Sfântul Ierarh Alexandru
Numele Alexandru și Alexandra reprezintă forme latinizate ale numelui grec Alexandros semnificând ” apărător / protector al oamenilor ” de aceia Sfântul Alexandru a fost numit și „apărătorul și protectorul oamenilor” și a doctrinei creștine fiind un apărător al ortodoxiei în perioada arianismului.
https://youtu.be/xyACr7cuqeQ
La Mulți Ani ! Alexandra … La Mulți Ani ! Alexandru … La Mulți Ani ! Sanda, Săndica, Săndel, Alex, Alexa …
Pace și iubire !
Costi
Informații conform Sfintei Tradiții
Adormirea Maicii Domnului este praznuită în fiecare an pe 15 august. 
Informatiile pe care le avem legate de moartea, ingroparea si inaltarea ei la cer, vin din Sfanta Traditie pentru că Sfanta Scriptura nu ne spune nimic despre mutarea Fecioarei Maria la cele vesnice.
Potrivit Sfintei Traditii, Maica Domnului a mai trait 11 ani dupa inaltarea la cer a Fiului sau iar Sfantul Arhanghel Gavriil i-a vestit trecerea din lumea aceasta la viata vesnica cu trei zile inainte de adormirea sa.
In momentul Adormirii Maicii Domnului s-a facut tunet mare si de la toate marginile lumii, apostolii Domnului Hristos, care erau la propovaduirea Evangheliei in toata lumea, au fost adusi pe norii cerului la casa din Ierusalim, unde adormise Preacurata Fecioara. Sfintii Apostoli cu mare evlavie au luat pe umerii lor sicriul cu trupul Maicii Domnului ducandu-l in satul Ghetsimani, unde l-au asezat in mormant.
Dupa asezarea in mormant a Maicii Domnului, Sfintii Apostoli au mai stat acolo inca trei zile asteptandu-l pe Sfantul Apostol Toma ca sa ajunga si el, sa vada pentru ultima data preacuratul trup al Nascatoarei de Dumnezeu. La deschiderea mormantului, Sfintii Apostoli cu Sfantul Toma au gasit mormantul gol deoarece Hristos Domnul a luat-o la Sine cu trupul. Maica Domnului a fost dusa la ceruri de Sfintii ingeri.
De atunci, Preacurata Fecioara Maria, ca si acum, se roaga neincetat si cu lacrimi iubitului sau Fiu si Dumnezeu pentru noi pacatosii pentru ca Hristos Domnul sa nu ne piarda, ea fiind cea mai puternica mijlocitoare pentru noi la Dumnezeu si oricine se roaga ei cu staruinta nu ramane fara de ajutor. Avem datoria sa o cinstim pe Maica Domnului pentru ca, mai inainte de noi, a cinstit-o si a ales-o Dumnezeu –Tatal ca din preacuratul ei trup sa se nasca Hristos, Mantuitorul lumii”, a mai spus preotul, care a adaugat ca Maica Domnului a fost cinstita si de sfintii ingeri, dar si de oamenii din popor din acele vremuri.
Pentru acest moment, credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului, aceasta fiind pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră.
Acatistul Adormirii Maicii Domnului
https://youtu.be/7V-i0qcOAo4
Tradiţii de Sfânta Maria
De Sfânta Maria, se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că ele vor fi bune de leac. De Sfânta Maria se culege năvalnicul, o plantă care trăieşte în păduri, în locuri ascunse cunoascute doar de femeile în vârstă. Planta este dăruită fetelor pentru a avea norocul să întâlnească un băiat gospodar şi iubitor.
„Gospodinele duc, pe 15 august, la biserică fructe pe care le slujesc şi apoi le dau de pomană pentru sufletul rudelor decedate.Bărbaţii schimbă pălăria cu căciula Din acest moment se interziceau şi scăldatul în apa râurilor, spurcată de cerb, dar şi dormitul pe prispă.
Tradiţia spune că, dacă de Sfânta Maria înfloresc trandafirii, va fi toamnă lungă”. Se deschide sezonul nunţilor, sezon care ţine până la intrarea în postul Crăciunului. În această zi se organizau târgurile şi iarmaroacele de toamnă, iar perioada dintre cele două Sântămării se considera timpul optim pentru semănăturile de toamnă”.
Film de weekend – Talpa Maicii Domnului – Minunile de la Pochaev
https://youtu.be/-v3PotvIwYo
La Mulți Ani ! … tuturor celor care poarta numele: Maria, Maricica, Mariana, Mioara, Mari, Marin, Marian ... precum și celor dragi vouă cu acest nume.
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți … si nu uitați trăiți în lumină ca să răspândiți lumină !
Costi
Schimbarea la Față a Domnului – este prăznuită pe 6 august. Această sărbătoare amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos iși descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o.
Evanghelistul Matei spune „Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au facut albe ca lumina” (Matei 17, 2), în vreme ce evanghelistul Marcu spune că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3).
Așa cum v-am promis, cu ocazia anumitor sărbători creștine legate de Viața și Învățăturile Mântuitorului … pe care bănuiesc că mai toți le cunoașteți, așa cum sunt ele prezentate în Evanghelii … o să vă prezint și varianta cărții Urantia precum și a altor cărți care aduc față de Biblie detalii suplimentare și explicații asupra evenimentelor.
Cartea Urantia
Capitolul 158
Muntele transfigurării
(1752.1) 158:0.1 VINERI după-amiază, 12 august, anul 29, înainte de apusul soarelui, Iisus şi asociaţii lui au ajuns la poalele muntelui Hermon, aproape chiar de locul unde tânărul Tiglat aşteptase odinioară, pe când Maestrul urca singur în munţi pentru a lămuri destinul spiritual al Urantiei şi a pune capăt, din punct de vedere tehnic, rebeliunii lui Lucifer. Au stat acolo vreme de două zile ca să se pregătească spiritual pentru evenimentele care aveau să urmeze cât de curând.
(1752.2) 158:0.2 În linii mari, Iisus ştia dinainte ce anume se va întâmpla pe munte şi dorea cu însufleţire ca toţi apostolii săi să poată împărtăşi această experienţă. Pentru a-i pune în condiţia de a primi această revelaţie despre el, s-au oprit cu toţii la poalele muntelui. Dar apostolii nu au putut atinge nivelele spirituale care ar fi justificat riscul de a-i pune pe deplin în prezenţa fiinţelor celeste a căror apariţie pe Pământ era iminentă. Şi cum nu îi putea duce cu el pe toţi asociaţii lui, el a decis să îi ia numai pe cei trei care aveau obiceiul de a-l însoţi în asemenea vegheri speciale. În consecinţă, Petru, Iacob şi Ioan au fost singurii care au împărtăşit, măcar parţial, această experienţă unică cu Maestrul.
1. Transfigurarea
(1752.3) 158:1.1 Dis-de-dimineaţă, luni 15 august, la şase zile după memorabila mărturisire a lui Petru, făcută la miezul zilei pe marginea drumului sub arbuştii de mur, Iisus şi cei trei apostoli au început ascensiunea muntelui Hermon.
(1752.4) 158:1.2 Iisus fusese rugat să urce singur pe munte pentru a reglementa unele treburi importante privind derularea efuziunii sale întrupate, dat fiind că această experienţă se raporta la universul pe care el însuşi îl crease. Este semnificativ faptul că ora acestui eveniment extraordinar fusese fixată, astfel încât să se producă în vreme ce Iisus şi apostolii se găseau la gentili, şi că acest eveniment a avut loc efectiv pe un munte din ţinutul gentililor.
(1752.5) 158:1.3 Ei şi-au atins destinaţia, la jumătatea drumului spre vârf, puţin înainte de amiază. În timp ce îşi luau prânzul, Iisus le-a povestit, celor trei apostoli, o parte din ceea ce i se întâmplase, la puţină vreme după botezul său, pe dealurile din estul Iordanului. El le-a dat totodată detalii asupra experienţei de pe muntele Hermon, cu prilejul precedentei sale şederi în acest refugiu solitar.
(1752.6) 158:1.4 Când era un băieţandru, Iisus avea obiceiul să se caţere pe înălţimea din apropierea căminului său, şi să viseze acolo la bătăliile duse de oştirile imperiale în câmpia Esdraelonului. Acum, el urca pe muntele Hermon pentru a primi acolo înzestrarea care avea să îl pregătească pentru coborârea în câmpiile Iordanului ca să joace ultimele scene ale dramei efuziunii lui pe Urantia. În ziua aceea, pe muntele Hermon, Maestrul ar fi putut să abandoneze lupta şi să reia guvernarea diverselor domenii din universul său. Or, nu numai că a decis să îndeplinească cerinţele ordinului său de filiaţie divină, incluse în mandatul Fiului Etern al Paradisului, ci a mai ales şi să îndeplinească, în plenitudinea ei şi până la capăt, voia prezentă a Tatălui Paradisiac. În cursul acestei zile de august, trei dintre apostolii săi l-au văzut refuzând învestitura cu deplină autoritate asupra universului său. Ei au asistat cu stupoare la plecarea mesagerilor celeşti, lăsându-l singur pentru a-şi desăvârşi viaţa pământească ca Fiu al Omului şi Fiu al lui Dumnezeu.
(1753.1) 158:1.5 Credinţa apostolilor atinsese un punct culminant în momentul în care Iisus a hrănit pe cei cinci mii, după care a scăzut rapid până aproape de zero. Acum, datorită faptului că Maestrul îşi mărturisise divinitatea, credinţa şovăitoare a celor doisprezece a urcat la apogeul ei în săptămânile care au urmat, dar a suferit după aceea un declin progresiv. A treia reînnoire a credinţei lor nu a avut loc decât după învierea Maestrului.
(1753.2) 158:1.6 Către ora trei a după-amiezii acestei splendide zile, Iisus i-a părăsit pe cei trei apostoli spunându-le: „Mă duc singur, deocamdată, ca să comunic cu Tatăl meu şi cu mesagerii săi. Vă rog să rămâneţi aici. În aşteptarea întoarcerii mele, rugaţi-vă ca voia Tatălui să se facă în tot ceea ce vi se va întâmpla în legătură cu urmarea misiunii de manifestare a Fiului Omului.” Acestea fiind zise, Iisus s-a retras pentru o lungă convorbire cu Gabriel şi cu Tatăl Melchisedec. El nu a revenit decât către ora şase. Văzând îngrijorarea apostolilor din cauza absenţei sale prelungite, le-a zis: „De ce vă este frică? Ştiţi bine că trebuie să mă ocup de treburile Tatălui meu; de ce dară vă lăsaţi cuprinşi de îndoială atunci când nu sunt cu voi? Vă declar acum că Fiul Omului a decis acum să îşi petreacă restul vieţii sale pământeşti în mijlocul vostru şi ca om asemeni vouă. Să aveţi mult curaj. Eu nu vă voi părăsi înainte de a-mi îndeplini sarcina.”
(1753.3) 158:1.7 Pe durata mesei lor frugale de seară, Petru l-a întrebat pe Maestru: „Cât timp o să rămânem pe muntele acesta, departe de fraţii noştri?” Iisus răspunse: „Până când veţi vedea gloria Fiului Omului şi veţi şti că tot ceea ce v-am declarat este adevărat.” Ei au vorbit după aceea despre rebeliunea lui Lucifer, aşezaţi în jurul jăraticului roşiatic al focului lor, până la căderea nopţii; apoi somnul i-a doborât, căci plecaseră de devreme în dimineaţa aceea.
(1753.4) 158:1.8 După ce cei trei apostoli adormiseră adânc de vreo jumătate de oră, au fost subit treziţi de un trosnet din apropiere şi s-au uitat în jurul lor. Spre marea lor surpriză şi spre consternarea lor, ei l-au văzut pe Iisus conversând cu două fiinţe strălucitoare îmbrăcate în veşminte de lumină ale lumii celeste. Chipul şi trupul lui Iisus străluceau deopotrivă, având o luminozitate celestă. Vorbeau tustrei într-o limbă străină. După anumite indicii, Petru a presupus greşit că aceste două personaje necunoscute erau Moise şi Ilie; în realitate, erau Gabriel şi Tatăl Melchisedec. L-a cererea lui Iisus, Controlorii fizici luaseră măsuri pentru ca apostolii să poată fi martori ai acestei scene.
(1753.5) 158:1.9 Cei trei apostoli au fost atât de speriaţi că le-a trebuit câtva vreme ca să îşi recapete curajul. În timp ce orbitoarea viziune se estompa dinaintea ochilor lor şi îl observau pe Iisus rămânând singur în picioare, Petru, care fusese primul care îşi revenise, i-a zis lui Iisus: „Iisuse, Maestre, este bine că am fost aici. Ne bucurăm să vedem această glorie. Nu ne vine să coborâm în lumea atât de puţin glorioasă. Dacă vrei, atunci să rămânem aici, şi ridicăm trei corturi, unul pentru tine, unul pentru Moise şi unul pentru Ilie.” Petru a rostit aceste vorbe pentru că era derutat şi pentru că nu îi venise alt gând în minte.
(1753.6) 158:1.10 În vreme ce Petru încă vorbea, un nor argintiu s-a apropiat de cei patru oameni şi s-a lăsat peste ei. Apostolii au fost extrem de înfricoşaţi, şi cum au căzut ei în semn adorare, cu faţa la pământ. Au auzit atunci o voce, aceeaşi care vorbise şi la botezul lui Iisus, zicând: „Acela este fiul meu preaiubit; ascultaţi-l.” Când norul a dispărut, Iisus a fost iarăşi singur cu cei trei. El şi-a întins mâinile şi i-a atins zicând: „Ridicaţi-vă şi nu vă mai fie teamă; veţi vedea lucruri şi mai mari decât acela.” Dar apostolii erau speriaţi de-a binelea. Alcătuiau un grup de trei oameni tăcuţi şi gânditori care s-au pregătit să coboare de pe munte cu puţin înainte de miezul nopţii.
2. Coborând de pe munte
(1754.1) 158:2.1 Pe durata primei jumătăţi din coborâre, nu s-a rostit nici un cuvânt. Iisus a deschis atunci conversaţia spunând: „Aveţi grijă să nu povestiţi nimănui, nici chiar fraţilor voştri, ceea ce aţi văzut şi auzit pe acest munte, până ce Fiul Omului nu se va fi ridicat dintre cei morţi.” Cei trei apostoli au fost şocaţi şi descumpăniţi de cuvintele Maestrului „până ce Fiul Omului nu se va fi ridicat dintre cei morţi.” Ei îşi reafirmaseră atât de recent credinţa în Iisus ca Eliberator, Fiul al lui Dumnezeu, şi tocmai îl văzuseră transfigurat în slavă sub ochii lor; şi acum el începea să vorbească de „învierea dintre cei morţi”!
(1754.2) 158:2.2 Petru s-a cutremurat la gândul că Maestrul său ar muri – ideea era prea greu de suportat. Temându-se ca Iacob şi Ioan să nu pună vreo întrebare referitoare la acest subiect, el a crezut preferabil să abată conversaţia. Neştiind despre ce să vorbească, el şi-a exprimat primul gând ce i-a trecut prin cap zicând: „Maestre, de ce spun scribii că Ilie trebuie să vină înaintea apariţiei lui Mesia?” Ştiind că Petru căuta să evite subiectul morţii sale şi al învierii sale, Iisus răspunse: „Este adevărat că Ilie a venit mai întâi pentru a pregăti calea Fiului Omului care trebuie să sufere multe chinuri şi în cele din urmă să fie respins. Dar eu vă zic că Ilie a venit deja, şi că nu a fost primit, şi au făcut cu el tot ce au vrut.” Atunci cei trei apostoli au înţeles că el vorbea de Ioan Botezătorul ca fiind Ilie (o dovada a reîncarnării). Iisus ştia că, dacă apostolii persistau în a-l considera ca Mesia, trebuia atunci ca Ioan să fie Ilie cel din profeţie.
(1754.3) 158:2.3 Iisus a impus tăcerea cu privire la spectacolul anticipării gloriei sale care îl aştepta după învierea sa, pentru că el era în prezent primit ca Mesia şi nu voia să întreţină, într-un fel sau altul, concepţiile lor eronate despre un eliberator care înfăptuieşte minuni. Petru, Iacob şi Ioan au meditat îndelung asupra acestui episod, dar nu au vorbit de el cu nimeni până după învierea Maestrului.
(1754.4) 158:2.4 Cum continuau să coboare de pe munte, Iisus le-a zis: „Voi nu aţi vrut să mă primiţi ca Fiu al Omului. Am consimţit deci să fiu primit potrivit hotărârii voastre nestrămutate; însă nu vă înşelaţi, voia Tatălui meu trebuie să prevaleze. Dacă decideţi să urmaţi astfel tendinţa propriei voastre voinţe, trebuie atunci să vă pregătiţi să suferiţi multe dezamăgiri şi să treceţi prin multe încercări; dar pregătirea pe care v-am dat-o ar trebui să vă permită să triumfaţi asupra acestor amărăciuni pe care voi înşivă le-aţi ales.”
(1754.5) 158:2.5 Iisus i-a luat cu el pe Petru, Iacob şi Ioan pe muntele transfigurării nu pentru că ei ar fi fost, în vreun fel oarecare, mai bine pregătiţi decât ceilalţi apostoli pentru a asista la această scenă sau mai calificaţi spiritualmente pentru a beneficia de un atât de rar privilegiu. Nicidecum. Maestrul ştia bine că nici unul dintre cei doisprezece nu era spiritual calificat pentru această experienţă, şi de aceea i-a luat numai pe cei trei apostoli care aveau misiunea de a-l însoţi în momentele în care dorea să se izoleze pentru a se bucura de o comuniune solitară.
3. Sensul Transfigurării
(1755.1) 158:3.1 Scena la care au fost martori Petru, Iacob şi Ioan, pe muntele transfigurării, era o viziune fugitivă a marelui spectacol celest care se derula, în ziua aceea, pe muntele Hermon. Transfigurarea a fost prilejul:
(1755.2) 158:3.2 1. Acceptării plenitudinii efuziunii vieţii întrupate a lui Mihail pe Urantia de către Fiul-Mamă Etern al Paradisului. Iisus avea de acum înainte încredinţarea că exigenţele Fiului Etern erau îndeplinite în ceea ce îl privea. Gabriel a fost cel care i-a adus această confirmare.
(1755.3) 158:3.3 2. Mărturia satisfacerii Spiritului Infinit în ceea ce priveşte plenitudinea efuziunii pe Urantia sub înfăţişarea cărnii muritoare. Reprezentantul Spiritului Infinit în universul Nebadonului, asociat imediat şi colaborator mereu prezent al lui Mihail pe Salvington, a vorbit în aceste circumstanţe prin intermediul Tatălui Melchisedec.
(1755.4) 158:3.4 Iisus a primit cu plăcere cele două mărturii privitoare la reuşita misiunii sale pământeşti aduse de mesagerii Fiului Etern şi ai Spiritului Infinit, dar a remarcat că Tatăl său nu indica în vreun fel că manifestarea pe Urantia ar fi fost terminată. Prezenţa nevăzută a Tatălui nu depunea mărturie decât prin vocea Ajustorului Personalizat al lui Iisus zicând: „Acesta este Fiul meu preaiubit; ascultaţi-l.” Şi aceasta s-a exprimat în cuvinte menite să fie auzite deopotrivă de cei trei apostoli.
(1755.5) 158:3.5 După această vizită celestă, Iisus a căutat să cunoască voia Tatălui său şi a decis să îşi continue manifestarea umană până la sfârşitul ei natural. Acesta a fost pentru Iisus sensul transfigurării sale. Pentru cei trei apostoli, acesta a fost un eveniment marcând intrarea Maestrului în faza finală a carierei sale terestre ca Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al Omului.
(1755.6) 158:3.6 După vizita oficială a lui Gabriel şi a Tatălui Melchisedec, Iisus a avut discuţii familiare cu cei doi Fii din serviciul său şi a conversat intim cu ei despre treburile universului său.
4. Băiatul epileptic
(1755.7) 158:4.1 Iisus şi tovarăşii săi au sosit în tabăra apostolică în această marţi dimineaţă, cu puţin înainte de ora mesei de dimineaţă. Apropiindu-se, ei au desluşit o mulţime considerabilă adunată în jurul apostolilor şi curând au început să audă discuţiile zgomotoase şi controversele acestui grup de aproape cincizeci de persoane, cuprinzându-i pe cei nouă apostoli. Restul grupului se împărţea în două părţi egale, una alcătuită din scribi ai Ierusalimului şi cealaltă din ucenici credincioşi, care se luaseră după Iisus şi asociaţii săi de la plecarea lor din Magadan.
(1755.8) 158:4.2 Deşi această îmbulzeală zgomotoasă de oameni a avut numeroase subiecte de discuţie, principala controversă îl privea pe un cetăţean din Tiberiada, sosit deunăzi, în căutarea lui Iisus. Omul acesta, Iacob din Safed, avea un fiu unic în vârstă de vreo paisprezece ani, chinuit de grave crize de epilepsie. Pe lângă această boală nervoasă, băiatul devenise victima unuia dintre acei medieni rătăcitori, răuvoitori şi rebeli care circulau atunci pe pământ fără control, astfel încât copilul era atât epileptic, cât şi posedat de un demon.
(1755.9) 158:4.3 Timp de aproape două săptămâni, tatăl său neliniştit, subaltern al lui Irod Antipa, parcursese frontiera occidentală a domeniilor lui Filip în căutarea lui Iisus pentru a-l ruga să îl vindece pe fiul său bolnav. El nu a prins din urmă grupul apostolic decât pe la amiază, în ziua în care Iisus se afla pe munte cu cei trei apostoli.
(1756.1) 158:4.4 Ceilalţi nouă apostoli au fost foarte surprinşi şi tare tulburaţi când omul acesta, însoţit de aproape patruzeci de persoane, căutându-l deopotrivă pe Iisus, s-au pomenit cu ei pe neaşteptate. În momentul sosirii acestui grup, cei nouă apostoli, sau cel puţin majoritatea dintre ei, sucombaseră vechii lor tentaţii – aceea de a discuta despre cine va fi cel mai mare în regatul ce va fi să vină; ei argumentau asupra posturilor probabile care le-ar fi atribuite individual. Ei nu au ajuns să se elibereze în întregime de ideea multă vreme îndrăgită despre misiunea materială a lui Iisus. Acum că Iisus însuşi acceptase mărturisirea lor că el era într-adevăr Eliberatorul – cel puţin el admisese faptul divinităţii sale – ce altceva le era mai firesc apostolilor, pe durata separării de Maestrul lor, decât să le vină a vorbi de speranţele şi de ambiţiile care ocupau în inima lor un loc preponderent. Ei se lansaseră în aceste discuţii când au fost surprinşi de Iacob din Safed şi tovarăşii lui care îl căutau pe Iisus.
(1756.2) 158:4.5 Andrei s-a ridicat să îl întâmpine pe acest tată şi pe fiii lui, şi a zis: „Pe cine căutaţi?” Iacob din Safed a răspuns: „Om bun, eu sunt în căutarea Maestrului tău şi a vindecării fiului meu bolnav. Aş vrea ca Iisus să alunge demonul care îmi posedă copilul.” Şi tatăl s-a apucat să le povestească apostolilor că fiul lui era atât de bolnav încât, de mai multe ori, a riscat să îşi piardă viaţa din cauza acestor crize maligne.
(1756.3) 158:4.6 În timp ce ascultau, Simon Zelotul şi Iuda Iscariotul au ieşit înaintea tatălui zicând: „Putem noi să îl vindecăm; nu este nevoie să aştepţi întoarcerea Maestrului. Noi suntem ambasadorii împărăţiei şi am încetat să mai păstrăm secrete aceste lucruri. Iisus este Eliberatorul, iar nouă ne-au fost încredinţate cheile regatului.” În acest moment, Andrei şi Toma se consultau deoparte în timp ce Nataniel şi ceilalţi observau scena cu stupefacţie; ei au rămas cu gura căscată la neaşteptata insolenţă, dacă nu îngâmfare, a lui Simon şi Iuda. Atunci tatăl zise: „Dacă v-a fost dat să faceţi aceste lucrări, binevoiţi dar să rostiţi acele cuvinte care îmi vor elibera copilul din această robie.” Simon a înaintat, şi-a pus mâna pe capul copilului, l-a privit drept în ochi şi a zis: „Duh necurat, ieşi din el; în numele lui Iisus ascultă-mă.” Dar rezultatul nu a fost decât o criză şi mai violentă, în timp ce scribii îi luau pe apostoli în derâdere, iar credincioşii decepţionaţi îndurau sarcasmul acestor critici răuvoitoare.
(1756.4) 158:4.7 Andrei a fost profund mâhnit de această încercare nefericită şi de lamentabilul ei eşec. El i-a luat pe apostoli de o parte pentru a sta de vorbă şi a se ruga. După această perioadă de meditaţie, foarte supăraţi de înfrângerea lor şi resimţindu-se după umilirea ce căzuse peste ei toţi. Andrei a făcut o a doua încercare de alungare a demonului, dar, o dată mai mult, eforturile nu i-au fost încununate de succes. Andrei şi-a mărturisit cu francheţe înfrângerea şi l-a rugat pe acel părinte să rămână cu ei peste noapte sau să aştepte întoarcerea lui Iisus zicând: „Poate că demonii de soiul acesta nu pleacă decât la ordinul personal al Maestrului.”
(1756.5) 158:4.8 Astfel, în vreme ce Iisus cobora înapoi de pe munte cu Petru, Iacob şi Ioan, exuberanţi şi transportaţi, cei nouă fraţi ai lor nu dormeau nici unul dintre ei; erau confuzi, abătuţi şi umiliţi, şi le sărise somnul. Ei alcătuiau un grup trist şi deziluzionat, dar Iacob din Safed nu a vrut să renunţe la încercarea lui. Deşi apostolii nu au putut să îi dea nici cea mai mică idee despre data întoarcerii lui Iisus, el a decis să rămână până ce Maestrul se va fi înapoiat.
5. Iisus a vindecat băiatul
(1757.1) 158:5.1 La apropierea Maestrului, cei nouă apostoli au fost mai mult decât uşuraţi la întâmpinarea sa şi foarte mult încurajaţi la observarea bunei sale dispoziţii şi a entuziasmului neobişnuit pe care îl reflectau trăsăturile de pe chipurile lui Petru, Iacob şi Ioan. Ei s-au grăbit cu toţii să îi întâmpine pe Iisus şi pe cei trei fraţi ai lor. În timp ce se salutau între ei, a sosit mulţimea, iar Iisus a întrebat: „Despre ce discutaţi voi în timp ce ne apropiam?” Înainte ca apostolii derutaţi şi umiliţi să fi apucat să îi răspundă Maestrului, tatăl neliniştit al tânărului bolnav a înaintat, a îngenuncheat la picioarele lui Iisus şi i-a zis: „Maestre, eu am un fiu, unicul meu copil, posedat de un duh rău. Când este cuprins de criză nu numai că ţipă de groază, face spume la gură şi cade ca mort, dar spiritul rău care îl posedă provoacă, în anumite momente, convulsii zguduitoare şi uneori îl aruncă în apă şi chiar şi în foc. Fiul meu se stinge, cu scrâşniri ale dinţilor, de pe urma a numeroase contuzii. Viaţa sa este mai rea decât moartea. Mamă-sa şi cu mine avem inima tristă şi spiritul abătut. Ieri, către amiază, căutându-te, i-am ajuns din urmă pe discipolii tăi. Aşteptându-te, apostolii tăi au încercat să alunge acest demon, însă fără a reuşi. Şi, acum, Maestre, vrei tu să faci asta pentru noi, vrei să îl vindeci pe copilul meu?”
(1757.2) 158:5.2 După ce a ascultat povestea, Iisus l-a atins pe tatăl îngenuncheat, l-a rugat să se ridice, a aruncat o privire scrutătoare asupra apostolilor şi le-a zis tuturor care stăteau înaintea sa: „O, generaţie făţarnică şi fără credinţă, oare cât vă voi mai suporta? Până când voi mai fi printre voi? Cât timp v-ar trebui să aflaţi că lucrările de credinţă nu se manifestă la cererea necredinţei sceptice?” Apoi, arătând cu degetul spre tatăl derutat, Iisus zise: „Adu-ţi fiul aici.” Şi, când Iacob din Safed l-a adus pe tânăr, Iisus l-a întrebat: „De câtă vreme este băiatul chinuit în felul acesta?” Tatăl răspunse: „De când era mic copil.” În decursul acestei discuţii copilul fu cuprins de un atac violent şi căzu în mijlocul lor, scrâşnind din dinţi şi făcând spume la gură. După o succesiune de convulsii violente, el a rămas întins ca mort în faţa lor. Tatăl a îngenuncheat din nou la picioarele lui Iisus şi l-a implorat pe Maestru zicându-i: „Dacă poţi să îl vindeci, te rog să te înduri de noi şi să ne scapi de această nenorocire.” La auzul acestor cuvinte, Iisus şi-a coborât privirea pentru a scruta chipul neliniştit al tatălui şi zise: „Nu pune la îndoială puterea de iubire a Tatălui meu, ci numai sinceritatea şi cuprinderea credinţei tale. Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede cu adevărat.” Atunci, Iacob din Safed, a rostit aceste cuvinte dintr-un amestec de credinţă şi de îndoială, de care se va aduce aminte multă vreme: „Doamne, eu cred. Te rog să vii în ajutorul necredinţei mele.”
(1757.3) 158:5.3 Când Iisus auzi cuvintele acestea, veni mai în faţă, luă mâna băiatului şi zise: „Am să fac asta după voia Tatălui meu şi în onoarea credinţei vii. Fiul meu, ridică-te! Duh neascultător, ieşi din el şi înapoi nu mai veni.” Apoi, punând mâna fiului în aceea a tatălui, Iisus zise: „Mergi pe drumul tău. Tatăl a împlinit dorinţa sufletului tău.” Şi toţi cei de faţă, chiar şi duşmanii lui Iisus, au fost uluiţi de ceea ce văzuseră.
(1757.4) 158:5.4 Cât despre cei trei apostoli care se bucuraseră recent de extazul spiritual al scenelor şi al experienţelor transfigurării, a fost într-adevăr o deziluzie pentru ei să revină atât de curând pe scena înfrângerii şi a frustrării tovarăşilor lor apostoli. Dar aşa a fost întotdeauna cu aceşti doisprezece ambasadori ai împărăţiei. Ei alternau constant între exaltare şi umilire în experienţele vieţii lor.
(1758.1) 158:5.5 În speţă, era vorba despre adevărata vindecare a unei duble afecţiuni, un rău fizic şi o boală de spirit. Vindecarea băiatului a fost permanentă începând din ceasul acela. După ce Iacob din Safed a plecat cu fiul lui însănătoşit de acolo, Iisus a zis: „Mergem acum în Cezareea lui Filip; pregătiţi-vă îndată.” Şi acesta a fost un grup tăcut care călătorea spre sud, în timp ce mulţimea se ţinea undeva în urma lor.
6. În grădina lui Celsus
(1758.2) 158:6.1 Cei doisprezece şi-au petrecut noaptea tot la Celsus. În seara aceea, în grădină, după ce au mâncat şi s-au odihnit puţin, s-au strâns în jurul lui Iisus, iar Toma a zis: „Maestre, aceia dintre noi care am rămas aici încă nu ştim nimic de ceea ce s-a petrecut pe munte şi lucrul care i-a încurajat atât de tare pe fraţii noştri care au fost cu tine. Noi dorim însă cu ardoare ca tu să ne vorbeşti de înfrângerea noastră şi să ne instruieşti în această privinţă, căci vedem că evenimentele survenite pe munte nu se poate să ne fie revelate în momentul acesta.”
(1758.3) 158:6.2 Iisus i-a răspuns lui Toma zicând: „Tot ceea ce au auzit fraţii voştri pe munte vă va fi revelat la timpul cuvenit. Am să vă arăt acum cauza eşecului avut în încercarea voastră atât de nechibzuită.” Ieri, pe când Maestrul şi tovarăşii lui, fraţii voştri, urcau acolo sus pe munte pentru a căuta o cunoaştere mai amplă a voii Tatălui şi pentru a cere o mai bogată înzestrare cu înţelepciune ca să poată executa cu eficienţă voia divină, voi, care aţi rămas aici, aţi primit instrucţiunea de a vă strădui să dobândiţi o minte clarvăzătoare spiritual, şi a vă ruga cu noi pentru o revelare mai completă a voii Tatălui. Or, voi nu aţi pus în aplicare credinţa care era la ordinele voastre; în loc de aceasta, voi aţi cedat ispitei; aţi recăzut în vechile şi dăunătoarele voastre tendinţe de a căuta pentru voi înşivă nişte poziţii alese în împărăţia cerurilor – pe care voi stăruiţi în a vi-l închipui sub un aspect material şi temporal. Voi vă agăţaţi de aceste concepţii eronate în pofida declaraţiilor mele repetate că regatul meu nu este al lumii acesteia.
(1758.4) 158:6.3 ”Cum apucaţi puţin să pricepeţi, prin credinţă, identitatea Fiului Omului, că se şi strecoară iarăşi în voi dorinţa egoistă de promovare pământească, şi reîncepeţi atunci să discutaţi între voi ca să ştiţi cine va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor. Or, această împărăţie nu există şi nu a existat niciodată sub forma în care îl concepeţi voi. Nu v-am zis oare că acela care ar vrea să fie cel mai mare în regatul fraternităţii spirituale a Tatălui meu trebuie să devină un lucru mic în proprii lui ochi şi să devină astfel servitorul fraţilor săi? Măreţia spirituală constă într-o dragoste înţelegătoare asemănătoare celei a lui Dumnezeu, iar nu într-o desfătare cu exercitarea puterii materiale pentru exaltarea sinelui. În încercarea în care aţi suferit un eşec atât de total, intenţia voastră nu era curată. Mobilul vostru nu era divin. Idealul vostru nu era spiritual. Ambiţia voastră nu era altruistă. Modul vostru de acţiune nu era întemeiat pe iubire, iar ţelul pe care doreaţi să îl atingeţi nu era voia Tatălui din ceruri.
(1758.5) 158:6.4 ”Cât timp o să vă ia să învăţaţi că nu se poate scurta cursul fenomenelor naturale stabilite decât atunci când aceste lucruri sunt conforme cu voia Tatălui? Iar înfăptuirea vreunei lucrări spirituale nu este posibilă în absenţa puterii spirituale. Chiar dacă potenţialul lor este prezent, nu puteţi face aceasta fără existenţa unui al treilea factor uman esenţial, experienţa personală a posedării unei credinţe vii. Oare trebuie mereu să asistaţi la manifestări materiale pentru a vă atrage către realităţile spirituale ale regatului? Nu puteţi voi oare înţelege semnificaţia spirituală a misiunii mele fără demonstrarea vizibilă a unor lucrări neobişnuite? Oare când se va putea conta pe voi pentru aderarea la realităţile spirituale superioare ale regatului, indiferent de aspectul exterior al oricărei manifestări materiale?”
(1759.1) 158:6.5 După ce a vorbit astfel celor doisprezece, Iisus a adăugat: „Acum, duceţi-vă de vă odihniţi, căci mâine dimineaţă ne vom reîntoarce la Magadan şi ne vom sfătui cu privire la misiunea noastră în oraşele şi satele Decapolisului. În concluzie la experienţa acestei zile, îngăduiţi-mi să îi repet fiecăruia dintre voi ceea ce le-am spus fraţilor voştri pe munte, şi întipăriţi-vă bine în inimă aceste cuvinte: Fiul Omului intră acum în ultima fază a efuziunii sale. Noi suntem pe cale să întreprindem lucrări care vor conduce curând la marea încercare finală a credinţei şi a devoţiunii voastre, atunci când voi fi dat pe mâna oamenilor care caută să mă distrugă. Să vă aduceţi aminte ce vă spun: ‘Fiul Omului va fi omorât, dar el se va înălţa din nou.’”
(1759.2) 158:6.6 Ei s-au retras ca să înnopteze, plini de tristeţe. Erau descumpăniţi şi nu puteau pricepe sensul acestor cuvinte. Le era frică să pună vreo întrebare în legătură cu ceea ce spusese Iisus, dar ei şi-au amintit totul după înviere.
7. Protestul lui Petru
(1759.3) 158:7.1 Devreme în această dimineaţă de miercuri, Iisus şi cei doisprezece au părăsit Cezareea lui Filip, îndreptându-se către Parcul Magadan, lângă Betsaida-Iulia. Apostolii dormiseră foarte puţin în noaptea aceea; ei s-au sculat deci devreme şi s-au pregătit de plecare dis-de-dimineaţă. Chiar şi flegmaticii gemeni Alfeu fuseseră şocaţi de această conversaţie despre moarte lui Iisus. Mergând către sud, ei au ajuns la drumul Damascului, puţin mai încolo de apele Meromului. Dorind să evite scribii şi alte persoane de care Iisus ştia că aveau să îi ajungă în curând, el a precizat ca ei să meargă la Capernaum, pe drumul Damascului care traversa Galileea. El a făcut aceasta deoarece ştia că aceia care îl urmau vor lua drumul din estul Iordanului, socotind că Iisus şi apostolii se temeau să treacă prin teritoriul lui Irod Antipa. Iisus căuta să scape de criticii lui şi de mulţimea care îl urma, pentru a fi singur cu apostolii în ziua aceea.
(1759.4) 158:7.2 Ei au mers deci prin Galileea până ce ora obişnuită a prânzului lor trecuse de multă vreme, apoi s-au oprit undeva la umbră pentru o pauză. După ce au mâncat, Andrei i-a zis lui Iisus: „Maestre, fraţii tăi nu înţeleg cuvintele tale profunde. Noi am ajuns să credem pe deplin că tu eşti Fiul lui Dumnezeu, iar acum auzim de la tine vorbele astea ciudate, cum că ne vei părăsi, că vei muri. Noi nu înţelegem învăţătura ta. Oare ne vorbeşti în parabole? Te rugăm să ne vorbeşti de-a dreptul, şi nu sub o formă învăluită.”
(1759.5) 158:7.3 Ca răspuns la întrebarea lui Andrei, Iisus zise: „Fraţii mei, ca răspuns la mărturisirea voastră că mă credeţi Fiul lui Dumnezeu, eu sunt obligat să vă dezvălui adevărul asupra finalului efuziunii terestre a Fiului Omului. Voi persistaţi în a crede că eu sunt Mesia, şi nu vreţi să renunţaţi la ideea că Mesia trebuie să fie aşezat pe un tron în Ierusalim. De aceea, vă repet cu insistenţă că Fiul Omului va trebui în curând să meargă în Ierusalim, să sufere mult, să fie respins de scribi, de bătrâni şi de preoţii conducători, şi, după toate acestea, să fie omorât şi ridicat dintre morţi. Eu nu vă povestesc o parabolă, vă spun adevărul pentru ca voi să fiţi pregătiţi pentru aceste evenimente când ne vor surprinde deodată.”
(1760.1) 158:7.4 Petru a vorbit astfel pentru că îl iubea pe Iisus, dar natura umană a Maestrului a desluşit, în aceste cuvinte afecţiunea bine intenţionată, sugestia subtilă a unei ispite, aceea de a schimba politica sa constând în urmărirea până la capăt a efuziunii sale terestre conform voii Tatălui său din Paradis. Şi fiindcă sesiza pericolul de a permite unor sugestii, chiar şi celor ale prietenilor lui afectuoşi şi loiali, să îi schimbe hotărârea, Iisus s-a întors către Petru şi ceilalţi apostoli exclamând: „Treceţi în spatele meu. Voi ţineţi de spiritul adversarului, ispititorul. Când vorbiţi în felul acesta, voi nu sunteţi de partea mea, ci mai degrabă de partea inamicului nostru. Voi faceţi astfel din dragostea voastră pentru mine o piatră de încercare în calea înfăptuirii voii Tatălui. Nu vă preocupaţi de căile omeneşti, ci mai degrabă de voia lui Dumnezeu.”
(1760.2) 158:7.5 Când şi-au revenit din primul şoc al tăioasei mustrări din partea lui Iisus şi înainte ca ei să îşi reia călătoria, Maestrul a adăugat: „Dacă vrea vreunul să vină după mine, atunci să facă abstracţie de sine însuşi, să îşi asume zi de zi responsabilităţile şi să mă urmeze. Căci oricine va vrea să îşi salveze în mod egoist viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa, din iubire pentru mine şi evanghelie, o va salva. La ce îi foloseşte unui om să câştige lumea întreagă şi să îşi piardă propriul suflet? Ce poate da un om în schimbul vieţii veşnice? Să nu vă fie ruşine cu mine şi cu cuvintele mele în această generaţie păcătoasă şi ipocrită, tot aşa cum mie nu îmi va fi ruşine să vă recunosc când veţi apărea în glorie înaintea Tatălui meu în prezenţa tuturor oştirilor celeste. Totuşi, printre cei care se găsesc aici înaintea mea, mulţi nu vor gusta moartea înainte de a fi văzut această împărăţie al lui Dumnezeu sosind cu putere.”
(1760.3) 158:7.6 Iisus a arătat astfel limpede celor doisprezece cărarea dureroasă şi plină de conflicte pe care trebuiau să păşească dacă voiau să îl urmeze. Ce şoc a fost acesta pentru aceşti păcătoşi galileeni care persistau în a visa la un regat pământean cu poziţii de onoare pentru ei înşişi! Dar inimile lor loiale au fost mişcate de acest apel curajos, şi nici unul dintre ei nu avea de gând să îl părăsească pe Iisus; el nu îi trimitea singuri la bătălie; el îi conducea. Le cerea doar să îl urmeze cu vitejie.
(1760.4) 158:7.7 Cei doisprezece pricepeau încetul cu încetul ideea că Iisus le expunea ceva pentru eventualitatea morţii sale. Ei înţelegeau vag ceea ce spunea el cu privire la moartea sa, dar declaraţia sa privitoare la învierea dintre morţi scăpa în întregime minţii lor. Pe măsură ce se scurgeau zilele, Petru, Iacob şi Ioan au ajuns să înţeleagă mai bine unele dintre aceste întrebări amintindu-şi de experienţa lor de pe muntele transfigurării.
(1760.5) 158:7.8 Pe toată durata asocierii lor cu Maestrul, cei doisprezece nu au avut decât rare prilejuri de a vedea privirea fulgerătoare a lui Iisus şi de a auzi cuvinte de dojană atât de vii precum cele adresate lui Petru şi celorlalţi apostoli cu această ocazie. Iisus fusese întotdeauna răbdător în faţa imperfecţiunilor lor omeneşti, dar el nu a fost la fel şi în faţa ameninţării iminente împotriva programului său care implica executarea voii Tatălui său în legătură cu restul carierei lui pământeşti. Apostolii au fost realmente zăpăciţi; ei erau stupefiaţi şi îngroziţi. Nu găseau cuvinte pentru a-şi exprima amărăciunea. Încet-încet, ei au început să înţeleagă ceea ce trebuia să îndure Maestrul, precum şi necesitatea ca ei să treacă prin aceste încercări odată cu el; însă ei nu s-au trezit la realitatea acestor evenimente viitoare decât la mult timp după aceste prime aluzii la tragedia ameninţătoare a celor din urmă zile din viaţa sa.
(1761.1) 158:7.9 Iisus şi cei doisprezece au plecat apoi în tăcere către tabăra lor din Parcul Magadanului, trecând prin Capernaum. În cursul acestei după-amiezi, deşi ei nu au conversat deloc cu Iisus, au vorbit mult între ei, în vreme ce Andrei stătea de vorbă cu Maestrul.
(1761.2) 158:8.1 Sosiţi la Capernaum la revărsatul zorilor, ei s-au dus direct să ia masa de seară la Simon Petru, trecând pe nişte străzi puţin circulate. În timp ce David Zebedeu se pregătea să îi ducă de partea cealaltă a lacului, ei zăboveau la Simon acasă. Privind drept în ochii lui Petru şi ai apostolilor, Iisus i-a întrebat: „Pe când mergeaţi împreună în această după-amiază, despre ce discutaţi voi atâta de serios?” Apostolii au tăcut din gură, căci mulţi dintre ei continuaseră discuţia începută lângă muntele Hermon, despre poziţiile pe care le vor ocupa în regatul ce va fi să vină, despre cine va fi cel mai mare şi aşa mai departe. Ştiind ceea ce ocupase gândurile lor în ziua aceea, Iisus a făcut semn unuia dintre micuţii lui Petru, l-a aşezat printre ei şi a zis: În adevăr, în adevăr, vă zic, dacă nu o să vă schimbaţi radical purtarea şi nu o să semănaţi mai mult cu copilul acesta, veţi face prea puţin progrese în împărăţia cerurilor. Cine se va smeri şi va semăna cu acest micuţ, va deveni cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi cine primeşte un copilaş, mă primeşte pe mine. Iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte şi pe Cel care m-a trimis. Dacă vreţi să fiţi primii în regat, căutaţi să duceţi aceste bune adevăruri fraţilor voştri întru carne. Însă, în cazul în care cineva face pe vreunul dintre aceşti copilaşi să se împiedice, mai bine ar fi pentru el dacă i s-ar lega o piatră de gât o piatră de moară şi ar fi azvârlit în mare. Dacă lucrurile pe care le faceţi cu mâinile voastre şi pe care le vedeţi cu ochii voştri ofensează cumva progresul împărăţiei cerurilor, jertfiţi-i pe aceşti idoli îndrăgiţi; căci mai bine este să intri în regat fiind lipsit de multe dintre lucrurile pe care le iubeşti în viaţă decât să te agăţi de aceşti idoli şi să te pomeneşti exclus din regat. Dar mai presus de toate, vedeţi să nu îi dispreţuiţi pe nici unul dintre aceşti micuţi, căci îngerii lor privesc mereu chipurile oştirilor celeste.”
(1761.3) 158:8.2 Când Iisus a terminat de vorbit, el i-a urcat pe toţi într-o barcă şi au trecut până la Magadan, pe partea cealaltă a lacului.
Odata cu Schimbarea la Față și Transfigurarea Domnului, să ne ne schimbăm și noi pentru ca gradual să devenim lumina ce suntem.
Până la o nouă revedere … Pace și lumină pentru toți ! … și nu uitați … Fiți lumină ca să răspândiți lumină !
Costi
Dragi prieteni,
Ne-am apropiat oarecum de finalul călătoriei noastre prin intermediul acestei cărți, din care am prezentat cu rol de conștientizare doar câteva capitole din cele 120 a primei parți (cartea având 196 capitole în total) ca să vă faceți o ideie despre Dumnezeu și Măreția Împărăției Sale și nu în ultimul rând despre cine suntem noi oamenii cu adevărat și ce carieră ascensională ne așteaptă.
Materiale din cele 76 de capitolele următoare privind Viața și Învățăturile lui Iisus am sa prezint doar ocazional unele cu ocazia unor anumite evenimente biblice mai importante, pentru a vedea în relevarea Urantiei cum s-au desfășurat ele, comparativ cu evenimentele prezentate în Biblie pe care majoritatea le cunoașteți sau alte cărți cum ar fi cele ale lui Jakob Lorber înspecial Marea Evanghelie a lui Ioan.
Acest articol este preluat din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos:http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-120-manifestarea-lui-mihail-pe-urantia
(1323.1) 120:0.1 ÎNSĂRCINAT de Gabriel să supravegheze reformularea povestirii vieţii lui Mihail pe Urantia sub înfăţişarea trupului muritor, eu, Melchisedecul director al comisiei de revelaţie căruia i-a fost încredinţată această sarcină, sunt autorizat să prezint această naraţiune a anumitor evenimente care au precedat imediat momentul în care Fiul Creator a sosit pe Urantia pentru a aborda faza finală a experienţei sale de manifestare universală. A trăi o viaţă identică cu cea pe care o impune el fiinţelor inteligente ale propriei sale creaţii, deci de a se dărui, manifestându-se sub înfăţişarea diverselor sale ordine de fiinţe create, reprezintă o parte din preţul pe care fiecare Fiu Creator trebuie să-l plătească pentru a câştiga suveranitatea completă şi supremă a universului de lucruri şi de fiinţe pe care el însuşi le-a edificat.
(1323.2) 120:0.2 Înaintea evenimentelor pe care vreau să le conturez, Mihail al Nebadonului avusese şase efuziuni, sub înfăţişarea a şase ordine diferite ale creaţiei sale variate de fiinţe inteligente. Apoi, el s-a pregătit să coboare pe Urantia sub înfăţişarea muritorilor încarnaţi, ordinul cel mai umil al creaturilor volitive inteligente, şi, în calitate de fiinţă umană a tărâmului material, să execute actul final al epopeii care îi permitea să dobândească suveranitatea universului său conform directivelor Şefilor Paradisiaci divini ai ordinelor universului universurilor.
(1323.3) 120:0.3 În cursul fiecăreia dintre precedentele efuziuni, Mihail a dobândit nu numai experienţa finită a unui grup de fiinţe create, ci şi o experienţă esenţială de cooperare cu Paradisul, care trebuia în ea însăşi şi prin ea însăşi să aducă o nouă contribuţie la stabilirea sa ca suveran al universului pe care el însuşi îl edificase. În orice moment al întregului trecut al timpului universului local, Mihail ar fi putut revendica suveranitatea personală în calitate de Fiu Creator, şi, tot în calitate de Fiu Creator, el ar fi putut guverna universul său de materie pe care l-ar fi ales. În acest caz, Emanuel şi Fii asociaţi din Paradis şi-ar fi luat rămas bun de la acest univers. Dar Mihail nu dorea să guverneze Nebadonul numai potrivit propriului său drept izolat de Fiu Creator. El dorea, printr-o experienţă efectivă de subordonare cooperatoare a Trinităţii Paradisului, să se înalţe la această înaltă situaţie de statut universal în care devenise calificat pentru a conduce universul său şi să îi administreze treburile cu această perfecţiune a discernământului şi cu această înţelepciune de executare care vor fi cândva caracteristicile guvernării exaltate a Fiinţei Supreme. El nu aspira atât la perfecţiunea de guvernare a unui Fiu Creator, cât la supremaţia de administrare în calitate de personificare a înţelepciunii universale şi a divinei experienţe a Fiinţei Supreme.
(1324.1) 120:0.4 Mihail avea deci un dublu scop în înfăptuirea celor şapte efuziuni pe diversele ordine de creaturi ale universului său. În primul rând, el desăvârşea experienţa necesară în înţelegerea creaturilor cerută de la toţi Fiii Creatori înainte ca ei să îşi asume o suveranitate completă. În orice moment, un Fiu Creator îşi poate guverna universul din propriul său drept, dar el nu poate guverna ca reprezentant suprem al Trinităţii Paradisului decât după ce a trecut prin cele şapte efuziuni sub înfăţişarea creaturilor universului său. În al doilea rând, el aspira la privilegiul de a reprezenta autoritatea maximă a Trinităţii Paradisului susceptibilă de a fi exercitată în administrarea directă şi personală a unui univers local. În consecinţă, în timpul experienţei fiecăreia dintre efuziunile sale, Mihail s-a subordonat voluntar, cu succes şi într-o manieră satisfăcătoare, voinţelor divers constituite ale diverselor asociaţii de persoane ale Trinităţii Paradisului. Altfel zis, cu ocazia primei efuziuni, el s-a supus voinţei conjugate a Tatălui, a Fiului şi a Spiritului; cu ocazia celei de-a doua, voinţei Tatălui şi a Fiului; cu ocazia celei de-a treia, voinţei Tatălui şi a Spiritului; cu ocazia celei de-a patra efuziuni, voinţei Fiului şi a Spiritului; cu ocazia celei de-a cincia, voinţei Spiritului Infinit; cu ocazia celei de-a şasea, voinţei Fiului Etern; şi, în cursul celei de-a şaptea şi cea din urmă manifestare pe Urantia, voinţei Tatălui Universal.
(1324.2) 120:0.5 În suveranitatea sa personală, Mihail combină deci voinţa divină a fazelor septuple ale Creatorilor universali cu experienţa comprehensivă a creaturilor universului său local. Administrarea sa a devenit astfel reprezentanta a maximum de autoritate şi de putere, fiind în acelaşi timp scutită de orice pretenţie arbitrară. Puterea sa este nelimitată, întrucât ea decurge dintr-o asociere experimentală cu Deităţile Paradisului. Autoritatea sa este incontestabilă în măsura în care a fost dobândită printr-o experienţă efectivă sub înfăţişarea creaturilor din univers. Suveranitatea sa este supremă, întrucât ea încorporează simultan septuplul punct de vedere al Deităţii Paradisului şi punctul de vedere al creaturilor timpului şi spaţiului.
(1324.3) 120:0.6 După ce a determinat momentul efuziunii sale şi a ales planeta unde acest eveniment extraordinar ar fi avut loc, Mihail a avut cu Gabriel întrunirea obişnuită care preceda o manifestare şi s-a prezentat apoi înaintea lui Emanuel, fratele său mai mare şi consilierul său paradisiac. Mihail a încredinţat atunci păstrării lui Emanuel toate puterile de administrare universală care nu fuseseră anterior conferite lui Gabriel. Chiar înainte ca Mihail să plece să se încarneze pe Urantia, Emanuel, acceptând păstrarea universului cât timp va dura manifestarea pe Urantia,s-a apucat să transmită recomandări de folosire în caz de manifestare, care aveau să îi servească ca indicaţii lui Mihail pentru încarnarea sa când va creşte curând pe Urantia în calitate de muritor al acelui tărâm.
(1324.4) 120:0.7 În legătură cu aceasta, trebuie amintit că Mihail alesese să procedeze la această manifestare sub înfăţişarea cărnii muritoare şi supus voii Tatălui Paradisului. Fiul Creator nu avea nevoie de instrucţiuni de persoană pentru a efectua această încarnare dacă ar fi avut ca scop unic să parvină la suveranitatea universului său. Dar el se angajase într-un program de revelare a Supremului care implica o funcţionare cooperatoare cu diversele voinţe ale Deităţilor Paradisului. În felul acesta, suveranitatea sa odată ce era definitiv şi personal dobândită includea efectiv în totalitate voinţa septuplă a Deităţii, aşa cum culminează ea în Suprem. Mihail primise deja, de şase ori în trecut, instrucţiuni de la reprezentanţii personali ai diverselor Deităţi ale Paradisului şi de la asocierile lor. Acum, el primea directive de la Uniunea de Zile, ambasadorul Trinităţii Paradisului pe lângă universul local al Nebadonului şi care acţiona în numele Tatălui Universal.
(1325.1) 120:0.8 Din faptul că acest puternic Fiu Creator a acceptat de bună voie să se supună încă o dată voinţei Deităţilor Paradisului, de această dată celei a Tatălui Universal, rezultau avantaje imediate şi imense compensaţii. Prin această decizie de a îndeplini un asemenea act de subordonare asociativă, Mihail avea să cunoască, prin experienţa din această încarnare, nu numai natura omenească muritoare, ci şi voia Tatălui Paradisiac al tuturor. Ba mai mult, el putea să se lanseze în această manifestare unică cu asigurarea completă că nu numai Emanuel exercita deplina autoritate a Tatălui Paradisului în administrarea universului său în timpul şederii sale pe Urantia, ci şi cu mângâierea de a şti că Cei Îmbătrâniţi de Zile ai suprauniversului decretaseră că tărâmul său va fi în siguranţă în timpul întregii perioade de manifestare.
(1325.2) 120:0.9 Acesta a fost cadrul acestui eveniment capital în cursul căruia Emanuel a prezentat misiunea celei de-a şaptea efuziuni. Eu sunt autorizat să dau următoarele extrase din recomandările făcute înaintea efuziunii de către Emanuel şefului universului local, care a devenit apoi Iisus din Nazaret (Crist Mihail) pe Urantia.
(1325.3) 120:1.1 ”Fratele meu Creator, eu sunt pe punctul de a asista la cea de-a şaptea şi cea din urmă manifestare universală a ta. Tu ai executat în maniera cea mai fidelă şi cea mai perfectă cele şase misiuni precedente, iar eu nu nutresc alt gând decât acela al unui acelaşi triumf şi pentru aceasta, manifestarea ta finală pentru suveranitate. Până acum tu ai apărut pe sferele tale de manifestare ca o fiinţă pe deplin dezvoltată a ordinului pe care îl aleseseşi. Acum, tu eşti pe cale să apari pe Urantia, planeta dezordonată şi tulburată a alegerii tale, nu ca un muritor pe deplin dezvoltat, ci ca un nou născut fără apărare. Aceasta, dragul meu tovarăş, va fi pentru tine o experienţă nouă şi nemai-încercată. Tu eşti pe punctul de a plăti întregul preţ al unei efuziuni şi a experimenta iluminarea completă a unui Creator care se încarnează sub înfăţişarea unei creaturi.
(1325.4) 120:1.2 ”De-a lungul fiecăreia dintre efuziunile precedente, tu ai ales de bunăvoie să te supui voinţei celor trei Deităţi ale Paradisului şi interasocierilor lor divine. Tu ai fost supus, cu ocazia efuziunilor precedente, tuturor celor şapte faze ale voinţei Supremului, exceptând voinţa personală a Tatălui tău din Paradis. Acum că te-ai decis să te supui voii Tatălui tău în cursul celei de-a şaptea efuziuni, eu, în calitate de reprezentant personal al Tatălui nostru, îmi asum jurisdicţia necondiţionată a universului tău pe durata încarnării tale.
(1325.5) 120:1.3 ”Întreprinzând manifestarea pe Urantia, tu te-ai privat de bună voie de orice sprijin extraplanetar şi de toată asistenţa specială care ţi-ar fi putut fi oferită de către creaturile propriei tale creaţii. Aşa cum fiii creaţi ai Nebadonului depind în întregime de tine pentru a fi călăuziţi în siguranţă de-a lungul carierei lor universale, tot aşa trebuie acum ca tu să te pui, în întregime şi fără rezervă, sub dependenţa Tatălui tău Paradisiac pentru a fi călăuzit cu siguranţă prin vicisitudinile nerevelate ale următoarei tale cariere în calitate de muritor. Şi, când vei fi atins această experienţă de manifestare, tu vei cunoaşte, în tot adevărul lui, deplinul sens şi bogata semnificaţie a acestei încrederi în legea a cărei stăpânire tu o pretinzi atât de invariabil din partea tuturor creaturilor tale ca parte a relaţiilor lor intime cu tine în calitate de Creator şi Tată al universului lor local.
(1326.1) 120:1.4 ”De-a lungul efuziunii tale pe Urantia, nu este nevoie să te preocupe decât un singur lucru, comuniunea neîntreruptă dintre tine şi Tatăl tău din Paradis. Şi prin perfecţiunea unei astfel de relaţii se face că lumea efuziunii tale, şi chiar şi tot universul creaţiei tale, vor percepe o revelaţie nouă şi mai comprehensibilă a Tatălui tău şi a Tatălui meu, Tatăl Universal al tuturor. Tu nu ai aşadar să te îngrijeşti decât de viaţa ta personală pe Urantia. Eu voi fi pe deplin şi efectiv responsabil de administrarea neîntreruptă şi de securitatea universului tău din momentul în care tu vei fi abandonat de bună voie autoritatea până în acela în care tu vei reveni la noi ca Suveran al Universului, confirmat de Paradis, şi în care tu vei primi din mâinile mele nu autoritatea de vice-gerant pe care mi-o predai acum, ci puterea supremă şi jurisdicţia asupra universului tău.
(1326.2) 120:1.5 ”Pentru ca tu să poţi cunoaşte cu certitudine că eu am puterea de a face tot ceea ce îţi promit în acest moment (ştiind bine că eu reprezint asigurarea întregului Paradis pentru îndeplinirea cu fidelitate a cuvântului meu), eu te anunţ că tocmai mi s-a comunicat o decizie a Străvechilor de Zile de pe Uversa, care va înlătura orice pericol spiritual din Nebadon pe parcursul perioadei efuziunii tale voluntare. Din clipa în care îţi vei preda conştiinţa, la începutul încarnării tale muritoare, până la reîntoarcerea ta către noi ca suveran suprem şi necondiţionat al acestui univers pe care l-ai creat şi organizat tu însuţi, nu se poate întâmpla nimic grav în tot Nebadonul. În acest interimat al încarnării tale, eu deţin instrucţiunile Străvechilor de Zile care ordonă, fără ocolişuri, nimicirea instantanee şi automată a oricărei fiinţe vinovate de rebeliune sau care caută să provoace, în absenţa ta, pe durata efuziunii tale, o insurecţie în universul Nebadonului. Fratele meu, în vederea autorităţii Paradisului inerentă prezenţei mele şi sporită de mandatul juridic al Uversei, universul tău şi toate creaturile sale loiale vor fi în siguranţă în timpul efuziunii tale. Tu poţi să pleci în misiunea ta cu un singur gând – să lărgeşti revelaţia Tatălui nostru fiinţelor inteligente ale universului tău.
(1326.3) 120:1.6 ”Ca şi în toate efuziunile tale anterioare, eu aş vrea să-ţi amintesc că eu sunt depozitarul jurisdicţiei universului tău cu titlu de frate mandatar. Eu exercit orice autoritate şi fac uz de orice putere în numele tău. Eu activez aşa cum ar face-o Tatăl nostru din Paradis şi conform rugăminţii tale explicite de a acţiona astfel în locul tău. Dat fiind acest fapt, toată această autoritate delegată îţi va reveni pentru a o exercita în orice moment pe care îl vei judeca potrivit pentru a cere restituirea ei. Consacrarea ta este în întregime voluntară în toate fazele ei. În calitate de muritor întrupat pe pământ, tu vei fi privat de darurile celeste, dar poţi să recuperezi toată puterea abandonată în orice clipă pe care ai alege-o pentru a te reînvesti cu autoritatea ta universală. Dacă tu alegi să reiei statutul tău de putere şi de autoritate, aminteşte-ţi că aceasta va numai din motive personale, întrucât eu sunt gajul suprem şi viu a cărui prezenţă şi promisiune garantează administrarea universului tău în totală securitate, conform voii Tatălui tău. O rebeliune, aşa cum s-a produs de trei ori în Nebadon, nu se poate produce în absenţa ta din Salvington pentru această manifestare. Pe durata efuziunii tale pe Urantia, Cei Îmbătrâniţi de Zile au decretat că orice rebeliune din Nebadon va purta în ea însăşi germenul automat al propriei ei anihilări.
(1326.4) 120:1.7 ”Câtă vreme vei fi plecat pentru această manifestare finală şi extraordinară, eu mă angajez (cu cooperarea lui Gabriel) să administrez cu fidelitate universul tău. Împuternicindu-te pentru a întreprinde această slujbă de revelaţie divină şi să suferi această experienţă de înţelegere umană făcută perfectă, eu acţionez în numele Tatălui meu şi al Tatălui tău, şi îţi ofer sfaturile următoare care ar trebui să te călăuzească pentru a trăi viaţa ta terestră pe măsură ce vei deveni progresiv conştient de misiunea divină ataşată şederii tale prelungite în trup.”
(1327.1) 120:2.1 ”1. Potrivit uzanţelor şi conform tehnicii Sonaringtonului – conform mandatelor Fiului Etern din Paradis – eu am dat toate dispoziţiile necesare pentru ca tu să poţi întreprinde imediat această manifestare trupească în armonie cu planurile pe care le-ai stabilit şi care au fost încredinţate în păstrarea mea prin Gabriel. Tu vei creşte pe Urantia ca un copil al tărâmului, îţi vei desăvârşi acolo educaţia ta umană – rămânând constant supus voii Tatălui tău din Paradis – tu îţi vei trăi viaţa pe Urantia aşa cum ai hotărât-o, îţi vei termina şederea planetară şi îţi vei pregăti ascensiunea până aproape de Tatăl tău pentru a primi de la el suveranitatea supremă a universului tău.
(1327.2) 120:2.2 ”2. În afară de misiunea ta pământeană şi de revelaţia ta în univers, dar în raport cu fiecare dintre acestea, eu te sfătuiesc, de îndată ce vei deveni îndeajuns de conştient de identitatea ta divină, să iei asupra ta sarcina suplimentară de a pune capăt din punct de vedere tehnic rebeliunii lui Lucifer din sistemul Sataniei şi de a face toate acestea în calitate de Fiu al Omului, deci, în calitate de creatură muritoare a tărâmului făcută puternică în slăbiciunea ei prin aceea că ea se supune prin credinţă voii Tatălui său, eu sugerez ca tu să realizezi, cu graţie, în tot ceea ce ai refuzat de nenumărate ori să înfăptuieşti arbitrar prin forţă şi putere pe când dispuneai de aceste puteri, la vremea când a izbucnit această rebeliune culpabilă şi nejustificată. Eu voi considera ca fiind apogeul potrivit al efuziunii tale în calitate de muritor faptul că tu vei reveni printre noi ca Fiu al Omului, Prinţ Planetar al Urantiei, şi în acelaşi timp ca Fiul lui Dumnezeu, suveranul suprem al universului tău. Ca om muritor, tipul inferior de creatură inteligentă din Nebadon, tu înfruntă şi judecă pretenţiile blasfematoare ale lui Caligastia şi ale lui Lucifer; şi, în umila stare pe care ţi-ai asumat-o, pune capăt pentru totdeauna ruşinoaselor prezentări greşite ale acestor copii de lumină decăzuţi. După ce ai refuzat cu persistenţă să-i discreditezi pe aceşti rebeli prin exerciţiul prerogativelor de creator, s-ar potrivi acum ca, sub înfăţişarea fiinţelor cele mai umile din creaţia ta, tu să smulgi dominaţia din mâinile acestor Fii decăzuţi. Astfel, întreg universul tău local va recunoaşte cu toată echitatea, cu claritate şi pentru totdeauna, că tu ai fost just făcând, în rolul de muritor întrupat, lucrurile pe care îndurarea divină te îndemna să nu le faci prin puterea unei autorităţi arbitrare. Stabilind astfel, prin consacrarea ta, posibilitatea suveranităţii Supremului în Nebadon, tu vei fi dus, de fapt, la bun sfârşit treburile rămase în suspensie ale tuturor insurecţiilor anterioare, indiferent de timpul mai mult sau mai puţin lung necesar încheierii lor efective. Prin acest act, disensiunile în curs din universul tău vor fi rezolvate în fond. Ca urmare, când tu vei fi dotat cu suveranitatea supremă peste tot universul, provocări asemănătoare faţă de autoritatea ta nu vor mai putea niciodată să se reproducă în nici o parte din marea ta creaţie personală.
(1327.3) 120:2.3 ”3. Când vei fi reuşit să pui capăt secesiunii Urantiei – iar tu vei ajunge indubitabil acolo – eu te sfătuiesc să accepţi ca Gabriel să-ţi confere titlul de ‘Prinţ Planetar al Urantiei’ în semn de recunoaştere eternă, din partea întregului univers, a experienţei tale finale de manifestare şi apoi de a lua toate măsurile compatibile cu sensul efuziunii tale pentru a compensa mâhnirea şi confuzia aduse pe Urantia prin trădarea lui Caligastia şi prin greşeala Adamică.
(1328.1) 120:2.4 ”4. Conform rugăminţii tale, Gabriel şi toţi cei interesaţi vor coopera cu tine în dorinţa de a exprima terminarea efuziunii tale pe Urantia prin pronunţarea unei judecăţi de dezlegare a tărâmului, însoţită de încheierea unei epoci, de învierea supravieţuitorilor muritori adormiţi şi prin stabilirea distribuirii Spiritului Adevărului revărsat.
(1328.2) 120:2.5 ”5. În ceea ce priveşte planeta efuziunii tale şi generaţia imediată a oamenilor care vor trăi acolo în epoca şederii tale ca muritor, te sfătuiesc să-ţi asumi pe larg rolul unui educator. Acordă, în primul rând, atenţia ta eliberării şi inspirării naturii spirituale a omului. Apoi, iluminează inteligenţa umană întunecată, vindecă sufletul oamenilor şi scapă minţile lor de terorile seculare. Şi atunci, în acord cu înţelepciunea ta de muritor, îngrijeşte-te de bunăstarea fizică şi de confortul material al fraţilor tăi încarnaţi. Trăieşte viaţa religioasă ideală pentru inspirarea şi edificarea universului tău.
(1328.3) 120:2.6 ”6. Pe planeta efuziunii tale, redă libertatea spirituală omului izolat prin rebeliune. Să aduci pe Urantia o contribuţie suplimentară la suveranitatea Supremului, extinzând astfel stabilirea acestei suveranităţi până la marginile vastului domeniu al creaţiei tale personale. Graţie efuziunii tale materiale sub înfăţişarea cărnii se face că eşti pe punctul de a experimenta iluminarea finală a unui Creator din spaţiu-timp, dubla experienţă a muncii în limitele naturii umane şi cu voia Tatălui tău din Paradis. În viaţa temporară, voia creaturii finite şi voia Creatorului infinit sunt menite să devină una, tot aşa cum sunt ele pe cale de a se uni în Deitatea evoluândă a Fiinţei Supreme. Răspândeşte pe planeta efuziunii tale Spiritul Adevărului, şi fă-i astfel pe toţi oamenii normali ai acestei sfere izolate imediat şi pe deplin accesibili ajutorului prezenţei fracţionate a Tatălui nostru din Paradis, Ajustorii Gândirii ai tărâmurilor.
(1328.4) 120:2.7 ”7. În toate înfăptuirile de pe lumea efuziunii tale, păstrează constant gândul că tu trăieşti o viaţă destinată instruirii şi edificării întregului tău univers. Tu reverşi această viaţă de încarnare muritoare peste Urantia, dar tu trebuie să trăieşti această viaţă pentru a inspira spiritual toate inteligenţele umane şi supraumane care au trăit, care există actualmente sau ar putea încă să trăiască pe fiecare dintre lumile locuite care au format, formează acum sau pot încă să formeze o parte a vastei galaxii a domeniului tău administrativ. Viaţa ta terestră sub înfăţişarea cărnii muritoare nu ar trebui să fie trăită ca să constituie un exemplu pentru muritorii Urantiei din epoca şederii tale terestre, nici pentru vreuna dintre generaţiile de fiinţe umane care trăiesc ulterior pe Urantia sau pe oricare altă lume. Mai degrabă, viaţa ta în carne pe Urantia va fi o inspiraţie pentru toate vieţile, pe toate lumile Nebadonului prin toate generaţiile epocilor ce stau să vină.
(1328.5) 120:2.8 ”8. Marea misiune pe care trebuie s-o realizezi şi s-o experimentezi în încarnarea muritoare este conţinută în hotărârea de a trăi o viaţă consacrată din toată inima facerii voii Tatălui tău din Paradis, şi astfel de a-l revela pe Dumnezeu, Tatăl tău, în trup şi în special creaturilor din trup. În acelaşi timp, şi într-un chip nou şi superior, tu îl vei interpreta pe Tatăl nostru pentru fiinţele supramuritoare din tot Nebadonul. Paralel cu acest serviciu de nouă revelaţie şi de interpretare lărgită a Tatălui Paradisului pe lângă fiecare tip de minte umană şi supraumană, tu vei opera astfel încât să efectuezi o nouă revelaţie a omului pentru de Dumnezeu. În timpul unicei şi scurtei tale vieţi în trup, fă să iasă în relief, aşa cum nu s-a mai văzut niciodată anterior în tot Nebadonul, posibilităţile transcendente accesibile unei fiinţe umane care îl cunoaşte pe Dumnezeu, pe durata scurtei cariere a unei existenţe muritoare, şi oferă o interpretare nouă şi iluminată a omului şi a vicisitudinilor vieţii sale planetare tuturor inteligenţelor supraumane din tot Nebadonul, şi aceasta, pentru toate timpurile. Tu trebuie să cobori pe Urantia sub înfăţişarea cărnii muritoare şi, trăind acolo ca un om din vremea ta şi din generaţia ta, tu vei acţiona astfel încât să arăţi, întregului tău univers, idealul unei tehnici perfecţionate în angajamentul suprem al treburilor vastei tale creaţii: atingerea lui Dumnezeu ce-l caută pe om şi-l găseşte, şi fenomenul omului ce-l caută pe Dumnezeu şi-l găseşte; tu vei realiza toate acestea pentru satisfacţia reciprocă, şi în timpul unei scurte vieţi în trup.
(1329.1) 120:2.9 ”9. Eu îţi recomand să păstrezi constant în minte că, dacă, în fapt, tu eşti menit să devii un om obişnuit al tărâmului, în potenţial, tu vei rămâne un Fiu Creator al Tatălui Paradisului. Cu toate că tu ai să trăieşti şi ai să acţionezi ca un Fiu al Omului, în decursul acestei încarnări, atributele creative ale divinităţii tale personale te vor urma de pe Salvington pe Urantia. Voinţa ta va avea întotdeauna puterea de a pune capăt încarnării în orice moment posterior sosirii Ajustorului tău al Gândirii. Înainte de sosirea şi de primirea Ajustorului, eu voi garanta integritatea personalităţii tale, dar, după sosirea sa şi în acelaşi timp când vei recunoaşte progresiv natura şi importanţa misiunii tale de manifestare, tu ar trebui să te abţii de la orice formulare a voinţei supraumane de realizare, de reuşită sau de putere în vederea faptului că prerogativele tale de creator vor rămâne asociate personalităţii tale umane, deoarece aceste atribute sunt inseparabile de prezenţa ta personală. Dar, în afară de voia Tatălui din Paradis, nici o repercusiune umană nu va însoţi cariera ta terestră decât dacă, printr-un act de voinţă conştientă şi deliberată, tu iei o decizie nedivizată care se termină printr-o alegere a personalităţii tale întregi.”
(1329.2) 120:3.1 Iar acum, fratele meu, luându-mi bun rămas de la tine în vreme ce te pregăteşti să pleci pe Urantia şi după ce te-am îndrumat cu privire la conduita generală a efuziunii tale, permite-mi să-ţi prezint anumite recomandări rezultând dintr-o consultare cu Gabriel şi privitoare la fazele minore ale vieţii de muritor. Iată ceea ce sugerăm în plus:
(1329.3) 120:3.2 ”1. Ca, în urmărirea idealului vieţii tale de muritor de pe pământ, tu să acorzi o oarecare atenţie realizării şi valorii de exemplu a anumitor lucruri practice imediat utile tovarăşilor tăi umani.
(1329.4) 120:3.3 ”2. În legătură cu relaţiile de familie, să dai prioritate obiceiurilor acceptate ale vieţii de familie aşa cum le vei găsi stabilite în ziua şi în generaţia efuziunii tale. Trăieşte-ţi viaţa ta familială şi comunitară conform obişnuinţelor oamenilor printre care ai ales să apari.
(1329.5) 120:3.4 ”3. În relaţiile tale cu ordinea socială, noi te povăţuim să-ţi limitezi esenţialmente eforturile la regenerarea spirituală şi la emanciparea intelectuală. Evită să fii amestecat în structura economică şi în angajamentele politice ale epocii tale. Consacră-te mai ales trăirii vieţii religioase ideale de pe Urantia.
(1329.6) 120:3.5 ”4. În nici o împrejurare, şi nici chiar în cel mai infim detaliu, tu nu trebuie să te amesteci în evoluţia progresivă normală şi ordonată a acestor rase ale Urantiei. Această interdicţie nu trebuie însă interpretată ca limitând eforturile tale pentru a lăsa în urma ta, pe Urantia, un sistem durabil şi ameliorat de etică religioasă pozitivă.
(1330.1) 120:3.6 ”5. În măsura în care vei considera-o oportun, tu trebuie să te asimilezi cu mişcările religioase şi spirituale existente pe Urantia; dar caută, în toate felurile posibile, să eviţi stabilirea oficială a unui cult organizat, a unei religii cristalizate sau a unui grupări etice separate de fiinţe umane. Viaţa ta şi învăţăturile tale trebuie să devină moştenirea comună a tuturor religiilor şi a tuturor popoarelor.
(1330.2) 120:3.7 ”6. Cu scopul de a evita să contribui fără rost la crearea, pe Urantia, de sisteme stereotipe ulterioare de credinţe religioase sau de alte tipuri de crezuri religioase neprogresive, noi îţi mai dăm un sfat complementar: nu lăsa nici o scriere în urma ta pe planetă. Abţine-te cu totul de la a scrie pe materiale durabile; cere-le asociaţilor tăi să nu facă imagini sau alte portrete ale corpului tău fizic; veghează să nu laşi nimic de potenţial idolatru pe planetă în momentul în care o vei părăsi.
(1330.3) 120:3.8 ”7. În timp ce vei trăi viaţa socială obişnuită şi comună a planetei şi în timp ce vei fi un individ normal de sex masculin, tu nu vei intra probabil în relaţia de căsătorie care ar fi perfect onorabilă şi compatibilă cu manifestarea ta. Dar trebuie să-ţi amintesc că una dintre regulile încarnării din Sonarington interzice ca un Fiu de manifestare originară din Paradis lasă în urma sa un urmaş uman pe vreo planetă.
(1330.4) 120:3.9 ”8. Pentru toate celelalte detalii ale apropiatei tale efuziuni, noi am vrea să te încredinţăm îndrumării Ajustorului interior, învăţăturilor spiritului divin mereu prezent pentru a servi drept ghid oamenilor, şi judecăţii rezonabile a minţii umane expansive cu care vei fi înzestrat prin ereditate. O asemenea asociere de atribute de creatură şi de Creator îţi va permite să trăieşti pentru noi viaţa perfectă de om de pe sferele planetare. Această viaţă nu va fi în mod necesar perfectă sub privirile unui om particular, al unei generaţii particulare de pe o lume particulară (şi cu atât mai mult pe Urantia), dar plenitudinea sa va fi socotită întreagă şi supremă de către lumile mai perfecţionate şi în curs de perfecţionare ale vastului tău univers.
(1330.5) 120:3.10 ”Iar acum, fie ca Tatăl tău şi Tatăl meu, care ne-a susţinut întotdeauna în toate înfăptuirile noastre trecute, să te călăuzească, să te susţină şi să fie prezent aproape de tine din clipa în care ne vei părăsi, şi în care vei realiza abandonarea conştiinţei tale de personalitate. Aşa să fie de-a lungul reîntoarcerii tale progresive la recunoaşterea identităţii tale divine întrupate sub formă umană, şi apoi în cursul întregii tale experienţe de manifestare de pe Urantia până la descătuşarea ta de carne şi la ascensiunea ta în dreapta suveranităţii Tatălui nostru. Când te voi revedea pe Salvington, vom celebra întoarcerea ta ca suveran suprem şi necondiţionat al acestui univers pe care tu însuţi l-ai creat, l-ai servit şi l-ai înţeles complet.
(1330.6) 120:3.11 ”Eu domnesc acum în locul tău. Îmi asum jurisdicţia întregului Nebadon în calitate de suveran în funcţiune în timpul interimatului celei de-a şaptea ta efuziuni, aceea a unui muritor pe Urantia. Iar ţie, Gabriel, îţi încredinţez ocrotirea celui care este pe punctul de a deveni Fiul Omului, până ce curând se va întoarce la mine în putere şi în glorie ca Fiu al Omului şi Fiu al lui Dumnezeu. Şi, Gabriel, eu sunt suveranul tău până când Mihail se va reveni astfel.”
(1330.7) 120:3.12 Atunci, în prezenţa întregului Salvington reunit, Mihail s-a retras de îndată dintre noi, şi noi nu l-am mai văzut în locul său obişnuit până la întoarcerea sa ca şef suprem şi guvernator personal al universului după împlinirea carierei sale de manifestare pe Urantia.
(1331.1) 120:4.1 Şi astfel că anumiţi copii nedemni de Mihail, care îl acuzaseră pe al lor Creator-tată că ar căuta în mod egoist suveranitatea şi şi-au permis să insinueze că Fiul Creator se menţinea arbitrar şi autocratic la putere în virtutea loialităţii iraţionale a creaturilor servile ale unui univers amăgit, urmau să fie reduşi definitiv la tăcere şi lăsaţi derutaţi şi deziluzionaţi de viaţa de abnegaţie pe care Fiul lui Dumnezeu o începea acum ca Fiu al Omului – rămânând constant supus voii ‘Tatălui din Paradis’.
(1331.2) 120:4.2 Dar nu vă înşelaţi: Crist Mihail, deşi fiind realmente o fiinţă de origine duală, nu era o dublă personalitate. El nu era Dumnezeu în asociere cu omul, ci mai degrabă Dumnezeu întrupat în om, iar el a fost întotdeauna tocmai această fiinţă compusă. Singurul factor progresiv în această relaţie de neînţeles a fost recunoaşterea realizării conştiente şi progresive (prin mintea sa umană) a faptului de a fi Dumnezeu şi om.
(1331.3) 120:4.3 Crist Mihail nu a devenit progresiv Dumnezeu. Dumnezeu nu a devenit om într-un moment decisiv al vieţii terestre a lui Iisus. Iisus a fost Dumnezeu şi om, din totdeauna şi pentru totdeauna. Acest Dumnezeu şi acest om erau şi sunt acum numai unul singur, la fel cum Trinitatea Paradisiacă a celor trei fiinţe este în realitate o singură Deitate.
(1331.4) 120:4.4 Nu pierdeţi niciodată din vedere faptul că ţelul spiritual suprem al efuziunii lui Mihail era să reînsufleţească revelaţia lui Dumnezeu.
(1331.5) 120:4.5 Muritorii Urantiei au concepte schimbătoare despre ceea ce este miraculos, dar pentru noi, care trăim ca cetăţeni ai universului local, există puţine miracole iar, printre ei, efuziunile de încarnare ale Fiilor Paradisului sunt mult mai misterioase. Apariţia unui Fiu divin în şi pe lumea voastră, printr-un proces aparent natural, noi considerăm aceasta ca pe un miracol – funcţionarea unor legi universale care depăşesc înţelegerea noastră – Iisus din Nazaret era o persoană miraculoasă.
(1331.6) 120:4.6 În şi prin toată această experienţă extraordinară, Dumnezeu Tatăl a ales să se manifeste aşa cum a făcut-o întotdeauna – în maniera obişnuită – potrivit procedeelor normale, naturale şi demne de încredere ale acţiunii divine.
[Material garantat de o comisie de doisprezece mediani ai Urantiei care acţionează sub supravegherea unui Melchisedec conducător de revelaţie] – Mantutia Melchizedek
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
Dragi prieteni,
Mai întâi de toate .. La Mulți Ani ! tuturor celor ce poarta numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel și derivatele lor.
Sf. Ap. Petru și Pavel
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Sfântul Ap. Petru s-a născut în Galileea într-o familie săracă de pescari. La început s-a numit Simon și a fost ucenicul Sf. Ioan Botezătorul iar apoi la urmat pe Iisus fiind unul din cei 12 apostoli. Când Mântuitorul întreabă pe apostoli: “cine zic oamenii că sunt Eu ?” Sf. Ap. Petru a răspuns: “Tu ești Hristosul Fiul lui Dumnezeu Celui viu.”
Ca martor al evenimentelor Biblice, îl întâlnim pe Sf. Ap. Petru martor la Schimbarea la față a Mântuitorului pe Muntele Taborului iar în vremea patimilor lui Iisus, când este prins în Gradina Ghetsimani, Sf. Petru a tăiat cu sabia urechea unui soldat în dorința de a-și apăra Învățătorul deși puțin mai târziu se leapădă de Iisus de 3 ori spunând că nici măcar nu-L cunoaște. După ce Iisus a înviat din morți, Sf. Ap. Petru este martor la arătările Mântuitorului de mai multe ori.
Sf. Ap. Petru era un bun predicator și de Rusalii, când Duhul Sfânt se pogoară peste Sf. Apostoli, Sf. Petru este cel care ține o cuvântare atât de înflăcărată și convingătoare încât se botează la Biserica lui Hristos peste 3000 de oameni.
Convins că Iisus este Fiul lui Dumnezeu a predicat acest adevăr mergând pe jos la păgânii din Ierusalim, Antiohia, Pont, Bitinia ajungând până la Roma în vremea împăratului Nero. Printre miile de creștini omorâți de împăratul Nero a căzut victimă și Sf. Petru în anul 67. A murit răstignit pe o cruce cu capul în jos spunând că nu vrea prin moartea sa să egaleze pe Mântuitorul Hristos.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Sfântul Ap. Pavel s-a născut în orașul Tars. La început s-a numit Saul și a crescut într-o familie cu puternice tradiții iudaice. La 12 ani se mută cu familia la Ierusalim și ajunge elevul rabinului Gamaliel care-l va iniția în studiul Vechiului Testament. Ajunge un iudeu zelos cu o deosebită cultură religioasă și se ridică împotriva creștinilor prigonind cumplit Biserica lui Dumnezeu.
Dar într-o zi în timp ce călătorea spre Damasc i se arată Iisus Mântuitorul întrebându-l: “Saule, Saule de ce mă prigonești ?” Saul se oprește din drum, cade de pe cal dându-și seama că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. De aici începe viața de apostol a Sf. Pavel care se botează la creștinism primind acest nume. A făcut 3 călătorii misionare străbătând distanțe foarte lungi pe uscat și pe mare trecând prin Macedonia, Atena și Roma.
A predicat egalitatea oamenilor prin cuvintele: “nu mai este nici iudeu, nici elin, nu mai este rob, nici liber, parte bărbătească și parte femeiască, ci una sunteți în Iisus Hristos.” iar scrierile Sf. Ap. Pavel alcătuiesc o operă neegalată până azi, este baza gândirii creștine și sunt cuprinse în Sf. Scriptură și se numesc epistolele pauline.
Într-o vreme în care femeia era disprețuită de bărbat pe nedrept, Sf. Ap. Pavel scria: “căci bărbatul nu se poate naște fără femeie” și îndemna pe bărbați: “iubiți-vă femeile și nu fiți aspri cu ele !” … “dar ele să fie cumpătate, curate, bune gospodine, ca să nu defaime cuvântul lui Dumnezeu.” Într-o vreme în care munca era o obligație de clasă și sclavagismul era în floare, Sf. Pavel scrie: “cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce.”
Sf. Ap. Pavel a murit în aceeași zi cu Sf. Ap. Petru la Roma în ziua de 29 iunie anul 67.
Împreună au desfășurat o activitate fără egal în istoria Bisericii în numele lor ridicându-se multe biserici cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel.
Când intrăm într-o biserică sunt pictați în stânga și dreapta ușii de la intrare, aceasta simbolizând că numai prin învățătura lor vom putea fi creștini adevărați ai Bisericii lui Hristos.
Sunt considerați „stâlpi ai Bisericii și luminători ai lumii.”
Sursa – http://www.crestinortodox.ro/ – Din articolul Pr. Nicolae Trușcă
* * *
Efuziunile lui Christ Mihail
Să pătrundem din nou în misterul relevărilor făcute prin intermediul celor câteva capitole selectate de mine din cartea Urantia și să vedem acum care au fost cele 7 efuziuni ale lui Christ Mihail cunoscut în ultima Sa efuziune și care a avut loc pe Pământ ca Iisus Christos.
Acest articol este preluat din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-119-efuziunile-lui-christ-mihail
(1308.1) 119:0.1 ŞEFUL Stelelor de Seară din Nebadon, eu sunt afectat Urantiei de către Gabriel cu misiunea de a destăinui istoria celor şapte efuziuni ale lui Mihail din Nebadon, Suveranul acestui univers; numele meu este Gavalia. În cursul acestei prezentări, mă voi menţine strict în limitele impuse de mandatul meu.
(1308.2) 119:0.2 Atributul de manifestare este inerent Fiilor Paradisiaci ai Tatălui universal. În dorinţa lor de a se apropia mai mult de experienţele vieţii creaturilor care le sunt subordonate, Fiii Paradisiaci de diverse ordine reflectă natura divină a părinţilor lor din Paradis. Fiul Etern al Trinităţii Paradisului a arătat calea în această practică coborându-se de şapte ori, pe cele şapte circuite ale Havonei, în epoca ascensiunii lui Grandfanda şi a primilor pelerini ai timpului şi ai spaţiului. Iar Fiul Etern îşi continuă efuziunile pe universurile locale ale spaţiului în persoana reprezentanţilor săi, Fiul Mihail şi Fiul Avonal.
(1308.3) 119:0.3 Când Fiul Etern dăruieşte un Fiu Creator pe un nivel local protejat, acest Fiu Creator îşi asumă deplina responsabilitate de a desăvârşi, de a controla şi de a stăpâni acest nou univers; el face deopotrivă, Trinităţii eterne, jurământul solemn de a nu-şi asuma deplina suveranitate a noii creaţii înainte ca cele şapte efuziuni ale sale sub formă de creaturi nu au fost îndeplinite cu succes şi confirmate de Cei Îmbătrâniţi de Zile, care au jurisdicţie peste universurile respective. Această obligaţie este asumată de fiecare Fiu Mihail care se oferă voluntar să iasă din Paradis şi să întreprindă creaţia şi organizarea unui univers.
(1308.4) 119:0.4 Ţelul acestor încarnări sub formă de creaturi este acela de a permite acestor Creatori să devină suverani înţelepţi, plini de compasiune, drepţi şi înţelegători. Aceşti Fii divini sunt în mod natural drepţi, dar ei devin de o bunăvoinţă îndurătoare ca urmare a acestor experienţe succesive de manifestare. Ei sunt în mod natural îndurători şi într-un mod nou. Aceste efuziuni sunt cele din urmă etape ale educării lor şi ale formării lor pentru sarcina sublimă de a guverna universurile locale în divină dreptate şi prin justă judecată.
(1308.5) 119:0.5 Deşi aceste manifestări aduc numeroase avantaje accesorii diverselor lumi, sisteme şi constelaţii, precum şi diferitelor ordine de inteligenţe universale pe care ele le ating şi pe care le ameliorează, destinaţia lor primordială rămâne totuşi de a desăvârşi formarea personală şi educaţia universală a unui Fiu Creator însuşi. Aceste efuziuni nu sunt indispensabile pentru a dirija un univers local într-o manieră înţeleaptă, justă şi eficientă, ci sunt absolut necesare pentru a se şti să se administreze într-o manieră echitabilă, îndurătoare şi înţelegătoare această creaţie care mişună de forme de viaţă variate şi de miriade de creaturi inteligente, dar imperfecte.
(1308.6) 119:0.6 Fiii Mihaili încep lucrarea lor de organizare a unui univers cu o justă şi completă compasiune pentru diversele ordine de fiinţe pe care ei le-au creat. Ei au vaste rezerve de îndurare pentru toate aceste creaturi diferite, şi chiar şi milă pentru cele care se rătăcesc şi se împotmolesc în mlaştina egoismului pe care ele însele l-au produs. Dar Cei Îmbătrâniţi de Zile socotesc că aceste daruri de justeţe şi de dreptate nu sunt de ajuns. Aceşti conducători triunici ai suprauniversurilor nu vor confirma niciodată un Fiu Creator ca Suveran al unui univers înainte ca el să fi dobândit realmente punctul de vedere al propriilor sale creaturi printr-o experienţă efectivă în mediul în care îşi au existenţa şi în acelaşi fel cu aceste creaturi înseşi. În felul acesta, aceşti Fii devin şefi prudenţi şi înţelegători; ei ajung să cunoască diverse grupuri peste care ei domnesc şi exercită o autoritate universală. Printr-o experienţă vie, ei dobândesc o îndurare practică, o judecată echitabilă şi dreptatea născută din existenţa unei creaturi experienţiale.
(1309.1) 119:0.7 Universul local al Nebadonului este acum guvernat de un Fiu Creator care a desăvârşit serviciul său de efuziuni. El domneşte cu o supremaţie justă şi plină de îndurare peste toate vastele tărâmuri ale universului său pe cale de evoluţie şi de perfecţionare. Mihail al Nebadonului este a 611.121-a manifestare a Fiului Etern pe universurile timpului şi ale spaţiului, şi el a început organizarea universului vostru local acum patru sute de miliarde ani. Mihail s-a pregătit pentru prima sa aventură de manifestare aproape de epoca în care Urantia lua forma sa actuală, acum un miliard de ani. Efuziunile sale au avut loc la intervale de aproximativ o sută cincizeci de milioane ani, ultima având loc pe Urantia cu o mie nouă sute ani în urmă (la data apariției cărții Urantia) . Eu vreau acum să vă descriu natura şi caracterul acestor efuziuni atât de complet pe cât îmi permite mandatul meu.
(1309.2) 119:1.1 Acesta a fost un eveniment solemn pe Salvington, cu aproape un miliard de ani în urmă, când adunarea directorilor şi a şefilor din universul Nebadonului l-a auzit pe Mihail anunţând că fratele său mai mare Emanuel îşi va asuma curând autoritatea în Nebadon, în vreme ce el (Mihail) va lipsi, fiind plecat într-o misiune neexplicată. Nici o altă proclamaţie nu s-a făcut cu privire la această operaţiune, afară de cea din mesajul de bun rămas teledifuzat Părinţilor Constelaţiilor, care zicea printre alte instrucţiuni că: „În această perioadă eu vă pun sub paza şi în grija lui Emanuel, în timp ce am să execut porunca Tatălui meu din Paradis”.
(1309.3) 119:1.2 După ce şi-a transmis astfel salutul său de bun rămas, Mihail a apărut pe zona de plecare a Salvingtonului, întocmai cum în multe dintre ocaziile anterioare în care el se pregătea să plece în Uversa sau în Paradis, dar de data aceasta a venit aici singur. El şi-a încheiat alocuţiunea de plecare cu următoarele cuvinte: „Vă părăsesc numai pentru o scurtă perioadă. Ştiu că mulţi dintre voi ar dori să mă însoţească, dar nu puteţi veni acolo unde merg eu. Voi nu puteţi îndeplini ceea ce sunt eu pe punctul de a îndeplini. Eu plec să fac voia Deităţilor Paradisului şi, când îmi voi fi încheiat misiunea şi voi fi dobândit această experienţă, eu îmi voi relua locul printre voi”. După ce a vorbit astfel, Mihail al Nebadonului a dispărut din vederea tuturor celor care erau adunaţi şi nu a mai reapărut timp de douăzeci de ani de timp standard. În tot Salvingtonul, numai Emanuel şi Divina Ocrotitoare ştiau ceea ce se petrecea, iar Uniunea Zilelor nu şi-a împărtăşit secretul decât cu şeful executiv al universului, Gabriel, Strălucitoarea Stea a Dimineţii.
(1309.4) 119:1.3 Toţi locuitorii Salvingtonului şi cei care locuiau pe lumile-sediu ale constelaţiilor şi ale sistemelor s-au reunit în jurul staţiilor lor receptoare respective de informaţii universale, sperând să primească o indicaţie asupra misiunii şi a locului de şedere ale Fiului Creator. Ei nu au primit mesajul semnificativ înainte de a treia zi care a urmat plecării lui Mihail. În ziua aceea, s-a înregistrat pe Salvington, provenind din sfera Melchisedec, sediul acestui ordin în Nebadon, o comunicare care descrie pur şi simplu operaţiunea următoare, extraordinară şi fără precedent: „Astăzi, la amiază, a apărut, pe suprafaţa de aterizare a acestei lumi, un ciudat Fiu Melchisedec care nu este al numărului nostru, dar care este în întregime asemănător cu membrii ordinului nostru. El era însoţit de un omniafim solitar, titular al unei împuterniciri regulate a Uversei, care a prezentat instrucţiuni adresate şefului nostru din partea Străvechilor de Zile, cu acordul lui Emanuel din Salvington. Ele ordonau ca acest nou Fiu Melchisedec să fie primit în ordinul nostru şi afectat serviciului de ajutor de urgenţă al Melchisedecilor din Nebadon. Instrucţiunile au fost date în consecinţă şi lucrul s-a făcut”.
(1310.1) 119:1.4 Aceasta este cam tot ceea ce se găseşte în arhivele Salvingtonului cu privire la prima manifestare a lui Mihail. Nimic nu a mai apărut timp de un secol din timpul Urantiei, după care s-a înscris faptul întoarcerii lui Mihail reluând, fără a anunţa, conducerea treburilor Nebadonului. Se poate totuşi găsi pe lumea Melchisedec o ciudată inscripţie, o povestire a serviciului acestui excepţional Fiu Melchisedec din corpul de intervenţie de urgenţă al acelei epoci. Acest raport s-a conservat într-un modest templu situat în prezent înaintea faţadei locuinţei Tatălui Melchisedec. El cuprinde povestirea serviciilor acestui Fiu Melchisedec tranzitoriu în timpul afectării sale pentru cea de-a douăzeci şi patra misiune de urgenţă din univers. Acest raport, pe care l-am recitit foarte recent, se termină după cum urmează:
(1310.2) 119:1.5 ”Azi, la amiază, fără avertisment prealabil şi în prezenţa a numai trei dintre fraţii noştri, acest Fiu vizitator al ordinului nostru a dispărut din lumea noastră tot aşa cum a venit, însoţit numai de un omniafim solitar. Acest raport se încheie acum prin confirmarea că acest vizitator a trăit ca un Melchisedec, asemănător cu un Melchisedec, a călătorit ca un Melchisedec şi şi-a îndeplinit cu fidelitate toate misiunile în calitate de Fiu al ordinului nostru afectat ajutorului de urgenţă. Prin consimţământ universal, el a devenit şeful Melchisedecilor, deoarece a câştigat dragostea noastră şi adoraţia noastră prin înţelepciunea sa incomparabilă, prin iubirea lui supremă şi prin splendida sa consacrare îndatoririlor sale. EL ne-a iubit, ne-a înţeles, a servit cu noi şi noi suntem pentru totdeauna loiali lui şi devotaţi tovarăşi Melchisedeci, căci acest străin pe lumea noastră a devenit acum, pe vecie, un slujitor universal de natură Melchisedec.”
(1310.3) 119:1.6 Aceasta este tot ceea ce îmi este permis să vă istorisesc despre prima manifestare a lui Mihail. Bineînţeles, noi înţelegem pe deplin că acest străin Melchisedec care, atât de misterios, a servit cu Melchisedecii, cu un miliard de ani în urmă, nu era altul decât Mihail întrupat în timpul misiunii primei sale efuziuni. Arhivele nu specifică că acest unic şi eficient Melchisedec era Mihail, dar se crede de toată lumea că el era. Este puţin probabil că afirmarea concretă a acestui fapt se poate găsi în afara arhivelor Salvingtonului, iar noi nu avem acces la documentele acestei lumi secrete. Numai pe această lume sacră de Fii divini se pot cunoaşte în întregime misterele încarnării şi efuziunii. Noi cunoaştem toate faptele efuziunii lui Mihail, dar nu înţelegem cum s-au produs. Nu ştim cum şeful unui univers, creatorul Melchisedecilor, poate atât de subit şi atât de misterios să devină unul dintre ei, să trăiască printre ei ca atare şi să călătorească timp de o sută de ani ca un Fiu Melchisedec. Totuşi, aceasta este ceea ce s-a întâmplat.
(1310.4) 119:2.1 Timp de aproape o sută cincizeci milioane de ani după coborârea Melchisedec a lui Mihail, totul a mers bine în universul Nebadonului, apoi necazurile au început să apară în sistemul 11 din constelaţia 37. Aceste necazuri erau legate de o neînţelegere cu un Fiu Lanonandek, un Suveran Sistemic care fusese judecat de către Părinţii Constelaţiei cu aprobarea Fidelului de Zile, consilierul Paradisului pentru această constelaţie. Suveranul Sistemic protestatar nu acceptase în întregime verdictul. După mai mult de o sută de ani de nemulţumire, el i-a antrenat pe asociaţii săi într-o rebeliune contra suveranităţii Fiului Creator. Această rebeliune s-a numărat printre cele mai întinse şi cele mai dezastruoase care au fost vreodată stârnite într-un univers al Nebadonului; ea s-a judecat şi încheiat demult prin acţiunea Străvechilor de Zile ai Uversei.
(1311.1) 119:2.2 Lutentia, acest Suveran Sistemic rebel, a domnit autocratic pe planeta din cartierul său general vreme de peste douăzeci de ani din timpul standard al Nebadonului. După aceea, cei Prea Înalţi, cu aprobarea Uversei, au ordonat punerea sa deoparte şi i-au rugat pe conducătorii Salvingtonului să desemneze un nou Suveran Sistemic pentru a lua în primire acest sistem de lumi locuite tulburat şi destrămat de conflicte.
(1311.2) 119:2.3 Simultan cu primirea acestei cereri pe Salvington, Mihail a lansat a doua dintre aceste proclamaţii extraordinare de intenţie de a lipsi din sediul universului în scopul de „a executa porunca Tatălui meu din Paradis”. El a promis „să revină în clipa potrivită” şi a concentrat toată autoritatea în mâinile fratelui său din Paradis, Emanuel, Uniunea Zilelor.
(1311.3) 119:2.4 Apoi, prin aceeaşi tehnică observată în momentul plecării sale pentru manifestarea ca Melchisedec, Mihail şi-a luat din nou rămas bun de la sfera cartierului său general. La trei zile după această luare de rămas bun nelămurită, un nou membru necunoscut a apărut în corpul de rezervă al Fiilor Lanonandeki primari ai Nebadonului. Acest nou Fiu a apărut la amiază, fără a fi anunţat, şi însoţit de un terţiafim solitar titular cu o împuternicire regulată de la Cei Îmbătrâniţi de Zile din Uversa, confirmată de Emanuel din Salvington, şi ordonând ca acest nou Fiu să fie afectat sistemului 11 al constelaţiei 37 ca succesor al lui Lutentia detronat, şi cu deplină autoritate în calitate de Suveran Sistemic în exerciţiu, aşteptând numirea unui nou suveran titular.
(1311.4) 119:2.5 Timp de peste şaptesprezece ani de timp universal, acest şef temporar străin şi necunoscut a administrat treburile şi a judecat cu înţelepciune diferendele acestui sistem local tulburat şi demoralizat. Noul Suveran Sistemic nu a fost niciodată iubit cu mai multă înflăcărare şi nici atât de general onorat şi respectat. Noul şef a pus ordine cu justiţie şi cu îndurare în sistemul acesta turbulent, între timp oferindu-şi cu asiduitate ajutorul tuturor supuşilor săi. El chiar a şi oferit predecesorului său rebel privilegiul de a împărtăşi tronul de autoritate al sistemului numai dacă îşi va cere scuze de la Emanuel pentru necuviinţele sale, dar Lutentia a dispreţuit aceste oferte de îndurare. El ştia bine că străinul şi noul Suveran Sistemic nu era altul decât Mihail, mai precis şeful universal pe care îl sfidase atât de recent. În schimb, milioane dintre partizanii săi rătăciţi şi amăgiţi au acceptat iertarea acestui nou şef, cunoscut în această epocă sub numele de Suveranul Salvator al sistemului Paloniei.
(1311.5) 119:2.6 A venit apoi ziua memorabilă în care a sosit noul Suveran Sistemic investit în funcţie, desemnat de autorităţile universului ca succesor permanent al lui Lutentia detronat. Toată Palonia a plâns plecarea şefului sistemic cel mai nobil şi cel mai binevoitor pe care Nebadonul îl cunoscuse vreodată. El era iubit în tot sistemul şi adorat de tovarăşii lui din toate grupurile Fiilor Lanonandeki. Plecarea sa nu a avut loc brusc. O mare ceremonie a fost organizată până ce a părăsit cartierul general sistemic. Chiar şi predecesorul său rătăcit i-a trimis următorul mesaj: „Tu eşti just şi drept în toate căile tale. Deşi eu resping în continuare regula Paradisului, sunt nevoit să mărturisesc că tu eşti un administrator echitabil şi îndurător.”
(1312.1) 119:2.7 Atunci, acest şef temporar al sistemului rebel şi-a luat bun rămas de la planeta scurtei sale şederi administrative. La trei zile după aceea, Mihail a reapărut pe Salvington şi a reluat conducerea universului Nebadonului. A treia proclamaţie a Uversei nu a întârziat să urmeze pentru a anunţa extinderea jurisdicţională a autorităţii şi a suveranităţii lui Mihail. Prima proclamaţie fusese făcută în momentul sosirii sale în Nebadon, a doua fusese publicată la puţin după desăvârşirea efuziunii Melchisedec, iar acum a treia urmează terminarea celei de-a doua efuziuni, sau misiunea Lanonandek.
(1312.2) 119:3.1 Consiliul suprem al Salvingtonului tocmai terminase considerarea unui apel al Purtătorilor Vieţii ai planetei 217 din sistemul 87 al constelaţiei 61, cerând să li se trimită în ajutor un Fiu Material. Or, această planetă era situată într-un sistem de lumi locuite unde un alt Suveran Sistemic se rătăcise, a doua rebeliune de acest ordin a survenit până atunci în tot Nebadonul.
(1312.3) 119:3.2 La cererea lui Mihail, s-a păstrat în suspensie cererea Purtătorilor Vieţii de pe această planetă, aşteptând ca Emanuel s-o poată studia şi să dea sfatul său. Aceasta era o procedură neregulată, iar eu îmi amintesc bine că noi contam pe ceva insolit. Nu am avut mult de aşteptat. Mihail a lăsat dirijarea universului în mâinile lui Emanuel, în timp ce încredinţa conducerea forţelor celeste lui Gabriel. După ce a dispus astfel de responsabilităţile sale administrative, el şi-a luat bun rămas de la Spiritul Mamă al Universului şi a dispărut de pe zona de plecare a Salvingtonului întocmai aşa cum o făcuse în două ocazii anterioare.
(1312.4) 119:3.3 După cum era de aşteptat, un ciudat Fiu Material a apărut la trei zile după, fără să fi anunţat, pe lumea-sediu a sistemului 87 al constelaţiei 61. El era însoţit de un seconafim solitar, acreditat de Străvechilor de Zile ai Uversei şi confirmat de Emanuel al Salvingtonului. Suveranul Sistemic în exerciţiu a numit imediat acest nou şi misterios Fiu Material ca făcând funcţia de Prinţ Planetar al lumii 217, iar această desemnare a fost de îndată confirmată de cei Prea Înalţi ai constelaţiei 61.
(1312.5) 119:3.4 Astfel că acest Fiu Material unic a început dificila sa carieră pe o lume în carantină, pe o planetă în secesiune şi în rebeliune situată într-un sistem încercuit, fără nici o comunicare cu universul exterior; el a călătorit singur în timpul unei generaţii întregi de timp planetar. Acest Fiu Material de intervenţie l-a făcut să se căiască şi l-a făcut să revină pe calea bună pe Prinţul Planetar care lipsea şi întregul său stat major, şi a fost martor la reîntoarcerea planetei în serviciul loial al regulii Paradisului aşa cum este ea stabilită în universurile locale. La timpul potrivit, un Fiu şi o Fiică Materiali au sosit pe această lume reîntinerită şi izbăvită. Când ei au fost cum se cuvine instalaţi ca şefi planetari vizibili, Prinţul Planetar de urgenţă sau de tranziţie şi-a luat oficial rămas bun şi a dispărut, într-o zi, la amiază. Trei zile mai târziu, Mihail a reapărut în locul său obişnuit de pe Salvington, şi curând teledifuziunile suprauniversului transmiteau a patra proclamaţie a Străvechilor de Zile, anunţând o nouă promovare a suveranităţii lui Mihail în Nebadon.
(1312.6) 119:3.5 Regret că nu sunt autorizat să istorisesc răbdarea, forţa sufletului şi abilitatea cu care acest Fiu Material a făcut faţă situaţiilor grele de pe această planetă dezorientată. Reabilitarea acestei lumi izolate constituie unul dintre capitolele cele mai magnifice şi cele mai emoţionante din analele salvării din tot Nebadonul. Către sfârşitul acestei misiuni, toţi locuitorii Nebadonului înţeleseseră de ce şeful lor mult iubit alesese să se lanseze în aceste efuziuni repetate prin luarea similitudinii unui oarecare ordin subordonat de fiinţe inteligente.
(1313.1) 119:3.6 Manifestările lui Mihail ca Fiu Melchisedec, apoi ca Fiu Lanonandek şi apoi ca Fiu Material, sunt toate deopotrivă de misterioase şi de inexplicabile. În fiecare caz, el a apărut subit ca un individ pe deplin dezvoltat al grupului de manifestare. Misterul acestor încarnări nu va fi niciodată cunoscut, afară de cei care au acces în cercul interior al arhivelor privitoare la sfera sacră a Sonaringtonului.
(1313.2) 119:3.7 De la această minunată manifestare ca Prinţ Planetar al unei lumi izolate în rebeliune, niciodată nici un Fiu sau nici o Fiică Materiali ai Nebadonului nu au fost tentaţi să se plângă de afectarea lor sau să găsească motive de critică dificultăţilor misiunilor lor. Fii Materiali ştiau odată pentru totdeauna că ei au, în Fiul Creator al universului lor, un suveran înţelegător şi un prieten plin de compasiune, care „a fost în toate privinţele pus la încercare şi verificat” după cum ei înşişi trebuie să fie încercaţi şi verificaţi.
(1313.3) 119:3.8 Fiecare dintre aceste misiuni a fost urmată de o eră de servire şi de loialitate sporite printre inteligenţele celeste originare ale universului; fiecare dintre epocile succesive de manifestare a fost caracterizată de un progres şi de o ameliorare în toate metodele de administrare a acestui univers şi în toate tehnicile de guvernare. De la această manifestare în chestiune, nici un Fiu sau nici o Fiică Materiali nu au participat vreodată în cunoştinţă de cauză la o rebeliune contra lui Mihail; ei îl iubesc şi îl onorează cu prea multă devoţiune pentru a-l respinge vreodată conştient. Numai prin amăgiri şi prin sofismele, Adamii vremurilor recente au fost induşi în eroare de către personalităţi rebele de tip superior.
(1313.4) 119:4.1 La sfârşitul unuia dintre apelurile nominale milenare periodicele ale Uversei, Mihail a procedat la încredinţarea guvernării Nebadonului în mâinile lui Emanuel şi ale lui Gabriel. Bineînţeles, noi ne reamintim ceea ce se întâmplase în trecut ca urmare a unei asemenea iniţiative. Noi ne-am pregătit cu toţii să asistăm la dispariţia lui Mihail pentru a patra sa misiune de consacrare, şi el nu ne-a făcut să aşteptăm multă vreme, căci nu a întârziat să se ducă la zona de plecare a Salvingtonului unde noi l-am pierdut din vedere.
(1313.5) 119:4.2 A treia zi după această dispariţie în vederea unei efuziuni, noi am remarcat, în teledifuziunile universale destinate Uversei, această veste semnificativă emanând de la cartierul general serafic al Nebadonului: „Noi realizăm sosirea neprevăzută a unui serafim necunoscut însoţit de un supernafim solitar şi de Gabriel al Salvingtonului. Acest serafim neînregistrat posedă calificative ale ordinului Nebadonului, şi poartă scrisori de acreditare de la Cei Îmbătrâniţi de Zile ai Uversei, confirmate de Emanuel al Salvingtonului. Se vădeşte că acest serafim aparţine ordinului suprem al îngerilor unui univers local, iar noi am afectat deja un corp de consilieri de Învăţământ”.
(1313.6) 119:4.3 Pentru această manifestare serafică, Mihail a fost absent din Salvington o perioadă de peste patruzeci de ani de timp standard al universului. În cursul acestui interval, el a fost ataşat în calitate de consilier al Învăţământului serafic, un fel de post de secretar particular, pentru douăzeci şi şase de maeştri instructori succesivi, şi a călătorit pe douăzeci şi două de lumi diferite. Sarcina sa finală a fost cea de consilier şi de asistent ataşat misiunii de manifestare a unui Fiu Învăţător al Trinităţii pe lumea 462 din sistemul 84 al constelaţiei 3 din universul Nebadonului.
(1314.1) 119:4.4 În timpul celor şapte ani ai acestei misiuni, acest Fiu Învăţător al Trinităţii nu a fost niciodată întru totul convins de identitatea asociatului său serafic. Este adevărat că, în timpul acestei perioade, toţi serafimii au fost trataţi cu un interes şi o grijă particulare. Noi ştim perfect de bine că Suveranul nostru mult iubit era departe în univers, sub forma unui serafim, dar nu am putut fi niciodată siguri de identitatea lui. El nu a fost niciodată identificat pozitiv înainte de epoca ataşării sale misiunii de manifestare a acestui Fiu Învăţător al Trinităţii. În cursul acestei perioade, serafimii supremi au fost întotdeauna trataţi cu o solicitudine specială, de temă ca vreunul din noi să nu descopere că fără ştirea noastră, el fusese gazda care primise Suveranul universului în misiunea de manifestare sub forma unei creaturi. În ceea ce priveşte îngerii, a devenit veşnic adevărat că Creatorul şi Şeful lor „a fost în toate privinţele pus la încercare şi verificat în similitudinea unei personalităţi serafice”.
(1314.2) 119:4.5 Pe măsură ce aceste efuziuni succesive au participat mai mult la natura formelor inferioare de viaţă universală, Gabriel a fost tot mai mult asociat cu aceste aventuri de încarnare, operând ca agent de legătură universal între Mihail aflat în manifestare şi Emanuel, şeful interimar al universului.
(1314.3) 119:4.6 Mihail a trecut acum prin experienţa de manifestare a trei ordine de Fii universali pe care îi crease: Melchisedecii, Lanonandekii şi Fiii Materiali. Apoi, el binevoieşte să se personalizeze în similitudinea vieţii îngereşti sub aspectul unui serafim suprem, înainte de a-şi întoarce atenţia spre diversele faze ale carierelor ascendente ale creaturilor sale volitive de forma cea mai umilă, muritorii evolutivi ai timpului şi spaţiului.
(1314.4) 119:5.1 Cu puţin peste trei sute de milioane ani în urmă, aşa cum se socoteşte timpul pe Urantia, noi am fost martorii unui nou transfer de autoritate asupra universului la Emanuel, şi am observat pregătirile de plecare ale lui Mihail. Această ocazie a fost diferită de cele precedente, în sensul că Mihail a anunţat că destinaţia sa era Uversa, sediul supranuniversului Orvontonului. Suveranul nostru a plecat la timpul cuvenit, dar teledifuziunile suprauniversului nu au menţionat niciodată sosirea sa pe lângă curtea Străvechilor de Zile. Puţin după plecarea sa din Salvington, teledifuziunile Uversei au făcut să apară această dare de seamă semnificativă: „A sosit astăzi, fără a anunţa în prealabil nici un număr de identitate, un pelerin ascendent de origine muritoare venind din universul Nebadonului, confirmat de Emanuel al Salvingtonului şi însoţit de Gabriel al Nebadonului. Această fiinţă neidentificată prezintă statutul unui veritabil spirit şi el a fost primit în comunitatea noastră”.
(1314.5) 119:5.2 Dacă aţi vizita Uversa azi, voi aţi auzi acolo povestindu-se istoria timpului în care Eventod şedea acolo, căci sub numele acesta a fost cunoscut, pe Uversa, acest pelerin special şi necunoscut al timpului şi spaţiului. Acest ascendent muritor, sau cel puţin o splendidă personalitate întocmai asemănătoare ascendenţilor stadiului spiritual, a trăit şi a călătorit pe Uversa timp de unsprezece ani din timpul standard al Orvontonului. Această fiinţă a primit afectările şi a îndeplinit sarcinile unei fiinţe muritoare spirituale, în comun cu semenii ei din diversele universuri locale ale Orvontonului. În „toate privinţele el a pus la încercare şi verificat, la fel cu tovarăşii săi”, şi, în toate împrejurările, el s-a arătat demn de încrederea superiorilor săi şi negreşit a forţat respectul şi admiraţia loială a tovarăşilor săi spirituali.
(1315.1) 119:5.3 Pe Salvington, noi am urmărit cariera acestui pelerin spiritual cu un interes extrem, ştiind perfect, prin prezenţa lui Gabriel, că acest ascender modest şi fără număr de ordine nu era altul decât şeful dăruit al universului nostru local. Această primă apariţie a lui Mihail întrupat în rolul unui stadiu de evoluţie de muritor a fost un eveniment care a pasionat şi a captivat tot Nebadonul. Noi am auzit vorbindu-se despre aceste lucruri, dar acum le putem observa. Mihail a apărut pe Uversa ca un muritor spiritual pe deplin dezvoltat şi perfect pregătit; el şi-a continuat cariera ca atare până în momentul în care un grup de ascendenţi muritori a înaintat până în Havona. El a avut atunci o întrevedere cu Anticii Zilelor şi şi-a luat de îndată bun rămas de la Uversa, în compania lui Gabriel, într-un mod subit şi discret. Puţin după aceea, el a apărut în locul său obişnuit de pe Salvington.
(1315.2) 119:5.4 Nu înainte de desăvârşirea acestei efuziuni am început noi să presupunem că Mihail avea probabil să se încarneze în similitudinea diverselor sale ordine de personalităţi universale, mergând de la cei mai înalţi Melchisedeci până la baza scării la muritorii de carne şi de sânge din lumile evolutive ale timpului şi spaţiului. Către această epocă, colegii Melchisedeci au început să propovăduiască probabilitatea ca Mihail să se încarneze, într-o zi, ca un muritor în carne, şi s-au făcut multe speculaţii asupra tehnicilor posibile ale unei efuziuni atât de inexplicabile. Faptul că Mihail în persoană jucase rolul unui ascendent muritor împrumuta un interes nou şi sporit întregului plan de avansare a creaturilor pe drumul care urcă prin universul local şi prin supraunivers.
(1315.3) 119:5.5 Totuşi, tehnica acestor efuziuni succesive a rămas un mister. Gabriel însuşi a mărturisit că nu înţelege metoda prin care acest Fiu al Paradisului, creator al unui univers, poate, la voinţă, să-şi asume personalitatea şi să trăiască viaţa uneia dintre propriile sale creaturi subordonate.
(1315.4) 119:6.1 Acum că tot Salvingtonul era obişnuit cu preliminariile unei efuziuni iminente, Mihail a convocat oaspeţii planetei sale sediu şi, pentru prima dată, a expus restul planului de încarnare; el a anunţat că trebuia curând să părăsească Salvingtonul ca să-şi asume cariera unui muritor morontial pe lângă curtea celor Prea Înalţi Părinţi de pe planeta-sediu a celei de-a cincia constelaţii. Apoi, noi am auzit, pentru prima dată, anunţul că a şaptea şi cea din urmă manifestare va avea loc în similitudinea cărnii muritoare pe o lume evolutivă.
(1315.5) 119:6.2 Înainte de a părăsi Salvingtonul pentru a şasea manifestare, Mihail a adresat o alocuţiune locuitorilor reuniţi ai sferei, şi a plecat sub privirea tuturor celor asistenţi, însoţit de un serafim solitar şi de Strălucitoarea Stea a Dimineţii din Nebadon. Dirijarea universului fusese din nou încredinţată lui Emanuel, dar responsabilităţile administrative fuseseră mai larg repartizate.
(1315.6) 119:6.3 Mihail a apărut în sediul celei de-a cincia constelaţii ca un muritor morontial de statut ascendent în plenitudinea capacităţilor sale. Regret că el mi-a interzis să destăinui detaliile acestei cariere a unui muritor morontial nenumerotat, căci aceasta a fost una dintre epocile cele mai extraordinare şi mai stupefiante din experienţa de manifestare a lui Mihail, neexceptând nici chiar şederea sa dramatică şi tragică de pe Urantia. Printre numeroasele restricţii care mi-au fost impuse când mi-am acceptat misiunea, una dintre ele mi-a interzis să dau detaliile acestei minunate cariere a lui Mihail sub aspectul muritorului morontial al lui Endantum.
(1316.1) 119:6.4 Când Mihail a revenit din această manifestare morontială, a fost evident pentru noi toţi că el devenise unul dintre semenii noştri, că Suveranul Universului era totodată prietenul şi ajutorul plin de compasiune al formelor de inteligenţe create, chiar şi cele mai umile, ale tărâmurilor sale. Noi notaserăm deja mai înainte că el dobândea progresiv punctul de vedere al creaturilor în administrarea universului, căci această asimilare apăruse treptat; dar ea a devenit mai marcată după desăvârşirea efuziunii sale ca muritor morontial, şi încă şi mai mult după întoarcerea sa din cariera fiului de tâmplar de pe Urantia.
(1316.2) 119:6.5 Gabriel ne-a informat anticipat de momentul în care Mihail va fi liber de consacrarea sa morontială, şi, în consecinţă, noi am pregătit o primire adecvată pe Salvington. Milioane şi milioane de fiinţe se adunaseră din lumile-sediu ale constelaţiilor Nebadonului, şi majoritatea oaspeţilor lumilor adiacente au fost reunite pentru a-i ura bun venit înapoi pentru a-şi relua domnia sa peste universul său. Ca răspuns la numeroasele noastre discursuri de bun venit şi marcate de aprecierea pentru un Suveran ce purta un interes atât de vital pentru creaturile sale, Mihail s-a mărginit în a răspunde: „Eu m-am ocupat doar de treburile Tatălui meu. Eu fac numai ceea ce este pe placul Fiilor Paradisului care îşi iubesc creaturile şi caută cu ardoare să le înţeleagă”.
(1316.3) 119:6.6 Dar, din ziua aceea şi până la ora în care Mihail s-a lansat în aventura sa pe Urantia ca Fiu al Omului, tot Nebadonul a continuat discutarea numeroaselor isprăvi ale Şefului lor Suveran în vreme ce el îşi exercita activităţile pe Endantum ca încarnare a efuziunii unui ascender muritor morontial evolutiv; el a fost acolo în toate privinţele pus la încercare ca şi tovarăşii săi adunaţi de pe lumile materiale din toată constelaţia unde şedea el.
(1316.4) 119:7.1 Timp de zeci de mii de ani, am aşteptat toţi cu nerăbdare a şaptea şi ultima manifestare a lui Mihail. Gabriel ne-a învăţat că această misiune finală a fost făcută la puţin după vestea slăbiciunii lui Adam şi a Evei. Astfel, timp de peste treizeci şi cinci de mii de ani, lumea voastră a ocupat un loc însemnat în consiliile întregului univers local. În afară de misterul încarnării, nici o etapă a efuziunii pe Urantia nu a comportat secrete. De la început la sfârşit, şi până la reîntoarcerea triumfală a lui Mihail pe Salvington ca Suveran Suprem al universului său, tot ceea ce s-a petrecut pe lumea voastră infimă, dar înalt onorată, a primit publicitatea universală cea mai completă.
(1316.5) 119:7.2 Paragraph 119:7.2 is missing.
(1316.6) 119:7.3 Până în momentul evenimentului însuşi, noi nu ştiuserăm niciodată că Mihail va apărea pe pământ ca un bebeluş neputincios al tărâmului, dar ne gândiserăm că el va folosi această metodă. Mai întâi, el apăruse întotdeauna ca un individ pe deplin dezvoltat al grupului de personalităţi ales pentru manifestare. Când teledifuziunea Salvingtonului a anunţat despre copilaşul din Betleem care se născuse pe Urantia, această veste a făcut senzaţie.
(1316.7) 119:7.4 Nu numai că noi ne-am dat atunci seama că Creatorul şi prietenul nostru a trecut de etapa cea mai precară a acestei efuziuni sub forma bebeluşului fără apărare, dar noi am şi înţeles că experienţa lui în această manifestare finală sub forma unei fiinţe muritoare îl va instala pe vecie pe tronul său ca suveran incontestabil şi suprem al universului Nebadonului. Timp de o treime de secol din timpul Terrei, toate privirile, în toate părţile universului nostru local, au fost îndreptate spre Urantia. Toate inteligenţele şi-au dat seama că cea din urmă manifestare îşi va urma cursul. Noi cunoaştem de multă vreme rebeliunea lui Lucifer în Satania şi dezafectarea lui Caligastia de pe Urantia; noi înţelegem deci foarte bine intensitatea luptei care ar fi avut loc când şeful nostru ar fi binevoit să se încarneze pe Urantia sub umila formă şi în similitudinea cărnii muritoare.
(1317.1) 119:7.5 Iosua ben Iosif, bebeluşul iudeu, a fost conceput şi s-a născut în lume exact ca toţi ceilalţi copii de dinaintea lui şi de după el, atâta doar că acest copil particular era încarnarea lui Mihail al Nebadonului, un divin Fiu al Paradisului şi creatorul acestui întreg univers local de lucruri şi de fiinţe. Acest mister al încarnării Deităţii în forma umană a lui Iisus, a cărui origine era altminteri naturală pe Urantia, va rămâne veşnic nepătruns. Chiar şi în eternitate, voi nu veţi cunoaşte niciodată tehnica şi metoda încarnării Creatorului în forma şi în similitudinea creaturilor sale. Acesta este secretul Sonaringtonului, iar aceste mistere sunt proprietatea exclusivă a Fiilor divini care au trecut prin experienţa efuziunii.
(1317.2) 119:7.6 Anumiţi înţelepţi ai Terrei cunoşteau de sosirea iminentă a lui Mihail. Prin contactul dintre lumi, aceşti înţelepţi înzestraţi cu clarviziune spirituală au anunţat manifestarea apropiată a lui Mihail pe Urantia, iar serafimii au făcut anunţul, prin intermediul medienilor, unui grup de preoţi caldeeni al căror şef era Ardnon. Aceşti oameni ai lui Dumnezeu au făcut o vizită copilului nou-născut. Singurul eveniment supranatural asociat naşterii lui Iisus a fost această anunţare lui Ardnon şi tovarăşilor lui prin serafimii care fuseseră odinioară ataşaţi lui Adam şi Evei în prima grădină.
(1317.3) 119:7.7 Părinţii umani ai lui Iisus erau oameni de rând ai epocii lor şi ai generaţiei lor, iar acest Fiu de Dumnezeu întrupat s-a născut deci dintr-o femeie şi a fost crescut în felul obişnuit al copiilor acelei rase şi al acelei epoci.
(1317.4) 119:7.8 Istoria şederii lui Mihail pe Urantia, povestea efuziunii umane a Fiului Creator pe lumea voastră, este o chestiune care depăşeşte întinderea şi scopul prezentului capitol.
(1317.5) 119:8.1 După manifestarea finală şi reuşită a lui Mihail pe Urantia, nu numai că el a fost acceptat de către Cei Îmbătrâniţi de Zile ca şef suveran al Nebadonului, ci a fost de asemenea recunoscut de Tatăl universal ca conducător confirmat al universului local pe care îl crease. Cu ocazia întoarcerii sale pe Salvington, acest Mihail, Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, a fost proclamat şef permanent al Nebadonului. De la Uversa a venit cea de-a opta proclamaţie a suveranităţii lui Mihail, în timp ce din Paradis a sosit o declaraţie comună a Tatălui Universal şi a Fiului Etern care instituia această fiinţă, uniunea lui Dumnezeu şi a omului, ca singur conducător al universului, şi care ordona Uniunii de Zile staţionate pe Salvington să facă cunoscută intenţia sa de a se retrage în Paradis. Fidelii de Zile de pe lumile-sedii ale constelaţiilor au primit de asemenea instrucţiuni pentru demisionarea din consiliile celor Prea Înalţi. Dar Mihail nu a vrut să consimtă ca să se retragă Fiii Trinitari de consiliu şi de cooperare. El i-a adunat pe Salvington şi i-a rugat personal să rămână mereu la datorie în Nebadon. Ei le-au făcut cunoscut, conducătorilor lor din Paradis, dorinţa lor de a-şi da consimţământul la această cerere, şi puţin după aceea au fost emise ordinele de separare de Paradis care îi ataşau pentru totdeauna pe aceşti Fii ai universului central curţii lui Mihail al Nebadonului.
(1318.1) 119:8.2 A fost nevoie de aproape un miliard de ani de timp al Urantiei pentru a desăvârşi cariera de consacrare a lui Mihail şi pentru a proceda la stabilirea definitivă a autorităţii sale supreme în universul propriei sale creaţii. Mihail s-a născut creator, a fost educat ca administrator, format în calitate de conducător, dar a fost necesar să îşi câştige suveranitatea prin experienţă. Astfel că mica voastră lume a fost cunoscută în tot Nebadonul ca fiind cadrul în care Mihail a desăvârşit experienţa cerută fiecărui Fiu Creator din Paradis înainte ca el să primească conducerea şi controlul nelimitat al universului creat de el însuşi. Pe măsură ce vă înălţaţi în universul local, voi învăţaţi şi mai mult despre idealurile personalităţilor implicate în efuziunile anterioare ale lui Mihail.
(1318.2) 119:8.3 Desăvârşindu-şi efuziunile de creatură, Mihail nu numai că stabilea propria sa suveranitate, dar el mărea şi suveranitatea evoluândă a Dumnezeului Suprem. În cursul acestor efuziuni, nu numai că Fiul Creator s-a lansat într-o explorare descendentă a diverselor naturi de personalitate a creaturilor, dar el a ajuns totodată să reveleze voinţele diversificate ale Deităţilor Paradisului ale căror unitate sintetică, după cum este ea revelată de Creatorii Supremi, dezvăluie voinţa Fiinţei Supreme.
(1318.3) 119:8.4 Aceste diverse aspecte volitive ale Deităţilor sunt veşnic personalizate în naturile divergente ale celor Şapte Spiritele Maestru, şi fiecare dintre efuziunile lui Mihail era în mod particular revelatoare a uneia dintre aceste manifestări de divinitate. În consacrarea sa ca Melchisedec, el a manifestat voia unificată a Tatălui, a Fiului şi a Spiritului. În consacrarea sa ca Lanonandek, el a manifestat voia Tatălui şi a Fiului. În consacrarea adamică, el a revelat voia Tatălui şi a Spiritului, iar în consacrarea serafică, voia Fiului şi a Spiritului. În consacrarea ca muritor pe Uversa, el a zugrăvit voia Autorului Comun, iar în manifestarea de muritor morontial, voia Fiului Etern. În fine, în consacrarea materială pe Urantia, el a trăit voia Tatălui Universal, şi anume ca un muritor de carne şi sânge.
(1318.4) 119:8.5 Din desăvârşirea acestor şapte manifestări a rezultat suveranitatea supremă a lui Mihail şi deopotrivă posibilitatea, pentru Suprem, de a atinge suveranitatea în Nebadon. În nici una dintre efuziunile lui, Mihail nu l-a revelat pe Dumnezeu Supremul, ci suma celor şapte efuziuni ale lui este o nouă revelaţie a Fiinţei Supreme în Nebadon.
(1318.5) 119:8.6 În experienţa coborârii lui Dumnezeu către om, Mihail a experimentat în acelaşi timp o ascensiune pornind de la posibilităţile de manifestări parţiale. El se înălţa la supremaţia acţiunii finite şi la finalitatea eliberării potenţialului său pentru funcţiunile absonite. Mihail, Fiul Creator, este un creator în spaţiu-timp, dar Mihail, Maestrul Fiu septuplu, este membru al unuia dintre corpurile divine constituind Ultimul Trinităţii.
(1318.6) 119:8.7 Trecând prin experienţa revelării voinţelor celor Şapte Spirite Principale ieşite din Trinitate, Fiul Creator a trecut prin experienţa dezvăluirii voinţei Supremului. Operând ca revelator al voinţei supremaţiei, Mihail, asemenea tuturor celorlalţi Maeştri Fii, s-a identificat el însuşi cu Supremul pentru totdeauna. În cursul prezentei epoci a universului, el revelează Supremul şi participă la actualizarea suveranităţii Supremaţiei. În schimb, în următoarea epocă a universului, noi credem că Mihail va colabora cu Fiinţa Supremă din prima Trinitate experienţială în universurile spaţiului exterior şi în favoarea acestor universuri.
(1319.1) 119:8.8 Urantia este sanctuarul sentimental al întregului Nebadon; cea mai importantă dintre zece milioane de planete locuite, domiciliul uman al lui Crist Mihail, suveranul întregului Nebadon, slujitor Melchisedec pe lângă regate, salvator sistemic, izbăvitor adamic, însoţitor serafic, asociat al spiritelor ascendente, progresor morontial, Fiu al Omului în similitudinea cărnii muritoare şi Prinţ Planetar al Urantiei. Şi Scripturile voastre spun adevărul când afirmă că acest acelaşi Iisus a promis să revină, într-o bună zi, pe lumea efuziunii sale terminale, Lumea Crucii.
[Acest capitol 119, descriind cele şapte efuziuni ale lui Crist Mihail, este al şaizeci şi treilea şi cel din urmă al unei serii de prezentări garantate de numeroase personalităţi, retrasând istoria Urantiei până în epoca în care Mihail a apărut pe pământ în similitudinea cărnii muritoare. Aceste capitole au fost autorizate de o comisie nebadoniană de doisprezece membri care acţionează sub conducerea lui Mantutia Melchisedec. Noi am redactat aceste expuneri şi le-am pus în limba engleză printr-o tehnică permisă de superiorii noştri, în anul 1935 al erei creştine a Urantiei.]
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !.
Costi
Dragi prieteni,
Vă supun atenției un subiect mai dificil de a fi înțeles clar de mintea umană, dar vă sfătuiesc să-l citiți pentru a vă face o ideie asupra Deității.
Deci .. haide-ți să mai facem un pas prin relevările făcute de Urantia și să vedem câte ceva despre „diversele naturi ale Deităţii” .. Tatăl, Fiul, Spiritul, Supremul, Septuplul, Cel Ultim, Absolutul … și despre timp, spațiu și eternitate.
Acest articol este preluat din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-118-cel-suprem-si-cel-ultim-timpul-si-spatiul
(1294.1) 118:0.1 ÎN PRIVINŢA diverselor naturi ale Deităţii, se poate spune că:
(1294.2) 118:0.2 1. Tatăl este sinele existent în sine.
(1294.3) 118:0.3 2. Fiul este sinele coexistent.
(1294.4) 118:0.4 3. Spiritul este sinele existent comun.
(1294.5) 118:0.5 4. Supremul este sinele experienţial-evolutiv.
(1294.6) 118:0.6 5. Septuplul este divinitatea distributivă de sine însăşi.
(1294.7) 118:0.7 6. Cel Ultim este sinele transcendental-experienţial.
(1294.8) 118:0.8 7. Absolutul este sinele existenţial-experienţial.
(1294.9) 118:0.9 Dumnezeu Septuplul este indinsepensabil înfăptuirii evolutive a Supremului, dar Supremul este deopotrivă indispensabil emergenţei finale a Ultimului. Dubla prezenţă a Supremului şi a Ultimului constituie asocierea fundamentală a Deităţii subabsolute şi derivate, căci amândouă sunt interdependente şi complementare pentru a împlini destinul. Împreună ele formează puntea experienţială care leagă începuturile şi desăvârşirile întregii creşteri creative din universul principal.
(1294.10) 118:0.10 Creşterea creativă este fără sfârşit, dar mereu satisfăcătoare; ea este fără sfârşit în întindere, dar întotdeauna punctată de momente satisfăcătoare pentru personalitate, în care ţelul provizoriu este atins, şi care serveşte atât de eficient ca preludiu mobilizării pentru noile aventuri din creşterea cosmică, de explorare a universului şi de atingere a Deităţii.
(1294.11) 118:0.11 Deşi domeniul matematicii este împresurat de limitări calitative, el procură totuşi minţii finite o bază conceptuală pentru a contempla infinitatea. Numerele nu au nici o limitare cantitativă, chiar şi în comprehensiunea unei minţi finite. Oricât de mare ar fi numărul cunoscut, voi puteţi întotdeauna să luaţi în considerare adăugarea a încă unei unităţi. Voi puteţi deopotrivă înţelege că rămâneţi în partea de dincoace a infinitului, căci indiferent de numărul de ori în care repetaţi această adăugare, voi o puteţi întotdeauna repeta o dată mai mult.
(1294.12) 118:0.12 În acelaşi timp, seriile infinite pot fi totalizate în orice punct dat, iar acest total (sau mai exact acest total parţial) procură unei persoane date, având la un moment dat un statut dat, plenitudinea satisfacţiei de a fi atins un scop. Însă, mai devreme sau mai târziu, aceeaşi persoană începe să tânjească după ţeluri noi şi superioare; iar aceste aventuri ale creşterilor se vor reînnoi veşnic în plenitudinea timpului şi în ciclurile eternităţii.
(1294.13) 118:0.13 Fiecare vârstă succesivă a universului este preludiul erei următoare de creştere cosmică, şi fiecare epocă de univers oferă un destin imediat tuturor stadiilor precedente. În sine şi prin sine, Havona este o creaţie perfectă, dar limitată în perfecţiunea sa. Perfecţiunea Havonei, răspândindu-se în suprauniversurile evolutive, găseşte acolo nu numai un destin cosmic, ci şi eliberarea de limitările existenţei preevolutive.
(1295.1) 118:1.1 Îi este de folos omului, pentru orientarea sa cosmică, să ajungă să înţeleagă pe cât de bine posibil raporturile Deităţii cu cosmosul. Deitatea absolută este eternă prin natură, dar Dumnezeii sunt legaţi de timp, ca experienţă în eternitate. În universurile evolutive, eternitatea este veşnicia temporală – veşnicul acum.
(1295.2) 118:1.2 Personalitatea creaturii muritoare poate să devină eternă identificându-se cu spiritul interior prin tehnica ce constă în a alege să faci voia Tatălui. Această consacrare a voinţei echivalează cu realizarea unui plan al realităţii eterne. Aceasta înseamnă că planul creaturii a devenit invariant prin raport cu succesiunea clipelor; sau, cu alte cuvinte, înseamnă că momentele care se succed nu vor vedea nici o schimbare în planul creaturii. Un milion sau un miliard de momente nu vor schimba nimic. Numerele au încetat să mai aibă o semnificaţie cu privire la scopul creaturii. Astfel că alegerea creaturii adăugându-se alegerii lui Dumnezeu se traduce prin realităţile eterne ale uniunii fără de sfârşit dintre duhul lui Dumnezeu şi natura omului, în serviciul perpetuu al copiilor lui Dumnezeu şi al Tatălui lor din Paradis.
(1295.3) 118:1.3 Există, în orice intelect dat, o relaţie directă între maturitate şi conştiinţa unei unităţi de timp. Această unitate de timp poate fi o zi, un an sau o perioadă mai lungă, dar ea este inevitabil criteriul prin care sinele conştient apreciază circumstanţele de viaţă şi prin care intelectul care concepe măsoară şi evaluează faptele existenţei temporale.
(1295.4) 118:1.4 Experienţa, înţelepciunea şi judecata coincid cu lungirea unităţii de timp în experienţa muritorilor. Când mintea umană se întoarce în trecut, ea evaluează experienţa anterioară cu intenţia de a influenţa o situaţie prezentă. Când mintea se întinde în viitor, ea încearcă să evalueze semnificaţia viitoare a unei acţiuni posibile. După ce s-a ţinut astfel cont atât de experienţă, cât şi de înţelepciune, voinţa omenească ia o decizie-judecată în prezent, şi planul de acţiune astfel născut din trecut şi din viitor vine în existenţă.
(1295.5) 118:1.5 În maturitatea sinelui care se dezvoltă, trecutul şi viitorul sunt reunite pentru a ilumina adevărata semnificaţie a prezentului. Pe măsură ce sinele se maturizează, el recurge pentru experienţa sa la un trecut din ce în ce mai îndepărtat, în timp ce prevestirile sale de înţelepciune caută să pătrundă tot mai profund în viitorul necunoscut. Şi, pe măsură ce sinele care concepe se întinde mai mult în trecut şi în viitor, judecata sa depinde din ce în ce mai puţin de prezentul momentan. Decizia-acţiune începe astfel să scape din lanţurile prezentului în mişcare, în timp ce ea îmbracă din nou aspectele semnificaţiei trecut-viitor.
(1295.6) 118:1.6 Răbdarea este practicată de muritorii ale căror unităţi de timp sunt scurte. Adevărata maturitate transcende răbdarea printr-o legitimitate născută dintr-o reală comprehensiune.
(1295.7) 118:1.7 A te maturiza este a trăi mai intens în prezent şi în acelaşi timp de a scăpa de limitările prezentului. Planurile maturităţii, întemeiate pe experienţa trecută, se realizează în prezent în aşa fel încât să reînsufleţească valorile viitorului.
(1295.8) 118:1.8 Unitatea de timp la persoanele imature concentrează semnificaţii-valori în momentul prezent într-un asemenea mod încât prezentul este disociat de adevărata sa relaţie cu non-prezentul – trecutul-viitor. Unitatea de timp a maturităţii în proporţii care revelează relaţiile coordonate de trecut-prezent-viitor într-o asemenea manieră că sinele începe să pătrundă sensul ansamblului evenimentelor, începe să-şi dea seama de pasajul timpului sub perspectiva panoramică a orizonturilor lărgite, şi să presupună continuumul etern, fără început şi fără sfârşit, ale cărui fragmente se numesc timp.
(1296.1) 118:1.9 Pe nivelele infinitului şi al absolutului, momentul prezent conţine tot trecutul precum şi tot viitorul. EU SUNT semnifică deopotrivă EU AM FOST şi EU VOI FI, şi acesta reprezintă cel mai bun concept al eternităţii şi eternului.
(1296.2) 118:1.10 Pe nivelul absolut şi etern, realitatea potenţială are tot atâta semnificaţie pe cât are realitatea actuală. Numai pe nivelele finite şi pentru creaturile legate de timp pare deosebirea atât de vastă. Pentru Dumnezeu ca absolut, un ascendent muritor care a luat decizia eternă este deja un finalitar al Paradisului. Însă, graţie Ajustorilor Gândirii interiori, Tatăl Universal nu este limitat astfel în percepţia sa, dar el poate de asemenea să fie la curent cu – şi să participe la – toate luptele temporale privitoare la problemele ascensiunii creaturilor, de la nivelele de existenţă unde acestea seamănă cu animalele până la cele unde ele seamănă cu Dumnezeu.
UBICUITATE – Atribut al divinității de a fi prezent peste tot în același timp. OMNIPREZENTĂ – Care este prezent si activ pretutindeni.
(1296.3) 118:2.1 Nu trebuie confundată ubicuitatea Deităţii cu ultimitatea divinei omniprezenţe. Tatăl universal vrea ca Supremul, Ultimul şi Absolutul să compenseze, să coordoneze şi să unifice ubicuitatea sa din spaţiu-timp şi omniprezenţa sa din spaţiu-timp transcense cu prezenţa absolută şi universală pentru care spaţiul şi timpul nu există. Ar trebui să vă amintiţi că, dacă ubicuitatea Deităţii este foarte adesea asociată cu spaţiul, ea nu este în mod necesar condiţionată de timp.
(1296.4) 118:2.2 În calitate de ascendenţi muritori şi morontiali, voi discerneţi progresiv pe Dumnezeu cu ajutorul lui Dumnezeu Septuplul. Prin Havona, voi îl descoperiţi pe Dumnezeu Supremul. În Paradis, voi îl găsiţi ca o persoană, şi apoi, în calitate de finalitari, voi veţi încerca curând să-l cunoaşteţi ca Ultim. Fiind finalitari, se pare că după ce a fost atins Ultimul, nu există decât o singură cale de a supravieţui, aceea de a începe căutarea Absolutului. Nici un finalitar nu va fi tulburat de incertitudinile de a atinge Absolutul Deităţii, din moment ce la sfârşitul ascensiunilor supreme şi ultime, el îl va fi întâlnit pe Dumnezeu Tatăl. Aceşti finalitari vor crede desigur că, chiar dacă ei reuşesc să-l găsească pe Dumnezeu Absolutul, ei nu vor face decât să descopere acelaşi Dumnezeu, Tatăl Paradisului manifestându-se pe nivelele cele mai apropiate de cel infinit şi de cel universal. Nu încape nici urmă de îndoială că atingerea lui Dumnezeu în absolut va revela Strămoşul Primordial al universurilor precum şi Tatăl Final al personalităţilor.
(1296.5) 118:2.3 Dumnezeu Supremul se poate să nu fie o demonstraţie de omniprezenţă a Deităţii în spaţiu-timp, ci este literalmente o manifestare a ubicuităţii divine. Între prezenţa spirituală a Creatorului şi manifestările materiale ale creaţiei se găseşte vastul domeniu al devenirii ubicue – emergenţa universală a Zeităţii evolutive.
(1296.6) 118:2.4 Dacă Dumnezeu Supremul îşi asumă vreodată controlul direct al universurilor de timp şi de spaţiu, noi suntem convinşi că această administraţie divină va funcţiona sub supracontrolul Ultimului. În acest caz, Dumnezeu Ultimul ar începe să devină manifest în universurile de timp şi ca Atotputernicul transcendental (Omnipotentul) exercitând supracontrolul supratimpului şi al spaţiului transcens relative la funcţiunile administrative ale Atotputernicului Suprem.
(1297.1) 118:2.5 Mintea umană poate, ca şi noi înşine, să pună următoarele întrebări: Dacă evoluţia lui Dumnezeu Supremul, atingând autoritatea administrativă în marele univers, este însoţită de manifestări sporite ale lui Dumnezeu Ultimul, o emergenţă omoloagă Dumnezeului Ultim în universurile prevăzute ale spaţiului exterior va fi oare însoţită de revelaţii similare şi reînsufleţită de Dumnezeu Absolutul? În realitate, noi nu ştim nimic despre asta.
(1297.2) 118:3.1 Numai prin ubicuitate a putut Deitatea să unifice manifestările din spaţiu-timp pentru concepţiile finite, căci timpul este o succesiune de clipe, în timp ce spaţiul este un sistem de puncte asociate. La urma urmei, voi percepeţi timpul prin analiză şi spaţiul prin sinteză. Voi coordonaţi şi asociaţi aceste două concepţii neasemănătoare prin perspicacitatea integratoare a personalităţii. În lumea animală, omul este singurul care posedă această facultate de percepere a spaţio-timpului. Pentru un animal, mişcarea are o semnificaţie, dar ea nu ia o valoare decât pentru o creatură ce are statut de personalitate.
(1297.3) 118:3.2 Lucrurile sunt condiţionate de timp, dar adevărul este în afara timpului. Cu cât mai mult cunoaşteţi adevărul, cu atât mai mult sunteţi adevărul, cu atât mai bine puteţi înţelege trecutul şi pricepe viitorul.
(1297.4) 118:3.3 Adevărul este neclintit – veşnic scutit de toate vicisitudinile tranzitorii, deşi niciodată inert şi convenţional, dar întotdeauna vibrant şi adaptabil – radiind viaţă. Însă, când adevărul devine legat de fapte, atunci atât spaţiul, cât şi timpul condiţionează semnificaţiile sale şi pun în corelaţie valorile sale. Aceste realităţi ale adevărului cuplate cu faptele devin concepte şi sunt, în consecinţă, remise domeniului realităţilor cosmice relative.
(1297.5) 118:3.4 Legătura adevărului absolut şi etern al Creatorului cu experienţa faptică a creaturilor finite şi temporale face să apară o nouă valoare emergentă a Supremului. Conceptul de Suprem este esenţial pentru coordonarea lumii superioare neschimbătoare şi divine cu lumea inferioară finită şi mereu schimbătoare.
(1297.6) 118:3.5 Dintre toate lucrurile neabsolute, spaţiul este cel mai aproape de a fi absolut. În aparenţă, spaţiul este în mod absolut ultim. Reala dificultate pe care o avem în înţelegerea spaţiului pe nivelul material provine din faptul că, în timp ce corpurile materiale există în spaţiu, spaţiul există de asemenea în aceste aceleaşi corpuri materiale. Mulţi factori care ţin de spaţiu sunt absoluţi, dar asta nu înseamnă că spaţiul este absolut.
(1297.7) 118:3.6 Pentru a înţelege raporturile din spaţiu, poate fi util să se presupună, relativ vorbind, că spaţiul este, la urma urmei, o proprietate a tuturor corpurilor materiale. Deci, când un corp se mişcă în spaţiu, el ia de asemenea cu el toate proprietăţii lui, chiar şi spaţiul care este în aceste corpuri în mişcare şi din care face parte.
(1297.8) 118:3.7 Toate modelele realităţii ocupă spaţiu pe nivelele materiale, dar modelele spirituale nu există decât în relaţie cu spaţiul; ele nu ocupă şi nici nu deplasează spaţiul, şi nici nu îl conţin. Pentru noi, enigma stăpânitoare a spaţiului ţine de modelul unei idei. Când abordăm domeniul minţii, noi întâlnim multe probleme stânjenitoare. Modelul unei idei – realitatea sa – ocupă oare spaţiu? În realitate, noi nu ştim nimic despre aceasta, deşi suntem siguri că un model de idee nu conţine spaţiu; însă nu ar fi deloc prudent să se admită că ceea ce este imaterial este întotdeauna nespaţial.
(1298.1) 118:4.1 Multe dintre dificultăţile teologice şi dintre dilemele metafizice ale omului muritor sunt cauzate de faptul că el nu situează bine personalitatea Deităţii, şi atribuie, în consecinţă, aspectele infinite şi absolute Divinităţii subordonate şi Deităţii evolutive. Există cu siguranţă o adevărată Cauză Primă, dar ea nu duce la uitarea că există totodată o mulţime de cauze coordonate şi subordonate, atât cauze asociate, cât şi cauze secundare.
(1298.2) 118:4.2 Diferenţa esenţială dintre cauzele prime şi cauzele secundare rezidă în aceea că cauzele prime produc efecte originale lipsite de factori ereditari proveniţi din vreo cauzalitate antecedentă. Cauzele secundare produc efecte care comportă invariabil o ereditate care provine din alte cauze anterioare.
(1298.3) 118:4.3 Potenţialurile pur statistice inerente Absolutului necalificat reacţionează la cauzele generate de Absolutul Deităţii care sunt produse de acţiunea Trinităţii Paradisului. În prezenţa Absolutului Universal, aceste potenţialuri statice impregnate de cauzalitate devin imediat active şi sensibile la influenţa anumitor agenţi transcendentali, ale căror acţiuni duc la transmutarea acestor potenţialuri active prin a le conferi statutul de veritabile posibilităţi universale de dezvoltare, de capacităţi actualizate pentru creştere. Asupra acestor potenţialuri astfel dezvoltate, creatorii şi controlorii marelui univers joacă epopeea fără sfârşit a evoluţiei cosmice.
(1298.4) 118:4.4 Dacă nu se ţine seama de existenţiale, cauzalitatea are o constituţie fundamentală triplă. Aşa cum operează ea în prezenta epocă a universului şi privitor la nivelul finit al celor şapte suprauniversuri, ea se poate concepe după cum urmează:
(1298.5) 118:4.5 1. Activarea potenţialurilor statice. Aceasta este stabilirea destinului în Absolutul Universal prin acţiunile Absolutului Deităţii, operând în Absolutul Necalificat, şi asupra lui, ca urmare a directivelor volitive ale Trinităţii Paradisului.
(1298.6) 118:4.6 2. Exteriorizarea capacităţilor universului. Aceasta implică transformarea potenţialurilor nediferenţiate în planuri separate şi definite. Acesta este actul Ultimităţii Deităţii şi al multiplilor agenţi ai nivelului transcendental. Aceste acte anticipează perfect în privinţa viitoarelor nevoi ale ansamblului maestrului univers. În legătură cu segregarea potenţialurilor, există Arhitecţii Maestrului Univers în calitate de veritabile personificări ale conceptului de Deitate a universurilor. Planurile lor par până la urmă limitate în întinderea din spaţiu de conceptul de periferie a maestrului univers, dar, ca planuri, ei nu sunt de altfel condiţionaţi de timp sau de spaţiu.
(1298.7) 118:4.7 3. Creaţia şi evoluţia actualelor universuri. Asupra unui cosmos impregnat de prezenţa Ultimităţii Deităţii producătoare de capacităţi operează Creatorii Supremi pentru a efectua, în timp, transmutări de potenţialuri maturizate în actuale experienţiale. În interiorul maestrului univers, orice actualizare de realitate potenţială este limitată de capacitatea ultimă de dezvoltare, şi condiţionată de spaţiu-timp în stadiile finale ale emergenţei sale. Fiii Creatori ieşind din Paradis sunt, în actualitate, creatori transformatori în sensul cosmic. Aceasta nu invalidează, în nici un fel, conceptul de creatori pe care oamenii şi-l fac despre ei; din punct de vedere finit, este sigur că ei pot să creeze, ceea ce şi fac.
(1299.1) 118:5.1 Omnipotenţa Deităţii nu implică puterea de a face ceea ce este de nefăcut. În cadrul spaţio-timpului, şi plasându-ne în punctul de vedere intelectual al comprehensiunii umane, nici chiar Dumnezeul infinit nu poate să creeze cercuri pătrate sau să producă rău care să fie în mod natural bun. Dumnezeu nu poate să facă lucruri nedivine. Această contradicţie de termeni filozofici echivalează cu nefiinţa şi implică că nimic nu a fost creat astfel. O trăsătură de caracter a unei personalităţi nu poate fi în acelaşi timp divină şi nedivină. Compatibilitatea este înnăscută în puterea divină. Toate acestea decurg din faptul că omnipotenţa nu se limitează la a crea lucruri având o natură, ci că ea dă de asemenea naştere naturii tuturor lucrurilor şi tuturor fiinţelor.
(1299.2) 118:5.2 La început, Tatăl face totul; însă, pe măsură ce panorama eternităţii se derulează ca răspuns la voinţa şi la directivele Infinitului, devine din ce în ce mai evident că creaturile, chiar şi oamenii, trebuie să devină parteneri ai lui Dumnezeu pentru a realiza finalitatea destinului. Aceasta este adevărat chiar şi în viaţa în carne; când omul şi Dumnezeu intră în asociere, nu se poate pune nici o limită posibilităţilor viitoare ale acestei asocieri. Când omul îşi dă seama că Tatăl Universal este partenerul său în înaintarea eternă, când el fuzionează cu prezenţa interioară a Tatălui, el a rupt, în spirit, cătuşele timpului şi a intrat deja în înaintarea eternă, în căutarea Tatălui Universal.
(1299.3) 118:5.3 Conştiinţa de muritor trece de la fapte la înţelesuri, şi apoi la valori. Conştiinţa de Creator plecă de la valoarea ideii, trece prin înţelesul cuvintelor şi ajunge la faptul acţiunii. Pentru a ieşi din impasul unităţii necalificate inerente infinităţii existenţiale, trebuie întotdeauna să acţioneze Dumnezeu. Deitatea trebuie întotdeauna să furnizeze universul arhetipal, personalităţile perfecte, adevărul, frumuseţea şi bunătatea originare, pe care toate creaţiile subdivine se străduiesc să le atingă. Trebuie întotdeauna ca Dumnezeu să găsească mai întâi omul pentru ca omul să-l poată apoi găsi pe Dumnezeu. Un Tată Universal este întotdeauna necesar înainte de a putea exista o filiaţie universală şi fraternitatea universală care urmează.
OMNIPOTENT – Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. OMNIFICIENT – crearea tuturor lucrurilor; având puteri nelimitate de creație.
(1299.4) 118:6.1 Dumnezeu este cu adevărat omnipotent, dar nu omnificent – el nu face personal tot ceea ce se face. Omnipotenţa înglobează potenţialul puterii Atotputernicului Suprem şi al Fiinţei Supreme, dar actele volitive ale lui Dumnezeu Supremul nu sunt înfăptuiri personale ale Dumnezeului Infinit.
(1299.5) 118:6.2 A susţine omnificenţa Deităţii primordiale ar echivala cu privarea de drepturile lor a aproape un milion de Fii Paradisiaci Creatori, fără a menţiona nenumăratele oştiri altor diverse ordine de ajutoare care îşi aduc concursul creativ. În întregul univers, nu există decât o singură Cauză fără cauză. Toate celelalte cauze sunt derivate ale acestei unice Prime Mari Surse-Centru, şi nimic, în această filozofie, nu violează liberul arbitru al unor miriade de copii ai Deităţii împrăştiaţi într-un imens univers.
(1299.6) 118:6.3 Într-un cadru local, voliţiunea poate să pară a funcţiona ca o cauză fără cauză, dar ea prezintă infailibil factori ereditari care stabilesc relaţii cu Prima Cauză unică, originară şi absolută.
(1299.7) 118:6.4 Orice voliţiune este relativă. În sens iniţial, numai Tatăl-EU SUNT posedă finalitate volitivă. În sens absolut, numai Tatăl, Fiul şi Spiritul exercită prerogativele unei voinţe necondiţionate de timp şi nelimitate de spaţiu. Omul muritor este înzestrat cu liber arbitru, cu puterea de a alege; deşi această alegere nu este absolută, este totuşi relativ finală pe nivelul finit şi în ceea ce priveşte destinul persoanei care alege.
(1300.1) 118:6.5 Pe orice nivel care nu atinge absolutul, voliţiunea întâmpină limitări inerente personalităţii însăşi care exercită puterea de a alege. Omul nu poate alege dincolo de domeniul a ceea ce se poate alege. De exemplu, el nu poate alege să fie altceva decât un om, atâta doar că poate decide să devină mai mult decât un om. El poate alege să întreprindă ascensiunea universului, dar aceasta ţine, în speţă, de o coincidenţă specială dintre alegerea umană şi voinţa divină. Ceea ce un fiu doreşte şi ceea ce Tatăl vrea se va întâmpla cu toată certitudinea.
(1300.2) 118:6.6 În viaţa umană, liniile de conduită opţionale se deschid şi se închid continuu. În timpul perioadelor în care alegerea este posibilă, personalitatea omenească decide constant între numeroase linii de acţiune. Voinţa temporală este legată de timp şi trebuie să aştepte scurgerea timpului pentru a găsi ocazia de a se exprima. Voliţiunea spirituală a început să guste libertatea din afara cătuşelor timpului, căci ea a reuşit să scape parţial de secvenţa timpului; aceasta deoarece voliţiunea spirituală se identifică cu voinţa lui Dumnezeu.
(1300.3) 118:6.7 Voliţiunea, actul alegerii, trebuie să funcţioneze în cadrul universal care se actualizează ca răspuns la alegerile superioare şi anterioare. Tot câmpul voinţei omeneşti este strict limitat în finit, dar nu şi asupra unui punct particular: când omul alege să-l găsească pe Dumnezeu şi să-i fie asemănător, această alegere este suprafinită; eternitatea singură poate revela dacă ea este totodată supraabsonită.
(1300.4) 118:6.8 A recunoaşte omnipotenţa Deităţii, este a vă bucura de securitate în experienţa voastră de cetăţenie cosmică, este a poseda siguranţă în lunga călătorie către Paradis. În schimb, a accepta sofismul omnificenţei, este a îmbrăţişa colosala eroare a panteismului.
OMNISCIENȚĂ – Însușirea de a ști totul
(1300.5) 118:7.1 În marele univers, funcţiunea voinţei de Creator şi funcţiunea voinţei de creatură se exercită în limitele şi potrivit cu posibilităţile stabilite de Maeştrii Arhitecţi. Cu toate acestea, predestinarea acestor limite maxime nu abrogă, cel puţin din lume, suveranitatea voinţei de creatură în interiorul acestor frontiere. Precunoaşterea ultimă – deplina toleranţă a tuturor alegerilor finite – nu constituie nici ea o abrogare a voliţiunii finite. O fiinţă umană matură şi perspicace poate uneori să prevadă foarte exact decizia unui asociat mai tânăr, dar această precunoaştere nu ia nimic din libertatea şi din autenticitatea deciziei însăşi. Dumnezeii au limitat cu înţelepciune câmpul de acţiune al voinţei imature, însă, în interiorul acestor limite definite, ea nu rămâne mai puţin o veritabilă voinţă.
(1300.6) 118:7.2 Chiar şi corelarea supremă a tuturor alegerilor trecute, prezente şi viitoare nu invalidează autenticitatea acestor alegeri. Ea denotă mai degrabă tendinţa preordonată a cosmosului şi sugerează precunoaşterea acestor fiinţe volitive care pot alege sau refuza să devină părţi contributive ale actualizării experienţiale ale oricărei realităţi.
(1300.7) 118:7.3 Eroarea în alegerea finită este legată de timp şi limitată de el. Ea nu poate exista decât în timp şi în interiorul prezenţei evoluânde a Fiinţei Supreme. Această alegere greşită este posibilă în timp şi denotă (în afară de nedesăvârşirea Supremului) un anumit domeniu al alegerii cu care creaturile imature trebuie să fie înzestrate pentru a putea beneficia de înaintarea în univers stabilind, prin liberul lor arbitru, contactul cu realitatea.
(1301.1) 118:7.4 Păcatul, în spaţiul condiţionat de timp, dovedeşte clar libertatea temporară – şi chiar şi licenţa – a voinţei finite. Păcatul zugrăveşte imaturitatea, pe de o parte orbită de libertatea volitivă relativ suverană a personalităţii, şi pe de altă parte nereuşind să perceapă obligaţiile şi îndatoririle supreme ale cetăţeniei cosmice.
(1301.2) 118:7.5 Inechitatea, în domeniile finite, revelează realitatea tranzitorie a oricărei individualităţi neidentificate cu Dumnezeu. O creatură nu devine veritabil reală în universuri decât dacă ea se identifică cu Dumnezeu. Personalitatea finită nu se creează pe sine însăşi, ci, în cadrul suprauniversal al alegerii, îşi determină ea însăşi destinul.
(1301.3) 118:7.6 Darul vieţii face sistemele materiale-energetice capabile să se perpetueze, să se propage şi să se adapteze ele însele. Dăruirea personalităţii comunică, organismelor vii, prerogativele adiţionale de a dispune de ele înseşi, de a evolua ele înseşi şi de a se identifica ele înseşi cu spiritul Deităţii susceptibile de a fuziona cu ele.
(1301.4) 118:7.7 Organismele vii subpersonale denotă o minte care activează energia-materie, mai întâi sub aspectul controlorilor fizici şi apoi sub aspectul spiritelor-minte adjutante. Darul personalităţii vine de la Tată şi comunică, sistemului viu, unicele prerogative ale alegerii. Ori, dacă personalitatea are prerogativa de a exercita alegerea volitivă de a se identifica cu realitatea, şi dacă această alegere este sinceră şi liberă, atunci trebuie ca personalitatea în evoluţie să aibă de asemenea alegerea posibilă de a se dezorienta, de a se disloca şi de a se distruge pe sine. Posibilitatea de auto-distrugere cosmică nu poate fi evitată dacă se vrea ca personalitatea evoluândă să fie cu adevărat liberă în exercitarea voinţei sale finite.
(1301.5) 118:7.8 De aceea securitatea este sporită dacă se îngustează limitele alegerii personale pe toate nivelele inferioare de existenţă. Alegerea se degajă din ce în ce mai mult pe măsură ce te înalţi în universuri. La sfârşit, ea devine foarte apropiată de libertatea divină când personalitatea ascendentă atinge divinitatea statutului, supremaţia consacrării faţă de scopurile universale, desăvârşirea înţelepciunii cosmice şi identificarea finală a creaturii cu voinţa şi cu căile lui Dumnezeu.
(1301.6) 118:8.1 În creaţiile din spaţiu-timp, liberul arbitru este îngrădit în restricţii şi limitări. Evoluţia vieţii materiale este mai întâi mecanică, apoi activată de minte; în sfârşit, după ce a fost înzestrat cu personalitate, ea s-a putut lăsa guvernată de spirit. Evoluţia mecanică pe lumile locuite este fizic limitată de potenţialurile de implantări originare de viaţă fizică făcute de Purtătorii Vieţii.
(1301.7) 118:8.2 Omul muritor este o maşină, un mecanism viu; rădăcinile lui se găsesc într-adevăr în lumea fizică a energiei. Multe dintre reacţiile umane sunt de natură maşinală; o mare pare a vieţii seamănă cu una mecanică. Dar omul, care este un mecanism, este mult mai mult decât o maşină; el este înzestrat cu o minte şi locuit de spirit; şi, deşi în cursul vieţii sale materiale el nu poate niciodată să scape de mecanismul electrochimic al existenţei sale, el poate învăţa să subordoneze tot mai mult acest mecanism al vieţii fizice înţelepciunii directoare a experienţei prin procesul constând în consacrarea minţii umane executării imboldurilor spirituale ale Ajustorului Gândirii interior.
(1301.8) 118:8.3 Spiritul eliberează funcţionarea voinţei; mecanismul o limitează. Alegerea imperfectă, necontrolată de mecanism şi neidentificată cu spiritul, este periculoasă şi instabilă. Dominaţia mecanică asigură stabilitatea pe seama progresului. Alianţa cu spiritul degajează alegerea nivelului fizic şi, în acelaşi timp, asigură stabilitatea divină care rezultă dintr-o clarviziune universală sporită şi dintr-o comprehensiune cosmică mai vastă.
(1302.1) 118:8.4 Marea primejdie care ameninţă creatura când ajunge să se elibereze de cătuşele mecanismului vital este că ea nu reuşeşte să compenseze această pierdere de stabilitate prin efectuarea unei legături funcţionale armonioase cu spiritul. Alegerea creaturii, când ea este relativ degajată de stabilitatea mecanică, ar putea încerca să se elibereze pe ea însăşi mai mult, independent de o mai mare identificare cu spiritul.
(1302.2) 118:8.5 Tot principiul evoluţiei biologice face imposibilă apariţia, pe lumile locuite, a oamenilor primitivi înzestraţi cu o mare stăpânire de sine. De aceea, acelaşi plan creativ, care traduce scopul evoluţiei, oferă deopotrivă acele restricţii exterioare ale timpului şi ale spaţiului, ale foamei şi ale fricii, care circumscriu efectiv câmpul alegerilor spirituale ale acestor creaturi necultivate. Pe măsură ce mintea omului reuşeşte să traverseze barierele din ce în ce mai dificil de trecut, acelaşi plan creativ conţine şi dispoziţii pentru ca moştenirea rasială a înţelepciunii experienţiale dureros dobândite să se acumuleze lent – în alţi termeni, acest plan prevede un echilibru între constrângerile exterioare în regres şi constrângerile interioare crescânde.
(1302.3) 118:8.6 Lentoarea evoluţiei, a progresului cultural uman, dovedeşte eficacitatea acestei frâne – inerţia materială – care acţionează atât de puternic pentru a încetini vitezele primejdioase ale progresului. Astfel că timpul însuşi atenuează şi repartizează consecinţele (care altfel ar fi mortale) ale faptului de a scăpa prematur de barierele succesive care limitează activitatea umană. Căci, când cultura progresează prea rapid, când înfăptuirile materiale depăşesc evoluţia înţelepciunii adoratoare, atunci, civilizaţia conţine în ea însăşi germenii regresului. Dacă această civilizaţie nu este sprijinită de o creştere rapidă a înţelepciunii experienţiale, asemenea societăţi umane vor coborî de la nivelele elevate, dar premature, pe care le-au atins, iar ‘epocile întunecate’ ale interregnului înţelepciunii vor fi martore, atunci, ale reapariţiei inexorabile ale dezechilibrului dintre libertatea de sine şi controlul de sine.
(1302.4) 118:8.7 Inechitatea lui Caligastia consta în scurtcircuitarea reglatorului de timp al eliberării umane progresive. El a distrus arbitrar barierele restrictive pe care mintea muritorilor acelor vremuri nu le biruiseră prin experienţă.
(1302.5) 118:8.8 Mintea care poate reduce parţial timpul şi spaţiul dovedeşte, prin chiar acest act, că posedă în ea însăşi germenii înţelepciunii care pot efectiv înlocui zidul constrângerii pe care l-a transcens.
(1302.6) 118:8.9 Lucifer a căutat în mod similar să împiedice funcţionarea reglatorului de timp, care frâna atingerea prematură a anumitor libertăţi în sistemul local. Un sistem local ancorat în lumină şi în viaţă a dobândit experienţial punctele de vedere şi clarviziunea care fac practicabilă punerea în aplicare a multor tehnici care nu făceau decât să bulverseze şi să distrugă chiar acel tărâm din timpul epocilor anterioare acestei ancorări.
(1302.7) 118:8.10 Pe măsură ce omul se eliberează de cătuşele fricii, pe măsură ce el pune în legătură continentele şi oceanele cu maşinile lui, iar generaţiile şi secolele cu documentarea sa, el trebuie să substituie fiecărei constrângeri transcense o constrângere nouă şi voluntară asumată în acord cu imperativele morale ale înţelepciunii umane în expansiune. Aceste restricţii impuse voluntar sunt atât cei mai puternici, cât şi cei mai subtili dintre toţi factorii civilizaţiei umane: conceptele despre justiţie şi idealurile de fraternitate. Omul se califică chiar şi pentru a suporta restricţiile îndurării atunci când îndrăzneşte să-i iubească pe semenii săi, când el reuşeşte să debuteze în fraternitatea spirituală, când decide să-i trateze pe tovarăşii săi în maniera în care ar vrea el să fie tratat, şi chiar să le acorde tratamentul pe care îl presupune că l-ar acorda Dumnezeu lor.
(1303.1) 118:8.11 O reacţie automată a universului este stabilă şi se continuă sub o anumită formă în cosmos. O personalitate care-l cunoaşte pe Dumnezeu şi doreşte să facă voia sa, care are clarviziune spirituală, este dumnezeieşte stabilă şi veşnic existentă. Marea aventură a omului constă în tranzitul minţii sale muritoare de la stabilitatea staticului mecanic la divinitatea dinamicului spiritual, şi ea realizează această transformare prin forţa şi perseverenţa propriilor sale decizii de personalitate, în fiecare situaţie de viaţă, declarând: „Este voia mea ca voia ta să se facă”.
(1303.2) 118:9.1 Timpul şi spaţiul sunt un mecanism îmbinat al maestrului univers. Ele sunt dispozitivele ce permit creaturilor finite să coexiste cu Infinitul în cosmos. Creaturile finite sunt efectiv izolate de nivelele absolute de către timp şi spaţiu. Dar aceste mijloace de izolare, fără de care nici un muritor nu ar putea exista, funcţionează direct pentru a limita câmpul de acţiune finită. Fără ele, nici o creatură nu ar putea acţiona, însă, prin ele, actele fiecărei creaturi sunt net limitate.
(1303.3) 118:9.2 Mecanismele create de o minte superioară funcţionează pentru a elibera sursele sale creative, dar, într-o anumită măsură, ele limitează invariabil acţiunea tuturor inteligenţelor subordonate. Pentru creaturile din universuri, această limitare devine aparentă ca mecanism al universurilor. Omul nu dispune de un liber arbitru fără frână, existând limite la întinderea alegerii sale, dar, în interiorul acestui câmp liber, voia sa este relativ suverană.
(1303.4) 118:9.3 Mecanismul vital al personalităţii umane, corpul fizic, este produsul unui proiect creativ supramuritor; el nu poate fi deci niciodată perfect controlat de omul însuşi. Numai când ascendentul, în legătură cu Ajustorul fuzionat, va crea prin el însuşi mecanismul destinat să îi exprime personalitatea, atunci va ajunge el să-l controleze la perfecţiune.
(1303.5) 118:9.4 Marele univers este un mecanism precum şi un organism. El este mecanic şi viu. El este un mecanism viu animat de o Minte Supremă, coordonându-se cu un Spirit Suprem, şi găsindu-şi expresia pe nivelele maxime de unificare a puterii şi a personalităţii în calitate de Fiinţă Supremă. Dar a nega mecanismul creaţiei finite, este a nega faptul şi a ignora realitatea.
(1303.6) 118:9.5 Mecanismele sunt produsul minţii, al minţii creatoare ca acţionează asupra potenţialurilor cosmice şi în ele. Mecanismele sunt cristalizări fixate ale gândirii Creatorului, şi funcţionează întotdeauna în fidelă conformitate cu conceptul volitiv care le-a dat naştere. Dar raţiunea de a fi a oricărui mecanism se găseşte în originea sa, iar nu în funcţiunea sa.
(1303.7) 118:9.6 Nu ar trebui să se creadă că aceste mecanisme limitează acţiunea Deităţii. Adevărul este mai degrabă că, prin chiar aceste mecanisme, Deitatea a ajuns la o fază de expresie eternă. Mecanismele fundamentale ale universului au apărut în existenţă ca răspuns la voinţa absolută a Primei Surse-Centru; ele vor funcţiona deci veşnic în perfectă armonie cu planul Infinitului; ele sunt într-adevăr arhetipurile volitive ale chiar acelui plan.
(1303.8) 118:9.7 Noi înţelegem întrucâtva cum mecanismul Paradisului este în corelaţie cu Personalitatea Fiului Etern; aceasta este funcţiunea Autorului Comun. Şi noi avem teorii asupra operaţiunilor Absolutului universal privitoare la mecanismele teoretice al Necalificatului şi la persoana potenţială a Absolutului Deităţii. Cât despre Deităţile evoluânde ale Supremului şi ale Ultimului, noi constatăm că unele din fazele lor impersonale se unesc actualmente cu contraponderea lor volitivă, şi că în consecinţă, o nouă relaţie se conturează între arhetip şi persoană.
(1304.1) 118:9.8 În eternitatea trecutului, Tatăl şi Fiul găsesc uniunea în unitatea expresiei Spiritului Infinit. Dacă, în eternitatea viitoare, Fiii Creatori şi Spiritele Creative ale universurilor locale ale timpului şi spaţiului ar trebui să ajungă la o uniune creativă în regatele spaţiului exterior, te poţi întreba ce anume ar crea unitatea lor ca expresie conjugată a naturilor lor divine? S-ar putea foarte bine ca noi să asistăm la o manifestare încă nerevelată a Deităţii Ultime, la apariţia unui nou tip de supraadministratori. Aceste fiinţe ar îngloba prerogative de personalitate unice, de vreme ce ele ar fi uniunea Creatorului personal, a Spiritului Creativ impersonal, a experienţei creaturilor muritoare şi a personalizării progresive a Divinei Ocrotitoare. Aceste fiinţe ar putea fi ultimele, în sensul că ele ar îngloba realitatea personală şi impersonală în timp ce ar conjuga experienţele Creatorului şi ale creaturilor. Oricare ar fi atributele acestor terţe persoane, ale acestor trinităţi funcţionale ipotetice ale creaţiilor din spaţiul exterior, ele vor întreţine cu Taţii lor Creatori şi cu Mamele lor Creative, anumite relaţii analoge celor pe care Spiritul Infinit le întreţine cu Tatăl Universal şi cu Fiul Etern.
(1304.2) 118:9.9 Dumnezeu Supremul este personalizarea oricărei experienţe din univers, focalizarea oricărei evoluţii finite, realitatea tuturor creaturilor dusă la maxim, consumarea înţelepciunii cosmice, încorporarea armonioaselor frumuseţi ale galaxiilor timpului, adevărul semnificaţiilor minţii cosmice şi bunătatea valorilor spirituale supreme. În eternul viitor, Dumnezeu Supremul va sintetiza aceste multiple diversităţi finite într-un ansamblu experienţial semnificativ, tot aşa cum ele sunt deja unite existenţial pe nivelele absolute ale Trinităţii Paradisului.
(1304.3) 118:10.1 Providenţa nu înseamnă că Dumnezeu a decis toate lucrurile pentru noi şi dinainte. Dumnezeu ne iubeşte prea mult pentru a face aceasta, căci acest lucru nu ar fi cu nimic mai puţin decât o tiranie cosmică. Omul are, într-adevăr, puteri relative de alegere. Iubirea divină nu este nici acest fel de afecţiune cu vedere scurtă, neprevăzătoare care ar alinta şi ar râzgâia copiii oamenilor.
(1304.4) 118:10.2 Tatăl, Fiul şi Spiritul – ca Trinitate – nu sunt Atotputernicul Suprem, dar supremaţia Atotputernicului nu se poate manifesta niciodată fără ei. Creşterea Atotputernicului este centrată asupra Absoluturilor actualităţii şi fondată pe Absoluturile potenţialităţii, dar funcţiunile Atotputernicului Suprem sunt legate de funcţiunile Trinităţii Paradisului.
(1304.5) 118:10.3 S-ar părea că, la Fiinţa Supremă, toate fazele de activitate din univers sunt parţial reunite de personalitatea acestei Deităţi experienţiale. În consecinţă, dacă vrem să considerăm Trinitatea ca pe un singur Dumnezeu, şi dacă limităm acest concept la prezentul mare univers cunoscut şi organizat, descoperim că Fiinţa Supremă în evoluţie este replica parţială a Trinităţii Paradisului. Şi noi vedem apoi că această Deitate Supremă evoluează ca sinteză a personalităţii materiei finite, a minţii şi a spiritului finite în marele univers.
(1304.6) 118:10.4 Dumnezeii au atribute, dar Trinitatea are funcţiuni şi, asemeni Trinităţii, providenţa este o funcţiune, compusul supracontrolului altfel decât personal al universului universurilor. Ea se întinde de la nivelele evolutive ale Septuplului, care se sintetizează în puterea Atotputernicului, şi se ridică dincolo, prin tărâmurile transcendentale ale Ultimităţii Deităţii.
(1304.7) 118:10.5 Dumnezeu iubeşte fiecare creatură ca pe un copil, iar dragostea sa acoperă cu umbra sa fiecare creatură în timp şi în eternitate. Providenţa funcţionează ţinând seama de întreg şi se ocupă de funcţiunea fiecărei creaturi în măsura în care această funcţiune este legată de întreg. Când providenţa intervine pe lângă o fiinţă, faptul acela denotă importanţa funcţiunii acestei fiinţe în ceea ce priveşte creşterea evolutivă a unui ansamblu dat. Acest ansamblu poate fi rasa totală, naţiunea totală, planeta totală sau chiar şi un total mai elevat. Importanţa funcţiunii creaturii este ceea ce prilejuieşte o intervenţie providenţială, iar nu importanţa creaturii ca persoană.
(1305.1) 118:10.6 Cu toate acestea, Tatăl, în calitate de persoană, poate în orice clipă să interpună o mână paternă în curentul evenimentelor cosmice care se derulează potrivit voii lui Dumnezeu, în armonie cu înţelepciunea lui Dumnezeu, şi care sunt motivate de iubirea lui Dumnezeu.
(1305.2) 118:10.7 Totuşi, ceea ce omul numeşte providenţă este prea adesea produsul propriei sale imaginaţii, juxtapunerea fortuită a împrejurărilor prilejuite de hazard. Există totuşi, în domeniul finit al existenţei universale, o providenţă reală şi emergentă, o veritabilă corelare, în curs de actualizare, a energiilor din spaţiu, a mişcărilor din timp, a gândurilor din intelect, a idealurilor de caracter, a dorinţelor din naturile spirituale şi a actelor volitive intenţionale ale personalităţilor evoluânde. Împrejurările tărâmurilor materiale îşi găsesc integrarea finită definitivă în prezenţele suprapuse parţial ale Supremului şi Ultimului.
(1305.3) 118:10.8 Este tot mai mult posibil a se discerne providenţa pe măsură ce mecanismele marelui univers se perfecţionează până la punctul de precizie finală prin supracontrolul minţii, pe măsură ce mintea creaturilor se înalţă la perfecţiunea de împlinire a divinităţii printr-o integrare devenită perfectă cu spiritul, şi în consecinţă pe măsură ce Supremul se iveşte ca un unificator actual al tuturor acestor fenomene din univers.
(1305.4) 118:10.9 Unele dintre condiţiile uimitor de fortuite, care prevalează ocazional asupra lumilor evolutive, se pot datora prezenţei, treptat emergente, a Supremului; experienţa prealabilă a viitoarelor sale activităţi universale. Majoritatea evenimentelor pe care muritorii le numesc providenţiale nu sunt aşa; judecata omenească în asemenea materii este foarte mult handicapată de o lipsă de viziune care să pătrundă adevăratele semnificaţii ale circumstanţelor vieţii. Multe dintre împrejurările pe care un om le-ar numi şanse pot fi în realitate neşanse. Surâsul sorţii, care dă răgazuri necâştigate şi bogăţii nemeritate, se poate să reveleze cea mai mare dintre nenorocirile umane. Cruzimea aparentă a unui destin pervers, care acumulează necazuri peste vreun muritor nefericit, poate fi în realitate focul care, cu ocazia călirii, transmută fierul ductil al personalităţii imature în oţelul călit al unui adevărat caracter.
(1305.5) 118:10.10 Există o providenţă în universurile aflate în evoluţie, şi creaturile o pot descoperi exact în măsura în care ele au atins capacitatea de a percepe scopul acestui univers în evoluţie. Capacitatea completă de a discerne ţelurile universului este echivalentă cu desăvârşirea evolutivă a creaturii; cu ale cuvinte, se poate spune că ea a atins atunci Supremul în limitele prezentei stări a universurilor incomplete.
(1305.6) 118:10.11 Iubirea Tatălui acţionează direct în inima individului, independent de acţiunile şi de reacţiunile tuturor celorlalţi indivizi. Relaţia este personală – omul şi Dumnezeu. Prezenţa impersonală a Deităţii (Atotputernicul Suprem şi Trinitatea Paradisului) manifestă consideraţie pentru întreg, dar nu pentru parte. Providenţa supracontrolului Supremaţiei devine tot mai aparentă pe măsură ce fragmentele succesive ale universului progresează în realizarea destinelor lor finite. Pe măsură ce sistemele, constelaţiile, universurile şi suprauniversurile se ancorează în lumină şi viaţă, Supremul se iveşte tot mai mult ca un corelator semnificativ a tot ceea ce se petrece, în timp ce Ultimul se iveşte treptat ca unificator transcendental al tuturor lucrurilor.
(1306.1) 118:10.12 La început, pe o lume evolutivă, evenimentele naturale ale ordinului material şi dorinţele personale ale fiinţelor umane par adesea contradictorii. Multe dintre faptele ce se petrec pe o lume în evoluţie sunt mai degrabă greu de înţeles pentru muritori – legea naturii pare atât de adesea crudă, nemiloasă şi indiferentă faţă de tot ceea ce este adevărat, frumos şi bun pentru comprehensiunea omenească. Dar, pe măsură ce omenirea îşi urmează dezvoltarea planetară, constatăm că acest punct de vedere este modificat de factorii următori:
(1306.2) 118:10.13 1. Lărgirea viziunii omului- mai buna sa comprehensiune a lumii în care trăieşte, capacitatea sa sporită de a înţelege faptele materiale din timp, ideile semnificative ale gândirii şi idealurile valabile ale clarviziunii spirituale. Atâta timp cât oamenii nu iau, drept etalon de măsură, decât obiectele de natură fizică, ei nu au nici o şansă să găsească unitatea în timp şi în spaţiu.
(1306.3) 118:10.14 2. Creşterea stăpânirii omului- acumularea treptată a cunoaşterii legilor lumii materiale, a ţelurilor existenţei spirituale şi a posibilităţilor de a coordona aceste două realităţi prin filozofie. Omul sălbatic era neputincios înaintea masacrelor cauzate de forţele naturale, servil înaintea dominaţiei crude a propriilor lui frici lăuntrice. Omul pe jumătate civilizat începe să deschidă rezervele secrete ale tărâmurilor naturale, şi ştiinţa sa distruge, lent, dar sigur, superstiţiile sale, în timp ce îi procură o nouă bază factuală lărgită pentru a înţelege semnificaţiile filozofiei şi valorile veritabilei experienţe spirituale. Omul civilizat va atinge, într-o bună zi, stăpânirea relativă a forţelor fizice ale planetei lui; dragostea de Dumnezeu pe care el o poartă în inima sa se va răspândi efectiv ca dragostea faţă de aproape, în timp ce valorile existenţei umane se apropie de limita capacităţilor muritorilor.
(1306.4) 118:10.15 3. Integrarea omului în univers- mărirea perspicacităţii omului şi a înfăptuirilor lui experienţiale îl duc la o armonie mai strânsă cu prezenţele unificatoare ale Supremaţiei – Trinitatea Paradisului şi Fiinţa Supremă. Şi aceasta este ceea ce a stabilit suveranitatea Supremului pe lumile ancorate de demult în lumină şi viaţă. Aceste planete evoluate sunt, într-adevăr, poeme de armonie, imagini ale frumuseţii şi ale bunătăţii împlinite înfăptuite prin urmărirea adevărului cosmic. Şi dacă aceste lucruri se pot întâmpla unei planete, atunci lucruri şi mai mari se pot întâmpla într-un sistem şi în cele mai vaste unităţi ale marelui univers pe măsură ce ele ajung de asemenea la o stabilitate care denotă că potenţialul lor de creştere finită este epuizat.
(1306.5) 118:10.16 Pe o planetă de acest ordin avansat, providenţa a devenit o actualitate. Împrejurările vieţii de acolo sunt armonioase, nu numai pentru că omul a reuşit să domine problemele materiale ale lumii sale, ci şi pentru că el a început să trăiască conform tendinţei universurilor. El urmează cărarea Supremaţiei care duce la Tatăl Universal.
(1306.6) 118:10.17 Împărăţia lui Dumnezeu este în inima oamenilor, şi, când această împărăţie devine actuală în inima fiecărui individ al unei lumi, atunci legea lui Dumnezeu a devenit actuală pe această planetă; şi acesta este accesul Fiinţei Supreme la suveranitate.
(1306.7) 118:10.18 Pentru a realiza acţiunea providenţei în timp, trebuie ca omul să-şi îndeplinească sarcina, care este de a atinge perfecţiunea. Dar omul poate avea deja experienţa prealabilă a acestei experienţe în semnificaţiile ei eterne meditând asupra faptului universal că toate lucrurile, bune sau rele, concură pentru a face să progreseze fiinţele umane cunoscătoare de Dumnezeu în căutarea lor după Tatăl tuturor.
(1306.8) 118:10.19 Providenţa se discerne din ce în ce mai bine pe măsură ce oamenii se înalţă de la material la spiritual. Dobândirea unei clarviziuni spirituale desăvârşite permite personalităţii ascendente să detecteze armonia în ceea ce era mai înainte un haos. Chiar şi mota morontială reprezintă un real progres în această direcţie.
(1307.1) 118:10.20 Providenţa este în parte supracontrolul Supremului nedesăvârşit, manifestată în universurile nedesăvârşite. Ea va rămâne deci mereu:
(1307.2) 118:10.21 1. Parţială, pentru că actualizarea Fiinţei Supreme este incompletă, şi
(1307.3) 118:10.22 2. Imprevizibilă, din pricina fluctuaţiilor din atitudinea creaturilor, care variază constant de la nivel la nivel cauzând o reacţie reciprocă aparent variabilă în Suprem.
(1307.4) 118:10.23 Când oamenii se roagă ca providenţa să intervină în împrejurările vieţii lor, răspunsul la rugăciunile lor este foarte adesea propria lor schimbare de atitudine faţă de viaţă. Dar providenţa nu este capricioasă; nici nu este fantastică sau magică. Ea reprezintă emergenţa lentă şi sigură a puternicului suveran al universurilor finite, a cărui maiestuoasă prezenţă este detectată ocazional de creaturile evoluânde în cursul progresului lor în univers. Providenţa este marşul cert şi sigur al galaxiilor spaţiului şi al personalităţilor timpului către ţelurile eternităţii, mai întâi în Suprem, apoi în cel Ultim şi poate şi în Absolut. Noi credem că aceeaşi providenţă există în infinitate şi că ea este voinţa, acţiunile şi intenţia Trinităţii Paradisului, care motivează astfel apariţia a miriade de universuri în panorama cosmică.
(1307.5) 118:10.24 [Garantat de un Puternic Mesager aflat temporar pe Urantia]
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
Dragi prieteni,
Haide-ți să mai facem un pas .. prin relevările făcute de Urantia și să vedem cum și de cine este guvernată „împărăția oamenilor” .
” CEI Prea Înalţi guvernează în împărăţiile oamenilor cu ajutorul multor forţe şi agenţi celeşti, dar în principal prin intermediul serafimilor.”
Acest articol este preluat din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-114-guvernarea-planetara-serafimilor
Capitolul 114
Guvernarea planetară a serafimilor
(1250.1) 114:0.1 CEI Prea Înalţi guvernează în împărăţiile oamenilor cu ajutorul multor forţe şi agenţi celeşti, dar în principal prin intermediul serafimilor.
(1250.2) 114:0.2 Astăzi la prânz, lista de apel a îngerilor planetari, păzitori, precum şi de alt fel, de pe Urantia, cuprindea 501.234.619 cupluri de serafimi. Eu aveam sub ordinele mele două sute de oşti serafice – 597.196.800 cupluri serafice, ori 1.194.393.600 îngeri individuali. Totuşi, controlul nu a indicat decât 1.002.469.238. Urmează deci că 191.924.362 îngeri erau absenţi din această lume pentru servicii privind transporturile, mesajele sau moartea. (Pe Urantia există aproape tot atâţia heruvimi cât serafimi, şi sunt organizaţi într-un mod similar.)
(1250.3) 114:0.3 Serafimii şi heruvimii lor asociaţi se ocupă activ de detaliile guvernării supraumane a unei planete, în special pe lumile izolate în urma rebeliunii. Îngeri cu pricepere ajutaţi de mediani, funcţionează pe Urantia ca veritabili slujitori supramateriali care execută ordinele guvernatorului general rezident şi al tuturor asociaţilor şi subordonaţilor lui. În calitate de clasă, serafimii ocupă multe alte posturi în afară de cele de păzitor individual sau colectiv.
(1250.4) 114:0.4 Urantia nu este privată de o supraveghere adecvată şi eficientă din partea conducătorilor sistemului ei, a constelaţiei ei şi a universului ei local, însă guvernarea ei planetară nu seamănă cu a nici unei alte lumi din sistemul Sataniei, nici chiar din tot Nebadonul. Caracterul unic al planului vostru de supraveghere se datorează numărului de împrejurări neobişnuite:
(1250.5) 114:0.5 1. Statutul de modificare a vieţii de pe Urantia.
(1250.6) 114:0.6 2. Situaţia critică care rezultă din rebeliunea lui Lucifer.
(1250.7) 114:0.7 3. Dezmembrările pricinuite de greşeala adamică.
(1250.8) 114:0.8 4. Neregularităţile care decurg din faptul că Urantia a fost una dintre lumile de manifestare ale Suveranului Universului. Mihail din Nebadon este Prinţul Planetar al Urantiei.
(1250.9) 114:0.9 5. Funcţiunea specială a celor douăzeci şi patru de directori planetari.
(1250.10) 114:0.10 6. Instalarea pe planetă a unui circuit de arhangheli.
(1250.11) 114:0.11 7. Desemnarea mai recentă, ca Prinţ Planetar vice-gerant, a lui Machiventa Melchisedec, întrupat odinioară pe Urantia.
1. Suveranitatea Urantiei
(1250.12) 114:1.1 Suveranitatea originară a Urantiei era în sarcina suveranului sistemului Sataniei. El a delegat-o mai întâi unei comisii mixte de Melchisedeci şi de Purtători ai Vieţii, iar acest grup a operat pe Urantia până la sosirea Prinţului Planetar numit în mod regulat. După căderea Prinţului Caligastia, în epoca rebeliunii lui Lucifer. Urantia nu a avut o relaţie sigură şi bine stabilită cu universul local şi cu diviziunile lui administrative până când Mihail nu a desăvârşit manifestarea sa în trup, când a fost proclamat Prinţ Planetar al Urantiei de către Uniunea de Zile. Această proclamare a fixat, în principiu pentru totdeauna, statutul lumii voastre în siguranţă, însă în practică, Fiul Creator Suveran nu a făcut nimic pentru a administra personal planeta, atâta doar că el a stabilit pe Ierusem comisia celor douăzeci şi patru de străvechi muritori ai Urantiei cu autoritatea de a-l reprezenta în guvernarea Urantiei şi a tuturor celorlalte planete în carantină ale sistemului. Un membru al consiliului se află acum în permanenţă pe Urantia ca guvernator general rezident.
(1251.1) 114:1.2 Autoritatea vice-gerantului de a acţiona în locul lui Mihail ca Prinţ Planetar a fost recent conferită lui Machiventa Melchisedec, dar acest Fiu al universului local nu a luat nici cea mai mică măsură de a modifica regimul planetar actual al administratorilor succesivi ai guvernatorilor generali rezidenţi.
(1251.2) 114:1.3 Este puţin probabil să se aducă vreo schimbare notabilă în guvernarea Urantiei în timpul prezentei dispensări, dacă Prinţul Planetar vice-gerant nu vine să îşi asume responsabilităţile lui titulare. Unii dintre asociaţii noştri socotesc că, într-un viitor apropiat, planul care constă în trimiterea pe Urantia a unuia dintre cei douăzeci şi patru de consilieri ca să activeze ca guvernator general va fi înlocuit prin sosirea oficială a lui Machiventa Melchisedec cu mandatul de vice-gerant al suveranităţii Urantiei. Ca Prinţ Planetar în exerciţiu, el va continua indubitabil să administreze planeta până la judecarea finală a rebeliunii lui Lucifer, şi probabil chiar şi până la epoca îndepărtată a ancorării planetei în lumină şi viaţă.
(1251.3) 114:1.4 Unii cred că Machiventa nu va veni să ia personal în mână treburile Urantiei înainte de sfârşitul prezentei distribuiri. Alţii susţin că Prinţul vice-gerant nu poate veni, ca atare, înainte ca Mihail să revină pe Urantia, aşa cum a promis pe când era încă în trup. Încă alţii, inclusiv povestitorul, se aşteaptă ca Melchisedec să apară oricând din nou.
2. Consiliul Supervizorilor Planetari
(1251.4) 114:2.1 Încă din epoca efuziunii lui Mihail pe lumea voastră, conducerea generală a Urantiei a fost încredinţată pe Ierusem unui grup special compus din douăzeci şi patru de urantieni de odinioară. Calificările pentru a face parte din această comisie ne sunt necunoscute, dar noi am constatat că cei care au devenit membri ai ei au contribuit cu toţii la extinderea suveranităţii Supremului în sistemul Sataniei. Prin natură, ei erau toţi adevăraţi conducători atunci când operau pe Urantia. În afară de Machiventa Melchisedec, aceste calităţi de conducători au fost şi mai sporite de experienţa lumii locuinţelor şi completate prin pregătirea cetăţeniei Ierusemului. Nominalizările membrilor consiliului celor douăzeci şi patru sunt propuse de cabinetul lui Lanaforge, sprijinite de cei Prea Înalţi ai Edentiei, aprobate de Santinela Afectată a Ierusemului şi decise de Gabriel din Salvington conform ordinelor lui Mihail. Membrii numiţi temporar au exact aceleaşi prerogative ca şi membrii permanenţi ai acestei comisii de supraveghetori speciali.
(1251.5) 114:2.2 Acest consiliu de administratori planetari se ocupă cu precădere de supravegherea activităţilor Urantiei care rezultă din faptul că Mihail a efectuat manifestarea sa finală. Membrii săi sunt menţinuţi în contact strâns şi imediat cu Mihail, graţie activităţilor de legătură ale unei Strălucite Stele de Seară, aceeaşi fiinţă care l-a servit pe Iisus în timpul întregii sale manifestări de muritor.
(1252.1) 114:2.3 În prezent, Ioan pe care l-aţi numit „Botezătorul” este cel care prezidă atunci când consiliul este în sesiune pe Ierusem, dar cel care este, de drept, şef al consiliului este Santinela Afectată a Sataniei, reprezentantul direct şi personal al Inspectorului Asociat al Salvingtonului şi al Agentului Executiv Suprem al Orvontonului.
(1252.2) 114:2.4 Membrii acestei aceeaşi comisii de străvechi Urantieni activează totodată cu titlu consultativ ca supervizori ai altor treizeci şi şase de lumi ale sistemului izolate prin rebeliune. Ei fac un foarte preţios serviciu menţinându-l pe Lanaforge, Suveranul Sistemic, în contact strâns şi plin de compasiune cu treburile acestor planete, care încă rămân mai mult sau mai puţin sub supracontrolul Părinţilor Constelaţiei Norlatiadekului. Cu titlu individual, aceşti douăzeci şi patru de consilieri se duc frecvent pe fiecare dintre planetele în carantină, şi mai ales pe Urantia.
(1252.3) 114:2.5 Fiecare dintre celelalte lumi izolate posedă o comisie consultativă similară şi mai mult sau mai puţin numeroasă de membri care le-au locuit altădată, dar aceste alte comisii sunt subordonate unui grup de douăzeci şi patru de străvechi ai Urantiei. Membrii acestui grup se interesează aşadar de toate fazele progresului uman de pe fiecare dintre lumile în carantină ale Sataniei, dar ei se ocupă în special şi în particular de bunăstarea şi de înaintarea raselor umane ale Urantiei. Într-adevăr, ei nu supraveghează direct treburile nici unei planete în afară de Urantia, şi nici chiar acolo, autoritatea lor nu este completă, făcând excepţie în anumite domenii preocupate cu supravieţuirea muritorilor.
(1252.4) 114:2.6 Nimeni nu ştie cât timp vor continua în prezentul lor statut aceşti douăzeci şi patru de consilieri ai Urantiei, detaşaţi de programul regulat de activităţi universale. Fără nici o îndoială, ei îşi vor continua serviciul lor prezent până când se va produce, în statutul planetar, o schimbare precum sfârşitul unei dispensări, deplina preluare de putere de către Machiventa Melchisedec, judecata finală a rebeliunii lui Lucifer sau reapariţia lui Mihail pe lumea efuziunii lui finale. Prezentul guvernator general rezident al Urantiei înclină să creadă că toţi, în afară de Machiventa, ar putea fi eliberaţi pentru ascensiunea către Paradis, de îndată ce sistemul Sataniei va fi restabilit în circuitele constelaţiei. Totuşi, sunt curente şi alte opinii.
3. Guvernatorul General Rezident
(1252.5) 114:3.1 La fiecare sută de ani a timpului Urantiei, corpul celor douăzeci şi patru de supraveghetori planetari ai Ierusemului desemnează unul dintre membrii săi pentru a rămâne pe lumea voastră şi a activa ca delegat executiv, ca guvernator general rezident. În epoca în care se pregăteau aceste relatări, acest agent executiv a fost schimbat, şi al douăzecilea care să asigure acest serviciu l-a înlocuit pe al nouăsprezecelea. Numele prezentului supraveghetor planetar nu vă este comunicat, tocmai din cauza tendinţei excesive a muritorilor de a-i venera, chiar şi de a-i deifica, pe compatrioţii lor extraordinari şi pe superiorii lor supraumani.
(1252.6) 114:3.2 Guvernatorul general rezident nu are nici o autoritate personală efectivă pentru a dirija treburile lumii, decât în calitate de reprezentant al celor douăzeci şi patru de consilieri ai Ierusemului. El activează în calitate de coordonator al administraţiei supraumane; el este şeful respectat şi conducătorul universal recunoscut al fiinţelor celeste care îşi exercită funcţia pe Urantia. Toate ordinele de oştiri îngereşti îl consideră ca fiind directorul lor coordonator, în timp ce medianii reuniţi (de pe când 1-2-3 primul a plecat pentru a deveni unul dintre cei douăzeci şi patru de consilieri) îi consideră pe guvernatorii generali succesivi ca pe părinţii lor planetari.
(1253.1) 114:3.3 Deşi guvernatorul general nu posedă autoritate efectivă şi personală asupra planetei, el comunică în fiecare zi zeci de ordonanţe şi decizii, care sunt acceptate ca finale de toate personalităţile interesate. El ţine mult mai mult de un consilier patern decât de un conducător tehnic. Sub anumite raporturi, el operează aşa cum ar face-o un Prinţ Planetar, dar administrarea sa se apropie mai mult de acea a Fiilor Materiali.
(1253.2) 114:3.4 Guvernul Urantiei este reprezentat în consiliile Ierusemului potrivit unui aranjament conform căruia guvernatorul general, revenind pentru a servi, rămâne în calitate de membru temporar al cabinetului Prinţilor Planetari ai Suveranului Sistemic. Când Machiventa a fost desemnat ca Prinţ vice-gerant, era de aşteptat ca el să îşi ia imediat locul în consiliul Prinţilor Planetari din Satania, dar până acum, el nu a făcut nici un gest în acest sens.
(1253.3) 114:3.5 Guvernul supramaterial al Urantiei nu menţine relaţii organice foarte strânse cu unităţile superioare ale universului local. Într-un sens, guvernatorul general rezident reprezintă Salvingtonul precum şi Ierusemul, de vreme ce el acţionează în numele celor douăzeci şi patru de consilieri care îl reprezintă direct pe Mihail şi pe Gabriel; iar guvernatorul planetar, fiind un cetăţean al Ierusemului, poate să opereze ca purtător de cuvânt al Suveranului Sistemului. Autorităţile constelaţiei sunt reprezentate direct de un Fiu Vorondadek, observatorul Edentiei.
4. Preaînaltul Observator
(1253.4) 114:4.1 Suveranitatea Urantiei este şi mai complicată de faptul că altădată, la puţină vreme după rebeliunea planetară, guvernul Norlatiadekului a luat iniţiativa discreţionară de a exercita autoritatea planetară. Pe Urantia se mai găseşte încă un Fiu Vorondadek, observator pentru Preaînalţii Edentiei şi, în absenţa acţiunii directe din partea lui Mihail, însărcinat al suveranităţii planetare. Prezentul Preaînalt observator (şi cândva regent) este al douăzeci şi treilea aflat astfel în serviciu pe Urantia.
(1253.5) 114:4.2 Anumite grupuri de probleme planetare rămân încă sub controlul Prea Înalţilor Edentiei, jurisdicţia lor fiind exercitată în timpul rebeliunii lui Lucifer. Un fiu Vorondadek, observatorul Norlatiadekului, este cel care exercită autoritatea în aceste chestiuni şi menţine relaţii consultative foarte strânse cu supraveghetorii planetari. Comisarii rasiali sunt foarte activi pe Urantia, şi diverşii şefi ai grupurilor lor sunt informal ataşaţi observatorului Vorondadek rezident, care joacă, după ei, un rol de director consultativ.
(1253.6) 114:4.3 În caz de criză, acest fiu Vorondadek al Edentiei, care ocupă actualmente un post de observaţie, ar fi şeful efectiv şi suveran al guvernului, dar nu şi pentru anumite chestiuni pur spirituale. (În aceste probleme exclusiv spirituale şi în anumite chestiuni pur personale, autoritatea supremă pare cuvenită de drept arhanghelului comandant ataşat cartierului general divizionar al ordinului de arhangheli recent stabilit pe Urantia.)
(1253.7) 114:4.4 Un Preaînalt observator se bucură de puterea discreţionară de a lua în mână guvernarea planetară în vremurile de criză gravă, iar analele relatează că acesta a fost cazul de treizeci de ori în istoria Urantiei. În aceste epoci, Preaînaltul Observator activează ca Preaînalt regent. El exercită atunci o autoritate indiscutabilă asupra tuturor miniştrilor şi administratorilor care îşi au reşedinţa pe planetă, făcând excepţie numai organizaţia divizionară a arhanghelilor.
(1253.8) 114:4.5 Regenţele Vorondadekilor nu sunt specifice planetelor izolate după rebeliune, căci Preaînalţii pot să intervină în orice clipă în chestiunile lumilor locuite, interpunând înţelepciunea superioară a conducătorilor constelaţiei în treburile regatelor oamenilor.
5. Guvernul planetar
(1254.1) 114:5.1 Administrarea actuală a Urantiei este într-adevăr greu de descris. Nu există guvernare oficială definită după liniile organizării universului, cu departamente legislative, executive şi judiciare separate. Cei douăzeci şi patru de consilieri formează grupul care se apropie cel mai mult de ramura legislativă a guvernului planetar. Guvernatorul general este un conducător executiv provizoriu şi consultativ, Preaînaltul observator având drept de veto. Nici o putere judecătorească nu operează pe planetă cu o autoritate absolută – nu există decât comisii de conciliere.
(1254.2) 114:5.2 Prin consimţământ reciproc, majoritatea problemelor care implică serafimi şi mediani este tranşată de guvernatorul general. Totuşi, în afara cazului în care guvernatorul general exprimă ordinele celor douăzeci şi patru de consilieri, ordonanţele sale sunt toate supuse apelului pe lângă comisiile de conciliere, pe lângă autorităţile locale constituite pentru funcţionarea planetară sau chiar şi pe lângă Suveranul Sistemic al Sataniei.
(1254.3) 114:5.3 Absenţa statului-major al unui Prinţ Planetar şi a regimului material al unui Fiu şi al unei Fiice Adamici este parţial compensat de ajutorul special al serafimilor şi de serviciile excepţionale ale medianilor. Absenţa Prinţului Planetar este eficient compensată de prezenţa triunică a arhanghelilor, a Preaînaltului observator, precum şi a guvernului general.
(1254.4) 114:5.4 Acest guvern planetar, organizat de o manieră mai degrabă vagă şi oarecum personală, este mai eficient decât s-a prevăzut, datorită câştigului de timp adus de asistenţa arhanghelilor şi de circuitul lor mereu disponibil şi atât de adesea utilizat în caz de urgenţă planetară sau de dificultăţi administrative. Din punct de vedere tehnic, planeta este încă spiritual izolată în circuitele Norlatiadekului, însă, în caz de urgenţă, se poate acum evita această piedică folosind circuitul arhanghelilor. Bineînţeles, izolarea planetară are puţină importanţă pentru muritorii individuali de când Spiritul Adevărului a fost răspândit peste fiecare trup, cu o mie nouă sute de ani în urmă.
(1254.5) 114:5.5 Fiecare zi administrativă de pe Urantia începe printr-o întrunire consultativă la care asistă guvernul general, conducătorul planetar al arhanghelilor, Preaînaltul observator, supranafimul supervizor, şeful Purtătorilor Vieţii rezidenţi şi ai oaspeţilor invitaţi dintre Fiii înălţaţi ai universului sau dintre anumiţi vizitatori-studenţi care se află în acel moment pe planetă.
(1254.6) 114:5.6 Cabinetul administrativ direct al guvernului general se compune din doisprezece serafimi, conducătorii în exerciţiu ai celor douăsprezece grupuri de îngeri speciali care operează ca directori supraumani imediaţi ai progresului şi ai stabilităţii planetare.
6. Maeştrii Serafimi ai Supravegherii Planetare
(1254.7) 114:6.1 Când primul guvernator general a sosit pe Urantia odată cu manifestarea Spiritului Adevărului, el era însoţit de douăsprezece grupuri de serafimi speciali, diplomaţi ai Serafingtonului, care au fost imediat însărcinaţi cu anumite servicii planetare particulare. Aceşti îngeri superiori sunt cunoscuţi sub numele de maeştri serafimi de supraveghere planetară. Separat de supracontrolul Preaînaltului observator, ei sunt sub îndrumarea imediată a guvernatorului general rezident.
(1255.1) 114:6.2 În vreme ce operează sub supravegherea generală a guvernatorului general rezident, aceste douăsprezece grupuri de îngeri îşi primesc ordinele direct de la consiliul serafic al celor doisprezece conducători în exerciţiu ai fiecărui grup. Acest consiliu serveşte şi în calitate de cabinet voluntar pentru guvernatorul general rezident.
(1255.2) 114:6.3 În calitate de conducător planetar al serafimilor, eu prezidez acest consiliu de şefi serafici. Eu sunt un supernafim voluntar de ordin primar, servind pe Urantia ca succesor al celui care a fost cândva şeful oştilor de îngeri ale planetei, şi care nu s-a prezentat la datorie în momentul secesiunii lui Caligastia.
(1255.3) 114:6.4 Cele douăsprezece corpuri de maeştri serafimi de supraveghere planetară operează pe Urantia după cum urmează:
(1255.4) 114:6.5 1. Îngerii epocii. Ei sunt îngerii epocii în curs, grupul de dezlegare. Aceşti slujitori celeşti sunt însărcinaţi cu supravegherea şi cu dirijarea problemelor fiecărei generaţii, pentru ca ele să se insereze potrivit previziunilor în mozaicul perioadei pe durata căreia apar. Prezentul corp de îngeri ai epocii care servesc pe Urantia este al treilea grup afectat planetei în timpul prezentei dispensări.
(1255.5) 114:6.6 2. Îngerii progresului. Aceşti serafimi au sarcina de a inaugura progresul evolutiv al vârstelor sociale succesive. Ei încurajează dezvoltarea tendinţei la progres, inerentă creaturilor evolutive. Ei lucrează fără încetare la stabilirea stării de lucruri aşa cum ar trebui să fie. Grupul care este acum la datorie este al doilea de acest ordin afectat planetei.
(1255.6) 114:6.7 3. Păzitorii religiei. Ei sunt „îngerii Bisericilor” care luptă cu înflăcărare pentru ceea ce este şi pentru ceea ce a fost. Ei se străduiesc să menţină idealurile a ceea ce a supravieţuit, pentru a asigura siguranţa tranzitului valorilor morale dintre două epoci. Ei formează contraponderea îngerilor progresului, căutând constant să transfere, de la o generaţie la următoarea, valorile nepieritoare ale străvechilor structuri demodate, în modele noi, şi deci mai puţin cristalizate, de gândire şi de conduită. Aceşti îngeri susţin formele spirituale, dar nu sunt sursa sectarismului excesiv şi a absurdelor controverse sfâşietoare dintre persoanele fals religioase. Corpul acestor păzitori care funcţionează în prezent pe Urantia este al cincilea care serveşte astfel.
(1255.7) 114:6.8 4. Îngerii vieţii naţionale. Ei sunt „îngerii cu trompete”, care dirijează înfăptuirile politice ale vieţii naţionale de pe Urantia. Grupul care asigură în prezent supracontrolul relaţiilor internaţionale este al patrulea de acest fel servind pe planetă. În particular prin intermediul acestei diviziuni serafice „domnesc cei Prea Înalţi în regatele oamenilor”.
(1255.8) 114:6.9 5. Îngerii raselor. Ei lucrează la conservarea raselor evolutive ale timpului, fără a ţine seama de încurcăturile lor politice şi de grupările religioase. Pe Urantia, se găsesc rămăşiţele a nouă rase umane care s-au contopit şi s-au combinat pentru a forma popoarele din timpurile moderne. Aceşti serafimi ataşaţi raselor sunt strâns asociaţi serviciului comisarilor rasiali. Grupul lor care locuieşte în prezent pe Urantia este corpul originar afectat planetei la puţin timp după ziua Rusaliilor.
(1255.9) 114:6.10 6. Îngerii viitorului. Ei sunt îngerii proiectelor, care prevăd o epocă viitoare şi fac planuri pentru realizarea a ceea ce este mai bun dintr-o nouă epocă de reglementare în progres. Ei sunt arhitecţii erelor succesive. Grupul care este acum pe planetă a funcţionat ca atare de la începerea prezentei dispensări.
(1256.1) 114:6.11 7. Îngerii iluminării. Urantia primeşte în prezent ajutorul celui de-al treilea ei corp de serafimi consacraţi dezvoltării educaţiei planetare. Aceşti îngeri se ocupă de instruirea mentală şi morală a indivizilor, a familiilor, a grupurilor, a şcolilor, a comunităţilor, a naţiunilor, precum şi a tuturor raselor.
(1256.2) 114:6.12 8. Îngerii sănătăţii. Ei sunt slujitori serafici însărcinaţi cu ajutarea agenţilor umani consacraţi promovării sănătăţii şi prevenirii bolilor. Prezentul corp este al şaselea grup care serveşte astfel pe parcursul prezentei dispensări.
(1256.3) 114:6.13 9. Serafimii căminului. Urantia beneficiază în acest moment de serviciile celui de-al cincilea grup al acestui ordin de slujitori îngereşti consacraţi păstrării şi avansării vieţii căminelor, instituţia fundamentală a civilizaţiei umane.
(1256.4) 114:6.14 10. Îngerii industriei. Acest grup serafic se ocupă de stimularea dezvoltării industriale şi de ameliorarea condiţiilor economice printre popoarele Urantiei. El a fost înlocuit de şapte ori de la manifestarea lui Mihail.
(1256.5) 114:6.15 11. Îngerii recreaţiei. Ei sunt serafimii care stimulează valorile jocului, ale umorului şi ale odihnei. Ei caută mereu să ridice nivelul de divertisment al oamenilor şi să promoveze astfel folosirea cea mai profitabilă a răgazului oamenilor. Prezentul corp este al treilea de acest ordin care slujeşte pe Urantia.
(1256.6) 114:6.16 12. Îngerii serviciului suprauman. Ei sunt îngerii, serafimii însărcinaţi cu slujirea tuturor celorlalte vieţi supraumane, temporare sau permanente de pe planetă. Acest corp a servit de la începerea prezentei dispensări.
(1256.7) 114:6.17 Când aceste grupuri de maeştri serafimi au opţiuni diferite în materie de politică sau de procedură planetară, diferendele lor sunt în general arbitrate de guvernatorul general; toate ordonanţele acestuia din urmă sunt însă supuse apelului, potrivit naturii şi gravităţii chestiunilor implicate în dezacord.
(1256.8) 114:6.18 Nici unul dintre aceste grupuri îngereşti nu exercită control direct sau arbitrar asupra domeniilor afectării lor. Ele nu pot controla în întregime problemele câmpurilor lor de acţiune respective, dar le este îngăduit să manipuleze condiţiile planetare şi să asocieze circumstanţele astfel încât să influenţeze favorabil sferele de activitate umană de care sunt ataşaţi, şi ei chiar realizează acest lucru.
(1256.9) 114:6.19 Maeştrii serafimi de supraveghere planetară folosesc numeroase dispozitive pentru a-şi executa misiunile. Ei operează în calitate de centre de schimb pentru idei, ca focalizatori pentru minte şi ca promotori de proiecte. Ei sunt incapabili să introducă concepte noi şi mai elevate în mintea umană, dar acţionează adesea pentru intensificarea unui ideal deja apărut în intelectul uman.
(1256.10) 114:6.20 În afară de aceste numeroase mijloace de acţiune pozitivă, maeştrii serafimi asigură progresul planetar contra pericolelor vitale prin mobilizarea, prin pregătirea şi prin menţinerea corpurilor de rezervă ale destinului. Principala funcţiune a acestor rezervişti este protejarea şi progresul evolutiv contra unei prăbuşiri. Ei reprezintă dispozitivul instalat de forţele celeste pentru a se înarma împotriva surprizelor; acest corp este garantul lor contra dezastrelor.
7. Corpurile de Rezervă ale Destinului
(1257.1) 114:7.1 Corpurile de rezervă ale destinului se compun din cei vii, bărbaţi şi femei, care au fost admişi în serviciul special al administraţiei supraumane a problemelor lumii. Acest corp cuprinde bărbaţi şi femei din fiecare generaţie, aleşi de îndrumătorii spirituali ai împărăţiei pentru a contribui la slujirea de îndurare şi de înţelepciune pe lângă copiii timpului de pe lumile evolutive. În executarea planurilor privitoare la ascensiune, regula generală este să începi să utilizezi această legătură a creaturilor volitive umane îndată ce ele sunt competente şi demne de a-şi asuma aceste responsabilităţi. În consecinţă, îndată ce bărbaţii şi femeile apar pe scena acţiunii temporare cu o capacitate mentală suficientă, cu un statut moral adecvat şi cu spiritualitatea cerută, ei sunt rapid ataşaţi grupului celest apropiat de personalităţi planetare cu titlu de agenţi umani de legătură, de asistenţi muritori.
(1257.2) 114:7.2 Când fiinţele umane sunt alese ca protectoare ale destinului planetar şi devin indivizi-pivot în planurile urmărite de administratorii lumii, atunci conducătorul serafimilor planetari confirmă ataşamentul lor temporar faţă de corpul serafic, şi desemnează păzitorii personali ai destinului pentru a servi pe lângă aceşti muritori. Toţi aceşti rezervişti au Ajustori conştienţi de ei înşişi, şi cea mai mare parte dintre ei operează în cercurile cosmice superioare de înfăptuire intelectuală şi de realizare spirituală.
(1257.3) 114:7.3 Muritorii tărâmului sunt aleşi, pentru a servi în corpul de rezervă al destinului pe lumile locuite, din următoarele motive:
(1257.4) 114:7.4 1. Capacitatea specială în a fi pregătiţi în taină pentru numeroasele misiuni de urgenţă posibile în conduita diverselor activităţi din treburile lumii.
(1257.5) 114:7.5 2. Consacrarea sinceră faţă de o cauză socială, economică, politică, spirituală sau de alt fel, dublată de o bunăvoinţă pentru a servi fără răsplată şi fără semne de recunoştinţă umane.
(1257.6) 114:7.6 3. Posedarea unui Ajustor al Gândirii înzestrat cu o extraordinară varietate de talente, şi care a avut probabil, înainte de a veni pe Urantia, experienţa de a fi înfruntat dificultăţile planetare şi de a fi luptat în situaţiile critice în care o lume era ameninţată.
(1257.7) 114:7.7 Fiecare diviziune a serviciului celest planetar are dreptul la un corp de legătură compus din aceşti muritori care au statutul de rezervişti ai destinului. O lume locuită foloseşte în medie şaptezeci de corpuri ale destinului separate, care sunt în relaţie intimă cu conduita supraumană curentă a treburilor acestei lumi. Pe Urantia, există doisprezece corpuri de rezervă ale destinului, câte unul pentru fiecare dintre grupurile planetare de supraveghere serafică.
(1257.8) 114:7.8 Cele douăsprezece grupuri urantiene de rezervişti ai destinului se compun din locuitori muritori ai sferei, care au fost formaţi pentru a ocupa numeroase poziţii cheie pe pământ şi sunt menţinuţi gata de acţiune în caz de urgenţă planetară. Ansamblul acestor corpuri cuprinde în prezent 962 de persoane. Corpul cel mai restrâns numără 41, iar cel mai numeros 172. Cu excepţia a mai puţin de douăzeci de personalităţi de contact, membrii acestui grup unic nu au deloc conştiinţa de a fi fost pregătiţi pentru a acţiona eventual în anumite crize planetare. Aceşti rezervişti muritori sunt aleşi de corpurile cărora ei le sunt respectiv ataşaţi; ei sunt totodată instruiţi şi pregătiţi în mintea lor profundă prin tehnica combinată a slujirii Ajustorului Gândirii şi a păzitorului serafic. Foarte adesea, numeroase alte personalităţi celeste participă la această instruire inconştient; în toată această pregătire specială, medianii fac servicii preţioase şi indispensabile.
(1258.1) 114:7.9 Pe multe lumii, medianii secundari cel mai bine adaptaţi sunt capabili să stabilească în grade variabile contactul cu Ajustorii Gândirii ai anumitor muritori favorabil constituiţi, pătrunzând cu abilitate mintea în care locuieşte Ajustorul. (Tocmai printr-o astfel de combinaţie fortuită de adaptare cosmică au fost materializate prezentele revelaţii în limba engleză pe Urantia.) Asemenea muritori ai lumilor evolutive, care oferă posibilităţi de contact, sunt mobilizaţi în numeroase corpuri de rezervă. Într-o oarecare măsură, graţie acestor mici grupuri de personalităţi umane cu vederi către viitor se face că civilizaţia spirituală progresează, iar cei Prea Înalţi pot să domnească în regatele oamenilor. Bărbaţii şi femeile acestor corpuri de rezervă ale destinului au astfel diverse grade de contact cu Ajustorii lor cu ajutorul intermediar al creaturilor mediane; dar aceşti oameni sunt puţin cunoscuţi tovarăşilor lor, în afara rarelor crize sociale şi situaţii spirituale critice în care aceste personalităţi de rezervă acţionează pentru a împiedica prăbuşirea culturii evolutive sau stingerea luminii adevărului viu. Pe Urantia, aceşti rezervişti ai destinului nu au fost decât rareori scoşi în evidenţă în paginile istoriei umane.
(1258.2) 114:7.10 Rezerviştii operează inconştient ca păstrători de cunoştinţe planetare esenţiale. De multe ori, la moartea unui rezervist, anumite date vitale ale minţii sunt transferate de la rezervistul care murea la un succesor mai tânăr prin intermediul unei legături între cei doi Ajustori ai Gândirii ai lor. Nu încape nici o îndoială că Ajustorii operează astfel, cu aceste corpuri de rezervă, în multe moduri care ne sunt necunoscute.
(1258.3) 114:7.11 Pe Urantia, corpul de rezervă al destinului nu are conducător permanent, însă el îşi are propriile consilii permanente, care constituie organizaţia sa guvernamentală. Aceştia cuprind consiliul judecătoresc, consiliul autenticităţii istorice, consiliul legat de suveranitatea politică, şi multe altele. Din timp în timp, şi conform organizării corpurilor de rezervă, aceste consilii permanente au numit şefi (muritori) titulari ai întregului corp de rezervă pentru o funcţie specifică. Mandatul unor astfel de şefi rezervişti este în general o treabă de câteva ore, şi se limitează la executarea unei sarcini precise şi imediate.
(1258.4) 114:7.12 În epoca adamiţilor şi a andiţilor, corpul de rezervă al Urantiei a atins efectivul lui maxim. El s-a a diminuat constant, în vreme ce sângele violet se dilua, şi a trecut printr-un minim în preajma zilei de Rusalii; încă de pe atunci, el a început să crească regulat.
(1258.5) 114:7.13 (Corpul de rezervă cosmic al cetăţenilor Urantiei conştienţi de univers cuprinde în prezent peste o mie de muritori care au, cu privire la cetăţenia cosmică, o clarviziune care transcende pe departe sfera locuinţei lor terestre, însă îmi este interzis să dezvălui adevărata natură a funcţiei acestui grup excepţional de fiinţe umane vii.)
(1258.6) 114:7.14 Urantienii, care suferă o izolare spirituală relativă a lumii lor faţă de anumite circuite ale universului local, nu ar trebui să îngăduie acestei situaţii să le inducă un sentiment de abandon cosmic sau de orfelinat planetar. Există, pe planetă, o supraveghere supraumană foarte precisă şi eficientă a problemelor lumii şi a destinelor umane.
(1258.7) 114:7.15 Este totuşi adevărat că, în cel mai bun caz, voi nu puteţi avea decât o slabă idee despre un guvern planetar ideal. Din vremurile de început ale Prinţului Planetar, Urantia a suferit de pe urma neîndeplinirii planului divin pregătit pentru creşterea sa mondială şi pentru dezvoltarea sa rasială. Lumile loiale ale Sataniei nu sunt guvernate ca şi Urantia. Cu toate acestea, în comparaţie cu celelalte lumi izolate, guvernul vostru planetar nu a făcut o impresie atât de proastă; se poate spune că este mai rău numai pe una sau două alte lumi, şi puţin mai bine pe alte câteva, dar majoritatea se găsesc pe picior de egalitate cu voi.
(1259.1) 114:7.16 În universul local nimeni nu pare a şti când va lua sfârşit statutul instabil al administraţiei voastre planetare. Melchisedecii din Nebadon sunt înclinaţi să creadă că se vor produce puţine schimbări în guvernarea şi administrarea planetei până la cea de-a doua venire personală a lui Mihail pe Urantia. Este neîndoielnic că în momentul acela, dacă nu mai înainte, vor fi efectuate schimbări radicale în conducerea planetei. Cât despre natura acestor modificări în administrarea lumii, nimeni nu pare capabil de a emite nici măcar o ipoteză. În toată istoria lumilor locuite din universul Nebadonului, nu există precedent pentru un asemenea eveniment. Printre multele lucruri greu de înţeles privitoare la viitoarea guvernare a Urantiei, unul dintre cele mai importante este instalarea pe planetă a unui circuit şi a unui cartier general divizionar de arhangheli.
(1259.2) 114:7.17 Lumea voastră izolată nu este uitată în consiliile universului. Urantia nu este un orfan cosmic stigmatizat de un păcat şi rupt, prin rebeliune, de vigilenta protecţie divină. De la Uversa până la Salvington, şi aşa mai departe coborând până la Ierusem, şi chiar şi urcând spre Havona şi Paradis, toată lumea ştie că noi suntem aici. Voi ceilalţi muritori, locuind în prezent pe Urantia, voi sunteţi tot atât de afectuos îndrăgiţi şi tot atât de fidel păziţi, şi chiar mai mult, ca şi cum sfera voastră nu ar mai fi fost niciodată trădată de un Prinţ Planetar fără credinţă. Rămâne veşnic adevărat că „Tatăl însuşi vă iubeşte”.
(1259.3) 114:7.18 [Prezentat de un Conducător al Serafimilor staţionaţi pe Urantia]
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toti!
Costi
” Ajustorul este prezenţa Tatălui; Spiritul Adevărului este prezenţa Fiilor. Aceste daruri divine sunt unificate şi coordonate pe nivelele inferioare de experienţă spirituală umană cu ajutorul păzitorilor serafici. Servitorii îngereşti au darul de a combina dragostea Tatălui şi a îndurării Fiilor în slujirea lor pe lângă oameni.”
Acest articol este preluat din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-113-pazitorii-serafici-ai-destinului
Capitolul 113
(1241.1) 113:0.1 DUPĂ ce am prezentat relatările noastre despre Spiritele Tutelare ale Timpului şi despre Armata Mesagerilor Spaţiului, ajungem la studierea îngerilor păzitori, serafimii consacraţi slujirii pe lângă muritorii individuali pentru a căror înălţare şi perfecţionare a fost pregătit întregul imens plan de supravieţuire şi de progres spiritual. Pe Urantia, în epocile trecute, aceşti păzitori ai destinului erau aproape singurul grup de îngeri recunoscut. Serafimii planetari sunt, într-adevăr, nişte spirite tutelare trimise pentru a face servicii celor care vor supravieţui. Aceşti serafimi însoţitori au funcţionat ca ajutoare spirituale ale oamenilor muritori în toate marile evenimente din trecut şi din prezent. Cu ocazia multor revelaţii, „cuvântul a fost rostit de îngeri”, şi numeroase directive ale cerului au fost „primite prin intermediul îngerilor”.
(1241.2) 113:0.2 Serafimii sunt tradiţionalii îngeri celeşti, spiritele tutelare care trăiesc atât de aproape de voi şi fac atât de multe pentru voi. Ei au servit pe Urantia încă din timpurile cele mai îndepărtate ale inteligenţei umane.
(1241.3) 113:1.1 Învăţătura referitoare la îngerii păzitori nu este un mit; anumite grupuri de fiinţe umane au efectiv îngeri personali. Ca recunoaştere a acestui fapt a zis Iisus, vorbind despre copiii împărăţiei cerurilor: „Luaţi seama să nu dispreţuiţi pe nici unul dintre cei mici, căci eu vă spun că îngerii lor văd continuu prezenţa spiritului Tatălui meu”.
(1241.4) 113:1.2 La origine, serafimii au fost special desemnaţi pentru fiecare rasă distinctă a Urantiei. Însă, încă de la manifestarea lui Mihail, ei primesc sarcini în acord cu inteligenţa, cu spiritualitatea şi cu destinul uman. Din punct de vedere intelectual, omenirea este împărţită în trei categorii:
(1241.5) 113:1.3 1. Oamenii dotaţi cu o minte sub normal – cei care nu exercită o putere normală de voinţă; cei care nu iau decizii curente. Această categorie îi include pe cei care nu pot să îl înţeleagă pe Dumnezeu; lor le lipseşte capacitatea de a adora în mod inteligent Deitatea. Un corp de serafimi, o companie, cu un batalion de heruvimi, este afectat tutelei uranienilor mental inferiori faţă de normal, şi vegherii ca justiţia şi îndurarea să le fie exprimate în lupta pentru viaţă de pe pământ.
(1241.6) 113:1.4 2. Tipul mediu normal de minte umană. Din punct de vedere al tutelei serafice, cea mai mare parte a bărbaţilor şi a femeilor sunt grupaţi în şapte categorii potrivit statutului lor în depăşirea cercurilor progresului uman şi ale dezvoltării spirituale.
(1241.7) 113:1.5 3. Oamenii dotaţi cu o minte superioară celei normale – bărbaţii şi femeile cu multă hotărâre, înzestraţi cu un potenţial indubitabil de înfăptuire spirituală; cei care au stabilit mai mult sau mai puţin contactul cu Ajustorul interior; membri ai unor diverse corpuri de rezervă ale destinului. Oricare ar fi cercul în care se găseşte o fiinţă omenească, dacă cel interesat se înrolează într-unul dintre diversele corpuri de rezervă ale destinului, atunci îi este imediat afectat un serafim personal; de acum înainte, şi până la capătul carierei sale pământene, acest muritor va beneficia de îndrumarea continuă şi de vigilenţa neîncetată a unui înger păzitor. Tot astfel, când o fiinţă omenească ia decizia supremă, când ea se logodeşte realmente cu Ajustorul ei, sufletului ei îi este numaidecât afectat un păzitor personal.
(1242.1) 113:1.6 În slujirea pe lângă fiinţele aşa-zise normale, afectările serafice sunt făcute după cercul intelectualităţii şi cel al spiritualităţii pe care le-au atins oamenii. Voi începeţi îmbrăcaţi cu mintea voastră de muritori în cel de-al şaptelea cerc, şi progresaţi către interior, căutând să vă înţelegeţi pe voi înşivă, să vă cuceriţi, să vă stăpâniţi pe voi înşivă; iar dacă moartea naturală nu pune capăt carierei voastre prin transferarea luptelor voastre în lumile palat, voi avansaţi, cerc după cerc, până ce ajungeţi la primul cerc, sau cercul interior de contact şi de comunicare relativă cu Ajustorul interior.
(1242.2) 113:1.7 În cercul iniţial, al şaptelea, un înger păzitor şi o companie de heruvimi asistenţi sunt însărcinaţi cu paza vigilentă a o mie de muritori. În al şaselea cerc, un cuplu serafic şi o companie de heruvimi sunt însărcinaţi cu îndrumarea ascenderilor în grupuri de câte cinci sute. Când este atins al cincilea cerc, fiinţele umane sunt grupate în companii de aproximativ o sută şi sunt luate în grijă de un cuplu de păzitori serafici cu un grup de heruvimi. După ce au atins al patrulea cerc, muritorii sunt grupaţi câte zece, şi acolo iarăşi un cuplu de serafimi, asistat de o companie de heruvimi, este însărcinat să vegheze asupra lor.
(1242.3) 113:1.8 Când o minte omenească transcende inerţia eredităţii animale şi atinge al treilea cerc al intelectualităţii umane şi al spiritualităţii dobândite, un înger personal (în realitate doi) va fi de acum înainte în întregime şi exclusiv consacrat acestui muritor ascensionar. Astfel, în plus faţă de Ajustorii gândirii interiori mereu prezenţi şi din ce în ce mai eficienţi, aceste suflete umane primesc asistenţa nedivizată a acestor păzitori personali ai destinului, în toate eforturile lor de a completa experienţa celui de-al treilea cerc, a-l traversa pe al doilea şi a-l atinge pe primul.
(1242.4) 113:2.1 Serafimii nu sunt numiţi păzitori ai destinului înainte de a fi fost desemnaţi pentru a se asocia unui suflet omenesc care a realizat una sau mai multe dintre cele trei următoare înfăptuiri: a luat decizia supremă de a deveni asemănător lui Dumnezeu, a intrat în cel de-al treilea cerc, ori s-a înrolat într-unul dintre corpurile de rezervă ale destinului.
(1242.5) 113:2.2 În evoluţia raselor, un păzitor al destinului este afectat chiar primei fiinţe care atinge cercul de cucerire cerut. Pe Urantia, primul muritor care a obţinut un păzitor personal a fost Rantowoc, un înţelept al rasei roşii din antichitatea foarte îndepărtată.
(1242.6) 113:2.3 Toţi îngerii desemnaţi sunt aleşi dintr-un grup de serafimi voluntari, iar afectările sunt întotdeauna decise potrivit nevoilor umane şi ţinând seama de statutul cuplului îngeresc – în lumina experienţei sale serafice, a priceperii sale şi a înţelepciunii sale. Numai serafimii care au servit un timp îndelungat, cei de tipurile cele mai experimentate şi cel mai bine puse la încercare, primesc o afectare de păzitor de destin. Numeroşi păzitori au câştigat o preţioasă experienţă pe lumile de serii fără fuziune cu Ajustorii. Asemeni Ajustorilor, serafimii însoţesc aceste fiinţe pe durata unei singure vieţi; apoi, ei sunt eliberaţi în vederea unei noi afectări. Mulţi păzitori ai Urantiei au beneficiat de această experienţă practică prealabilă pe alte lumi.
(1243.1) 113:2.4 Când fiinţele umane nu reuşesc să supravieţuiască, păzitorii lor personali sau colectivi pot servi, în repetate rânduri, în roluri asemănătoare pe aceeaşi planetă. Serafimii dobândesc o consideraţie sentimentală pentru lumile particulare şi nutresc o afecţiune specială pentru anumite rase şi pentru anumite tipuri de creaturi muritoare cu care ei au fost strâns şi intim asociaţi.
(1243.2) 113:2.5 Îngerii dezvoltă o afecţiune durabilă pentru asociaţii lor umani, şi o caldă prietenie pentru ei se va naşte de asemenea în voi numai dacă vă puteţi face o imagine despre ei. Despuiaţi de corpurile voastre materiale şi asiguraţi cu forme spirituale, voi aţi fi foarte aproape de îngeri prin multe dintre însuşirile personalităţii. Ei împărtăşesc cea mai mare parte a emoţiilor voastre şi mai simt câteva în plus. Singura emoţie care vă face să acţionaţi şi care le este oarecum dificil s-o înţeleagă este moştenirea fricii animale care ocupă un loc atât de important în viaţa mentală a locuitorului de rând al Urantiei. Îngerii găsesc realmente greu de înţeles de ce îngăduiţi, cu atâta stăruinţă, puterilor voastre intelectuale superioare, şi chiar şi credinţei voastre religioase, să fie atât de dominate de frică şi să fie atât de complet demoralizate de panici nechibzuite pricinuite de teamă şi de îngrijorare.
(1243.3) 113:2.6 Toţi serafimii au nume individuale, dar în lista de afectare pentru servirea lumilor, ei sunt desemnaţi frecvent după numărul lor planetar. În sediul universului, ei sunt înregistraţi cu numele şi cu numărul lor planetar. Păzitorul de destin al subiectului uman folosit pentru prezenta comunicare prin contact este numărul 3 din grupul 17 al companiei 126 din batalionul 4 al unităţii 384 din legiunea 6 a corpului 37 din a 182.314-a oaste serafică a Nebadonului. Sub numărul planetar 3.641.852 este el actualmente afectat acestui subiect de pe Urantia.
(1243.4) 113:2.7 În serviciul de tutelă personală, în afectarea îngerilor ca păzitori ai destinului, serafimii îşi oferă întotdeauna voluntar serviciile lor. În oraşul prezentei vizite, un muritor a fost recent admis în corpul de rezervă al destinului. Din moment ce îngerii păzitori personali servesc oamenii care se găsesc în această situaţie, mai mult de o sută de serafimi se oferă candidaţi. Directorul planetar a ales doisprezece dintre cei mai experimentaţi, şi l-a desemnat apoi pe serafimul pe care ei l-au selecţionat ca fiind cel mai indicat pentru a călăuzi această fiinţă umană în timpul călătoriei sale de o viaţă. Pentru a fi mai precişi, ei au selecţionat un cuplu de serafimi deopotrivă de bine calificaţi, din care unul dintre membri va fi întotdeauna la datorie.
(1243.5) 113:2.8 Serafimii pot avea de asigurat servicii continue, dar unul dintre membrii cuplului îngeresc poate întotdeauna să renunţe de orice responsabilitate de servire. Asemeni heruvimilor, serafimii servesc în general în cupluri, însă, contrar asociaţilor lor mai puţin avansaţi, serafimii lucrează uneori izolat. Practic, în toate contactele lor cu fiinţele umane, ei pot opera cu titlu individual. Prezenţa ambilor îngeri este necesară numai pentru a comunica şi a servi pe circuitele superioare ale universurilor.
(1243.6) 113:2.9 Când un cuplu serafic acceptă o afectare de păzitor, el serveşte astfel pentru restul vieţii fiinţei umane interesate. Complementul existenţei (unul dintre cei doi îngeri) devine istoricul întreprinderii. Aceşti serafimi complementari sunt îngeri înregistratori pentru muritorii lumilor evolutive. Arhivele sunt păstrate de cuplul de heruvimi (un heruvim şi un sanobim) care este întotdeauna asociat cu păzitorii serafici, dar aceste arhive sunt întotdeauna aflate în seama unuia dintre serafimi.
(1244.1) 113:2.10 Pentru a se odihni şi a se reîncărca cu energia vitală a circuitelor universale, păzitorul este periodic reînsufleţit de complementul său şi, în timpul absenţei sale, heruvimul asociat operează ca arhivist; este acelaşi lucru şi atunci când serafimul complementar este la rândul său absent.
(1244.2) 113:3.1 Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care un păzitor al destinului le face pentru subiectul său uman constă în efectuarea unei coordonări personale a numeroase influenţe spirituale impersonale care locuiesc, înconjoară şi afectează mintea şi sufletul creaturii muritoare în evoluţie. Fiinţa umană este o personalitate, iar spirite lor nepersonale şi entităţilor prepersonale le este extrem de greu să stabilească un contact direct cu o minte atât de complet materială şi atât de personal distinctă. Slujirea îngerului păzitor unifică mai mult sau mai puţin aceste influenţe şi le permite să fie mai bine apreciate de natura morală în expansiune a personalităţii umane în evoluţie.
(1244.3) 113:3.2 Acest păzitor serafic corelează mai ales multiplii agenţi şi influenţe ai Spiritului Infinit, de la domeniile controlorilor fizici şi ale spiritelor-minte adjutante până la Duhul Sfânt al Divinei Ocrotitoare şi la prezenţa Spiritului Omniprezent al celei de-a Treia Surse-Centru din Paradis. După ce a unificat astfel şi a făcut mai personale aceste servicii ale Spiritului Infinit, serafimul începe să coreleze această influenţă integrată a Autorului Comun cu prezenţele spirituale ale Tatălui şi ale Fiilor.
(1244.4) 113:3.3 Ajustorul este prezenţa Tatălui; Spiritul Adevărului este prezenţa Fiilor. Aceste daruri divine sunt unificate şi coordonate pe nivelele inferioare de experienţă spirituală umană cu ajutorul păzitorilor serafici. Servitorii îngereşti au darul de a combina dragostea Tatălui şi a îndurării Fiilor în slujirea lor pe lângă oameni.
(1244.5) 113:3.4 Acolo se vădeşte raţiunea pentru care păzitorul serafic devine în cele din urmă conservatorul personal al lumilor mentale, al formulelor mnemotehnice şi al realităţilor sufletului supravieţuitorului uman în intervalul dintre moartea sa fizică şi învierea sa morontială. În afară de copiii tutelari ai Spiritului Infinit, nici unul nu ar putea acţiona astfel în contul creaturilor umane în timpul acestei faze de tranziţie de la un nivel al universului la un alt nivel mai elevat. Chiar şi atunci când intraţi în somnul de tranziţie final, în clipa în care treceţi din timp în veşnicie, un înalt supernafim participă similar la tranzitul vostru pentru a conserva identitatea voastră de creatură şi pentru a asigura integritatea persoanei voastre.
(1244.6) 113:3.5 Pe nivelul spiritual, serafimii fac personale multe servicii universale care, altfel, ar rămâne impersonale şi prepersonale; ei sunt coordonatori. Pe nivelul intelectual, ei pun în legătură mintea şi morontia; ei sunt interpreţi. Pe nivelul fizic, ei manipulează mediul pământean prin legătura lor cu Maeştrii Controlori Fizici şi prin serviciul cooperativ al creaturilor mediane.
(1244.7) 113:3.6 Aceasta este o expunere a funcţiilor multiple şi complicate ale unui serafim asistent; dar cum poate o asemenea personalitate îngerească, creată pe un nivel care, în univers, de-abia este superior celui al omenirii, să înfăptuiască nişte lucruri atât de dificile şi de complexe? Noi nu ştim efectiv acest lucru, dar presupunem că acest serviciu extraordinar este facilitat într-o manieră misterioasă de către acţiunea nerecunoscută şi nerevelată a Fiinţei Supreme, Deitatea pe calea de actualizare a universurilor în evoluţie ale timpului şi ale spaţiului. Pe tot tărâmul supravieţuirii progresive, în Fiinţa Supremă şi prin Fiinţa Supremă, serafimii sunt o parte esenţială a continuităţii înaintării umane.
(1245.1) 113:4.1 Păzitorii serafici nu sunt minte, deşi provin din Spiritul Creativ, sursa care dă totodată naştere minţii omeneşti. Serafimii sunt stimulatorii minţii; ei caută continuu să provoace, în mintea umană, decizii propice atingerii cercurilor. Ei nu fac la fel cu Ajustorii, care operează din interior şi prin suflet; ei acţionează mai degrabă din exterior către interior, lucrând prin mediul social, etic şi moral al fiinţelor omeneşti. Serafimii nu exercită atracţia divină a Ajustorilor Tatălui Universal, însă ei operează ca agenţi personali ai serviciului Spiritului Infinit.
(1245.2) 113:4.2 Muritorul supus directivelor Ajustorului este deopotrivă de receptiv la îndrumarea serafică. Ajustorul este esenţa naturii veşnice a omului; serafimul este educatorul naturii evoluânde a omului – mintea umană din această viaţă şi sufletul morontial din următoarea. Pe lumile palat, vă veţi da pe deplin seama şi veţi avea cunoştinţă de instructorii serafici, dar, în prima lor viaţă, oamenii nu sunt în general conştienţi de ei.
(1245.3) 113:4.3 Serafimii operează ca educatori, călăuzind paşii personalităţii umane pe cărări de experienţe noi şi progresive. Acceptarea îndrumării unui serafim duce rareori la o viaţă tihnită. Urmând aceste directive, voi sigur veţi întâlni şi, dacă aveţi curajul, veţi traversa pantele abrupte ale alegerii morale şi ale progresului spiritual.
(1245.4) 113:4.4 Îndemnul la adorare îşi are în mare măsură originea în sugestiile spirituale ale adjutanţilor mentali superiori, reîntărite de directivele Ajustorului. Dar tendinţa de a se ruga, pe care muritorii conştienţi de Dumnezeu o încearcă atât de frecvent, ia adesea naştere ca urmare al unei influenţe serafice. Păzitorul serafic manipulează constant mediul înconjurător uman pentru a spori perspicacitatea cosmică a ascendentului uman cu scopul ca un asemenea candidat la supravieţuire să îşi dea seama, cât se poate de bine, de prezenţa Ajustorului interior şi să conducă, astfel, la o cooperare sporită cu misiunea spirituală a prezenţei divine.
(1245.5) 113:4.5 Cu toate că aparent nu există nici o comunicare între Ajustorul interior şi serafimul din preajma sa, cei doi par să lucreze întotdeauna în perfectă armonie şi în excelent acord. Păzitorii sunt activaţi cel mai mult în momentul în care Ajustorii sunt activaţi cel mai puţin, dar există o ciudată corelaţie între serviciile lor. Nu prea este posibil ca această magnifică cooperare să fie accidentală sau fortuită.
(1245.6) 113:4.6 Personalitatea tutelară a păzitorului serafic, prezenţa lui Dumnezeu prin Ajustorul interior, acţiunea încircuitată a Sfântului Spirit şi conştiinţa Fiului prin Spiritul Adevărului, sunt toate divin legate într-o unitate semnificativă de slujire spirituală într-o personalitate omenească şi pe lângă ea. Deşi aceste influenţe celeste provin de la diferite surse şi de pe diferite nivele, ele sunt toate integrate în prezenţa învăluitoare şi evoluândă a Fiinţei Supreme.
(1245.7) 113:5.1 Îngerii nu invadează sanctuarul minţii umane. Ei nu manipulează voinţa muritorilor şi nici nu intră în contact direct cu Ajustorii interiori. Păzitorul destinului vostru vă influenţează pe toate căile compatibile cu demnitatea personalităţii voastre. Aceşti îngeri nu interferează, sub nici o împrejurare, cu liberul arbitru uman. Nici îngerii, nici vreun alt ordin de personalitate din univers nu au puterea sau autoritatea de a restrânge prerogativele alegerii umane.
(1246.1) 113:5.2 Îngerii sunt atât de apropiaţi de voi şi veghează asupra voastră într-o manieră atât de emoţionantă încât, la figurat, ei „plâng din pricina intoleranţei voastre şi a încăpăţânării voastre voluntare”. Serafimii nu varsă lacrimi fizice; ei nu au corpuri fizice şi nu posedă aripi. În schimb, ei au emoţii spirituale şi încearcă senzaţii şi sentimente de natură spirituală comparabile, sub anumite raporturi, cu emoţiile umane.
(1246.2) 113:5.3 Serafimii acţionează pentru voi întru totul independent de apelurile voastre directe. Ei execută ordinele superiorilor lor şi funcţionează astfel fără a-şi face griji din pricina capriciilor voastre trecătoare sau a dispoziţiilor voastre schimbătoare. Aceasta nu înseamnă că voi nu le puteţi face sarcinile mai uşoare sau mai grele, ci mai degrabă că îngerii nu se ocupă direct de apelurile sau de rugăciunile voastre.
(1246.3) 113:5.4 Câtă vreme oamenii muritori trăiesc în trup, inteligenţa îngerilor nu le este direct accesibilă. Serafimii nu sunt nici suzerani nici directori, ci pur şi simplu păzitori. Serafimii vă păzesc şi nu caută să vă influenţeze direct. Voi trebuie să întocmiţi harta propriului vostru parcurs, dar după aceea îngerii acţionează pentru a face cel mai bun uz posibil al drumului pe care l-aţi ales. Fără excepţie, ei nu intervin arbitrar în treburile curente ale vieţii umane, dar, atunci când primesc de la superiorii lor instrucţiuni pentru a înfăptui vreo ispravă neobişnuită, voi puteţi fi siguri că ei vor găsi mijloacele de a duce la îndeplinire aceste ordine. Păzitorii nu îşi impun deci prezenţa în tablourile dramei umane, decât în caz de urgenţă, şi atunci în general la ordinele superiorilor lor. Ei sunt fiinţele care au să vă urmeze timp de numeroase epoci, şi ei vor primi astfel o pregătire pentru munca lor viitoare şi pentru asocierea lor cu personalitatea.
(1246.4) 113:5.5 În anumite împrejurări, serafimii pot acţiona ca slujitori sub formă materială pe lângă fiinţe umane, dar cazurile în care se produce acest lucru sunt foarte rare. Cu asistenţa creaturilor mediane şi a controlorilor fizici, serafimii pot exercita o vastă gamă de activităţi în profitul fiinţelor umane, mergând până la contactul efectiv cu omenirea, însă asemenea cazuri sunt neobişnuite. În majoritatea cazurilor, evenimentele tărâmului fizic continuă fără a fi modificate de acţiunea serafică. Totuşi, s-au produs împrejurări în care verigile vitale din lanţul evoluţiei umane erau în pericol, şi în care păzitorii serafici au acţionat atunci, şi, pe drept cuvânt, cu de la sine putere.
(1246.5) 113:6.1 După ce vi s-a oferit o privire de ansamblu a serviciului serafimilor din cursul vieţii pământeşti, am să încerc să vă informez despre conduita păzitorilor de destin din momentul dezintegrării fizice a asociaţilor lor umani. Când veţi muri, biografia voastră, specificările voastre de identitate, precum şi entitatea morontială a sufletului omenesc – produsă împreună de mintea umană şi de Ajustorul divin – sunt fidel conservate de către păzitorul destinului, împreună cu toate celelalte valori legate de existenţa voastră viitoare, în fine, tot ceea ce constituie sinele vostru, adevăratul vostru sine, în afară de identitatea existenţei continue reprezentate de către Ajustorul care pleacă, şi actualitatea personalităţii.
(1246.6) 113:6.2 Îndată ce, din mintea umană, dispare lumina călăuzitoare, luminozitatea spirituală pe care serafimii o asociază prezenţei Ajustorului, îngerul însoţitor raportează personal îngerilor care comandă ierarhic grupul său, compania sa, batalionul său, unitatea sa, legiunea sa, oastea sa. Apoi, după ce a fost cum se cuvine înscris pentru aventura finală din timp şi spaţiu, acest înger primeşte de la şeful serafimilor planetari un ordin de misiune pentru a se prezenta la Steaua de Seară (sau la un alt locotenent al lui Gabriel) care comandă oastea serafică a acestui candidat la ascensiune în univers. După ce comandantul acestei supreme unităţi organizate i-a dat permisiunea, păzitorul destinului se duce pe prima lume a locuinţelor pentru aştepta acolo să fie restabilită conştiinţa vechiului său elev întrupat.
(1247.1) 113:6.3 În cazul în care sufletul uman nu ar reuşi să supravieţuiască după ce a primit afectarea unui înger personal, serafimul însoţitor trebuie să meargă în sediul universului local, pentru a fi martor la raportul complet al complementului său, după cum indică anterior. Apoi, el se prezintă înaintea tribunalelor de arhangheli pentru a fi absolvit de orice vină cu privire la eşecul subiectului său care nu a supravieţuit. În sfârşit, el se reîntoarce pe lumi pentru a fi afectat unui nou muritor având potenţial de ascensiune, sau vreunui alt departament de slujire serafic.
(1247.2) 113:6.4 Însă îngerii servesc făpturile evolutive în multe alte feluri decât tutela individuală sau cea colectivă. Păzitorii personali ai căror subiecţi nu merg imediat pe lumile palat nu aşteaptă acolo, în lenevie, apelul nominal al judecăţii de împărţire a dreptăţii; ei sunt trimişi din nou în numeroase misiuni tutelare în întregul univers.
(1247.3) 113:6.5 Serafimul păzitor este cel însărcinat cu păstrarea valorilor de supravieţuire a sufletului adormit al muritorului, în vreme ce Ajustorul absent este identitatea acestei fiinţe nemuritoare a universului. Când cei doi colaborează în sălile de înviere ale locuinţei în conjuncţie cu forma morontială nou construită, are loc reasamblarea factorilor constituenţi ai personalităţii ascendentului muritor.
(1247.4) 113:6.6 Ajustorul vă va identifica. Îngerul păzitor vă va repersonaliza şi vă va prezenta din nou fidelului Veghetor din zilele voastre pământene.
(1247.5) 113:6.7 Totuşi, când o epocă planetară se termină, când se reunesc într-un loc cei care se găsesc în cercurile inferioare ale înfăptuirii omeneşti, păzitorul lor colectiv este cel care îi adună în sălile de înviere ale sferelor locuinţelor, după cum relatează Scripturile voastre: „Şi el îşi va trimite îngerii cu o voce puternică, şi îi va aduna pe aleşii săi de la un capăt la celălalt al tărâmului”.
(1247.6) 113:6.8 Tehnica justiţiei cere ca păzitorii personali sau colectivi să răspundă la apelul nominal de împărţire a dreptăţii în numele tuturor personalităţilor nesupravieţuitoare. Ajustorii acestor nesupravieţuitori nu revin; când are loc apelul, serafimul răspunde, dar Ajustorii nu dau nici un răspuns. Aceasta constituie „învierea celui nedrept”, în realitate constatarea oficială a încetării lor din existenţă în calitate de creaturi. Acest apel nominal al justiţiei urmează imediat apelului nominal al îndurării, învierea supravieţuitorilor adormiţi. Dar acestea sunt chestiuni care nu privesc pe nimeni altcineva decât pe Judecătorii supremi şi atotştiutori ai valorilor de supravieţuire. Aceste probleme de judecată realmente nu ne preocupă.
(1247.7) 113:6.9 Păzitorii colectivi pot servi pe o planetă epoci de-a rândul şi deveni, în cele din urmă, păstrătorii sufletelor adormite a mii şi mii de supravieţuitori adormiţi. Ei pot servi astfel pe numeroase lumi diferite într-un sistem dat, din moment ce răspunsul reînvierii are loc pe lumile de palate.
(1247.8) 113:6.10 Toţi păzitorii personali şi colectivi din sistemul Sataniei care s-au rătăcit în rebeliunea lui Lucifer trebuie să fie deţinuţi pe Ierusem până la judecata finală a rebeliunii, cu toate că mulţi dintre ei se căiesc sincer de nebunia lor. Cenzorii Universali au luat deja, într-un mod discreţionar, de la aceşti păzitori neascultători şi infideli toate elementele depozitelor lor de suflete şi au încredinţat conservarea acestor realităţi morontiale păstrării seconafimilor voluntari.
(1248.1) 113:7.1 Prima deşteptare pe ţărmurile lumii locuinţelor marchează cu adevărat o dată în cariera unui muritor ascendent. Acolo îi vedeţi voi efectiv, pentru prima dată, pe tovarăşii angelici multă vreme iubiţi şi mereu prezenţi ai zilelor voastre terestre. Acolo deveniţi voi cu adevărat conştienţi de identitatea şi de prezenţa Veghetorului divin care a locuit atât de mult timp în mintea voastră de pe pământ. O asemenea experienţă constituie o glorioasă deşteptare, o veritabilă înviere.
(1248.2) 113:7.2 Pe sferele morontiale, serafimii însoţitori (sunt doi acolo) sunt în mod deschis tovarăşii voştri. Aceşti îngeri nu numai că se asociază progresului vostru în cariera lumilor de tranziţie, ajutându-vă în toate felurile posibile să dobândiţi statutul morontial şi spiritual, dar ei iau totodată ocazia de a avansa studiind ei înşişi în şcolile complementare pentru serafimi evolutivi, întreţinuţi pe lumile palat.
(1248.3) 113:7.3 Rasa umană a fost creată doar cu puţin inferioară tipurilor celor mai simple de ordine îngereşti. De aceea, prima afectare din viaţa voastră morontială va fi să fiţi asistenţi ai serafimilor în munca imediată care vă aşteaptă în momentul în care atingeţi conştiinţa personalităţii după ce veţi fi fost degajaţi de legăturile trupului.
(1248.4) 113:7.4 Înainte de părăsirea lumilor locuinţelor, toţi ascendenţii muritori vor avea asociaţi ori păzitori serafici permanenţi. În cursul ascensiunii voastre a sferelor morontiale, păzitorii serafici sunt în cele din urmă cei a căror mărturie autentifică decretele care certifică uniunea voastră eternă cu Ajustorul Gândirii. Îngerul şi Ajustorul au stabilit împreună identitatea personalităţii voastre în calitate de copii ai trupului veniţi din lumile timpului. Apoi, când atingeţi maturitatea stării morontiale, îngerii voştri păzitori vă însoţesc prin Ierusem şi prin lumile asociate de progres şi de cultură ale sistemului. După aceea, ei merg cu voi pe Edentia şi pe cele şaptezeci de sfere ale ei de viaţă socială înaintată. Ulterior, ei vă vor pilota până la Melchisedeci şi vă vor urma în magnifica carieră a lumilor-sediu din univers. Iar când voi veţi fi asimilat înţelepciunea şi cultura Melchisedecilor, ei vă vor duce pe Salvington, unde vă veţi găsi faţă în faţă cu Suveranul întregului Nebadon. Aceşti ghizi serafici vă vor urma încă prin sectoarele, minore şi majore ale suprauniversului, până la lumile de primire ale Uversei, şi vor rămâne cu voi până în momentul final când un seconafim vă va purta în lunga călătorie către Havona.
(1248.5) 113:7.5 Câţiva păzitori de destin ataşaţi pelerinilor ascendenţi în timpul carierei lor terestre îi urmează în parcursul lor prin Havona. Ceilalţi îşi iau un rămas bun temporar de la asociaţii lor umani de vreme lungă, iar apoi, în timp ce ascendenţii traversează cercurile universului central, aceşti păzitori ai destinului străpung cercurile Serafingtonului. Ei vor fi pregătiţi pe ţărmurile Paradisului, atunci când asociaţii lor muritori se vor deştepta din cel din urmă somn temporar de tranzit în noile experienţe ale veşniciei. Aceşti serafimi ascendenţi intră ulterior în diferite servicii ale corpului finalitar şi ale Corpului Serafic al Desăvârşirii.
(1248.6) 113:7.6 Omul şi îngerul pot să fie sau să nu fie reuniţi în serviciul veşnic, dar, oricare ar fi locul unde sunt însărcinaţi serafimii, ei rămân întotdeauna în comunicare cu vechii lor pupili ai lumilor evolutive, muritorii ascendenţi ai timpului. Asocierile intime şi legăturile afectuoase ale tărâmurilor de origine umană nu sunt niciodată uitate, nici complet rupte. În epocile eterne, oamenii şi îngerii vor coopera în serviciul divin aşa cum au făcut-o în cariera din timp.
(1249.1) 113:7.7 Pentru serafimi, modul cel mai sigur de a ajunge la Deităţile Paradisului constă în a călăuzi cu succes un suflet de origine evolutivă până la porţile Paradisului. De aceea, o afectare ca păzitor al destinului este postul serafic cel mai mult apreciat.
(1249.2) 113:7.8 Numai păzitorii de destin sunt înrolaţi în corpurile primare sau în corpul de muritori al Finalităţii; iar aceste cupluri sunt lansate în aventura supremă a unităţii de identitate. Aceste două fiinţe au atins deja biunificarea lor spirituală pe Serafington înainte de a fi admise în corpul finalitar. În această experienţă, cele două naturi îngereşti, atât de complementare în toate funcţiunile din univers, devin cu adevărat două într-una, în spirit, în stadiul ultim având drept consecinţă o nouă capacitate de primire a unui fragment non-Ajustor al Tatălui Paradisului şi de fuzionare cu el. Astfel, unii dintre îngerii care vă iubesc şi care vă erau asociaţi în timp, devin totodată asociaţii voştri finalitari în eternitate, copii ai Supremului şi fii perfecţi ai Tatălui Paradisului.
(1249.3) 113:7.9 [Prezentat de un Conducător al Serafimilor staţionaţi pe Urantia]
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
Dragi prieteni,
Intrarea în Iersalim a Domnului Iisus este singurul moment din Sfânta Scriptură în care Hristos este aclamat ca împărat de către mulţime.
Regele este întâmpinat cu atâta bucurie și frenezie încat chiar a provocat neliniste în rândul apostolilor care vroiau sa-i mai tempereze dar Iisus le-a spus “ Lasati-i să strige că dacă ei vor tace atunci vor striga pietrele în locul lor” (Marea Evanghelie dupa Ioan – Lorber).
Dar pentru că Iisus nu a fost însă conducătorul de stat mult aşteptat, ci aparţinea lumii de sus, o săptămână mai târziu, aceeaşi idee va constitui una dintre cauzele pentru care El va fi hulit, batjocorit şi răstignit.
Tuturor ortodocșilor în această zi a Floriilor, a intrarii Domnului în Ierusalim fie ca Domnul să intre și în inimile noastre a tuturor copiilor sai indiferent de religie și sa-l întampinăm cu flori de iubire crescute in inimile noastre și cuvintele biblice “ Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! “.
Tuturor catolicilor care astăzi sărbătoriți Învierea Domnului vă doresc sărbători pascale fericite și fie ca învierea Domnului să învie și să trezească la viață și inimile noastre a tuturor copiilor săi indiferent de religie, ratacite și adormite în aceasta lume materială și iluzorie.
La Mulți ani! – tuturor celor ce poarta nume florale .. Florin, Florentina, Viorica, Camelia .. La Mulți ani! tuturor !...
Dar spiritual – Marea invocație către Dumnezeu – muzică CoRus – album Bunăstare spirituală.
Marea invocație către Dumnezeu
Fie ca această invocație indiferent cum o rostiți .. la viitor așa cum este făcută de maestri sau actualizată la prezent .. să ducă la creșterea gradului de înțepciune, lumină și iubire în inimile noastre a tuturor oamenilor pentru ca Planul divin să fie restabilit și Împărăția lui Dumnezeu să coboare pe pământ în noua eră de lumină.
Nu am mai pus informații despre Evenimentul preconizat și mult așteptat la nivel planetar și sincer vă spun ca nu știu cât de precise sunt datele prezentate de mai multe surse fie că sunt făcute prin măsurători radiestezice sau de altă natură … deci momentan nu există cu certitudine o dată a producerii sale, data variind în funcție de conțiința oamenilor la nivel planetar.
Dar pentru cei interesați de ultimile date, obținute prin citiri de doua ori pe săptămână ale gradului de dezactivare a voalului, a gradului de lumină pe Pământ, a nivelelor de conștiință ale oamenilor pe continente, țări, chiar și ale unor personalități politice și nu numai politice .. sau chiar citiri individuale ale nivelului de conștiință dacă le cereți .. le puteți afla pe blogul http://heavenletter2000.blogspot.ro/
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi
Dragi prieteni,
V-ați gandit vreodată la fenomenul morții și dacă există o singură moarte ? .. precum și ce se întâmplă cu personalitatea și supraviețuirea eul-ui atunci cand după moartea fizică ne părăsim corpul ? .. și ce se întâmplă cu ajustorul gândirii în această perioadă ?
Daca nu, … vă propun să continuăm călătoria noastră spirituală începută prin intermediul cărții Urantiei în una dintre cele mai importante teme prezentate în aceasta carte și anume cea a ajustorilor gândirii (darul Tatălui pentru copii Lui) .. și după ce am văzut originea și natura lor, care este misiunea lor și în ce constă ajutorul pe care ni-l dau ei , poziția lor în raport cu muritorii individuali, în raport cu sufletul, haideți acum să vedem acum câte ceva și despre Supraviețuirea personalității.
Acest articol este preluat din cartea Urantia postată pe situl www.urantia.org și îl puteți citi de mai jos pe acest blog .. sau îl puteți citi și în original accesând linkul de mai jos: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-112-supravietuirea-personalitatii
(1225.1) 112:0.1 PLANETELE evolutive sunt sferele de origine ale oamenilor, lumile initiale ale carierei de muritor ascendente. Urantia este punctul vostru de plecare; aici sunteti uniti cu divinul vostru Ajustor al Gândirii într-o uniune temporară. Ati fost înzestrati cu o călăuză desăvârşită; de aceea, dacă vreti sincer să alergati în cursa timpului şi să atingeti telul final al credintei, răsplata timpurilor va fi a voastră: veti fi pe vecie uniti cu Ajustorul ce se află în voi. Numai atunci va începe viata voastră reală, viata de ascensiune pentru care prezenta voastră stare de muritor nu este decât un vestibul. Atunci va începe misiunea voastră sublimă şi progresivă ca finalitar în veşnicia care vi se desfăşoară înainte. Şi, de-a lungul tuturor acestor epoci şi stadii succesive de creştere evolutivă, rămâne din voi o parte întotdeauna absolut neschimbată; aceasta este personalitatea – permanenta în prezenta schimbării.
(1225.2) 112:0.2 Deşi ar fi o îndrăzneală să se încerce definirea personalitătii, s-ar putea dovedi totuşi folositor să se reamintească unele lucruri cunoscute despre ea:
(1225.3) 112:0.3 1. Personalitatea este acea calitate din realitate care este conferită de Tatăl Universal însuşi, sau de Autorul Comun care actionează în numele Tatălui.
(1225.4) 112:0.4 2. Ea poate fi conferită oricărui sistem energetic viu care include mintea sau spiritul.
(1225.5) 112:0.5 3. Nu este în întregime supusă lanturilor de cauze antecedente. Ea este relativ creativă sau cocreativă.
(1225.6) 112:0.6 4. Când este conferită făpturilor materiale evolutive, ea face ca spiritul să se străduiască pentru a stăpâni energia-materie prin intermediul mintii.
(1225.7) 112:0.7 5. Cu toate că este lipsită de identitate, personalitatea poate unifica identitatea oricărui sistem energetic viu.
(1225.8) 112:0.8 6. Ea manifestă numai răspunsuri calitative la circuitul personalitătii, contrar celor trei energii care sunt atât calitativ, cât şi cantitativ sensibile la gravitatie.
(1225.9) 112:0.9 7. Personalitatea este neschimbătoare în prezenta schimbării.
(1225.10) 112:0.10 8. Ea poate să facă un dar lui Dumnezeu – consacrarea liberului arbitru înfăptuirii voii lui Dumnezeu.
(1225.11) 112:0.11 9. Ea este caracterizată prin moralitate – conştiinta relativitătii relatiilor cu alte persoane. Ea discerne nivelele de conduită şi face dintre ele o alegere judicioasă.
(1225.12) 112:0.12 10. Personalitatea este unică, absolut unică: ea este unică în timp şi în spatiu; este unică în veşnicie şi în Paradis; este unică când este conferită – nu există copii; este unică în orice moment al existentei; este unică fată de Dumnezeu – el nu face deosebire de persoane, dar nici nu le poate adăuga una alteia, căci ele nu sunt însumabile – ele sunt asociabile, dar netotalizabile.
(1226.1) 112:0.13 11. Personalitatea răspunde direct la prezenta unei alte personalităti.
(1226.2) 112:0.14 12. Ea este un element ce poate fi adăugat spiritului, ilustrând în felul acesta întâietatea Tatălui fată de Fiu. (Mintea n-are nevoie să fie adăugată spiritului.)
(1226.3) 112:0.15 13. Personalitatea poate supravietui mortii fizice cu identitatea care este în sufletul supravietuitor. Ajustorul şi personalitatea sunt invarianti; relatia dintre el şi ea (în suflet) nu este decât schimbare, evolutie continuă; şi, dacă această schimbare (creşterea) ar înceta, ar fi atunci sfârşitul sufletului.
(1226.4) 112:0.16 14. Personalitatea are o conştiintă unică a timpului, şi aceasta este ceva diferit de perceptia timpului prin minte sau prin spirit.
(1226.5) 112:1.1 Personalitatea este conferită de Tatăl Universal făpturilor sale ca o înzestrare potential veşnică. Un asemenea dar divin este destinat să functioneze pe numeroase nivele şi în situatii universale succesive mergând de la umilul finit până la cel mai înalt absonit, şi chiar şi până la hotarele absolutului. Personalitatea îşi joacă astfel rolul pe trei planuri cosmice sau în trei faze ale universului:
(1226.6) 112:1.2 1. Statutul pozitiei. Personalitatea functionează deopotrivă de eficient în universul local, în supraunivers şi în universul central.
(1226.7) 112:1.3 2. Statutul semnificatiei. Personalitatea joacă un rol efectiv pe nivelele finitului, ale absonitului şi are înrâurire chiar şi asupra absolutului.
(1226.8) 112:1.4 3. Statutul valorii. Personalitatea poate fi realizată experiential în domeniile progresive: cel material, cel morontial şi cel spiritual.
(1226.9) 112:1.5 Personalitatea are un câmp de actiune desăvârşit a cărui realizare este de dimensiuni cosmice. Personalitatea finită are trei dimensiuni care functionează cam în felul următor:
(1226.10) 112:1.6 1. Lungimea reprezintă directia şi natura progresului – mişcarea prin spatiu şi în acord cu timpul – evolutia.
(1226.11) 112:1.7 2. Adâncimea verticală îmbrătişează îndemnurile şi atitudinile organismelor, nivelele variabile ale realizării de sine şi fenomenul general al reactiei la mediul înconjurător.
(1226.12) 112:1.8 3. Lărgimea îmbrătişează domeniile de coordonare, de asociere şi de organizare a individualitătii.
(1226.13) 112:1.9 Tipul de personalitate conferit muritorilor Urantiei are un potential de şapte dimensiuni ale exprimării de sine sau ale realizării persoanei. Aceste fenomene dimensionale sunt realizabile în număr de trei pe nivelul finit, trei pe nivelul absonit, şi unul pe nivelul absolut. Pe nivelele subabsolute această a şaptea dimensiune, sau dimensiune a totalitătii, este experimentabilă ca fapt al personalitătii. Această dimensiune supremă este un absolut asociabil şi, deşi nefiind infinită, ea posedă un potential dimensional ce permite o pătrundere subinfinită a absolutului.
(1226.14) 112:1.10 Dimensiunile finite ale personalitătii au de-a face cu lungimea, cu adâncimea şi cu lărgimea cosmice. Lungimea denotă un înteles; adâncimea semnifică o valoare; lătimea cuprinde clarviziunea – capacitatea de a experimenta o conştiintă indiscutabilă a realitătii cosmice.
(1227.1) 112:1.11 Pe nivelul morontial, toate aceste dimensiuni finite ale nivelului material sunt foarte mult mărite, şi sunt realizabile unele noi valori dimensionale. Toate aceste experiente dimensionale amplificate ale nivelului morontial se unesc minunat cu dimensiunea supremă, aceea a personalitătii, prin influenta motei, şi totodată datorită matematicii morontiale.
(1227.2) 112:1.12 Multe greutăti încercate de către muritori în studierea personalitătii lor umane ar putea fi evitate dacă făptura finită ar vrea să-şi reamintească faptul că nivelele dimensionale şi nivelele spirituale nu sunt coordonate în realizarea experientială a personalitătii.
(1227.3) 112:1.13 Viata este în realitate un proces care are loc între organism (individualitatea) şi mediul lui. Personalitatea comunică valori ale identitătii şi semnificatii ale continuitătii acestei asocieri a unui organism şi a unui mediu înconjurător. Se va recunoaşte astfel că fenomenul de stimulare-reactie nu este un simplu proces maşinal, întrucât personalitatea functionează ca factor în situatia totală. Rămâne întotdeauna adevărat că mecanismele sunt prin natura lor pasive, iar organismele sunt intrinsec active.
(1227.4) 112:1.14 Viata fizică este un proces având loc între organism şi mediu, mai degrabă decât în interiorul organismului. Orice proces de ordinul acesta tinde să creeze şi să stabilească modele organice de reactiune la acest mediu înconjurător, şi toate aceste modele directoare exercită o mare înrâurire asupra alegerii telului.
(1227.5) 112:1.15 Prin mijlocirea mintii sinele şi mediul ambiant stabilesc un contact semnificativ. Abilitatea şi disponibilitatea organismului de a stabili contacte semnificative cu mediul (pentru a reactiona la impulsiuni) reprezintă atitudinea întregii personalităti.
(1227.6) 112:1.16 Personalitatea actionează cu dificultate în izolare. Omul este, prin naştere, o creatură sociabilă; el este dominat de o dorintă arzătoare de apartenentă. Este literalmente adevărat „că nici un om nu trăieşte pentru sine.”
(1227.7) 112:1.17 Dar conceptul personalitătii ca însemnând totalitatea creaturii care trăieşte şi functionează, reprezintă mult mai mult decât integrarea relatiilor; el semnifică unificarea tuturor factorilor realitătii, precum şi coordonarea relatiilor. Între două obiecte există relatii, dar trei sau mai multe obiecte duc la un sistem, şi un astfel de sistem reprezintă mult mai mult decât nişte relatii lărgite sau complexe. Această distinctie este vitală, căci, într-un sistem cosmic, membrii individuali nu sunt legati unii de altii decât în raport cu întregul, şi gratie individualitătii acestui întreg.
(1227.8) 112:1.18 În organismul omenesc însumarea părtilor lui constituie individul – individualitatea – dar acest proces n-are nimic în comun cu personalitatea, care este unificatorul tuturor acestor factori în raporturile lor cu realitătile cosmice.
(1227.9) 112:1.19 Într-un agregat, părtile sunt adăugate. În sisteme, părtile sunt îmbinate. Sistemele sunt semnificative prin organizarea lor – valori de pozitie. Într-un sistem bun, toti factorii sunt în pozitie cosmică. Într-un sistem rău ori lipseşte ceva, ori ceva este deplasat – deranjat. In sistemul uman personalitatea este ceea ce unifică toate activitătile şi care, la rândul ei, comunică calităti de identitate şi de creativitate.
(1227.10) 112:2.1 În studiul individualitătii, ar fi bine să se reamintească:
(1227.11) 112:2.2 1. Că sistemele fizice sunt subordonate.
(1227.12) 112:2.3 2. Că sistemele intelectuale sunt coordonate.
(1227.13) 112:2.4 3. Că personalitatea este supraordonată.
(1227.14) 112:2.5 4. Că forta spirituală interioară este potential directoare.
(1228.1) 112:2.6 În toate conceptele asupra individualitătii, ar trebui recunoscut că faptul vietii vine primul, iar evaluarea lui sau interpretarea lui după aceea. Un copil începe prin a trăi, şi reflectă ulterior asupra vietii sale. În economia cosmică, spiritul de pătrundere precedă previziunea.
(1228.2) 112:2.7 Faptul universal al lui Dumnezeu care se face om a schimbat pentru totdeauna toate semnificatiile şi a modificat toate valorile personalitătii umane. În adevăratul sens al cuvântului, iubirea implică o stimare reciprocă a personalitătilor întregi, fie ele umane sau divine, fie umane şi divine. Părti ale sinelui pot să functioneze în numeroase feluri – să gândească, să simtă, să dorească – dar numai atributele coordonate ale întregii personalităti sunt focalizate într-o actiune inteligentă. Toate aceste puteri sunt asociate cu înzestrarea spirituală a mintii omeneşti atunci când o fiintă umană iubeşte cu sinceritate şi într-un mod dezinteresat o altă fiintă, umană sau divină.
(1228.3) 112:2.8 Toate conceptele omeneşti asupra realitătii sunt întemeiate pe ipoteza că personalitatea umană este actuală. Toate conceptele asupra realitătilor supraomeneşti sunt întemeiate pe experienta personalitătii umane cu realitătile cosmice şi în aceste realităti cosmice care sunt unele entităti spirituale şi personalităti divine asociate. În experienta omenească, tot ceea ce nu este spiritual, cu exceptia personalitătii, este un mijloc în vederea unui scop. Orice relatie autentică dintre un muritor şi alte persoane – umane sau divine – este un scop în sine. Şi o astfel de asociere cu personalitatea Deitătii este telul etern al ascensiunii universului.
(1228.4) 112:2.9 Posedarea unei personalităti identifică omul ca fiintă spirituală din moment ce unitatea individualitătii şi a conştiintei de sine a personalitătii sunt daruri ale lumii supramateriale. Chiar faptul că un muritor materialist poate să nege existenta realitătilor supramateriale demonstrează, în el însuşi şi prin el însuşi, că sinteza spirituală şi conştiinta cosmică sunt prezente în mintea sa umană şi acolo sunt ele la lucru.
(1228.5) 112:2.10 Există o mare prăpastie cosmică între materie şi gândire, iar această prăpastie este nemăsurat mai mare între mintea materială şi iubirea spirituală. Conştiinta, şi încă mult mai putin conştiinta de sine, nu pot fi explicate prin nici un fel de teorie de asociere electronică mecanică sau de fenomene de energie materialiste.
(1228.6) 112:2.11 Pe măsură ce mintea urmăreşte realitatea până la ultima ei analiză, materia scapă de simturile ei materiale, dar poate încă să rămână reală pentru minte. Când clarviziunea spirituală caută realitatea care subzistă după disparitia materiei şi o urmăreşte până la o analiză ultimă, materia dispare pentru minte, dar clarviziunea spiritului poate încă să perceapă realitătile cosmice şi valorile supreme de natură spirituală. În consecintă, ştiinta cedează locul ei filozofiei, pe câtă vreme filozofia trebuie să se predea în fata concluziilor inerente experientei spirituale autentice. Gândirea abdică înaintea întelepciunii, iar întelepciunea se pierde într-o adorare iluminată şi meditativă.
(1228.7) 112:2.12 În ştiintă, sinele uman observă lumea materială; filozofia este observarea acestei observări a lumii materiale; religia, adevărata experientă spirituală, este realizarea experientială a realitătii cosmice a observării acestei întregi sinteze relative a materialelor energetice ale timpului şi ale spatiului. A clădi o filozofie a universului în mod exclusiv pe materialism este a ignora faptul că toate lucrurile sunt initial concepute ca reale în experienta conştiintei umane. Observatorul nu poate fi lucrul observat. Evaluarea cere ca cel care evaluează să transcende oarecum lucrul evaluat.
(1228.8) 112:2.13 În timp, gândirea conduce la întelepciune, iar întelepciunea duce la adorare. În veşnicie, adorarea conduce la întelepciune, iar întelepciunea se termină în finalitatea gândirii.
(1229.1) 112:2.14 Posibilitatea de a unifica sinele aflat în evolutie este inerentă calitătilor factorilor constitutivi care sunt: energiile de bază, tesuturile esentiale, supracontrolul chimic fundamental, ideile supreme, mobilurile supreme, telurile supreme şi spiritul divin de manifestare al Paradisului – secretul conştiintei de sine a naturii spirituale a omului.
(1229.2) 112:2.15 Planul evolutiei cosmice este de a atinge unitatea personalitătii printr-o dominare crescândă a spiritului, printr-un răspuns volitional la învătăturile şi la îndrumările Ajustorului Gândirii. Personalitatea, atât umană cât şi supraumană, este caracterizată printr-o calitate cosmică inerentă care ar putea fi numită „evolutia dominatiei”, extinderea controlului atât asupra sa, cât şi a mediului ei înconjurător.
(1229.3) 112:2.16 O personalitate ascendentă cândva umană trece prin două mari faze de stăpânire volitivă în creştere a sinelui şi în univers:
(1229.4) 112:2.17 1. Experienta prefinalitară, sau căutarea lui Dumnezeu, constă în a mărirea realizării de sine printr-o tehnică de expansiune şi de actualizare a identitătii odată cu solutionarea problemelor cosmice şi cu stăpânirea universului care rezultă din asta.
(1229.5) 112:2.18 2. Experienta postfinalitară, sau relevatoare de Dumnezeu, în care realizarea de sine suferă o expansiune creativă prin revelatia Fiintei experientiale Supreme inteligentelor căutătoare de Dumnezeu, dar care n-au atins încă nivelele divine unde ele sunt asemenea lui Dumnezeu.
(1229.6) 112:2.19 Personalitătile descendente trec prin experiente analoage în cursul diverselor lor aventuri din univers, în timp ce ele caută mărirea capacitătii lor de a cunoaşte cu certitudine şi de a executa voile divine ale Deitătilor, cea Supremă, cea Ultimă şi cea Absolută.
(1229.7) 112:2.20 În timpul vietii fizice, sinele material, ego-entitatea identitătii umane, depinde de functionarea continuă a vehiculului vital material, de mentinerea continuă a echilibrului instabil al energiilor şi al intelectului, căreia, pe Urantia, i sa dat numele de viată. Dar individualitatea care are valoare de supravietuire, individualitatea care poate transcende experienta mortii, nu se constituie decât prin stabilirea unui transfer potential al sediului identitătii personalitătii evoluânde, de la vehiculul vietii tranzitorii – corpul material – până la sufletul morontial de natură mai durabilă şi nemuritoare, şi după aceea dincolo, pe nivelele unde sufletul se impregnează de realitatea spirituală şi atinge în cele din urmă statutul realitătii spirituale. Acest transfer efectiv de la o asociere materială la o identificare morontială se efectuează prin sinceritatea, prin persistenta şi prin fermitatea deciziilor creaturii umane în căutarea ei după Dumnezeu.
(1229.8) 112:3.1 Urantienii nu recunosc, în general, decât un singur fel de moarte: încetarea fizică a energiilor vitale; însă, în ceea ce priveşte supravietuirea personalitătii, există în realitate trei tipuri de moarte:
(1229.9) 112:3.2 1. Moartea spirituală (a sufletului). Dacă un muritor respinge supravietuirea, atunci când a respins-o definitiv; când a fost declarat insolvabil din punct de vedere spiritual şi falimentar din punct de vedere morontial, după opinia comună a Ajustorului şi a serafimului supravietuitor, când un asemenea sfat coordonat a fost înregistrat pe Uversa, şi după ce Cenzorii şi asociatii lor care gândesc au verificat aceste concluzii, conducătorii Orvontonului ordonă eliberarea imediată a Veghetorului interior. Totuşi, această eliberare a Ajustorului nu afectează în nici un fel îndatoririle serafimului personal sau colectiv care se ocupă de acest individ abandonat de Ajustor. Felul acesta de moarte are o semnificatie definitivă, independent de energiile vii care pot continua temporar să însufletească mecanismele fizice şi mentale. Din punct de vedere cosmic, acest muritor este deja mort. Continuarea vietii denotă numai persistenta fortei vii materiale a energiilor cosmice.
(1230.1) 112:3.3 2. Moartea intelectuală (a mintii). Când circuitele vitale ale slujitorului adjutant superior sunt întrerupte de aberatiile intelectului, sau de distrugerea partială a mecanismului cerebral, şi dacă această stare de lucruri depăşeşte un anumit punct critic unde a devenit ireparabilă, Ajustorul interior este imediat eliberat şi pleacă în Divinington. În analele universului, se consideră că o personalitate muritoare a întâlnit moartea din clipa când circuitele mentale esentiale ale actiunii volitive umane au fost distruse. Şi iarăşi, aceasta este tot moarte, independent de faptul că mecanismul viu al corpului fizic continuă să functioneze. Privat de mintea volitivă, corpul a încetat să mai fie omenesc, dar sufletul unui astfel de individ poate supravietui; asta depinde de alegerea anterioară a vointei sale omeneşti.
(1230.2) 112:3.4 3. Moartea fizică (a corpului şi a mintii). Când o ajunge moartea pe o fiintă umană, Ajustorul rămâne în citadela mintii până ce ea încetează să mai functioneze ca un mecanism inteligent, adică până aproape de momentul în care energiile cerebrale măsurabile îşi încetează pulsatiile vitale ritmice. În urma acestei dezintegrări, Ajustorul îşi i-a adio de la mintea pe cale de disparitie, cu tot atâta de putină ceremonie ca şi la intrarea sa cu un anumit număr de ani mai înainte, şi porneşte către Divinington străbătând Uversa.
(1230.3) 112:3.5 După moarte corpul material se reîntoarce în lumea elementală din care provenea, dar doi factori imateriali ai personalitătii supravietuitoare persistă: în primul rând, Ajustorul Gândirii preexistent, cu memoria transcrisă a căii muritoare, se duce pe Divinington; în al doilea rând, sufletul morontial nemuritor al celui răposat rămâne în grija păzitorului destinului. Aceste faze şi aspecte ale sufletului, aceste formule de identitate cândva cinetice şi acum statice, sunt esentiale pentru repersonalizarea pe lumile morontiale; şi reuniunea Ajustorului şi a sufletului este ceea ce reconstituie personalitatea supravietuitoare, ceea ce vă face din nou conştienti în momentul deşteptării morontiale.
(1230.4) 112:3.6 Pentru cei care n-au păzitor serafic personal, ocrotitorii colectivi îndeplinesc cu fidelitate şi eficacitate acelaşi serviciu de ocrotire a identitătii şi de înviere a personalitătii. Serafimii sunt indispensabili pentru a reconstitui personalitatea.
(1230.5) 112:3.7 La moarte, Ajustorul Gândirii îşi pierde temporar personalitatea, dar nu şi identitatea, în timp ce subiectul uman îşi pierde temporar identitatea, dar nu şi personalitatea; pe lumile de locuinte, Ajustorul şi personalitatea se reunesc într-o manifestare veşnică. Niciodată un Ajustor plecat nu revine pe pământ cu identitatea fiintei în care locuise anterior. Niciodată personalitatea nu s-a manifestat fără vointa umană; şi niciodată o fiintă umană separată de Ajustorul ei după moarte nu manifestă o identitate activă sau nu stabileşte în nici un fel o comunicare cu fiintele vii de pe pământ. Aceste suflete separate de Ajustor sunt în întregime şi absolut inconştiente în timpul scurtului sau lungului somn al mortii. Nu se poate produce nici o manifestare de nici un fel a personalitătii, nici nu există vreo aptitudine de a angaja comunicări cu alte personalităti înainte de desăvârşirea supravietuirii. Cei care merg pe lumile de locuinte nu au permisiunea de a trimite mesaje înapoi celor pe care îi iubeau. Este un soi de lege, în toate universurile, aceea a se interzice acest gen de comunicatii pe durata regimului în curs.
(1231.1) 112:4.1 Când survine o moarte de natură materială, intelectuală sau spirituală, Ajustorul îşi ia adio de la gazda sa muritoare şi pleacă în Divinington. Pornind de la sediul lor respectiv, se stabileşte un contact reflexiv între supraveghetorii guvernării universului local şi cei ai suprauniversului, după care ieşirea Veghetorului este înregistrată sub acelaşi număr de înscriere ca şi intrarea sa în domeniile timpului.
(1231.2) 112:4.2 Într-un mod pe care nu-l întelegem în întregime, Cenzorii Universali sunt capabili să intre în posesia unui rezumat al vietii omeneşti după cum este el încorporat în duplicatul transcrierii, făcută de Ajustor, a valorilor spirituale şi a semnificatiilor morontiale ale mintii locuite. Cenzorii au facultatea de a-şi însuşi versiunea Ajustorului asupra caracterului supravietuirii şi a calitătilor spirituale ale fiintei umane decedate, şi toate aceste date, precum şi înregistrările serafice, sunt disponibile pentru a fi prezentate în momentul judecătii individului respectiv. Aceste informatii sunt deopotrivă utilizate pentru a confirma mandatele suprauniversale care fac posibil ca anumiti ascenderi să-şi înceapă imediat cariera morontială, adică de a se duce pe lumile de locuinte îndată după dezintegrarea lor fizică, în aşteptarea încheierii oficiale a unei dispense planetare.
(1231.3) 112:4.3 După moartea fizică, şi făcând abstractie de indivizi transferati de printre cei vii, Ajustorul eliberat se duce numaidecât pe sfera-cămin a Diviningtonului. Detaliile a ceea ce se petrece pe această lume, în aşteptarea reaparitiei efective a muritorului supravietuitor, depinzând în principal de răspunsul la următoarea întrebare: oare fiinta umană se înaltă ea la lumile de locuinte care i se cuvine de drept individual, ori aşteaptă ea o convocare dispensatională a supravietuitorilor adormiti ai unei vârste planetare?
(1231.4) 112:4.4 Dacă asociatul său muritor apartine unui grup care va fi repersonalizat la sfârşitul unei dispense, Ajustorul nu se va reîntoarce imediat în lumea de locuinte a fostului sistem în care servea, ci va opta pentru una dintre numirile temporare următoare:
(1231.5) 112:4.5 1. Înrolarea în rândurile Sfătuitorilor dispăruti pentru servicii nedezvăluite.
(1231.6) 112:4.6 2. Afectarea pe o anumită perioadă pentru observarea regimului Paradisului.
(1231.7) 112:4.7 3. Înrolarea într-una dintre numeroasele şcoli de instruire din Divinington.
(1231.8) 112:4.8 4. Stationarea pentru o vreme ca student observator pe una dintre celelalte şase sfere sacre care constituie circuitul lumilor paradisiace ale Tatălui.
(1231.9) 112:4.9 5. Numirea în serviciul mesagerilor Ajustorilor Personalizati.
(1231.10) 112:4.10 6. Activarea ca instructor asociat în şcolile Diviningtonului consacrate educării Sfătuitorilor ce apartin grupului virgin.
(1231.11) 112:4.11 7. Desemnarea de a se ocupa de alegerea unui grup de lumi posibile pentru a servi în cazul în care ar exista motive rezonabile de a crede că partenerul uman ar fi putut respinge supravietuirea.
(1231.12) 112:4.12 Dacă, în momentul în care moartea vă surprinde, ati atins cumva cel de-al treilea cerc sau un tărâm superior şi, în consecintă, v-a fost atribuit un păzitor personal al destinului, şi dacă transcrierea finală a rezumatului caracterului vostru de supravietuire înaintat de Ajustor este certificat în mod neconditionat de păzitorul destinului – dacă serafimul şi Ajustorul sunt în esentă de acord asupra fiecărei chestiuni din expunerile şi din recomandările referitoare la viata voastră – dacă Cenzorii Universali şi asociatii lor reflexivi de pe Uversa confirmă aceste date fără echivoc şi fără rezervă, atunci Străvechii Zilelor lansează ca un fulger, pe circuitele de comunicatii către Salvington, ordinul de înăltare a statutului vostru. Astfel deschise, tribunalele Suveranului Nebadonului vor decreta trecerea imediată a sufletului supravietuitor în sălile de înviere ale lumilor de locuinte.
(1232.1) 112:4.13 Dacă individul uman supravietuieşte fără întârziere, Ajustorul, după cum sunt eu informat, se înregistrează în Divinington, se duce în Paradis în fata persoanei Tatălui Universal, revin de îndată pentru a fi îmbrătişati de Ajustorii Personalizati ai suprauniversului şi ai universului local pentru care este destinat, primeşte confirmarea conducătorului Sfătuitor Personalizat al Diviningtonului, şi trece apoi imediat la „realizarea transferului de identitate”. De acolo, el este invitat, în cea de-a treia perioadă şi pe lumea de locuinte, să locuiască în forma reală a personalitătii pregătite pentru a primi sufletul supravietuitor al muritorului pământean, aşa cum a fost această formă proiectată de către păzitorul destinului.
(1232.2) 112:5.1 Individualitate este o realitate cosmică, fie ea materială, fie morontială, fie spirituală. Actualitatea stării personale este darul Tatălui Universal care actionează de la sine şi prin sine însuşi sau prin multimea lui de agenti universali. A spune că o fiintă este personală, este a recunoaşte delimitarea relativă a unei astfel de fiinte, în interiorul organismului cosmic. Cosmosul viu este un agregat aproape infinit integrat de unităti reale dintre care fiecare este relativ supusă destinului întregului. Dar unitătile personale au fost dotate cu facultatea efectivă de a alege dintre acceptarea şi respingerea destinului lor.
(1232.3) 112:5.2 Ceea ce vine de la Tată este veşnic ca şi Tatăl, şi aceasta este tot atât de adevărat pentru personalitate, pe care Dumnezeu o dă în virtutea liberului său arbitru, ca şi pentru divinul Ajustor al Gândirii, un fragment actual de Dumnezeu. Personalitatea omului este veşnică, dar, în ce priveşte identitatea, ea este o realitate veşnică conditionată. Dat fiind că ea a apărut ca răspuns la voia Tatălui, personalitatea va atinge un destin de Deitate, dar omul trebuie să aleagă dacă va fi prezent sau nu la împlinirea acestui destin. În lipsa unei astfel de alegeri, personalitatea atinge direct Deitatea experientială devenind o parte a Fiintei Supreme. Ciclul este predestinat, dar participarea omului la acest ciclu este optională, personală şi experientială.
(1232.4) 112:5.3 Identitatea muritorului este o conditie tranzitorie a vietii temporare în univers. Ea nu este reală decât în măsura în care personalitatea alege să devină un fenomen continuu al universului. Iată deosebirea esentială dintre om şi un sistem energetic: sistemul energetic trebuie să continue, n-are de ales, dar omul are întru totul răspunzător de determinarea propriului său destin. Ajustorul este cu adevărat cărarea către Paradis, dar trebuie ca omul să urmeze el însuşi această cărare din propria sa hotărâre, prin alegerea liberului său arbitru.
(1232.5) 112:5.4 Fiintele umane nu posedă identitate decât în sensul material. Asemenea însuşiri ale eului sunt exprimate de mintea materială aşa cum functionează ea în sistemul energetic al intelectului. Când se spune că omul are o identitate, se recunoaşte că el posedă un circuit mental care a fost subordonat actelor şi alegerilor vointei personalitătii omeneşti. Dar aceasta este o manifestare materială şi pur temporară, tot aşa cum embrionul uman este un stadiu tranzitoriu parazit al vietii umane. În perspectiva cosmică, fiintele umane se nasc, trăiesc şi mor relativ într-o clipă; ele nu sunt durabile. Însă, la alegerea sa, personalitatea muritoare posedă puterea de a transfera sediul identitătii sistemului efemer intelect-materie la sistemul superior suflet-morontia care, în asociere cu Ajustorul Gândirii, este creat ca nou vehicul pentru manifestarea personalitătii.
(1233.1) 112:5.5 Şi chiar această putere de alegere, această marcă distinctivă universală a creaturilor înzestrate cu liber arbitru, care constituie cea mai mare şansă a omului şi suprema sa responsabilitate cosmică. De integritatea volitiunii umane depinde destinul etern al viitorului finalitar. Pentru a dobândi personalitate veşnică, Ajustorul divin depinde de sinceritatea liberului arbitru al muritorului. Pentru a realiza un nou fiu ascendent, Tatăl Universal depinde de fidelitatea alegerii muritorului. Pentru a face actuală evolutia experientială, Fiinta Supremă depinde de fermitatea şi de întelepciunea deciziilor-actiuni umane.
(1233.2) 112:5.6 Cercurile cosmice de creştere a personalitătii trebuie ca în cele din urmă să fie atinse, dar se poate întâmpla ca, fără nici o greşeală din partea voastră, accidentele timpului şi obstacolele existentei materiale v-au împiedicat să dominati aceste nivele pe planeta voastră natală. Dacă intentiile şi dorintele voastre au o valoare de supravietuire, vor fi emise decrete pentru a se prelungi perioada voastră probatorie. Vi se va aloca timp suplimentar pentru a demonstra care vă este valoarea.
(1233.3) 112:5.7 Dacă există vreodată vreo îndoială cu privire la oportunitatea de a face să avanseze o identitate umană pe lumile de locuinte, guvernele universului decid invariabil în interesul personal al individului. Fără şovăială, ele înaltă acest suflet la statutul de fiintă de tranzitie, continuându-şi totodată observatiile asupra intentiilor lui morontiale şi asupra obiectivelor sale spirituale emergente. Astfel, justitia divină va fi cu sigurantă înfăptuită şi îndurării divine i se va acorda un nou prilej de a-şi extinde serviciul.
(1233.4) 112:5.8 Guvernele Orvontonului şi ale Nebadonului nu pretind că ar atinge o perfectiune absolută în executarea detaliată a planului universal de repersonalizare a muritorilor, ci sustin că manifestă răbdare, tolerantă, întelegere şi o compasiune plină de îndurare, şi chiar asta şi fac. Noi preferăm să ne asumăm riscul unei rebeliuni într-un sistem mai degrabă decât să lăsăm să apară riscul de priva un singur individ care se află în luptă în oricare lume evolutivă, de bucuria veşnică de a urma cariera ascendentă.
(1233.5) 112:5.9 Aceasta nu înseamnă că fiintele omeneşti trebuie să beneficieze de o a doua şansă după ce au respins-o pe prima; nu este aşa câtuşi de putin. Însă aceasta înseamnă că toate creaturile volitive trebuie să aibă o adevărată ocazie de a face o alegere indubitabilă, pe deplin conştientă şi definitivă. Judecătorii suverani ai universului nu vor priva niciodată de mântuirea personalitătii vreo fiintă care n-a făcut definitiv şi pe deplin alegerea eternă. Sufletul omenesc trebuie să primească şi va primi oportunitatea deplină şi suficientă de a a-şi dezvălui intentia sa reală şi obiectivul său real.
(1233.6) 112:5.10 După moartea lor, fiintele cele mai evoluate din punct de vedere spiritual şi cosmic se duc imediat pe lumile de locuinte. În general, această dispozitie operează pentru cei care au un păzitor serafic menit persoanei lor. Alti muritori pot fi detinuti până ce judecarea problemelor lor a fost încheiată, după care ei pot merge în lumile de locuinte. Ei pot, de asemenea, să fie afectati rândurilor de supravietuitori adormiti care vor fi repersonalizati în masă la sfârşitul dispensei planetare în curs.
(1233.7) 112:5.11 Există două dificultăti care împiedică eforturile mele de a explica exact ceea ce se petrece pentru voi în moarte, acel tu supravietuitor, care este distinct de Ajustorul care vă părăseşte. Una dintre ele constă în imposibilitatea de a transmite, la nivelul vostru de întelegere, o descriere adecvată a unei operatii ce se situează la granita dintre domeniul fizic şi cel morontial. Cealaltă dificultate provine din restrictiile puse de autoritătile celeste ce guvernează Urantia asupra misiunii mele în calitate de revelator al adevărului. Ar putea fi prezentate multe detalii interesante, însă la sfatul supraveghetorilor voştri planetari imediati eu nu le dezvălui. Totuşi, eu rămân în limitele atributiilor mele în expunerea a ceea ce urmează:
(1234.1) 112:5.12 Un element real, un produs al evolutiei umane, ceva mai mult decât Veghetorul Misterului, supravietuieşte mortii. Această entitate nou apărută este sufletul, şi ea supravietuieşte atât mortii corpului vostru fizic, cât şi celei a mintii voastre materiale. Această entitate este copilul comun al vietii şi al eforturilor voastre combinate ale eului uman în legătură cu eul divin, Ajustorul. Acest copil cu ascendentă umană şi divină constituie elementul supravietuitor de origine pământeană; el este eul morontial, sufletul nemuritor.
(1234.2) 112:5.13 Acest copil, a cărui semnificatie persistă şi a cărui valoare supravietuieşte, este cu totul inconştient pe durata perioadei ce tine de la moarte la repersonalizare; el rămâne în seama păzitorului serafic al destinului pe toată perioada de aşteptare. După moarte, voi nu veti actiona ca fiintă conştientă înainte de a fi atins noua conştiintă morontială pe lumile de locuinte ale Sataniei.
(1234.3) 112:5.14 În clipa mortii, identitatea functională asociată personalitătii umane este întreruptă de încetarea mişcării vitale. Cu toate că personalitatea umană transcende aceste fragmente constituente, ea depinde de ele pentru această identitate functională. Oprirea vietii distruge structurile creierului fizic necesare dotării mentale, şi această întrerupere a mintii pune capăt conştiintei umane. După aceea, conştiinta creaturii nu mai poate să reapară înainte să se fi aranjat o situatie cosmică care să permită aceleiaşi personalităti umane de a functiona din nou în relatie cu energia vie.
(1234.4) 112:5.15 Pe durata trecerii muritorilor ce supravietuiesc între lumea lor de origine şi lumile de locuinte, că personalitatea lor a fost reconstituită în cea de-a treia perioadă, ori că îşi face ascensiunea până la epoca unei reînvieri colective, datele constitutive ale personalitătii lor sunt cu fidelitate păstrate de către arhanghelii de pe lumile lor de activităti speciale. Arhanghelii nu sunt ocrotitori ai personalitătii (în felul în care îngerii păzitori păzesc sufletul), însă nu-i mai putin adevărat că orice factor identificabil al personalitătii este eficient păstrat sub paza acestor fideli depozitari ai elementelor supravietuirii umane. Cât despre amplasarea exactă a personalitătii muritorului pe perioada intermediară dintre moarte şi supravietuire, noi nu îl cunoaştem.
(1234.5) 112:5.16 Situatia care face repersonalizarea posibilă este creată în sălile de înviere ale planetelor receptoare morontiale ale universului local. Acolo, în camerele de asamblare a vietii, autoritătile supraveghetoare oferă această combinatie de energie universală – morontială, mentală şi spirituală – care permite să se restituie conştiinta supravietuitorului adormit. Reasamblarea părtilor alcătuitoare ale unei personalităti cândva materiale implică:
(1234.6) 112:5.17 1. Alcătuirea unei forme potrivite, un model morontial de energie, în care noul supravietuitor poate stabili contactul cu realitatea nespirituală, şi în interiorul căreia varianta morontială a mintii cosmice poate fi pusă în circuit.
(1234.7) 112:5.18 2. Întoarcerea Ajustorului la creatura morontială aflată în aşteptare. Ajustorul este veşnicul păstrător al identitătii voastre ascendente. Veghetorul vostru reprezintă încredintarea absolută că voi înşivă, iar nu un altul, sunteti cei care vor ocupa forma morontială creată pentru trezirea personalitătii voastre. Iar Ajustorul va fi prezent la reconstituirea personalitătii voastre pentru a relua rolul de călăuză paradisiacă al eului vostru supravietuitor.
(1235.1) 112:5.19 3. Când aceste conditii prealabile ale personalizării au fost întrunite, păstrătorul serafic al potentialitătilor sufletului nemuritor adormit, cu ajutorul a numeroase personalităti cosmice, atribuie această entitate morontială formei corporale şi mentale morontiale pregătită pentru aceasta; în acelaşi timp, el pune acest copil evolutiv al supremului în asociere veşnică cu Ajustorul în aşteptare. Acest lucru încheie repersonalizarea, reconstituirea memoriei, a intuitiei şi a conştiintei – identitatea.
(1235.2) 112:5.20 Faptul repersonalizării constă în luarea în posesie, de către sinele omenesc care se trezeşte, a fazei morontiale racordate a mintii cosmice nou separate. Fenomenul personalitătii depinde de persistenta identitătii reactiei individului la mediul său universal; iar acest lucru nu se poate produce decât prin intermediul mintii. Individualitatea persistă în pofida unei continue schimbări în toti factorii care compun eul; în viata fizică, schimbarea este treptată; la moarte, şi după repersonalizare, schimbarea este bruscă. Adevărata realitate a oricărei individualităti (personalităti) este capabilă să răspundă într-o manieră adecvată la situatiile universului prin modificările permanente ale părtilor sale constitutive; stagnarea se încheie inevitabil prin moarte. Viata omenească este o nesfârşită schimbare a factorilor vietii, unificati prin stabilitatea unei personalităti invariante.
(1235.3) 112:5.21 Iar atunci când vă veti trezi astfel în lumile de locuinte ale Ierusemului, voi veti fi atât de schimbati, transformarea spirituală va fi atât de mare încât, dacă nu ar exista Ajustorul Gândirii şi păzitorul destinului care să coreleze cu atâta desăvârşire noua voastră viată din noile lumi cu vechea voastră viată din prima lume, ati avea la început dificultăti în conectarea noii conştiinte morontiale cu memoria readusă la viată a fostei voastre identităti. În ciuda continuitătii identitătii personale, cea mai mare parte a vietii voastre de muritor vi s-ar părea la început un vis vag şi neguros. Timpul va limpezi însă multe dintre asocierile vietii voastre de muritor.
(1235.4) 112:5.22 Ajustorul gândirii va readuce şi va repeta doar acele amintiri şi experiente care fac parte din cariera voastră universală şi sunt esentiale pentru aceasta. Dacă Ajustorul a fost un partener în evolutia a ceea ce s-a petrecut în mintea omenească, atunci aceste experiente demne de a fi păstrate vor supravietui în conştiinta eternă a Ajustorului. Cu toate acestea, cea mai mare parte a vietii voastre şi a amintirilor ei – neavând nici semnificatie spirituală, nici valoare morontială – vor muri odată cu creierul material; o mare parte din experienta materială va dispărea, la fel ca un fost eşafodaj, care a servit drept pod pentru trecerea la nivel morontial şi nu mai are nici o utilitate într-un univers. Personalitatea şi relatiile dintre personalităti nu reprezintă însă niciodată eşafodaje; memoria omenească a relatiilor personalitătii are o valoare cosmică şi va persista. În lumile de locuinte nu numai că veti cunoaşte şi veti fi cunoscuti de către cei care v-au fost cândva asociati în scurta, dar misterioasa viată de pe Urantia, ci, mai mult, vă veti aminti de ei, iar ei îşi vor aduce aminte de voi.
(1235.5) 112:6.1 Aşa cum un fluture iese la iveală din stadiul de omidă, tot astfel adevăratele personalităti ale fiintelor omeneşti ies la iveală în lumile de locuinte revelându-se, pentru prima oară, separate de vechea lor învăluire din trupul lor material. Cariera morontială în universul local corespunde înăltării permanente a mecanismului personalitătii, de la nivelul morontial initial al existentei sufletului până la nivelul morontial final de spiritualitate progresivă.
(1235.6) 112:6.2 Este dificil să vă instruim asupra formelor voastre morontiale de personalitate pentru cariera universului local. Veti fi înzestrati cu modele morontiale capabile să manifeste personalitatea, însă acestea sunt învelişuri care, în cele din urmă, se află dincolo de întelegerea voastră. Cu toate că sunt pe deplin reale, astfel de forme nu reprezintă modelele energetice de ordin material pe care le întelegeti acum. Ele joacă însă, în lumile universului local, acelaşi rol pe care îl joacă propriile voastre corpuri materiale pe planetele pe care se nasc oamenii.
(1236.1) 112:6.3 Într-o oarecare măsură, înfătişarea formei corporale materiale este sensibilă la caracterul identitătii personale; corpul fizic reflectă, într-o anumită măsură, ceva din natura intrinsecă a personalitătii. Forma morontială realizează o reflectare mai avansată. În viata fizică, muritorii pot fi frumoşi în exterior, fiind în acelaşi timp urâti în interior; în viata morontială, şi din ce în ce mai mult pe nivelele ei mai înalte, forma personalitătii se va modifica direct conform naturii persoanei interioare. La nivelul spiritual, forma exterioară şi natura interioară încep să se apropie de o identificare completă, care se perfectionează tot mai mult pe nivele spirituale tot mai înalte.
(1236.2) 112:6.4 În starea morontială, ascenderul muritor este înzestrat cu varianta nebadoniană a mintii cosmice a Maestrului Spirit din Orvonton. Intelectul muritor ca atare a pierit, a încetat să existe ca o entitate universală focalizată, separată de circuitele mentale, nediferentiate ale Spiritului Creativ. În schimb, semnificatiile şi valorile mintii umane n-au dispărut. Anumite faze ale mintii se continuă în sufletul supravietuitor; anumite valori experientiale ale fostei minti omeneşti sunt păstrate de Ajustor; iar înregistrarea vietii omeneşti aşa cum a fost ea trăită în timp, rămâne în universul local, împreună cu anumite înregistrări vii detinute de numeroase fiinte preocupate de evoluarea finală a muritorului ascendent, fiinte al căror rang începe de la serafim, continuă cu Cenzorii Universali, şi dincolo de aceştia până la Suprem.
(1236.3) 112:6.5 Vointa unei creaturi nu poate exista fără minte, însă ea persistă în ciuda pierderii intelectului material. În timpul imediat următor reînvierii, personalitatea ascendentă este călăuzită, într-o mare măsură, de modelele caracteriale moştenite din viata sa umană şi de actiunea nou apărută a motei morontiale. I-ar aceşti îndrumători ai conduitei de pe lumile de locuinte activează într-o manieră acceptabilă pe durata primelor etape ale vietii morontiale şi înainte ca vointa morontială să apară în întreaga sa plenitudine ca expresie volitională a personalitătii ascendente.
(1236.4) 112:6.6 În cariera universului local nu există nici o influentă care să se compare cu aceea a celor şapte spirite-mentale adjutante ale existentei umane. Mintea morontială trebuie să evolueze prin contact direct cu mintea cosmică, aşa cum a fost modificată şi tradusă această minte cosmică de către sursa creativă a intelectului universului local – Călăuzirea Divină.
(1236.5) 112:6.7 Înainte de moarte, mintea muritoare are conştiinta de a fi independentă de prezenta Ajustorului; pentru a putea functiona mintea adjutantă are nevoie doar de modelul asociat material-energetic. Sufletul morontial fiind însă supra adjutant, nu are o conştiintă de sine fără Ajustor atunci când este lipsit de mecanismul mental material. Acest suflet evoluat posedă, cu toate acestea, o continuitate a caracterului provenită din deciziile luate de fostul său mental adjutant asociat, iar acest caracter devine memorie activă atunci când modelele sale primesc energia Ajustorului revenit.
(1236.6) 112:6.8 Persistenta memoriei este dovada că identitatea originară este retinută; ea este esentială pentru a completa autoconştiinta continuitătii şi a expansiunii personalitătii. Muritorii care se ridică fără Ajustori depind de instructiunile asociatilor serafici pentru reconstructia memoriei umane; în afară de aceasta, sufletul morontial al muritorilor fuzionati cu Spiritul nu este limitat. Modelul memoriei persistă în suflet, însă acest model necesită prezenta fostului Ajustor pentru a deveni imediat capabil să se realizeze pe sine ca o memorie continuă. Fără Ajustor, supravietuitorul muritor are nevoie de o perioadă de timp considerabilă pentru a reexplora şi reînvăta, pentru a redobândi memoria conştientă a semnificatiilor şi valorilor existentei sale anterioare.
(1237.1) 112:6.9 Sufletul având o valoare de supravietuire reflectă atât actiunile şi motivatiile cantitative cât şi pe cele calitative ale intelectului material, fostul sediu al identitătii de sine. Alegând adevărul, frumusetea şi bunătatea, mintea muritoare intră în cariera ei universală premorontială sub tutela celor şapte spirite-mentale adjutante unificate sub conducerea spiritului întelepciunii. Prin urmare, după trecerea de cel şapte cercuri de realizare morontială, darul mintii morontiale se suprapune mentalului adjutant, fapt care inaugurează cariera prespirituală sau morontială de progres în universul local.
(1237.2) 112:6.10 Când o creatură îşi părăseşte planeta natală, ea lasă în urma ei îndrumătorul adjutant şi nu mai depinde decât de intelectul morontial. Când un ascender părăseşte universul local, el a atins nivelul spiritual al existentei, trecând deasupra nivelului morontial. Această entitate spirituală nou apărută devine atunci acordată îndrumării directe a mintii cosmice de pe Orvonton.
(1237.3) 112:7.1 Fuziunea cu Ajustorul Gândirii conferă personalitătii actualităti eterne, care înainte nu erau decât potentiale. Printre aceste noi daruri putem mentiona: fixarea calitătii divinitătii, memoria şi experienta veşniciei trecute, nemurirea şi o fază de absolut potential calificat.
(1237.4) 112:7.2 Când cursa voastră pământească într-o formă temporară s-a încheiat, sunteti sortiti să vă treziti pe tărmurile unei lumi mai bune, şi în cele din urmă veti fi uniti cu Ajustorul vostru fidel într-o îmbrătişare veşnică. Iar această fuziune constituie misterul care face ca Dumnezeu şi omul să fie una, misterul evolutiei creaturii finite, însă acesta este veşnic adevărat. Fuziunea este taina sferei sacre a Ascendingtonului, şi nici o creatură, în afară de cele care au experimentat fuziunea cu Spiritul Deitătii, nu poate întelege semnificatia reală a valorilor efective care sunt unite atunci când identitatea unei creaturi a timpului devine pe vecie una cu Spiritul Deitătii Paradisului.
(1237.5) 112:7.3 Fuziunea cu Ajustorul se efectuează de obicei în timp ce ascenderul încă se mai află în sistemul său local. Ea se poate produce pe planeta natală ca o transcendere a mortii naturale; ea poate avea loc pe oricare dintre lumile locuintelor sau în cartierul general al unui sistem. Ea poate fi chiar şi întârziată până în momentul şederii în sediul constelatiei; sau, la ocazii speciale, ea nu poate fi încheiată până când ascenderul n-a ajuns capitala universului local.
(1237.6) 112:7.4 După ce s-a efectuat fuziunea cu Ajustorul, nu mai poate apărea nici un pericol pentru cariera eternă a unei astfel de personalităti. Fiintele celeste, pentru a fi încercate, trec printr-o lungă experientă, însă muritorii trec prin încercări relativ scurte şi intense pe lumile evolutive şi morontiale.
(1237.7) 112:7.5 Fuziunea cu Ajustorul nu are loc niciodată înainte ca decretele suprauniversului să fi confirmat că natura umană a făcut o alegere definitivă şi irevocabilă în ceea ce priveşte cariera eternă. Aceasta este autorizarea uniunii care, odată proclamată, constituie pentru personalitatea fuzionată permisiunea de a părăsi în cele din urmă hotarele universului local pentru a ajunge apoi în cartierul general al suprauniversului. De acolo, şi într-un viitor îndepărtat, un seconafim va purta pelerinul timpului în lungul zbor ce îl va conduce în universul central al Havonei şi spre aventura Deitătii.
(1238.1) 112:7.6 Pe lumile evolutive, individualitatea este materială; ea este un obiect din univers şi este supusă ca atare legilor existentei materiale. Ea este un fapt în timp şi este sensibilă la vicisitudinile acestuia. Aici trebuie să fie formulate deciziile de supravietuire. În starea morontială sinele a devenit o realitate universală nouă şi mai durabilă, iar creşterea sa permanentă se întemeiază pe armonizarea sa continuă cu circuitele mentale şi spirituale ale universurilor. Acum sunt confirmate deciziile de supravietuire. Când sinele atinge nivelul spiritual, el a devenit atunci o valoare sigură în univers, iar această nouă valoare se întemeiază pe faptul că s- au luat deciziile de supravietuire; dovada este eterna fuziune cu Ajustorul Gândirii. După ce a atins statutul de valoare universală autentică, creatura devine potential liberă pentru a căuta cea mai înaltă valoare universală – Dumnezeu.
(1238.2) 112:7.7 Asemenea fiinte fuzionate sunt duble în reactiile lor universale. Ele sunt indivizi morontiali distincti având anumite analogii cu serafimii, şi potential ei sunt deopotrivă fiinte din ordinul finalitarilor Paradisului.
(1238.3) 112:7.8 Individul fuzionat reprezintă însă, într-adevăr, o personalitate, o fiintă, a cărei unitate sfidează orice încercare de analiză din partea oricărei inteligente a universurilor. Şi astfel, după ce ati trecut prin fata tribunalelor universului local de la cel mai modest până la cel mai înalt, fără ca vreunul dintre ele să poată identifica separat omul şi Ajustorul, sunteti în cele din urmă conduşi în fata Suveranului Nebadonului, Tatăl universului vostru local. Iar acolo primiti, chiar din mâna fiintei a cărei paternitate creativă în acest univers al timpului a făcut posibil faptul vietii voastre, acreditările care vă dau dreptul de a continua apoi cariera voastră suprauniversală în căutarea Tatălui Universal.
(1238.4) 112:7.9 Oare triumfătorul Ajustor a câştigat personalitate prin magnificul său serviciu pentru omenire, sau nemurirea a fost dobândită de brava fiintă umană prin eforturile ei sincere de a deveni asemeni Ajustorului? Nu este nici una dintre acestea; doar împreună au împlinit evolutia unui membru al unuia dintre ordinele unice ale personalitătilor ascendente ale Supremului, o fiintă care va fi întotdeauna serviabilă, fidelă şi eficientă, un candidat pentru o creştere şi o dezvoltare nouă, încercând mereu să se ridice şi neoprindu-se niciodată din ascensiunea celestă înainte ca cele şapte circuite ale Havonei să fie străbătute şi înainte ca sufletul, a cărui origine a fost cândva pământească, să aibă o recunoştintă plină de adoratie în fata personalitătii însăşi a Tatălui din Paradis.
(1238.5) 112:7.10 De-a lungul acestei întregi ascensiuni, Ajustorul Gândirii este garantia divină a viitoarei şi deplinei stabilizări spirituale a ascenderului muritor. În acelaşi timp, prezenta liberului arbitru omenesc oferă Ajustorului un canal etern pentru a pune în libertate natura divină şi infinită. Acum aceste două identităti au devenit una; nici un eveniment din timp sau din eternitate nu mai poate separa omul sau Ajustorul; ei sunt inseparabili, contopiti pe vecie.
(1238.6) 112:7.11 Pe lumile de fuziune a Ajustorilor, destinul Veghetorului Misterului este identic cu acela al muritorului ascendent – Corpul Paradisiac al Finalitătii. Nici Ajustorul, nici muritorul nu pot atinge acel tel unic fără cooperarea deplină şi ajutorul plin de încredere acordate reciproc. Această asociere extraordinară este unul dintre fenomenele cosmice cele mai pasionante şi cele mai stupefiante ale prezentei vârste a universului.
(1239.1) 112:7.12 Din momentul fuziunii cu Ajustorul, statutul ascenderului este acela al unei creaturi evolutive. Partenerul uman a fost primul care s-a bucurat de personalitate; el este deci superior Ajustorului în toate problemele ce se referă la recunoaşterea personalitătii.
(1239.2) 112:7.13 Pentru aceste fiinte contopite cartierul general din Paradis este Ascendington, nu Divinington, iar această îmbinare unică dintre Dumnezeu şi om are rang de muritor ascender pe toată calea ascendentă către Corpul Finalitătii. Când un Ajustor se contopeşte cu un muritor ascender, numărul acelui Ajustor este şters din arhivele suprauniversului. Nu ştiu ce se întâmplă în arhivele de pe Divinington, însă presupun că dosarul acelui Ajustor este transferat în cercurile secrete ale curtilor interioare ale lui Grandfanda, conducătorul în exercitiu al Corpului Finalitătii.
(1239.3) 112:7.14 Odată cu fuziunea Ajustorului, Tatăl Universal şi-a tinut făgăduiala de a se dărui pe sine făpturilor sale materiale; el şi-a dus la îndeplinire promisiunea şi a realizat planul de revărsare eternă a divinitătii asupra umanitătii. Acum începe încercarea omenească de a realiza şi actualiza posibilitătile nelimitate care sunt inerente asocierii celeste cu Dumnezeu, care a devenit astfel un fapt.
(1239.4) 112:7.15 Destinul actualmente cunoscut al muritorilor supravietuitori este Corpul Finalitătii din Paradis; acesta este şi telul destinului pentru toti Ajustorii de Gândire care s-au alăturat într-o uniune veşnică partenerilor lor muritori. Finalitarii Paradisului lucrează acum la multe proiecte îndrăznete în marele univers, însă noi presupunem cu totii că vor avea alte sarcini, poate şi mai celeste, de îndeplinit în viitorul îndepărtat, după ce cele şapte suprauniversuri vor fi fost ancorate în lumină şi în viată şi când Dumnezeul finit va fi ieşit la iveală din misterul care înconjoară acum această Deitate Supremă.
(1239.5) 112:7.16 Vi s-a descris, într-o anumită măsură, organizarea şi personalul universului central, al suprauniversurilor şi al universurilor locale. Vi s-au spus unele lucruri asupra caracterului şi a originii diverselor personalităti care conduc acum aceste vaste creatii. Ati fost de asemenea informati că sunt pe cale de a se organiza vaste galaxii de universuri, aflate cu mult dincolo de periferia marelui univers, pe primul nivel al spatiului exterior. De-a lungul acestor expuneri vi s-a împărtăşit şi faptul că Fiinta Supremă va dezvălui functia sa tertiară nerevelată în aceste regiuni actualmente neexplorate ale spatiului exterior; şi vi s-a mai spus, de asemenea, că finalitarii din corpul Paradisului sunt copiii experientiali ai Supremului.
(1239.6) 112:7.17 Noi credem că muritorii fuzionati cu Ajustorul lor împreună cu tovarăşii lor finalitari, sunt meniti să functioneze, într-un fel sau altul, în administratia universurilor de pe primul nivel al spatiului exterior. Nu avem nici cea mai mică urmă de îndoială că, la timpul potrivit, aceste enorme galaxii vor deveni universuri locuite. Şi suntem deopotrivă convinşi că, printre administratorii lor, vom găsi finalitari paradisiaci a căror natură este consecinta cosmică a întrepătrunderii creaturii şi a Creatorului.
(1239.7) 112:7.18 Ce aventură! Ce poveste! O creatie gigantică care să fie administrată de copiii Supremului, aceşti Ajustori personalizati şi umanizati, aceşti muritori deveniti veşnici şi asemeni Ajustorilor, aceste îmbinări misterioase şi asocieri veşnice dintre cele mai înalte manifestări cunoscute ale Primei Surse-Centru şi cea mai umilă formă de viată inteligentă capabilă să înteleagă şi să ajungă la Tatăl Universal. Ne imaginăm că astfel de fiinte amestecate, asemenea asocieri dintre Creator şi creatură, vor deveni conducători minunati, administratori incomparabili şi directori plini de întelegere şi de compasiune fată de toate formele de viată inteligentă susceptibile să se nască în aceste universuri viitoare ale primului nivel al spatiului exterior.
(1240.1) 112:7.19 Originea voastră este, într-adevăr, pământească, animală, iar corpul vostru este tărână. Însă dacă vreti în mod efectiv, dacă doriti realmente, moştenirea erelor este cu sigurantă a voastră şi, într-o bună zi, veti sluji în universuri cu adevărata voastră calitate – copii ai Dumnezeului Suprem al experientei şi fii divini ai Tatălui Paradisiac al tuturor personalitătilor.
(1240.2) 112:7.20 [Prezentat de un Mesager Solitar din Orvonton]
Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !
Costi