Film documentar – Dr Miceal Ledwith – Cum a devenit Iisus un Christos

Dragi prieteni,

În această săptămână a patimilor, si mai ales în aceasta zi a citirii Evangheliilor, conform tradițiilor, televiziunile de regulă  transmit unul din filmele legate de Viața lui Iisus si patimile Mântuitorului .. de aceia și  documentarul pe care vi-l supun atenței, prezintă prin Dr. Miceal Ledwith o parte din viața Mântuitorului  mai puțin cunoscută și care lipsește din cele patru evanghelii.

Cine este Dr. Miceal Ledwith ?

Dr. Miceal Ledwith, a servit în Irlanda ca preot catolic, profesor de teologie și președinte al Colegiului timp de peste 25 de ani, în ultima perioada a fost și consilier al Papei Ioan Paul al II-lea și este de mult timp și membru al Școlii de înțelepciune antică a lui Ramtha … și pe parcursul carierei sale a ţinut în întreaga lume multe prelegeri și continuă să vorbească şi astăzi în numeroase locuri din lume și posturi tv .. și tvr Cluj la noi a realizat două interviuri foarte interesante cu el în care printre altele  iată ce afirma:

Pentru cei ce vor să urmărească interviurile:

TVR Cluj – Interviu cu Miceal Ledwith (december 2012)
https://www.youtube.com/watch?v=ojOBf4yq54M
https://www.youtube.com/watch?v=ptuE7gNXYwY
https://www.youtube.com/watch?v=Nue1A3PoJrg
TVR Cluj – Stiinta si Cunoastere – Interviu cu Miceal Ledwith (2014)
https://www.youtube.com/watch?v=EScH031oTfA
https://www.youtube.com/watch?v=4Oln6ulH5u0
https://www.youtube.com/watch?v=KKyFHyLhpM4
https://www.youtube.com/watch?v=pbKyZ3WZM-M
https://www.youtube.com/watch?v=jy2PkuMIRQI

 

Cum a devenit Iisus un Christos

Filmul „Cum a devenit Iisus un Christos cercetează perioada de peste 80% din viața lui Iisus care lipsește din cele patru Evanghelii ale Noului Testament .

Dr. Miceal Ledwith nu face acest lucru pentru a nega faptul că Iisus a fost fiul lui Dumnezeu, ci doreşte să ne arate că şi el, la rându-i, a ajuns la această stare de om Dumnezeu prin ascensiune, mai degrabă decât prin întrupare, și că aceasta are implicații profunde pentru fiecare ființă umană astăzi.

El arată că lungul drum de transformare a fost efectuat de către Iisus nu doar pentru El însuși, ci pentru a putea deschide o cale pentru fiecare altă ființă umană care doreşte să-L urmeze.

Faptul că acest lucru este atât de puțin scos în evidenţă în creștinismul de astăzi, arată că s-a deviat foarte mult de la adevăr știind din evanghelii că Iisus ne-a promis că cei care îi vor urma mesajul, vor face “toate minunile pe care El le-a făcut, și chiar mai mult de-atât ”.

Mesajul lui Iisus plasat în acest context, conţine un sens mult mai profund decât acela din perioada de 18 ani de ucenicie petrecuți într-un atelier de tâmplărie în Galileea așa cum se presupune din citirea Evangheliilor.

Deci în acest film Dr. Miceal Ledwith încearcă să arate ceea ce Iisus a realizat de-a lungul călătoriei transformatoare în acei ani „ascunşi” petrecuţi în Egipt, India și Tibet.

Acest documentar care încearcă să facă lumină asupra acestei perioade lipsă din viața lui Iisus face referire și la alte documente mai puțin cunoscute, prezențând și asemănări între evenimentele și învățăturile  lui Budha , .. se spune că sunt 112 paralele între învățăturile lui Budha și evangheliile creștine precum și similitudini între practici , .. sunt prezentate și cum se făceau inițierile în Egipt în temple și piramide în așa zise școli ale  misterelor și multe altele  ..  deci în concluzie un film interesant și foarte bine documentat  în cele trei ore jumatate,  având în vedere ca  Ledwith a fost o perioadă și consilier al Papei având probabil acces la multe informații.

În încheiere .. vă prezint din documentar un „Imn de preamărire al femeilor”  atribuit lui Iisus și făcând parte dintr-un manuscris budist, .. un imn foarte frumos și care mie mi-a placut foarte mult.

 Imn de preamărire al femeilor (mamelor, soțiilor)

Cine nu-și respectă mama, cea mai sacră ființă după Dumnezeul său, este nedemn de numele de fiu. Respectați femeia căci ea este mama universului și întreg adevărul creației divine se află într-însa. Ea este temeiul a tot ce este bun și frumos după cum tot ea este germenele vieții și al morții. Ea îți dă naștere în chinuri , prin sudoarea tâmplei, te crește și până la moartea ei îi generezi cele mai grave neliniști. Binecuvinteaz-o  și venereaz-o, căci ea este singura ta prietenă adevărată, singurul tău sprijin pe pământ.

Si în același fel să vă iubiți soțiile și să le respectați căci ele vor fi mame mâine și fiecare dintre ele va fi mai încolo strămoașa rasei sale.Sprijiniți-le pe femei, căci iubirea unei femei îl înnobilează pe bărbat îi înmoaie inima împietrită, îmblânzește bruta din el și îl face mielușel. Soția și mama sunt comorile neprețuite care sunt dăruite vouă de către Dumnezeu. Protejati-vă soția astfel încât ea să vă poată proteja pe voi  și întreaga familie. Tot ce faceți pentru soție sau mama voastră  sau pentru o văduvă ați făcut pentru Dumnezeul vostru.

Până la o nouă revedere .. pace și lumină pentru toti !

Costi

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.