Lumile locuite

Dragii mei, ..  haideți să mai facem un pas spre Terra și să continuăm călătoria noastră prin  universul local, respectiv în sistemul nostru local .. prin intermediul carții Urantia  http://www.urantia.org/ro .. și șă vedem acum, câte ceva despre originea și natura evolutivă a lumilor locuite .. aceste lumi care sunt leagănul de evoluție a raselor muritoare .. fiecare din ele fiind practic o școală de pregătire pentru stadiul următor evolutiv.

Ele sunt grupate în sisteme locale şi fiecare sistem se limitează la aproximativ 1000 de lumi evolutive .. Satania având mai puține doar 619  lumi locuite fiind  un sistem încă neterminat .. 36 de planete nelocuite ale sistemului se apropie de stadiul în care vor fi înzestrate cu viaţă şi multe sunt în prezent pregătite pentru Purtătorii Vieţii .. iar aproape 200 de planete evoluează în aşa fel încât vor fi gata pentru implantarea vieţii în următoarele câteva milioane de ani.

Planetele sunt numerotate în ordine, după data înscrierii lor ca lumi locuite .. astfel cea mai veche lume locuită a Sataniei, lumea numărul 1, este Anova fiind o lume într-o stare avansată de civilizaţie progresivă .. iar Pamantul – Urantia are numărul 606 din Satania, acest lucru însemnând că ea este a 606-a lume a acestui sistem local pe care lungul proces evolutiv al vieţii a culminat cu apariţia fiinţelor umane.

Nu toate planetele sunt adecvate pentru a găzdui viaţa muritorilor .. iar progresul vieţii – terestre sau celeste – nu este nici arbitrar, nici magic .. evoluția fiind întotdeauna previzibilă și deci neaccidentală .. începutul vieții făcându-se prin intermediul unitații biologice a vieţii materiale care este celula protoplasmică .. o asocire  comună de energii chimice şi electrice cu alte energii de bază .. Purtătorii Vieții fiind adevarații catalizatori vii .. ei declanșând reacţiile primordiale ale vieţii materiale… dar formulele chimice variază în fiecare sistem, iar tehnica de reproducere a celulelor vii este uşor diferită în fiecare univers local.

Pe lumile prevăzute cu atmosferă cum este și Pământul , originea vieţii este, în general, marină, însă nu întotdeauna iar în dezvoltarea vieţii planetare, forma vegetală precede întotdeauna forma animală, iar regnul vegetal este deja pe deplin dezvoltat înainte ca formele animale să se diferenţieze ..  iar  apariția omului muritor nu este un accident evolutiv .. deci procesul evoluţiei planetare este ordonat şi controlat.

Dar haideți să vedem cum sunt prezentate de un Melchizedek din Jerusem în cap 49 din Urantia lumile locuite și tipurile fizice planetare, lumile nerespiratorilor, creaturile volitive evolutive, seriile planetare ale muritorilor precum și alte lucruri interesante cum ar fi eliberarea terestra a diverselor tipuri de creaturi.

Materialul preluat îl puteți citi fie de aici .. sau cei care doresc sa-l citească în original il puteți citi direct de pe situl  http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-49-lumile-locuite

Capitolul 49

Lumile locuite

(559.1) 49:0.1 TOATE lumile locuite de muritori au o origine şi o natură evolutivă. Aceste sfere sunt cuibul, leagănul de evoluţie al raselor muritoare ale timpului şi spaţiului. Fiecare unitate a vieţii ascendente este o adevărată şcoală de pregătire pentru stadiul de existenţă imediat următor, şi acest lucru este adevărat pentru toate stadiile ascensiunii progresive a oamenilor către Paradis; este tot atât de adevărat pentru experienţa iniţială a muritorilor pe o planetă evolutivă cât şi pentru şcoala finală a Melchizedekilor pe lumea-sediu a universului local. Muritorii ascendenţi nu frecventează această din urmă şcoală decât din clipa de dinainte de a fi transferaţi în regimul suprauniversului şi de a fi atins primul stadiu de existenţă spirituală.

(559.2) 49:0.2 În esenţă, toate lumile locuite sunt grupate în sisteme locale pentru administrarea lor celestă, şi fiecare dintre sistemele locale se limitează la aproximativ o mie de lumi evolutive. Această limitare este hotărâtă printr-un decret al Celor Îmbătrâniţi de Zile şi se referă la planetele efectiv evolutive, pe care trăiesc muritori având statut de supravieţuire. Nici lumile definitiv stabilizate în lumină şi viaţă, nici planetele în stadiul preuman de dezvoltare a vieţii nu fac parte din acest grup.

(559.3) 49:0.3 Satania însăşi este un sistem neterminat încă, neconţinând decât 619 de lumi locuite, care sunt numerotate în ordine, după data înscrierii lor ca lumi locuite de creaturi cu voinţă. Aşa i s-a dat Urantiei numărul 606 din Satania, acest lucru însemnând că ea este a 606-a lume a acestui sistem local pe care lungul proces evolutiv al vieţii a culminat în apariţia fiinţelor umane. Treizeci şi şase de planete nelocuite ale sistemului se apropie de stadiul în care vor fi înzestrate cu viaţă şi mai multe sunt în prezent pregătite pentru Purtătorii Vieţii. Aproape două sute de sfere evoluează în aşa fel încât vor fi gata pentru implantarea vieţii în următoarele câteva milioane de ani.

(559.4) 49:0.4 Planetele nu sunt toate adecvate pentru a găzdui viaţa muritorilor. Micile planete care se învârt foarte repede în jurul axei lor sunt cu totul nepotrivite pentru a servi drept habitat vieţii. În mai multe sisteme fizice ale Sataniei, planetele care se rotesc în jurul soarelui central sunt prea mari pentru a fi locuite, asta din cauza apăsătoarei gravitaţii ocazionate de marea lor masă. Numeroase dintre aceste enorme sfere au sateliţi, uneori şase sau mai mulţi, şi aceste lumi au adesea o mărime foarte apropiată de aceea a Urantiei, ceea ce le face aproape ideale pentru locuire.

(559.5) 49:0.5 Cea mai veche lume locuită a Sataniei, lumea numărul unu, este Anova, unul dintre cei patruzeci şi patru de sateliţi care se învârte în jurul unei enorme planete întunecate, însă expusă luminii diferenţiale a trei sori vecini. Anova este într-o stare avansată de civilizaţie progresivă.

1. Viaţa planetară

(559.6) 49:1.1 Universurile timpului şi spaţiului se dezvoltă treptat; progresul vieţii – terestre sau celeste – nu este nici arbitrar, nici magic. Evoluţia cosmică nu este întotdeauna comprehensibilă (previzibilă), însă este strict neaccidentală.

(560.1) 49:1.2 Unitatea biologică a vieţii materiale este celula protoplasmică, asocierea comună de energii chimice şi electrice cu alte energii de bază. Formulele chimice variază în fiecare sistem, iar tehnica de reproducere a celulelor vii este uşor diferită în fiecare univers local, însă Purtătorii Vieţii sunt întotdeauna catalizatorii vii care declanşează reacţiile primordiale ale vieţii materiale; ei sunt declanşatorii circuitelor de energie ale materiei vii.

(560.2) 49:1.3 Toate lumile unui sistem local lasă să transpară o legătură părintească fizică indubitabilă; cu toate acestea, fiecare planetă are propria sa scară a vieţii, şi nu există două lumi exact la fel în ceea ce priveşte înzestrarea lor vegetală şi animală. Variantele planetare în tipurile vieţii sistemice vor rezulta din deciziile Purtătorilor Vieţii. Însă aceste fiinţe nu sunt nici capricioase, nici fanteziste; ordinea şi legea se află la cârma universurilor. Legile Nebadonului sunt divinele ordonanţe ale Salvingtonului, iar ordinul evolutiv al vieţii din Satania se acordează cu modelul evolutiv al Nebadonului.

(560.3) 49:1.4 Evoluţia este regula dezvoltării umane, însă procesul în sine variază mult pe diversele lumi. Viaţa este uneori iniţiată într-un singur centru, alteori în trei, aşa cum a fost cazul pe Urantia. Pe lumile prevăzute cu atmosferă, originea vieţii este, în general, marină, însă nu întotdeauna; aceasta depinde mult de statutul fizic al planetei. Purtătorii Vieţii dispun de o mare latitudine în funcţiunea lor la declanşarea vieţii.

(560.4) 49:1.5 În dezvoltarea vieţii planetare, forma vegetală precede întotdeauna forma animală, iar regnul vegetal este deja pe deplin dezvoltat înainte ca formele animale să se diferenţieze. Toate tipurile de animale se dezvoltă pe baza unor modele fundamentale ale precedentului regn vegetal al lucrurilor vii; ele nu sunt organizate separat.

(560.5) 49:1.6 Stadiile iniţiale de evoluţie a vieţii nu sunt în întregime conforme punctului vostru de vedere al momentului. Omul muritor nu este un accident evolutiv. Există un sistem precis, o lege universală, care determină derularea planului vieţii planetare pe sferele spaţiului. Timpul şi producerea unui mare număr de specimene ale unei specii nu sunt influenţele dominante. Şoarecii se reproduc mult mai repede decât elefanţii şi, cu toate acestea, elefanţii evoluează mai repede decât şoarecii.

(560.6) 49:1.7 Procesul evoluţiei planetare este ordonat şi controlat. Dezvoltarea organismelor superioare pe baza grupărilor vitale mai modeste nu este accidentală. Dezvoltarea evolutivă este uneori temporar încetinită de distrugerea anumitor linii favorabile ale plasmei vitale existente într-o specie selecţionată. Sunt necesare uneori epoci de-a rândul pentru a repara stricăciunea ocazionată de pierderea unei singure linii superioare de ereditate umană. Îndată ce aceste linii superioare şi selecţionate ale protoplasmei vii şi-au făcut apariţia, ele trebuie menţinute cu grijă şi cu inteligenţă, iar pe cea mai mare parte a lumilor locuite, acestor potenţiale superioare ale vieţii li se acordă o valoare mult mai mare decât pe Urantia.

2. Tipuri fizice planetare

(560.7) 49:2.1 Fiecare sistem comportă un model standard şi fundamental de viaţă animală şi vegetală. Purtătorii Vieţii sunt însă adesea confruntaţi cu necesitatea de a modifica aceste modele fundamentale pentru a le conforma condiţiilor fizice variabile pe care le întâlnesc în numeroasele lumi ale spaţiului. Ei dezvoltă un tip generalizat de creaturi muritoare în sistem, însă există şapte tipuri fizice distincte, precum şi mii şi mii de variante minore ale acestor şapte diferenţieri majore:

(561.1) 49:2.2 1. Tipurile atmosferice.

(561.2) 49:2.3 2. Tipurile elementale.

(561.3) 49:2.4 3. Tipurile gravitaţionale.

(561.4) 49:2.5 4. Tipurile termice.

(561.5) 49:2.6 5. Tipurile electrice.

(561.6) 49:2.7 6. Tipurile activatoare.

(561.7) 49:2.8 7. Tipurile nedenumite.

(561.8) 49:2.9 Sistemul Sataniei conţine toate aceste tipuri, precum şi numeroase grupe intermediare, dintre care unele nu sunt decât foarte rar reprezentate.

(561.9) 49:2.10 1. Tipurile atmosferice. Diferenţele fizice dintre lumile locuite de muritori sunt în principal determinate de natura atmosferei; celelalte influenţe care contribuie la diferenţierea planetară a vieţii sunt relativ minore.

(561.10) 49:2.11 Statutul atmosferic care este prevalent în prezent pe Urantia este aproape ideal pentru întreţinerea fiinţelor umane de tip respirator, însă se poate modifica acest tip, astfel încât să i se permită să trăiască pe planetele supraatmosferice sau subatmosferice. Aceste modificări se extind, de asemenea, la viaţa animală, care este foarte diferită pe diversele sfere locuite. Ordinele animale suportă schimbări foarte importante pe lumile subatmosferice şi supraatmosferice.

(561.11) 49:2.12 Dintre tipurile de planete atmosferice ale Sataniei, aproape două procente şi jumătate sunt lumi subrespiratorii, cinci la sută lumi suprarespiratorii, şi peste nouăzeci şi unu la sută lumi respiratorii medii, un total de 98,5 la sută din lumile Sataniei.

(561.12) 49:2.13 Fiinţele asemănătoare cu cele ale raselor Urantiei sunt clasate ca respiratorii medii; voi reprezentaţi ordinul respirator mediu sau tipic de existenţă muritoare. Dacă ar exista creaturi inteligente pe o planetă având o atmosferă asemănătoare aceleia a planetei Venus, vecinul vostru cel mai apropiat, ele ar aparţine grupului suprarespirator, în timp ce locuitorii unei planete având o atmosferă la fel de rarefiată ca aceea a lui Marte, vecinul vostru exterior, ar fi numiţi subrespiratori.

(561.13) 49:2.14 Dacă muritorii ar locui pe o planetă lipsită de aer, cum este Luna voastră, ei ar aparţine ordinului distinct de nerespiratori. Acest tip reprezintă o adaptare radicală sau extremă la mediul planetar, şi este studiat separat. Lumile nerespiratorilor reprezintă procentul de 1,5 la sută rămas, din lumile Sataniei.

(561.14) 49:2.15 2. Tipurile elementale. Aceste tipuri diferenţiale se raportează la relaţii ale muritorilor cu apa, cu aerul şi cu pământul, şi există patru specii distincte de vieţi inteligente, în funcţie de relaţiile lor cu habitatul lor. Rasele Urantiei aparţin ordinului terestru.

(561.15) 49:2.16 Vă este în întregime imposibil să vă imaginaţi mediul care predomină de-a lungul epocilor primitive ale anumitor lumi. Aceste condiţii neobişnuite obligă viaţa animală în evoluţie să rămână în habitatul ei marin pe parcursul unor perioade mai lungi decât pe planetele care oferă de la început un mediu atât terestru, cât şi atmosferic ospitalier. Dimpotrivă, pe anumite lumi de fiinţe subrespiratorii şi când planeta nu este prea mare, este uneori oportun să se introducă un tip uman capabil să traverseze uşor atmosfera. Aceşti navigatori aerieni apar uneori între grupul acvatic şi grupul terestru, ei trăiesc întotdeauna, într-o anumită măsură, pe sol şi sfârşesc prin a deveni locuitori ai uscatului. Însă, pe anumite lumi, ei continuă, pe parcursul a numeroase epoci, să zboare, chiar după ce au dobândit tipul pământean.

(562.1) 49:2.17 Este la fel de uimitor şi amuzant să se observe civilizaţia iniţială a unei rase umane primitive prinzând formă atât în aer, cât şi în vârfurile copacilor, atât în mijlocul apelor puţin adânci ale bazinelor tropicale izolate, cât şi în adâncime, pe malurile şi pe ţărmurile grădinilor maritime care găzduiesc începutul raselor acestor sfere extraordinare. Chiar şi pe Urantia, a existat o lungă perioadă în care oamenii primitivi s-au conservat şi au făcut să progreseze civilizaţia lor primitivă, trăind în cea mai mare din parte a timpului în vârfurile arborilor, la fel ca îndepărtaţii lor strămoşi arboricoli. Pe Urantia voi aveţi încă un grup foarte mic de mamifere (familia liliecilor) care sunt navigatori aerieni. Focile şi balenele habitatului vostru marin aparţin, de asemenea, ordinului mamiferelor.

(562.2) 49:2.18 Dintre tipurile elementare ale Sataniei, şapte la sută sunt acvatice, zece la sută aeriene, şaisprezece la sută terestre şi treisprezece la sută sunt tipuri combinate aero-terestre. Însă aceste din urmă variante de creaturi inteligente primitive nu sunt nici oameni-peşti, nici oameni-păsări. Ele reprezintă tipuri umane şi pre-umane care nu sunt nici suprapeşti, nici păsări glorificate, ci în mod clar muritori.

(562.3) 49:2.19 3. Tipurile gravitaţionale. Prin modificarea modelului creativ, fiinţe inteligente sunt construite astfel încât să poată funcţiona liber pe sfere mai mici sau mai mari decât Urantia. Ele se găsesc astfel adaptate, în măsura dorită, la gravitaţia planetelor a căror mărime şi densitate nu sunt ideale.

(562.4) 49:2.20 Talia diverselor tipuri planetare de muritori este variabilă. În Nebadon, media este cu puţin peste doi metri şi zece centimetri. Unele dintre cele mai mari planete sunt populate cu fiinţe măsurând doar şaptezeci şi cinci de centimetri. Statura oamenilor se întinde de la acest minim până la trei metri, pe cele mai mici sfere locuite, trecând prin mărime intermediară, pe planetele de mărime medie. În Satania nu există decât o singură rasă având mai puţin de un metru optzeci. Dintre lumile Sataniei, douăzeci la sută sunt populate cu muritori de tip gravitaţional modificat. Ei locuiesc pe planetele cele mai mari şi pe cele mai mici.

(562.5) 49:2.21 4. Tipurile termice. Este posibil să se creeze fiinţe vii capabile să reziste la temperaturi mult mai ridicate şi mult mai joase decât rasele Urantiei. Dacă clasificăm fiinţele după mecanismele lor termoreglatoare, ele se împart în cinci categorii distincte. Pe scara aceasta, rasele Urantiei poartă numărul trei. Treizeci la sută din lumile Sataniei sunt populate cu rase de tipuri termice modificate, din care douăsprezece la sută aparţin zonelor cu temperaturi înalte, şi optsprezece la sută celor cu temperaturi joase. Prin comparaţie, Urantienii se plasează în grupul temperaturilor medii.

(562.6) 49:2.22 5. Tipurile electrice. Comportamentul electric, magnetic şi electronic al lumilor variază în mod considerabil. Există zece modele de viaţă muritoare divers modelate pentru a rezista la energia diferenţială a sferelor. Cele zece varietăţi reacţionează, de asemenea, într-un mod uşor diferit la razele chimice ale luminii solare obişnuite. Însă aceste mici variante fizice nu afectează deloc viaţa intelectuală sau spirituală.

(562.7) 49:2.23 Printre grupările electrice ale vieţii muritoare, aproape douăzeci şi trei la sută aparţin clasei a patra, aceea a tipului urantian de existenţă. În cifre rotunjite, distribuţia acestor tipuri este următoarea: clasa numărul 1 – 1 la sută; clasa numărul 2 – 2 la sută; clasa numărul 3 – 5 la sută; clasa numărul 4 – 23 la sută; clasa numărul 5 – 27 la sută; clasa numărul 6 – 24 la sută; clasa numărul 7 – 8 la sută; clasa numărul 8 – 5 la sută; clasa numărul 9 – 3 la sută; clasa numărul 10 – 2 la sută.

(563.1) 49:2.24 6. Tipurile activatoare. Lumile nu sunt toate asemănătoare în maniera lor de a absorbi energia. Lumile locuite nu au toate un ocean atmosferic ca acela al Urantiei, care este favorabil schimbului de gaze respiratorii. Pe numeroase planete aflate în stadiul iniţial sau în stadiul lor final, fiinţe aparţinând ordinului vostru nu ar putea să existe. Când factorii respiratorii ai unei planete sunt de un grad foarte elevat sau foarte jos, însă toate celelalte condiţii prealabile vieţii inteligente sunt favorabile Purtătorii Vieţii stabilesc adesea pe aceste lumi o formă modificată de existenţă muritoare, fiinţe capabile să efectueze schimburile proceselor lor vitale folosind direct energia luminoasă şi efectuând, la prima mână, transmutarea de putere a Controlorilor Fizici Principali.

(563.2) 49:2.25 Există şase tipuri diferite de nutriţie animală şi umană: subrespiratorii îl folosesc pe primul, speciile marine pe cel de-al doilea, şi respiratorii medii pe cel de-al treilea, ca pe Urantia. Suprarespiratorii folosesc al patrulea tip de absorbţie de energie, în timp ce nerespiratorii utilizează al cincilea ordin de nutriţie şi de energie. În ceea ce priveşte cea de a şasea tehnică de activare, ea se limitează la creaturile mediene.

(563.3) 49:2.26 7. Tipurile nedenumite. Există numeroase alte variante fizice în viaţa planetară, însă toate aceste diferenţe sunt în întregime chestiuni de modificări anatomice, de diferenţieri fiziologice şi de ajustări electrochimice. Aceste distincţii nu se referă nici la viaţa intelectuală, nici la cea spirituală.

3. Lumile nerespiratorilor

(563.4) 49:3.1 Majoritatea planetelor locuite sunt populate de fiinţe inteligente de tipul respirator. Însă există, de asemenea, ordine de muritori capabili să trăiască pe lumi având foarte puţin aer sau chiar deloc. Mai puţin de şapte la sută din planetele locuite ale Orvontonului sunt din această specie. În Nebadon, acest procentaj coboară sub trei. În întreaga Satanie nu există decât nouă lumi de acest ordin.

(563.5) 49:3.2 Dacă lumile tipului nerespirator sunt la fel de rare în Satania, aceasta se datorează faptului că acest sector al Norlatiadekului a fost organizat destul de recent, şi abundă încă în corpuri spaţiale meteorice, iar lumile fără atmosferă de fricţiune protectoare sunt supuse unui bombardament neîncetat al acestor rătăcitori. Chiar şi unele comete sunt constituite din resturi de meteori însă, de regulă, ele sunt mici corpuri materiale dislocate.

(563.6) 49:3.3 Milioane şi milioane de meteori penetrează zilnic atmosfera Urantiei, şi ajung la o viteză de ordinul a trei sute douăzeci de kilometri pe secundă. Pe lumile în care nu se respiră, rasele evoluate trebuie să se protejeze mult de pagubele meteorice, stabilind instalaţii electrice care consumă sau abat meteorii. Mari sunt pericolele care le ameninţă atunci când se aventurează dincolo de zonele protejate. Aceste lumi sunt, de asemenea, supuse unor dezastruoase furtuni electrice, de o natură necunoscută pe Urantia. Pe parcursul acestor momente de formidabile fluctuaţii energetice, locuitorii trebuie să se refugieze în construcţiile lor speciale de izolare protectoare.

(563.7) 49:3.4 Viaţa pe lumile nerespiratorilor este radical diferită de cea care prelevează pe Urantia. Nerespiratorii nu absorb hrană şi nu beau apă, aşa cum o fac rasele Urantiei. Reacţiile sistemului nervos, mecanismul reglator al temperaturii, şi metabolismul acestor fiinţe specializate sunt radical diferite de aceleaşi funcţiuni la muritorii Urantiei. Aproape toate activităţile vieţii, cu excepţia reproducerii, se efectuează altfel, şi chiar metodele de procreaţie sunt puţin diferite.

(564.1) 49:3.5 Pe lumile nerespiratorilor, speciile animale sunt radical neasemănătoare celor de pe planetele atmosferice. Planul vieţii fără respiraţie se îndepărtează de tehnica de existenţă a unei lumi prevăzute cu o atmosferă. Locuitorii acestor lumi diferă chiar şi în supravieţuire, ei fiind candidaţi la contopirea cu Spiritul. Aceste fiinţe se bucură, totuşi, de viaţă, şi continuă activităţile tărâmului cu aceleaşi încercări şi cu aceleaşi bucurii relative pe care muritorii le trăiesc pe planetele atmosferice. În ceea ce priveşte mintea şi caracterul, nerespiratorii nu diferă de alte tipuri de muritori.

(564.2) 49:3.6 Conduita planetară a nerespiratorilor ar prezenta pentru voi mai mult decât un simplu interes, căci o rasă a acestor fiinţe locuieşte pe o sferă foarte apropiată de Urantia.

4. Creaturi volitive evolutive

(564.3) 49:4.1 Diferenţele sunt mari între muritorii diverselor lumi, chiar şi printre cei care aparţin unor tipuri intelectuale şi fizice asemănătoare, însă toţi muritorii de demnitate volitivă sunt animale bipede care stau în picioare.

(564.4) 49:4.2 Există şase rase evolutive fundamentale: trei primare – roşie, galbenă şi albastră; şi trei secundare – portocalie, verde şi indigo. Cea mai mare parte a lumilor locuite conţin toate aceste rase, însă numeroase planete ale căror rase sunt tri-cerebrale nu găzduiesc decât cele trei tipuri primare. Câteva sisteme locale nu au, de asemenea, decât aceste trei rase.

(564.5) 49:4.3 Fiinţele umane sunt înzestrate, în medie, cu douăsprezece simţuri fizice speciale, cu toate că simţurile muritorilor cu trei creiere sunt mai ascuţite decât cele ale tipurilor cu unul sau două creiere. Ei pot să vadă şi să audă considerabil mai multe lucruri decât rasele Urantiei.

(564.6) 49:4.4 Ei nu nasc, de obicei, decât un singur copil o dată, naşterile multiple fiind o excepţie, iar viaţa de familie este destul de uniformă pe toate tipurile de planete. Egalitatea sexelor prevalează pe toate lumile evoluate. Dotarea mentală şi statutul spiritual ale celor două sexe sunt egale. Noi nu considerăm că o planetă a depăşit barbaria atâta timp cât unul dintre sexe încearcă să îl tiranizeze pe celălalt. Această trăsătură experienţială a creaturilor este întotdeauna mult ameliorată după sosirea unui Fiu şi a unei Fiice Materiale.

(564.7) 49:4.5 Variaţiile de anotimp şi de temperatură se produc pe toate planetele luminate şi încălzite de sori. Agricultura este universală pe toate lumile atmosferice; cultura solului este singura activitate comună tuturor raselor care progresează pe aceste planete.

(564.8) 49:4.6 În vremurile lor primitive, muritorii au toţi de purtat, cu inamici microscopici, lupte similare celor pe care le aveţi voi în prezent pe Urantia, cu toate că acest fapt se poate produce la o scară mai mică. Durata vieţii poate să varieze pe diversele planete de la douăzeci şi cinci de ani pe lumile primitive, până la aproape cinci sute de ani pe sferele mai evoluate şi mai vechi.

(564.9) 49:4.7 Fiinţele umane au toate spiritul gregar al tribului şi al rasei. Segregările în grupuri sunt inerente naturii şi constituţiei lor. Aceste tendinţe nu pot fi modificate decât prin progresul civilizaţiei şi printr-o spiritualizare treptată. Problemele sociale, economice şi guvernamentale ale lumilor locuite variază în funcţie de vârsta planetelor şi de gradul de influenţă exercitat de şederile succesive ale Fiilor divini.

(564.10) 49:4.8 Mintea este darul Spiritului Infinit; ea funcţionează la fel în medii diferite. Muritorii se aseamănă la minte, independent de anumite diferenţe structurale şi chimice, care caracterizează natura fizică a creaturilor volitive de pe sistemele locale. Oricare ar fi variantele planetare, personale sau fizice, viaţa mentală a diverselor ordine de muritori este foarte similară, şi carierele lor de după moarte se aseamănă mult.

(565.1) 49:4.9 Însă mintea muritoare fără spirit nemuritor nu poate supravieţui. Mintea omului este muritoare; doar spiritul dăruit este nemuritor. Supravieţuirea depinde de spiritualizarea realizată prin intermediul Ajustorului – de naşterea şi de evoluţia sufletului nemuritor; trebuie, cu toate acestea, să nu se fi dezvoltat nici o reacţie un antagonică împotriva misiunii Ajustorului care încearcă să efectueze transformarea spirituală a minţii muritoare.

5. Seriile planetare ale muritorilor

(565.2) 49:5.1 Va fi destul de dificil să se facă o descriere potrivită a seriilor planetare de muritori, deoarece voi ştiţi foarte puţine lucruri despre ei, dar şi pentru că există atât de multe variante. Putem, cu toate acestea, studia creaturile muritoare din numeroase puncte de vedere, dintre care iată câteva:

(565.3) 49:5.2 1. Ajustare la mediul planetar.

(565.4) 49:5.3 2. Serie de tipuri cerebrale.

(565.5) 49:5.4 3. Serie de tipuri receptive la Spirit.

(565.6) 49:5.5 4. Epoci planetare ale muritorilor.

(565.7) 49:5.6 5. Serie de creaturi înrudite.

(565.8) 49:5.7 6. Serie de contopire cu Ajustorii.

(565.9) 49:5.8 7. Tehnici de scăpare terestră.

(565.10) 49:5.9 Sferele locuite ale celor şapte suprauniversuri sunt populate de muritori care se clasifică simultan într-una sau în mai multe categorii dintre aceste clase generale de viaţă a creaturilor evolutive. Însă aceste clasificări generale în sine nu ţin cont nici de fiinţe cum ar fi midsonitarii, nici de anumite alte forme de viaţă inteligentă. Lumile locuite, aşa cum au fost prezentate în aceste expuneri, sunt populate de creaturi muritoare evolutive, însă mai există şi alte forme de viaţă.

(565.11) 49:5.10 1. Ajustarea la mediul planetar. Din punctul de vedere al ajustării vieţii creaturilor la mediul planetar, există trei grupuri generale de lumi locuite: grup de ajustare normal, grup de ajustare radical, şi grup experimental.

(565.12) 49:5.11 Ajustările normale la condiţiile planetare urmează modelele fizice generale studiate anterior. Lumile nonrespiratorii reprezintă ajustarea radicală sau extremă, însă acest grup conţine şi el, la rândul lui, alte tipuri. Lumile experimentale sunt, în general, ideal adaptate la formele tipice ale vieţii, şi pe aceste planete zecimale Purtătorii Vieţii încearcă să producă variaţii benefice în modelele normale ale vieţii. Cum lumea voastră este o planetă experimentală, ea diferă în mod notabil de sferele-surori ale Sataniei; numeroase forme de viaţă, care nu se găsesc nicăieri altundeva, au apărut pe Urantia, după cum numeroase specii comune sunt absente de pe planeta voastră.

(565.13) 49:5.12 În universul Nebadonului, toate lumile cu viaţă modificată sunt legate în serie şi constituie un domeniu special al problemelor universului, faşă de care administratorii desemnaţi acordă întreaga lor atenţie; şi toate aceste lumi experimentale sunt inspectate periodic de un corp de îndrumători universali, al căror şef este veteranul finalitar cunoscut în Satania sub numele de Tabamantia.

(566.1) 49:5.13 2. Serii de tipuri cerebrale. Creierul şi sistemul nervos constituie singura caracteristică uniformă a muritorilor. Există, cu toate acestea, trei organizări fundamentale ale mecanismului cerebral: tipurile cu un creier, cu două creiere, şi cu trei creiere. Urantienii aparţin tipului bicerebral; ei sunt ceva mai imaginativi, aventuroşi şi filozofi decât muritorii monocerebrali, însă mai puţin spirituali, etici şi adoratori decât ordinele tricerebrale. Aceste diferenţe cerebrale caracterizează chiar şi existenţele animale preumane.

(566.2) 49:5.14 Pornind de la substanţa corticală a creierului Urantian, al cărui tip comportă două emisfere, vă puteţi face o idee despre tipul monocerebral. Cât despre al treilea creier, cel al ordinelor tricerebrale, vi l-aţi putea imagina mai bine ca pe o evoluţie a creierului vostru mic rudimentar, a cărui formă inferioară se dezvoltă la tricerebrali, astfel încât să funcţioneze în principal pentru a controla activităţile fizice, lăsând cele două creiere superioare libere pentru a fi folosite în activităţi mai elevate, unul pentru funcţiunile intelectuale, şi celălalt pentru activităţile de transcrieri spirituale ale Ajustorului Gândirii.

(566.3) 49:5.15 Înfăptuirile pământeşti ale raselor monocerebrale sunt puţin mai limitate faţă de cele ale ordinelor bicerebrale; dimpotrivă, planetele vechi ale grupului tricerebral vădesc civilizaţii care i-ar stupefia pe urantieni şi pe lângă care a voastră s-ar face de ruşine. În dezvoltare mecanică, în civilizaţie materială, şi chiar în progres intelectual, lumile muritorilor bicerebrali pot egala sferele tricerebralilor. Însă în ceea ce priveşte controlul superior al minţii şi dezvoltarea schimburilor dintre intelect şi spirit, voi sunteţi într-o oarecare măsură inferiori.

(566.4) 49:5.16 Toate estimările comparative asupra progresului intelectual sau a împlinirilor spirituale ale unei lumi sau ale unui grup de lumi ar trebui să ţină cont, pentru a fi corecte, de epoca planetară; starea de lucruri depinde enorm de vârsta, de ajutorul elevatorilor biologici, precum şi de misiunile ulterioare ale Fiilor divini ai diverselor ordine.

(566.5) 49:5.17 Popoarele cu trei creiere pot să aibă o evoluţie planetară uşor superioară celei a ordinelor cu unul sau cu două creiere, însă toate au o plasmă vitală de acelaşi tip, şi îşi urmează activităţile lor planetare în moduri foarte similare, semănând mult cu aceea a fiinţelor umane de pe Urantia. Aceste trei tipuri de muritori sunt repartizaţi în toate lumile sistemelor locale. În majoritatea cazurilor, condiţiile planetare au avut o foarte mică influenţă asupra deciziilor Purtătorilor Vieţii care au proiectat aceste ordine variate de muritori pe diversele lumi. Purtătorii Vieţii au prerogativele de a pregăti astfel planurile lor şi de a le executa.

(566.6) 49:5.18 Aceste trei ordine cerebrale se găsesc pe acelaşi plan în cariera ascensiunii. Fiecare trebuie să treacă de aceeaşi scară intelectuală de dezvoltare şi să învingă aceleaşi probe spirituale de progres. Administrarea sistemică a acestor lumi diferite şi supracontrolul lor de către constelaţie sunt uniform libere de orice discriminare. Chiar şi regimurile Prinţilor Planetari sunt identice.

(566.7) 49:5.19 3. Serii de tipuri receptive la Spirit. În ceea ce priveşte contactul cu problemele spirituale, există trei grupe de modele mentale. Această clasificare nu se referă la ordinele muritorilor mono-, bi- sau tri-cerebrale. Ea se leagă în mod esenţial de chimia glandulară şi, în special, de organizarea anumitor glande comparabile cu corpurile pituitare. Pe anumite lumi, rasele au numai una dintre aceste glande, pe celelalte două, ca urantienii, în timp ce pe alte sfere, rasele au trei dintre aceste corpuri extraordinare. Imaginaţia naturală şi receptivitatea spirituală sunt net influenţate de această înzestrare chimică diferenţială.

(566.8) 49:5.20 Dintre tipurile receptive la spirit, şaizeci şi cinci la sută aparţin celui de al doilea grup, ca rasele urantiene, douăsprezece la sută sunt din primul tip, fireşte mai puţin receptiv, în timp ce douăzeci şi trei la sută sunt mai înclinaţi către spiritualitate în timpul vieţii terestre. Însă aceste distincţii nu supravieţuiesc morţii naturale. Toate aceste diferenţe rasiale nu se referă decât la viaţa în trup.

(567.1) 49:5.21 4. Epoci planetare ale muritorilor. Această clasificare recunoaşte succesiunea dispensaţiilor temporale prin aceea că ele afectează statutul pământean al omului şi primirea lui de ajutor celest.

(567.2) 49:5.22 Viaţa este declanşată pe planete de Purtătorii Vieţii. Ei supraveghează dezvoltarea ei pe o anumită perioadă de timp, după apariţia evolutivă a omului muritor. Înainte de a părăsi o planetă, Purtătorii Vieţii instaurează cum se cuvine un Prinţ Planetar ca guvernator al tărâmului. Împreună cu acest şef soseşte un prim contingent de auxiliari subordonaţi şi de ajutoare slujitoare, şi cea dintâi judecată a celor vii şi a celor morţi coincide cu sosirea sa.

(567.3) 49:5.23 Odată cu ivirea grupărilor umane soseşte şi Prinţul Planetar pentru a inaugura civilizaţia umană şi pentru a focaliza societatea umană. Lumea voastră, a confuziei, nu este un criteriu al primelor zile ale domniei Prinţilor Planetari, căci tot cam pe la începuturile administraţiei lor pe Urantia s-a întâmplat şi ca Prinţul vostru Planetar, Caligastia, să-şi lege soarta de rebeliunea lui Lucifer, Suveranul Sistemului. De atunci, planeta voastră a urmat, întotdeauna, o carieră furtunoasă.

(567.4) 49:5.24 Pe o lume evolutivă normală, progresul rasial atinge apogeul lui biologic natural în cursul regimului Prinţului Planetar. Puţin după aceasta, Suveranul Sistemic trimite un Fiu şi o Fiică Materiali pe această planetă. Aceste fiinţe importate au funcţiunea de elevatori biologici; eşecul lor pe Urantia a complicat încă şi mai mult istoria planetei voastre.

(567.5) 49:5.25 Când progresul intelectual şi etic al unei rase umane a atins limitele dezvoltării evolutive, un Fiu Avonal Paradisiac vine în misiune magistrală, şi mai târziu, când statutul spiritual al acestei lumi se apropie de limita împlinirii sale naturale, planeta primeşte vizita unui Fiu de Manifestare al Paradisului. Misiunea principală a unui Fiu de Manifestare constă în a stabili statutul planetar, în a da frâu liber spiritului adevărului, pentru ca el să funcţioneze la scară planetară şi să efectueze astfel sosirea universală a Ajustorilor Gândirii.

