Viața și învățăturile lui Iisus – Șederea la Roma

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia – Cap. 132Șederea la Roma .. un capitol plin de învățături privind: Adevăratele valori, Adevărul și credința, Serviciul personal, Sfaturi către bogați, Serviciul social .. etc

Sublinierile italic și colorate cu învățăturile  lui Iisus imi aparțin .. cine dorește să citească materialul în original fară aceste sublinieri o poate face de pe linkul de mai jos de unde a fost preluat materialul.

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-132-sederea-la-roma

Capitolul 132

Şederea la Roma

(1455.1) 132:0.1 ÎNTRUCĂT Gonod aducea salutul principilor Indiei către guvernatorul roman Tiberiu, cei doi hinduşi şi Iisus s-au înfăţişat înaintea suveranului în cea de-a treia zi a sosirii lor la Roma. Morocănosul împărat era neobişnuit de bine dispus în ziua aceea şi s-a întins bine la vorbă cu cei trei. După ce vizitatorii s-au retras, împăratul s-a referit la Iisus, atrăgându-i atenţia aghiotantului care stătea în dreapta sa: „Dacă aş avea prestanţa regală şi manierele elegante ale acestui băiat, atunci aş fi un adevărat împărat, nu-i aşa?”

(1455.2) 132:0.2  În timpul şederii sale la Roma, Ganid a avut ore regulate pentru studiu şi pentru vizitarea locurilor de interes din oraş. Tatăl său avea de încheiat multe afaceri. Dorind ca fiul său, maturizându-se, să ajungă capabil să-l succedă cu demnitate în administrarea vastelor sale întreprinderi, el a socotit că venise timpul de a-l introduce în lumea afacerilor. Numeroşi cetăţeni ai Indiei trăiau în Roma, şi s-a întâmplat adesea ca Gonod să fie însoţit de unul dintre proprii lui angajaţi în calitate de interpret, astfel încât Iisus a avut la dispoziţia sa zile întregi; aceasta i-a dat timp ca să cunoască bine acest oraş de două milioane de locuitori. Iisus era văzut frecvent la Forum, centru al afacerilor şi al vieţii politice şi juridice. De asemenea, el urca adesea în Capitolium şi, pe când privea acest templu magnific închinat lui Jupiter, Junonei şi Minervei, el medita asupra sclaviei şi ignoranţei în care erau ţinuţi romanii. El petrecea deopotrivă multă vreme pe dealul Palatin, unde se afla reşedinţa împăratului, templul lui Apollo şi bibliotecile latină şi greacă.

(1455.3) 132:0.3 În această epocă, Imperiul Roman se întindea peste toată Europa meridională, peste Asia Minoră, Siria, Egipt şi peste nord-vestul Africii, iar locuitorii lui cuprindeau cetăţeni din toate ţările emisferei orientale. Principala raţiune pentru care Iisus consimţise să facă această călătorie era dorinţa sa de a studia acest ansamblu cosmopolit al muritorilor Urantiei şi de a se amesteca cu ei.

(1455.4) 132:0.4 Pe durata şederii sale la Roma, Iisus a învăţat multe despre oameni, dar cea mai preţioasă dintre toate experienţele multiple ale şederii lui de şase luni din acest oraş a fost contactul său cu liderii religioşi ai capitalei imperiului şi influenţa pe care a exercitat-o asupra lor. Înainte de sfârşitul primei lui săptămâni la Roma, Iisus se dusese să-i vadă pe principalii conducători ai cinicilor, ai stoicilor şi ai cultelor de mistere, îndeosebi pe cei ai grupului mithriac, şi făcuse cunoştinţă cu ei. Poate că Iisus presimţea că iudeii aveau să respingă misiunea sa, însă el prevedea deja cu foarte mare certitudine că mesagerii săi vor veni în curând la Roma pentru a proclama împărăţia cerurilor. El s-a apucat deci, în maniera cea mai uluitoare, să pregătească calea pentru ca mesajul lor să se bucure de o mai bună şi mai sigură primire. El a ales cinci conducători dintre stoici, unsprezece dintre cinici şi şaisprezece dintre maeştrii cultului de mistere. Vreme de şase luni, el a petrecut o mare parte din timpul său liber în strânsă asociere cu aceşti învăţători religioşi, şi iată metoda după care i-a instruit: el nu a atacat nici o singură dată erorile lor şi nu a menţionat nici măcar defectele învăţăturilor lor. În fiecare caz, el alegea partea de adevăr din lecţiile lor, iar apoi se apuca să înfrumuseţeze şi să ilumineze adevărul din mintea lor în aşa fel încât în puţină vreme, această scoatere în relief a adevărului a îndepărtat în mod eficient eroarea ce-l însoţea; acesta este felul în care aceşti bărbaţi şi aceste femei învăţaţi de Iisus au fost pregătiţi să recunoască ulterior adevărurile adiţionale şi similare din învăţăturile primilor misionari creştini. Această promptă acceptare a învăţăturilor predicatorilor evangheliei a fost elementul care a dat un atât de puternic impuls răspândirii rapide a creştinismului în Roma şi, de acolo, pe tot cuprinsul imperiului.

(1456.1) 132:0.5 Se poate înţelege mai bine semnificaţia acestei înfăptuiri remarcabile atunci când observăm că, în acest grup de treizeci şi doi de lideri religioşi din Roma instruiţi de Iisus, numai doi nu au dat roade. Ceilalţi treizeci au jucat un rol capital în întemeierea creştinismului în Roma, iar unii dintre ei au ajutat de asemenea ca din principalul templu mithriac să se facă prima biserică creştină din acest oraş. Noi cei care privim activităţile omeneşti din culise şi în lumina celor nouăsprezece secole scurse, recunoaştem numai trei factori care ar fi adus o contribuţie majoră la pregătirea de timpuriu a terenului pentru răspândirea rapidă a creştinismului în Europa:

(1456.2) 132:0.6 1. Alegerea şi menţinerea lui Simon Petru ca apostol.

(1456.3) 132:0.7 2. Discuţia de la Ierusalim cu Ştefan, a cărui moarte a condus la câştigarea lui Saul din Tars.

(1456.4) 132:0.8 3. Pregătirea preliminară a acestor treizeci de romani de care tocmai am vorbit, pentru a-i face ulterior şefii noii religii în Roma şi în tot imperiul.

(1456.5) 132:0.9 În cursul tuturor experienţelor lor, nici Ştefan, nici cei treizeci de aleşi nu şi-au dat niciodată seama că ei vorbiseră cândva cu omul al cărui nume devenise subiectul învăţăturii lor religioase. Opera lui Iisus în numele celor treizeci şi doi pe care îi alesese iniţial a fost în întregime personală. În muncile sale pentru aceşti bărbaţi şi femei, scribul din Damasc nu a întâlnit niciodată mai mult de trei în acelaşi timp, şi rareori mai mult de doi; în cea mai mare parte a timpului, el i-a învăţat individual. El a reuşit să înfăptuiască această mare operă de educaţie religioasă, deoarece cei interesaţi nu erau prizonieri ai tradiţiilor; ei nu erau victime ale ideilor fixe preconcepute cu privire la dezvoltările religioase din viitor.

(1456.6) 132:0.10 În cursul anilor imediat următori, Petru, Pavel şi ceilalţi creştini care propovăduiau la Roma au auzit în mai multe rânduri vorbindu-se de scribul din Damasc care îi precedase şi care pregătise într-un mod atât de evident (inconştient după părerea lor) calea pentru venirea lor cu noua evanghelie. Pavel nu a bănuit niciodată realmente identitatea acestui scrib din Damasc, însă, cu puţină vreme înainte de moartea sa, din cauza similitudinii descrierilor persoanei, el a ajuns la concluzia că „fabricantul de corturi din Antiohia” era şi „scribul din Damasc”. Cu o anumită ocazie, în cursul predicilor sale din Roma, Simon Petru a presupus, ascultând o descriere a scribului din Damasc, că această persoană ar fi putut fi Iisus, dar el a respins numaidecât această idee ştiind foarte bine (cel puţin aşa gândea el) că Maestrul nu fusese niciodată la Roma.

1. Adevăratele valori

(1456.7) 132:1.1 Cu Angamon, liderul stoicilor, Iisus a avut o convorbire ce a durat o noapte întreagă pe la începutul şederii sale la Roma. Acest om a devenit mai târziu un mare prieten al lui Pavel şi s-a dovedit unul dintre cei mai puternici susţinători ai Bisericii creştine din Roma. Iată pe scurt, şi transcris în limbaj modern, ceea ce l-a învăţat Iisus pe Angamon:

(1457.1) 132:1.2 Criteriul adevăratelor valori trebuie să fie căutat în lumea spirituală şi pe nivelele divine ale realităţii eterne. Pentru un muritor ascendent, toate criteriile materiale şi normele de bază trebuie să fie considerate efemere, parţiale şi inferioare. Omul de ştiinţă, în calitate de om de ştiinţă, este mărginit la descoperirea raportului faptelor materiale între ele. Din punct de vedere tehnic, el nu are dreptul de a afirma că el este materialist, ori idealist, căci făcând astfel el ar abandona comportamentul adevăratului savant; într-adevăr, toate aceste luări de poziţie reprezintă însăşi esenţa filozofiei.

(1457.2) 132:1.3 Dacă discernământul moral şi nivelul spiritual al omenirii nu sunt sporite în mod proporţional, progresul nelimitat al unei culturi pur materialiste poate sfârşi prin a deveni o ameninţare pentru civilizaţie. O ştiinţă pur materialistă ascunde în ea însăşi germenul potenţial al distrugerii oricărui efort ştiinţific, căci un asemenea comportament lasă să se prevestească prăbuşirea ultimă a unei civilizaţii care a abandonat valorile ei morale şi a repudiat ţelul ei spiritual de a atinge desăvârşirea.

(1457.3) 132:1.4 Savanţii materialişti şi idealiştii extremişti sunt sortiţi să fie întotdeauna în conflict, însă nu tot acesta este cazul savanţilor şi al idealiştilor care utilizează aceleaşi norme de apreciere în ceea ce priveşte înaltele valori morale şi nivelele de încercare spirituală. În toate epocile, oamenii de ştiinţă şi oamenii religioşi trebuie să recunoască că ei stau să fie judecaţi în faţa tribunalului nevoilor omenirii. Ei trebuie să se abţină de la a se război între ei, totodată străduindu-se vitejeşte să-şi justifice supravieţuirea printr-un devotament sporit în slujba progresului uman. Dacă aşa-zisa ştiinţă sau aşa-zisa religie dintr-o epocă sunt false, trebuie ca ele ori să-şi purifice activităţile, ori să dispară înaintea emergenţei unei ştiinţe materiale sau a unei religii spirituale de un ordin mai veridic şi mai meritoriu.

2. Binele şi răul

(1457.4) 132:2.1 Mardus era liderul recunoscut al cinicilor din Roma; el a devenit un mare prieten al scribului din Damasc. Zi de zi, el discuta cu Iisus şi, seară de seară, asculta învăţătura sa divină. Printre cele mai importante discuţii cu Mardus se găseşte şi aceea menită să răspundă întrebării acestui cinic sincer privitoare la bine şi rău. Iată în esenţă, şi transpus în limbajul celui de-al douăzecilea secol, răspunsul lui Iisus:

(1457.5) 132:2.2 Fratele meu, binele şi răul sunt doar cuvinte care simbolizează nivelele relative la care omul înţelege universul observabil. Dacă eşti leneş din punct de vedere etic şi indiferent din punct de vedere social, se pot lua ca criteriu al binelui uzanţele sociale curente. Dacă eşti indolent din punct de vedere spiritual şi stagnant din punct de vedere moral, se pot lua ca criteriu al binelui practicile şi tradiţiile religioase ale contemporanilor. Dar sufletul care supravieţuieşte timpului şi răsare în veşnicie trebuie să facă o alegere vie şi personală între bine şi rău, aşa cum sunt ele determinate de adevăratele valori ale criteriilor spirituale stabilite de spiritul divin pe care Tatăl care este în ceruri l-a trimis să locuiască în inima omului. Acest spirit interior este criteriul de supravieţuire a personalităţii.

(1457.6) 132:2.3 Bunătatea, întocmai ca şi adevărul, este totdeauna relativă şi contrastează infailibil cu răul. Perceperea acestor calităţi ale bunătăţii şi ale adevărului permite sufletelor evoluânde ale oamenilor să ia aceste decizii personale de alegere care sunt esenţiale supravieţuirii eterne.

(1458.1) 132:2.4 Individul orb din punct de vedere spiritual care urmează în mod logic dictatele ştiinţei, uzanţele sociale şi dogmele religioase, se găseşte în marele pericol de a-şi sacrifica independenţa morală şi de a-şi pierde libertatea spirituală. Un asemenea suflet este sortit să devină un papagal intelectual, un automat social şi un sclav al autorităţii religioase.

(1458.2) 132:2.5 Bunătatea înaintează întotdeauna către noi nivele de libertate crescândă de a se desăvârşi moral şi de a realiza personalitatea spirituală descoperirea Ajustorului interior şi identificarea cu el. O experienţă este bună atunci când intensifică aprecierea frumuseţii, sporeşte voinţa morală, măreşte discernământul adevărului, dezvoltă aptitudinea de a-ţi iubi şi de a-ţi servi semenii, înalţă idealurile spirituale şi unifică mobilurile umane supreme ale timpului cu planurile eterne ale Ajustorului interior. Toate acestea conduc direct la dorinţa sporită de a face voia Tatălui, ceea ce întreţine pasiunea divină de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a deveni şi mai mult asemenea lui.

(1458.3) 132:2.6 Pe măsură ce vă veţi înălţa pe scara universală a dezvoltării creaturilor, veţi constata o sporire a bunătăţii şi o diminuare a răului, în perfectă conformitate cu capacitatea voastră de a face experienţa bunătăţii şi de a discerne adevărul. Aptitudinea de a întreţine eroarea sau de a face experienţa răului nu se va pierde în întregime înainte ca sufletul omenesc ascendent să atingă nivelele spirituale finale.

(1458.4) 132:2.7 Bunătatea este vie, relativă, întotdeauna în progres; ea este invariabil o experienţă personală şi veşnic legată de discernerea adevărului şi a frumuseţii. Bunătatea se găseşte în recunoaşterea valorilor pozitive ale adevărului nivelului spiritual care trebuie, în experienţa umană, să contrasteze cu contraponderea negativă umbrele răului potenţial.

(1458.5) 132:2.8 Până ce atingeţi nivelele Paradisului, bunătatea va fi întotdeauna mai mult o căutare decât o posesiune, mai mult un scop decât o experienţă de dobândire. Însă, chiar dacă vă este foame şi sete de dreptate, voi veţi căpăta o satisfacţie crescândă din accesul parţial la bunătate. Prezenţa binelui şi a răului în lume este prin ea însăşi o dovadă pozitivă a existenţei realităţii voinţei morale a omului, personalitatea, care identifică astfel aceste valori şi se găseşte deopotrivă de capabilă să aleagă dintre ele.

(1458.6) 132:2.9 În momentul în care un ascendent muritor atinge Paradisul, aptitudinea sa de a identifica sinele cu adevăratele valori ale spiritului este amplificată până ce a atins posesiunea perfectă a luminii vieţii. O astfel de personalitate spirituală, ajunsă la perfecţiune, devine atât de complet, de dumnezeieşte şi de spiritual unificată cu calităţile pozitive şi supreme ale bunătăţii, ale frumuseţii şi ale adevărului, încât nu mai rămâne nici o posibilitate, unui spirit atât de drept, de a proiecta vreo umbră negativă a răului potenţial atunci când el este expus luminozităţii pătrunzătoare a luminii divine a Suveranilor infiniţi ai Paradisului. La toate aceste personalităţi spirituale, bunătatea a încetat a mai fi parţială, opusă unui contrariu şi relativă; ea a devenit în chip divin completă şi în chip spiritual desăvârşită; ea se apropie de puritatea şi de perfecţiunea Supremului.

(1458.7) 132:2.10 Posibilitatea răului este necesară alegerii morale, dar actualizarea răului nu este. O umbră nu are decât o realitate relativă. Răul actual, real nu este necesar ca experienţă personală. Răul potenţial acţionează tot atât de bine ca un stimulent al deciziei în domeniile progresului moral la nivelele inferioare de dezvoltare spirituală. Răul nu devine o realitate a experienţei personale decât atunci când mintea înzestrată cu simţ moral face din el alegerea ei.

3. Adevărul şi credinţa

(1459.1) 132:3.1 Nabo era un iudeu grec ce purta primul rang printre liderii principalului cult de mistere din Roma, cultul mithriac. Acest mare-preot a avut numeroase întâlniri cu scribul din Damasc, dar ceea ce a exercitat asupra lui influenţa cea mai durabilă a fost discuţia pe care au avut-o, într-o seară, despre adevăr şi credinţă. Nabon se gândise să-l convertească pe Iisus şi chiar îi sugerase să se întoarcă în Palestina ca învăţător mithriac. El nu băga de seamă că de fapt Iisus îl pregătea să devină unul dintre primii convertiţi la evanghelia împărăţiei. Iată, transcrisă în terminologie modernă, substanţa învăţăturii lui Iisus:

(1459.2) 132:3.2 Adevărul nu se poate defini prin cuvinte, ci numai prin trăirea lui. Adevărul este întotdeauna mai mult decât cunoaşterea. Cunoaşterea ţine de lucrurile observate, însă adevărul transcende aceste nivele pur materiale, în sensul că el se alătură înţelepciunii şi înglobează lucruri imponderabile precum experienţa umană, şi chiar şi realităţile spirituale şi vii. Cunoaşterea îşi are originea în ştiinţă; înţelepciunea, în adevărata filozofie; adevărul, în experienţa religioasă a vieţii spirituale. Cunoaşterea tratează despre fapte; înţelepciunea se ocupă de relaţii; adevărul ţine de valorile realităţii.

(1459.3) 132:3.3 Omul tinde să cristalizeze ştiinţa, să formuleze filozofia şi să dogmatizeze adevărul, pentru că dă dovadă de o minte leneşă în adaptarea la luptele progresive pentru viaţă, şi că îi este îngrozitor de frică de necunoscut. Omul este din fire lent la iniţierea schimbărilor în obiceiurile lui de gândire şi în tehnicile lui de vieţuire.

(1459.4) 132:3.4 Adevărul revelat, adevărul descoperit personal, este suprema voluptate a sufletului omenesc. El este creaţia combinată a minţii materiale şi a spiritului lăuntric. Mântuirea veşnică a unui suflet care distinge adevărul şi iubeşte frumuseţea este încredinţat de această foame şi de această sete de bunătate care îl determină pe acest muritor să-şi propună un scop unic, acela de a face voia Tatălui, de a-l găsi pe Dumnezeu şi de a deveni asemenea lui. Nu există niciodată conflict între adevărata cunoaştere şi adevăr. Se poate să existe conflict între cunoaştere şi credinţele umane, credinţele pătate de prejudecăţi, deformate de frică şi dominate de teama de a înfrunta noi fapte de descoperire materială sau de progres spiritual.

(1459.5) 132:3.5 Adevărul însă nu poate să devină posesiunea omului fără exercitarea credinţei sale. Aceasta este adevărat pentru că gândurile, înţelepciunea, etica şi ideile unui om nu pot să se înalţe mai sus decât credinţa sa, speranţa sa sublimă. Şi orice credinţă veritabilă de felul acesta este întemeiată pe o reflecţie profundă, pe o autocritică sinceră şi pe o conştiinţă morală intransigentă. Credinţa este inspiraţia imaginaţiei creatoare impregnate cu spirit.

(1459.6) 132:3.6 Credinţa acţionează pentru a elibera activităţile supraomeneşti ale scânteii divine, germenul nemuritor care trăieşte în mintea umană şi care este potenţialul supravieţuirii eterne. Plantele şi animalele supravieţuiesc în timp prin tehnica ce constă în transmiterea, de la o generaţie la alta, de particule identice cu ele însele. Sufletul omenesc (personalitatea) supravieţuieşte morţii corpului prin asocierea de identitate cu această nemuritoare scânteie lăuntrică de divinitate, care acţionează pentru perpetuarea personalităţii umane pe un nivel superior de continuitate al existenţei universale şi progresive. Germenul ascuns din sufletul omenesc este un spirit nemuritor. A doua generaţie a sufletului este prima dintre manifestările succesive ale personalităţii în existenţele spirituale şi progresive care nu iau sfârşit decât în momentul când entitatea divină atinge sursa existenţei sale, sursa personală a întregii existenţe, Dumnezeu, Tatăl Universal.

(1459.7) 132:3.7 Viaţa umană continuă – supravieţuieşte – deoarece ea are o funcţie în univers, sarcina de a-l găsi pe Dumnezeu. Animat de credinţă, sufletul omului nu se poate opri înainte de a fi atins acest scop al destinului; şi atunci când el a atins acest ţel divin, el nu mai poate lua sfârşit, căci a devenit asemenea lui Dumnezeu – veşnic.

(1460.1) 132:3.8 Evoluţia spirituală este o experienţă a alegerii crescânde şi voluntare a bunătăţii, însoţită de o diminuare egală şi progresivă a posibilităţii răului. Când se atinge finalitatea alegerii bunătăţii şi deplina capacitate de a aprecia adevărul, ia naştere o perfecţiune a frumuseţii şi a sfinţeniei, a căror dreptate inhibă pe vecie chiar şi posibilitatea ivirii conceptului de rău potenţial. Sufletul care îl cunoaşte astfel pe Dumnezeu nu proiectează nici o umbră a răului care seamănă îndoială atunci când el operează pe un nivel al spiritului atât de elevat al bunătăţii divine.

(1460.2) 132:3.9 Prezenţa spiritului Paradisului în mintea omului constituie făgăduinţa revelaţiei şi angajamentul credinţei ale unei existenţe veşnice de progres divin pentru orice suflet care caută să atingă identitatea cu acest fragment al spiritului nemuritor şi interior al Tatălui Universal.

(1460.3) 132:3.10 Progresul în univers este caracterizat printr-o libertate crescândă a personalităţii, deoarece această libertate este asociată cu depăşirea progresivă a nivelelor tot mai elevate de înţelegere de sine, şi de stăpânire de sine voluntară ce rezultă din această înţelegere. Atingerea perfecţiunii în stăpânirea spirituală de sine echivalează cu desăvârşirea independenţei din univers şi cu libertatea personală. Credinţa hrăneşte şi menţine sufletul omului în mijlocul confuziei din orientarea sa iniţială dintr-un univers atât de vast. În ce priveşte rugăciunea, ea devine marea unificatoare a diverselor inspiraţii care izvorăsc din imaginaţia creatoare şi din impulsiunile credinţei unui suflet ce încearcă să se identifice cu idealurile spirituale ale divinei prezenţe interioare şi asociate.

(1460.4) 132:3.11 Nabon a fost puternic impresionat de aceste cuvinte, cum era de altfel de fiecare dintre discuţiile sale cu Iisus. Aceste adevăruri au continuat să ardă în inima sa, şi Nabon a fost de mare ajutor pentru cei care au venit mai târziu să predice evanghelia lui Iisus.

4. Serviciul personal

(1460.5) 132:4.1 În timpul şederii sale la Roma, Iisus şi-a consacrat toate momentele de răgaz muncii de pregătire a bărbaţilor şi a femeilor, pentru ca ei să devină viitorii ucenici în împărăţia ce va veni. El a petrecut mult timp pentru a dobândi o cunoaştere intimă a oamenilor din toate rasele şi din toate clasele care trăiau în acest oraş, cel mai mare şi cel mai cosmopolit din lume. În fiecare dintre numeroasele sale contacte umane, Iisus avea un dublu scop: dorea să afle reacţia interlocutorilor săi faţă de viaţa lor în trup, şi era totodată înclinat să zică sau să facă ceva care să facă această viaţă mai bogată şi mai demnă de a fi trăită. În cursul acestor săptămâni, învăţăturile sale religioase nu se deosebeau de cele care au caracterizat viaţa sa ulterioară în calitate de învăţător al celor doisprezece apostoli şi de predicator pe lângă mulţimi.

(1460.6) 132:4.2 Substanţa mesajului său era întotdeauna faptul iubirii Tatălui celest şi al adevărului îndurării sale, legat de vestea bună că omul este un fiu prin credinţă al acestui aceluiaşi Dumnezeu al iubirii. Tehnica obişnuită a contactelor sociale ale lui Iisus consta în a pune întrebări pentru a-i face pe oameni să iasă din rezerva lor şi să-i facă să vorbească cu el. La începutul discuţiei, în general el era cel care punea întrebări şi, la urmă, ei erau cei care îl asaltau cu întrebările. El era deopotrivă de priceput în a-i învăţa pe ceilalţi şi punându-le întrebări şi răspunzându-le. De regulă, cei pe care îi învăţa cel mai mult erau cei cărora le spunea cel mai puţin. Cei care se foloseau cel mai mult de îndrumarea sa personală erau oameni suprasolicitaţi, neliniştiţi şi deprimaţi, cărora prilejul de a-şi despovăra sufletul înaintea unui ascultător plin de compasiune şi înţelegător le aducea o mare uşurare; Iisus era acest ascultător şi încă mai mult. Când aceste fiinţe umane neadaptate îi vorbiseră de necazurile lor, el fusese întotdeauna în măsură de a le oferi sugestii practice şi imediat utile vizând atenuarea adevăratelor lor dificultăţi, fără a neglija rostirea unor cuvinte de mângâiere pentru prezent şi de consolare imediată. Acestor îndureraţi el le vorbea invariabil de iubirea lui Dumnezeu şi, prin diverse şi variate metode, el le transmitea mesajul că ei erau copiii acestui Tată celest care îi iubea.

(1461.1) 132:4.3 În felul acesta, în timpul şederii sale la Roma, Iisus a intrat într-un contat prietenesc şi însufleţitor cu peste cinci sute de muritori ai tărâmului. El a ajuns astfel la o cunoaştere a diverselor rase ale omenirii pe care n-ar fi putut-o niciodată dobândi în Ierusalim, nici chiar în Alexandria. El a privit întotdeauna aceste şase luni de la Roma ca pe una dintre perioadele cele mai îmbogăţitoare şi cele mai instructive ale vieţii sale pământeşti.

(1461.2) 132:4.4 După cum era de aşteptat, un om atât de dinamic şi înzestrat cu talente atât de felurite, nu putea să trăiască şase luni astfel în metropola lumii fără a fi abordat de un mare număr de persoane doritoare de a se asigura de serviciile sale pentru anumite treburi sau, mai adesea, pentru proiecte de învăţământ, de reforme sociale sau de mişcări religioase. El a primit peste o duzină de propuneri de felul acesta şi s-a folosit de fiecare dintre ele ca de o ocazie pentru a transmite unele gânduri înnobilatoare din punct de vedere spiritual, fie prin cuvinte bine alese, fie printr-un serviciu îndatoritor. Iisus ţinea foarte mult să facă ceva – chiar şi de puţină importanţă – pentru toate soiurile de oameni.

(1461.3) 132:4.5 El au discutat despre politică şi despre treburi ale statului cu un senator roman, şi acest unic contact cu Iisus a făcut o asemenea impresie asupra acestui legislator, încât acesta şi-a petrecut restul vieţii încercând în zadar să-i îndemne pe colegii săi să schimbe cursul politicii în vigoare de la ideea de guvern care întreţine şi hrăneşte poporul la cea de popor care întreţine guvernul. Iisus a petrecut o seară cu un bogat proprietar de sclavi şi i-a vorbit de om ca fiu de Dumnezeu; a doua zi, omul acesta numit Claudius a dezrobit o sută douăzeci şi şapte de sclavi. Iisus s-a dus să cineze la un medic grec şi l-a făcut să înţeleagă că pacienţii săi nu au numai un corp, ci şi o minte şi un suflet; el l-a determinat astfel pe acest doctor să acorde semenilor săi îngrijiri mai aprofundate. Iisus a stat de vorbă cu toate soiurile de oameni din toate mediile sociale. Băile publice au fost singurul loc din Roma pe care nu l-a vizitat. El a refuzat să-i însoţească pe prietenii săi din pricina promiscuităţii sexuale care domnea acolo.

(1461.4) 132:4.6 Mergând de-a lungul Tibrului cu un soldat roman, el a zis: „Inima să-ţi fie tot atât de curajoasă ca şi braţul. Îndrăzneşte să faci dreptate şi fii în stare să te arăţi îndurător. Obligă natura ta inferioară să asculte de natura ta superioară, aşa cum asculţi tu de superiorii tăi. Respectă bunătatea şi exaltă adevărul. Alege frumosul în locul urâtului. Iubeşte-l pe aproapele tău şi caută-l pe Dumnezeu din toată inima ta, căci Dumnezeu este Tatăl tău din ceruri.”

(1461.5) 132:4.7 Oratorului de la forum Iisus i-a spus: „Elocvenţa ta este plăcută, logica ta este admirabilă, vocea ta este agreabilă, dar învăţătura ta este prea puţin conformă cu adevărul. Numai dacă te-ai putea bucura de satisfacţia însufleţitoare de a-l cunoaşte pe Dumnezeu ca Tată spiritual al tău, atunci vei putea tu să-ţi foloseşti capacitatea de orator în eliberarea semenilor tăi din robia întunericului şi din sclavia ignoranţei.” Acest om numit Marcu a fost acela care l-a auzit mai târziu pe Petru predicând în Roma şi a devenit succesorul său. Cu prilejul crucificării lui Simon Petru, el a fost cel care i-a sfidat pe persecutorii romani şi a continuat cu îndrăzneală să predice noua evanghelie.

(1462.1) 132:4.8 Întâlnind un biet om care fusese acuzat pe nedrept, Iisus l-a însoţit în faţa magistratului şi a primit permisiunea specială să se înfăţişeze în locul şi în numele său. El a ţinut atunci excelentul discurs în care a zis: „Justiţia asigură măreţia unei naţiuni, şi cu cât o naţiune este mai mare, cu atât trebuie să fie mai grijulie ca injustiţia să nu-l atingă nici pe cel mai umil cetăţean al ei. Vai de o naţiune în care numai cei care au bani şi influenţă pot să obţină cu promptitudine dreptatea în faţa tribunalelor! Un magistrat are datoria sacră de a-l achita pe cel nevinovat precum şi de a-l pedepsi pe cel vinovat. Supravieţuirea unei naţiuni depinde de imparţialitatea, de echitatea şi de integritatea tribunalelor ei. Guvernul civil este întemeiat pe justiţie, tot aşa cum adevărata religie se bazează pe îndurare.” Judecătorul a reconsiderat cazul şi, după examinarea probelor, el l-a eliberat pe acuzat. Dintre toate activităţile lui Iisus din cursul acestei epoci de îndrumare personală, acest incident a fost cel mai aproape de o intervenţie în public.

5. Sfaturi către un om bogat

(1462.2) 132:5.1 Un bogat, cetăţean roman şi stoic, a devenit foarte interesat de învăţăturile lui Iisus, căruia îi fusese prezentat de Angamon. După mai multe întrevederi particulare, acest bogat cetăţean l-a întrebat pe Iisus ce ar face cu o avere dacă ar avea-o, iar Iisus a răspuns: „Eu aş consacra bogăţia materială ridicării nivelului vieţii materiale, tot aşa cum mi-aş oferi cunoaşterea, înţelepciunea şi serviciile mele spirituale pentru îmbogăţirea vieţii intelectuale, pentru înnobilarea vieţii sociale şi pentru a face să progreseze viaţa spirituală. Eu aş administra bunurile materiale ca un înţelept şi eficient depozitar al resurselor unei generaţii pentru beneficiul şi înnobilarea generaţiei apropiate şi a generaţiilor următoare.”

(1462.3) 132:5.2 Totuşi bogătaşul nu a fost în întregime satisfăcut de răspunsul lui Iisus şi s-a încumetat să-l întrebe din nou: „Dar ce crezi tu că ar trebui să facă cu averea sa un om aflat în poziţia mea? Trebuie să o păstreze sau s-o distribuie?” Şi, când Iisus şi-a dat seama că acest om dorea realmente să cunoască mai bine adevărul cu privire la fidelitatea sa faţă de Dumnezeu şi la îndatoririle faţă de oameni, el şi-a dezvoltat răspunsul zicând: „Bunul meu prieten, înţeleg că tu cauţi sincer înţelepciunea şi că iubeşti cu onestitate adevărul; sunt aşadar dispus să-ţi expun punctul meu de vedere asupra soluţiei problemelor tale privitoare la responsabilităţile bogăţiei. Fac asta pentru că tu miai cerut îndrumare şi, dându-ţi acest sfat, eu nu mă ocup de averea nici unui alt bogătaş. Eu nu-ţi dau aceste îndrumări decât ţie, şi pentru călăuzirea ta personală. Dacă doreşti în mod cinstit să consideri averea ca pe un depozit, dacă doreşti realmente să devii un gerant înţelept şi eficient al capitalurilor tale acumulate, atunci eu te sfătuiesc să faci analiza următoare a surselor bogăţiilor tale. Întreabă-te, făcând tot ce îţi stă în putinţă ca să găseşti răspunsul cinstit, de unde vin ele? Pentru a te ajuta să analizezi originea marii tale averi, eu ţi-aş sugera ca tu să păstrezi prezente în minte următoarele zece metode diferite pentru a strânge bunuri materiale:

(1462.4) 132:5.3 ”1. Averea moştenită – bogăţiile provenind de la părinţi şi de la alţi strămoşi.

(1462.5) 132:5.4 ”2. Averea descoperită – bogăţiile provenite din resursele necultivate ale pământului mamă.

(1462.6) 132:5.5 ”3. Averea comercială – bogăţiile obţinute ca beneficiu echitabil din schimbul şi din trocul de bunuri materiale.

(1462.7) 132:5.6 ”4. Averea nejustă – bogăţii căpătate prin exploatarea inechitabilă a semenilor tăi sau prin transformarea lor în sclavi.

(1463.1) 132:5.7 ”5. Averea din dobânzi – venitul scos din posibilităţile de câştig just şi echitabil al capitalurilor investite.

(1463.2) 132:5.8 ”6. Averea datorită geniului – bogăţii care recompensează darurile creative şi inventive ale minţii umane.

(1463.3) 132:5.9 ”7. Averea fortuită – bogăţii obţinute din generozitatea semenilor sau care îşi au originea în circumstanţele vieţii.

(1463.4) 132:5.10 ”8. Averea furată – bogăţii obţinute pe căi nejuste sau necinstite, prin furt sau prin fraudă.

(1463.5) 132:5.11 ”9. Fondurile încredinţate – averea plasată în mâinile tale de către semenii tăi pentru o întrebuinţare specifică prezentă sau viitoare.

(1463.6) 132:5.12 ”10. Averea câştigată – bogăţii căpătate direct din propria ta muncă personală, justa şi echitabila remunerare a propriilor tale eforturi zilnice, mentale şi fizice.

(1463.7) 132:5.13 ”Deci, prietene, dacă vrei să fii, înaintea lui Dumnezeu şi în slujirea oamenilor, un fidel şi just gerant al marii tale averi, trebuie să o împarţi cu aproximaţie între aceste zece mari categorii, şi să administrezi apoi fiecare porţiune conform interpretării înţelepte şi cinstite a legilor justiţiei, ale echităţii, ale loialităţii şi ale adevăratei eficienţe. Cu toate acestea, Dumnezeul din cer nu te-ar condamna dacă, în situaţiile îndoielnice, tu te-ai înşela uneori în consideraţia plină de îndurare şi dezinteresată pentru victimele suferinde de pe urma împrejurărilor nefericite din viaţa muritoare. Când te vei îndoi sincer de echitatea şi de justeţea anumitor situaţii materiale, deciziile tale să-i favorizeze pe cei care sunt la nevoie. Străduieşte-te să-i ajuţi pe cei care, din nefericire, suferă de pe urma unor privaţiuni nemeritate.”

(1463.8) 132:5.14 După ce au discutat aceste subiecte vreme de mai multe ceasuri, bogătaşul a cerut instrucţiuni mai complete şi mai detaliate, iar Iisus şi-a dezvoltat sfaturile spunând în esenţă următoarele: „Oferindu-ţi noi sugestii privitoare la atitudinea ta faţă de avere, eu îţi recomand să primeşti sfatul meu ca dat exclusiv pentru tine şi pentru călăuzirea ta personală. Eu nu vorbesc decât în numele meu şi pentru tine ca prieten care vrea să ştie. Te rog să nu dictezi altor oameni bogaţi maniera în care trebuie să considere averea lor. Te povăţuiesc apoi următoarele:

(1463.9) 132:5.15 ”1. Ca gerant al unei averi moştenite, trebuie să iei în seamă originea ei. Tu eşti moralmente obligat să reprezinţi generaţia trecută în transmiterea cinstită a averii legitime generaţiilor următoare după ce ai scăzut o sumă echitabilă în beneficiul generaţiei prezente. Dar tu nu eşti obligat să perpetuezi o necinste sau o nedreptate implicată în acumularea inechitabilă a unei averi de către strămoşii tăi. Dacă o parte din averea ta moştenită se arată a proveni din fraudă şi nedreptăţi, tu o poţi cheltui conform convingerilor tale privitoare la dreptate, la generozitate şi la restituire. În ce priveşte restul averii tale legitim moştenite, tu poţi să dispui de el în mod echitabil şi îl poţi transmite fără teamă în calitate de depozitar al unei generaţii în contul celei următoare. O înţeleaptă discriminare şi o judecată sănătoasă ar trebui să dicteze succesorilor săi dispoziţiile sale testamentare.

(1463.10) 132:5.16 ”2. Orice persoană care se bucură de o avere provenită dintr-o descoperire ar trebui să nu uite că fiecare individ nu trăieşte pe pământ decât o perioadă scurtă; prin urmare, el ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a împărţi beneficiul descoperirilor sale într-un mod util cu un număr cât mai mare dintre semenii săi. Deşi descoperitorului nu trebuie să i se refuze orice recompensă pentru eforturile sale de descoperire, el nu trebuie nici să pretindă în mod egoist a-şi aroga toate avantajele şi binefacerile provenind din scoaterea la iveală a resurselor acumulate de natură.

(1464.1) 132:5.17 ”3. Câtă vreme oamenii aleg să conducă treburile lumii prin comerţ şi prin troc, ei au dreptul de a avea un beneficiu echitabil şi legitim. Orice comerciant merită o remuneraţie pentru serviciile sale; orice negustor are dreptul la salariul său. Loialitatea comercială şi tratamentul cinstit acordat membrilor afacerilor organizate ale lumii creează toate felurile de averi din profit; aceste surse de bogăţie trebuie să fie judecate după principiile superioare ale justiţiei, ale cinstei şi ale echităţii. Un comerciant nu trebuie să ezite în a lua pentru o anumită operaţie dată acelaşi beneficiu pe care el l-ar acorda bucuros unui coleg într-o afacere similară. Cu toate că acest soi de profit, atunci când afacerile se încheie la o scară mare, nu este identic cu veniturile câştigate individual, o astfel de avere acumulată pe cale cinstită conferă posesorului ei un drept considerabil de a-şi impune părerea când este vorba de a o distribui.

(1464.2) 132:5.18 ”4. Nici un muritor cunoscător de Dumnezeu şi căutând să facă voia divină nu se poate coborî până la a se angaja în asuprirea celorlalţi prin intermediul averii sale. Nici un om nobil nu se va strădui să strângă bogăţii şi să acumuleze o putere financiară prin înrobirea sau exploatarea nejustă a fraţilor săi întru carne. Când bogăţia este câştigată din truda oamenilor asupriţi, ea este un blestem moral şi un stigmat spiritual. Orice avere de soiul acesta ar trebui restituită celor care au fost astfel deposedaţi, sau copiilor lor şi nepoţilor lor. Nu se poate clădi o civilizaţie durabilă pe temelia practicii constând în privarea celor ce trudesc pentru salariul lor.

(1464.3) 132:5.19 ”5. Capitalul cinstit are dreptul să pretindă dobânzi. Atâta timp cât oamenii iau cu împrumut şi dau cu împrumut, ei pot să perceapă o dobândă echitabilă, cu condiţia ca suma împrumutată să fie dobândită legitim. Purifică-ţi mai întâi capitalul înainte de a pretinde dobânzi. Nu deveni meschin şi lacom până la a te înjosi la practicarea cametei. Nu-ţi îngădui niciodată să fii atât de egoist, încât să foloseşti puterea banilor pentru a câştiga un avantaj nejust asupra semenilor tăi care sunt la strâmtoare. Nu ceda ispitei de a pretinde dobânzi cămătăreşti de la fratele tău dacă este strâmtorat băneşte.

(1464.4) 132:5.20 ”6. Dacă din întâmplare câştigi o avere prin sclipirile de geniu, dacă bogăţia reprezintă remunerarea darurilor tale inventive, nu reclama o porţiune injustă a acestei remunerări. Geniul datorează ceva atât strămoşilor săi, cât şi progeniturii sale; el are deopotrivă obligaţii faţă de rasă, de naţiune şi de circumstanţele descoperirilor sale originale; el nu trebuie să uite că a muncit la invenţiile sale şi le-a pus la punct ca om între oameni. În schimb, ar fi nejust să privezi un geniu de toate plus-valorile din averea sa. De altfel le va fi întotdeauna imposibil oamenilor să stabilească legi şi regulamente în mod uniform aplicabile tuturor problemelor de distribuire echitabilă a bogăţiilor. Trebuie mai întâi să-i recunoşti pe oameni ca fiind fraţii tăi. Dacă doreşti în mod cinstit să-i tratezi aşa cum ai dori tu însuţi să fii tratat, dictatele obişnuite ale cinstei şi ale echităţii te vor călăuzi în reglementarea justă şi imparţială a tuturor problemelor periodice privitoare la remunerările economice şi la justiţia socială.

(1464.5) 132:5.21 ”7. Excepţie făcând doar onorariile juste şi legitime câştigate în administrarea bunurilor, nici un om nu ar trebui să emită pretenţii personale asupra averii pe care timpul şi şansa se poate să le fi plasat în mâinile sale. Bogăţiile accidentale ar trebui considerate întrucâtva ca un depozit de încredere spre cheltuirea în profitul grupului vostru economic sau social. Posesorii acestei averi ar trebui să aibă o voce unanimă în determinarea distribuirii înţelepte şi eficiente a acestor bunuri necâştigate. Oamenii civilizaţi nu vor considera întotdeauna tot ceea ce controlează ca fiind proprietatea lor personală şi privată.

(1465.1) 132:5.22 ”8. Dacă vreo porţiune din averea ta a provenit cu bună ştiinţă din fraude, dacă o fracţiune din bunurile tale a fost adunată prin practici necinstite sau prin metode inechitabile, dacă bogăţiile tale sunt produsul afacerilor încheiate cu semenii tăi în mod nejust, grăbeşte-te să restitui toate aceste câştiguri rău dobândite proprietarilor lor legitimi. Repară în întregime prejudiciile şi epurează astfel averea ta de toate elementele necinstite.

(1465.2) 132:5.23 ”9. Gestionarea bunurilor de către o persoană în numele altora este o responsabilitate solemnă şi sacră. Nu expune riscurilor acest depozit, nu îl pune în pericol. Nu te preleva de el pentru tine însuţi, afară doar de fracţiunea recunoscută echitabilă de toţi oamenii cinstiţi.

(1465.3) 132:5.24 10. Partea din avere ta care reprezintă câştigurile datorate propriilor eforturi fizice şi mentale – dacă ai muncit în mod loial şi echitabil – este cu adevărat a ta. Nimeni nu poate contesta dreptul tău de a deţine şi de a utiliza această avere după cum crezi de cuviinţă, cu condiţia ca în exercitarea acestui drept să nu le faci rău semenilor săi.

(1465.4) 132:5.25 Când Iisus a terminat de dat aceste sfaturi, bogatul roman s-a ridicat de pe divanul său şi, dându-i bună seara lui Iisus, i-a făcut următoarea promisiune: „Dragul meu prieten, văd că tu eşti un om de mare înţelepciune şi de mare bunătate; de mâine voi începe să administrez toată averea mea conform poveţelor tale.”

6. Serviciul social

(1465.5) 132:6.1 Tot în Roma s-a petrecut şi un incident emoţionant în care Creatorul unui univers a petrecut mai multe ore ca să îl ducă pe un copil pierdut la mama sa îngrijorată. Acest băieţel se îndepărtase de casă şi se rătăcise şi Iisus l-a găsit plângând de disperare. Iisus şi Ganid erau în drum spre bibliotecă, dar s-au ocupat mai degrabă de copil, ducându-l la mama lui acasă. Ganid nu a uitat niciodată comentariul lui Iisus: „Ştii şi tu Ganid, cea mai mare parte dintre fiinţele umane seamănă cu acest copil rătăcit. Ei pierd mult timp plângând de frică şi suferind de supărare, pe câtă vreme în realitate ei se găsesc foarte aproape de salvare şi de siguranţă, aşa cum acest copil era doar puţin mai încolo de casa sa. Toţi cei care cunosc calea adevărului şi se bucură de încredinţarea cunoaşterii lui Dumnezeu ar trebui să considere ca pe un privilegiu, şi nu ca pe o datorie, oferirea de îndrumări semenilor lor în eforturile acestora de a găsi satisfacţiile vieţii. Oare nu am simţit noi o bucurie supremă ducându-l pe acest copil la mama sa? Tot astfel, cei care îi conduc pe oameni la Dumnezeu încearcă o satisfacţie supremă în slujba omului. Din ziua aceea şi în tot restul vieţii sale pe pământ, Ganid a fost întotdeauna în căutare de copii pierduţi pentru a-i putea readuce la căminul lor.”

(1465.6) 132:6.2 Trăia o văduvă cu cinci copii al cărei soţ fusese omorât într-un accident. Iisus i-a povestit lui Ganid cum el însuşi îşi pierduse tatăl tot într-un accident. Ei s-au dus de mai multe ori s-o consoleze pe această mamă şi pe copiii ei, iar Ganid i-a cerut bani tatălui său ca să le furnizeze hrană şi îmbrăcăminte. Ei nu au încetat din eforturile lor înainte de a fi găsit un loc de muncă pentru fiul mai mare, astfel încât el să poată contribui la întreţinerea familiei.

(1465.7) 132:6.3 În seara aceea, în vreme ce Gonod asculta povestirea acestor experienţe, îi spuse cu blândeţe lui Iisus: „Eu îmi propun să fac din fiul meu un învăţat sau un om de afaceri, şi acum tu începi să faci din el un filozof şi un filantrop.” Iisus răspunse surâzând: „Poate că le vom face din el pe toate patru. El se va putea atunci bucura de o împătrită satisfacţie în viaţă, căci urechea sa subtilă menită să cunoască melodia umană va putea să discernă patru tonuri în loc de unul singur.” Atunci Gonod zise: „Bag seama că tu chiar eşti un filozof. Trebuie să scrii o carte pentru generaţiile viitoare.” Iar Iisus răspunse: „Nu o carte – misiunea mea este să trăiesc o viaţă în această generaţie şi pentru toate generaţiile. Eu…” Dar el se opri şi îi spuse lui Ganid: „Fiule, e timpul să mergem la culcare.”

7. Călătorii în jurul Romei

(1466.1) 132:7.1 Iisus, Gonod şi Ganid au făcut cinci călătorii cu plecare de la Roma către unele puncte de interes din teritoriul înconjurător. În cursul vizitei lor în regiunea lacurilor italiene din nord, Iisus a avut o lungă discuţie cu Ganid despre imposibilitatea de a da unui om învăţături despre Dumnezeu dacă acest om nu doreşte să-l cunoască pe Dumnezeu. Pe traseul lor către lacuri, ei întâlniseră întâmplător un păgân încuiat la minte, iar Ganid a fost surprins să vadă că Iisus, contrar modului său obişnuit de acţiune, nu l-a antrenat pe omul acesta într-o conversaţie care ar fi condus în mod natural la discutarea unor chestiuni spirituale. Când Ganid l-a întrebat pe Maestrul său de ce îi purta aşa puţin interes acestui păgân, Iisus i-a zis:

(1466.2) 132:7.2 ”Ganid, omul acesta nu avea sete de adevăr. El nu era nemulţumit de sine însuşi. Nu era pregătit să apeleze la ajutor, iar ochiul minţii sale nu era deschis pentru a primi lumina destinată sufletului. Omul acesta nu era maturizat pentru recoltarea mântuirii. Trebuie să i se acorde un răgaz pentru ca încercările şi dificultăţile vieţii să îl pregătească să primească înţelepciunea şi cunoaşterea superioare. Sau şi mai bine, dacă ar putea veni să trăiască cu noi, noi am putea prin viaţa noastră să i-l arătăm pe Tatăl care este în ceruri; vieţile noastre, ca fii de Dumnezeu, l-ar putea atrage până la a-l obliga să se intereseze de Tatăl nostru. Nu îl poţi revela pe Dumnezeu celui care nu îl caută, nici nu poţi conduce sufletele reticente la bucuriile salvării. Trebuie ca experienţele vieţii să-i fi dat omului setea de adevăr sau ca el să dorească să îl cunoască pe Dumnezeu ca urmare a contactului cu viaţa celor care îl cunosc pe Tatăl divin, înainte ca o altă fiinţă umană să poată acţiona ca intermediar pentru a-l face pe un asemenea tovarăş muritor să creadă în Tatăl care este în ceruri. Dacă îl cunoaştem pe Dumnezeu, adevărata noastră muncă pe pământ constă în a trăi în aşa fel încât să permitem Tatălui să se reveleze prin viaţa noastră. Astfel, toate persoanele care îl caută pe Dumnezeu îl vor vedea pe Tatăl şi vor recurge la ajutorul nostru pentru a-l cunoaşte mai bine pe Dumnezeu care reuşeşte în maniera aceasta să se exprime în viaţa noastră.”

(1466.3) 132:7.3 În munţi, în cursul călătoriei lor în Elveţia, Iisus a avut, cu tatăl şi fiul, o discuţie de o zi întreagă despre budism. Ganid pusese de multe ori întrebări directe despre Buddha, dar primise întotdeauna nişte răspunsuri mai mult sau mai puţin evazive. În ziua aceea, în prezenţa fiului său, tatăl i-a pus lui Iisus o întrebare directă privitoare la Buddha şi a primit un răspuns direct. Gonod a zis: „Aş vrea realmente să ştiu ce crezi tu despre Buddha.” Iar Iisus a răspuns:

(1466.4) 132:7.4 ”Acel Buddha al vostru a fost mult superior budismului vostru. Buddha a fost un om mare, şi chiar şi un profet pentru poporul său, dar un profet orfan. Ce vreau eu să zic prin asta este că, de timpuriu, el l-a pierdut din vedere pe Tatăl său spiritual, Tatăl care este în ceruri. Experienţa sa a fost tragică. El a încercat să trăiască şi să propovăduiască ca mesager al lui Dumnezeu, dar fără Dumnezeu. Buddha şi-a orientat corabia sa drept către portul sigur, până la intrarea în adăpostul portului salvării muritorilor, şi, acolo, din cauza planurilor de navigaţie eronate, buna corabie a eşuat la mal. Acolo stă de numeroase generaţii, imobilă şi aproape iremediabil blocată. Mulţi dintre compatrioţii voştri au rămas pe acest vas pe perioada a toţi aceşti ani. Ei trăiesc destul de aproape ca să poată auzi vocea apelor liniştite din micul port, dar refuză să intre, deoarece nobila corabie a bunului Buddha a avut neşansa de a eşua chiar la intrarea în port. Popoarele budiste nu vor intra niciodată în această radă decât dacă abandonează corabia filozofică a profetului lor şi dacă se prind de spiritul său. Dacă poporul vostru ar fi rămas fidel spiritului lui Buddha, voi aţi fi intrat demult în adăpostul vostru de linişte a spiritului, de odihnă a sufletului şi de asigurare a salvării.

(1467.1) 132:7.5 ”Vezi tu, Gonod, Buddha îl cunoştea pe Dumnezeu în spirit, dar nu a reuşit să îl descopere cu claritate în minte; iudeii l-au descoperit pe Dumnezeu cu claritate în minte, dar au eşuat în mare măsură a-l cunoaşte în spirit. Astăzi, budiştii se zbat într-o filozofie fără Dumnezeu, în vreme ce poporul meu este jalnic înlănţuit de teama de un Dumnezeu şi lipsit de o filozofie revelatoare a vieţii şi a libertăţii. Voi aveţi o filozofie fără Dumnezeu; iudeii au un Dumnezeu, dar sunt în mare măsură lipsiţi de o filozofie a vieţii care să fie raportată la el. Buddha, dat fiind faptul că nu a avut viziunea lui Dumnezeu ca spirit şi ca Tată, nu a reuşit să aducă în învăţătura sa energia morală şi forţa motrice spirituală pe care o religie trebuie să le aibă pentru a schimba o rasă şi a înălţa o naţiune.”

(1467.2) 132:7.6 Atunci Ganid a strigat: „Maestre, să instituim, tu şi eu, o nouă religie care să fie destul de bună pentru India şi destul de mare pentru Roma; poate că am putea-o aduce iudeilor în schimbul lui Iehova.” Iisus a răspuns: „Ganid, religiile oamenilor nu se instituie. Ele se dezvoltă în cursul unor lungi perioade de timp, în vreme ce revelaţiile lui Dumnezeu strălucesc precum fulgerele peste pământ în viaţa oamenilor care îl revelează pe Dumnezeu semenilor lor.” Dar nici Gonod, nici Ganid nu au înţeles semnificaţia acestor cuvinte profetice.

(1467.3) 132:7.7 În noaptea aceea, după ce s-au dus la culcare, Ganid nu a putut dormi. El i-a vorbit mult tatălui său şi a sfârşit prin a spune: „Ştii, tată, eu cred uneori că Iosua este un profet.” Iar tatăl său i-a răspuns doar pe un ton somnolent: „Fiul meu, mai sunt alţii…”

(1467.4) 132:7.8 Din ziua aceea şi pentru tot restul vieţii sale pământeşti, Ganid a continuat să elaboreze o religie a sa. El a fost puternic impresionat în sinea sa de largul orizont al spiritului lui Iisus, de spiritul lui de echitate şi de toleranţă. În toate discuţiile lor filozofice şi religioase, tânărul nu a avut niciodată resentimente, nici reacţii de antagonism.

(1467.5) 132:7.9 Ce privelişte pentru inteligenţele celeste, acest spectacol al unui adolescent hindus propunându-i Creatorului unui univers să instituie cu el o nouă religie! Or, deşi tânărul nu a ştiut-o, ei chiar erau pe cale să întemeieze o religie nouă şi veşnică, atunci şi acolo – o nouă cale de salvare, revelarea lui Dumnezeu oamenilor de către Iisus şi în Iisus. Ceea ce tânărul dorea să facă cel mai mult pe lume, el o făcea efectiv, dar în mod inconştient. Aşa a fost întotdeauna, şi aşa este. Când imaginaţia umană iluminată şi chibzuită, instruită şi călăuzită din punct de vedere spiritual caută, din toată inima şi cu dezinteres, să facă sau să fie ceva, ea devine creativă într-o măsură apreciabilă, potrivit cu gradul de consacrare al muritorului pentru a face dumnezeieşte voia Tatălui. Când omul se asociază cu Dumnezeu, atunci se pot produce şi se produc efectiv mari evenimente.

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Mănăstiri din România – Mănăstirea Dervent

Dragi  prieteni,

După ce v-am prezentat cele trei mănăstiri care alcătuiesc triunghul energetic argeșean  vă propun să mergem pe urmele Sf Apostol Andrei în Dobrogea și să facem un popas de data aceasta la Mănăstirea Dervent.

Scurt istoric – Poziționare

Mănăstirea Dervent a fost prima mănăstire vizitată de mine … vizita a fost făcută în anul 2007 iar pe atunci încă se lucra la amenajarea  intrării în mănăstire.

035

Începuturile schitului Dervent se pierd în negura vremii. După cum se ştie, cea mai veche vatră monahală de pe teritoriul ţării noastre este consemnată în partea de sud a Scythiei Minor, între Tomis şi Durostorum, localizare care corespunde cu poziţia Derventului.

Primele informaţii istorice sigure despre înfiinţarea unei sihăstrii în apropierea acestei vechi cetăţi datează abia din secolul al IX-lea fiind întemeiată aici de călugări autohtoni, sub influenţa vechilor aşezări monahale din partea locului.

La 17 septembrie 1991 Ierom. Gheorghe Avram –  va forma o obşte care în 1993 număra 24 de vieţuitori care în urma incidentului de la Peştera Sfântului Apostol Andrei” – pe atunci un schit al Mănăstirii Dervent, situat la 30 de km – când monahul Nicodim, ctitorul mănăstirii, este accidentat mortal – jumătate din obşte va pleca la „Peşteră”..

Poziționare

Image result for manastirea dervent

La aproximativ 20 de kilometri de frontiera cu Bulgaria, venind dinspre Ostrov, pe un deal de unde pot fi admirate apele sclipitoare ale Dunarii, în vremuri ferite de inundații, se află Mănăstirea Dervent. Zidurile albe și acoperișurile roșii, turlele argintii iți atrag atenția de la distanță. Pe latura de vest, un zid masiv de piatră cu contraforturi, decorat în partea superioară cu un parapet-friză, aminteşte de vechea cetate care a existat pe acest loc în secolele IX-XI.

Tradiția acestei Sfinte Mănăstiri ne spune ca pe malul drept al Dunării, în apropiere, la o distanta de numai doi kilometri de mănăstirea Dervent, a existat o cetate antică romană cu numele de Dervent, nume care înseamnă lagăr sau garnizoană romană .. probabil numele Mănăstirii provenind de aici.

Dar mai bine să lăsăm imaginile să vorbească în foto și filmele prezentate mai jos.

Foto și filme

Image result for manastirea dervent

Image result for manastirea dervent

Image result for manastirea dervent

Izvorul Tămăduirii

Image result for manastirea dervent

Foto – făcute de mine în 2007  click pe foto pentru zoom

044 046 048 053 056 - Elefterie Mihai 057 - Crucea tamaduitoare a animalelor

 

 

 

 

Intrarea

 

 

 

 

 

Curtea interioară – Biserica

 

 

 

 

Curtea interioară

 

 

 

 

 

Zidul extern

 

 

 

 

Subsemnatul – cu zidul exterior în spate – lângă o mică arteziană

 

 

 

 

 

 

Arhimandrit Elefterie Mihai

 

 

 

 

 

Crucea tămăduitoare a animalelor

083 085 087 088 090- Icoana facatoare de minuni 092 - Crucea tamaduitoare 103 105

 

 

 

 

 

Sfânta fecioară Maria cu pruncul Iisus

 

 

 

 

 

 

Dreptul Simeon cu pruncul Iisus

 

 

 

 

Interiorul bisericii

 

 

 

 

 

Diverse Moaște

 

 

 

 

Icoana făcătoare de minuni

 

 

 

 

 

Crucea tămăduitoare

 

 

 

 

Spre izvorul tămăduitor

 

 

 

 

 

Izvorul cu apă tămăduitoare

 

Dintre cele patru Sfinte Cruci care au existat iniţial la Dervent, una mare şi trei mai mici, după cum spune tradiţia „crescute din pământ”, în prezent se mai află două: cea mare, care are puteri tămăduitoare, este adăpostită în paraclisul din partea stângă a bisericii, iar cea mică se află în afara bisericii, în stânga altarului şi la ea se vindecă animalele bolnave.

Celelalte două cruci mici au fost scoase din pământ, după cum arată legenda, în timpul stăpânirii otomane.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Istorice – Marea Tartaria – Tablițele de la Tărtăria

O istorie interesantă a imperiului vedic Slavo-Arian

Potriveală de nume Tartaria – Tărtăria ? ..  sau plăcuțele de la Tărtăria sunt parte  a aceleași istorii ?

Curios e ca la cât de mare a fost imperiul ăsta vedic Slavo-Arian și la care micuțul nostru teritoriu de astăzi nu putea fi independent ci doar integrat totuși noi nu vorbim o limbă slavă.

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Viața și învățăturile lui Iisus – Religiile lumii

Continuare: 

Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia – Cap 131 – Religiile lumii.

Un capitol interesant din punct de vedere al informațiilor spirituale oferite, privind religiile lumii la acea dată.

Material preluat de pe :

http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/capitolul-131-religiile-lumii

Capitolul 131

Religiile lumii

(1442.1) 131:0.1 ÎN TIMPUL şederii lui Iisus, a lui Gonod şi a lui Ganid în Alexandria, tânărul Ganid îşi consacrase mult timp, şi sume importante, date de tatăl său, alcătuirii unei culegeri a ceea ce propovăduiau religiile lumii despre Dumnezeu şi relaţiile lui cu omul muritor. Ganid a angajat mai mult de şaizeci de traducători pentru a redacta acest rezumat al doctrinelor religioase ale lumii cu privire la Deităţi. Trebuie să reiasă limpede, din acest capitol, că toate aceste învăţături care descriau monoteismul erau în mare măsură provenite, direct sau indirect, din predicile misionarilor lui Machiventa Melchisedec, care porniseră din cartierul lor general din Salem ca să răspândească, până la marginile pământului, doctrina unui Dumnezeu unic – cel Preaînalt.

(1442.2) 131:0.2 Noi prezentăm mai jos un rezumat al manuscrisului pe care Ganid l-a pregătit în Alexandria şi în Roma, şi care a fost păstrat în India vreme de sute de ani după moartea sa. Ganid a strâns acest material sub zece titluri, după cum urmează:

1. Cinismul

(1442.3) 131:1.1 Învăţăturile reziduale ale discipolilor lui Melchisedec, cu excepţia celor care persistau în religia iudaică, au fost cel mai bine păstrate în doctrina cinicilor. Selecţia lui Ganid cuprindea următoarele extrase:

(1442.4) 131:1.2 ”Dumnezeu este suprem, el este Preaînaltul cerului şi al pământului. Dumnezeu este cercul eternităţii făcute perfecte şi el va guverna universul universurilor. El este singurul creator al cerurilor şi al pământurilor. Atunci când decretează un lucru, acest lucru este. Dumnezeul nostru este un singur Dumnezeu, şi el este plin de compasiune şi de îndurare. Tot ceea ce este înălţat, sfânt, adevărat şi frumos seamănă cu Dumnezeul nostru. Cel Preaînalt este lumina cerului şi a pământului, Dumnezeul estului, al vestului, al nordului şi al sudului.

(1442.5) 131:1.3 ”Chiar dacă pământul ar fi să dispară, faţa strălucitoare a Supremului ar rămâne în măreţie şi în glorie. Cel Preaînalt este primul şi ultimul, începutul şi sfârşitul oricărui lucru. Nu există decât acest singur Dumnezeu, şi numele său este Adevăr. Dumnezeu există prin el însuşi şi este lipsit de orice mânie şi duşmănie; el este nemuritor şi infinit. Dumnezeul nostru este omnipotent şi generos. Numeroase sunt manifestările sale, dar noi nu-l adorăm decât pe Dumnezeu însuşi. Dumnezeu ştie totul – secretele noastre şi proclamaţiile noastre; el ştie şi ceea ce merită fiecare dintre noi. Puterea sa este egală asupra tuturor lucrurilor.

(1442.6) 131:1.4 ”Dumnezeu este un dătător de pace şi un ocrotitor fidel al tuturor celor care se tem de el şi care au încredere în el. El aduce mântuirea tuturor celor care îl servesc. Toată creaţia există în puterea celui Preaînalt. Iubirea sa divină izvorăşte din sfinţenia puterii sale, şi afecţiunea sa se naşte din forţa măreţiei sale. Preaînaltul a poruncit unirea corpului şi a sufletului, şi l-a înzestrat pe om cu propriul său spirit. Ceea ce face omul trebuie să aibă un sfârşit, dar ceea ce face Creatorul durează veşnic. Experienţa omenească ne aduce cunoştinţe, dar contemplarea celui Preaînalt ne dă înţelepciune.

(1443.1) 131:1.5 ”Dumnezeu varsă ploaia peste pământ, el face soarele să strălucească peste grăunţele care încolţeşte, el ne dă recolta îmbelşugată a lucrurilor bune ale acestei vieţi şi mântuirea eternă în lumea ce va fi să vină. Dumnezeul nostru se bucură de o mare autoritate; numele său este Excelent şi natura sa este insondabilă. Când sunteţi bolnavi, Preaînaltul este cel care vă tămăduieşte. Dumnezeu este plin de bunătate faţă de toţi oamenii; noi nu avem nici un prieten asemenea celui Preaînalt. Îndurarea sa umple toate locurile şi bunătatea sa îmbrăţişează toate sufletele. Cel Preaînalt este neschimbător şi ne ajută ori de câte ori suntem la nevoie. Oriunde vă întoarceţi ca să vă rugaţi, acolo este faţa celui Preaînalt şi urechea deschisă a Dumnezeului nostru. Voi puteţi să vă ascundeţi de oameni, dar nu şi de Dumnezeu. Dumnezeu nu este departe de noi, el este omniprezent. Dumnezeu umple toate locurile şi trăieşte în inima omului care se teme de sfântul său nume. Creaţia este în Creator şi Creatorul este în creaţia sa. Noi îl căutăm pe cel Preaînalt, şi îl găsim atunci în inima noastră. Voi porniţi în căutarea unui prieten foarte drag şi apoi îl descoperiţi în sufletul vostru.

(1443.2) 131:1.6 Omul care îl cunoaşte pe Dumnezeu îi consideră pe toţi oamenii ca egali; ei sunt fraţii lui. Egoiştii, cei cărora nu le pasă de fraţii lor întru carne, nu primesc decât nelinişte drept răsplată. Cei care îi iubesc pe tovarăşii lor şi au o inimă pură îl vor vedea pe Dumnezeu. Dumnezeu nu uită niciodată sinceritatea. El va călăuzi în adevăr inimile cinstite, căci Dumnezeu este adevăr.

(1443.3) 131:1.7 ”În viaţa voastră, respingeţi eroarea şi biruiţi răul prin iubirea adevărului viu. În toate relaţiile voastre cu oamenii răspundeţi răului făcând binele. Domnul Dumnezeu este îndurător şi iubitor; el iartă. Să îl iubim pe Dumnezeu, căci el ne iubeşte mai întâi. Prin iubirea lui Dumnezeu şi graţie îndurării sale, noi vom fi salvaţi. Cei săraci şi cei bogaţi sunt fraţi. Dumnezeu este Tatăl lor. Răul care nu aţi vrea să vi se facă, nu îl faceţi altuia.

(1443.4) 131:1.8 ”Invocaţi numele său tot timpul şi, în măsura în care credeţi în numele său, rugăciunea voastră va fi auzită. Ce mare onoare este să îl adori pe cel Preaînalt! Toate lumile şi universurile i se închină celui Preaînalt. În toate rugăciunile voastre aduceţi mulţumiri – înălţaţi-vă în adorare. Rugăciunea de adorare evită răul şi interzice păcatul. Să proslăvim mereu numele celui Preaînalt. Omul care îşi găseşte adăpost în cel Preaînalt îşi ascunde defectele faţă de univers. Când staţi înaintea lui Dumnezeu cu o inimă curată, vouă nu vă mai este frică de nimic din toată creaţia. Cel Preaînalt seamănă cu un tată şi cu o mamă iubitori; ei ne iubesc realmente, pe noi, copiii lui de pe pământ. Dumnezeul nostru ne va ierta şi ne va călăuzi paşii pe calea salvării. El ne va lua de mână şi ne va conduce până la el. Dumnezeu îi salvează pe cei care au încredere în el; el nu îl obligă pe om să îi servească numele.

(1443.5) 131:1.9 ”Dacă credinţa în cel Preaînalt a pătruns în inima voastră, atunci veţi rămâne liberi de teamă câte zile veţi mai avea. Nu vă frământaţi din cauza prosperităţii celor nelegiuiţi; nu vă temeţi de cei care urzesc rele; lăsaţi-vă sufletul să se îndepărteze de păcat şi puneţi-vă toată încrederea în Dumnezeul salvării. Sufletul obosit al muritorului rătăcitor află o odihnă veşnică în braţele celui Preaînalt. Înţeleptului îi este sete de îmbrăţişarea divină. Copilul pământean doreşte cu ardoare siguranţa din braţele Tatălui Universal. Omul nobil caută această stare înaltă în care sufletul muritorului se amestecă cu spiritul Supremului. Dumnezeu este just: fructul pe care nu îl primim după tot ceea ce am semănat în lumea asta, îl vom primi în următoarea.”

2. Iudaismul

(1444.1) 131:2.1 Keniţii din Palestina au salvat multe dintre învăţăturile lui Melchisedec. Iisus şi Ganid au ales din aceste arhive, aşa cum erau ele păstrate şi modificate, următoarele pasaje:

(1444.2) 131:2.2 ”La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul, şi tot ceea ce conţin ele. Şi iată, tot ceea ce crease ere foarte bun. Domnul, el este Dumnezeu; nu există altul în afară de el, nici sus în cer, nici jos pe pământ. De aceea îl vei iubi tu pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi cu toată forţa ta. Tot aşa cum apele acoperă fundurile mărilor, aşa şi întreg pământul va fi plin de cunoaşterea Domnului. Cerurile proclamă gloria lui Dumnezeu, iar firmamentul arată lucrarea sa. Zilele ţin discursuri unele după altele şi nopţile arată cunoaşterea unele după altele. Nu există nici vorbire nici limbaj în care vocile lor să nu fie auzite. Lucrarea Domnului este măreaţă, el a făcut toate aceste lucruri cu înţelepciune. Măreţia Domnului este insondabilă. El ştie numărul de stele şi le cheamă pe toate pe numele lor.

(1444.3) 131:2.3 ”Puterea Domnului este mare şi înţelegerea sa infinită. Domnul a zis: ‘Aşa cum cerurile sunt mai sus decât pământul, tot aşa şi căile mele sunt mai înalte decât căile voastre şi gândurile mele mai înalte decât gândurile voastre.’ Dumnezeu revelează lucrurile profunde şi tainice pentru că lumina locuieşte în el. Domnul este îndurător şi blând; el îndură vreme îndelungată şi abundă în adevăr şi în bunătate. Domnul este bun şi drept; el va călăuzi pe cei blajini în judecată. Gustaţi şi vedeţi că Domnul este bun! Binecuvântat să fie omul care are încredere în Dumnezeu. Dumnezeu este refugiul nostru şi tăria noastră, un ajutor pe care te poţi bizui la necaz.

(1444.4) 131:2.4 ”Îndurarea Domnului se află din eternitate în eternitate peste cei care se tem de el, iar dreptatea sa se întinde chiar şi până la copiii copiilor noştri. Domnul este blând şi plin de compasiune. El este bun pentru toţi, şi binecuvântările sale iubitoare sunt răspândite peste toată creaţia sa; el vindecă inimile zdrobite şi pansează rănile lor. Unde să mă îndepărtez de duhul lui Dumnezeu? Unde să fug afară din divina prezenţă? Aşa a zis Înaltul şi Sublimul care locuieşte în eternitate şi se cheamă Cel Sfânt: Eu locuiesc în locul înalt şi sfânt, şi de asemenea în cel care are inima pocăită şi spiritul smerit! Nimeni nu se poate ascunde de Dumnezeul nostru, căci el umple cerul şi pământul. Cerurile să fie fericite şi pământul să se bucure. Toate naţiunile să zică: Domnul domneşte! Aduceţi mulţumiri lui Dumnezeu, căci milostenia sa durează veşnic.

(1444.5) 131:2.5 ”Cerurile proclamă dreptatea lui Dumnezeu, şi toată lumea a văzut gloria lui. Dumnezeu ne-a făcut pe noi, iar nu noi înşine; noi suntem poporul său, oile de pe păşunea sa. Mărinimia sa este veşnică şi adevărul său subzistă pentru toate generaţiile. Dumnezeul nostru guvernează printre naţiuni. Pământul să fie umplut de gloria sa! Fie ca oamenii să-l slăvească pe Domnul pentru bunătatea sa şi pentru darurile sale minunate făcute copiilor oamenilor!

(1444.6) 131:2.6 ”Dumnezeu l-a creat pe om ceva mai puţin decât divin şi l-a încununat cu dragoste şi cu îndurare. Domnul cunoaşte calea celor drepţi, dar calea celor nelegiuiţi va pieri. Teama de Domnul este începutul înţelepciunii; cunoaşterea Supremului este înţelegere. Dumnezeu Cel Atotputernic a zis: ‘Mergeţi înaintea mea şi fiţi perfecţi.’ Nu uitaţi că mândria merge în faţa distrugerii şi un spirit orgolios în faţa căderii. Cel care îşi guvernează propriul spirit este mai tare decât cel care pune stăpânire pe un oraş. Domnul Dumnezeu, cel Sfânt a zis: ‘Revenind la odihna ta spirituală tu vei fi salvat; în calm şi în încredere îţi vei găsi tăria.’ Cei care îl slujesc pe Domnul îşi vor reînnoi tăria; ei se vor înălţa pe aripi, ca şi vulturii. Ei vor alerga şi nu vor fi osteniţi; ei vor umbla şi nu vor slăbi. Domnul va potoli temerile voastre. Domnul a zis: ‘Nu vă temeţi, căci eu sunt cu voi. Să nu vă fie deloc frică, căci eu sunt Dumnezeul vostru şi vă voi întări; vă voi ajuta, da, vă voi sprijini cu mâna dreaptă a justiţiei mele.’

(1445.1) 131:2.7 ”Dumnezeu este Tatăl nostru; Domnul este mântuitorul nostru. Dumnezeu a creat oştirile universului şi le păstrează pe toate. Dreptatea sa este ca munţii şi judecata sa ca marele adânc. El ne face să bem din râul plăcerilor lui, şi în lumina sa noi vom vedea lumină. Este bine să-i aduceţi mulţumiri Domnului şi să cântaţi imnuri de laudă celui Preaînalt, să-i arătaţi dimineaţa o bunăvoinţă afectuoasă şi în fiecare seară o credinţă divină. Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie veşnică şi dominaţia sa dăinuie din generaţie în generaţie. Domnul este păstorul meu; eu nu voi duce lipsă de nimic. El mă lasă să mă odihnesc pe păşunile verzi, el mă conduce pe lângă apele liniştite. El îmi mângâie sufletul; el mă călăuzeşte pe cărările dreptăţii. Da, chiar şi atunci când voi merge în valea umbrei morţii, eu nu mă voi teme de nici un rău, căci Dumnezeu este cu mine. Bunătatea şi îndurarea sa mă însoţesc cu siguranţă în toate zilele vieţii mele, şi eu voi locui veşnic în casa Domnului.

(1445.2) 131:2.8 ”Iehova este Dumnezeul salvării mele; eu îmi voi pune deci încrederea în numele divin. Eu mă voi încrede în Domnul cu toată inima mea; eu nu mă voi bizui pe propria mea înţelegere. Pe toate căile mele îl voi recunoaşte, şi el îmi va arăta drumul. Domnul este fidel; el îşi ţine promisiunile faţă de cei ce îl slujesc; cel just va trăi prin credinţa sa. Dacă nu faceţi bine, aceasta este din cauza păcatului care stă la un pas de voi. Oamenii recoltează răul pe care îl cultivă şi păcatul pe care îl seamănă. Nu vă faceţi griji din pricina răufăcătorilor. Dacă priviţi inechitatea în inima voastră Domnul nu vă va auzi; dacă păcătuiţi contra lui Dumnezeu, voi faceţi, de asemenea, rău propriului vostru suflet. Dumnezeu va aduce la judecată lucrarea fiecărui om cu toate secretele ei, bune sau rele. După cum gândeşte un om în inima sa, aşa şi este.

(1445.3) 131:2.9 ”Domnul este aproape de toţi cei care fac apel la el în sinceritate şi în adevăr. Se poate să plângi o noapte, dar bucuria vine odată cu dimineaţa. O inimă voioasă face bine ca un medicament. Dumnezeu nu va refuza nici un lucru bun celor care merg drept. Temeţi-vă de Dumnezeu şi păziţi-i poruncile, căci aceasta este toată datoria omului. Aşa a vorbit Domnul care a creat cerurile şi a format pământul: ‘Nu există alt Dumnezeu afară de mine, un Dumnezeu just şi un salvator. Bizuiţi-vă pe mine din toate marginile pământului şi fiţi salvaţi. Dacă mă căutaţi, mă veţi găsi, numai să mă căutaţi cu toată inima.’ Cei blajini vor moşteni pământul şi se vor desfăta în abundenţa păcii. Oricine seamănă nedreptate va culege nenorociri; cei care seamănă vânt vor culege furtună.

(1445.4) 131:2.10 ” ‘Veniţi acum şi să judecăm împreună’, a zis Domnul, ‘chiar dacă păcatele voastre sunt stacojii, ele vor fi albe ca zăpada. Dacă sunt roşii ca şi carminul, ele vor deveni ca lâna’ Dar nu există pace pentru cei răi. Propriile voastre păcate sunt cele ce au îndepărtat lucrurile bune de voi. Dumnezeu este sănătatea feţei mele şi veselia sufletului meu. Dumnezeul etern este forţa mea. El este căminul nostru, şi braţele sale eterne mă susţin. Domnul este aproape de cei care au inima zdrobită. El îi salvează pe toţi cei al căror spirit seamănă cu cel al unui copil. Supărările celui just sunt multe, dar Domnul îl scapă de toate. Încredinţaţi-vă căile Domnului – aveţi încredere în el – şi el le va face să reuşească. Cel care locuieşte în locul secret al celui Preaînalt va rămâne în umbra celui Atotputernic.

(1445.5) 131:2.11 ”Iubiţi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă; nu purtaţi ranchiună nici unui om. Nu faceţi nimănui ceea ce detestaţi. Iubiţi-l pe fratele vostru căci Domnul a zis: ‘Îi voi iubi pe copiii mei nestingherit, de bună voie.’ Calea celui just este ca o lumină care străluceşte din ce în ce mai mult până în ziua perfectă. Cei înţelepţi vor avea strălucirea firmamentului şi cei care orientează mulţi oameni către dreptate vor străluci veşnic precum stelele. Cel pervertit să-şi abandoneze calea sa rea şi cel nelegiuit gândurile sale rebele. ‘Ei să revină la mine,’ a zis Domnul, ‘şi voi avea milă de ei; voi ierta din abundenţă.’

(1446.1) 131:2.12 ”Vorbeşte Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului: ‘Cei care iubesc legea mea se bucură de o mare pace. Iată poruncile mele: Să mă iubeşti din toată inima ta, să nu ai alţi dumnezei în faţa mea; să nu iei numele meu în deşert; să-ţi aduci aminte de ziua sabatului ca s-o sfinţeşti; onorează-l pe tatăl tău şi pe mama ta; să nu ucizi; să nu comiţi adulter; să nu furi; să nu depui mărturie mincinoasă; să nu râvneşti la bunul altuia.’

(1446.2) 131:2.13 ”Şi tuturor celor care îl iubesc suprem pe Domnul şi îl iubesc pe aproapele lor ca pe ei înşişi, Dumnezeul din cer le-a zis: ‘Voi plăti răscumpărarea ta pentru a te scăpa din mormânt, te voi răscumpăra de la moarte. Voi fi îndurător şi just faţă de copiii tăi. N-am spus eu creaturilor mele de pe pământ: Voi sunteţi fiii Dumnezeului viu? Nu v-am iubit eu cu o iubire veşnică? Oare nu v-am invitat să deveniţi asemeni mie şi să locuiţi veşnic cu mine în Paradis?’

3. Budismul

(1446.3) 131:3.1 Ganid a fost şocat să descopere cât de aproape era budismul de a fi o mare şi frumoasă religie fără Dumnezeu, fără o Deitate personală şi universală. Oricum, el a găsit totuşi unele urme ale anumitor credinţe anterioare care reflectau puţină influenţă a învăţăturilor misionarilor lui Melchisedec, care au continuat să lucreze în India până în epoca lui Buddha. Iisus şi Ganid au cules următoarele afirmaţii din literatura budistă:

(1446.4) 131:3.2 ”Bucuria va izvorî dintr-o inimă curată către Infinit. Toată fiinţa mea va fi în pace în această bucurie supramuritoare. Sufletul meu este plin de mulţumire şi inima mea debordează de fericirea unei încrederi paşnice. Eu nu mă tem de nimic, sunt liber de îngrijorare. Mă aflu în siguranţă, iar duşmanii mei nu mă pot nelinişti. Eu sunt satisfăcut de fructele încrederii mele. Eu găsesc că este uşor a accede la cel Nemuritor. Mă rog ca credinţa să mă susţină pe parcursul lungii călătorii. Ştiu că credinţa de dincolo nu mă va lăsa. Ştiu că fraţii mei vor prospera de vor fi impregnaţi de credinţa celui Nemuritor, credinţa care creează modestia, dreptatea, înţelepciunea, curajul, cunoaşterea şi perseverenţa. Să abandonăm tristeţea şi să respingem frica. Prin credinţă să stăpânim adevărata dreptate şi o autentică bărbăţie. Să învăţăm să medităm asupra justiţiei şi a îndurării. Credinţa este adevărata bogăţie a omului; ea este darul virtuţii şi al gloriei.

(1446.5) 131:3.3 ”Nedreptatea este nedemnă şi păcatul este demn de dispreţ. Răul este degradant, atât în gând, cât şi dacă este transpus în faptă. Durerea şi amărăciunea urmează cărarea răului aşa cum praful urmează vântul. Fericirea şi pacea minţii urmează gândirea curată şi viaţa plină de virtute aşa cum umbra urmează substanţa lucrurilor materiale. Răul este fructul unei gândiri rău direcţionate. Este rău să vezi un păcat acolo unde nu este nici unul, şi de a nu vedea păcatul acolo unde este unul. Răul este cărarea falselor doctrine. Cei care evită răul văzând lucrurile aşa cum sunt devin voioşi îmbrăţişând astfel adevărul. Puneţi capăt nenorocirii voastre detestând păcatul. Înălţându-vă privirile către cel Nobil, abateţi-vă de la păcat din toată inima voastră. Nu justificaţi răul; nu căutaţi scuză păcatului. Prin eforturile voastre de a corecta păcatele voastre trecute, voi dobândiţi tăria de a rezista tendinţei de a recădea în păcat. Rezistenţa la rău se naşte din căinţă. Nu treceţi peste nici o greşeală fără a o mărturisi celui Nobil.

(1447.1) 131:3.4 ”Voioşia şi bucuria sunt recompensele faptelor bune făcute spre slava celui Nepieritor. Nimeni nu poate să vă priveze de libertatea propriei voastre minţi. Când credinţa religiei voastre a emancipat inima voastră, când mintea voastră, ca şi un munte, este stabilă şi imuabilă, atunci pacea sufletului curge ca apele unui fluviu lin. Cei care sunt siguri de mântuire sunt eliberaţi pentru totdeauna de pofte, de invidie, de ură şi de iluzia bogăţiilor. Cu toate că credinţa este energia unei vieţi mai bune, voi trebuie totuşi să lucraţi cu perseverenţă la propria voastră mântuire. Dacă vreţi să fiţi siguri de mântuirea voastră finală, atunci asiguraţi-vă că voi căutaţi sincer să înfăptuiţi tot ceea ce este drept. Cultivaţi încredinţarea inimii care vine din interior şi ajungeţi astfel să vă bucuraţi de extazul salvării eterne.

(1447.2) 131:3.5 ”Nici un om religios nu poate spera să atingă iluminarea înţelepciunii nemuritoare dacă stăruie să fie trândav, indolent, slab, leneş, neruşinat şi egoist. Dar oricine este prevenitor, prudent, chibzuit, fervent şi serios – chiar în timp ce mai trăieşte încă pe pământ – poate să ajungă la iluminarea supremă a păcii şi a libertăţii înţelepciunii divine. Ţineţi minte că orice acţiune va primi răsplata ei. Răul duce la amărăciune şi păcatul sfârşeşte în durere. Bucuria şi fericirea sunt consecinţa unei vieţi bine trăite. Chiar şi răufăcătorul beneficiază de o perioadă de graţie înainte de vremea completei maturizări a faptelor sale rele, dar deplina recoltare a făptuirii răului vine inevitabil. Nimeni să nu se gândească cu uşurătate la păcat spunând în inima sa: ‘Pedeapsa faptelor rele nu mă va atinge.’ Ceea ce faceţi altuia, vi se va face şi vouă, în judecata înţelepciunii. Nedreptatea comisă semenilor voştri se va întoarce împotriva voastră. Creatura nu ar putea să scape de destinul faptelor sale.

(1447.3) 131:3.6 ”Cel nesocotit a zis în inima sa: răul nu mă va ajunge din urmă; dar siguranţa este găsită doar dacă sufletul reclamă dojana şi dacă mintea caută înţelepciunea. Înţeleptul este un suflet nobil care rămâne prietenos în mijlocul duşmanilor săi, liniştit printre cei gălăgioşi şi generos printre cei hrăpăreţi. Dragostea de sine seamănă cu buruienele de pe un câmp bine sădit. Egoismul duce la amărăciune; îngrijorarea perpetuă ucide. Mintea supusă produce fericire. Cel mai mare dintre războinici este cel care se biruie şi se domină pe sine însuşi. Reţinerea în toate lucrurile este bună. Numai acela care stimează virtutea şi îşi face datoria este o persoană superioară. Mânia şi ura să nu fie stăpânii voştri. Nu vorbiţi cu asprime despre nimeni. Mulţumirea este cea mai mare bogăţie. Ceea ce este dat cu înţelepciune este bine economisit. Nu faceţi altuia ceea ce n-aţi dori să vi se facă. Răului răspundeţi făcând binele; învingeţi răul prin bine.

(1447.4) 131:3.7 ”Un suflet drept este mai demn de dorit decât suveranitatea peste tot pământul. Nemurirea este scopul sincerităţii; moartea este sfârşitul vieţii nechibzuite. Aceia care sunt serioşi nu mor, cei fără de minte sunt deja morţi. Binecuvântaţi sunt cei a căror clarviziune percepe starea nepieritoare. Cei care îi chinuiesc pe cei vii cu greu vor găsi fericirea după moarte. Cei dezinteresaţi merg în cer, unde se vor bucura de fericirea unei mărinimii infinite şi unde nobila lor generozitate continuă să crească. Orice muritor care gândeşte drept, care vorbeşte cu nobleţe şi care acţionează cu generozitate nu numai că se va bucura de virtute pe durata scurtei sale vieţi, dar va şi continua, după disoluţia corpului, să se desfete cu deliciile cerului.”

4. Hinduismul

(1447.5) 131:4.1 Misionarii lui Melchisedec au transmis învăţătura Dumnezeului unic pe oriunde au umblat. O mare parte a acestei doctrine monoteiste, precum şi alte concepte anterioare, au fost încorporate în învăţăturile ulterioare ale hinduismului. Iisus şi Ganid au făcut următoarele extrase:

(1448.1) 131:4.2 ”El este marele Dumnezeu, în toate chipurile suprem. El este Domnul care înglobează toate lucrurile. El este creatorul şi controlorul universului universurilor. Dumnezeu este un Dumnezeu unic; el există singur şi prin el însuşi; el este singurul. Acest Dumnezeu unic este Creatorul nostru şi destinul final al sufletului. Supremul are o strălucire de nedescris; el este Lumina Luminilor, această lumină divină care iluminează fiecare inimă şi fiecare lume. Dumnezeu este ocrotitorul nostru – el stă alături de creaturile sale – şi cei care învaţă să-l cunoască devin nemuritori. Dumnezeu este marea sursă de energie, el este Marele Suflet. El exercită o suveranitate universală peste totul. Acest Dumnezeu unic este iubitor, glorios şi adorabil. Dumnezeul nostru se bucură de o putere supremă şi locuieşte în lăcaşul suprem. Această veritabilă Persoană este eternă şi divină. Dumnezeu este Domnul primordial al cerurilor. Toţi profeţii l-au salutat, şi el ni s-a revelat. Noi îl venerăm. O, Persoană Supremă, sursă a fiinţelor, Domn al creaţiei şi suveran al universului, dezvăluie creaturilor tale puterea prin care rămâi imanent! Dumnezeu a creat soarele şi stelele; el este luminos, pur, există prin el însuşi. Cunoaşterea sa veşnică este dumnezeieşte înţeleaptă. Eternul este inaccesibil răului. Întrucât universul a izvorât din el, Dumnezeu îl guvernează cum se cuvine. El este cauza creaţiei, deci toate lucrurile sunt stabilite în el.

(1448.2) 131:4.3 ”Dumnezeu este refugiul sigur al fiecărui om bun aflat la nevoie. Cel nepieritor are grijă de toată omenirea. Mântuirea lui Dumnezeu este puternică şi bunătatea lui este mărinimoasă. El este un ocrotitor iubitor şi un apărător binecuvântat. Domnul a zis: ‘Eu locuiesc în propriul lor suflet ca o lampă a înţelepciunii. Eu sunt splendoarea splendorilor şi bunătatea celor buni. Când doi sau trei se adună laolaltă, şi eu sunt acolo.’ Creatura n-ar putea scăpa de prezenţa Creatorului. Domnul numără până şi clipirile neîncetate ale fiecărui ochi muritor şi noi adorăm această Fiinţă divină ca pe tovarăşul nostru de nedespărţit. El este predominant, mărinimos, omniprezent şi infinit de bun. Domnul este suveranul nostru, refugiul nostru şi controlorul nostru suprem, şi spiritul nostru primordial locuieşte în sufletul muritor. Martorul Etern al viciului şi al virtuţii rămâne în inima omului. Meditaţi îndelung asupra adorabilului şi divinului Însufleţitor; spiritul său să dirijeze în întregime gândurile noastre. De la această lume ireală condu-ne la lumea reală, de la întuneric la lumină şi de la moarte la nemurire.

(1448.3) 131:4.4 ”Cu inima noastră dezbărată de orice urmă de ură, să adorăm Eternul. Dumnezeul nostru este Domnul rugăciunii; el aude strigătul copiilor săi. Toţi oamenii subordonează voinţa lor lui, cel Hotărât. Să ne bucurăm de dărnicia Domnului rugăciunilor. Faceţi din rugăciunea voastră prietena voastră intimă, şi din adorare sprijinul sufletului vostru. ‘Doar dacă vreţi să mă adoraţi în iubire,’ a zis cel Etern, ‘eu vă voi da înţelepciunea pentru a mă atinge, căci adorarea mea este virtutea comună a tuturor creaturilor.’ Dumnezeu este luminătorul celor care sunt posomorâţi şi puterea celor care sunt slabi. Din moment ce Dumnezeu este puternicul nostru prieten, noi nu ne mai temem de nimic. Noi lăudăm numele Cuceritorului niciodată cucerit. Noi îl adorăm pentru că el este ajutorul fidel şi veşnic al oamenilor. Dumnezeu este conducătorul nostru sigur şi călăuza noastră infailibilă. El este marele strămoş al cerului şi al pământului, el posedă o energie nelimitată şi o înţelepciune infinită. Splendoarea sa este sublimă şi bunătatea sa este divină. El este refugiul suprem al universurilor şi păzitorul imuabil al legii veşnice. Dumnezeul nostru este Domnul vieţii şi Consolatorul tuturor oamenilor. El iubeşte omenirea şi îi ajută pe cei îndureraţi. El este cel ce ne dă viaţă, el este Bunul Păstor al turmelor omeneşti. Dumnezeu este tatăl nostru, fratele nostru şi prietenul nostru. Noi dorim cu ardoare să-l cunoaştem pe acest Dumnezeu din străfundurile fiinţei noastre.

(1448.4) 131:4.5 ”Noi am învăţat să câştigăm credinţa prin aleanul inimii noastre. Noi am atins înţelepciunea prin stăpânirea simţurilor noastre; şi, prin înţelepciune, noi am trăit pacea din cel Suprem. Cel care este plin de credinţă adoră cu adevărat atunci când sinele lui interior este aţintit spre Dumnezeu. Dumnezeul nostru poartă cerurile ca pe o mantie; el locuieşte deopotrivă în celelalte şase universuri larg desfăşurate. El este suprem peste totul şi în toate. Noi dorim cu ardoare iertarea Domnului pentru toate păcatele noastre faţă de aproapele nostru şi vrem să-l uşurăm pe prietenul nostru de nedreptatea pe care ne-a făcut-o. Spiritul nostru detestă orice rău; deci, Doamne, eliberează-ne de pata păcatului. Noi ne rugăm la Dumnezeu ca la un consolator, un ocrotitor şi un salvator – ca unei persoane care ne iubeşte.

(1449.1) 131:4.6 ”Spiritul Păstrătorului Universului pătrunde în sufletul creaturilor simple. Omul este înţelept dacă îl adoră pe Dumnezeul Unic. Cei care se străduiesc să fie perfecţi trebuie desigur să-l cunoască pe Domnul Suprem. Cel ce cunoaşte fericirea siguranţei în Suprem n-are niciodată frică, căci Supremul le-a zis celor care îl slujesc: ‘Nu vă temeţi, căci eu sunt cu voi.’ Dumnezeul providenţei este tatăl nostru. Dumnezeu este adevăr, şi doreşte ca propriile sale creaturi să îl înţeleagă – ca ele să ajungă la deplina cunoaştere a adevărului. Adevărul este etern; el susţine universul. Dorinţa noastră supremă va fi de a ne uni cu Supremul. Marele Controlor zămisleşte toate lucrurile – totul evoluează pornind de la el. Şi iată toată datoria noastră: nimeni să nu facă altuia ceea ce lui nu-i place să i se facă; să nu aveţi pizmă pe nimeni, nu loviţi pe cel care vă loveşte, înfrânaţi mânia prin îndurare şi milă şi biruiţi ura prin bunăvoinţă. Noi ar trebui să facem toate acestea pentru că Dumnezeu este un prieten blând şi un tată îngăduitor care ne iartă toate greşelile noastre pământeşti.

(1449.2) 131:4.7 ”Dumnezeu este Tatăl nostru, pământul este mama noastră şi universul este locul nostru de naştere. Fără Dumnezeu, sufletul este un prizonier; cunoaşterea de Dumnezeu îl eliberează. Prin meditaţia asupra lui Dumnezeu şi prin uniune cu el se ajunge la descătuşarea din iluziile răului şi la dezrobirea finală din toate lanţurile materiale. Când omul va rula spaţiul ca pe o bucată de piele, atunci va veni sfârşitul răului, deoarece omul îl va fi găsit pe Dumnezeu. O, Dumnezeule, salvează-ne de tripla ruină a infernului – pofta, mânia şi avariţia! O, sufletul meu, încinge-te pentru lupta spirituală a nemuririi! Când vine sfârşitul vieţii muritoare, nu ezita să abandonezi acest trup pentru o formă mai frumoasă şi mai potrivită şi să te trezeşti pe tărâmurile Supremului şi ale Nemuritorului unde nu domneşte nici frica, nici amărăciunea, nici foamea, nici setea, nici moartea. A-l cunoaşte pe Dumnezeu este a tăia corzile morţii. Sufletul care îl cunoaşte pe Dumnezeu se înalţă în univers aşa cum smântâna apare la suprafaţa laptelui. Noi îl adorăm pe Dumnezeu, meşterul a toate, Marele Suflet, care stă întotdeauna în inima creaturilor sale. Cei care ştiu că Dumnezeu tronează în inima omenească sunt meniţi să devină asemenea lui – să devină nemuritori. Răul trebuie să fie lăsat în urmă în această lume, dar virtutea însoţeşte sufletul în cer.

(1449.3) 131:4.8 ”Numai cei răi zic: ‘Universul n-are nici adevăr nici conducător; el nu este destinat decât satisfacerii poftelor noastre.’ Dar asemenea suflete sunt amăgite de meschinăria intelectului lor. Ele se abandonează astfel satisfacerii poftelor lor şi îşi privează sufletul de bucuriile virtuţii şi de plăcerile dreptăţii. Ce experienţă este mai mare decât aceea de a fi salvat de păcat? Omul care a văzut Supremul este nemuritor. Prietenii întru carne ai omului nu pot supravieţui morţii; numai virtutea merge alături de om în timp ce el călătoreşte înaintând mereu către câmpiile fericite şi însorite ale Paradisului.”

5. Zoroastrismul

(1449.4) 131:5.1 Zoroastru a fost el însuşi în contact direct cu descendenţii primilor misionari ai lui Melchisedec şi doctrina lor despre un Dumnezeu unic a devenit o învăţătură centrală în religia pe care el a întemeiat-o în Persia. În afară de la iudaism, nici o religie din vremea aceea nu conţinea o mai mare cantitate de învăţături ale Salemului. Ganid a făcut următoarele extrase din arhivele acestei religii:

(1450.1) 131:5.2 ”Toate lucrurile vin de la Dumnezeul unic şi îi aparţin lui. El este Dumnezeul nostru infinit de înţelept, de bun, de drept, de sfânt, de strălucitor şi de glorios. El, Dumnezeul nostru, este sursa oricărei luminozităţi. El este Creatorul, Dumnezeul tuturor intenţiilor bune, şi ocrotitorul justiţiei universului. Linia de conduită din viaţă constă în a acţiona în armonie cu spiritul adevărului. Dumnezeu vede totul, şi el zăreşte atât faptele rele ale celor haini, cât şi lucrările bune ale celor drepţi; Dumnezeul nostru observă toate lucrurile cu un ochi scânteietor. Atingerea sa este atingerea tămăduirii. Domnul este un binefăcător atotputernic. Dumnezeu îşi întinde mâna benefică şi celor drepţi şi celor nemernici. Dumnezeu a întemeiat lumea şi a stabilit răsplata atât pentru bine, cât şi pentru rău. Dumnezeul infinit de înţelept a făgăduit nemurirea sufletelor pioase care gândesc cu puritate şi acţionează cu justeţe. Voi veţi deveni ceea ce doriţi cel mai mult. Lumina soarelui se aseamănă cu înţelepciunea pentru cei care îl disting pe Dumnezeu în univers.

(1450.2) 131:5.3 ”Slăviţi-l pe Dumnezeu căutând ceea ce îi place Marelui Înţelept. Adoraţi-l pe Dumnezeul luminii păşind cu bucurie pe căile stabilite de religia sa revelată. Nu există decât un Dumnezeu Suprem, Domnul Luminilor. Noi îl adorăm pe cel care a creat apele, plantele, animalele, pământul şi cerurile. Dumnezeul nostru este Domnul, este cel mai binefăcător. Noi îl adorăm pe cel mai frumos, pe generosul Nemuritor înzestrat cu lumina veşnică. Dumnezeu este cel mai departe de noi şi totodată cel mai aproape, prin aceea că el locuieşte în sufletele noastre. Dumnezeul nostru este divinul şi cel mai sfânt Spirit din Paradis, şi totuşi el este mai prietenos pentru om decât cea mai prietenoasă dintre toate creaturile. Dumnezeu este un mare ajutor pentru noi în cea mai importantă dintre întreprinderile noastre, aceea de a-l cunoaşte pe el însuşi. Dumnezeu este prietenul nostru cel mai adorabil şi cel mai drept; el este înţelepciunea noastră, viaţa noastră şi vigoarea sufletului şi a trupului nostru. Prin gândurile noastre bune, înţeleptul creator ne va îngădui să facem voia sa şi să ajungem astfel la realizarea a tot ceea ce este dumnezeieşte perfect.

(1450.3) 131:5.4 ”Doamne, învaţă-ne să trăim această viaţă întrupată în vreme ce ne pregăteşti pentru viaţa în spirit de apoi. Vorbeşte-ne, Doamne, şi noi vom face ceea ce ne vei cere. Învaţă-ne căile bune, şi noi vom merge drept. Lasă-ne să atingem uniunea cu tine. Ştim că religia este bună dacă ne conduce la uniunea cu dreptatea. Dumnezeu este firea noastră înţeleaptă, gândirea noastră cea mai bună şi fapta noastră justă. Dumnezeu ne conferă unitatea cu spiritul divin şi cu nemurirea din el însuşi!

(1450.4) 131:5.5 ”Această religie a Marelui Înţelept îl purifică pe credincios de orice gând rău şi de orice faptă păcătoasă. Eu mă înclin în faţa Dumnezeului din cer căindu-mă dacă am comis vreo greşeală în gând, în vorbă sau în faptă – cu bună ştiinţă sau nu – şi ofer rugăciuni pentru îndurare şi laude pentru iertare. Când mă confesez, dacă nu am intenţia de a reînnoi greşeala, eu ştiu că păcatul va fi luat de pe sufletul meu. Eu ştiu că iertarea înlătură lanţurile păcatului. Cei care fac rău vor primi pedeapsă, dar cei care urmează adevărul se vor bucura de fericirea unei salvări eterne. Ia-ne în stăpânire prin graţie şi dăruire sufletului nostru puterea salvatoare. Noi cerem îndurare, deoarece aspirăm la perfecţiune; noi am vrea să fim asemeni lui Dumnezeu.”

6. Suduanismul (Jainismul)

(1450.5) 131:6.1 Al treilea grup de credincioşi religioşi care au păstrat, în India, doctrina unui Dumnezeu unic – supravieţuirea învăţăturilor lui Melchisedec – era cunoscut pe vremurile acelea sub numele de suduanişti. Mai apoi aceşti credincioşi au fost cunoscuţi ca adepţi ai jainismului. Ei ce propovăduiau ei:

(1450.6) 131:6.2 ”Domnul Cerului este suprem. Cei care comit păcatul nu se vor ridica la înălţime, însă cei care urmează căile dreptăţii vor găsi un loc în cer. Noi suntem încredinţaţi de viaţa de apoi dacă cunoaştem adevărul. Sufletul omului poate să urce în cerul cel mai înalt pentru a-şi dezvolta acolo adevărata natură spirituală, pentru a atinge perfecţiunea. Starea celestă îl dezrobeşte pe om din robia păcatului şi îl aduce la beatitudinile ultime. Cel just are deja experienţa de a fi sfârşit cu păcatul şi cu toate mizeriile care îl însoţesc. Egoul este inamicul invincibil al omului şi se manifestă sub aspectul celor patru mari patimi omeneşti: mânia, mândria, şiretenia şi lăcomia. Omul obţine cea mai mare victorie atunci când se cucereşte pe sine însuşi. Când omul se va întoarce către Dumnezeu ca să fie iertat şi când are îndrăzneala de lua această libertate, el este eliberat de frică. Omul ar trebui să treacă prin viaţă tratându-i pe semenii săi aşa cum i-ar place lui să fie tratat.”

7. Shintoismul

(1451.1) 131:7.1 Manuscrisele acestei religii din Extremul Orient nu fuseseră clasate decât recent în biblioteca din Alexandria. Era vorba de unica religie din lume din care Ganid nu mai auzise până atunci. Această credinţă conţinea de asemenea rămăşiţe ale primelor învăţături ale lui Melchisedec, după cum arată următoarele extrase:

(1451.2) 131:7.2 ”Aşa a zis Domnul: ‘Voi sunteţi cu toţii receptorii puterii mele divine; toţi oamenii beneficiază de îndurarea mea. Simt o mare plăcere în înmulţirea celor juşti din tot ţinutul. În frumuseţile naturii precum şi în virtuţile oamenilor, Prinţul Cerului caută să se reveleze şi să proclame dreptatea naturii sale. Din moment ce popoarele din antichitate nu cunoşteau numele meu, eu m-am manifestat născându-mă în lume ca fiinţă vizibilă, şi am îndurat chiar şi o asemenea umilinţă pentru ca oamenii să nu uite numele meu. Eu sunt cel care a creat cerurile şi pământul. Soarele luna şi toate stelele ascultă de voia mea. Eu sunt conducătorul tuturor creaturilor de pe pământ şi din cel patru mări. Deşi sunt mare şi suprem, eu am consideraţie pentru rugăciunea celui mai umil dintre oameni. Dacă o creatură vrea să mă adore, eu voi asculta rugăciunea sa şi voi împlini dorinţa inimii sale.’

(1451.3) 131:7.3 ”’De fiecare dată când omul cedează îngrijorării, el se îndepărtează cu un pas de îndrumarea spiritului din inima sa.’ Mândria îl ascunde pe Dumnezeu. Dacă vreţi să obţineţi ajutorul cerului, lăsaţi-vă mândria deoparte; precum un nor dens, orice urmă de mândrie interceptează lumina care salvează. Dacă nu sunteţi drepţi în interiorul vostru, este inutil să vă rugaţi pentru lucrurile exterioare. ‘Dacă aud rugăciunile voastre, este pentru că voi vă înfăţişaţi înaintea mea cu o inimă curată, dezbărată de falsitate şi de ipocrizie, cu un suflet care reflectă adevărul asemeni unei oglinzi. Dacă vreţi să câştigaţi nemurirea, renunţaţi la lume şi veniţi la mine.’”

8. Taoismul

(1451.4) 131:8.1 Mesagerii lui Melchisedec au pătruns adânc în China, iar doctrina Dumnezeului unic a făcut parte din primele învăţături ale mai multor religii chineze. Aceea care a persistat cel mai mult timp şi care a conţinut cel mai mult adevăr monoteist a fost taoismul. Ganid a adunat următoarele învăţături ale întemeietorului său:

(1451.5) 131:8.2 ”Cât de pur şi de calm este Supremul, şi totuşi cât este de tare şi de puternic, cât de adânc şi de insondabil! Acest Dumnezeu din cer este strămoşul onorat al tuturor lucrurilor. Dacă îl cunoaşteţi pe cel Etern, atunci sunteţi iluminaţi şi înţelepţi. Dacă nu-l cunoaşteţi pe cel Etern, atunci ignoranţa se manifestă sub forma răului, şi astfel se ivesc şi patimile păcatului. Această Fiinţă minunată exista înaintea cerurilor şi a pământului. Ea este cu adevărat spirituală; este unică şi nu se schimbă. Într-adevăr ea este mama lumii, şi toată creaţia se roteşte în jurul ei. Această Mare Fiinţă se transmite oamenilor şi le îngăduie astfel să exceleze şi să supravieţuiască. Chiar şi cu puţină cunoaştere, se poate merge pe căile Supremului; te poţi conforma voii cerului.

(1452.1) 131:8.3 ”Toate lucrările bune de adevărată slujire provin de la Suprem. Toate lucrurile depind pentru viaţa lor de Marea Sursă. Marele Suprem nu caută nici o onoare pentru darurile sale. Deşi suprem în putere, el rămâne ascuns de privirile noastre. El transmută fără încetarea atributele sale în vreme ce îşi perfecţionează creaturile. Raţiunea celestă este lentă şi răbdătoare în proiectele sale, dar sigură de înfăptuirile ei. Supremul acoperă universul şi îl susţine în întregime. Cât de mari şi puternice sunt influenţa sa copleşitoare şi puterea sa de atracţie! Adevărata bunătate seamănă cu apa, în sensul că ea binecuvântează totul şi nu dăunează la nimic. Ca şi apa, adevărata bunătate caută locurile cele mai joase, chiar şi nivelurile pe care alţii le evită, şi asta pentru că ea este înrudită cu Supremul. Supremul creează toate lucrurile, el le hrăneşte în natură şi le perfecţionează în spirit. Modul în care Supremul le întreţine, le protejează şi le perfecţionează pe creaturi fără a le constrânge este un mister. El călăuzeşte şi dirijează, dar fără a se impune. El veghează la progres, dar fără dominare.

(1452.2) 131:8.4 ”Înţeleptul îşi face inima universală. Puţină cunoaştere este periculoasă. Oricine aspiră la măreţie trebuie să înveţe să se smerească. În creaţie, Supremul a devenit mama lumii. A-ţi cunoaşte mama este a-ţi recunoaşte mama. Este înţelept acela care consideră toate părţile din punctul de vedere al întregului. Raportaţi-vă la fiecare om ca şi cum aţi fi în locul lui. De vi se face un rău răspundeţi prin bunătate. Dacă iubiţi oamenii, ei se vor apropia de voi – nu veţi întâmpina nici o greutate în a-i câştiga.

(1452.3) 131:8.5 ”Marele Suprem pătrunde totul; el este la dreapta şi la stânga, el susţine toată creaţia şi locuieşte în toate fiinţele sincere. Voi nu puteţi să găsiţi Supremul, dar nici să mergeţi în vreun loc unde el să nu se găsească. Dacă un om recunoaşte răul acţiunilor lui şi se căieşte de din toată inima de păcatele sale, atunci el poate să caute iertarea, să scape de pedeapsă şi să transforme nenorocirea în binecuvântare. Supremul este refugiul sigur pentru toată creaţia; el este păzitorul şi salvatorul omenirii. Dacă îl căutaţi zi de zi, îl veţi găsi. De vreme ce poate să ierte păcatele, el este cu adevărat preţios pentru toţi oamenii. Amintiţi-vă întotdeauna că Dumnezeu îi răsplăteşte pe oameni pentru ceea ce sunt, iar nu pentru ceea ce fac; aşadar, acordaţi ajutorul vostru semenilor voştri fără idee de răsplată. Faceţi binele fără a vă gândi la vreun profit pentru sine.

(1452.4) 131:8.6 ”Cei care cunosc legea celui Etern sunt înţelepţi. Ignorarea legilor divine este o nenorocire şi un dezastru. Aceia care cunosc legile lui Dumnezeu au o gândire liberală. Dacă îl cunoaşteţi pe cel Etern, chiar şi dacă corpul vostru piere, sufletul vostru va supravieţui în servirea spiritului. Dacă rămâneţi în lumina celui Etern, voi vă veţi bucura de iluminarea Supremului. Cei care îşi consacră persoana slujirii Supremului sunt voioşi în această căutare a celui Etern. Când omul moare, spiritul îşi ia zborul pentru a întreprinde lunga călătorie de reîntoarcere acasă.”

9. Confucianismul

(1452.5) 131:9.1 Printre marile religii ale lumii, chiar şi aceea care îl recunoştea mai puţin pe Dumnezeu a acceptat monoteismul misionarilor lui Melchisedec şi al perseverenţilor săi succesori. Iată cum a rezumat Ganid confucianismul:

(1452.6) 131:9.2 ”Ceea ce instituie Cerul este infailibil. Adevărul este real şi divin. Totul îşi are originea în Cer, iar Marele Cer nu comite greşeli. Cerul a desemnat numeroşi subordonaţi pentru a ajuta la instruirea şi la înălţarea creaturilor inferioare. Dumnezeu care de sus îl guvernează pe om este mare, foarte mare. Dumnezeu este maiestuos în putere şi teribil în judecată. Acest Înalt Dumnezeu a conferit un sens moral chiar şi multor indivizi inferiori. Dărnicia Cerului nu conteneşte niciodată. Bunăvoinţa este darul cel mai de preţ al Cerului pentru oameni. Cerul a conferit nobleţea sa sufletului oamenilor; virtuţile omului sunt rodul acestui dar al nobleţei Cerului. Marele cer discerne totul şi îi însoţeşte pe oameni în toate lucrările lor. Şi bine facem atunci când îi dăm numele de Tatăl nostru şi de Mama noastră Marelui Cer. Dacă noi suntem astfel servitorii străbunilor noştri divini, atunci ne putem adresa cu încredere rugăciunile Cerului. Oricând şi în toate lucrurile să avem o teamă respectuoasă faţă de maiestatea Cerului. O, Dumnezeule Preaînalt şi suveran Potentant, noi recunoaştem că judecata îţi aparţine şi că orice îndurare provine din inima divină.

(1453.1) 131:9.3 ”Dumnezeu este cu noi; noi nu simţim deci nici o teamă în inima noastră; dacă se găseşte vreo virtute în mine, ea este manifestarea Cerului care se află în mine; însă Cerul acesta din mine formulează adesea cerinţe severe pentru credinţa mea. Dacă Dumnezeu este cu mine, eu am decis să nu am nici o îndoială în inima mea. Credinţa trebuie să fie foarte aproape de adevărul lucrurilor, şi nu văd cum poate un om să trăiască fără această credinţă binefăcătoare. Binele şi răul nu li se întâmplă fără cauză oamenilor. Cerul tratează sufletul unui om potrivit cu intenţia acestui suflet. Când vă veţi descoperi în greşeală, nu ezitaţi să vă mărturisiţi eroarea şi grăbiţi-vă s-o reparaţi.

(1453.2) 131:9.4 ”Înţeleptul se ocupă cu căutarea adevărului, iar nu numai cu câştigarea traiului. Scopul omului este de a atinge perfecţiunea Cerului. Omul superior caută să se adapteze, şi este liber de îngrijorare şi de teamă. Dumnezeu este cu voi, să nu aveţi nici o îndoială în inima voastră. Orice faptă bună are răsplata ei. Omul superior nu cârteşte împotriva cerului şi nu poartă ranchiună oamenilor. Nu faceţi altuia ceea ce vouă nu vă place să vi se facă. Compasiunea să facă parte din orice pedeapsă; străduiţi-vă cu orice chip să transformaţi sancţiunile în binecuvântări. Acesta este modul de acţiune al Marelui Cer. În vreme ce toate creaturile trebuie să moară şi să se întoarcă în ţărână, spiritul omului nobil înaintează pentru a fi expus la niveluri superioare şi pentru a se înălţa în lumina glorioasă a apoteozei finale.”

10. „Religia noastră”

(1453.3) 131:10.1 După munca înflăcărată făcută pentru această compilaţie de învăţături religioase ale lumii cu privire la Tatăl Paradisului, Ganid s-a ocupat de formarea a ceea ce el socotea a fi un rezumat al credinţelor privitoare la Dumnezeu la care el ajunsese ca rezultat al învăţăturilor lui Iisus. Tânărul căpătase obiceiul de a numi aceste credinţe „religia noastră”, şi iată expunerea sa:

(1453.4) 131:10.2 ”Domnul Dumnezeul nostru este un Domn unic, şi voi ar trebui să-l iubiţi cu toată mintea şi din toată inima voastră făcând tot ce vă stă în putinţă pentru a-i iubi pe toţi copiii săi aşa cum vă iubiţi pe voi înşivă. Acest Dumnezeu unic este Tatăl nostru ceresc în care subzistă toate lucrurile şi care locuieşte, prin spiritul său, în orice suflet omenesc sincer. Noi, care suntem copiii lui Dumnezeu, ar trebui să învăţăm să-i încredinţăm paza sufletului nostru ca unui Creator fidel. Cu Tatăl nostru ceresc toate lucrurile sunt posibile. De vreme ce el este Creatorul, după ce a făcut toate lucrurile şi toate fiinţele, el n-ar putea fi altfel. Deşi nu-l putem vedea pe Dumnezeu, noi îl putem cunoaşte. Trăind zi de zi voia Tatălui din ceruri, noi putem să îl revelăm semenilor noştri.

(1453.5) 131:10.3 ”Divinele bogăţii ale caracterului lui Dumnezeu trebuie să fie infinit de profunde şi veşnic înţelepte. Noi nu-l putem descoperi prin cunoaştere, însă îl putem cunoaşte în inima noastră prin experienţă personală. Cu toate că justiţia sa depăşeşte facultăţile noastre de prezicere, mila sa poate fi primită de fiinţele cele mai umile de pe pământ. În timp ce Tatăl umple universul, el trăieşte deopotrivă în inima noastră. Mintea omului este umană, muritoare, dar spirtul său este divin, nemuritor. Dumnezeu nu numai că este infinit de puternic, dar şi infinit de înţelept. Dacă părinţii noştri pământeşti, ale căror tendinţe naturale sunt rele, ştiu să-i iubească pe copii lor şi să le dea lucruri bune, cu cât mai mult trebuie ca binefăcătorul Tată celest să ştie să-i iubească cu înţelepciune pe copiii săi pământeni şi să le dea binecuvântările care li se cuvin.

(1454.1) 131:10.4 ”Tatăl celest nu va îngădui să piară nici un singur copil de pe pământ dacă acest copil are dorinţa de a găsi Tatăl şi tânjeşte cu adevărat să devină asemenea lui. Tatăl nostru îi iubeşte chiar şi pe cei răi şi este întotdeauna bun faţă de cei nerecunoscători. Dacă mai multe fiinţe omeneşti ar vrea măcar să cunoască bunătatea lui Dumnezeu, ele ar fi de bună seamă făcute să se căiască de conduita lor greşită şi să renunţe la toate păcatele cunoscute. Toate lucrurile bune provin de la Tatăl luminii, în care nu se găseşte nici mutabilitate nici vreo umbră de schimbare. Spiritul adevăratului Dumnezeu se găseşte în inima omului. Dumnezeu caută ca toţi oamenii să fie fraţi. Când oamenii încep să-l caute pe Dumnezeu, aceasta este dovada că Dumnezeu i-a găsit pe ei şi că ei sunt în căutare de cunoştinţe despre el. Noi trăim în Dumnezeu şi el locuieşte în noi.

(1454.2) 131:10.5 ”Eu nu mă voi mulţumi să cred că Dumnezeu este Tatăl întregului meu popor; de acum înainte voi crede că el este deopotrivă Tatăl meu. Voi încerca întotdeauna să-l ador pe Dumnezeu graţie Spiritului Adevărului, care este ajutorul meu atunci când am ajuns realmente să-l cunosc pe Dumnezeu. Dar mai întâi de toate eu mă voi închina lui Dumnezeu învăţând să fac voia sa pe pământ, adică să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a-i trata pe fiecare dintre tovarăşii mei muritori întocmai aşa cum mă gândesc că lui Dumnezeu i-ar plăcea să-l vadă tratat. Când trăim astfel în carne, noi putem să-i cerem multe lucruri lui Dumnezeu; el va îndeplini dorinţa din inima noastră pentru ca noi să fim cu atât mai bine pregătiţi să-i servim pe tovarăşii noştri. Tot această servire afectuoasă a copiilor lui Dumnezeu sporeşte aptitudinile noastre de a primi şi de a încerca bucuriile cerului, plăcerile superioare ale slujirii spiritului din cer.

(1454.3) 131:10.6 ”Eu voi mulţumi lui Dumnezeu în fiecare zi pentru darurile sale inexprimabile; eu voi lăuda operele sale minunate pentru copiii oamenilor. Pentru mine el este Omnipotentul, Creatorul, Puterea şi Îndurarea, însă, mai bine decât orice, el este Tatăl meu spiritual, şi, ca fiu pământean al lui, eu mă voi avânta într-o bună zi ca să-l văd. Învăţătorul meu mi-a zis că eu căutându-l voi deveni asemeni lui. Prin credinţa în Dumnezeu, eu am făcut pace cu el. Religia noastră nouă este plină de bucurie şi generează o fericire durabilă. Eu sunt încredinţat că îi voi fi fidel chiar până la moarte, şi că voi primi cu siguranţă cununa vieţii veşnice.

(1454.4) 131:10.7 ”Eu învăţ să pun totul la încercare şi să mă ţin de ceea ce este bun. Voi face semenilor mei tot ceea ce eu aş vrea să mi se facă mie. Eu ştiu, prin această nouă credinţă, că omul poate deveni fiul lui Dumnezeu, dar sunt uneori îngrozit la gândul că toţi oamenii sunt fraţii mei, şi totuşi aceasta trebuie să fie adevărat. Eu nu văd posibilitatea de a mă bucura de paternitatea lui Dumnezeu dacă refuz să accept fraternitatea oamenilor. Oricine face apel la numele Domnului va fi salvat. Dacă aceasta este adevărat, atunci toţi oamenii trebuie să fie fraţii mei.

(1454.5) 131:10.8 ”De aici înainte eu voi face faptele mele bune în taină; mă voi ruga de asemenea cel mai adesea atunci când sunt singur. Nu voi judeca, pentru a evita să fiu nejust faţă de semenii mei. Voi învăţa să îi iubesc pe duşmanii mei; eu n-am stăpânit încă cu adevărat acest mod de a fi ca Dumnezeu. Deşi îl văd pe Dumnezeu în celelalte religii, eu găsesc că în ‘religia noastră’ el este mai frumos, mai iubitor, mai îndurător, mai personal şi mai pozitiv. Dar mai presus de toate, această mare Fiinţă glorioasă este Tatăl meu spiritual; eu sunt copilul lui. Numai prin mijlocirea dorinţei mele sincere de a fi ca el voi sfârşi eu prin a-l găsi şi îl voi sluji veşnic. În sfârşit, eu am o religie cu un Dumnezeu, un Dumnezeu minunat care este un Dumnezeu al salvării veşnice.”

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter