărească pe toţi în pregătirea zilei în care îmi voi lua rămas bun de la voi pentru a mă duce la Tatăl meu.”

^{(1838.1) 167:4.7} În faţa imposibilităţii de a-l convinge pe Iisus de a se abţine să meargă în Iudeea, şi şovăiala unora dintre apostoli de a-l însoţi. Toma s-a adresat tovarăşilor lui zicând: „Noi ne-am exprimat temerile noastre Maestrului, dar el a decis să meargă în Bethania. Sunt convins că aceasta înseamnă sfârşitul; are să fie cu siguranţă omorât. Dar, dacă asta este alegerea Maestrului, să ne conducem ca nişte oameni bravi; să mergem şi noi ca să murim cu el.” Ca întotdeauna, în chestiunile care necesită un curaj deliberat şi susţinut, Toma a fost reazemul celor doisprezece apostoli.

5. Pe drumul către Betania

^{(1838.2) 167:5.1} O companie de aproape cinci sute de prieteni şi de duşmani l-a urmat pe Iisus pe drumul Iudeei. Miercuri, la ora mesei de prânz, el le-a făcut, apostolilor săi şi acestui grup de însoţitori, o expunere despre „Condiţiile Salvării”, şi, la sfârşitul acestei lecţii, el a povestit parabola fariseului şi a publicanului (un perceptor de taxe). Iisus a zis: „Voi vedeţi astfel că Tatăl dăruie salvarea copiilor oamenilor şi că această salvare este un dar gratuit tuturor celor care au credinţa de a accepta filiaţia în familia divină. Omul nu poate face nimic pentru a câştiga această salvare. Ostenelile fariseismului nu pot cumpăra favoarea lui Dumnezeu, şi lungile rugăciuni în public nu vor compensa lipsa de credinţă vie din inima lor. Pe oameni îi puteţi înşela prin serviciile voastre exterioare, dar Dumnezeu scrutează sufletul vostru. Ceea ce vă zic este bine ilustrat de pilda celor doi oameni, un fariseu şi un publican, care merg la templu ca să se roage. Fariseul stă în picioare şi se roagă în sinea sa: ‚O, Dumnezeule, îţi aduc mulţumiri că nu mă asemăn cu restul oamenilor, care sunt hoţi, ignoranţi, nedrepţi şi adulterini, şi nici chiar cu acest publican. Eu postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuiala din tot ceea ce dobândesc.’ În schimb, publicanul stătea mai încolo şi nu îndrăznea nici măcar să-şi ridice ochii la cer; el s-a bătut cu pumnii în piept spunând: ‚O, Dumnezeule, fii milostiv cu un păcătos ca mine.’ Eu vă zic însă că publicanul este acela care se va înapoia acasă cu aprobarea lui Dumnezeu, mai degrabă decât fariseul, căci oricine se înalţă va fi umilit şi oricine se umileşte va fi înălţat.”

^{(1838.3) 167:5.2} În seara aceea, în Ierihon, fariseii ostili au căutat să-l prindă pe Iisus în cursă incitându-l să discute despre căsătorie şi divorţ, aşa cum făcuseră semenii lor mai demult în Galileea. Dar Maestrul a evitat cu iscusinţă să se lase antrenat într-o opoziţie cu legile lor privitoare la divorţ. Tot aşa cum publicanul şi fariseul ilustrau buna şi reaua religie, practicile lor de divorţ stabileau un contrast între mai bunele legi matrimoniale ale codului iudaic şi ruşinoasa delăsare cu care fariseii interpretau regulile divorţului formulate de Moise. Fariseii se judecau ei înşişi după criteriul cel mai de jos; publicanii se puneau în acord cu idealul cel mai elevat. Pentru farisei, devoţiunea era un mijloc de a ajunge la inactivitatea justificată şi la asigurarea unei false securităţi spirituale. Pentru publicani, devoţiunea era un mijloc de a împrospăta sufletul lor pentru ca el să înţeleagă necesitatea de a se căi, de a se spovedi şi de a accepta prin credinţă o iertare milostivă. Fariseii căutau justiţia, iar publicanii, îndurarea Legea universului este: Cereţi, şi veţi primi; căutaţi şi veţi găsi.

^{(1838.4) 167:5.3} Cu toate că Iisus a refuzat să se lase antrenat într-o controversă cu fariseii cu privire la divorţ, el a proclamat o învăţătură pozitivă de idealuri superioare privitoare la căsătorie. El a exaltat căsătoria ca fiind relaţia umană cea mai ideală şi cea mai elevată. Tot aşa, el a marcat puternica sa dezaprobare pentru practica desfrânată şi injustă a divorţului la iudeii din Ierusalim, care, la vremea aceea, permitea unui om să divorţeze pentru motivele cele mai futile. Era de ajuns ca cel interesat să-şi acuze soţia de a fi o rea gospodină sau de a întreţine prost casa, sau pur şi simplu pentru că s-a îndrăgostit de o femeie mai frumoasă.

^{(1839.1) 167:5.4} Fariseii merseseră până la a propovădui că acest gen de divorţ facil era un privilegiu special acordat poporului iudeu, cu deosebire fariseilor. Astfel, în vreme ce Iisus refuza să facă declaraţii despre căsătorie şi divorţ, el a condamnat cu severitate aceste ruşinoase caricaturi ale relaţiilor maritale şi a făcut să reiasă injustiţia lor vizavi de femei şi de copii. Niciodată n-a sancţionat nici o practică de divorţ care să dea bărbatului un avantaj asupra femeii; Maestrul n-a aprobat decât învăţăturile care acordă femeilor egalitate cu bărbaţii.

^{(1839.2) 167:5.5} Cu toate că Iisus n-a oferit reguli noi privitoare la căsătorie şi la divorţ, el i-a îndemnat pe iudei să se conformeze propriilor lor legi şi propriilor lor învăţături cele mai elevate. El s-a sprijinit constant pe Scripturi în efortul lor de a ameliora practicile lor potrivit acestei tendinţe sociale. Susţinând totodată astfel conceptele ideale şi superioare ale căsătoriei, Iisus a evitat cu abilitate conflictul cu interlocutorii săi în legătură cu practicile sociale aşa cum sunt ele reprezentate fie în legile lor scrise, fie de către privilegiile lor de divorţ la care ţineau atât de mult.

^{(1839.3) 167:5.6} Le-a fost foarte dificil apostolilor să înţeleagă reticenţa Maestrului de a face declaraţii pozitive cu privire la problemele ştiinţifice, sociale, economice şi politice. Ei nu realizează întru totul că misiunea sa terestră privea exclusiv revelarea adevărurilor spirituale şi religioase.

^{(1839.4) 167:5.7} Seara târziu, după ce Iisus a vorbit despre căsătorie şi despre divorţ, apostolii lui i-au pus, în particular, numeroase întrebări suplimentare. Răspunsurile lui la iscodirile lor au eliberat mintea lor de multe dintre concepţiile false. La sfârşitul acestei convorbiri, Iisus a zis: „Căsătoria este onorabilă şi trebuie să fie dorită de toţi oamenii. Faptul că Fiul omului îşi continuă, singur, misiunea sa terestră nu aduce nici o atingere caracterului dezirabil al căsătoriei. Voia Tatălui este cea care acţionează astfel, dar acelaşi Tată a ordonat crearea masculilor şi femelelor; Dumnezeu vrea ca bărbaţii şi femeile să-şi găsească slujirea lor cea mai elevată şi bucuria corespondentă în stabilirea de cămine pentru a primi şi creşte copii, pentru crearea cărora aceşti părinţi devin coasociaţi Creatorilor cerului şi ai pământului. De aceea omul îi va părăsi pe tatăl şi mama lui pentru a se lega de soţia sa, şi cei doi vor fi doar una.”

^{(1839.5) 167:5.8} În felul acesta, Iisus a uşurat mintea apostolilor de un mare număr de griji în legătură cu căsătoria şi a clarificat numeroase neînţelegeri privitoare la divorţ. În acelaşi timp, el a contribuit foarte mult la exaltarea idealurilor lor de uniune socială, şi a sporit respectul lor pentru femei, pentru copii şi pentru cămin.

6. Binecuvântarea copilaşului

^{(1839.6) 167:6.1} Mesajul de seară al lui Iisus asupra căsătoriei şi asupra caracterului sacru al copiilor s-a răspândit în tot Ierihonul, astfel încât, în dimineaţa următoare, cu mult înainte ca Iisus şi apostolii lui să fie gata de plecare, şi chiar şi înainte de ora micului dejun, un mare număr de mame s-au adunat aproape de adăpostul lui Iisus, ducându-şi copiii în braţe sau ţinându-i de mână, şi dorind ca el să-i binecuvânteze pe cei mici. Când apostolii au ieşit şi au văzut această adunare de mame cu copiii lor, ei au încercat să le trimită de acolo, dar aceste femei au refuzat să plece înainte ca Maestrul să-şi fi pus mâinile pe copiii lor şi să-i fi binecuvântat. Când apostolii le-au certat zgomotos pe aceste mame, Iisus, auzind zarva iscată, a ieşit şi i-a mustrat cu indignare zicând: „Îngăduiţi copilaşilor să vină la mine; nu le interziceţi asta, căci împărăţia cerurilor este compusa din cei asemeni lor. În adevăr, în adevăr, vă zic, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş nu va putea intra acolo pentru a atinge deplina statură a umanităţii sale spirituale.”

^{(1840.1) 167:6.2} După ce a vorbit astfel cu apostolii săi, Iisus i-a primit pe toţi copiii şi şi-a pus mâinile pe ei, adresând totodată cuvinte de încurajare şi de speranţă mamelor lor.

^{(1840.2) 167:6.3} Iisus vorbea adesea apostolilor săi de casele cereşti şi le propovăduia că copiii aflaţi în evoluţie ai lui Dumnezeu trebuie să crească acolo spiritualmente, aşa cum copiii cresc fizic pe această lume. Lucrurile sacre par adesea banale; astfel, în ziua aceasta, copiii aceştia şi mamele lor nu îşi dădeau seama că inteligenţele Nebadonului îi observau pe copiii Ierihonului jucându-se cu Creatorul unui univers.

^{(1840.3) 167:6.4} Statutul de femei din Palestina a fost foarte mult ameliorat de învăţătura lui Iisus. La fel ar fi fost în toată lumea dacă discipolii săi nu s-ar fi îndepărtat atâta de mult de ceea ce Maestrul lor se ostenise atâta să îi înveţe.

^{(1840.4) 167:6.5} Tot în Ierihon a fost că, în cursul unei discuţii despre formarea religioasă precoce a copiilor şi a obiceiurilor de adorare divină, Iisus a insuflat apostolilor săi marea valoare a frumuseţii ca influenţă care îndeamnă la adorare, în special la copii. Prin preceptele sale şi prin îndemnul său, Maestrul a propovăduit valoarea adorării Creatorului în mijlocul peisajelor naturale ale creaţiei. El prefera să comunice cu Tatăl ceresc dintre arbori şi dintre umilele creaturi ale lumii naturale. El găsea plăcere în contemplarea Tatălui prin spectacolul inspirator al tărâmurilor înstelate ale Fiilor Creatori.

^{(1840.5) 167:6.6} Când nu este posibil să-l adore pe Dumnezeu din tabernaculele naturii, oamenii ar trebui să facă tot ce le stă în putere pentru a-şi rezerva case ale frumuseţii, sanctuare de o simplicitate atrăgătoare şi artistic împodobite, cu scopul de a trezi simţămintele omeneşti cele mai elevate asociate cu abordarea intelectuală a comuniunii spirituale cu Dumnezeu. Adevărul, frumuseţea şi sfinţenia aduc un ajutor puternic şi eficient veritabilei adorări. Comuniunea spirituală nu este încurajată numai printr-o ornamentare masivă şi prin excesele de decorare ale unei arte umane complicate şi fastuoase. Frumuseţea este cea mai religioasă atunci când este cea mai simplă şi cea mai apropiată de natură. Ce păcat că copilaşii au primul lor contact cu conceptele venerării publice în sălile reci şi goale atât de lipsite de atracţia frumuseţii şi care inspiră atât de puţină bună dispoziţie şi sfinţenie! Ar trebui ca iniţierea copilului în adorare să aibă loc în peisajele naturii, şi ca, mai târziu, să-i însoţească pe părinţii lui în edificiile publice ale adunărilor religioase care au cel puţin tot atâta atracţie materială şi frumuseţe artistică ca şi casa în care îşi are domiciliul obişnuit.

7. Discuţia despre îngeri

^{(1840.6) 167:7.1} În vreme ce grupul apostolic urca dealurile de la Ierihon către Bethania, Nataniel a mers aproape tot timpul alături de Iisus; discuţia lor asupra raporturilor copiilor cu împărăţia cerurilor i-a condus indirect la studierea slujirii din partea îngerilor. Nataniel a sfârşit prin a-i pune Maestrului următoarea întrebare: „Văzând că marele preot este un saducheu, şi dat fiind că saducheii nu credeau în îngeri, ce să propovăduim noi poporului cu privire la ajutoarele cereşti?” Atunci, Iisus a dat, între altele, următoarele indicaţii:

^{(1841.1) 167:7.2} ”Oştirile de îngeri formează un ordin separat de fiinţe create. Ei sunt în întregime diferiţi de ordinul material al creaturilor muritoare şi activează ca un grup distinct de inteligenţe ale universului. Îngerii nu aparţin grupului de creaturi denumite ‚Fii lui Dumnezeu’ în Scripturi. Ei nu sunt nici spiritele preamărite ale muritorilor care şi-au continuat progresul prin lumile elevate ale palatelor. Îngerii sunt o creaţie directă, şi nu se reproduc. Multitudinea de îngeri nu are decât o înrudire spirituală cu rasa umană. În timp ce omul progresează pe calea sa către Tatăl din Paradis, el trece, la un moment dat, printr-un stadiu analog cu starea îngerilor, dar omul muritor nu devine niciodată un înger.

^{(1841.2) 167:7.3} ”Spre deosebire de oameni, îngerii nu mor niciodată. Ei sunt nemuritori, dacă nu cumva se pomenesc implicaţi în păcat, cum au făcut-o unii prin înşelăciunile lui Lucifer. Îngerii sunt slujitorii spirituali din cer şi nu sunt nici infinit de înţelepţi, nici atotputernici; dar toţi îngerii loiali sunt cu adevărat curaţi şi sfinţi.

^{(1841.3) 167:7.4} ”Şi nu vă mai amintiţi oare că v-am mai spus o dată înainte că, dacă ochii voştri spirituali ar fi unşi, aţi vedea atunci cerurile deschise şi i-aţi zări pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând? Cu ajutorul îngerilor poate o lume să fie menţinută în contact cu celelalte, căci nu v-am mai spus eu de multe ori că eu mai am şi alte oi care nu aparţin acestei stâne? Aceşti îngeri nu sunt iscoade ale lumii spirituale care vă supraveghează şi merg apoi să-i spună Tatălui de gândurile din inima voastră, şi îi fac un raport asupra faptelor trupului. Tatăl n-are nevoie de soiul acesta de servicii, din moment ce propriul lui spirit trăieşte în voi. Însă aceste spirite îngereşti servesc la ţinerea la curent a unei părţi din creaţia celestă cu faptele făcute în alte părţi îndepărtate ale universului. Un mare număr de îngeri sunt afectaţi slujirii raselor umane, lucrând totodată în guvernul Tatălui şi în universurile Fiilor. Când v-am învăţat că mulţi dintre aceşti serafimi erau spirite tutelare, eu nu vorbeam nici la figurat, nici poetic. Toate acestea sunt adevărate, independent de dificultatea voastră de a înţelege aceste chestiuni.

^{(1841.4) 167:7.5} ”Mulţi dintre aceşti îngeri lucrează la salvarea oamenilor; nu v-am vorbit oare de bucuria serafică când un suflet decide să abandoneze păcatul şi să înceapă căutarea lui Dumnezeu? Eu v-am vorbit chiar şi de bucuria din prezenţa îngerilor cerului datorită unui singur suflet care se căieşte; aceasta denota existenţa altor categorii superioare de fiinţe cereşti care se ocupă şi ele de bunăstarea spirituală şi de progresul divin al omului muritor.

^{(1841.5) 167:7.6} ”Aceşti îngeri se ocupă deopotrivă de mult de mijloacele prin care spiritul oamenilor este eliberat din tabernacolele cărnii şi sufletul lor escortat în lumile celeste de palate. Îngerii sunt fidele călăuze celeste ale sufletului oamenilor pe perioada neexplorată şi imprecisă care intervine între moartea fizică şi viaţa nouă din lăcaşurile spiritului.”

^{(1841.6) 167:7.7} Iisus ar fi discutat şi mai mult cu Nataniel despre ajutorul îngerilor dacă n-ar fi fost întrerupt de apropierea Martei. Ea fusese informată că Maestrul se apropia de Bethania de prietenii ei care îl văzuseră urcând dealurile din est, şi acum ea se grăbea să-l întâmpine.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

 Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

          Ultimul turneu în Pereea de  Nord

1. Fariseii la Ragara

2. Cei zece leproşi

3. Predica din Geresa

4. O lecţie despre accidente

5. Congregaţia de la Filadelfia

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online 

Capitolul 166

Ultimul turneu în Pereea de nord

^{(1825.1) 166:0.1} DE PE 11 până pe 20 februarie, Iisus şi cei doisprezece au făcut un tur, în Pereea de nord, în toate oraşele în care activau asociaţii lui Abner şi femeile corpului evanghelic, ei au aflat că aceşti mesageri ai evangheliei se descurcau bine, şi Iisus a atras, în repetate rânduri, atenţia apostolilor asupra faptului că se putea răspândi evanghelia împărăţiei fără acompaniamentul miracolelor sau al minunilor.

^{(1825.2) 166:0.2} Toată această misiune de trei luni în Pereea a fost îndeplinită cu succes şi cu doar puţin ajutor din partea celor doisprezece apostoli. Din momentul acela, evanghelia a reflectat mai mult învăţăturile lui Iisus decât personalitatea sa. Dar discipolii lui n-au urmat mult timp instrucţiunile sale; de fapt, la puţină vreme după moartea şi reînvierea lui Iisus, ei s-au îndepărtat de învăţăturile lui şi au început să construiască Biserica primitivă în jurul conceptelor miraculoase şi ale amintirilor preamărite ale personalităţii sale atât divine, cât şi umane.

1. Fariseii la Ragara

^{(1825.3) 166:1.1} Pe 18 februarie, în ziua de sabat, Iisus se afla în Ragaba, unde trăia un fariseu bogat pe nume Nataniel. Un mare număr de alţi farisei îl urmau pe Iisus şi pe cei doisprezece în turneul din ţară. Nataniel a pregătit deci, pentru această dimineaţă de sabat, un mic dejun pentru toţi, vreo douăzeci de persoane, şi l-a invitat pe Iisus ca gazdă de onoare.

^{(1825.4) 166:1.2} În momentul în care Iisus a sosit la acest mic dejun, marea parte a fariseilor, precum şi doi sau trei jurişti, erau deja acolo, aşezaţi la masă. Maestrul a luat îndată loc la stânga lui Nataniel fără a trece pe la vasele de apă pentru a se spăla pe mâini. Mulţi dintre farisei, şi mai ales aceia care erau în favoarea învăţăturilor lui Iisus, ştiau că el îşi spăla mâinile numai din raţiuni de igienă şi că detesta aceste rituri pur ceremoniale; ei n-au fost deci surprinşi să-l vadă aşezându-se direct la masă fără a se fi spălat de două ori pe mâini. Dar Nataniel a fost şocat de faptul că Maestrul nu se conformase strictelor exigenţe ale practicilor fariseice. De altfel Iisus nu-şi spăla mâinile, aşa cum o făceau fariseii, nici la sfârşitul fiecărei serviri a unui nou fel de mâncare, nici la sfârşitul mesei.

^{(1825.5) 166:1.3} După ce Nataniel şuşotise îndelung cu un fariseu necuviincios aşezat în dreapta sa, şi după ce invitaţii aşezaţi în faţa Maestrului au ridicat, de mai multe ori, sprâncenele în semn de dezaprobare şi au strâmbat din buze cu sarcasm, Iisus a sfârşit prin a spune: „Credeam că mă invitaserăţi în casa asta pentru a rupe pâinea cu voi, şi poate pentru a-mi pune întrebări privitoare la proclamarea unei noi evanghelii a împărăţiei lui Dumnezeu. Dar eu văd că m-aţi adus aici pentru a asista la o etalare de devoţiune ceremonială faţă de fariseismul vostru. Acum că aţi făcut-o, ce aveţi să-i oferiţi invitatului vostru de onoare cu această ocazie?”

^{(1826.1) 166:1.4} După ce Maestrul a vorbit astfel, ei şi-au coborât ochii privind masa şi nemaizicând nimic. Neluând nimeni cuvântul, Iisus a continuat: „Mulţi dintre voi fariseii prezenţi sunteţi aici cu mine ca prieteni, şi unii sunt chiar şi discipolii mei, dar majoritatea fariseilor persistă să refuze să vadă lumina şi să recunoască adevărul, chiar şi când lucrarea evangheliei le este prezentată cu mare putere. Cu ce grijă curăţaţi exteriorul cupelor şi al farfuriilor, în vreme ce recipientele de hrană spirituală sunt murdare şi pătate! Voi aveţi grijă să vă daţi o înfăţişare pioasă şi sfântă înaintea poporului, dar interiorul sufletului vă este plin de fariseism, de lăcomie, de pretenţii şi de tot felul de perversităţi spirituale. Conducătorii voştri îndrăznesc până şi să comploteze şi să facă planuri pentru asasinarea Fiului Omului. Nesocotiţilor, nu înţelegeţi oare că Dumnezeul din cer priveşte motivele lăuntrice ale sufletului vostru precum şi simulacrele voastre exterioare şi pioasele voastre profesiuni de credinţă? Să nu credeţi că dând de pomană şi plătind dijma veţi fi curăţaţi de injustiţia voastră şi capabili de a vă prezenta curaţi în faţa Judecătorului tuturor oamenilor. Nenorocire vouă, fariseilor, care aţi persistat să respingeţi lumina vieţii! Plătiţi cu meticulozitate dijma şi faceţi pomeni cu ostentaţie, dar nesocotiţi cu bună ştiinţă chemarea lui Dumnezeu şi respingeţi revelaţia iubirii lui. Aveţi dreptate să acordaţi atenţie îndatoririlor voastre minore, dar nu trebuie să fi neglijat aceste exigenţe majore. Nenorocire tuturor celor care fug de justiţie, dispreţuiesc îndurarea, şi resping adevărul! Nenorocire tuturor celor care nu iau în seamă revelaţia Tatălui, în timp ce caută locurile de onoare în sinagogă şi doresc cu ardoare ploconelile măgulitoare de prin pieţe!”

^{(1826.2) 166:1.5} În timp ce Iisus era pe punctul de a se ridica ca să plece, unul dintre legiştii aşezaţi la masă l-au întrebat: „Maestre, într-unele dintre declaraţiile tale, tu ne faci reproşuri şi nouă. Oare nu este nimic bun la scribi, la farisei şi la oamenii legii?” Iisus s-a ridicat şi i-a răspuns juristului: „Ca şi fariseii, vouă vă place să ocupaţi primele locuri la ospeţe şi să purtaţi robe lungi, în vreme ce puneţi pe umerii oamenilor poveri grele, care se ostenesc purtându-le. Şi când sufletele oamenilor se clatină sub aceste poveri grele, voi nu ridicaţi nici măcar un deget să le ridicaţi. Nenorocire vouă, care găsiţi cele mai mari desfătări ale voastre în clădire de morminte pentru profeţii pe care părinţii voştri i-au omorât! Consimţământul vostru la faptele părinţilor voştri este făcut manifest, în sensul că voi plănuiţi acum să-i omorâţi pe cei care vin, astăzi, ca să facă aceleaşi lucruri ca şi profeţii la vremea lor. Să proclame dreptatea lui Dumnezeu şi să reveleze îndurarea Tatălui ceresc. Dar, dintre toate generaţiile trecute, acestei generaţii depravate şi fariseice i se va cere înapoi sângele profeţilor şi al apostolilor. Nenorocire vouă tuturor, jurişti care aţi luat cheia cunoaşterii oamenilor de rând! Voi înşivă refuzaţi să intraţi pe calea adevărului şi, în acelaşi timp, aţi vrea să le puneţi piedică celor care caută să intre acolo. Dar nu puteţi închide în felul acesta porţile împărăţiei cerurilor; noi le-am deschis tuturor celor care au atâta credinţă cât să pată intra. Aceste porţi ale îndurării nu vor fi închise de prejudecăţile şi de aroganţa falşilor învăţători şi a păstorilor necinstiţi care seamănă cu mormintele albe; în exterior ele par magnifice, dar în interior sunt pline de oseminte şi de tot felul de impurităţi spirituale.”

^{(1826.3) 166:1.6} Când Iisus a terminat de vorbit la masa lui Nataniel, el a ieşit din casă fără a fi gustat din mâncare. Dintre fariseii care auziseră cuvintele acestea, unii au crezut in învăţătura sa şi au intrat în împărăţie, dar cei mai mulţi dintre ei au stăruit pe calea întunericului, devenind cu atât mai hotărâţi să-l pândească pentru a surprinde cuvintele sale susceptibile să servească la arestarea şi judecarea lui de sinedriul din Ierusalim.

^{(1827.1) 166:1.7} Nu erau decât trei lucruri cărora fariseii le acordau o atenţie deosebită:

^{(1827.2) 166:1.8} 1. Sa aplice cu stricteţe dijma.

^{(1827.3) 166:1.9} 2. Să respecte cu scrupulozitate regulile de purificare.

^{(1827.4) 166:1.10} 3. Să evite să se asocieze cu toţi cei care nu erau farisei.

^{(1827.5) 166:1.11} În momentul acesta, Iisus căuta să scoată la iveală sterilitatea spirituală a primelor două practici. Cât despre remarcile menite să îi mustre pe farisei pentru refuzul lor de a întreţine relaţii sociale cu cei care nu erau farisei, el le-a rezervat pentru o altă ocazie în care v-a cina din nou cu mulţi dintre aceşti aceiaşi comeseni.

2. Cei zece leproşi

^{(1827.6) 166:2.1} În ziua următoare, Iisus s-a dus cu cei doisprezece la Amatus, lângă graniţa cu Samara. Apropiindu-se de oraş, ei au întâlnit un grup de zece leproşi care şedeau în vecinătate, şi din care unul era samaritean, iar ceilalţi nouă, iudei. În mod obişnuit, aceşti iudei s-ar fi abţinut de la orice asociere sau de la orice contact cu acest samaritean, dar durerea lor comună era mai mult decât suficientă pentru a triumfa asupra tuturor prejudecăţilor religioase. Ei auziseră vorbindu-se mult despre Iisus şi de primele sale vindecări miraculoase; în plus, cei şaptezeci căpătaseră obiceiul de a anunţa momentul probabil al sosirii lui Iisus atunci când Maestrul făcea vreun tur împreună cu cei doisprezece. Cei zece leproşi fuseseră deci informaţi că era de aşteptat ca Maestrul să apară prin vecinătate pe la ora aceasta; prin urmare, ei se postaseră acolo, în suburbiile oraşului, cu speranţa de a atrage atenţia sa şi de a cere să fie tămăduiţi. Când leproşii l-au văzut pe Iisus sosind, ei n-au îndrăznit să se apropie de el şi au rămas la distanţă strigând: „Maestre, ai milă de noi. Curăţă-ne de răul nostru. Vindecă-ne aşa cum ai mai vindecat şi pe alţii.”

^{(1827.7) 166:2.2} Iisus tocmai explicase celor doisprezece pentru ce gentilii din Pereea şi iudeii cei mai puţin ortodocşi erau mai dispuşi decât iudeii din Iudeea (mai ortodocşi şi mai legaţi de tradiţie) să creadă în evanghelia predicată de cei şaptezeci. Ei atrăseseră atenţia asupra faptului că mesajul lor fusese mai uşor primit de gentili, şi chiar şi de samariteni. Dar cei doisprezece apostoli nu erau încă pregătiţi să nutrească sentimente de prietenie faţă de samariteni, dispreţuiţi din vremuri atât de îndepărtate.

^{(1827.8) 166:2.3} În consecinţă, când Simon Zelotul l-a remarcat pe samaritean printre leproşi, l-a îndemnat pe Maestru să-şi continue neabătut drumul său către oraş, fără a pierde nici măcar o clipa ca să se salute cu ei. Iisus i-a zis lui Simon: „Dar dacă samariteanul îl iubeşte pe Dumnezeu tot atâta cât iudeii? Putem noi să-i judecăm noi pe semenii noştri? Cine poate spune? Dacă îi vom face sănătoşi pe aceşti zece oameni, poate că samariteanul se va arăta chiar mai recunoscător decât iudeii. Eşti tu încredinţat de părerea ta, Simone?” Şi Simon răspunse iute: „Dacă îi vei tămădui, vei afla neîntârziat aceasta.” Iisus a replicat: „Aşa să fie Simon, tu vei cunoaşte curând adevărul despre recunoştinţa oamenilor şi despre dragostea milostivă a lui Dumnezeu.”

^{(1827.9) 166:2.4} Iisus s-a apropiat de leproşi şi a zis: „De vreţi să fiţi vindecaţi, mergeţi numaidecât să vă arătaţi preoţilor după cum a prescris legea lui Moise.” Şi, pe când mergeau într-acolo, au fost vindecaţi. Văzând că fusese vindecat, samariteanul s-a întors înapoi la Iisus şi s-a pornit să-l slăvească pe Dumnezeu cu voce tare. Când l-a găsit pe Maestru, a căzut în genunchi la picioarele sale şi i-a adus mulţumiri pentru purificarea lui. Ceilalţi nouă, iudeii, au descoperit şi ei însănătoşirea lor, însă şi-au urmat drumul pentru a se înfăţişa preoţilor.

^{(1828.1) 166:2.5} În timp ce samariteanul stătea îngenuncheat la picioarele lui Iisus, Maestrul şi-a plimbat privirea peste cei doisprezece, mai ales peste Simon Zelotul, şi a zis: „N-au fost oare zece purificaţi? Unde sunt atunci ceilalţi nouă, iudeii? Numai unul dintre toţi, străinul acesta, a revenit pentru a aduce glorie lui Dumnezeu.” Apoi i-a zis samariteanului: „Ridică-te şi mergi pe drumul tău; credinţa ta te-a vindecat.”

^{(1828.2) 166:2.6} Iisus i-a privit din nou pe apostolii săi în vreme ce străinul se îndepărta şi toţi apostolii s-au uitat la Iisus, afară de Simon Zelotul, care şi-a ţinut ochii aplecaţi. Cei doi n-au rostit nici un cuvânt; şi Iisus n-a vorbit nici el, căci ar fi fost inutil.

^{(1828.3) 166:2.7} Cei zece oameni credeau sincer că aveau lepră, dar numai patru fuseseră atinşi. Ceilalţi şase au fost vindecaţi de o boală de piele care fusese confundată cu lepra. Dar samariteanul era realmente bolnav de lepră.

^{(1828.4) 166:2.8} Iisus le-a ordonat celor doisprezece să nu zică nimic despre purificarea leproşilor. La intrarea în Amatus, el a atras atenţia: „Vedeţi cum copii din casă, chiar şi când sunt nesubordonaţi voinţei Tatălui lor, socotesc binecuvântările lor ca pe un drept? Ei consideră de puţină importanţă faptul de a neglija să aducă mulţumiri atunci când Tatăl le conferă tămăduirea, dar când străinii primesc daruri de la stăpânul casei, ei sunt plini de mirare şi constrânşi să aducă mulţumiri din recunoştinţă pentru lucrurile bune care le-au fost dăruite. Şi apostoli n-au mai avut nici acum nimic de răspuns la cuvintele Maestrului.

3. Predica din Geresa

^{(1828.5) 166:3.1} În timp ce Iisus şi cei doisprezece stăteau de vorbă cu mesagerii împărăţiei în Ghesa, unul dintre fariseii care credeau în el a pus următoarea întrebare: „Domnule, persoanele realmente salvate vor fi ele puţine sau numeroase?” şi Iisus a răspuns:

^{(1828.6) 166:3.2} ”Aţi fost învăţaţi că numai copiii lui Avraam vor fi salvaţi, că numai gentilii de adopţie pot spera salvarea. Scripturile relatează că, printre toate mulţimile exodului din Egipt, numai Caleb şi Ioşua au trăit pentru a intra pe pământul făgăduit. Unii dintre voi au tras concluzia că un număr relativ mic dintre cei care caută împărăţia cerurilor vor reuşi să pătrundă acolo.

^{(1828.7) 166:3.3} ”Voi mai aveţi şi alt dicton care conţine mult adevăr: calea care duce la viaţa veşnică este dreaptă şi îngustă, iar poarta care conduce la ea este la fel de îngustă, astfel încât, printre cei care caută salvarea, rari sunt cei ce izbutesc să intre pe această poartă. Voi aveţi, de asemenea, o învăţătură care zice că drumul care duce la pieire este larg, că tot aşa este şi intrarea ei, şi că mulţi sunt cei care aleg să urmeze calea aceasta. Acest proverb nu este lipsit de semnificaţie, dar eu declar că salvarea este în primul rând o chestiune de alegere personală. Chiar dacă poarta drumului vieţii este strâmtă, ea este îndeajuns de largă pentru a-i admite pe toţi cei care caută sincer să intre, căci eu sunt acea poartă. Fiul nu va refuza intrarea nici unui copil al universului care caută prin credinţă să-l găsească pe Tatăl său prin mijlocirea Fiului.

^{(1829.1) 166:3.4} ”Dar iată primejdia pentru toţi cei care ar vrea să-şi amâne intrarea în regat pentru a continua să caute plăcerile imaturităţii şi pentru a se deda satisfacţiilor egoismului. După ce a refuzat să intre în regat ca experienţă spirituală, poate că ei vor căuta să pătrundă acolo când gloria celui mai bun drum va fi revelată în epoca ce va veni. În consecinţă, aceia care au respins împărăţia atunci când am venit sub înfăţişarea omenirii, vor căuta să intre în el va fi revelat sub înfăţişarea divinităţii. Însă, atunci, voi zice tuturor acestor egoişti: Eu nu ştiu de unde veniţi. V-a fost dată şansa de a vă pregăti pentru această cetăţenie celestă, dar voi aţi refuzat toate ofertele de milostenie; voi aţi respins toate invitaţiile venite cât timp poarta era deschisă. Acum, vouă, care aţi refuzat salvarea, poarta vă este închisă. Ea nu este deschisă celor care ar vrea să intre în regat pentru a se proslăvi în mod egoist. Salvarea nu este pentru cei care nu-s gata să plătească preţul unei consacrări sincere facerii voii Tatălui meu. Dacă voi, în spiritul şi în sufletul vostru, v-aţi întors spatele împărăţiei Tatălui meu, este inutil de a vă ţine cu mintea şi cu trupul în faţa porţii şi de a ciocăni zicând: ‚Doamne, deschide-ne; am vrea şi noi să fim mari în regat.’ Atunci eu vă voi declara că voi nu aparţineţi stânei mele. Nu vă voi primi printre cei care au dus lupta bună a credinţei şi au câştigat răsplata slujirii dezinteresate a împărăţiei pe pământ. Când veţi zice: ‚Oare n-am băut şi n-am mâncat cu tine, şi n-ai propovăduit tu pe străzile noastre?’ Voi declara iarăşi că voi sunteţi străini spirituali, că noi n-am slujit împreună pe pământ în serviciul de milostenie al Tatălui şi că nu vă cunosc. Atunci Judecătorul întregului pământ va zice: ‚Duceţi-vă de aici, voi toţi care aţi găsit plăcere în lucrările nelegiuirii.’

^{(1829.2) 166:3.5} ”Cu toate acestea, să n-aveţi nici o teamă; oricine doreşte sincer să găsească viaţa eternă intrând în împărăţia lui Dumnezeu va obţine cu siguranţă salvarea eternă. Dar voi, care refuzaţi această salvare, îi veţi vedea într-o bună zi, pe profeţii seminţiei lui Avraam şezând în împărăţia proslăvită cu credincioşii din naţiunile păgâne pentru a împărtăşi pâinea vieţii şi a se răcori cu apa vieţii. Cei care vor pune astfel stăpânire pe regat cu putere spirituală şi prin asalturile perseverente ale credinţei vii vor veni din nord şi din sud, din orient şi din occident. Şi iată, mulţi dintre cei care erau primii vor fi ultimii, şi cei care erau ultimii vor fi de multe ori primii.”

^{(1829.3) 166:3.6} Această predică a fost într-adevăr, o versiune nouă şi insolită a vechiului proverb binecunoscut referitor la calea cea dreaptă şi îngustă.

^{(1829.4) 166:3.7} Apostolii şi mulţi dintre discipoli învăţau încetul cu încetul semnificaţia declaraţiei anterioare a lui Iisus: „Dacă nu sunteţi născuţi din nou, născuţi din spirit, voi nu puteţi intra în împărăţia lui Dumnezeu.” Totuşi, pentru toţi cei ce au o inimă cinstită şi o credinţă sinceră, citatul care urmează va rămâne veşnic adevărat: „Iată, stau la poarta inimii oamenilor şi bat; dacă cineva vrea să-mi deschidă, voi intra, şi voi lua masa cu el şi-l voi hrăni cu pâinea vieţii; noi vom fi doar una în spirit şi nu vom avea decât un singur ţel; astfel noi vom fi întotdeauna fraţi în lunga şi fecunda sarcină de a căuta după Tatăl Paradisului. Deci, micul sau marele număr al celor care trebuie să fie salvaţi depinde de micul sau de marele număr al celor care ţin seama de invitaţia: „Eu sunt poarta, eu sunt calea nouă şi vie; cine vrea poate să intre şi să pornească în căutarea fără sfârşit, prin adevăr, a vieţii veşnice.”

^{(1829.5) 166:3.8} Chiar şi apostolii au fost incapabili de a înţelege pe deplin învăţătura Maestrului privitoare la necesitatea de a utiliza forţa spirituală pentru a-ţi croi o trecătoare prin toate rezistenţele materiale, şi pentru a înlătura toate obstacolele pământeşti care ar putea bloca calea înţelegerii valorilor spirituale, oricât ar fi de esenţiale, ale noii vieţi trăite în spirit şi ca fiii eliberaţi ai lui Dumnezeu.

4. O lecţie despre accidente

^{(1830.1) 166:4.1} În vreme ce majoritatea palestinienilor nu iau decât două mese pe zi, Iisus şi apostolii aveau obiceiul, când erau în deplasare, de a se opri la amiază pentru a se odihni şi a se reface. Într-una dintre aceste pauze de amiază, pe drumul Filadelfiei, Toma l-a întrebat pe Iisus: „Maestre, după ce am auzit remarcile tale pe parcursul traseului din această dimineaţă, eu aş vrea să ştiu dacă fiinţele spirituale participă la producerea evenimentelor ciudate şi extraordinare în lumea materială; în plus, aş vrea să întreb dacă îngerii sau alte fiinţe spirituale sunt capabile să împiedice accidentele.

^{(1830.2) 166:4.2} Ca răspuns la întrebarea lui Toma, Iisus a zis: „N-am fost oare destul timp cu voi pentru ca voi să încetaţi să-mi mai puneţi astfel de întrebări? N-aţi observat că Fiul Omului trăieşte în unitate cu voi şi refuză cu persistenţă să folosească forţele celeste pentru sprijinul său personal? Nu trăiţi voi prin aceleaşi mijloace care le permit tuturor oamenilor să existe? Vedeţi voi oare puterea lumii spirituale manifestându-se în viaţa materială a acestei lumi, în afară de revelaţia Tatălui şi de vindecarea ocazională a copiilor lui bolnavi?

^{(1830.3) 166:4.3} ”Strămoşii voştri au crezut prea mult timp că prosperitatea era semnul aprobării divine, iar adversitatea dovada displăcerii lui Dumnezeu. Eu proclam că asemenea credinţe sunt superstiţii. Nu remarcaţi voi că săracii, în mult mai mare număr decât bogaţii, primesc cu bucurie evanghelia şi intră numaidecât în regat? Dacă bucuriile dovedesc favoarea divină, de ce atunci bogaţii refuză atât de adesea să creadă în această bună vestire ce vine din cer?

^{(1830.4) 166:4.4} ”Tatăl face ca ploaia sa să cadă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi; soarele străluceşte la fel pentru cei care practică dreptatea şi pentru cei care n-o practică. Voi aţi auzit vorbindu-se de acei galileeni al căror sânge Pilat l-a amestecat cu cel al jertfelor; eu vă spun că aceşti galileeni nu erau mai mari păcătoşi decât compatrioţii lor doar pentru că lor li s-a întâmplat lucrul acela. Voi cunoaşteţi, de asemenea, povestea celor optsprezece peste care căzuse turnul din Siloe, omorându-i. Să nu credeţi că oamenii astfel nimiciţi erau mai vinovaţi decât toţi fraţii lor din Ierusalim. Ei au fost pur şi simplu victime ale unui accident al timpului.

^{(1830.5) 166:4.5} ”Trei feluri de evenimente se pot produce în viaţa voastră:

^{(1830.6) 166:4.6} ”1. Puteţi participa la evenimente normale făcând parte din existenţa pe care voi şi tovarăşii voştri o trăiţi pe pământ.

^{(1830.7) 166:4.7} ”2. Se poate ca din întâmplare să fiţi victima unui accident din natură, una dintre neşansele umane, şi să ştiţi perfect de bine că aceste evenimente nu sunt în nici un fel dirijate dinainte sau produse cu vreun alt chip de forţele împărăţiei.

^{(1830.8) 166:4.8} ”3. Voi puteţi culege recolta eforturilor voastre directe de a vă conforma legilor naturale care guvernează lumea.

^{(1830.9) 166:4.9} ”Într-o zi, un om a plantat un smochin în via sa. După ce de multe ori căutase în smochin vreun fruct, însă fără a găsi nimic, el i-a chemat pe vieri înaintea sa şi le-a zis: „Am venit aici în cursul ultimelor trei anotimpuri pentru a căuta roadele de pe acest smochin, şi n-am găsit nici unul. Tăiaţi pomul acesta sterp; de ce să umple pământul? Dar grădinarul şef i-a răspuns stăpânului său: „Mai lasă-l un an pentru ca eu să pot săpa în jurul lui şi pune acolo îngrăşământ. Dacă în anul ce vine nu dă roade, atunci va fi tăiat. Şi când s-au conformat astfel legilor fertilităţii, ei au fost răsplătiţi printr-o recoltă îmbelşugată, căci pomul era viu şi bun.

^{(1831.1) 166:4.10} ”În materie de boală şi de sănătate, voi ar trebui să ştiţi că aceste stări fizice rezultă din cauze materiale. Sănătatea nu este un surâs din cer, nici boala o încruntare a sprâncenelor lui Dumnezeu.

^{(1831.2) 166:4.11} ”Copii umani ai Tatălui sunt egali în ceea ce priveşte capacitatea lor de a primi binecuvântări materiale; de aceea el dăruieşte lucrurile fizice tuturor copiilor oamenilor fără discriminare. Când se ajunge la acordarea darurilor spirituale, Tatăl este limitat de capacitatea omului de a primi aceste daruri divine. Cu toate că Tatăl nu face deosebire de persoane, el este limitat, în revărsarea darurilor spirituale, de credinţa omului şi de dorinţa sa de a se conforma întotdeauna voii Tatălui.”

^{(1831.3) 166:4.12} În vreme ce apostolii îşi urmau drumul către Filadelfia, Iisus a continuat să-i înveţe şi să răspundă la întrebările lor privitoare la accidente, la boli şi la miracole, dar n-au fost capabili să înţeleagă pe de-a-ntregul această lecţie. O oră de învăţătură nu-i de ajuns pentru a schimba în întregime credinţele de-o viaţă. Iisus a găsit deci necesar să-şi repete mesajul, să repete în mai multe rânduri ceea ce vroia să-i facă să înţeleagă. Chiar şi aşa, ei n-au priceput semnificaţia misiunii sale terestre decât după moartea şi reînvierea sa.

5. Congregaţia de la Filadelfia

^{(1831.4) 166:5.1} Iisus şi cei doisprezece mergeau să-i facă o vizită lui Abner şi asociaţilor lui, care predicau şi propovăduiau în Filadelfia. Dintre toate oraşele Pereei, în Filadelfia a fost grupul cel mai numeros de iudei şi de galileeni, bogaţi şi săraci, învăţaţi şi neînvăţaţi, care a adoptat învăţăturile celor şaptezeci şi a intrat astfel în împărăţia cerurilor. Sinagoga din Filadelfia nu fusese niciodată supusă sinedriului din Ierusalim; ea nu fusese deci niciodată închisă învăţăturilor lui Iisus şi ale asociaţilor lui. Chiar în momentul acela, Abner dădea trei lecţii pe zi în sinagoga Filadelfiei.

^{(1831.5) 166:5.2} Această aceeaşi sinagogă este cea care a devenit, mai târziu, o biserică creştină şi a fost cartierul general al misionarilor care au promulgat evanghelia în regiunile situate mai la est. Ea a fost timp îndelungat o fortăreaţă a învăţăturilor Maestrului; vreme de secole, ea s-a ridicat de una singură în această regiune ca centru de învăţătură creştinească.

^{(1831.6) 166:5.3} Iudeii din Ierusalim avuseseră întotdeauna probleme cu iudeii din Filadelfia. După moartea şi reînvierea lui Iisus, Biserica din Ierusalim, al cărei conducător era Iacob, fratele Domnului, a început să aibă mari greutăţi cu adunarea credincioşilor din Filadelfia. Abner a devenit conducătorul Bisericii din Filadelfia şi a rămas până la moartea sa. Această separare de Ierusalim explică de ce relatările evanghelice ale noului testament nu amintesc niciodată de Abner şi de lucrarea sa. Această ceartă dintre Ierusalim şi Filadelfia a durat aproape pe toată durata vieţii lui Iacob şi a lui Abner, şi a mai continuat câţiva ani după distrugerea Ierusalimului. Filadelfia a fost realmente cartierul general al Bisericii primitive din sud şi din est, aşa cum Antiohia a fost în nord şi în vest.

^{(1831.7) 166:5.4} După toate aparenţele, nenorocirea lui Abner a fost aceea de a fi în dezacord cu toţi liderii Bisericii creştine primitive. El s-a învrăjbit cu Petru şi cu Iacob (fratele lui Iisus) din cauza unor chestiuni privind administrarea şi jurisdicţia Bisericii din Ierusalim. El s-a separat de Pavel din cauza divergenţelor filozofice şi teologice. Abner avea o filozofie mai mult babiloniană decât elenică; el a rezistat cu îndârjire la toate încercările pe care le-a făcut Pavel pentru a modifica învăţăturile lui Iisus în aşa fel încât ele să ridice mai puţine obiecţii mai întâi la iudei, şi apoi la greco-romanii care credeau în mistere.

^{(1832.1) 166:5.5} Abner a fost astfel constrâns să trăiască o viaţă de izolare. El era liderul unei Biserici care nu se bucura de nici o consideraţie la Ierusalim. El îndrăznise să-l sfideze pe Iacob, fratele Domnului, care a fost ulterior susţinut de Petru. Această conduită l-a separat efectiv de toţi foştii săi asociaţi. Apoi, el a avut îndrăzneala de a-i rezista lui Pavel. Deşi simpatiza în întregime cu Pavel în misiunea sa pe lângă gentili şi deşi l-a susţinut în disputele lui cu Biserica din Ierusalim, el s-a opus cu înverşunare versiunii învăţăturilor lui Iisus pe care Pavel alesese s-o predice. Către sfârşitul vieţii sale, Abner l-a denunţat pe Pavel ca fiind abilul corupător al învăţăturilor de viaţă ale lui Iisus din Nazareth, Fiul Dumnezeului Viu.

^{(1832.2) 166:5.6} În cursul ultimilor ani din viaţa lui Abner şi la câtva timp după moartea sa, credincioşii din Filadelfia au practicat, cu stricteţe mai mare decât orice altă colectivitate de pe pământ, religia aşa cum o trăise şi o propovăduise Iisus.

^{(1832.3) 166:5.7} Abner a trăit până la 89 de ani şi a murit în Filadelfia, pe 21 noiembrie al anului 74. Până la moarte, el a crezut în evanghelia împărăţiei celeste şi a propovăduit-o cu fidelitate.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

 Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

          Misiunea din Pereea începe

1. În tabăra din Pella

2. Predica despre bunul păstor

3. Predica de Sabat la Pella

4. Împărţirea moştenirii

5. Convorbirile apostolilor despre bogăţie

6. Răspunsul la întrebarea lui Petru

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online 

Capitolul 165

Misiunea din Pereea începe

^{(1817.1) 165:0.1} Abner, fostul conducător al celor doisprezece apostoli ai lui Ioan Botezătorul, nazarineean şi cândva conducătorul şcolii nazarineene din Engandi, era acuma conducătorul celor şaptezeci de mesageri ai împărăţiei. Marţi 3 ianuarie din anul 30, el i-a convocat pe asociaţii lui şi le-a dat instrucţiunile finale înainte de a-i trimite în misiune în toate oraşele şi satele din Pereea. Această misiune în Pereea a continuat vreme de aproape trei luni şi a fost ultima slujire a Maestrului. După această misiune, Iisus a mers direct la Ierusalim pentru a trece prin ultimele experienţe ale întrupării sale. Secondaţi de sprijinul periodic al lui Iisus şi al celor doisprezece apostoli, cei şaptezeci de evanghelişti au activat în oraşele şi satele următoare, precum şi în vreo cincizeci de alte sate: Zafon, Gadara, Macad, Arbela, Ramat, Edrei, Bosora, Caspin, Miseph, Gersa, Ragaba, Sucot, Amatus, Adam, Penuel, Capitolias, Dion, Hatita, Gadda, Filadelfia, Iogbehah, Gilead, Net-Nimrah, Tyrus, Eleala, Livias, Hesbon, Calirhoe, Bet-Peor, Shitim, Sibmah, Mebeda, Bet-Meon, Areopolis şi Aroer.

^{(1817.2) 165:0.2} În tot acest turneu din Pereea, corpul evanghelic feminin, care număra acum şaizeci şi doi de membri, a luat în seama sa cea mai mare parte a îngrijirii celor bolnavi. Aceasta a fost perioada finală de dezvoltare a aspectelor spirituale superioare ale evangheliei împărăţiei, şi, în consecinţă, n-a fost înfăptuit nici un miracol. În nici o altă regiune a Palestinei apostolii şi discipolii lui Iisus n-au făcut o lucrare atât de aprofundată şi, nicăieri altundeva, învăţătura Maestrului n-a fost acceptată la aşa mare scară de clasele superioare de cetăţeni.

^{(1817.3) 165:0.3} În vremea aceasta, Pereea era populată aproape în egală măsură de gentili şi de iudei. În ansamblu, iudeii fuseseră îndepărtaţi din aceste regiuni pe vremea lui Iuda Macabeu. Pereea era provincia cea mai frumoasă şi cea mai pitorească din toată Palestina. Iudeii o numeau în general „ţinutul de dincolo de Iordan”.

^{(1817.4) 165:0.4} În această perioadă, Iisus şi-a împărţit timpul între tabăra din Pella şi deplasările cu cei doisprezece pentru a-i asista pe cei şaptezeci în diversele oraşe în care propovăduiau şi predicau. Potrivit instrucţiunilor lui Abner, cei şaptezeci au botezat pe toţi credincioşii, deşi Iisus nu-i însărcinase să facă aşa.

1. În tabăra din Pella

^{(1817.5) 165:1.1} În mijlocul lui ianuarie, peste două sute de persoane erau adunate la Pella. Când Iisus se afla în tabără, el propovăduia acestei mulţimi cel puţin o dată pe zi; el vorbea în general la ora nouă dimineaţa dacă nu era împiedicat de ploaie. Petru şi ceilalţi apostoli propovăduiau în toate după-amiezile. Iisus rezerva seara pentru reuniunile obişnuite de întrebări şi răspunsuri cu cei doisprezece şi alţi ucenici avansaţi. Grupurile de seară numărau cam cincizeci de persoane.

^{(1817.6) 165:1.2} La mijlocul lui martie, în momentul în care Iisus a început călătoria sa către Ierusalim, peste patru mii de persoane compuneau vastul auditoriu care îl asculta pe Iisus sau pe Petru predicând în toate dimineţile. Maestrul a decis să termine lucrarea sa pământească într-un moment în care publicul purta pentru mesajul său un mare interes, la apogeul celei de-a doua faze a progresului împărăţiei, faza lipsită de miracol. Căutătorii de adevăr constituiau cele trei cartiere ale mulţimii, dar auditoriul cuprindea de asemenea un mare număr de farisei din Ierusalim şi din alte părţi, precum şi numeroşi necredincioşi şi de şicanatori.

^{(1818.1) 165:1.3} Iisus şi cei doisprezece apostoli şi-au consacrat mult timp mulţimii adunate în tabăra din Pella. Cei doisprezece nu s-au ocupat decât puţin sau deloc de munca exterioară din tabără; aceşti lipseau din timp în timp cu Iisus pentru a face vizite asociaţilor lui Abner. Abner cunoştea foarte bine ţinutul Pereei, căci acesta era domeniul pe care fostul lui maestru Ioan Botezătorul înfăptuise cea mai mare parte a lucrării sale. După ce a pornit misiunea din Pereea, Abner şi cei şaptezeci n-au mai revenit niciodată în tabăra din Pella.

2. Predica despre bunul păstor

^{(1818.2) 165:2.1} O companie de peste trei sute de locuitori ai Ierusalimului, farisei şi alţii, l-au urmărit pe Iisus în nordul Pereei când el s-a pregătit să părăsească domeniul de jurisdicţie al liderilor iudei la sfârşitul sărbătorii Dedicării. În prezenţa acestor învăţători şi lideri iudei, şi a celor doisprezece apostoli, Iisus a ţinut predica sa despre „Bunul Păstor”. După ce a discutat familiar timp de jumate de oră, Iisus, adresându-se unui grup de aproximativ o sută de persoane, a zis:

^{(1818.3) 165:2.2} ”Am multe să vă spun în seara asta. Dat fiind că mulţi dintre voi sunt discipolii mei, iar alţi câţiva – duşmanii mei înverşunaţi, eu vă voi prezenta învăţătura mea sub forma unei parabole. Astfel, fiecare dintre voi va putea lua pentru el ceea ce va primi inima sa.

^{(1818.4) 165:2.3} ”În seara asta, se află înaintea mea oameni dispuşi să moară pentru mine şi pentru evanghelia împărăţiei; mulţi dintre ei se vor jertfi astfel în anii ce vor veni. Pe de altă parte, mai sunt alţii, printre voi, care sunt sclavii tradiţiei; ei m-au urmărit de la Ierusalim şi, sub ocrotirea liderilor lor, care trăiesc în întuneric şi în iluzii, ei caută să-l omoare pe Fiul Omului. Viaţa întrupată pe care o trăiesc actualmente va judeca ambele categorii, adevăraţii păstori şi falşii păstori. Dacă falşii păstori ar fi orbi, atunci n-ar fi vinovaţi de  păcat, dar voi pretindeţi că vedeţi; voi vă prezentaţi ca învăţători în Israel; aceasta pentru că păcatul vostru rămâne peste voi.

^{(1818.5) 165:2.4} ”În vremuri de primejdie, adevăratul păstor îşi adună turma în stână peste noapte. În zorii zilei, el intră în stână pe poartă şi, când cheamă, oile îi cunosc vocea. Orice păstor care pătrunde în stâna altfel decât pe poartă este un hoţ şi un tâlhar. Adevăratul păstor intră în stână după ce paznicul i-a deschis poarta, şi oile sale, cunoscându-i vocea, ies la chemarea sa; odată ce oile care îi aparţin s-au adunat la ieşire, bunul păstor le merge înainte; el le arată calea, şi oile îl urmează. Ele îl urmează pentru că îi cunosc vocea; mulţimea adunată aici în jurul nostru seamănă cu oile fără păstor, dar, când îi vorbim, ea cunoaşte vocea păstorului şi ne urmează; cel puţin cei cărora le este foame de adevăr şi sete de dreptate ne urmează. Unii dintre voi nu aparţin stânei mele; voi nu-mi cunoaşteţi vocea şi nu mă urmaţi. Pentru că sunteţi falşi păstori, oile nu cunosc vocea voastră şi nu vin să vă urmeze.”

^{(1819.1) 165:2.5} Când Iisus a povestit această parabolă, nici unul dintre ei nu i-a pus întrebări. După un moment, el a reluat cuvântul şi a continuat analizând parabola:

^{(1819.2) 165:2.6} ”Voi, care aţi vrea să fiţi păstorii de ajutor ai turmelor Tatălui meu, nu trebuie să fiţi doar lideri vrednici, dar şi să hrăniţi turma cu mâncare bună. Voi nu sunteţi păstori buni decât dacă vă conduceţi turmele la păşunile verzi şi pe marginea apelor liniştite.

^{(1819.3) 165:2.7} ”Şi acuma, de teamă ca nu cumva unii dintre voi să înţeleagă prea uşor parabola aceasta, eu declar că sunt poarta stânei Tatălui, şi în acelaşi timp adevăratul păstor al turmelor Tatălui meu. Orice păstor care caută să intre fără mine în stână nu vor reuşi, şi oile nu vor asculta vocea lor. Eu, şi cei care servesc odată cu mine, sunt poarta. Orice suflet care intră pe calea eternă prin mijloacele pe care eu le-am creat şi ordonat va fi salvat şi-şi va putea continua drumul până la veşnicele păşuni din Paradis.

^{(1819.4) 165:2.8} ”Dar eu sunt totodată şi bunul păstor care merge până la a-şi jertfi viaţa pentru oile lui. Un hoţ pătrunde cu forţa în stână numai ca să fure, să omoare şi să distrugă, dar eu, eu am venit pentru ca voi să puteţi toţi avea viaţa, şi s-o aveţi din abundenţă. Când survine primejdia, mercenarul fuge şi lasă oile să fie împrăştiate şi distruse; dar adevăratul păstor nu fuge la venirea lupului; el îşi ocroteşte turma şi, dacă este necesar, îşi dă viaţa pentru oile sale. În adevăr, în adevăr, vă zic vouă tuturor, prieteni şi duşmani, eu sunt adevăratul păstor. Îi cunosc pe ai mei şi ai mei mă cunosc pe mine. Eu nu voi fugi din faţa primejdiei. Îmi voi termina slujirea desăvârşind voia Tatălui meu, şi nu voi abandona turma pe care Tatăl a dat-o în paza mea.

^{(1819.5) 165:2.9} ”Cu toate acestea, eu am multe alte oi care nu aparţin acestei stâne, şi cuvintele mele nu se aplică numai acestei lumi. Aceste alte oi aud şi cunosc şi ele vocea mea, şi eu am făgăduit Tatălui meu că ele vor fi toate reunite într-o singură fraternitate a fiilor lui Dumnezeu. Atunci, voi veţi cunoaşte cu toţii vocea singurului şi adevăratului păstor, şi veţi recunoaşte toţi paternitatea lui Dumnezeu.

^{(1819.6) 165:2.10} ”Veţi cunoaşte astfel de ce Tatăl mă iubeşte şi a dat toate turmele acestui domeniu în seama mea pentru a le ocroti; aceasta pentru că Tatăl ştie că eu voi fi neclintit în paza stânei, că nu-mi voi părăsi oile şi că, dacă ar fi necesar, n-aş ezita să-mi dau viaţa în slujba multiplelor sale turme. Însă, băgaţi de seamă, dacă îmi abandonez viaţa, mi-o voi redobândi. Nici un om, nici vreo altă creatură nu poate să-mi ia viaţa. Eu am dreptul şi puterea de a o da, şi am aceeaşi putere şi acelaşi drept de a o redobândi. Voi nu puteţi înţelege asta, dar eu am primit această autoritate de la Tatăl meu chiar şi înainte să fi fost această lume.”

^{(1819.7) 165:2.11} Când au auzit aceste cuvinte, apostoli au fost încurcaţi şi discipolii – stupefiaţi, în vreme ce fariseii din Ierusalim şi din împrejurimi au plecat în toiul nopţii spunând: „Sau este nebun, sau este posedat de diavol. Totuşi, chiar şi anumiţi învăţători din Ierusalim ziceau: „El vorbeşte ca unul care are autoritate. De altfel, cine a mai văzut vreodată un posedat care să deschidă ochii unui orb din naştere sau care să înfăptuiască toate lucrurile minunate pe care le-a înfăptuit omul acesta?”

^{(1819.8) 165:2.12} În dimineaţa zilei următoare, cam jumătate din aceşti învăţători iudei mărturiseau credinţa lor în Iisus, pe când ceilalţi se reîntorceau consternaţi la casele lor, în Ierusalim.

3. Predica de Sabat la Pella

^{(1819.9) 165:3.1} La sfârşitul lui ianuarie, auditoriul din după-amiaza de sabat număra aproape trei mii de persoane. Sâmbătă 28 ianuarie, Iisus a ţinut memorabila predică despre „Încrederea şi Pregătirea Spirituală”. După remarcile preliminare ale lui Simon Petru, Maestrul a zis:

^{(1820.1) 165:3.2} ”Ceea ce am zis de multe ori apostolilor mei şi discipolilor mei, eu proclam acum acestei mulţimi: Nu vă încredeţi în drojdia fariseilor, care este ipocrizia, născută din prejudecăţi şi hrănită de robia tradiţiei. Totuşi, mulţi farisei sunt cinstiţi în inima lor, şi unii, prezenţi aici, se socotesc printre discipolii mei. Curând, veţi înţelege toată învăţătura mea, căci nu este nimic secret care să nu trebuiască revelat. Ceea ce vă este acum ascuns va fi în întregime dezvăluit când Fiul Omului îşi va fi desăvârşit pe pământ misiunea întrupării sale.

^{(1820.2) 165:3.3} ”Curând, foarte curând, lucrurile pe care duşmanii noştri le plănuiesc acum pe ascuns şi în întuneric vor fi aduse la lumină şi proclamate de pe toate acoperişurile. Dar eu vă zic, prieteni, să nu vă fie frică de ei când vor căuta să-l distrugă pe Fiul Omului. Nu vă temeţi de aceia care poate că sunt capabili să ucidă corpul, dar care n-au apoi nici o putere asupra voastră. Vă implor să nu vă temeţi de nimeni, nici în cer, nici pe pământ, dar să vă bucuraţi în cunoaşterea Celui care are puterea de a vă elibera de orice nedreptate şi de a vă prezenta neprihăniţi înaintea tribunalului unui univers.

^{(1820.3) 165:3.4} ”Nu se vând cinci vrăbii pentru doi dinari? Şi totuşi, când aceste păsări zboară în căutarea hranei lor, nici una dintre ele nu există fără ştirea Tatălui, sursa oricărei vieţi. Pentru păzitorii serafici, chiar şi firele de păr din capul vostru sunt numărate. Dacă toate acestea sunt adevărate, de ce aţi trăi cu teama de numeroasele fleacuri care se ivesc în viaţa voastră de zi cu zi? Eu vă zic: nu vă temeţi, valoraţi mult mai mult decât multe vrăbii.

^{(1820.4) 165:3.5} ”Toţi aceia dintre voi care au avut curajul de a mărturisi credinţa lor în evanghelia mea, eu îi voi recunoaşte curând în faţa îngerilor cerului. Dar cine va fi negat cu bună ştiinţă, înaintea oamenilor, adevărul învăţăturilor mele va fi renegat de păzitorul destinului său până şi înaintea îngerilor cerului.

^{(1820.5) 165:3.6} ”Ziceţi ce vreţi voi despre Fiul Omului; asta vi se va ierta. Dar cine se încumetă să rostească blasfemii împotriva lui Dumnezeu cu greu va găsi iertare. Când oamenii se rătăcesc până într-atâta încât să atribuie cu bună ştiinţă faptele lui Dumnezeu forţelor răului, aceşti rebeli de bună voie au prea puţin intenţia de a căuta iertarea păcatelor lor.

^{(1820.6) 165:3.7} ”Dacă duşmanii noştri vă duc în faţa şefilor sinagogilor şi în faţa altor înalte autorităţi, nu vă preocupaţi de ceea ce ar trebui zis şi nu vă neliniştiţi în legătură cu maniera de a răspunde la întrebările lor, căci spiritul care locuieşte în voi vă va înştiinţa cu certitudine în chiar ceasul acela cu privire la ceea ce trebuie spus în onoarea evangheliei împărăţiei.

^{(1820.7) 165:3.8} ”Câtă vreme veţi mai întârzia în valea hotărârii? De ce zăboviţi între două opinii? De ce un iudeu sau un gentil va ezita să accepte vestea cea bună că el este un fiu al Dumnezeului etern? Cât timp ne va trebui ca să vă convingem să intraţi cu voioşie în posesia moştenirii voastre spirituale? Eu am venit în această lume pentru a vă revela Tatăl şi a vă conduce la el. Am executat prima parte a acestui plan, dar n-am dreptul să îndeplinesc cea dea doua parte fără consimţământul vostru; Tatăl nu obligă niciodată pe nimeni să intre în regat. Invitaţia a fost dintotdeauna şi va rămâne întotdeauna aceeaşi: dacă cineva vrea să intre, să vină şi să se împărtăşească liber din apa vieţii.”

^{(1820.8) 165:3.9} Când Iisus a terminat de vorbit, mulţi dintre cei de faţă s-au dus pentru a fi botezaţi în Iordan de către apostoli, în timp ce Iisus asculta întrebările celor care rămăseseră.

4. Împărţirea moştenirii

^{(1821.1) 165:4.1} În vreme ce apostolii îi botezau pe credincioşi, Maestrul le-a vorbit celor care se mai aflau în preajma sa; şi un tânăr i-a zis: „Maestre, tatăl meu a murit lăsându-ne mie şi fratelui meu multe bunuri, dar fratele meu refuză să-mi dea partea mea. N-ai vrea să-i ceri tu să împartă moştenirea cu mine?” Iisus a fost puţin indignat să-l vadă pe acest tânăr materialist aducând discuţia la o asemenea chestiune de afaceri, dar a profitat de prilej pentru a comunica noi instrucţiuni. Iisus a zis: „Omule, cine m-a însărcinat să fac împărţeala voastră? De unde ai scos ideea că eu mă ocup de treburile materiale ale acestei lumi?” Apoi întorcându-se către toţi cei care îl înconjurau, a zis: „Fiţi atenţi, şi păziţi-vă de pofta nemăsurată; viaţa unui om nu constă în abundenţa bunurilor pe care le posedă. Puterea averii nu aduce fericire, şi bucuria nu provine din bogăţii. Averea, prin ea însăşi, nu este un blestem, dar dragostea de bogăţii te face foarte adesea să te consacri atâtor lucruri ale acestei lumi încât sufletul devine orb la atracţiile magnifice ale realităţilor spirituale ale împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, şi la bucuriile vieţii veşnice în ceruri.

^{(1821.2) 165:4.2} ”Îngăduiţi-mi să vă istorisesc povestea unui om bogat ale cărui pământuri produceau recolte abundente. Când a devenit foarte bogat, el a început să chibzuiască în sinea sa zicând: ‘Ce-am să fac cu toate bunurile mele? Am atât de mult că nu mai am loc unde să-mi depozitez bogăţiile.’ După ce a meditat la problema sa, a zis: ‘Iată ce am să fac. Am să-mi dărâm hambarele şi am să construiesc altele mai mari, astfel încât voi avea mult loc pentru a-mi păstra recoltele şi bunurile. Atunci, voi putea zice sufletului meu: ai o mare avere în rezervă pentru mulţi ani; acum aşează-te în tihnă; mâncă, bea şi fii voios, căci eşti bogat şi bunurile tale sunt şi mai abundente.’

^{(1821.3) 165:4.3} ”Însă acest bogat era totodată nesimţit. Răspunzând necesităţilor materiale ale minţii sale şi ale corpului său, el neglijase să acumuleze comori în ceruri pentru satisfacerea spiritului său şi pentru mântuirea sufletului său. Chiar şi aşa, el nu trebuia să se bucure de plăcerea de a consuma bunurile sale înmagazinate, căci, chiar în seara aceea, sufletul i-a fost cerut înapoi. În noaptea aceea, tâlharii au pătruns casa sa pentru a-l omorî şi, după ce prădaseră bunurile sale, au dat foc la ceea ce rămăsese. Cât despre proprietate, pe care hoţii n-o puteau lua cu ei, moştenitorii omului bogat s-au bătut între ei pentru ea. Omul acesta îngrămădise comori pentru el însuşi pe pământ, dar nu era bogat în faţa lui Dumnezeu.”

^{(1821.4) 165:4.4} Iisus l-a tratat astfel pe tânăr şi moştenirea sa, pentru că ştia că dificultăţile sale proveneau din pofta sa nemăsurată. Chiar dacă nu ar fi fost acesta cazul, Maestrul n-ar fi intervenit, căci el nu se amesteca niciodată în treburile temporare, nici măcar în acelea ale apostolilor săi, şi cu atât mai puţin în cele ale discipolilor lui.

^{(1821.5) 165:4.5} Când Iisus şi-a încheiat povestea, un alt om s-a ridicat şi l-a întrebat: Maestre, eu ştiu că apostolii şi-au vândut posesiunile pământeşti pentru a te urma, şi că au totul în comun, aşa cum o fac esenienii. Dar ţii tu oare ca şi noi, care suntem discipolii tăi, să facem la fel? Este oare un păcat faptul de a poseda o avere cinstită? La întrebarea aceasta, Iisus a răspuns: „Prietene, nu este un păcat să ai o avere cinstită; dar este un păcat să converteşti o avere de bunuri materiale în comori susceptibile de a absorbi interesul vostru şi de a vă abate afecţiunea voastră de la devoţiunea faţă de ţelurile spirituale ale împărăţiei. Nu este un păcat să deţii posesiuni cinstite pe pământ, cu condiţia ca comoara voastră să fie în cer, căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Există de asemenea o mare deosebire între averea care conduce la poftă nemăsurată şi la egoism, şi averea deţinută şi cheltuită în spiritul gerării de către cei care dispun de o abundenţă de bunuri ale acestei lumi şi contribuie cu atâta generozitate la sprijinirea celor care consacră toate energiile lor lucrării împărăţiei. Mulţi dintre voi, aici prezenţi şi lipsiţi de bani, sunt hrăniţi şi adăpostiţi în satul de corturi vecin pentru că bărbaţi şi femei bogaţi şi mărinimoşi au predat, în scopul acesta, fonduri gazdei voastre David Zebedeu.

^{(1822.1) 165:4.6} Dar nu uitaţi că în ultimă instanţă averea nu este durabilă. Dragostea de bogăţii umbreşte prea adesea viziunea spirituală, şi chiar o distruge. Nu omiteţi să recunoaşteţi pericolul de a vedea banii devenind stăpânul vostru, iar nu servitorul vostru.”

^{(1822.2) 165:4.7} Iisus n-a propovăduit şi n-a aprobat niciodată necupătarea, trândăvia, nepăsarea în asigurarea familiei sale cu necesarul pe planul material, sau faptul de a depinde de pomeni. În schimb, el a propovăduit că treburile materiale şi temporale trebuie să fie subordonate bunăstării sufletului şi progresului naturii spirituale în împărăţia cerurilor.

^{(1822.3) 165:4.8} După aceea, în timp ce mulţimea cobora către fluviu pentru a asista la botezuri, primul interlocutor a revenit pentru a sta de vorbă între patru ochi cu Iisus, despre moştenirea sa, căci el socotea că Iisus îl tratase cu asprime. După ce l-a ascultat din nou, Maestrul i-a zis: „Fiule, de ce laşi să-ţi scape prilejul de a te hrăni cu pâinea vieţii într-o zi ca aceasta, şi te abandonezi tendinţei tale către pofta nemăsurată? Tu nu şti că legile succesorale iudaice vor fi aplicate cu justeţe dacă mergi cu plângerea ta la tribunalul sinagogii? Nu vezi că munca mea constă în a mă asigura că tu cunoşti ceea ce ţine de moştenirea ta celestă? N-ai citit tu în Scripturi: ‘Cel care devine bogat prin exces de precauţie şi de zgârcenie îşi primeşte răsplata?’ El a zis: Am găsit tihna, şi acum voi putea mânca mereu din bunurile mele, dar el nu ştie ce va aduce timpul, şi nici că va trebui să lase aceste lucruri altora când va muri. Şi n-ai citit oare porunca: ‘Nu te lăcomi?’ Şi de asemenea: ‘Ei au mâncat şi s-au săturat, şi s-au îngrăşat şi după aceea s-au întors către alţi dumnezei.’ Ai citit în Psalmi că Domnul îi detestă pe cei hrăpăreţi, şi că ‘puţinul pe care-l posedă un om just valorează mai mult decât bogăţiile multor oameni şireţi.’ ‘Dacă averea ta sporeşte, nu-i ataşa şi inima ta.’ Ai citit pasajul în care Ieremia a zis: ‘Bogatul să nu se slăvească în bogăţiile sale.’ Ezechiel a exprimat adevărul zicând: ‘Cu gura lor, ei dau semne de dragoste, dar inima lor este ataşată de câştigurile lor egoiste.’

^{(1822.4) 165:4.9} Iisus i-a cerut tânărului să plece zicându-i: „Fiule, ce profit vei avea câştigând lumea întreagă dacă îţi pierzi sufletul?”

^{(1822.5) 165:4.10} Un alt om ce stătea pe aproape a întrebat cum vor fi trataţi cei bogaţi în ziua judecăţi, şi Iisus a răspuns: „Eu n-am venit să judec nici pe bogaţi, nici pe săraci; vieţile pe care le vor trăi oamenii sunt ceea ce îi va judeca pe toţi. Cât despre restul ce ţine de judecarea celor bogaţi, orice persoană care a dobândit o mare avere va trebui să răspundă la cel puţin următoarele trei întrebări:

^{(1822.6) 165:4.11} ”1. Câtă avere ai strâns?

^{(1822.7) 165:4.12} ”2. Cum ai dobândit-o?

^{(1822.8) 165:4.13} ”3. Cum te-ai folosit de ea?”

^{(1822.9) 165:4.14} După aceea, Iisus s-a retras în cortul său pentru a se odihni acolo un moment înainte de masa de seară. Când apostolii au terminat cu botezatul, au venit şi ei şi ar fi vrut să stea de vorbă cu el despre bogăţiile de pe pământ şi despre comoara din cer, dar Maestrul dormea.

5. Convorbirile apostolilor despre bogăţie

^{(1823.1) 165:5.1} În seara aceea după cină, când Iisus şi cei doisprezece apostoli s-au reunit pentru convorbirea lor zilnică, Andrei a întrebat: „Maestre, în vreme ce noi îi botezam pe credincioşi, tu ai vorbit mult timp mulţimii rămase, iar noi n-am auzit ce ai spus. N-ai vrea să repeţi pentru binele nostru?” Ca răspuns la cererea lui Andrei, Iisus a zis:

^{(1823.2) 165:5.2} ”Da, Andrei, am să vă vorbesc despre aceste chestiuni legate de avere şi despre mijloacele de trai, dar ceea ce vă voi zice, vouă apostolilor mei, va trebui să se deosebească întrucâtva de cuvintele adresate discipolilor şi mulţimii; într-adevăr, voi aţi părăsit totul, nu numai pentru a mă urma, ci şi pentru a primi hirotonisirea de ambasadori ai împărăţiei. Aveţi deja mai mulţi ani de experienţă şi ştiţi că Tatăl, al cărui regat îl proclamaţi, nu vă va abandona. Voi v-aţi consacrat viaţa slujirii împărăţiei; deci, nu vă neliniştiţi şi nu vă îngrijoraţi din cauza lucrurilor vieţii temporale, pentru ceea ce mâncaţi, nici măcar pentru corpul vostru şi pentru veşmintele pe care le purtaţi. Bunăstarea sufletului valorează mai mult decât mâncarea şi băutura; progresul în spirit transcende cu mult nevoia de haine. Dacă sunteţi înclinaţi să puneţi la îndoială siguranţa pâinii voastre zilnice, gândiţi-vă la corbi; ei nici nu seamănă, nici nu culeg; ei n-au nici magazii, nici hambare, şi totuşi Tatăl procură hrană tuturor acelora dintre ei care o caută. Cu cât valoraţi voi mai mult decât o mulţime de păsări! În plus, toată frământarea voastră sau îndoielile care vă rod nu pot face nimic pentru a vă satisface nevoile voastre materiale. Care dintre voi, prin neliniştea sa, poate adăuga un lat de-o palmă la statura lui sau o zi vieţii sale? Din moment ce aceste chestiuni nu depind de voi, de ce vă gândiţi cu îngrijorare la aceste probleme?

^{(1823.3) 165:5.3} ”Gândiţi-vă la crini şi la cum cresc ei; ei nici nu se trudesc nici nu torc, şi cu toate astea vă zic că, în toată gloria sa, Solomon însuşi n-a fost înveşmântat ca unul dintre ei. Dacă Dumnezeu îmbracă astfel buruiana câmpului, care azi este vie şi mâine va fi tăiată şi azvârlită în foc, cu cât mai mult vă va îmbrăca pe voi, ambasadorii împărăţiei celeste. Oameni cu puţină credinţă! Când vă veţi consacra din toată inima proclamării evangheliei împărăţiei, voi nu va mai trebui să aveţi gânduri de îndoială în legătură cu subzistenţa persoanelor voastre şi a familiilor pe care le-aţi părăsit. Dacă vă dăruiţi cu adevărat viaţa evangheliei, voi veţi trăi prin evanghelie. Dacă sunteţi numai nişte ucenici credincioşi, trebuie să vă câştigaţi propriul vostru trai şi să contribuiţi la întreţinerea tuturor celor care propovăduiesc, predică şi vindecă. Dacă vă neliniştiţi cu privire la hrana voastră şi la băutura voastră, prin ce vă deosebiţi voi de naţiunile lumii care caută aceste necesităţi cu atâta sârguinţă? Consacraţi-vă muncii voastre cu convingerea că Tatăl meu şi cu mine, ştim amândoi că aveţi nevoie de aceste lucruri. Îngăduiţi-mi să vă asigur, o dată pentru totdeauna că, dacă vă dedicaţi viaţa lucrării împărăţiei, toate nevoile voastre reale vor fi satisfăcute. Căutaţi lucrul mai mare, şi veţi găsi că cele mai mici sunt conţinute în el; cereţi lucrurile celeste, şi lucrurile pământeşti vor fi incluse în ele. Umbra este sigur că urmează substanţa.

^{(1823.4) 165:5.4} ”Voi nu sunteţi decât un grup mic, dar, dacă aveţi credinţă, dacă frica nu vă face să vă poticniţi, eu vă declar că marea plăcere a Tatălui meu este de a vă da această împărăţie. Voi v-aţi strâns comorile în locul unde pungile nu se învechesc, unde nici un hoţ nu vă poate despuia, unde nici o molie nu poate distruge. Aşa cum am zis şi poporului, acolo unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

^{(1824.1) 165:5.5} Dar în lucrarea care tocmai ne aşteaptă, şi în aceea care veţi rămâne ca s-o îndepliniţi după reîntoarcerea mea alături de Tatăl meu, voi veţi fi puşi la grea încercare. Trebuie să fiţi cu toţii în gardă contra fricii şi a îndoielilor. Fiecare dintre voi să-şi încingă şalele mental şi să-şi ţină lampa aprinsă. Conduceţi-vă ca şi oamenii care veghează aşteptând ca stăpânul lor să revină de la petrecerea căsătoriei, astfel încât în clipa în care va veni şi va bate, veţi putea repede să-i deschideţi. Stăpânul îi va binecuvânta pe aceşti servitori vigilenţi pe care îi va găsi fideli la această mare ocazie. Stăpânul le va cere atunci să se aşeze, în timp ce el însuşi îi va servi. În adevăr, în adevăr, vă zic, o criză este iminentă, în viaţa voastră; vă revine să vegheaţi şi să fiţi gata.

^{(1824.2) 165:5.6} Voi înţelegeţi bine că nici un om nu ar lăsa pe un hoţ să pătrundă cu forţa în casa sa dacă ar cunoaşte ora la care ar trebui să vină hoţul. Vegheaţi deci şi asupra voastră, căci, la ora la care veţi bănui cel mai puţin, şi într-un fel în care nu vi-l închipuiţi, Fiul Omului va pleca de aici.”

^{(1824.3) 165:5.7} Cei doisprezece au rămas aşezaţi, câteva minute în tăcere. Ei auziseră deja mai înainte unele dintre aceste avertismente, dar niciodată în cadrul în care Iisus tocmai li-l prezenta.

6. Răspunsul la întrebarea lui Petru

^{(1824.4) 165:6.1} În timp ce şedeau gânditori, Simon Petru a întrebat: „Povesteşti tu parabola asta pentru noi, apostolii tăi, sau este destinată tuturor discipolilor?” Iisus a răspuns:

^{(1824.5) 165:6.2} ”În ceasul încercării, sufletul omului este revelat; încercarea dovedeşte ceea ce este realmente în inima sa. Când un servitor este încercat şi calificat, atunci stăpânul casei îl poate pune peste gospodăria sa şi să lase în seama acestui intendent grija de a veghea la hrănirea şi la nevoile copiilor săi. Tot aşa, voi şti în curând cui pot eu încredinţa bunăstarea copiiilor mei după reîntoarcerea mea la Tatăl meu. Aşa cum stăpânul casei va încredinţa, servitorului fidel şi încercat, treburile familiei sale, şi eu, la fel, voi înălţa, în treburile împărăţiei mele, pe aceia care vor suporta încercările din ceasul acesta.

^{(1824.6) 165:6.3} ”Însă, dacă servitorul este indolent şi începe să zică în inima sa ‘stăpânul meu îşi întârzie înapoierea’, dacă începe să se poarte urât cu ceilalţi servitori, şi să mănânce şi să bea cu beţivii, atunci, stăpânul va sosi într-un moment în care servitorul nu se va aştepta, şi găsindu-l infidel, îl va izgoni în dizgraţie. Veţi face bine să vă pregătiţi pentru ziua când veţi fi vizitaţi pe loc şi pe neaşteptate. Amintiţi-vă că mult v- a fost dat. Vă va fi deci mult cerut. Nişte teribile încercări sunt iminente pentru voi. Trebuie să trec printr-un botez şi rămân de veghe până ce este îndeplinit. Voi predicaţi pacea pe pământ, dar misiunea mea aduce pace în treburile materiale ale oamenilor – cel puţin nu înainte de o anumită vreme. Dacă doi membri ai unei familii cred în mine şi alţi trei resping evanghelia, nu va rezulta din asta decât divizare. Prieteni, părinţi şi persoane dragi sunt nevoite să se ridice unii contra altora din cauza evangheliei pe care v-o predic eu. Este adevărat că fiecare credincios se va bucura în inima sa de o mare pace durabilă, dar pacea pe pământ nu va veni înainte ca toţi oamenii să fie pregătiţi să creadă şi să intre în glorioasa lor moştenire de filiaţie cu Dumnezeu. În ciuda acestui lucru, mergeţi, în lumea largă, ca să proclamaţi această evanghelie tuturor naţiunilor, fiecărui bărbat, fiecărei femei şi fiecărui copil.”

^{(1824.7) 165:6.4} Astfel s-a încheiat o zi de sabat activă şi foarte plină. În dimineaţa zilei următoare Iisus şi cei doisprezece s-au dus în cetăţile din nordul Pereei pentru a vorbi cu cei şaptezeci care lucrau în aceste regiuni sub supravegherea lui Abner.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this:

 Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

      Sărbătoarea Dedicării

1. Povestea Bunului Samaritean

2. În Ierusalim

3. Vindecarea cerşetorului orb

4. Iosias înaintea sanhedrinului

5. Învăţăturile sub tinda lui Solomon

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online 

Capitolul 164

Sărbătoarea dedicării

^{(1809.1) 164:0.1} ÎN TIMP ce se instala tabăra din Pella, Iisus, luându-i cu el pe Nataniel şi pe Toma, au plecat în taină la Ierusalim pentru a asista la sărbătoarea dedicării. Cei doi apostoli nu şi-au dat seama că Maestrul avea de gând să meargă la Ierusalim decât după ce acesta a trecut Iordanul pe la vadul din Bethania. De îndată ce au ghicit intenţia lui de a fi de faţă la sărbătoarea Dedicării, ei l-au dojenit cu cea mai mare seriozitate şi au încercat să-l facă să-şi schimbe hotărârea folosind toate argumentele posibile, dar eforturile lor au fost zadarnice. Iisus era decis să se ducă la Ierusalim. La toate rugăminţile lor şi la avertismentele lor ce stăruiau asupra nechibzuinţei şi primejdiei de a se lăsa la cheremul sanhedrinului, el s-a mărginit să răspundă: „Aş vrea să dau acestor învăţători ai Israelului încă o şansă de a vedea lumina înainte să-mi fi sunat ceasul.”

^{(1809.2) 164:0.2} Ei şi-au urmat drumul către Ierusalim, cei doi apostoli continuând să-şi exprime temerile şi să-şi formuleze îndoielile lor cu privire la înţelepciunea acestei întreprinderi aparent îndrăzneţe. Ei au ajuns în Ierihon către ora patru şi jumătate şi s-au pregătit să rămână acolo peste noapte.

1. Povestea Bunului Samaritean

^{(1809.3) 164:1.1} În seara aceea, un grup numeros s-a strâns în jurul lui Iisus şi al celor doi apostoli pentru a pune întrebări. Apostolii au răspuns la multe dintre ele, în vreme ce altele au fost abordate de Maestru. În cursul serii, un avocat a căutat să-l antreneze pe Iisus într-o discuţie compromiţătoare zicând: „Maestre, aş vrea să te întreb ce ar trebuie eu să fac pentru a moşteni viaţa veşnică?” Iisus a răspuns: „Ce este scris în Lege şi în Profeţi; cum citeşti tu Scripturile?” Cunoscând atât învăţăturile lui Iisus, cât şi pe cele ale fariseilor, avocatul a răspuns: „să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată forţa ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Iisus a zis: „Ai răspuns bine; dacă faci realmente astfel, aceasta te va conduce la viaţa veşnică.”

^{(1809.4) 164:1.2} Dar avocatul nu era în întregime sincer când punea această întrebare. Dornic să se justifice, şi sperând totodată să-l încurce pe Iisus, el s-a apropiat ceva mai mult de Maestru şi s-a încumetat să-i mai pună o întrebare: „Maestre, aş vrea să-mi spui exact cine este aproapele meu?” Această întrebare era un artificiu pentru a-l determina pe Iisus să facă o declaraţie care să contravină legii iudaice care definea aproapele ca fiind „copilul propriului vostru popor”. Iudeii îi considerau pe toţi ceilalţi ca pe nişte câini păgâni. Cunoscând întrucâtva învăţăturile lui Iisus, avocatul ştia bine că Maestrul gândea în mod diferit; el spera deci să-l determine să spună ceva ce putea fi interpretat ca un atac contra legii sacre.

^{(1810.1) 164:1.3} Dar Iisus îşi dădea seama de mobilul juristului; în loc să cadă în cursă, el a istorisit, auditorilor lui, o povestire susceptibilă de a fi pe deplin apreciată de orice auditor din Ierihon, Iisus a zis: „Un om coborând de la Ierusalim la Ierihon a căzut în mâinile unei bande de tâlhari care l-au jefuit, l-au despuiat, l-au bătut şi, la plecare, l-au lăsat pe jumătate mort. Din întâmplare, un preot urma acelaşi drum şi a sosit, la puţin timp după aceea, la locul unde zăcea rănitul; văzându-l în starea aceea jalnică, el a trecut de partea cealaltă a drumului fără a se opri. Un levit care urma şi el acest drum a trecut, de asemenea, pe partea cealaltă după ce a văzut omul. În acest moment, un samaritean coborând înspre Ierihon, a dat peste rănit şi a văzut că fusese tâlhărit şi bătut. Mînat de compasiune, el a venit la el, i-a legat rănile, vărsând peste ele ulei şi vin, la aşezat pe animalul lui de povară, l-a adus aici, l-a han, şi a avut grijă de el. În dimineaţa zilei următoare, scoţând nişte bani, i-a dat hangiului zicându-i: ‘Ai mare grijă de prietenul meu şi, dacă cheltuielile sunt mai mari, te voi răsplăti la întoarcere.’ Acum, dă-mi voi să te întreb: Care dintre cei trei trecători era aproapele omului căzut în mâinile tâlharilor?” Când avocatul a băgat de seamă că picase în propria lui cursă, răspunse: „Cel care a dat dovadă de îndurare.” Şi Iisus a zis: „Mergi şi fă la fel.”

^{(1810.2) 164:1.4} Când avocatul a răspuns: „Cel care a dat dovadă de îndurare” a zis aşa pentru a evita până şi rostirea detestatului nume de samaritean. La întrebarea: „Cine este aproapele meu?”, juristul a fost constrâns să dea răspunsul pe care îl dorea Iisus, pe câtă vreme, dacă Iisus l-ar fi dat el însuşi, aceasta l-ar fi implicat direct într-o inculpare de erezie. Nu numai că Iisus l-a pus în încurcătură pe juristul necinstit, dar le-a şi istorisit auditorilor lui o poveste care era atât o minunată recomandare pentru toţi discipolii săi, cât şi un copleşitor reproş pentru toţi iudeii cu privire la atitudinea lor faţă de samariteni. Şi această povestire a continuat să încurajeze iubirea lor fraternă printre toţi credincioşii de mai târziu în evanghelia lui Iisus.

2. În Ierusalim

^{(1810.3) 164:2.1} Iisus asistase la sărbătoarea Tabernacolelor pentru a putea proclama evanghelia pelerinilor veniţi din toate părţile imperiului. Acum, el mergea la sărbătoarea Dedicării numai cu scopul de a da, sanhedrinului şi conducătorilor iudei, o nouă şansă de a vedea lumina. Principalul eveniment al acestor câteva zile în Ierusalim a avut loc vineri seara la Nicodim, unde se adunaseră cam douăzeci şi cinci de conducători iudei care credeau în învăţătura lui Iisus. În acest grup se găseau paisprezece oameni care erau pe atunci, sau urmau cât de curând să fie, membri ai sanhedrinului. Eber, Matadormus şi Iosif din Arimatia asistau şi ei la întrunire.

^{(1810.4) 164:2.2} În această împrejurare, auditorii lui Iisus erau toţi oameni instruiţi, şi atât ei, cât şi cei doi apostoli au fost uimiţi de deschiderea şi de profunzimea remarcilor pe care Maestrul le-a făcut înaintea acestui grup distins. De pe vremea când propovăduise în Alexandria, în Roma şi în insulele Mediteranei, Iisus nu mai dăduse dovadă de atâta erudiţie, nici de o asemenea înţelegere a chestiunilor umane, atât cele religioase, cât şi cele laice.

^{(1810.5) 164:2.3} La sfârşitul acestei mici reuniuni, toţi auditorii s-au despărţit, intrigaţi de personalitatea Maestrului, fermecaţi de graţia manierelor lui şi plini de iubire pentru el. Ei încercaseră să dea sfaturi lui Iisus cu privire la dorinţa sa de a câştiga de partea cauzei sale pe ceilalţi membri ai sanhedrinului. Maestrul ascultase cu atenţie, dar în tăcere, toate propunerile lor. El ştia bine că nici unul din planurile lor nu ar izbuti. Simţea că majoritatea conducătorilor iudei n-ar accepta niciodată evanghelia împărăţiei; el le-a dat totuşi tuturor această nouă şansă de a face ei înşişi alegerea. Însă, plecând de acolo în seara aceea cu Nataniel şi cu Toma la adăpostul lor de pe Muntele Măslinilor, Maestrul încă nu hotărâse metoda pe care o va adopta pentru a atrage, încă o dată, asupra lucrării sale, atenţia sanhedrinului.

^{(1811.1) 164:2.4} Nataniel şi Toma au dormit puţin în noaptea aceea; ei erau prea nedumeriţi de ceea ce auziseră la Nicodim. Au reflectat mult timp la remarca finală a lui Iisus referitoare la o ofertă a foştilor membri şi a membrilor actuali ai sanhedrinului de a-l însoţi înaintea celor şaptezeci. Maestrul a zis: „Nu, fraţii mei, asta n-ar servi la nimic. Voi veţi spori mânia, care va cădea pe capul vostru, fără a potoli câtuşi de puţin în lume ura pe care mi-o poartă ei. Mergeţi fiecare şi ocupaţi-vă de treburile Tatălui după cum vă va îndruma spiritul, în vreme ce eu voi atrage, o dată mai mult, atenţia lor asupra împărăţiei după cum mă va îndruma Tatăl meu.”

3. Vindecarea cerşetorului orb

^{(1811.2) 164:3.1} În dimineaţa următoare, Iisus şi cei doi apostoli au mers la Marta în Bethania pentru a lua micul dejun, apoi s-au dus degrabă la Ierusalim. În această dimineaţă de sabat, pe când cei trei oameni se apropiau de templu, ei au întâlnit un cerşetor binecunoscut, născut orb, care era aşezat pe locul lui obişnuit. Cerşetorii nu cereau, nici nu primeau pomeni în ziua de sabat, dar aveau permisiunea de a se aşeza în locul lor obişnuit. Iisus s-a oprit şi, în timp ce se uita la acest cerşetor născut orb, i-a venit în minte o idee despre maniera de a atrage din nou, asupra misiunii sale pământeşti, atenţia sanhedrinului, a celorlalţi conducători iudei şi a învăţătorilor religioşi.

^{(1811.3) 164:3.2} În vreme ce Maestrul stătea în faţa orbului, căzut adânc pe gânduri, Nataniel s-a gândit la care ar putea fi cauza orbirii omului şi a întrebat: „Maestre, pentru ca acest om să se nască orb, cine a păcătuit, el însuşi sau părinţii lui?”

^{(1811.4) 164:3.3} Rabinii propovăduiau că toate cazurile de orbire din naştere erau pricinuite de păcat. După ei, nu numai că copiii erau concepuţi şi născuţi în păcat, ci un copil se putea naşte orb ca pedeapsă pentru un anume păcat comis de tatăl său. Ei mergeau până la a propovădui că un copil putea păcătui înainte de a se naşte în această lume. Ei mai propovăduiau şi că infirmităţi asemănătoare puteau să provină de la vreun păcat sau vreo slăbiciune a mamei din vremea când purta sarcina.

^{(1811.5) 164:3.4} În toate aceste regiuni, exista o vagă credinţă în reîncarnare. Mai vechii învăţători iudei, precum şi Platon, Filon şi numeroşi esenieni, tolerau teoria că oamenii puteau culege, într-o încarnare, ceea ce semănaseră într-o existenţă precedentă; se credea că ei ispăşeau, într-o viaţă, păcatele comise în cursul vieţilor anterioare. Maestrului i-a fost greu să-i facă pe oameni să creadă că sufletul lor nu avusese existenţe anterioare.

^{(1811.6) 164:3.5} Totuşi, oricât ar părea de ilogic, în timp ce orbirea era considerată ca rezultând dintr-un păcat, iudeii socoteau cât se poate de meritoriu să dai de pomană acestor cerşetori orbi. Aceştia aveau obiceiul de a rosti întruna trecătorilor: „O, inimi simţitoare, câştigaţi merite ajutându-i pe cei orbi.”

^{(1811.7) 164:3.6} Iisus a abordat discutarea acestui caz cu Nataniel şi cu Toma, nu numai pentru că hotărâse deja să se folosească de acest orb ca mijloc, în ziua aceea, de a atrage din nou, asupra misiunii sale, într-un chip hotârâtor, atenţia conducătorilor iudei, ci şi pentru că el îi încuraja întotdeauna pe apostolii săi să caute adevăratele cauze ale tuturor fenomenelor naturale sau spirituale. El îi avertizase adesea contra tendinţei comune de a atribui cauze spirituale unor evenimente fizice obişnuite.

^{(1812.1) 164:3.7} Iisus a decis să se folosească de acest cerşetor în planurile sale pentru lucrarea zilei, dar, înainte de a face ceva pentru orb, al cărui nume era Iosias, el s-a apucat să răspundă la întrebarea lui Nataniel. Maestrul a zis: „Nici acest om n-a păcătuit, nici părinţii lui, pentru ca lucrările lui Dumnezeu să se manifeste în el. Orbirea i-a venit în cursul firesc al evenimentelor. Până mai este ziuă, trebuie să îndeplinim lucrările Celui care m-a trimis, căci noaptea are să vină cu siguranţă, şi atunci va fi imposibil să realizăm lucrarea ce avem de gând s-o înfăptuim. Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii, dar, peste puţin timp, eu nu voi mai fi cu voi.”

^{(1812.2) 164:3.8} Vorbind, Iisus, adresându-se lui Nataniel şi lui Toma, le-a mai zis: „Să creăm vederea acestui orb în această zi de sabat, pentru ca scribii şi fariseii să aibă din plin ocazia pe care o caută, de a-l acuza pe Fiul Omului.” Iisus vorbise tot timpul în aşa fel încât şi cerşetorul să-l poată auzi. S-a aplecat după aceea şi a scuipat pe pământ, a amestecat apoi ţărâna cu scuipatul, după care s-a dus la Iosia şi i-a uns ochii lui orbi cu lut zicând: „Fiule, mergi de spală lutul acesta în iazul Siloe şi-ţi vei recăpăta numaidecât vederea.” Şi, când Iosia s-a spălat astfel în apa Siloei, s-a întors către prietenii lui şi către familia sa văzându-i.

^{(1812.3) 164:3.9} Până atunci cerşind totdeauna, el nu ştia să facă nimic altceva; deci, când prima înflăcărare datorată creării vederii sale a fost potolită, el a revenit la locul obişnuit unde cerşea de pomană. Când prietenii săi, vecinii săi şi toţi cei care îl cunoscuseră anterior au remarcat că el putea să vadă, au zis cu toţii: „Acesta nu-i cumva Iosia, cerşetorul orb?” Unii spuneau că da, în timp ce alţi spuneau: „Nu, este cineva care seamănă cu el, dar omul acesta poate să vadă.” Când l-au întrebat pe Iosia însuşi, el a răspuns: „Eu sunt”

^{(1812.4) 164:3.10} Când au început să-l întrebe cum a ajuns să vadă, el le-a răspuns: „Un om pe nume Iisus a trecut pe aici şi, pe când vorbea despre mine cu prietenii lui, a amestecat puţin lut cu scuipat, m-a uns pe ochi şi m-a sfătuit să mă duc să mă spăl în iazul Siloe. Am făcut ce mi-a zis omul acesta, şi îndată mi-am recăpătat vederea. Aceasta s-a petrecut în numai câteva ore, şi încă nu cunosc înţelesul multora dintre lucrurile pe care le văd.” Şi când oamenii care se strânseseră în jurul lui l-au întrebat unde îl puteau găsi pe omul acela ciudat care îl vindecase, Iosia n-a putut răspunde decât că nu ştia nimic despre asta.

^{(1812.5) 164:3.11} A fost vorba acolo de unul dintre cele mai ciudate miracole ale Maestrului. Acest om nu ceruse să fie vindecat. El habar n-avea de faptul că Iisus, care îl trimisese să se spele la Siloe şi i-a făgăduit vederea, era profetul din Galileea care predicase la Ierusalim în timpul sărbătorii Tabernacolelor. Acestui om cu greu îi venea să creadă că avea să-şi recapete vederea, dar oamenii epocii aveau mare încredere în eficienţa salivei unui mare om sau a unui sfânt. Or, după conversaţia cu Iisus cu Nataniel şi cu Toma, Iosia trăsese concluzia că posibilulul lui binefăcător era un mare om, un învăţător erudit sau un sfânt profet; de aceea a făcut aşa cum îl învăţase Iisus.

^{(1812.6) 164:3.12} Iisus avea trei motive pentru a folosi salivă şi argilă, şi pentru a porunci orbului să meargă să se spele în bazinul lui Siloe, care avea o valoare de simbol.

^{(1812.7) 164:3.13} 1. Acest miracol nu era un răspuns la credinţa personală. Era o minune pe care Iisus decisese s-o înfăptuiască în vederea unui ţel ales de el, dar a aranjat asta în aşa fel încât beneficiarul să poată trage un folos durabil.

^{(1813.1) 164:3.14} 2. Întrucât orbul nu solicitase vindecarea şi credinţa sa era slabă, aceste fapte materiale fuseseră sugerate în scopul de a-l încuraja. Iosias credea cu superstiţie în eficacitatea salivei şi ştia că bazinul Siloei era un loc aproape sacru. Probabil nu s-ar fi dus acolo dacă n-ar fi fost nevoie să se spele de argila cu care fusese uns. Situaţia comporta suficient ceremonial pentru a-l mâna la acţiune.

^{(1813.2) 164:3.15} 3. Iisus avea şi un al treilea motiv pentru a recurge la mijloace naturale în această chestiune excepţională. Acesta era un miracol făcut pur şi simplu în conformitate cu propria sa decizie, şi dorea să-l întrebuinţeze pentru a-i învăţa, pe discipolii lui din vremea aceea şi din toate secolele ulterioare, să nu dispreţuiască sau să neglijeze mijloacele materiale pentru a-i vindeca pe bolnavi. Voia să le propovăduiască că trebuiau să înceteze să mai considere miracolele ca pe singura metodă de vindecare pentru bolile omeneşti.

^{(1813.3) 164:3.16} Redându-i vedere acestui om printr-o operaţie miraculoasă, în această dimineaţă de sabat şi în Ierusalim lângă templu, Iisus avea drept principal scop să lanseze făţiş o provocare sanhedrinului şi tuturor învăţătorilor şi conducătorilor iudei. Aceasta a fost maniera sa de a proclama o ruptură deschisă cu fariseii. El era întotdeauna pozitiv în tot ceea ce făcea. Pentru a aduce aceste probleme în faţa sanhedrinului Iisus a venit la orb cu cei doi ucenici ai lui la începutul după-amiezii acestei zile de sabat, şi a provocat cu bună ştiinţă discuţiile care i-au obligat pe farisei să acorde atenţie miracolului.

4. Iosias înaintea sanhedrinului

^{(1813.4) 164:4.1} În toiul după-amiezii, vindecarea lui Iosia stârnise asemenea controverse în jurul templului, încât şefii sanhedrinului au decis să convoace consiliul la locul lui obişnuit de reuniune din templu. Ei au făcut asta încălcând o regulă bine stabilită care interzicea reuniunile sanhedrinului în zilele de sabat. Iisus ştia că violarea sabatului era una dintre principalele acuzaţii purtate împotriva lui în momentul încercării finale. El dorea să fie înfăţişat înaintea sanhedrinului sub inculparea de a fi vindecat un orb în ziua de sabat chiar în momentul când înalta curte iudaică, violând ea însăşi regulile pe care ea şi le impusese, aşezându-se să judece acest act de îndurare deliberând asupra chestiunii zilei de sabat.

^{(1813.5) 164:4.2} Dar, de frică, membrii sanhedrinului nu l-au chemat pe Iisus înaintea lor. În loc de asta, ei au trimis mai degrabă după Iosia. După un interogatoriu preliminar, purtătorul de cuvânt al sanhedrinului (din care erau prezenţi vreo cincizeci) a ordonat lui Iosia să povestească ceea ce i se întâmplase. De la vindecarea lui în dimineaţa aceea, Iosia aflase de la Toma, de la Nataniel şi de la alte persoane că fariseii erau supăraţi de vindecarea sa în ziua de sabat şi că aveau probabil să facă necazuri tuturor celor implicaţi. Dar Iosia nu-şi dădea încă seama că Iisus era cel care se chema Eliberatorul. În consecinţă, el a răspuns întrebărilor fariseilor spunând: „Omul acesta a trecut pe acolo, mi-a pus argilă pe ochi şi mi-a zis să mă duc să mă spăl la Siloe, şi acuma văd.”

^{(1813.6) 164:4.3} După ce a ţinut un lung discurs, unul dintre fariseii mai bătrâni a zis: „Omul acesta nu se poate să vină de la Dumnezeu. Vedeţi bine că nu respectă sabatul. El încalcă legea, mai întâi modelând lutul, şi apoi trimiţând pe acest cerşetor să se spele la Siloe în ziua de sabat. Un astfel de om nu poate fi un maestru trimis de Dumnezeu.”

^{(1813.7) 164:4.4} Atunci, unul dintre fariseii mai tineri, care credea sincer în Iisus a zis: „Dacă omul acesta nu este trimis de Dumnezeu, cum de poate face aceste lucruri? Noi ştim că un păcătos obişnuit nu poate înfăptui astfel de miracole. Îl cunoaştem cu toţii pe acest cerşetor şi ştim că s-a născut orb; acuma vede. Încă veţi mai spune voi că acest profet a înfăptuit toate aceste minuni prin puterea prinţului demonilor?” Şi de fiecare dată când un fariseu se ridica pentru a-l acuza şi denunţa pe Iisus, se ridica un altul pentru a-l încurca cu întrebări stânjenitoare, astfel încât s-a creat între ei o serioasă scindare. Preşedintele a văzut încotro alunecau cu dezbaterea lor. Pentru a domoli discuţia, el s-a pregătit să pună noi întrebări chiar celui în cauză. Întorcându-se către Iosia, a zis: „Ce ai tu de spus despre acest om, despre acest Iisus, de care pretinzi că ţi-a deschis ochii?” Iosia a răspuns: „Eu cred că este un profet.”

^{(1814.1) 164:4.5} Conducătorii au fost foarte tulburaţi şi, neştiind ce să facă, ei au trimis după părinţii lui Iosia pentru a afla de la ei dacă fiul lor era realmente născut orb. Nu voiau să creadă că cerşetorul fusese vindecat.

^{(1814.2) 164:4.6} Se ştia bine, în Ierusalim, nu numai că intrarea în toate sinagogile îi era interzisă lui Iisus, dar toţi cei care credeau în învăţătura sa erau respinşi din sinagogă, excomunicaţi din congregaţia Israelului. Aceasta însemna că ei erau privaţi de toate drepturile lor şi de privilegii de orice fel în toată lumea iudaică, afară de dreptul de dreptul de a cumpăra necesarul pentru a supravieţui.

^{(1814.3) 164:4.7} Părinţii lui Iosia erau nişte biete suflete temătoare. Cu prilejul aducerii lor în faţa sanhedrinului, ei s-au temut deci să vorbească liber. Purtătorul de cuvânt al curţii le-a zis: „Acesta este fiul vostru? Avem noi motiv să înţelegem că s-a născut orb? Dacă este adevărat, cum se face că acuma poate să vadă?” Atunci, tatăl lui Iosia, sprijinit de mamă, a răspuns: „Ştim că el este fiul nostru şi că s-a născut orb. Cât despre felul în care a început să vadă şi despre persoana care i-a deschis ochii, noi nu ştim nimic. Întrebaţi-l pe el; este major. Să vorbească el pentru sine însuşi.”

^{(1814.4) 164:4.8} L-au chemat apoi înaintea lor pe Iosia, a doua oară. Lor nu le mergea bine în încercarea lor de a face un proces formal, şi unii dintre ei începuseră să se simtă stingheri acţionând astfel într-o zi de sabat. În consecinţă, când l-au chemat pe Iosia, ei au încercat să-l prindă în cursă printr-o altă metodă de atac. Delegatul curţii l-a întrebat pe fostul orb: „De ce nu-l slăveşti tu pe Dumnezeu pentru aceasta? De ce nu zici tu adevărul despre ceea ce s-a întâmplat? Toţi ştim că acest om este un păcătos. De ce refuzi să distingi adevărul? Tu ştii că, tu şi omul acesta, sunteţi amândoi inculpaţi de a fi violat sabatul. Nu vrei tu să-ţi ispăşeşti păcatul recunoscând că Dumnezeu este cel care te-a vindecat, dacă tu pretinzi întruna că ochii tăi au fost deschişi astăzi?”

^{(1814.5) 164:4.9} Dar Iosia nu era nici nătărău, nici lipsit de umor; el i-a răspuns deci delegatului curţii: „Eu nu ştiu dacă acest om este păcătos; este însă un lucru pe care îl ştiu, şi anume că eram orb şi că acuma văd.” Fără a-l putea prinde pe Iosia în cursă, ei au continuat să-l interogheze şi l-au întrebat: Cum anume ţi-a deschis el ochii? Ce ţi-a făcut realmente? Ce ţi-a zis? Ţi-a cerut el să crezi în noi?”

^{(1814.6) 164:4.10} Iosia a replicat puţin nerăbdător: „V-am zis întocmai cum s-a petrecut totul. Dacă n-aţi crezut mărturia mea, de ce vreţi s-o auziţi din nou? Aţi vrea oare şi voi ca din întâmplare să deveniţi discipolii lui? Când Iosias a vorbit astfel, reuniunea sanhedrinului a luat sfârşit în dezordine şi aproape în violenţă căci liderii sau năpustit asupra lui Iosia ţipând de mânie: „Tu poţi vorbi de a fi discipol al acestui om, dar noi suntem discipolii lui Moise şi propovăduim legile lui Dumnezeu. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit prin Moise şi propovăduim legile lui Dumnezeu. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit prin Moise, dar, cât despre acest Iisus, noi nu ştim de unde vine.”

^{(1814.7) 164:4.11} Atunci Iosias a urcat pe un scaun şi a strigat foarte tare tuturor celor care îl puteau auzi: „Ascultaţi, voi, care vă pretindeţi învăţătorii întregului Israel, vă declar că există în toate acestea o mare minune, de vreme ce mărturisiţi că nu ştiţi de unde vine omul acesta, şi totuşi ştiţi cu certitudine prin mărturiile auzite, cum că el mi-a deschis ochii. Cu toţii ştim că Dumnezeu nu înfăptuieşte astfel de lucrări pentru nelegiuiţi. Dumnezeu nu face un asemenea lucru decât la cererea unui sincer adorator pentru un om sfânt şi pentru unul just. Voi ştiţi că de la începutul lumii nu s-a auzit niciodată vorbindu-se de deschiderea ochilor unui orb din naştere. Deci, uitaţi-vă toţi la mine şi daţi-vă seama de ceea ce s-a făcut astăzi la Ierusalim! Eu vă zic, dacă omul acesta nu venea de la Dumnezeu, el nu putea face asta.” Membrii sanhedrinului au plecat furioşi şi confuzi strigând la el: „Tu eşti născut pe de-a-ntregul în păcat, şi pretinzi acum să ne înveţi? Poate că nu te-ai născut realmente orb şi, chiar dacă ochii tăi au fost deschişi în ziua de sabat, asta s-a datorat prinţului demonilor.” Ei s-au dus îndată la sinagogă pentru a-l exclude pe Iosias.

^{(1815.1) 164:4.12} Iosias a abordat această încercare cu vagi noţiuni despre Iisus şi despre natura tămăduirii sale. Cea mai mare parte a mărturiei pe care a dat-o cu atâta inteligenţă şi curaj înaintea acestui tribunal suprem al întregului Israel, s-a dezvoltat în mintea sa pe măsură ce procesul continua în maniera aceasta injustă şi lipsită de echitate.

5. Învăţăturile sub tinda lui Solomon

^{(1815.2) 164:5.1} În tot timpul în care, violând sabatul, această şedinţă a sanhedrinului se derula într-una din sălile templului, Iisus se plimba prin apropiere şi propovăduia poporului sub Tinda lui Solomon. El spera că va fi convocat în faţa sanhedrinului şi îi va putea anunţa buna vestire a libertăţii şi a bucuriei filiaţiei divine din regatul lui Dumnezeu. Dar ei se temeau să trimită după el. Erau întotdeauna descumpăniţi de subitele apariţii în public ale lui Iisus în Ierusalim. Iisus le dădea acum prilejul după care căutaseră cu atâta ardoare, dar se temeau să-l cheme în faţa sanhedrinului, chiar şi ca martor, şi se temeau încă mai mult să-l aresteze.

^{(1815.3) 164:5.2} Era în mijlocul iernii la Ierusalim, şi oamenii căutau să se adăpostească cât de cât sub Tinda lui Solomon. Câtă vreme Iisus zăbovea acolo, mulţimile i-au pus un mare număr de întrebări, şi el le-a propovăduit mai mult de două ore. Câţiva învăţători iudei au căutat să-l prindă în cursă întrebându-l public: „Cât timp ne vei ţine în aşteptare? Dacă tu eşti Mesia, de ce nu ne-o zici de-a dreptul?” Iisus a zis: „Eu v-am vorbit de multe ori de mine însumi şi de Tatăl meu, dar voi n-aţi vrut să mă credeţi. Nu vedeţi oare că lucrările pe care le-am înfăptuit în numele Tatălui meu stau mărturie pentru mine? Dar mulţi dintre voi nu cred, deoarece voi nu aparţineţi turmei mele. De învăţătorul adevărului sunt atraşi numai cei cărora le este foame de adevăr şi sete de dreptate. Oile mele ascultă vocea mea, eu le cunosc şi ele mă urmează. Şi, tuturor celor care urmează învăţătura mea, eu le dau viaţa eternă; ei nu vor pieri niciodată şi nimeni nu-i va smulge din mâna mea. Tatăl meu, care mi-a dat aceşti copii, este mai mare decât toţi, astfel încât nimeni nu-i poate smulge din mâinile Tatălui meu. Tatăl şi cu mine suntem una.” Câţiva iudei necredincioşi s-au repezit către un loc unde se încă construia la o aripă a templului pentru a aduna nişte pietre şi a arunca cu ele în Iisus, dar credincioşii i-au împiedicat.

^{(1815.4) 164:5.3} Iisus şi-a continuat învăţătura: „Eu v-am arătat multe lucrări ale Tatălui înfăptuite din iubire şi, acum vă întreb pentru care dintre aceste lucrări bune vă gândiţi să mă loviţi cu pietre?” Unul dintre farisei a zis: „Nu vrem să te lovim cu pietre pentru nici una dintre lucrările tale bune, ci din pricina blasfemiilor tale, căci, fiind un om, tu îndrăzneşti să te faci egalul lui Dumnezeu.” Şi Iisus a răspuns: „Voi îl acuzaţi pe Fiul Omului de blasfemie pentru că aţi refuzat să mă credeţi atunci când v-am declarat că am fost trimis de Dumnezeu. Dacă nu îndeplinesc lucrările lui Dumnezeu, nu mă credeţi, dar dacă îndeplinesc lucrările lui Dumnezeu, chiar dacă voi nu credeţi în mine, mă gândeam că veţi crede în lucrări. Ca să fiţi siguri de ceea ce proclam, eu vă afirm din nou că Tatăl este în mine şi eu sunt în Tată; aşa cum Tatăl locuieşte în mine, eu voi locui în fiecare dintre cei care cred în această evanghelie.” La auzul acestor cuvinte, mulţi dintre auditori au mers în grabă să caute pietre pentru a arunca în el, dar el a ieşit din incinta templului. El i-a regăsit pe Nataniel şi Toma care asistaseră la şedinţa sanhedrinului, şi a aşteptat cu ei, lângă templu, ca Iosia să iasă din sala de consiliu.

^{(1816.1) 164:5.4} Iisus şi cei doi apostoli nu s-au dus să-l caute pe Iosia acasă la el decât după ce au aflat de excomunicarea lui din sinagogă. Sosind la casa lui Iosia, Toma l-a chemat în curte şi Iisus i-a zis: „Iosia, crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Şi Iosia a răspuns: „Spune-mi cine este ca să pot crede în el.” Iisus a zis: „L-ai văzut şi l-ai auzit, este cel care îţi vorbeşte acum.” Şi Iosia a zis: „Doamne, eu cred.” Apoi, a căzut în genunchi, în semn de adorare.

^{(1816.2) 164:5.5} Când Iosia a aflat că fusese exclus din sinagogă, a fost la început foarte deprimat, dar după aceea foarte încurajat când Iisus i-a poruncit să se pregătească numaidecât să-l însoţească în tabăra din Pella. Acest candid locuitor al Ierusalimului fusese într-adevăr excomunicat dintr-o sinagogă iudaică, dar iată că Creatorul unui univers l-a condus pentru a-l asocia cu nobleţea spirituală a acelui timp şi a acelei generaţii.

^{(1816.3) 164:5.6} Iisus a ieşit apoi din Ierusalim pentru a nu mai reveni înainte de apropierea zilei când va fi gata să părăsească lumea aceasta. Maestrul s-a reîntors la Pella cu Iosia şi cei doi apostoli. Şi s-a adeverit că Iosia a fost unul dintre aceia care au dat roade dintre beneficiarii ajutorului miraculos al Maestrului, căci el a devenit, pentru tot restul vieţii, un predicator al evangheliei împărăţiei.

Până la o nouă revedere .. pace si lumina pentru toti !

Constantin RUSU

P.S.

Incepe postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel nu are o durata fixa, deoarece inceputul lui este in functie de data variabila a Sfintelor Pasti. Anul acesta postul incepe luni, 12 iunie. Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este cunoscut in popor sub denumirea de Postul Sampetrului. Este randuit de Biserica in cinstea celor doi apostoli si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 si 14,23). Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel era numit in vechime Postul Cincizecimii.

Share this:

 Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia

  Hirotonisirea celor şapte zeci la Magadan

1. Hirotonisirea celor şapte zeci
2. Tânărul bogat şi diverse alte cazuri
3. Discuţia despre bogăţie
4. Rămas bun celor şaptezeci
5. Mutarea din tabără la Pella
6. Întoarcerea celor şaptezeci
7. Pregătirile pentru ultima misiune

Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online 

Capitolul 163

Hirotonisirea celor şapte zeci la Magadan

^{(1800.1) 163:0.1} LA câteva zile după ce Iisus şi cei doisprezece s-au reîntors de la Ierusalim la Magadan, Abner şi un grup de cincizeci de ucenici au sosit din Betleem. În acest moment, se găseau deopotrivă reuniţi în Tabăra Magadanului corpul de evanghelişti, corpul evanghelic feminin şi cam o sută şi cincizeci de alţi ucenici sinceri şi încercaţi din toate regiunile Palestinei. După ce au consacrat câteva zile contactelor personale şi reorganizării taberei, Iisus şi cei doisprezece au inaugurat o sesiune de formare intensivă pentru acest grup special de credincioşi. Din această masă de ucenici formaţi şi experimentaţi Maestrul a ales în cele din urmă şaptezeci de învăţători şi i-a trimis să proclame evanghelia împărăţiei. Instruirea lor regulată a început vineri, 1 noiembrie şi a continuat până la sabatul de pe 19 noiembrie.

^{(1800.2) 163:0.2} Iisus ţinea, în toate dimineţile, o cuvântare acestei companii. Petru prezenta metode de predicare în public. Nataniel îi instruia în arta de a-şi preda învăţăturile. Toma explica maniera de a răspunde la întrebări, şi Matei dirija organizarea finanţelor lor colective. Ceilalţi apostoli au participat, de asemenea, la această formare potrivit cu experienţa lor specială şi cu talentele lor naturale.

1. Hirotonisirea celor şapte zeci

^{(1800.3) 163:1.1} Cei şaptezeci au fost hirotonisiţi de Iisus în tabăra de la Magadan în după-amiaza sabatului, pe 19 noiembrie. Abner a fost pus în fruntea acestor învăţători şi predicatori ai evangheliei. Acest corp de şaptezeci era constituit de Abner cu zece foşti apostoli ai lui Ioan, cincizeci şi unul dintre primii evanghelişti şi alţi opt ucenici care se distinseseră în slujba regatului.

^{(1800.4) 163:1.2} Către ora două din această după-amiază de sabat, între averse de ploaie, un grup de credincioşi, sporit prin sosirea lui David şi a majorităţii mesagerilor lui, în total peste patru sute, s-au adunat pe malul lacului Galileii pentru a asista la hirotonisirea celor şaptezeci.

^{(1800.5) 163:1.3} Înainte de a-şi pune mâinile pe capetele celor şaptezeci pentru a-i trimite pe fiecare în parte ca mesageri ai împărăţiei, Iisus le-a adresat următorul discurs: „În adevăr, recolta este îmbelşugată, dar muncitorii sunt puţini; vă îndemn deci pe toţi să vă rugaţi ca Stăpânul recoltei să mai trimită muncitori pentru recoltare. Am să vă trimit pe fiecare în parte ca mesageri ai împărăţiei şi vă trimit la iudei şi la gentili ca pe nişte miei printre lupi. Mergând doi câte doi în drumul vostru, vă ordon să nu vă luaţi nici pungi cu bani, nici haine de schimb, căci această primă misiune va fi de scurtă durată. În drumul vostru, nu faceţi ploconeli în faţa nimănui; nu vă ocupaţi decât de lucrarea voastră. Dacă zăboviţi în vreun cămin, începeţi prin a zice: Pacea să fie cu toţi ai casei. Dacă locuitorii acestei case iubesc pacea, acolo veţi sta; dacă nu, atunci plecaţi de acolo. Când veţi fi ales un cămin, rămâneţi acolo pe toată durata şederii voastre în acel oraş, mâncând şi bând ceea ce vi se va oferi. Veţi face aşa pentru că muncitorul îşi merită pâinea. Nu vă deplasaţi din casă în casă pentru a accepta o mai bună găzduire. Amintiţi-vă că mergând să proclamaţi pacea pe pământ şi bunăvoinţa printre oameni, va trebui să luptaţi contra duşmanilor îndârjiţi ce se înşeală pe ei înşişi. Fiţi deci prudenţi precum şerpii, rămânând totodată inofensivi precum porumbeii

^{(1801.1) 163:1.4} ”Oriunde veţi merge, predicaţi zicând: ‘Împărăţia cerurilor este la îndemână’, şi îngrijiţii pe toţi cei care suferă în mintea sau în trupul lor. Voi aţi primit gratuit lucrurile bune ale regatului; daţi-le gratuit. Dacă locuitorii vreunui oraş vă întâmpină cu bucurie, ei vor găsi o intrare largă în regatul Tatălui. Dar, dacă oamenii unui oraş refuză să primească această evanghelie, voi veţi proclama totuşi mesajul vostru părăsind această comunitate lipsită de credinţă; celor care resping învăţătura voastră, le veţi spune plecând: ‘Deşi respingeţi adevărul, nu rămâne mai puţin adevărat că regatul lui Dumnezeu se apropie de voi.’ Oricine vă aude pe voi mă aude pe mine, şi cine mă aude pe mine îl aude pe Acela care m-a trimis. Cine respinge mesajul vostru evanghelic, pe mine mă respinge, şi cine mă respinge pe mine îl respinge totodată pe Cel care m-a trimis.”

^{(1801.2) 163:1.5} După ce Iisus le-a vorbit astfel, cei şaptezeci au îngenuncheat în cerc în jurul lui, şi el şi-a pus mâinile pe capul fiecăruia dintre ei începând cu Abner.

^{(1801.3) 163:1.6} În dimineaţa următoare devreme, Abner i-a trimis pe cei şaptezeci de evanghelişti, doi câte doi, către toate oraşele Galileii şi ale Iudeei. Cei treizeci şi cinci de grupuri au mers să predice şi să propovăduiască vreme de şase săptămâni; ele au revenit toate vineri, 30 decembrie, în noua tabără din Pella, în Pereea.

2. Tânărul bogat şi diverse alte cazuri

^{(1801.4) 163:2.1} Peste cincizeci de ucenici care doreau hirotonisirea şi admiterea printre cei şaptezeci au fost eliminaţi de comitetul pe care Iisus îl numise pentru selecţionarea candidaţilor. Cei care compuneau comitetul erau Andrei, Abner şi şeful în funcţie al corpului evanghelic. În toate cazurile în care comitetul celor trei nu era unanim, candidatul era adus înaintea lui Iisus. Maestrul n-a respins pe nici un om profund doritor să primească hirotonisirea mesagerului evanghelic, dar după ce au stat de vorbă cu Iisus, mai mult de o duzină de solicitanţi n-au mai dorit să devină mesageri evanghelici.

^{(1801.5) 163:2.2} Un discipol sincer a venit la Iisus zicând: „Maestre, aş vrea să fiu unul dintre noii apostoli, dar tatăl meu este foarte bătrân şi sfârşitul lui este aproape; îmi vei permite tu să mă întorc acasă ca să-l îngrop?” Iisus i-a răspuns acestui om: „Fiul meu, vulpile au viziune şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are nici un loc unde să-şi pună capul. Tu eşti un discipol fidel, şi poţi să rămâi la fel şi înapoindu-te acasă pentru a-i îngriji pe cei care te iubesc, dar nu-i tot aşa cu mesagerii evangheliei mele. Ei au abandonat totul pentru a mă urma şi a proclama regatul meu. Dacă vrei să fii hirotonisit învăţător, trebuie să-i laşi pe ceilalţi să îngroape morţii în timp ce tu vei merge înainte să publici buna vestire.” Şi omul acesta a plecat de acolo tare decepţionat.

^{(1801.6) 163:2.3} Un alt discipol a venit la Maestru şi a zis: „Eu doresc să fiu hirotonisit mesager, dar aş vrea să trec puţin pe acasă ca să îmi consolez familia.” Iisus i-a răspuns: „Dacă doreşti hirotonisirea, trebuie să accepţi să abandonezi totul. Mesagerii evangheliei nu-şi pot împărţi afecţiunea. Nici un om care a pus mâna pe plug nu este vrednic de a deveni un mesager al regatului dacă a dat înapoi.”

^{(1801.7) 163:2.4} Andrei a adus apoi la Iisus un tânăr bogat, care era un credincios devotat şi dorea să primească hirotonisirea. Acest tânăr, pe nume Matadormus, era membru al Sanhedrinului din Ierusalim. El îl auzise pe Iisus propovăduind, după care fusese instruit în evanghelia împărăţiei de către Petru şi de ceilalţi apostoli. Iisus a discutat cu Matadormus despre exigenţele hirotonisirii şi i-a cerut să-şi amâne decizia până la o mai amplă cumpănire asupra chestiunii. Devreme în dimineaţa zilei următoare, în vreme ce Iisus pleca să facă un tur, tânărul l-a abordat zicând: „Maestre, aş vrea să cunosc de la tine asigurările vieţii veşnice. Dat fiind că am respectat toate poruncile încă din tinereţea mea, aş vrea să ştiu ce-ar trebui să fac mai mult pentru a avea viaţa veşnică.” Ca răspuns la această întrebare, Iisus a zis: „Dacă ţii toate poruncile – nu vei comite adulter, nu vei ucide, nu vei fura, nu vei depune mărturie mincinoasă, nu vei face nici o nedreptate, îi vei onora pe părinţii tăi – tu acţionezi bine, dar mântuirea răsplăteşte credinţa, şi nu numai lucrările. Crezi tu în această evanghelie a împărăţiei?” Matadormus a răspuns: „Da Maestre, eu cred tot ceea ce tu şi apostoli m-aţi învăţat”. Iisus a spus: „Atunci tu eşti în adevăr discipolul meu şi un copil al regatului.”

^{(1802.1) 163:2.5} După aceea tânărul a zis: „Maestre, nu-mi ajunge să fiu discipolul tău; aş vrea să fiu unul dintre noii tăi mesageri.” Când Iisus a auzit asta, l-a privit cu multă dragoste şi a zis: „Te voi accepta ca unul dintre mesagerii mei dacă vrei să plăteşti preţul şi să oferi singurul lucru care îţi lipseşte.” Matadormus a răspuns: „Maestre, voi face orice pentru a avea permisiunea să te urmez.” Iisus l-a sărutat pe frunte pe tânărul îngenuncheat şi a zis: „Dacă vrei să fii mesagerul meu, mergi de vinde tot ce ai; când vei fi dat suma săracilor sau fraţilor tăi, întoarce-te şi urmează-mă, şi vei avea o comoară în împărăţia cerurilor.”

^{(1802.2) 163:2.6} La auzul acestor cuvinte, Matadormus s-a posomorât. S-a ridicat şi a plecat trist, căci poseda multe bunuri. Acest tânăr fariseu bogat fusese crescut în credinţa că averea era semnul favorii lui Dumnezeu. Iisus ştia că Matadormus nu era eliberat de dragostea de sine şi de bogăţiile lui. Maestrul voia să-l elibereze de dragostea de bogăţie, nu neapărat de bogăţie. Discipolii lui Iisus nu se despuiau de toate bunurile lor pământeşti, dar apostolii şi cei şaptezeci au făcut-o. Matadormus voia să fie unul dintre cei şaptezeci de mesageri, şi de aceea Iisus i-a cerut să renunţe la toate posesiunile lui materiale.

^{(1802.3) 163:2.7} Aproape orice fiinţă umană are un lucru de care se ţine ca de un rău familiar, şi la care i se cere să renunţe ca parte a preţului de admitere în împărăţia cerurilor. Dacă Matadormus s-ar fi despărţit de averea sa, ea i-ar fi fost probabil îndată restituită pentru ca el s-o administreze ca trezorier al celor şaptezeci. Ulterior de fapt, cu prilejul întemeierii bisericii la Ierusalim, Matadormus a ascultat de porunca Maestrului, deşi atunci a fost prea târziu pentru a mai beneficia de admiterea în rândul celor şaptezeci. El a devenit trezorierul bisericii din Ierusalim, al cărui conducător era Iacob, fratele de sânge al lui Iisus.

^{(1802.4) 163:2.8} Aşa a fost dintotdeauna şi aşa va fi întotdeauna: trebuie ca oamenii să ia propriile lor hotărâri. Muritorii îşi pot exercita liber alegerea într-un domeniu de o anumită întindere. Forţele lumii spirituale nu caută să-l constrângă pe om; ele îi permit să aleagă calea pe care el însuşi a ales-o.

^{(1802.5) 163:2.9} Iisus prevedea că Matadormus, cu averea sa, nu putea fi hirotonisit ca asociat al oamenilor care renunţaseră la toate pentru evanghelie. În acelaşi timp, el vedea că, dacă Matadormus s-ar despuia de averea sa, el ar deveni conducătorul suprem al tuturor. Însă, la fel ca şi fraţii lui Iisus, Matadormus n-a devenit niciodată mare în regat, pentru că se privase el însuşi de această asociere intimă şi personală cu Maestrul, pe care ar fi putut-o experimenta, dacă ar fi vrut să execute pe loc actul pe care i-l cerea Iisus, actul pe care l-a înfăptuit de altfel cu câţiva ani mai târziu.

^{(1803.1) 163:2.10} Bogăţiile n-au raporturi directe cu intrarea în împărăţia cerurilor, dar iubirea de bogăţii are. Loialitatea spirituală faţă de regat este incompatibilă cu servilismul faţă de bogăţia materialistă. Oamenii nu pot împărtăşi cu o devoţiune materială fidelitatea lor supremă faţă de un ideal spiritual.

^{(1803.2) 163:2.11} Iisus n-a propovăduit niciodată că era rău să ai avere. El a cerut numai celor doisprezece şi celor şaptezeci să-şi consacre toate posesiunile lor pământeşti cauzei comune. Chiar şi atunci, el a avut grijă ca bunurile lor să fie lichidate în mod avantajos, cum a fost şi cazul pentru apostolul Matei. Iisus a dat de multe ori sfaturi discipolilor înstăriţi la fel cum îi dăduse şi cetăţeanului bogat din Roma. Maestrul a considerat înţeleapta investiţie a veniturilor excedentare ca pe o formă legitimă de asigurare contra inevitabile adversităţi viitoare. Când trezoreria apostolică depăşea nevoile, Iisus depunea fondurile pentru a le folosi ulterior în cazul în care apostolii ar fi făcuţi să sufere foarte tare de pe urma unei diminuări a veniturilor. Iisus acţiona astfel după ce se consulta cu Andrei. Niciodată Iisus nu se ocupa de finanţele apostolice, decât numai pentru cheltuiala cu pomenile. Totuşi, exista un abuz economic pe care l-a condamnat în mai multe rânduri, şi anume exploatarea nejustă a celor slabi, a celor ignoranţi şi a celor mai puţin norocoşi de către semenii lor puternici, ageri şi mai inteligenţi. Iisus a declarat că acest tratament inuman al bărbaţilor, al femeilor şi al copiilor era incompatibil cu idealurile fraternităţii împărăţiei cerurilor.

3. Discuţia despre bogăţie

^{(1803.3) 163:3.1} Pe când Iisus termina convorbirea sa cu Matadormus, Petru şi câţiva apostoli se strânseseră în jurul lui. În timp ce tânărul bogat pleca de acolo, Iisus s-a întors către apostoli şi le-a zis: „Vedeţi cât le vine de greu bogaţilor să intre cu totul în regatul lui Dumnezeu! Nu se poate împărţi adorarea spirituală cu devoţiunile materiale. Nimeni nu poate servi la doi stăpâni. Potrivit unuia din dictonurile voastre, ‘este mai uşor unei cămile să treacă prin urechea unui ac decât pentru păgâni să moştenească viaţa veşnică’. Eu declar că îi este tot atât de uşor acestei cămile să treacă prin urechea acului ca şi acestor bogaţi, satisfăcuţi de ei înşişi, să intre în împărăţia cerurilor.”

^{(1803.4) 163:3.2} Când Petru şi apostolii au auzit cuvintele acestea, au fost extrem de uluiţi, până într-atâta că Petru a spus: „Atunci, Doamne, cine poate fi salvat? Oare toţi cei care au bogăţii vor fi ţinuţi departe de regat?” Iisus a răspuns: „Nu, Petrule, dar toţi cei care îşi pun încrederea în bogăţii au puţine şanse să intre în viaţa spirituală care conduce la progresul etern. Dar, chiar şi în cazul acesta, multe lucruri imposibile oamenilor nu sunt dincolo de atingerea Tatălui care este în ceruri; noi ar trebui mai degrabă să recunoaştem că cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.”

^{(1803.5) 163:3.3} În vreme ce plecau de acolo, Iisus a fost întristat că Matadormus nu rămăsese cu ei, căci îl iubea mult. După ce au coborât lângă lac, ei s-au aşezat pe marginea apei, şi Petru, vorbind în numele celor doisprezece (adunaţi acolo cu toţii) a zis: „Noi suntem tulburaţi de discursul tău către tânărul acela bogat. Să pretindem noi de la toţi cei care ar vrea să te urmeze să renunţe la toate bunurile lor pământeşti?” Iisus a zis: „Nu, Petrule, ci numai celor care ar vrea să devină apostoli şi să trăiască cu mine ca şi voi, formând o singură familie. Dar Tatăl pretinde ca afecţiunea copiilor săi să fie curată şi nedivizată. Orice lucru sau persoană ar sta între voi şi iubirea pentru adevărurile regatului trebuie să fie abandonate. Dacă averea oamenilor nu invadează domeniul sufletului lor, ea este fără consecinţe în viaţa spirituală a celor care ar vrea să intre în regat.”

^{(1804.1) 163:3.4} Petru a zis apoi: „Dar, Maestre, noi am părăsit totul pentru a te urma; atunci ce vom poseda?” Iisus s-a adresat la toţi cei doisprezece şi a zis: „În adevăr, în adevăr, eu vă zic, cine va fi renunţat la averea sa, la căminul său, la soţia sa, la fraţii săi, la părinţii săi sau la copiii săi, din dragoste pentru mine şi pentru împărăţia cerurilor, va primi cu mult mai mult în această lume, poate însoţit şi de câteva persecuţii; şi, în lumea ce va veni, el va primi viaţa veşnică. Mulţi dintre cei care vor fi cei dintâi vor fi cei din urmă, pe câtă vreme cei din urmă vor fi adesea cei dintâi. Tatăl tratează pe creaturile sale după nevoile lor şi conform justelor lui legi de consideraţie iubitoare şi îndurătoare pentru bunăstarea unui univers.

^{(1804.2) 163:3.5} ”Împărăţia cerurilor se aseamănă unui proprietar, folosind multă mână de lucru, care merge dimineaţa devreme să angajeze lucrători pentru a munci în podgoria sa. După ce a convenit cu ei ca să le plătească un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Apoi, a ieşit către ora nouă şi, văzând pe alţii fără nici o ocupaţie în piaţă le-a zis: ‘Mergeţi şi voi şi munciţi în via mea; vă voi plăti atâta cât trebuie.’ Şi ei s-au îndată să lucreze. Proprietarul a ieşit din nou către amiază, apoi către ora trei, şi a făcut tot aşa. Reîntorcându-se încă o dată către ora cinci după amiază la locul din piaţă, a găsit încă oameni lenevind şi i-a întrebat: ‘De ce staţi aici toată ziua şi nu faceţi nimic?’ Oamenii au răspuns: ‘Pentru că nu ne-a angajat nimeni.’ Proprietarul le-a zis: ‘Mergeţi şi voi şi lucraţi în via mea, şi vă voi plăti cât trebuie.’