(567.6) 49:5.26 Aici, iarăşi, Urantia se abate de la normă: nu a existat niciodată o misiune magistrală pe lumea voastră, iar Fiul vostru de Manifestare nu aparţinea ordinului avonalilor. Planeta voastră a avut onoarea deosebită de a deveni planeta muritoare cămin a Fiului Suveran, Mihail din Nebadon.

(567.7) 49:5.27 Ca urmare a sprijinului din partea tuturor ordinelor succesive de filiaţie divină, lumile locuite şi rasele lor progresive încep să se apropie de apogeul evoluţiei planetare. Astfel de lumi devin atunci pregătite pentru misiunea culminantă, sosirea Fiilor Învăţători ai Trinităţii. Această epocă a Fiilor Învăţători este preludiul epocii planetare finale, al utopiei evolutive, epoca luminii şi a vieţii.

(567.8) 49:5.28 Această clasificare a fiinţelor umane va fi reluată cu o atenţie specifică într-un capitol ulterior.

(567.9) 49:5.29 5. Serii de creaturi înrudite. Planetele nu sunt organizate doar pe verticală în sisteme, în constelaţii şi aşa mai departe. Administrarea universală furnizează, de asemenea, grupări orizontale, în funcţie de tipuri, de serii şi de alte relaţii. Această administrare laterală a universului se ocupă în special de coordonarea activităţilor de natură înrudită, care au fost susţinute în mod independent pe sfere diferite. Aceste clase înrudite ale creaturilor universului sunt periodic inspectate de un corp compozit de înalte personalităţi, prezidat de finalitari având o lungă experienţă.

(568.1) 49:5.30 Aceşti factori de înrudire sunt evidenţi pe toate nivelele, căci seriile înrudite există atât printre personalităţile neumane, cât şi printre creaturile muritoare – şi chiar şi printre ordinele umane şi cele supraumane. Fiinţele inteligente sunt grupate vertical, în douăsprezece mari grupuri, de câte şapte diviziuni majore fiecare. Coordonarea acestor grupuri de fiinţe vii, legate într-un mod unic, este probabil efectuată printr-o tehnică a Fiinţei Supreme, pe care noi nu o înţelegem în întregime.

(568.2) 49:5.31 6. Serie cu fuziune cu Ajustorul. Clasificarea spirituală, sau gruparea tuturor muritorilor pe parcursul experienţei lor precedând fuziunea este în întregime determinată de relaţia dintre statutul personalităţii şi Veghetorul de Mister care o locuieşte. Aproape nouăzeci la sută dintre aceste lumi locuite ale Nebadonului sunt populate cu muritori contopiţi cu Ajustorii, spre deosebire de un univers vecin, unde mai puţin de jumătate dintre lumi găzduiesc fiinţe locuite de Ajustori şi de candidaţi la fuziunea eternă.

(568.3) 49:5.32 7. Tehnici de scăpare terestre. Pentru a inaugura o viaţă umană individuală pe lumile locuite, nu există decât o singură tehnică fundamentală, procreaţia creaturilor şi naşterea naturală; însă există numeroase tehnici prin care omul scapă de statutul său pământesc şi accede la curentul centripet al ascenderilor Paradisului.

6. Eliberarea terestră

(568.4) 49:6.1 Diferitele tipuri fizice şi serii planetare ale muritorilor beneficiază toate, în mod asemănător, de sprijinul Ajustorilor Gândirii, al îngerilor păzitori şi al diverselor ordine ale mulţimii de mesageri ai Spiritului Infinit. Toţi sunt, în mod asemănător, eliberaţi de legăturile trupeşti datorită emancipării prin moarte naturală, şi toţi merg deopotrivă de acolo pe lumile morontiale de evoluţie spirituală şi de progres mental.

(568.5) 49:6.2 Din timp în timp, la propunerea autorităţilor planetare sau a conducătorilor sistemului, au loc reînvieri speciale ale supravieţuitorilor adormiţi. Aceste reînvieri se produc cel puţin la o mie de ani ai timpului planetar, deoarece „mulţi dintre cei care dorm în ţărână se trezesc”, însă nu toţi. Aceste reînvieri speciale sunt prilej de mobilizare a unor grupuri speciale de ascenderi pentru servicii specifice în planul de ascensiune al muritorilor universului local. Reînvierile speciale sunt motivate atât de raţiuni practice, cât şi de asocieri sentimentale.

(568.6) 49:6.3 Pe tot parcursul epocilor primitive ale unei lumi locuite, mulţi sunt oamenii chemaţi pe lumile palat la reînvierile speciale şi milenare, însă cea mai mare parte a supravieţuitorilor sunt repersonalizaţi pe parcursul inaugurării unei noi dispensaţii asociate cu venirea unui Fiu divin în serviciul planetei.

(568.7) 49:6.4 1. Muritori ai ordinului de supravieţuire dispensaţional sau colectiv. Odată cu sosirea primului Ajustor pe o lume locuită, păzitorii serafici îşi fac şi ei apariţia; ei sunt indispensabili eliberării terestre. Pe toată durata perioadei în care supravieţuitorii adormiţi sunt fără de viaţă, valorile spirituale şi realităţile eterne ale sufletelor lor nemuritoare evoluate în chip nou sunt păstrate ca ceva sacru de către păzitorii serafici individuali sau colectivi.

(568.8) 49:6.5 Păzitorii grupului ataşaţi supravieţuitorilor adormiţi lucrează, întotdeauna, cu Fiii judecăţii la sosirea lor pe lume. „Îi va trimite pe îngerii lui, şi ei îi vor aduna pe cei aleşi din toate cele patru vânturi”. Acelaşi fragment nemuritor al Tatălui care trăia într-un muritor pe durata încarnării sale, Ajustorul revenit, lucrează împreună cu serafimul desemnat la repersonalizarea acestui muritor. Identitatea este astfel restabilită, şi personalitatea reînviată. Pe durata somnului celor aflaţi în grija lor, aceşti Ajustori în aşteptare servesc pe Divinington, fără a mai locui în nici o altă minte de muritor pe parcursul acestui interval.

(569.1) 49:6.6 Lumile în care existenţa umană datează de foarte mult timp găzduiesc tipuri de fiinţe umane înalt dezvoltate şi distins spirituale, care sunt practic scutite de viaţa morontială. Însă primele epoci ale raselor de origine animală sunt caracterizate de muritori primitivi atât de puţin maturizaţi, încât contopirea cu Ajustorul lor este imposibilă. Trezirea acestor muritori este realizată de păzitorul lor serafic în comun cu o fracţiune individualizată a spiritului nemuritor al celei de a Treia Surse-Centru.

(569.2) 49:6.7 Aşa sunt repersonalizaţi supravieţuitorii adormiţi ai unei ere planetare cu prilejul apelurilor dispensaţionale. În ceea ce priveşte personalităţile ce nu mai pot fi salvate ale unui tărâm, faptul că nici un spirit nemuritor nu este prezent pentru a acţiona în asociere cu păzitorii colectivi ai destinului lor, constituie încetarea existenţei lor de creaturi. Cu toate că anumite scrieri ale voastre au descris acest evenimente ca având loc pe planetele în care cei în cauză au decedat, ele au loc, în realitate, pe lumile palat.

(569.3) 49:6.8 2. Muritori din ordinele individuale de ascensiune. Progresul individual al fiinţelor umane se măsoară prin sosirile lor succesive pe cele şapte cercuri cosmice şi prin traversarea (stăpânirea) acestor cercuri. Aceste cercuri de progres ale muritorilor sunt nivele asociind valori intelectuale, sociale, spirituale şi de clarviziune cosmică. Plecând din al şaptelea cer, muritorii se străduiesc să-l atingă pe primul, şi toţi cei care l-au atins pe al treilea se văd imediat dăruiţi cu păzitori ai destinului personali. Aceşti muritori pot fi repersonalizaţi în viaţa morontială independent de judecăţile dispensaţionale sau de altă natură.

(569.4) 49:6.9 Pe toată durata primelor epoci ale unei lumi evolutive, rare sunt fiinţele umane care sunt judecate în cea de-a treia zi. Însă cu trecerea epocilor, păzitorii personali ai destinului sunt acordaţi în număr din ce în ce mai mare muritorilor în progres. Creaturile evolutive, în număr tot mai mare, sunt prin urmare repersonalizate pe prima lume palat în cea de- a treia zi de după moartea lor naturală. Cu aceste prilejuri, întoarcerea Ajustorului este semnul trezirii sufletului uman, şi aceasta este repersonalizarea celor morţi, literalmente ca în momentul apelului în masă de la sfârşitul unei dispensaţii pe lumile evolutive.

(569.5) 49:6.10 Există trei grupuri de ascenderi individuali: cel mai puţin avansat dintre ele aterizează pe lumea iniţială, sau prima lume palat. Grupul mai evoluat poate întreprinde cariera morontială pe una dintre lumile palat intermediare, conform progresului său planetar anterior. Indivizii cei mai avansaţi ai acestor ordine, iniţiază în mod real experienţa lor morontială pe a şaptea lume palat.

(569.6) 49:6.11 3. Muritori ai căror ascensiune este subordonată unor încercări. În ochii universului, sosirea unui Ajustor constituie identitatea, şi toate fiinţele locuite de un Ajustor figurează pe listele de apel ale justiţiei. Însă viaţa temporală pe lumile evolutive este nesigură, şi numeroase fiinţe umane mor tinere, înainte de a fi ales cariera Paradisului. Asemenea copii şi tineri locuiţi de un Ajustor, îl urmează pe acela dintre părinţi lor al cărui statut spiritual este cel mai avansat, şi merg deci pe lumea finalitară a sistemului (creşa de probaţie) în cea de-a treia zi, sau cu prilejul unei reînvieri speciale, ori cu prilejul apelurilor nominale regulate ale mileniilor şi ale dispensărilor.

(570.1) 49:6.12 Copiii care mor prea tineri pentru a avea un Ajustor al Gândirii sunt repersonalizaţi pe lumea finalitară a sistemelor locale în acelaşi timp cu sosirea unuia dintre părinţii lor pe lumile palat. Un copil dobândeşte entitatea sa fizică pe parcursul naşterii terestre, însă, în ceea ce priveşte supravieţuirea, toţi copiii lipsiţi de Ajustor sunt consideraţi ca ataşaţi încă părinţilor lor.

(570.2) 49:6.13 La timpul cuvenit Ajustorii Gândiri vin să locuiască în aceşti copii. Slujirea serafică pe lângă două categorii de copii a căror supravieţuire depinde de încercări este, în general, asemănătoare aceleia a părintelui cel mai avansat sau este echivalentă cu a părintelui, în cazul în care numai unul din doi supravieţuieşte. Păzitorii personali sunt acordaţi fără a se ţine cont de statutul părinţilor celor care ating al treilea cerc.

(570.3) 49:6.14 Creşe de probaţie similare sunt întreţinute pe sferele finalitare ale constelaţiilor şi ale sediului universului pentru copiii lipsiţi de Ajustor şi aparţinând ordinelor modificate primare şi secundare de ascenderi.

(570.4) 49:6.15 4. Muritori ai ordinelor de ascensiune secundară modificată. Sunt fiinţele umane progresive ale lumilor evolutive intermediare. De regulă, ele nu sunt imunizate contra morţii naturale, însă sunt scutite de trecerea prin cele şapte lumi palat.

(570.5) 49:6.16 Cei aparţinând grupului cel mai puţin perfecţionat se retrezesc în sediul sistemului lor local, netrecând decât prin lumile palat. Cei din grupul mediu se duc pe lumile de pregătire ale constelaţiilor, trecând prin tot regimul morontial al sistemului local. Mai târziu încă, în epocile planetare de efort spiritual, numeroşi supravieţuitori se trezesc în sediul constelaţiilor, şi acolo îşi încep ei ascensiunea către Paradis.

(570.6) 49:6.17 Înainte ca membrii acestor trei grupuri să poată avansa, trebuie, totuşi, ca ei să se întoarcă ca învăţători pe lumile pe care le-au străbătut ca studenţi, şi vor dobândi aici multă experienţă ca instructori. Apoi, se îndreaptă toţi către Paradis, urmând itinerariile ordonate ale progresului muritorilor.

(570.7) 49:6.18 5. Muritori ai ordinului de ascensiune primar modificat. Aceşti muritori aparţin tipului de viaţă evolutiv fuzionată cu Ajustorul, însă reprezintă, cel mai adesea, fazele finale ale dezvoltării umane pe o lume în evoluţie. Aceste fiinţe glorificate sunt scutite de trecerea prin porţile morţii. Ele sunt supuse controlului Fiului. Ele sunt transferate dintre cei vii, şi apar imediat în prezenţa Fiului Suveran în sediul universului local.

(570.8) 49:6.19 Ei sunt muritorii care s-au contopit cu Ajustorul lor pe parcursul vieţii muritoare, şi aceste personalităţi contopite cu Ajustorul traversează liber spaţiul, înainte de a fi îmbrăcate în forme morontiale. Aceste suflete contopite merg direct, prin tranzitul Ajustorului, în sălile de reînviere ale sferelor morontiale superioare, unde primesc învestitura lor morontială iniţială, întocmai ca şi ceilalţi muritori sosind din lumile evolutive.

(570.9) 49:6.20 Acest ordin primar modificat al ascensiunii umane poate să se aplice unor indivizi din orice serie planetară, de la stadiile cele mai joase până la stadiile cele mai înalte ale lumilor de fuziune cu Ajustorii. El funcţionează, totuşi, mai frecvent pe sferele mai vechi de acest tip, după ce au beneficiat de numeroase şederi ale Fiilor divini.

(570.10) 49:6.21 Odată cu stabilirea erei planetare de lumină şi viaţă, numeroşi muritori merg pe lumile morontiale ale universului prin ordinul primar modificat de transfer. Mai târziu, în stadiile de existenţă stabilizate, când majoritatea muritorilor care părăsesc un tărâm este cuprinsă în această clasă, planeta este considerată ca aparţinând acestei serii. Moartea naturală devine tot mai puţin frecventă pe aceste sfere stabilizate de mult în lumină şi în viaţă.

(571.1) 49:6.22 [Prezentat de un Melchizedek din Şcoala de Administrare Planetară a Jerusemului.]

Până la o nouă revedere .. vă îmbrațișez cu mult drag,

Pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

La Mulți Ani Români ! – La Mulți Ani România !

Material preluat de pe https://www.facebook.com/

Rugăciune pentru România

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă.Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne.Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste.Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.

Fie ca Duhul Sfant, in chip de porumbel, sa se reverse peste aceasta tara si peste toti romanii si oamenii de pretutindeni.Fie ca armonia, pacea si iubirea Divina sa se trezeasca in toate Sufletele, pentru ca impreuna sa batem ca o singura inima!Fie ca sa avem puterea si smerenia de a duce mai departe, cu capul sus, Spiritul acestui popor frumos, sa renastem si sa inflorim la fel ca si Pasarea Phoenix, spre cel mai inalt bine al nostru si al Intregului!Fie, ca fiecare dintre noi sa fim axe puternice, ale Coloanei Infinitului, care leaga Cerul si Pamantul.Fie ca Viata noastra sa fie condusa de catre Spirit, sa fim altare si temple vii ale lui Dumnezeu pe Pamant, la fel ca si in cer.Asa sa fie! Si asa este!Că numai a ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Pace și lumină  pentru toți !

Costi

 

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Film spiritual – Nasso Lar

Dragi prieteni .. pentru că tocmai am văzut cum sunt prezentate în cartea Urantia cele 7 lumi de tranziție ale sufletelor pe care le tranzităm  după ce părăsim planul fizic precum si Viața morontială .. haideți acum să vedem acum cum este ea prezentată pe una dintre aceste lumi de tranziție  în filmul „Nosso Lar” (Căminul Nostru) facut după romanul scriitorul brazilian Cândido (Chico) Xavier.

Filmul „Căminul Nostru”, este unul dintre puţinele filme ce descriu întâmplările unui suflet plecat în lumea de dincolo prezentând într-un mod accesibil o realitate suprafizică, pe care este posibil, să o întâlnim după moarte și care este oarecum  asemănătoare cu cele descrise și în cartea Urantia.

Francisco Cândido (Chico) Xavier este autorul a peste 450 de cărţi .. cedand toate drepturile de autor, începând cu prima sa carte … a fost cel mai respectat medium din Brazilia, avand o poziţie de mare autoritate morală .. spunând că el doar a reprodus ceea ce îi dictau spiritele.

Romanul „Nosso Lar„, cel mai vândut volum al său aparut în anul 1944 fiind  primul dintr-o lungă serie concepută de spiritul Andre Luiz si relatează despre primii ani trăiţi de spiritul dezîncarnat al medicului Andre Luiz într-o „colonie spirituală”, creată după concepţiile Spiritelor Superioare, în vederea acordării unei asistenţe permanente oamenilor şi spiritelor dezîncarnate.. un fel de oraş unde se strâng spiritele între încarnările succesive, cu scopul de a-şi continua lecţiile despre viaţă.

Poate mai puţin înţeleasă în film este zona inferioară „Umbral” care este o zonă destinată pentru epuizarea energiei reziduurilor mentale acumulate în timpul vieții care poate fi vazută și ca o stare psihică în care spiritele încearcă  să se debaraseze de propriile proiecţii mentale nefaste sau de idei fixe.

În cadrul filmului se prezintă strădaniile sale de a se purifica de distorsiunile mentale acumulate în timpul viaţii umane ..  precum și munca sa continuă de a deveni folositor Universului .. aducand astfel un mesaj de optimism şi speranţă.

Filmul îl puteți urmări de pe youtube.com

http://www.youtube.com/watch?v=08zQwAgZb14

sau de pe alte doua servere de pe spiritus.ro

http://www.spiritus.ro/video/filme-video/Embed/n0ss0_lar.htm

Până la o nouă revedere .. vă îmbrațișez cu mult drag,

Pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Viața morontială

Dragi prieteni .. după ce am văzut cele 7 lumi de tranziție pe care le tranzităm după părăsirea corpului fizic și a acestui plan .. haideți  să vedeam acum cate ceva și despre viața morontială.

Mai întâi de toate ce înseamnă viață morontială pe care o vom avea după părăsirea corpului fizic ?

Viață morontială pe care o vom avea după părăsirea corpului fizic este una destul de asemănătoare cu cea de aici și acum .. dar este una mai puțin fizică și mai mult spirituală .. gradual în planul evolutiv spiritualul crește în detrimentul fizicului.

În cartea Urantia se spune că .. în ziua încarnării noastre de muritori, spiritul divin locuieşte în noi, aproape ca un corp străin – în realitate ca o invadare a omului de către spiritul revărsat al Tatălui Universal .. dar însă în viaţa morontială, spiritul devine parte integrantă din personalitatea noastră.

Din momentul în care vom părăsi lumea materială, până când vom fi stabiliţi ca spirite de prim stadiu pe Salvington, vem trece prin 570 de schimbări morontiale ascensionale distincte, din care 8 au loc în sistem, 71 în constelaţie, şi 491 pe durata şederii pe sferele Salvingtonului..  ridicîndu-ne de la starea materială la starea spirituală a vieţii.

Dar haideți să vedem cum este prezentată de către un Arhanghel din Nebadon viața morontială în cartea Urantia.

Materialul îl puteți citi în original direct de pe situl urantia.org accesând linkul de mai jos:

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-48-viata-morontiala

sau direct de pe blog .. cu specificația că acest material este preluat de pe  situl urantia.org de la adresa de mai sus :

                                                           Cartea Urantia

Capitolul 48

Viaţa morontială

(541.1) 48:0.1 DUMNEZEII nu pot să transforme o creatură de natură animală grosieră într-un spirit desăvârşit prin vreun act misterios de magie creativă – cel puţin nu o fac. Când Creatorii doresc să producă fiinţe perfecte, ei o fac printr-o creaţie directă şi originară, însă ei nu încearcă niciodată să convertească creaturile materiale de origine animală în fiinţe ale perfecţiunii într-o singură etapă.

(541.2) 48:0.2 Viaţa morontială, aşa cum se desfăşoară ea pe diversele stadii ale carierei universului local, este singura metodă posibilă prin care muritorii materiali pot să atingă pragul lumii spirituale. Ce virtute magică ar putea să aibă moartea, disoluţia naturală a corpului material, pentru ca, printr-un pas atât de simplu, să poată transforma instantaneu mintea muritoare şi materială într-un spirit nemuritor şi desăvârşit? Aceste credinţe nu sunt decât nişte superstiţii ignorante şi nişte fabule amuzante.

(541.3) 48:0.3 Tranziţia morontială se interpune întotdeauna între starea muritoare şi statutul spiritual ulterior al fiinţelor umane care supravieţuiesc. Aceste stări intermediare de progres în univers variază notabil în diversele creaţii locale, însă intenţia şi scopul lor rămân întru totul asemănătoare. Aranjamentul lumilor palat şi al lumilor morontiale superioare din Nebadon este destul de tipic pentru regimurile de tranziţie morontială din această parte a Orvontonului.

1. Materiale morontiale

(541.4) 48:1.1 Domeniile morontiale sunt sferele de legătură ale universului local între nivelele materiale şi nivelele spirituale de existenţă a creaturilor. Această viaţă morontială este cunoscută pe Urantia încă din primele zile ale Prinţului Planetar. Această stare de tranziţie a fost , din timp în timp, propovăduită muritorilor. Sub o formă denaturată, conceptul şi-a găsit locul în religiile de astăzi.

(541.5) 48:1.2 Sferele morontiale sunt fazele tranziţionale ale ascensiunii muritorilor prin lumile de progres ale universului local. Doar cele şapte lumi ce înconjoară sfera finalitară a sistemelor locale sunt numite lumi palat, însă cele cincizeci şi şase de lăcaşuri tranziţionale sistemice, precum şi sferele superioare care înconjoară capitalele constelaţiilor şi ale universului, se numesc toate lumi morontiale. Aceste creaţii au o notă din frumuseţea fizică şi din măreţia morontială a sferelor-sediu ale universului local.

(541.6) 48:1.3 Toate aceste lumi sunt sfere arhitecturale care conţin exact de două ori mai multe elemente decât planetele evoluate. Aceste lumi făcute la comandă nu abundă doar în metale grele şi în cristale, având o sută de elemente fizice, ci mai au şi exact o sută de forme ale unei organizări unice de energie numite material morontial. Controlorii Fizici Principali şi Supraveghetorii de Putere Morontială în aşa fel pot modifica mişcările de revoluţie ale unităţilor primare de materie şi, totodată, în aşa fel pot transforma aceste asocieri de energii încât să creeze această nouă substanţă.

(542.1) 48:1.4 Viaţa morontială primitivă din sistemele locale seamănă mult cu cea a prezentei voastre lumi materiale. Ea devine mai puţin fizică şi mai autentic morontială pe lumile de studiu ale constelaţiei. Şi pe măsură ce avansaţi către sferele Salvingtonului, voi atingeţi tot mai multe nivele spirituale.

(542.2) 48:1.5 Supraveghetorii Puterii Morontiale pot, de asemenea, să efectueze o uniune a energiilor materiale şi a celor spirituale şi să organizeze astfel o formă morontială de materializare receptivă la suprapunerea unui spirit care o controlează. Când veţi traversa viaţa morontială a Nebadonului, aceiaşi răbdători şi pricepuţi supraveghetori ai puterii morontiale vă vor acorda succesiv 570 de corpuri morontiale, dintre care fiecare constituie o fază a transformării voastre progresive. Din momentul în care veţi părăsi lumile materiale, până când veţi fi stabiliţi ca spirite de prim stadiu pe Salvington, veţi trece exact prin 570 de schimbări morontiale ascensionale distincte, din care 8 au loc în sistem, 71 în constelaţie, şi 491 pe durata şederii pe sferele Salvingtonului.

(542.3) 48:1.6 În ziua încarnării voastre de muritor, spiritul divin locuieşte în voi, aproape ca un corp străin – în realitate ca o invadare a omului de către spiritul revărsat al Tatălui Universal. Însă în viaţa morontială, spiritul devine parte integrantă din personalitatea voastră şi, trecând succesiv prin cele 570 de transformări progresive, vă ridicaţi de la starea materială la starea spirituală a vieţii creaturilor.

(542.4) 48:1.7 Pavel ştia de existenţa lumilor morontiale şi de realitatea materiei morontiale, deoarece scria: „Ei au în cer o substanţă mai bună şi mai permanentă”. Şi aceste materiale morontiale sunt literalmente reale, ca în „Oraşul care are temelii, şi al cărui arhitect şi constructor este Dumnezeu”. Şi fiecare dintre aceste sfere minunate este o „patrie mai bună, adică una cerească”.

2. Supraveghetorii de putere morontială

(542.5) 48:2.1 Aceste fiinţe unice se ocupă exclusiv de supravegherea activităţilor care reprezintă o combinaţie viabilă de energii spirituale şi fizice sau semimateriale. Ei se consacră exclusiv susţinerii progresului morontial, nu atât ca să îi sprijine pe muritori pe parcursul experienţei de tranziţie, ci mai degrabă pentru a face posibil un mediu de tranziţie pentru creaturile morontiale care progresează. Ei sunt canale de putere morontială care susţin şi dinamizează fazele morontiale ale lumilor de tranziţie.

(542.6) 48:2.2 Supraveghetorii de Putere Morontială sunt vlăstarul Spiritului-Mamă al universului local. Ei sunt de un tip destul de uniform, cu toate că comportă uşoare diferenţe de natură în diversele creaţii locale. Ei sunt creaţi pentru funcţiunea lor specifică şi nu au nevoie de educaţie înainte de a-şi prelua responsabilităţile.

(542.7) 48:2.3 Crearea primilor Supraveghetori de Putere Morontială coincide cu sosirea primului muritor supravieţuitor pe ţărmurile uneia dintre primele lumi palat dintr-un univers local. Ei sunt creaţi în grupuri de câte o mie şi clasificaţi după cum urmează:

(542.8) 48:2.4 1. Regulatori de circuite . . . 400

(542.9) 48:2.5 2. Coordonatori de sisteme. . . 200

(542.10) 48:2.6 3. Conservatori planetari . . . 100

(543.1) 48:2.7 4. Controlori combinaţi . . . . 100

(543.2) 48:2.8 5. Stabilizatori de legături. . 100

(543.3) 48:2.9 6. Asortatori selectivi . . . . 50

(543.4) 48:2.10 7. Arhivari asociaţi. . . . . . 50

(543.5) 48:2.11 Supraveghetorii de putere servesc întotdeauna în universul lor natal. Ei sunt exclusiv dirijaţi de activitatea în comun a Fiului Universului şi a Spiritului Universului însă, altfel, ei sunt un grup care se autoguvernează în întregime. Ei menţin un cartier general pe prima lume palat a fiecărui sistem local, unde lucrează în asociere strânsă cu controlorii fizici şi cu serafimii, însă acţionează într-o lume care le este proprie în ceea ce priveşte manifestările energiei şi aplicarea spiritului.

(543.6) 48:2.12 Aceşti supraveghetori sunt uneori şi slujitori, primind sarcina temporară de a lucra în legătură cu fenomenele supramateriale de pe lumile evolutive. Însă ei rareori servesc pe planetele locuite; ei nu lucrează nici pe lumile educative superioare ale suprauniversului, fiind devotaţi în principal regimului de tranziţie al avansării morontiale într-un univers local.

(543.7) 48:2.13 1. Regulatorii de Circuite. Sunt fiinţele unice care coordonează energia fizică şi spirituală şi regularizează cursul ei în canalele selecţionate ale sferelor morontiale, iar aceste circuite sunt exclusiv planetare, limitate la o singură lume. Circuitele morontiale sunt distincte atât de circuitele fizice, cât şi de cele spirituale ale lumilor de tranziţie la care se adaugă. Şi sunt necesari milioane de asemenea regulatori, chiar pentru a activa doar un singur sistem de lumi palat, precum acela al Sataniei.

(543.8) 48:2.14 Regulatorii de circuite provoacă în energiile materiale schimbările care îi pun sub controlul şi regulamentele asociaţilor lor. Aceste fiinţe sunt generatori de putere morontială, precum şi regulatori ai circuitelor. La fel cum aparent un dinam generează electricitate din atmosferă, tot astfel aceste dinamuri morontiale vii par a transforma energiile omniprezente ale spaţiului în materiale pe care supraveghetorii morontiali le introduc în corpul şi în activităţile vitale ale muritorilor ascendenţi.

(543.9) 48:2.15 2. Coordonatorii de Sisteme. Cum fiecare lume morontială are un ordin distinct de energie morontială, le este extrem de dificil fiinţelor umane să vizualizeze aceste sfere, însă, pe fiecare sferă succesivă de tranziţie, muritorii vor vedea că viaţa vegetală şi tot ceea ce se raportează la existenţa morontială sunt progresiv modificate pentru a corespunde spiritualizării crescătoare a ascenderilor supravieţuitori. Şi cum sistemul energetic al fiecărei lumi este astfel individualizat, aceşti coordonatori acţionează pentru a armoniza şi amalgama sistemele de putere diferite într-o unitate funcţională pentru sferele asociate ale oricărui grup specific.

(543.10) 48:2.16 Muritorii ascendenţi progresează treptat, de la fizic la spiritual, pe măsură ce avansează de la o lume morontială la alta; de unde şi necesitatea de a le oferi o scară ascendentă de sfere morontiale şi o scară ascendentă forme morontiale.

(543.11) 48:2.17 Când ascenderii lumii palat trec de la o sferă la alta, ei sunt încredinţaţi de către serafimii transportori coordonatorilor sistemici însărcinaţi cu primirea lor pe lumea avansată. Acolo în acele temple unice situate în centrul celor şaptezeci de aripi iradiante unde se află camerele de tranziţie asemănătoare sălilor de reînviere de pe lumea iniţială de primire pentru muritorii de origine terestră. Aici, coordonatorii sistemici efectuează cu iscusinţă schimbările necesare în forma creaturilor. Pentru a realiza aceste modificări iniţiale de forme morontiale, sunt necesare aproape şapte zile de timp standard.

(544.1) 48:2.18 3. Conservatorii Planetari. Fiecare lume morontială, de la sferele locuinţelor şi până sus la sediul universului este dată – în ceea ce priveşte problemele morontiale – în grija a şaptezeci de păzitori. Ei formează consiliul planetar local, dispunând de autoritatea morontială supremă. Acest consiliu acordă tuturor creaturilor ascendente care aterizează pe sfera sa materiale destinate formei lor morontiale şi autorizează toate schimbările de formă care permit unui ascender să meargă pe sfera următoare. După traversarea lumilor palat, voi veţi trece de la o fază a vieţii morontiale la o alta, fără a trebui să vă pierdeţi conştiinţa. Inconştienţa nu însoţeşte decât metamorfozele iniţiale, precum şi tranziţiile de la un univers la altul şi de la Havona în Paradis.

(544.2) 48:2.19 4. Controlori Conjugaţi. Una dintre aceste fiinţe, a căror muncă este cât se poate de mecanică, este întotdeauna staţionată în centrul fiecărei unităţi administrative a unei lumi morontiale. Un controlor combinat este sensibil la energiile fizice, spirituale şi morontiale; el acţionează în simbioză cu ele, şi se găseşte întotdeauna asociat cu doi coordonatori de sisteme, cu patru regulatori de circuite, cu un conservator planetar, cu un stabilizator de legături şi, fie cu un arhivar asociat, fie cu un asortator selectiv.

(544.3) 48:2.20 5. Stabilizatori de Legături. Ei sunt regulatorii energiilor morontiale în asociere cu forţele fizice şi spirituale ale domeniului. Ei fac posibilă conversia energiei morontiale în materiale morontiale. Întreaga organizare morontială a existenţei depinde de stabilizatori. Ei încetinesc mişcarea de revoluţie a energiilor până în punctul în care ele pot deveni fizice. Însă eu nu găsesc termeni cu care să pot compara şi ilustra serviciul acestor fiinţe. El depăşeşte în întregime imaginaţia umană.

(544.4) 48:2.21 6. Asortatori Selectivi. Pe măsură ce veţi progresa de la o clasă sau o fază a unei lumi morontiale la o alta trebuie să fiţi reacordaţi, ori acordaţi într-un mod mai avansat. Asortatorilor selectivi le revine sarcina de a vă menţine în sincronism progresiv cu viaţa morontială.

(544.5) 48:2.22 În timp ce formele morontiale fundamentale de viaţă şi de materie sunt identice, de la prima lume palat până la ultima sferă de tranziţie a universului, există un progres funcţional care se extinde treptat de la material la spiritual. Adaptarea voastră la această creaţie esenţialmente uniformă, însă marcată de etape de avansare şi de spiritualizare, se efectuează prin această reacordare selectivă. O astfel de ajustare a mecanismului personalităţii echivalează cu o nouă creaţie, cu toate că voi vă păstraţi aceeaşi formă morontială.

(544.6) 48:2.23 Voi vă puteţi supune în mai multe rânduri încercărilor acestor examinatori, de îndată ce veţi face dovada progresului spiritual cuvenit, ei vor atesta cu bucurie că sunteţi gata să fiţi avansaţi. Aceste schimbări progresive se traduc prin felurite reacţii la mediul morontial, cum ar fi modificări în nevoile alimentare şi în numeroase alte practici personale.

(544.7) 48:2.24 Asortatorii selectivi fac, de asemenea, mari servicii în gruparea personalităţilor morontiale, contribuind la studii, la învăţături şi la alte proiecte. Ei indică în mod natural fiinţele care vor lucra cel mai bine în asociere temporară.

(544.8) 48:2.25 7. Arhivari Asociaţi. Lumea morontială are proprii ei arhivari, care servesc în asociere cu arhivarii spirituali în supravegherea şi în păstrarea arhivelor şi a altor date intrinseci creaţiilor morontiale. Arhivele morontiale sunt la dispoziţia tuturor ordinelor de personalităţi.

(545.1) 48:2.26 Toate tărâmurile de tranziţie morontiale sunt deopotrivă de accesibile fiinţelor materiale şi spirituale. Ca progresori morontiali, voi veţi rămâne în deplin contact cu lumea materială şi cu personalităţile materiale, distingând, în acelaşi timp, tot mai bine fiinţele spirituale şi fraternizând tot mai mult cu ele; iar când veţi părăsi regimul morontial, veţi fi văzut toate ordinele de spirite, cu excepţia câtorva tipuri superioare, cum ar fi Mesagerii Solitari.

3. Însoţitorii morontiei

(545.2) 48:3.1 Aceste gazde ale lumilor palat şi ale lumilor morontiale sunt vlăstarul Spiritului-Mamă al universului local. Ele sunt create din epocă în epocă, în grupuri de câte o sută de mii. Nebadonul numără în prezent peste şaptezeci de miliarde de aceste fiinţe unice.

(545.3) 48:3.2 Însoţitorii Morontiei sunt instruiţi pentru a servi de către Melchizedeki, pe o planetă specială, în apropiere de Salvington. Ei nu trec prin şcolile centrale ale Melchizedekilor. Serviciul lor se extinde de la cele mai umile lumi palat ale sistemului până la cele mai înalte sfere de studiu ale Salvingtonului, însă rareori sunt întâlniţi pe lumile locuite. Ei servesc sub supravegherea generală a Fiilor lui Dumnezeu, şi sub îndrumarea imediată a Melchizedekilor.

(545.4) 48:3.3 Însoţitorii Morontiei menţin zece mii de cartiere generale într-un univers local, unul pe fiecare primă lume palat a fiecărui sistem local. Ordinul lor se bucură de o guvernare aproape în întregime autonomă. Ei formează, în general, un grup de fiinţe inteligente şi loiale, însă din când în când, în raport cu anumite prefaceri cereşti nefericite, se ştie că au apucat pe o cale greşită. Mii dintre aceste creaturi utile au fost pierdute în epoca rebeliunii lui Lucifer în Satania. Sistemul vostru local dispune acum de întregul său contingent de însoţitori, pierderile datorate rebeliunii lui Lucifer nefiind compensate decât recent.

(545.5) 48:3.4 Există două tipuri distincte de Însoţitori ai Morontiei; unul dinamic, şi unul rezervat, însă altfel ei sunt egali în statut. Ei nu sunt creaturi sexuate, însă manifestă o frumoasă şi emoţionantă afecţiune unii pentru alţii. Nu se poate spune că ei trăiesc în uniune liberă în sensul material (uman), dar se apropie foarte mult de rasele umane în ordinea de existenţă a creaturilor. Medienii lumilor sunt părinţii voştri cei mai apropiaţi. Urmează apoi heruvimii morontiali, şi apoi Însoţitorii Morontiei.

(545.6) 48:3.5 Aceşti Însoţitori dovedesc o afecţiune vie şi sunt fiinţe fermecător de sociabile. Ele posedă personalităţi distincte, şi atunci când le întâlniţi pe lumile palat, după ce aţi învăţat să le recunoaşteţi drept o clasă, le veţi distinge curând individualitatea. Muritorii seamănă toţi unii cu alţii şi, în acelaşi timp, fiecare dintre voi posedă o personalitate distinctă şi recognoscibilă.

(545.7) 48:3.6 Vă puteţi face o idee despre natura muncii acestor Însoţitori ai Morontiei plecând de la clasificarea următoare a activităţilor lor dintr-un sistem local:

(545.8) 48:3.7 1. Păzitori ai Pelerinilor nu au primit misiuni specifice în asocierea lor cu cei progresorii morontiali. Aceşti însoţitori poartă responsabilitatea întregii cariere morontiale şi, de aceea, ei coordonează munca tuturor celorlalţi slujitori morontiali de tranziţie.

(546.1) 48:3.8 2. Primitori ai Pelerinilor şi Asociatori Liberi. Ei sunt însoţitorii sociali ai noilor sosiţi pe lumile palat. Unul dintre ei va fi, cu siguranţă, prezent pentru a vă primi când vă veţi trezi din primul vostru somn de tranzit temporal, pe lumea palat iniţială, când veţi face experienţa reînvierii la viaţa morontială de după moartea în trup. Din acest moment, în care veţi fi astfel oficial primiţi la trezirea voastră şi până în ziua în care veţi părăsi universul local ca spirit de prim stadiu, aceşti Însoţitori ai Morontiei vă vor fi întotdeauna alături.

(546.2) 48:3.9 Însoţitorii nu sunt acordaţi în permanenţă unor indivizi. Pe una dintre lumile palat sau pe lumi superioare, un ascender muritor poate avea, cu mai multe ocazii succesive, un tovarăş diferit sau, dimpotrivă, poate trece prin lungi perioade fără a avea nici unul. Totul depinde de necesităţi şi, de asemenea, de numărul de însoţitori disponibili.

(546.3) 48:3.10 3. Gazde ale Vizitatorilor Celeşti. Aceste mărinimoase creaturi se consacră întreţinerii grupurilor supraumane de vizitatori studenţi şi a altor entităţi celeste care se poate întâmpla să se afle pe lumile de tranziţie. Veţi avea ample ocazii de a face vizite înlăuntrul tuturor domeniilor pe care le veţi fi atins în mod experienţial. Vizitatorii studenţi au permisiunea de a merge pe toate planetele locuite, chiar dacă ele sunt izolate.

(546.4) 48:3.11 4. Coordonatori şi Îndrumători de Legături. Aceşti însoţitori se consacră înlesnirii rapoartelor morontiale şi prevenirii confuziilor. Ei sunt instructorii conduitei sociale şi ai progresului morontial. Ei sprijină clase şi alte activităţi de grup printre muritorii ascendenţi. Ei menţin terenuri întinse pentru a reuni elevii lor acolo, şi cheamă din când în când pe artizanii celeşti şi pe îndrumători de retrospecţie pentru îmbogăţirea programelor lor. Pe măsură ce progresaţi, veţi intra în contact intim cu aceşti însoţitori şi veţi devenii peste poate de mulţumiţi de ambele grupuri ale lor. Faptul că veţi fi asociaţi cu un însoţitor de tip dinamic sau de tip retras este o chestiune de şansă.

(546.5) 48:3.12 5. Interpreţi şi Traducători. La începutul carierei voastre pe lumea palat, veţi recurge adesea la interpreţi şi la traducători. Ei cunosc şi vorbesc toate limbile unui univers local; ei sunt lingviştii tărâmului.

(546.6) 48:3.13 Cunoaşterea de noi limbi nu o veţi dobândi în mod automat; acolo sus veţi învăţa o limbă într-un mod foarte asemănător cu cel în care o faceţi aici jos, şi aceste fiinţe strălucitoare vor fi profesorii voştri de limbă. Primul studiu pe lumile palat va fi limba Sataniei, şi apoi limba Nebadonului. Şi în timp ce veţi dobândi controlul acestor noi limbi, Însoţitorii Morontiei vor fi interpreţii voştri eficienţi şi traducătorii voştri răbdători. Niciodată, pe nici una dintre aceste lumi, nu veţi întâlni un vizitator pe lângă care unul dintre Însoţitorii Morontiei să nu vă poată servi ca interpret.

(546.7) 48:3.14 6. Supraveghetori de Expediţie şi de Retrospecţie. Aceşti însoţitori vă însoţesc în lungile călătorii făcute pe lumea-sediu şi pe sferele înconjurătoare de cultură tranziţională. Ei pregătesc, dirijează şi supraveghează toate călătoriile individuale sau de grup făcute în jurul lumilor sistemice de educaţie şi de cultură.

(546.8) 48:3.15 7. Conservatori ai Terenurilor şi Clădirilor. Chiar şi structurile materiale şi morontiale sporesc în perfecţiune şi în măreţie pe măsură ce avansaţi în cariera de pe lumile palat. Ca indivizi şi ca grupuri, voi aveţi permisiunea de a efectua anumite schimbări în locurile care vă sunt desemnate ca reşedinţe pe durata şederii voastre pe diferitele lumi palat. Numeroase activităţi ale acestor sfere au loc în incintele deschise ale cercurilor, ale pătratelor şi ale triunghiurilor divers proiectate. Structurile lumilor palat sunt în majoritate lipsite de acoperişuri, şi formează împrejmuiri magnific construite şi frumos ornamentate. Climatul, precum şi celelalte condiţii fizice existente pe lumile arhitecturale, fac ca acoperişurile să fie complet inutile.

(547.1) 48:3.16 Aceşti păstrători ai fazelor de tranziţie ale vieţii ascendente au autoritate asupra cârmuirii treburilor morontiale. Ei au fost creaţi pentru această treabă, şi vor rămâne întotdeauna Însoţitori ai Morontiei, aşteptând transpunerea în fapt a Fiinţei Supreme. Ei nu îndeplinesc niciodată alte misiuni.

(547.2) 48:3.17 Pe măsură ce sisteme şi universuri se ancorează în lumină şi viaţă, lumile palat încetează progresiv să mai funcţioneze ca sfere de tranziţie pentru pregătirea morontială. Tot mai mult, finalitarii instaurează noul lor regim educativ care pare prevăzut pentru a transfera conştiinţa cosmică, în prezent situată la nivelul marelui univers, pe nivelul viitoarelor universuri exterioare. Însoţitorii Morontiei sunt hărăziţi să lucreze tot mai mult în asociere cu finalitarii, şi în numeroase alte domenii încă nerevelate pe Urantia.

(547.3) 48:3.18 Se poate întrevedea că aceste fiinţe vor aduce într-adevăr o importantă contribuţie la bucuriile voastre pe lumile palat, indiferent dacă şederea voastră acolo va fi lungă sau scurtă. Şi veţi continua să vă bucuraţi de tovărăşia lor pe tot parcursul drumului până sus pe Salvington. Din punct de vedere tehnic, ei nu sunt indispensabili nici unei părţi din experienţa voastră de supravieţuire. Voi aţi putea atinge Salvingtonul şi fără ei, însă v-ar lipsi mult. Ei constituie luxul de personalitate al carierei voastre ascendente în universul local.

4. Îndrumătorii de Retrospecţie

(547.4) 48:4.1 Bucuria plină de voioşie şi echivalentul surâsului sunt la fel de universale ca şi muzica. Există echivalentele morontiale şi spirituale ale bucuriei şi râsului. Viaţa ascendentă este împărţită aproape egal între muncă şi joacă – absenţa obligaţiilor.

(547.5) 48:4.2 Destinderea celestă şi umorul suprauman sunt în întregime diferite de echivalentele lor umane, însă noi ne lăsăm cuprinşi, în mod efectiv, de o formă combinată a acestora; şi, în starea noastră, ele fac efectiv pentru noi cam tot ceea ce umorul ideal poate face pentru voi pe Urantia. Însoţitorii Morontiei sunt pricepuţi promotori ai jocurilor şi sunt susţinuţi cu cea mai mare iscusinţă de către îndrumătorii de retrospecţie.

(547.6) 48:4.3 Poate veţi înţelege mai bine munca îndrumătorilor de retrospecţie comparându-i cu tipurile superioare de umorişti de pe Urantia, însă aceasta nu ar fi decât o modalitate foarte grosolană şi destul de nefericită de a încerca să vă dăm o idee asupra funcţiunii acestor îndrumători ai schimbării şi ai destinderii, aceşti slujitori ai umorului elevat ai tărâmurilor morontiale şi spirituale.

(547.7) 48:4.4 Luând în discuţie umorul spiritual, să vă spun mai întâi ceea ce nu este. Ironia spirituală nu este niciodată pătată de accentuarea nenorocirilor celor slabi şi rătăciţi. Ea nu constituie niciodată o blasfemiere a justeţii şi măreţiei divinităţii. Umorul nostru îmbrăţişează trei nivele generale de apreciere:

(547.8) 48:4.5 1. Ironiile reminiscente. Cuvinte bine potrivite provenind din episoade trecute din experienţa voastră de zbucium şi de luptă. Ele se referă uneori la frică şi foarte adesea la naivele îngrijorări infantile. Pentru noi, această fază a umorului derivă din iscusinţa adânc înrădăcinată şi persistentă de a trage din trecut amintiri care să permită acomodarea într-un mod agreabil cu poverile grele ale prezentului şi să le facă mai uşoare în diverse chipuri.

(548.1) 48:4.6 2. Umorul curent. Indiferenţa la ceea ce ne cauzează atât adesea serioase preocupări, bucuria de a descoperi neimportanţa multora din grijile noastre personale serioase. Noi apreciem cu atât mai mult această fază a umorului, cu cât suntem mai capabili de a atenua neliniştile prezentului în beneficiul certitudinilor viitorului.

(548.2) 48:4.7 3. Bucuria profetică. Poate că le-ar veni greu muritorilor să ia în considerare această fază a umorului, însă noi obţinem o satisfacţie specială din încredinţarea că „toate lucrurile lucrează laolaltă pentru bine” – pentru fiinţe spirituale şi morontiale, precum şi pentru muritori. Acest aspect al umorului celest se naşte din credinţa noastră în copleşitoarea grijă a superiorilor noştri şi în divina stabilitate a Îndrumătorilor noştri Supremi.

(548.3) 48:4.8 Însă îndrumătorii de retrospecţie ai tărâmurilor nu se ocupă în mod exclusiv de descrierea umorului elevat al diverselor ordine de fiinţe inteligente. Ei se ocupă şi cu dirijarea divertismentului a recreaţiilor spirituale şi distracţiilor morontiale. Şi ei primesc în acest domeniu inimoasa cooperare a artizanilor celeşti.

(548.4) 48:4.9 Înşişi îndrumătorii de retrospecţie nu sunt un corp creat, ci unul recrutat, îmbrăţişând fiinţe de sus, de la nativii Havonei, în jos, prin multitudinea mesagerilor spaţiului şi a spiritelor ocrotitoare ale timpului, până la cei care progresorii morontiali de pe lumile evolutive. Toţi sunt voluntari, dăruindu-se muncii de sprijinire a semenilor lor în dobândirea de schimbări în gândire şi de odihnă a minţii, căci astfel de atitudini sunt de cel mai mare ajutor la recuperarea energiilor consumate.

(548.5) 48:4.10 Când fiinţa este parţial epuizată de eforturile de înfăptuire şi când este aşteptată primirea de noi încărcături de energie, există o plăcere agreabilă în retrăirea a ceea ce a fost înfăptuit în alte vremuri şi în alte epoci. Este odihnitoare reamintirea experienţelor iniţiale ale rasei sau ale ordinului. Şi tocmai de aceea aceşti artişti sunt numiţi îndrumători de retrospecţie – ei ajută la îndreptarea memoriei asupra unei stări anterioare de dezvoltare sau asupra unui statut de existenţă unde era mai puţină experienţă.

(548.6) 48:4.11 Toate fiinţele se bucură de acest fel de retrospecţie, cu excepţia celor care sunt Creatori prin natură şi a anumitor tipuri înalt specializate de creaturi, cum ar fi centrele de putere şi controlorii fizici. Primii se reînvigorează în mod automat, iar cei din urmă au întotdeauna şi veşnic reacţii în întregime practice. Faptul de a fi scutit periodic de tensiunea îndatoririlor personale face în mod regulat parte din viaţă pe toate lumile universului de universuri, însă nu şi pe Insula Paradisului. Indigenii lăcaşului central n-au cum să se epuizeze şi, prin urmare, nu au niciodată nevoie de reîncărcări energetice, iar pentru fiinţele înzestrate cu această perfecţiune eternă a Paradisului, nu poate exista retrospecţie asupra experienţei evolutive.

(548.7) 48:4.12 Cei mai mulţi dintre noi s-au înălţat străbătând stadii inferioare de existenţă sau nivele progresive ale ordinelor noastre, şi este înviorător şi oarecum amuzant să ne reamintim anumite episoade ale experienţelor noastre iniţiale. Este liniştitor să se contemple ceea ce este vechi pentru propriul ordin şi ceea ce rămâne ca o posesie memorială a minţii. Viitorul înseamnă luptă şi progres; el anunţă muncă, eforturi şi împliniri; însă trecutul dă gust lucrurilor deja însuşite şi înfăptuite. Contemplarea trecutului permite destinderea şi revederea acestuia cu destulă nepăsare încât să provoace o uşurare spirituală şi o stare mentală morontială vecină cu voioşia.

(548.8) 48:4.13 Chiar şi umorul uman devine foarte cordial când descrie episoade referitoare la persoane a căror stare de dezvoltare este foarte puţin inferioară stării noastre prezente, sau atunci când descrie pe presupuşii superiori ai cuiva căzând victime unor experienţe care sunt asociate de obicei cu presupuşi inferiori. Voi urantienii aţi lăsat să se amestece o mare doză de vulgaritate şi de răutate cu umorul vostru, însă, în ansamblu, putem să vă felicităm în legătură cu simţul vostru relativ acut al umorului. Anumite rase ale voastre au bogate resurse, şi aceasta le ajută considerabil în cariera lor pământeană. Se pare că de la moştenirea voastră adamică aţi primit mult în materie de umor, mult mai mult decât în muzică sau în artă.

(549.1) 48:4.14 La ora jocurilor, în momentul în care locuitorii sistemului reînvie cu însufleţire amintirile unui stadiu inferior de existenţă, întreaga Satanie este înălţată sufleteşte de plăcutul umor al unui corp de îndrumători de retrospecţie ai Urantiei. Noi păstrăm întotdeauna simţul umorului celest, chiar şi atunci când suntem angajaţi în misiunile cele mai dificile. El ne ajută la evitarea ca noţiunea importanţei de sine să se dezvolte peste măsură. Însă noi nu ne dăm frâu liber, nu „ne amuzăm” – aşa cum spuneţi voi – decât atunci când suntem scutiţi de sarcinile serioase ale ordinelor noastre respective.

(549.2) 48:4.15 Dacă suntem tentaţi să amplificăm importanţa noastră, nu avem decât să contemplăm infinitatea nobleţei şi a măreţiei Făuritorilor noştri. Propria noastră glorificare devine atunci sublim de ridicolă, şi frizează chiar umorul. Una dintre funcţiunile umorului este de a ne ajuta pe toţi să ne luăm în serios mai puţin. Umorul este antidotul divin al exaltării egoului.

(549.3) 48:4.16 Nevoia de a se destinde şi de a se amuza prin umor atinge maximul ei la ordinele de fiinţe ascendente care, în lupta lor de a se înălţa, sunt supuse unor continue tensiuni. Cele două categorii extreme ale vieţii nu au deloc nevoie de divertismentul umorului. Oamenii primitivi nu au nici o aptitudine pentru aşa ceva, iar fiinţele perfecte ale Paradisului nu simt nevoia de el. Mulţimile Havonei sunt în mod natural o adunare voioasă şi înflăcărată de personalităţi suprem fericite. În Paradis, calitatea adoraţiei face inutile activităţile retrospecţiei, însă printre cei care debutează în cariera lor de foarte departe de ţelul perfecţiunii paradisiace, serviciul îndrumătorilor de retrospecţie poate să se exercite cu dărnicie.

(549.4) 48:4.17 Cu cât specia muritoare este mai elevată, cu atât este mai mare tensiunea, şi cu atât mai mare este capacitatea pentru umor, precum şi nevoia de a se recurge la el. În lumea spiritului, adevărul este invers: cu cât ne ridicăm mai mult, cu atât avem mai puţină nevoie de divertisment prin practica retrospecţiei, însă când coborâm pe scara vieţii spirituale, de la Paradis până la mulţimile serafice, utilitatea menirii bucuriei şi a serviciului voioşiei se face tot mai mult simţită. Fiinţele care au cel mai mare nevoie de înviorarea derivată din revenirea periodică asupra statutului intelectual al experienţelor lor anterioare sunt tipurile mai înalte de specii umane, morontienii, îngerii şi Fiii Materiali, laolaltă cu toate personalităţile de tip asemănător.

(549.5) 48:4.18 Umorul ar trebui să funcţioneze ca o supapă de siguranţă automată pentru a împiedica acumularea presiunilor excesive pricinuite de monotonia contemplării de sine grave şi susţinute, în asociere cu strădania intensă de dezvoltare progresivă şi de realizare nobilă. Umorul acţionează, de asemenea, la reducerea şocului impactului neaşteptat al faptelor şi al adevărului. Faptele sunt rigide şi inflexibile, adevărul este suplu şi mereu viu. Personalitatea muritoare nu este niciodată sigură de ceea ce i se va întâmpla. Cu ajutorul umorului ea pricepe rapid – vede despre ce este vorba şi dobândeşte înţelegere – natura neaşteptată a situaţiei, indiferent că este vorba de fapte sau de adevăr.

(549.6) 48:4.19 Cu toate că umorul Urantiei este extrem de grosolan şi destul de puţin artistic, el este preţios atât ca asigurare a sănătăţii, precum şi ca eliberator al presiunilor emotive. El împiedică tensiunile nervoase nocive şi contemplarea de sine prea serioasă. Umorul şi jocul – destinderea – nu sunt niciodată reacţii de epuizare progresivă. Ele sunt întotdeauna ecourile unei priviri înapoi, o reminiscenţă a trecutului. Chiar şi aşa cum sunteţi în prezent pe Urantia, voi veţi găsi întotdeauna reconfortant să puteţi suspenda, timp de câteva clipe, încordarea eforturilor intelectuale mai noi şi mai înalte, şi să reveniţi la ocupaţiile mai simple ale strămoşilor voştri.

(550.1) 48:4.20 Principiile vieţii recreative pe Urantia sunt corecte din punct de vedere filozofic, şi continuă să fie aplicabile pe parcursul vieţii voastre ascendente prin circuitele Havonei până pe ţărmurile eterne ale Paradisului. Ca fiinţe ascendente, voi posedaţi amintiri personale ale tuturor existenţelor voastre anterioare cele mai umile. Fără aceste amintiri de identitate ale trecutului, nu ar exista o temelie pentru umorul prezentului, care se traduce fie prin râsul muritorilor fie prin voioşia morontială. Amintirea experienţelor trecute este cea care oferă baza divertismentelor şi amuzamentelor din prezent. Pe tot parcursul lungii voastre cariere morontiale, şi apoi de-a lungul progresului spiritual, veţi obţine o plăcere din echivalentele celeste ale umorului vostru pământean, iar această fracţiune a lui Dumnezeu (Ajustorul), care devine o parte eternă a personalităţii unui ascender muritor, aduce armoniile divinităţii la expresii pline de bucurie, şi chiar la râsul spiritual al creaturilor ascendente ale timpului şi spaţiului.

5. Învăţătorii lumilor palat

(550.2) 48:5.1 Învăţătorii Lumii Palat sunt un corp de heruvimi şi de sanovimi părăsiţi dar glorificaţi. Când un pelerin al timpului avansează de la o lume de încercare a spaţiului la lumile palat şi la lumile asociate de instruire morontială, el este însoţit de serafimul său individual sau colectiv, păzitorul destinului său. În lumile existenţei muritoare, serafimul este ajutat cu iscusinţă de heruvimi şi de sanovimi, însă când pupilul său muritor este eliberat de legăturile trupului şi debutează în cariera lui ascendentă, când începe viaţa post materială sau morontială, serafimul însoţitor nu mai are nevoie de sprijinul vechilor săi locţiitori, heruvimii şi sanovimii.

(550.3) 48:5.2 Aceşti asistenţi abandonaţi ai serafimilor ocrotitori sunt adesea convocaţi în sediul universului. Ei trec prin îmbrăţişarea intimă a Spiritului-Mamă al Universului, după care pleacă pe sferele sistemice de pregătire ca Învăţători ai Lumilor Palat. Aceşti instructori vizitează adesea lumile materiale şi activează de la lumile palat inferioare până la cele mai înalte sfere educative aflate în legătură cu sediul universului. Din proprie iniţiativă, ei pot să se întoarcă la vechea lor muncă, în asociere cu serafimii ocrotitori.

(550.4) 48:5.3 Există miliarde şi miliarde de astfel de învăţători în Satania, şi numărul lor creşte constant, căci, în majoritatea cazurilor, când un serafim însoţeşte către interior un muritor contopit cu Ajustorul său, el lasă în urmă atât un heruvim, cât şi un sanovim.

(550.5) 48:5.4 Învăţătorii Lumilor Palat, ca şi cea mai mare parte a celorlalţi instructori, sunt împuterniciţi de Melchizedeki. Ei sunt, în general, supravegheaţi de Însoţitorii Morontiei, însă ca indivizi şi ca instructori, ei sunt supravegheaţi de conducătorii în exerciţiu ai şcolilor sau ai sferelor în care ei funcţionează în ca instructori.

(550.6) 48:5.5 Aceşti heruvimi evoluaţi lucrează, în general, în perechi, aşa cum o făceau şi atunci când erau ataşaţi serafimilor. Ei sunt foarte aproape, prin natura lor, de tipurile morontiale de existenţă, şi sunt învăţătorii spontani, îngăduitori, ai muritorilor ascendenţi. Ei aplică în mod foarte eficient programele lumii palat şi ale sistemului educativ morontial.

(551.1) 48:5.6 În şcolile vieţii morontiale, aceşti educatori se ocupă de învăţătura indivizilor, a grupurilor, a claselor şi a maselor. Pe lumile palat, şcolile sunt organizate în trei grupuri generale de câte o sută de diviziuni fiecare: şcolile de gândire, şcolile de simţire, şi şcolile de acţiune. Când atingeţi constelaţia, se mai adaugă şi şcolile de etică, şcolile de administrare şi şcolile de adaptare socială. Pe lumile-sediu ale universului veţi intra în şcolile de filozofiei, de divinitate şi de spiritualitate pură.

(551.2) 48:5.7 Lucrurile pe care aţi fi putut să le învăţaţi pe pământ, însă pe care nu le-aţi învăţat, trebuie să fie asimilate sub călăuzirea acestor învăţători încrezători şi răbdători. Nu există nici căi regale, nici scurtături, nici drumuri uşoare pentru atingerea Paradisului. Independent de variantele individuale ale traseului, vă veţi însuşi lecţiile unei sfere înainte de a trece pe o alta; cel puţin aşa este de îndată ce veţi fi părăsit lumea voastră natală.

(551.3) 48:5.8 Unul dintre scopurile carierei morontiale este de a extirpa definitiv din supravieţuitorii muritori vestigiile caracterului animal, cum ar fi tărăgănările, eschivările, nesinceritatea, evitarea problemelor, inechitatea şi căutarea uşurătăţii. Viaţa în lumile palat îi învaţă de timpuriu pe tinerii elevi morontiali că, cu nici un chip, un lucru nu se poate evita prin amânare. După viaţa în trup, nu se mai dispune de timp ca tehnică de evitare a unor situaţii sau de sustragere de la unele obligaţii dezagreabile.

(551.4) 48:5.9 Învăţătorii Lumilor Palat încep prin a servi pe cele mai umile sfere de şedere, apoi se înalţă, odată cu experienţa dobândită, prin sferele educative ale sistemului şi ale constelaţiei, până la lumile educative ale Salvingtonului. Ei nu sunt supuşi nici unei discipline speciale, nici înainte, nici după îmbrăţişarea lor de către Spiritul-Mamă al Universului. Ei au fost deja pregătiţi pentru munca lor de pe când serveau ca asociaţi serafici pe sferele natale ale elevilor lor, care sunt acum pe lumile palat. Ei au avut o experienţă efectivă cu aceşti muritori aflaţi în progres pe lumile locuite. Ei sunt învăţători practici şi compătimitori, instructori înţelepţi şi înţelegători, îndrumători capabili şi eficienţi. Ei sunt în întregime la curent cu planurile de ascensiune şi posedă o mare experienţă a fazelor iniţiale ale carierei de progres.

(551.5) 48:5.10 Mulţi dintre aceşti educatori, printre cei mai vechi, cei care au servit mult timp pe lumile circuitului Salvingtonului, sunt îmbrăţişaţi din nou de Spiritul-Mamă al Universului. Aceşti heruvimi şi sanovimi ies atunci din această a doua îmbrăţişare cu statutul de serafimi.

6. Serafimii lumii morontiale — slujitorii de tranziţie

(551.6) 48:6.1 Cu toate că toate ordinele de îngeri, de la ajutoarele planetare până la serafimii supremi, vin în ajutorul lumilor morontiale, slujitorii de tranziţie sunt în mod exclusiv desemnaţi pentru aceste activităţi. Aceşti îngeri aparţin celui de al şaselea ordin de servitori serafici, iar slujirea lor este consacrată înlesnirii tranzitului creaturilor materiale şi muritoare între viaţa temporală încarnată şi primele stadii ale existenţei morontiale de pe cele şapte lumi palat.

(551.7) 48:6.2 Trebuie să înţelegeţi că viaţa morontială a unui muritor ascendent începe efectiv pe lumile locuite pe parcursul concepţiei sufletului, în momentul în care mintea unei creaturi cu statut moral este locuită de Ajustorul spiritual. Începând cu acest moment, sufletul muritor posedă capacitatea potenţială pentru funcţiuni supramuritoare, fiind chiar susceptibil de a fi recunoscut pe nivelele superioare al sferelor morontiale ale universului local.

(552.1) 48:6.3 Cu toate acestea, voi nu veţi fi conştienţi de sprijinul serafimilor de tranziţie înainte de ajunge pe lumile palat, unde ei lucrează neobosit la progresul elevilor lor muritori. Ei sunt împuterniciţi ca să servească în următoarele şapte diviziuni:

(552.2) 48:6.4 1. Îngeri Serafici. În clipa în care vă veţi redobândi conştiinţa pe lumile palat, veţi fi clasificaţi în analele sistemului ca spirite în evoluţie. Este adevărat că, în realitate, nu sunteţi încă spirite, însă nu sunteţi nici fiinţe muritoare sau materiale. Voi aţi intrat în cariera prespirituală, şi aţi fost admişi cum se cuvine la viaţa morontială.

(552.3) 48:6.5 Pe lumile palat, îngerii serafici vă vor ajuta să alegeţi, cu înţelepciune, dintre traseele opţionale către Edentia, către Salvington, către Uversa sau către Havona. Dacă mai multe itinerarii sunt deopotrivă de recomandabile, ei vi le vor arăta, iar voi veţi avea permisiunea pe a-l alege pe cel care vă atrage cel mai mult. Aceşti serafimi vor face apoi recomandările lor celor douăzeci şi patru de consilieri ai Jerusemului, în ceea ce priveşte calea care ar fi cea mai avantajoasă pentru fiecare suflet ascendent.

(552.4) 48:6.6 Nu vi se oferă o alegere nelimitată pentru cariera voastră viitoare. Puteţi, cu toate acestea, alege în limitele a ceea ce slujitorii de tranziţie şi superiorii lor determină cu înţelepciune ca fiind cel mai potrivit pentru viitoarea voastră împlinire spirituală. Lumea spiritului este guvernată de principiul respectării liberului arbitru al indivizilor, dacă linia de conduită a alegerii lor nu este vătămătoare pentru ei, nici nu este prejudiciabilă pentru semenii lor.

(552.5) 48:6.7 Aceşti îngeri serafici se consacră proclamării evangheliei progresului etern, triumful atingerii perfecţiunii. Pe lumile palat, ei proclamă marea lege a conservării şi supremaţia bunătăţii. Nici o faptă bună nu se pierde niciodată în întregime. Ea poate fi multă vreme zădărnicită, însă niciodată anulată în întregime, şi rămâne veşnic potentă, proporţional cu divinitatea motivaţiei ei.

(552.6) 48:6.8 Chiar şi pe Urantia, îngerii le sfătuiesc pe fiinţele umane care propovăduiesc adevărul şi dreptatea, să adere la predicarea „bunătăţii lui Dumnezeu care duce la căinţă” şi la proclamarea „iubirii lui Dumnezeu, care alungă orice frică”. Aceste adevăruri au fost proclamate chiar şi astfel în lumea voastră:

(552.7) 48:6.9 Zeii sunt păzitorii mei; nu mă voi rătăcii;

(552.8) 48:6.10 De o parte şi de alta a mea, ei mă conduc pe frumoasele căi şi la glorioasa odihnă a vieţii veşnice.

(552.9) 48:6.11 În această Divină Prezenţă nu va fi nici nevoie de hrană, nici sete de apă.

(552.10) 48:6.12 Deşi voi coborî în valea incertitudinii sau mă voi ridica în lumile îndoielii,

(552.11) 48:6.13 Cu toate că voi merge în singurătate sau cu semenii speciei mele,

(552.12) 48:6.14 Cu toate că voi triumfa în corurile de lumină sau voi merge orbecăind prin locurile pustii ale sferelor,

(552.13) 48:6.15 Bunul tău spirit mă va salva, şi gloriosul tău înger mă va consola.

(552.14) 48:6.16 Cu toate că mă voi coborî în adâncurile tenebrelor şi ale morţii însăşi,

(552.15) 48:6.17 Eu nu mă voi îndoi de tine şi nici nu voi avea frică de tine,

(552.16) 48:6.18 Căci ştiu că la timpul potrivit şi în gloria numelui tău

(552.17) 48:6.19 Mă vei ridica pentru a sta cu tine pe meterezele din înalt.

(553.1) 48:6.20 Aceasta este povestea şoptită în ceasul nopţii la urechea tânărului păstor. El n-a putut-o reţine cuvânt cu cuvânt, dar din câte şi-a mai putut aminti, el a reprodus-o în termeni apropiaţi celor ai scrierilor voastre de astăzi.

(553.2) 48:6.21 Aceşti serafimi sunt, totodată, vestitorii evangheliilor dobândirii desăvârşirii, atât pentru întregul sistem, cât şi pentru ascenderul individual. Chiar şi acum, în tânărul sistem al Sataniei, învăţăturile şi planurile lor conţin luări de măsuri pentru epocile viitoare, în care lumile palat nu vor mai servi ascenderilor muritori ca trepte către sferele superioare.

(553.3) 48:6.22 2. Interpreţi Rasiali. Rasele fiinţelor muritoare nu sunt toate la fel. Este adevărat că un tip planetar transpare în natura şi în tendinţele fizice, mentale şi spirituale ale diverselor rase ale unei lumi date. Însă există, de asemenea, tipuri rasiale distincte, iar descendenţa acestor felurite tipuri fundamentale de fiinţe umane este marcată de tendinţe sociale foarte clare. Pe lumile timpului, interpreţii rasiali serafici se alătură eforturilor comisionarilor rasiali în armonizarea variatelor puncte de vedere ale raselor. Ei continuă să acţioneze pe lumile palat, unde aceste aceleaşi deosebiri au tendinţa de a persista într-o oarecare măsură. Pe o planetă în dezordine, precum Urantia, aceste strălucitoare fiinţe nu prea au avut vreun prilej bun de a acţiona, însă ele sunt pricepuţi sociologi şi înţelepţii consilieri etnici ai primului cer.

(553.4) 48:6.23 Ar trebui să vă gândiţi la afirmaţiile referitoare la „cer” şi la „cerul cerurilor”. Cerul conceput de cea mai mare parte a profeţilor voştri era prima lume palat a sistemului local. Când apostolul vorbeşte de a fi fost „ridicat la al treilea cer”, el se referea la experienţa în care Ajustorul său s-a detaşat în cursul somnului, şi în această stare neobişnuită, a făcut o proiecţie pe a treia dintre cele şapte lumi palat. Unii dintre înţelepţii voştri au avut viziunea cerului mai mare, „cerul cerurilor”, dintre care experienţa lumi palat septuple nu era decât primul cer; al doilea era Jerusemul; al treilea Edentia şi sateliţii ei; al patrulea Salvingtonul şi sferele educative care îl înconjoară; al cincilea Uversa; al şaselea Havona, şi al şaptelea Paradisul.

(553.5) 48:6.24 3. Organizatorii Mentali. Aceşti serafimi se consacră grupării eficiente a fiinţelor morontiale şi organizării muncii lor de echipă pe lumile palat. Ei sunt psihologii primului cer. Slujitorii serafici ai acestei diviziuni speciale au dobândit, în majoritate, o experienţă anterioară ca îngeri păzitori ai copiilor timpului, însă, dintr-un anumit motiv, elevii nu au reuşit să se personalizeze pe lumile palat sau au supravieţuit prin tehnica contopirii cu Spiritul.

(553.6) 48:6.25 Sarcina organizatorilor mentali este de a studia natura, experienţa şi statutul sufletelor înzestrate cu Ajustori şi aflate în trecere prin lumile palat, şi de a facilita pentru gruparea lor acordarea de misiuni şi de promovări. Însă organizatorii mentali nu urzesc intrigi, nu manipulează şi nu trag alte avantaje din ignoranţa sau din alte limitări ale studenţilor lumilor palat. Ei sunt în întregime echitabili şi eminamente drepţi. Ei respectă voinţa voastră morontială nou născută; ei vă consideră fiinţe voluntare independente şi caută să încurajeze dezvoltarea şi avansarea voastră rapidă. Cu ei voi vă veţi găsi faţă în faţă cu nişte prieteni adevăraţi şi nişte sfătuitori înţelegători, îngeri care sunt într-adevăr capabili să vă ajute, „să vă vadă aşa cum vă văd şi ceilalţi” şi „să vă cunoască pe voi înşivă aşa cum vă cunosc îngerii.”

(553.7) 48:6.26 Chiar şi pe Urantia, aceşti serafimi propovăduiesc acest adevăr etern: dacă propria voastră minte nu vă serveşte bine, puteţi să o schimbaţi pe mintea lui Isus din Nazaret, care vă serveşte întotdeauna bine.

(554.1) 48:6.27 4. Consilieri Morontiali. Aceşti slujitori sunt numiţi astfel deoarece sunt însărcinaţi să-i înveţe, să-i dirijeze şi să-i sfătuiască pe muritorii supravieţuitori ai lumilor de origine umană, sufletele în tranzit către şcolile superioare ale sediilor sistemice. Ei sunt educatorii celor care caută iluminarea în unitatea experienţială a nivelelor de viaţă divergente, care încearcă să integreze semnificaţiile şi să unifice valorile. Acesta este rolul filozofiei în viaţa pământească şi al motei pe sferele morontiale.

(554.2) 48:6.28 Mota este mai mult decât o filozofie superioară; pe lângă filozofie ea este aşa cum sunt doi ochi pe lângă unul. Ea are un efect stereoscopic asupra semnificaţiilor şi a valorilor. Omul material vede universul, ca să zicem aşa, numai cu un singur ochi – îl vede plat. Studenţii lumilor palat dobândesc o perspectivă cosmică – profunzime – suprapunând percepţiile vieţii morontiale peste percepţiile vieţii fizice, iar ceea ce le îngăduie să focalizeze clar aceste puncte de vedere materiale şi morontiale este în mare măsură sprijinul, neobosit al consilierilor lor serafici, care au o mare răbdare când dau învăţăturile lor lumilor palat şi progresorilor morontiali. Numeroşi consilieri învăţători ai ordinului suprem al serafimilor şi-au început cariera sfătuind sufletele muritorilor timpului recent eliberate.

(554.3) 48:6.29 5. Tehnicieni. Sunt serafimii care îi ajută pe tinerii ascenderi să se adapteze la mediul nou şi relativ straniu al sferelor morontiale. Viaţa pe lumile de tranziţie comportă un contact efectiv cu energiile şi cu materialele nivelelor morontiale şi, într-o oarecare măsură, cu realităţile spirituale. Trebuie ca ascenderii să se obişnuiască cu fiecare nou stadiu al vieţii morontiale şi, în toate acestea, tehnicile serafice îi ajută foarte mult. Aceşti serafimi operează ca agenţi de legătură cu Supraveghetorii de Putere Morontială şi cu Controlorii Fizici Principali şi funcţiunea lor este mai ales aceea de a-i învăţa pe pelerinii timpului natura energiilor utilizate pe sferele de tranziţie. Ei servesc în caz de urgenţă ca traversatori ai spaţiului şi îndeplinesc numeroase alte sarcini regulate şi speciale.

(554.4) 48:6.30 6. Învăţători Arhivari. Aceşti serafimi înregistrează tranzacţiile care au loc la frontierele spiritualului şi ale fizicului, relaţiile dintre oameni şi îngeri, tranzacţiile morontiale ale tărâmurilor inferioare ale universului. Ei predau, de asemenea, tehnicile eficiente şi practice de înregistrare a faptelor. Există o anumită măiestrie în coordonarea şi în asamblarea inteligentă de date conexe, iar această artă este înălţată prin colaborarea cu artizani celeşti; chiar şi muritorii ascendenţi pot să se afilieze astfel cu serafimii arhivari.

(554.5) 48:6.31 Arhivarii tuturor ordinelor serafice consacră o anumită perioadă de timp educării şi instruirii progresorilor morontiali . Aceşti păstrători angelici ai faptelor temporale sunt instructorii ideali ai tuturor cercetătorilor de fapte. Înainte de a părăsi Jerusemul, veţi fi foarte bine informaţi de istoria Sataniei şi a celor 619 lumi locuite ale ei. O mare parte a acestei istorii vă va fi comunicată de arhivarii serafici.

(554.6) 48:6.32 Aceşti îngeri fac toţi parte din şirul arhivarilor care se întinde de la cei mai umili până la cei mai elevaţi conservatori ai faptelor temporale şi ai adevărurilor eterne. Într-o bună zi, ei vă vor învăţa să căutaţi atât adevărul, cât şi faptele, să vă dezvoltaţi atât sufletul, cât şi mintea. Chiar şi acum voi trebuie să învăţaţi să udaţi grădina inimii voastre şi să cercetaţi nisipurile aride ale cunoaşterii. Formele nu mai au nici o valoare când lecţiile au fost învăţate. Nu poate fi pui fără coaja oului, şi nici coaja nu mai are nici un rost după ce puiul a ieşit din ou. Însă eroarea este uneori atât de mare, încât rectificarea ei prin revelaţie ar fi fatală pentru acele adevăruri care se ridică lent şi care sunt esenţiale pentru îndepărtarea erorii prin experienţă. Când copiii au idealurile lor, nu le înlăturaţi; lăsaţi-le să crească. În timp ce veţi învăţa să gândiţi ca oameni mari va trebui, de asemenea, să învăţaţi să vă rugaţi ca nişte copii.

(555.1) 48:6.33 Legea este viaţa însăşi, iar nu regulile ei de conduită. Răul este o încălcare a legii, iar nu o violare a regulilor de conduită care ţin de viaţă, care este legea. Falsitatea nu este o chestiune de tehnică narativă, ci un lucru premeditat pentru a denatura adevărul. Crearea de imagini noi din fapte vechi, noua expunere a vieţii părinţilor în cea a odraslelor lor – iată triumfurile artistice ale adevărului. Până şi umbra clintirii unui singur fir de păr premeditată cu o intenţie nesinceră, cea mai mică deformare sau pervertire a ceea ce este un principiu – acestea constituie falsitatea. Însă fetişul adevărului factualizat, adevărul fosilizat, mâna de fier a adevărului aşa-zis invariabil, vă orbesc reţinându-vă într-un cerc închis al faptelor brute. Din punct de vedere tehnic se poate avea dreptate în ceea ce priveşte faptele, şi te poţi înşela mereu în privinţa adevărului.

(555.2) 48:6.34 7. Rezerve Slujitoare. Un corp important al tuturor ordinelor de serafimi de tranziţie este menţinut pe prima lume palat. Dintre toate ordinele de serafimi, şi după păzitorii destinului, aceşti slujitori de tranziţie sunt cel mai aproape de oameni, şi veţi petrece cu ei multe dintre momentele voastre de tihnă. Îngerii se bucură să servească, şi când nu au sarcini de îndeplinit ei servesc ca voluntari. La numeroşi muritori ascendenţi, când sufletul se aprinde pentru prima dată de focul divin al voinţei de a servi, acest lucru se petrece ca urmare a unei prietenii personale cu slujitorii voluntari ai rezervelor serafice.

(555.3) 48:6.35 De la ei veţi învăţa să lăsaţi ca presiunile să se dezvolte în stabilitate şi certitudine; să fiţi încrezători şi sârguincioşi şi, în acelaşi timp, voioşi; să acceptaţi încercările fără să vă plângeţi, şi să înfruntaţi dificultăţile şi incertitudinile fără frică. Ei vă vor întreba: dacă voi nu reuşiţi, vă veţi ridica oare cu dârzenie pentru a încerca din nou? Dacă reuşiţi, veţi păstra oare un echilibru bine cumpănit, o atitudine fermă şi spiritualizată pe toată durata fiecărui efort din lunga luptă de zdrobire a lanţurilor inerţiei materiale pentru atingerea libertăţii existenţei spirituale?

(555.4) 48:6.36 Spre deosebire de muritori, aceşti îngeri au avut numeroase dezamăgiri, şi ei vă vor arăta că dezamăgirile voastre cele mai descurajante au devenit uneori binecuvântările voastre cele mai mari. Uneori sădirea unei seminţe necesită moartea ei, moartea celor mai dragi speranţe ale voastre, înainte ca sămânţa să poată renaşte pentru a da rodul unei noi vieţi şi al unor noi oportunităţi . Ei vă vor învăţa să suferiţi mai puţin de amărăciuni şi de decepţii, mai întâi făcându-vă mai puţine planuri personale cu privire la alte personalităţi, şi apoi acceptându-vă soarta, atunci când vă veţi fi îndeplinit în mod fidel datoria.

(555.5) 48:6.37 Veţi învăţa că vă veţi îngreuna poverile şi vă veţi diminua şansele de reuşită dacă vă luaţi prea în serios. Nimic nu are prioritate asupra muncii care ţine de sfera voastră statutară – prezenta lume sau următoarele. Munca de pregătire pentru următoarea sferă mai elevată este foarte importantă, însă nimic nu este atât de important ca munca lumii pe care trăiţi actualmente. Însă, deşi munca este importantă, egoul nu este. Când vă simţiţi importanţi, pierdeţi atât de multă energie pentru a justifica mândria egoului vostru, încât mai rămâne puţină energie pentru a înfăptui munca. Importanţa de sine, nu importanţa muncii este cea care epuizează creaturile imature; elementul egoului este cel care epuizează, iar nu efortul de a reuşi. Puteţi face o lucrare importantă cât timp nu vă daţi importanţă vouă; puteţi să faceţi mai multe lucruri la fel de uşor ca pe unul singur, dacă lăsaţi egoul deoparte. Varietatea este odihnitoare; monotonia este cea care uzează şi epuizează. Toate zilele sunt la fel – viaţa, sau alternativa morţii.

7. Mota morontială

(556.1) 48:7.1 Planurile inferioare ale motei morontiale sunt în continuitate directă cu nivelele superioare ale filozofiei umane. Pe prima lume palat, se obişnuieşte ca studenţilor mai puţin avansaţi să li se predea prin tehnica în paralel; adică, într-o coloană se prezintă conceptele mai simple ale înţelesurilor motei, iar în coloana alăturată se citează afirmaţii analoage ale filozofiei umane.

(556.2) 48:7.2 Cu puţin timp în urmă, în timp ce îndeplineam o misiune pe prima lume palat de pe Satania, am avut ocazia să observ această metodă de învăţare; cu toate că nu am voie să vă expun conţinutul în mota al lecţiei, am permisiunea de a reproduce cele douăzeci şi opt de citate din filozofia umană pe care instructorul morontiei le folosea ca materiale ilustrative pentru a-i ajuta pe noii sosiţi pe lumile casă, în primele lor eforturi de a sesiza înţelesul şi semnificaţia motei. Iată care erau aceste ilustrări prin filozofia umană:

(556.3) 48:7.3 1. O demonstraţie de iscusinţă specializată nu înseamnă că se posedă capacitate spirituală. Ingeniozitatea nu este un substitut al adevăratului caracter.

(556.4) 48:7.4 2. Rare sunt persoanele care trăiesc la nivelul credinţei pe care o au cu adevărat. Teama iraţională este o fraudă intelectuală majoră practicată asupra sufletului muritor în evoluţie.

(556.5) 48:7.5 3. Capacităţile înnăscute nu pot fi depăşite; jumătate de litru nu poate niciodată conţine un litru. Este imposibil să se introducă mecanic un concept spiritual în tiparul memoriei materiale.

(556.6) 48:7.6 4. Rari sunt muritorii care îndrăznesc vreodată să tragă totalitatea creditelor lor de personalitate stabilite prin serviciile conjugate ale naturii şi ale harului. Cea mai mare parte a sufletelor sărăcite sunt în realitate bogate, însă refuză să o creadă.

(556.7) 48:7.7 5. Dificultăţile pot să provoace mediocritatea şi să învingă pe cei temători, însă pe copiii celor Preaînalţi doar îi stimulează.

(556.8) 48:7.8 6. A te bucura de privilegii fără a abuza de ele, a dispune de libertate fără desfrâu, a poseda puterea refuzând cu fermitate să o utilizaţi pentru ambiţii personale – acestea sunt însemnele unei înalte civilizaţii.

(556.9) 48:7.9 7. Nu se pot produce accidente neprevăzute şi inexplicabile în cosmos. Fiinţele celeste nu îşi vin în ajutorul unei creaturi inferioare care refuză să acţioneze potrivit iluminării pe care o posedă asupra adevărului.

(556.10) 48:7.10 8. Efortul nu produce întotdeauna bucurie, însă nu există fericire fără efort inteligent.

(556.11) 48:7.11 9. Acţiunea duce la dobândirea de forţă; cumpătarea rezultă în farmec.

(556.12) 48:7.12 10. Justeţea atinge corzile armonioase ale adevărului, iar melodia vibrează în întregul cosmos, până când recunoaşte Infinitul.

(556.13) 48:7.13 11. Cei slabi se complac în a lua hotărâri, însă cei puternici acţionează. Viaţa nu este decât munca unei zile – faceţi-o bine. Acţiunea este a noastră; consecinţele sunt ale lui Dumnezeu.

(556.14) 48:7.14 12. În cosmos, cea mai mare suferinţă este aceea de a nu fi suferit niciodată. Muritorii nu învaţă înţelepciunea decât trecând prin chinuri.

(556.15) 48:7.15 13. Stelele se disting mai bine din izolarea solitară a adâncimilor experienţiale, iar nu din extazul şi din iluminarea de pe crestele munţilor.

(556.16) 48:7.16 14. Stârniţi pofta de adevăr a asociaţilor voştri. Daţi sfaturi numai când vi se cere.

(557.1) 48:7.17 15. Afectarea este efortul ridicol al ignoranţilor de a părea înţelepţi, încercarea sufletului sterp de a părea bogat.

(557.2) 48:7.18 16. Se poate percepe adevărul spiritual înainte de a-l experimentat în simţire, şi numeroase adevăruri nu sunt cu adevărat simţite decât în adversitate.

(557.3) 48:7.19 17. Ambiţia este periculoasă atât timp cât nu este complet socializată. Voi nu aţi dobândit cu adevărat o virtute înainte ca acţiunile voastre să nu vă fi făcut demni de ea.

(557.4) 48:7.20 18. Nerăbdarea este o otravă a spiritului; furia seamănă cu o piatră aruncată într-un cuib de viespi.

(557.5) 48:7.21 19. Îngrijorarea trebuie abandonată. Dezamăgirile cel mai greu de îndurat sunt cele care nu vin niciodată.

(557.6) 48:7.22 20. Doar un poet poate distinge poezia în proza banală a vieţii de rutină.

(557.7) 48:7.23 21. Înalta misiune a unei arte este de a prefigura, prin iluziile sale, o realitate superioară a universului, de a cristaliza emoţiile timpului într-un gând al eternităţii.

(557.8) 48:7.24 22. Un suflet în evoluţie nu este făcut divin prin ceea ce face, ci prin ceea ce se străduieşte să facă.

(557.9) 48:7.25 23. Moartea nu adaugă nimic posesiunilor intelectuale, nici înzestrării spirituale, însă ea adaugă statutului experienţial conştiinţa supravieţuirii.

(557.10) 48:7.26 24. Destinul eternităţii se determină clipă de clipă prin înfăptuirile vieţii de zi cu zi. Acţiunile de azi formează destinul de mâine.

(557.11) 48:7.27 25. Măreţia nu constă atât de mult în a poseda forţă, cât în a o folosi cu înţelepciune şi dumnezeieşte.

(557.12) 48:7.28 26. Nu posedăm cunoaşterea decât împărtăşind-o; ea este protejată prin înţelepciune şi socializată de iubire.

(557.13) 48:7.29 27. Progresul necesită dezvoltarea individualităţii; mediocritatea caută să se perpetueze în uniformitate.

(557.14) 48:7.30 28. Argumentarea necesară pentru a apăra o teză este invers proporţională cu adevărul conţinut în acea teză.

(557.15) 48:7.31 Aceasta este munca începătorilor pe prima lume palat, în timp ce elevii mai avansaţi de pe lumile următoare stăpânesc nivelele superioare ale clarviziunii cosmice şi ale motei morontiale.

8. Progresorii morontiali

(557.16) 48:8.1 Din momentul absolvirii în lumile palat până la dobândirea statutului spiritual în cariera suprauniversală, muritorii ascendenţi sunt numiţi progresori morontiali. Trecerea voastră prin această minunată viaţă de frontieră va rămâne o experienţă de neuitat şi o amintire încântătoare. Ea este poarta evolutivă către viaţa spirituală şi către atingerea finală a perfecţiunii creaturilor, prin care ascenderii ating ţelul timpului – găsirea lui Dumnezeu în Paradis.

(557.17) 48:8.2 Planul morontial de progres al muritorilor şi planul spiritual subsecvent, această şcoală universală de educaţie minuţioasă a creaturilor ascendente, comportă un ţel divin şi bine definit. Este planul Creatorilor de a oferi creaturilor timpului un mai mare prilej de a stăpânii detaliile funcţionării şi administrării marelui univers, şi cea mai bună manieră de a urma acest lung curs de pregătire constă în înălţarea treptată a muritorilor, făcându-i efectiv să participe la fiecare dintre etapele ascensiunii.

(558.1) 48:8.3 Planul supravieţuirii muritorilor are un scop practic şi util; dacă sunteţi receptorii acestei întregi lucrări divine şi ai acestei pregătiri pline de grijă, acest lucru nu se face doar în vederea unei supravieţuiri pentru a se bucura de o fericire perpetuă şi de o bunăstare eternă. Există un ţel de servire transcendentă ascuns dincolo de orizontul prezentei epoci a universului. Dacă Zeii ar fi proiectat numai să vă ducă într-o lungă plimbare de bucurie veşnică, ei sigur nu ar fi transformat universul etern într-o imensă şi complexă şcoală de instruire practică, nu ar fi solicitat o parte substanţială a creaturilor celeste ca învăţători şi ca instructori, şi nu ar fi petrecut apoi epoci de-a rândul călăuzindu-vă, unul câte unul, prin această gigantică şcoală universală de instruire experienţială. Dezvoltarea planului de înaintare a muritorilor pare a fi una dintre principalele griji ale prezentului univers organizat, şi majoritatea unui număr incalculabil de ordine de inteligenţă create este fie direct, fie indirect angajată în a face să progreseze o fază sau o alta a acestui plan de perfecţionare progresivă.

(558.2) 48:8.4 Trecând de scara ascendentă a existenţei vii, de la starea de om muritor până la îmbrăţişarea Deităţii, veţi trăi efectiv însăşi viaţa creaturilor făcute perfecte care există în toate stadiile şi fazele ce se pot întâlni în cadrul prezentei epoci a universului. Intervalul dintre starea de om muritor şi statutul de finalitar în Paradis înglobează tot ceea poate exista astăzi – tot ceea ce este în prezent posibil pentru ordinele vii de creaturi finite şi inteligente şi făcute perfecte. Dacă destinul viitor al finalitarilor Paradisului este de a servi în noile universuri, actualmente în formare, este sigur că această nouă şi viitoare creaţie nu va conţine ordine de creaturi experienţiale a căror viaţă să fie în întregime diferită de cea pe care finalitarii muritori o vor fi trăit pe o lume oarecare ca parte a pregătirii lor ascendente sau ca una dintre etapele progresului lor de la o epocă la alta, pentru a trece de la starea animală la cea de înger, apoi de la starea de înger la cea de spirit şi de la cea de spirit la cea de Dumnezeu.

(558.3) 48:8.5 [Prezentat de un Arhanghel al Nebadonului.]

Până la o nouă revedere .. vă îmbrațișez cu mult drag,

Pace și lumină pentru toți, 

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

Const si ElenaAstazi 17.noiembrie 2013  în prima duminică din postul Naşterii Domnului Biserica Ortodoxă Română  la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a hotărât ca anul 2013 să fie proclamat „ Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena ” întrucât se împlinesc 1700 de ani de la emiterea, de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), din anul 313 s-a citit în biserici Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cu aceasta ocazie a fost comemorat si Părintele Dumitru Stăniloae, la împlinirea a 110 de ani de la nașterea sa și a 20 de ani de la mutarea din această viață .. considerat cel mai mare teolog al secolului al XXlea

PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE cu prilejul ANULUI OMAGIAL AL SFINȚILOR ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA

Material preluat de pe:

http://basilica.ro/stiri/bpastorala-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romaneb-cu-prilejul-ianului-omagial-al-sfintilor-mparati-constantin-si-elena-in-patriarhia-romanai_11691.html

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi Preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Anul 2013 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul  omagial  al  Sfinților  Împărați  Constantin  și  Elena  în Patriarhia Română, întrucât se împlinesc 1700 de ani de la emiterea, de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), în anul 313. Prin acest document unic, deosebit de important prin consecințele sale în viața Bisericii, a fost garantată libertatea credințelor religioase și proclamarea încetării persecuţiei împotriva creştinilor pe tot cuprinsul vastului Imperiu Roman.

După aproape 300 de ani în care Imperiul Roman adoptase faţă de creştinism o atitudine ostilă, ce mergea de la toleranţă îngăduitoare sau dispreţuitoare până la persecuţia cea mai făţişă şi mai violentăcreștinii și-au dobândit libertatea de manifestare religioasădupă ce multă vreme au fost închiși, torturați, mutilați și uciși în chinuri mari pentru numele și Evanghelia Mântuitorului Hristos, așa cum El însuși îi avertizase pe ucenicii Săi, zicând:

„Dacă Mau prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni… Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu” (Ioan 15, 20-21). Pe acești creștini, prigoniți până la moarte, Biserica i-a cinstit permanent și i-a inclus în calendar, iar moaștele sfinților martiri episcopi, preoți, diaconi, bărbați, femei, tineri și copii din toate stările sociale ale acelor timpuri, precum și ale martirilor târzii sau neomartirilor sunt așezate la temelia sau Altarul tuturor lăcașurilor de cult ortodoxe, din cele mai vechi timpuri și până azi.

Memoria şi evlavia Bisericii îi păstrează şi îi cinstește pe Împăraţii Constantin şi Elena ca Sfinţi, Întocmai cu Apostolii, deşi au trăit la peste două secole după ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Împărat Constantin este primul conducător creștin al Imperiului Roman și a fost chemat la misiune de Hristos, prin arătarea semnului Sfintei Cruci, asemeni Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Împărat Constantin s-a convertit în mod minunat în anul 312 când, în ajunul luptei împotriva lui Maxenţiu de la Pons Milvius (podul Vulturului) din apropierea Romei, Hristos Domnul i-a descoperit în lumină pe cer, în miezul zilei, semnul Crucii Sale, însoţit de îndemnul: „În acest semn vei învinge!”, iar în timpul nopții, în vis, i-a întărit această dumnezeiască descoperire.

Astfel, venirea pe tronul Imperiului a Sfântului Împărat Constantin este strâns legată deconvertirea sa la credinţa în Hristos sub semnul luminos al Sfintei Cruci, iar ascensiunea și importanța sa politică este marcată de emiterea în anul 313, la Mediolanum (Milano), a Edictului de libertate religioasă, o piatră de hotar în istoria lumii, deoarece, luând, după cum se spune în tropar, „chemare nu de la oameni, ci de la Dumnezeu”Sfântul Împărat Constantin a schimbat situaţia grea a creştinilor din Imperiul Roman şi a deschis noi căi de împlinire a rolului Bisericii în societate.

Și credinţa Sfintei Împărătese Elena este pecetluită de semnul de viaţă făcător al Crucii Mântuitorului, pe care ea a descoperit-o, cu multă rugăciune, osteneală şi smerenie, în pământul Ierusalimului, și care, mai apoi, a fost înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii, Macarie I, la 14 septembrie 326. În  conștiința  Bisericii  creștine  și  a  întregii  umanități  Sfântul  Împărat Constantin și mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena, au rămas nu numai apărători ai libertății religioase și buni credincioși, ci și mari civilizatori ai epocii lor și apărători ai demnității persoanei umane, ai omului creat după chipul lui Dumnezeu. Astfel, legislația constantiniană a cuprins legi prin care episcopii și preoții au primit dreptul de a proclama, în biserici, eliberarea sclavilor creştini; legi prin care erau protejate logodna şi căsătoria şi au fost interzise adulterul şi avortul; legi care interziceau tortura, uciderea sclavilor de către stăpâni şi stigmatizarea feţei oricărui deţinut; legi prin care erau protejaţi copiii abandonaţi, copiii minori şi copiii orfani; legi prin care se interzicea abandonarea copiilor nou născuţi, răpirea copiilor, vânzarea copiilor din motive de sărăcie, iar părinţii săraci trebuiau ajutaţi de fisc sau din vistieria personală a Împăratului. Toate acestea erau prevederi legale revoluţionare pentru mentalităţile sociale păgâne de la începutul secolului al IVleași au devenit repere definitorii pentru matricea spirituală a Europei şi a întregii umanităţi.

Ne aducem aminte și îi cinstim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena pentru că, prin viața și faptele lor, au fost mărturisitori ai lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. De asemenea, îi cinstim pentru că au fost împreună lucrători cu Biserica în activitatea social-filantropică și de înnoire morală a societății. Sfinţii Împăraţi nu numai că au eliberat pe episcopi şi preoţi din închisoare, arătând un respect deosebit față de slujitorii Bisericii, dar au dăruit Bisericii, pentru a fi locașuri de cult, edificii imperiale de judecată, care au purtat și pe mai departe numele de basilica, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică. Gestul a reprezentat o compensație pentru pierderile suferite de creștini în timpul persecuțiilor, când multe lăcașuri de închinare au fost dărâmate de împăraţii prigonitori romani, iar bunurile aparținând comunităților creștine au fost răpite de persecutori.

Sfinţii Constantin şi Elena, deși au condus Imperiul într-o vreme în care împăratul era considerat și cinstit ca zeu, având statuie în templele păgâne, au refuzat această cinstire idolatră și s-au arătatmodele de viaţă creştină și de stăruință în credințăde conducători creștini înțelepțiimplicați în ajutorarea aproapelui, preocupați de respectarea libertăţii şi demnităţii umane. Ei sunt rugători pentru noi în fața tronului lui Dumnezeu, dar şi îndrumători ai noștri prin exemplul vieții lor, întrucât au asigurat o educaţie creștină aleasă copiilor și au ocrotit familia creștină. Sfânta Împărăteasă Elena este un model de mamă creștină care dăruieşte fiului său, Sfântul Împărat Constantin, o educaţie luminată de credinţa în Hristos, care are ca temelie iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

Sfinții Împărați Constantin și Elena au înfiinţat, sprijinit sau au încurajat activitatea a numeroase aşezăminte sociale, ce exprimau dragostea creştină faţă de aproapele aflat în suferinţă, precum: orfelinate, spitale, leprozerii, aşezăminte pentru săraci, pentru fecioare sau văduve, pentru primirea străinilor. Sfânta Împărăteasă Elena s-a implicat direct în construirea la Constantinopol a unui azil pentru văduve, precum şi a unor aşezăminte pentru primirea străinilor la Ierusalim, Constantinopol şi Sevasta.

În iconografia ortodoxă, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au între ei aşezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ. Icoana lor transmite astfel un sens duhovnicesc, înţelegând că Sfânta Cruce, semnul iubirii jertfelnice a Fiului lui Dumnezeu întrupat, uneşte tainic cerul şi pământul, lumea nevăzută şi cea văzută, cele inteligibile şi cele sensibile, în iubirea infinită şi eternă a Preasfintei Treimi. În lumina acestui tip de înţelepciune divină, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au înţeles că, după modelul şi cu puterea lui Hristos, iubirea jertfelnică pentru binele celor mulţi este flacăra şi puterea misiunii creştine în lume.

Sfinții Împărați Constantin și Elena au promovat și au protejat dezvoltarea artei și arhitecturii creştine prin construirea de lăcaşuri de închinare pe tot teritoriul Imperiului: două biserici în Ierusalim (a Învierii şi a Înălţării), una în Bethleem (a Naşterii Domnului), mai multe biserici în Constantinopol, în Roma, în Trier (Germania), în Nicomidia, precum şi în Antiohia. Totodată, princonstruirea noii capitale la Constantinopol – inaugurată în 11 mai 330Sfântul Împărat Constantin a rămas în istoria lumii ca fondator de civilizație și cultură creștină și cel care a zguduit din temelii păgânismul și idolatria.

În poziţia politică înaltă pe care au ocupat-o, Sfinții Împărați Constantin și Elena s-au dovedit adevărați slujitori misionari ai lui Hristos și exemple inegalabile de cooperare a Statului cu Biserica. Expresii ale slujirii misionare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale apostolatului lor mirean în lumina Crucii lui Hristos, au fost mai ales convocarea primului Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325Sinod care a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate sau făcut” (Simbolul credinţei sau Crezul), și reflectarea valorilor evanghelice în legislaţia constantiniană prin cele 361 de norme legislative relevante pentru credință și morală, inclusiv generalizarea duminicii, sărbătoarea săptămânală a creștinilor, ca zi de odihnă în Imperiu.

De asemenea, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, ca slujitori misionari ai lui Hristos, au promovat şi susţinut pelerinajul la locurile sfinte. Este binecunoscut faptul că Împărăteasa Elena a făcut un pelerinaj la Ierusalim, în anul 326, pentru a găsi Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, iarÎmpăratul Constantin însuşi a mers în pelerinaj la Ierusalim pentru a participa la sfinţirea Bisericii Învierii Domnului, în data de 13 septembrie 335.

Sfântul Împărat Constantin, originar din sudul Dunării, de la Naisus, azi orașul Niș din Serbia,a păstrat o legătură directă atât cu provincia sa natală, Dacia Mediteranea, dar şi cu teritoriul actualei Românii, locuit atunci de daco-romani. Realizările sale cele mai importante în această zonă au fost recucerirea unei părți din fosta Dacie Traiană, adică Banatul, Oltenia şi Muntenia, pe care o realipeşte Imperiului Roman; extinde asupra acestor ținuturi administraţia imperială civilă şi religioasă și le întăreşte din punct de vedere militar,înzestrându-le cu cetăţi, castre, forturi și drumuri de acces, între care podul de piatră, numit și Podul lui Constantin, al cărui capăt de nord era în cetatea Sucidava (localitatea românească Celei).

Odată cu perioada constantiniană, în teritoriul nord dunărean situaţia Bisericii și a creștinilor se îmbunătăţeşte, ca urmare a libertăţii credinţei, a promovării creștinismului ca religie oficială şi a renaşterii vieţii urbane, Sfântul Împărat Constantin continuând misiunea apostolică de creştinare a populaţiei, începută de Sfântul Apostol Andrei în Sciția Mică (Dobrogea de azi).

Cinstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena în Biserica Ortodoxă Română este prezentă din cele mai vechi timpuri, pentru că domnitorii și boierii români, urmând exemplul acestor Împărați creștini, au ridicat biserici, au apărat şi au ajutat Biserica. În zilele noastre, ca semn de evlavie și cinstire a Sfinților Împărați Constantin și Elena, în multe localități sunt locașuri de cult parohiale sau mănăstirești puse sub ocrotirea lor, iar peste 1 milion 700 de mii de români poartă numele sau derivate ale numelor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti în Domnul,

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena se bucură şi astăzi de o evlavie deosebită, datorită credinţei, dragostei de Dumnezeu, milosteniei şi jertfelniciei care caracterizau viaţa lor zilnică.

Ca apărători ai libertăţii creştine şi ctitori de lăcaşuri sfinte, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt modele de slujire a Bisericii şi de mărturisire a Mântuitorului Iisus Hristos în societate şi în familie, prin îmbinarea armonioasă dintre înţelepciune şi rugăciune, credinţă şi dărnicie. Pentru lumea contemporană secularizată, depărtată de Hristos și debusolată în căutările ei, înțelegerea celor mai importante aspecte din viaţa şi activitatea Sfinților Împărați Constantin și Elena reprezintă o cale de urmat în trăirea şi promovarea valorilor morale în societate, întrucât sfinții  sunt  învățătorii  noștri.  După  modelul  constantinian, înțelepciunea soluţiilor şi direcţiilor adoptate de conducătorii politici pot conduce la bunăstarea și pacea societăţii noastre, marcată de prea multe conflicte și de prea puţină înţelegere și dragoste a unora pentru alţii.

Anul omagial a fost sărbătorit în eparhiile din țară și străinătate, în parohii și mănăstiri, în centrele culturale și școlile teologice din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române. Reflectarea în acest An omagial la reformele epocii constantiniene, în plan instituţional şi administrativ, militar, juridic şi, mai ales, religios ne arată rolul fundamental al credinței în unitatea și progresul societății și ne oferă prilejul de a sublinia importanța majoră a conducătorului creștin înțelept în lumea actuală, în care credința și valorile tradiționale sunt contestate și atacate.

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi; Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Tot în anul 2013 am comemorat pe Părintele Dumitru Stăniloae, la împlinirea a 110 de ani de la nașterea sa și a 20 de ani de la mutarea din această viață. Considerat „cel mai mare teolog al secolului al XXlea”, Părintele Dumitru Stăniloae a cunoscut în profunzime și a folosit în toate operele și studiile sale teologice gândirea și scrierile Sfinților Părinți, pe care le-a prezentat într-o formă vie și actuală.

Întreaga sa operă este o sinteză neo-patristică creatoare, pe care a realizat-o nu doar citind, citând şi traducând operele Sfinţilor Părinţi, ci continuând în duhul Sfinţilor Părinţi reflecţia teologică ortodoxă. Părintele Dumitru Stăniloae nu se referă doar la teologia Sfinţilor Părinţi, ci preia temele majore din literatura patristică, le adânceşte şi le continuă, în dialog cu contextul sociocultural şi misionar al epocii noastre.

În monumentala Filocalie în 12 volume, notele explicative constituie aprofundări teologico-mistice de o copleșitoare bogăție spirituală, încât, prin strădania de o viață a Părintelui Stăniloae, Sfinții Părinții devin contemporani și prieteni cu cititorii teologiei acestui mare dascăl și teolog român.

Despre Părintele Profesor Dumitru Stăniloae putem vorbi numai la prezent, el fiind o făclie de Înviere pentru teologia şi spiritualitatea Bisericii noastre. Purtător al unei mărturii mature şi rodnice, luminoasă şi plină de speranţă, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne pentru noi un mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut Bisericii Ortodoxe, precum şi o frumoasă pildă care trebuie să ne inspire constant.

Prin teologia sa vastă, profundă şi bogată, ca sinteză creatoare între Tradiţie şi actualitate, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne în memoria Bisericii un mărturisitor al iubirii divine şi un apărător al demnităţii umane, atât în timp de libertate, cât şi în timp de prigoană. Pentru Părintele Dumitru Stăniloae persoana umană este permanentă taină şi permanentă noutate. Om al rugăciunii tainice, el a scris și promovat o teologie care îndeamnă mereu la rugăciune, la unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi bucuriei veşnice. Profunzimea sintezei neo-patristice creatoare a Părintelui Dumitru Stăniloae este un model care trebuie urmat în toată teologia noastră pentru a rămâne constant fideli Sfintei Evanghelii a lui Hristos, pentru a ne menţine neîntrerupt în comuniune cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi pentru a elabora astăzi o teologie misionară, care leagă textul Sfintelor Scripturi de contextul istoric al vieţii creştine.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti în Domnul,

Cu părintească dragoste, la încheierea acestui an în care am cinstit modele sfinte de viață, vă îndemnăm ca, în lumina credinţei şi a faptelor creştine ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, să iubiți pe Hristos şi Biserica Sa, să promovați și să apărați demnitatea persoanei umane şi binele comun, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră.

La încheierea unui an de cinstire liturgică și omagiere deosebită a Sfinților Împărați Constantin și Elena, să luăm aminte la virtuțile Sfântului Împărat Constantin pentru eliberarea creștinilor de persecuții și apărarea Bisericii, pe care le-a susținut constant și cu fermitate, dând măsura numelui pe care îl purta (lat. constans, constantis = constant, ferm), dar și la faptele minunate ale credinței Sfintei împărătese Elena care strălucesc și astăzi și luminează viața multor creștini, așa cum însuși numele său o spune (gr. helane = torță, făclie, foc sacru sau gr.hele = lumină arzătoare a soarelui).

Să îi cinstim pe Sfinții Împărați Constantin și Elena care, prin credință și fapte bune, au primit cununa cerească nemuritoare, ostenindu-ne și noi în ajutorarea sfintei Biserici pentru lucrarea ei liturgică, pastorală și misionară.

Sfătuim părinții  apere demnitatea familiei și a persoanei umane prin nașterea, creșterea și educarea pruncilor,  acorde mai mult timp copiilor, învățându-i să cultive credința, speranța și dragostea, libertatea de a face binele și nu răul, spre a aduce bucurie celor din jurul lor, și să își cinstească înaintașii. Pentru a păstra vie evlavia noastră, în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, toate învăţăturile morale, precum şi deprinderile practice şi duhovniceşti acumulate pe durata acestui An omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elenavă îndemnăm să organizați la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru a fi distribuite tuturor celor aflați în suferinţă şi în lipsuri, familii defavorizate cu mulți copii, persoane singure fără copii sau rude, astfel încât „prisosinţa voastră  împlinească lipsa acelora” (II Corinteni 8, 14).

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți cei care iubesc și ajută Biserica în lucrarea ei sfințitoare și mântuitoare, îi prețuim și îi povățuim părintește ca, după modelul Sfinților Împărați Constantin și Elena, care au ajutat mult la construirea şi dotarea bisericilor cu cele trebuincioase, să-și exprime cu putere, iubire și credincioșie dragostea către Dumnezeu şi să continue să ajute Sfânta Sa Biserică în ducerea la îndeplinire a atâtor lucrări de care au trebuință comunitățile creștine ortodoxe românești.

Lumina credinţei, a apostolatului misionar, a lucrării ziditoare de ctitorii şi a faptelor creştine ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care a fost urmată peste veacuri de mulţi împăraţi, regi, principi şi conducători creştini, să fie un îndemn puternic și o călăuză pentru conducătorii de azi, care au datoria de a lucra în folosul semenilor lor și de a susține Biserica printr-o cooperare eficientă în diferitele ei domenii de activitate, dar mai ales în cel al asistenței sociale și medicale spre a asigura binele comun în societatea noastră.

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi; Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună în folosul semenilor bolnavi şi neajutorați, ne rugăm Domnului Iisus Hristos de la care vine „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit” (Iacob 1, 17), să vă binecuvinteze pe toți cu iubirea, mila și bunătatea Sa dumnezeiască, spre a arăta mai ales în vremea Postului Crăciunului multă rugăciune și grijă pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţă de toți cei neajutoraţi. În felul acesta ne vom pregăti mai bine pentru slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire” (Simbolul credinţei sau Crezul).

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).

(Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena se citește în toate bisericile ortodoxe din Patriarhia Română în prima duminică din postul Naşterii Domnului – 17 noiembrie 2013).

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,

† DANIEL

Arhiepiscopul Bucureştilor, 

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Lumile de tranziție – Cele șapte lumi palat

Moșii de toamnă – Pomenirea morților

Astăzi, 2 noiembrie, Biserica Ortodoxă a randuit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din această zi, este cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă.

Pomenirea mortilorCei trecuți în viață de dincolo biserica îi numește  „adormiți”.. dupa evanghelii cand Iisus Mântuitorul când ajunge în casa lui Iair, a carui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plangeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

După moartea fizică  si reînvierea în lumea de dincolo .. potrivit Sfintei Scripturi, urmează judecata particulară iar fiecare suflet trebuie să dea socoteala asupra modului de viețuire pe pământ .. în uniune cu Dumnezeu sau în separare ..  în urma careia omul ajunge să se împărtășească .. fie de fericire, fie de suferință.

Creștinii și înspecial noi ortodocsii ne rugăm pentru cei morți, pentru că avem credința că prin rugăciunile noastre, sufletul este ajutat și poate  intra  într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a desparțit de trup .. ajutându-l astfel să avanseze pe calea fericirii .

LUMILE  DE TRANZITIE – Cele 7 lumi palat  –  Lăcașurile Tatălui 

Dragii mei așa cum am spus astăzi vom vedea cele 7 lumi  de tranzitie .. sau palat cum li se mai spun .. care înconjoară Jerusemul .. și pe care ajung muritorii  după părasirea corpului fizic .. si care de fapt sunt lumi educative pentru muritorii ascendenți.

Materialul face parte din cartea Uranția și este preluat de pe http://www.urantia.org/ro .. și puteți să-l citiți fie de mai jos .. sau direct de pe http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-47-cele-sapte-lumi-palat

Capitolul 47

Cele şapte lumi palat

(530.1) 47:0.1 ATUNCI când Fiul Creator a locuit pe Urantia, el a vorbit despre „numeroase lăcaşuri din universul Tatălui”. Într-un anumit sens, cele cincizeci şi şase de lumi care înconjoară Jerusemul sunt toate consacrate culturii tranziţionale a muritorilor ascendenţi, însă numele de lumi palat este atribuit cu precădere celor şapte sateliţi ai lumii numărul unu.

(530.2) 47:0.2 Lumea de tranziţie numărul unu este în sine pe deplin şi exclusiv consacrată activităţilor ascendente, ea fiind cartierul general al corpului finalitarilor ataşaţi Sataniei. Această lume serveşte în prezent drept sediu pentru mai mult de o sută de mii de companii de finalitari, şi fiecare dintre ele conţine o mie de fiinţe glorificate.

(530.3) 47:0.3 Când un sistem este stabilizat în lumină şi viaţă, şi când una câte una lumile palat încetează să servească drept staţii educative pentru muritori, ele sunt ocupate de populaţia finalitară în creştere, care se acumulează în aceste sisteme mai vechi şi mai perfecţionate.

(530.4) 47:0.4 Cele şapte lumi palat sunt date în grija supraveghetorilor morontiali şi a Melchizedekilor. Pe fiecare dintre ele, un guvernator în exerciţiu este direct răspunzător înaintea şefilor Jerusemului. Conciliatorii Uversei menţin un sediu pe fiecare lume palat, şi în vecinătate se găseşte locul de întâlnire local al Consilierilor Tehnici. Îndrumătorii de retrospecţie şi artizanii celeşti întreţin, de asemenea, câte un sediu de grup pe fiecare dintre aceste lumi. Spirongii acţionează de pe a doua lume palat şi de pe următoarele, în vreme ce toate şapte, laolaltă cu celelalte planete de cultură tranziţională şi cu lumile sediu sunt din abundenţă populate cu spornagi de tip normal.

1. Lumea Finalitarilor

(530.5) 47:1.1 Cu toate că lumea tranziţională numărul unu nu conţine ca rezidenţi decât finalitari şi anumite grupuri de copii salvaţi, însoţiţi de aceia care au grijă de ei, sunt date dispoziţii să fie primite toate clasele de fiinţe spirituale, de muritori în tranziţie şi de vizitatori studenţi. Spornagii, care activează pe toate aceste lumi, sunt gazde ospitaliere pentru toate fiinţele pe care le pot recunoaşte. Ei au un vag sentiment în legătură cu finalitarii, însă nu pot să îi perceapă. Probabil că îşi fac o imagine foarte asemănătoare cu aceea pe care v-o faceţi voi despre îngeri în prezenta voastră stare fizică.

(530.6) 47:1.2 Lumea finalitarilor este o sferă de o distinsă frumuseţe fizică şi de o extraordinară împodobire morontială, însă marele lăcaş spiritual situat în centru de activităţi, templul finalitarilor, nu este vizibil vederii materiale neajutate sau viziunii morontiale iniţiale. Însă transformatorii de energie sunt capabili să le facă vizibile multe dintre aceste realităţi muritorilor ascendenţi, şi aşa şi fac din când în când, de pildă cu ocazia reuniunilor claselor studenţilor lumii palat pe această sferă culturală.

(531.1) 47:1.3 Pe parcursul întregii voastre experienţe pe lumile palat, veţi avea o anumită conştiinţă spirituală a prezenţei fraţilor voştri înălţaţi care au atins Paradisul, însă din când în când este foarte relaxant să se perceapă modul în care ei trăiesc în domiciliile cartierului lor general. Voi nu îi veţi percepe în mod spontan pe finalitari până ce nu veţi dobândi adevărata viziune spirituală.

(531.2) 47:1.4 Pe prima lume palat, toţi supravieţuitorii trebuie să treacă prin filtrul comisiei parentale a planetei lor natale. Comisia Urantiei se compune, în prezent, din douăsprezece cupluri de părinţi recent sosiţi , care au avut, în ca muritori, experienţa creşterii a cel puţin trei copii până la vârsta pubertăţii. Serviciul în această comisie se face cu rândul, de regulă numai pe o durată de zece ani. Toţi cei examinaţi, a căror experienţă părintească nu este satisfăcătoare pentru comisionari, trebuie să îşi desăvârşească calificarea lor servind în domeniile Fiilor Materiali ai Jerusemului sau, în parte, în creşa de probaţie a lumii finalitare.

(531.3) 47:1.5 Însă, independent de experienţa lor părintească, părinţilor lumii palat ai căror copii cresc în creşa de probaţie, li se acordă orice prilej de a colabora cu păzitorii morontiali ai acestor copii la instruirea şi la pregătirea lor. Aceşti părinţi au permisiunea de a le face până la patru vizite pe an. Şi a-i vedea părinţii lumii palat îmbrăţişându-i pe copiii lor materiali cu ocazia pelerinajelor lor periodice în lumea finalitară este unul dintre spectacolele cele mai frumoase şi cele mai mişcătoare ale întregii cariere ascendente. Deşi unul dintre părinţi, sau chiar amândoi, pot să părăsească lumile palat înaintea copilului, ei sunt foarte adesea contemporani pentru o anumită perioadă.

(531.4) 47:1.6 Nici un ascender muritor nu poate fi scutit de experienţa de a creşte copii – pe ai lui sau pe ai altora – fie pe lumile materiale fie, mai târziu, pe lumea finalitară sau pe Jerusem. Neapărat taţii trebuie să treacă prin această experienţă esenţială, precum mamele. La popoarele moderne de pe Urantia există concepţia nefericită şi greşită că cultivarea copiilor le revine în principal în sarcina mamelor. Copiii au nevoie de un tată tot atât de mult cât de o mamă, iar taţii au nevoie de experienţa părintească ca şi mamele.

2. Creşa de probaţie

(531.5) 47:2.1 Şcolile Sataniei unde sunt primiţi copiii sunt situate pe lumea finalitară, prima dintre sferele de cultură tranziţională a Jerusemului. Aceste şcoli în care se primesc copii sunt acţiuni consacrate creşterii şi educării copiilor timpului, inclusiv a celor care au murit pe lumile evolutive ale spaţiului, înainte de a fi dobândit un statut individual înscris în arhivele universului. Dacă unul dintre părinţi sau ambii părinţi ai acestor copii supravieţuiesc, veghetorul destinului îl desemnează pe heruvimul său asociat ca păstrător al identităţii potenţiale a copilului, însărcinându-l pe heruvim cu responsabilitatea de a preda acest suflet nedezvoltat în mâinile Învăţătorilor Lumilor Palat, în creşa de probaţie a lumilor morontiale.

(531.6) 47:2.2 Aceşti aceiaşi heruvimii trimişi care, ca Învăţători ai Lumilor Palat şi sub îndrumarea Melchizedekilor, întreţin o organizaţie educativă extinsă pentru instruirea pupililor de probaţie ai finalitarilor. Aceşti pupili ai finalitarilor, aceşti copii de muritori ascendenţi, sunt întotdeauna personalizaţi după statutul lor fizic exact, în ceasul morţii, lipsind doar potenţialul de reproducere. Această trezire are loc în momentul sosirii unuia dintre părinţi pe prima lume palat. Li se dă atunci acestor copii, aşa cum sunt ei, toate ocaziile de a alege calea cerească întocmai cum ar fi făcut o astfel de alegere pe lumile în care moartea a pus atât de prematur sfârşit carierei lor.

(532.1) 47:2.3 Pe lumea creşă, creaturile de probaţie sunt grupate după următorul criteriu: au sau nu au un Ajustor, căci Ajustorii vin să locuiască în aceşti copii materiali întocmai ca pe lumile timpului. Copiii încă prea mici pentru a fi avut un Ajustor sunt crescuţi în familii de câte cinci, de vârste care variază de la un an, ori mai puţin, până la cinci ani, sau până la vârsta sosirii Ajustorului.

(532.2) 47:2.4 Toţi copiii lumilor în evoluţie care au Ajustori de Gândire, dar care nu au făcut înainte de moarte o alegere în ceea ce priveşte cariera Paradisului sunt, de asemenea, repersonalizaţi pe lumea finalitară a sistemului, unde cresc în familiile Fiilor Materiali şi în cele ale asociaţilor lor la fel ca micii copii care sosesc fără Ajustor, însă care vor primi mai târziu Veghetori de Mister după ce vor fi atins vârsta care să le permită o alegere morală.

(532.3) 47:2.5 Copiii şi adolescenţii locuiţi de un Ajustor şi trăind pe lumea finalitarilor sunt crescuţi tot în familii de câte cinci în care vârsta este cuprinsă între şase şi paisprezece ani. Cu aproximaţie, aceste familii sunt compuse din copii în vârstă de şase, de opt, de zece, de doisprezece şi de paisprezece ani. Oricând după şaisprezece ani, dacă alegerea finală a fost făcută, ei sunt transferaţi în prima lume palat şi îşi încep ascensiunea către Paradis. Unii din ei ajung să facă o alegere înainte împlinirii acestei vârste şi merg pe sferele de ascensiune, însă pe lumile palat sunt recunoscuţi doar foarte puţini copii sub vârsta de şaisprezece ani, socotiţi după standardele Urantiei.

(532.4) 47:2.6 Păzitorii serafici îi însoţesc aceşti tineri în pepiniera de probaţie a lumii finalitare, tot aşa cum, din punct de vedere spiritual, au grijă de muritorii de pe planetele evolutive, în timp ce fidelii spornagi se îngrijesc de nevoile lor fizice. Aceşti copii cresc astfel pe lumea de tranziţie până la vremea în care ei fac alegerea lor definitivă.

(532.5) 47:2.7 Când viaţa materială şi-a terminat cursul, dacă aceşti copii ai timpului nu au ales viaţa ascendentă sau dacă au luat o poziţie categorică contra aventurii Havonei, moartea pune în mod automat capăt carierei lor de probaţie. Nu există judecată pentru astfel de cazuri. Nu mai există reînviere din această a doua moarte. Aceşti copii devin pur şi simplu ca şi cum n-ar fi existat.

(532.6) 47:2.8 Însă dacă ei aleg calea paradisiacă a desăvârşirii atunci ei sunt pregătiţi imediat pentru a fi mutaţi pe prima lume palat unde mulţi sosesc, în timp, pentru a se alătura părinţilor lor în ascensiunea Havonei. După ce au trecut prin Havona şi au atins Deităţile aceste suflete salvate, de origine muritoare, constituie populaţia ascendentă permanentă a Paradisului. Aceşti copii care au fost privaţi de preţioasa şi esenţiala experienţă evolutivă pe lumile de natură muritoare nu sunt înrolaţi în Corpurile Finalităţii.

3. Prima lume palat

(532.7) 47:3.1 Pe lumile palat supravieţuitorii muritori reînviaţi reiau firul vieţii lor exact din punctul în care l-au lăsat când au fost surprinşi de moarte. Când veţi trece de pe Urantia pe prima lume palat, veţi remarca o schimbare considerabilă, însă dacă aţi veni de pe o sferă a timpului mai normală şi care progresează cu greu v-aţi putea da seama de vreo diferenţă, în afară de faptul că v-aţi pomeni în posesia unui alt corp; tabernaculul de carne şi sânge a fost lăsat în urmă, pe lumea natală.

(532.8) 47:3.2 Adevăratul centru al tuturor activităţilor pe prima lume palat este sala de reînviere, enormul templu de asamblare a personalităţii. Această construcţie gigantică este locul de întâlnire central al păzitorilor serafici de destin, al Ajustorilor Gândirii şi al arhanghelilor reînvierii. Purtătorii Vieţii lucrează şi ei cu aceste fiinţe celeste la reînvierea celor morţi.

(533.1) 47:3.3 Transcrierile minţii muritoare şi tiparele active ale memoriei creaturii, transpuse de la nivelele materiale la nivele spirituale sunt proprietatea individuală a Ajustorilor Gândirii detaşaţi. Aceşti factori spiritualizaţi ai minţii, ai memoriei şi ai personalităţii creaturii fac pentru totdeauna parte integrantă din aceşti Ajustori. Matricea mentală a creaturii şi potenţialele de identitate pasive sunt prezente în sufletul morontial dat în grija păzitorilor serafici ai destinului. Şi tocmai reunirea sufletului morontial încredinţat serafimilor cu mintea spirituală încredinţată Ajustorului este cea ce reconstituie personalitatea creaturii şi constituie reînvierea supravieţuitorilor adormiţi.

(533.2) 47:3.4 Dacă o personalitate tranzitorie de origine muritoare nu ar fi niciodată reconstituită astfel, elementele spirituale ale acestei creaturi nesupravieţuitoare ar continua veşnic să facă parte integrală din înzestrarea experienţială individuală a celui care a fost cândva Ajustorul său interior.

(533.3) 47:3.5 De la Templul Vieţii Noi se întind şapte aripi radiale, sălile de reînviere ale raselor muritoare. Fiecare dintre aceste structuri este consacrată reconstituirii celor care aparţin uneia din cele şapte rase ale timpului. Fiecare din cele şapte aripi conţin sute de mii de încăperi de reînviere personale şi se termină cu sălile circulare de asamblare în clasă, care servesc drept camere de trezire pentru un număr de indivizi ajungând până la un milion. Aceste săli sunt înconjurate de camere în care sunt reconstituite personalităţile raselor mixte ale lumilor postadamice normale. Indiferent de tehnica ce poate fi folosită pe lumile individuale ale timpului pe parcursul reînvierilor dispensaţionale sau speciale, reconstituirea reală şi conştientă a unei personalităţi actuale şi complete are loc în sălile de reînviere ale primei lumi palat. Veţi păstra pe vecie amintirea profundelor impresii pe care le-aţi trăit când aţi asistat pentru prima dată la aceste dimineţi de reînviere.

(533.4) 47:3.6 Din sălile de reînviere porniţi către sectorul Melchizedekilor unde vi se acordă o reşedinţă permanentă. Intraţi atunci într-o perioadă de zece zile de libertate personală. Sunteţi liber să exploraţi vecinătatea imediată a noului vostru cămin şi să vă familiarizaţi cu programul care vă aşteaptă în viitorul imediat. Aveţi, de asemenea, timp să vă satisfaceţi dorinţa de a consulta registrul înscrierilor şi ai le face vizite celor pe care i-aţi iubit şi celorlalţi prieteni pământeni care v-au precedat pe aceste lumi. La sfârşitul celor zece zile de tihnă veţi începe a doua etapă a călătoriei către Paradis, căci lumile palat nu sunt doar planete de detenţie, ci sfere de pregătire efectivă.

(533.5) 47:3.7 Pe lumea palat numărul unu (sau pe alta, dacă statutul vostru este mai elevat) vă veţi relua pregătirea intelectuală şi dezvoltarea spirituală exact de la nivelul la care au fost întrerupte de moarte. Între momentul morţii planetare sau al transferului şi acela al reînvierii pe lumea palat, muritorii nu câştigă absolut nimic în afară de experienţa faptului supravieţuirii. Voi începeţi acolo exact din punctul în care v-aţi oprit aici.

(533.6) 47:3.8 Aproape toate experienţele lumii palat numărul unu ţin de sprijinul acordat deficienţelor. Supravieţuitorii care sosesc pe această primă sferă de detenţie prezintă atât de numeroase şi de variate defecte de caracter de creatură şi deficienţe de experienţă umană încât activităţile majore ale tărâmului urmăresc corectarea şi tratarea acestor multiple moşteniri ale vieţii încarnate de pe lumile materiale evolutive ale timpului şi spaţiului.

(534.1) 47:3.9 Şederea pe lumea palat numărul unu este menită să dezvolte supravieţuitorii muritori cel puţin până la statutul dispensaţiei postadamice pe lumile evolutive normale. Din punct de vedere spiritual, studenţii lumii palat au depăşit desigur cu mult această stare de simplă dezvoltare umană.

(534.2) 47:3.10 Dacă nu trebuie să fiţi reţinuţi pe lumea palat numărul unu veţi intra, după zece zile, în somnul de tranziţie şi veţi mergea pe lumea numărul doi, Şi la fiecare zece zile după aceea veţi înainta astfel până când veţi ajunge pe lumea menirii voastre.

(534.3) 47:3.11 Centrul celor şapte cercuri majore ale administrării primei lumi palat este ocupat de templul Însoţitorilor Morontiei, îndrumătorii personali ataşaţi ascendenţilor muritori. Aceşti însoţitori sunt vlăstare ale Spiritului Mamă al universului local şi se găsesc mai multe milioane pe lumile morontiale ale Sataniei. În afară de cei care sunt ataşaţi ca însoţitori de grup, veţi avea tangenţă cu tălmăcitorii şi traducătorii, cu deţinătorii de clădiri şi cu supraveghetorii de călătorii. Şi toţi aceşti însoţitori manifestă un puternic spirit de cooperare cu cei care caută să dezvolte factorii voştri de personalitate mentală şi spirituală în interiorul corpului morontial.

(534.4) 47:3.12 De la debutul vostru pe prima lume palat, un însoţitor morontial este ataşat fiecărei companii de o mie de ascendenţi muritori însă, veţi întâlni şi mai mulţi înaintând prin cele şapte sfere ale locuinţelor. Aceste frumoase şi iscusite fiinţe sunt nişte tovarăşi sociabili şi nişte îndrumători fermecători. Ei sunt liberi să însoţească indivizi sau grupuri alese din orice sferă de cultură tranziţională şi de pe sateliţii ei. Ei sunt călăuzele de călătorie şi tovarăşii de odihnă ai tuturor muritorilor ascendenţi. Ei însoţesc adesea grupuri de supravieţuitori pe parcursul vizitelor periodice pe Jerusem, şi în fiecare zi, cât timp sunteţi acolo, voi puteţi merge în sectorul de înscrieri al capitalei sistemului şi să întâlniţi ascenderi care vin din cele şapte lumi palat, căci aceştia din urmă călătoresc liber încolo şi încoace între lăcaşurile lor de reşedinţă şi cartierul general al sistemului.

4. A doua lume palat

(534.5) 47:4.1 Pe această sferă vă instalaţi cel mai mult în viaţa lumilor palat. Încep să ia formă regrupările vieţii morontiale; grupuri de lucru şi organizaţii sociale încep să funcţioneze, comunităţile ating nişte proporţii formale, iar muritorii care în progres inaugurează noi ordine sociale şi iniţiază noi aranjamente guvernamentale.

(534.6) 47:4.2 Supravieţuitorii contopiţi cu Spiritul ocupă lumile palat în comun cu muritorii ascendenţi contopiţi cu Ajustorul. Cu toate că diversele ordine de viaţă pe lumile celeste diferă, ele sunt toate prietenoase şi fraterne. Pe nici una dintre lumile ascensiunii nu veţi găsi ceva care să semene cu intoleranţa umană şi cu discriminarea sistemelor lipsite de consideraţie ale castelor.

(534.7) 47:4.3 Pe măsură ce urcaţi una câte una lumile palat, voi le găsiţi tot mai animate de activităţile morontiale ale supravieţuitorilor care progresează. Înaintând, veţi recunoaşte o tot mai multe caracteristici ale Jerusemului. Marea de cristal îşi face apariţia pe a doua lume palat.

(534.8) 47:4.4 Pe parcursul fiecărei avansări de la o lume palat la alta veţi dobândi un corp morontial nou dezvoltat şi bine ajustat. Veţi adormi pentru transportul serafic şi vă veţi trezi în sălile de reînviere cu corpul nou, dar nedezvoltat, foarte mult ca atunci când aţi ajuns pentru prima dată pe lumea palat numărul unu, numai că Ajustorul Gândirii nu vă părăseşte pe parcursul somnului de tranzit între lumile palat. Odată trecuţi de la o lume evolutivă la lumea palat iniţială, personalitatea voastră rămâne intactă.

(535.1) 47:4.5 În timpul ascensiunii voastre în viaţa morontială voi păstraţi integral memoria Ajustorului vostru. Asociaţiile mentale care erau pur animale şi în întregime materiale au pierit în mod natural împreună cu creierul fizic, însă toate lucrurile valabile ale vieţii voastre mentale, şi care aveau o valoare de supravieţuire, au fost contrabalansate de Ajustor şi au fost reţinute ca parte a memoriei personale de-a lungul întregii cariere ascendente. Voi rămâneţi conştienţi de toate experienţele voastre valabile atunci când avansaţi de la o lume palat la alta şi de la un sector al universului la altul – chiar şi până în Paradis.

(535.2) 47:4.6 Cu toate că voi aveţi corpuri morontiale, voi continuaţi să mâncaţi, să beţi şi să vă odihniţi în cursul trecerii voastre prin cele şapte lumi palat. Voi absorbiţi alimente de ordin morontial, un domeniu de energie vie necunoscută pe lumile materiale. Corpul morontial utilizează pe deplin hrana şi apa, însă fără deşeuri reziduale. Reflectaţi o clipă: lumea palat numărul unu este o sferă foarte materială, reprezentând începuturile regimului morontial; voi sunteţi încă aproape umani şi nu prea îndepărtaţi de punctele de vedere limitate ale vieţii pământeşti, însă fiecare lume vădeşte un progres evident. De la o sferă la alta, voi deveniţi mai puţin materiali, mai intelectuali şi un pic mai spirituali. Pe ultimele trei dintre aceste şapte lumi de progres, progresul spiritual este cel mai accentuat.

(535.3) 47:4.7 Deficienţe biologice au fost larg compensate pe prima lume palat. Defectele de experienţă planetară ce ţin de viaţa sexuală, asocierile în familie şi funcţiunile parentale au fost fie corectate, fie incluse în proiecte de rectificări viitoare în sânul unor familii de Fii Materiali în Jerusem.

(535.4) 47:4.8 Lumea palat numărul doi contribuie într-un mod mai specific la eliminarea tuturor fazelor de conflicte intelectuale şi la tratarea tuturor felurilor de dizarmonie mentală. Efortul de a aprofunda semnificaţia motei morontiale, început pe prima lume palat, este aici urmat într-un mod mai serios. Dezvoltarea atinsă pe lumea palat numărul doi se aseamănă cu statutul intelectual al culturii care urmează după venirea Fiilor Magistrali pe lumile evolutive ideale.

5. A treia lume palat

(535.5) 47:5.1 A treia lume palat este cartierul general al Învăţătorilor Lumilor Palat. Cu toate că ei lucrează pe cele şapte sfere ale lumilor palat, ei îşi menţin sediul de grup în centrul cercurilor şcolare ale lumii numărul trei. Există milioane de asemenea instructori pe lumile palat şi pe lumile morontiale superioare. Aceşti heruvimii elevaţi şi glorificaţi servesc ca învăţători morontiali pe tot drumul în sus, de jos de pe lumile palat până la ultima sferă de pregătire ascendentă a universului local. Ei vor fi printre ultimii de la care vă veţi lua un călduros adio atunci când va veni vremea plecării, clipa când vă veţi lua rămas bun, cel puţin pentru câteva epoci, de la universul vostru natal şi veţi fi înserafimaţi pentru tranzitul către lumile de primire ale sectorului minor al suprauniversului vostru.

(535.6) 47:5.2 În cursul şederii voastre pe prima lume palat aveţi permisiunea să vizitaţi prima lume de tranziţie, cartierul general al finalitarilor şi creşa de probaţie a sistemului, unde sunt crescuţi copiii evolutivi nedezvoltaţi. Când ajungeţi pe lumea palat numărul doi, vi se îngăduie să vizitaţi periodic lumea de tranziţie numărul doi, unde se găsesc sediul supraveghetorilor morontiei pentru toată Satania şi şcolile de pregătire pentru diversele ordine morontiale. Atunci când veţi ajunge pe lumea palat numărul trei vi se va acorda imediat permisiunea de a vizita a treia sferă de tranziţie, sediul ordinelor îngereşti şi al diverselor lor şcoli de instruire sistemice. Vizitele făcute din această lume pe Jerusem sunt tot mai benefice pentru muritorii în progres şi prezintă pentru ei un interes tot mai mare.

(536.1) 47:5.3 A treia lume palat este o lume de mari înfăptuiri personale şi sociale pentru toţi cei care nu au experimentat echivalentul acestor cercuri de cultură pe lumile lor natale muritoare, înainte de a fi dezbăraţi de trupul lor. Începe pe această sferă o muncă educativă mai pozitivă. Educaţia pe primele două lumi palat este mai degrabă de natură negativă, preocupându-se de deficienţe, în sensul că ea se ocupă de completarea experienţei vieţii întrupate. Pe aceasta a treia lume palat supravieţuitorii încep, în mod real, cultivarea lor morontială progresivă. Această pregătire are ca obiectiv principal să întărească înţelegerea corelaţiei dintre mota morontială şi logica muritorilor, coordonarea motei morontiale cu filozofia umană. Atunci muritorii supravieţuitori dobândesc o clarviziune practică şi cu adevărat metafizică. Este veritabila introducere în înţelegerea inteligentă a semnificaţiilor cosmice şi a inter-relaţiilor universale. Cultura celei de a treia lumi palat participă la natura epocii posterioare, aceea a manifestării unui Fiu pe o planetă normală locuită.

6. A patra lume palat

(536.2) 47:6.1 Atunci când veţi ajunge pe a patra lume palat veţi fi bine angajaţi în cariera morontială; aţi făcut o cale lungă de la existenţa voastră materială iniţială. Primiţi permisiunea de a face vizite în lumea de tranziţie numărul patru pentru a vă familiariza cu cartierul general şi cu şcolile de pregătire ale supraîngerilor, inclusiv cu Strălucitoarele Stele de Seară. Datorită bunelor oficii ale acestor supraîngeri din a patra lume de tranziţie, vizitatorii morontiali pot să se apropie foarte mult de diversele ordine de Fii ai lui Dumnezeu în cursul vizitelor lor periodice pe Jerusem. În realitate, noi sectoare ale capitalei sistemice se deschid treptat muritorilor în progres, atunci când ei fac vizite repetate în lumea sediu. Noi lucruri măreţe se dezvăluie progresiv înaintea minţii în expansiune a acestor ascenderi.

(536.3) 47:6.2 Pe a patra lume ascenderul individual găseşte cu mai mare exactitate locul său în munca colectivă şi funcţiunile de clasă ale vieţii morontiale. Ascenderii învaţă aici să aprecieze mai bine transmisiunile şi alte faze ale culturii şi ale progresului din universul local.

(536.4) 47:6.3 Pe parcursul perioadei lor de pregătire pe cea de a patra lume palat, muritorii ascendenţi iau pentru prima dată cunoştinţă de cerinţele şi de încântările adevăratei vieţi sociale a creaturilor morontiale. Este, realmente, o experienţă nouă pentru creaturile evolutive să participe la activităţi sociale care nu sunt întemeiate nici pe dorinţa de preamărire de sine, nici pe căutarea triumfurilor personale. Sunteţi introduşi într-o nouă ordine socială bazată pe compătimirea înţelegătoare a unei preţuiri reciproce, iubirea dezinteresată a serviciilor reciproce şi, mai ales, mobilul de a realiza un destin comun şi suprem – ţelul Paradisiac al perfecţiunii adoratoare şi divine. Ascenderii devin toţi conştienţi, prin ei înşişi, de cunoaşterea de Dumnezeu, de revelarea lui Dumnezeu, de căutarea de Dumnezeu şi de găsirea lui.

(536.5) 47:6.4 Cultura intelectuală şi socială a celei de a patra lumi palat poate fi asemuită cu viaţa mentală şi socială a epocii posterioare celei a Fiului Învăţător pe planetele care evoluează normal. Statutul său spiritual este cu mult înaintea acestei dispensaţii muritoare.

7. A cincia lume palat

(537.1) 47:7.1 Transportul în a cincia lume palat reprezintă un extraordinar pas înainte în viaţa unui progresist morontial. Experienţa acestei lumi este o adevărată anticipare a vieţii Jerusemului. Aici începeţi să realizaţi care este înaltul destin al lumilor evolutive loiale, de vreme ce, în mod normal, ele pot progresa până la acest stadiu pe parcursul dezvoltării lor planetare naturale. Cultura acestei lumi palat corespunde, în general, celei din perioada primitivă a luminii şi vieţii de pe planetele în care evoluţia progresează normal. Şi din aceasta puteţi înţelege de ce este rânduit ca aceste tipuri de fiinţe înalt cultivate şi progresive, care locuiesc uneori pe lumile evolutive avansate, să fie scutite de a mai trece prin una sau mai multe sfere palat, dacă nu chiar şi prin toate.

(537.2) 47:7.2 Însuşindu-vă limbajul universului local înainte de a părăsi a patra lume palat, veţi consacra acum mai mult timp perfecţionării limbii Uversei pentru a poseda bine cunoaşterea celor două limbi înainte de a ajunge pe Jerusem cu statut rezidenţial. Toţi muritorii ascendenţi sunt bilingvi, de la sediul sistemului lor până în Havona. Aici este de ajuns să se lărgească vocabularul suprauniversului, însă este necesara o lărgire şi mai mare pentru a se putea locui în Paradis.

(537.3) 47:7.3 La sosirea pe a cincia lume palat pelerinul primeşte permisiunea de a vizita lumea tranziţională corespunzătoare numărului respectiv, cartierul general al Fiilor. Aici muritorul ascendent se familiarizează personal cu diversele grupări de filiaţie divină. El a auzit vorbindu-se de aceste fiinţe superbe şi a întâlnit deja câteva pe Jerusem, însă acum începe să le cunoască cu adevărat.

(537.4) 47:7.4 Pe a cincia lume voi începeţi să vă informaţi despre lumile de studiu ale constelaţiilor. Aici întâlniţi primii instructori care încep să vă pregătească pentru şederea ulterioară în constelaţie. Aceste pregătiri se continuă pe lumile numărul şase şi şapte, în vreme ce retuşurile finale sunt efectuate în sectorul muritorilor ascendenţi de pe Jerusem.

(537.5) 47:7.5 O adevărată naştere a conştiinţei cosmice are lor pe locuinţa a cincia. Voi începeţi să gândiţi în termeni de univers. Aceasta este într-adevăr o perioadă de lărgire a orizonturilor. Începe să îi fie limpede minţii în continuă deschidere a muritorilor ascendenţi că un destin extraordinar şi magnific, celest şi divin îi aşteaptă pe toţi cei care desăvârşesc ascensiunea progresivă a Paradisului, întreprinsă cu atâta străduinţă, însă cu atâta bucurie şi în mod atât de favorabil. Aproape că acesta este punctul în care media ascenderilor muritori încep să manifeste un entuziasm experienţial autentic pentru ascensiunea Havonei. Studiul devine voluntar, serviciul dezinteresat devine natural şi adoraţia devine spontană. Începe acum să înmugurească un adevărat caracter morontial; se dezvoltă o reală creatură morontială .

8. A şasea lume palat

(537.6) 47:8.1 Oaspeţii acestei sfere au permisiunea de a vizita lumea de tranziţie numărul şase, unde ei învaţă mai multe despre înaltele spirite ale suprauniversului, deşi nu sunt în stare să vizualizeze multe dintre aceste fiinţe celeste. Aici este şi locul în care ascenderii primesc primele lor lecţii despre cariera spirituală în perspectivă, care vine atât de curând după încercările finale ale educaţiei morontiale din universul local.

(537.7) 47:8.2 Suveranul Sistemic asistent face frecvente vizite pe această lume, şi aici începe instruirea iniţială în tehnica administrării universului. Acum sunt date primele lecţii cuprinzând problemele unui întreg univers.

(538.1) 47:8.3 Aceasta este o epocă strălucitoare pentru muritorii ascendenţi şi se asistă în general la contopirea perfectă a minţii umane şi a Ajustorului divin. În potenţial, această contopire poate să se fi produs înainte, însă se întâmplă adesea ca identitatea funcţională efectivă să nu fie dobândită înainte de vremea şederii pe a cincia lume palat şi chiar pe a şasea.

(538.2) 47:8.4 Uniunea sufletului nemuritor aflat în evoluţie şi a Ajustorului etern şi divin este marcată de convocarea serafică a supraîngerului supraveghetor pentru supravieţuitorii reînviaţi şi a arhanghelului de înregistrare pentru cei care merg să fie judecaţi a treia zi; atunci, în prezenţa unor asemenea asociaţi morontiali ai respectivului, aceşti mesageri de confirmare proclamă: „Acesta este un fiu iubit în care îmi găsesc plăcerea”. Această simplă ceremonie marchează intrarea unui muritor ascendent în cariera eternă a serviciului în Paradis.

(538.3) 47:8.5 Imediat după confirmarea contopirii cu Ajustorul noua fiinţă morontială este pentru prima dată prezentată semenilor ei sub noul ei nume; apoi se i se acordă patruzeci de zile de retragere spirituală din toate activităţile de rutină pentru a comunica cu sine şi a alege una dintre traseele opţionale către Havona şi pentru a face o selecţie dintre tehnicile diferenţiale de atingere a Paradisului.

(538.4) 47:8.6 Totuşi aceste fiinţe strălucitoare sunt încă mai mult sau mai puţin materiale şi sunt departe de a fi adevărate spirite; din punct de vedere spiritual ele se aseamănă mai mult cu nişte supramuritori, rămânând puţin inferioare îngerilor, însă devin cu adevărat creaturi minunate.

(538.5) 47:8.7 Pe durata şederii lor pe lumea numărul şase, studenţii lumilor palat dobândesc un statut comparabil cu dezvoltarea superioară ce caracterizează lumile evolutive care au progresat, în mod normal, dincolo de stadiul iniţial al luminii şi vieţii. Organizarea societăţii de pe această lume palat este de un ordin elevat. Umbra naturii muritoare se micşorează treptat, pe măsură ce aceste lumi sunt urcate una câte una. Voi veţi dobândi tot mai mult farmec, pe măsură ce veţi lăsa în urmă vestigiile grosiere ale originii voastre animale planetare. „Ridicarea prin mari încercări” serveşte la a-i face pe muritorii glorificaţi foarte buni şi înţelegători, foarte compătimitori şi toleranţi.

9. A şaptea lume palat

(538.6) 47:9.1 Experienţa pe această sferă este încununarea carierei care urmează imediat morţii. În decursul şederii voastre aici veţi primi îndrumările a numeroşi învăţători care vor contribui cu toţii în munca de pregătire a voastră pentru a vă stabili domiciliul pe Jerusem. Toate diferenţele perceptibile dintre muritorii venind din lumile izolate şi înapoiate şi supravieţuitorii sferelor celor mai avansate şi mai iluminate sunt practic şterse pe durata şederii pe cea de-a şaptea lume palat. Aici veţi fi curăţiţi de toate urmele unei eredităţi nefericite ale unui mediu bolnav şi ale unor tendinţe planetare nespirituale. Ultimele urme ale „însemnului de fiară” sunt extirpate aici.

(538.7) 47:9.2 Pe durata şederii voastre pe a şaptea lume palat veţi primi permisiunea de a vizita lumea de tranziţie numărul şapte, sfera Tatălui Universal. Veţi începe aici o nouă adorare, mai spirituală, a Tatălui nevăzut, un obicei de care vă veţi lega tot mai mult de-a lungul întregului drum al lungii voastre cariere ascendente. Găsiţi templul Tatălui pe această lume de cultură tranziţională, însă nu vedeţi Tatăl.

(538.8) 47:9.3 Acum începe formarea claselor de calificare pentru cetăţenia Jerusemului. Aţi mers de la o lume la alta ca indivizi, însă acum vă pregătiţi să plecaţi către Jerusem în grupuri, deşi, în anumite limite, un ascender poate alege să mai zăbovească pe a şaptea lume palat pentru a da posibilitatea vreunui membru mai întârziat al grupului său de lucru de pe pământ sau de pe lumea palat să i se alăture.

(539.1) 47:9.4 Personalul lumii numărul şapte se adună pe marea de cristal pentru a asista la plecarea voastră către Jerusem cu statut rezidenţial. Se poate să fi vizitat Jerusemul de sute sau de mii de ori, dar întotdeauna ca musafiri; niciodată nu aţi mai călătorit către capitala sistemului în compania unui grup de tovarăşilor voştri care şi-au luat rămas bun de la întreaga lor carieră de pe lumea palat ca muritori ascendenţi. Veţi fi, în curând, întâmpinaţi pe câmpul de primire al lumii sediu ca cetăţeni ai Jerusemului.

(539.2) 47:9.5 Vă veţi bucura foarte mult de progresul vostru prin cele şapte lumi de dematerializare; ele sunt realmente sfere în care fiinţa încetează treptat să mai fie muritoare. Sunteţi în mare măsură umani pe prima lume palat, doar o fiinţă muritoare minus un corp material, o minte umană găzduită de o formă morontială, un corp material al lumii morontiale – însă nu o casă muritoare făcută din carne şi sânge. În momentul contopirii cu Ajustorul veţi trece cu adevărat de la starea muritoare la statutul nemuritor şi, în epoca în care veţi fi terminat cariera Jerusemului, veţi fi morontiali în posesia tuturor mijloacelor lor.

10. Cetăţeni ai Jerusemului

(539.3) 47:10.1 Primirea unei noi clase de absolvenţi ai lumii palat este semnalul pentru tot Jerusemul de a se aduna ca un comitet de întâmpinare. Chiar şi spornagii se bucură de sosirea acestor ascendenţi triumfători de origine evolutivă care au alergat în cursa planetară şi au terminat progresul lor pe lumile palat. Doar controlorii fizici şi Supraveghetorii de Putere Morontială sunt absenţi de la aceste prilejuri de bucurie.

(539.4) 47:10.2 Ioan Evanghelistul a avut o viziune a sosirii unei clase de muritori ce avansau de la a şaptea lume palat la primul lor cer, slava Jerusemului. El a remarcat: „Şi am văzut, ca să zic aşa, o mare de cristal amestecat cu foc; şi pe aceia care câştigaseră victoria asupra fiarei care era de la origine în ei şi asupra imaginii care a persistat de-a lungul trecerii prin lumile palat şi, în cele din urmă, asupra ultimului ei însemn şi urmă stăteau pe marea de cristal, având harpe de la Dumnezeu şi cântând cântecul izbăvirii de frica muritoare şi de moarte” . (Comunicarea spaţială desăvârşită poate fi percepută pe toate aceste lumi şi voi puteţi să le recepţionaţi oriunde dacă aveţi la voi „harpa lui Dumnezeu”, un aparat morontial care compensează incapacitatea de a acorda direct mecanismul senzorial morontial încă nepregătit pentru recepţionare comunicărilor spaţiului).

(539.5) 47:10.3 Pavel a avut, de asemenea, viziunea corpurilor de cetăţenie ascendentă ale muritorilor care se perfecţionează pe Jerusem, căci el scria: „Dar voi aţi venit la Muntele Sionului şi în oraşul Dumnezeului viu, Ierusalimul celest, şi la miriadele de îngeri, la marea adunare a lui Mihail şi la spiritele oamenilor drepţi care sunt făcute perfecte”.

(539.6) 47:10.4 După ce au dobândit rezidenţa pe lumea sediu sistemică muritorii nu mai trec prin reînvieri propriu-zise. Forma morontială care vă este acordată când părăsiţi cariera lumii palat este suficientă pentru a vă permite să duceţi până la capăt experienţa trăită de voi în universul local. Schimbări vor fi efectuate din timp în timp, însă voi veţi păstra aceeaşi formă până când vă veţi lua adio de la ea atunci când vă veţi ridica, ca spirit de prim stadiu, pregătindu-vă pentru tranzitul către lumile de cultură ascendentă şi de instruire spirituală ale suprauniversului.

(540.1) 47:10.5 Muritorii care trec prin întreaga carieră a lumilor palat au de şapte ori experienţa somnului de adaptare şi a trezirii reînvierii. Însă ultima sală de reînviere, camera trezirii definitive de pe a şaptea lume palat a rămas acum în urmă. Nici o schimbare a formei nu va mai necesita pierderea conştiinţei sau vreo întrerupere în continuitatea memoriei personale.

(540.2) 47:10.6 Personalitatea muritorului iniţiată pe lumile evolutive şi conţinută în trup – primită de un Veghetor de Mister şi investită cu Spiritul Adevărului – nu este pe deplin mobilizată, realizată şi unificată înainte de ziua aceea în care i se dă unui astfel de cetăţean al Jerusemului aprobarea pentru Edentia, când acesta va fi proclamat un adevărat membru al corpului morontial al Nebadonului – un supravieţuitor nemuritor asociat cu Ajustorul său, ascender al Paradisului, o personalitate de statut morontial şi un adevărat copil al celor Preaînalţi.

(540.3) 47:10.7 Moartea fizică este o tehnică de a scăpa de viaţa materială trupească; experienţa din lumea palat de viaţă progresivă prin cele şapte lumi de instruire corectoare şi educativ-culturală reprezintă intrarea supravieţuitorilor muritori în cariera morontială, viaţa de tranziţie care intervine între existenţa materială evolutivă şi împlinirea spirituală superioară a ascenderilor timpului cărora le este hărăzit să ajungă la porţile eternităţii.

(540.4) 47:10.8 [Prezentat de o Strălucitoare Stea de Seară.]

Pănă la o nouă revedere .. vă îmbrațișez cu mult drag,

Pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Sediul sistemului local – Jerusem

Drasafntul Dumitrie 2gii mei .. mai intâi de toate .. La multi ani ! .. tuturor celor care poarta numele Dumitru, Dumitra .. întrucât asăzi 26 octombrie are loc pomenirea Marelui Mucenic Dimitrie izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni dinTesalonic.

Astăzi este și  hramul bisericii Podeanu bisercă și parohie de care aparțin și eu .. deci pentru început, câteva cuvinte despre Marele Mucenic Dimitrie și despre biserica Podeanu .

Marele Mucenic Dimitrie a fost din Tesalonic  fiind din un evlavios si învatator al credintei celei în Hristos .. acesta a fost pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian (284-305). Deci mergând Maximian la Tesalonic a fost prins sfântul si pus în temnita, pentru ca era vestit în dreapta credinta. Si laudându-se împaratul cu un om al lui ce-l chema Lie si îndemnând pe oamenii cetatii sa iasa sa se lupte cu el, caci întrecea acesta pe toti cei de vârsta lui la marimea trupului si la putere. Un oarecare tânar crestin anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se afla în temnita, îi zise: „Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine”. Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise: „Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi”. Deci luând Nestor îndrazneala din cuvintele acestea, merse de se lupta cu Lie si-i puse semetia lui jos, omorându-l. De care lucru împaratul rusinându-se, s-a mâhnit si s-a mâniat.

Si fiindca s-a aflat ca Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe sfântul în temnita. Pentru ca a fost pricina înjunghierii lui Lie si facându-se aceasta, îndata marele Dimitrie si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, facând dupa moartea sa multe minuni si uimitoare tamaduiri. Apoi din porunca împaratului s-a taiat si capul Sfântului Nestor.

Biserica Podeanu din București, din Sector 1, Cartier Chibrit se află  la intersecţia străzilor Ion Mihalache (fosta 1 Mai) cu Calea Griviţei, și  are trei hramuri .. unul din ele este Sf Dimitrie izvorâtorul de mir .. celelalte două fiind Constantin si Elena și Sf Apostol Simon Zilotul .. biserica având o parte din aceste moaște .. a mirelui din Cana Galilei .. unde Mantuitorul Iisus a săvârșit prima minune .. a transformării apei în vin.

Biserica Podeanu se află pe strada Dornei ce se intersectează cu Calea  Griviţei din Cartierul Chibrit.

Mijloace de transport: Metrou Staţia de Metrou 1Mai, Autobuz (maşina) 300, Troleu 86.

Cateva imagini și un film documentar  făcut de TVR – Universul Credinței cu biserica noastră:

01 02 03 04 05 06 07 08

http://www.youtube.com/watch?v=l3SdX2IDt5o

************************************************************************************************

SEDIUL  SISTEMULUI  LOCAL – JERUSEM

Dragii mei .. așa cum am spus nu mi-am propus să prezint toată cartea Uranția pe acest blog .. ci doar să punctez anumite informații pe traseul călătoriei noastre  care să vă arate ce este dincolo de voal, să vă conștientizeze de mareția Creației și a Tatălui Creator și nu în ultimul rând de ceea ce suntem cu adevarat și ceea ce se așteaptă de la noi.

In acest sens .. după ce am văzut cum este creat universul nostru local și cum circulă energia sub supravegherea controlorilor și directorilor de putere ai uniuversului .. după ce am văzut și aspectele fizice ale unui univers local și a sistemului nostru local .. văzând și interesantele aspecte legate de soare, radiația solară și stabilitatea sorilor .. haideți să cunoaștem în articolul de astăzi și cateva lucruri despre Jerusem sediul sistemului nostru local .. urmând ca apoi într-un articol viitor să vedem și cele 7 lumi palat  .. „numeroase lăcaşuri din universul Tatălui” despre care  a vorbit Iisus și pe care le tranziționează muritorii ascendenți.

Capitala JERUSEM, sediul Sataniei este o capitală medie și tipică sistemelor similare și desi sitemul nostru local a trecut prin câteva experienţe tumultoase, el este astăzi administrat deosebit de eficient  rezultatele dizarmoniei în special lăsată de rebeliunea Luciferică fiind lent dar sigur eliminate.

Deși se spune că este o capitală medie .. totuși ea are  şapte capitale majore de sector şi şaptezeci de centre administrative minore .. cât despre unitațile de măsură .. pentru a le compara cu cele de pe Pământ .. 1 km standard este echivalent cu 7 km pe Pământ , greutatea standard .. 1 gradant .. este aprox 280 g de-ale noastre .. 1 zi este aprox 3 zile de-ale noastre .. iar anul 100 zile ale Jerusemului .. deci aproximativ 300 de ale noastre.

Dar decât să vă povestesc eu și să intervin cu interpretările mele .. poate că este mai bine să citiți voi materialul prezentat de un Arhanghel din Nebadon ..  material preluat de pe situl uranția www.urantia.org .. sau îl puteți citiți în original … direct de pe situl uranția accesând linkul .. http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-46-sediul-sistemului-local

Capitolul 46

Sediul sistemului local

(519.1) 46:0.1 JERUSEM, sediul Sataniei, este o capitală medie a sistemului local şi, în afară de numeroase neregularităţi provenind din rebeliunea lui Lucifer şi de coborârea lui Mihail pe Urantia, ea este tipică sistemelor similare. Sistemul vostru local a trecut prin câteva experienţe tumultoase, însă astăzi el este administrat deosebit de eficient şi, odată cu trecerea epocilor, rezultatele dizarmoniei sunt lent, dar sigur, eliminate. Ordinea şi bunăvoinţa sunt restabilite, iar condiţiile pe Jerusem se apropie din ce în ce mai mult de statutul celest al tradiţiilor voastre, deoarece sediul sistemului este cu adevărat cerul imaginat de majoritatea credincioşilor religioşi din secolul al douăzecilea.

1. Aspecte fizice ale Jerusemului

(519.2) 46:1.1 Jerusemul este împărţit în o mie de sectoare latitudinale şi zece mii de zone longitudinale. Sfera are şapte capitale majore şi şaptezeci de centre administrative minore. Cele şapte capitale de sector se ocupă de diverse activităţi, iar Suveranul Sistemului le vizitează pe fiecare, cel puţin o dată pe an.

(519.3) 46:1.2 Kilometrul standard al Jerusemului echivalează cu aproape şapte kilometri de pe Urantia. Greutatea standard, „gradantul”, este stabilită de sistemul zecimal pe baza ultimatonului complet, şi reprezintă aproximativ două sute opt zeci de grame de-ale voastre. Ziua pe Satania echivalează cu trei zile ale Urantiei, mai puţin o oră, patru minute şi cincisprezece secunde, şi reprezintă durata de rotaţie axială a Jerusemului. Anul sistemului comportă o sută de zile ale Jerusemului. Ora sistemului este teledifuzată de cronoldekii maestru.

(519.4) 46:1.3 Energia Jerusemului este magnific controlată şi circulă în jurul sferei, în canale longitudinale alimentate direct de încărcături de energie ale spaţiului, ea fiind iscusit distribuită de Controlorii Fizici Principali. Rezistenţa naturală la trecerea acestei energii în canalele conducătoare fizice furnizează căldura necesară pentru a produce temperatura regulată a Jerusemului. În plină lumină, această temperatură este menţinută la aproximativ douăzeci şi unu de grade Celsius, în timp ce în perioada regresiei luminii ea scade cu puţin sub zece grade.

(519.5) 46:1.4 Înţelegerea sistemului de iluminare al Jerusemului nu ar trebui să vă fie prea dificilă. Nu există nici zile, nici nopţi, nici perioade de căldură şi de frig. Transformatorii de putere întreţin o sută de mii de centri, din care energiile rarefiate sunt proiectate în sus, prin atmosfera planetară. Ele suportă anumite modificări, până când ating acest plafon atmosferic electric al sferei; apoi aceste energii sunt reflectate înapoi în jos, sub forma unei luminile, cernute şi uniforme, având aproape intensitatea luminii solare pe Urantia când soarele străluceşte deasupra capetelor voastre la ora 10 dimineaţa.

(520.1) 46:1.5 În aceste condiţii de iluminare, razele luminoase nu par să vină dintr-un punct; ele se cerne pur şi simplu din cer, emanându-se în mod egal din toate direcţiile spaţiului. Această lumină este foarte asemănătoare luminii naturale a soarelui, atâta doar că ea conţine mai puţină căldură. Vedem astfel de ce lumile-sediu nu sunt luminoase în spaţiu; chiar dacă Jerusem ar fi foarte aproape de Urantia, ea ar rămâne invizibilă.

(520.2) 46:1.6 Gazul ionosferei superioare a Jerusemului care reflectă energia luminoasă către sol este foarte asemănător celor din păturile atmosferice superioare ale Urantiei, unde se produc fenomenele pe care voi le numiţi aurore boreale, cu toate că acestea sunt produse de cauze diferite. Pe Urantia el este acelaşi strat gazos care împiedică undele hertziene să scape şi le reflectă înapoi către pământ atunci când se lovesc de această centură gazoasă în traiectoria lor directă către exterior. Undele de radiodifuziune sunt astfel păstrate în apropierea suprafeţei, în timp ce ele călătoresc, prin aer, în jurul lumii voastre.

(520.3) 46:1.7 Iluminarea sferei este menţinută uniformă pe parcursul a şaizeci şi cinci la sută din ziua Jerusemului şi apoi intensitatea ei se diminuează treptat până în punctul minim, unde este aproape aceeaşi cu cea a lunii voastre pline pe o noapte senină. Este ora de calm pentru întregul Jerusem. Doar staţiile receptoare ale teledifuziunilor funcţionează în timpul acestei perioade de repaus şi de refacere.

(520.4) 46:1.8 Jerusemul primeşte o lumină slabă de la mai mulţi sori vecini, un fel de lumină stelară strălucitoare, însă nu depinde de ei. Lumile asemănătoare Jerusemului nu sunt supuse vicisitudinilor perturbaţiilor solare, nici confruntate cu problemele unui soare care se răceşte sau care moare.

(520.5) 46:1.9 Cele şapte lumi de studiu tranziţionale cu cei patruzeci şi nouă de sateliţi ai lor sunt încălzite, iluminate, alimentate cu energie şi irigate conform tehnicii Jerusemului.

2. Caracteristici fizice ale Jerusemului

(520.6) 46:2.1 Pe Jerusem, lanţurile de munţi povârniţi ai Urantiei şi ai altor lumi evoluate vă vor lipsi, deoarece nu există nici cutremure de pământ, nici căderi de ploaie, însă vă veţi bucura de magnifice pământuri înalte şi alte variaţii extraordinare de topografie şi de peisaje. Imense suprafeţe ale Jerusemului sunt păstrate în „stare naturală” şi măreţia acestor ţinuturi depăşeşte cu mult puterea imaginaţiei umane.

(520.7) 46:2.2 Există mii şi mii de mici lacuri, însă nu există nici râuri torenţiale, nici oceane imense. Nu plouă şi nu există furtuni sau uragane pe nici una dintre lumile arhitecturale, însă condensarea umidităţii face să apară un fel de precipitaţie zilnică în momentul minimului de temperatură care însoţeşte retragerea luminii. (Picătura de rouă este mai distilată pe o lume cu trei gaze decât pe o lume cu două gaze ca Urantia.) Atât viaţa fizică a plantelor, cât şi lumea morontială a creaturilor vii au nevoie de umezeală, însă aceasta este larg oferită de sistemul subteran de circulaţie a apelor care acoperă toată sfera, ajungând chiar şi până la părţile mai înălţate ale platourilor. Această circulaţie de apă nu se face în întregime în subsol, căci numeroase canale reunesc lacurile scânteietoare ale Jerusemului.

(520.8) 46:2.3 Atmosfera Jerusemului este un amestec de trei gaze. Aerul este foarte asemănător celui de pe Urantia, adăugându-se un gaz adaptat la respiraţia acestor ordine de viaţă morontiale. În nici un fel, acest al treilea gaz nu face aerul impropriu respiraţiei animalelor şi a plantelor de ordine materiale.

(521.1) 46:2.4 Sistemul de transport este conjugat cu curenţii circulatorii ai mişcărilor de energie, curenţii de energie principali fiind distanţaţi la intervale de şaisprezece kilometri. Printr-o adaptare a mecanismelor fizice, fiinţele materiale ale planetei pot să se deplaseze cu o viteză variind de la trei sute la opt sute de kilometri pe oră. Păsările transportoare zboară la aproximativ o sută şaizeci de kilometri pe oră. Maşinile aeriene ale Fiilor Materiali fac în jur de opt sute de kilometri pe oră. Fiinţele materiale şi tinerele fiinţe morontiale trebuie să folosească aceste mecanisme de transport, însă fiinţele spirituale se deplasează în legătură cu forţele superioare şi cu sursele spirituale de energie.

(521.2) 46:2.5 Jerusemul şi lumile sale asociate sunt înzestrate cu zece diviziuni normale de viaţă fizică, specifice sferelor arhitecturale ale Nebadonului. Şi cum nu există evoluţie organică pe Jerusem, nu există nici forme antagoniste de viaţă, nici luptă pentru existenţă, nici supravieţuire a celor mai adaptaţi. Găsim, mai degrabă, o adaptare creativă care lasă să se întrevadă frumuseţea, armonia şi perfecţiunea lumilor eterne ale universului central şi divin. Toată această perfecţiune creativă conţine un amestec uimitor de vieţi fizice şi morontiale, ale căror contraste sunt artistic scoase în relief de artizanii celeşti şi de tovarăşii lor.

(521.3) 46:2.6 Jerusemul oferă, într-adevăr, o imagine preliminară a gloriei şi a măreţiei paradisiace. Însă nu vă aşteptaţi niciodată să puteţi căpăta o idee exactă asupra acestor glorioase lumi arhitecturale prin încercări descriptive. Nu se găseşte aproape nimic comparabil cu lucrurile lumii voastre şi, chiar şi atunci, lucrurile de pe Jerusem le transcend cu mult pe cele de pe Urantia, astfel încât comparaţia devine aproape grotescă. Înainte de a ajunge efectiv pe Jerusem, nu prea aveţi cum să vă faceţi un concept asupra lumilor celeste care să se apropie de adevăr, însă după aceea nu vă va mi trebui mult timp pentru a compara experienţa voastră următoare pe capitala sistemică cu viitoarea voastră sosire pe sferele educative mai îndepărtate ale universului, ale suprauniversului şi ale Havonei.

(521.4) 46:2.7 Sectorul industrial sau al laboratoarelor Jerusemului ocupă o suprafaţă întinsă, pe care Urantienii o vor recunoaşte cu dificultate, deoarece coşurile care scot fum sunt absente. Există totuşi o economie materială complexă asociată acestor lumi speciale; perfecţiunea tehnicilor lor mecanice şi ale realizărilor fizice, care ar uimi şi ar nedumeri chiar şi pe chimiştii şi pe inventatorii voştri cei mai experimentaţi. Zăboviţi un pic şi consideraţi că, în călătoria spre Paradis, această primă lume unde sunteţi deţinuţi, este mai mult materială decât spirituală. Pe toata durata şederii voastre pe Jerusem şi pe lumile sale de tranziţie voi sunteţi mult mai aproape de viaţa voastră pământească de lucruri materiale, decât de viaţa voastră ulterioară, de existenţă spirituală progresivă.

(521.5) 46:2.8 Muntele Seraf este vârful cel mai înalt al Jerusemului; el are aproximativ patru mii cinci sute de metri altitudine, şi este punctul de plecare al tuturor serafimilor transportori. Numeroase dispozitive mecanice sunt folosite pentru a acorda energia iniţială necesară pentru a scăpa de gravitaţia planetare şi a învinge rezistenţei aerului. Un transport serafic pleacă la fiecare trei secunde (din timpul Urantiei), pe tot parcursul perioadei luminate a zilei, şi, uneori, continuând până într-un moment mai îndepărtat al regresiei luminii. Transportorii pleacă cu o viteză de aproximativ opt zeci şi cinci de mile standard pe secundă şi nu ating viteza lor normală decât după ce s-au îndepărtat de Jerusem la peste două mii de mile.

(521.6) 46:2.9 Transporturile sosesc pe câmpul de cristal numit, de asemenea, şi marea de sticlă. În jurul acestei zone, se găsesc staţiile receptoare pentru diversele ordine de fiinţe care traversează spaţiul prin transportul serafic. În apropierea staţiei receptoare de cristal polar destinat studenţilor vizitatori, puteţi urca pe observatorul înalt şi privi imensa hartă în relief a întregii planete capitale a sistemului vostru.

3. Telecomunicaţiile Jerusemului

(522.1) 46:3.1 Transmisiunile suprauniversului şi ale Paradisului-Havona sunt primite pe Jerusem în legătură cu Salvingtonul şi printr-o tehnică ce pune în joc cristalul polar, marea de sticlă. Pe lângă dispozitivele de primire a acestor comunicări ce vin din exteriorul Nebadonului există trei grupe distincte de staţii receptoare. Aceste grupe de staţii separate, însă dispuse pe trei cercuri concentrice, sunt adaptate la recepţia telecomunicaţiilor venind din lumi locale ale sediului şi ale constelaţiei, precum şi din capitala universului local. Toate aceste mesaje sunt automat prezentate, astfel încât ele să se poată discerne de către toate tipurile de fiinţe prezente în amfiteatrul central de transmisiuni; dintre toate ocupaţiile unui muritor ascendent de pe Jerusem, nici una nu este mai antrenantă şi mai captivantă decât aceea de a asculta curentul fără de sfârşit de rapoarte spaţiale ale universului.

(522.2) 46:3.2 Această staţie receptoare a Jerusemului este înconjurată de un imens amfiteatru construit din materiale scânteietoare, în cea mai mare parte necunoscute pe Urantia. Ea conţine locuri pentru cinci miliarde de persoane, materiale şi morontiale, fără a mai pune la socoteală locurile pentru nenumărate personalităţi spirituale. Destinderea preferată de toţi locuitorii Jerusemului este de a-şi petrece ceasurile de răgaz la staţia de emisie pentru a auzi ştirile privitoare la bunăstarea şi la starea universului. Aceasta este unica activitate planetară care nu încetează în cursul regresiei luminii.

(522.3) 46:3.3 În acest amfiteatru receptor, mesajele Salvingtonului ajung fără întrerupere. Nu departe de aici, venind de pe Edentia, cuvântarea Preaînalţilor Părinţi ai Constelaţiei este primită cel puţin odată pe zi. Emisiunile regulate şi speciale de pe Uversa sunt transmise periodic prin Salvington, iar atunci când sosesc mesaje din Paradis, întreaga populaţie se reuneşte în jurul mării de sticlă, iar prietenii Uversei adaugă atunci fenomenul de reflectivitate la tehnica difuziunilor Paradisului, astfel încât tot ceea ce se aude devine şi vizibil. Acesta este felul în care li se permite supravieţuitorilor muritori să încerce continuu ceva din gustul frumuseţii tot mai mari şi al măreţiei pe măsura înaintării lor în călătoria lor lăuntrică în aventura eternă.

(522.4) 46:3.4 Staţia de emisie a Jerusemului este situată la polul opus al sferei. Toate transmisiunile destinate lumilor individuale sunt retransmise din capitalele sistemelor, cu excepţia mesajelor lui Mihail, care merg uneori drept la destinaţia lor prin circuitul arhanghelilor.

4. Zone rezidenţiale şi administrative

(522.5) 46:4.1 Porţiuni mari din Jerusem sunt rezervate ca zone rezidenţiale, în timp ce alte porţiuni ale capitalei sistemice sunt afectate funcţiunilor administrative necesare, implicând supravegherea treburilor a şase sute nouăsprezece sfere locuite, a cinci zeci şi şase de lumi de cultură tranziţională şi a capitalei sistemului. Pe Jerusem şi pe Nebadon, aceste aranjamente sunt făcute după cum urmează:

(522.6) 46:4.2 1. Cercurile- zonele de reşedinţă ale fiinţelor neautohtone.

(522.7) 46:4.3 2. Pătratele- zonele administrative executive ale sistemelor.

(522.8) 46:4.4 3. Dreptunghiurile- locurile de întâlnire ale vieţii indigene inferioare.

(522.9) 46:4.5 4. Triunghiurile- zonele administrative locale sau ale Jerusemului.

(522.10) 46:4.6 Această aranjare a activităţilor sistemului în cercuri, în pătrate, în dreptunghiuri şi în triunghiuri sunt comune tuturor capitalelor sistemice ale Nebadonului. Într-un alt univers, un dispozitiv în întregime diferit poate să fie prezent. Acestea sunt probleme determinate de diversele planuri ale Fiilor Creator.

(523.1) 46:4.7 Descrierea noastră a acestor zone rezidenţiale şi administrative, nu ţine deloc seama de vastele şi magnifice lăcaşuri ale Fiilor Materiali ai lui Dumnezeu, cetăţenii permanenţi ai Jerusemului, şi noi nu menţionăm nici numeroasele alte ordine fascinante de creaturi spirituale şi cvasispirituale. De exemplu: Jerusem beneficiază de servicii eficiente de spirongi, concepuţi pentru a lucra în sistem. Aceştia se consacră unui slujiri spirituale în favoarea rezidenţilor şi a vizitatorilor supramateriali. Ei formează un grup minunat de fiinţe inteligente şi frumoase, care sunt servitori de tranziţie pentru creaturile morontiale superioare şi pentru ajutoarele morontiale care lucrează la întreţinerea şi la înfrumuseţarea tuturor creaţiilor morontiale. Ei reprezintă pe Jerusem ceea ce creaturile mediene reprezintă pe Urantia, ajutoare mediene operând între material şi spiritual.

(523.2) 46:4.8 Capitalele sistemelor sunt unice, în sensul că ele sunt singurele lumi unde se pot observa aproape perfect cele trei faze: materială, morontială şi spirituală ale existenţei universale. Că sunteţi o personalitate materială, ori morontială, ori spirituală, vă veţi simţi la voi acasă pe Jerusem; este la fel pentru fiinţele mixte, cum ar fi medienii şi Fiii Materiali.

(523.3) 46:4.9 Jerusemul are mari clădiri de tip material, precum şi de tip morontial, iar împodobirea zonelor pur spirituale nu este mai puţin rafinată şi bogată. Măcar de-aş avea cuvinte să vă vorbesc de contraponderile morontiale ale minunatului echipament fizic al Jerusemului! Măcar de-aş putea continua să descriu sublima grandoare şi distinsa perfecţiune a instalaţiilor spirituale ale acestei lumi sediu! Cel mai avansat dintre conceptele voastre de perfecţiune în frumuseţe şi plenitudine în instalaţii nu s-ar apropia deloc de aceste grandori. Şi Jerusem nu este decât prima pe drumul către perfecţiunea celestă a frumuseţii Paradisului.

5. Cercurile Jerusemului

(523.4) 46:5.1 Rezervele rezidenţiale afectate grupurilor majore de viaţă a universului sunt denumite cercurile Jerusemului. Grupurile circulare menţionate în aceste expuneri sunt următoarele:

(523.5) 46:5.2 1. Cercurile Fiilor lui Dumnezeu.

(523.6) 46:5.3 2. Cercurile îngerilor şi ale spiritelor superioare.

(523.7) 46:5.4 3. Cercurile Ajutorilor Universului, inclusiv fiii trinitizaţi de către creaturile neataşate pe lângă Fiii Învăţători ai Trinităţii.

(523.8) 46:5.5 4. Cercurile Controlorilor Fizici Principali.

(523.9) 46:5.6 5. Cercurile muritorilor ascendenţi detaşaţi, inclusiv creaturile mediene.

(523.10) 46:5.7 6. Cercurile coloniilor de curtoazie.

(523.11) 46:5.8 7. Cercurile Corpului Finalităţii.

(523.12) 46:5.9 Fiecare dintre aceste grupuri rezidenţiale constă în şapte cercuri concentrice şi tot mai elevate. Ele sunt toate construite după acelaşi model, însă dimensiunile lor sunt diferite, şi ele sunt făcute din materiale distincte. Ele sunt împrejmuite toate de îngrădituri de mare întindere care se înalţă formând largi coridoare, îmbrăţişând fiecare grup de şapte cercuri concentrice.

(524.1) 46:5.10 1. Cercurile Fiilor lui Dumnezeu. Cu toate că Fiii lui Dumnezeu posedă o planetă socială numai a lor, una dintre lumile de cultură tranziţională, ei ocupă, de asemenea, aceste domenii întinse ale Jerusemului. Pe lumea lor de cultură tranziţională, muritorii ascendenţi se amestecă liber cu toate ordinele de filiaţie divină. Voi îi veţi iubi şi îi veţi cunoaşte personal pe aceşti fii, însă viaţa lor socială este în mare măsură limitată la lumea aceasta specială şi la sateliţii ei. Cu toate acestea, în cercurile Jerusemului putem vedea la lucru aceste grupuri variate de filiaţie. Şi, datorită faptului că viziunea morontială are o bătaie enormă, veţi putea circula pe coridoarele Fiilor şi observa activităţile misterioase ale numeroaselor lor ordine.

(524.2) 46:5.11 Aceste şapte cercuri ale Fiilor sunt concentrice şi succesiv elevate, astfel încât fiecare dintre cercurile exterioare mai mari oferă o panoramă a cercurilor interioare şi mai mici, fiecare dintre ele fiind împrejmuit de un zid formând o promenadă publică. Aceste ziduri sunt construite din geme de cristal de o strălucire orbitoare şi sunt ridicate atâta cât să le ofere o panoramă a întregului cerc de reşedinţă pe care îl înconjoară. Numeroasele porţi – de la cincizeci de mii la o sută cincizeci de mii – se deschid în fiecare dintre aceste ziduri, şi sunt făcute din câte un singur cristal sidefat.

(524.3) 46:5.12 Primul cerc al domeniului Fiilor este ocupat de Fiii Magistrali şi de statul lor major personal. Aici este locul în care se concentrează toate planurile şi activităţile imediate ale serviciilor acestor Fii judiciari în ceea ce priveşte manifestările şi judecăţile. De asemenea, prin acest centru, avonalii sistemului menţin contactul cu universul.

(524.4) 46:5.13 Al doilea cerc este ocupat de Fiii Învăţători ai Trinităţii. În acest domeniu sacru, daynalii şi asociaţii lor preiau instruirea Fiilor Învăţători primari nou sosiţi. Şi în toată această muncă ei sunt ajutaţi în cu pricepere de o diviziune de anumite fiinţe coordonate ale Strălucitoarelor Stele de Seară. Fiii trinitizaţi de creaturi ocupă un sector al cercului daynalilor. Într-un sistem local Fiii Învăţători ai Trinităţii sunt cei care îl reprezintă în cea mai mare măsură pe Tatăl Universal; cel puţin sunt fiinţe cu origine în Trinitate. Al doilea cerc este un domeniu care prezintă un interes extraordinar pentru toate populaţiile Jerusemului.

(524.5) 46:5.14 Al treilea cerc este consacrat Melchizedekilor. Aici este locul de rezidenţă al şefilor sistemici care supraveghează activităţile aproape nelimitate ale acestor Fii versatili. De la prima lume palat, şi de-a lungul întregii cariere a muritorilor ascendenţi pe Jerusem, Melchizedekii sunt părinţii lor adoptivi şi sfătuitorii lor mereu prezenţi. Putem spune fără a greşi că ei reprezintă influenţa dominantă pe Jerusem, în afară de activităţile continue ale Fiicelor şi ale fiilor Materiali.

(524.6) 46:5.15 Al patrulea cerc este lăcaşul vorondadekilor şi al tuturor celorlalte ordine de Fii vizitatori şi observatori care nu sunt găzduiţi altundeva. Preaînalţii Părinţi ai Constelaţiilor locuiesc în acest cerc pe parcursul vizitelor lor de inspecţie în sistemul local. Desăvârşitorii Înţelepciunii, Consilierii Divini şi Cenzorii Universali locuiesc toţi în acest cerc când sunt trimişi să slujească în sistem.

(524.7) 46:5.16 Al cincilea cerc este lăcaşul lanonandekilor, ordinul de filiaţie al Suveranilor Sistemici şi al Prinţilor Planetari. Cele trei grupuri se contopesc într-unul atunci când locuiesc acest domeniu. Rezervele sistemului sunt menţinute pe acest cerc, iar Suveranul Sistemului are un templu situat în centrul clădirilor grupului guvernamental de pe dealul administraţiei.

(524.8) 46:5.17 Al şaselea cerc este locul de şedere al Purtătorilor de Viaţă ai sistemului. Toate ordinele acestor Fii aici se adună, şi de aici pleacă în misiunile lor din lumi.

(524.9) 46:5.18 Al şaptelea cerc este locul de întâlnire al fiilor ascendenţi, muritori desemnaţi care sunt temporar în funcţiune în sediul sistemului, laolaltă cu consoartele lor serafice. Toţi foştii muritorii având un statut superior celui de cetăţeni ai Jerusemului şi inferior celui de finalitari sunt consideraţi că aparţin grupului avându-şi cartierul general în acest cerc.

(525.1) 46:5.19 Aceste rezerve circulare ale Fiilor ocupă o suprafaţă enormă şi, până acum o mie nouă sute de ani, exista un mare spaţiu liber în centrul său. Această regiune centrală este acum ocupată de monumentul comemorativ a lui Mihail, care a fost realizat acum aproximativ cinci sute de ani. În urmă cu patru sute nouăzeci şi cinci de ani, în momentul dedicării acestui templu, Mihail era prezent în persoană şi întregul Jerusem a auzit emoţionanta poveste a coborârii Fiului Maestru pe Urantia, cea mai mică dintre planetele Sataniei. Monumentul lui Mihail este acum centrul tuturor activităţilor incluse în administrarea sistemului modificat ca urmare a manifestării lui Mihail, inclusiv cea mai mare parte a activităţilor Salvingtonului, care au fost recent transferate aici. Statul major comemorativ cuprinde peste un milion de personalităţi.

(525.2) 46:5.20 2. Cercul îngerilor. La fel ca zona rezidenţială a Fiilor, cercurile îngerilor constau în şapte ridicături circulare concentrice succesive, având fiecare o deschidere către zonele interioare.

(525.3) 46:5.21 Primul dintre cercurile îngerilor este ocupat de Personalităţile Superioare ale Spiritului Infinit care se găsesc staţionate pe lumile-sediu – Mesagerii Solitari şi asociaţii lor. Al doilea cerc este consacrat oştirii mesagerilor, Consilierilor Tehnici, însoţitorilor, inspectorilor şi arhivarilor, care pot fi aduşi să lucreze din când în când pe Jerusem. Al treilea cerc este ocupat de spiritele slujitoare din ordinele şi grupările mai înalte.

(525.4) 46:5.22 Al patrulea cerc este ocupat de serafimii administratori, iar serafimii care servesc într-un sistem local ca Satania, alcătuiesc „o oaste nenumărată de îngeri”. Al cincilea cerc este ocupat de serafimii planetari, în timp ce al şaselea este lăcaşul slujitorilor de tranziţie. Al şaptelea cerc este sfera de şederea a anumitor ordine revelate ale serafimilor. Arhivarii tuturor acestor grupuri de îngeri nu locuiesc împreună cu semenii lor. Ei sunt domiciliaţi în templul arhivelor Jerusemului. Toate documentele sunt păstrate în trei exemplare în această triplă sală a arhivelor. În sediul unui sistem, documentele sunt întotdeauna păstrate sub o formă materială, sub una morontială şi sub una spirituală.

(525.5) 46:5.23 Aceste şapte cercuri de îngeri sunt înconjurate de expunerea panoramică a Jerusemului, cu o circumferinţă de cinci mii de mile standard. Este prezentat aici statutul progresiv al lumilor populate ale Sataniei sub o formă mereu revizuită, astfel încât să reprezinte cu adevărat condiţiile de actualitate de pe planetele individuale. Nu mă îndoiesc că această imensă promenadă care se înalţă deasupra cercurilor îngerilor va fi prima văzută în Jerusem, care va atrage atenţia voastră atunci când vi se va acorda ceva mai mult răgaz în timpul vizitelor voastre iniţiale.

(525.6) 46:5.24 Aceste expuneri sunt în sarcina nativilor Jerusemului , însă ei sunt asistaţi de ascenderii diverselor lumi ale Sataniei, care locuiesc pe Jerusem în drumul lor către Edentia. Descrierea condiţiilor planetare şi a progreselor mondiale se efectuează prin numeroase metode, dintre care unele vă sunt cunoscute, însă, în cea mai mare parte, , prin tehnici necunoscute pe Urantia. Aceste expuneri ocupă marginea exterioară a vastului zid. Restul promenadei este aproape în întregime deschis, fiind în acelaşi timp foarte împodobit, şi aceasta într-un mod magnific.

(525.7) 46:5.25 3. Cercurile Ajutoarelor Universului. Cartierul general al Stelelor de Seară este situat în enormul spaţiu central. Aici se găseşte sediul sistemic al lui Galantia, şeful adjutant al acestui puternic grup de supraîngeri, primul împuternicit dintre toate Stelele de Seară ascendente. Cu toate că este vorba de una dintre cele mai recente construcţii, este şi unul dintre magnificele sectoare administrative ale Jerusemului. Acest centru are optzeci de kilometri diametru. Cartierul general al lui Galantia este un cristal monolitic, turnat, în întregime transparent. Fiinţele materiale, precum şi cele morontiale, apreciază mult aceste cristale material-morontiale. Stelele de Seară create îşi exercită influenţa pe tot cuprinsul Jerusemului, şi posedă atribute extrapersonale. Toată această lume a dobândit o savoare spirituală dat fiind faptul că numeroase activităţi ale Stelelor de Seară au fost transferate aici de pe Salvington.

(526.1) 46:5.26 4. Cercurile Controlorilor Fizici Principali. Diversele ordine de Controlori Fizici Principali sunt dispuse concentric în jurul vastului templu de putere în care prezidează şeful puterii sistemului în asociere cu şeful Supraveghetorilor de Putere Morontială. Acest templu de putere este unul dintre cele două sectoare ale Jerusemului, în care intrarea este interzisă muritorilor ascendenţi şi creaturilor mediene. Celălalt este sectorul de dematerializare din zona Fiilor Materiali, cu o serie de laboratoare unde serafimii transportori transformă fiinţele într-o stare întru totul asemănătoare aceleia a ordinului morontial de existenţă.

(526.2) 46:5.27 5. Cercurile muritorilor ascendenţi. Zona centrală a cercurilor muritorilor ascendenţi este ocupată de un grup de 619 monumente comemorative planetare, reprezentând cele şase sute nouăsprezece lumi locuite ale sistemului, şi aceste structuri suportă periodic transformări extinse. Muritorii fiecăreia dintre lumi au privilegiul de a-şi da acordul din timp în timp pentru anumite transformări sau adăugări pentru aceste monumente planetare. Chiar şi astăzi se mai fac încă numeroase schimbări în structurile Urantiei. Acest centru de 619 temple este ocupat de un model de lucru al Edentiei şi a numeroaselor sale lumi de cultură ascendentă. Acest model are un diametru de şaizeci şi patru de kilometri, şi este o reproducere veridică a sistemului real al Edentiei în toate detaliile sale.

(526.3) 46:5.28 Ascenderii au plăcerea de a sluji pe Jerusem şi a observa tehnicile celorlalte grupuri. Tot ceea ce se întâmplă în aceste diverse cercuri se află deschis sub deplina observare a întregului Jerusem.

(526.4) 46:5.29 Activităţile acestei lumi comportă trei varietăţi distincte: munca, progresul şi jocul; altfel spus, serviciul, studiul, şi destinderea. Activităţile complexe constau în raporturi sociale, jocuri colective şi adoraţie divină. Există o mare valoare educativă în combinarea de diverse grupuri de personalităţi, de ordine foarte distincte unele de altele.

(526.5) 46:5.30 6. Cercurile coloniilor de curtoazie. Cele şapte cercuri ale coloniilor de curtoazie sunt împodobite cu trei structuri colosale: enormul observator astronomic al Jerusemului, gigantica galerie de artă a Sataniei şi imensa sală de adunări a îndrumătorilor de retrospecţie, teatrul activităţilor morontiale consacrate odihnei şi recreaţiei.

(526.6) 46:5.31 Artizanii celeşti îi îndrumă pe spornagi şi furnizează marea mulţime de decoraţiuni creative şi de monumente comemorative care abundă în toate locurile de reuniune publică. Studiourile acestor artizani se numără printre cele mai mari şi mai frumoase dintre toate aceste edificii neasemuite ale acestei lumi magnifice. Celelalte colonii de curtoazie menţin întinse şi frumoase cartiere generale. Multe dintre aceste clădiri sunt construite în întregime din geme cristaline. Toate lumile arhitecturale sunt pline de cristale şi de metale preţioase.

(527.1) 46:5.32 7. Cercurile finalitarilor au în centrul lor o structură unică, iar un templu gol analog se găseşte pe toate lumile-sediu sistemice de pe tot cuprinsul Nebadonului. Aceste edificiu al Jerusemului poartă pecetea sigiliului lui Mihail şi următoarea inscripţie: „ Neînchinat, celui de-al şaptelea stadiu al spiritului – misiunii eterne”. Gabriel este cel care a pus pecetea pe acest templu de mister şi nimeni, în afară de Mihail, nu poate rupe sigiliul suveranităţii puse de Strălucitoarea Stea de Dimineaţă. Într-o bună zi veţi putea contempla acest templu tăcut, chiar dacă nu îi veţi putea pătrunde misterul.

(527.2) 46:5.33 Alte cercuri ale Jerusemului. Pe lângă cercurile rezidenţiale, pe Jerusem mai sunt şi multe alte lăcaşuri cu destinaţie specială.

6. Pătratele executiv-administrative

(527.3) 46:6.1 Diviziunile executiv-administrative ale sistemului sunt situate în imense pătrate departamentale, în număr de o mie. Fiecare unitate administrativă se împarte într-o sută de subdiviziuni, a câte zece subgrupe fiecare. Aceste o mie de pătrate sunt grupate în zece mari diviziuni, formând astfel următoarele zece departamente administrative:

(527.4) 46:6.2 1. Întreţinere fizică şi ameliorare materială, domeniile puterii şi energiei fizice.

(527.5) 46:6.3 2. Arbitraje, etică şi judecăţi administrative.

(527.6) 46:6.4 3. Probleme planetare şi locale.

(527.7) 46:6.5 4. Probleme ale constelaţiilor şi ale universului.

(527.8) 46:6.6 5. Educaţie şi alte activităţi a Melchizedekilor.

(527.9) 46:6.7 6. Progres fizic planetar şi sistemic, domeniul ştiinţific al activităţilor Sataniei.

(527.10) 46:6.8 7. Chestiuni morontiale.

(527.11) 46:6.9 8. Activităţi şi etică pur spirituale.

(527.12) 46:6.10 9. Slujire ascendentă.

(527.13) 46:6.11 10. Filozofie a marelui univers.

(527.14) 46:6.12 Aceste structuri sunt transparente, astfel încât toate activităţile lor sistemice pot fi observate chiar şi de studenţii aflaţi în vizită.

7. Dreptunghiurile — Spornagii

(527.15) 46:7.1 Cele o mie de dreptunghiuri ale Jerusemului sunt ocupate de viaţa autohtonă inferioară a planetei-sediu, iar în centrul lor se situează vastul cartier general circular al spornagilor.

(527.16) 46:7.2 Pe Jerusem veţi fi stupefiaţi de realizările agricole ale minunaţilor spornagi. Pământul este cultivat aici mai mult pentru efecte estetice şi ornamentale. Spornagii sunt grădinarii peisagişti ai lumilor-sediu, şi ei amenajează spaţiile deschise ale Jerusemului într-o manieră atât originală, cât şi artistică. La cultivarea pământului ei folosesc atât animale, cât şi numeroase dispozitive mecanice. Ei sunt pricepuţi la utilizarea inteligentă a influenţelor de putere ale tărâmului lor, precum şi la angajarea numeroaselor ordine ale fraţilor lor mai mici din creaţiile animale inferioare, dintre care multe le sunt puse la dispoziţie pe aceste lumi speciale. Acest ordin de viaţă animală este acum cârmuit, în mare parte, de către creaturile mediene ascendente ale sferelor evolutive.

(528.1) 46:7.3 Spornagii nu sunt locuiţi de Ajustori. Ei nu posedă suflet de supravieţuire, însă se pot bucura de o viaţă foarte lungă, ajungând uneori şi până la patruzeci sau cincizeci de mii de ani standard. Numărul lor este foarte mare, şi ei oferă sprijinul lor fizic tuturor ordinelor de personalităţi universale având nevoie de servicii materiale.

(528.2) 46:7.4 Deşi spornagii nu posedă şi nici nu dezvoltă suflete de supravieţuire, deşi sunt lipsiţi de personalitate, ei elaborează, totuşi, o individualitate susceptibilă să se reîncarneze. Când, odată cu trecerea timpului, corpul fizic al acestor creaturi unice se deteriorează prin uzură şi îmbătrânire, creatorii lor, în colaborare cu Purtătorii Vieţii, fabrică noi corpuri, în care aceiaşi vechi spornagi îşi restabilesc rezidenţa.

(528.3) 46:7.5 Din tot universul Nebadonului, spornagii sunt singurele creaturi care se reîncarnează într-un fel sau altul. Ele nu sunt sensibile decât la primele cinci spirite mentale adjutante; ele nu reacţionează la spiritele de adoraţie şi de înţelepciune, însă mintea sensibilă la cele cinci adjutante este echivalentă cu un nivel de totalitate sau de a şasea realitate, şi acest factor este cel care persistă ca identitate experienţială.

(528.4) 46:7.6 Sunt lipsit de orice termen de comparaţie în încercarea de a descrie aceste creaturi utile şi neobişnuite, din moment ce pe lumile evolutive nu se găseşte nici un animal asemuitor. Spornagii nu sunt fiinţe evolutive, deoarece au fost proiectaţi de Purtătorii Vieţii în forma lor prezentă şi cu statutul lor actual. Ei sunt bisexuaţi şi procreează după necesitate, pentru a se face faţă nevoilor unei populaţii în creştere.

(528.5) 46:7.7 Pentru a sugera minţilor Urantiei o noţiune a naturii acestor frumoase şi utile creaturi, aş spune că ele înglobează trăsăturile de caracter combinate ale unui cal credincios şi ale unui câine iubitor, şi că ele manifestă o inteligenţă ce o depăşeşte cu mult pe aceea a tipurilor superioare de cimpanzei; Şi, judecând după standardele fizice ale Urantiei, sunt şi nişte fiinţe foarte frumoase. Spornagii apreciază mult atenţiile care le sunt oferite de gazdele lor materiale şi semimateriale de pe lumile lor arhitecturale. Vederea lor le permite să recunoască, în plus, fiinţele materiale, creaţiile morontiale şi ordinele îngereşti inferioare, creaturile mediene, precum şi câteva ordine inferioare de personalităţi spirituale. Ei nu înţeleg adoraţia infinitului şi nu sesizează importanţa eternului, însă, din afecţiune pentru stăpânii lor, participă la devoţiunile spirituale exterioare ale tărâmului lor.

(528.6) 46:7.8 Unii cred că, într-o epocă viitoare a universului, aceşti spornagi fideli vor scăpa de nivelul lor animalic de existenţă şi vor dobândi un destin evolutiv valabil de creştere intelectuală progresivă şi chiar de împlinire spirituală.

8. Triunghiurile Jerusemului

(528.7) 46:8.1 Treburile pur locale şi de rutină ale Jerusemului sunt dirijate din cele o sută de triunghiuri. Aceste unităţi sunt grupate în jurul a zece magnifice structuri care arbitrează organizaţia locală a Jerusemului. Triunghiurile sunt înconjurate de panouri descriptive panoramice ale istoriei cartierului general sistemic. Există acum un hiat de peste două mii de mile standard în această istorie circulară. Acest sector va fi restaurat atunci când Satania va fi reintegrată în familia constelaţiilor. Toate dispoziţiile pentru întâmpinarea acestui eveniment au fost date prin decretele lui Mihail, însă tribunalul Celor Îmbătrâniţi de Zile nu a sfârşit încă să se pronunţe asupra chestiunilor legate de rebeliunea lui Lucifer. Satania nu poate să reintre în deplina comunitate a Norlatiadekului, atâta timp cât sistemul adăposteşte arhirebeli, fiinţe care au fost create superioare şi care au căzut din lumină în întuneric.

(529.1) 46:8.2 Când Satania se va putea întoarce în sânul constelaţiei, se va lua din nou în consideraţie readmiterea acestor lumi izolate în familia sistemică a planetelor locuite, în acelaşi timp cu restabilirea lor în comuniunea spirituală a domeniilor. Însă chiar dacă Urantia ar fi reîncorporată în circuitele sistemice, voi veţi rămâne încă stânjeniţi de faptul că ansamblul sistemului rămâne supus unei carantine a norlatiadekilor, care îl izolează parţial de toate celelalte sisteme.

(529.2) 46:8.3 Însă, nu peste mult timp, judecata lui Lucifer şi a asociaţilor săi va reinstaura sistemul Sataniei în constelaţia Norlatiadekului, şi prin urmare Urantia şi celelalte sfere izolate vor fi restabilite în circuitul Sataniei. Aceste lumi se vor bucura atunci din nou de privilegiul comunicărilor interplanetare şi al comuniunii intersistemice.

(529.3) 46:8.4 Rebelii şi rebeliunea vor avea un sfârşit. Şefii Supremi sunt îndurători şi răbdători, însă legea referitoare la răul nutrit cu bună ştiinţă este aplicată universal şi infailibil. „Plata pentru păcat este moartea” – anihilarea pentru totdeauna.

(529.4) 46:8.5 [Prezentat de un Arhanghel din Nebadon.]

Pentru cine e harnic și vrea și temă suplimentară .. haha .. asta pentru a vedea și măreția Edenției sediul constelației ..o puteți face accesând linkul: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-43-constelatiile

Până la o nouă revedere .. vă îmbrățișez cu mult drag.

Pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Să ne îmbrățișăm cu natura – Parcul Herăstrău

Dragii mei .. vremea asta cam urată și ploiosă din ultimul timp ne-a ținut mai mult prin casă .. și pentru că a început să se îndrepte vremea ieșind și zâmbindu-ne de printre nori și soarele ..  haideți să ieșim  in mijlocul naturii  .. pentru a petrece câteva ore în pacea, armonia și frumusețea ei .. o ieșire în natură având efecte benefice atât asupra stării spirituale cât și a celei de sănătate.

Astăzi să ne îmbrățișăm cu natura în parcul Herastrău ..  parcul care  mie  imi este cel mai drag  .. poate și datorită faptului că e foarte aproape de mine .. și vă invit și pe voi să ieșiți mâine fiind duminică  in natură indiferent unde .. sau chiar în Herastrău .. firește cei care sunteți din București.

Parcul Herăstrău

Precizare : Datele despre parc: descriere, istoric, vgeteație, atracții, mijloace de transport .. sunt preluate de pe blogul http://www.herastrauparc.ro/ .. pe care vă sfătuiesc sa-l vizitați, acolo putând gasi informații mergând de la evenimente până la o bogată galerie foto și video. Mulțumesc.

 Descriere

  • Parcul Herăstrău este situat în partea de nord a orașului București și este cel mai mare parc al Bucureștiului;

lacul Herastrau - google

  • Este delimitat de B-dul Prezan Constantin – B-dul Aviatorilor – B-dul Beijing – Sos. Nordului – Str. Elena Vacărescu – Sos. București-Ploiești – Sos. Kiseleff;
  • Suprafața sa este de cca 110 ha și a lacului de cca 74 ha;
  • Aleea ce înconjoară Lacul Herastrău .. și pe care se poate alerga sau merge cu bicileta .. are aproape 6 km.

Istoric

  • Prin anul 1806, lumea elegantă a Bucureștiului ieșea la plimbare pe malurile lacului Herăstrău.
  • În anul 1936 s-a construit Parcul Herăstrău, prin asanarea zonei mlaștinoase în perioada 1930-1935 și tot în 1936, a fost creat pe teritoriul parcului, datorită  sociologului Dimitrie Gusti, Muzeul Satului , una dintre cele mai mari instituții de gen din Europa, care pune în valoare, toată bogația etnografică și folclorică din diferite regiuni ale țării.
  • Dea lungul timpului parcul s-a numit .. „Parcul Național”, „Parcul Carol al II-lea” , „I.V.Stalin” și Herăstrău.
  • În anul 1920 s-a fondat Asociația Sportivă „COUNTRY CLUB”, care a devenit mai târziu „Clubul Diplomatic”.
  •  În Parcul Herăstrău se afla o zona rezidențială specială .. în prezent fiind reședinta oficială a Regelui Mihai .. unde la 30 decembrie 1947, Regele Mihai a semnat abdicarea forțata și a pornit în exil.

Parcul Herăstrău – Vegetație

  • Parcul Herăstrău deține vegetație arboricolă de salcii, plopi, arțari, frasini și tei.
  • Ca zone verzi cuprinde: zona Expo Flora, Insula Trandafirilor, Insula Plopilor și Gradina Japoneză, amenajată în anul 1998 cu sprijinul Ambasadei Japoniei în România și a Fundației Comemorative a Expoziției Mondiale Japoneze.

Imagini din parc .. zoom – clik pe foto  .. go back – click săgeată la stânga

Parcul_Herastrau 1 vaporasvegetatie parc 1 herastrau-pocitaniiOLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA paun albOLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA vegetatie 2Flowers_in_Herastrau_Park - zona fantani OLYMPUS DIGITAL CAMERA Foto aquriun2 caluti de marepesti

Gradina japoneză – Fie ca PACEA să domnească în lume.

Picture 100herastrau - gradina japoneza parcul_herastrau_2

Parcul Herăstrău – Atracții

  • Parcul Herăstrău, numară astazi, printre atracțiile sale , un teatru de vară, pavilioane de expoziții, cluburi nautice și de sport, cafenele, cluburi și rstaurante, un hotel și multe alte facilitați. Lacul Herăstrău este utilizat pentru agrement, pescuit sportiv, sporturi nautice și navigație.
  • Parcul Herăstrău este locul ideal unde se poate practica aproape orice gen de sport și are zone pentru odihnă și cultură și zone destinate sportului și distracțiilor.

teatrul-de-vara-din-herastrau-601OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA OLYMPUS DIGITAL CAMERA026ainsula copiilor 2017010 021a

Tur video al parcului

Și în final … câteva instantanee fotografiate  astăzi  cu telu .. cu una din intrările în parc .. și câteva frumoase pasteluri ale pictorului toamnă.

01 02 03 04 05 06 07

Mijloace de transport

Metrou: statia Aviatorilor, Tramvai: 41, 42; Autobuz: 105, 131, 148, 149, 182, 261, 282, 301, 304, 330, 331, 335 – Linie speciala: 449, Bucharest City Tour

Dragii mei închei și eu cu același mesaj frumos din gradina japoneză .. Fie ca PACEA să domnească în lume .. și așa să fie.

Pana la o nouă revedere .. vă îmbrațișez cu mult drag

Pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Universul local al Nebadonului partea a III-a – Aspecte fizice ale universul local – Sistemul local Satania

Dragii mei .. mai întâi de toate La Mulți Ani ! .. tuturor celor ce purtați numele Paraschiv sau Parascheva .. întrucât astăzi sărbătorim pe Cuvioasa Parascheva .. despre care aș vrea să vă spun câteva cuvinte în deschiderea acestui articol.

sfanta-paraschevaÎn ziua de 14 octombrie, are loc cel mai mare pelerinaj din țară noastră cu ocazia prăznuirii de către Biserica Ortodoxă română a Sfintei Cuvioasa Parascheva de la Iași .. s-ar putea spune că este chiar un pelerinaj care a depășit granițele țării.

Sfânta Parascheva a locuit vremelnic în cetatea Târnovo în anul 1235 – 1395, în Belgrad 1395 – 1521, în Constantinopol 1521 – 1641 .. iar din 1641 au fost mutate în cetatea Iași, vestita capitală a Moldovei .. pe vremea evlaviosului domnitor Vasile Lupu.

În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele Moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost așezate în Biserica Sfinții Trei Ierarhi. După ce au rămas neatinse de foc, în urma incendiului ce a cuprins biserica, în ziua de 26 decembrie 1888, Sfintele Moaște au fost mutate în Catedrala Mitropolitană, unde se află și astăzi.

Sf Parascheva 2Minunile săvârșite de Sfânta Cuvioasa Parascheva sunt nenumărate și au făcut ca, an de an, numărul pelerinilor care străbat drumul spre Iași să fie tot mai mare pelerinii cu evlavie și credință, căutând tămăduire și mângâiere, iar răspunsul Cuvioasei Parascheva nu întârzie să se facă simțit, prin vindecarea trupurilor și a sufletelor acestora, încă și astăzi, sfânta vindecând șchiopi, surzi, ciungi, ologi și tot felul de boli grele, de cele mai multe ori numai prin atingerea de racla ei.

„Doamne, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viața ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tau cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie, să slăvim preasfânt numele Tau,în veci. Amin.”

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * 

ASPECTE  FIZICE  ALE  UNIVERSULUI  LOCAL

 – cateva cuvinte introductive

Așa cum am văzut în articolul Suprauniversul Ovortonului .. în cadrul acestui mare supraunivers al șaptelea .. într-un mic colțișor pe un braț al spiralei Caii Lactee se gasește  Universul local al Nebadonului  la periferia  căruia se găsește Sistemul local Satania cu capitala la Jerusem .. de care aparține și Pamântul planeta noastră .

Acest sistem local este o organizare astronomică complexă ..  cele 607 lumi locuite ale ei fiind situate în peste cinci sute de sisteme fizice diferite .. numai 5 din ele având mai mult de 2 lumi locuite.

În ceea ce privesc aspectele fizice ale Nebadonului .. există 100 de Centre Supreme de Putere de al patrulea ordin ataşate permanent universului nostru local .. 10 Centre Supreme de Putere de al cincilea ordin afectate fiecăreia dintre subdiviziunile primare ale Nebadonului, cele o sută de constelaţii .. și un singur Centru Suprem de Putere de al şaselea ordin exact în centrul de gravitaţie al fiecărui sistem local.

Fiinţele inteligente care controlează  puterea şi orientează energia trebuie să ajusteze tehnica lor pe fiecare sferă, în funcţie de constituţia şi de arhitectura fizice ale acestei planete .. ţinând cont de sorii foarte calzi şi a altor tipuri de stele supra activate  precum și de enormii giganţi reci şi întunecaţi ai spaţiului şi de ţinuturile noroase de praf stelar .. toate aceste elemente materiale joacând un rol important în problemele practice ale manipulării energiei.

Aceste entități vii care sunt înzestraţi cu aptitudinea de a mobiliza, transforma, orienta şi concentra multiplele energii ale spaţiului .. deși au responsabilitatea de a supraveghea energia-putere pe Pamânt ei nu sunt răspunzători de toate reglementările de energie existând nenumărate cauze care generează unele perturbaţii .. bulversări energetice pasagere şi locale, cum ar fi petele solare şi perturbările electrice ale sistemului .. lumina şi electricitatea nefiind energii fundamentale ale spaţiului, ci doar manifestări secundare şi subsidiare.

Deși este o mică planetă Pământul  se găseşte pe traiectul unor energii formidabile .. fiind în circuitul unor mase colosale, controlorii locali folosind uneori un număr enorm de membri din ordinul lor pentru a echilibra aceste linii de energie .. ei reuşind foarte bine să facă acest lucru cu circuitele fizice ale Sataniei ..  însă întâmpinând unele dificultăţi în izolarea planetei Pământ de puternicii curenţi ai Norlatiadekului.

Dar haideți să vedem cum sunt prezentate în cartea Uranția de către un Arhanghel în colaborare cu Şeful Centrelor de Putere al Nebadonului.

Materialul este preluat de pe www.urantia.org și îl puteți citi în original de la:

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-41-aspecte-fizice-ale-universului-local

sau de aici:                                        Capitolul 41

Aspecte fizice ale universul local

(455.1) 41:0.1 FENOMENUL spaţial caracteristic care distinge fiecare creaţie locală de celelalte este prezenţa Spiritului Creativ. Tot Nebadonul este cu siguranţă impregnat de prezenţa spaţială a Divinei Slujitoare a Salvingtonului, iar această prezenţă ia, la fel de sigur, sfârşit la frontierele exterioare ale universului nostru local. Nebadonul este spaţiul impregnat de Spiritul-Mamă al universului nostru local. Ceea ce se întinde dincolo de această prezenţă de spirit a Spiritului-Mamă este exterior Nebadonului, fiind regiunile spaţiale extra-nebadoniene ale suprauniversului Orvontonului – alte universuri locale.

(455.2) 41:0.2 Organizarea administrativă a marelui univers arată o diviziune bine împărţită între guvernele universului central, supraunivers şi universurile locale. Aceste diviziuni au paralelele lor astronomice în separarea spaţială a Havonei şi a celor şapte suprauniversuri, însă nu există linii de demarcaţie fizice atât de clare încât să facă să iasă în evidenţă creaţiile locale. Chiar şi sectoarele majore şi minore ale Orvontonului sunt uşor de recunoscut (pentru noi), însă nu este uşor să se identifice frontierele fizice ale universurilor locale. Aceasta ţine de organizarea administrativă a creaţiilor locale, conform anumitor principii creative ce guvernează segmentarea încărcăturii energetice totale a unui supraunivers, în timp ce componentele lor fizice, sferele spaţiului – sorii, insulele întunecate, planetele, etc. – îşi au originea în principal în nebuloase. Or, nebuloasele îşi fac apariţia astronomică conform anumitor planuri precreative (transcendentale) ale Arhitecţilor Maestrului Univers.

(455.3) 41:0.3 Domeniul unui univers local poate cuprinde una sau câteva – şi chiar mai multe – nebuloase şi acesta este modul în care asamblarea fizică a Nebadonului provine de la progenitura stelară şi planetară a nebuloasei Andronover şi a altor nebuloase. Sferele Nebadonului au drept antecesori diverse nebuloase, însă ele aveau în comun un anumit minimum de mişcare de spaţiu, care a fost ajustată prin eforturile inteligente ale directorilor de putere, astfel încât să se producă prezentul nostru agregat de corpuri spaţiale. Acest ansamblu călătoreşte dintr-o bucată pe orbitele suprauniversului.

(455.4) 41:0.4 Aceasta este alcătuirea norului local de stele al Nebadonului care circulă astăzi pe o orbită tot mai bine stabilită în jurul centrului (situat în Săgetător) sectorului minor al Orvontonului căruia îi aparţine creaţia noastră locală.

1. Centrele de putere ale Nebadonului

(455.5) 41:1.1 Nebuloasele spirale şi de altă natură, roţile-mamă ale sferelor spaţiului, sunt pornite de organizatorii de forţei Paradisului. Când evoluţia nebuloasei o face sensibilă la gravitaţie, ei sunt înlocuiţi în funcţiile lor suprauniversale de centrele de putere şi de controlorii fizici, care preiau imediat deplina responsabilitate de a dirija evoluţia fizică a generaţiilor următoare de resturi stelare şi planetare. La sosirea Fiului nostru Creator, această supraveghere fizică a preuniversului Nebadonului a fost imediat coordonată cu planul său de organizare a universului. În interiorul domeniului acestui Fiu Paradisiac al lui Dumnezeu, Centrele Supreme de Putere şi Controlorii Fizici Maestru au colaborat cu Supraveghetorii Puterii Morontiale apăruţi mai târziu şi cu alte entităţi pentru a produce vastul complex de linii de comunicare, de circuite de energie şi de canale de putere care leagă ferm multiplele corpuri spaţiale ale Nebadonului într-o singură unitate administrativă integrată.

(456.1) 41:1.2 O sută de Centre Supreme de Putere de al patrulea ordin sunt ataşate permanent universului nostru local. Aceste fiinţe primesc liniile de putere sosind din centrele ternare ale Uversei şi, după ce au coborât intensitatea circuitelor şi le-au modificat, le transmit prin legături centrelor de putere ale constelaţiilor şi sistemelor noastre. Atunci când aceste centre de putere funcţionează în asociere, ele produc sistemul viu de control şi de egalizare care acţionează la menţinerea echilibrului şi la distribuţia energiilor; altfel, acestea ar fi fluctuante şi variabile. Cu toate acestea, centrele de putere nu se preocupă de bulversările energetice pasagere şi locale, cum ar fi petele solare şi perturbările electrice ale sistemului; lumina şi electricitatea nu sunt energiile fundamentale ale spaţiului, ci doar manifestări secundare şi subsidiare.

(456.2) 41:1.3 Cele o sută centre de putere ale universului local sunt staţionate pe Salvington, unde funcţionează exact în centrul de energie al acestei sfere. Sferele arhitecturale cum ar fi Salvingtonul, Edentia şi Jerusemul sunt iluminate, încălzite şi alimentate energetic prin metode care le fac în întregime independente de sorii spaţiului. Aceste sfere au fost construite – făcute la comandă – de centrele de putere şi de controlorii fizici şi concepute pentru a exercita o puternică influenţă asupra distribuţiei energiei. Bazându-şi activităţile lor pe aceste puncte focale de control energetic, centrele de putere, prin prezenţa lor vie, orientează şi canalizează energiile fizice ale spaţiului. Şi aceste circuite de energie sunt fundamentale pentru toate fenomenele fizico-materiale şi morontiale spirituale.

(456.3) 41:1.4 Zece Centre Supreme de Putere de al cincilea ordin sunt afectate fiecăreia dintre subdiviziunile primare ale Nebadonului, cele o sută de constelaţii. În a voastră, cea a Norlatiadekului, ele nu sunt instalate pe sfera-sediu, ci în centrul enormului sistem stelar care constituie nucleul fizic al constelaţiei. Pe Edentia, există zece controlori maşinali asociaţi şi zece frandalanki care sunt în legătură constantă şi perfectă cu centrele de putere vecine.

(456.4) 41:1.5 Un singur Centru Suprem de Putere de al şaselea ordin are postul său exact în centrul de gravitaţie al fiecărui sistem local. În sistemul Sataniei, centrul de putere desemnat ocupă o insulă de spaţiu întunecată situată în centrul astronomic al sistemului. Multe dintre aceste insule întunecate sunt imense dinamuri care mobilizează şi orientează anumite energii ale spaţiului, şi aceste împrejurări naturale sunt eficient utilizate de Centrul de Putere al Sataniei, a cărui masă vie serveşte ca legătură cu centrele superioare, orientând curenţii de putere mai materializată către Controlorii Fizici Principali ai planetelor evolutive ale spaţiului.

2. Controlorii Fizici ai Sataniei

(456.5) 41:2.1 Controlorii Fizici Principali servesc pe lângă centre de putere din întregul mare univers, însă funcţiunile lor într-un sistem local, cum ar fi Satania, sunt mai uşor de înţeles. Satania este unul dintre cele o sută de sisteme locale care alcătuiesc organizarea administrativă a constelaţiei Norlatiadekului. Există drept vecini imediaţi sistemele Sandmatia, Assuntia, Porogia, Sortoria, Rantulia şi Glantonia. Sistemele Norlatiadekului sunt diferite sub multe aspecte, însă toate sunt evolutive şi progresive, la fel ca Satania.

(457.1) 41:2.2 Satania însăşi este compusă din mai mult de şapte mii de grupuri astronomice sau sisteme fizice, din care foarte puţine au avut o origine similară celui al sistemului vostru solar. Centrul astronomic al Sataniei este o imensă insulă întunecată de spaţiu care este situată, împreună cu sferele sale adiacente, nu departe de sediul guvernului sistemului.

(457.2) 41:2.3 Cu excepţia prezenţei centrului de putere afectat, supravegherea întregului sistem de energie fizică al Sataniei este centrată pe Jerusem. Un Controlor Fizic Principal staţionează pe această sferă sediu, lucrând în coordonare cu centrul de putere al sistemului. El serveşte ca şef de legătură al inspectorilor de putere, avându-şi sediul în Jerusem şi operând în întregul sistem local.

(457.3) 41:2.4 Punerea în circuit şi canalizarea energiei sunt supravegheate de cinci sute de mii de manipulatori de energie vii şi inteligenţi, repartizaţi în întreaga Satania. Prin acţiunea acestor controlori fizici, centrele de putere supraveghetoare deţin controlul complet şi perfect al majorităţii acestor energii fundamentale ale spaţiului, inclusiv emanaţiile globurilor incandescente şi ale sferelor întunecate încărcate de energie. Acest grup de entităţi vii poate mobiliza, transforma, transmuta, manipula şi transmite aproape toate energiile fizice ale spaţiului organizat.

(457.4) 41:2.5 Viaţa are o capacitate inerentă de a mobiliza şi a transmuta energia universală. Voi sunteţi familiarizaţi cu acţiunea vieţii vegetale transformând energia materială a luminii în manifestările variate ale regnului vegetal. Voi cunoaşteţi, de asemenea, într-o oarecare măsură, metoda prin care această energie vegetală poate fi convertită în fenomene de activitate animală, însă nu ştiţi practic nimic în ceea ce priveşte tehnica directorilor de putere şi a controlorilor fizici care sunt înzestraţi cu aptitudinea de a mobiliza, transforma, orienta şi concentra multiplele energii ale spaţiului.

(457.5) 41:2.6 Aceste fiinţe ale domeniilor energetice nu se ocupă direct de energie în calitate de factor component al creaturilor vii, şi nici măcar de domeniul chimiei fiziologice. Ei se ocupă uneori de preliminariile fizice ale vieţii, de elaborarea sistemelor energetice care pot servi ca vehicule fizice energiilor vii ale organismelor materiale elementare. Într-un anumit sens, controlorii fizici sunt legaţi de manifestările pre-vii ale energiei materiale, tot astfel cum spiritele mentale adjutante se interesează de funcţiunile pre-spirituale ale minţii materiale.

(457.6) 41:2.7 Aceste fiinţe inteligente care controlează puterea şi orientează energia trebuie să ajusteze tehnica lor pe fiecare sferă, în funcţie de constituţia şi de arhitectura fizice ale acestei planete. Ei utilizează, fără greşeală, calculele şi deducţiile statelor lor majore respective, de fizicieni şi alţi consilieri tehnici, referitoare la influenţa locală a sorilor foarte calzi şi a altor tipuri de stele supraactivate. Ei trebuie să ţină cont şi de enormii giganţi reci şi întunecaţi ai spaţiului şi de ţinuturile noroase de praf stelar; toate aceste elemente materiale joacă un rol în problemele practice ale manipulării energiei.

(457.7) 41:2.8 Controlorii Fizici Principali au responsabilitatea de a supraveghea energia-putere în lumile evolutive locuite, însă nu sunt răspunzători de toate reglementările de energie pe Urantia. Există nenumărate cauze care generează aceste perturbaţii, din care unele ies din domeniul şi controlul conservatorilor fizici. Urantia se găseşte pe traiectul unor energii formidabile; este o mică planetă în circuitul unor mase colosale, iar controlorii locali folosesc uneori un număr enorm de membri din ordinul lor pentru a echilibra aceste linii de energie. Ei reuşesc foarte bine să facă acest lucru cu circuitele fizice ale Sataniei, însă încearcă dificultăţi în izolarea planetei de puternicii curenţi ai Norlatiadekului.

3. Asociaţii noştri stelari

(458.1) 41:3.1 Mai mult de două mii de sori scânteietori deversează lumină şi energie în Satania, iar propriul vostru soare este un glob încins mediu. Printre cei treizeci de sori aflaţi cel mai aproape de voi, doar trei sunt mai strălucitori. Directorii de Putere ai Universului declanşează curenţi specializaţi de energie care se deplasează între stelele individuale şi sistemele lor respective. Aceste furnale solare, precum şi giganţii întunecaţi ai spaţiului, servesc drept legături pentru centrele de putere şi pentru controlorii fizici pentru a concentra şi orienta în mod eficient circuitele de energie ale creaţiilor materiale.

(458.2) 41:3.2 Sorii Nebadonului nu diferă de cei ai altor universuri. Componenţa materială a tuturor sorilor, a insulelor întunecate, a planetelor, a sateliţilor, şi chiar şi a meteorilor, este absolut identică. Diametrul mediu al sorilor este de aproximativ un milion şase sute de mii de kilometri; acela al globului vostru solar este puţin inferior. Cea mai mare stea a universului, norul stelar al Antaresului, are de patru sute cincizeci de ori diametrul soarelui vostru, şi de şaizeci de milioane de ori volumul său. Însă este suficient loc pentru a găzdui toţi aceşti sori enormi. Prin comparaţie, ei au la fel de mult spaţiu ca o duzină de portocale circulând în interiorul Urantiei, dacă planeta ar fi goală.

(458.3) 41:3.3 Când o roată-mamă nebuloasă proiectează sori prea mari, aceştia nu întârzie să se fracţioneze sau să formeze stele duble. La origine, toţi sorii sunt pur gazoşi, cu toate că ei pot exista pasager, mai târziu, în stare semilichidă. Atunci când soarele vostru a atins această stare semilichidă de presiune supergazoasă, el nu era destul de mare pentru a se scinda la ecuator, acesta fiind unul dintre modurile de formare al stelelor duble.

(458.4) 41:3.4 Când sferele înflăcărate au mai puţin din a zecea parte a mărimii soarelui vostru, ele se contractă, se condensează, şi se răcesc rapid. Când sorii au mai mult de treizeci de ori mărime sa, sau mai degrabă de treizeci de ori conţinutul său global de materiale efective, aceşti sori se scindează prompt în două corpuri separate, care pot fie să devină centrii unor noi sisteme, fie să rămână prizonierii câmpului lor de gravitaţie reciprocă şi să se învârtă în jurul unui centru comun, conform unui tip de stele duble.

(458.5) 41:3.5 Cea mai recentă din exploziile cosmice majore ale Orvontonului a fost extraordinara explozie a unei stele duble a cărei lumină a atins Urantia în 1572. Conflagraţia a fost atât de intensă încât explozia a fost clar vizibilă în plină zi.

(458.6) 41:3.6 Stele nu sunt toate solide, însă numeroase stele mai vechi sunt. Unele dintre stelele roşii, care proiectează lumini slabe, au dobândit în centrul enormelor lor mase o densitate pe care am putea-o exprima spunând că, dacă un centimetru cub ar fi transpus pe Urantia, ar cântării o sută şaizeci şi şase de kilograme. Presiunea colosală, însoţită de pierderi de energie circulantă, a avut drept rezultat restrângerea, tot mai mult, a orbitelor unităţilor materiale de bază, până a le face să se apropie acum de starea de condensare electronică. Acest proces de răcire şi contracţie poate să urmeze până în punctul critic limită de explozie a condensării ultimatonice.

(459.1) 41:3.7 Cea mai mare parte a sorilor giganţi sunt relativi tineri; cea mai mare parte a stelelor pitice sunt vechi, însă nu toate. Piticele rezultând din coliziuni pot fi foarte tinere şi pot străluci cu o intensă lumină albă, fără a fi cunoscut niciodată stadiul roşu iniţial al strălucirii tinereţii. Sorii foarte tineri şi sorii foarte bătrâni strălucesc de obicei cu o lumină roşie. Tenta portocalie indică o tinereţe relativă sau apropierea de bătrâneţe, însă strălucitoarea lumină albă este semnul unei vieţi adulte, robuste şi îndelungate.

(459.2) 41:3.8 Sorii adolescenţi nu trec toţi, cel puţin în mod vizibil, prin stadiul de pulsaţii, însă privind în spaţiu putem observa numeroase stele destul de tinere, ale căror gigantice puseuri respiratorii cer două până la şapte zile pentru a-şi completa ciclul. Propriul vostru soare poartă încă vestigii în descreştere ale puternicelor umflări din perioada tinereţii lui, însă perioada de pulsaţie primitivă de trei zile şi jumătate s-a mărit, pentru a deveni prezentul ciclu de unsprezece ani şi jumătate de pete solare.

(459.3) 41:3.9 Stelele variabile au numeroase origini. La anumite stele duble, mareele cauzate de rapidele schimbări de distanţă dintre cele două corpuri care se învârtesc pe orbitele lor, prilejuiesc, de asemenea, fluctuaţii periodice de lumină. Aceste variaţii de gravitaţie produc flăcări regulate şi recurente, la fel cum captarea meteoriţilor produce, prin adăugarea materiei energetice la suprafaţă, o strălucire relativ bruscă, a cărei lumină se atenuează rapid şi lasă soarele să îşi reia strălucirea sa normală. Se întâmplă ca un soare să capteze un curent de meteoriţi într-o linie de opoziţie gravitaţională slabă, şi coliziuni ocazionale cauzează flambările stelare, însă majoritatea acestor fenomene sunt datorate în întregime unor fluctuaţii interne.

(459.4) 41:3.10 Într-un grup de stele variabile, perioada de fluctuaţie a luminii depinde direct de luminozitate. Cunoaşterea acestui fapt permite astronomilor să utilizeze aceşti sori ca faruri universale sau puncte de măsură precise pentru a explora mai bine îngrămădirea de stele îndepărtate. Prin această tehnică, este posibil să se măsoare distanţe stelare, cu o mare exactitate, până la mai mult de un milion de ani-lumină distanţă. Metode mai bune pentru a măsura spaţiul şi o tehnică ameliorată a telescoapelor vă vor permite într-o bună zi să decelaţi mai complet cele zece mari diviziuni ale suprauniversului Orvontonului; veţi recunoaşte cel puţin opt dintre aceste imense sectoare ca fiind enorme îngrămădiri de stele destul de simetrice.

4. Densitatea soarelui

(459.5) 41:4.1 Masa soarelui vostru este ceva mai mare decât o estimează fizicienii voştri, care o evaluează la aproximativ la o mie opt sute de cvadrilioane de tone (1,8 x 1027). Densitatea sa actuală este aproape o dată şi jumătate aceleia a apei, şi se situează la jumătatea drumului dintre cea a sorilor cei mai denşi şi a stelelor celor mai diluate. Însă soarele vostru nu este nici lichid, nici solid. El este gazos, şi acest lucru este adevărat, în ciuda dificultăţii de a explica cum materia gazoasă poate atinge această densitate, şi chiar densităţi mult mai înalte.

(459.6) 41:4.2 Stările gazoasă, lichidă şi solidă sunt dependente de relaţiile atomico-moleculare, însă densitatea este o relaţie dintre spaţiu şi masă. Densitatea variază direct cu cantitatea de masă în spaţiu, şi invers cu cantitatea de spaţiu în masă, de spaţiu dintre nucleele centrale ale materiei şi particulele care se învârt în jurul acestor centri şi, de asemenea, de spaţiu în interiorul acestor particule materiale.

(459.7) 41:4.3 Stelele care se răcesc pot fi, în acelaşi timp, gazoase din punct de vedere fizic şi extraordinar de dense. Voi nu cunoaşteţi foarte bine supergazele solare, însă acestea, precum şi forme neobişnuite de materie, explică cum sorii, chiar şi cei nesolizi, pot atinge densităţi egale celei a fierului – aproape densitatea Urantiei – şi, în acelaşi timp, să se găsească într-o stare gazoasă supraîncălzită şi să continue să funcţioneze ca sori. În aceste supergaze dense, atomii sunt extrem de mici, şi conţin puţini electroni. Aceşti sori au pierdut astfel, într-o mare măsură, rezervele lor de energie ultimatonică liberă.

(460.1) 41:4.4 Unul dintre sorii foarte apropiaţi de voi, care şi-a început viaţa cu o masă aproape egală celei a voastre, s-a menţinut contractat până nu a mai avut decât mărimea Urantiei, şi a atins o densitate de patruzeci de mii de ori superioară celei a soarelui vostru. Greutatea acestui solid gazos cald-rece este de aproximativ cincizeci şi cinci de kilograme pe centimetru cub, iar acest soare străluceşte încă de o slabă luminozitate roşie, ultima strălucire senilă a unui monarh de lumină muribund.

(460.2) 41:4.5 Cu toate acestea, cea mai mare parte a sorilor nu sunt atât de denşi. Unul dintre vecinii voştri apropiaţi are o densitate exact egală celei a atmosferei voastre la nivelul mării. Dacă aţi fi în interiorul acestui soare, nu aţi putea să distingeţi nimic, iar dacă temperatura ar permite, aţi putea penetra majoritatea sorilor care strălucesc pe bolta cerească nocturnă, fără a observa mai multă materie decât percepeţi voi în aerul camerelor voastre pământeşti de fiecare zi.

(460.3) 41:4.6 Soarele masiv al Veluntiei, unul dintre cei mai mari ai Orvontonului, este de o mie de ori mai puţin dens decât atmosfera Urantiei. În cazul în care compoziţia sa ar fi asemănătoare celei a atmosferei voastre, şi dacă nu ar fi supraîncălzit, el ar reprezenta un astfel de vid, încât fiinţele umane s-ar sufoca acolo imediat.

(460.4) 41:4.7 Un alt gigant al Orvontonului are acum o temperatură periferică de ordinul a o mie şase sute cincizeci de grade. Diametrul său depăşeşte patru sute optzeci de milioane de kilometri, ceea ce oferă din plin loc pentru a găzdui soarele vostru şi orbita actuală a pământului. Cu toate acestea, în ciuda volumului său enorm, de patruzeci de milioane de ori superior celui al soarelui vostru, masa sa nu este decât, aproximativ, de treizeci de ori mai mare. Aceşti imenşi sori au o margine în continuă extindere care aproape că ajunge de la unul până la celălalt.

5. Radiaţia solară

(460.5) 41:5.1 Sorii spaţiului nu sunt foarte denşi, şi acest fapt este dovedit de curenţii continui de energie-lumină care scapă de acolo. O densitate mai elevată ar reţine lumina prin opacitate, până când presiunea energiei luminoase ar atinge punctul de explozie. Trebuie ca presiunea luminii sau a gazului să fie formidabilă în interiorul unui soare pentru a-l duce să emită curenţi de energie capabili să străbată spaţiul de milioane şi milioane de kilometri şi să aducă energie, lumină şi căldură planetelor îndepărtate. O crustă de cinci metri profunzime şi de densitatea Urantiei ar fi suficientă pentru a împiedica emisia de către un soare a tuturor razelor X şi a tuturor energiilor luminoase, până când dezmembrările atomice ar acumula energii, ridicând presiunea internă până în punctul în care ea ar triumfa asupra gravitaţiei printr-o formidabilă explozie către exterior.

(460.6) 41:5.2 În prezenţa gazelor propulsive, şi atunci când ea este limitată la înalte temperaturi prin înfundări opace, lumina este puternic explozivă. Lumina există în mod real. După modul în care evaluaţi energia şi puterea pe lumea voastră, lumina solară ar fi economică la două milioane de dolari kilogramul.

(460.7) 41:5.3 Interiorul soarelui vostru este un imens generator de raze X. Sorii sunt întreţinuţi din interior prin bombardamentul neîncetat al acestor puternice emanaţii.

(460.8) 41:5.4 Sunt necesari mai mult de o jumătate de milion de ani unui electron stimulat de razele X pentru a-şi străbate drumul său de la centrul unui soare mediu până la suprafaţa sa. El va porni în aventura sa spaţială, poate pentru a încălzi o planetă locuită sau poate pentru a fi captat de un meteor sau a participa la naşterea unui atom sau pentru a fi atras de o insulă întunecată a spaţiului puternic încărcată sau pentru a-şi termina zborul său printr-o plonjare finală pe suprafaţa unui soare asemănător celui de pe care a plecat.

(461.1) 41:5.5 Razele X din interiorul unui soare încarcă electroni puternic încălziţi şi agitaţi cu energie suficientă pentru a-i trimite în spaţiu, dincolo de mulţimea influenţelor îngrăditoare ale materiei interpuse, şi până la sferele distante ale sistemelor îndepărtate, în ciuda atracţiilor gravitaţionale divergente. Marea energie cinetică necesară pentru a scăpa de controlul gravitaţiei unui soare este suficientă pentru a asigura că raza soarelui va călători fără a-şi pierde viteza, până când va întâlni mase mari de materie. Atunci, ea va fi rapid transformată în căldură, cu eliberarea altor energii.

(461.2) 41:5.6 Fie ca lumină, fie sub alte forme, energia se mişcă în linie dreaptă, în zborul său spaţial. Particulele actuale, existând material, traversează spaţiul ca un glonţ. Ele se deplasează în linie dreaptă, neîntreruptă, sau în procesiune, cel puţin atunci când nu sunt influenţate de forţe superioare; dealtfel, ele se supun întotdeauna atracţiei gravitaţionale liniare, inerente maselor materiale şi prezenţe gravitaţiei circulare a Insulei Paradisului.

(461.3) 41:5.7 Energia solară poate părea a se propaga în unde, însă acest fapt este datorat acţiunii coexistente a diverselor influenţe. Orice formă înzestrată cu energie organizată se deplasează în linie dreaptă, şi nu în valuri. Prezenţa unei a doua sau a treia forme de energii-forţă poate face ca respectivul curent observat să pară a călători în formaţiuni ondulatorii, tot astfel cum într-o furtună orbitoare, însoţită de vânturi violente, ploaia ar părea uneori să cadă în snopi sau să coboare în valuri. Picăturile cad, totuşi, în procesiune neîntreruptă de linii drepte, însă acţiunea vântului dă aparenţa vizibilă a cortinelor de ploaie şi a valurilor de picături.

(461.4) 41:5.8 Acţiunea anumitor energii secundare şi a altor energii nedescoperite, prezente în regiunile spaţiale ale universului vostru local, este astfel încât emanaţiile de lumină solară par a produce fenomene ondulatorii, şi a fi decupate în porţiuni infinitezimale, de o lungime şi de o greutate determinată. Şi, dintr-un punct de vedere practic, acest lucru se petrece în realitate. Voi nu puteţi deloc să speraţi să ajungeţi la o înţelegere mai bună a comportamentului luminii înainte de epoca în care veţi fi dobândit un concept clar al interacţiunii şi al relaţiilor dintre diversele forţe spaţiale şi energii solare operând în regiunile spaţiului Nebadonului. Confuzia voastră prezentă este, de asemenea, cauzată de faptul că nu pricepeţi decât incomplet această problemă, care implică activităţile interasociate ale controlului personal şi impersonal al universului principal – prezenţele, înfăptuirile şi coordonarea Autorului Comun şi a Absolutului Necalificat.

6. Calciul — rătăcitorul din spaţiu

(461.5) 41:6.1 Descifrând fenomenele spectrale, trebuie să ne amintim că spaţiul nu este vid şi că, traversându-l, lumina este uneori uşor modificată de diversele forme de energie şi de materie care circulă în întregul spaţiu organizat. Anumite raze, indicând materii necunoscute care apar în spectrul soarelui vostru, sunt datorate unor modificări de elemente binecunoscute, care plutesc în spaţiu sub formă de fulgere, victime atomice ale unor întâlniri violente, pe parcursul luptei elementelor solare. Spaţiul este plin de aceste epave rătăcitoare şi, în special, de sodiu şi de calciu.

(461.6) 41:6.2 Calciul este, de fapt, principalul element al impregnării de către materie a întregului spaţiu al Orvontonului. Suprauniversul nostru întreg este presărat cu piatră fin pulverizată. Piatra este, literalmente, materialul de construcţie fundamental pentru planetele şi sferele spaţiului. Norul cosmic, marea manta a spaţiului, este compus, în mare parte, din atomi de calciu modificaţi. Atomul de piatră este unul dintre elementele cele mai răspândite şi cele mai tenace. Nu numai că el suportă ionizarea solară, sciziunea, însă el persistă ca identitate asociabilă chiar după ce a fost bombardat de razele X distrugătoare şi uzat de înaltele temperaturi solare. Calciul posedă o individualitate şi o longevitate superioare celei aparţinând tuturor formelor mai obişnuite de materie.

(462.1) 41:6.3 După cum au presupus fizicienii voştri, aceste reziduuri mutilate de calciu solar încalecă literalmente razele de lumină pe distanţe variate, ceea ce facilitează mult răspândirea lor în spaţiu. Cu anumite modificări, atomul de sodiu este, de asemenea, capabil de locomoţie de către lumină şi energie. Realizarea calciului este cu atât mai remarcabilă cu cât masa acestui element este aproape dublă celei a sodiului. Impregnarea spaţiului local de către calciu este datorată faptului că el scapă sub formă modificată din fotosfera solară încălecând, literalmente, razele de soare emise. În ciuda greutăţii sale relative, deoarece el conţine douăzeci de electroni în rotaţie, calciul este cel care, printre toate elementele solare, reuşeşte cel mai bine să scape din interiorul soarelui către domeniile spaţiului. Aceasta explică de ce există pe soare un strat de calciu, o crustă de piatră gazoasă, groasă de zece mii de kilometri, cu toate că nouăsprezece elemente mai uşoare şi numeroase alte elemente mai grele se găsesc dedesubt.

(462.2) 41:6.4 La temperaturi solare, calciul este un element activ şi flexibil. Acest atom de piatră are doi electroni agili flotând pe cele două circuite electronice exterioare, care sunt foarte apropiate unul de altul. În lupta atomică, el pierde de la primele începuturi electronul său exterior, după care începe să jongleze magistral cu al nouăsprezecelea electron, între al nouăsprezecelea şi al douăzecilea circuit de revoluţie electronică. Mai mult de douăzeci şi cinci de mii de ori pe secundă, el proiectează acest al nouăsprezecelea electron într-o mişcare de dute-vino între propria sa orbită şi cea a însoţitorului său pierdut. Acesta este modul în care un atom de piatră mutilat poate sfida parţial gravitaţia şi reuşi să încalece curenţii emergenţi de lumină şi de energie, razele de soare, către libertate şi aventură. Acest atom de calciu pleacă în ritmuri sacadate, alternate, de propulsie înainte, agăţând şi eliberând raza de soare de aproximativ douăzeci şi cinci de mii de ori pe secundă. Şi de aceea piatra este principalul component al lumilor spaţiului. Calciul este cel mai expert în a scăpa din închisoarea solare.

(462.3) 41:6.5 Agilitatea acestui electron acrobatic al calciului este indicată de faptul că, odată proiectat pe a douăzecea orbită de forţele solare de temperatură şi de razele X, nu mai rămâne decât o milionime de secundă, însă înainte ca puterea electro-gravitaţională a nucleului atomic să îl aducă pe vechea sa orbită cu numărul nouăsprezece, el a făcut un milion de tururi în jurul centrului atomic.

(462.4) 41:6.6 Soarele vostru s-a eliberat de o imensă cantitate din calciul său. El a pierdut mase colosale în epoca erupţiilor convulsive legate de formarea sistemului solar. O mare parte calculului care a rămas se găseşte acum în crusta exterioară a soarelui.

(462.5) 41:6.7 Nu trebuie să uităm că analiza spectrală nu decelează decât componentele de la suprafaţa soarelui. De exemplu, spectrele solare conţin numeroase raze de fier, fără ca fierul să fie principalul element al soarelui. Acest fenomen se datorează aproape în întregime prezentei temperaturi a suprafeţei soarelui. Această temperatură, puţin inferioară celei de 3.300 grade este foarte favorabilă înregistrării spectrului fierului.

7. Sursele energiei solare

(463.1) 41:7.1 Temperatura internă a numeroşi sori, şi chiar a soarelui vostru, este mult mai ridicată decât se crede. Nu există practic atomi întregi în interiorul unui soare; ei sunt, cu toţii, mai mult sau mai puţin uzaţi de bombardamentul intensiv al razelor X, care însoţeşte firesc aceste temperaturi înalte. Independent de elementele materiale care pot să apară la suprafaţă, cele din interior sunt făcute foarte asemănătoare unele cu altele prin acţiunea disociată a razelor X distructive. Raza X este marele nivelator al existenţei atomice.

(463.2) 41:7.2 Temperatura superficială a soarelui vostru este de aproximativ 3.300 de grade centigrade, însă ea creşte rapid când se penetrează în interior, şi sfârşeşte prin a atinge elevaţia incredibilă de 19.400.000 de grade în regiunile centrale. (Toate aceste temperaturi sunt exprimate în grade Celsius).

(463.3) 41:7.3 Toate aceste fenomene denotă o risipă enormă de energie. Iată sursele de energie solară, citate în ordinea importanţei lor:

(463.4) 41:7.4 1. Anihilarea atomilor şi, în cele din urmă, a electronilor.

(463.5) 41:7.5 2. Transmutarea elementelor, inclusiv grupul de energii radioactive astfel eliberate.

(463.6) 41:7.6 3. Acumularea şi transmiterea anumitor energii de spaţiu universale.

(463.7) 41:7.7 4. Materia spaţială şi meteorii, care se scufundă constant în sorii înflăcăraţi.

(463.8) 41:7.8 5. Contracţia solară; răcirea şi contracţia consecutivă a unui soare produc o energie şi o căldură uneori mai mari decât cele furnizate de materia spaţiului.

(463.9) 41:7.9 6. Acţiunea gravitaţiei la înalte temperaturi transformă anumite puteri de circuite în energii radiante.

(463.10) 41:7.10 7. Lumina recaptată şi alte materii care sunt atrase înapoi în soare după ce l-au părăsit, precum şi anumite energii de origine extrasolară.

(463.11) 41:7.11 Un strat regulator de gaze calde (la o temperatură atingând uneori milioane de grade) înfăşoară sorii, stabilizează pierderile de căldură şi împiedică alte fluctuaţii periculoase de disipare a căldurii. Pe parcursul vieţii active a unui soare, temperatura internă de 19.500.000 de grade rămâne aproape constantă şi cu totul independentă de scăderea progresivă a temperaturii externe.

(463.12) 41:7.12 Puteţi încerca să vă imaginaţi că 19.500.000 de grade de căldură, asociate cu anumite presiuni de gravitaţie, reprezintă punctul de fierbere electronică. Sub aceste presiuni, şi la aceste temperaturi, toţi atomii sunt dezintegraţi şi dezagregaţi în electronii lor şi celelalte elemente ale lor ancestrale. Electronii înşişi, şi alte combinaţii de ultimatoni, pot fi dezagregaţi, însă sorii sunt incapabili de a dezintegra ultimatonii.

(463.13) 41:7.13 Aceste temperaturi solare au drept efect accelerarea enormă a ultimatonilor şi a electronilor, cel puţin a acelor electroni care se menţin în existenţă în aceste condiţii. Veţi înţelege mai clar ceea ce înseamnă o temperatură înaltă prin referire la acceleraţia gravitaţiilor electronice şi ultimatonice, considerând că o picătură de apă obişnuită conţine mai mult de o mie de trilioane de atomi. Este energia a peste o sută de cai putere, exercitată într-un mod continuă, timp de doi ani. Căldura totală emisă în prezent de soarele sistemului nostru în fiecare secundă este suficientă pentru a face să fiarbă într-o secundă întreaga apă a tuturor oceanelor de pe Urantia.

(464.1) 41:7.14 Nu pot străluci veşnic decât sorii care funcţionează în canalele directe ale principalilor curenţi de energie ai universului. Aceste furnale solare strălucesc indefinit, deoarece ele pot recupera pierderile lor materiale absorbind forţa spaţiului şi a energiilor circulante analoge. Însă stelele foarte îndepărtate de aceste principale canale de reîncărcare sunt destinate să treacă prin epuizarea energiei lor, să se răcească progresiv şi, în cele din urmă, să se consume.

(464.2) 41:7.15 Astfel de sori morţi sau muribunzi pot fi întineriţi de o coliziune sau pot fi reîncărcaţi de anumite insule neluminate ale spaţiului sau furând, cu ajutorul gravitaţiei, mai mulţi sori mici sau sisteme vecine. În majoritate, sorii morţi vor fi reînviaţi prin aceste mijloace sau prin alte tehnici evolutive. Cei care, în cele din urmă, nu vor fi reîncărcaţi astfel, sunt destinaţi să suporte o împrăştiere prin explozie a masei lor, când condensarea determinată de gravitaţie va atinge nivelul critic în care ultimatonii se condensează sub presiunea energiei. Aceşti sori care dispar se transformă astfel în energie de forma cea mai rară, admirabil adaptată pentru a activa alţi sori situaţi mai favorabil.

8. Reacţii ale energiei solare

(464.3) 41:8.1 În sorii plasaţi pe circuitele energiei spaţiului, energia solară este eliberată prin diverse lanţuri de reacţii nucleare complexe din care cea mai comună este reacţia hidrogen-carbon-heliu. În această metamorfoză, carbonul acţionează în calitate de catalizator al energiei deoarece, el nu suportă în nici un fel o schimbare efectivă în acest proces de convertire din hidrogen în heliu. În anumite condiţii de înaltă temperatură, hidrogenul penetrează nucleele de carbon. Cum carbonul nu poate să conţină mai mult de patru dintre aceşti protoni atunci când atinge starea sa de saturaţie, el începe să emită protoni la fel de repede cum sosesc alţii noi. În această reacţie, din particulele de intrare de hidrogen ies atomi de heliu.

(464.4) 41:8.2 Reducerea conţinutului de hidrogen măreşte luminozitatea unui soare. Pentru sorii destinaţi să se consume, maximul de luminozitate este atins în momentul în care hidrogenul este epuizat. Apoi strălucirea este menţinută prin procesul rezultând din contracţia de către gravitaţie. În cele din urmă, o astfel de stea va deveni ceea ce numim o pitică albă, o sferă puternic condensată.

(464.5) 41:8.3 În marii sori – micile nebuloase sferice – când hidrogenul este epuizat, iar contracţia gravitaţională urmează, dacă un astfel de corp nu este suficient de opac pentru a reţine presiunea interioară care susţine regiunile gazoase exterioare, se produce o prăbuşire subită. Schimbările electro-gravitaţionale dau naştere unor imense cantităţi de minuscule particule lipsite de potenţial electric, iar acestea scapă prompt din interiorul soarelui, ceea ce duce, în câteva zile, la prăbuşirea unui soare gigantic. O astfel de migraţie a acestor „particule fugitive” a provocat prăbuşirea uriaşei nove a nebuloasei Andromedei, cu aproximativ cincizeci de ani în urmă. Acest imens corp solar s-a prăbuşit în patruzeci de minute din timpul Urantiei.

(464.6) 41:8.4 De regulă, aceste vaste prăbuşiri de materie rămân sub formă de nori întinşi de gaze nebulare în jurul soarelui rezidual care se răceşte. Toate acestea explică originea a numeroase tipuri de nebuloase neregulate, cum ar fi nebuloasa Crabului, care s-a născut în urmă cu aproximativ nouă sute de ani, şi arată încă globul său mamă ca o mică stea izolată, în apropierea de centrul acestei mase nebulare neregulate.

9. Stabilitatea sorilor

(465.1) 41:9.1 Cei mai mari sori conservă pe electronii lor un control gravitaţional suficient pentru ca lumina să nu scape decât cu ajutorul puternicelor raze X. Aceste raze auxiliare penetrează întregul spaţiu şi servesc la menţinerea asocierilor ultimatonice fundamentale ale energiei. Pe parcursul tinereţii unui soare, marile pierderi de energie survenind după ce a atins temperatura sa maximă – peste 19.500.000 de grade – nu sunt cauzate atât de scăparea luminii, cât de fugii ultimatonilor. Aceste energii ultimatonice scapă în spaţiu, în epoca adolescenţei solare, ca o veritabilă explozie de energie, pentru a se lansa în aventura asociaţiei electronice şi a materializării energiei.

(465.2) 41:9.2 Atomii şi electronii sunt supuşi gravitaţiei. Ultimatonii nu sunt supuşi gravitaţiei locale, efectului reciproc al atracţiei materiale, însă ei se supun pe deplin gravitaţiei absolute sau gravitaţiei Paradisului, în direcţia şi în ritmul cercului universal şi etern al universului universurilor. Energia ultimatonică nu se supune atracţiei gravitaţionale liniare sau directe a maselor materiale apropiate sau îndepărtate, ci se învârte întotdeauna cu fidelitate pe circuitul marii eclipse a vastei creaţii.

(465.3) 41:9.3 Propriul vostru centru solar iradiază, anual, aproape o sută de miliarde de tone de materie efectivă, în timp ce sorii giganţi pierd materie la o alură prodigioasă pe parcursul creşterii lor iniţiale, primul miliard de ani al existenţei lor. Viaţa unui soare devine stabilă după ce a atins maximul temperaturii sale interne, şi energiile subatomice încep să fie eliberate. Tocmai în acest punct critic, cei mai mari sori suportă pulsaţii convulsive.

(465.4) 41:9.4 Stabilitatea sorilor depinde în întregime de echilibrul în rivalitate al gravitaţiei şi căldurii – presiuni formidabile contrabalansate de temperaturi inimaginabile. Elasticitatea gazelor solare interioare susţine straturile externe de materiale variate şi, când gravitaţia şi căldura se echilibrează, greutatea materialelor exterioare egalează exact presiunea temperaturii gazelor interioare subiacente. În numeroase stele tinere, condensarea continuă datorată gravitaţiei produce temperaturi interne întotdeauna crescătoare şi, pe măsură ce căldura internă creşte, presiunea interioară a razelor X provenind din vânturile de supergaz devine atât de puternică încât, în legătură cu mişcarea centrifugă, un soare începe să arunce straturile sale exterioare în spaţiu, ceea ce reface dezechilibrul dintre gravitaţie şi căldură.

(465.5) 41:9.5 Soarele vostru a atins de mult un echilibru relativ între ciclurile sale de expansiune şi de contracţie, aceste perturbaţii care provoacă gigantele pulsaţii ale numeroaselor stele mai tinere. Soarele vostru a depăşit recent vârsta de şase miliarde de ani. Funcţionarea sa trece în prezent prin perioada de cea mai mare economie. El va străluci cu eficienţa sa prezentă peste douăzeci şi cinci de miliarde de ani. Apoi va trece printr-o perioadă de declin, parţial eficientă, la fel de lungă ca ansamblul perioadelor tinereţii sale şi a funcţionării sale stabilizate.

10. Originea lumilor locuite

(465.6) 41:10.1 Unele dintre stelele variabile care se găsesc în stare de pulsaţie maximă, sau care se apropie de ea, sunt pe cale de a da naştere unor sisteme subsidiare, din care multe vor sfârşi prin a fi asemănătoare soarelui vostru şi planetelor sale în rotaţie. Soarele vostru se găsea tocmai în această stare de puternică pulsaţie când sistemul masiv al Angonei s-a apropiat considerabil. Suprafaţa exterioară a soarelui vostru a început să emită, prin erupţie, veritabili curenţi – pânze continue – de materie. Acest fapt a continuat cu o violenţă tot mai mare până la maximul de apropiere, când limitele coeziunii solare au fost atinse, şi o altă ţâşnire de materie, mai bătrână decât planetele sistemului vostru solar, a fost emisă. În împrejurări asemănătoare, proximitatea maximă a corpului care atrage extrage uneori de pe un soare întregi planete, şi chiar un sfert sau o treime din soare. Aceste extruziuni majore formează anumite tipuri speciale de lumi înconjurate de nori, sfere semănând mult cu Jupiter sau cu Saturn.

(466.1) 41:10.2 Majoritatea sistemelor solare au avut, cu toate acestea, o origine în întregime diferită de acea a soarelui vostru, şi acest lucru este adevărat chiar şi pentru cei care au fost produşi prin tehnica mareelor gravitaţionale. Însă, oricare ar fi tehnica care prevalează pentru formarea lumilor, gravitaţia produce întotdeauna tipul de creaţie al sistemului solar, adică un soare central şi o insulă întunecată cu planete, sateliţi, subsateliţi şi meteori.

(466.2) 41:10.3 Aspectele fizice ale lumilor individuale sunt larg determinate de modul lor de origine, de situaţia lor astronomică şi de mediul lor fizic. Vârsta, mărimea, viteza de rotaţie şi viteza prin spaţiu sunt, de asemenea, factori determinanţi. Lumile provenind fie din contracţii gazoase, fie din conglomerate solide, sunt caracterizate de munţi şi, pe parcursul vieţii lor primitive, dacă ele nu sunt prea mici, de prezenţa apei şi a aerului. Lumile scindate ale unui astru în fuziune şi lumile colizionale sunt uneori lipsite de mari lanţuri muntoase.

(466.3) 41:10.4 În epocile primitive ale tuturor acestor noi lumi, cutremurele de pământ sunt frecvente, şi ele sunt toate caracterizate de importante perturbări fizice. Aceasta este adevărat mai ales pentru sferele de contracţie gazoasă, lumile născute din imensele inele de origine nebulară lăsate în urmă pe parcursul primelor condensări şi contracţii ale anumitor sori individuali. Planetele având o origine dublă, ca Urantia, trec printr-o carieră de tinereţe mai puţin violentă şi mai puţin furtunoasă. Chiar astfel, lumea voastră a suportat o fază primitivă de puternice bulversări caracterizate de erupţii vulcanice, cutremure de pământ, inundaţii şi ploi violente.

(466.4) 41:10.5 Urantia este relativ izolată la periferia Sataniei. Cu o singură excepţie, sistemul vostru este cel mai îndepărtat de Jerusem. Satania însăşi este vecină cu sistemul cel mai exterior al Norlatiadekului, iar această constelaţie circulă acum pe bordura exterioară a Nebadonului. Lumea voastră se număra, cu adevărat, printre cele mai puţin importante ale întregii creaţii, înainte ca efuziunea lui Mihail să fi ridicat planeta voastră la o poziţie de onoare şi de mare interes pentru univers. Ultimul este uneori primul, însă cu adevărat cel care este mai mic a devenit cel mai mare.

(466.5) 41:10.6 [Prezentat de un Arhanghel în colaborare cu Şeful Centrelor de Putere al Nebadonului.]

 

Până la o nouă revedere .. vă îmbrațișez cu mult drag,

Pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

AJUTĂ ȘI TU ! – Așezământul de copii și bătrâni Valea Screzii – Valea Plopului – jud. Prahova

În apropiere de Vălenii de Munte  sub protecția asociației Pro Vita .. o asociație non-profit și nepolitică … iși desfășoară activitatea  un așezământ  pentru copii și bătrâni .. practic ca locație activitatea  se desfășoară în satele Valea Plopului și Valea Screzii ..  două sate liniștite și ferite de pericolele care apar în zonele urbane .. unde copiii sunt feriți de pericolul de a ajunge pe stradă .. având și  posibilitatea de interacțiune cu ceilalți copii, cu restul comunitații, precum și cu vizitatorii.

localizareRolul asociației este să le ofere copiilor și bătrânilor un  sprijin, o casă și mai ales sentimentul de familie .. copiii abandonati sau orfani, mame tinere în situații limită .. precum și cei săraci sau fară casă, indiferent de vârstă, formând  împreună cu asociația familia de care au nevoie ca să ajungă sau să revină pe drumul lor.

Obiectivele asociației Pro Vita :

1. Programe de asistență socială pentru copii orfani sau abandonați și mame tinere singure. Primul pas – le oferim locuintă în casele asociației sau în familii din cele două sate.

2. Reintegrarea socială a copiilor străzii și a celor abandonați în spitale. Primul pas – recuperare fizică și psihică.

3. Integrarea în comunitate a tinerilor peste 18 ani nevoiți să părăsească orfelinatele. Primul pas – sprijin pentru învățarea unei meserii.

4. Protecția tinerelor mame respinse de familie. Primul pas – susținere pre și post-natală, șansa de a evita traumele avortului.

Membrii fondatori – parintele Nicolae Tănase, paroh în Valea Plopului și soția sa, Maria Tanase, educator la Gradinița nr.3 Vălenii de Munte iar directorul asociației – Tatiana Samoilă, inginer de profesie .. s-a nascut și a crescut în Valea Plopului.

Această minunată și frumoasă realizare .. a captat și atenția media tv ..

 

În activitatea zilnică a asociației sunt implicați îngrijitori – care se ocupă zilnic de toate nevoile copiilor, mâncare, curățenie, haine  .. asistenti sociali, localnici, contabil, asistent medical ..  asociația având chiar și un tâmplar care este în același timp și profesor pentru tinerii de care au grijă.

Pentru a vă face o ideie cum au evoluat lucrurile ..  firește în bine  .. Iată cateva imagini de arhiva :

– imagini din 1995

 

– imagini mai recente din 2007 ..

 

 

 

 

De asemenea, un mare ajutor îl primesc din munca voluntară a diverselor persoane și asociații din țară ..cum sunt și  tinerii din ASCOR care au participat timp de două săptămâni la Tabara de muncă de la Asociația Pro Vita .. dar și alte persoane și asociații  mai ales cele din Ploiești și din București.

În această ideie și asociația Arsenie Boca din Bucuresti .. la apelul căreia de a ajuta copii am ajuns și eu aici la Valea Screzii .. sprijină asceaste așezăminte ducând lunar ajutoare copiilor sub diverse forme mergând de la mâncare, medicamente, îmbrăcăminte, rechizite școlare .. etc .. www.fundatiaarsenieboca.ro

– imagini recente din 2013..

Iată cateva imagini de acolo facute în data de sâmbătă 21 septembrie 2013 cu ocazia acestei deplasări:

004005

Cu o parte din copii ..

021 025

Prin incăperi ..

018 022

Sala de mese

010

Noua școală .. în prezent copii merg la o școala în satul vecin .. așa cum ați văzut in filmele prezentate

028

Vedere de ansamblu cu așezământul de copii .. și bisericuța .. precum și mica piscină .. un mic bazin .. pentru  răcoreală în zilele mai toride de vară ..

031

Flori pentru toți acei oameni minunați .. care prin .. iubire, unitate și cooperare ..  fac ca acești copii să se simtă ca într-o mare familie.

032

AJUTĂ – ȘI  TU !

 

Dacă doriți sa-i ajutați o puteți face la :

http://www.asociatiaprovita.org/dona%C8%9Bii/

 

Până la o nouă revedere .. vă îmbrațișez cu mult drag.

Pace și lumina pentru toti !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter