Evenimentul – Caderea voalului – ultimile date și sfaturi

Ultimile date măsurate:

– Gradul de dezactivare a voalului 98 spre 99 %  ;                                                                   – Condiții pentru declanșarea Evenimentului  94-95 %  ;                                                         – Procentul de lumină pe pământ 49,7 % constant

Pentru a grăbi declanșarea Evenimentului este nevoie și de aportul nostru pentru că așa cum spunea Constantin Dulcan și nu numai el,  gândul este cea mai puternică forță din univers „ și  noi ne creem propria realitate” :

” Descope­ririle fizi­cii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le trans­formă în parti­cule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tăţi posi­bile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre „.

Până la o nouă revedere pace și lumină pentru toți !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.