^{(1804.3) 163:3.6} La căderea nopţii, proprietarul podgoriei i-a zis intendentului său: ‘Cheamă lucrătorii şi dă-le lefurile, începând cu ultimii angajaţi şi terminând cu primii.’ Când au sosit cei care fuseseră angajaţi la ora cinci după-amiază, au primit fiecare câte un dinar, şi toţi ceilalţi au primit acelaşi salariu. Când oamenii angajaţi la începutul zilei au văzut cu cât au fost plătiţi ultimii veniţi, ei s-au aşteptat să primească mai mult decât salariul convenit. Dar fiecare a primit doar un dinar ca şi ceilalţi. După ce au fost plătiţi cu toţii, ei s-au plâns proprietarului zicând: ‘Oamenii angajaţi la urmă n-au muncit decât o oră, şi, totuşi, le-ai dat acelaşi salariu ca şi nouă, care ne-am ostenit toată ziua sub soarele arzător.’

^{(1804.4) 163:3.7} ”Proprietarul a răspuns: ‘Prietenii mei, nu vă fac nici o nedreptate. N-a acceptat fiecare dintre voi să lucreze pentru un dinar pe zi? Luaţi acum ceea ce vă revine şi duceţi-vă pe drumul vostru, căci este dorinţa mea să dau ultimilor veniţi aceeaşi sumă ca şi vouă. N-am eu dreptul să dispun după cum îmi place de ceea ce îmi aparţine? Sau îmi reproşaţi voi generozitatea mea pentru că eu caut să fiu bun şi să arăt îndurare?’”

4. Rămas bun celor şaptezeci

^{(1804.5) 163:4.1} Ziua în care cei şaptezeci au plecat în prima lor misiune a fost un moment emoţionant în tabăra din Magadan. Dimineaţa devreme, în ultima sa discuţie cu cei şaptezeci, Maestrul a stăruit asupra următoarelor puncte:

^{(1804.6) 163:4.2} 1. Evanghelia împărăţiei trebuie să fie proclamată în toată lumea, gentililor precum şi iudeilor.

^{(1804.7) 163:4.3} 2. Îngrijindu-i pe bolnavi, abţineţi-vă de la a-i învăţa să spere la miracole.

^{(1805.1) 163:4.4} 3. Proclamaţi o fraternitate spirituală a fiilor lui Dumnezeu, şi nu un regat exterior cu putere în această lume şi cu glorie materială.

^{(1805.2) 163:4.5} 4. Evitaţi să pierdeţi timpul printr-un exces de vizite de politeţe şi de alte banalităţi; ele ar putea să vă împiedice să vă consacraţi din toată inima predicării evangheliei.

^{(1805.3) 163:4.6} 5. Dacă prima casă pe care o veţi fi ales drept cartier general într-un oraş se revelează o casă vrednică, rămâneţi acolo pe toată durata şederii voastre în acel oraş.

^{(1805.4) 163:4.7} 6. Explicaţi tuturor credincioşilor fideli că a venit acum ceasul de a o rupe făţiş cu liderii religioşi ai iudeilor din Ierusalim.

^{(1805.5) 163:4.8} 7. Propovăduiţi că întregul datoriei oamenilor este rezumat în această unică poruncă: Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeul tău cu toată mintea şi cu tot sufletul tău, şi iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi. (Ei ar trebui să propovăduiască asta ca reprezentând toată datoria oamenilor în locul celor 61e reguli de viaţă preconizate de farisei.)

^{(1805.6) 163:4.9} După ce Iisus a vorbit astfel celor şaptezeci în prezenţa tuturor apostolilor şi discipolilor, Simon, Petru i-au luat deoparte şi le-au ţinut predica de hirotonisire. Aceasta a fost o dezvoltare a recomandărilor făcute de Maestru în momentul în care pusese mâinile pe ei şi îi selecţionase ca mesageri ai împărăţiei. Petru i-a îndemnat pe cei şaptezeci să nutrească, în experienţa lor, următoarele virtuţi:

^{(1805.7) 163:4.10} 1. Devoţiunea consacrată. Să se roage întotdeauna pentru ca un număr cât mai mare de lucrători să fie trimişi la recolta evanghelică. El a explicat că rugându-se astfel, fiecare va tinde mia mult a spune: Iată-mă, trimite-mă. El le-a recomandat să nu neglijeze adorarea lor zilnică.

^{(1805.8) 163:4.11} 2. Adevăratul curaj. Petru i-a prevenit că vor întâmpina ostilităţi şi că puteau fi siguri de a fi confruntaţi cu persecuţii. Le-a spus că misiunea lor nu era o întreprindere de laşi, şi le-a recomandat celor cărora le era frică să renunţe să mai plece. Dar nici unul dintre cei şaptezeci nu s-a retras.

^{(1805.9) 163:4.12} 3. Credinţa şi încrederea în sine. Ei trebuiau să plece pentru această scurtă misiune cu mâinile complet goale. Trebuiau să îşi pună încrederea în Tatăl lor pentru hrana lor, pentru adăpostirea lor şi pentru toate celelalte nevoi ale lor.

^{(1805.10) 163:4.13} 4. Zelul şi iniţiativa. Ei trebuiau să fie plini de zel şi de un entuziasm inteligent; trebuiau să se ocupe strict de treburile Maestrului lor. Ceremonia salutărilor orientale era lungă şi minuţioasă; de acea Iisus le recomandase „să nu salute pe nimeni pe drum”. Aceasta era o expresie curentă pentru îndemnarea cuiva să-şi vadă de treburile sale fără a pierde vremea. Ea nu avea întru nimic a face cu chestiunea saluturilor amicale.

^{(1805.11) 163:4.14} 5. Amabilitatea şi curtoazia. Maestrul le ordonase să evite pierderile inutile de timp în ceremonii sociale, însă a recomandat curtoazia faţă de toate persoanele cu care intrau în contact. Trebuiau să fie extrem de amabili faţă de gazdele care îi i-ar adăposti în căminul lor. Ei au fost cu stricteţe puşi în gardă împotriva faptului de a părăsi un cămin modest pentru a fi adăpostiţi într-un cămin mai confortabil şi mai influent.

^{(1805.12) 163:4.15} 6. Îngrijirile acordate bolnavilor. Petru le-a dat celor şaptezeci sarcina de a căuta pe cei care sufereau în mintea lor şi în corpul lor, şi să facă tot ce le stătea în putere să aline sau să tămăduiască bolile lor.

^{(1805.13) 163:4.16} După ce şi-au primit astfel ordinele şi instrucţiunile, ei au plecat câte doi în misiunea lor în Galileea, în Samaria şi în Iudeea.

^{(1806.1) 163:4.17} Iudeii aveau o stimă specială pentru numărul 70 şi considerau uneori naţiunile lumii păgâne ca fiind în număr de 70. Cu toate că cei 70 de mesageri aveau misiunea de a purta evanghelia la toate popoarele, faptul că grupul lor a conţinut exact 70 de membri a fost doar o simplă coincidenţă. În mod sigur Iisus ar mai fi acceptat încă o jumate de duzină, dar ei nu erau pregătiţi să plătească preţul: părăsirea averii şi a familiei lor.

5. Mutarea din tabără la Pella

^{(1806.2) 163:5.1} Iisus şi cei doisprezece s-au pregătit acum să stabilească cartierul lor general în Pereea, lângă Pella, unde Maestrul fusese botezat în Iordan. Ultimele zece zile din noiembrie s-au petrecut în consfătuiri la Magadan. Marţi, 6 decembrie, toată compania cuprinzând aproape trei sute de persoane, a plecat la revărsatul zorilor cu bagajele ei pentru a se opri, în noaptea următoare, lângă Pella, pe malul fluviului. Ea s-a instalat aproape de izvor, chiar în locul pe care îl ocupase Ioan Botezătorul cu tabăra sa cu mai mulţi ani mai înainte.

^{(1806.3) 163:5.2} După ridicarea taberei de la Magadan, David Zebedeu a revenit la Betsaida şi a început îndată să reducă serviciul mesagerilor. Regatul intra într-o nouă fază. Zilnic soseau pelerini din toate părţile Palestinei şi chiar şi din regiuni îndepărtate ale imperiului roman. Uneori veneau credincioşi din Mesopotamia şi din ţinuturile situate la est de Tigru. În consecinţă, duminică 18 decembrie, David cu ajutorul corpului său de mesageri, au încărcat, pe animalele de povară, materialele din tabără pe atunci înmagazinate în casa tatălui său, material cu care organizaseră anterior tabăra din Betsaida de lângă lac. Luându-şi rămas bun de la Betsaida deocamdată, el a coborât de-a lungul malului lacului şi al Iordanului până la punctul situat cam la un kilometru în nordul taberei apostolice. În mai puţin de o săptămână el a fost pregătit să ofere ospitalitate la aproape o mie şi cinci sute de pelerini vizitatori. Tabăra apostolică putea primi vreo cinci sute de persoane. Acesta era anotimpul ploilor în Palestina, şi acest dispozitiv era necesar pentru a adăposti numărul tot mai mare de oameni, majoritatea serioşi, care căutau informaţii şi care veneau în Pereea pentru a-l vedea pe Iisus şi a auzi învăţătura lui.

^{(1806.4) 163:5.3} David a făcut toate acestea din propria sa iniţiativă, deşi se sfătuise cu Filip şi cu Matei în Magadan. El a folosit cea mai mare parte a fostului său corp de mesageri pentru a ajuta la conducerea acestei tabere. Serviciul propriu-zis de mesageri a fost redus la mai puţin de douăzeci de oameni. Către sfârşitul lui decembrie şi înainte de întoarcerea celor şaptezeci, aproape opt sute de vizitatori se adunaseră în jurul Maestrului şi găsiseră găzduire în tabăra lui David.

6. Întoarcerea celor şaptezeci

^{(1806.5) 163:6.1} Vineri 30 decembrie, în timp ce Iisus se îndepărtase pe dealurile din vecinătate cu Petru, cu Iacob şi cu Ioan, cei şaptezeci de mesageri soseau, doi câte doi, la cartierul general din Pella, însoţiţi de numeroşi credincioşi. Către ora cinci după-amiază, când Iisus a revenit în tabără, toţi cei şaptezeci erau reuniţi pe locul unde propovăduia el. Masa de seară a fost întârziată cu peste o oră, timp în care aceşti entuziaşti ai evangheliei împărăţiei şi-au relatat experienţele. Mesagerii lui David raportaseră multe dintre aceste veşti apostolilor în timpul săptămânilor precedente, dar a fost cu adevărat ceva inspirator să-i auzi pe aceşti învăţători ai evangheliei, a căror hirotonisire era recentă, povestind personal cum fusese primit mesajul lor de iudeii şi de gentilii însetaţi de adevăr. În sfârşit, Iisus putea să-i vadă pe oameni mergând să răspândească vestea cea bună şi fără prezenţa sa personală. Maestrul ştia de aici înainte că putea părăsi această lume fără a aduce o vătămare prea gravă progreselor împărăţiei.

^{(1807.1) 163:6.2} Când cei şaptezeci au relatat că „până şi demonii le erau supuşi”, ei făceau aluzie la vindecările minunate pe care le operaseră asupra victimelor dezordinilor nervoase. Cu toate acestea, aceşti slujitori trataseră cu succes câteva cazuri de posedare reală de spirite. Vorbind de aceste cazuri, Iisus a zis: „Nu-i de mirare că aceste spirite minore neascultătoare vă sunt supuse, căci eu l-am văzut pe Satan căzând din cer ca un fulger. Dar nu vă bucuraţi atâta de aceasta, căci eu vă declar că, de îndată ce mă voi întoarce la Tatăl meu, noi vom trimite spiritul nostru comun chiar în mintea oamenilor, astfel încât aceste câteva rare spirite rătăcite să nu mai poată pătrunde în mintea muritorilor nenorociţi. Eu mă bucur cu voi de faptul că aveţi influenţă asupra oamenilor, dar nu vă mândriţi cu această experienţă. Bucuraţi-vă mai degrabă de a avea numele voastre înscrise în arhivele cerului şi de a fi astfel siguri de a progresa într-o carieră fără de sfârşit de cuceriri spirituale.”

^{(1807.2) 163:6.3} În timpul aceasta, chiar înainte de a participa la cină, Iisus a încercat unul din rarele momente de extaz emoţional la care discipolii săi au avut ocazia să-i fie martori. El a zis: „Îţi mulţumesc, Tată, Domnul cerului şi al pământului, că spiritul a revelat aceste glorii spirituale acestor copii ai împărăţiei, în vreme ce această minunată evanghelie a fost ascunsă deştepţilor şi făţarnicilor. Da, Tată, trebuie să fi fost plăcut ochilor tăi să faci aceasta, şi eu mă bucur să ştiu că vestea cea bună se va răspândi în toată lumea, chiar şi după întoarcerea mea la tine, când mă voi fi apucat de lucrul care mi l-ai dat de îndeplinit. Sunt foarte emoţionat când realizez că tu eşti pe punctul de a încredinţa orice autoritate mie, că tu singur ştii realmente cine sunt şi că eu singur te cunosc realmente precum şi cei cărora te-am revelat. Când voi fi încheiat această revelaţie către fraţii mei întru carne, eu o voi continua pentru creaturile tale de sus.”

^{(1807.3) 163:6.4} Când Iisus a vorbit astfel Tatălui, el s-a întors către apostolii şi ajutoarele lui pentru a li se adresa: „Binecuvântaţi sunt ochii care văd şi urechile care aud aceste cuvinte. Îngăduiţi-mi să vă zic că mulţi profeţi şi mulţi mari oameni ai epocilor trecute au dorit să contemple lucrurile pe care le zăriţi acum, dar aceasta nu li s-a acordat. Multe dintre generaţiile viitoare ale copiilor luminii, când vor auzi vorbindu-se de ele, vă vor invidia pe voi, care le-aţi văzut şi le-aţi auzit.”

^{(1807.4) 163:6.5} Adresându-se după aceea tuturor discipolilor săi, Iisus a zis: „Voi aţi auzit câte oraşe şi sate au primit vestea cea bună a împărăţiei, şi cum slujitorii şi învăţătorii mei au fost întâmpinaţi de iudei precum şi de gentili. Binecuvântate sunt în adevăr aceste comunităţi care au ales să creadă în evanghelia împărăţiei. Nenorocire însă locuitorilor din Corazin, din Betsaida-Iulia şi din Capernaum, care resping lumina, aceste cetăţi care n-au întâmpinat cu bucurie pe aceşti mesageri. Eu proclam că, dacă puternicele lucrări înfăptuite în aceste locuri ar fi fost în Tyr şi în Sidon, locuitorii acestor oraşe aşa-zise păgâne s-ar fi căit punându-şi cenuşă în cap. În adevăr, în ziua judecăţii, soarta Tyrului şi a Sidonului va fi mult mai suportabilă decât a lor.”

^{(1807.5) 163:6.6} Ziua următoare fiind o zi de sabat, Iisus i-a luat pe cei şaptezeci deoparte şi le-a zis: „În adevăr, m-am bucurat când aţi revenit cu vestea bună că evanghelia împărăţiei fusese bine primită de atâţia oameni disperaţi în Galileea, în Samaria şi în Iudeea. Dar de ce exaltarea voastră este atât de marcată de surpriză? Oare nu nădăjduiaţi voi că prezentarea mesajului vostru se va manifesta cu putere? Oare aţi plecat cu atât de puţină credinţă în această evanghelie încât reveniţi acum surprinşi de eficacitatea ei? Acum, fără a vrea să vă potolesc entuziasmul, eu ţin să vă pun serios în gardă contra subtilităţilor orgoliului, ale orgoliului spiritual. Dacă aţi putea înţelege căderea lui Lucifer, cel nedrept, voi aţi renunţa cu solemnitate la toate formele de orgoliu spiritual.

^{(1808.1) 163:6.7} ”Voi aţi întreprins marea lucrare de a propovădui omului muritor că el este un fiu al lui Dumnezeu. Eu v-am arătat calea; plecaţi de vă îndepliniţi datoria şi fiţi neobosiţi în a o face bine. Vouă şi tuturor celor care vor veni pe urmele voastre de-a lungul epocilor, îngăduiţi-mi să vă spun că voi fi întotdeauna lângă voi. Chemarea mea este, şi va fi întotdeauna, veniţi la mine voi, toţi care vă osteniţi şi care sunteţi greu încărcaţi, veniţi la mine şi vă voi da odihnă. Acceptaţi jugul meu şi ascultaţi-mă, căci eu sunt adevărat şi loial, şi veţi găsi la mine odihna spirituală pentru sufletele voastre.”

^{(1808.2) 163:6.8} Când au avut ocazia de a pune la încercare făgăduielile Maestrului, ei au constatat că erau adevărate. Şi, din ziua aceea, un număr incalculabil de persoane au pus de asemenea la încercare şi au dovedit fiabilitatea acestor promisiuni.

7. Pregătirile pentru ultima misiune

^{(1808.3) 163:7.1} Cele câteva zile care au urmat au fost foarte animate în tabăra din Pella; s-au încheiat atunci pregătirile pentru misiunea din Pereea. Iisus şi asociaţii lui urmau să întreprindă ultima lor misiune, turneul de trei luni în toată Pereea, care nu s-a terminat decât în momentul intrării Maestrului în Ierusalim pentru desăvârşirea operei sale pământeşti. În tot timpul acestei perioade, cartierul general al lui Iisus şi cei doisprezece apostoli au fost menţinute în tabăra din Pella.

^{(1808.4) 163:7.2} Iisus nu mai avea nevoie să meargă departe pentru a propovădui oamenilor. Ei veneau acum la el în fiecare săptămână în număr tot mai mare, nu numai din toate părţile Palestinei, dar şi din tot imperiul roman şi din Orientul Apropiat. Maestrul a participat cu cei şaptezeci la misiunea din Pereea, dar a petrecut o bună parte din timpul său în tabăra din Pella, propovăduind mulţimii şi instruindu-i pe cei doisprezece. Pe toată durata acestor trei luni, cel puţin zece dintre apostoli au rămas cu Iisus.

^{(1808.5) 163:7.3} Femeile din corpul evanghelic s-au pregătit şi ele să plece două câte două în acelaşi timp cu cei şaptezeci pentru a evangheliza în principalele oraşe din Pereea. Grupul originar de doisprezece femei formase recent un grup mai numeros de alte cincizeci de femei învăţându-le maniera de a vizita căminele şi arta de a-i îngriji pe cei bolnavi şi pe cei năpăstuiţi. Perpetua, soţia lui Simon Petru a devenit membru al acestei noi diviziuni a grupului feminin; i s-a încredinţat, sub ordinele lui Abner, conducerea acestui sector de activitate lărgit al femeilor. După Rusalii, ea a rămas cu ilustrul ei soţ şi l-a însoţit în toate turneele lui misionare. În ziua când Petru a fost răstignit la Roma, ea a fost dată de hrană fiarelor sălbatice din arenă. Făceau deopotrivă parte din acest nou corp evanghelic feminin soţia lui Filip şi cea a lui Matei, şi mama lui Iacob şi Ioan.

^{(1808.6) 163:7.4} Lucrarea împărăţiei, sub îndrumarea personală a lui Iisus, se pregătea acum să intre în faza sa finală. Aceasta era o fază de profunzime spirituală care contrasta cu cea în care mulţimile, visând la miracole şi umblând după minuni, care l-au urmat pe Maestru în epoca popularităţii sale în Galileea. Totuşi, un anumit număr dintre discipolii lui şi-au conservat mentalitatea lor materială şi n-au reuşit să înţeleagă acest adevăr că împărăţia cerurilor este fraternitatea spirituală a oamenilor întemeiată pe faptul etern al paternităţii universale a lui Dumnezeu.

Până la o nouă revedere …. pace și lumină pentru toți !

Constantin RUSU

Share this: