Viața și învățăturile lui Iisus – Iisus trădat şi arestat

Continuare: Viața și învățăturile lui Iisus conform cărții Urantia                                                                  

                    Iisus trădat şi arestat                                                                                    
  1. Voinţa Tatălui

  2. Iuda în oraş

  3. Arestarea Maestrului

  4.  Discuţia de lângă presa de măsline

  5. Pe drumul către palatul marelui preot

                                                                                        …

    Cine dorește să citească materialul în original – adică fără unele pasaje colorate, sublinieri sau boldiri care îmi aparțin – o poate face de pe linkul de mai jos

             http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/citeste-cartea-urantia-online

Capitolul 183

Iisus trădat şi arestat

(1971.1) 183:0.1 DUPĂ ce Iisus i-a trezit în cele din urmă pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan le-a sugerat să se întoarcă în corturile lor şi să încerce să doarmă pentru a fi pregătiţi pentru problemele zilei de mâine. Însă apostolii erau acum treji de-a binelea. Scurtele lor momente de somn îi odihniseră. Între altele, ei erau îmboldiţi şi stârniţi de sosirea pe scenă a doi mesageri foarte agitaţi care întrebau despre David Zebedeu şi care au plecat rapid în căutarea sa imediat ce Petru a indicat unde se găsea acesta în postul său de pază.

(1971.2) 183:0.2 Chiar dacă opt dintre apostoli au fost profund adormiţi, grecii care îşi aşezaseră corturile aproape de ei se temeau şi mai mult de necazuri, până într-acolo încât să pună şi ei o santinelă pentru a da alarma în caz de pericol. Când cei doi mesageri au intrat grăbiţi în tabără, santinela greacă a început să-şi trezească toţi compatrioţii care au ieşit din corturile lor îmbrăcaţi şi complet înarmaţi. Toată tabăra era acum în picioare, mai puţin cei opt apostoli. Petru vroia să-i cheme însă Iisus îi interzise acest lucru formal. Maestrul le recomandă cu blândeţe să se întoarcă în corturile lor însă ei nu prea aveau de gând să urmeze invitaţia lui.

(1971.3) 183:0.3 Nereuşind să-i disperseze pe partizanii lui, Maestrul îi lăsă în pace şi coborî către presa de măsline de lângă intrarea în Parcul Ghetsimani. Cei trei apostoli, grecii şi ceilalţi membrii din tabără ezitară să-l urmeze imediat, însă Ioan Marcu se grăbi să ocolească măslinii şi se ascunse într-o mică colibă din apropierea presei de măsline. Dacă Iisus se îndepărta de tabără şi de prietenii săi, era pentru ca oamenii veniţi pentru a-l lua să îl poată aresta la sosirea lor fără a deranja apostolii. Maestrul prefera ca apostolii săi să nu fie treziţi şi să fie prezenţi în momentul arestării sale. Se temea ca nu cumva spectacolul trădării lui Iuda să stârnească animozitatea lor până pe punctul de a îi face să reziste soldaţilor şi să se ducă în închisoare împreună cu el. Dacă ei erau arestaţi împreună cu el îi era teamă să nu piară şi ei, de asemenea, odată cu el.

(1971.4) 183:0.4 Iisus ştia că planul de a-l trimite la moarte se înfiripase în consiliile conducătorilor iudei însă era, de asemenea, conştient că toate aceste proiecte nefaste aveau deplina aprobare a lui Lucifer, a lui Satan şi a lui Caligastia. El ştia bine că acestor rebeli ai regatelor le-ar face plăcere, de asemenea, ca toţi apostolii să fie exterminaţi împreună cu el.

(1971.5) 183:0.5 Iisus se aşeză în solitudine în apropierea presei de măsline şi aşteptă aici sosirea trădătorului şi el nu era văzut, în momentul acela, decât de Ioan Marcu şi o multitudine de observatori celeşti.

1. Voinţa Tatălui

(1971.6) 183:1.1 Există mari riscuri de neînţelegeri asupra semnificaţiei numeroaselor evenimente şi descrieri asociate sfârşitului de carieră a Maestrului în trupul lui. Modul crud în care fusese tratat Iisus de servitorii fără de minte şi de soldaţii fără inimă, maniera injustă în care a fost judecat şi insensibilitatea pretinşilor şefi religioşi nu trebuie să fie confundate cu faptul că, suportând cu răbdare toate aceste suferinţe şi umilinţe, Iisus îndeplinea cu adevărat voinţa Tatălui din Paradis. De fapt şi în adevăr, voinţa Tatălui era ca fiul său bea pe deplin cupa experienţei muritorilor, de la naştere până la moarte. Însă, niciodată Tatăl care este în Ceruri, nu a contribuit în nici un fel la provocarea comportamentului barbar al acestor fiinţe umane aşa zis civilizate care l-au torturat atât de brutal pe Maestru şi au copleşit atât de cumplit cu insultele şi înjosirile lor o persoană care nu întâmpina nici o rezistenţă. Aceste experienţe inumane şi şocante pe care Iisus a trebuit să le îndure în ultimele ore ale vieţii sale de muritor nu au fost nicidecum o parte a voinţei divine a Tatălui pe care natura umană a lui Iisus s-a angajat atât de triumfal să o îndeplinească în momentul predării finale a omului lui Dumnezeu aşa cum o exprima întreita rugăciune pe care a pronunţat-o în Grădina Ghetsimani în timp ce apostolii săi obosiţi dormeau somnul epuizării fizice.

(1972.1) 183:1.2 Tatăl din Ceruri dorea ca Fiul dăruit să-şi încheie cariera pământească într-un mod natural, exact ca toţi ceilalţi muritori care trebuie să-şi încheie viaţa pe Pământ şi în carne. Bărbaţii şi femeile obişnuite nu pot să aştepte ca ultimele lor ore pe Pământ şi apariţia episodului morţii să le fie înlesnite printr-o perioadă specială de acomodare. În consecinţă, Iisus a ales să-şi abandoneze viaţa trupească într-un mod conform cursului natural al evenimentelor. El a refuzat ferm să scape din ghearele crude ale unei perfide conspiraţii de evenimente inumane care îl împingeau cu o cumplită certitudine către incredibila umilire şi moartea sa. Fiecare element al acestei şocante manifestări de ură şi a acestei demonstrări de cruzime fără precedent a fost lucrarea oamenilor răi şi a muritorilor dominaţi de răutate. Ea nu a fost nici dorită de Dumnezeu în Ceruri, nici prescrisă de duşmanii înverşunaţi şi supramateriali ai lui Iisus, cu toate că aceştia din urmă au contribuit în mare parte la respingerea Fiului de consacrare de către muritorii smintiţi şi răi. Chiar şi tatăl păcatului şi-a întors faţa de la înfiorătoare atrocitate a scenei răstignirii.

2. Iuda în oraş

(1972.2) 183:2.1 După ce Iuda a părăsit atât de brusc masa în toiul celei din urmă cine, s-a mers de-a dreptul la vărul său, apoi amândoi s-au dus la căpitanul gărzilor templului. Iuda i-a cerut căpitanului să-şi strângă gardienii şi l-a informat că era gata să îi conducă la Iisus. Iuda venise puţin mai devreme decât era aşteptat, aşa că le-a trebuit ceva timp până ce toţi să fie gata să plece către casa lui Marcu unde Iuda se aştepta să-l găsească pe Iisus discutând încă cu apostolii. Maestrul şi cei unsprezece părăsiră locuinţa lui Ilie Marcu cu mai puţin de un sfert de oră înainte de sosirea trădătorului şi a gărzilor. În momentul în care cei care veneau să-l aresteze ajunseră la Marcu, Iisus şi cei unsprezece ieşiseră deja în afara oraşului şi erau în drumul lor spre Muntele Măslinilor.

(1972.3) 183:2.2 Iuda, era foarte neliniştit că nu i-a găsit,la locuinţa lui Marcu, pe Iisus şi pe ceilalţi unsprezece bărbaţi, dintre care doar doi erau înarmaţi şi gata să se opună. El aflase din întâmplare că în după-amiaza în care părăsise tabăra doar Simon Petru şi Simon Zelotul purtau asupra lor săbii. Iuda sperase să pună mâna pe Iisus în vremea când oraşul era liniştit şi erau mai puţine riscuri de a se întâmpina vreo rezistenţă. Trădătorului îi era frică să nu ajungă să înfrunte un număr de peste şaizeci de ucenici devotaţi care îi aşteptau întoarcerea în tabără şi, mai ştia, de asemenea, că Simon Zelotul dispunea de o mare rezervă de arme. Iuda devenea din ce în ce mai agitat gândindu-se la cât de mult îl vor detesta cei unsprezece apostoli loiali şi se temea că vor căuta cu toţii să-l omoare. Nu numai că era lipsit de loialitate, ci era şi un adevărat laş în inima sa.

(1973.1) 183:2.3 Negăsindu-l pe Iisus în sala de sus, Iuda ceru căpitanului gărzilor să se întoarcă la templu. În ceasul acela conducătorii începuseră să se adune la marele preot pentru a se pregăti să-l întâmpine pe Iisus,având în vedere că înţelegerea lor cu trădătorul comporta arestarea lui Iisus la miezul nopţii din ziua aceea. Iuda le-a explicat asociaţilor lui că nu-l găsiseră pe Iisus în casa lui Ioan Marcu şi că pentru a-l aresta trebuiau să meargă la Ghetsimani . Trădătorul a precizat în continuare că peste şaizeci de apostoli devotaţi se găseau în tabără împreună cu el şi că erau toţi bine înarmaţi. Şefii iudeilor îi amintiră lui Iuda că Iisus a propovăduit întotdeauna non-rezistenţa, însă răspunsul acestuia a fost că nu se putea baza pe faptul că toţi discipolii lui Iisus ar da ascultare unei asemenea învăţături. Lui Iuda îi era realmente teamă pentru el însuşi şi de aceea îndrăznise să ceară o companie de patruzeci de soldaţi înarmaţi. Neavând sub jurisdicţia lor o forţă atât de importantă autorităţile iudaice se îndreptară către fortăreaţa din Antonia şi cerură comandantului roman să le acorde garda necesară. Însă aflând despre intenţia lor de a-l aresta pe Iisus comandantul refuză imediat să de curs cererii lor şi îi îndrumă către ofiţerul său superior. Astfel ei pierdură mai bine de o oră mergând de la o autoritate la alta, până în momentul în care au fost nevoiţi să meargă la Pilat în persoană pentru a obţine autorizarea de a folosi gărzile romane înarmate. Când sosiră la casa lui Pilat era târziu şi Pilat se retrăsese cu soţia sa în intimitatea apartamentului său. El ezită să se amestece în tot ceea ce se punea la cale, cu atât mai mult cu cât însăşi soţia lui îi ceruse să nu  le îndeplinească această cerere. Dar cum preşedintele sinedriului iudeu era prezent şi cerea personal acest sprijin, guvernatorul crezu că este mai înţelept să dea permisiunea solicitată. El se credea în măsură să îndrepte ulterior orice faptă negativă ce ar fi putut săvârşi aceştia din urmă.

(1973.2) 183:2.4 În consecinţă, atunci când Iuda Iscariotul pleca din templu, către ora unsprezece şi jumătate seara, era însoţit de peste şaizeci de peroane, gărzi ale templului, soldaţi romani şi servitori curioşi ai guvernatorilor şi ai şefilor preoţilor.

3. Arestarea Maestrului

(1973.3) 183:3.1 În timp ce această companie de soldaţi şi de gărzi înarmaţi, purtând torţe şi lămpi se apropia de grădină, Iuda o luă bine înaintea grupului pentru a fi pregătit să-l identifice cât de repede pe Iisus, permiţând astfel oamenilor însărcinaţi cu arestarea lui să pună mâna pe el uşor înainte ca asociaţii săi să aibă vreme să se adune pentru a-l apăra. Mai exista şi un alt motiv pentru care Iuda alesese să se ducă înaintea duşmanilor Maestrului. El se gândea că astfel el va părea sosit acolo înaintea soldaţilor, astfel încât apostolii şi alţi discipoli de prin preajmă să nu facă vreo legătură directă între venirea sa şi cea a gărzilor armate care erau de aproape în urma lui. Iuda se gândise chiar să se prefacă a fi sosit în grabă ca să îi prevină de apropierea celor care veneau să îl aresteze, însă acest plan a fost zădărnicit de modul în care Iisus l-a salutat pe trădător. Cu toate că Maestrul îi vorbi cu blândeţe lui Iuda, îl primi totuşi ca pe un trădător.

(1973.4) 183:3.2 Imediat ce Petru, Iacob, Ioan şi alţi treizeci de oameni din tabără văzură grupul înarmat cu torţe ce înconjura coama colinei, ei au ştiut că aceşti soldaţi veniseră să-l aresteze pe Iisus şi toţi coborâră în grabă către presa de măsline unde Maestrul şedea singur în lumina lunii. În timp ce compania de soldaţi se apropia dintr-o parte, cei trei apostoli şi asociaţii lor se apropiau din cealaltă şi în timp ce Iuda înainta cu paşi mari pentru a-l acosta pe Maestru, cele două grupuri au rămas nemişcate, cu Maestrul între ele, Iuda pregătindu-se să îi dea sărutul trădării pe fruntea lui Iisus.

(1974.1) 183:3.3 Trădătorul sperase că după ce va fi condus gărzile la Ghetsimani el va putea pur şi simplu să îl arate pe Iisus soldaţilor sau cel mult să îndeplinească făgăduinţa de a-l saluta printr-un sărut şi apoi să părăsească repede scena. Lui Iuda îi era teamă ca nu cumva apostolii să fie toţi prezenţi şi să îşi concentreze atacul asupra lui pentru a-l pedepsi pentru faptul de a fi îndrăznit să-l trădeze pe preaiubitul lor învăţătorul, însă atunci când Maestrul îl primi ca pe un trădător el a fost atât de nedumerit, încât a abandonat orice încercare de a mai fugi.

(1974.2) 183:3.4 Iisus făcu un ultim efort pentru a-l scuti pe Iuda de la a-şi înfăptui efectiv gestul său de trădare. Înainte ca trădătorul să fi putut ajunge la el, Iisus făcu câţiva paşi în alături şi se adresă soldatului aflat în frunte, în stânga căpitanului romanilor, întrebându-l: „Pe cine cauţi?” Căpitanul îi răspunse: „Pe Iisus, Iisus din Nazareth.” Atunci Iisus păşi îndată în faţa ofiţerului şi cu calma maiestate a Dumnezeului întregii noastre creaţii îi spuse: „Eu sunt acela.” Numeroşi membri ai gărzii înarmate îl auziseră pe Iisus predicând în templu, iar alţii auziseră de marile sale lucrări. Când îl auziră declarându-şi identitatea sa cu atâta îndrăzneală, soldaţii din primele rânduri se retraseră brusc. Ei fură surprinşi de calmul şi măreţia declaraţiei identităţii sale. Nu a mai fost nevoie ca Iuda să-şi ducă mai departe planul de trădare. Maestrul se arătase cu îndrăzneală duşmanilor lui care l-au putut lua şi fără ajutorul lui Iuda, însă trebuia ca trădătorul să facă ceva pentru a justifica prezenţa sa cu ceata aceea înarmată. Între altele, el vroia să dea spectacolul de a-şi juca rolul în acordul de trădare cu şefii iudeilor, pentru a fi îndreptăţit la marea recompensă şi la multele onoruri care credea el că i se vor cuveni ca o răsplătire a promisiunii sale de a-l da pe Iisus pe mâna lor.

(1974.3) 183:3.5 În timp ce gărzile îşi reveneau după ce şovăiseră la vederea lui Iisus şi la tonul glasului său neobişnuit şi în timp ce apostolii şi discipolii lui se apropiau, Iuda înaintă către Iisus, îi dădu un sărut pe frunte şi spuse: „Te salut Maestre şi învăţătorule.” În momentul în care Iuda îşi îmbrăţişa astfel Maestrul, Iisus îi spuse: „Prietene, n-a fost de ajuns tot ce ai făcut, vrei să îl trădezi pe Fiul Omului şi cu un sărut?”

(1974.4) 183:3.6 Apostolii şi discipolii erau literalmente şocaţi de ceea ce vedeau. Pentru o clipă nimeni n-a mai făcut nici un gest. Apoi Iisus eliberându-se de din îmbrăţişarea trădătoare a lui Iuda, se îndreptă către gărzi şi soldaţi şi întrebă din nou: „Pe cine căutaţi?” Căpitanul repetă: „Pe Iisus din Nazareth” şi Iisus răspunse încă o dată: „Ţi-am spus că eu sunt acela. Dacă pe mine mă cauţi, atunci lasă-i pe ceilalţi să meargă pe drumul lor. Sunt gata să te urmez.”

(1974.5) 183:3.7 Iisus era gata să se întoarcă la Ierusalim cu gărzile, iar căpitanul soldaţilor era în întregime dispus să permită celor trei apostoli şi asociaţilor lor să se ducă de acolo în pace. Însă înainte de a putea să plece, şi în timp ca Iisus stătea acolo aşteptând ordinele căpitanului, un anume Malchus, un sirian din garda de corp a marelui preot, se îndreptă către Iisus şi se pregăti să îi lege mâinile la spate deşi căpitanul roman nu ordonase deloc aceasta. Când Petru şi asociaţii săi au văzut Maestrul lor supus la această umilire nu s-au mai putut stăpâni. Petru îşi scoase sabia şi se repezi împreună cu ceilalţi să-l lovească pe Malchus. Însă, înainte ca soldaţii să poată sări în apărarea servitorului marelui preot, Iisus ridică mâna către Petru într-un gest de interdicţie şi îi vorbi cu severitate, zicând: „Petrule, ţine-ţi sabia. Cine scoate sabia de sabie va pieri. Nu înţelegi că este voia Tatălui să beau această cupă; nu şti oare că eu şi acum aş putea încă să poruncesc unui număr de peste douăsprezece legiuni de îngeri şi asociaţilor lor să mă elibereze din mâinile acestor câţiva oameni?”

(1975.1) 183:3.8 Cu toate că Iisus a pus astfel sfârşit acestei dovezi de rezistenţă fizică din partea discipolilor, a fost suficient pentru a stârni teama căpitanului gărzilor care atunci, cu ajutorul soldaţilor, şi-a lăsat mâinile lui grele pe Iisus, legându-l cu repeziciune. În timp ce îi legau mâinile cu o funie tare, Iisus le spuse: „De ce ieşiţi împotriva mea cu săbii şi bâte, ca pentru a aresta un hoţ? Am fost în fiecare zi cu voi în templu, propovăduind poporului, şi nu aţi făcut nici un efort să mă arestaţi.”

(1975.2) 183:3.9 După ce l-a legat pe Iisus, căpitanului fiindu-i teamă că discipolii Maestrului vor încerca să-l elibereze dădu ordin să fie prinşi şi ei. Însă soldaţii nu s-au mişcat destul de iute, din moment ce discipolii l-au auzit pe căpitan dând ordin ca ei să fie arestaţi şi s-au refugiat repede înapoi în adâncul râpei. În tot acest timp Ioan Marcu a rămas ascuns în adăpostul din apropiere. Când gărzile au plecat spre Ierusalim cu Iisus, Ioan Marcu a încercat să iasă iute din coliba aceea pentru a se alătura apostolilor şi discipolilor care plecaseră în fugă, însă chiar pe când ieşea, unul dintre ultimii soldaţi care urmăreau discipolii trecea pe acolo. Văzând acest om învăluit în roba sa de in, se luase după el şi aproape că reuşise să-l prindă. De fapt soldatul ajunse destul de aproape de Ioan Marcu pentru a-l prinde de haină; tânărul acesta lăsă veşmântul să alunece de pe el şi fugi dezbrăcat în timp ce soldatul ţinea în mâini roba goală. Ioan Marcu se avântă împreună cu David Zebedeu în sus pe poteca. După ce l-a întâlnit pe David şi i-a povestit tot ce s-a întâmplat, s-au dus amândoi la corturile apostolilor adormiţi şi i-au înştiinţat pe cei opt de faptul că Maestrul fusese trădat şi prins.

(1975.3) 183:3.10 În momentul în care cei opt apostoli au fost astfel treziţi, tovarăşii lor care fugiseră urcând râpa, începură să revină şi se reuniră la presa de măsline pentru a discuta ce aveau de făcut. În acest timp Simon Petru şi Ioan Zebedeu care se ascunseseră printre măslini plecaseră deja în urmărirea trupei de soldaţi, de gărzi şi de servitori care îl duceau acum pe Iisus la Ierusalim ca şi cum ar fi dus un criminal îndârjit. Ioan Zebedeu urmărea grupul de foarte aproape, însă Petru vene în urmă la o distanţă şi mai mare. Ioan Marcu, după ce a scăpat din ghearele soldatului se acoperise cu o mantie pe care o găsise în cortul lui Simon Petru şi al lui Ioan Zebedeu. El bănuia că gărzile îl vor duce pe Iisus la Anna, marele preot de onoare; el a făcut deci un ocol printre măslini şi a ajuns înaintea grupului la palatul marelui preot unde se ascunse, în apropierea porţii principale de intrare.

4. Discuţia de lângă presa de măsline

(1975.4) 183:4.1 Iacob Zebedeu se pomeni despărţit de Simon Petru şi de fratele său Ioan, aşa că se alătură celorlalţi apostoli şi tovarăşi din tabără la presa de măsline pentru a chibzui la ceea ce aveau de făcut în legătură cu arestarea Maestrului.

(1975.5) 183:4.2 Andrei a fost degajat de orice responsabilitate ca îndrumător al grupului apostolic, prin urmare în ceea ce era cea mai mare criză din viaţa lor, el a rămas tăcut. După o scurtă discuţie, Simon Zelotul a urcat pe zidul de piatră de la presa de măsline şi a pledat cu înflăcărare în favoarea loialităţii faţă de Maestru şi de cauza împărăţiei. El i-a implorat pe tovarăşii lui apostoli şi pe ceilalţi ucenici să pornească pe urmele grupului de oşteni romani şi preoţi iudei şi să-l elibereze pe Iisus. Majoritatea grupului ar fi fost dispusă să urmeze îndrumarea lui agresivă dacă nu era sfatul lui Nataniel care, imediat ce Simon Zelotul terminase de vorbit, s-e ridicase şi atrăsese atenţia celor de faţă asupra învăţăturilor repetate de nenumărate ori de Iisus în ceea ce priveşte non-rezistenţa. El a adus aminte, între altele, că în aceeaşi noapte Iisus le ordonase să îşi apere viaţa, aşteptând momentul în care se vor răspândi în lume pentru a proclama vestea cea bună a evangheliei împărăţiei celeste. Iacob Zebedeu l-a încurajat pe Nataniel în această luare de poziţie. El a povestit cum Petru şi alţii şi-au scos sabia pentru a împiedica arestarea Maestrului şi Iisus i-a ordonat lui Petru şi celor din preajma sa care purtau o sabie să îşi bage armele în teacă. Matei şi Filip au ţinut, la rândul lor, câte o cuvântare, însă nimic nu a reieşit din discursurile lor înainte de intervenţia lui Toma care le atrăsese atenţia asupra faptului că Iisus îi recomandase lui Lazăr să se ferească de moarte. Toma a subliniat faptul că apostolii nu puteau face nimic pentru a-l salva pe Maestru, de vreme ce el refuzase să permită prietenilor săi să îl apere şi stăruise în a se abţine de la folosirea puterilor sale divine pentru a se apăra de duşmanii lui muritori. Toma îi convinse să se plece fiecare care încotro, de unul singur, convenind ca David Zebedeu să rămână în tabără pentru a menţine un centru de coordonare şi un cartier general de transmitere a mesajelor pentru grup. Către orele două şi jumătate ale acelei dimineţi, tabăra era deja abandonată. Doar David rămânea acolo cu trei sau patru mesageri, după care ceilalţi s-au grăbit să afle informaţii asupra locului în care era dus Iisus şi despre ceea ce urma să i se facă.

(1976.1) 183:4.3 Cinci apostoli – Nataniel, Matei, Filip şi gemenii – au mers să se ascundă în Bethania şi Betphage. Toma, Andrei, Iacob şi Simon Zelotul s-au ascuns în Ierusalim. Simon Petru şi Ioan Zebedeu au mers până la casa lui Anna.

(1976.2) 183:4.4 Cu puţin după ivirea zorilor Simon Petru, întruchiparea unei profunde disperări, se întoarse să rătăcească prin tabăra de la Ghetsimani. David ia dat un mesager care să-l însoţească până îl va ajunge pe fratele său Andrei acasă la Nicodim în Ierusalim.

(1976.3) 183:4.5 Chiar până la ultimele momente ale răstignirii Ioan Zebedeu a rămas mereu prin preajmă, aşa cum îi ceruse Iisus şi el a fost acela care, din oră în oră, le-a furnizat mesagerilor informaţii pe care le duceau lui David în tabăra din grădină şi care erau apoi retransmise apostolilor ascunşi şi familiei lui Iisus.

(1976.4) 183:4.6 În mod sigur, păstorul este lovit şi oile sunt împrăştiate! Apostolii şi-au dat vag seama că Iisus îi avertizase chiar asupra acestei situaţii, însă au fost prea şocaţi de brusca dispariţie a Maestrului lor pentru a mai putea judeca cu mintea limpede situaţia.

(1976.5) 183:4.7 La scurt timp după revărsatul zorilor şi după ce Petru a fost trimis să se alăture lui Andrei, Iuda fratele de sânge al lui Iisus sosise în tabără aproape într-o suflare şi înaintea restului familiei lui Iisus, ca să afle doar că Maestrul tocmai fusese deja pus în stare de arest. El s-a grăbit să coboare pe drumul către Ierihon pentru a duce această ştire mamei lui şi fraţilor şi surorilor. David Zebedeu îl însărcină pe Iuda să invite familia lui Iisus să se reunească acasă la Marta şi Maria, în Bethania, şi să aştepte veştile pe care mesagerii săi le aduceau regulat.

(1976.6) 183:4.8 Aceasta era situaţia în care se aflau, pe durata celei de-a doua jumătăţi a nopţii de joi şi a primelor ore ale dimineţii de vineri, apostolii, principalii discipoli şi membrii familiei pământeşti a lui Iisus. Toate aceste grupuri şi indivizi rămâneau în contact unele cu altele prin serviciul mesagerilor pe care David Zebedeu continua să-l întreţină în cartierul său general din tabăra de la Ghetsimani.

5. Pe drumul către palatul marelui preot

(1977.1) 183:5.1 Înainte de a părăsi grădina cu Iisus, se iscase între căpitanul iudeu al gărzii templului şi căpitanul roman al companiei de soldaţi o dispută cu privire la locul unde avea să fie dus Iisus. Căpitanul gărzilor templului dădu ordin ca el să fie adus la Caiafa, care îndeplinea funcţia marelui preot. Căpitanul soldaţilor romani poruncise ca Iisus să fie dus la palatul lui Anna, fostul mare preot, socrul lui Caiafa. Şi aşa şi făcu, deoarece romanii aveau obiceiul să trateze direct cu Anna toate problemele referitoare la aplicarea legilor ecleziastice iudaice. Ordinele căpitanului roman au fost executate şi Iisus a fost condus la casa lui Anna pentru interogarea lui preliminară.

(1977.2) 183:5.2 Iuda mergea în apropierea căpitanilor, auzind tot ceea ce se spunea însă fără a lua parte la dispute, deoarece nici căpitanul iudeu, nici ofiţerul roman nu vroiau să se înjosească vorbind cu trădătorul, atât de mult îl dispreţuiau.

(1977.3) 183:5.3 În acel moment Ioan Zebedeu îşi aminti de instrucţiunile Maestrului său de a rămâne întotdeauna prin preajmă şi se grăbi să îl ajungă pe Iisus care mergea între cei doi căpitani. Văzându-l pe Ioan înaintând până sus la ei, căpitanul gărzilor templului spuse ajutorului său: „Pune mâna pe omul acela şi leagă-l, căci este unul din discipolii acestui om.” Însă când căpitanul roman auzi aceasta întoarse capul, văzu pe Ioan şi dădu ordin ca apostolul să vină lângă el şi ca nimeni să nu îl se lege de el. Căpitanul roman spuse apoi căpitanului iudeu: „Omul acesta nu este nici trădător, nici laş. L-am văzut în grădină, şi nu şi-a scos deloc sabia ca să ni se opună. El are curajul să vină aici pentru a fi cu Maestrul său şi nimeni nu se va atinge de el. Legea romană permite ca orice prizonier să aibă cel puţin un prieten care să-l însoţească la bara tribunalului, şi omul acesta nu va fi împiedicat să stea alături de Maestrul său prizonier.” Când Iuda auzi aceasta, fu atât de cuprins de ruşine şi de umilinţă încât încetini paşii, rămânând în urmă şi ajungând singur la palatul lui Anna.

(1977.4) 183:5.4 Aceasta explică de ce Ioan Zebedeu a putut să rămână lângă Iisus în tot timpul severelor probe pe care Maestrul trebuia să le treacă în această noapte şi a doua zi. Iudeilor le era teamă să facă o observaţie oarecare lui Ioan sau să-l molesteze în vreun fel, deoarece statutul său devenise acela pe care consilierul roman îl desemnase pentru a acţiona ca observator al operaţiunilor tribunalului ecleziastic iudeu. Poziţia privilegiată a lui Ioan a fost cu atât mai bine asigurată cu cât căpitanul roman, dându-l pe Iisus căpitanului gărzilor templului în faţa porţilor palatului lui Anna spuse asistentului său: „Însoţeşte prizonierul şi veghează ca aceşti iudei să nu îl ucidă fără consimţământul lui Pilat. Veghează ca ei să nu îl asasineze şi asigură-te că prietenului său, galileanul, i se va permite să rămână alături de el şi să observe tot ceea ce se va întâmpla.” Astfel Ioan a putut rămâne lângă Iisus până la moartea sa pe cruce în timp ce ceilalţi zece apostoli au fost obligaţi să stea ascunşi. Ioan acţiona sub protecţia romană şi iudeii nu au îndrăznit să îl molesteze până după moartea Maestrului.

(1977.5) 183:5.5 Pe tot parcursul drumului până la palatul lui Anna, Iisus nu şi-a deschis gura deloc. Din momentul arestării şi până la apariţia sa în faţa lui Anna, Fiul Omului nu a rostit nici un cuvânt.

Până la o nouă revedere … pace și lumină pentru toți !

Constantin  RUSU

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *